HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
8 noiembrie 2016(*)(1)
„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Cerere de înregistrare a mărcii figurative care conține elementele verbale «compressor technology» – Opoziția titularului mărcilor verbale KOMPRESSOR PLUS și KOMPRESSOR – Refuz parțial de înregistrare – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 60 – Regulamentul (CE) nr. 216/96 – Articolul 8 alineatul (3) – Cale de atac «accesorie» – Regulamentul (CE) nr. 40/94 – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) – Caracter slab distinctiv al mărcilor naționale anterioare – Risc de confuzie”
În cauza C‑43/15 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 3 februarie 2015,
BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH, cu sediul în München (Germania), reprezentată de S. Biagosch și R. Kunz‑Hallstein, Rechtsanwälte,
recurentă,
celelalte părți din procedură fiind:
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de M. Fischer, în calitate de agent,
pârât în primă instanță,
LG Electronics Inc., cu sediul în Seul (Coreea de Sud),
parte din procedura în fața camerei de recurs a EUIPO,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul A. Tizzano, vicepreședinte, domnii M. Ilešič (raportor), L. Bay Larsen, T. von Danwitz, E. Juhász, doamnele M. Berger, A. Prechal și domnul M. Vilaras, președinți de cameră, domnii A. Rosas, A. Borg Barthet, doamna K. Jürimäe și domnul C. Lycourgos, judecători,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: domnul M. Aleksejev, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 decembrie 2015,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 1 martie 2016,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH (denumită în continuare „BSH”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 4 decembrie 2014, BSH/OAPI – LG Electronics (compressor technology) (T‑595/13, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2014:1023), prin care i s‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 5 septembrie 2013 (cauza R 1176/2012-1), astfel cum a fost modificată prin Decizia de rectificare din 3 decembrie 2013 (denumită în continuare „decizia în litigiu”), privind o procedură de opoziție între LG Electronics Inc. (denumită în continuare „LG”) și BSH.
Cadrul juridic
Reglementarea privind marca Uniunii Europene
2 Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 422/2004 al Consiliului din 19 februarie 2004 (JO 2004, L 70, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 27) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 40/94”), a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1), care a intrat în vigoare la 13 aprilie 2009. Prezentul litigiu este supus, așadar, dispozițiilor procedurale prevăzute de acest din urmă regulament. În schimb, ținând cont de data introducerii cererii de înregistrare în cauză, respectiv data de 24 noiembrie 2008, care este determinantă pentru stabilirea dreptului material aplicabil, în litigiu sunt incidente dispozițiile materiale ale Regulamentului nr. 40/94.
3 Articolul 7 din Regulamentul nr. 40/94, intitulat „Motive absolute de refuz”, al cărui text a fost preluat fără nicio modificare la articolul 7 din Regulamentul nr. 207/2009, prevedea la alineatul (1):
„Se respinge înregistrarea următoarelor:
[…]
(b) mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv;
(c) mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
[…]”
4 Articolul 8 din Regulamentul nr. 40/94, intitulat „Motive relative de refuz”, al cărui text a fost preluat fără nicio modificare la articolul 8 din Regulamentul nr. 207/2009, prevedea la alineatul (1):
„La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:
[…]
(b) din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie [în percepția publicului de] pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie presupune riscul de asociere cu marca anterioară.”
5 Articolul 51 din Regulamentul nr. 40/94, intitulat „Cauze de nulitate absolută”, ce corespunde articolului 52 din Regulamentul nr. 207/2009, prevedea la alineatele (1) și (2):
„(1) Se declară nulitatea mărcii comunitare, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:
(a) atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 7;
(b) atunci când solicitantul era de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
(2) Atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.”
6 Articolul 59 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Persoane îndreptățite să introducă o cale de atac și să se constituie părți la procedură”, face parte din titlul VII din acest regulament, intitulat „Căi de atac”. Potrivit acestui articol:
„Orice parte la o procedură care a condus la o decizie poate introduce o cale de atac împotriva respectivei decizii, atât timp cât aceasta din urmă nu a fost pronunțată în favoarea sa. […]”
7 Articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Termen și formă”, care face parte din același titlu VII, prevede:
„Calea de atac trebuie formulată în scris și depusă la Oficiu în termen de două luni de la data notificării deciziei. Calea de atac se consideră ca fiind înaintată numai după achitarea taxei pentru calea de atac. […]”
8 Articolul 63 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Examinarea căii de atac”, prevede la alineatul (2):
„În cursul examinării căii de atac, camera de recurs invită părțile, ori de câte ori este necesar, să‑și prezinte, în termenul alocat, observațiile referitoare la notificările pe care aceasta le‑a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părți.”
9 Articolul 65 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Acțiune în fața Curții de Justiție”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Deciziile camerelor de recurs prin care se pronunță asupra unei căi de atac pot forma obiectul unei acțiuni în fața Curții de Justiție.
(2) Acțiunea se înaintează pe motive de incompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea tratatului, nerespectarea dispozițiilor prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere.”
