HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
30 mai 2013(*)
„Concurență – Abuz de poziție dominantă – Piața furnizării de software pentru planificarea resurselor întreprinderii (ERP) și de aplicații software utilizate în întreprinderi (EAS) – Decizie de respingere a unei plângeri – Lipsa interesului Uniunii”
În cauza T‑74/11,
Omnis Group Srl, cu sediul în București (România), reprezentată de D.‑A.‑F. Tarara, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de A. Biolan și de J. Bourke, ulterior de A. Biolan și de C. Hödlmayr, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Microsoft Corp., cu sediul în Redmond, Washington (Statele Unite), reprezentată de A.‑M. Baciu și de G. Harapcea, avocați,
intervenientă,
având ca obiect o cerere de anulare a deciziei C(2010) 8529 a Comisiei din 1 decembrie 2010 prin care s‑a respins plângerea (cazul COMP/39 784 – Omnis/Microsoft) privind pretinse încălcări ale articolelor 101 TFUE, 102 TFUE și 106 TFUE de către Microsoft Corp. pe piața aplicațiilor software utilizate în întreprinderi, denumite programe de tip „aplicații software utilizate în întreprinderi/software pentru planificarea resurselor întreprinderii”,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnii N. J. Forwood, președinte, F. Dehousse (raportor) și J. Schwarcz, judecători,
grefier: domnul N. Rosner, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 16 ianuarie 2013,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamanta, Omnis Group Srl, este o societate producătoare de software pentru sistemele de operare ale calculatoarelor personale. Aceasta deține programul informatic Isis.Net, înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) de la 19 martie 2003. Reclamanta precizează că a început comercializarea programului în cauză în mai 2002. Programul său are drept concurent programul Navision 3.60, achiziționat de Microsoft Corp. la 11 iulie 2002. Aceste programe sunt aplicații software utilizate în întreprinderi, numite programe de tip „aplicații software utilizate în întreprinderi/software pentru planificarea resurselor întreprinderii” (denumite în continuare „EAS/ERP”).
2 La 23 decembrie 2009, reclamanta a adresat Comisiei Europene o plângere, completată prin scrisorile din 18 februarie, din 25 februarie și din 6 aprilie 2010, în care invoca un comportament anticoncurențial al Microsoft pe piața furnizării de EAS/ERP, cu încălcarea articolelor 101 TFUE, 102 TFUE și 106 TFUE. În esență, reclamanta se plângea că Microsoft a recurs la metode nelegale pentru a bloca accesul pe piața furnizării de EAS/ERP.
3 Prin scrisoarea din 13 iulie 2010, Comisia a informat reclamanta că, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 TFUE] și [102 TFUE] (JO L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), în opinia sa, nu exista un interes suficient al Uniunii Europene de a iniția o investigație mai aprofundată cu privire la încălcările invocate. Reclamanta a prezentat observații prin intermediul a nouă scrisori din luna august 2010.
4 La 9 septembrie 2010, Comisia a transmis reclamantei un studiu de piață realizat de un cabinet de consultanță. Acest studiu constată că, în anul 2008, 161 de întreprinderi erau prezente pe piața mondială a EAS, dintre care 13 aveau o cotă de piață cu o valoare de peste 1 % și 33 aveau o cotă de piață cu o valoare de peste 0,5 %, subliniind astfel numărul ridicat de întreprinderi prezente și cota de piață relativ scăzută a fiecăreia dintre acestea. Reclamanta a prezentat observații la 20, la 21, la 22 și la 24 septembrie 2010.
5 Prin decizia C(2010) 8529 din 1 decembrie 2010 (cazul COMP/39 784 – Omnis/Microsoft) (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a constatat lipsa unui interes suficient al Uniunii de a decide inițierea unei investigații cu privire la încălcările invocate și a respins plângerea reclamantei în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 773/2004.
Decizia atacată
6 Mai întâi, Comisia a precizat întinderea analizei plângerii efectuate în speță. Aceasta a arătat că, în ceea ce privește motivele invocate de reclamantă referitor la afectarea drepturilor de proprietate intelectuală, la utilizarea abuzivă a unor fonduri europene, la încălcarea normelor privind procedurile de achiziții publice și la corupție, plângerea fusese transmisă departamentului responsabil cu problemele referitoare la procedurile de achiziții publice, precum și Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) pentru a investiga susținerile care nu priveau în mod direct dreptul concurenței.
7 Comisia a arătat de asemenea că, în ceea ce privește susținerile referitoare la practica Microsoft care constă în legarea vânzării programului său de navigare pe internet, Internet Explorer, de cea a sistemului său de operare dominant pentru calculatoare personale (Windows) și de sistemele sale de operare pentru servere (.Net Framework), plângerea nu era motivată suficient pentru a permite o apreciere a probabilității unei încălcări a dreptului concurenței. Astfel, susținerile privind programele de navigare pe internet și sistemul .Net Framework au făcut obiectul unei clasări definitive. De asemenea, Comisia a precizat că practica Microsoft care constă în legarea vânzării programului său de navigare pe internet, Internet Explorer, de cea a sistemului său de operare dominant pentru calculatoare personale făcuse obiectul unei decizii a Comisiei din data de 16 decembrie 2009 (cazul COMP/C‑3/39530 – Microsoft).
8 Comisia a indicat că plângerea privea, în primul rând, un abuz de poziție dominantă contrar articolului 102 TFUE, constând în diferite practici, în special în refuzul de a stabili relații de afaceri cu reclamanta, în refuzul de a‑i comunica informații, în exercitarea de practici discriminatorii împotriva acesteia, în practica vânzărilor legate ilicite și în recurgerea la societăți intermediare pentru a bloca în general accesul pe piața furnizării de ERP/EAS și pentru a împiedica orice concurență exercitată de reclamantă. Comisia a precizat că plângerea privea, în al doilea rând, încălcarea articolelor 101 TFUE și 106 TFUE, întrucât Microsoft ar fi încheiat un parteneriat strategic ilicit cu guvernul român, care putea fi asimilat unei înțelegeri nelegale sau unui comportament de tip înțelegere, conferind Microsoft un monopol nelegal în România.
