Language of document : ECLI:EU:T:2021:52

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

3 februarie 2021(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor – Lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui reclamantului pe listă – Obligația Consiliului să verifice că decizia unei autorități a unui stat terț a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă”

În cauza T‑258/20,

Oleksandr Viktorovych Klymenko, cu domiciliul în Moscova (Rusia), reprezentat de M. Phelippeau, avocată,

reclamant,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de A. Vitro și P. Mahnič, în calitate de agenți,

pârât,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei (PESC) 2020/373 a Consiliului din 5 martie 2020 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2020, L 71, p. 10) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/370 al Consiliului din 5 martie 2020 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2020, L 71, p. 1), în măsura în care aceste acte mențin numele reclamantului pe lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive menționate,

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnul D. Spielmann, președinte, doamna O. Spineanu‑Matei și domnul R. Mastroianni (raportor), judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul litigiului

1        Prezenta cauză se înscrie în cadrul contenciosului legat de măsurile restrictive adoptate împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina, ca urmare a reprimării manifestațiilor din Piața Independenței din Kiev (Ucraina) în luna februarie a anului 2014.

2        Reclamantul, domnul Oleksandr Viktorovych Klymenko, a ocupat funcția de ministru al veniturilor și încasărilor în Ucraina.

3        La 5 martie 2014, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 26). La aceeași dată, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 1).

4        Considerentele (1) și (2) ale Deciziei 2014/119 au următorul cuprins:

„(1)      La 20 februarie 2014, Consiliul a condamnat în termenii cei mai fermi orice recurgere la violență în Ucraina. Consiliul a cerut încetarea imediată a violenței și respectarea deplină a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consiliul a făcut apel la guvernul ucrainean să dea dovadă de reținere maximă și la liderii opoziției să se distanțeze de cei care recurg la acțiuni radicale, inclusiv la violență.

(2)      La 3 martie 2014, Consiliul a convenit să concentreze măsurile restrictive asupra înghețării și recuperării activelor persoanelor identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și [ale] persoane[lor] responsabile pentru încălcări ale drepturilor omului, în vederea consolidării și sprijinirii statului de drept și respectării drepturilor omului în Ucraina.”

5        Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Decizia 2014/119 prevede următoarele:

„(1)      Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de către persoane care au fost identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri ale statului ucrainean și de către persoane responsabile pentru încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de către persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.

(2)      Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau organismelor enumerate în anexă.”

6        Modalitățile acestei înghețări a fondurilor sunt definite la articolul 1 alineatele (3)-(6) din Decizia 2014/119.

7        Conform Deciziei 2014/119, Regulamentul nr. 208/2014 impune adoptarea măsurilor restrictive în cauză și definește modalitățile acestora în termeni în esență identici cu cei ai deciziei menționate.

8        Numele persoanelor vizate prin Decizia 2014/119 și prin Regulamentul nr. 208/2014 apar pe lista care figurează în anexa la decizia menționată și în anexa I la regulamentul menționat (denumită în continuare „lista”), însoțite printre altele de motivarea includerii lor. Inițial, numele reclamantului nu apărea pe listă.

9        Decizia 2014/119 și Regulamentul nr. 208/2014 au fost modificate prin Decizia de punere în aplicare 2014/216/PESC a Consiliului din 14 aprilie 2014 privind punerea în aplicare a Deciziei 2014/119 (JO 2014, L 111, p. 91) și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 381/2014 al Consiliului din 14 aprilie 2014 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2014, L 111, p. 33) (denumite în continuare, împreună, „actele din aprilie 2014”).

10      Prin actele din aprilie 2014, numele reclamantului a fost adăugat pe listă, împreună cu informațiile de identificare „fost ministru al veniturilor și încasărilor” și cu motivarea care urmează:

„Persoană anchetată în Ucraina pentru implicarea în infracțiuni legate de delapidarea de fonduri ale statului ucrainean și transferul lor ilegal în afara Ucrainei.”

11      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 iunie 2014, reclamantul a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul de cauză T‑494/14, având ca obiect în special anularea actelor din aprilie 2014, în măsura în care îl priveau.

12      La 29 ianuarie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/143 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2015, L 24, p. 16) și Regulamentul (UE) 2015/138 de modificare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2015, L 24, p. 1).

13      Prin Decizia 2015/143 au fost precizate criteriile de includere a persoanelor vizate de înghețarea fondurilor, începând de la 31 ianuarie 2015. În special, articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119 a fost înlocuit cu următorul text:

„(1)      Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea ori posesia sau sunt controlate de persoane care au fost identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean și de persoane responsabile de încălcarea drepturilor omului în Ucraina, precum și de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, astfel cum sunt enumerate în anexă.

În sensul prezentei decizii, persoanele identificate ca fiind responsabile de deturnare de fonduri ale statului ucrainean includ persoane care fac obiectul anchetelor efectuate de autoritățile ucrainene:

(a)      pentru deturnare de fonduri sau active publice ucrainene sau pentru complicitate la aceasta sau

(b)      pentru abuz în serviciu în calitate de funcționar public sau demnitar în scopul obținerii unui avantaj nejustificat pentru sine sau pentru o parte terță, cauzând prin aceasta un prejudiciu fondurilor sau activelor publice ucrainene, sau pentru complicitate la o astfel de faptă.”

14      Regulamentul 2015/138 a modificat Regulamentul nr. 208/2014 în conformitate cu Decizia 2015/143.

15      La 5 martie 2015, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2015/364 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2015, L 62, p. 25) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/357 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2015, L 62, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2015”). Pe de o parte, prin Decizia 2015/364 a fost înlocuit articolul 5 din Decizia 2014/119, prelungindu‑se aplicarea măsurilor restrictive, în ceea ce îl privea pe reclamant, până la 6 martie 2016, și, pe de altă parte, a fost modificată anexa la această din urmă decizie. Prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/357 a fost modificată în mod corespunzător anexa I la Regulamentul nr. 208/2014.

