HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

22 noiembrie 2023(*)

„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumite firme de investiții (MUR) – Rezoluția Banco Popular Español – Decizie a SRB prin care se refuză acordarea unei compensații acționarilor și creditorilor vizați de măsurile de rezoluție – Dreptul de proprietate – Dreptul de a fi ascultat – Dreptul la o cale de atac efectivă – Evaluarea diferenței de tratament – Independența evaluatorului”

În cauzele conexate T‑302/20, T‑303/20 și T‑307/20,

Antonio Del Valle Ruíz, cu domiciliul în Ciudad de Mexico (Mexic), și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă(1), reprezentați de B. Fernández García, J. Álvarez González și P. Rubio Escobar, avocați,

reclamanți în cauza T‑302/20,

susținuți de

Aeris Invest Sàrl, cu sediul în Luxembourg (Luxemburg), reprezentată de R. Vallina Hoset și M. Varela Suárez, avocați,

intervenientă în cauza T‑302/20,

José María Arias Mosquera, cu domiciliul în Madrid (Spania), și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă(2), reprezentați de B. Fernández García, J. Álvarez González și P. Rubio Escobar,

reclamanți în cauza T‑303/20,

Calatrava Real State 2015, SL, cu sediul în Madrid, reprezentată de B. Fernández García, J. Álvarez González și P. Rubio Escobar,

reclamantă în cauza T‑307/20,

împotriva

Comitetului unic de rezoluție (SRB), reprezentat de M. Fernández Rupérez, A. Lapresta Bienz, L Forestier și J. Rius Riu, în calitate de agenți, asistați de H.‑G. Kamann, F. Louis, V. Del Pozo Espinosa de los Monteros și L. Hesse, avocați,

pârât,

susținut de

Regatul Spaniei, reprezentat de A. Gavela Llopis, în calitate de agent,

intervenient în cauzele conexate T‑302/20, T‑303/20 și T‑307/20,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus, la deliberări, din domnii M. van der Woude, președinte, și G. De Baere (raportor), doamna G. Steinfatt, domnul K. Kecsmár și doamna S. Kingston, judecători,

grefier: doamna P. Nuñez Ruiz, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 7 septembrie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunile întemeiate pe articolul 263 TFUE, reclamanții, domnul Antonio Del Valle Ruíz și alte 36 de persoane fizice sau juridice ale căror nume figurează în anexă, domnul José María Arias Mosquera și alte 28 de persoane fizice sau juridice ale căror nume figurează în anexă, precum și Calatrava Real State 2015, SL, solicită anularea Deciziei SRB/EES/2020/52 a Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 17 martie 2020 prin care se urmărește să se determine dacă trebuie să se acorde o compensație acționarilor și creditorilor vizați de măsurile de rezoluție privind Banco Popular Español, SA (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul cauzei

2        Reclamanții sunt persoane fizice și juridice care erau acționari ai Banco Popular Español (denumită în continuare „Banco Popular”) înainte de adoptarea unei scheme de rezoluție în privința acesteia din urmă.

3        La 7 iunie 2017, sesiunea executivă a SRB a adoptat Decizia SRB/EES/2017/08 privind adoptarea unei scheme de rezoluție pentru Banco Popular (denumită în continuare „schema de rezoluție”) în temeiul Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1).

4        Anterior adoptării schemei de rezoluție, la 23 mai 2017, în urma unei proceduri de cerere de ofertă, SRB a angajat cabinetul Deloitte Réviseurs d’Entreprises ca evaluator (denumit în continuare „cabinetul evaluator”) în cadrul pregătirii unei eventuale rezoluții a Banco Popular. Cabinetului evaluator i s‑a atribuit un contract specific în urma unei proceduri concurențiale în cadrul unui contract‑cadru multiplu de servicii pe care SRB îl semnase cu șase cabinete, printre care și cabinetul evaluator. În conformitate cu contractul specific, misiunea cabinetului evaluator cuprindea realizarea unei evaluări a Banco Popular anterior unei eventuale rezoluții, precum și evaluarea diferenței de tratament prevăzute la articolul 20 alineatele (16)-(18) din Regulamentul nr. 806/2014, ulterior unei potențiale rezoluții.

5        La 5 iunie 2017, SRB a adoptat o primă evaluare, în temeiul articolului 20 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014, care avea drept obiectiv să fundamenteze stabilirea faptului că s‑au îndeplinit condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, astfel cum sunt definite la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

6        La 6 iunie 2017, cabinetul evaluator a prezentat SRB o a doua evaluare (denumită în continuare „evaluarea 2”), redactată în temeiul articolului 20 alineatul (10) din Regulamentul nr. 806/2014. Obiectivul evaluării 2 era acela de a estima valoarea activelor și a pasivelor Banco Popular, de a furniza o estimare cu privire la tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii în cazul în care Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență, precum și de a furniza elementele care permit luarea deciziei cu privire la acțiunile și titlurile de proprietate care trebuie transferate și care permit SRB să stabilească condiții comerciale pentru instrumentul de vânzare a activității.

7        În schema de rezoluție, SRB, considerând că erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, a decis să supună Banco Popular unei proceduri de rezoluție. SRB a decis să reducă valoarea contabilă și să convertească instrumentele de fonduri proprii ale Banco Popular potrivit articolului 21 din Regulamentul nr. 806/2014 și să aplice instrumentul de vânzare a activității în temeiul articolului 24 din Regulamentul nr. 806/2014 prin transferul acțiunilor către un cumpărător.

8        SRB a decis să anuleze 100 % din acțiunile Banco Popular, să convertească și să reducă valoarea contabilă a totalității cuantumului principal al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar emise de Banco Popular și să convertească totalitatea cuantumului principal al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 emise de Banco Popular în „acțiuni noi II”. În urma unui proces de vânzare transparent și deschis realizat de autoritatea de rezoluție spaniolă, Fondo de Reestructuración Ordenada Bancaria (FROB, Fondul de restructurare ordonată a instituțiilor bancare, Spania), „acțiunile noi II” au fost transferate către Banco Santander SA în schimbul plății unui preț de cumpărare de 1 euro. Ulterior, Banco Santander a devenit succesoarea cu titlu universal a Banco Popular la 28 septembrie 2018, în cadrul unei fuziuni prin absorbție.

9        La 7 iunie 2017, Comisia Europeană a adoptat Decizia (UE) 2017/1246 de aprobare a schemei de rezoluție pentru Banco Popular (JO 2017, L 178, p. 15).

10      La 14 iunie 2018, cabinetul evaluator a transmis SRB evaluarea diferenței de tratament, prevăzută la articolul 20 alineatele (16)-(18) din Regulamentul nr. 806/2014, realizată pentru a stabili dacă acționarii și creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care instituția aflată în rezoluție ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență (denumită în continuare „evaluarea 3”). La 31 iulie 2018, cabinetul evaluator a trimis SRB un addendum la această evaluare prin care a corectat anumite erori de formă.

11      Cabinetul evaluator a apreciat, în cadrul evaluării 3, tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați dacă Banco Popular ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la momentul adoptării schemei de rezoluție. Acesta a efectuat evaluarea menționată în cadrul unui scenariu de lichidare, aplicând Ley 22/2003, Concursal (Legea 22/2003 privind falimentul) din 9 iulie 2003 (BOE nr. 164 din 10 iulie 2003, p. 26905).

12      Cabinetul evaluator a arătat că scenariul de lichidare ipotetic fusese pregătit pe baza informațiilor financiare neauditate din 6 iunie 2017 sau, dacă acestea nu erau disponibile, pe baza celor din 31 mai 2017. Acesta a apreciat că deschiderea unei proceduri obișnuite de insolvență pentru Banco Popular la 7 iunie 2017 ar fi condus la o lichidare neplanificată. Pentru a evalua valorificarea activelor, cabinetul evaluator a luat în considerare trei scenarii temporale de lichidare alternative, de 18 luni, de 3 ani și de 7 ani, fiecare cuprinzând un scenariu optimist și unul pesimist. Acesta a concluzionat că, în fiecare dintre aceste ipoteze, pentru acționarii afectați și pentru creditorii subordonați, nu ar fi fost așteptată nicio recuperare în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență și că nu exista, așadar, nicio diferență de tratament în raport cu cea care rezultă din măsura de rezoluție.

13      La 6 august 2018, SRB a publicat, pe site‑ul său internet, avizul său din 2 august 2018 referitor la decizia preliminară privind necesitatea de a acorda sau nu o compensație acționarilor și creditorilor care au făcut obiectul măsurilor de rezoluție privind Banco Popular și lansarea procedurii privind dreptul de a fi ascultat (SRB/EES/2018/132) (denumită în continuare „decizia preliminară”), precum și o versiune neconfidențială a evaluării 3. La 7 august 2018, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2018, C 277 I, p. 1) o comunicare privind avizul SRB.

14      În decizia preliminară, SRB a considerat că din evaluarea 3 reieșea că nu exista nicio diferență între tratamentul la care au fost supuși în mod real acționarii și creditorii afectați ca urmare a rezoluției Banco Popular și cel de care ar fi beneficiat dacă aceasta din urmă ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență la data rezoluției. SRB a decis, cu titlu preliminar, că nu era obligat să plătească o compensație acționarilor și creditorilor afectați potrivit articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014.

15      Pentru a‑i permite să ia o decizie finală cu privire la necesitatea de a acorda sau nu o compensație acționarilor și creditorilor afectați, SRB i‑a invitat să îi comunice interesul lor de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați în raport cu decizia preliminară, în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

16      SRB a indicat că procedura referitoare la dreptul de a fi ascultat se va desfășura în două faze.

17      Într‑o primă fază, faza de înscriere, acționarii și creditorii afectați erau invitați să își exprime interesul de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați prin intermediul unui formular dedicat de înscriere online deschis până la 14 septembrie 2018. În continuare, SRB trebuia să verifice dacă fiecare parte care și‑a manifestat interesul avea statutul de acționar sau de creditor afectat. Acționarii și creditorii afectați interesați trebuiau să prezinte o dovadă a identității lor și o dovadă că dețineau, la 6 iunie 2017, unul sau mai multe instrumente de capital ale Banco Popular cărora le‑a fost redusă valoarea contabilă sau au fost convertite și transferate în cadrul rezoluției.

18      Într‑o a doua fază, faza de consultare, acționarii și creditorii afectați care își exprimaseră interesul de a‑și exercita dreptul de a fi ascultați în cursul primei faze și al căror statut fusese verificat de SRB își puteau prezenta comentariile cu privire la decizia preliminară la care era anexată evaluarea 3.

19      La 16 octombrie 2018, SRB a anunțat că acționarii și creditorii eligibili vor fi invitați să își prezinte comentariile scrise cu privire la decizia preliminară începând de la 6 noiembrie 2018. La 6 noiembrie 2018, SRB a trimis acționarilor și creditorilor eligibili un link personal unic care oferea acces pe internet la un formular care le permitea să prezinte, până la 26 noiembrie 2018, comentarii cu privire la decizia preliminară, precum și cu privire la versiunea neconfidențială a evaluării 3.

20      La sfârșitul fazei de consultare, SRB a examinat comentariile relevante ale acționarilor și ale creditorilor afectați cu privire la decizia preliminară. Acesta a solicitat cabinetului evaluator să îi furnizeze un document care să cuprindă evaluarea sa cu privire la comentariile relevante referitoare la evaluarea 3 și să examineze dacă evaluarea 3 rămânea valabilă în lumina acestor comentarii.

21      La 18 decembrie 2019, cabinetul evaluator a furnizat SRB evaluarea sa intitulată „Document de clarificare privind evaluarea diferenței de tratament” (denumit în continuare „documentul de clarificare”). În documentul de clarificare, cabinetul evaluator a confirmat că strategia și diferitele scenarii de lichidare ipotetice detaliate în evaluarea 3, precum și metodologiile urmate și analizele efectuate rămâneau valabile.

