Language of document : ECLI:EU:T:2022:281

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

11 mai 2022(*)

„Resurse proprii ale Uniunii – Răspundere financiară a unui stat membru – Taxe la import – Plata către Comisie a sumelor corespunzătoare resurselor proprii nerecuperate – Acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii – Obligațiile unui stat membru în materie de resurse proprii – Obligația de garantare – Scutire de la obligația de punere la dispoziție a sumelor corespunzătoare drepturilor constatate și declarate nerecuperabile”

În cauza T‑151/20,

Republica Cehă, reprezentată de M. Smolek, J. Vláčil și O. Serdula, în calitate de agenți,

reclamantă,

susținută de

Regatul Belgiei, reprezentat de S. Baeyens și J.‑C. Halleux, în calitate de agenți,

și de

Republica Polonă, reprezentată de B. Majczyna, în calitate de agent,

intervenienți,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de T. Materne și P. Němečková, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se solicită restituirea sumei de 40 482 255 de coroane cehe (CZK) plătite cu titlu de resurse proprii ale Uniunii Europene,

TRIBUNALUL (Camera a șasea),

compus din doamna A. Marcoulli, președintă, și domnii J. Schwarcz și R. Norkus (raportor), judecători,

grefier: doamna R. Ūkelytė, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 12 noiembrie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

 Prezentarea situației de fapt principale

1        Între 2 și 26 noiembrie 2007, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a efectuat o misiune comunitară de cooperare și de anchetă administrativă în Laos, la care a participat o reprezentantă a autorităților vamale cehe (denumită în continuare „misiunea de inspecție”). Investigația viza controalele privind importul de brichete de buzunar cu piatră, pe gaz, nereîncărcabile (denumite în continuare „brichetele de buzunar”), provenite din Laos, în diferite țări ale Uniunii Europene în perioada cuprinsă între anii 2004 și 2007. La 15 noiembrie 2007, a fost întocmit un document intitulat „agreed joint minutes”, care a fost semnat de toți membrii misiunii, precum și de autoritățile competente laoțiene (denumit în continuare „procesul‑verbal din 15 noiembrie 2007”).

2        La 30 mai 2008, în urma misiunii de inspecție, OLAF a adoptat un raport de final de misiune (denumit în continuare „raportul OLAF”). Acesta a fost transmis Republicii Cehe în versiunile sale în limbile engleză, franceză și germană la 9 iulie 2008.

3        Raportul final de investigație a fost adoptat de OLAF la 10 decembrie 2008.

4        Rezultă din concluziile raportului OLAF că, pe parcursul perioadei vizate de acest raport, Baide lighter Industry (LAO) Co., Ltd. (denumită în continuare „societatea BAIDE”) a importat brichete de buzunar originare din China, dar prezentate la vamă ca provenind din Laos, evitând astfel plata taxei antidumping aplicabile brichetelor de buzunar de origine chineză.

5        Raportul OLAF arăta în această privință că „elementele de probă privind originea chineză stabilite în cursul misiunii de inspecție [erau] suficiente pentru ca statele membre să deschidă o procedură administrativă de rectificare fiscală”. Potrivit raportului menționat, era necesar ca „statele membre să [fi] efectu[at] audituri de monitorizare și, eventual, anchete privind importatorii în cauză și să [fi] deschi[s], de urgență, o procedură de recuperare, în cazul în care acest lucru nu [fusese] deja realizat”.

6        Concluziile raportului OLAF priveau 28 de cazuri de import de brichete de buzunar în Republica Cehă realizate și puse în liberă circulație de societatea BAIDE între 26 septembrie 2005 și 1 martie 2007 (denumite în continuare „importurile în litigiu”).

7        Birourile vamale cehe competente au luat măsuri pentru efectuarea rectificării și a recuperării fiscale în aceste cazuri.

8        Totuși, nu a fost posibil, în toate cazurile menționate, să se efectueze rectificarea și să se recupereze toate drepturile constatate.

9        Între 22 septembrie 2008 și 18 februarie 2009, sumele corespunzătoare drepturilor constatate, dar care nu fuseseră încă recuperate, aferente importurilor în litigiu au fost înscrise în evidența contabilă prevăzută în acest scop, denumită evidența contabilă B, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților (JO 2000, L 130, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 184).

10      Ulterior, între luna noiembrie 2013 și luna noiembrie 2014, în conformitate cu reglementarea aplicabilă, Republica Cehă a consemnat în sistemul de informații WOMIS (Write‑Off Management and Information System) cazurile de imposibilitate de recuperare a cuantumului resurselor proprii ale Uniunii.

11      Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2015, Comisia Europeană a informat Republica Cehă, ca răspuns la cererea acesteia de a fi scutită de obligația de punere la dispoziție a resurselor proprii ale Uniunii menționate la punctul 10 de mai sus, că nu erau îndeplinite în niciunul dintre aceste cazuri condițiile prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1150/2000. Comisia a invitat autoritățile cehe să adopte măsurile necesare pentru a credita contul acestei instituții cu suma de 53 976 340 de coroane cehe (CZK) cel târziu până în prima zi lucrătoare care urmează celei de a nouăsprezecea zile a celei de a doua luni ulterioare lunii în care a fost trimisă scrisoarea respectivă. Comisia a adăugat că orice întârziere ar determina plata unor dobânzi în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 1150/2000.

12      La 17 martie 2015, Republica Cehă a efectuat plata a 75 % din suma menționată la punctul 11 în contul Comisiei prevăzut în acest scop, după deducerea cheltuielilor de colectare reprezentând 25 % din această sumă, și anume suma de 40 482 255 CZK (denumită în continuare „suma în litigiu”).

13      Prin scrisoarea din 27 februarie 2015, Republica Cehă a formulat rezerve, indicând Comisiei că este vorba de o plată sub condiție, sub rezerva temeiniciei pretențiilor acestei autorități, pentru a evita să fie supusă la plata dobânzii prevăzute la articolul 11 din Regulamentul nr. 1150/2000.

14      Comisia a răspuns la scrisoarea din 27 februarie 2015 prin scrisorile din 4 și 21 mai 2015.

15      Plata menționată la punctul 12 de mai sus a fost completată printr‑o a doua plată, la 22 decembrie 2016, corespunzătoare unui procent de 5 % din cuantumul în cauză, și anume suma de 2 698 817 CZK, reprezentând diferența de sumă destinată să acopere cheltuielile de colectare legată de reducerea ratei de la 25 % la 20 % ca urmare a unei modificări cu efect retroactiv a reglementării aplicabile.

 Procedura contencioasă anterioară

16      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 martie 2015, Republica Cehă a introdus o acțiune având ca obiect anularea scrisorii Comisiei din 20 ianuarie 2015.

17      Prin Ordonanța din 28 iunie 2018, Republica Cehă/Comisia (T‑147/15, nepublicată, EU:T:2018:395), acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, în măsura în care era îndreptată împotriva unui act care nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare.

18      Recursul introdus împotriva Ordonanței din 28 iunie 2018, Republica Cehă/Comisia (T‑147/15, nepublicată, EU:T:2018:395), a fost respins de Curte în Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia (C‑575/18 P, EU:C:2020:530).

19      Curtea a precizat la punctul 81 din această hotărâre următoarele:

„[A]tunci când un stat membru a pus la dispoziția Comisiei un cuantum al resurselor proprii ale Uniunii, formulând rezerve cu privire la temeinicia poziției acestei instituții, iar procedura de dialog [pe care Comisia are sarcina de a o iniția cu acest stat, în conformitate cu principiul cooperării loiale, pentru a‑și clarifica pozițiile respective și pentru a determina obligațiile care revin acestui stat membru] nu a permis încetarea diferendului dintre [acesta din urmă] și instituția menționată, statul membru respectiv poate solicita să fie despăgubit ca urmare a unei îmbogățiri fără justă cauză a Uniunii și, dacă este cazul, să sesizeze Tribunalul cu o acțiune în acest scop.”

 Procedura și concluziile părților

20      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 martie 2020, Republica Cehă a introdus prezenta acțiune.

21      La 7 septembrie 2020, Comisia a depus memoriul în apărare.

22      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 8 iulie 2020 și, respectiv, la 16 iulie 2020, Republica Polonă și Regatul Belgiei au solicitat să intervină în prezenta procedură în susținerea concluziilor Republicii Cehe.

23      Prin deciziile din 16 septembrie 2020, președinta Camerei a șasea a Tribunalului a admis aceste cereri de intervenție.

24      Republica Polonă și Regatul Belgiei au depus fiecare un memoriu în intervenție la 30 noiembrie 2020.

25      Părțile au depus observații cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Belgiei în termenele acordate. De asemenea, Comisia a depus observații cu privire la memoriul în intervenție al Republicii Polone.

26      Republica Cehă a depus replica la 27 noiembrie 2020, iar Comisia a depus duplica la 18 ianuarie 2021.

27      Prin scrisoarea din 15 martie 2021, reclamanta a formulat o cerere de organizare a unei ședințe de audiere a pledoariilor, în temeiul articolului 106 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

28      Prin măsura de organizare a procedurii din 7 septembrie 2021, Tribunalul a solicitat Comisiei să prezinte raportul final de investigație al OLAF adoptat la 10 decembrie 2008 și să adreseze întrebări scrise părților principale. Republica Cehă și Comisia au răspuns la această cerere în termenele acordate.

29      Republica Cehă a precizat, ca răspuns la una dintre întrebările care i‑au fost adresate, că își retrage cererea de restituire a sumei de 2 698 817 CZK menționate la punctul 15 de mai sus.

30      Prin scrisoarea din 1 octombrie 2021, Regatul Belgiei a renunțat să participe la ședință.

31      Prin scrisoarea din 13 octombrie 2021, Republica Polonă a renunțat să participe la ședință.

32      Pledoariile părților principale și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 12 noiembrie 2021.

33      În urma desistării parțiale menționate la punctul 29 de mai sus, Republica Cehă solicită Tribunalului:

–        obligarea Comisiei să îi ramburseze suma în litigiu ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză a Uniunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

34      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Republicii Cehe la plata cheltuielilor de judecată.

35      Regatul Belgiei și Republica Polonă solicită Tribunalului admiterea acțiunii.

 În drept

 Cu privire la obiectul acțiunii și la condițiile unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză

36      Republica Cehă solicită restituirea sumei în litigiu, pe care consideră că a plătit‑o în mod necuvenit cu titlul de resurse proprii ale Uniunii. În susținerea cererii sale, aceasta urmărește să stabilească răspunderea necontractuală a Uniunii pentru motivul îmbogățirii fără justă cauză.

37      În această privință, Comisia susține în esență că Republica Cehă își limitează argumentația la respingerea conținutului scrisorii din 20 ianuarie 2015. Or, o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză nu poate înlocui o acțiune în anularea acestei scrisori. Prin urmare, obiectul litigiului nu poate fi reprezentat de conținutul scrisorii din 20 ianuarie 2015, ci ar consta în problema dacă „suma în litigiu revine sau nu Uniunii ca resursă proprie”.