9 În continuare, Comisia a amintit larga sa putere de apreciere în soluționarea plângerilor și aplicabilitatea criteriului interesului Uniunii. Aceasta a precizat că, în speță, măsurile de investigare necesare pentru a analiza pretinsul comportament anticoncurențial al Microsoft pe piața furnizării de ERP/EAS ar fi disproporționate în raport cu efectele limitate pe care acesta le are sau le poate avea asupra funcționării pieței interne și cu probabilitatea foarte redusă de a putea dovedi o încălcare a articolului 101 TFUE, 102 TFUE sau 106 TFUE.
10 În acest context, Comisia s‑a pronunțat, în primul rând, cu privire la piața relevantă. Aceasta a considerat că problema dacă comportamentul de care se plângea reclamanta intervenea pe piața EAS sau pe subsegmentul pieței ERP putea fi lăsată deschisă, întrucât Microsoft nu părea să dețină cote semnificative pe niciuna dintre aceste piețe. În consecință, aprecierea nu s‑ar modifica după cum piața relevantă ar fi cea a EAS sau cea a ERP. În plus, chiar dacă piața relevantă a produselor ar trebui definită ca fiind „[p]iața aplicațiilor EAS/ERP pentru «infrastructurile» Microsoft Windows”, astfel cum susținea reclamanta, aprecierea care ar rezulta din aceasta nu ar fi substanțial modificată.
11 În al doilea rând, piața geografică a fost definită de către Comisie ca fiind piața mondială.
12 În al treilea rând, în ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE, Comisia a considerat mai întâi că era puțin probabil ca Microsoft să dețină o poziție dominantă pe piața relevantă sau pe piețele relevante. Astfel, aceasta a arătat că, potrivit informațiilor disponibile referitoare la piața relevantă, cota deținută de Microsoft pe piața mondială a ERP era redusă. Comisia s‑a întemeiat în această privință pe studii potrivit cărora cota de piață în termeni de valoare a Microsoft pe piața mondială a ERP era de 3 % în anul 2006 și de 4 % în anul 2007, unul dintre aceste studii calificând aplicația Navision 3.60 drept „produs de nișă”. Din unul dintre aceste studii reiese de asemenea că Microsoft deținea în anul 2008 o cotă în termeni de valoare de 2,4 % din piața mondială a ERP.
13 În plus, Comisia a subliniat că reclamanta, fără a contesta în mod formal aceste informații disponibile, susținea că Microsoft comunica date false cabinetelor de studii de piață. Comisia a apreciat că nimic nu îi permitea să se îndoiască de corectitudinea datelor comunicate de Microsoft și nici de constatările cabinetelor de studii întemeiate pe aceste date, care erau în concordanță cu propriile sale aprecieri din alte decizii privind operațiuni de concentrare. Aceasta a concluzionat că, la prima vedere, concurența pe piețele ERP și EAS era puternică și că Microsoft nu era unul dintre principalii actori pe aceste piețe. Prin urmare, părea puțin probabil ca Microsoft să dețină o poziție dominantă pe piața relevantă sau pe piețele relevante.
14 După ce a enunțat încălcările invocate de reclamantă (a se vedea punctul 8 de mai sus), Comisia a apreciat că, „având în vedere cota redusă deținută de Microsoft pe piață sau pe piețe, probabilitatea de a putea stabili o încălcare a articolului 102 TFUE ca urmare a încălcărilor invocate [era] foarte redusă”.
15 În al patrulea rând, în ceea ce privește pretinsele încălcări ale articolelor 101 TFUE și 106 TFUE, Comisia a analizat afirmațiile reclamantei potrivit cărora Microsoft și‑ar fi utilizat distribuitorii din România pentru a o exclude de pe piață. Comisia a constatat că documentația transmisă nu conținea niciun indiciu cu privire la existența probabilă a unui acord sau a unei practici concertate contrare articolului 101 TFUE. De asemenea, în ceea ce privește invocarea unui parteneriat strategic cu guvernul român, Comisia a arătat că contractele transmise de reclamantă pentru a‑și susține afirmațiile erau extrase din Monitorul Oficial al României privind publicarea unor contracte de achiziții publice de licențe software cumpărate de guvernul român. În consecință, s‑a considerat că problema dacă astfel de contracte au făcut obiectul unei atribuiri corecte pe piața relevantă în favoarea Microsoft mai degrabă decât în favoarea unui concurent precum reclamanta ține de domeniul reglementării privind contractele de achiziții publice și nu a fost analizată în decizia atacată. Comisia a mai arătat că susținerea potrivit căreia simple contracte de achiziții publice ar instaura un monopol al Microsoft pe piața relevantă sau o înțelegere cu guvernul român nu era dovedită în lipsa oricărei referiri la clauze concrete din aceste contracte sau la punerea lor în aplicare într‑un mod anticoncurențial pe piața relevantă. Din acest fapt, Comisia a dedus că era foarte puțin probabil să poată fi stabilită o încălcare a articolelor 101 TFUE și 106 TFUE pe baza informațiilor transmise de reclamantă.
16 În sfârșit, Comisia a concluzionat că probabilitatea de a se putea dovedi o încălcare a articolelor 101 TFUE, 102 TFUE și 106 TFUE pe baza informațiilor comunicate de reclamantă era extrem de redusă și că, prin urmare, nu exista un interes suficient al Uniunii pentru a continua investigațiile cu privire la încălcările invocate. În consecință, a respins plângerea reclamantei în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 773/2004, fără a aduce atingere celorlalte căi de atac posibile și atrăgându‑i reclamantei atenția asupra competenței autorităților naționale de concurență de a proceda la o aplicare deplină și integrală a articolelor 101 TFUE și 102 TFUE.