10 Articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Motivarea hotărârilor”, face parte din titlul IX din acest regulament, intitulat „Dispoziții de procedură”. Acest articol prevede:
„Hotărârile Oficiului sunt motivate. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații.”
11 Regulamentul (CE) nr. 216/96 al Comisiei din 5 februarie 1996 de stabilire a regulamentului de procedură al camerelor de recurs ale Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci și desene și modele industriale) (JO 1996, L 28, p. 11, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 221), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2082/2004 al Comisiei din 6 decembrie 2004 (JO 2004, L 360, p. 8, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 64) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 216/96”), prevede la articolul 8, intitulat „Procedura”:
„[…]
(2) În procedurile inter partes și fără a aduce atingere articolului 61 alineatul (2) din regulament, declarația care prezintă motivele recursului [a se citi «căii de atac»] și răspunsul la aceasta pot fi completate cu o replică a părții reclamante, depusă în termen de două luni de la notificarea răspunsului, și un răspuns al pârâtului, depus în termen de două luni de la notificarea replicii.
(3) În procedurile inter partes, pârâtul poate formula, în răspunsul său, o concluzie privind anularea sau modificarea deciziei contestate cu privire la un aspect neprezentat la recurs [a se citi «în calea de atac»]. Respectivele concluzii încetează să aibă efect în cazul în care partea reclamantă întrerupe procedurile.”
12 Ulterior introducerii prezentului recurs, Regulamentul nr. 207/2009 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 (JO 2015, L 341, p. 21), intrat în vigoare la data de 23 martie 2016.
13 În temeiul acestui din urmă regulament, articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat în continuare „Termen și formă”, este înlocuit cu următorul text:
„(1) Cererea de introducere a căii de atac este formulată în scris și depusă la Oficiu în termen de două luni de la data notificării deciziei. Cererea se consideră ca fiind depusă numai după achitarea taxei pentru introducerea căii de atac. Cererea de introducere a căii de atac se depune în limba de procedură a deciziei atacate. În termen de patru luni de la data notificării deciziei se depune, în scris, un memoriu în care se expun motivele de atac.
(2) În procedura contradictorie, pârâtul poate solicita, în răspunsul său, o decizie de anulare sau de modificare a deciziei contestate cu privire la un aspect neprezentat în cuprinsul căii de atac. Respectivele solicitări încetează să aibă efect în cazul în care reclamantul întrerupe procedurile.”
Reglementarea Uniunii privind mărcile naționale
14 Articolul 3 din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25), intitulat „Motive de refuz sau de nulitate”, prevede la alineatul (1) literele (b) și (c):
„Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate:
[…]
(b) mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv;
(c) mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii [a se citi «indicații»] putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;
[…]”
Istoricul cauzei
15 La data de 24 noiembrie 2008, BSH a depus la EUIPO o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene pentru semnul figurativ următor:
16 Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 7, 9 și 11 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare (denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”). Această cerere a fost publicată în Buletinul mărcilor Uniunii Europene nr. 4/2009 din 2 februarie 2009.
17 La data de 30 aprilie 2009, LG a formulat opoziție la înregistrarea mărcii în cauză pentru toate produsele menționate în respectiva cerere, invocând articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Opoziția se întemeia pe următoarele mărci anterioare:
– marca verbală franceză KOMPRESSOR, înregistrată la 6 iulie 2007 cu numărul 73477434, care desemna „mașini de spălat rufe, aspiratoare, mașini de spălat vase, mixere electrice, generatoare de curent” din clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa și „cuptoare cu gaz, cuptoare pentru bucătărie; aparate de aer condiționat, frigidere, cuptoare cu microunde, aparate de ventilație, aparate pentru purificarea aerului, aparate de prăjit pâine electrice, umidificatoare, lanterne de buzunar, lanterne de iluminat, mașini de uscat rufe” din clasa 11 în sensul Aranjamentului de la Nisa;
– marca verbală spaniolă KOMPRESSOR, înregistrată la data de 25 septembrie 2007 cu numărul 2753286, care desemna „mașini de spălat electrice, aspiratoare electrice, mașini automate de spălat vase, mixere electrice, generatoare de curent” din clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa și „mașini de gătit cu gaz, cuptoare, aparate de aer condiționat, frigidere electrice (compartiment de congelare), microunde, ventilatoare electrice, aparate și mașini pentru purificarea aerului, aparate de prăjit pâine electrice, ventilatoare, lanterne electrice și mașini de uscat rufe” din clasa 11 în sensul Aranjamentului de la Nisa;
– marca verbală britanică KOMPRESSOR, înregistrată la data de 7 decembrie 2007 cu numărul 2444787, care desemna „mașini de spălat electrice, aspiratoare electrice, mașini de spălat vase automate, mixere electrice, generatoare CC, toate pentru uz casnic”, din clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa și „mașini de gătit cu gaz, mașini de gătit (cuptoare), cuptoare cu microunde, ventilatoare electrice, aparate de prăjit pâine electrice, torțe‑lămpi de iluminat, mașini de uscat rufe electrice, toate pentru uz casnic”, din clasa 11 în sensul Aranjamentului de la Nisa și
– marca verbală a Uniunii Europene KOMPRESSOR PLUS, înregistrată la data de 23 august 2012 cu numărul 7282924, care desemna „mașini de spălat electrice, mașini automate de spălat vase pentru uz casnic” din clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa.