38      Republica Cehă răspunde că scrisoarea din 20 ianuarie 2015 constituie cadrul litigiului, pe care Comisia nu îl poate modifica prezentând, în scopul de a contesta pretențiile sale, argumente noi care nu i‑ar fi fost opuse în această scrisoare. Aceasta consideră că scrisoarea menționată produce efecte juridice și că „examinarea acțiunii pentru recuperarea sumelor plătite fără a fi datorate și a condiției privind lipsa unui temei juridic valabil pentru îmbogățirea în cauză trebuie să decurgă de asemenea din teza Comisiei exprimată în [scrisoarea] din 20 ianuarie 2015”.

39      Fiind întrebată cu privire la acest aspect în ședință, Republica Cehă a confirmat poziția susținută în înscrisurile sale.

40      După reamintirea principalelor argumente ale părților principale cu privire la obiectul litigiului, trebuie subliniat că acțiunea întemeiată pe o îmbogățire fără justă cauză nu face parte din regimul răspunderii extracontractuale în sens strict, pentru angajarea căreia este necesară întrunirea unei serii de condiții privind nelegalitatea conduitei imputate Uniunii, realitatea prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduită și prejudiciul invocat. Această acțiune se distinge de acțiunile introduse în temeiul regimului menționat prin aceea că nu impune dovada unei conduite nelegale a pârâtului și nici măcar existența unei conduite, ci numai dovada unei îmbogățiri fără bază legală valabilă a pârâtului și a unei sărăciri a reclamantului legate de îmbogățirea menționată [Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, EU:C:2008:726, punctul 49].

41      În această privință, trebuie precizat că, potrivit principiilor comune sistemelor de drept ale statelor membre, o persoană care a suferit o pierdere care sporește patrimoniul unei alte persoane fără să existe vreun temei juridic pentru această îmbogățire are, ca regulă generală, dreptul la o restituire, până la concurența acestei pierderi, din partea persoanei îmbogățite. Astfel, deși Tratatul FUE nu prevede în mod expres o cale de atac pentru acest tip de acțiune, o interpretare a articolului 268 TFUE și a articolului 340 al doilea paragraf TFUE care ar exclude această posibilitate ar determina un rezultat contrar principiului protecției jurisdicționale efective. Acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii, formulată în temeiul acestor articole, impune dovada unei îmbogățiri fără bază legală valabilă a pârâtului și a unei sărăciri a reclamantului legate de îmbogățirea menționată [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, EU:C:2008:726, punctele 44 și 46-50].

42      În cadrul examinării unei asemenea acțiuni, Tribunalului i‑ar reveni sarcina de a aprecia printre altele dacă sărăcirea statului membru reclamant, corespunzătoare punerii la dispoziția Comisiei a unui cuantum al resurselor proprii ale Uniunii pe care acest stat membru l‑a contestat, și îmbogățirea corelativă a acestei instituții își găsesc justificarea în obligațiile care se impun statului membru respectiv în temeiul dreptului Uniunii în materie de resurse proprii ale Uniunii sau sunt, dimpotrivă, lipsite de o astfel de justificare (Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia, C‑575/18 P, EU:C:2020:530, punctul 83).

43      În aceste condiții, Republica Cehă nu poate dovedi temeinicia pretențiilor sale, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză a Comisiei, prin simpla respingere a argumentelor conținute în scrisoarea din 20 ianuarie 2015, ci trebuie să demonstreze, pe de o parte, că îmbogățirea Comisiei, ca urmare a punerii la dispoziție a sumei în litigiu, nu își găsește justificarea în obligațiile care îi revin acestui stat în temeiul dreptului Uniunii în materie de resurse proprii și, pe de altă parte, că sărăcirea sa este legată de îmbogățirea menționată.

44      În această privință, obligațiile Republicii Cehe în materie de resurse proprii nu rezultă din „teza Comisiei exprimată în [scrisoarea] din 20 ianuarie 2015”, ci se impun în mod direct în temeiul reglementării aplicabile în materia respectivă, fără învestirea Comisiei cu o putere decizională care să îi permită să impună statelor membre obligația de a constata și de a pune la dispoziția sa cuantumuri ale resurselor proprii ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia, C‑575/18 P, EU:C:2020:530, punctul 62).

45      Pe de o parte, rezultă că argumentele Republicii Cehe, care contestă atât motivarea scrisorii din 20 ianuarie 2015, cât și conduita Comisiei pe parcursul dialogului purtat cu aceasta, sunt inoperante în contextul prezentului litigiu, în măsura în care nu pot fi asociate demonstrației pe care Republica Cehă trebuie să o facă (a se vedea punctul 43 de mai sus).

46      Pe de altă parte, contrar celor susținute de Republica Cehă, nici scrisoarea din 20 ianuarie 2015 nu poate constitui cadrul litigiului, întrucât aceasta ar limita argumentele Comisiei prin care se contestă existența unei îmbogățiri fără justă cauză la cele cuprinse în scrisoarea respectivă.

47      În special, informațiile cuprinse în scrisoarea din 20 ianuarie 2015 nu pot constitui informații precise, necondiționate și concordante, de natură să confere Republicii Cehe asigurări cu privire la delimitarea litigiului care ar putea apărea între aceasta și Comisie în cadrul unei acțiuni întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză a acestei instituții.

48      Rezultă că Comisia putea susține în fața instanței orice element menit să conteste existența unei îmbogățiri fără justă cauză, inclusiv cele care nu erau cuprinse în scrisoarea din 20 ianuarie 2015, fără a aduce atingere principiului protecției încrederii legitime și nici dreptului la o bună administrare, astfel cum este definit la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

49      Având în vedere toate cele menționate anterior, este necesar să se examineze acum, în cadrul definit la punctul 42 de mai sus, temeinicia prezentei acțiuni, ținând seama de elementele de probă prezentate de Republica Cehă și de argumentele părților.

 Cu privire la temeinicia acțiunii și la existența unei îmbogățiri fără justă cauză a Uniunii

50      Republica Cehă susține în esență că nu are obligația de a achita suma în litigiu, întrucât nu a putut lua măsurile necesare pentru recuperarea acesteia decât în urma transmiterii raportului OLAF.

51      Potrivit Republicii Cehe, condițiile pentru stabilirea taxelor vamale corespunzătoare sumei în litigiu puteau fi îndeplinite numai după prezentarea raportului OLAF, întrucât numai conținutul acestuia permitea în mod efectiv Republicii Cehe să stabilească cu certitudine cuantumul taxelor care trebuiau recuperate și debitorul acestor taxe.

52      Or, societatea BAIDE ar fi încetat orice activitate pe teritoriul Republicii Cehe începând cu luna mai 2008, și anume înainte de transmiterea raportului OLAF, astfel încât, la momentul adoptării raportului menționat, nu ar fi existat în Republica Cehă niciun alt activ care să poată fi pus sub sechestru în afară de cele puse sub sechestru în final de autoritățile vamale naționale.

53      Prin urmare, pretinsa întârziere din partea autorităților vamale ulterioară primirii raportului nu ar fi putut, în orice caz, să determine imposibilitatea de a recupera datoria vamală.

54      Republica Cehă mai adaugă că, în orice caz, nu i se poate imputa nicio întârziere în ceea ce privește constatarea și recuperarea sumei în litigiu după prezentarea raportului OLAF. Acesta precizează că autoritățile vamale au adoptat măsurile necesare pentru a evita blocarea posibilității de rectificare fiscală în toate cele 28 de cazuri de importuri în discuție.

55      În aceste condiții, motivele nerecuperării sumei în litigiu nu ar fi imputabile Republicii Cehe și aceasta s‑ar putea prevala de scutirea de la obligația de punere la dispoziție a resurselor proprii prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1150/2000.

56      În consecință, nu ar exista niciun temei juridic valabil pentru îmbogățirea Comisiei, ca urmare a sărăcirii Republicii Cehe rezultate din punerea la dispoziție a sumei în litigiu.

57      Comisia concluzionează că întreaga argumentație a Republicii Cehe trebuie respinsă și susține că aceasta nu a făcut dovada unei îmbogățiri fără justă cauză.

58      Comisia arată, cu titlu principal, că dispozițiile articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1150/2000 nu sunt aplicabile Republicii Cehe, întrucât aceasta nu a înregistrat resursele proprii nerecuperate în evidența contabilă separată prevăzută în acest scop, denumită evidența contabilă B, în termenele prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din regulamentul respectiv.

59      Astfel, ar rezulta din Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia (C‑334/08, EU:C:2010:414, punctul 65), că posibilitatea statelor membre de a fi scutite de obligația de a pune la dispoziția Comisiei sumele corespunzătoare drepturilor constatate impune nu numai respectarea condițiilor prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1150/2000, ci și condiția ca drepturile menționate să fi fost înregistrate corespunzător în evidența contabilă B.

60      Potrivit Comisiei, Republica Cehă nu a respectat termenele prescrise și, prin urmare, nu a înregistrat în mod corespunzător taxele care trebuie recuperate în evidența contabilă B, întrucât a acționat cu întârziere prin faptul că nu a stabilit taxele antidumping datorate de societatea BAIDE pentru importurile în litigiu încă de la întoarcerea misiunii de inspecție, care s‑a încheiat la 26 noiembrie 2007.

61      Chiar presupunând că sumele corespunzătoare drepturilor constatate au fost corect înregistrate în evidența contabilă B, Comisia susține că Republica Cehă ar fi trebuit să constituie o garanție pentru recuperarea sumei în litigiu înainte de a pune în liberă circulație importurile în litigiu, astfel încât încetarea activității societății BAIDE, intervenită ulterior, nu ar fi putut împiedica în mod legal recuperarea acesteia.

62      Republica Polonă subliniază că soluția adoptată în Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia (C‑575/18 P, EU:C:2020:530), prezintă o importanță considerabilă pentru statele membre care doresc să se prevaleze de posibilitatea de a fi audiate în litigiile dintre acestea și Comisie cu privire la obligațiile de punere la dispoziție a resurselor proprii.

63      Republica Polonă susține că Republica Cehă nu a putut recupera sumele în litigiu pentru un motiv care nu îi era imputabil, întrucât debitorul își încetase activitatea înainte de data la care a fost adoptat raportul OLAF.

64      Regatul Belgiei consideră că un stat membru se poate prevala de scutirea de la obligația de a pune la dispoziție resursele proprii prevăzută la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1150/2000, chiar în ipoteza în care resursele proprii ar fi înregistrate cu întârziere în evidența contabilă B, dacă astfel de resurse îndeplinesc condițiile de fond pentru o asemenea înregistrare și acest stat membru demonstrează că necolectarea anumitor resurse proprii rezultă din împrejurări care nu îi sunt imputabile.

