Language of document : ECLI:EU:T:2021:665

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

6 octombrie 2021(*)

„Funcție publică – Agenți contractuali – Anchetă a OLAF – Rambursarea cheltuielilor medicale – Sancțiune disciplinară – Rezilierea contractului fără preaviz – Articolul 10 litera (h) din anexa IX la statut – Abateri repetate – Articolul 27 din anexa IX la statut – Decizie de admitere a unei cereri prin care se solicită eliminarea oricărei referiri la o sancțiune anterioară din dosarul personal – Articolul 26 din statut – Caracter neopozabil funcționarului și neinvocabil împotriva acestuia din urmă, al unei sancțiuni despre care a fost eliminată orice referire din dosarul personal”

În cauza T‑121/20,

IP, reprezentat de L. Levi, S. Rodrigues și J. Martins, avocați,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de M. Brauhoff și A.‑C. Simon, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită anularea deciziei Comisiei din 21 august 2019 prin care i‑a fost aplicată reclamantului sancțiunea disciplinară a rezilierii contractului de muncă fără preaviz,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea),

compus din domnul R. da Silva Passos, președinte, doamna I. Reine și domnul L. Truchot (raportor), judecători,

grefier: domnul L. Ramette, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 10 mai 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

I.      Istoricul litigiului

1        Reclamantul, IP, a fost angajat în cadrul Comisiei Europene la 21 iulie 2008, mai întâi ca salariat interimar, iar ulterior, de la 16 septembrie 2008, ca agent contractual. În anul 2013, acesta era încadrat în grupa de funcții I gradul 1 treapta 3. De la 1 august 2018, el este în invaliditate.

2        Prin nota din 13 decembrie 2013, Parlamentul European a informat Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) că, în cadrul unui audit intern, a identificat indicii care, în opinia sa, lăsau să se bănuiască că o serie de cereri de rambursare de cheltuieli medicale referitoare la îngrijirile medicale acordate în unități situate în Portugalia prezentau nereguli. Aceste cereri au fost depuse între ianuarie și august 2013 de A și de B, sora acestuia, ambii funcționari ai Parlamentului. În această notă, Parlamentul sugera să se verifice dacă reclamantul, pe care A îl indicase ca fiind persoana sa de contact într‑o bază de date pentru gestionarea personalului Parlamentului, ar fi săvârșit de asemenea nereguli similare.

3        La 8 septembrie 2014, OLAF a decis să inițieze o anchetă în privința reclamantului în legătură cu cererile de rambursare a cheltuielilor medicale pretins necorespunzătoare. În paralel, OLAF a decis să inițieze alte două anchete cu privire la A și B tot în legătură cu cereri de rambursare a cheltuielilor medicale.

4        La 21 decembrie 2015, OLAF a încheiat ancheta printr‑un raport final. Acesta a constatat în raportul său că, în perioada care a făcut obiectul anchetei, reclamantul a formulat la Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) din cadrul Comisiei cereri de rambursare întemeiate pe patru documente justificative care nu corespundeau cu cheltuielile efectuate. OLAF a considerat că valoarea totală a sumelor percepute în mod nejustificat se ridica la suma de 5 418 euro.

5        OLAF a transmis Comisiei raportul său, recomandându‑i să inițieze o procedură disciplinară împotriva reclamantului și să recupereze suma de 5 418 euro. De asemenea, acesta a informat Comisia că raportul fusese transmis autorităților judiciare portugheze pentru eventuale măsuri judiciare.

6        Prin nota din 24 iunie 2016, autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă din cadrul Comisiei (denumită în continuare „AAIC”) a mandatat Oficiul de Investigație și de Disciplină al Comisiei (IDOC) să procedeze la audierea reclamantului.

7        La 25 iulie 2017, AAIC a decis să inițieze în privința reclamantului o procedură disciplinară în fața comisiei de disciplină.

8        Printr‑un aviz din 16 aprilie 2018, comisia de disciplină a recomandat sancțiunea rezilierii fără preaviz a contractului de muncă al reclamantului.

9        În urma comunicării raportului OLAF către autoritățile judiciare portugheze, a fost inițiată o procedură penală în Portugalia împotriva reclamantului.

10      La 22 noiembrie 2018, AAIC a decis să suspende procedura disciplinară inițiată în privința reclamantului.

11      La 21 mai 2019, în urma încheierii procedurii penale inițiate în Portugalia, reclamantul a fost convocat la o audiere în fața AAIC compusă din directoarea generală a Direcției Generale Resurse Umane și Securitate, din directorul general al Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare și din directorul general adjunct al Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei (denumită în continuare „AAIC tripartită”).