16      Prin actele din martie 2015, numele reclamantului a fost menținut pe listă, cu informațiile de identificare „fost ministru al veniturilor și încasărilor” și cu noua motivare care urmează:

„Persoană care face obiectul unor proceduri penale declanșate de către autoritățile ucrainene pentru deturnarea de fonduri sau active publice și pentru abuz în serviciu din partea unui titular al unei funcții publice pentru a procura un avantaj nejustificat pentru sine sau pentru o terță parte, cauzând prin aceasta un prejudiciu fondurilor sau activelor publice ucrainene.”

17      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 mai 2015, reclamantul a introdus o acțiune înregistrată cu numărul de cauză T‑245/15, având ca obiect în special anularea actelor din martie 2015, în măsura în care îl priveau.

18      La 4 martie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/318 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2016, L 60, p. 76) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/311 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2016, L 60, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2016”).

19      Prin actele din martie 2016, aplicarea măsurilor restrictive a fost prelungită, în ceea ce îl privește printre alții pe reclamant, până la 6 martie 2017, fără ca motivarea desemnării sale să fi fost modificată față de cea cuprinsă în actele din martie 2015.

20      Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 28 aprilie 2016, reclamantul a adaptat cererea introductivă aferentă cauzei T‑245/15, în conformitate cu articolul 86 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pentru a solicita și anularea actelor din martie 2016, în măsura în care acestea îl priveau.

21      Prin Ordonanța din 10 iunie 2016, Klymenko/Consiliul (T‑494/14, EU:T:2016:360), adoptată în temeiul articolului 132 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a admis acțiunea menționată la punctul 11 de mai sus, constatând că este vădit fondată, și a anulat, prin urmare, actele din aprilie 2014 în măsura în care îl priveau pe reclamant.

22      La 3 martie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/381 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2017, L 58, p. 34) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/374 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2017, L 58, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2017”).

23      Prin actele din martie 2017, aplicarea măsurilor restrictive a fost prelungită până la 6 martie 2018, fără ca motivarea desemnării reclamantului să fi fost modificată față de cea cuprinsă în actele din martie 2015.

24      Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 27 martie 2017, reclamantul a adaptat din nou cererea introductivă aferentă cauzei T‑245/15, pentru a solicita și anularea actelor din martie 2017, în măsura în care îl priveau.

25      Prin Hotărârea din 8 noiembrie 2017, Klymenko/Consiliul (T‑245/15, nepublicată, EU:T:2017:792), Tribunalul a respins toate cererile reclamantului menționate la punctele 17, 20 și 24 de mai sus.

26      La 5 ianuarie 2018, reclamantul a declarat recurs în fața Curții, înregistrat cu numărul de cauză C‑11/18 P, împotriva Hotărârii din 8 noiembrie 2017, Klymenko/Consiliul (T‑245/15, nepublicată, EU:T:2017:792).

27      La 5 martie 2018, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2018/333 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2018, L 63, p. 48) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/326 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2018, L 63, p. 5) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2018”).

28      Prin actele din martie 2018, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită până la 6 martie 2019, fără ca motivarea desemnării reclamantului să fi fost modificată față de cea din actele din martie 2015.

29      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 aprilie 2018, reclamantul a introdus o acțiune înregistrată cu numărul de cauză T‑274/18, având ca obiect anularea actelor din martie 2018, în măsura în care îl priveau.

30      La 4 martie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2019/354 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2019, L 64, p. 7) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/352 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2019, L 64, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele din martie 2019”).

31      Prin actele din martie 2019, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită până la 6 martie 2020, iar numele reclamantului a fost menținut pe listă cu aceeași motivare precum cea amintită la punctul 16 de mai sus, însoțită de o precizare privind respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă în cursul procedurii penale pe care s‑a întemeiat Consiliul.

32      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 3 mai 2019, reclamantul a introdus o acțiune înregistrată cu numărul de cauză T‑295/19, având ca obiect anularea actelor din martie 2019, în măsura în care îl priveau.

33      Prin Hotărârea din 11 iulie 2019, Klymenko/Consiliul (T‑274/18, EU:T:2019:509), Tribunalul a anulat actele din martie 2018 în măsura în care îl priveau pe reclamant.

34      Prin Hotărârea din 26 septembrie 2019, Klymenko/Consiliul (C‑11/18 P, nepublicată, EU:C:2019:786), Curtea a anulat, pe de o parte, Hotărârea din 8 noiembrie 2017, Klymenko/Consiliul (T‑245/15, nepublicată, EU:T:2017:792) (a se vedea punctul 25 de mai sus), și, pe de altă parte, actele din martie 2015, din martie 2016 și din martie 2017 în măsura în care îl priveau pe reclamant.

35      Între luna noiembrie a anului 2019 și luna ianuarie a anului 2020, Consiliul și reclamantul au schimbat mai multe scrisori în legătură cu posibila prelungire a măsurilor restrictive în discuție față de acesta din urmă. În special, Consiliul a transmis reclamantului mai multe scrisori ale Biroului Procurorului General al Ucrainei (denumit în continuare „BPG”) cu privire la procedurile penale care îl vizau pe acesta din urmă și pe care se întemeia pentru a avea în vedere prelungirea menționată.

36      La 5 martie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/373, de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2020, L 71, p. 10) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/370 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2020, L 71, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”).

37      Prin actele atacate, aplicarea măsurilor restrictive în cauză a fost prelungită până la 6 martie 2021, iar numele reclamantului a fost menținut pe listă, cu aceeași motivare precum cea amintită la punctul 16 de mai sus, însoțită de o precizare formulată în termenii următori:

„Procedurile penale referitoare la deturnarea de fonduri sau active publice sunt încă în curs de desfășurare. Informațiile din dosarul Consiliului arată că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale [domnului] Klymenko au fost respectate în cadrul procedurii penale pe care s‑a bazat Consiliul. Acest lucru este demonstrat în special de deciziile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018 de a încuviința o cercetare specială în lipsă, de deciziile judecătorului de instrucție din 8 februarie 2017 și din 19 august 2019 de încuviințare a unei măsuri preventive sub forma arestului preventiv, precum și de procesul în desfășurare de familiarizare a apărării cu materialul de urmărire penală.”

38      Prin scrisoarea din 6 martie 2020, Consiliul l‑a informat pe reclamant cu privire la menținerea măsurilor restrictive în privința sa. Consiliul a răspuns la observațiile reclamantului formulate în corespondența din 23 ianuarie 2020 și i‑a transmis actele atacate. În plus, i‑a indicat termenul în care pentru prezentarea de observații înainte de luarea deciziei privind eventuala menținere a numelui său pe listă.

