Cauza T‑539/08
Etimine SA și AB Etiproducts Oy
împotriva
Comisiei Europene
„Acțiune în anulare – Mediu și protecția sănătății umane – Clasificarea, ambalarea și etichetarea anumitor borați drept substanțe periculoase – Directiva 2008/58/CE – Directiva 67/548/CEE – Regulamentul (CE) nr. 790/2009 – Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 – Adaptarea concluziilor – Aplicarea în timp a articolului 263 al patrulea paragraf TFUE – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate”
Sumarul ordonanței
1. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Posibilitatea de a fonda o acțiune introdusă anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona pe articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – Inexistență
(art. 230 al patrulea și al cincilea paragraf CE și art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
2. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Posibilitatea de a fi vizat individual printr‑un act cu caracter general – Condiții – Acte care privesc proceduri de evaluare a riscurilor și de clasificare a substanțelor periculoase
(art. 230 CE)
3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Posibilitatea de a fi vizat individual printr‑un act cu caracter general – Condiții – Acte care privesc proceduri de evaluare a riscurilor și de clasificare a substanțelor periculoase
(art. 230 al patrulea paragraf CE)
1. Tratatul FUE nu prevede nicio dispoziție tranzitorie specifică prin care să se reglementeze aplicabilitatea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE în cazul procedurilor judiciare în curs la data de 1 decembrie 2009. În ce privește în special aspectul aplicabilității în timp a normelor care stabilesc condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare introduse de un particular la instanța Uniunii, pe de o parte, potrivit principiului tempus regit actum, admisibilitatea unei acțiuni trebuie apreciată în temeiul normelor în vigoare la data la care a fost introdusă și, pe de altă parte, condițiile de admisibilitate a acțiunii trebuie apreciate în momentul introducerii sale, și anume în momentul depunerii cererii introductive, a cărei regularizare nu este posibilă decât în cazul în care are loc anterior expirării termenului de introducere a acțiunii. În consecință, în cazul în care, în momentul introducerii unei acțiuni în anulare, și anume în momentul depunerii atât a cererii de sesizare a instanței, cât și a cererii de adaptare a concluziilor și a motivelor de anulare, condițiile de admisibilitate a acesteia erau reglementate la articolul 230 CE, aspectul admisibilității prezentei acțiuni trebuie apreciat în temeiul acestui articol.
(a se vedea punctele 75, 76 și 78)
2. Atunci când o decizie afectează un grup de persoane care erau identificate sau identificabile la momentul în care un act cu caracter general, în sensul articolului 230 CE, a fost adoptat în funcție de criterii specifice membrilor grupului, acest act poate privi în mod individual respectivele persoane în măsura în care ele fac parte dintr‑un cerc restrâns de operatori economici. Totuși, posibilitatea de a determina, cu mai mare sau cu mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu presupune în niciun caz faptul că aceste subiecte trebuie să fie considerate ca fiind vizate în mod individual de această măsură, în cazul în care este cert că această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză. Astfel, existența unor drepturi exclusive de import și de comercializare în Uniune a boraților proveniți dintr‑un stat terț nu este prin ea însăși de natură a individualiza titularul dreptului, în special atunci când alți operatori pot avea drepturi analoge.
Întrucât reclamanții, operatori care au drepturi de exploatare minieră a boraților afectate de clasificarea acestui produs ca substanță periculoasă, nu au identificat alți operatori cu drepturi analoge, nu au menționat motivele pentru care, având în vedere calitățile lor particulare, aceștia puteau să formeze un cerc restrâns și, în plus, nu au stabilit că obiectul sau consecința clasificărilor contestate îl reprezenta afectarea domeniului de aplicare al drepturilor exclusive invocate sau chiar împiedicarea exercitării acestora, reclamanții menționați nu pot fi considerați ca fiind vizați individual prin actul în discuție, în sensul articolului 230 CE.
Astfel, prin clasificările în discuție nu se aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamanților de a importa și de a comercializa în Uniune substanțele pe bază de borat. Simplul fapt că aceste clasificări sunt de natură a face, eventual, mai dificilă exercitarea drepturilor exclusive menționate nu este suficient pentru a individualiza reclamanții în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, întrucât clasificările menționate afectează a priori în același mod totalitatea operatorilor care desfășoară sau care pot desfășura activități ce implică importul și/sau comercializarea de substanțe pe bază de borat în Uniune, indiferent dacă aceștia dispun sau nu dispun de drepturi exclusive în acest sens. În această privință, posibilitatea ca reclamanții să suporte un dezavantaj economic – fie și semnificativ – ca urmare a clasificărilor contestate nu este suficientă pentru a demonstra că aceste clasificări îi individualizează în raport cu orice alt operator, ce poate fi expus unor consecințe analoge. În sfârșit, nici împrejurarea că un reclamant este cel mai mare importator de borați în Uniune nu îl poate individualiza în raport cu ceilalți importatori. Astfel, un operator de mai mici dimensiuni și care dispune de drepturi de distribuție analoge va fi expus unor dificultăți economice comparabile, întrucât clasificările menționate îi afectează pe toți cei care dețin această calitate proporțional cu dimensiunile și cu importanța activității lor comerciale legate de borați.
(a se vedea punctele 100, 101 și 104-107)
3. Faptul că o persoană intervine în procesul de adoptare a unui act al Uniunii nu este de natură să o individualizeze în raport cu actul în cauză decât în cazul în care reglementarea Uniunii a prevăzut garanții procedurale în beneficiul acestei persoane. În ce privește Directiva 2008/58 de efectuare a celei de a treizecea modificări, în vederea adaptării la progresul tehnic, a Directivei 67/548 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase, normele de procedură relevante care au creat cadrul procesului de adoptare a acesteia nu prevăd astfel de garanții procedurale în favoarea operatorilor potențial afectați de rezultatul unei proceduri de adaptare a Directivei 67/548 la progresul tehnic. În plus, nu sunt aplicabile în cazul procedurii de clasificare a unei substanțe drept substanță periculoasă și, în consecință, nu pot fi invocate în temeiul participării active a reclamanților la procedură articolele 6-10 din Regulamentul nr. 793/93 privind evaluarea și controlul riscurilor prezentate de substanțele existente, care vizează procedura de evaluare a riscurilor, procedură diferită de cea de clasificare a unei substanțe. Aceste dispoziții nu consacră garanții procedurale aplicabile în scopul clasificării unei substanțe drept substanță periculoasă în temeiul Directivei 67/548 sau în temeiul Regulamentului nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548 și 1999/45, precum și de modificare a Regulamentului nr. 1907/2006. În consecință, aceste dispoziții nu sunt de natură a individualiza reclamanții în raport cu clasificările care fac obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 230 CE, acestea din urmă nefiind rezultatul procedurii de evaluare a riscurilor în temeiul Regulamentului nr. 793/93, ci al procedurilor distincte de adaptare a Directivei 67/548 și a Regulamentului nr. 1272/2008 la progresul tehnic, în cadrul cărora reclamanții nu beneficiază de astfel de garanții.
(a se vedea punctele 109, 112 și 114-116)