12      La 21 august 2019, AAIC tripartită a adoptat în privința reclamantului, în temeiul articolelor 49 și 119 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”), sancțiunea disciplinară a rezilierii fără preaviz a contractului său de muncă (denumită în continuare „decizia atacată”).

13      În decizia atacată, AAIC tripartită a arătat că se reproșează reclamantului că a prezentat PMO două cereri de rambursare a unor cheltuieli medicale care nu corespundeau cu sumele plătite sau cu îngrijirile de care a beneficiat (punctul 12 din decizia atacată). Ea a calificat aceste fapte drept „tentativă de fraudă la bugetul Uniunii Europene”, ceea ce constituia, în opinia sa, o abatere deosebit de gravă (punctul 37 din decizia atacată). În sfârșit, Comisia a stabilit sancțiunea care urma să fie adoptată în raport cu criteriile definite la articolul 10 din anexa IX la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) (punctele 37-50 din decizia atacată). Aplicând articolul 10 litera (h) din anexa IX la statut, AAIC tripartită a avut în vedere, cu titlu de abatere comisă în trecut, existența unei mustrări pe care reclamantul o primise la 19 noiembrie 2010.

14      La 7 octombrie 2019, reclamantul a formulat o reclamație împotriva deciziei atacate, în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din statut.

15      Prin decizia din 28 ianuarie 2020 (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”), reclamația a fost respinsă de Comisie.

II.    Procedura și concluziile părților

16      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 februarie 2020, reclamantul a introdus prezenta acțiune.

17      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 4 martie 2020, reclamantul a solicitat să beneficieze de anonimat, conform articolului 66 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Prin decizia din 15 aprilie 2020, Tribunalul (Camera a șaptea) a admis această cerere.

18      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șaptea) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat întrebări scrise părților, invitându‑le să răspundă la unele dintre acestea în scris, iar la altele în ședință.

19      Părțile au răspuns la aceste întrebări în termenul acordat.

20      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările scrise și orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 10 mai 2021. În plus, reclamantul a depus un document, iar Comisia a propus depunerea a două documente.

21      În aceste împrejurări, președintele Camerei a șaptea a declarat că faza orală a procedurii va fi încheiată ulterior, pentru a permite Comisiei să prezinte documentele menționate la punctul 20 de mai sus și fiecărei părți să prezinte observații.

22      Comisia a depus documentele anunțate și fiecare dintre părți a prezentat observații.

23      Procedura orală a fost închisă la 2 iunie 2021.

24      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate și, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

25      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

26      Înainte de a examina motivele invocate de reclamant, este necesar să se stabilească obiectul acțiunii.

A.      Cu privire la obiectul acțiunii

27      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, întrucât reclamația administrativă și respingerea acesteia, explicită sau implicită, fac parte integrantă dintr‑o procedură complexă, ele nu constituie decât o condiție prealabilă pentru sesizarea instanței. În consecință, concluziile în anulare îndreptate din punct de vedere formal împotriva respingerii unei reclamații au ca efect sesizarea Tribunalului cu actul inițial împotriva căruia a fost introdusă reclamația, în cazul în care ele sunt, ca atare, lipsite de conținut autonom (Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul, 293/87, EU:C:1989:8, punctul 8, și Hotărârea din 25 octombrie 2018, KF/SATCEN, T‑286/15, EU:T:2018:718, punctul 115).

28      Concluziile în anulare îndreptate din punct de vedere formal împotriva respingerii unei reclamații au un conținut autonom atunci când respingerea reclamației are un conținut diferit de cel al actului inițial împotriva căruia a fost formulată această reclamație. Această situație se regăsește atunci când decizia de respingere a reclamației conține o reexaminare a situației reclamantului în funcție de elemente noi de drept și de fapt sau atunci când respectiva decizie de respingere modifică sau completează dispozitivul deciziei inițiale. În aceste ipoteze, respingerea reclamației constituie, ca atare, un act supus controlului instanței, care îl consideră un act care lezează, ce se substituie, cel puțin în parte, actului inițial (Hotărârea din 21 mai 2014, Mocová/Comisia, T‑347/12 P, EU:T:2014:268, punctul 34).

