Cauza T‑545/14

GEA Group AG

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale engineering for a better world – Decizie pur confirmativă – Caracter definitiv al deciziei confirmate – Invocare din oficiu – Inadmisibilitate”

Sumar – Ordonanța Tribunalului (Camera a doua) din 6 octombrie 2015

1.      Acțiune în anulare – Acțiune îndreptată împotriva unei decizii de confirmare a unei decizii anterioare neatacate în termen – Inadmisibilitate – Caracter definitiv al deciziei anterioare – Acțiune împotriva deciziei anterioare declarate tardivă ulterior formulării acțiunii împotriva deciziei de confirmare – Lipsa incidenței

(art. 263 TFUE)

2.      Acțiune în anulare – Acțiune împotriva unei decizii de confirmare a unei decizii anterioare neatacate în termen – Inadmisibilitate – Noțiunea „decizie de confirmare” – Reexaminare a unei decizii anterioare ca răspuns la o cerere care invocă fapte noi și esențiale – Excludere

(art. 263 TFUE)

3.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Cale de atac în fața camerelor de recurs – Cerere de înregistrare a unei mărci prin care se urmărește reexaminarea unei decizii anterioare definitive – Admisibilitate – Condiție – Cerere întemeiată pe fapte noi și esențiale – Noțiunea „fapt esențial” – Practica decizională anterioară a Oficiului – Excludere

(art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului)

4.      Acțiune în anulare – Acțiune împotriva unei decizii de confirmare a unei decizii anterioare neatacate în termen – Inadmisibilitate – Noțiunea „decizie de confirmare” – Reexaminare cu scopul de a se verifica justificarea menținerii unei decizii anterioare ca urmare a modificării unei situații de drept sau de fapt intervenită între timp – Excludere

(art. 263 TFUE)

1.      O decizie pur confirmativă a unei decizii anterioare devenite definitivă nu este un act supus căilor de atac. Astfel, pentru a nu reactiva termenul de introducere a acțiunii împotriva deciziei confirmate, o acțiune îndreptată împotriva unei astfel de decizii confirmative trebuie declarată inadmisibilă.

Faptul că acțiunea împotriva deciziei anterioare a fost declarată tardivă abia după introducerea acțiunii împotriva deciziei pur confirmative nu permite să se considere că decizia anterioară nu rămăsese definitivă la data introducerii prezentei acțiuni. Astfel, dacă formularea unei acțiuni tardive împotriva unei decizii ar avea drept efect să amâne dobândirea caracterului definitiv al acesteia, scopul urmărit de jurisprudența privind inadmisibilitatea acțiunilor introduse împotriva unor acte confirmative, și anume împiedicarea formulării unor acțiuni care au ca efect reactivarea unor termene de formulare a căilor de atac expirate, ar fi lipsit de efect.

(a se vedea punctele 15 și 33)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 16 și 17)

3.      Existența unor fapte noi și esențiale poate justifica prezentarea unei cereri de reexaminare a unei decizii anterioare rămase definitivă. În schimb, în cazul în care cererea de reexaminare nu se întemeiază pe fapte noi și esențiale, acțiunea împotriva deciziei prin care se refuză efectuarea unei reexaminări trebuie declarată inadmisibilă.

În această privință, camera de recurs nu este obligată să reexamineze decizia sa anterioară devenită definitivă prin prisma practicii decizionale a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale). Chiar presupunând că înregistrările anterioare pot fi calificate drept fapte noi pentru că nu au fost luate în considerare la momentul adoptării primei decizii, deși existau deja, acestea nu pot fi calificate drept fapte esențiale. Astfel, un fapt este esențial atunci când poate modifica în mod substanțial situația juridică, astfel cum a fost luată în considerare de autorii actului anterior, și anume în special modificând în mod esențial condițiile care au guvernat actul anterior. Aceasta este situația unui element care ridică îndoieli cu privire la temeinicia soluției adoptate de actul menționat.

Or, aprecierea referitoare la existența unui motiv de refuz al înregistrării nu poate fi repusă în discuție de simplul argument că camera de recurs nu a urmat, într‑o cauză, practica decizională a Oficiului. Astfel, examinarea unei cereri de înregistrare trebuie să aibă loc în fiecare caz concret, înregistrarea unui semn ca marcă depinzând de criterii specifice, aplicabile în cadrul împrejurărilor de fapt ale cauzei, care au ca obiectiv să verifice dacă semnul în discuție nu intră sub incidența unui motiv de refuz enunțat de Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară.

(a se vedea punctele 17 și 21-24)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 26 și 27)