18 Prin decizia din 3 mai 2012, divizia de opoziție a EUIPO a admis în parte opoziția și a respins, în consecință, cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene în cauză pentru următoarele produse:
– clasa 7, în sensul Aranjamentului de la Nisa: „Mașini și aparate electrice pentru uz casnic și pentru bucătărie din clasa 7, și anume mașini și aparate electrice pentru bucătărie, inclusiv mașini de măcinat, bătător și mașini de frământare, storcător de fructe, storcător pentru sucuri, mașini centrifuge, mașini de măcinare, mașini de tăiere, unelte electrice, desfăcătoare de conserve, dispozitive de ascuțit cuțite, precum și aparate și dispozitive pentru prepararea băuturilor și/sau a alimentelor, pompe de distribuție a băuturilor proaspete, menite a fi utilizate împreună cu dispozitive frigorifice pentru băuturi; mașini de spălat vase, mașini și aparate electrice pentru curățarea lenjeriei și a îmbrăcămintei incluse în clasa 7, inclusiv mașini de spălat rufe, uscătoare rotative; prese și mașini de călcat incluse în clasa 7; echipamente electrice de curățare pentru uz casnic, inclusiv echipamente electrice pentru curățarea geamurilor, aparate electrice pentru lustruirea pantofilor și aspiratoare, aparate de aspirare a deșeurilor uscate și umede; piese pentru toate articolele menționate anterior incluse în clasa 7, în special țevi, tuburi, filtre de praf și saci pentru filtrarea prafului, pentru toate aspiratoarele”;
– clasa 9, în sensul Aranjamentului de la Nisa: „Aparate și instrumente electrice incluse în clasa 9, și anume fiare de călcat electrice; cântare de bucătărie”, și
– clasa 11 în sensul Aranjamentului de la Nisa: „Aparate de încălzire, de producere a aburului și de gătit, și anume cuptoare, rotiserii, mașini de gătit, griluri, aparate de prăjit pâine, aparate de decongelat și de ținut la cald, fierbătoare, încălzitoare cu imersie, oale de gătit cu autoîncălzire, aparate cu microunde, aparate pentru gofre (electrice), fierbătoare de ouă, friteuze (electrice); ceainice și mașini electrice pentru cafea, mașini pentru expreso, mașini de cafea integral automate incluse în clasa 11; aparate frigorifice, și anume frigidere, lăzi, dulapuri de refrigerare, aparate pentru răcirea băuturilor, frigo‑congelatoare, congelatoare, aparate și mașini pentru gheață; aparate de uscat, și anume mașini de uscat rufe, uscătoare, aparate pentru uscarea mâinilor, uscătoare de păr; aparate de ventilare, și anume ventilatoare, filtre pentru hote pentru bucătării, echipamente pentru hote pentru bucătării și capace pentru hote pentru bucătării, aparate de aer condiționat și aparate pentru îmbunătățirea aerului, umidificatoare de aer, aparate de odorizare, distribuitoare de odorizante (cu excepția celor de uz personal); aparate de purificare a aerului; pompe de căldură; piese pentru toate articolele menționate anterior incluse în clasa 11”.
19 Pentru celelalte produse revendicate, divizia de opoziție a EUIPO a apreciat că acestea și produsele acoperite de mărcile anterioare erau diferite. Prin urmare, a respins opoziția formulată de LG pentru motivul că nu exista un risc de confuzie pentru următoarele produse:
– clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa: „Aparate electrice pentru eliminarea deșeurilor, și anume dispozitive de evacuare a deșeurilor și mașini de compactare a deșeurilor”;
– clasa 9 în sensul Aranjamentului de la Nisa: „Cântare de persoane; aparate electrice de lipire a rolelor de folie; aparate de telecomandă, de semnalizare și de comandă (electrice/electronice) pentru mașini și aparate pentru uz casnic și pentru bucătărie; medii de date înregistrate și neînregistrate care pot fi exploatate de o mașină pentru aparate pentru uz casnic; aparate electrice automate de distribuire a băuturilor sau a alimentelor, mașini automate pentru vânzare; aparate și programe informatice de comandă și de utilizare a aparatelor pentru uz casnic; piese incluse în clasa 9 pentru toate produsele citate anterior, piese incluse în clasa 9 pentru aparate și instrumente electrice incluse în clasa 9, și anume fiare de călcat electrice; cântare de bucătărie”, și
– clasa 11 în sensul Aranjamentului de la Nisa: „Lămpi cu infraroșu (altele decât cele pentru uz medical); perne electrice (altele decât pentru uz medical), pături electrice (altele decât pentru uz medical), aparate de distribuire a apei și aparate sanitare, și anume în special accesorii pentru instalațiile de abur, de aer și de distribuție a apei; fierbătoare, boilere și boilere instant; chiuvete; pompe de căldură; piese pentru toate articolele menționate anterior incluse în clasa 11; storcătoare mecanice pentru sucuri (aparate pentru sucuri) pentru distribuția băuturilor proaspete, menite a fi utilizate împreună cu aparate frigorifice pentru băuturi”.