Procedura și concluziile părților
17 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 1 februarie 2011, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
18 La 16 mai 2011, Microsoft a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Prin memoriul din 14 iunie 2011, Comisia a precizat că nu avea observații de formulat cu privire la această cerere de intervenție. Prin memoriul din 15 iunie 2011, reclamanta a solicitat Tribunalului să respingă această cerere de intervenție.
19 Prin Ordonanța din 26 septembrie 2011, a fost admisă cererea de intervenție a Microsoft în susținerea concluziilor Comisiei. La 10 noiembrie 2011, Microsoft a depus un memoriu în intervenție. La 21 decembrie 2011, Comisia a precizat că nu avea observații de formulat. La 6 ianuarie 2012, reclamanta a prezentat observațiile sale cu privire la acest memoriu.
20 La 8 august 2012, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Tribunalul a solicitat părților să prezinte anumite documente și să răspundă la anumite întrebări, părțile dând curs acestei solicitări în termenele acordate.
21 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– retrimiterea dosarului la Comisie și, cu titlu subsidiar, pronunțarea în sensul admiterii plângerii sale.
22 Comisia și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
23 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a doua) a decis deschiderea procedurii orale. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a decis să solicite părților să depună anumite documente și să răspundă la anumite întrebări, părțile dând curs acestei solicitări în termenele acordate.
24 Reclamanta, legal citată, nu s‑a prezentat, fără a avertiza în niciun mod, la ședința din 16 ianuarie 2013. Au fost ascultate pledoariile Comisiei și Microsoft.
În drept
Cu privire la admisibilitate
Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere
25 Comisia contestă admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere în măsura în care reclamanta solicită Tribunalului să dispună adoptarea anumitor măsuri de către Comisie.
26 În măsura în care cel de al doilea capăt de cerere poate fi interpretat, astfel cum arată Comisia, în sensul că urmărește ca acesteia să i se adreseze o somație, trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante, nu este de competența instanței Uniunii să adreseze somații instituțiilor sau să se substituie acestora în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită. Revine autorității vizate, în temeiul articolului 266 TFUE, obligația să ia măsurile impuse de executarea unei hotărâri pronunțate în cadrul unei acțiuni în anulare (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 1998, IECC/Comisia, T‑133/95 și T‑204/95, Rec., p. II‑3645, punctele 52 și 53).
27 În măsura în care cel de al doilea capăt de cerere, prin care se solicită retrimiterea dosarului la Comisie sau, cu titlu subsidiar, pronunțarea în sensul admiterii plângerii, poate fi interpretat ca urmărind exercitarea unei puteri de modificare de către instanța Uniunii, trebuie amintit că nu este de competența Tribunalului, în cadrul unei acțiuni în anulare, să înlocuiască actul atacat cu un alt act sau să procedeze la modificarea acestuia (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 11 ianuarie 2012, Ben Ali/Consiliul, T‑301/11, nepublicată în Repertoriu, punctul 62 și jurisprudența citată). Astfel, deși are competența de a anula actul atacat, Tribunalul nu are competența de a‑l modifica (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 11 octombrie 2012, Novatex/Consiliul, T‑556/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 152 și jurisprudența citată).
28 În consecință, cel de al doilea capăt de cerere, prin intermediul căruia reclamanta solicită retrimiterea dosarului la Comisie sau pronunțarea cu privire la dosar și admiterea plângerii sale, este inadmisibil.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii în raport cu articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură
29 Comisia exprimă îndoieli cu privire la caracterul suficient de clar al acțiunii și cu privire la admisibilitatea acesteia în raport cu articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură. Comisia susține că primele trei motive sunt neclare și că reclamanta nu a furnizat detalii despre elementele de fapt și despre circumstanțele pe care se întemeiază, chiar dacă nu exclude că ar fi în măsură să le interpreteze pentru a‑și prezenta apărarea. Comisia arată că cel de al patrulea motiv este inadmisibil, întrucât nu îndeplinește standardele minime de coerență și de claritate care să îi permită să își formuleze în mod corespunzător apărarea și că nu prezintă nici baza juridică invocată, nici elementele de fapt și elementele de probă care ar fi fost greșit analizate de către Comisie. Aceasta susține că simpla trimitere la articolele 101 TFUE și 106 TFUE nu constituie un argument și trebuie să fie considerată de asemenea inadmisibilă. În duplică, Comisia arată că reclamanta nu clarifică elementele invocate în susținerea primelor două motive, că sporește neclaritatea definiției piețelor în cauză și că replica acesteia nu conține nimic cu privire la al treilea și la al patrulea motiv.
30 Reclamanta susține că cererea sa este admisibilă și că motivele sunt exprimate cu claritate.
31 În sfârșit, potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate.
32 Potrivit unei jurisprudențe constante, această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte în mod coerent și comprehensibil din însuși textul cererii introductive. Deși acest text poate fi susținut și completat, cu privire la aspecte specifice, prin trimiteri la anumite pasaje din înscrisurile anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale din aceasta. Nu este de competența Tribunalului să caute și să identifice în anexe motivele și argumentele pe care le‑ar putea considera drept temei al acțiunii, anexele având funcție pur probatorie și de instrument (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T‑209/01, Rec., p. II‑5527, punctele 55-57, Ordonanța Tribunalului din 19 mai 2008, TF1/Comisia, T‑144/04, Rep., p. II‑761, punctul 29, și Ordonanța Tribunalului din 20 ianuarie 2012, Groupe Partouche/Comisia, T‑315/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 19).
33 În prezenta cauză, este necesar să se constate că, în cadrul primelor trei motive invocate de reclamantă, aceasta arată în mod suficient de clar că contestă aprecierea Comisiei prin care s‑a stabilit lipsa unui interes suficient al Uniunii de a continua examinarea plângerii sale și a elementelor de fapt și de drept pe care le invocă.
34 Prin urmare, este necesar să se considere că, în ceea ce privește primele trei motive, argumentația dezvoltată în cererea introductivă este suficient de clară pentru a permite Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional cu privire la legalitatea deciziei în litigiu și Comisiei să se apere în mod util.