65      În prezenta cauză, Republica Cehă nu a procedat tardiv la recuperarea sumelor în litigiu, în măsura în care în esență revenea OLAF, în cazul în care considera necesar, să transmită în mod oficial și imediat după întoarcerea misiunii de inspecție elementele utile pentru recuperarea datoriei vamale, iar nu să se bazeze „în mod pasiv” pe reprezentanta administrației cehe prezentă în cadrul misiunii pentru a face acest lucru.

66      Tribunalul consideră că argumentele schimbate între părți, astfel cum au fost reamintite mai sus, trebuie să îl determine să examineze, în această ordine, următoarele patru aspecte: condițiile de aplicare în cazul Republicii Cehe a posibilității de a fi scutită de obligația de a pune la dispoziție suma în litigiu, data la care trebuiau constatate taxele antidumping datorate de societatea BAIDE corespunzătoare sumei în litigiu, consecințele încetării activității societății menționate asupra obligației de punere la dispoziție a sumei în litigiu și obligația Republicii Cehe de a constitui o garanție pentru recuperarea sumei în litigiu.

 Cu privire la condițiile de aplicare în cazul Republicii Cehe a posibilității de a fi scutită de obligația de a pune la dispoziție suma în litigiu

67      Astfel cum s‑a amintit la punctul 58 de mai sus, Comisia susține că Republica Cehă nu se putea prevala de dispozițiile articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1150/2000 întrucât nu a demonstrat că a înregistrat în evidența contabilă B, în termenele prevăzute la articolul 6 alineatul (3) litera (b) din același regulament, drepturile nerecuperate.

–       Dispoziții aplicabile

68      În ceea ce privește perioada vizată de situația de fapt aflată la originea litigiului, s‑au aplicat succesiv două decizii referitoare la sistemul resurselor proprii ale Uniunii, și anume Decizia 2000/597/CE, Euratom a Consiliului din 29 septembrie 2000 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO 2000, L 253, p. 42, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 206) și ulterior, începând de la 1 ianuarie 2007, Decizia 2007/436/CE, Euratom a Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO 2007, L 163, p. 17).

69      Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2000/597, al cărei conținut a fost preluat în esență la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2007/436, constituie venituri din resurse proprii înscrise în bugetul Uniunii veniturile provenite printre altele din „drepturile din Tariful vamal comun și alte drepturi stabilite sau care urmează a fi stabilite de către instituțiile [Uniunii] în legătură cu comerțul cu țările terțe”.

70      Articolul 8 alineatul (1) primul și al treilea paragraf din Deciziile 2000/597 și 2007/436 prevede printre altele, pe de o parte, că aceste resurse proprii ale Uniunii sunt colectate de statele membre în conformitate cu dispozițiile de drept intern impuse prin acte cu putere de lege și norme administrative, care, după caz, sunt adaptate pentru a îndeplini cerințele normelor Uniunii, și, pe de altă parte, că statele membre pun la dispoziția Comisiei resursele menționate.

71      Regulamentul nr. 1150/2000, aplicabil în prezenta cauză, este rezultatul a două modificări introduse, în perioada vizată de faptele aflate la originea litigiului, cu efect de la 28 noiembrie 2004, prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2028/2004 al Consiliului din 16 noiembrie 2004 (JO 2004, L 352, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 147) și, respectiv, cu efect de la 1 ianuarie 2007, prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 105/2009 al Consiliului din 26 ianuarie 2009 (JO 2009, L 36, p. 1).

72      În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1150/2000, dreptul Uniunii asupra resurselor proprii se constată de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul vamal privind înregistrarea sumei cuvenite și notificarea debitorului. Data stabilită la care se referă dispozițiile din alineatul (1) menționat trebuie să fie data înregistrării, prevăzută de regulamentul vamal, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din același regulament.

73      Articolul 6 alineatul (1) și alineatul (3) literele (a) și (b) din acest regulament prevede:

„(1)      Contabilitatea resurselor proprii se ține de către trezoreria fiecărui stat membru sau a organismului desemnat de către fiecare stat membru și se structurează în funcție de natura resurselor.

[…]

(3)

(a)      Drepturile constatate în conformitate cu articolul 2 se înregistrează în contabilitate [denumită în mod curent «evidența contabilă A»], conform literei (b) din prezentul alineat, cel târziu în prima zi lucrătoare după data de 19 din luna a doua următoare celei în care a fost constatat dreptul respectiv.

(b)      Drepturile constatate și neînregistrate în contabilitatea la care se referă litera (a), deoarece nu au fost recuperate încă și nu s‑a furnizat nicio cauțiune, se înscriu într‑o contabilitate separată [denumită în mod curent «evidența contabilă B»], în termenul prevăzut la litera (a). Statele membre pot proceda în același mod atunci când drepturile constatate și acoperite de garanții fac obiectul contestărilor și sunt susceptibile de a suporta variații în urma diferendelor apărute.”

74      Articolul 9 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul menționat prevede:

„Conform procedurii definite la articolul 10, fiecare stat membru înscrie resursele proprii în creditul contului deschis în acest scop în numele Comisiei la trezoreria sa sau la organismul pe care l‑a desemnat.”

75      În conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din același regulament:

„După deducerea cheltuielilor de colectare, conform articolului 2 alineatul (3) și articolului 10 alineatul (3) din Decizia [2007/436], înregistrarea resurselor proprii prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din decizia menționată trebuie făcută cel târziu în prima zi lucrătoare după data de 19 din luna a doua următoare celei în care a fost constatat dreptul, conform articolului 2 din prezentul regulament.

Cu toate acestea, în ceea ce privește sumele înregistrate în contabilitate separată, conform articolului 6 alineatul (3) litera (b) din prezentul regulament, înscrierea trebuie să intervină cel târziu în prima zi lucrătoare după data de 19 din luna a doua următoare celei în care a avut loc recuperarea.”

76      În temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1150/2000, orice întârziere în înregistrările în contul prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din acest regulament are drept rezultat plata de către statul membru în cauză a unor dobânzi de întârziere.

77      În sfârșit, articolul 17 alineatele (1)-(4) din regulamentul menționat prevede:

„(1)      Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca sumele corespunzătoare drepturilor constatate conform articolului 2 să fie puse la dispoziția Comisiei în condițiile prevăzute de prezentul regulament.

(2)      Statele membre sunt eliberate de obligația de a pune la dispoziția Comisiei sumele corespunzătoare drepturilor constatate care se dovedesc imposibil de recuperat:

(a)      fie din motive de forță majoră;

(b)      fie din alte motive care nu le sunt imputabile.

Sumele aferente drepturilor constatate sunt declarate nerecuperabile printr‑o decizie a autorității administrative competente care constată imposibilitatea recuperării.

Sumele aferente drepturilor constatate sunt considerate nerecuperabile în termen de cel mult cinci ani de la data la care a fost constatată suma în conformitate cu articolul 2 sau, în caz de recurs administrativ sau judiciar, de la data adoptării, notificării sau publicării deciziei definitive.

[…]

Sumele declarate sau considerate nerecuperabile sunt șterse definitiv din contabilitatea separată prevăzută la articolul 6 alineatul (3) litera (b). Acestea sunt menționate în anexa la extrasul de cont trimestrial prevăzut la articolul 6 alineatul (4) litera (b), precum și, după caz, în extrasul de cont trimestrial prevăzut la articolul 6 alineatul (5).

(3)      În termen de trei luni de la adoptarea deciziei administrative menționate la alineatul (2) sau în conformitate cu termenele prevăzute la alineatul menționat anterior, statele membre transmit Comisiei informații referitoare la cazurile în care s‑au aplicat dispozițiile alineatului (2), cu condiția ca valoarea drepturilor implicate constatate să depășească 50 000 [de] euro.

[…]

Raportul respectiv, întocmit după un formular stabilit de Comisie după consultarea comitetului prevăzut la articolul 20, trebuie să includă toate aspectele necesare pentru o evaluare completă a motivelor menționate la alineatul (2) literele (a) și (b), care au împiedicat statul membru în cauză să pună la dispoziție sumele respective, precum și măsurile care au fost adoptate de statul membru în vederea asigurării recuperării.

(4)      Comisia dispune de un termen de șase luni de la primirea raportului prevăzut la alineatul (3) pentru a transmite propriile observații statului membru în cauză.

[…]”

–       Interpretarea Curții

78      Rezultă din articolul 8 alineatul (1) din Deciziile 2000/597 și 2007/436 că resursele proprii ale Uniunii prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) din Decizia 2000/597 și, respectiv, la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2007/436 sunt încasate de statele membre, iar statele membre au obligația de a pune aceste resurse la dispoziția Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia, C‑334/08, EU:C:2010:414, punctul 34).

79      În acest scop, statele membre sunt obligate, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1150/2000, să constate un drept al Uniunii asupra resurselor proprii de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul vamal privind înregistrarea sumei cuvenite și notificarea debitorului. În consecință, statele membre sunt obligate să înscrie în contabilitatea resurselor proprii ale Uniunii drepturile constatate în conformitate cu articolul 2 din acest regulament, în condițiile prevăzute la articolul 6 din regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2010, Comisia/Germania, C‑442/08, EU:C:2010:390, punctul 76 și jurisprudența citată).

80      În această privință, este necesar să se precizeze că, în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (b) din același regulament, un drept constatat care nu a fost recuperat încă și pentru care nu s‑a furnizat încă nicio cauțiune este înscris într‑o evidență contabilă separată, și anume în evidența contabilă B [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2019, Comisia/Italia (Resurse proprii – Recuperarea unei datorii vamale), C‑304/18, nepublicată, EU:C:2019:601, punctul 52].

81      În continuare, statele membre trebuie să pună la dispoziția Comisiei resursele proprii ale Uniunii în condițiile prevăzute la articolele 9-11 din Regulamentul nr. 1150/2000, înscriindu‑le, cu respectarea termenelor prevăzute, în creditul contului deschis în acest scop în numele instituției menționate. Potrivit articolului 11 alineatul (1) din acest regulament, orice întârziere în efectuarea înregistrărilor în acest cont are drept rezultat plata de către statul membru în cauză a unor dobânzi de întârziere (Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia, C‑575/18 P, EU:C:2020:530, punctul 58).

82      În plus, în temeiul articolului 17 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1150/2000, statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca sumele corespunzătoare drepturilor constatate conform articolului 2 din regulamentul respectiv să fie puse la dispoziția Comisiei. Statele membre nu sunt scutite de această obligație decât dacă recuperarea nu a putut fi efectuată pentru motive de forță majoră sau atunci când se dovedește că este definitiv imposibil să se procedeze la recuperare din motive care nu le pot fi imputate. Sumele declarate sau considerate nerecuperabile sunt șterse definitiv din contabilitatea separată prevăzută la articolul 6 alineatul (3) litera (b) din regulamentul menționat (Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia, C‑575/18 P, EU:C:2020:530, punctul 60).