20 La data de 26 iunie 2012, BSH a introdus o cale de atac la EUIPO având ca obiect anularea deciziei diviziei de opoziție a acestui oficiu. Cu această ocazie, BSH a formulat de altfel câteva restrângeri ale listei de produse din clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa, pentru care solicitase înregistrarea mărcii.
21 În observațiile depuse în răspuns la declarația care prezintă motivele căii de atac din data de 31 octombrie 2012, LG a arătat că anumite produse care trebuiau comparate, ce fuseseră considerate diferite de divizia de opoziție a EUIPO, erau în realitate similare și că cererea de înregistrare în cauză ar fi trebuit să fie, în consecință, respinsă și pentru aceste produse. În observațiile amintite se indica, pe de altă parte, că ele vizau modificarea deciziei diviziei de opoziție a EUIPO pentru ca această cerere de înregistrare să fie în cea mai mare parte respinsă.
22 Observațiile menționate au fost comunicate BSH prin faxul grefei EUIPO la data de 8 noiembrie 2012, BSH fiind informată, prin dispoziția Camerei întâi de recurs a acestui oficiu, cu privire la faptul că procedura scrisă fusese încheiată și comunicarea acestor observații era efectuată doar cu titlu informativ.
23 Prin decizia în litigiu, Camera întâi de recurs a EUIPO a respins această cale de atac formulată de BSH.
24 Prin decizia amintită, Camera întâi de recurs a EUIPO a admis în parte cererea LG, pe care a calificat‑o drept o cale de atac „accesorie” („«ancillary» appeal”) conform articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96.
25 Cu titlu introductiv, Camera întâi de recurs a EUIPO a subliniat că, întrucât LG nu a contestat respingerea opoziției referitoare la anumite produse, decizia diviziei de opoziție a acestui oficiu a devenit definitivă în măsura în care pentru acestea s‑a autorizat înregistrarea mărcii Uniunii Europene în cauză.
26 În ceea ce privește publicul relevant, Camera întâi de recurs a EUIPO, după ce a precizat că teritoriul vizat corespunde Spaniei, Franței și Regatului Unit, a constatat că publicul relevant este alcătuit, pe de o parte, din utilizatorul profesional în ceea ce privește „aparate electrice automate de distribuție a băuturilor sau a alimentelor, mașini automate pentru vânzare” și, pe de altă parte, din consumatorul mediu, normal informat, suficient de atent și avizat pentru celelalte produse.
27 În ceea ce privește compararea semnelor în conflict, Camera întâi de recurs a EUIPO a considerat că există o similitudine pe planurile vizual, fonetic și conceptual și că, prin urmare, erau în ansamblu similare.
28 În ceea ce privește compararea produselor, pe de o parte, Camera întâi de recurs a EUIPO a menținut aprecierea diviziei de opoziție a acestui oficiu referitoare la produsele vizate de mărcile în conflict pe care aceasta din urmă le‑a considerat identice sau similare și, drept urmare, a confirmat că, în ceea ce privește aceste produse, exista un risc de confuzie.
29 Pe de altă parte, Camera întâi de recurs a EUIPO a apreciat, contrar diviziei de opoziție a acestui oficiu, că „storcătoarele pentru suc mecanice (aparate de suc) de distribuție a băuturilor proaspete, destinate a fi utilizate în combinație cu aparate frigorifice pentru băuturi”, din clasa 11 în sensul Aranjamentului de la Nisa, precum și „piesele incluse în clasa 9 pentru aparatele și instrumentele electrice, și anume fiare de călcat electrice; cântare de bucătărie”, din clasa 9 în sensul Aranjamentului de la Nisa, vizate de marca a cărei înregistrare se solicită, erau similare cu unele produse acoperite de mărcile anterioare. Aceasta a considerat că pentru aceste produse exista de asemenea un risc de confuzie și, în consecință, a anulat decizia diviziei de opoziție a EUIPO în ceea ce privește respingerea opoziției pentru produsele menționate.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
30 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 noiembrie 2013, BSH a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. În susținerea acțiunii, BSH a invocat un singur motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
31 Cu toate că nu a contestat concluziile Camerei întâi de recurs a EUIPO potrivit cărora produsele în cauză, inclusiv cele pentru care divizia de opoziție a EUIPO constatase că erau diferite, sunt identice sau similare și mărcile în conflict sunt în ansamblu similare, BSH a invocat în cadrul acestui unic motiv faptul că, pentru produsele care conțin sau care sunt susceptibile să conțină un compresor, precum aspiratoarele, aparatele de aer condiționat și frigiderele, semnul KOMPRESSOR este descriptiv și că, în consecință, mărcile naționale anterioare au un caracter distinctiv „minim”. BSH a susținut că, la aprecierea riscului de confuzie, Camera întâi de recurs a EUIPO nu a ținut suficient cont de caracterul distinctiv slab al respectivelor mărci pentru aceste produse. Astfel, având în vedere acest aspect, chiar și diferențe ușoare între mărcile în conflict ar fi suficiente pentru a exclude orice risc de confuzie.