22      La 17 martie 2020, SRB a adoptat decizia atacată. Un comunicat referitor la această decizie a fost publicat la 20 martie 2020 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2020, C 91, p. 2).

23      În decizia atacată, SRB a considerat că cabinetul evaluator era independent în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și în capitolul IV din Regulamentul delegat (UE) 2016/1075 al Comisiei din 23 martie 2016 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare care precizează conținutul planurilor de redresare, al planurilor de rezoluție și al planurilor de rezoluție a grupului, criteriile minime pe care autoritatea competentă trebuie să le examineze în ceea ce privește planurile de redresare și planurile de redresare a grupului, condițiile de acordare a sprijinului financiar intragrup, cerințele privind evaluatorii independenți, recunoașterea contractuală a competențelor de reducere a valorii contabile și de conversie, procedurile și conținutul cerințelor de notificare și ale avizului de suspendare și funcționarea operațională a colegiilor de rezoluție (JO 2016, L 184, p. 1).

24      În titlul 5 „evaluarea 3” din decizia atacată, SRB a rezumat conținutul evaluării 3 și a apreciat că aceasta era conformă cu cadrul juridic aplicabil și era motivată și completă pentru a constitui temeiul unei decizii adoptate conform articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014. Acesta a considerat că evaluarea 3 evalua elementele necesare prevăzute la articolul 20 alineatul (17) din Regulamentul nr. 806/2014 și în Regulamentul delegat (UE) 2018/344 al Comisiei din 14 noiembrie 2017 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează criteriile legate de metodologia de evaluare a diferenței de tratament în cadrul procedurii de rezoluție (JO 2018, L 67, p. 3).

25      În titlul 6 din decizia atacată, SRB a prezentat „comentariile transmise de acționarii și creditorii afectați, precum și evaluarea acestora”. În titlul 6.1 „evaluarea relevanței” din decizia atacată, SRB a explicat că unele dintre aceste comentarii, care nu se refereau nici la decizia sa preliminară, nici la evaluarea 3, nu erau relevante întrucât nu intrau sub incidența procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat. În titlul 6.2 din decizia atacată, acesta a efectuat „examinarea comentariilor relevante” transmise de acționarii și de creditorii afectați, referitoare la independența cabinetului evaluator și la conținutul evaluării 3, grupate pe teme.

26      SRB a concluzionat că din evaluarea 3 coroborată cu documentul de clarificare și cu concluziile enunțate în titlul 6.2 din decizia atacată reieșea că nu exista nicio diferență între tratamentul la care au fost supuși în mod real acționarii și creditorii afectați și cel de care ar fi beneficiat dacă Banco Popular ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la data rezoluției.

27      În consecință, SRB a decis:

„Articolul 1

Evaluare

În scopul de a determina dacă trebuie acordată o compensație acționarilor și creditorilor afectați de măsurile de rezoluție luate față de Banco Popular […] evaluarea diferenței de tratament în cadrul rezoluției, prevăzută la articolul 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014, este efectuată în conformitate cu anexa I la prezenta decizie coroborată cu documentul de clarificare […] care figurează în anexa II la prezenta decizie.

Articolul 2

Compensare

Acționarii și creditorii afectați de măsurile de rezoluție efectuate în privința Banco Popular […] nu au dreptul la o compensație din Fondul unic de rezoluție în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014.

Articolul 3

Destinatarul deciziei

Această decizie se adresează FROB, în calitatea sa de autoritate națională de rezoluție, în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul nr. 806/2014.”

 Concluziile părților

28      Reclamanții solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea SRB și a Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

29      SRB solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunilor;

–        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

30      În cauza T‑302/20, intervenienta, Aeris Invest Sàrl, solicită Tribunalului:

–        admiterea acțiunii;

–        obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

31      Regatul Spaniei solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunilor;

–        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

32      În susținerea acțiunilor formulate, reclamanții invocă cinci motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat consacrat la articolul 41 alineatul (2) din cartă. Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din cartă. Al cincilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate consacrat la articolul 17 și la articolul 52 alineatul (1) din cartă, precum și la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”).

33      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că jurisprudența a delimitat întinderea controlului exercitat de Tribunal atât în situații în care actul atacat se întemeiază pe o apreciere a elementelor de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe, cât și atunci când este vorba despre aprecieri economice complexe.

34      Pe de o parte, în ceea ce privește situațiile în care autoritățile Uniunii Europene dispun de o largă putere de apreciere, în special în ceea ce privește aprecierea unor elemente de fapt de ordin științific și tehnic deosebit de complexe pentru a determina natura și întinderea măsurilor pe care le adoptă, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la a examina dacă exercitarea unei astfel de competențe nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceste autorități nu au depășit în mod vădit limitele puterii lor de apreciere. Într‑un asemenea context, instanța Uniunii nu poate să substituie prin aprecierea sa cu privire la elementele de fapt de ordin științific și tehnic pe cea a autorităților Uniunii, care sunt singurele cărora Tratatul FUE le‑a încredințat această sarcină [a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2011, Etimine, C‑15/10, EU:C:2011:504, punctul 60 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 105 și jurisprudența citată].

35      Pe de altă parte, în ceea ce privește controlul pe care instanțele Uniunii îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de autoritățile Uniunii, acesta este un control restrâns, care se limitează în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, a exactității materiale a situației de fapt, precum și a lipsei unei erori vădite de apreciere și a abuzului de putere. Nu ține de competența instanțelor Uniunii ca, în cadrul acestui control, să substituie aprecierea autorității Uniunii competente cu propria apreciere economică [a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Scott, C‑290/07 P, EU:C:2010:480, punctul 66 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 106 și jurisprudența citată].

36      Deciziile SRB care urmăresc să stabilească dacă trebuie acordată o compensație acționarilor și creditorilor afectați de măsurile de rezoluție efectuate în privința unei entități sunt întemeiate pe aprecieri economice și tehnice deosebit de complexe, este necesar să se considere că principiile care reies din jurisprudența menționată la punctele 35 și 36 de mai sus se aplică controlului pe care instanța este chemată să îl exercite.

37      Or, deși i se recunoaște SRB o marjă de apreciere în materie economică și tehnică, aceasta nu implică faptul că instanța Uniunii trebuie să se abțină de la a controla interpretarea, la care recurge SRB, a unor date de natură economică pe care se întemeiază decizia sa. Astfel, după cum a statuat Curtea, chiar în cazul unor aprecieri complexe, instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă ele sunt de natură să susțină concluziile deduse [a se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Autostrada Wielkopolska/Comisia și Polonia, C‑933/19 P, EU:C:2021:905, punctul 117 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 108 și jurisprudența citată].

38      În această privință, pentru a stabili că SRB a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă prezentate de reclamantă trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în această decizie [a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 mai 2020, BTB Holding Investments și Duferco Participations Holding/Comisia, C‑148/19 P, EU:C:2020:354, punctul 72, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 109 și jurisprudența citată].

39      În consecință, un motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere trebuie respins dacă, în pofida elementelor prezentate de reclamantă, aprecierea contestată poate fi totuși considerată adevărată sau valabilă (a se vedea Hotărârea din 27 septembrie 2018, Spiegel‑Verlag Rudolf Augstein și Sauga/BCE, T‑116/17, nepublicată, EU:T:2018:614, punctul 39 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 25 noiembrie 2020, BMC/Întreprinderea comună Clean Sky 2, T‑71/19, nepublicată, EU:T:2020:567, punctul 76 și jurisprudența citată).

40      În plus, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, atunci când instituțiile dispun de o putere de apreciere, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative are, cu atât mai mult, o importanță fundamentală. Printre aceste garanții conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative se înscrie în special principiul bunei administrări, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, care implică obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei. Numai astfel instanța Uniunii poate să verifice dacă au fost întrunite elementele de fapt și de drept de care depinde exercitarea puterii de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14).

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014

41      Reclamanții susțin că raportul lor de expertiză anexat la cererile introductive arată că evaluarea 3 se întemeiază pe premise inexacte și utilizează criterii care nu sunt adaptate la evaluarea Banco Popular. Aceștia arată că analiza cuprinsă în raportul menționat justifică 19 critici împotriva evaluării 3, care sunt enunțate în cererile introductive.

42      Reclamanții afirmă că raportul de expertiză anexat la cererile introductive a stabilit, întemeindu‑se pe propria evaluare, că capitalul social al Banco Popular se ridica la aproximativ 5,974 miliarde de euro la data rezoluției și că ei ar fi beneficiat, așadar, de un tratament mai bun în cadrul procedurii obișnuite de insolvență decât în cadrul rezoluției.

43      SRB arată că acest motiv este inadmisibil în măsura în care reclamanții menționează 19 erori care figurează în evaluarea 3, sub forma a 19 afirmații dintr‑o singură frază, care constituie afirmații foarte generale ce nu sunt comprehensibile ca atare și nu pot fi înțelese decât pe baza raportului de expertiză anexat la cererile introductive. Cererile introductive nu ar conține nici argumente, nici fapte subiacente în susținerea acestor afirmații.

44      În temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea și Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără a se baza pe alte informații.

45      Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive. Deși textul acesteia poate fi susținut și completat, în privința unor aspecte specifice, prin trimiteri la anumite fragmente din documentele anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul dispozițiilor menționate anterior, trebuie să figureze în cererea introductivă. În plus, nu este de competența Tribunalului să cerceteze și să identifice în anexe motivele și argumentele ce ar putea fi considerate drept temei al acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și de instrument [a se vedea Hotărârea din 3 martie 2022, WV/SEAE, C‑162/20 P, EU:C:2022:153, punctele 68 și 70 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 299 și jurisprudența citată].

46      Este necesar să se arate că, în cadrul primului motiv, astfel cum arată SRB, reclamanții se limitează să formuleze 19 afirmații foarte generale referitoare la anumite aprecieri ale cabinetului evaluator în cadrul evaluării 3. Primele șase afirmații privesc scenariul lichidării Banco Popular, iar celelalte se referă la evaluarea unor diferite categorii de active efectuată în cadrul evaluării 3.

47      Reclamanții se limitează să arate că aceste afirmații sunt justificate de analiza care figurează în raportul de expertiză anexat la cererile introductive. Astfel, aceștia fac trimitere în mod global la raportul de expertiză anexat la cererile introductive, care are 87 de pagini și cuprinde 76 de pagini de anexe și nu fac nicio referire la părțile din raportul de expertiză care ar susține fiecare dintre aceste 19 afirmații.

48      Situația este aceeași în ceea ce privește concluzia reclamanților potrivit căreia din raportul lor de expertiză ar reieși că ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență decât în cadrul rezoluției.

49      Or, conform jurisprudenței citate la punctul 46 de mai sus, nu este de competența Tribunalului să caute în acest raport de expertiză elementele care justifică fiecare dintre aceste afirmații. Astfel, trebuie arătat că formularea prezentului motiv nu poate permite Tribunalului să se pronunțe, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații și că ar fi contrar funcției pur probatorii și de instrument a anexelor ca acestea să poată servi la demonstrarea detaliată a unei susțineri care nu este prezentată într‑un mod suficient de clar și de precis în cererile introductive. Prin urmare, trebuie înlăturată ca inadmisibilă argumentația care face trimitere în mod global la raportul de expertiză care figurează în anexa la cererile introductive.

50      Din aceasta rezultă că Tribunalul nu este în măsură, pe baza conținutului cererilor introductive, să identifice cu precizie argumentele pe care le‑ar putea considera drept temei al acestui motiv.

51      Prin urmare, acest motiv este pur și simplu enunțat fără a fi susținut de o argumentație, contrar normei prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, și trebuie să fie respins ca inadmisibil.

52      Pe de altă parte, trebuie adăugat că această concluzie nu aduce atingere admisibilității raportului de expertiză anexat la cererile introductive și nici argumentelor invocate de reclamanți în celelalte motive care ar fi întemeiate pe acest raport și care ar fi susținute suficient.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014

53      Reclamanții susțin că SRB a încălcat două condiții prevăzute la articolul 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014.

