Language of document : ECLI:EU:T:1998:97

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

14 mai 1998(1)

„Concurență – Articolul 85 alineatul (1) din Tratatul CE – Noțiunea de încălcare unică – Schimb de informații – Somație – Amendă – Determinarea cuantumului – Metodă de calcul – Motivare – Circumstanțe atenuante”

În cauza T‑334/94,

Sarrió SA, societate de drept spaniol, cu sediul în Pamplona (Spania), reprezentată de Antonio Creus Carreras, avocat în cadrul Baroului din Barcelona, Alberto Mazzoni, avocat în cadrul Baroului din Milano, Antonio Tizzano și Gian Michele Roberti, avocați în cadrul Baroului din Napoli, cu domiciliul ales în Luxemburg, la cabinetul lui Alain Lorang, 51, rue Albert 1er,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de Richard Lyal, membru al Serviciului Juridic, în calitate de agent, asistat de Alberto Dal Ferro, avocat în cadrul Baroului din Vicenza, cu domiciliul ales în Luxemburg, la biroul lui Carlos Gómez de la Cruz, membru al Serviciului Juridic, Centre Wagner, Kirchberg,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 94/601/CE a Comisiei din 13 iulie 1994 referitoare la o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CE (IV/C/33.833 – Carton) (JO L 243, p. 1),

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ

AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a treia extinsă),

compus din domnul B. Vesterdorf, președinte, domnul C. P. Briët, doamna P. Lindh, domnul A. Potocki și domnul J. D. Cooke, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma procedurii orale care s‑a desfășurat de la 25 iunie până la 8 iulie 1997,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt

1        Prezenta cauză privește Decizia 94/601/CE a Comisiei din 13 iulie 1994 referitoare la o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CE (IV/C/33.833 – Carton) (JO L 243, p. 1), rectificată înainte de publicare printr‑o decizie a Comisiei din 26 iulie 1994 [C (94) 2135 final] (denumită în continuare „decizia”). Prin această decizie s‑au aplicat amenzi unui număr de 19 producători furnizori de carton în Comunitate, ca urmare a încălcării articolului 85 alineatul (1) din tratat.

2        Produsul care face obiectul deciziei este cartonul. Trei tipuri de carton, desemnate a fi de calitățile „GC”, „GD” și „SBS”, sunt menționate în decizie.

3        Cartonul de calitate GD (denumit în continuare „carton GD”) este un carton cu interiorul de culoare gri (hârtie reciclată), care este utilizat de obicei la ambalarea produselor nealimentare.

4        Cartonul de calitate GC (denumit în continuare „carton GC”) este un carton care prezintă un strat exterior alb și care se utilizează de obicei la ambalarea produselor alimentare. Cartonul GC este de o calitate superioară celei a cartonului GD. În perioada menționată de decizie, a existat, în general, între cele două produse o diferență de preț de aproximativ 30 %. Într‑o măsură mai redusă, cartonul GC de înaltă calitate servește și la utilizări grafice.

5        SBS este sigla utilizată pentru desemnarea cartonului în totalitate alb (denumit în continuare „carton SBS”). Acest carton este un produs al cărui preț este cu aproximativ 20 % mai mare decât cel al cartonului GC. Acesta se utilizează la ambalarea alimentelor, a produselor cosmetice, a medicamentelor și a țigaretelor, însă este destinat în principal utilizărilor grafice.

6        Prin scrisoarea din 22 noiembrie 1990, British Printing Industries Federation, organizație profesională care reprezintă majoritatea producătorilor de cutii imprimate din Regatul Unit (denumită în continuare „BPIF”), a depus o plângere neoficială la Comisie. Aceasta a susținut că producătorii de carton care aprovizionează Regatul Unit introduseseră o serie de creșteri de prețuri simultane și uniforme și a solicitat Comisiei să verifice existența unei eventuale încălcări a normelor comunitare de concurență. Pentru a asigura publicitatea inițiativei sale, BPIF a publicat un comunicat de presă. Conținutul acestui comunicat a fost relatat de presa profesională specializată în cursul lunii decembrie 1990.

7        La 12 decembrie 1990, Fédération française du cartonnage a depus de asemenea o plângere neoficială la Comisie, în care prezenta observații cu privire la piața franceză a cartonului în termeni analogi celor din plângerea depusă de BPIF.

8        La 23 și la 24 aprilie 1991, agenți ai Comisiei, acționând în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de aplicare a articolelor 85 și 86 din tratat (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul nr. 17”), au procedat la verificări simultane fără înștiințare prealabilă la sediile mai multor întreprinderi și asociații profesionale din sectorul cartonului.

9        Ca urmare a acestor verificări, Comisia a adresat cereri de informații și de documente, în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17, tuturor destinatarilor deciziei.

10      Elementele obținute în cadrul acestor verificări și cereri de informații și de documente au determinat Comisia să conchidă că întreprinderile în cauză au participat, începând de la jumătatea anului 1986 până cel puțin în aprilie 1991 (în majoritatea cazurilor), la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat.

11      În consecință, Comisia a decis să inițieze o procedură în temeiul acestei ultime dispoziții. Prin scrisoarea din 21 decembrie 1992, aceasta a adresat o comunicare privind obiecțiunile fiecăreia dintre întreprinderile în cauză. Toate întreprinderile destinatare au răspuns în scris la aceasta. Nouă întreprinderi au solicitat să fie audiate oral. Audierea acestora s‑a desfășurat între 7 și 9 iunie 1993.