35 În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține că se află în imposibilitatea de a‑și comercializa programul Isis.Net din cauza refuzului Microsoft de a coopera cu ORDA. Acest refuz ar împiedica‑o pe reclamantă să își exercite drepturile asupra programului Isis.Net, să îl comercializeze, să își dezvolte programele și ar elimina‑o de pe piață.
36 Trebuie să se constate că, procedând astfel, reclamanta nu prezintă o argumentație juridică prin care să vizeze contestarea legalității deciziei atacate. Cel de al patrulea motiv este, așadar, mai mult o expunere a consecințelor, pentru reclamantă, ale pretinselor comportamente ale Microsoft decât un motiv de anulare a deciziei atacate.
37 În plus, reclamanta face o trimitere globală la înscrisurile depuse în cadrul plângerii sale, care au fost comunicate Tribunalului în urma măsurilor de organizare a procedurii.
38 Or, astfel cum s‑a amintit anterior (a se vedea punctul 32 de mai sus), o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul dispozițiilor amintite mai sus, trebuie să figureze în cererea introductivă, și nu este de competența Tribunalului să caute și să identifice în anexe motivele și argumentele pe care le‑ar putea considera drept temei al acțiunii, anexele având funcție pur probatorie și de instrument.
39 Cel de al patrulea motiv trebuie, așadar, să fie respins ca inadmisibil conform articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură.
40 În consecință, prezenta acțiune trebuie considerată admisibilă în limita primelor trei motive.
Cu privire la fond
41 Reclamanta contestă decizia atacată în măsura în care aceasta a constatat lipsa unui interes suficient al Uniunii de a iniția o investigație cu privire la încălcările invocate și în special în măsura în care Comisia nu a luat în considerare poziția dominantă a Microsoft pe piața sistemelor de operare pentru calculatoare personale și impactul acesteia în prezenta cauză.
Observații introductive
42 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 3 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), ai cărui termeni au fost în esență preluați la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 TFUE] și [102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), nu conferă reclamantului dreptul de a pretinde Comisiei o decizie definitivă cu privire la existența sau la inexistența încălcării invocate și nu obligă Comisia să continue în orice caz procedura până în stadiul unei decizii finale (Ordonanța Curții din 31 martie 2011, EMC Development/Comisia, C‑367/10 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 73; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1992, Automec/Comisia, T‑24/90, Rec., p. II‑2223, punctul 75, și Hotărârea Tribunalului din 3 iulie 2007, Au lys de France/Comisia, T‑458/04, nepublicată în Repertoriu, punctul 103).
43 Astfel, Comisia, învestită prin articolul 105 alineatul (1) TFUE cu misiunea de a asigura aplicarea principiilor stabilite la articolele 101 TFUE și 102 TFUE, este chemată să definească și să pună în aplicare orientarea politicii de concurență a Uniunii. Pentru a‑și îndeplini eficient această sarcină, Comisia are dreptul de a acorda grade de prioritate diferite plângerilor cu care este sesizată și dispune în acest scop de o putere discreționară (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 4 martie 1999, Ufex și alții/Comisia, C‑119/97 P, Rec., p. I‑1341, punctele 88 și 89, și Hotărârea Curții din 17 mai 2001, IECC/Comisia, C‑449/98 P, Rec., p. I‑3875, punctul 36).
44 Comisia are în special dreptul de a se referi la interesul Uniunii pentru a determina gradul de prioritate care trebui acordat diferitor plângeri cu care este sesizată (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului Automec/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 85, și Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 1999, Européenne automobile/Comisia, T‑9/96 și T‑211/96, Rec., p. II‑3639, punctul 28).
45 Puterea discreționară de care dispune Comisia în această privință nu este însă nelimitată.
46 Astfel, Comisia este ținută să examineze cu atenție ansamblul elementelor de fapt și de drept care sunt aduse la cunoștința sa de reclamanți (Hotărârea Ufex și alții/Comisia, punctul 43 de mai sus, punctul 86, și Ordonanța EMC Development/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 74).
47 În plus, Comisia este supusă unei obligații de motivare atunci când refuză să continue examinarea unei plângeri. Întrucât motivarea trebuie să fie suficient de precisă și de detaliată pentru a permite Tribunalului să exercite un control efectiv asupra exercitării de către Comisie a puterii sale discreționare de a stabili priorități, această instituție este ținută să prezinte elementele de fapt de care depinde justificarea deciziei și considerațiile juridice care au determinat‑o să adopte această decizie (Hotărârea Ufex și alții/Comisia, punctul 43 de mai sus, punctele 90 și 91, și Ordonanța EMC Development/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 75).
48 Pentru a aprecia interesul Uniunii de a continua examinarea unui caz, Comisia trebuie să țină seama de circumstanțele speței și în special de elementele de fapt și de drept care îi sunt prezentate în plângerea cu care este sesizată. Comisiei îi revine, în special, sarcina ca, după ce a evaluat cu toată atenția necesară elementele de fapt și de drept invocate de reclamant, să aprecieze comparativ importanța încălcării invocate în ceea ce privește funcționarea pieței interne, probabilitatea de a putea stabili existența acesteia și întinderea măsurilor de investigare necesare, în scopul de a‑și îndeplini, în cele mai bune condiții, misiunea de asigurare a respectării articolelor 101 TFUE și 102 TFUE (Hotărârea Tribunalului Automec/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 86, și Hotărârea Tribunalului din 15 decembrie 2010, CEAHR/Comisia, T‑427/08, Rep., p. II‑5865, punctul 158).
49 În schimb, având în vedere că evaluarea interesului pe care îl prezintă pentru Uniune o plângere depinde de circumstanțele fiecărei cauze, nu trebuie nici să se limiteze numărul criteriilor de apreciere pe care Comisia poate să le utilizeze, nici, invers, să i se impună acesteia să recurgă în mod exclusiv la anumite criterii (a se vedea Hotărârea IECC/Comisia, punctul 43 de mai sus, punctul 58, și Hotărârea Tribunalului din 9 martie 2012, Comité de défense de la viticulture charentaise/Comisia, T‑192/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 66 și jurisprudența citată).