54      Articolul 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede:

„Pentru a determina dacă acționarii și creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care instituția aflată în rezoluție ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență, [SRB] asigură efectuarea unei evaluări de către o persoană independentă, după cum se menționează la alineatul (1), cât mai curând posibil după executarea măsurii sau a măsurilor de rezoluție.”

55      În cadrul primului aspect, reclamanții susțin că decizia atacată nu a determinat dacă foștii acționari ai Banco Popular ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență, dat fiind că procedura obișnuită de insolvență a fost asimilată unei lichidări. În cadrul celui de al doilea aspect, aceștia susțin că evaluarea 3 nu a fost realizată de o persoană independentă.

 Cu privire la primul aspect, referitor la determinarea scenariului contrafactual

56      Reclamanții contestă scenariul contrafactual utilizat în evaluarea 3 pentru a stabili tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați dacă Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență, și anume scenariul de lichidare. Prin intermediul primei critici, aceștia susțin că legislația aplicabilă ar acorda prioritate unei soluții alternative lichidării. Prin intermediul celei de a doua critici, invocată cu titlu subsidiar, aceștia susțin că, presupunând că ar fi aplicabil un scenariu de lichidare, legislația spaniolă nu ar impune o cesiune a activelor în mod individual sau pe portofoliu.

–       Cu privire la prima critică, prin care se urmărește contestarea utilizării unui scenariu de lichidare

57      Reclamanții, susținuți de Aeris Invest, arată că SRB a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că tratamentul ipotetic în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență implica luarea în considerare a unui scenariu de lichidare. Aceștia consideră că, potrivit legislației spaniole, concordatul este rezultatul prioritar al procedurii de faliment.

58      Reclamanții susțin că concordatul ar fi încurajat în legislația spaniolă printr‑o serie de măsuri prin care se urmărește obținerea satisfacerii creditorilor prin intermediul acordului cuprins într‑un act juridic. Aceștia apreciază că SRB a interpretat legislația menționată în modul cel mai favorabil propriilor interese, întrucât evaluarea Banco Popular într‑un scenariu de lichidare este inferioară celei care ar fi obținută în cadrul unui concordat.

59      În decizia atacată, SRB a arătat că, potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea 3 trebuia să stabilească dacă acționarii și creditorii afectați au fost tratați mai puțin favorabil în cadrul rezoluției decât dacă Banco Popular ar fi fost „lichidată prin procedura obișnuită de insolvență”. Acesta a arătat, asemenea cabinetului evaluator în documentul de clarificare (punctul 5.1.5), că Ley 11/2015 de recuperación y resolución de entidades de crédito y empresas de servicios de inversión (Legea 11/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de servicii de investiții) din 18 iunie 2015 (BOE nr. 146 din 19 iunie 2015, p. 50797), care transpune Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190) prevede în mod specific că evaluarea diferenței de tratament trebuie efectuată presupunând că entitatea a intrat într‑o procedură de lichidare.

60      În primul rând, în ceea ce privește dispozițiile relevante ale Regulamentului nr. 806/2014, trebuie amintit că evaluarea prevăzută la articolul 20 alineatul (16) din acest regulament urmărește să determine dacă acționarii și creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care instituția aflată în rezoluție ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență.

61      În temeiul articolului 20 alineatul (17) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea menționată la alineatul (16) al aceluiași articol stabilește diferența de tratament dintre tratamentul real de care au beneficiat acționarii și creditorii în cadrul rezoluției și tratamentul de care ar fi beneficiat dacă entitatea ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență în momentul luării deciziei privind măsura de rezoluție.

62      Această evaluare urmărește să pună în aplicare principiul potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat, prevăzut la articolul 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014, care prevede că „niciun creditor nu trebuie să suporte pierderi mai mari decât pierderile pe care le‑ar fi suportat dacă o entitate menționată la articolul 2 ar fi fost lichidată printr‑o procedură obișnuită de insolvență, în conformitate cu măsurile de protecție prevăzute la articolul 29”.

63      În temeiul acestui principiu, articolul 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că SRB poate recurge la Fondul unic de rezoluție (FUR) pentru a „plăti o compensație acționarilor sau creditorilor dacă, în urma unei evaluări în temeiul articolului 20 alineatul (5), aceștia au suferit pierderi mai mari decât cele pe care le‑ar fi suportat, în urma unei evaluări în temeiul articolului 20 alineatul (16), în cazul unei lichidări prin procedura obișnuită de insolvență”.

64      Astfel, din dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 citate anterior reiese cu claritate că referirea, care figurează la articolul 20 alineatele (16)-(18) din Regulamentul nr. 806/2014, la tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii entității în cazul în care aceasta ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență face trimitere la tratamentul lor ipotetic în cazul lichidării entității.

65      În plus, potrivit articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2018/344, metodologia pentru realizarea evaluării tratamentului de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii cu privire la care s‑au luat măsuri de rezoluție, în cazul în care entitatea ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență la data deciziei de rezoluție, se limitează la stabilirea valorii actualizate a fluxurilor de numerar preconizate în cadrul procedurii obișnuite de insolvență. Factorii care trebuie luați în considerare pentru evaluarea acestor fluxuri de trezorerie, prevăzuți la articolul 4 alineatele (4) și (5) din Regulamentul delegat 2018/344, urmăresc să determine valoarea activelor, după cum acestea sunt sau nu sunt tranzacționate pe o piață activă, în cadrul unei cesiuni ipotetice. Articolul 4 alineatul (8) din Regulamentul delegat 2018/344 prevede, de asemenea, că încasările ipotetice rezultate din evaluare se alocă acționarilor și creditorilor în funcție de rangul de prioritate al creanțelor lor conform legislației aplicabile în materie de insolvență.

66      Rezultă că metoda de evaluare a tratamentului de care acționarii și creditorii ar fi beneficiat în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență ipotetice definite în Regulamentul delegat 2018/344 corespunde valorificării activelor instituției și, prin urmare, unei lichidări, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) punctul 42 din Regulamentul nr. 806/2014.

67      În ceea ce privește mecanismul de compensare a acționarilor și a creditorilor unei entități supuse unei măsuri de rezoluție instituit prin Regulamentul nr. 806/2014, considerentul (62) al acestui regulament arată:

„Atingerile aduse drepturilor de proprietate nu ar trebui să fie disproporționate. În consecință, acționarii și creditorii afectați nu ar trebui să suporte pierderi mai mari decât cele pe care le‑ar fi suportat în cazul în care entitatea ar fi fost lichidată la momentul luării deciziei de declanșare a procedurii de rezoluție. În caz de transfer parțial al activelor unei instituții aflate în rezoluție către un cumpărător privat sau către o instituție‑punte, partea reziduală a instituției aflate în rezoluție ar trebui lichidată în baza procedurilor obișnuite de insolvență. Pentru a proteja acționarii existenți și creditorii entității în procedurile de lichidare, aceștia ar trebui să aibă dreptul de a primi, ca plată a creanțelor, cel puțin sumele pe care se estimează că le‑ar fi recuperat în cazul în care entitatea în ansamblu ar fi fost lichidată printr‑o procedură obișnuită de insolvență.”

68      Potrivit articolului 20 alineatul (18) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea diferenței de tratament prevăzută la articolul 20 alineatul (16) din același regulament ia în calcul ipoteza conform căreia instituția aflată în rezoluție în raport cu care a fost luată o măsură sau mai multe măsuri de rezoluție ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență în momentul luării deciziei privind măsura de rezoluție, precum și ipoteza conform căreia măsura sau măsurile de rezoluție nu ar fi fost luate.

69      Trebuie amintit, de asemenea, că adoptarea unei măsuri de rezoluție în privința unei entități presupune că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, și anume că entitatea se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate, că nu există măsuri alternative din sectorul privat sau măsuri de supraveghere care să poată împiedica în timp util intrarea în dificultate a acesteia și că măsura de rezoluție este necesară în interes public. Potrivit articolului 18 alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014, o măsură de rezoluție este considerată de interes public dacă este necesară pentru atingerea, prin mijloace proporționale, a unuia sau mai multora dintre obiectivele rezoluției, în timp ce lichidarea entității conform procedurii obișnuite de insolvență nu ar fi permis atingerea acestor obiective în aceeași măsură.

70      Astfel, o măsură de rezoluție constituie o alternativă la lichidarea unei entități atunci când interesul public o impune.

71      Potrivit articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014, prin care se urmărește punerea în aplicare a principiului prevăzut la articolul 15 alineatul (1) litera (g) din același regulament, acționarilor și creditorilor li se recunoaște dreptul de a primi drept plată sau compensare a creanțelor lor în cadrul procedurii de rezoluție cel puțin suma pe care, conform estimărilor, ar fi recuperat‑o în cazul în care întreaga instituție sau firmă ar fi fost lichidată prin procedura obișnuită de insolvență [a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 mai 2022, Banco Santander (Rezoluția bancară Banco Popular), C‑410/20, EU:C:2022:351, punctul 48].

72      Rezultă că, pentru a stabili diferența de tratament, comparația privește tratamentul real la care au fost supuși acționarii și creditorii afectați ca urmare a rezoluției și evaluarea situației lor în ipoteza în care măsura de rezoluție nu ar fi fost adoptată, și anume în ipoteza în care entitatea ar fi fost lichidată.

73      În al doilea rând, în ceea ce privește legislația națională aplicabilă, comparația cu tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați dacă instituția ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență face trimitere la procedura națională la care ar fi fost supusă instituția dacă nu ar fi făcut obiectul unei măsuri de rezoluție.

74      În această privință, articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul delegat 2018/344 prevede:

„Atunci când stabilește valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie preconizate în cadrul procedurii obișnuite de insolvență, evaluatorul ia în considerare următoarele aspecte:

(a)      legislația și practica în materie de insolvență aplicabilă în jurisdicția relevantă, care pot influența anumiți factori, cum ar fi perioada de cesiune preconizată sau ratele de recuperare;

[…]”

75      Prin urmare, Aeris Invest nu poate susține în mod valabil că dreptul spaniol nu era aplicabil în ceea ce privea determinarea scenariului contrafactual pentru Banco Popular.

76      Or, astfel cum arată Regatul Spaniei, legiuitorul spaniol, atunci când a reglementat evaluarea diferenței de tratament, nu a avut în vedere nicio altă ipoteză decât cea a lichidării potrivit procedurii obișnuite de insolvență.

77      În această privință, Real Decreto 1012/2015 por el que se desarrolla la Ley 11/2015, y por el que se modifica el Real Decreto 2606/1996, de 20 de diciembre, sobre fondos de garantía de depósitos de entidades de crédito (Decretul regal 1012/2015 de punere în aplicare a Legii 11/2015 și de modificare a Decretului regal 2606/1996 din 20 decembrie 1996 privind fondurile de garantare a depozitelor instituțiilor de credit) din 6 noiembrie 2015 (BOE nr. 267 din 7 noiembrie 2015, p. 105911), care transpune Directiva 2014/59, cuprinde dispoziții specifice evaluării diferenței de tratament.

78      Articolul 10 alineatul 2 din Decretul regal 1012/2015 prevede că evaluarea trebuie să stabilească tratamentul pe care acționarii și creditorii l‑ar fi primit dacă entitatea aflată în rezoluție ar fi fost supusă unei proceduri de lichidare la momentul adoptării deciziei de rezoluție.

79      În această privință, articolul 10 alineatul 3 litera a) din Decretul regal 1012/2015 prevede că evaluarea ia în calcul ipoteza că entitatea căreia i s‑au aplicat măsurile de rezoluție ar fi fost lichidată în cadrul procedurii de insolvență la momentul adoptării deciziei de rezoluție.

80      Astfel, în cadrul aprecierii diferenței de tratament în urma unei rezoluții decise de FROB, dreptul spaniol prevede că scenariul contrafactual este un scenariu de lichidare a entității care ia în considerare dispozițiile Legii 22/2003 referitoare la lichidare.