29      În afara ipotezelor în care respingerea reclamației constituie un act autonom care poate face, ca atare, obiectul unei acțiuni în anulare, motivarea din cuprinsul deciziei de respingere a reclamației, atunci când completează sau înlocuiește motivarea din actul inițial, este cea care trebuie să fie luată în considerare pentru examinarea legalității acestuia din urmă. Se consideră că această motivare coincide cu cea a actului inițial (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 2009, Comisia/Birkhoff, T‑377/08 P, EU:T:2009:485, punctele 58 și 59 și jurisprudența citată). Prin urmare, legalitatea actului inițial este examinată, dacă este cazul, în special în raport cu motivarea cuprinsă în decizia de respingere a reclamației.

30      În speță, întrucât decizia de respingere a reclamației nu are un conținut diferit de cel al deciziei atacate, trebuie să se considere că acțiunea este îndreptată numai împotriva acesteia din urmă.

B.      Cu privire la examinarea motivelor

31      Reclamantul invocă șase motive, întemeiate, primul, pe nerespectarea obligației de diligență și a obligației de solicitudine, al doilea, pe încălcarea obligației de motivare, al treilea, pe neregularitatea raportului OLAF, al patrulea, pe neregularitatea avizului comisiei de disciplină, al cincilea, pe lipsa examinării tuturor circumstanțelor speței, precum și pe nerespectarea principiului potrivit căruia „penalul ține în loc procedura disciplinară”, iar al șaselea, pe nerespectarea articolului 10 din anexa IX la statut.

32      Trebuie analizat al șaselea motiv și în special contestarea de către reclamant a aplicării de către AAIC tripartită a dispozițiilor articolului 10 litera (h) din anexa IX la statut referitoare la comiterea unor abateri în trecut (a se vedea punctul 13 de mai sus).

33      Potrivit articolului 10 din anexa IX la statut:

„Sancțiunea disciplinară aplicată este proporțională cu gravitatea abaterii comise. Pentru a stabili gravitatea abaterii și pentru a decide ce sancțiune disciplinară să fie aplicată, se iau în considerare, în special:

[…]

(h)      dacă funcționarul se află la prima abatere sau a mai comis abateri în trecut;

[…]”

34      În această privință, la punctul 45 din decizia atacată, introdus prin titlul „Abaterile comise în trecut”, AAIC tripartită a amintit că reclamantul a primit o mustrare la 19 noiembrie 2010 (denumită în continuare „prima sancțiune”) pentru fapte care erau, în opinia sa, comparabile cu cele care îi sunt imputate astăzi. Ea a amintit că aceste fapte constau în „aceea că a solicitat unui medic să [factureze reclamantului] o sumă de 4,98 [e]uro pentru o analiză de sânge efectuată unui văr […] care suferea de o patologie cardiacă [și a] încercat să obțină ulterior rambursarea în două rânduri [de către] serviciile responsabile în materie de cheltuieli medicale ale Comisiei”. AAIC tripartită a adăugat, la punctul 46 din decizia atacată, că, „[c]hiar dacă a fost vorba, la momentul respectiv, despre o sumă modică, [reclamantul] a fost sancționat din cauza caracterului vădit fraudulos al comportamentului său”.

35      După ce a arătat, la punctele 47 și 48 din decizia atacată, că, ținând seama de lipsa unui termen prevăzut la articolul 10 litera (h) din anexa IX la statut, ea era „liberă” să ia în considerare prima sancțiune, AAIC tripartită a precizat următoarele la punctul 49 din decizia atacată:

„[…] AAIC [tripartită] constată că [reclamantul] a săvârșit fapte similare celor care au justificat sancțiunea mustrării și aceasta după aproximativ patru ani. AAIC [tripartită] consideră că [reclamantul] a demonstrat astfel că nu a dedus învățămintele din sancțiunea disciplinară aplicată în anul 2010 și că a continuat să acorde prioritate intereselor sale personale în raport cu cele ale instituției.”

36      Reclamantul susține că AAIC tripartită nu ar fi trebuit să țină seama de prima sancțiune cu titlu de abatere comisă în trecut și că a încălcat astfel articolul 10 litera (h) din anexa IX la statut.

37      În această privință, pe de o parte, el arată că AAIC tripartită a încălcat principiile proporționalității, bunei administrări și termenului rezonabil. Acesta subliniază, mai întâi, caracterul modic al sumei a cărei rambursare încercase să o obțină, reținută în prima procedură disciplinară împotriva sa, și, în continuare, termenul scurs între cele două sancțiuni. În sfârșit, reclamantul contestă similitudinea dintre faptele în discuție în cele două proceduri disciplinare.

