Recurs introdus la 2 ianuarie 2014 de BQ împotriva Hotărârii din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-39/12, BQ/Curtea de Conturi

(Cauza T-7/14 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: BQ (Bereldange, Luxemburg) (reprezentanți: D. de Abreu Caldas și J.-N. Louis, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Curtea de Conturi a Uniunii Europene

Concluziile

Recurentul solicită Tribunalului:

să declare și să hotărască faptul că:

anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a treia) din 23 octombrie 2013 în cauza F-39/12 (BQ/Curtea de Conturi);

obligă Curtea de Conturi la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentul invocă patru motive.

Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept în ceea ce privește condițiile necesare pentru angajarea răspunderii Uniunii Europene în punerea în aplicare a articolului 24 din Statutul funcționarilor Uniunii, întrucât TFP a impus ca incidentul incompatibil cu ordinea și cu liniștea serviciului să aibă un impact asupra funcționării serviciului și asupra sănătății protagoniștilor, în condițiile în care această din urmă condiție nu ar fi prevăzută nici de statut, nici de jurisprudență. În plus, recurentul susține că TFP a denaturat elementele de fapt considerând, pe de o parte, că Curtea de Conturi a luat toate măsurile necesare pentru restabilirea bunei funcționări a serviciului și, pe de altă parte, că tulburarea serviciului nu a avut impact asupra sănătății protagoniștilor, în condițiile în care Curtea de Conturi nu ar fi acționat în mod suficient de rapid și de energic pentru a pune capăt situației conflictuale care a determinat o invaliditate permanentă totală a reclamantului (referitor la punctele 67 și 68 din hotărârea atacată).

Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept cu ocazia controlului de legalitate realizat de TFP atunci când acesta a afirmat că aprecierile medicale care pun în evidență existența unor tulburări psihice care rezultă dintr-o hărțuire morală suferită de reclamant în cadrul muncii sale nu permit să se stabilească faptul că acesta din urmă a fost efectiv victima unei hărțuiri. Recurentul invocă faptul că TFP nu este competent să repună în discuție aprecieri medicale și să tragă concluzii contrare (referitor la punctele 69 și 70 din hotărârea atacată).

Al treilea motiv este întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității întrucât TFP a evaluat prejudiciul rezultat din întârzierea cu mai mult de doi ani în transmiterea raportului anchetei către reclamant la 2 000 de euro fără a furniza o motivație care să permită reclamantului să înțeleagă aprecierile care au condus la acest cuantum. Recurentul invocă faptul că TFP nu a ținut seama de contextul în care acest prejudiciu a apărut.

    Al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept cu ocazia repartizării cheltuielilor de judecată.