81      În această privință, astfel cum arată Regatul Spaniei, noțiunea de „lichidare”, prevăzută la articolele 148 și 149 din Legea 22/2003, constă în valorificarea bunurilor și a drepturilor întreprinderii aflate în insolvență în vederea satisfacerii creditorilor cu ceea ce s‑a obținut și corespunde definiției care figurează la articolul 3 alineatul (1) punctul 42 din Regulamentul nr. 806/2014.

82      În plus, articolul 100 din Legea 22/2003, care privește concordatul, este inclus în titlul V din această lege, intitulat „Faze de lichidare sau de concordat”. Rezultă că Legea 22/2003, care este legea generală privind falimentul, prevede că un concordat cu creditorii constituie o soluție alternativă la lichidare la sfârșitul fazei comune a procedurii de faliment. În această privință, reclamantele recunosc că, potrivit dispozițiilor Legii 22/2003, concordatul și lichidarea constituie două soluții care se exclud reciproc.

83      Prin urmare, prin faptul că prevede în mod expres că diferența de tratament trebuie apreciată luând în considerare ipoteza că entitatea a intrat în faza de lichidare, Decretul regal 1012/2015 a exclus posibilitatea aplicării soluției alternative care constă într‑un concordat cu creditorii.

84      Rezultă că, contrar celor susținute de reclamanți, dispozițiile legislației spaniole aplicabile prevăd că stabilirea diferenței de tratament trebuie să se bazeze pe un scenariu de lichidare. Așadar, reclamanții și Aeris Invest susțin în mod eronat că cadrul juridic aplicabil permitea să se aibă în vedere un scenariu contrafactual care lua în considerare o soluție de concordat cu creditorii.

85      Prin urmare, afirmația reclamanților și a Aeris Invest potrivit căreia soluția concordatului cu creditorii ar fi favorizată în procedura obișnuită de insolvență din Spania nu este relevantă.

86      Rezultă că reclamanții și Aeris Invest susțin în mod eronat că SRB ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că tratamentul ipotetic în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență implica luarea în considerare a unui scenariu de lichidare.

87      Prin urmare, prima critică trebuie respinsă.

–       Cu privire la a doua critică, prin care se urmărește contestarea cesiunii activelor în mod individual sau pe portofoliu

88      Reclamanții susțin că, chiar presupunând că era necesar să se aibă în vedere un scenariu de lichidare, SRB ar fi încălcat legislația aplicabilă întrucât aplicarea unei proceduri de lichidare nu implică în mod necesar vânzarea activelor în mod individual sau pe portofoliu, care este metodologia utilizată de cabinetul evaluator în evaluarea 3. Legea 22/2003 ar acorda prioritate menținerii și continuității întreprinderilor și, prin urmare, cesiunii în totalitate sau pe unități de producție.

89      Reclamanții și Aeris Invest susțin că Banco Popular ar fi putut să își continue activitatea ținând seama de poziția sa de lichiditate și de faptul că autorizația sa bancară nu i‑ar fi fost retrasă.

90      Reclamanții fac trimitere la raportul de expertiză anexat la cererile introductive, potrivit căruia rezultatul lichidării Banco Popular prin vânzarea instituției în totalitate sau pe unități de producție ar fi condus la un capital social al acesteia mai mare decât cel care figurează în evaluarea 3 și din care ar reieși că ei ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență decât cel care li s‑a aplicat în cadrul rezoluției.

91      În speță, trebuie amintit că, în ipoteza în care schema de rezoluție nu ar fi fost adoptată, alternativa consta în lichidarea Banco Popular potrivit unei proceduri obișnuite de insolvență [Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 421].

92      În această privință, în decizia atacată, SRB a arătat că, în conformitate cu evaluarea 3, având în vedere împrejurările speței și în special incapacitatea Banco Popular de a‑și achita datoriile la scadență, deschiderea unei proceduri obișnuite de insolvență la data rezoluției ar fi condus la o lichidare a Banco Popular, care ar fi presupus o valorificare accelerată a activelor, fără un preț minim obligatoriu, și plata valorificării nete către creditori în conformitate cu ierarhia prevăzută de Legea 22/2003.

93      De asemenea, trebuie menționat că argumentul reclamanților potrivit căruia scenariul contrafactual al măsurii de rezoluție nu implica în mod necesar ipoteza unei lichidări a Banco Popular fusese deja invocat de anumiți acționari și creditori afectați în cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat.

94      În decizia atacată, SRB a arătat că aceștia au pretins fie că s‑ar fi putut găsi o soluție rezultată din sectorul privat, fie că scenariul contrafactual ar fi trebuit să se bazeze pe vânzarea Banco Popular ca întreprindere în activitate, întrucât aceasta era încă în activitate pe piață la data adoptării schemei de rezoluție. În special, SRB a arătat că anumiți acționari și creditori afectați susțineau că creditorii ar fi putut încheia un acord (un concordat) care ar fi împiedicat lichidarea Banco Popular. Alții au observat că procedura spaniolă de insolvență prevedea posibilitatea unei insolvențe prestabilite, prin care activele viabile ale entității erau separate și vândute ca întreprindere în activitate. Aceștia au afirmat că soluția menționată ar fi trebuit avută în vedere de cabinetul evaluator, cu ocazia definirii strategiei de lichidare, întrucât ar fi permis să se păstreze mai bine valoarea de franciză a Banco Popular.

95      SRB a arătat că, fără a aduce atingere cerințelor prevăzute de Regulamentul nr. 806/2014 și de dreptul național aplicabil, cabinetul evaluator explicase, în documentul de clarificare, motivele pentru care nu era posibil, în cazul Banco Popular, să se realizeze o vânzare ca întreprindere în activitate (prin intermediul unei proceduri de insolvență prestabilite sau în alt mod) și nici să se organizeze un concordat. În această privință, pe de o parte, cabinetul evaluator indicase că, având în vedere situația lichidității Banco Popular la data rezoluției și evaluarea Băncii Centrale Europene (BCE) cu privire la situația de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla Banco Popular, aceasta din urmă nu ar putea continua să funcționeze pe durata cât ar fi întreprinse negocieri, ceea ce ar conduce la o distrugere de valoare semnificativă. SRB a adăugat că o scrisoare a directorului general al Banco Popular din 6 iunie 2017 confirma concluzia potrivit căreia situația de lichiditate a Banco Popular nu îi permitea acesteia să își continue activitățile. Pe de altă parte, cabinetul evaluator considerase că autorizația bancară a Banco Popular ar fi fost revocată, în măsura în care condițiile retragerii sale prevăzute de legislația spaniolă ar fi fost îndeplinite. Acesta indicase că autorizația bancară era necesară pentru acceptarea depozitelor clienților, care erau esențiale pentru continuarea activităților Banco Popular sau pentru vânzarea acesteia ca întreprindere în activitate.

96      SRB a adăugat că cabinetul evaluator a menționat, în documentul de clarificare, că crearea unei „bănci bune” și a unei „bănci rele” nu era prevăzută de Legea 22/2003 și că, în orice caz, punerea sa în aplicare ar fi necesitat timp de care nu dispunea la acel moment.

97      SRB a concluzionat că cabinetul evaluator a efectuat o evaluare corespunzătoare cu privire la scenariul de lichidare utilizat în evaluarea 3.

98      Reclamanții și Aeris Invest susțin că scenariul contrafactual de lichidare ar fi trebuit să se întemeieze pe ipoteza potrivit căreia Banco Popular era în măsură să își continue activitățile.

99      În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 20 alineatele (17) și (18) din Regulamentul nr. 806/2014, tratamentul de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați în cazul în care Banco Popular ar fi fost supusă unei proceduri obișnuite de insolvență trebuie să fie stabilit la momentul adoptării schemei de rezoluție.

100    Astfel, scenariul contrafactual de lichidare avut în vedere în evaluarea 3 trebuia definit în raport cu situația Banco Popular la data rezoluției, și anume cu o situație de dificultate în care se afla sau în care era susceptibilă de a se afla.

101    Într‑adevăr, trebuie amintit că SRB a considerat, în schema de rezoluție, că erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și că Comisia, în Decizia 2017/1246, întrucât a apreciat că schema de rezoluție era conformă cu dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014, a aprobat‑o. Prin urmare, la data adoptării schemei de rezoluție, în primul rând, Banco Popular se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate, în al doilea rând, nu existau alte măsuri care ar fi putut împiedica intrarea în dificultate a Banco Popular într‑un termen rezonabil și, în al treilea rând, o măsură de rezoluție sub forma unui instrument de vânzare a activității Banco Popular era necesară în interes public.

102    Or, este necesar să se arate că argumentele reclamanților și ale Aeris Invest potrivit cărora cabinetul evaluator ar fi trebuit să aibă în vedere un scenariu de lichidare care să ia în considerare ipoteza în care Banco Popular ar fi fost în măsură să își continue activitățile sunt în contradicție cu elementele de fapt stabilite la data rezoluției, precum și cu decizia de a supune Banco Popular unei proceduri de rezoluție.

103    Astfel, a se considera că Banco Popular ar fi fost în măsură să își continue activitățile la data rezoluției ar avea drept consecință repunerea în discuție a faptului că condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 erau îndeplinite la data adoptării schemei de rezoluție și, prin urmare, ar echivala cu contestarea legalității acesteia. Or, este suficient să se arate că schema de rezoluție nu face obiectul prezentei acțiuni.

104    Rezultă că reclamanții nu pot susține în mod valabil că SRB ar fi săvârșit o eroare vădită prin faptul că a aprobat aprecierea cabinetului evaluator potrivit căreia, la data rezoluției, întrucât Banco Popular nu era în măsură să își continue activitățile, nu era posibil un scenariu contrafactual care să ia în calcul ipoteza unei întreprinderi care își continuă activitatea.

105    În orice caz, argumentele reclamanților și ale Aeris Invest prin care se urmărește să se stabilească faptul că Banco Popular ar fi putut să își continue activitățile la data rezoluției, ținând seama de situația sa de lichiditate și de faptul că nu i‑ar fi fost retrasă autorizația bancară, nu pot fi admise.

106    În primul rând, reclamanții și Aeris Invest susțin că Banco Popular și‑ar fi putut continua activitatea ținând seama de situația sa de lichiditate.

107    În această privință, primo, Aeris Invest arată că SRB și‑a încălcat obligația de a examina informațiile disponibile cu privire la aportul urgent de lichidități care fusese autorizat de BCE și care ar fi permis Banco Popular să dispună de lichidități suficiente.

108    Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 20 alineatul (18) din Regulamentul nr. 806/2014, evaluarea 3, pentru a stabili scenariul contrafactual, ia în calcul ipoteza că Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență la momentul adoptării schemei de rezoluție și că măsura de rezoluție nu ar fi fost luată și nu ține cont de acordarea eventuală a unui sprijin financiar public extraordinar.

109    Or, este suficient să se constate că, la data adoptării schemei de rezoluție, aportul urgent de lichidități autorizat de BCE, menționat de Aeris Invest, nu fusese acordat Banco Popular de Banca Spaniei. Prin urmare, acest aport urgent de lichidități nu putea fi luat în considerare în cadrul evaluării 3 pentru a evalua situația Banco Popular în ipoteza în care aceasta ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență la aceeași dată.

110    Secundo, reclamanții și Aeris Invest apreciază că SRB, pentru a susține că Banco Popular nu și‑ar fi putut continua activitatea, s‑a întemeiat în mod eronat pe evaluarea efectuată de BCE privind situația de dificultate în care se afla sau era susceptibilă de a se afla Banco Popular, întrucât această evaluare nu avea efecte obligatorii și nu prevedea că Banco Popular trebuia să își înceteze activitatea.