12      La încheierea procedurii, Comisia a adoptat decizia, care cuprinde dispozițiile următoare:

Articolul 1

Buchmann GmbH, Cascades SA, Enso-Gutzeit Oy, Europa Carton AG, Finnboard – the Finnish Board Mills Association, Fiskeby Board AB, Gruber & Weber GmbH & Co KG, Kartonfabriek De Eendracht NV (a cărui denumire comercială este BPB de Eendracht NV), NV Koninklijke KNP BT NV (fostă Koninklijke Nederlandse Papierfabrieken NV), Laakmann Karton GmbH & Co KG, Mo Och Domsjö AB (MoDo), Mayr-Melnhof Gesellschaft mbH, Papeteries de Lancey SA, Rena Kartonfabrik AS, Sarrió SpA, SCA Holding Ltd [fostã Reed Paper & Board (UK) Ltd], Stora Kopparbergs Bergslags AB, Enso Española SA (fostã Tampella Española SA) și Moritz J. Weig GmbH & Co KG au încălcat articolul 85 alineatul (1) din Tratatul CE participând:

–        în cazul societăților Buchmann și Rena, începând aproximativ din luna martie 1988 până cel puțin la sfârșitul anului 1990;

–        în cazul societății Enso Española, începând cel puțin din luna martie 1988 până cel puțin la sfârșitul lunii aprilie 1991;

–        în cazul societății Gruber & Weber, începând cel puțin din anul 1998 până la sfârșitul anului 1990;

–        în cazul celorlalte societăți, începând de la jumătatea anului 1986 până cel puțin în luna aprilie 1991,

la un acord și la o practică concertată datând de la jumătatea anului 1986, în temeiul cărora furnizorii de carton din Comunitatea Europeană:

–        s‑au întâlnit în mod regulat, în cadrul unor reuniuni secrete și instituționalizate, cu scopul de a negocia și de a adopta un plan sectorial comun de restricționare a concurenței;

–        au decis de comun acord creșteri regulate ale prețurilor pentru fiecare calitate de produs, în fiecare monedă națională;

–        au planificat și au pus în aplicare creșteri de preț simultane și uniforme în întreaga Comunitate Europeană;

–        au ajuns la o înțelegere pentru menținerea cotelor de piață ale principalilor producători la niveluri constante, cu modificări ocazionale;

–        au luat, din ce în ce mai frecvent de la începutul anului 1990, măsuri concertate pentru controlul aprovizionării pieței comunitare, cu scopul de a asigura punerea în aplicare a respectivelor creșteri de preț concertate;

–        au făcut schimb de informații comerciale referitoare la livrări, la prețuri, la întreruperea producției, la registre de comenzi și la niveluri de utilizare a mașinilor pentru a susține măsurile menționate anterior.

[...]

Articolul 3

Amenzile următoare se aplică întreprinderilor desemnate în continuare pentru încălcările constatate la articolul 1:

[...]

xv) Sarrió SpA, o amendă de 15 500 000 ECU;

[...]”

13      Conform deciziei, încălcarea s‑a desfășurat în cadrul unui organism denumit „Product Group Paperboard” (denumit în continuare „PG Paperboard”), constituit din mai multe grupuri sau comitete.

14      La jumătatea anului 1986, în cadrul acestui organism s‑a stabilit un „Presidents Working Group” (denumit în continuare „PWG”), care reunea reprezentanții la nivel înalt ai principalilor furnizori de carton din Comunitate (aproximativ opt).

15      PWG avea ca activități, în special, discutarea și concertarea privind piețele, cotele de piață, prețurile și capacitățile. În special, acesta a luat decizii de ordin general privind calendarul și nivelul creșterilor de preț care urmau a fi puse în aplicare de producători.

16      PWG raporta la „President Conference” (denumită în continuare „PC”), la care participau (mai mult sau mai puțin regulat) majoritatea directorilor generali ai întreprinderilor în cauză. PC s‑a reunit de două ori pe an în perioada în cauză.

17      La sfârșitul anului 1987 a fost creat „Joint Marketing Committee” (denumit în continuare „JMC”). Obiectivul său principal consta, pe de o parte, în a stabili dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, cum puteau fi puse în aplicare creșterile de preț, iar, pe de altă parte, în a defini modalitățile inițiativelor în materie de prețuri hotărâte de PWG, pentru fiecare țară în parte și pentru principalii clienți, cu scopul de a stabili un sistem de prețuri echivalente în Europa.

18      În cele din urmă, comitetul economic (denumit în continuare „COE”) dezbătea în special fluctuațiile de prețuri de pe piețele naționale și registrele de comenzi, iar concluziile sale au fost raportate JMC sau, până la sfârșitul anului 1987, predecesorului JMC, Marketing Committee. COE era alcătuit din directorii comerciali ai majorității întreprinderilor în cauză și se reunea de mai multe ori pe an.

19      În plus, din decizie reiese că s‑a considerat de către Comisie că activitățile PG Paperboard erau susținute printr‑un schimb de informații prin intermediul societății fiduciare Fides, al cărei sediu se află la Zürich (Elveția). Conform deciziei, majoritatea membrilor PG Paperboard furnizau Fides rapoarte periodice privind comenzile, producția, vânzările și utilizarea capacităților. Aceste rapoarte erau tratate în cadrul sistemului Fides, iar datele reunite erau trimise participanților.

20      Reclamanta, Sarrió SA (denumită în continuare „Sarrió”), este rezultatul unei fuziuni survenite în 1990 între departamentul responsabil de carton al celui mai mare producător italian, Saffa, și producătorul spaniol Sarrió (punctul 11 din considerentele deciziei). Sarrió a achiziționat de asemenea, în 1991, producătorul spaniol Prat Carton (același punct).

21      S‑a considerat că Sarrió răspunde pentru participarea Prat Carton la înțelegerea în cauză pe toată durata acestei participări (punctul 154 din considerentele deciziei).

22      Sarrió fabrică în principal carton GD, însă fabrică și carton GC.

 Procedura

23      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 octombrie 1994, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

24      Șaisprezece din celelalte optsprezece întreprinderi considerate răspunzătoare pentru încălcare au formulat de asemenea acțiuni împotriva deciziei (cauzele T‑295/94, T‑301/94, T‑304/94, T‑308/94, T‑309/94, T‑310/94, T‑311/94, T‑317/94, T‑319/94, T‑327/94, T‑337/94, T‑338/94, T‑347/94, T‑348/94, T‑352/94 și T‑354/94).