38      Pe de altă parte, potrivit reclamantului, referirea la prima sancțiune trebuia eliminată din dosarul său personal, întrucât a introdus o cerere în temeiul articolului 27 din anexa IX la statut prin care a solicitat eliminarea oricărei referiri la această sancțiune din dosarul respectiv.

39      Deși s‑a dat curs cererii reclamantului, Comisia apreciază că o astfel de împrejurare nu poate împiedica luarea în considerare a acestei sancțiuni cu titlu de abatere comisă în trecut. Astfel, în opinia acesteia, pe de o parte, aplicarea dispozițiilor articolului 10 litera (h) din anexa IX la statut nu ar fi limitată de niciun termen și, pe de altă parte, admiterea cererii reclamantului nu ar fi avut ca efect retragerea primei sancțiuni din dosarul disciplinar al acestuia, deciziile de aplicare a unei sancțiuni fiind păstrate în dosarul disciplinar al funcționarilor timp de 20 de ani.

40      În răspunsul său la măsurile de organizare a procedurii adoptate de Tribunal (a se vedea punctul 18 de mai sus), reclamantul arată următoarele:

„[…] criteriul abaterilor repetate presupune existența unei sancțiuni anterioare. Or, prin faptul că a solicitat și a obținut, în temeiul articolului 27 din [a]nexa IX la [s]tatut, eliminarea din dosarul său personal a oricărei referiri la [prima sancțiune], reclamantul este îndreptățit să considere că o astfel de sancțiune nu mai există […] și că, în orice caz, aceasta nu mai poate fi invocată de administrație împotriva sa, în speță în cadrul unei noi proceduri disciplinare, precum cea în discuție în prezenta cauză, cu atât mai mult pentru a aplica criteriul abaterilor repetate la stabilirea sancțiunii proporționale cu gravitatea abaterii comise în sensul articolului 10 din [a]nexa IX la [s]tatut.”

41      În răspunsul său la măsurile de organizare a procedurii adoptate de Tribunal (a se vedea punctul 18 de mai sus), Comisia precizează următoarele:

„4.      În ceea ce privește incidența pe care retragerea mențiunii [primei sancțiuni] din dosarul personal al reclamantului ar fi putut să o aibă asupra deciziei contestate în cadrul prezentului litigiu, dacă reclamantul intenționează astfel să susțină că acest element ar fi trebuit luat în considerare în vederea atenuării sancțiunii contestate, un asemenea argument este admisibil, dar neîntemeiat […] Astfel, Comisia a demonstrat că această eliminare nu are ca efect înlăturarea [primei sancțiuni] în mod absolut. Întrucât dosarul disciplinar referitor la această sancțiune este păstrat timp de 20 de ani, el a putut fi luat în considerare în mod legitim în vederea aplicării articolului 10 litera (h) din anexa IX la statut.

[…]

25.      În temeiul articolului 26 al șaselea paragraf din statut, fiecărui funcționar îi poate corespunde un singur dosar personal.

26.      Dosarul disciplinar se distinge de dosarul personal. Astfel, primul conține toate documentele legate de o procedură disciplinară specifică. Aceste documente se păstrează în termenele de păstrare menționate [mai sus]. Ele se află numai la dispoziția membrilor personalului [IDOC] și nu figurează în dosarul personal.

27.      Numai decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare este depusă la dosarul personal, ceea ce este conform cu articolul 26 al șaselea paragraf din statut. Aceasta poate fi astfel accesată în sistemul electronic securizat utilizat de Comisie pentru gestionarea resurselor sale umane […] numai de membrii personalului care dispun de drepturi de acces. Aceasta [este] păstrată timp de [trei] ani (în cazul avertismentului scris și al mustrării) sau [șase] ani, în cazul tuturor celorlalte sancțiuni enumerate la articolul 9 literele (c)-(h) din anexa IX la statut.”

42      Trebuie analizat motivul reclamantului întemeiat pe eroarea de drept pe care ar fi săvârșit‑o AAIC tripartită atunci când a reținut prima sancțiune ca abatere comisă în trecut, în condițiile în care se admisese cererea sa, formulată în temeiul articolului 27 din anexa IX la statut, prin care solicita eliminarea din dosarul său personal a oricărei referiri la sancțiunea aplicată.