111    Trebuie amintit că, la 6 iunie 2017, cu alte cuvinte cu o zi înainte de adoptarea schemei de rezoluție, BCE a adoptat evaluarea sa privind situația de dificultate în care se afla sau era susceptibilă de a se afla Banco Popular. În această evaluare, BCE a apreciat, luând în considerare în special ieșirile excesive de depozite, rapiditatea cu care banca pierduse trezoreria și incapacitatea acesteia de a genera alte lichidități, că existau elemente obiective care indicau că Banco Popular probabil nu ar fi în măsură, în viitorul apropiat, să își achite datoriile sau alte creanțe la scadență. BCE a concluzionat că se considera că Banco Popular se afla sau, în orice caz, era susceptibilă de a se afla în dificultate, în viitorul apropiat, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (a) și alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 806/2014.

112    Este suficient să se arate că constatarea făcută de BCE cu privire la situația de dificultate în care se afla sau era susceptibilă de a se afla Banco Popular constituie un element de fapt pe care cabinetul evaluator și SRB îl puteau lua în considerare pentru aprecierea situației Banco Popular la data rezoluției. În plus, astfel cum a arătat cabinetul evaluator în evaluarea 3, această constatare fusese, pe de altă parte, confirmată de consiliul de administrație al Banco Popular, care, la 6 iunie 2017, a informat BCE că ajunsese la concluzia că banca era susceptibilă de a se afla în dificultate.

113    În sfârșit, nici cabinetul evaluator, nici SRB nu au afirmat că evaluarea BCE obliga Banco Popular să își înceteze activitatea.

114    Tertio, Aeris Invest susține că criza de lichiditate a Banco Popular nu era de așa natură încât să fi condus la o lichidare, în măsura în care nu a fost deschis niciun dosar de anchetă pentru nerespectarea cerințelor prudențiale.

115    În această privință, pe de o parte, trebuie amintit că, în schema de rezoluție, SRB a constatat că, la 12 mai 2017, cerința de acoperire a necesarului de lichiditate (Liquidity Coverage Requirement, LCR) al Banco Popular trecuse sub pragul minim de 80 % stabilit la articolul 460 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1). Or, Aeris Invest nu contestă acest fapt.

116    Pe de altă parte, constatarea potrivit căreia Banco Popular, ținând seama de poziția sa de lichiditate și de faptul că nu putea face față angajamentelor sale la scadență, nu mai era în măsură să își continue activitățile la data rezoluției nu impunea adoptarea unor măsuri concrete de către autoritățile naționale pentru nerespectarea cerințelor de acoperire a necesarului de lichiditate.

117    Prin urmare, acest argument este inoperant.

118    În al doilea rând, reclamanții și Aeris Invest afirmă că autorizația bancară a Banco Popular nu i‑ar fi fost retrasă.

119    În această privință, este necesar să se arate că, în evaluarea 3 și în documentul de clarificare, cabinetul evaluator a indicat că autorizația bancară a Banco Popular ar fi fost revocată în temeiul articolului 8 din Ley 10/2014 de ordenación, supervisión y solvencia de entidades de crédito (Legea 10/2014 privind organizarea, supravegherea și solvabilitatea instituțiilor de credit) din 26 iunie 2014 (BOE nr. 156 din 27 iunie 2014, p. 49412). Această dispoziție prevede, printre altele, printre cazurile în care autorizația acordată unei instituții de credit poate fi retrasă, primo, faptul că aceasta din urmă compromite capacitatea de a rambursa fondurile care i‑au fost încredințate de deponenți sau nu oferă garanția că poate face față obligațiilor sale față de creditori și, secundo, faptul că a fost pronunțată o hotărâre judecătorească de deschidere a fazei de lichidare a procedurii de insolvență. Cabinetul evaluator a arătat că, chiar și în cazul puțin probabil în care Banca Spaniei nu ar fi luat nicio măsură pentru a retrage autorizația bancară a Banco Popular, riscul unui exod al depozitelor și o decizie a SRB de a nu aplica competențele sale de rezoluție i‑ar fi obligat pe directorii acesteia să formuleze o cerere de lichidare care ar fi determinat o asemenea retragere.

120    Este suficient să se amintească faptul că, la data rezoluției, atât BCE, cât și consiliul de administrație al Banco Popular apreciaseră că aceasta din urmă se afla sau era susceptibilă de a se afla într‑o situație de dificultate, ceea ce, în temeiul articolului 18 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul nr. 806/2014, presupunea că Banco Popular se afla în imposibilitatea de a‑și achita datoriile sau alte creanțe la scadență sau că, potrivit unor elemente obiective, se putea conchide că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat.

121    Reclamanții se limitează să afirme că situația Banco Popular îi permitea acesteia să facă față plății datoriilor sale, fără a prezenta niciun element în susținerea acestei afirmații. În plus, pentru motivele menționate la punctul 110 de mai sus, Aeris Invest nu se poate întemeia pe aportul urgent de lichidități autorizat de BCE pentru a susține că Banco Popular putea face față angajamentelor sale.

122    Rezultă că reclamanții și Aeris Invest nu pot susține în mod valabil că situația Banco Popular la data rezoluției nu corespundea primului caz prevăzut la articolul 8 din Legea 10/2014, menționat la punctul 120 de mai sus, și că SRB ar fi săvârșit o eroare vădită atunci când a apreciat că autorizația bancară a Banco Popular i‑ar fi fost retrasă.

123    Prin urmare, trebuie de asemenea respins ca inoperant argumentul Aeris Invest potrivit căruia, întrucât Banco Popular nu intrase într‑o fază de lichidare în temeiul dreptului spaniol, situația sa nu corespundea celui de al doilea caz prevăzut la articolul 8 din Legea 10/2014 referitor la deschiderea unei faze de lichidare.

124    Rezultă că reclamanții nu pot afirma că cabinetul evaluator ar fi trebuit să efectueze o evaluare a Banco Popular având în vedere vânzarea instituției în totalitate sau pe unitate de producție, care implică o continuare a activităților întreprinderii.

125    Prin urmare, reclamanții nu au dovedit că, prin utilizarea unei metodologii întemeiate pe un scenariu de lichidare și pe vânzarea activelor în mod individual sau pe portofoliu, cabinetul evaluator ar fi săvârșit o eroare.

126    Pe de altă parte, reclamanții susțin că o strategie „bancă bună/bancă rea” era autorizată de legislația națională aplicabilă și că, potrivit raportului de expertiză anexat la cererile introductive, era vorba despre cea mai bună strategie pentru aplicarea principiului potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat. Aceștia arată că, în acest raport, expertul lor a avut în vedere o lichidare a băncii pe unități de producție, potrivit unui scenariu similar unei separări de active prin crearea a două societăți noi, o societate către care activitatea principală este transferată odată cu autorizația bancară și o societate de administrare a activelor către care sunt transferate activele neproductive. Lichidarea societății pe unitate de producție ar implica faptul că aceasta este efectuată ca întreprindere care își continuă activitatea, cu transferul autorizației bancare care, potrivit raportului de expertiză, nu ar trebui retrasă și ar permite o perioadă de lichidare mai scurtă și, prin urmare, o reducere a costurilor.

127    Este suficient să se constate că acest argument, precum și raportul de expertiză anexat la cererile introductive, în măsura în care conține o evaluare a Banco Popular ca întreprindere care își continuă activitatea, nu este relevant în măsura în care se întemeiază pe ipoteza eronată potrivit căreia Banco Popular ar fi putut să continue activitățile.

128    În orice caz, împrejurarea că rezultatul estimării valorii activelor Banco Popular în cazul unei proceduri obișnuite de insolvență ipotetice care figurează în raportul de expertiză al reclamanților este în dezacord cu aprecierile care figurează în evaluarea 3, în afara ipotezei în care reclamanții susțin că aceste aprecieri sunt lipsite de plauzibilitate, ține de o contestație care depășește controlul restrâns al Tribunalului prevăzut în jurisprudența menționată la punctele 35 și 36 de mai sus (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 25 noiembrie 2020, BMC/Întreprinderea comună Clean Sky 2, T‑71/19, nepublicată, EU:T:2020:567, punctul 78).

129    Astfel, raportul de expertiză anexat la cererile introductive, în măsura în care conține o evaluare a Banco Popular care se întemeiază pe ipoteza unei întreprinderi în situație de continuitate a activității distinctă de cea reținută în evaluarea 3, nu poate lipsi de plauzibilitate ipotezele reținute de cabinetul evaluator în aceasta.

130    Rezultă că trebuie să fie respinsă a doua critică și, prin urmare, primul aspect.

 Cu privire la al doilea aspect, referitor la independența cabinetului evaluator

131    În cererile introductive, reclamanții susțin că SRB a încălcat articolul 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014, întrucât nu a asigurat suficient independența cabinetului evaluator. Aceștia susțin că, dat fiind că cabinetul evaluator fusese însărcinat cu evaluarea 2, este legitim să se pună la îndoială faptul că acesta ar fi putut să se îndepărteze, în cadrul evaluării 3, de criteriile și de concluziile evaluării 2 privind analiza diferenței de tratament. Ei arată că o mare parte a evaluării 3 urmează evaluarea 2.

132    În ședință, ca răspuns la întrebările Tribunalului, reclamanții au precizat conținutul argumentației lor. Reclamanții au admis că evaluarea 3 și simularea unui scenariu de lichidare care figurează în evaluarea 2 se bazau pe date diferite, dar au arătat că concluzia la care ajungea cabinetul evaluator era aceeași, și anume că acționarii și creditorii afectați nu aveau dreptul la o compensație. Aceștia au arătat că, în cadrul evaluării 3, cabinetul evaluator utilizase aceeași metodologie precum în a doua parte a evaluării 2, care cuprinde o simulare a unui scenariu de lichidare, și anume că acesta efectuase o evaluare a activelor pe portofoliu, iar nu ca pentru o întreprindere care își continuă activitatea. Ei au considerat că Banco Popular ar fi avut o valoare foarte ridicată dacă ar fi fost evaluată ca întreprindere în activitate.

133    Din explicațiile furnizate de reclamanți în ședință reiese astfel că aceștia susțin că este posibil să se pună la îndoială independența cabinetului evaluator în măsura în care acesta din urmă, în cadrul evaluării 3, a evaluat activele Banco Popular potrivit aceleiași metode precum cea utilizată în simularea scenariului de lichidare care figurează în evaluarea 2, și anume potrivit unui scenariu contrafactual de lichidare.

134    Or, din analiza primului aspect reiese că, ținând seama de dispozițiile aplicabile și de situația Banco Popular la data rezoluției, estimarea tratamentului de care ar fi beneficiat acționarii și creditorii afectați în cazul în care Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență nu putea fi efectuată decât potrivit unui scenariu de lichidare și că nu era posibilă o evaluare ca întreprindere care își continuă activitatea.

135    Rezultă că orice alt evaluator care ar fi fost desemnat de SRB pentru a efectua evaluarea 3 nu ar fi putut decât să utilizeze aceeași metodologie.

136    Prin urmare, reclamanții nu pot susține în mod valabil că faptul că cabinetul evaluator a utilizat aceeași metodologie în evaluările 2 și 3, și anume o evaluare a Banco Popular potrivit unui scenariu ipotetic de lichidare, ar fi de natură să dovedească o lipsă de independență a acestuia.

137    În consecință, trebuie să fie respins al doilea aspect și, prin urmare, al doilea motiv.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat consacrat la articolul 41 alineatul (2) din cartă

138    Reclamanții susțin că, deși SRB a permis efectiv acționarilor și creditorilor afectați să formuleze comentarii înainte de adoptarea deciziei atacate, acesta a limitat dreptul lor de a fi ascultați prin faptul că a impus un formular care cuprinde șapte întrebări restrictive cu spații de răspuns limitate. Ei susțin că SRB nu și‑a respectat decât în mod aparent obligația de a asculta acționarii și creditorii afectați înainte de adoptarea deciziei atacate, în măsura în care necesitatea de a răspunde la un formular pregătit de SRB și adaptat intereselor sale împiedica exercitarea utilă a dreptului de a fi ascultat.

139    Aceștia apreciază că formularul întocmit de SRB nu permitea să se abordeze numeroase întrebări și că faptul că aveau posibilitatea de a prezenta orice observație suplimentară în raport cu decizia preliminară în maximum 5 000 de caractere nu permitea o analiză critică a evaluării 3 și a deciziei preliminare, cu atât mai mult cu cât era imposibil să se anexeze documente.

