Cauza C‑791/19 R
Comisia Europeană
împotriva
Republicii Polone
Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 8 aprilie 2020
„Procedură de măsuri provizorii – Articolul 279 TFUE – Cerere de măsuri provizorii – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Independența Izba Dyscyplinarna (Camera Disciplinară) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia)”
1. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Principiul independenței judecătorilor – Întindere
[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 48)
(a se vedea punctele 29, 30, 34, 65 și 66)
2. State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Nouă cameră disciplinară a Curții Supreme compusă din judecători numiți de Președintele Republicii Polone la propunerea Consiliului Național al Magistraturii – Încălcare în caz de îndoieli legitime născute în percepția justițiabililor, referitoare la impenetrabilitatea camerei respective în privința unor elemente exterioare și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă – Criterii – Condițiile obiective de creare a camerei menționate, caracteristicile acesteia și procesul de numire a membrilor săi – Independența Consiliului Național al Magistraturii
(art. 2 și 19 TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf]
(a se vedea punctele 31-33, 35, 68 și 70-72)
3. Procedură de măsuri provizorii – Competența judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii – Cerere de măsuri provizorii formulată în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor prin care se urmărește contestarea compatibilității cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE a unor dispoziții naționale referitoare la regimul disciplinar aplicabil unor judecători care se pronunță asupra unor chestiuni care țin de dreptul Uniunii – Cerere care ține de competența judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii
[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 278 și 279 TFUE]
(a se vedea punctul 36)
4. Procedură de măsuri provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – Fumus boni iuris – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Caracter cumulativ – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Putere de apreciere a judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii
[art. 278 și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 160 alin. (3)]
(a se vedea punctul 51)
5. Procedură de măsuri provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – Fumus boni iuris – Examinare prima facie a motivelor invocate în susținerea acțiunii principale – Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Dispoziții naționale referitoare la regimul disciplinar aplicabil judecătorilor care se pronunță cu privire la chestiuni care intră sub incidența dreptului Uniunii – Dispoziții privind entitatea însărcinată să se pronunțe în cauzele disciplinare referitoare la acești judecători – Critică privind problema respectării de către entitatea instituită a cerinței de independență a judecătorilor prevăzute la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Critică care nu este nefondată la prima vedere
[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 278 și 279 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]
(a se vedea punctele 52, 64, 67 și 75-78)
6. Procedură de măsuri provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Noțiune – Risc de a se aduce atingere independenței entității care judecă cauze disciplinare ale judecătorilor unui stat membru care se pronunță cu privire la chestiuni care intră sub incidența dreptului Uniunii – Includere
[art. 2 TUE; art. 278 și 279 TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 160 alin. (3)]
(a se vedea punctele 82-86, 89, 90, 92 și 93)
7. Procedură de măsuri provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de dispunere – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză – Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Dispoziții naționale referitoare la regimul disciplinar aplicabil judecătorilor care se pronunță cu privire la chestiuni care intră sub incidența dreptului Uniunii – Dispoziții privind entitatea însărcinată să se pronunțe în cauzele disciplinare referitoare la acești judecători – Risc de a se aduce atingere independenței entității menționate – Interesul statului membru în cauză privind administrarea justiției în ordinea sa juridică – Supremația interesului general al Uniunii
[art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; art. 278 și 279 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]
(a se vedea punctele 104 și 109-113)
Rezumat
La 8 aprilie 2020, în Ordonanța privind măsuri provizorii Comisia/Polonia (C‑791/19 R), Curtea, reunită în Marea Cameră, a obligat Republica Polonă să suspende imediat aplicarea dispozițiilor naționale care constituie temeiul competenței Camerei Disciplinare a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) pentru a se pronunța în cauze disciplinare referitoare la judecători și să se abțină de la transmiterea cauzelor pendinte în fața Camerei Disciplinare unui complet de judecată care nu îndeplinește cerințele de independență definite, printre altele, în Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții(1). Cererea de măsuri provizorii a fost formulată în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor introduse de Comisie în luna octombrie a anului 2019, prin care se urmărește să se constate că Polonia, prin faptul că a adoptat noul regim disciplinar al judecătorilor Curții Supreme și ai instanțelor de drept comun, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE(2) coroborat cu articolul 267 al doilea și al treilea paragraf TFUE(3).
În temeiul acestui nou regim, adoptat în anul 2017, Camera Disciplinară instituită în cadrul Curții Supreme este competentă să soluționeze cauze disciplinare privind judecătorii acestei instanțe și, în apel, pe cele privind judecătorii instanțelor de drept comun. Potrivit Comisiei(4), regimul menționat nu garantează independența și imparțialitatea Camerei Disciplinare, compusă exclusiv din judecători selectați de Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, denumit în continuare „KRS”), ai cărui cincisprezece membri au fost aleși de camera inferioară a Parlamentului polonez, în timp ce, înainte de reforma din anul 2017, aceștia erau aleși de colegii lor. În urma Hotărârii A. K.(5), Camera pentru litigii de muncă și asigurări sociale a Curții Supreme, statuând în cauzele aflate la originea acestei hotărâri, a apreciat, în hotărârile din 5 decembrie 2019 și din 15 ianuarie 2020, că Camera Disciplinară nu poate, ținând seama de condițiile creării sale, de întinderea competențelor sale, de compunerea sa, precum și de implicarea KRS în constituirea sa, să fie considerată o instanță nici în sensul dreptului Uniunii, nici în sensul dreptului polonez. Cu toate acestea, Camera Disciplinară menționată a continuat să își exercite funcțiile jurisdicționale.