83      Înregistrarea resurselor proprii în evidența contabilă B reflectă astfel o situație excepțională, caracterizată prin faptul că permite statelor membre ori să nu pună la dispoziția Comisiei aceste drepturi de la data constatării acestora, întrucât nu au fost recuperate, în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1150/2000, ori să fie scutite să procedeze astfel dacă drepturile respective se dovedesc nerecuperabile din cauza unor motive de forță majoră sau din alte motive care nu le pot fi imputate, în temeiul articolului 17 alineatul (2) din acest regulament (Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia, C‑334/08, EU:C:2010:414, punctul 68).

84      Cu toate acestea, posibilitatea statelor membre de a fi scutite de obligația de a pune la dispoziția Comisiei sumele corespunzătoare drepturilor constatate impune nu numai respectarea condițiilor prevăzute la articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1150/2000, ci și condiția ca drepturile menționate să fi fost înregistrate corespunzător în evidența contabilă B (Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia, C‑334/08, EU:C:2010:414, punctul 65).

–       Aplicarea în speță

85      Așa cum s‑a precizat la punctul 59 de mai sus, Comisia se prevalează de Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Italia (C‑334/08, Comisia/Italia, EU:C:2010:414, punctul 65), astfel cum a fost amintită la punctul 84 de mai sus.

86      Este necesar să se arate, cu titlu introductiv, că argumentul invocat de Comisie, independent de temeinicia sa, este inoperant în cadrul prezentei acțiuni, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii.

87      În acest cadru, într‑adevăr, astfel cum s‑a arătat la punctul 42 de mai sus, trebuie să se verifice dacă reclamanta a făcut dovada unei îmbogățiri fără temei juridic valabil a Comisiei și a sărăcirii sale în legătură cu îmbogățirea menționată sau dacă, în lipsa unei asemenea dovezi, trebuie să se concluzioneze că această îmbogățire a fost justificată de obligațiile impuse de reglementarea privind resursele proprii. Or, în orice caz, punerea la dispoziție a resurselor proprii nu este justificată de obligația de a respecta termenele prevăzute la articolul 6 din Regulamentul nr. 1150/2000, a căror nerespectare nu conduce la nicio plată, nici chiar a unor dobânzi de întârziere, care este condiționată de întârzierea înscrierii sumei în contul deschis în acest scop în numele Comisiei, în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul nr. 1150/2000 modificat.

88      Prin urmare, Republicii Cehe nu i se poate pretinde, în cadrul acțiunii sale întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, să dovedească, așa cum susține în esență Comisia, faptul că „întregul proces desfășurat în cadrul procedurii vamale, al recuperării creanței și al operațiunilor privind resursele proprii a fost efectuat în conformitate cu ansamblul normelor, în mod corect, în timp util și cu respectarea protecției intereselor financiare ale Uniunii”, ci să dovedească numai că, pe lângă sărăcirea sa și îmbogățirea corelativă, acesta a fost lipsit de orice justificare.

89      În orice caz, rezultă din dosar că drepturile în cauză au fost înregistrate în termenele prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1150/2000.

90      Înregistrarea în evidența contabilă B este o operațiune pur contabilă, astfel încât termenele prevăzute pentru efectuarea acesteia trebuie, contrar argumentației Comisiei, să fie calculate nu de la data la care ar fi trebuit constatate drepturile în cauză, în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul nr. 1150/2000, ci de la data la care aceste drepturi au fost efectiv constatate.

91      Or, părțile sunt de acord, după cum au confirmat în răspunsurile lor la întrebările scrise, că taxele antidumping datorate de societatea BAIDE pentru importurile în litigiu au fost constatate și înregistrate în evidența contabilă B în aceeași zi, respectiv între 22 septembrie 2008 și 18 februarie 2009. În plus, Comisia a recunoscut, în cadrul măsurii de organizare a procedurii menționate la punctul 28, că „înscrierea în evidența contabilă B imediat după înregistrarea prevăzută de reglementarea vamală [era] acceptabilă”.

92      În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că, în conformitate cu prevederile articolului 6 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1150/2000, taxele datorate de societatea BAIDE, dar care nu fuseseră încă recuperate și pentru care nu fusese constituită nicio garanție, au fost înscrise în evidența contabilă B, în orice caz, cel târziu în prima zi lucrătoare după data de 19 din luna a doua următoare celei în care au fost constatate aceste drepturi.

93      Prin urmare, trebuie să se verifice dacă suma în litigiu era nerecuperabilă pentru motive neimputabile Republicii Cehe, care îi permiteau să o înscrie într‑o evidență contabilă separată.

 Cu privire la data la care trebuiau constatate taxele antidumping datorate de societatea BAIDE, corespunzătoare sumei în litigiu

94      Republica Cehă susține, după cum s‑a amintit la punctul 51 de mai sus, că nu a fost în măsură să constate taxele antidumping datorate de societatea BAIDE aferente importurilor în litigiu decât în urma transmiterii raportului OLAF, în timp ce Comisia susține că ar fi trebuit să procedeze în acest mod imediat după întoarcerea misiunii de inspecție, așa cum reiese de la punctul 60 de mai sus.

95      Astfel, Republica Cehă ar fi avut cunoștință de procesul‑verbal din 15 noiembrie 2007, precum și de dovezile privind originea chineză a mărfurilor în cauză, obținute cu ocazia misiunii și anexate la documentul respectiv, întrucât acesta a fost semnat de reprezentanta administrației vamale cehe, care ar fi fost prezentă pe tot parcursul misiunii și ar fi participat la toate reuniunile, precum și la inspecția instalațiilor de producție. În aceste condiții, Republica Cehă ar fi dispus de informații suficiente pentru a proceda, imediat după întoarcerea din misiune a reprezentantei sale, la constatarea datoriei vamale.

96      Așa cum rezultă din textele aplicabile, amintite la punctele 68-77 de mai sus, astfel cum au fost interpretate de Curte, statele membre trebuie să constate existența unui drept al Uniunii asupra resurselor proprii de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul vamal privind înregistrarea sumei cuvenite și notificarea debitorului.

97      În acest sens, articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58, denumit în continuare „Codul vamal”), în versiunea aplicabilă litigiului, prevede că „[o]rice valoare a drepturilor de import sau export care rezultă dintr‑o datorie vamală […] se calculează de autoritățile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare și este înregistrată de autoritățile respective în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent (înscrierea în evidența contabilă)”.

98      Aceste condiții sunt îndeplinite în cazul în care autoritățile vamale dispun de elementele necesare și, prin urmare, sunt în măsură să calculeze valoarea drepturilor care rezultă din datoria vamală și să determine debitorul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑392/02, EU:C:2005:683, punctele 57-59).

99      În speță, este cert că o reprezentantă a administrației vamale cehe a participat la misiunea de inspecție și că aceasta a semnat procesul‑verbal din 15 noiembrie 2007.

100    Republica Cehă susține că reprezentantei administrației sale vamale nu i‑au fost comunicate la finalul misiunii de inspecție documentele anexate la procesul‑verbal menționat, astfel încât aceasta nu ar fi dispus, la momentul respectiv, de elementele de probă necesare pentru recuperarea sumei în litigiu.

101    În ședință, Comisia a confirmat că nu pretindea că reprezentanta administrației vamale cehe prezentă în cadrul misiunii de inspecție ar fi primit în mod efectiv documentele anexate la procesul‑verbal, ci că aceasta ar fi avut în mod necesar cunoștință despre elementele de probă colectate cu ocazia acestei misiuni, întrucât le‑a putut consulta.

102    Cu toate acestea, nu poate fi acceptată afirmația Comisiei potrivit căreia ar fi fost suficient ca reprezentanta administrației vamale cehe „să fi văzut cu ochii ei ce s‑a întâmplat” pentru ca Republica Cehă să poată stabili, numai pe baza mărturiei reprezentantei sale, taxele datorate de societatea BAIDE la întoarcerea misiunii de inspecție.

103    Astfel, nu este suficient să se cunoască existența unei probe pentru a se putea invoca această probă în cadrul unei proceduri administrative. Pentru a li se permite să ia în considerare valoarea taxelor datorate și să informeze contribuabilul cu privire la aceasta, autoritățile cehe ar fi trebuit să fie în măsură să autentifice elementele de probă colectate în cadrul misiunii de inspecție și, ulterior, să le opună contribuabilului. Or, așa cum s‑a menționat anterior, nu se contestă faptul că astfel de elemente de probă nu au fost transmise Republicii Cehe la finalul misiunii de inspecție.

104    Cu toate acestea, Comisia susține că, în măsura în care Republica Cehă a fost informată prin procesul‑verbal din 15 noiembrie 2007 cu privire la lista probelor colectate, acesteia îi revenea sarcina de a obține comunicarea listei respective prin intermediul unei cereri adresate OLAF, în cazul în care considera că acest lucru este necesar.

105    În această privință, trebuie arătat că Republica Cehă susține că nu exista niciun temei juridic pentru ca reprezentanta administrației sale vamale să transmită direct autorităților naționale competente elemente colectate în cadrul unei misiuni desfășurate sub responsabilitatea OLAF, acestea fiind confidențiale și neputând fi utilizate ca probe în cadrul unei proceduri administrative sau judiciare decât după ce ar fi fost transmise de Comisie și verificate de OLAF, singurii destinatari ai documentelor și informațiilor colectate în cadrul unei misiuni a Uniunii într‑o țară terță.

106    În conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (JO 1997, L 82, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 10, p. 3), acest regulament „stabilește condițiile în care autoritățile administrative responsabile de aplicarea legislației vamale și agricole în statele membre trebuie să colaboreze între ele și cu Comisia pentru a asigura respectarea dispozițiilor legislației în cauză în cadrul unui sistem comunitar”.

107    Articolul 12 din Regulamentul nr. 515/97, în versiunea aplicabilă în speță, prevede că „[c]onstatările, atestările, informațiile, documentele, copiile certificate pentru conformitate și toate informațiile obținute de personalul autorității solicitate[, și anume autoritatea competentă dintr‑un stat membru căreia îi este adresată cererea de asistență,] și comunicate autorității solicitante[, și anume autoritatea competentă dintr‑un stat membru care formulează o cerere de asistență,] pe parcursul asistenței prevăzute la articolele 4-11 [referitoare la modalitățile de punere în aplicare a asistenței la cerere] pot fi invocate ca probe de către organismele competente ale statelor membre ale autorității solicitante”.

108    Articolul 20 din Regulamentul nr. 515/97 prevede următoarele:

„(1)      În îndeplinirea obiectivelor prezentului regulament, Comisia poate, în condițiile prevăzute la articolul 19, să desfășoare misiuni de cooperare administrativă și anchete administrative la nivel comunitar în țările terțe, în strânsă coordonare și colaborare cu autoritățile competente din statele membre.