 Faptele ulterioare introducerii prezentei acțiuni

39      Prin Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287), Tribunalul a anulat actele din martie 2019 în măsura în care îl priveau pe reclamant.

 Procedura și concluziile părților

40      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 mai 2020, reclamantul a introdus prezenta acțiune.

41      La 17 iulie 2020, Consiliul a prezentat memoriul său în apărare.

42      Prin scrisoarea din 29 iulie 2020, reclamantul a fost invitat, în temeiul articolului 83 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, să depună o replică privind argumentele Consiliului referitoare la al doilea motiv, întemeiat în special pe o eroare de apreciere, ținând seama în același timp de aprecierea efectuată de Tribunal în cadrul Hotărârii din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287).

43      Replica a fost depusă la grefa Tribunalului la 3 septembrie 2020.

44      Duplica a fost depusă la grefa Tribunalului la 9 octombrie 2020. La aceeași dată a fost închisă faza scrisă a procedurii.

45      În temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în lipsa unei cereri de organizare a unei ședințe depuse de părți în termen de trei săptămâni de la notificarea închiderii fazei scrise a procedurii, Tribunalul poate decide să se pronunțe asupra acțiunii fără parcurgerea fazei orale a procedurii. În speță, Tribunalul, considerându‑se suficient de lămurit de înscrisurile și mijloacele materiale de probă de la dosarul cauzei, a decis, în lipsa unei asemenea cereri, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii.

46      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea actelor atacate în măsura în care îl privesc;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

47      Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        cu titlu subsidiar, în cazul în care actele atacate ar trebui să fie anulate în măsura în care îl privesc pe reclamant, dispunerea menținerii efectelor Deciziei 2020/373 până când anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare 2020/370 produce efecte;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

48      În susținerea acțiunii, reclamantul invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe încălcarea obligației de motivare, al doilea, pe o eroare vădită de apreciere și pe un abuz de putere, al treilea, în esență, pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, al patrulea, pe lipsa unui temei legal și, al cincilea, pe încălcarea dreptului de proprietate.

49      Mai întâi, trebuie să se examineze al doilea și al treilea motiv, considerate împreună, în măsura în care urmăresc în special să reproșeze Consiliului că nu a verificat efectiv respectarea de către autoritățile ucrainene a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului, situație din care ar rezulta o eroare de apreciere săvârșită la adoptarea actelor atacate.

50      În cadrul acestor motive, reclamantul arată în special că Consiliul a omis să verifice dacă procedurile penale care îl privesc, având numerele de referință 42017000000000113 (denumită în continuare „procedura 113”) și, respectiv, 42014000000000521 (denumită în continuare „procedura 521”), pe care s‑a întemeiat atunci când a decis să mențină măsurile restrictive în privința sa, au fost luate cu respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă.

51      Potrivit reclamantului, răspunsurile date de BPG la întrebările adresate de Consiliu privind respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă, stadiul procedurilor penale care îl privesc, precum și competența diferitor autorități de anchetă în cauză, raporturile dintre acestea și transferul între ele al anchetelor efectuate nu erau satisfăcătoare. În consecință, reclamantul reproșează în esență Consiliului că a efectuat verificări insuficiente și că nu a luat în considerare elementele de probă pe care i le‑ar fi furnizat cu privire la nelegalitățile procedurale săvârșite de autoritățile ucrainene și la lipsa de independență a acestora.

52      În primul rând, reclamantul arată că, la 20 iunie 2019, numele său nu era inclus în lista persoanelor căutate la nivel internațional întocmită de Organizația Internațională de Poliție Criminală (Interpol) (denumită în continuare „lista persoanelor căutate prin Interpol”), astfel cum rezultă din certificatele emise de secretariatul Comisiei pentru monitorizarea dosarelor acestei organizații.

53      În al doilea rând, reclamantul reproșează Consiliului că nu a efectuat nicio verificare referitoare la respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă în ceea ce privește transferul dosarelor de cercetare penală, care fuseseră deja închise, la Biroul Național de Combatere a Corupției din Ucraina, după mai mult de șase ani de la deschiderea acestora.

54      În al treilea rând, reclamantul arată că decizia judecătorului de instrucție din cadrul Tribunalului Districtual din Petchersk, Kiev (denumit în continuare „Tribunalul din Petchersk”), din 5 octombrie 2018 (denumită în continuare „decizia judecătorului de instrucție din 5 octombrie 2018”), prin care s‑a autorizat deschiderea unei cercetări speciale în lipsă în privința sa, nu a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

55      În al patrulea rând, reclamantul consideră că durata urmăririi penale declanșate în privința sa în Ucraina nu este rezonabilă, în sensul articolului 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), și că este evident că singurul scop urmărit de autoritățile ucrainene ar fi acela de a justifica menținerea măsurilor restrictive în cauză, din moment ce, aproape în fiecare an, BPG face referire la o procedură diferită, numerotată diferit, dar care vizează în mod sistematic aceleași infracțiuni. Pe de altă parte, durata excesivă a procedurilor de cercetare penală nu ar fi imputabilă decât autorităților însărcinate cu acestea, care nu ar fi luat nicio decizie de a trimite cauza spre soluționare unei instanțe.

56      În definitiv, Consiliul nu și‑ar fi respectat obligațiile de verificare a respectării dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului, în pofida faptului că acesta a denunțat în mai multe rânduri încălcarea lor.

57      În replică, reclamantul arată, în plus, că, prin hotărârea din 13 mai 2020 (denumită în continuare „hotărârea din 13 mai 2020”), Camera de apel a Înaltei Curți Anticorupție ucrainene a anulat decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019 de aprobare, în privința sa, a unei măsuri preventive sub forma arestului preventiv (denumită în continuare „decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019”) pentru motivul neîndeplinirii uneia dintre condițiile care trebuie îndeplinite, potrivit Codului de procedură penală ucrainean (denumit în continuare „Codul de procedură penală”), pentru adoptarea unei asemenea decizii, și anume ca numele persoanei în cauză să fie inclus pe o listă internațională a persoanelor căutate.

