Cauza T‑319/05

Confederația Elvețiană

împotriva

Comisiei Europene

„Relații externe – Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian – Măsuri germane privind apropierea aeronavelor de aeroportul din Zürich – Regulamentul (CEE) nr. 2408/92 – Dreptul la apărare – Principiul nediscriminării – Principiul proporționalității”

Sumarul hotărârii

1.      Transporturi – Transporturi aeriene – Accesul operatorilor de transport comunitari la rutele intracomunitare – Măsuri adoptate de un stat membru în vederea restrângerii sau a refuzării exercitării drepturilor de trafic

(Regulamentul nr. 2408/92 al Consiliului, art. 8 alin. (2) și (3) și art. 9 alin. (1)-(4)

2.      Transporturi – Transporturi aeriene – Accesul operatorilor de transport comunitari la rutele intracomunitare – Reguli de exploatare privind exercitarea drepturilor de trafic

[Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, art. 2; Regulamentul nr. 2408/92 al Consiliului, art. 8 alin. (2) și (3)]

3.      Dreptul Uniunii – Principii – Egalitate de tratament – Discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate – Interzicere – Aplicare în contextul Acordului CE‑Elveția privind transportul aerian

[art. 12 CE; Acordul CE‑Elveția privind transportul aerian, art. 1 alin. (2) și (3); Regulamentul nr. 2408/92 al Consiliului]

1.      Articolul 9 din Regulamentul nr. 2408/92 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare constituie, în raport cu articolul 8 din același regulament, o lex specialis, în sensul că articolul 9 vizează numai o parte a măsurilor menționate la articolul 8 și supune aplicarea măsurilor vizate unor condiții suplimentare, neprevăzute la articolul 8. Măsurile vizate prin articolul 9 presupun, în esență, o interdicție, cel puțin condiționată sau parțială, a exercitării drepturilor de trafic.

Astfel, măsurile vizate la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2408/92 pot fi aplicate de un stat membru numai în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute la alineatele (1) și (2) ale articolului menționat și, în plus, dacă statul membru respectiv se conformează obligației prevăzute la alineatul (3) al aceluiași articol de a informa celelalte state membre și Comisia, cu cel puțin trei luni înainte de aplicarea măsurilor pe care le consideră necesare, în legătură cu necesitatea aplicării măsurilor amintite. Articolul 9 alineatul (4) devine aplicabil numai în ipoteza unei astfel de informări, transmisă de statul membru care urmărește aplicarea măsurilor în cauză către celelalte state membre și către Comisie. În lipsa unei astfel de informări, măsurile respective nu pot fi aplicate de statul vizat, nici chiar atunci când condițiile adoptării acestora, prevăzute la articolul 9 alineatele (1) și (2), ar fi îndeplinite.

Dacă statul membru vizat aplică totuși astfel de măsuri, Comisia are dreptul de a le examina, nu în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2408/92, ale cărui condiții de aplicare nu sunt îndeplinite, ci în temeiul articolului 8 alineatul (3) din același regulament. În ipoteza aplicării de către un stat membru a măsurilor vizate la acest articol 9 alineatul (1) fără respectarea procedurii prevăzute la alineatul (3) al aceluiași articol, examinarea măsurilor menționate în temeiul articolului 8 alineatul (3) poate conduce numai la concluzia că statul membru vizat nu poate continua aplicarea acestora.

În consecință, dacă un stat solicită respectarea regulilor sale de exploatare de drept intern, regionale sau locale publicate, referitoare în special la protecția mediului, cu scopul de a autoriza exercitarea drepturilor de trafic în sensul Regulamentului nr. 2408/92, această împrejurare nu echivalează cu impunerea unei condiții, în sensul articolului 9 alineatul (1) din regulamentul menționat, pentru exercitarea acestor drepturi. Dacă această situație ar fi incidentă, articolul 8 alineatul (2) din acest regulament ar fi complet lipsit de sens. Condițiile vizate la articolul 9 alineatul (1) menționat sunt mai degrabă cele în funcție de care exercitarea drepturilor de trafic depinde de alte împrejurări decât simpla respectare a regulilor de drept intern, regionale sau locale publicate.