43      Potrivit articolului 27 din anexa IX la statut:

„Funcționarul care a fost sancționat printr‑o altă măsură disciplinară decât eliberarea din funcție poate solicita, în termen de trei ani, în cazul unui avertisment scris sau al unei mustrări, sau în termen de șase ani, în cazul altor sancțiuni, eliminarea din dosarul său personal a oricărei referiri la sancțiunea aplicată. Autoritatea împuternicită să facă numiri decide dacă se poate da curs solicitării respective.”

44      În speță, reclamantul a introdus, la 20 ianuarie 2014, o cerere întemeiată pe articolul 27 din anexa IX la statut prin care solicita eliminarea din dosarul său personal a oricărei referiri la prima sancțiune. Prin decizia din 28 februarie 2014, Comisia a admis cererea reclamantului. Aceasta a eliminat astfel din dosarul personal al reclamantului orice referire la prima sancțiune. Or, în decizia atacată, AAIC tripartită s‑a întemeiat pe aceasta cu titlu de abatere comisă în trecut pentru a stabili sancțiunea care i se părea adaptată faptelor imputate reclamantului (a se vedea punctul 13 de mai sus).

45      Prin urmare, trebuie să se stabilească în ce măsură, pentru a reține că a comis abateri în trecut, administrația îi poate opune sau invoca împotriva unui funcționar o decizie de aplicare a unei sancțiuni despre care a fost eliminată orice referire din dosarul personal.

46      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că articolul 26 din statut, referitor la dosarul personal al funcționarilor, este aplicabil agenților contractuali în temeiul articolelor 11 și 81 din RAA.

47      Potrivit articolului 26 primul paragraf litera (a) din statut, dosarul personal al funcționarului trebuie să conțină „toate documentele privind situația sa administrativă și toate rapoartele privind competența, eficiența sau comportamentul său”.

48      S‑a statuat astfel că, întrucât privește situația administrativă a funcționarului, o decizie de aplicare a unei sancțiuni adoptată în privința acestui funcționar trebuie anexată la dosarul său personal (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Apostolidis/Curtea de Justiție, T‑86/97, EU:T:1998:71, punctul 36).

49      Trebuie subliniat că o astfel de decizie are o incidență determinantă asupra situației administrative a unui funcționar atunci când autoritatea disciplinară decide să se întemeieze pe această decizie cu titlu de abatere comisă în trecut, pentru a aplica funcționarului, în temeiul dispozițiilor articolului 10 litera (h) din anexa IX la statut, o nouă sancțiune disciplinară mai severă. Rezultă că aceasta trebuie să figureze în dosarul personal al respectivului funcționar.

50      În plus, trebuie amintit că articolul 26 al doilea paragraf din statut prevede că „orice document trebuie înregistrat, numerotat și arhivat în ordine, fără întrerupere” și că „instituția nu poate utiliza sau cita documentele menționate la litera (a) de mai sus împotriva unui funcționar în cazul în care acestea nu au fost comunicate funcționarului în cauză înainte de a fi arhivate”.

51      Această dispoziție, care instituie o protecție în beneficiul funcționarului referitoare la acțiunile pe care administrația le‑ar putea întreprinde în privința sa, are un domeniu de aplicare extins, din moment ce se aplică „oricărui” document „privind situația administrativă” a funcționarului.

52      Situația este aceeași în ceea ce privește articolul 26 al șaptelea paragraf din statut, care prevede că „orice funcționar” are dreptul de a lua la cunoștință de „toate documentele” din dosarul său „chiar și după încetarea raporturilor de muncă”.

53      În sfârșit, la articolul 26 al șaselea paragraf din statut, se precizează că „fiecărui funcționar îi poate corespunde un singur dosar personal”, regulă care, la fel ca înregistrarea, numerotarea și arhivarea fără întrerupere a documentelor (a se vedea punctul 50 de mai sus) facilitează accesul funcționarului la documentele care ar putea fi utilizate sau invocate împotriva sa, evitându‑se ca aceste documente să fie dispersate în mai multe dosare.

54      Astfel cum reiese din considerațiile expuse la punctele 47-53 de mai sus, articolul 26 din statut prevede un ansamblu de garanții care urmăresc să protejeze funcționarul, evitând ca deciziile adoptate de administrație și care afectează situația sa administrativă să se întemeieze pe fapte a căror existență rezultă din documente neincluse în dosarul său personal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 1972, Brasseur/Parlamentul, 88/71, EU:C:1972:58, punctele10 și 11, și Hotărârea din 2 aprilie 1998, Apostolidis/Curtea de Justiție, T‑86/97, EU:T:1998:71, punctul 33).

