HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a treia)

16 mai 2012

Cauza F‑42/10

Carina Skareby

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Obligație de asistență – Articolele 12a și 24 din statut – Hărțuire morală din partea superiorului ierarhic”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta, prin care doamna Skareby solicită anularea deciziei Comisiei din 23 iulie 2009 prin care a fost respinsă cererea sa de asistență însoțită de o plângere pentru hărțuire morală și, în măsura în care este necesar, anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri din 19 februarie 2010 prin care a fost respinsă reclamația sa

Decizia: Respinge acțiunea. Obligă reclamanta să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, trei sferturi din cheltuielile de judecată ale Comisiei. Comisia Europeană suportă un sfert din propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Acțiune – Interesul de a exercita acțiunea – Acțiune a unui funcționar care se pretinde victimă a hărțuirii morale îndreptată împotriva respingerii unei cereri de asistență – Păstrare a interesului de a exercita acțiunea în pofida vechimii faptelor și a lipsei unui risc de repetare a faptelor și a unei cereri de despăgubiri

(Statutul funcționarilor, art. 91)

2.      Funcționari – Regim disciplinar – Anchetă prealabilă inițierii procedurii disciplinare – Puterea de apreciere a administrației – Întindere

(Statutul funcționarilor, anexa IX)

3.      Funcționari – Hărțuire morală – Noțiune – Comportament prin care se urmărește discreditarea persoanei interesate sau degradarea condițiilor sale de muncă – Cerința caracterului repetitiv al comportamentului – Cerința caracterului intenționat al comportamentului – Conținut – Lipsa cerinței existenței unei intenții răuvoitoare a autorului hărțuirii

[Statutul funcționarilor, art. 12a alin. (3)]

4.      Funcționari – Decizie care lezează – Obligația de motivare – Conținut – Insuficiența motivării – Regularizare în cursul procedurii contencioase – Condiții

(Statutul funcționarilor, art. 25 al doilea paragraf)

1.      În ceea ce privește o chestiune atât de gravă precum hărțuirea morală, trebuie să se admită că funcționarul care pretinde că este victima unei hărțuiri morale, care atacă în justiție refuzul instituției de a examina pe fond o cerere de asistență, își păstrează, în principiu, interesul legitim stabilit de jurisprudență ca condiție de admisibilitate a unei acțiuni, chiar dacă nu solicită repararea prejudiciului care ar fi rezultat ca urmare a pretinsei hărțuiri și nici inițierea unei proceduri disciplinare împotriva presupusului autor al hărțuirii, iar hărțuirea ar fi încetat de mai mulți ani.

O astfel de soluție se impune, în primul rând, ca urmare a gravității înseși a faptelor care constituie hărțuirea morală, fapte care pot avea efecte extrem de prejudiciabile asupra stării de sănătate a victimei. Membrul personalului care se pretinde victimă a unei hărțuiri morale își păstrează interesul de a exercita acțiunea, indiferent de aspectul dacă o astfel de hărțuire continuă să aibă loc sau dacă funcționarul sau agentul în cauză formulează, are intenția să formuleze sau chiar are numai dreptul de a formula alte cereri, cum ar fi cererile de despăgubiri, legate de hărțuirea morală. Eventuala recunoaștere de către administrație a existenței unei hărțuiri morale poate, în sine, să aibă un efect benefic în cadrul procesului terapeutic de refacere a persoanei hărțuite.

(a se vedea punctele 29, 31 și 32)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 30 noiembrie 2009, Wenig/Comisia, F‑80/08, punctul 35

2.      Administrația dispune de o putere largă de apreciere în ceea ce privește desfășurarea anchetelor administrative care îi sunt încredințate. În special, întrucât resursele administrației sunt limitate, aceasta trebuie să instrumenteze cauzele care îi sunt atribuite în mod proporțional, și anume, în special, într‑un mod care să îi permită să aloce fiecărei cauze o parte adecvată a timpului de care dispune. Pe de altă parte, administrația beneficiază de asemenea de o marjă de apreciere extinsă pentru a evalua calitatea și utilitatea cooperării anumitor martori.

(a se vedea punctul 38)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 13 ianuarie 2010, A și G/Comisia, F‑124/05 și F‑96/06, punctul 173

3.      Articolul 12a alineatul (3) din statut nu face din intenția răuvoitoare a autorului prezumat al hărțuirii un element necesar pentru calificarea drept hărțuire morală. Astfel, această dispoziție definește hărțuirea morală drept o „conduită abuzivă”, pentru a cărei stabilire trebuie să fie îndeplinite două condiții cumulative. Prima condiție se referă la existența unor comportamente, a unui limbaj, a unor acte, gesturi sau înscrisuri „de lungă durată, repetate sau sistematice” și care sunt „intenționate”. A doua condiție, separată de prima prin conjuncția „și”, impune ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să aibă ca efect faptul că „aduc atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane”. Din faptul că adjectivul „intenționate” se referă la prima condiție, iar nu la a doua, se poate trage o dublă concluzie. Pe de o parte, comportamentele, limbajul, actele, gesturile și înscrisurile menționate la articolul 12a alineatul (3) din statut trebuie să prezinte un caracter voluntar, ceea ce exclude din domeniul de aplicare al acestei dispoziții actele care s‑ar produce în mod accidental. Pe de altă parte, în schimb, nu este necesar ca aceste comportamente, acest limbaj, aceste acte, gesturi sau înscrisuri să fi fost săvârșite cu intenția de a aduce atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice ale unei persoane. Cu alte cuvinte, poate exista hărțuire morală în sensul articolului 12a alineatul (3) din statut fără ca autorul hărțuirii să fi intenționat, prin acțiunile sale, să discrediteze victima sau să îi degradeze în mod deliberat condițiile de muncă. Este suficient numai ca acțiunile sale, din moment ce au fost săvârșite intenționat, să fi determinat obiectiv astfel de consecințe.

În această privință, pentru a fi calificate drept hărțuire, acțiunile în litigiu trebuie să fi determinat obiectiv consecințe care implică discreditarea victimei sau degradarea condițiilor sale de muncă. Întrucât acțiunile în cauză trebuie, în temeiul articolului 12a alineatul (3) din statut, să aibă un caracter abuziv, rezultă că, prin urmare, calificarea drept hărțuire este supusă condiției ca aceasta să aibă o existență obiectivă suficientă, astfel încât un observator imparțial și rezonabil, dotat cu o sensibilitate normală și aflat în aceleași condiții, să o considere excesivă și criticabilă.

(a se vedea punctele 63 și 65)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 9 martie 2010, N/Parlamentul European, F‑26/09, punctul 72

4.      Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea respectă condițiile impuse de articolul 25 al doilea paragraf din statut trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.

În plus, caracterul insuficient pe care îl avea inițial motivarea poate fi remediat prin precizări complementare furnizate chiar în cursul procedurii în cazul în care, înainte de introducerea acțiunii, persoana interesată deținea deja elemente care constituiau un început de motivare.

(a se vedea punctele 74 și 75)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 15 septembrie 2005, Casini/Comisia, T‑132/03, punctul 36; 11 decembrie 2007, Sack/Comisia, T‑66/05, punctul 65

Tribunalul Funcției Publice: 1 decembrie 2010, Gagalis/Consiliul, F‑89/09, punctul 67; 13 septembrie 2011, Nastvogel/Consiliul, F‑4/10, punctul 66