În primul rând, înainte de a examina pe fond cererea de măsuri provizorii formulată de Comisie, Curtea a respins excepția de inadmisibilitate ridicată de Polonia. În special, în ceea ce privește competența sa de a dispune măsurile provizorii în discuție, Curtea a amintit că, deși organizarea justiției în statele membre intră în competența acestora din urmă, totuși, în exercitarea acestei competențe, statele membre sunt ținute să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii, în special din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE. Curtea a arătat în continuare că această dispoziție, care concretizează valoarea statului de drept, încredințează instanțelor naționale și Curții obligația de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum și protecția jurisdicțională a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul menționat. După ce a amintit importanța primordială a menținerii independenței organismelor menționate pentru a garanta o astfel de protecție, Curtea a subliniat că revine, în consecință, oricărui stat membru sarcina de a se asigura că regimul disciplinar aplicabil judecătorilor instanțelor naționale care fac parte din sistemul lor de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii respectă principiul independenței judecătorilor. Astfel, trebuie să se garanteze în special faptul că deciziile pronunțate în cadrul procedurilor disciplinare inițiate împotriva judecătorilor acestor instanțe sunt controlate de o entitate care îndeplinește ea însăși garanțiile inerente unei protecții jurisdicționale efective, printre care cea de independență. În aceste condiții, Curtea și‑a recunoscut competența, în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor prin care se urmărește să se conteste compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unor dispoziții naționale referitoare la regimul disciplinar aplicabil judecătorilor chemați să se pronunțe asupra unor chestiuni care țin de dreptul Uniunii, de a dispune măsuri provizorii având ca obiect suspendarea aplicării unor astfel de dispoziții.
În al doilea rând, în ceea ce privește examinarea pe fond a cererii de măsuri provizorii, Curtea a amintit condițiile în care judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate dispune o măsură provizorie. Trebuie să se stabilească astfel că dispunerea unei asemenea măsuri este justificată, la prima vedere, în fapt și în drept (fumus boni iuris) și este urgentă, în sensul că, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, este necesar ca aceasta să fie adoptată și să își producă efectele înainte de pronunțarea deciziei pe fond. Dacă este cazul, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie de asemenea să evalueze comparativ interesele prezente în cauză.
În ceea ce privește condiția referitoare la existența unui fumus boni iuris, Curtea a subliniat mai întâi că această condiție este îndeplinită atunci când cel puțin unul dintre motivele invocate de partea care solicită măsurile provizorii în susținerea acțiunii pe fond nu este, la prima vedere, lipsit de un temei serios. În speță, fără a se pronunța cu privire la temeinicia argumentelor invocate de părți în cadrul acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Curtea a constatat că, având în vedere elementele de fapt invocate de Comisie, precum și elementele de interpretare furnizate în special de Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independența Curții Supreme)(6), și de Hotărârea A. K., argumentele referitoare la lipsa garanției de independență și de imparțialitate a Camerei Disciplinare, invocate în cadrul acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, nu par, la prima vedere, lipsite de un temei serios.
În ceea ce privește condiția privind urgența, Curtea a considerat că aceasta era stabilită în speță. Astfel, simpla perspectivă ca judecătorii Curții Supreme și ai instanțelor de drept comun să suporte riscul unei proceduri disciplinare care poate conduce la sesizarea unei entități a cărei independență nu ar fi garantată poate afecta propria lor independență și, în consecință, protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii. Curtea a dedus de aici că aplicarea dispozițiilor naționale în litigiu care atribuie competența de a se pronunța în cauzele disciplinare referitoare la judecătorii citați anterior unei entități a cărei independență ar putea să nu fie garantată poate cauza un prejudiciu grav și ireparabil ordinii juridice a Uniunii.
În sfârșit, Curtea a examinat evaluarea comparativă a intereselor în cauză. Pentru a concluziona că aceasta înclina în favoarea dispunerii măsurilor provizorii solicitate de Comisie, ea a arătat în special că dispunerea acestor măsuri nu ar conduce la dizolvarea Camerei Disciplinare, ci numai la suspendarea provizorie a activității sale până la pronunțarea hotărârii definitive. Pe de altă parte, aceasta a apreciat că, în măsura în care acordarea măsurilor menționate ar presupune că soluționarea cauzelor pendinte în fața Camerei Disciplinare trebuie să fie suspendată până la pronunțarea hotărârii definitive, prejudiciul rezultat din suspendarea acestor cauze pentru justițiabilii în cauză ar fi mai redus decât cel care rezultă din examinarea lor de către o entitate a cărei lipsă de independență și de imparțialitate nu poate, la prima vedere, să fie exclusă.