ORDONANȚA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

24 septembrie 2010

Cauza T‑498/09 P

Petrus Kerstens

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Promovare — Exercițiul de promovare 2005 — Atribuirea de puncte de prioritate — Sarcina probei — Dreptul la apărare — Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 29 septembrie 2009, Kerstens/Comisia (F‑102/07, RepFP, p. I‑A‑1‑359 și II‑A‑1‑1881), și prin care se urmărește anularea acestei hotărâri

Decizia: Respinge recursul. Îl obligă pe domnul Petrus Kerstens la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul ordonanței

1.      Recurs — Motive — Admisibilitate — Chestiuni de drept

[Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]

2.      Funcționari — Promovare — Analiză comparativă a meritelor — Modalități

[Statutul funcționarilor, art. 45 alin. (1)]

3.      Procedură — Procedura scrisă

1.      În temeiul articolului 11 din anexa I la Statutul Curții de Justiție, un recurs în fața Tribunalului este limitat la chestiuni de drept. Tribunalul Funcției Publice este singurul competent să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și să aprecieze aceste fapte.

Prin urmare, este admisibilă în cadrul unui recurs la Tribunal invocarea de către persoana interesată a unei erori de drept în interpretarea dispozițiilor aplicabile în materia evaluării funcționarilor.

(a se vedea punctele 25 și 26)

Trimitere la:

Tribunal: 19 martie 2010, Bianchi/ETF, T‑338/07 P, punctul 61 și jurisprudența citată

2.      Cu toate că rapoartele asupra evoluției carierei, în ansamblu, constituie baza esențială a examinării prealabile atribuirii punctelor de prioritate puse la dispoziția fiecărei direcții generale și, ca urmare, trebuie să existe o anumită coerență între punctele de merit și numărul de puncte de prioritate atribuite funcționarilor, nu se poate deduce totuși de aici că există o corelație strictă și aritmetică între punctele de merit și punctele de prioritate. Astfel, instituirea punctelor de prioritate urmărește să permită direcțiilor generale să recompenseze funcționarii despre care consideră că au dovedit merite deosebite, pe care punctele de merit singure nu le reflectă, fie că rezultatele acestora depășesc obiectivele lor individuale, fie că eforturile și rezultatele acestora au fost remarcabile. În acest cadru, direcțiile generale trebuie să beneficieze astfel de o putere de apreciere, pe care fixarea unei corelații între punctele de prioritate și punctele de merit ar înlătura‑o.

(a se vedea punctul 29)

Trimitere la:

Tribunal: 23 noiembrie 2006, Lavagnoli/Comisia, T‑422/04, nepublicată în Repertoriu, punctele 61 și 62; 1 aprilie 2009, Valero Jordana/Comisia, T‑385/04, RepFP, p. I‑A‑2‑1 și II‑A‑2‑1, punctele 138 și 153

3.      Procedura orală, precum procedura scrisă, este o parte esențială și, cu excepția anumitor cazuri expres prevăzute, obligatorie a procedurii jurisdicționale, care permite părților să își prezinte în mod eficient argumentele și în special să se pronunțe cu privire la argumentele sau la probele asupra cărora nu s‑au putut pronunța în cursul procedurii scrise. În consecință, împrejurarea că o persoană interesată nu a putut prezenta în scris anumite observații pe fond, întrucât Tribunalul Funcției Publice a decis să autorizeze depunerea unui memoriu în replică numai în ceea ce privește chestiunile de admisibilitate nu poate constitui o încălcare a dreptului la apărare.

(a se vedea punctul 38)

Trimitere la:

Curte: 1 aprilie 1982, Holdijk și alții, 141/81-143/81, Rec., p. 1299, punctul 7;

Tribunal: 27 octombrie 1994, Mancini/Comisia, T‑508/93, RecFP, p. I‑A‑239 și II‑761, punctele 33 și 34