Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 12 decembrie 2023 – Cairo Network Srl/Ministero delle Imprese e del Made in Italy, Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni
(Cauza C-764/23, Cairo Network)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Consiglio di Stato
Părțile din procedura principală
Apelantă: Cairo Network Srl
Intimate: Ministero delle Imprese e del Made in Italy, Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni
Întrebările preliminare
Dreptul Uniunii, în special articolul 6 și articolul 19 alineatul (1) a doua teză TUE, interpretate în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 4 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru)1 și articolul 31 din Directiva (UE) 2018/19722 , trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum reglementarea relevantă din ordinea juridică italiană (articolul 1 alineatul 1037 din Legea nr. 205/2017), care, într-o situație cu relevanță comunitară, limitează efectele acțiunii în anulare, împiedicând restabilirea situației anterioare sau executarea în natură, și limitează măsurile asigurătorii la plata unei despăgubiri provizorii, aducând atingere protecției jurisdicționale efective?
Dreptul Uniunii, în special articolul 3 alineatele (3) și (3a) și articolele 8 și 9 din Directiva 2002/21/CE (denumită „directivă-cadru”), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE1 , precum și articolele 5, 6, 8, 9 și 45 din Directiva (UE) 2018/1972, trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de tipul celui introdus în Republica Italiană prin articolul 1 alineatul 1031 bis din Legea finanțelor pentru anul 2018, astfel cum a fost introdus prin articolul 1 alineatul 1105 din Legea finanțelor pentru anul 2019, care privează autoritatea administrativă independentă de funcțiile sale de reglementare sau, în orice caz, limitează în mod semnificativ aceste funcții, stabilind alocarea unei capacități de emisie suplimentare prin procedură oneroasă cu atribuire potrivit criteriului celei mai ridicate oferte economice și cu participarea foștilor operatori monopoliști aflați și în prezent în poziție dominantă pe piață (așa-numiții incumbent)?
Dreptul Uniunii, în special articolele 8 și 9 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru), articolele 3, 5, 7 și 14 din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2020 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea)1 , articolele 2 și 4 din Directiva 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele de rețele și servicii de comunicații electronice2 , considerentele (11) și (20) ale Deciziei (UE) 2017/899 și principiile echității, nediscriminării, protecției concurenței și încrederii legitime, trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem precum cel introdus prin reglementarea națională relevantă (articolul 1 alineatele 1030, 1031, 1031-bis, 1031-ter și 1032 din Legea nr. 205/2017), precum și prin Deciziile AGCom (Autoritatea de Supraveghere în Domeniul Comunicațiilor) nr. 39/19/CONS, nr. 128/19/CONS și nr. 564/2020/CONS și prin deciziile aferente de atribuire a drepturilor de utilizare a frecvențelor pentru serviciul de televiziune digitală, care, în vederea conversiei „drepturilor de utilizare a frecvențelor” în „drepturi de utilizare a capacității de emisie”, nu prevede o conversie prin echivalent, ci rezervă o parte din capacitate pentru o procedură oneroasă, impunând operatorului costuri suplimentare pentru a-și asigura menținerea prerogativelor legal dobândite în timp?
Dreptul Uniunii, în special articolele 8 și 9 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru), articolele 3, 5, 7 și 14 din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2020 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea), articolele 2 și 4 din Directiva 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele de rețele și servicii de comunicații electronice, considerentele (11) și (20) ale Deciziei (UE) 2017/899, principiile echității, nediscriminării, protecției concurenței și încrederii legitime, precum și principiile proporționalității și adecvării, se opune [unui sistem] precum cel introdus prin reglementarea națională relevantă (articolul 1 alineatele 1030, 1031, 1031-bis, 1031-ter și 1032 din Legea nr. 205/2017), precum și prin Deciziile AGCom (Autoritatea de Supraveghere în Domeniul Comunicațiilor) nr. 39/19/CONS, nr. 128/19/CONS și nr. 564/2020/CONS și prin deciziile aferente de atribuire a drepturilor de utilizare a frecvențelor pentru serviciul de televiziune digitală, care nu adoptă măsuri cu caracter structural în scopul de a remedia situația de inegalitate creată anterior, ținând seama și de neregularitățile constatate anterior de jurisprudența internă și de cea supranațională, și nu diferențiază poziția operatorului care a dobândit o frecvență în urma unei proceduri concurențiale oneroase prin prevederea dreptului de a păstra frecvența respectivă sau, dimpotrivă, măsurile fără caracter structural adoptate de AGCom (Autoritatea de Supraveghere în Domeniul Comunicațiilor) în privința întreprinderilor aflate în poziție de incumbent, care dețineau inițial așa numitele rețele excedentare, sunt adecvate și proporționale?
Dreptul Uniunii, în special articolele 8 și 9 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru), articolele 3, 5, 7 și 14 din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2020 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea), articolele 2 și 4 din Directiva 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele de rețele și servicii de comunicații electronice, considerentele (11) și (20) ale Deciziei (UE) 2017/899, principiile echității, nediscriminării, protecției concurenței și încrederii legitime, precum și principiile proporționalității și adecvării, se opune [unui sistem] precum cel introdus prin reglementarea națională relevantă (articolul 1 alineatele 1030, 1031, 1031-bis, 1031-ter și 1032 din Legea nr. 205/2017), precum și prin Deciziile AGCom (Autoritatea de Supraveghere în Domeniul Comunicațiilor) nr. 39/19/CONS, nr. 128/19/CONS și nr. 564/2020/CONS și prin deciziile aferente de atribuire a drepturilor de utilizare a frecvențelor pentru serviciul de televiziune digitală, care nu ține seama de încrederea legitimă a unui operator care a dobândit dreptul de utilizare a frecvenței în urma unei proceduri concurențiale oneroase în cadrul căreia fusese prevăzut în mod expres dreptul la o frecvență cu acoperire similară și pentru o durată echivalentă a dreptului de utilizare?
____________
1 JO 2002, L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195.
1 Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (reformare) (JO 2018, L 321, p. 36).
1 Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivelor 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, 2002/19/CE privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora și 2002/20/CE privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (JO 2009, L 337, p. 37).
1 JO 2002, L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183.
1 JO 2002, L 249, p. 21, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 132.