Cauza C‑442/16

Florea Gusa

împotriva

Minister for Social Protection și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de Court of Appeal (Irlanda)]

„Trimitere preliminară – Directiva 2004/38/CE – Persoană care a încetat să desfășoare o activitate independentă – Menținerea calității de lucrător care desfășoară activități independente – Drept de ședere – Legislația unui stat membru care limitează acordarea unei indemnizații pentru persoane care caută de lucru la persoanele care au drept de ședere pe teritoriul acelui stat membru”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 decembrie 2017

Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni – Lucrători salariați și nesalariați – Resortisant al unui stat membru care, după ce a desfășurat timp de patru ani o activitate nesalariată în statul membru gazdă, a încetat această activitate din cauza lipsei de muncă în acest din urmă stat membru – Menținerea calității de lucrător nesalariat

[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (a) și art. 7 alin. (3) lit. (b)]

Articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretat în sensul că își menține statutul de lucrător care desfășoară activități independente în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din această directivă resortisantul unui stat membru care, după ce a avut reședința legală și a desfășurat o activitate independentă într‑un alt stat membru timp de aproximativ patru ani, a încetat această activitate ca urmare a lipsei de muncă înregistrate în mod corespunzător cauzate de rațiuni independente de voința sa și s‑a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă din acest din urmă stat membru.

Astfel, pe de o parte, din considerentele (3) și (4) ale Directivei 2004/38 reiese că aceasta are ca obiectiv, în scopul întăririi dreptului fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru toți cetățenii Uniunii, precum și în scopul simplificării exercitării acestui drept, depășirea abordării sectoriale și fragmentare care ar caracteriza instrumentele dreptului Uniunii anterioare acestei directive, care priveau, separat, printre altele, lucrătorii salariați și pe cei care desfășoară activități independente prin elaborarea unui act legislativ unic care codifică și revizuiește aceste instrumente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2014, Saint Prix, C‑507/12, EU:C:2014:2007, punctul 25).

Or, a interpreta articolul 7 alineatul (3) litera (b) din directiva menționată în sensul că vizează numai persoanele care au desfășurat o activitate salariată pe o perioadă de peste un an, cu excluderea celor care au desfășurat o activitate independentă pentru o asemenea perioadă ar fi contrar acestei finalități.

Pe de altă parte, o asemenea interpretare ar institui o diferență de tratament nejustificată între aceste două categorii de persoane având în vedere obiectivul urmărit de această dispoziție de a securiza, prin menținerea statutului de lucrător, dreptul de ședere al persoanelor care au încetat să își desfășoare activitatea profesională din cauza lipsei de muncă din împrejurări independente de voința lor.

Astfel, asemenea unui lucrător salariat care își poate pierde în mod involuntar locul de muncă salariat în urma, printre altele, a unei concedieri, o persoană care a desfășurat o activitate independentă poate fi constrânsă să înceteze acea activitate. Această persoană s‑ar putea afla astfel într‑o situație de vulnerabilitate comparabilă cu cea a unui lucrător salariat concediat. În asemenea împrejurări, nu ar fi justificat ca respectiva persoană să nu beneficieze, în ceea ce privește menținerea dreptului său de ședere, de aceeași protecție cu cea de care se bucură o persoană care a încetat să desfășoare o activitate salariată.

(a se vedea punctele 40-43 și 46 și dispozitivul)