55      Având în vedere rolul esențial al dosarului personal în materie de protecție și de informare a funcționarului, trebuie să se concluzioneze că o decizie de aplicare a unei sancțiuni, deși a fost depusă anterior la dosarul personal al unui funcționar, nu îi poate fi opusă sau nu poate fi invocată împotriva sa atunci când din dosarul menționat a fost eliminată orice referire la această decizie.

56      Trebuie adăugat că o decizie întemeiată pe fapte care nu sunt menționate în dosarul personal este contrară garanțiilor statutului (a se vedea în acest sens Hotărârea 9 februarie 1994, Lacruz Bassols/Curtea de Justiție, T‑109/92, EU:T:1994:16, punctul 68 și jurisprudența citată).

57      În plus, dreptul care ar fi conferit administrației de a se întemeia pe o decizie de aplicare a unei sancțiuni care a fost eliminată din dosarul personal al unui funcționar pentru a reține existența unor abateri comise în trecut în sensul articolului 10 din anexa IX la statut ar echivala cu lipsirea de efect util, din această perspectivă, a articolului 27 din anexă. Astfel, articolul 27 din anexa IX la statut permite funcționarului să solicite eliminarea unei decizii de aplicare a unei sancțiuni din dosarul său personal și lasă administrației sarcina de a decide dacă se poate da curs unei astfel de cereri. Prin faptul că se întemeiază pe o astfel de decizie de aplicare a unei sancțiuni pe care a decis totuși, în exercitarea largii sale puteri de apreciere, să o elimine din dosarul personal al funcționarului, administrația urmărește, în realitate, să reintegreze o astfel de decizie în acest dosar.

58      În consecință, autoritatea disciplinară care se întemeiază, cu titlu de abatere comisă în trecut, pe o sancțiune disciplinară despre care a fost eliminată orice referire din dosarul personal al funcționarului vizat, după ce a fost admisă o cerere formulată de acest funcționar în temeiul dispozițiilor articolului 27 din anexa IX la statut, încalcă drepturile pe care statutul și în special articolul 26 din acesta le garantează funcționarilor.

59      Rezultă că, în speță, Comisia, care a luat în considerare prima sancțiune disciplinară pentru a stabili gravitatea abaterii în cauză și pentru a aplica a doua sancțiune disciplinară, a încălcat articolul 10 litera (h) din anexa IX la statut, întrucât această primă sancțiune despre care a fost eliminată orice referire din dosarul personal al reclamantului nu mai putea fi utilizată împotriva sa cu titlu de abatere comisă în trecut.

60      Concluzia de la punctul 59 de mai sus nu poate fi contrazisă de argumentele invocate de Comisie.

61      În primul rând, Comisia susține că anumite dispoziții ale statutului pot fi interpretate în sensul că o sancțiune disciplinară adoptată împotriva unui funcționar, din moment ce ar fi menținută în dosarul disciplinar, ar putea fi invocată împotriva acestui funcționar, chiar dacă orice referire la existența sa ar fi fost eliminată din dosarul personal al funcționarului respectiv.

62      Comisia invocă în această privință dispozițiile articolului 86 din statut, completate de anexa IX la acesta. Totuși, ea nu precizează modul în care aceste dispoziții, coroborate, ar permite susținerea argumentației sale.

63      Comisia se prevalează de asemenea de lipsa menționării unui termen la articolul 10 litera (h) din anexa IX la statut, precum și de referirea la conduita funcționarului „pe parcursul întregii sale cariere” la articolul menționat.

64      Este adevărat că, în temeiul dispozițiilor invocate de Comisie la punctul 63 de mai sus, autoritatea disciplinară dispune de o largă marjă de apreciere pentru a ține seama de situația administrativă trecută a unui funcționar.

65      Totuși, aceste dispoziții nu fac referire la dosarul personal al funcționarului. Prin urmare, ele nu derogă de la norma care rezultă din dispozițiile articolului 26 din statut, potrivit căreia o decizie de aplicare a unei sancțiuni depusă la dosarul personal al unui funcționar nu îi poate fi opusă sau nu poate fi invocată împotriva acestui funcționar atunci când a fost eliminată orice referire cu privire la această decizie din dosarul respectiv (a se vedea punctul 55 de mai sus).

66      În consecință, dispozițiile invocate de Comisie nu pot fi interpretate în sensul că permit autorității disciplinare să ia în considerare o sancțiune anterioară aplicată unui funcționar în ipoteza în care, în temeiul dispozițiilor articolului 27 din anexa IX la statut, a fost eliminată orice referire la această sancțiune din dosarul personal al acestui funcționar.