32 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acest unic motiv și, prin urmare, acțiunea în totalitate.
Concluziile părților din recurs
33 BSH solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– anularea deciziei în litigiu;
– cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cele două proceduri.
34 EUIPO solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea BSH la plata cheltuielilor de judecată.
35 Printr‑o cerere din data de 29 octombrie 2015, Curtea a invitat Comisia Europeană, în temeiul articolului 24 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, să participe la ședință pentru a răspunde la întrebările scrise pe care le‑a adresat.
Cu privire la recurs
36 În susținerea recursului, BSH invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 60 din Regulamentul nr. 207/2009 și, al doilea, pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
Cu privire la primul motiv
37 Prin intermediul primului motiv, BSH reproșează Tribunalului că a acceptat fără o analiză minimă faptul că, în decizia în litigiu, Camera întâi de recurs a EUIPO, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96, a calificat memoriul în răspuns al LG din 31 octombrie 2012 drept o cale de atac „accesorie” și a refuzat înregistrarea mărcii în cauză într‑o mai mare măsură decât a făcut‑o divizia de opoziție a acestui oficiu. Or, LG nu ar fi introdus o cale de atac cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009, singura care ar fi putut să justifice extinderea respingerii cererii de înregistrare a mărcii în cauză peste limitele deciziei acestei divizii de opoziție. Astfel, potrivit BSH, contrar interpretării reținute de Camera întâi de recurs a EUIPO, articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96 nu poate permite, în lipsa unui temei juridic adecvat în Regulamentul nr. 207/2009, să se repună în discuție o parte din decizia diviziei de opoziție a acestui oficiu care nu a fost atacată prin calea de atac principală și care ar fi devenit, așadar, definitivă.
38 EUIPO apreciază, cu titlu principal, că acest motiv este inadmisibil întrucât a fost invocat pentru prima dată în faza de recurs și, cu titlu subsidiar, că este în orice caz nefondat din moment ce articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96 permite pârâtului să formuleze, în răspunsul său, concluzii de anulare sau de modificare a deciziei contestate cu privire la un aspect neinvocat în calea de atac.
39 Este cert că, prin decizia în litigiu, Camera întâi de recurs a EUIPO a respins calea de atac a BSH având ca obiect anularea deciziei diviziei de opoziție a acestui oficiu dat fiind că aceasta a respins cererea de înregistrare a mărcii pentru unele dintre produsele revendicate și în același timp a admis în parte cererea formulată de LG pe care a calificat‑o drept cale de atac „accesorie” în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96, prin care aceasta din urmă a solicitat, în răspunsul său, modificarea acestei decizii în sensul respingerii acestei cereri de înregistrare și pentru unele dintre produsele pentru care divizia de opoziție a EUIPO autorizase înregistrarea mărcii în cauză. Camera întâi de recurs a EUIPO a modificat astfel decizia menționată în defavoarea BSH, refuzând înregistrarea respectivei mărci pentru produse suplimentare.
40 Rezultă că, implicit, Camera întâi de recurs a EUIPO a apreciat că articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96 a introdus o a doua cale de atac, pe lângă cea prevăzută la articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009, în versiunea sa anterioară Regulamentului nr. 2015/2424, și care, fără a fi supusă condițiilor prevăzute la acest articol 60, permite pârâtului să atace decizia care face obiectul căii de atac principale cu privire la o parte a acesteia nevizată de respectiva cale de atac și să extindă astfel obiectul litigiului, astfel cum este definit de reclamant.
41 Prin intermediul primului motiv, BSH reproșează Tribunalului că nu a examinat în hotărârea atacată compatibilitatea acestei interpretări cu articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009.
42 Cu toate acestea, este cert că BSH nu a invocat, în niciun stadiu al procedurii de la Tribunal, pretinsa incompatibilitate a interpretării menționate cu articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009 sau cu oricare altă dispoziție din dreptul Uniunii. Astfel, acțiunea sa de la Tribunal a avut la bază un singur motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
43 Or, conform unei jurisprudențe constante, a permite unei părți să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv și argumente pe care nu le‑a invocat în fața Tribunalului ar echivala cu a o autoriza să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost învestit Tribunalul. În cadrul unui recurs, competența Curții este, prin urmare, limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele și la argumentele dezbătute în fața primei instanțe (a se vedea în special Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia, C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541, punctul 126, precum și jurisprudența citată).