(a se vedea punctele 75-81 și 89)

2.      Legiuitorul, pe de o parte, a prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2408/92 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare că exercitarea drepturilor de trafic este conformă regulilor de exploatare comunitare, de drept intern, regionale sau locale publicate, referitoare la securitate, protecția mediului și alocarea sloturilor și, pe de altă parte, a autorizat Comisia să examineze, în temeiul alineatului (3) al aceluiași articol, aplicarea, între altele, a alineatului (2) al acestui articol și să decidă dacă statul membru poate continua aplicarea măsurii care face obiectul examinării. Examinarea unei măsuri, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2408/92, are, așadar, ca obiect implicațiile acesteia asupra exercitării drepturilor de trafic pe rute intracomunitare. În schimb, eventualele drepturi ale operatorilor aeroporturilor sau ale locuitorilor din proximitatea acestora nu pot fi luate în considerare cu ocazia unei astfel de examinări.

Potrivit articolului 2 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian, aprobat în numele Comunității prin Decizia 2002/309, dispozițiile anexei la acord, între altele, se aplică în măsura în care acestea se referă la transportul aerian sau la chestiuni direct legate de transportul aerian. Singura extindere a domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 2408/92 în contextul acordului este cea rezultată din asimilarea, în temeiul anexei la acord, a Confederației Elvețiene și a operatorilor de transport aerian care își au locul principal de activitate în această țară cu statele membre ale Comunității și, respectiv, cu operatorii de transport aerian comunitari. Sub rezerva acestei extinderi a domeniului său de aplicare, Regulamentul nr. 2408/92 nu se aplică, în contextul acordului, în situații care, în context comunitar, nu ar intra în domeniul de aplicare al acestui regulament. Prin urmare, deși drepturile operatorilor aeroporturilor sau ale locuitorilor din proximitatea acestora ar constitui aspecte direct legate de transportul aerian, nici articolul 2, nici altă dispoziție din acord nu autorizează Comisia să țină seama de aceste drepturi cu ocazia aplicării articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2408/92 în contextul acordului.

(a se vedea punctele 121, 122, 125 și 127-129)

3.      Reiese dintr‑o jurisprudență constantă, privitoare la principiul interzicerii oricărei discriminări în temeiul naționalității în domeniul de aplicare al dreptului comunitar, că normele privind egalitatea de tratament dintre cetățeni și cei care nu au calitatea de cetățeni interzic nu numai discriminările evidente întemeiate pe cetățenie – sau sediu, în ceea ce privește societățile –, ci și orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc în fapt la același rezultat.

Ținând seama de articolul 1 alineatul (2) din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian, această jurisprudență este pertinentă și în raport cu aplicarea Regulamentului nr. 2408/92 privind accesul operatorilor de transport aerian comunitari la rutele aeriene intracomunitare, în contextul acordului, articolul 3 din acord fiind, în esență, identic cu articolul 12 primul paragraf CE.

Astfel, constatarea că o măsură adoptată de un stat membru în cadrul Regulamentului nr. 2408/92, în scopul de a reduce zgomotul într‑o zonă cu caracter turistic de pe teritoriul său, afectează în mod deosebit un singur aeroport din statul elvețian, aflat în apropiere, și ajunge la același rezultat ca și o discriminare pe motiv de naționalitate nu este suficientă pentru a se concluziona în sensul incompatibilității acesteia cu articolul 12 CE sau, în speță, cu articolul 3 din acord. Mai este necesar să se analizeze dacă măsura respectivă este justificată de împrejurări obiective și dacă este proporțională cu obiectivul pe care îl urmărește. Numai în cazul unui răspuns negativ, măsura trebuie considerată ca fiind interzisă prin articolul 12 CE sau, în speță, prin articolul 3 din acord.

(a se vedea punctele 140, 141, 145 și 150)