50 În sfârșit, trebuie arătat că controlul jurisdicțional al deciziilor de respingere a plângerilor nu trebuie să conducă la substituirea de către Tribunal a aprecierii Comisiei cu propria apreciere a interesului Uniunii, ci urmărește să verifice că decizia în litigiu nu se bazează pe fapte inexacte din punct de vedere material și că nu este afectată de vreo eroare de drept și nici de vreo eroare vădită de apreciere sau de un abuz de putere (a se vedea Hotărârea Automec/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 80, și Hotărârea CEAHR/Comisia, punctul 48 de mai sus, punctul 65 și jurisprudența citată).
Cu privire la primul motiv
51 Reclamanta contestă faptul că Comisia a refuzat să inițieze o investigație ca urmare a plângerii sale pentru motivul că Microsoft nu ar ocupa o poziție dominantă pe piața EAS/ERP. Aceasta distinge, pe de o parte, piața principală, și anume piața sistemelor de operare pentru calculatoare personale, și, pe de altă parte, piața secundară, și anume piața EAS/ERP pentru aceste sisteme de operare. În acest cadru, reclamanta susține că motivele din decizia atacată sunt contrare jurisprudenței potrivit căreia cota de piață a Microsoft pe piața secundară nu are relevanță, având în vedere poziția dominantă pe care o ocupă Microsoft pe piața principală și impactul acesteia pe piața secundară. Reclamanta se referă în special la Hotărârea Tribunalului din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia (T‑201/04, Rep., p. II‑3601, denumită în continuare „Hotărârea Microsoft”).
52 În primul rând, Tribunalul arată că decizia atacată este întemeiată pe absența unei poziții dominante a Microsoft pe piața relevantă a EAS/ERP (a se vedea punctul 12 de mai sus).
53 În această privință, decizia atacată se referă la informațiile disponibile, în special la studiile a trei cabinete de consultanță, care confirmă cota de piață scăzută a Microsoft pentru perioada relevantă. Comisia a dedus, așadar, din numărul mare de întreprinderi prezente pe piață și din cota de piață relativ scăzută a fiecăreia dintre acestea că barierele la intrarea pe această piață sunt reduse. Din aceste elemente rezultă că Microsoft nu este decât un actor minor pe piața foarte fragmentată a EAS/ERP.
54 În observațiile sale în intervenție, Microsoft se referă de asemenea la extrase din alte două rapoarte care confirmă că nu deține o poziție dominantă pe piața EAS/ERP și că nu este nici măcar unul dintre jucătorii principali de pe această piață.
55 Tribunalul arată că reclamanta nu furnizează niciun element concret de natură să repună în discuție această concluzie și că nu stabilește în niciun mod caracterul eronat al deciziei atacate cu privire la acest aspect.
56 Argumentul reclamantei potrivit căruia, în Decizia din 26 octombrie 2004 (cazul COMP/M.3216 – Oracle/PeopleSoft) (denumită în continuare „Decizia Oracle și PeopleSoft”), Comisia ar fi admis că era dificil să se calculeze repartizarea pieței între diferitele societăți care comercializează EAS/ERP trebuie înlăturat.
57 Astfel, în acea decizie, care viza operațiunea de concentrare dintre societățile Oracle și PeopleSoft, piețele în cauză erau, în cadrul pieței EAS, piața „sistemelor de gestiune financiară” (SGF) și piața „resurselor umane” (RU) cu funcționalitate ridicată și de gamă medie (a se vedea punctele 179 și 180 din Decizia Oracle/PeopleSoft). Prin urmare, era vorba despre segmente ale pieței EAS, iar nu ale pieței din prezenta cauză. Pe de altă parte, în acel caz, Comisia a precizat că calculul dimensiunii pieței a fost deosebit de dificil în ceea ce privește piețele în cauză, având în vedere că nici studiile sectoriale liber accesibile, nici părțile nu au furnizat o repartizare a cifrei de afaceri a editorilor în funcție de segmentarea pieței (piața produselor de calitate superioară sau a marilor întreprinderi, piața produselor de gamă medie sau a întreprinderilor mijlocii și piața micilor întreprinderi) (a se vedea punctul 181 din Decizia Oracle/PeopleSoft). O asemenea constatare nu este, așadar, aplicabilă în prezenta cauză în ceea ce privește piața EAS/ERP în ansamblul său.
58 În plus, afirmațiile reclamantei referitoare la reducerea semnificativă a concurenței pe piața EAS/ERP și la existența barierelor la intrarea pe această piață nu sunt susținute de niciun element concret. Prin urmare, acestea nu sunt decât simple afirmații.
59 În consecință, reclamanta nu a dovedit că decizia s‑ar întemeia pe fapte inexacte din punct de vedere material. Ea nu a demonstrat nici săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere atunci când a constatat că concurența pe piața furnizării de EAS/ERP era puternică și că era puțin probabil ca Microsoft să dețină o poziție dominantă pe această piață.
60 În al doilea rând, trebuie să se ia în considerare faptul că, astfel cum subliniază reclamanta, există o poziție dominantă a Microsoft pe piața sistemelor de operare pentru calculatoare personale. Aceasta a fost constatată de Comisie în considerentele (430)-(435) ale Deciziei C(2004) 900 din 24 martie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 82 [CE] și a articolului 54 din Acordul privind SEE inițiată împotriva Microsoft Corp. (cazul COMP/C‑3/37.792 – Microsoft) (rezumat în JO 2007, L 32, p. 23), precum și de Tribunal în Hotărârea Microsoft, punctul 51 de mai sus (punctele 387, 980 și 1038), referitoare la această decizie, și nu este contestată de Comisie în prezenta cauză.