25      Reclamanta din cauza T‑301/94, Laakmann Karton GmbH, a renunțat la judecată printr‑o scrisoare depusă la grefa Tribunalului la 10 iunie 1996, iar cauza a fost radiată de pe rolul Tribunalului prin Ordonanța din 18 iulie 1996, Laakmann Karton/Comisia (T‑301/94, nepublicată în Recueil).

26      Patru întreprinderi finlandeze, membre ale asociației profesionale Finnboard și, în această calitate, considerate răspunzătoare în mod solidar de plata amenzii aplicate acestei asociații, au formulat de asemenea acțiuni împotriva deciziei (cauzele conexate T‑339/94, T‑340/94, T‑341/94 și T‑342/94).

27      În sfârșit, a fost introdusă o acțiune de către o asociație, CEPI-Cartonboard, care nu este destinatară a deciziei. Totuși, aceasta a renunțat la judecată printr‑o scrisoare depusă la grefa Tribunalului la 8 ianuarie 1997, iar cauza a fost radiată de pe rolul Tribunalului prin Ordonanța din 6 martie 1997, CEPI-Cartonboard/Comisia (T‑312/94, nepublicată în Recueil).

28      Prin scrisoarea din 5 februarie 1997, Tribunalul a solicitat părților să participe la o reuniune neoficială, în special în vederea prezentării observațiilor acestora asupra conexării eventuale a cauzelor T‑295/94, T‑304/94, T‑308/94, T‑309/94, T‑310/94, T‑311/94, T‑317/94, T‑319/94, T‑327/94, T‑334/94, T‑337/94, T‑338/94, T‑347/94, T‑348/94, T‑352/94 și T‑354/94 pentru buna desfășurare a procedurii orale. În cursul acestei reuniuni, care a avut loc la 29 aprilie 1997, părțile au acceptat o astfel de conexare.

29      Prin Ordonanța din 4 iunie 1997, președintele Camerei a treia extinse a Tribunalului a reunit cauzele menționate anterior pentru buna desfășurare a procedurii orale, datorită conexității lor, în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul de procedură, și a admis o cerere de tratament confidențial introdusă de reclamanta din prezenta cauză.

30      Prin Ordonanța din 20 iunie 1997, acesta a admis o cerere de tratament confidențial introdusă de reclamanta din cauza T‑337/94, referitoare la un document prezentat ca răspuns la o întrebare scrisă a Tribunalului.

31      În urma raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia extinsă) a decis deschiderea procedurii orale și a luat măsuri de organizare a procedurii, solicitând părților să răspundă la anumite întrebări scrise și să prezinte anumite documente. Părțile au dat curs acestor solicitări.

32      Pledoariile părților din cauzele menționate la punctul 28 și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința desfășurată de la 25 iunie până la 8 iulie 1997.

 Concluziile părților

33      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei;

–        cu titlu subsidiar, anularea, pe de o parte, a articolului 2 din aceasta și, pe de altă parte, a articolului 3 din aceasta, în măsura în care prin această ultimă dispoziție se aplică reclamantei o amendă de 15 500 000 ECU;

–        cu titlu subsidiar subsecvent, reducerea cuantumului acestei amenzi;

–        obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

34      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la cererea de anulare a deciziei

A –  Cu privire la motivul referitor la cerințele procedurale și de formă, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare


 Argumentele părților

35      Reclamanta invocă încălcarea dreptului său la apărare prin luarea în considerare de către Comisie (la punctul 79 din considerentele deciziei), ca element de probă al încălcării, a unui document descoperit la Finnboard (UK) Ltd cu ocazia verificărilor efectuate în aprilie 1991 (denumit în continuare „lista de prețuri Finnboard”). Reclamanta amintește că acest document nu i‑a fost trimis decât la 28 aprilie 1994, și anume după depunerea răspunsului său la comunicarea privind obiecțiunile și după audierea în fața Comisiei. Această întârziere nejustificată ar fi lipsit‑o de posibilitatea de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la semnificația efectivă a documentului, la contextul în care a fost redactat, precum și cu privire la concluziile Comisiei referitoare la acesta (Hotărârea Curții din 13 februarie 1979, Hoffmann-La Roche/Comisia, 85/76, Rec., p. 461). În plus, comunicarea documentului la 28 aprilie 1994 nu ar fi remediat încălcarea respectivă.

36      Comisia răspunde că documentul în cauză a fost transmis Sarrió însoțit de o scrisoare datată 28 aprilie 1994, în care conținutul documentului și concluziile Comisiei cu privire la acesta erau explicate în întregime. Având în vedere faptul că scrisoarea din 28 aprilie 1994 a oferit de asemenea reclamantei posibilitatea de a ridica în scris eventualele sale observații, aceasta și‑ar fi putut exprima în timp util punctul de vedere cu privire la valoarea probatorie a documentului în cauză (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 1991, BASF/Comisia, T‑4/89, Rec., p. II‑1523, punctul 36).

 Aprecierea Tribunalului

37      Lista de prețuri Finnboard a fost obținută de Comisie în cursul verificărilor sale la birourile Finnboard (UK) Ltd, în luna aprilie 1991, și a fost comunicată reclamantei, împreună cu o scrisoare explicativă, la 16 luni de la trimiterea comunicării privind obiecțiunile.

38      Conform jurisprudenței Tribunalului, rezultă din coroborarea articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 cu articolele 2 și 4 din Regulamentul nr. 99/63/CEE al Comisiei din 25 iulie 1963 privind audierile prevăzute la articolul 19 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 17 (JO 1963, 127, p. 2268) că trebuie comunicate de către Comisie obiecțiunile pe care le invocă împotriva întreprinderilor și asociațiilor interesate și că poate reține în deciziile sale numai obiecțiunile cu privire la care acestea din urmă au avut posibilitatea de a‑și prezenta punctul de vedere (Hotărârea din 23 februarie 1994, CB și Europay/Comisia, T‑39/92 și T‑40/92, Rec., p. II‑49, punctul 47).