140    Trebuie amintit că articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă prevede că dreptul la bună administrare include dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere.

141    Dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele. În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de a fi ascultat urmărește un dublu obiectiv. Pe de o parte, acesta servește la instrumentarea dosarului și la stabilirea situației de fapt cât mai precis și corect posibil și, pe de altă parte, permite asigurarea unei protecții efective a persoanei interesate. Dreptul de a fi ascultat urmărește în special să garanteze ca orice decizie cauzatoare de prejudicii să fie adoptată în deplină cunoștință de cauză și are în special ca obiectiv să permită autorității competente să corecteze o eroare sau persoanei vizate să invoce elementele privind situația sa personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut [a se vedea Hotărârea din 21 octombrie 2021, Parlamentul/UZ, C‑894/19 P, EU:C:2021:863, punctele 89 și 90 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 325 și jurisprudența citată].

142    După cum rezultă din însuși modul său de redactare, această dispoziție este de aplicabilitate generală. Rezultă că dreptul de a fi ascultat trebuie respectat în orice procedură susceptibilă de a conduce la un act care lezează, chiar în cazul în care reglementarea aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate [a se vedea Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 67 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 326 și jurisprudența citată].

143    Având în vedere caracterul său de principiu fundamental și general de drept al Uniunii, aplicarea principiului dreptului la apărare, care include dreptul de a fi ascultat, nu poate fi nici exclusă, nici restrânsă printr‑un act normativ, iar respectarea sa trebuie, prin urmare, asigurată atât în cazul lipsei totale a unei reglementări specifice, cât și în cazul existenței unei reglementări care nu ar ține seama ea însăși de principiul menționat [a se vedea Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 327 și jurisprudența citată].

144    Mai întâi, trebuie arătat că Regulamentul nr. 806/2014 nu prevede nicio procedură specifică pentru ca acționarii și creditorii afectați de o măsură de rezoluție să fie ascultați înainte de adoptarea deciziei de a le acorda sau nu o compensație în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (e) din acest regulament.

145    Or, în speță, SRB a organizat o procedură referitoare la dreptul de a fi ascultat, în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, deschisă tuturor acționarilor și creditorilor afectați de rezoluția Banco Popular și care urmărea să le permită să prezinte comentarii cu privire la evaluarea 3 și la decizia preliminară înainte de adoptarea deciziei atacate.

146    În această privință, deși, astfel cum s‑a amintit la punctul 144 de mai sus, respectarea dreptului de a fi ascultat trebuie asigurată chiar și în lipsa unei reglementări care să prevadă în mod expres exercitarea acestui drept, nu este mai puțin adevărat că nici Regulamentul nr. 806/2014, nici articolul 41 din cartă nu prevăd o procedură specifică pentru punerea în aplicare a dreptului de a fi ascultat. Prin urmare, SRB dispunea de o marjă de apreciere pentru a organiza procedura pe care o considera adecvată pentru a permite acționarilor și creditorilor afectați să își exercite dreptul de a fi ascultați, cu condiția ca aceștia din urmă să își poată exercita dreptul în mod efectiv și util.

147    Astfel, în lipsa unor dispoziții specifice privind procedura referitoare la dreptul de a fi ascultat, alegerea SRB de a utiliza un formular pentru a obține comentariile acționarilor și ale creditorilor afectați ținea de marja sa de apreciere în organizarea acestei proceduri.

148    Reclamanții nu contestă că această procedură urmărea să garanteze un drept de a fi ascultat acționarilor și creditorilor afectați înainte de adoptarea deciziei atacate. Aceștia nu repun în discuție alegerea utilizării unui formular ca metodă de consultare. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 17 și 100 din cererea introductivă în cauza T‑302/20 și al punctelor 18 și 101 din cererile introductive în cauzele T‑303/20 și T‑307/20, aceștia reproșează SRB că a restrâns exercitarea dreptului lor de a fi ascultați, întrucât acest formular limita conținutul și lungimea comentariilor care puteau fi prezentate cu privire la evaluarea 3 și la decizia preliminară și, prin urmare, nu dispuneau de o „libertate totală” în exercitarea acestui drept.

149    Or, exercitarea dreptului de a fi ascultat poate fi supusă unor restrângeri, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, potrivit căruia:

„Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți. Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.”

150    În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că drepturile fundamentale precum respectarea dreptului la apărare, inclusiv a dreptului de a fi ascultat, nu constituie prerogative absolute, ci pot presupune restricții, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite prin măsura în cauză și să nu constituie, în raport cu obiectivul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere înseși substanței drepturilor astfel garantate [a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar aplicabil judecătorilor), C‑791/19, EU:C:2021:596, punctul 207 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 337 și jurisprudența citată].

151    În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, o încălcare a dreptului la apărare, în special a dreptului de a fi ascultat, nu determină anularea deciziei luate în urma procedurii administrative în cauză decât dacă, în lipsa neregularității săvârșite, această procedură ar fi putut avea un rezultat diferit (a se vedea Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 105 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 iunie 2021, CE/Comitetul Regiunilor, T‑355/19, EU:T:2021:369, punctul 101 și jurisprudența citată).

152    Într‑adevăr, reclamantul nu poate fi obligat să demonstreze că decizia în cauză ar fi fost diferită, ci doar că o astfel de ipoteză nu este complet exclusă, din moment ce această parte ar fi putut să se apere mai bine în lipsa neregularității procedurale (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2022, CRIA și CCCMC/Comisia, T‑30/19 și T‑72/19, EU:T:2022:266, punctul 242 și jurisprudența citată).

153    Cu toate acestea, existența unei neregularități cu privire la dreptul la apărare nu poate conduce la anularea actului atacat decât în măsura în care există posibilitatea ca, din cauza acestei neregularități, procedura administrativă să fi condus la un rezultat diferit, afectând astfel în mod concret dreptul la apărare al reclamantului (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 79 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 4 mai 2022, CRIA și CCCMC/Comisia, T‑30/19 și T‑72/19, EU:T:2022:266, punctul 243 și jurisprudența citată).

154    În cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat, descrisă la punctele 16-21 de mai sus, acționarii și creditorii afectați care îndeplineau criteriile fazei de înscriere au fost invitați să completeze un formular disponibil pe site‑ul internet al SRB, care cuprindea nouă întrebări generale, și anume șapte întrebări principale, dintre care una divizată în trei subîntrebări, care le permitea să prezinte comentarii cu privire la decizia preliminară, precum și cu privire la versiunea neconfidențială a evaluării 3. În special, ultima întrebare era o întrebare deschisă care le permitea să prezinte comentarii cu privire la orice subiect referitor la decizia preliminară care nu figura deja în formular.

155    În primul rând, reclamanții și Aeris Invest reproșează SRB că nu a examinat anumite comentarii pentru motivul că „nu intrau sub incidența procedurii”.

156    În această privință, în titlul 6.1 „evaluarea relevanței” din decizia atacată, SRB a arătat că, dat fiind că acționarii și creditorii afectați invocaseră o serie de elemente care nu aveau nicio legătură cu decizia preliminară sau cu raționamentul său subiacent cuprins în evaluarea 3, examinase mai întâi pertinența comentariilor respective. Acesta a considerat că astfel de comentarii nu erau susceptibile să influențeze aspectul dacă acționarii și creditorii afectați ar fi primit un tratament mai bun dacă Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență, că ieșeau din cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat și că nu vor fi luate în considerare.

157    SRB a enumerat astfel comentariile pe care le considera nerelevante, printre care cele referitoare la situația Banco Popular înainte de adoptarea schemei de rezoluție și la faptul că aceasta nu îndeplinea condițiile rezoluției, pe cele referitoare la alte elemente ale schemei de rezoluție și la evaluarea 2, pe cele referitoare la lipsa de informații privind schema de rezoluție și evaluarea BCE cu privire la situația de dificultate în care se află sau în care era susceptibilă de a se afla Banco Popular și pe cele referitoare la punerea în aplicare a procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat și în special cu privire la caracteristicile formularului.

158    Rezultă că, contrar celor susținute de reclamanți și de Aeris Invest, SRB a examinat toate comentariile primite și a explicat, în decizia atacată, motivul pentru care unele dintre aceste comentarii nu erau relevante pentru adoptarea deciziei atacate.

159    Or, este necesar să se constate că nici reclamanții, nici Aeris Invest nu arată care dintre comentariile respinse de SRB ca fiind nerelevante ar fi trebuit examinate. Ei nu explică în ce mod aceste comentarii, în măsura în care nu priveau nici evaluarea 3, nici decizia preliminară, ar fi putut avea o influență asupra conținutului deciziei atacate.

160    În orice caz, trebuie amintit că procedura referitoare la dreptul de a fi ascultat urmărea să obțină comentarii cu privire la decizia preliminară și la evaluarea 3 pentru a permite SRB să adopte o decizie cu privire la o eventuală compensare a acționarilor și a creditorilor afectați. Conform articolului 20 alineatul (17) din Regulamentul nr. 806/2014, amintit la punctul 62 de mai sus, această decizie se întemeiază pe o comparație între tratamentul real de care au beneficiat acționarii și creditorii afectați ca urmare a rezoluției și tratamentul de care aceștia ar fi beneficiat în cadrul unei lichidări ipotetice a Banco Popular la data rezoluției.

161    Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 100-104 de mai sus, situația Banco Popular la data rezoluției constituie un element factual care nu poate fi repus în discuție în stadiul stabilirii dreptului la o eventuală compensație în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014. Prin urmare, comentariile privind situația Banco Popular anterioară rezoluției nu erau relevante pentru adoptarea deciziei atacate.

162    În consecință, nu se poate reproșa SRB că a încălcat dreptul reclamanților de a fi ascultați pentru motivul că a înlăturat comentarii nerelevante.

163    În al doilea rând, reclamanții susțin că formularul elaborat de SRB nu permitea abordarea a numeroase teme, precum abordarea metodologică, independența evaluatorului, ipotezele formulate de cabinetul evaluator, contextul macroeconomic, impactul lichidării Banco Popular asupra celorlalte societăți ale grupului și întinderea provizioanelor pentru riscuri juridice.

164    Or, pe de o parte, este necesar să se constate că temele menționate de reclamanți erau acoperite de întrebările care figurau în formular. Astfel, întrebarea nr. 1 făcea trimitere la punctele din decizia preliminară care privesc metodologia utilizată în evaluarea 3; întrebarea nr. 3 făcea trimitere la punctul 3.2 din decizia preliminară care privește angajarea cabinetului evaluator și în special independența acestuia; întrebarea nr. 4 privea în mod expres ipotezele formulate de cabinetul evaluator; întrebarea nr. 6 privea provizioanele pentru riscuri juridice. Întrebarea nr. 7 era o chestiune deschisă care permitea reclamanților să abordeze contextul macroeconomic și impactul lichidării Banco Popular asupra celorlalte societăți ale grupului.

165    Pe de altă parte, din decizia atacată și din documentul de clarificare reiese că SRB și cabinetul evaluator au analizat comentarii ale acționarilor și ale creditorilor afectați referitoare la temele menționate de reclamanți. Aceștia din urmă nu pot pretinde, așadar, că formularul nu permitea abordarea lor.

166    În această privință, în ceea ce privește documentul de clarificare, punctul 5.1 răspunde la comentariile referitoare la metodologia utilizată de cabinetul evaluator și în special la cele privind ipotezele reținute în evaluarea 3, punctul 5.2 răspunde la comentariile referitoare la contextul macroeconomic, punctul 5.3 răspunde la comentariile referitoare la strategia de lichidare ipotetică utilizată în evaluarea 3 și în special care privesc diferitele scenarii ipotetice reținute, punctul 5.11 răspunde la comentariile referitoare la provizioanele pentru riscuri juridice, iar punctul 5.3.4 răspunde la comentariile referitoare la impactul lichidării Banco Popular asupra filialelor sale. În ceea ce privește decizia atacată, titlul 6.2.1 răspunde la „comentariile referitoare la independența cabinetului evaluator”, iar titlul 6.2.2 răspunde la „comentariile referitoare la conținutul evaluării 3”, în special la comentariile referitoare la metodologia utilizată de cabinetul evaluator și la diferitele ipoteze formulate în evaluarea 3, printre altele, cu privire la scenariile de lichidare. De exemplu, în acest titlu, SRB răspunde la comentarii referitoare la scenariul macroeconomic, la impactul lichidării Banco Popular asupra celorlalte entități din grup și la provizioanele pentru riscuri juridice.