58      Consiliul arată că din corespondența cu reclamantul reiese că a luat în considerare observațiile acestuia, că a verificat temeinicia lor, adresând de asemenea întrebări precise și obținând clarificări de la autoritățile ucrainene, și că, având în vedere informațiile primite de acestea din urmă, a considerat că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului nu au fost încălcate și că existau suficiente motive pentru menținerea numelui reclamantului pe listă.

59      În rest, pe de o parte, reclamantul și‑ar fi exercitat dreptul de a fi reprezentat de un avocat în Ucraina în procedurile care îl privesc și și‑ar fi exercitat în mod util drepturile, iar căile sale de atac au avut uneori succes. Pe de altă parte, din corespondența pe care reclamantul a trimis‑o Consiliului nu ar reieși că el s‑a prevalat de căile de atac puse la dispoziția sa de Codul de procedură penală în raport cu anumite situații procedurale, precum suspendarea investigațiilor sau faptul că acestea nu s‑au încheiat în termenul prevăzut.

60      Consiliul amintește, în plus, că, în privința reclamantului, au intervenit diverse decizii judecătorești. Ar fi vorba despre deciziile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018 de autorizare a deschiderii unei cercetări speciale în lipsă în cadrul procedurii 113 și, respectiv, al procedurii 521, precum și despre decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019 de aprobare a unei măsuri preventive sub forma arestului preventiv în cadrul procedurii 113. În raport cu aceasta din urmă, judecătorul de instrucție ar fi constatat că suspiciunea fusese notificată în mod valabil în anul 2014 și că numele reclamantului fusese inclus în lista internațională a persoanelor căutate la 10 iunie 2019. În această privință, Consiliul apreciază că certificatele prezentate de reclamant privind lipsa includerii în lista persoanelor căutate prin Interpol nu sunt concludente, întrucât sunt ulterioare datei la care se arăta că numele reclamantului nu figura pe lista respectivă, și anume 10 octombrie 2018.

61      În definitiv, Consiliul apreciază că a putut verifica faptul că o serie de decizii luate în timpul desfășurării procedurilor penale privind reclamantul fuseseră adoptate cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia.

62      În ceea ce privește argumentele reclamantului întemeiate pe durata excesivă a investigațiilor și pe lipsa inculpării sale, Consiliul arată că a solicitat și a obținut clarificări în această privință din partea autorităților ucrainene, că investigațiile privind procedura 113 și procedura 521 au fost încheiate în anul 2017 și, respectiv, în luna octombrie a anului 2018 și că procesul de familiarizare a apărării cu materialul de urmărire penală este în curs de desfășurare, ceea ce ar demonstra o evoluție a procedurii.

63      În sfârșit, în ceea ce privește hotărârea din 13 mai 2020, Consiliul arată că aceasta nu poate fi luată în considerare pentru a aprecia legalitatea actelor atacate, fiind ulterioară adoptării lor. În plus și în orice caz, pe de o parte, această hotărâre ar privi numai procedura 113 și, pe de altă parte, ar confirma, la rândul său, că reclamantul a putut să își exercite drepturile.

64      Dintr‑o jurisprudență consacrată reiese că, în cadrul controlului unor măsuri restrictive, instanțele Uniunii Europene trebuie să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii din perspectiva drepturilor fundamentale care fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii, printre care figurează în special dreptul la protecție jurisdicțională efectivă și dreptul la apărare, astfel cum sunt consacrate de articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 59 și jurisprudența citată).

65      Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din cartă impune ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere sau de menținere a numelui unei persoane pe lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, instanța Uniunii să se asigure că această decizie, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana respectivă, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune o verificare a faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă acele motive sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea actelor menționate, sunt întemeiate (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 60 și jurisprudența citată).

66      Adoptarea și menținerea unor măsuri restrictive precum cele prevăzute de Decizia 2014/119 și de Regulamentul nr. 208/2014, cu modificările ulterioare, luate împotriva unei persoane care a fost identificată ca fiind responsabilă de o deturnare de fonduri ale unui stat terț se întemeiază în esență pe decizia unei autorități a acestuia, competentă în această privință, de a declanșa și de a desfășura o procedură de cercetare penală vizând persoana respectivă și privind o infracțiune de deturnare de fonduri publice (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 61 și jurisprudența citată).

67      De asemenea, deși, potrivit criteriului de includere, cum este cel amintit la punctul 13 de mai sus, Consiliul poate întemeia măsurile restrictive pe decizia unui stat terț, obligația care incumbă acestei instituții de a respecta dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă o implică pe cea de a se asigura că autoritățile statului terț care au adoptat decizia amintită au respectat drepturile menționate (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 62 și jurisprudența citată).

68      Cerința verificării de către Consiliu a faptului că deciziile statelor terțe, pe care acesta intenționează să se întemeieze, au fost luate cu respectarea drepturilor menționate urmărește să garanteze că adoptarea sau menținerea măsurilor de înghețare a fondurilor nu se realizează decât pe o bază factuală suficient de solidă și, în acest fel, să protejeze persoanele sau entitățile vizate. Astfel, Consiliul nu poate considera că adoptarea sau menținerea unor asemenea măsuri se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă decât după ce a verificat el însuși dacă dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă au fost respectate cu ocazia adoptării deciziei statului terț în cauză pe care intenționează să se întemeieze (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 63 și jurisprudența citată).

69      Pe de altă parte, deși este adevărat că împrejurarea că statul terț se numără printre statele care au aderat la CEDO implică un control din partea Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) cu privire la drepturile fundamentale garantate de CEDO, care, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) TUE, fac parte din dreptul Uniunii în calitate de principii generale, o asemenea împrejurare nu poate totuși să facă superfluă cerința de verificare amintită la punctul 68 de mai sus (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 64 și jurisprudența citată).

70      Potrivit jurisprudenței, Consiliul este obligat să menționeze în expunerea de motive referitoare la adoptarea sau la menținerea măsurilor restrictive față de o persoană sau de o entitate, chiar și numai în mod succint, motivele pentru care consideră că decizia statului terț pe care intenționează să se întemeieze a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, pentru a‑și îndeplini obligația de motivare, Consiliul are sarcina să indice, în decizia prin care se impun măsuri restrictive, că a verificat dacă decizia statului terț pe care își întemeiază aceste măsuri a fost adoptată cu respectarea acestor drepturi (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 65 și jurisprudența citată).