61 Totuși, contrar celor susținute de reclamantă, existența unei asemenea poziții dominante nu este suficientă în sine pentru a justifica inițierea unei investigații de către Comisie. În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că constatarea existenței unei poziții dominante nu presupune în sine nicio critică în privința întreprinderii în cauză. Astfel, articolul 102 TFUE nu are nicidecum drept scop să împiedice o întreprindere să dobândească, prin propriile merite, poziția dominantă pe o piață (a se vedea Hotărârea Curții din 9 noiembrie 1983, Nederlandsche Banden‑Industrie‑Michelin/Comisia, 322/81, Rec., p. 3461, punctul 57, și Hotărârea Curții din 27 martie 2012, Post Danmark, C‑209/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 21 și jurisprudența citată).
62 Desigur, articolul 102 TFUE poate fi aplicat, în anumite circumstanțe, unui act săvârșit de o întreprindere în poziție dominantă pe o piață distinctă de piața dominată (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 noiembrie 1996, Tetra Pak/Comisia, C‑333/94 P, Rec., p. I‑5951, punctul 25). Astfel, atunci când este vorba despre piețe distincte, dar conexe, circumstanțe speciale pot justifica o aplicare a articolului 102 TFUE în ceea ce privește un comportament constatat pe piața conexă, nedominată, și care produce efecte asupra acestei piețe (Hotărârea Tetra Pak/Comisia, citată anterior, punctul 27; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Curții din 17 februarie 2011, TeliaSonera Sverige, C‑52/09, Rep., p. I‑527, punctele 84-86). Astfel de circumstanțe pot exista în cazul în care comportamentele unei întreprinderi integrate vertical care deține o poziție dominantă pe o piață din amonte constau în încercarea de a exclude concurenții cel puțin la fel de eficienți de pe piața din aval. Asemenea comportamente pot avea în acest mod ca efect, în special ca urmare a legăturilor strânse dintre piețele în cauză, slăbirea concurenței pe piața din aval (Hotărârea TeliaSonera Sverige, citată anterior, punctul 87).
63 Cu toate acestea, reclamanta nu demonstrează în niciun mod existența unor asemenea circumstanțe speciale în prezenta cauză. Ea se limitează să afirme că poziția dominantă pe piața principală are un impact pe piața secundară. Nici de această dată reclamanta nu furnizează niciun element care să îi susțină afirmația.
64 Simpla referire la Hotărârea Microsoft, punctul 51 de mai sus, nu este suficientă în această privință. Astfel, în acea hotărâre s‑a constatat că poziția cvasimonopolistă deținută de Microsoft pe piața sistemelor de operare pentru calculatoare personale îi permitea să influențeze piața sistemelor de operare pentru servere pentru grupuri de lucru și că comportamentul său abuziv avea ca origine poziția dominantă pe care o ocupa pe prima dintre aceste piețe (Hotărârea Microsoft, punctul 51 de mai sus, punctul 559). Totuși, în prezenta cauză, piața secundară nu este aceeași ca în Hotărârea Microsoft, punctul 51 de mai sus, iar afirmațiile reclamantei nu sunt suficiente nici pentru a demonstra că piețele în discuție în prezenta cauză, deși distincte, erau conexe, nici pentru a stabili existența unor efecte pe piața nedominată.
65 În această privință, din înscrisurile din dosar reiese că, în cursul procedurii administrative, reclamanta a evocat, în anumite scrisori adresate Comisiei, existența unor legături comerciale și tehnologice strânse între piața sistemelor de operare pentru calculatoare personale și piața EAS/ERP (scrisorile din 17, din 20 și din 26 august 2010). Ea a evocat de asemenea efectul de pârghie constatat de Tribunal la punctul 559 din Hotărârea Microsoft, punctul 51 de mai sus (scrisorile din 9, din 17 și din 26 august 2010).
66 Totuși, reiese din analiza elementelor din dosar că reclamanta a evocat aceste elemente cu titlu general și fără a stabili concret în ce ar consta efectul de pârghie în prezenta cauză.
67 De asemenea, în replică, reclamanta susține că refuzul Microsoft de a furniza informațiile necesare pentru a asigura interoperabilitatea dintre Navision 3.60 și celelalte programe de pe piața EAS/ERP restricționează concurența pe această piață. În observațiile formulate cu privire la intervenția Microsoft, reclamanta evocă situația de vânzare legată și de legare tehnică, situație care i‑ar impune consumatorului final să achiziționeze aplicațiile dezvoltate de Microsoft și ar restricționa concurența pe piața EAS/ERP.
68 Tribunalul constată că, astfel cum subliniază Comisia, aceste argumente nu au fost invocate în cererea introductivă. În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, dar un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil (a se vedea Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2001, Țările de Jos/Consiliul, C‑301/97, Rec., p. I‑8853, punctul 169, și Hotărârea Tribunalului din 5 octombrie 2011, Romana Tabacchi/Comisia, T‑11/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 124 și jurisprudența citată).
69 În prezenta cauză, Tribunalul arată că argumentul reclamantei referitor la refuzul Microsoft de a furniza informațiile necesare pentru a asigura interoperabilitatea dintre Navision 3.60 și celelalte programe de pe piața EAS/ERP, invocat în replică, poate fi considerat ca o dezvoltare a motivului referitor la poziția dominantă de pe piața principală și la impactul acesteia asupra pieței secundare, invocat în cererea introductivă, și, prin urmare, poate fi considerat admisibil.
