HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

22 octombrie 2015

Cauza T‑130/14 P

Consiliul Uniunii Europene

împotriva

Erik Simpson

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Avansare în grad – Încadrare în grad – Decizie de a nu acorda persoanei interesate gradul AD 9 în urma reușitei sale la un concurs general de grad AD 9 – Denaturarea elementelor de probă”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 12 decembrie 2013 Simpson/Consiliul (F‑142/11, RepFP, EU:F:2013:201), prin care se urmărește anularea în parte a acestei hotărâri

Dispozitivul:      Anulează hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 12 decembrie 2013 Simpson/Consiliul (F‑142/11, RepFP, EU:F:2013:201) în măsura în care Tribunalul Funcției Publice a anulat decizia prin care Consiliul Uniunii Europene a respins cererea domnului Erik Simpson prin care se urmărea obținerea unei avansări în gradul AD 9 pentru motivul că reușise concursul EPSO/AD/113/07 și în măsura în care a obligat Consiliul la plata tuturor cheltuielilor de judecată (punctele 1 și 3 din dispozitivul acestei hotărâri). Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul hotărârii

Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă – Inadmisibilitate – Controlul de către Tribunal al aprecierii faptelor și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare – Competența Tribunalului pentru a aprecia faptele reținute de Tribunalul Funcției Publice în cadrul examinării respectării obligației de motivare

[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]

Tribunalul Funcției Publice este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice, o chestiune de drept supusă, în sine, controlului instanței de recurs.

În plus, controlul legalității unei decizii, exercitat în acest cadru de către Tribunal, trebuie în mod necesar să ia în considerare situația de fapt pe care s‑a întemeiat Tribunalul Funcției Publice pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia motivarea este suficientă sau insuficientă.

Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, o astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor și fără a recurge la noi elemente de probă.

(a se vedea punctele 27, 29 și 31)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 20 noiembrie 1997, Comisia/V, C‑188/96 P, Rec., EU:C:1997:554, punctul 24 și jurisprudența citată, Hotărârea din 28 mai 1998, New Holland Ford/Comisia, C‑8/95 P, Rec., EU:C:1998:257, punctul 72, Hotărârea din 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C‑551/03 P, Rec., EU:C:2006:229, punctul 54, și Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, Rep., EU:C:2008:392, punctul 30

Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea din 24 octombrie 2011, P/Parlamentul, T‑213/10 P, RepFP, EU:T:2011:617, punctele 47 și 48 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 octombrie 2013, Consiliul/AY, T‑167/12 P, RepFP, EU:T:2013:524, punctul 25