67      Pe de altă parte, articolul 26 primul paragraf din statut prevede obligația de a include în dosarul personal al funcționarului toate documentele referitoare la situația sa administrativă și toate rapoartele privind competența, eficiența sau comportamentul său. În ceea ce privește articolul 26 al șaselea paragraf din statut, acesta prevede obligația ca fiecărui funcționar să îi corespundă un singur dosar personal. Trebuie adăugat că statutul și RAA nu se referă la niciun alt dosar decât dosarul personal al funcționarului, cu excepția dosarului medical menționat la articolul 26a din statut.

68      În consecință, dosarul personal are un caracter unic, ce interzice existența, sub orice formă, a oricărui alt ansamblu de înscrisuri care conțin documente referitoare la situația sa administrativă (Hotărârea din 11 octombrie 1995, Baltsavias/Comisia, T‑39/93 și T‑553/93, EU:T:1995:177, punctul 38).

69      Desigur, administrația poate să întocmească un dosar referitor la o anchetă și, dacă este cazul, la procedura disciplinară aferentă acestei anchete, după cum reiese în special din dispozițiile articolului 13 alineatul (1) din anexa IX la statut. Totuși, un astfel de dosar este întocmit exclusiv în scopul procedurii în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 1998, Apostolidis/Curtea de Justiție, T‑86/97, EU:T:1998:71, punctul 36, și Hotărârea din 5 octombrie 2009, de Brito Sequeira Carvalho și Comisia/Comisia și de Brito Sequeira Carvalho, T‑40/07 P și T‑62/07 P, EU:T:2009:382, punctul 96). În consecință, actele și documentele pe care le conține, în special eventuala decizie de aplicare a unei sancțiuni prin care se închide această procedură, nu îi pot fi opuse sau nu pot fi invocate împotriva unui funcționar în afara procedurii menționate, cu excepția cazului în care au fost depuse la dosarul personal al funcționarului respectiv.

70      Din considerațiile prezentate la punctele 62-69 de mai sus rezultă că Comisia nu poate susține în mod întemeiat că anumite dispoziții ale statutului pot fi interpretate în sensul că o sancțiune disciplinară adoptată împotriva unui funcționar și păstrată în dosarul disciplinar al acestuia ar putea fi invocată împotriva acestui funcționar, deși orice referire la existența sa ar fi fost eliminată din dosarul personal al funcționarului respectiv.

71      În al doilea rând, pentru a justifica luarea în considerare a primei sancțiuni, cu titlu de abatere comisă în trecut, în lipsa oricărei referiri la această sancțiune în dosarul personal al reclamantului, Comisia invocă dispozițiile „Listei comune de păstrare a dosarelor la nivelul Comisiei Europene”, care ar permite „păstrarea dosarelor disciplinare timp de 20 de ani”.

72      „Lista comună de păstrare a dosarelor la nivelul Comisiei Europene” a fost adoptată în temeiul articolului 6 din anexa la Regulamentul de procedură al Comisiei, intitulată „Dispoziții privind gestionarea documentelor”, ea însăși adoptată prin Decizia Comisiei din 23 ianuarie 2002 de modificare a regulamentului său de procedură (JO 2002, L 21, p. 23).

73      Potrivit articolului 6, intitulat „Depozitare”, din anexa la Regulamentul de procedură al Comisiei:

„[…]

Normele administrative și obligațiile legale determină perioada minimă de păstrare a unui document.

Fiecare direcție generală sau departament echivalent își determină structura organizatorică internă pentru depozitarea dosarelor sale. Perioada minimă de depozitare în cadrul departamentelor are la bază o listă comună, stabilită în conformitate cu normele de aplicare prevăzute la articolul 12 pentru întreaga Comisie.”

74      „Lista comună de păstrare a dosarelor la nivelul Comisie Europene” ia forma unui tabel care stabilește perioadele de păstrare a diferite categorii de dosare. În acest tabel, la punctul 12.4.3, intitulat „Procedura disciplinară”, se prevede o perioadă de păstrare de 20 de ani pentru deciziile prin care se aplică măsuri disciplinare.

75      Din considerațiile expuse la punctele 72-74 de mai sus rezultă că există un temei juridic ce permite păstrarea timp de 20 de ani a deciziilor privind sancțiunile disciplinare.