39      De asemenea, respectarea dreptului la apărare în cadrul unei proceduri care poate conduce la sancțiuni, precum cea în cauză, impune ca întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi în cauză să li se ofere, încă din stadiul procedurii administrative, posibilitatea de a‑și prezenta în mod eficient punctul de vedere cu privire la caracterul real și pertinent al faptelor, al obiecțiunilor și al circumstanțelor invocate de Comisie (Hotărârea Hoffmann-La Roche/Comisia, citată anterior, punctul 11, și Hotărârea Tribunalului din 18 decembrie 1992, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑10/92, T‑11/92, T‑12/92 și T‑15/92, Rec., p. II‑2667, punctul 39).

40      În speță, nicio obiecțiune nouă în raport cu cele care figurează în comunicarea privind obiecțiunile nu a fost ridicată prin transmiterea documentului în cauză. Astfel, reiese în mod clar din scrisoarea care însoțește lista de prețuri Finnboard că aceasta constituie doar o dovadă suplimentară a unui plan comun de stabilire a prețurilor, obiecțiune deja expusă pe larg în comunicarea privind obiecțiunile.

41      În orice caz, reclamantei i s‑a oferit în mod expres, în scrisoarea care însoțea documentul, posibilitatea de a‑și prezenta, pe parcursul procedurii administrative și în termen de zece zile, punctul de vedere privind acest element de probă. În aceste împrejurări, Comisia nu a împiedicat reclamanta să își exprime în timp util punctul de vedere cu privire la valoarea probatorie a documentului transmis (Hotărârea Curții Hoffmann-La Roche/Comisia, citată anterior, punctul 11, și Hotărârea din 25 octombrie 1983, AEG/Comisia, 107/82, Rec., p. 3151, punctul 27).

42      Rezultă că prezentul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

B –  Cu privire la fond


 Cu privire la motivul întemeiat pe absența unei concertări privind prețurile de tranzacție și pe încălcarea obligației de motivare

 Argumentele părților

43      Reclamanta își recunoaște participarea la o concertare privind prețurile anunțate, însă contestă faptul că această concertare s‑ar fi referit la prețurile de tranzacție. Pe lângă documentele prezentate în înscrisurile sale, care ar demonstra că prețurile de tranzacție nu au urmat prețurile anunțate, aceasta invocă în sprijinul afirmației sale puterea de negociere a fiecărui client, evoluția cererii și a costurilor de producție și caracteristicile proprii pieței cartonului, în special periodicitatea anunțurilor de creștere a prețurilor și gradul ridicat de transparență a pieței.

44      Reclamanta apreciază că nu a fost explicat în mod clar de către Comisie dacă aceasta susține că a existat o concertare cu privire nu numai la prețurile anunțate, ci și la prețurile de tranzacție. Or, contrar celor afirmate de Comisie, distincția dintre aceste două tipuri de concertări ar fi de o importanță majoră, din cauza efectelor lor diferite (a se vedea Hotărârea Curții din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, C‑89/85, C‑104/85, C‑114/85, C‑116/85, C‑117/85 și C‑125/85-C‑129/85, Rec., p. I‑1307). Reclamanta susține, în replica sa, că incertitudinile cu privire la obiectul concertării constituie în sine o încălcare a cerințelor de motivare și de precizie a deciziilor care constată o încălcare a normelor de concurență. Această încălcare ar presupune, în consecință, o atingere gravă adusă dreptului legitim la apărare.

45      Comisia declară că nu înțelege faptul că reclamanta poate simultan să afirme că a participat la o concertare privind prețurile și să susțină că creșterile de preț aplicate nu erau rezultatul acestei concertări. Aceasta subliniază că decizia (în special punctele 72-102 din considerente) face trimitere atât la documentele care demonstrează concertarea privind fiecare creștere anunțată în cadrul înțelegerii, cât și la documentele prin care fiecare producător a anunțat efectiv creșterea în cauză.

46      Aceasta susține în continuare că distincția dintre o concertare privind prețurile anunțate și o concertare privind prețurile de tranzacție nu este pertinentă în speță. Concertarea din cadrul PWG și al JMC nu s‑ar fi referit exclusiv la prețurile anunțate, ci și la luarea de decizii privind creșteri periodice ale prețurilor pentru fiecare tip de produs și privind aplicarea acestor creșteri simultane în toată Comunitatea (a se vedea probele cu înscrisuri menționate la punctele 74-90, 92 și 94-96 din considerentele deciziei).

47      În plus, ținând seama de probele privind concertarea în cadrul comitetelor la care a participat reclamanta, ar fi imposibil să se afirme că anunțurile de preț nu au creat incertitudini pentru fiecare întreprindere cu privire la comportamentul concurenților săi și că reclamanta a efectuat creșterile de preț independent de concertare (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 24 octombrie 1991, Rhône-Poulenc/Comisia, T‑1/89, Rec., p. II‑867, punctele 122 și 123).

 Aprecierea Tribunalului

48      În conformitate cu articolul 1 din decizie, întreprinderile vizate de această dispoziție au încălcat articolul 85 alineatul (1) din tratat participând, în perioada de referință, la un acord și la o practică concertată în temeiul cărora furnizorii de carton din Comunitate, între altele, au „decis de comun acord creșteri regulate ale prețurilor pentru fiecare calitate de produs, în fiecare monedă națională” și „au planificat și au pus în aplicare creșteri de preț simultane și uniforme în întreaga Comunitate.”

49      Reclamanta recunoaște că a participat la patru organe ale PG Paperboard și nu contestă, nici în înscrisuri, nici în răspunsurile la întrebările adresate de Tribunal în cursul ședinței, că, începând din 1988, a luat parte la o concertare privind prețurile anunțate.

50      Înainte de a răspunde la argumentul reclamantei conform căruia concertarea nu se referea la prețurile de tranzacție, este necesar să se aprecieze dacă, în decizie, Comisia a susținut efectiv că această concertare se referea la astfel de prețuri.

51      În această privință, este necesar să se constate, în primul rând, că articolul 1 din decizie nu precizează în niciun mod prețul care a constituit obiectul creșterilor concertate.