(2)      Misiunile comunitare desfășurate în țările terțe menționate la alineatul (1) au loc în următoarele condiții:

(a)      pot fi întreprinse la inițiativa Comisiei, pe baza informațiilor furnizate de Parlamentul European sau la cererea unuia sau a mai multor state membre, după caz;

(b)      la misiuni pot participa funcționari ai Comisiei desemnați în acest scop, precum și funcționari desemnați în acest scop de către statul membru sau statele membre în cauză;

(c)      cu acordul Comisiei și al statelor membre în cauză și în interesul Comunității, pot fi, de asemenea, efectuate de către funcționari ai unui stat membru, în special în baza unui acord de asistență bilateral cu o țară terță; în acest caz, Comisia este informată cu privire la rezultatele misiunii;

[…]”

109    Articolul 21, care face parte din titlul IV, „Relațiile cu țările terțe”, din Regulamentul nr. 515/97, în versiunea aplicabilă litigiului, prevede:

„(1)      Constatările efectuate și informațiile obținute în cadrul misiunilor comunitare menționate la articolul 20 din prezentul regulament, în special documentele transmise de către autoritățile competente din țările terțe în cauză, sunt tratate în conformitate cu articolul 45 din prezentul regulament.

(2)      Articolul 12 se aplică mutatis mutandis constatărilor și informațiilor menționate la alineatul (1).

(3)      Comisia eliberează autorităților competente din statele membre, la solicitarea acestora, documentele originale sau copiile certificate pentru conformitate ale acestora, spre a le servi în scopurile prevăzute la articolul 12.”

110    Articolul 45 din Regulamentul nr. 515/97, în versiunea aplicabilă litigiului, prevede:

„(1)      Indiferent de forma acestora, informațiile transmise în temeiul prezentului regulament, inclusiv datele stocate în [sistemul informațional vamal], sunt confidențiale. Ele au caracter de secret profesional și se bucură de protecția acordată de legislația internă a statului membru care le‑a primit informațiilor cu acest caracter, precum și de dispozițiile corespunzătoare care se aplică autorităților comunitare.

În special, informațiile menționate la primul paragraf nu pot fi transmise altor persoane decât celor ale căror funcții, în statele membre sau în cadrul instituțiilor comunitare, impun cunoașterea sau utilizarea lor. De asemenea, acestea nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul regulament, cu excepția cazului în care statul membru sau Comisia, care le‑a furnizat ori introdus în [sistemul informațional vamal], și‑a exprimat în mod expres acordul, sub rezerva condițiilor stabilite de statul membru în cauză sau de Comisie și în măsura în care o astfel de transmitere sau utilizare nu este interzisă de dispozițiile în vigoare în statul membru în care se află autoritatea destinatară.

(2)      Fără a aduce atingere dispozițiilor titlului V privind [sistemul informațional vamal], informațiile referitoare la persoanele fizice și juridice se transmit în conformitate cu prezentul regulament numai în măsura în care este strict necesar în vederea prevenirii, investigării sau anchetării operațiunilor care încalcă legislația vamală sau agricolă.

(3)      Alineatele (1) și (2) nu împiedică utilizarea informațiilor obținute în conformitate cu prezentul regulament în cadrul acțiunilor în instanță sau urmăririlor penale inițiate ulterior, ca urmare a încălcării legislației vamale sau agricole.

[…]”

111    Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF) (JO 1999, L 136, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 129), intitulat „Raportul investigației și măsurile întreprinse în urma investigațiilor”, prevede:

„(1)      La încheierea unei investigații efectuate de către oficiu, acesta redactează un raport, sub autoritatea directorului, menționând faptele constatate, prejudiciul financiar, dacă există, și concluziile investigației, inclusiv recomandările directorului oficiului privind măsurile ce ar trebui luate.

(2)      La redactarea acestor rapoarte se iau în considerare cerințele procedurale prevăzute în legislația națională a statului membru respectiv. Rapoartele redactate pe această bază constituie probă admisibilă în procedurile administrative sau judiciare ale statului membru în care utilizarea acestora se dovedește necesară, în același mod și în aceleași condiții ca și rapoartele administrative redactate de inspectorii administrativi naționali. Acestea sunt supuse acelorași reguli de apreciere ca și cele aplicabile rapoartelor administrative redactate de către inspectorii administrativi naționali și au aceeași valoare ca și acele rapoarte.

(3)      Rapoartele redactate în urma unei investigații externe [prin care, în conformitate cu articolul 3 din regulament, oficiul efectuează inspecțiile și verificările prevăzute la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 și în reglementările sectoriale menționate la articolul 9 alineatul (2) din același regulament, în statele membre și, în conformitate cu acordurile de cooperare în vigoare, în țări terțe], și orice informații conexe utile sunt transmise autorităților competente ale statelor membre în cauză în conformitate cu reglementările legate de investigațiile externe.

[…]”

112    Articolul 17, intitulat „Misiuni de investigare în țările terțe”, din Orientările interne privind procedurile de investigare ale OLAF (denumite în continuare „orientările interne”), prevede la alineatul 17.5 că „[m]embrii unității de investigare [căreia i‑a fost repartizată cauza de către directorul general al OLAF în conformitate cu articolul 6 alineatul 6.1 din orientările interne] care iau parte la misiunea de investigare întocmesc un raport cu privire la activitățile desfășurate în timpul misiunii, o copie a acestui raport urmând să fie transmisă participanților, [și anume, în conformitate cu alineatul 17.7, în ceea ce privește misiunile de investigare legate de domeniul vămilor sau al resurselor proprii, funcționarilor din statele membre în cauză care participă la misiunea de investigare]”.

113    Dispozițiile aplicabile prezentului litigiu și invocate de părți fiind amintite, este necesar să se rețină că rezultă din cadrul de reglementare astfel definit că colaborarea statelor membre cu Comisia este o condiție esențială pentru asigurarea aplicării legislației vamale în cadrul Uniunii.

114    În acest scop, se efectuează misiuni de cooperare administrativă și anchete administrative la nivel comunitar în țările terțe, la care participă funcționari desemnați în acest scop de statele membre, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 515/97.

115    În cazul în care constatările efectuate și informațiile obținute în cadrul misiunilor comunitare sunt confidențiale, caracterul de secret profesional al acestora, în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) din Regulamentul nr. 515/97, nu se poate opune comunicării lor către reprezentanții desemnați de statele membre în cadrul unor astfel de misiuni, în caz contrar fiind lipsit de efect util obiectivul acestui regulament, așa cum este definit la punctul 113 de mai sus, în conformitate cu articolul 1 din regulamentul menționat.

116    În aceste condiții, reprezentanții respectivi trebuie considerați, în sensul articolului 45 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 515/97, ca fiind persoane ale căror funcții în statele membre impun cunoașterea sau utilizarea lor.

117    În consecință, constatările și informațiile colectate în cadrul unei misiuni comunitare desfășurate într‑o țară terță pot fi utilizate de funcționarii desemnați de statele membre să participe la aceasta în scopul aplicării Regulamentului nr. 515/97.

118    În conformitate cu articolul 45 alineatele (2) și (3) din același regulament, informațiile obținute în cadrul misiunilor comunitare pot fi utilizate pentru a permite urmărirea penală a operațiunilor care încalcă regulamentul vamal, precum și în cadrul unor acțiuni în instanță sau al urmăririi penale inițiate ulterior. Asemenea informații pot fi invocate în special ca elemente de probă de către autoritățile competente ale statelor membre, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 515/97.

119    În aceste condiții, contrar celor susținute de Republica Cehă, reprezentanta administrației sale vamale în cadrul misiunii de inspecție era pe deplin îndreptățită să solicite și să primească din partea OLAF, astfel cum susține Comisia, elementele de probă anexate la procesul‑verbal din 15 noiembrie 2007, fără a fi împiedicată în acest sens de obligația de confidențialitate prevăzută la articolul 45 din Regulamentul nr. 515/97. De asemenea, ea era îndreptățită să le comunice autorităților competente din Republica Cehă pentru ca acestea să le poată utiliza ca elemente de probă împotriva societății BAIDE în cadrul procedurii de recuperare a datoriei vamale aflate în sarcina societății menționate.

120    Totuși, Republica Cehă susține în această privință, așa cum s‑a precizat la punctul 105 de mai sus, că OLAF era obligat să evalueze constatările efectuate în cadrul misiunii de inspecție înainte de a le transmite ca parte a raportului său de investigație, în conformitate cu articolul 17 alineatul 17.5 din orientările interne, precum și cu articolul 9 din Regulamentul nr. 1073/1999.

121    Împrejurarea că OLAF verifică elementele de probă înainte de a le transmite în cadrul raportului său, deși era de natură să întârzie, după caz, comunicarea unor astfel de elemente, nu împiedica totuși, în sine, ca Republica Cehă, așa cum susține Comisia, să solicite OLAF să procedeze astfel imediat după întoarcerea din misiune a reprezentantei sale.

122    Cu toate acestea, nu se contestă faptul că OLAF s‑a angajat să comunice Republicii Cehe elementele de probă colectate în cadrul misiunii de inspecție de la începutul anului 2008. Or, este cert, astfel cum a recunoscut de altfel Comisia în ședință, că OLAF a comunicat cu întârziere raportul său, la care erau anexate asemenea elemente.

123    În aceste împrejurări, nu se poate reproșa Republicii Cehe că a așteptat comunicarea raportului OLAF și că nu a solicitat prezentarea elementelor de probă imediat după întoarcerea misiunii de inspecție.

124    În plus, Republica Cehă putea, în speță, să considere că este necesar să aștepte ca astfel de elemente de probă să fie analizate și verificate de OLAF înainte de a le utiliza în cadrul unei proceduri de rectificare fiscală. Într‑adevăr, OLAF se afla în cea mai bună poziție pentru a realiza această verificare, întrucât colectarea probelor a fost efectuată în cadrul unui acord de cooperare între Comisie și Laos și în absența unui acord bilateral de asistență între această țară și Republica Cehă.

125    În aceste condiții, Republica Cehă a stabilit că nu putea fi în posesia elementelor de probă necesare pentru constatarea taxelor antidumping datorate de societatea BAIDE pentru cele 28 de importuri în litigiu imediat după întoarcerea din misiunea de inspecție.

126    În consecință, contrar celor susținute de Comisie, Republica Cehă nu și‑a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor amintite la punctele 68-77 de mai sus prin faptul că, în împrejurările din prezenta cauză, nu a procedat la constatarea drepturilor în discuție în zilele următoare întoarcerii misiunii de inspecție.

 Cu privire la consecințele încetării activității societății BAIDE asupra obligației de punere la dispoziție a sumei în litigiu și asupra recuperării acesteia

127    Republica Cehă susține, după cum s‑a arătat la punctul 52 de mai sus, că nu a putut recupera suma în litigiu întrucât societatea BAIDE și‑a încetat orice activitate pe teritoriul național începând din luna mai 2008, astfel încât majoritatea patrimoniului acestei societăți nu mai putea fi pus sub sechestru în momentul în care i‑a fost prezentat raportul OLAF.