71      În definitiv, atunci când întemeiază adoptarea sau menținerea unor măsuri restrictive precum cele în speță pe decizia unui stat terț de a iniția și de a desfășura o procedură penală pentru deturnare de fonduri sau de active publice de către persoana vizată, Consiliul trebuie, pe de o parte, să se asigure că, la momentul adoptării deciziei menționate, autoritățile acestui stat terț au respectat dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale persoanei care face obiectul procedurii penale în cauză și, pe de altă parte, să menționeze, în decizia prin care se impun măsuri restrictive, motivele pentru care consideră că decizia amintită a statului terț a fost adoptată cu respectarea acestor drepturi (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 66).

72      În raport cu aceste principii jurisprudențiale trebuie să se stabilească dacă Consiliul a respectat obligațiile menționate.

73      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că, deși este adevărat că Consiliul a menționat în actele atacate (a se vedea punctul 37 de mai sus) motivele pentru care a considerat că decizia autorităților ucrainene de a iniția și de a desfășura o procedură penală pentru deturnare de fonduri sau de active publice în privința reclamantului a fost adoptată cu respectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă, trebuie totuși să se verifice dacă în mod întemeiat Consiliul a considerat că autoritățile menționate au respectat, în cadrul procedurilor pe care se întemeiază actele atacate, aceste drepturi ale reclamantului.

74      Astfel, examinarea temeiniciei motivării, care ține de legalitatea pe fond a actelor atacate și constă, în speță, în verificarea aspectului dacă elementele invocate de Consiliu sunt stabilite și dacă ele sunt de natură să demonstreze verificarea respectării acestor drepturi de către autoritățile ucrainene, trebuie distinsă de chestiunea motivării, care privește o normă fundamentală de procedură și nu constituie decât corolarul obligației Consiliului de a se asigura, în prealabil, de respectarea drepturilor menționate (a se vedea Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 69 și jurisprudența citată).

75      Or, reclamantul a făcut obiectul unor noi măsuri restrictive adoptate prin actele atacate pe baza criteriului de includere enunțat la articolul 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119, astfel cum a fost precizat în Decizia 2015/143, și la articolul 3 din Regulamentul nr. 208/2014, astfel cum a fost precizat în Regulamentul 2015/138 (a se vedea punctele 13 și 14 de mai sus). Acest criteriu prevede înghețarea fondurilor persoanelor identificate ca fiind responsabile de fapte de deturnare de fonduri publice ale statului ucrainean, inclusiv persoanele care fac obiectul unei cercetări efectuate de autoritățile ucrainene.

76      Trebuie să se constate că, pentru a decide cu privire la menținerea numelui reclamantului pe listă, Consiliul s‑a întemeiat pe împrejurarea că acesta făcea obiectul unor proceduri penale care erau desfășurate de autoritățile ucrainene pentru infracțiuni care întrunesc elementele constitutive ale deturnării de fonduri sau de active publice prezentând legătură cu un abuz în serviciu, care era demonstrată prin scrisorile BPG primite de reclamant în copie (a se vedea punctul 35 de mai sus).

77      Menținerea măsurilor restrictive luate împotriva reclamantului se întemeia, așadar, la fel ca în cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 26 septembrie 2019, Klymenko/Consiliul (C‑11/18 P, nepublicată, EU:C:2019:786), și Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287), pe decizia autorităților ucrainene de a iniția și de a desfășura proceduri de cercetare penală pentru o infracțiune de deturnare de fonduri ale statului ucrainean.

78      Trebuie să se arate de asemenea că, modificând, prin actele atacate, anexa la Decizia 2014/119 și anexa I la Regulamentul nr. 208/2014, Consiliul a adăugat, astfel cum a procedat pentru prima dată în actele din martie 2019, o nouă secțiune, consacrată integral dreptului la apărare și dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, care se împarte în două părți.

79      În prima parte figurează o simplă evocare, de ordin general, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în temeiul Codului de procedură penală. În special, mai întâi, sunt amintite diferitele drepturi procedurale de care beneficiază orice persoană suspectată sau acuzată în cadrul unei proceduri penale în temeiul articolului 42 din Codul de procedură penală. În continuare, pe de o parte, se amintește că, în temeiul articolului 306 din același cod, orice plângere împotriva deciziilor, acțiunilor sau omisiunilor organelor de cercetare penală sau ale procurorului trebuie să fie examinată de judecătorul de instrucție al unei instanțe locale în prezența persoanei care a formulat plângerea, a avocatului său ori a reprezentantului său legal. Pe de altă parte, se arată în special că articolul 309 din codul menționat precizează deciziile judecătorului de instrucție care pot face obiectul unor căi de atac. În sfârșit, se precizează că o serie de măsuri procedurale de investigare, precum confiscarea bunurilor și măsurile sub forma arestului preventiv, sunt posibile numai sub rezerva unei hotărâri pronunțate de judecătorul de instrucție sau de o instanță.

80      A doua parte a secțiunii privește aplicarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în cazul fiecăreia dintre persoanele incluse în listă. În ceea ce îl privește, mai precis, pe reclamant, se precizează că, potrivit informațiilor din dosarul Consiliului, dreptul său la apărare și dreptul său la protecție jurisdicțională efectivă au fost respectate în cadrul procedurii penale pe care s‑a bazat Consiliul, astfel cum era demonstrat în special de deciziile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018, pe de o parte, și de deciziile judecătorului de instrucție din 8 februarie 2017 și din 19 august 2019, pe de altă parte, precum și de procesul de familiarizare a apărării cu materialul de urmărire penală, aflat în curs de desfășurare (a se vedea punctul 37 de mai sus).