52      În al doilea rând, nu reiese din decizie că susținerile Comisiei s‑ar fi referit la faptul că producătorii au stabilit sau chiar că au intenționat să stabilească prețuri de tranzacție uniforme. În special, punctele 101 și 102 din considerentele consacrate „efectelor inițiativelor concertate în materie de prețuri asupra nivelului prețurilor” atestă că, potrivit Comisiei, inițiativele în materie de prețuri se refereau la prețurile de catalog și urmăreau să producă o creștere a prețurilor de tranzacție. Se menționează în special: „Chiar dacă toți producătorii și‑ar fi menținut hotărârea de a aplica integral creșterea, posibilitățile pe care le aveau clienții de a trece la o calitate sau la un produs mai puțin oneros îi puteau determina pe anumiți producători să le facă clienților lor tradiționali anumite concesii privind data intrării în vigoare a creșterilor de preț sau să le ofere un avantaj suplimentar sub formă de reduceri la tonaj sau rabaturi în cazul unor comenzi mari, pentru a‑i face să accepte integralitatea creșterii prețului de bază. În consecință, era inevitabil pentru creșterile de preț să nu își poată face simțite imediat toate efectele.” (punctul 101 al șaselea paragraf din considerente).

53      Astfel, din decizie reiese că, în opinia Comisiei, scopul coluziunii dintre producători în materie de prețuri era ca respectivele creșteri concertate de preț anunțate să aibă drept consecință o creștere a prețurilor de tranzacție. În această privință, reiese de la punctul 101 primul paragraf din considerentele deciziei că „producătorii nu s‑au limitat să anunțe creșterile de preț convenite, ci, cu câteva excepții, [că] aceștia au luat de asemenea măsuri concrete pentru a se asigura că acestea sunt impuse efectiv clienților”. Situația din prezenta cauză se distinge, așadar, de cea analizată de Curte în Hotărârea Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, citată anterior, întrucât Comisia nu susține în decizie, spre deosebire de decizia cu privire la care a fost pronunțată această ultimă hotărâre, că întreprinderile au convenit direct asupra prețurilor de tranzacție.

54      Această analiză a deciziei este confirmată de documentele prezentate de Comisie.

55      În special, anexa 109 la comunicarea privind obiecțiunile conține un proces‑verbal al reuniunii JMC din 16 octombrie 1989, în care se indică între altele:

„d) Olanda

[...]

Probleme importante cu marii cumpărători, în special Imca, pentru care Cascades și Van Duffel practică în continuare prețuri absurde, îngreunând astfel atât viața KNP, cât și pe cea a finlandezilor.

[...]

f) Belgia

Situație analogă cu cea existentă în Olanda. Finnboard reușise să impună Van Genechten creșterea de preț, însă a fost obligată să aibă o nouă discuție cu aceasta din urmă, din cauza concesiilor făcute în Belgia (de către Cascades). Vom rămâne fermi și așteptăm ca Beghin, Cascades și KNP să facă același lucru.

[...]

h) Italia

Saffa are probleme foarte mari cu prețurile de import practicate de Kopparfors, Finnboard și chiar de Cascades.

Livrările Saffa au scăzut puternic, iar importurile au crescut foarte mult.

Saffa solicită insistent importatorilor să respecte în mod imperativ orientările în materie de prețuri care au fost difuzate.”

56      Acest document demonstrează în mod clar că, deși producătorii au acceptat, de manieră generală, ca fiecare dintre ei să negocieze prețurile de tranzacție cu clienții săi, fiecare producător, și în special reclamanta, menționată în mod expres în anexa amintită anterior, aștepta de la concurenții săi să aplice prețuri de tranzacție conforme cu prețurile convenite, cel puțin în sensul că negocierile individuale nu trebuiau să priveze de efect creșterile convenite ale prețurilor de catalog.

57      În plus, reclamanta a recunoscut în ședință că prețurile anunțate au servit drept bază inițială pentru negocierile prețurilor de tranzacție cu clienții, circumstanță care confirmă că scopul ultim era creșterea prețurilor de tranzacție. În această privință, este suficient să subliniem că stabilirea unor prețuri de catalog uniforme convenite între producători ar fi absolut lipsită de pertinență dacă aceste prețuri ar trebui efectiv să nu producă niciun efect asupra prețurilor de tranzacție.

58      În ceea ce privește argumentul reclamantei conform căruia incertitudinile cu privire la obiectul concertării ar constitui în sine o încălcare a obligației de motivare, este necesar să se sublinieze că articolul 1 din decizie nu precizează în niciun mod prețul care a constituit obiectul coluziunii.

59      Într‑o astfel de situație, dispozitivul deciziei trebuie să fie interpretat în lumina expunerii de motive, în conformitate cu o jurisprudență consacrată (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Curții din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia, 40/73-48/73, 50/73, 54/73, 55/73, 56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, Rec., p. 1663, punctele 122-124).

60      În speță, reiese din cele de mai sus că a fost explicat suficient de către Comisie, în considerentele deciziei, faptul că această concertare se referea la prețurile de catalog și avea ca scop o creștere a prețurilor de tranzacție.

61      Prin urmare, motivul trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la motivul întemeiat pe absența participării la o înțelegere privind înghețarea cotelor de piață și controlul ofertei

 Argumentele părților

62      Acest motiv cuprinde trei aspecte.

63      În cadrul primului aspect al motivului, reclamanta declară că nu există probe de care să dispună Comisia în ceea ce privește existența unei concertări privind înghețarea cotelor de piață și nici a unei concertări privind controlul ofertei. Chiar dacă s‑ar presupune că aceste concertări ar fi dovedite corespunzător cerințelor legale, Comisia nu ar fi dovedit participarea reclamantei la astfel de concertări. În special, reclamanta contestă valoarea probatorie a mai multor anexe la comunicarea privind obiecțiunile, pe care s‑a întemeiat Comisia în decizie.