128    Este cert că raportul OLAF permitea în mod efectiv constatarea taxelor vamale datorate de societatea BAIDE. Un astfel de raport precizează într‑adevăr că elementele de probă privind originea chineză a mărfurilor erau suficiente pentru a iniția o procedură de rectificare fiscală și menționează cele 28 de cazuri de importuri în litigiu care, în Republica Cehă, implicau societatea BAIDE.

129    De asemenea, nu se contestă nici faptul că societatea BAIDE își încetase activitățile pe teritoriul Republicii Cehă încă din luna mai 2008, aspect recunoscut de Comisie în ședință.

130    Rezultă în plus din investigație, în special din ancheta efectuată de autoritățile vamale cehe la băncile și serviciile municipale din orașul Praga (Republica Cehă), precum și din extrasul din registrul comerțului, din răspunsul autorităților fiscale la cererea autorităților vamale cehe privind plata unei obligații fiscale excedentare stabilite în numele societății BAIDE, din răspunsul la o cerere de informații fiscale și din cererea de insolvență a lichidatorului societății BAIDE, anexate la cererea introductivă în anexele A.8, A.19, A.20 și, respectiv, A.21, că societatea BAIDE nu mai deținea pe teritoriul Republicii Cehe niciun bun care să poată fi pus sub sechestru, cu excepția unor sume depuse în trei conturi deschise la Československá obchodní banka, precum și a unei obligații fiscale excedentare, în cuantum de 16 047,67 CZK, de 14,56 dolari americani (USD), de 51,60 euro și, respectiv, de 82 300 CZK, aceste sume fiind recuperate în cele din urmă de autoritățile vamale.

131    Comisia nu contestă rezultatul anchetei efectuate de autoritățile vamale cehe cu privire la patrimoniul societății BAIDE, nici concluziile și datele financiare cuprinse în documentele vizate la punctul 130 de mai sus. De asemenea, aceasta nu contestă nici că constatarea încetării activității societății BAIDE este direct legată de faptul că, începând cu momentul respectiv, în afară de sumele menționate anterior, această societate nu mai deținea în Republica Cehă niciun activ care să poată fi pus sub sechestru.

132    În sfârșit, Comisia nu susține că Republica Cehă ar fi putut pune sub sechestru mai multe bunuri decât a făcut‑o în cele din urmă după prezentarea raportului OLAF.

133    Deși Comisia critică Republica Cehă pentru că nu a acționat cu toată diligența necesară la sfârșitul misiunii de inspecție, aceasta a confirmat în ședință că nu intenționează să susțină că Republica Cehă, indiferent de măsurile puse în aplicare după prezentarea raportului OLAF, ar fi trebuit să recupereze o sumă mai mare decât cea care a fost recuperată în final după prezentarea raportului respectiv.

134    În această privință, Comisia a susținut în ședință, ca răspuns la o întrebare care i‑a fost adresată cu privire la acest aspect, că „Republica Cehă avea obligația de a constata taxele vamale în momentul în care [societatea BAIDE] era prezentă încă pe teritoriul Republicii Cehe, și anume într‑un moment situat între sfârșitul lunii noiembrie 2007 […] și sfârșitul lunii februarie 2008”, și că aceasta „ar fi putut recupera [astfel] mai mulți bani dacă ar fi constatat datoria vamală mai devreme”.

135    Or, în împrejurările specifice ale cauzei, așa cum s‑a constatat la punctele 123 și 124 de mai sus, Republica Cehă ar fi putut în mod rezonabil să aștepte comunicarea raportului OLAF anunțată pentru începutul anului 2008 fără a solicita, înainte de această dată, elementele de probă colectate în cadrul misiunii de inspecție. În acest context și ținând seama de termenul care ar fi fost necesar pentru a obține documentele menționate, pentru ca acestea să fie analizate de autoritățile cehe și pentru a pune în aplicare o procedură de rectificare fiscală, Comisia nu poate susține că Republica Cehă ar fi putut recupera o parte mai mare din drepturile asupra resurselor proprii dacă le‑ar fi constatat mai devreme.

136    În aceste condiții, rezultă din investigație, ținând seama de elementele dosarului și de argumentele părților, că încetarea activității societății BAIDE este susceptibilă să fi constituit un motiv neimputabil Republicii Cehe și care a putut scuti în mod legal acest stat membru de obligația de a pune la dispoziția Uniunii suma în litigiu, în temeiul articolului 17 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1150/2000, menționat la punctul 77 de mai sus.

137    De asemenea, întrucât societatea BAIDE și‑a încetat activitatea înainte de prezentarea raportului OLAF, împrejurarea că Republica Cehă ar fi acționat cu întârziere după prezentarea acestui raport, presupunând chiar că ar fi întemeiată, este, în orice caz, irelevantă pentru aprecierea obligației Republicii Cehe de a pune la dispoziție suma în litigiu.

 Cu privire la obligația de a constitui o garanție pentru recuperarea sumei în litigiu

138    Comisia susține însă că Republica Cehă avea cunoștință de riscul de fraudă din partea societății BAIDE ca urmare a unor controale anterioare acordării liberului de vamă pentru mărfurile în discuție. Prin urmare, aceasta ar fi trebuit să constituie, înainte de punerea în liberă circulație a acestor mărfuri, astfel cum s‑a menționat la punctul 61 de mai sus, o garanție suficientă pentru a acoperi diferența care ar putea exista între valoarea taxelor declarate de această societate și valoarea taxelor la care astfel de mărfuri ar putea fi supuse în cele din urmă, ținând seama de îndoielile serioase cu privire la originea lor.

139    Comisia invocă în legătură cu acest aspect articolul 248 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 (JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol.7, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal”).

140    Republica Cehă contestă poziția Comisiei și susține că autoritățile vamale nu puteau solicita o garanție în cadrul controalelor prealabile acordării liberului de vamă pentru mărfurile în cauză în condițiile în care, ținând seama de elementele disponibile, nu exista nicio dovadă a unei datorii vamale care a luat sau care putea lua naștere.

141    Republica Cehă invocă în susținerea argumentației sale articolul 190 alineatul (1) din Codul vamal, care prevede că, „[a]tunci când regulamentul vamal prevede constituirea unei garanții cu titlu facultativ, o astfel de solicitare a garanției este lăsată la latitudinea autorităților vamale în măsura în care plata, în termenul stabilit, a unei astfel de datorii născute sau care poate lua naștere nu este asigurată cu certitudine”.

142    Invitată să își precizeze argumentele în cadrul măsurii de organizare a procedurii menționate la punctul 28 de mai sus, Republica Cehă a arătat că „nicio dispoziție din regulamentul vamal în vigoare la data faptelor nu prevedea că o garanție ar putea fi solicitată în temeiul [articolului 190 din Codul vamal] ca urmare a unor controale suplimentare sau a unor informații nou dobândite după ce mărfurile au fost puse în liberă circulație”. A concluzionat că era astfel „de neconceput ca autoritățile vamale cehe să fi solicitat o garanție în temeiul acestei dispoziții”.

143    Or, trebuie să se arate că Comisia, așa cum a confirmat în ședință, nu reproșează Republicii Cehe, pentru a contesta acțiunea sa în prezenta cauză, faptul că nu a constituit o garanție după punerea în liberă circulație a brichetelor de buzunar, ci numai cu ocazia acordării liberului de vamă.

144    Astfel, indiferent de temeinicia sa, argumentația Republicii Cehe referitoare la condițiile de aplicare în speță a garanției facultative prevăzute la articolul 190 din Codul vamal este lipsită de relevanță pentru examinarea, în cadrul prezentului litigiu, a obligației de garantare invocate de Comisie pentru recuperarea sumei în litigiu.

145    În această privință, Republica Cehă nu contestă că examinarea mărfurilor în discuție intră în domeniul de aplicare al articolului 248 din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, care prevede constituirea, cu ocazia acordării liberului de vamă, a unei garanții pentru a autoriza punerea în liberă circulație a acestora în cazul în care controalele efectuate pot conduce la stabilirea unui cuantum al drepturilor mai mare decât cel care rezultă din datele înscrise în declarația vamală. În schimb, contestă faptul că în speță sunt întrunite condițiile pentru aplicarea acestei dispoziții.

146    Acestea fiind precizate, se poate reaminti că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, gestionarea sistemului resurselor proprii ale Uniunii este încredințată statelor membre și ține de responsabilitatea exclusivă a acestora din urmă (Hotărârea din 9 iulie 2020, Republica Cehă/Comisia, C‑575/18 P, EU:C:2020:530, punctul 62). În acest cadru, statele membre sunt ținute să ia toate măsurile necesare pentru ca sumele corespunzătoare drepturilor constatate, astfel cum s‑a amintit la punctul 77 de mai sus, să fie puse la dispoziția Comisiei, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1150/2000.

147    Prin urmare, revine statelor membre, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din regulamentul menționat, sarcina de a efectua verificări și investigații privind constatarea și punerea la dispoziție a resurselor proprii provenite, precum în speță, din drepturile din Tariful vamal comun și din celelalte drepturi stabilite de instituții în legătură cu comerțul cu țările terțe, astfel cum au fost definite la punctul 69 de mai sus.

148    Constatarea drepturilor se efectuează potrivit regulamentului vamal în ceea ce privește înregistrarea sumei cuvenite și notificarea debitorului, în conformitate cu articolul 2 din același regulament.

149    Articolul 74 alineatul (1) prima teză din Codul vamal prevede că, „[a]tunci când acceptarea unei declarații vamale duce la nașterea unei datorii vamale, mărfurilor cuprinse în acea declarație nu li se acordă liberul de vamă decât dacă datoria vamală a fost plătită sau garantată”.

150    Articolul 248 inclus în titlul VIII, „Verificarea mărfurilor, constatările biroului vamal și alte măsuri luate de către acesta”, din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal are următorul cuprins:

„(1)      Acordarea liberului de vamă este urmată de înregistrarea în conturi a drepturilor de import stabilite în funcție de datele declarației. În cazul în care consideră că verificările întreprinse pot conduce la stabilirea unui cuantum al drepturilor de import mai mare decât cel care rezultă din datele înscrise în declarație, autoritățile vamale cer în plus constituirea unei garanții care să acopere diferența dintre cuantumul calculat pe baza datelor din declarație și cel care se plătește în final pentru mărfuri. Cu toate acestea, în loc să constituie această garanție, declarantul poate cere înregistrarea în conturi a cuantumului la care se ridică în final drepturile vamale care poate fi plătit pentru mărfuri.