44 În ceea ce privește argumentul invocat în această privință de BSH în ședința de la Curte potrivit căruia aprecierea dreptului Uniunii ar fi rezervată acesteia din urmă, motiv pentru care era logic să se invoce numai în fața sa problema conformității cu articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009 a interpretării articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 216/96 reținute de Camera întâi de recurs a EUIPO, trebuie să se constate că acest argument este neîntemeiat în drept. Astfel, după cum rezultă din articolul 256 alineatul (1) TFUE și din articolul 65 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009, Tribunalul este pe deplin competent, în cadrul acțiunilor introduse împotriva deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO, să cenzureze între altele orice încălcare a acestui regulament, inclusiv a articolului 60 din acesta.
45 În sfârșit, deși EUIPO a recunoscut în ședința de la Curte că, prin decizia în litigiu, Camera întâi de recurs a acestui oficiu a admis în parte calea de atac „accesorie” a LG fără să fi oferit BSH, în prealabil, posibilitatea de a formula eventuale observații asupra acesteia, încălcând în acest mod principiul contradictorialității astfel cum a fost consacrat la articolul 63 alineatul (2) și la articolul 75 a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009, nu este mai puțin adevărat că, în lipsa oricărei contestări din partea BSH în procedura de la Tribunal referitoare la această împrejurare și în lipsa celei mai mici critici din partea BSH împotriva analizei care a determinat respectiva cameră să admită această cale de atac „accesorie”, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a invocat din oficiu această încălcare.
46 În aceste condiții, primul motiv trebuie respins ca inadmisibil.
Cu privire la al doilea motiv
47 Prin intermediul celui de al doilea motiv, BSH invocă o încălcare a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, reproșând Tribunalului că s‑a întemeiat, în special la punctul 31 din hotărârea atacată, pe o concepție eronată cu privire la riscul de confuzie care are drept consecință faptul că suprapunerea a două mărci la nivelul unui element pur descriptiv este suficientă pentru a crea un asemenea risc, conducând astfel la monopolizarea unei indicații pur descriptive, ceea ce însă articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din același regulament urmărește să împiedice.
48 În opinia BSH, în cazul în care marca anterioară este o variantă ușor de recunoscut a unei indicații descriptive și marca ulterioară conține indicația descriptivă ca atare, nici măcar existența unor similitudini importante între semne și identitatea produselor pe care mărcile în conflict le desemnează nu poate permite constatarea existenței unui risc de confuzie, din moment ce similitudinile semnelor se limitează la indicații descriptive și privesc doar produse care sunt descrise de indicație. Astfel, publicul nu ar percepe dintr‑o indicație descriptivă nicio indicație de origine, ci s‑ar orienta după celelalte elementele ale mărcii. Pe de altă parte, potrivit acestei teze, întinderea protecției mărcii anterioare nu ar fi limitată în general, ci doar în ceea ce privește însăși indicația descriptivă, astfel încât aceasta ar rămâne intactă în raport cu alte produse și cu alte semne similare.
49 EUIPO invocă, cu titlu principal, inadmisibilitatea celui de al doilea motiv. Astfel, pe de o parte, din cuprinsul recursului nu ar rezulta în mod clar care sunt în concret constatările Tribunalului considerate a fi contestate. Pe de altă parte, prin susținerea că Tribunalul ar fi calificat în mod inexact importanța caracterului distinctiv al mărcilor naționale anterioare, BSH ar urmări obținerea unei aprecieri noi a situației de fapt. În subsidiar, EUIPO susține că acest motiv este nefondat.
Cu privire la admisibilitate
50 Potrivit unei jurisprudențe constante, rezultă din articolul 256 TFUE, precum și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene că recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este, așadar, singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente. Aprecierea acestor fapte nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în special Hotărârea din 17 martie 2016, Naazneen Investments/OAPI, C‑252/15 P, nepublicată, EU:C:2016:178, punctul 59 și jurisprudența citată).
51 În plus, în temeiul acelorași dispoziții și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate ale hotărârii a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere (a se vedea în special Hotărârea din 4 septembrie 2014, Spania/Comisia, C‑197/13 P, EU:C:2014:2157, punctul 43, precum și Hotărârea din 5 martie 2015, Ezz și alții/Consiliul, C‑220/14 P, EU:C:2015:147, punctul 111). În această privință, articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură precizează că motivele și argumentele de drept invocate identifică cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate (Hotărârea din 28 iulie 2016, Tomana și alții/Consiliul și Comisia, C‑330/15 P, nepublicată, EU:C:2016:601, punctul 34, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2016, Mallis și alții/Comisia și BCE, C‑105/15 P‑C‑109/15 P, EU:C:2016:702, punctul 34).
52 În această privință, este necesar să se constate că, prin intermediul celui de al doilea motiv, BSH nu se limitează nicidecum să solicite o nouă apreciere a situației de fapt, ci reproșează Tribunalului că a omis să țină cont de principiile de drept aplicabile la aprecierea riscului de confuzie dintre mărcile în conflict, ceea ce constituie o chestiune de drept care poate fi supusă dezbaterii Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în special Ordonanța din 7 mai 2015, Adler Modemärkte/OAPI, C‑343/14 P, nepublicată, EU:C:2015:310, punctul 32 și jurisprudența citată).