70 Cu toate acestea, argumentul reclamantei trebuie, în orice caz, să fie respins. Astfel, reclamanta trimite la plângerea sa și la anumite pasaje din înscrisurile prezentate în cursul procedurii administrative. Aceste trimiteri la înscrisuri din cadrul procedurii administrative, prin intermediul unor note de subsol, se referă la pasaje din înscrisurile menționate care vizează piața relevantă a aplicațiilor EAS/ERP și evocă piața sistemelor de operare pentru calculatoare personale. Trebuie arătat că, în aceste pasaje, reclamanta nu explică în ce mod poziția dominantă a Microsoft pe piața principală ar avea un impact asupra pieței secundare și nici în ce ar consta efectul de pârghie în prezenta cauză. Pasajele menționate nu se referă nici la refuzul Microsoft de a furniza informațiile necesare pentru a asigura interoperabilitatea dintre Navision 3.60 și celelalte programe de pe piața EAS/ERP. În consecință, trimiterile la înscrisurile din cadrul procedurii administrative, efectuate în prezenta cauză, nu susțin afirmațiile reclamantei cu privire la interoperabilitate.
71 În plus, astfel cum s‑a constatat la punctele 52-58 de mai sus, decizia atacată se întemeiază pe absența unei poziții dominante a Microsoft pe piața relevantă a EAS/ERP, pe care concurența este puternică, fără ca reclamanta să fi stabilit caracterul eronat al unei asemenea constatări.
72 În consecință, trebuie să se considere că, prin argumentul său referitor la interoperabilitate, reclamanta nu aduce niciun element care să demonstreze că decizia atacată ar fi afectată de nelegalitate.
73 În al treilea rând, reclamanta susține că refuzul Comisiei de a iniția o procedură de investigare este nejustificat în raport cu notorietatea acțiunilor nelegale și anticoncurențiale pe care Microsoft le‑ar fi săvârșit pe piața secundară profitând de poziția sa dominantă pe piața principală.
74 În măsura în care reclamanta se referă, în cererea introductivă, la refuzul Microsoft de a pune la dispoziția ORDA codul sursă al Navision 3.60 pentru a rezolva problema legată de drepturile sale de autor asupra acestor programe, trebuie arătat că acest argument este inoperant. Astfel, după cum se menționează la punctul 12 din decizia atacată (a se vedea punctul 6 de mai sus), acest aspect referitor la drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei nu ține de dreptul concurenței și nu a fost examinat de Comisie.
75 În măsura în care reclamanta se referă la încălcările enumerate la punctul 15 din decizia atacată (a se vedea punctul 8 de mai sus), trebuie să se constate că aceasta se prevalează de notorietatea comportamentelor invocate, fără a‑și fonda în alt mod afirmațiile. În consecință, o asemenea afirmație cu titlu general nu poate demonstra caracterul eronat al deciziei atacate. În plus, Comisia a refuzat să inițieze procedura din cauza probabilității foarte reduse de a stabili încălcarea dispozițiilor invocate având în vedere cota scăzută deținută de Microsoft pe piața relevantă (a se vedea punctul 14 de mai sus). În consecință, Comisia nu s‑a întemeiat pe examinarea pretinselor comportamente ale Microsoft pentru a refuza să inițieze procedura. În această privință, trebuie amintit de altfel că reclamantul nu are dreptul de a pretinde Comisiei o decizie definitivă cu privire la existența sau la inexistența încălcării invocate și că dispozițiile în vigoare nu obligă Comisia să continue în orice caz procedura până în stadiul unei decizii finale (a se vedea punctul 42 de mai sus).
76 Prin urmare, argumentul reclamantei referitor la comportamentele pretins anticoncurențiale ale Microsoft nu poate fi primit.
77 În consecință, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv
78 Reclamanta susține că piața tehnologiei informatice, atât în România, cât și în Uniune, în domeniul software, al cercetării și dezvoltării, este afectată de acțiunile, de metodele și de mijloacele folosite de societatea Microsoft pentru a elimina orice concurență efectivă, ceea ce ar atesta interesul Uniunii în prezenta cauză. Reclamanta subliniază impactul semnificativ al practicilor Microsoft care ar afecta Uniunea.
79 Procedând astfel, aceasta invocă, în esență, importanța pretinselor încălcări pentru funcționarea pieței interne.
80 Trebuie amintit că noțiunea de disfuncție importantă a pieței comune constituie unul dintre criteriile de evaluare a existenței unui interes suficient al Uniunii în vederea examinării unei plângeri de către Comisie. În acest cadru, se ține seama de gravitatea pretinselor atingeri aduse concurenței și de persistența efectelor acestora, ceea ce presupune mai ales luarea în considerare a duratei și a importanței încălcărilor care fac obiectul plângerii, precum și a incidenței acestora asupra situației concurenței în Uniune (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 23 aprilie 2009, AEPI/Comisia, C‑425/07 P, Rep., p. I‑3205, punctele 52 și 53, și Ordonanța Tribunalului din 19 martie 2012, Associazione „Giùlemanidallajuve”/Comisia, T‑273/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 51).
81 Comisia susține caracterul inoperant al acestui motiv, având în vedere că nu și‑a întemeiat decizia pe acest criteriu.
82 Tribunalul evidențiază faptul că, în prezenta cauză, astfel cum arată Comisia, decizia atacată se întemeiază, în raport cu articolul 102 TFUE, pe lipsa unei poziții dominante a Microsoft pe piața aplicațiilor EAS/ERP și, în raport cu articolele 101 TFUE și 106 TFUE, pe probabilitatea foarte redusă ca o încălcare să poată fi constatată, având în vedere numărul limitat al informațiilor furnizate.
83 În consecință, chiar dacă evocă efectele limitate ale pretinsului comportament anticoncurențial al Microsoft asupra funcționării pieței interne (a se vedea punctul 9 de mai sus), decizia atacată nu se întemeiază pe acest criteriu. De altfel, comportamentele anticoncurențiale invocate sunt enumerate, dar nu sunt analizate în decizia atacată (a se vedea punctul 14 de mai sus).
84 Prin urmare, acest motiv trebuie considerat inoperant.
85 În plus, și în orice caz, argumentația reclamantei trebuie respinsă ca nefondată.