81      În scrisoarea din 6 martie 2020 (a se vedea punctul 38 de mai sus), pe de o parte, Consiliul s‑a limitat să menționeze că certificatele emise de BPG demonstrau că reclamantul continua să facă obiectul procedurii 113 și al procedurii 521 pentru deturnare de fonduri sau de active publice și că acestea fuseseră atribuite, la 19 și, respectiv, la 21 noiembrie 2019, Biroului Național de Combatere a Corupției din Ucraina. Pe de altă parte, în ceea ce privește respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului, Consiliul a precizat că respectarea acestui drept era atestată de deciziile judecătorești menționate la punctul 80 de mai sus. În ceea ce privește, mai precis, decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019, luată în cadrul procedurii 113, s‑ar fi considerat că, la 22 decembrie 2014 și, respectiv, la 19 august 2016, reclamantului îi fuseseră notificate acte de aducere la cunoștință a faptelor de care era suspectat, că acuzarea dovedise suspiciuni rezonabile, că, la 10 iunie 2019, numele său fusese inclus pe o listă internațională a persoanelor căutate, că se dovedise că acesta se ascundea de autoritățile însărcinate cu efectuarea cercetării penale și că existau suficiente motive să se creadă că reclamantul ar continua să procedeze în acest mod.

82      Astfel, reiese dintr‑o coroborare a motivelor expuse în actele atacate și în scrisoarea din 6 martie 2020 că Consiliul atestă în mod explicit că a verificat respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului în cele două proceduri citate la punctul 81 de mai sus, deși se limitează să furnizeze mai multe detalii numai cu privire la procedura 113, în cadrul căreia a fost adoptată decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019.

83      În această privință, trebuie să se observe, cu titlu introductiv, că Consiliul nu a demonstrat în ce măsură toate deciziile judecătorului de instrucție din cadrul Tribunalului din Petchersk menționate la punctul 80 de mai sus, care sunt acte de natură pur procedurală, ar demonstra respectarea, în cursul procedurilor 113 și 521, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului. Într‑adevăr, astfel cum s‑a amintit la punctele 65-67 de mai sus, în speță, Consiliul avea obligația să verifice, înainte de a decide menținerea măsurilor restrictive în cauză, dacă decizia administrației judiciare ucrainene de a iniția și de a desfășura în privința reclamantului proceduri de cercetare penală pentru infracțiunile inerente deturnării de fonduri sau de active publice și abuzului în serviciu săvârșite de un titular al unei funcții publice fusese adoptată cu respectarea drepturilor menționate ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 78).

84      Din această perspectivă, deciziile menționate ale judecătorului de instrucție nu pot fi identificate, cel puțin pe plan formal, ca decizii de inițiere și de desfășurare a procedurii de anchetă care justifică menținerea măsurilor restrictive. Acestea fiind spuse, se poate admite că, din punct de vedere material, din moment ce au fost adoptate de o instanță, cel puțin decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019, care este relevantă pe plan temporal, aceste decizii au fost efectiv luate în considerare de Consiliu ca fiind baza factuală care justifică menținerea măsurilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 79).

85      Este necesar, așadar, să se verifice dacă Consiliul a putut considera în mod întemeiat că aceste decizii, precum și împrejurarea că procesul de familiarizare a apărării reclamantului cu materialul de urmărire penală era în curs de desfășurare la momentul adoptării actelor atacate demonstrau respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia.

86      În ceea ce privește, mai întâi, decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019, trebuie să se arate că, în mod contrar celor susținute de Consiliu, din aceasta nu reiese în mod clar că reclamantului i‑au fost garantate în speță dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă. Deși este adevărat, astfel cum subliniază Consiliul în scrisoarea din 6 martie 2020 (a se vedea punctul 81 de mai sus), că judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului din Petchersk a putut să concluzioneze în procedura 113, la care se referă această decizie, că reclamantul era o persoană suspectată, că era inclus pe o listă internațională a persoanelor căutate, că procurorul făcuse dovada că reclamantul se ascundea de autoritățile însărcinate cu efectuarea cercetării penale și că existau suficiente motive să se creadă că reclamantul ar continua să procedeze în acest mod, nu este mai puțin adevărat că din înscrisurile din dosar nu reiese că Consiliul a examinat informațiile pe care reclamantul i le comunicase în scrisoarea sa din 23 ianuarie 2020, precum și anterior, în scrisorile sale din 19 decembrie 2018 și din 4 februarie 2019.

87      Astfel, reclamantul invocase în special, prezentând documente în susținere în acest sens, că numele său nu era inclus în lista persoanelor căutate prin Interpol și că, din această cauză, judecătorul de instrucție nu ar fi fost în măsură să ia anumite decizii pe care Consiliul le‑a considerat că demonstrau respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului.

88      În această privință, trebuie să se arate că din înscrisurile din dosar nu reiese că Consiliul a verificat informațiile pe care s‑a întemeiat judecătorul de instrucție pentru a considera că numele reclamantului era inclus pe o „listă internațională a persoanelor căutate”. În plus, Consiliul nu a menționat motivele pentru care s‑a limitat la simple afirmații în această privință ale BPG și ale judecătorului de instrucție respectiv, în pofida tuturor documentelor care demonstrau că, la 20 iunie 2019, numele reclamantului nu figura pe lista persoanelor căutate prin Interpol.

89      Acest aspect nu este lipsit de importanță în cadrul aprecierii respectării dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului în raport cu articolul 193‑6 din Codul de procedură penală, potrivit căruia, astfel cum rezultă din decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019, faptul de a fi inclus pe o listă internațională a persoanelor căutate este una dintre condițiile care trebuie dovedite de procuror atunci când solicită încuviințarea unei măsuri preventive sub forma arestului preventiv (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 87).

90      În această decizie, judecătorul de instrucție s‑a întemeiat pe rezoluția procurorului din 10 iunie 2019 pentru a considera că numele reclamantului era înscris pe o asemenea listă, fără a indica însă care era dovada prezentată de procuror. În ceea ce privește BPG, trebuie să se constate că acesta s‑a limitat să indice, în cele două tabele anexate la scrisoarea din 1 noiembrie 2019, care sintetizează informațiile privind stadiul procedurilor 113 și 521 și care ar trebui să explice printre altele modul în care fuseseră respectate dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului, că „suspectul [era] inclus în lista persoanelor căutate”.

