Cauza C‑308/14

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Coordonarea sistemelor de securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Articolul 4 – Egalitate de tratament în ceea ce privește accesul la prestațiile de securitate socială – Drept de ședere – Directiva 2004/38/CE – Legislație națională prin care se refuză acordarea anumitor alocații familiale sau a unui credit fiscal pentru copilul aflat în întreținerea resortisanților din alte state membre care nu au un drept legal de ședere”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 14 iunie 2016

1.        Securitate socială – Lucrători migranți – Reglementare a Uniunii – Domeniu de aplicare material – Prestații de securitate socială – Noțiune – Alocații familiale destinate compensării unei părți din cheltuielile suportate de o persoană care are unul sau mai mulți copii în întreținere și acordate oricărei persoane la cererea acesteia – Credit fiscal pentru copilul aflat în întreținere plătit oricărei persoane care are unul sau mai mulți copii în întreținere în funcție de mai mulți factori care privesc situația individuală a familiei în cauză – Includere

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 1 lit. (z) și art. 3 alin. (1) lit. (j)]

2.        Securitate socială – Lucrători migranți – Legislație aplicabilă – Aplicarea simultană a mai multor legislații naționale – Excludere – Sistem de norme de conflict – Caracter complet

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 11 alin. (3) lit. (e)]

3.        Securitate socială – Lucrători migranți – Egalitate de tratament în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 883/3004 – Legislație națională care subordonează posibilitatea de a beneficia de prestații sociale de o condiție de ședere legală – Justificare – Condiții

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4; Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 și art. 14 alin. (2)]

4.        Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Proba neîndeplinirii obligațiilor – Sarcina probei ce revine Comisiei – Prezentarea unor elemente care indică neîndeplinirea obligațiilor

(art. 258 TFUE)

1.        Unele prestații acordate în mod automat familiilor care îndeplinesc anumite criterii obiective vizând în special numărul membrilor, veniturile și resursele financiare, în afara oricărei aprecieri individuale și discreționare a nevoilor personale, și care urmăresc să compenseze sarcinile de familie trebuie considerate prestații de securitate socială.

Prin urmare, trebuie calificate drept „prestații de securitate socială” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială coroborat cu articolul 1 litera (z) din același regulament alocațiile familiale destinate în special compensării unei părți din cheltuielile pe care trebuie să le suporte o persoană care are unul sau mai mulți copii în întreținere și acordate oricărei persoane la cererea acesteia, precum și creditul fiscal pentru copilul aflat în întreținere plătit oricărei persoane care are unul sau mai mulți copii în întreținere, al cărui cuantum variază în funcție de veniturile familiale, de numărul copiilor aflați în întreținere, precum și de alți factori care privesc situația individuală a familiei în cauză.

(a se vedea punctele 58-61)

2.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 63-66 și 68)

3.        Un stat membru gazdă care, pentru a acorda prestații sociale, impune legalitatea șederii unui resortisant al unui alt stat membru pe teritoriul său săvârșește o discriminare indirectă.

Pentru a fi justificată, o astfel de discriminare indirectă trebuie să fie de natură să asigure realizarea unui obiectiv legitim și nu poate depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

În această privință, necesitatea de a proteja finanțele statului membru gazdă justifică, în principiu, posibilitatea de a controla legalitatea șederii la momentul acordării unei prestații sociale în special în cazul persoanelor care provin din alte state membre și sunt inactive din punct de vedere economic, o astfel de acordare fiind de natură să aibă consecințe asupra nivelului global al ajutorului care poate fi acordat de acest stat.

În ceea ce privește proporționalitatea criteriului dreptului de ședere, verificarea efectuată de autoritățile naționale în cadrul acordării prestațiilor sociale în cauză a faptului că solicitantul nu se află în mod nelegal pe teritoriu trebuie considerată ca o situație de control al legalității șederii cetățenilor Uniunii, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, motiv pentru care ea nu poate fi sistematică.

Prin urmare, atunci când numai în cazul în care există vreo bănuială autoritățile naționale efectuează verificări necesare pentru a stabili dacă solicitantul îndeplinește sau nu îndeplinește condițiile prevăzute în Directiva 2004/38, în special pe cele menționate la articolul 7, și, prin urmare, dacă dispune de dreptul de ședere legală pe teritoriul acestui stat membru, în sensul directivei menționate, legislația națională citată mai sus nu constituie o discriminare interzisă în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

(a se vedea punctele 76, 79-82, 84 și 86)

4.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 85)