76      Cu toate acestea, având în vedere principiul ierarhiei normelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2008, Strack/Comisia, T‑85/04, EU:T:2008:18, punctele 39-41), „Lista comună de păstrare a dosarelor la nivelul Comisiei Europene”, care se limitează să instituie norme interne de aplicare a unei decizii adoptate de Comisie (a se vedea punctul 72 de mai sus), nu este de natură să repună în discuție dispozițiile interpretate anterior ale statutului (a se vedea punctul 67 de mai sus), care este un regulament ce are, în temeiul articolului 288 TFUE, o forță obligatorie și o aplicabilitate generală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2005, Belgia/Comisia, C‑110/03, EU:C:2005:223, punctul 33).

77      În plus, spre deosebire de dispozițiile articolului 26 din statut (a se vedea punctele 47-54 de mai sus), reglementarea în cauză nu are ca obiect stabilirea condițiilor în care unele documente pot fi utilizate sau invocate împotriva unui funcționar. Astfel cum reiese din considerentul (3) al anexei la Regulamentul de procedură al Comisiei, această reglementare urmărește „să garanteze capacitatea Comisiei de a furniza în orice moment informații privind domeniile de care răspunde”, ceea ce presupune că documentele respective „[…] păstre[ază] memoria instituției, […] facilit[ează] schimbul de informații, […] furniz[ează] dovada operațiunilor efectuate și […] îndeplin[esc] obligațiile legale ale departamentului”. Prin urmare, această reglementare nu poate permite Comisiei să se întemeieze, cu titlu de abatere comisă în trecut, pe o sancțiune aplicată anterior unui funcționar despre care a fost eliminată orice referire din dosarul personal al funcționarului vizat.

78      Rezultă din tot ceea ce precedă că trebuie admisă critica reclamantului întemeiată pe eroarea de drept pe care ar fi săvârșit‑o AAIC tripartită atunci când a reținut, cu titlul de abatere comisă în trecut, prima sancțiune, chiar în condițiile în care dăduse curs cererii reclamantului de eliminare a oricărei referiri la această sancțiune din dosarul său personal.

79      Trebuie arătat că o astfel de eroare în aplicarea articolului 10 din anexa IX la statut este de natură să determine anularea deciziei atacate.

80      În fapt, pe de o parte, atunci când a stabilit sancțiunea care trebuie adoptată în raport cu cele nouă criterii menționate la articolul 10 din anexa IX la statut, AAIC tripartită a consacrat examinării acestor criterii 14 puncte din decizia atacată, respectiv punctele 37-50. Or, criteriul abaterilor comise în trecut este, dintre acestea, acela care a făcut obiectul examinării celei mai aprofundate, 5 dintre aceste 14 puncte vizând numai acest criteriu.

81      Pe de altă parte, rezultă din unul dintre extrasele citate la punctul 34 de mai sus că AAIC tripartită a considerat că faptele în discuție în cele două proceduri erau comparabile, ținând seama în special de caracterul „vădit fraudulos”, în opinia sa, al faptelor reproșate reclamantului la momentul adoptării primei sancțiuni. În plus, rezultă din extrasul citat la punctul 35 de mai sus că această similitudine și, în consecință, repetarea comportamentului reclamantului în pofida sancțiunii care i‑a fost aplicată anterior au fost considerate de AAIC tripartită ca o circumstanță agravantă care a jucat un rol decisiv în alegerea sancțiunii.

82      Luarea în considerare a primei sancțiuni de către AAIC tripartită a exercitat, așadar, o influență determinantă asupra alegerii sancțiunii reținute. În consecință, eroarea de drept constatată la punctul 78 de mai sus, care a determinat AAIC tripartită să ia în considerare, în mod eronat, prima sancțiune cu titlu de abatere comisă în trecut, trebuie să conducă la anularea deciziei atacate.

83      Prin urmare, se impune anularea deciziei atacate fără a fi necesar, pe de o parte, să se examineze celelalte critici și celelalte motive invocate de reclamant și, pe de altă parte, să se statueze cu privire la admisibilitatea documentelor prezentate de părți în ședință și după aceasta (a se vedea punctele 20-22 de mai sus).

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

84      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează decizia Comisiei Europene din 21 august 2019 prin ia fost aplicată lui IP sancțiunea disciplinară a rezilierii contractului de muncă fără preaviz.

2)      Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

da Silva Passos

Reine

Truchot

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 octombrie 2021.

Semnături


*      Limba de procedură: franceza.