91      Argumentul invocat de Consiliu, potrivit căruia certificatele eliberate de secretariatul Comisiei pentru monitorizarea dosarelor Interpol nu erau concludente, nu poate repune în discuție aceste considerații. Astfel, informațiile BPG privind includerea numelui reclamantului pe o „listă a persoanelor căutate” nu îi permiteau Consiliului, indiferent de situație, să verifice respectarea condiției referitoare la o asemenea includere de către procuror și, prin urmare, respectarea de către judecătorul de instrucție, cu ocazia adoptării deciziei sale, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului (a se vedea punctul 89 de mai sus). În aceste împrejurări, Consiliul nu se putea limita la informațiile, fie laconice, fie imprecise, de care dispunea și ar fi trebuit cel puțin să solicite lămuriri din partea autorităților ucrainene.

92      De altfel, fără ca această constatare să aibă vreo incidență asupra prezentei cauze, în măsura în care, astfel cum arată în mod întemeiat Consiliul, hotărârea din 13 mai 2020 este ulterioară adoptării actelor atacate, trebuie totuși să se arate că din această hotărâre reiese, pe de o parte, că simplul fapt că procurorul ia o decizie procedurală sub forma unei rezoluții de a include o persoană în lista internațională a persoanelor căutate prin Interpol nu este suficient, fiind necesar de asemenea ca toate măsurile necesare să fie luate pentru punerea în aplicare a unei asemenea rezoluții, împrejurare care nu a fost nicidecum dovedită de procuror, și, pe de altă parte, că o asemenea interpretare a articolului 193‑6 din Codul de procedură penală fusese dată deja de Camera de apel a Înaltei Curți Anticorupție în cadrul mai multor decizii judecătorești pronunțate între luna septembrie a anului 2019 și luna februarie a anului 2020.

93      În ceea ce privește, în continuare, deciziile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018, precum și decizia judecătorului de instrucție din 8 februarie 2017 privind deschiderea unei cercetări speciale în lipsă și, respectiv, aprobarea unei măsuri preventive sub forma arestului preventiv, trebuie să se arate că acestea au fost luate cu mult înainte de adoptarea actelor atacate. Rezultă că acestea nu pot fi suficiente pentru a se stabili că decizia administrației judiciare ucrainene, pe care Consiliul intenționează să se întemeieze pentru a menține, în perioada martie 2020-martie 2021, măsurile restrictive în discuție în privința reclamantului, a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia. De altfel, Tribunalul a avut deja ocazia să se pronunțe, atât cu privire la decizia judecătorului de instrucție din 1 martie 2017, cât și cu privire la decizia din 5 octombrie 2018, în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287, punctele 78-88 și 91), care nu a fost contestată de Consiliu, și a statuat că acestea nu erau susceptibile să demonstreze că drepturile menționate ale reclamantului fuseseră respectate în cadrul procedurilor în cauză.

94      În orice caz, trebuie să se arate de asemenea că toate deciziile judecătorești susmenționate se înscriu în cadrul procedurilor penale care au justificat includerea și menținerea numelui reclamantului pe listă și prezintă doar un caracter incidental în raport cu acestea, întrucât au o natură procedurală. Asemenea decizii, care pot servi cel mult la stabilirea existenței unei baze factuale suficient de solide, și anume că, în conformitate cu criteriul de includere, reclamantul făcea obiectul unor proceduri penale care privesc în special o infracțiune de deturnare de fonduri sau de active ale statului ucrainean, nu sunt ontologic susceptibile, în mod individual, să demonstreze că decizia administrației judiciare ucrainene de a iniția și de a desfășura procedurile penale menționate, pe care se întemeiază în esență menținerea măsurilor restrictive împotriva reclamantului, a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 92).

95      În plus, Consiliul nu invocă niciun înscris din dosarul procedurii care s‑a finalizat prin adoptarea actelor atacate din care ar rezulta că a examinat deciziile instanțelor ucrainene invocate și că a putut concluziona pe baza lor că drepturile procedurale ale reclamantului fuseseră respectate pe fond.

96      În sfârșit, în ceea ce privește procesul de familiarizare a apărării cu materialul de urmărire penală, care era încă în desfășurare la momentul adoptării actelor atacate, trebuie să se observe, pe de o parte, că BPG nu furnizează nicio informație referitoare la natura și la durata acestui proces și, pe de altă parte, că reiese doar din informațiile furnizate de acesta că un asemenea proces este în curs de desfășurare de la 21 aprilie 2017, care este data încheierii cercetării penale în cadrul procedurii 113, și de la 3 decembrie 2018, care este data încheierii cercetării penale în cadrul procedurii 521.

97      Or, contrar susținerilor sale, Consiliul nu demonstrează în ce măsură informațiile de care dispunea în ceea ce privește procesul de familiarizare a apărării în procedurile 113 și 521 și deciziile judecătorești aferente acestora i‑au permis să considere că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului fuseseră respectate, în condițiile în care, astfel cum a arătat, procedurile 113 și 521, care priveau fapte pretins săvârșite între anii 2011 și 2014, se aflau încă în stadiul cercetării penale și, mai mult, fuseseră transferate, deja încheiate, altor autorități de investigare în luna noiembrie a anului 2019, astfel încât cauzele în discuție nu fuseseră încă supuse unei instanțe ucrainene pentru soluționare pe fond.

98      Or, articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care constituie parametrul în raport cu care Consiliul apreciază respectarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, prevede că orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într‑un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 96 și jurisprudența citată).

99      În măsura în care carta conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin CEDO, precum cele prevăzute la articolul 6, înțelesul și întinderea lor sunt, potrivit articolului 52 alineatul (3) din cartă, aceleași cu cele prevăzute de CEDO.