64      În primul rând, anexa 73, o notă internă a Mayr-Melnhof, ar dovedi numai concertarea cu privire la prețuri, ar explica toate consecințele unei politici riguroase a prețurilor și ar atesta absența presiunii exercitate de reclamantă asupra Mayr-Melnhof pentru ca aceasta din urmă să nu își mărească cotele de piață printr‑o reducere a prețurilor. În această privință, reclamanta invocă explicația furnizată de Mayr-Melnhof în scrisoarea sa din 23 septembrie 1991 (anexa 75 la comunicarea privind obiecțiunile).

65      În al doilea rând, anexa 102, o notă a Rena, se referea la o reuniune a Nordic Paperboard Institute (denumită în continuare „NPI”), asociație din care reclamanta nu ar fi făcut parte.

66      În al treilea rând, declarațiile Stora nu ar putea constitui, în sine, elemente de probă suficiente. În plus, Stora ar fi subliniat în repetate rânduri autonomia relativă de care se bucurau diversele întreprinderi în ceea ce privește în special volumele de producție și momentul ales pentru oprirea instalațiilor (a se vedea punctele 57, 59, 60, 69, 70 și 71 din considerentele deciziei). Declarațiile întreprinderii Stora ar confirma în plus că nu fusese instituit niciun sistem de control al unei înțelegeri oarecare asupra cantităților. Or, absența unui sistem de control al evoluției cantităților ar dezminți în mod clar existența unei înțelegeri asupra acestui aspect. În rest, declarațiile Stora ar revela numai opinia personală a acesteia în ceea ce privește interesul de a adopta măsuri care vizează controlul cantităților de producție și al vânzărilor.

67      În cadrul celui de al doilea aspect al motivului, reclamanta subliniază că evoluția cotelor de piață ale diferitelor întreprinderi demonstrează absența unei concertări care să vizeze înghețarea cotelor de piață sau, chiar dacă s‑ar presupune că ar fi avut loc o concertare între anumite întreprinderi, că ea nu a participat la acesta în niciun caz.

68      În ceea ce privește evoluția generală a cotelor de piață, aceasta subliniază că noi capacități importante au fost puse în funcțiune de anumiți producători, în special Iggesund (MoDo) și Mayr-Melnhof, în perioada în cauză.

69      Aceasta constată totodată că propria sa cotă globală pe piața comunitară a scăzut de la 14,3 % în 1987 la 11,7 % în 1990. După cum susține reclamanta, o astfel de scădere nu este compatibilă cu afirmația Comisiei conform căreia aceasta ar fi participat la o înțelegere vizând înghețarea cotelor de piață ale diferiților producători. În ceea ce privește Prat Carton, scăderea cu aproximativ 9 %, în perioada 1987-1990, a cotei sale globale pe piața comunitară ar atesta de asemenea absența totală a unei participări la orice concertare privind înghețarea cotelor de piață.

70      În cadrul celui de al treilea aspect al motivului, reclamanta susține că acest comportament privind întreruperile de producție și exporturile către piețele din afara Europei nu mai este compatibil cu afirmațiile Comisiei.

71      În ceea ce privește primul aspect al motivului, Comisia estimează că mijloacele de probă pe care le‑a invocat, în special declarațiile Stora (anexele 39 și 43 la comunicarea privind obiecțiunile) și anexele 73 și 102 la comunicarea privind obiecțiunile, sunt suficiente pentru a stabili existența unei înțelegeri vizând înghețarea cotelor de piață și controlul ofertei, precum și participarea reclamantei la aceste elemente ale înțelegerii.

72      Cu privire la al doilea aspect al motivului, aceasta amintește că s‑a întemeiat pe probe cu înscrisuri referitoare la o înțelegere privind înghețarea cotelor de piață și susține că argumentarea reclamantei în legătură cu evoluția cotelor de piață ale diferitelor întreprinderi nu este, prin urmare, pertinentă în ceea ce privește problema existenței unei asemenea înțelegeri. În plus, în decizie s‑ar admite în mod expres că a existat o evoluție lentă a cotelor de piață ale anumitor întreprinderi, cotele de piață fiind renegociate în fiecare an (punctele 60 și 131 din considerentele deciziei). În orice caz, articolul 85 ar interzice înțelegerile care au ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței, indiferent de importanța succesului câștigat.

73      În ceea ce privește, mai concret, argumentele reclamantei întemeiate pe evoluția propriilor sale cote de piață, Comisia amintește că încălcarea se referea la ansamblul pieței comunitare. Reclamanta ar fi făcut parte din PWG, unde se purtau discuțiile cu privire la cotele de piață. În 1989, administratorul delegat al Saffa ar fi fost chiar numit vicepreședinte al PG Paperboard.

74      În sfârșit, Comisia semnalează că afirmația reclamantei conform căreia ar fi adoptat întotdeauna un comportament autonom nu este susținută de niciun element de probă. În plus, chiar dacă se presupune că reclamanta ar fi încălcat înțelegerea, aceasta nu ar schimba nimic în ceea ce privește încălcarea săvârșită (Hotărârea Rhône-Poulenc/Comisia, citată anterior).

75      În sfârșit, în ceea ce privește al treilea aspect al motivului, Comisia subliniază că Stora a confirmat, în anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, că PWG prevăzuse și instituise un sistem pentru restabilirea echilibrului și controlarea producției, astfel încât să mențină prețurile la un nivel constant. În consecință, împrejurarea că situația pieței sau buna funcționare a înțelegerii ar fi avut drept consecință faptul că reclamanta nu fusese obligată, după cum afirmă, să recurgă la întreruperi de producție în mod concertat nu ar avea nicio incidență asupra răspunderii sale și nici asupra participării sale la înțelegerea privind controlul cotelor de piață și al cantităților.