[…]”

151    Din aceste dispoziții rezultă că, în cazul în care se depune o declarație vamală, drepturile aplicabile trebuie fie plătite, fie acoperite de o garanție înainte de acordarea liberului de vamă pentru mărfuri. Astfel, în cazul în care autoritățile vamale consideră că din verificarea declarației vamale poate rezulta un cuantum exigibil al drepturilor de import mai mare decât cel care rezultă din informațiile conținute în declarația vamală, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri este autorizată după constituirea unei garanții suficiente pentru a acoperi diferența dintre aceste cuantumuri.

152    În această privință, în timp ce articolul 248 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, ca urmare a utilizării verbului „a considera”, acordă o anumită marjă de apreciere autorităților vamale ale statelor membre atunci când acestea decid cu privire la necesitatea de a solicita constituirea de garanții, această marjă de apreciere este limitată de principiul efectivității, prevăzut la articolul 325 alineatul (1) TFUE, în temeiul căruia trebuie să se asigure o protecție efectivă a intereselor financiare ale Uniunii împotriva fraudei sau a oricărei alte activități ilegale care ar putea aduce atingere acestor interese.

153    Domeniul de aplicare al principiului efectivității, astfel cum se aplică acesta obligației specifice ce revine statelor membre în temeiul articolului 325 alineatul (1) TFUE de a asigura colectarea efectivă și integrală a resurselor proprii ale Uniunii constituite de taxele vamale, nu poate fi determinat în mod abstract și static, întrucât depinde de caracteristicile fraudei sau ale activității ilegale în cauză, care, de altfel, pot evolua în timp.

154    În speță, pentru a afirma că Republica Cehă avea cunoștință de riscul de fraudă în momentul acordării liberului de vamă pentru mărfurile în discuție, Comisia susține în esență că statul membru reclamant a fost informat că numărul de serie format din cinci cifre „44001”, înscris la baza brichetelor de buzunar, putea lăsa să se presupună originea chineză a acestora.

155    În această privință și în primul rând, Comisia susține că această informație figura în documentația elaborată de OLAF și distribuită cu ocazia unui seminar organizat la 31 mai și la 1 iunie 2005 (denumită în continuare „documentația OLAF din anul 2005”). Comisia recunoaște că Republica Cehă nu a participat la seminarul menționat, dar susține că aceasta a fost destinatara documentației respective.

156    Republica Cehă contestă faptul că a primit documentația OLAF din anul 2005.

157    Comisia a indicat în ședință că nu „cunoaște cu exactitate” data la care Republica Cehă ar fi primit documentația OLAF din anul 2005. A precizat că nu a găsit „dovezi concrete” că această documentație a fost transmisă Republicii Cehe. De asemenea, nu rezultă din dosar nici faptul că o astfel de documentație, contrar celor afirmate de Comisie în ședință, ar fi fost transmisă Republicii Cehe între „luna iunie și sfârșitul anului [2005]”.

158    În plus, contrar celor susținute de Comisie în duplică, nu reiese nici din comunicarea WOMIS/CZ/2014/5, atașată în anexa D.3 și datată 3 octombrie 2016, că, „pe baza [documentației OLAF din anul 2005], autoritățile cehe au stabilit un profil de risc la 22 martie 2006”.

159    În sfârșit, deși Republica Cehă a recunoscut în ședință că, așa cum se menționează în mod expres în cadrul acesteia, profilul de risc pe care l‑a stabilit la 22 martie 2006 a fost stabilit într‑adevăr pe baza informațiilor furnizate de OLAF, ea a precizat că astfel de informații i‑au fost comunicate cu ocazia unei reuniuni desfășurate între 20 și 22 martie 2006 cu reprezentanții OLAF, fără ca observații cu privire la această afirmație să fi fost formulate de Comisie.

160    În aceste condiții, nu s‑a stabilit că Republica Cehă a primit documentația OLAF din anul 2005 între luna iunie și sfârșitul anului 2005.

161    În consecință, Comisia nu poate susține că Republica Cehă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în materie de resurse proprii prin faptul că nu a constituit încă din anul 2005 o garanție cu privire la taxele antidumping susceptibile de a fi datorate de societatea BAIDE înainte de punerea în liberă circulație a brichetelor de buzunar, pe baza „unor informații suficient de precise privind riscurile” de fraudă cuprinse în această documentație.

162    În al doilea rând, Comisia susține că informația privind numărul de serie „44001”, care ar indica originea chineză a brichetelor de buzunar, figura de asemenea în profilul de risc stabilit de Republica Cehă la 22 martie 2006 și pe care aceasta l‑a actualizat în luna noiembrie din același an (denumit în continuare „profilul de risc”).

163    Rezultă din dosar că profilul de risc, astfel cum susține în mod expres Republica Cehă, a fost adoptat pentru „a atrage atenția diferitelor birouri vamale asupra riscurilor identificate și […] pentru a le obliga pe acestea din urmă să efectueze un control amănunțit al mărfurilor ținând seama de aceste riscuri”. Profilul de risc evidențiază, așa cum susține Comisia, faptul că „codul numeric alcătuit din cinci cifre de pe partea inferioară a brichetelor indică faptul că este posibil ca acestea să provină din China”.

164    În primul rând, Republica Cehă susține că verificările efectuate pe baza profilului de risc nu au permis totuși să se demonstreze că brichetele de buzunar aveau o origine diferită de cea declarată de societatea BAIDE.

165    În această privință, Republica Cehă face trimitere, la punctele 43 și 44 din replică, la anexele C.1a‑C.1f, C.1h‑C.1l și C.2.a‑C.2.n. Identifică, mai exact, anexele C.1h și C.2.a‑C.2.n și în special procesele‑verbale conținute în acestea ca având legătură cu importurile efectuate după adoptarea profilului de risc, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 22 din răspunsurile sale la întrebările scrise adresate în cadrul măsurii de organizare a procedurii menționate la punctul 28 de mai sus.

166    Republica Cehă nu identifică însă în cadrul acestor anexe, care prezintă o selecție de „documente referitoare la controalele vamale”, așa cum sunt identificate în borderoul anexat la replică, referitoare la 24 dintre cele 28 de importuri în cauză, constând în esență din procesele‑verbale ale controalelor efectuate, din facturile întocmite de societatea BAIDE, precum și dintr‑o serie de fotografii ale încărcăturilor și mărfurilor în discuție, elementele de care aceasta se prevalează pentru a afirma că „niciunul dintre aceste controale nu a[r fi] identificat elemente care să sugereze că originea reală a mărfurilor ar fi diferită de originea declarată”.

167    Chiar presupunând că astfel de elemente ar fi fost identificate într‑un mod suficient de precis pentru a permite Tribunalului să le aprecieze temeinicia, caracterul fragmentar și incomplet al unei astfel de documentații, care a fost prezentată intenționat în mod selectiv, nu poate, în orice caz, să conducă la concluzia că niciun element nu ar fi fost susceptibil să dea naștere unei prezumții privind originea chineză a mărfurilor în discuție. În plus, astfel cum a remarcat Comisia la punctul 66 din duplică, nicio fotografie a brichetelor de buzunar nu a fost atașată la documentele selectate în anexele C.1b, C.1f, C.1h‑C.1l, C.2a‑C.2n.

168    Întrebată cu privire la acest aspect în cadrul măsurii de organizare a procedurii menționate la punctul 28 de mai sus, Republica Cehă s‑a limitat la a se prevala de două fotografii suplimentare pentru a afirma că autoritățile vamale cehe nu au găsit numărul de serie „44001”, indicat de OLAF, înscris pe partea inferioară a brichetelor de buzunar, ci un cod diferit, format din trei litere și două cifre, sau nu au găsit niciun cod.

169    Simpla prezentare a două fotografii în susținerea unei asemenea argumentații nu este totuși suficientă pentru a demonstra, astfel cum susține Republica Cehă, că „fotografiile realizate cu ocazia controalelor vamale” permit să se concluzioneze că numărul de serie „44001” nu apare pe importurile în litigiu. În plus, deși în fotografiile cuprinse în anexa F.3 apare într‑adevăr pe partea inferioară a două brichete un cod diferit de cel semnalat de OLAF, niciun element din aceste fotografii nu permite identificarea importatorului mărfurilor respective.

170    Întrucât importurile în litigiu au vizat mai multe milioane de brichete, inexistența, presupunând că este stabilită, a numărului de serie identificat de OLAF pe partea inferioară a zece brichete importate de societatea BAIDE, astfel cum figurează acestea în fotografiile incluse în anexele citate la punctul 165 de mai sus, nu poate fi, prin urmare, suficientă pentru a stabili că Republica Cehă nu ar fi putut avea îndoieli cu privire la originea chineză a brichetelor de buzunar.

171    În plus, Republica Cehă nu se poate prevala în mod util de procesele‑verbale incluse în anexa C pentru a stabili că măsurile luate nu au „relevat nimic care să demonstreze că mărfurile aveau o origine diferită de cea declarată”, întrucât aceste documente nu fac decât să ateste rezultatele controalelor astfel cum au fost desfășurate în mod efectiv, numai pe baza elementelor luate în considerare.

172    În această privință, trebuie remarcat de asemenea că la punctul 6.1 din Comunicarea AM 2007/019 a Comisiei din 30 aprilie 2007, transmisă statelor membre în cadrul cooperării reciproce, se precizează următoarele:

„[…]

În perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2004 și iulie 2006, cantitatea de brichete importate în Comunitate din Laos a ajuns la peste 80 de milioane de bucăți.

[…]

În cursul controalelor, două state membre (autoritățile vamale cehe și belgiene) au detectat, pe partea inferioară a rezervoarelor brichetelor declarate ca fiind originare din Laos, codul din 5 cifre atribuit de autoritățile chineze producătorilor chinezi de brichete. În acest caz, a fost vorba de codul 44001, codul atribuit de autoritățile chineze producătorului chinez menționat la punctul 7.1.2[, și anume societatea BAIDE].”

173    Punctul 12 din aceeași comunicare este, la rândul său, redactat după cum urmează:

„S‑a dovedit că producătorul chinez menționat la punctul 7.1.2 și‑a stabilit centrul de distribuție european la Praga, în Republica Cehă. Autoritățile vamale cehe au controlat situația importurilor efectuate de importatorul menționat la punctul 7.2 și aflat în legătură cu exportatorul.

Importatorul aflat în legătură cu exportatorul a mutat imediat vămuirea de la un birou vamal la altul pentru a evita un control complet al încărcăturilor de brichete declarate ca fiind originare din Laos.

Ulterior, mărfurile au fost puse în liberă circulație în Slovacia. Autoritățile vamale slovace au fost informate cu privire la transportul de brichete de către autoritățile vamale cehe în iulie 2006 și, cu ajutorul OLAF, importurile din două încărcături au fost oprite în august 2006. Atunci când autoritățile vamale slovace au solicitat garanțiile care acoperă taxele antidumping pentru brichete, încărcăturile au fost returnate la un antrepozit vamal din Praga.