53 Pe de altă parte, reiese cu claritate din înscrisurile depuse de BSH că acest motiv este îndreptat în special împotriva punctului 31 din hotărârea atacată, care ar dovedi încălcarea de către Tribunal a esenței înseși a riscului de confuzie, pentru aprecierea căruia caracterul distinctiv al fiecăreia dintre mărcile în conflict ar trebui să constituie în mod necesar criteriul cel mai important.
54 Trebuie, în consecință, să se aprecieze că al doilea motiv este admisibil.
Cu privire la fond
55 Argumentul BSH referitor la riscul de confuzie invocat în cadrul unicului motiv al acțiunii de la Tribunal, care corespunde celui invocat în al doilea motiv de recurs, a fost examinat în special la punctele 26-32 din hotărârea atacată.
56 Astfel, după ce, la punctele 26 și 27 din hotărârea atacată, a amintit jurisprudența în materie, Tribunalul a constatat la punctul 28 din hotărârea menționată că, în ceea ce privește produsele pentru care Camera întâi de recurs a EUIPO a admis opoziția, aceasta din urmă a constatat – fără ca BSH să conteste – că, pe de o parte, produsele în cauză erau în parte identice și în parte similare și, pe de altă parte, că semnele în conflict erau similare. Acesta a subliniat că efectul cumulativ al acestor constatări este în orice caz suficient pentru a putea constata existența unui risc de confuzie, chiar dacă mărcile naționale anterioare ar fi considerate ca având un caracter distinctiv slab.
57 Tribunalul a adăugat la punctul 29 din hotărârea atacată că, la aprecierea riscului de confuzie, Camera întâi de recurs a EUIPO a ținut efectiv cont de faptul că, în ceea ce privește produsele în cauză, nici mărcile naționale anterioare, nici marca solicitată nu aveau un caracter deosebit de distinctiv. Totuși, ea ar fi amintit că, potrivit jurisprudenței, chiar și în cazul unei mărci cu caracter distinctiv slab, poate exista un risc de confuzie în special în considerarea existenței unei similitudini a semnelor și a produselor sau serviciilor vizate. Aceasta ar fi situația atunci când produsele în cauză sunt, precum în speță, identice și mărcile în conflict prezintă o similitudine ridicată.
58 La punctul 31 din hotărârea menționată, Tribunalul a menționat că admiterea argumentului formulat de BSH ar avea ca efect neutralizarea factorului întemeiat pe similitudinea mărcilor în favoarea celui întemeiat pe caracterul distinctiv al mărcii anterioare, căruia i s‑ar acorda, așadar, o importanță excesivă. Ar rezulta de aici că, din moment ce marca anterioară are doar un caracter distinctiv slab, nu ar exista un risc de confuzie decât în cazul reproducerii complete a acesteia de către marca solicitată, ocultându‑se în același timp gradul de similitudine dintre semnele în cauză. Un astfel de rezultat nu ar fi conform naturii înseși a aprecierii globale pe care autoritățile competente sunt însărcinate să o efectueze în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
59 Prin urmare, Tribunalul a apreciat la punctul 32 din hotărârea atacată că argumentele BSH referitoare la caracterul slab distinctiv al mărcilor naționale anterioare nu pot afecta constatarea Camerei întâi de recurs a EUIPO privind existența unui risc de confuzie.
60 Or, această apreciere a Tribunalului privind riscul de confuzie nu este viciată de nicio eroare de drept.
61 Astfel, trebuie arătat că, prin respingerea unei argumentări similare celei formulate de BSH în cadrul celui de al doilea motiv, Curtea a statuat deja în mai multe rânduri că, deși caracterul distinctiv al unei mărci anterioare trebuie luat în considerare în cadrul aprecierii globale a existenței unui risc de confuzie, acesta nu constituie însă decât un element printre alte elemente care intervin în cadrul acestei aprecieri (a se vedea în special Ordonanța din 29 noiembrie 2012, Hrbek/OAPI, C‑42/12 P, nepublicată, EU:C:2012:765, punctul 61, și Ordonanța din 2 octombrie 2014, Przedsiębiorstwo Handlowe Medox Lepiarz/OAPI, C‑91/14 P, nepublicată, EU:C:2014:2261, punctul 22).
62 În plus, deși este adevărat că riscul de confuzie este cu atât mai ridicat cu cât caracterul distinctiv al mărcii anterioare se dovedește a fi mai important, un astfel de risc nu este însă exclus atunci când caracterul distinctiv al mărcii anterioare este slab (a se vedea în special Ordonanța din 19 noiembrie 2015, Fetim/OAPI, C‑190/15 P, nepublicată, EU:C:2015:778, punctul 40 și jurisprudența citată).
63 În consecință, chiar în prezența unei mărci anterioare cu caracter distinctiv slab, Tribunalul poate aprecia că există un risc de confuzie în special ca urmare a similitudinii semnelor și a produselor sau a serviciilor vizate (a se vedea în special Ordonanța din 2 octombrie 2014, Przedsiębiorstwo Handlowe Medox Lepiarz/OAPI, C‑91/14 P, nepublicată, EU:C:2014:2261, punctul 24 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța din 7 mai 2015, Adler Modemärkte/OAPI, C‑343/14 P, nepublicată, EU:C:2015:310, punctul 59).