 Aprecierea Tribunalului

1.     Cu privire la existența unei concertări privind înghețarea cotelor de piață și a unei concertări privind controlul ofertei

76      Referitor la primul aspect al motivului, trebuie remarcat că, în conformitate cu articolul 1 din decizie, întreprinderile vizate de această dispoziție au încălcat articolul 85 alineatul (1) din tratat participând, în perioada de referință, la un acord și la o practică concertată în temeiul cărora furnizorii de carton din Comunitate „au ajuns la o înțelegere pentru menținerea cotelor de piață ale principalilor producători la niveluri constante, cu modificări ocazionale” și „au luat, din ce în ce mai frecvent de la începutul anului 1990, măsuri concertate pentru controlul aprovizionării pieței comunitare, cu scopul de a asigura punerea în aplicare a respectivelor creșteri de preț concertate.”

77      Conform Comisiei, aceste două categorii de coluziune, prezentate în decizie sub titlul „controlul volumelor”, au fost inițiate în perioada de referință de participanții la reuniunile PWG. Astfel, reiese de la punctul 37 al treilea paragraf din considerentele deciziei că adevărata sarcină a PWG, astfel cum este descrisă de Stora, „consta în special în «discutarea și concertarea privind piețele, cotele de piață, prețurile, precum și creșterile de preț și capacitățile»”.

78      În legătură cu rolul PWG în ce privește coluziunea asupra cotelor de piață, decizia (punctul 37 al cincilea paragraf din considerente) subliniază: „În corelație cu măsurile referitoare la creșterile de preț, PWG a dezbătut în mod aprofundat cotele de piață din Europa Occidentală deținute de grupările naționale și de grupurile de producători individuali. De aici rezultă anumite «aranjamente» între participanți cu privire la respectivele lor cote de piață, obiectivul fiind acela de a evita ca inițiativele concertate în materie de prețuri să fie compromise printr‑un excedent de ofertă. În fapt, marile grupuri de producători au convenit să își mențină cota de piață la nivelul care corespunde cifrelor de vânzare și de producție comunicate în fiecare an și publicate în forma lor definitivă de către Fides în luna martie a anului următor. Evoluțiile cotelor de piață erau analizate la fiecare reuniune a PWG, pe baza rezultatelor lunare ale Fides, iar, în cazul unor fluctuații semnificative, se solicitau explicații întreprinderii presupuse a fi responsabilă.”

79      Conform punctului 52 din considerente, „acordul încheiat în cadrul PWG în 1987 prevedea «înghețarea» la nivelul existent a cotelor de piață deținute de principalii producători din Europa Occidentală, precum și absența oricărei tentative de a dobândi noi clienți sau de a îmbunătăți poziția existentă a acestora printr‑o politică agresivă în materie de prețuri.”

80      Punctul 56 primul paragraf din considerente subliniază: „Acordul de bază încheiat între principalii producători pentru menținerea respectivelor lor cote de piață a continuat să fie aplicat pe parcursul întregii perioade vizate în prezenta decizie.” Conform punctului 57, „«evoluția cotelor de piață» era examinată la fiecare reuniune a PWG pe baza unor statistici provizorii.” În sfârșit, punctul 56 ultimul paragraf subliniază: „Întreprinderile care participau la discuțiile cu privire la cotele de piață erau membre ale PWG, și anume: Cascades, Finnboard, KNP (până în 1988), [Mayr-Melnhof], MoDo, Sarrió, cei doi producători din grupul Stora, CBC și Feldmühle, și (începând cu 1988) Weig.”

81      Este necesar să se considere că s‑a stabilit în mod corect de către Comisie existența unei coluziuni cu privire la cotele de piață între participanții la reuniunile PWG.

82      Astfel, analiza Comisiei se bazează în mod esențial pe declarațiile Stora (anexele 39 și 43 la comunicarea privind obiecțiunile) și este confirmată de anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile.

83      În anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, Stora explică: „PWG s‑a reunit începând cu 1986 în scopul de a contribui la introducerea unei discipline pe piață. [...] Printre alte activități (legitime), aceasta avea ca obiect discutarea și concertarea privind piețele, cotele de piață, prețurile, precum și creșterile de preț, cererea și capacitățile. Rolul său consta în special în a evalua situația precisă a ofertei și a cererii de pe piață, precum și măsurile care urmau a fi luate pentru a o controla, și în a prezenta această evaluare în fața President Conference.”

84      În legătură cu, mai concret, coluziunea cu privire la cotele de piață, Stora indică faptul că „părțile dobândite de grupurile naționale din Comunitatea Europeană, din AELS și din alte țări în care sunt furnizori membrii PG Paperboard erau examinate în cadrul PWG” și că PWG „discuta despre posibilitatea de a menține cotele de piață la nivelul din anul precedent” (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 19). Aceasta semnalează, pe de altă parte (același document, punctul 6), că „discuțiile referitoare la cotele de piață ale producătorilor din Europa au avut de asemenea loc în această perioadă, prima perioadă de referință fiind nivelul anului 1987.”

85      În răspunsul său la o cerere a Comisiei din 23 decembrie 1991, transmis la 14 februarie 1992 (anexa 43 la comunicarea privind obiecțiunile), Stora precizează de asemenea: „Înțelegerile cu privire la nivelurile cotei de piață încheiate de membrii PWG se refereau la Europa în ansamblu. Aceste înțelegeri se bazau pe cifrele anuale totale ale anului precedent, care erau de obicei disponibile în formă definitivă începând cu luna martie a anului următor.” (punctul 1.1.)

86      Această afirmație este confirmată în același document după cum urmează: „[...] discuțiile au condus la înțelegeri, încheiate, ca regulă generală, în luna martie a fiecărui an, între membrii PWG, având ca obiectiv menținerea cotelor de piață la nivelul anului precedent.” (punctul 1.4.). Stora arată că „nu se lua nicio măsură pentru asigurarea respectării înțelegerilor” și că participanții la reuniunile PWG „erau conștienți că, în cazul în care ar ocupa poziții excepționale pe anumite piețe furnizate de alții, aceștia din urmă ar proceda în același mod pe alte piețe” (același punct).

87      În sfârșit, aceasta declară că Saffa a luat parte la discuțiile referitoare la cotele de piață (punctul 1.2.).