167    Rezultă că reclamanții nu au dovedit că nu fuseseră în măsură să prezinte comentarii referitoare la subiecte care nu erau prevăzute de niciuna dintre întrebările cuprinse în formular și care ar fi avut un impact asupra deciziei atacate.

168    În al treilea rând, reclamanții susțin că formularul ar fi fost redactat de SRB într‑un mod adaptat intereselor sale sau că acesta urmărea să susțină criteriile și concluziile din evaluarea 3.

169    În această privință, Tribunalul nu poate decât să constate că, în formular, întrebările erau redactate în mod neutru sub forma unei prezentări succinte a subiectului în cauză și a unei trimiteri la părțile din decizia preliminară sau din evaluarea 3 vizate, urmată de o invitație adresată acționarilor și creditorilor afectați de a‑și prezenta comentariile sau opiniile cu privire la acest subiect.

170    În al patrulea rând, reclamanții și Aeris Invest susțin că SRB le‑a încălcat dreptul de a fi ascultați prin limitarea lungimii comentariilor lor la 5 000 de caractere pe întrebare și prin nepermiterea anexării unor documente.

171    În această privință, în decizia atacată, SRB a arătat că 2 855 de acționari și creditori afectați au răspuns la formular, ceea ce corespundea unui număr de aproximativ 23 822 de comentarii.

172    Or, comentariile prezentate de acționarii și de creditorii afectați în cursul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat ca răspuns la formular au făcut obiectul unei analize detaliate în titlul 6 din decizia atacată și au determinat cabinetul evaluator să adopte documentul de clarificare. Astfel, chiar dacă lungimea comentariilor era limitată de formular, SRB și cabinetul evaluator au răspuns în mod detaliat la acestea.

173    În plus, este necesar să se arate că reclamanții nu precizează care ar fi comentariile, altele decât cele care fuseseră invocate de acționarii și de creditorii afectați în cadrul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat și la care răspunseseră SRB și cabinetul evaluator, pe care ar fi fost împiedicați să le invoce din cauza dimensiunii formularului. Aceștia nu precizează nici care ar fi documentele pe care ar fi dorit să le poată anexa la formular.

174    Rezultă că argumentul reclamanților referitor la limitarea lungimii răspunsurilor la formular este pur teoretic și nu poate stabili corespunzător cerințelor legale că, în lipsa unei astfel de limite, procedura ar fi putut conduce la un rezultat diferit.

175    În ceea ce privește argumentul Aeris Invest potrivit căruia nu era posibil să se propună, ca răspuns la formular, o metodă alternativă de evaluare, trebuie să se constate că acesta este inoperant. Astfel, obiectivul procedurii referitoare la dreptul de a fi ascultat era de a se obține comentarii cu privire la decizia preliminară și la evaluarea 3 susceptibile să afecteze decizia care urma să fie adoptată de SRB. Or, simpla prezentare a unei metode de evaluare diferite de cea care figurează în evaluarea 3 nu este, în sine, de natură să repună în discuție validitatea acesteia din urmă și, prin urmare, nici să afecteze legalitatea deciziei atacate.

176    Prin urmare, al treilea motiv trebuie să fie respins.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din cartă

177    Reclamanții susțin că SRB a încălcat dreptul la o cale de atac efectivă, consacrat la articolul 47 din cartă, atunci când a declarat confidențiale părți esențiale din evaluarea 3, ceea ce i‑a împiedicat să formuleze prezenta acțiune cu garanțiile necesare și a adus atingere dreptului lor la apărare. Aceștia reproșează SRB că a omis informațiile referitoare la provizioanele pentru riscuri juridice, care figurează în evaluarea 3.

178    Reclamanții susțin că împrejurările care au determinat SRB să adopte schema de rezoluție rămân necunoscute și că SRB continuă să omită informații esențiale pentru apărarea lor, ceea ce i‑ar fi obligat să solicite întocmirea unui raport de expertiză într‑o situație dezavantajoasă în raport cu cabinetul evaluator, care ar fi putut obține informații care nu au fost făcute publice. SRB s‑ar afla astfel într‑o poziție privilegiată în raport cu reclamanții și ar fi încălcat principiul egalității armelor.

179    SRB și Regatul Spaniei susțin că acest motiv este inadmisibil. SRB consideră că reclamanții pun în discuție decizii distincte de decizia atacată, care sunt lipsite de relevanță pentru prezenta procedură. Regatul Spaniei consideră că acest motiv se întemeiază pe o afirmație generală lipsită de justificare.

180    În primul rând, în ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, articolul 47 primul paragraf din cartă prevede că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de articolul menționat. Rezultă din jurisprudența Curții că efectivitatea controlului jurisdicțional garantat prin această dispoziție impune printre altele ca persoana interesată să își poată apăra drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța competentă cu o acțiune îndreptată împotriva unei anumite entități (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2021, Banco de Portugal și alții, C‑504/19, EU:C:2021:335, punctul 57 și jurisprudența citată).

181    Cu toate acestea, astfel cum s‑a menționat la punctul 151 de mai sus, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că drepturile fundamentale nu constituie prerogative absolute, ci pot să cuprindă restricții, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de măsura în cauză și să nu implice, din perspectiva scopului urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului drepturilor astfel garantate (a se vedea Hotărârea din 13 septembrie 2018, UBS Europe și alții, C‑358/16, EU:C:2018:715, punctul 62 și jurisprudența citată).

182    Asemenea restricții pot viza printre altele protecția cerințelor de confidențialitate sau de secret profesional, cărora accesul la anumite informații și documente le poate aduce atingere (a se vedea Hotărârea din 13 septembrie 2018, UBS Europe și alții, C‑358/16, EU:C:2018:715, punctul 63 și jurisprudența citată).

183    În caz de conflict între, pe de o parte, interesul persoanei vizate de un act care îi cauzează prejudicii de a dispune de informațiile necesare pentru a fi în măsură să își exercite pe deplin dreptul la apărare și, pe de altă parte, interesele legate de păstrarea confidențialității informațiilor acoperite de obligația privind secretul profesional, revine autorităților sau instanțelor judecătorești competente sarcina să caute, în raport cu împrejurările fiecărei cauze, un echilibru între aceste interese opuse (a se vedea Hotărârea din 13 septembrie 2018, UBS Europe și alții, C‑358/16, EU:C:2018:715, punctul 69 și jurisprudența citată).

184    Trebuie să se arate că articolul 88 alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede:

„Înainte ca informațiile să fie divulgate, comitetul se asigură că acestea nu cuprind informații confidențiale, evaluând în special efectele pe care le‑ar putea avea divulgarea lor asupra interesului public în ceea ce privește politica financiară, monetară și economică, precum și asupra intereselor comerciale ale persoanelor fizice și juridice, asupra scopului inspecțiilor, asupra anchetelor și asupra auditurilor. Procedura de verificare a efectelor divulgării informațiilor include o evaluare specifică a efectelor oricărei divulgări a conținutului și detaliilor planurilor de rezoluție astfel cum sunt prevăzute la articolele 8 și 9 [din Regulamentul nr. 806/2014], ale rezultatului evaluărilor realizate în conformitate cu articolul 10 [din acest regulament] sau ale schemei de rezoluție menționate la articolul 18 [din același regulament].”

185    Primo, în ceea ce privește nedivulgarea anumitor informații referitoare la provizioanele pentru riscuri juridice care figurează în evaluarea 3, SRB a arătat, în decizia atacată, că, pentru a se publica o versiune neconfidențială a evaluării 3, aceasta din urmă făcuse obiectul unor cenzurări în temeiul articolului 88 alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014 pentru a proteja informațiile confidențiale privind Banco Popular acoperite de secretul profesional. Acesta a arătat că cenzurarea de informații se limitase la estimări și la afirmații individuale specifice de la punctul 4.9 din evaluarea 3, referitor la provizioanele pentru riscuri juridice, însă informațiile privind natura și sursa cererilor specifice și realizările estimate agregate nu fuseseră cenzurate. SRB a precizat că informațiile cenzurate erau departe de a fi informații publice și erau, într‑o anumită măsură, prospective, iar divulgarea lor ar putea aduce atingere dreptului la apărare al Banco Popular în cadrul unor proceduri judiciare în curs. SRB a arătat că, pe baza consultării cu Banco Popular și punând în balanță interesele acționarilor și ale creditorilor afectați și obligația sa de a nu divulga informații protejate de secretul profesional, cenzurase anumite informații limitate care figurau la punctul 4.9 din evaluarea 3.

186    Or, trebuie arătat că reclamanții nu contestă aprecierea SRB potrivit căreia datele cenzurate referitoare la provizioanele pentru riscuri juridice care figurau în evaluarea 3 erau acoperite de secretul profesional și erau confidențiale. Aceștia nu repun în discuție obligația SRB de a proteja datele confidențiale care decurg din articolul 88 alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014.

187    În plus, reclamanții nu invocă niciun argument de natură să demonstreze că interesul lor de a dispune de aceste informații ar trebui să primeze asupra respectării secretului profesional și că datele ocultate în evaluarea 3 referitoare la provizioanele pentru riscuri juridice ar fi necesare pentru înțelegerea deciziei atacate sau pentru exercitarea dreptului lor la o cale de atac jurisdicțională efectivă.

188    Secundo, în ceea ce privește argumentul referitor la nedivulgarea anumitor informații referitoare la schema de rezoluție, este suficient să se arate că reclamanții nu stabilesc care ar fi informațiile pe care le califică drept „esențiale”.

189    În plus, reclamanții nu explică în ce măsură informațiile referitoare la schema de rezoluție, la dosarul aferent acesteia sau la împrejurările care au condus la adoptarea sa ar fi relevante pentru contestarea deciziei atacate.

190    Rezultă că argumentul reclamanților referitor la încălcarea dreptului la o cale de atac efectivă trebuie să fie respins.

191    În al doilea rând, potrivit jurisprudenței, principiul egalității armelor, care face parte integrantă din principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, consacrat la articolul 47 din cartă, întrucât este un corolar al noțiunii înseși de proces echitabil, precum, printre altele, principiul contradictorialității, presupune obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a‑și susține cauza, inclusiv probele, în condiții care nu o plasează într‑o situație de dezavantaj net în raport cu adversarul acesteia (a se vedea Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C‑189/18, EU:C:2019:861, punctul 61 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 iulie 2022, Nord Stream 2/Parlamentul și Consiliul, C‑348/20 P, EU:C:2022:548, punctul 128 și jurisprudența citată).

192    Acest principiu are drept scop asigurarea echilibrului procedural între părțile la o procedură judiciară, garantând egalitatea drepturilor și obligațiilor acestor părți în ceea ce privește în special regulile care reglementează administrarea probelor și dezbaterea contradictorie în fața instanței, precum și dreptul la o cale de atac al acestor părți. În vederea îndeplinirii cerințelor privind dreptul la un proces echitabil, este important ca părțile să aibă cunoștință și să poată discuta în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii (Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C‑189/18, EU:C:2019:861, punctul 62 și jurisprudența citată).

193    Or, este suficient să se arate că, întrucât procedura care a condus la adoptarea deciziei atacate nu este o procedură jurisdicțională, ci administrativă, iar SRB nu constituie o instanță judecătorească în sensul articolului 47 din cartă, această dispoziție nu este aplicabilă în speță, iar reclamanții nu pot invoca în mod întemeiat o încălcare a principiului egalității armelor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 mai 2017, Deza/ECHA, T‑115/15, EU:T:2017:329, punctul 213).