64 Astfel, constatările efectuate de Tribunal la punctul 31 din hotărârea atacată, prin care se respinge teza susținută de BSH și menționată în cuprinsul celui de al doilea motiv, constituie în realitate doar o reamintire a jurisprudenței constante a Curții potrivit căreia această teză nu este conformă cu natura însăși a aprecierii globale pe care autoritățile competente sunt însărcinate să o efectueze în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, din moment ce, contrar celor susținute de recurentă, ea ar fi avut ca efect neutralizarea factorului întemeiat pe similitudinea mărcilor în favoarea celui întemeiat pe caracterul distinctiv al mărcii anterioare (a se vedea în această privință Hotărârea din 15 martie 2007, T. I. M. E. ART/OAPI, C‑171/06 P, nepublicată, EU:C:2007:171, punctul 41, precum și Ordonanța din 19 noiembrie 2015, Fetim/OAPI, C‑190/15 P, nepublicată, EU:C:2015:778, punctul 46 și jurisprudența citată).
65 În ceea ce privește argumentul invocat în acest sens de BSH potrivit căruia jurisprudența menționată ar fi eronată dat fiind că ar conduce la monopolizarea unei indicații pur descriptive, este necesar să se constate că nu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, ci articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și articolul 51 din acest regulament, precum și articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95 au ca obiect evitarea unei astfel de monopolizări.
66 În ceea ce privește în special mărcile naționale anterioare, Curtea a avut deja ocazia să sublinieze că din coexistența mărcilor Uniunii cu acestea, precum și din faptul că înregistrarea celor din urmă nu intră în competența EUIPO și nici controlul lor jurisdicțional nu intră în competența Tribunalului rezultă că validitatea mărcilor naționale nu poate fi pusă în discuție într‑o procedură de opoziție la o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii. În consecință, în cadrul unei astfel de proceduri de opoziție, nu este posibil nici să se constate, referitor la un semn identic cu o marcă protejată într‑un stat membru, un motiv absolut de refuz precum caracterul descriptiv și lipsa caracterului distinctiv, prevăzut la articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 40/94, precum și la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2012, Formula One Licensing/OAPI, C‑196/11 P, EU:C:2012:314, punctele 40 și 41).
67 În consecință, la aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, trebuie recunoscut un anumit grad de caracter distinctiv al unei mărci naționale invocate în susținerea unei opoziții la înregistrarea unei mărci a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2012, Formula One Licensing/OAPI, C‑196/11 P, EU:C:2012:314, punctul 47).
68 Prin urmare, presupunând că o marcă națională anterioară este efectiv descriptivă pentru unele dintre produsele pentru care a fost înregistrată și că protecția ei conduce la monopolizarea nelegitimă a indicației descriptive în discuție, o astfel de consecință trebuie remediată, dar nu prin aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, care exclude de principiu aceste produse de la protecția pe care dispoziția menționată o conferă mărcilor anterioare, ci printr‑o procedură de nulitate inițiată în statul membru în cauză în temeiul articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2012, Formula One Licensing/OAPI, C‑196/11 P, EU:C:2012:314, punctul 45).
69 În aceste condiții, trebuie de asemenea respins ca fiind în orice caz inoperant argumentul formulat de BSH potrivit căruia Curtea a confirmat, în Hotărârea din 10 noiembrie 2011, LG Electronics/OAPI (C‑88/11 P, nepublicată, EU:C:2011:727), refuzul de către EUIPO al înregistrării ca marcă a Uniunii a semnului „KOMPRESSOR PLUS” pentru aspiratoare, pentru motivul că acest semn este pur descriptiv. Astfel, această hotărâre nu repune în cauză validitatea mărcilor naționale care au fost invocate de LG în susținerea opoziției sale.
70 În sfârșit, contrar celor susținute de BSH, nu se poate exclude dinainte și în toate situațiile că, în cazul în care marca solicitată reia, cu ușoare diferențe, semnul slab distinctiv al unei mărci naționale anterioare, consumatorii pot presupune că aceste diferențe dintre semnele în conflict reflectă o variație în natura produselor sau decurg din considerații de marketing, fără să denote o origine comercială diferită, și că poate exista deci un risc de confuzie în percepția publicului (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 aprilie 2006, L’Oréal/OAPI, C‑235/05 P, nepublicată, EU:C:2006:271, punctul 45).
71 Astfel, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a putut să constate în speță, la finalul aprecierii sale autonome a situației de fapt, existența unui astfel de risc între mărcile naționale anterioare și marca solicitată.
72 Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat și că, prin urmare, recursul trebuie respins în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
73 Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
74 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
75 Întrucât EUIPO a solicitat obligarea BSH la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă BSH Bosch und Siemens Hausgeräte GmbH la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături
1 Partea introductivă a prezentului text a făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.