[…]”

174    Invitată în mod expres, în cadrul măsurii de organizare a procedurii menționate la punctul 28 de mai sus, să își prezinte observațiile cu privire la informațiile cuprinse la punctele 6.1 și 12 din comunicarea menționată la punctele 172 și 173 de mai sus, Republica Cehă a afirmat că „informațiile privind semnificația codului format din cinci cifre conținute în comunicarea [menționată] [erau] foarte fragmentare și vagi”. Totuși, nu a repus în discuție faptul, amintit la punctul 6.1 din comunicarea respectivă, că autoritățile vamale cehe au detectat, independent de semnificația sa exactă, un astfel de număr de serie pe partea inferioară a brichetelor importate de societatea BAIDE.

175    În timp ce Republica Cehă a susținut de asemenea că o astfel de comunicare nu este relevantă pentru prezentul litigiu în măsura în care a fost întocmită după ce importurile în litigiu au fost puse în liberă circulație, nici această împrejurare nu poate, în sine, să invalideze informațiile conținute în comunicarea respectivă, potrivit cărora autoritățile vamale cehe au detectat numărul de serie „44001” pe partea inferioară a brichetelor.

176    În plus, după cum subliniază Republica Cehă, întrucât această comunicare nu a fost trimisă decât ulterior punerii în liberă circulație a mărfurilor, împrejurarea că OLAF nu a recomandat constituirea unei garanții în comunicarea în discuție nu poate fi luată în considerare în mod valabil pentru a aprecia obligația Republicii Cehe de a constitui o astfel de garanție cu ocazia acordării liberului de vamă pentru aceste mărfuri.

177    Invitată din nou în ședință să prezinte observațiile sale cu privire la informațiile conținute la punctele 6.1 și 12 din comunicarea AM/2007/019, Republica Cehă nu a prezentat însă niciun element concret de natură să le invalideze. În plus, nu a contestat faptul că a alertat autoritățile vamale slovace cu privire la existența unor importuri frauduloase, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 12 din comunicarea AM/2007/019.

178    Prin urmare, trebuie să se constate că Republica Cehă, deși i s‑a solicitat în scris să aducă precizări cu privire la informațiile conținute la punctele 6.1 și 12 din comunicarea AM/2007/019, nu a fost în măsură să prezinte elemente suficient de exacte și relevante de natură să le infirme. Astfel, aceasta nu poate susține că nu a detectat numărul de serie indicat de OLAF, în condițiile în care a semnalat autorităților slovace existența unor importuri frauduloase, declarate ca provenind din Laos și introduse anterior pe teritoriul său de societatea BAIDE.

179    Deși Republica Cehă încearcă să conteste relevanța informațiilor furnizate de OLAF pentru aprecierea originii mărfurilor în cauză, susținând, astfel cum s‑a arătat la punctul 174 de mai sus, că natura lacunară a acestora nu i‑a permis în esență să fie sigură cu privire la semnificația lor, este cert, așa cum a confirmat în ședință, că nu a adresat întrebări OLAF cu privire la exactitatea informațiilor astfel transmise, chiar dacă le‑a preluat ca atare în profilul de risc.

180    În plus, trebuie reamintit că revine autorităților vamale ale statelor membre sarcina de a asigura aplicarea dreptului vamal al Uniunii și în special de a efectua controale vamale adecvate pentru a proteja în mod eficient interesele financiare ale acesteia. Îndeplinirea unei asemenea misiuni necesită din partea acestor autorități o muncă continuă, coerentă și sistemică. Deși acțiunile de control vamal întreprinse la nivelul Uniunii urmăresc să susțină statele membre, acestea nu pot în orice caz să înlocuiască acțiunea de control și de protecție efectivă a intereselor financiare ale Uniunii care le revine.

181    În sfârșit, contrar celor susținute de Republica Cehă, constituirea unei garanții pentru recuperarea sumei în litigiu nu presupunea, cu ocazia acordării liberului de vamă pentru mărfurile în cauză, certitudinea că originea acestora era diferită de cea declarată, ci numai prezența unor indicii care puteau conduce, cu ocazia controlului acestor mărfuri, la stabilirea unei valori a taxelor superioare celei care rezultă din informațiile furnizate în declarația vamală.

182    În această privință, Republica Cehă nu poate să susțină în prezent că nu a putut avea decât suspiciuni vagi cu privire la caracterul fraudulos al importurilor în litigiu, în condițiile în care ea însăși a recunoscut în profilul de risc că „exist[a] o suspiciune rezonabilă de eludare a legislației vamale”, a precizat că obiectivul controlului intern a fost acela „de a lua toate măsurile posibile pentru a împiedica eludarea taxelor antidumping, prin intermediul unei clasificări tarifare diferite sau a unei declarații de origine diferite a mărfurilor”, și a arătat că era recomandat, după caz, „să se instituie un sechestru până la valoarea taxei antidumping”.

183    De altfel, așa cum s‑a precizat la punctul 178 de mai sus, Republica Cehă a avertizat autoritățile vamale slovace cu privire la existența unor importuri frauduloase. De asemenea, a pus în aplicare o serie de măsuri după adoptarea profilului de risc care arată, cel puțin, că avea cunoștință de riscul de fraudă încă din momentul elaborării acestui profil. Republica Cehă nu contestă, după cum a subliniat Comisia la punctul 15 din memoriul în apărare, că a expediat la 13 aprilie 2006 o scrisoare către OLAF în legătură cu suspiciunile de fraudă din partea societății BAIDE și că a deschis o investigație cu privire la această societate la 28 august 2006. Nu contestă nici faptul că a transmis către OLAF, înainte de misiunea sa de inspecție, o listă a importurilor în litigiu a căror origine trebuia verificată.

184    Cu toate acestea și în al doilea rând, Republica Cehă susține că, presupunând chiar că ar fi trebuit, ținând seama de informațiile furnizate de OLAF, să constituie o garanție pentru recuperarea sumei în litigiu, ea ar fi trebuit să o elibereze având în vedere că autoritățile laoțiene au confirmat autenticitatea certificatelor de origine ale mărfurilor în cauză și că nu exista „nicio dovadă care să demonstreze contrariul”.

185    Cu toate acestea și independent de semnificația juridică care poate fi atribuită în cadrul litigiului declarațiilor autorităților laoțiene, simpla împrejurare că acestea au confirmat autenticitatea certificatelor de origine anexate de societatea BAIDE în două dintre cele 28 de cazuri de importuri în litigiu nu putea, în orice caz, să fie suficientă pentru a înlătura îndoielile pe care Republica Cehă însăși le‑a manifestat pe baza informațiilor comunicate de OLAF cu privire la toate importurile societății BAIDE realizate din Laos.

186    Cel mult, certificatele prezentate de societatea BAIDE ar fi putut servi drept indicii ale originii laoțiene a brichetelor de buzunar numai în măsura în care o astfel de origine ar fi fost coroborată, și nu, precum în speță, infirmată, de celelalte elemente aflate în posesia Republicii Cehe la momentul acordării liberului de vamă pentru mărfurile în cauză.

187    Ținând seama de tot ceea ce precedă, Republica Cehă era ținută, în temeiul articolului 248 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, să constituie o garanție pentru recuperarea taxelor antidumping care ar putea fi datorate de societatea BAIDE de la adoptarea profilului de risc, și anume începând de la 22 martie 2006.

 Concluzie generală privind existența unei îmbogățiri fără justă cauză a Uniunii

188    Astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 123 și 124 de mai sus, Republica Cehă a fost în măsură să constate taxele vamale datorate de societatea BAIDE pentru importurile în litigiu încă de la momentul prezentării raportului OLAF.

189    Cu toate acestea, așa cum s‑a constatat la punctul 129 de mai sus, prezentarea raportului OLAF a fost efectuată după ce societatea BAIDE și‑a încetat activitatea.

190    În conformitate cu concluzia de la punctul 136, încetarea activității societății BAIDE înainte de prezentarea raportului OLAF a putut constitui un motiv neimputabil Republicii Cehe, în sensul articolului 17 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1150/2000, care să o scutească în mod legal de obligația de a pune la dispoziția Uniunii suma în litigiu, întrucât niciun activ nu mai putea fi pus sub sechestru în aceste condiții pe teritoriul Republicii Cehe.

191    Totuși, la punctul 187 de mai sus s‑a concluzionat că Republica Cehă era ținută, în temeiul articolului 248 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Codului vamal, să constituie o garanție pentru sumele care urmează să fie recuperate cu titlu de taxe antidumping datorate de societatea BAIDE începând de la 22 martie 2006.

192    Astfel cum au confirmat în ședință, părțile sunt de acord cu privire la faptul că importurile în litigiu au fost realizate între 26 septembrie 2005 și 1 martie 2007. În plus, Comisia a confirmat în ședință afirmația sa conform căreia obligația de garantare trebuie să vizeze toate importurile în litigiu.

193    Rezultă din documentul din anexa F.1, precum și din tabelul din anexa B.7 că, începând de la 22 martie 2006, au fost realizate 16 importuri, primul la 11 aprilie 2006, iar ultimul la 1 martie 2007.

194    Ținând seama de cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze în sensul existenței unei îmbogățiri fără justă cauză a Uniunii egale cu valoarea sumei în litigiu corespunzătoare taxelor antidumping datorate de societatea BAIDE pentru primele 12 importuri de brichete de buzunar, realizate între 26 septembrie 2005, în cazul primului, și 20 februarie 2006, în cazul ultimului, și anume la 26 septembrie, la 7, 15, 27, 29 și 30 noiembrie 2005, la 3, 10, 16, 17 și 27 ianuarie 2006 și la 20 februarie 2006.

195    În consecință, acțiunea trebuie admisă în măsura în care vizează restituirea către Republica Cehă a sumei menționate la punctul 194 de mai sus, și anume, ținând seama de datele financiare prezentate în anexa F.1 și necontestate de Comisie, suma de 17 828 399,66 CZK plătită cu titlu de resurse proprii ale Uniunii în contul Comisiei prevăzut în acest scop.

196    Acțiunea trebuie respinsă cu privire la celelalte motive.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

197    În conformitate cu articolul 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unu sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

198    În prezenta cauză, având în vedere că Republica Cehă și Comisia au căzut în pretenții în parte, trebuie să se dispună că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

199    Regatul Belgiei și Republica Polonă suportă propriile cheltuieli de judecată, în temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

declară și hotărăște:

1)      Admite acțiunea Republicii Cehe în măsura în care aceasta vizează restituirea de către Comisia Europeană a sumei de 17 828 399,66 coroane cehe (CZK) plătite cu titlu de resurse proprii ale Uniunii Europene.

2)      Respinge acțiunea cu privire la celelalte motive.

3)      Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Marcoulli

Schwarcz

Norkus

Pronunțată în ședință publică la Luxemburg, la 11 mai 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: ceha.