Cauza T‑136/05

EARL Salvat père & fils și alții

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Ajutoare de stat – Măsuri de reconversie viticolă – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate în parte compatibile și în parte incompatibile cu piața comună – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Obligație de motivare – Apreciere în raport cu articolul 87 alineatul (1) CE”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Acte care produc efecte juridice obligatorii

(art. 230 CE)

2.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc în mod direct și individual

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

3.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Domeniu de aplicare

[art. 87 alin. (1) CE și art. 253 CE]

4.      Ajutoare acordate de către state – Noțiune – Ajutoare provenind din resurse de stat

[art. 87 alin. (1) CE]

1.      Nu constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 230 CE, decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamanților, modificând în mod distinct situația juridică a acestora. Rezultă că simplul fapt că o decizie declară un ajutor notificat compatibil cu piața comună și prin urmare, în principiu, nu cauzează prejudicii reclamantului nu dispensează instanța comunitară de obligația de a examina dacă aprecierea Comisiei, cuprinsă în decizie, produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului.

(a se vedea punctele 34 și 36)

2.      Alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că sunt vizate individual decât dacă această decizie le aduce atingere în temeiul anumitor calități care le sunt specifice sau al unei situații de fapt care le particularizează în raport cu orice altă persoană și, prin urmare, le individualizează în mod similar destinatarului acestei decizii. În consecință, o întreprindere nu poate, în principiu, să atace o decizie a Comisiei care interzice o schemă de ajutor sectorial dacă aceasta nu este vizată de decizie decât din cauza apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective.

3.      Într‑adevăr, o asemenea decizie se prezintă, față de întreprinderea reclamantă, ca o măsură de aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract. Cu toate acestea, se găsește într‑o poziție diferită o întreprindere care nu este vizată de decizia în cauză numai în calitate de întreprindere din sectorul respectiv, potențial beneficiară a schemei de ajutor în litigiu, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme și a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie.

4.      Această întreprindere este de asemenea vizată direct în măsura în care decizia Comisiei obligă statul membru destinatar să ia măsurile necesare pentru a recupera ajutoarele incompatibile cu piața comună și în măsura în care întreprinderea în cauză a beneficiat de acestea și va trebui să le ramburseze. Cele două criterii ale afectării directe sunt, într‑adevăr, în primul rând faptul că actul în cauză trebuie să producă direct efecte asupra situației juridice a particularului și, în al doilea rând, faptul că respectivul act nu trebuie să lase nicio marjă de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare. Afectarea directă a întreprinderii reclamante este subordonată întrunirii acestor două criterii, fără să fie relevant, în această privință, faptul că aceasta atacă sau nu atacă ordinul de recuperare adresat statului membru.

(a se vedea punctele 64, 67, 69 și 75-77)

5.      Problema dacă motivarea unei decizii îndeplinește cerințele articolului 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. Deși Comisia nu este obligată să răspundă, în motivarea unei decizii, tuturor punctelor invocate în fapt și în drept de către persoanele interesate în cursul procedurii administrative, aceasta trebuie totuși să țină seama de toate împrejurările și de toate elementele pertinente ale cauzei pentru a permite instanței comunitare să exercite controlul legalității și pentru a face cunoscute, atât statelor membre, cât și resortisanților interesați, condițiile în care Comisia a aplicat tratatul.

6.      În legătură cu o decizie prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața comună, Comisia trebuie, în special, să indice motivele pentru care măsurile în cauză intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE. Cu toate acestea, nu poate fi cerută, pentru fiecare măsură considerată de Comisie ca reprezentând un ajutor, o motivare proprie a fiecăreia dintre cele patru condiții de aplicare a articolului 87 CE. Astfel, din moment ce decizia examinează în ce măsură sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 87 alineatul (1) CE pentru determinarea incompatibilității ajutoarelor cu piața comună, faptul că decizia face acest lucru în mod global, examinarea aplicându‑se tuturor măsurilor în cauză, nu poate fi considerat în sine ca fiind contrar obligației de motivare, cu atât mai mult în cazul în care aceste măsuri se înscriu în același plan de acțiune.

(a se vedea punctele 91, 99, 100 și 104)

7.      Numai avantajele acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat sunt considerate ajutoare în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. În această privință, nu se poate distinge între cazurile în care ajutorul este acordat direct de către stat și cele în care ajutorul este acordat prin intermediul unui organism public sau privat, desemnat sau înființat de acest stat. Statutul unui astfel de organism nu constituie un element determinant pentru aplicarea normelor din tratat privind ajutoarele de stat. Simplul fapt că este vorba despre un organism public nu determină în mod automat aplicarea articolului 87 CE, după cum faptul că măsurile sunt luate de un organism privat nu exclude această aplicare.

8.      În acest context, cotizațiile interprofesionale, create printr‑o decizie a unui comitet interprofesional cu scopul finanțării unui ajutor care urmează să fie plătit anumitor producători din sectorul respectiv, trebuie să fie calificate drept resurse publice, în măsura în care statul este perfect în măsură, prin exercitarea influenței sale dominante asupra comitetului menționat, să orienteze utilizarea resurselor sale pentru finanțarea, dacă este cazul, a avantajelor specifice în favoarea anumitor întreprinderi.

(a se vedea punctele 130, 139 și 156)