100    În această privință, trebuie amintit că, interpretând articolul 6 din CEDO, Curtea EDO a arătat că obiectivul principiului termenului rezonabil este în special acela de a proteja persoana acuzată împotriva întârzierilor excesive ale procedurii și de a evita ca aceasta să rămână prea mult timp în incertitudine cu privire la soarta sa, precum și întârzierile de natură a compromite eficacitatea și credibilitatea administrării justiției (a se vedea Curtea EDO, 7 iulie 2015, Rutkowski și alții împotriva Poloniei, CE:ECHR:2015:0707JUD007228710, punctul 126 și jurisprudența citată). Mai mult, Curtea EDO a considerat că încălcarea acestui principiu poate fi constatată printre altele atunci când etapa de cercetare a unei proceduri penale se caracterizează printr‑un anumit număr de etape de inactivitate imputabile autorităților competente pentru această cercetare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții EDO din 6 ianuarie 2004, Rouille împotriva Franței, CE:ECHR:2004:0106JUD005026899, punctele 29-31, Hotărârea Curții EDO din 27 septembrie 2007, Reiner și alții împotriva României, CE:ECHR:2007:0927JUD000150502, punctele 57-59, și Hotărârea Curții EDO din 12 ianuarie 2012, Borisenko împotriva Ucrainei, CE:ECHR:2012:0112JUD 002572502, punctele 58-62).

101    Pe de altă parte, din jurisprudență rezultă că, atunci când o persoană face obiectul unor măsuri restrictive de mai mulți ani, iar aceasta din cauza existenței în esență a aceleiași proceduri de urmărire penală desfășurate de BPG sau de o altă autoritate de investigare, Consiliul are obligația să aprofundeze problema posibilei încălcări a drepturilor fundamentale ale acelei persoane de către autoritățile ucrainene (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2019, Stavytskyi/Consiliul, T‑290/17, EU:T:2019:37, punctul 132).

102    Prin urmare, în speță, Consiliul ar fi trebuit cel puțin să precizeze motivele pentru care, în pofida argumentelor reclamantului reluate la punctul 97 de mai sus, putea să considere că dreptul acestuia la protecție jurisdicțională efectivă în fața administrației judiciare ucrainene, care este, în mod evident, un drept fundamental, fusese respectat în ceea ce privește aspectul dacă cauza sa a fost judecată într‑un termen rezonabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 100).

103    Nu se poate concluziona, așadar, având în vedere înscrisurile din dosar, că elementele de care dispunea Consiliul la momentul adoptării actelor atacate i‑au permis să verifice dacă decizia administrației judiciare ucrainene fusese luată cu respectarea drepturilor reclamantului la protecție jurisdicțională efectivă și la judecarea cauzei sale într‑un termen rezonabil.

104    Pe de altă parte, în această privință trebuie să se arate de asemenea că jurisprudența consacrată, potrivit căreia, în cazul adoptării unei decizii de înghețare a fondurilor precum cea care îl privește pe reclamant, Consiliului sau instanței Uniunii nu îi revine sarcina de a verifica temeinicia anchetelor desfășurate în Ucraina cu privire la persoana vizată de aceste măsuri, ci numai temeinicia deciziei de înghețare a fondurilor din perspectiva documentului sau a documentelor pe care s‑a bazat această decizie, nu poate fi interpretată în sensul că Consiliul nu este ținut să verifice dacă decizia statului terț pe care intenționează să întemeieze adoptarea unor măsuri restrictive a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul, T‑295/19, EU:T:2020:287, punctul 102 și jurisprudența citată).

105    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, nu s‑a demonstrat că, înainte de adoptarea actelor atacate, Consiliul s‑a asigurat că dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului au fost respectate de administrația judiciară ucraineană în cadrul procedurilor penale pe care s‑a întemeiat. Rezultă că, prin faptul că a decis să mențină numele reclamantului pe listă, Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere.

106    În aceste împrejurări, se impune anularea actelor atacate în măsura în care îl privesc pe reclamant, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive și argumente invocate de acesta din urmă.

 Cu privire la menținerea efectelor Deciziei 2020/373

107    Cu titlu subsidiar, Consiliul solicită ca, în cazul anulării în parte a Regulamentului de punere în aplicare 2020/370, pentru motive de securitate juridică, Tribunalul să declare menținerea efectelor Deciziei 2020/373 până când va deveni efectivă anularea în parte a Regulamentului de punere în aplicare 2020/370.

108    Rezultă din articolul 60 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene că recursul nu are efect suspensiv. Articolul 60 al doilea paragraf din acest statut prevede însă că, prin derogare de la articolul 280 TFUE, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului în care poate fi introdus un recurs sau, în cazul în care în acest termen s‑a introdus un recurs, după respingerea acestuia.

109    În speță, Regulamentul de punere în aplicare 2020/370 are natura unui regulament, din moment ce prevede că este obligatoriu în toate elementele sale și că se aplică direct în toate statele membre, ceea ce corespunde efectelor unui regulament, astfel cum sunt prevăzute la articolul 288 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2016, Consiliul/Bank Saderat Iran, C‑200/13 P, EU:C:2016:284, punctul 121).

110    Așadar, articolul 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene este aplicabil în speță (Hotărârea din 21 aprilie 2016, Consiliul/Bank Saderat Iran, C‑200/13 P, EU:C:2016:284, punctul 122).

111    În sfârșit, în ceea ce privește efectele în timp ale anulării Deciziei 2020/373, trebuie amintit că, în temeiul articolului 264 al doilea paragraf TFUE, Tribunalul poate, în cazul în care consideră că este necesar, să indice care sunt efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

112    În speță, existența unei diferențe între data de la care produce efecte anularea Regulamentului de punere în aplicare 2020/370 și cea a Deciziei 2020/373 ar putea aduce o atingere gravă securității juridice, întrucât aceste două acte stabilesc măsuri identice cu privire la reclamant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2018, Klyuyev/Consiliul, T‑731/15, EU:T:2018:90, punctul 263). Prin urmare, efectele Deciziei 2020/373 trebuie să fie menținute față de reclamant până când va produce efecte anularea Regulamentului de punere în aplicare 2020/370.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

113    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia (PESC) 2020/373 a Consiliului din 5 martie 2020 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2020, L 71, p. 10) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/370 al Consiliului din 5 martie 2020 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina, în măsura în care numele domnului Oleksandr Viktorovych Klymenko a fost menținut pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive.

2)      Menține efectele articolului 1 din Decizia 2020/373 față de domnul Klymenko până la data expirării termenului de recurs prevăzut la articolul 56 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau, în cazul în care în acest termen este introdus un recurs, până la respingerea recursului.

3)      Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Spielmann

Spineanu‑Matei

Mastroianni

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 3 februarie 2021.

Semnături


*      Limba de procedură: franceza.