194    În orice caz, reclamanții nu pot pretinde că trebuiau să dispună de aceleași informații precum cabinetul evaluator pentru a obține realizarea unei evaluări de către un expert. Astfel, o evaluare efectuată de un expert desemnat de reclamanți nu este prevăzută de Regulamentul nr. 806/2014, iar rezultatul său nu poate obliga SRB. Reclamanții nu pot, așadar, să revendice o egalitate de tratament între cabinetul evaluator și experții lor în ceea ce privește accesul la informațiile confidențiale și nu pot deduce din aceasta concluzia că SRB se află într‑o situație privilegiată în raport cu ei în prezenta procedură.

195    Din ceea ce precedă reiese că al patrulea motiv trebuie să fie respins.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate consacrat la articolul 17 și la articolul 52 alineatul (1) din cartă, precum și la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO

196    Reclamanții susțin că decizia atacată încalcă dreptul de proprietate al foștilor acționari ai Banco Popular întrucât aceștia nu au primit o despăgubire justă pentru pierderea lor. Ei susțin că atingerea adusă dreptului lor de proprietate nu respecta cerințele prevăzute la articolul 17 din cartă, întrucât nu a fost prevăzută în „cazurile și condițiile prevăzute de lege”. Aceștia consideră că, deși legea prevede dreptul de a primi o despăgubire justă, nu au primit‑o, deși raportul de expertiză anexat la cererile introductive ar demonstra că foștii acționari ai Banco Popular ar fi beneficiat de un tratament mai bun într‑o procedură obișnuită de insolvență decât cel al cărui obiect l‑au făcut în cadrul rezoluției. Reclamanții consideră că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate ar constitui o atingere adusă dreptului de proprietate consacrat la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

197    Trebuie amintit că articolul 17 alineatul (1) din cartă prevede:

„Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.”

198    Principiul potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat, prevăzut la articolul 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014, prevede că niciun creditor nu trebuie să suporte pierderi mai mari decât pierderile pe care le‑ar fi suportat dacă entitatea care a făcut obiectul unei măsuri de rezoluție ar fi fost lichidată printr‑o procedură obișnuită de insolvență.

199    În cazul în care, în urma evaluării efectuate în temeiul articolului 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014, se stabilește că acționarii sau creditorii au suferit pierderi mai mari în cadrul rezoluției decât cele pe care le‑ar fi suferit în cazul unei lichidări potrivit unei proceduri obișnuite de insolvență, articolul 76 alineatul (1) litera (e) din același regulament prevede că SRB poate recurge la FUR pentru a le plăti o compensație.

200    Rezultă că Regulamentul nr. 806/2014 instituie un mecanism care urmărește să garanteze acționarilor sau creditorilor entității supuse unei rezoluții o despăgubire justă în conformitate cu cerințele articolului 17 alineatul (1) din cartă [Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 415].

201    În speță, pentru a dovedi o eventuală încălcare a dreptului lor de proprietate care rezultă din decizia atacată, reclamanții trebuie să demonstreze că SRB a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat, în temeiul evaluării 3, că acționarii și creditorii afectați ai Banco Popular nu ar fi fost tratați mai bine în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență decât în cadrul rezoluției.

202    Or, din respingerea primelor patru motive rezultă că reclamanții nu au dovedit existența unei astfel de erori.

203    Aeris Invest nu poate susține în mod valabil că SRB a încălcat articolul 17 din cartă întrucât valoarea compensației în temeiul principiului potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat a fost calculată pe baza celui mai pesimist scenariu posibil pentru acționari, și anume a unei proceduri de lichidare a Banco Popular. Astfel, este suficient să se amintească faptul că din analiza primului aspect al primului motiv reiese că aplicarea unui scenariu contrafactual de lichidare este conformă cu dispozițiile aplicabile.

204    În plus, în cadrul celui de al cincilea motiv, reclamanții se limitează să susțină că raportul de expertiză anexat la cererile introductive ar stabili că acționarii și creditorii afectați ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență decât cel care le‑a fost aplicat în cadrul rezoluției.

205    Or, în această privință, este suficient să se amintească faptul că raportul de expertiză anexat la cererile introductive, în măsura în care conține o evaluare a Banco Popular ca întreprindere care își continuă activitatea, nu este pertinent, întrucât se întemeiază pe ipoteza eronată potrivit căreia Banco Popular și‑ar fi putut continua activitățile. Acest raport nu poate, așadar, în orice caz, să stabilească faptul că, în scenariul contrafactual al unei lichidări potrivit unei proceduri obișnuite de insolvență, creditorii Banco Popular ar fi beneficiat de un tratament mai bun decât în cadrul rezoluției și că ar fi rezultat din aceasta o diferență de tratament care necesită plata unei compensații.

206    În plus, Aeris Invest arată că, pentru a se stabili dacă o compensație este suficientă în sensul articolului 17 din cartă, trebuie să se examineze sistemul de compensare astfel cum este prevăzut de Regulamentul nr. 806/2014 în ansamblul său. Pe de o parte, articolul 20 alineatele (11) și (12) din Regulamentul nr. 806/2014 ar prevedea o compensație calculată pe baza valorii activului net, după o evaluare definitivă. Pe de altă parte, articolul 20 alineatul (16) și articolul 76 alineatul (1) litera (e) din același regulament ar prevedea o compensare în temeiul principiului potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat. Ar fi vorba despre două etape complementare, iar compensarea în temeiul principiului potrivit căruia niciun creditor nu este dezavantajat nu ar fi completă fără o compensație calculată pe baza valorii activului net. Or, în speță, SRB ar fi înlăturat posibilitatea unei astfel de compensări, ținând seama de instrumentul de rezoluție utilizat.

207    Astfel cum arată SRB, acest argument al Aeris Invest se întemeiază pe o înțelegere eronată a Regulamentului nr. 806/2014. Articolul 20 alineatul (12) din Regulamentul nr. 806/2014 nu stabilește un mecanism de compensare, ci are în vedere o modificare a măsurilor de rezoluție în cazul în care evaluarea ex post efectuată în temeiul articolului 20 alineatul (11) din același regulament conduce la un rezultat diferit de cel al evaluării provizorii. Plata unei compensații în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014 și măsurile prevăzute la articolul 20 alineatul (12) din același regulament au finalități diferite și nu constituie măsuri complementare.

208    În plus, Curtea a statuat că aplicarea instrumentului de vânzare a activității, care este instrumentul de rezoluție care a fost adoptat în privința Banco Popular, nu face parte dintre cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (12) din Regulamentul nr. 806/2014, în care o compensație poate fi plătită în urma unei evaluări definitive ex post [Hotărârea din 21 decembrie 2021, Aeris Invest/SRB, C‑874/19 P, EU:C:2021:1040, punctul 81, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/SRB, C‑934/19 P, EU:C:2021:1042, punctul 92].

209    În orice caz, trebuie să se constate că Aeris Invest nu explică în ce măsură lipsa unei evaluări definitive ex post în temeiul articolului 20 alineatul (11) din Regulamentul nr. 806/2014 ar fi fost de natură să modifice aprecierea care figurează în decizia atacată cu privire la lipsa unei compensații pentru diferența de tratament, prevăzută la articolul 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014.

210    În consecință, acest argument nu poate afecta validitatea deciziei atacate și este inoperant.

211    În sfârșit, contrar celor susținute de Aeris Invest, calculul unei eventuale despăgubiri nu a fost efectuat la o dată ulterioară foarte îndepărtată de expropriere. Astfel, în temeiul articolului 20 alineatul (18) din Regulamentul nr. 806/2014, cabinetul evaluator, în cadrul evaluării 3, a luat în calcul ipoteza că Banco Popular ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de insolvență la momentul adoptării schemei de rezoluție, dacă aceasta nu ar fi fost executată. Cabinetul evaluator nu s‑a întemeiat, așadar, pe o valoare a Banco Popular ulterioară rezoluției.

212    Prin urmare, reclamanții și Aeris Invest nu au demonstrat că decizia SRB de a nu le acorda nicio compensație în temeiul articolului 76 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 806/2014 ar constitui o încălcare a dreptului lor de proprietate.

213    Din ceea ce precedă reiese că al cincilea motiv trebuie să fie respins.

 Cu privire la cererea de măsuri de cercetare judecătorească

214    În cererile introductive și ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii, reclamanții au solicitat Tribunalului adoptarea unei măsuri de cercetare judecătorească, în temeiul articolului 88 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, privind audierea autorului raportului de expertiză anexat la cererile introductive.

215    În ceea ce privește cererile de măsuri de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească formulate de o parte într‑un litigiu, trebuie amintit că numai Tribunalul este competent să se pronunțe asupra eventualei necesități de a completa informațiile de care dispune în legătură cu cauzele cu care este sesizat [a se vedea Hotărârea din 4 martie 2021, Liaño Reig/SRB, C‑947/19 P, EU:C:2021:172, punctul 98 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/Comisia, T‑570/17, EU:T:2022:314, punctul 435 și jurisprudența citată].

216    Din jurisprudența Curții reiese că, chiar dacă o cerere de audiere a unor martori, formulată în cererea introductivă, menționează cu precizie faptele în legătură cu care trebuie să fie audiat martorul sau martorii și motivele de natură să justifice audierea acestora, este de competența Tribunalului să aprecieze pertinența cererii în raport cu obiectul litigiului și cu necesitatea de a proceda la audierea martorilor citați (a se vedea Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Mamoli Robinetteria/Comisia, C‑619/13 P, EU:C:2017:50, punctul 118 și jurisprudența citată, Hotărârea din 22 octombrie 2020, Silver Plastics și Johannes Reifenhäuser/Comisia, C‑702/19 P, EU:C:2020:857, punctul 29).

217    În speță, este necesar să se arate că elementele conținute în dosar, precum și explicațiile date în ședință sunt suficiente pentru a permite Tribunalului să se pronunțe, acesta putând statua în mod util pe baza concluziilor, a motivelor și a argumentelor dezvoltate în cursul judecății și având în vedere documentele depuse de părți.

218    Rezultă că trebuie să fie respinsă cererea de măsuri de cercetare judecătorească a reclamanților, precum și acțiunea în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

219    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de SRB, conform concluziilor acestuia din urmă.

220    În temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Regatul Spaniei suportă, prin urmare, propriile cheltuieli de judecată.

221    În temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la alineatele (1) și (2) ale acestui articol, să suporte propriile cheltuieli de judecată. În speță, Aeris Invest, care a intervenit în susținerea reclamanților în cauza T‑302/20, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunile.

2)      Îi obligă, în cauza T‑302/20, pe domnul Antonio Del Valle Ruíz și pe ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă, în cauza T‑303/20, pe domnul José María Arias Mosquera și pe ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă și, în cauza T‑307/20, Calatrava Real State 2015, SL, la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comitetul unic de rezoluție (SRB).

3)      Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

4)      Aeris Invest Sàrl suportă propriile cheltuieli de judecată.

van der Woude De Baere Steinfatt

Kecsmár       Kingston

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 22 noiembrie 2023.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 806/2014

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 alineatul (16) din Regulamentul nr. 806/2014

Cu privire la primul aspect, referitor la determinarea scenariului contrafactual

– Cu privire la prima critică, prin care se urmărește contestarea utilizării unui scenariu de lichidare

– Cu privire la a doua critică, prin care se urmărește contestarea cesiunii activelor în mod individual sau pe portofoliu

Cu privire la al doilea aspect, referitor la independența cabinetului evaluator

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat consacrat la articolul 41 alineatul (2) din cartă

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din cartă

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate consacrat la articolul 17 și la articolul 52 alineatul (1) din cartă, precum și la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO

Cu privire la cererea de măsuri de cercetare judecătorească

Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: spaniola.

1      Lista celorlalți reclamanți este anexată numai la versiunea notificată părților.

2      Lista celorlalți reclamanți este anexată numai la versiunea notificată părților.