86 Astfel, reclamanta se limitează să afirme că piața tehnologiei informatice ar fi afectată atât în România, cât și în Uniune și să sublinieze impactul semnificativ al practicilor Microsoft în Uniune, fără a‑și dovedi însă afirmațiile. Afirmația potrivit căreia tehnologia informatică și, așadar, piața EAS/ERP prezintă o importanță fundamentală pentru dezvoltarea industrială a Uniunii nu este suficientă pentru a demonstra nici importanța pretinselor încălcări, nici incidența acestora asupra situației concurenței în Uniune în sensul jurisprudenței aplicabile (a se vedea punctul 80 de mai sus).
87 În plus, trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat anterior (a se vedea punctele 52-58 de mai sus), decizia atacată se întemeiază pe absența unei poziții dominante a Microsoft pe piața relevantă a EAS/ERP, pe care concurența este puternică, fără ca reclamanta să fi stabilit caracterul eronat al unei asemenea constatări. În sfârșit, contrar afirmațiilor reclamantei, circumstanțele speței sunt diferite de cele din Hotărârea Microsoft, punctul 51 de mai sus.
88 În consecință, reclamanta nu demonstrează că decizia atacată ar fi afectată de nelegalitate în această privință.
89 Scrisoarea șefului Delegației Comisiei la București (România) din 23 iunie 2005, adresată reclamantei, care evocă importanța aplicării acquis‑ului comunitar în România, nu este de natură să infirme această concluzie.
90 În replică, reclamanta susține de asemenea că Comisia nu a analizat în detaliu elementele aduse la cunoștința sa.
91 Totuși, aceasta nu precizează care sunt elementele de fapt sau de drept aduse la cunoștința Comisiei care ar fi fost neglijate, conducând astfel la nelegalitatea deciziei atacate.
92 În sfârșit, reclamanta susține că Comisia nu a realizat testul comparativ necesar pentru aprecierea interesului Uniunii.
93 Trebuie amintit că, pentru a aprecia interesul Uniunii de a continua examinarea unui caz, Comisiei îi revine, în special după ce a evaluat cu toată atenția necesară elementele de fapt și de drept invocate de reclamant, sarcina de a aprecia comparativ importanța încălcării invocate în ceea ce privește funcționarea pieței interne, probabilitatea de a putea stabili existența acesteia și întinderea măsurilor de investigare necesare, în scopul de a‑și îndeplini, în cele mai bune condiții, misiunea de asigurare a respectării articolelor 101 TFUE și 102 TFUE (a se vedea jurisprudența citată la punctul 48 de mai sus).
94 Cu toate acestea, evaluarea interesului pe care îl prezintă o plângere pentru Uniune depinde de circumstanțele fiecărei cauze și nu trebuie nici să se limiteze numărul criteriilor de apreciere pe care Comisia poate să le utilizeze, nici, invers, să i se impună acesteia să recurgă în mod exclusiv la anumite criterii (a se vedea jurisprudența amintită la punctul 49 de mai sus).
95 Or, în prezenta cauză, criteriul utilizat de Comisie în decizia atacată, referitor la probabilitatea foarte redusă de a putea stabili încălcarea articolului 102 TFUE având în vedere cota de piață scăzută deținută de Microsoft pe piața relevantă, trebuie considerat suficient. Reclamanta nu aduce niciun element de natură să demonstreze că aprecierea Comisiei în prezenta cauză ar fi vădit greșită.
96 Prin urmare, și acest argument este lipsit de temei.
97 Al doilea motiv trebuie, așadar, să fie respins.
Cu privire la al treilea motiv
98 Reclamanta susține că poziția dominantă a Microsoft pe piața românească și acordurile dintre acesta și statul român au ca efect impunerea folosirii de către terți a programelor Microsoft pentru motive de compatibilitate. Această poziție pe piața românească ar afecta piața principală și piața secundară și ar împiedica existența și dezvoltarea concurenților. Comisia, ignorând această poziție dominantă, ar fi refuzat în mod greșit să examineze plângerea sa.
99 Pe de o parte, în măsura în care acest motiv vizează articolul 102 TFUE, trebuie să se constate că argumentele invocate se suprapun cu cele respinse în cadrul primului motiv. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru considerente identice cu cele expuse la punctele 51-77 de mai sus.
100 Pe de altă parte, în măsura în care acest motiv ar viza să conteste aprecierea Comisiei în raport cu articolele 101 TFUE și 106 TFUE, acest argument trebuie de asemenea respins.
101 Astfel, Comisia a constatat în decizia atacată că afirmațiile referitoare la un parteneriat strategic cu guvernul român țin de domeniul reglementării privind achizițiile publice și că afirmațiile referitoare la monopolul Microsoft sau la existența unei înțelegeri între Microsoft și guvernul român nu sunt dovedite (a se vedea punctul 15 de mai sus). Comisia a concluzionat, așadar, că era foarte puțin probabil să poată fi stabilită o încălcare a articolelor 101 TFUE și 106 TFUE pe baza informațiilor transmise de reclamantă.
102 Tribunalul arată că reclamanta nu prezintă nicio argumentație întemeiată prin care să conteste această apreciere a Comisiei cu privire la articolele 101 TFUE și 106 TFUE și se limitează să afirme că practicile Microsoft pe piața românească sunt nelegale și anticoncurențiale.
103 În consecință, cel de al treilea motiv nu este fondat și trebuie să fie respins.
104 Rezultă din tot ceea ce precedă că reclamanta nu a prezentat niciun element concret și substanțial în susținerea afirmațiilor sale, care să permită stabilirea faptului că decizia atacată ar fi afectată de nelegalitate. Astfel, potrivit jurisprudenței citate la punctul 50 de mai sus, trebuie să se constate că Comisia nu s‑a întemeiat pe fapte inexacte din punct de vedere material și nu a săvârșit nici o eroare de drept, nici o eroare vădită de apreciere și nici un abuz de putere.
105 În consecință, prezenta acțiune trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
106 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei și ale Microsoft.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Omnis Group Srl la plata cheltuielilor de judecată.
Forwood | Dehousse | Schwarcz |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 30 mai 2013.
Semnături