88      Afirmațiile Stora privind coluziunea referitoare la cotele de piață sunt susținute de anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile. Acest document, găsit la FS-Karton, este o notă confidențială din data de 28 decembrie 1988, adresată de directorul comercial responsabil cu vânzările al grupului Mayr-Melnhof din Germania (domnul Katzner) directorului general al Mayr-Melnhof din Austria (domnul Gröller) și având ca obiect situația pieței.

89      Conform acestui document, citat la punctele 53-55 din considerentele deciziei, cooperarea mai strânsă din cadrul „cercului de președinți” („Präsidentenkreis”), decisă în 1987, a dat naștere la „câștigători” și „învinși”. Autorul notei situează Mayr-Melnhof în categoria învinșilor din diverse motive, în special următoarele:

„2)      Nu s‑ar fi putut încheia un acord decât dacă ni se aplica o «sancțiune» – ni s‑a solicitat să facem «sacrificii».

3)      Cotele de piață trebuiau să fie «înghețate» la nivelul din 1987, trebuiau să se mențină contactele existente și nicio activitate sau calitate nouă nu trebuia obținută prin practicarea unor prețuri promoționale (rezultatul va fi vizibil în ianuarie 1989 – în cazul în care toate părțile participante sunt loiale).”

90      Aceste teze trebuie citite în contextul mai general al notei.

91      În această privință, autorul notei evocă, în loc de introducere, cooperarea mai strânsă la scară europeană din cadrul „cercului de președinți”. Această expresie a fost interpretată de Mayr-Melnhof ca vizând în același timp PWG și PC, într‑un context general, respectiv fără trimitere la un eveniment sau la o reuniune anume (anexa 75 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 2.a.), interpretare care nu este necesar să fie discutată în prezentul context.

92      Autorul indică în continuare că această cooperare a condus la „disciplina prețurilor”, care a dat naștere la „câștigători” și „învinși”.

93      Prin urmare, în contextul acestei discipline decise de „cercul de președinți” trebuie să se înțeleagă expresia, ca privind cotele de piață care urmau a fi înghețate la nivelul anului 1987.

94      În plus, trimiterea la 1987 ca an de referință este în conformitate cu cea de a doua declarație a Stora (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile; a se vedea punctul 84 de mai sus).

95      În legătură cu rolul jucat de PWG în coluziunea privind controlul aprovizionării, care caracteriza analiza timpilor de oprire a mașinilor, decizia menționează că PWG a jucat un rol determinant în aplicarea timpilor de oprire atunci când, începând cu 1990, capacitatea de producție a crescut, iar cererea a scăzut: „[...] la începutul anului 1990, principalii producători [...] au considerat util să se înțeleagă în cadrul PWG asupra necesității de a aplica timpi de oprire. Marii producători au recunoscut că nu puteau crește cererea prin reducerea prețurilor și că menținerea producției la capacitate maximă nu ar însemna decât să scadă prețurile. Teoretic, timpii de oprire necesari pentru restabilirea echilibrului dintre ofertă și cerere puteau fi calculați pe baza rapoartelor privind capacitățile [...]” (punctul 70 din considerentele deciziei).

96      Decizia menționează de asemenea: „Cu toate acestea, PWG nu indica în mod oficial timpul de oprire care trebuia respectat de fiecare producător. Conform Stora, stabilirea unui plan coordonat de întrerupere a mașinilor, care să implice toți producătorii, ridica dificultăți de ordin practic. Stora indică faptul că acesta este motivul pentru care nu exista decât «un sistem lejer de încurajare».” (punctul 71 din considerentele deciziei).

97      Este necesar să se considere că a fost demonstrată în mod corespunzător de către Comisie existența unei coluziuni cu privire la timpii de oprire a producției între participanții la reuniunile PWG.

98      Documentele pe care le prezintă aceasta îi susțin analiza.

99      În a doua declarație a sa (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 24), Stora explică: „Odată cu adoptarea de către PWG a politicii prețurilor înainte de tonaj și odată cu punerea progresivă în aplicare a unui sistem de prețuri echivalente începând cu 1988, membrii PWG au recunoscut că era necesar să respecte anumiți timpi de oprire în vederea menținerii acestor prețuri în condițiile unei creșteri reduse a cererii. În lipsa aplicării de către producători a timpilor de oprire, le‑ar fi fost imposibil să mențină nivelurile de preț convenite în condițiile unei capacități excedentare în creștere.”

100    La punctul următor al declarației sale, aceasta adaugă: „În 1988 și în 1989, industria putea funcționa practic la capacitate maximă. Timpii de oprire, pe lângă întreruperea normală pentru reparații și pentru concediu, au devenit necesari începând cu 1990. [...] Prin urmare, s‑a dovedit necesar să se practice timpi de oprire atunci când fluxul de comenzi se oprea în scopul menținerii politicii de preț înainte de tonaj. Timpii de oprire care urmau a fi respectați de producători (pentru a asigura menținerea echilibrului dintre producție și consum) puteau fi calculați pe baza rapoartelor privind capacitățile. PWG nu indica în mod oficial timpul care trebuia respectat, deși exista un sistem lejer de încurajare [...]”

101    Cu privire la anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile, motivele furnizate de autor pentru a explica faptul că el consideră Mayr-Melnhof drept „învinsă” la momentul redactării sale constituie elemente de probă importante ale existenței unei coluziuni între participanții la reuniunile PWG în ceea ce privește timpii de oprire.

102    Astfel, autorul constată:

„4)      În ceea ce privește acest punct, concepția părților interesate cu privire la obiectivul urmărit începe să difere.

[...]

c)      Toți reprezentanții de vânzări și agenții europenii au fost eliberați de bugetele de vânzări, în termeni de volum, și a fost urmată o politică de prețuri rigidă, care nu admitea aproape nicio excepție (colaboratorii noștri nu au înțeles deseori schimbarea noastră de atitudine în privința pieței – înainte, singura cerință era cea referitoare la tonaj, în timp ce, de acum înainte, contează numai disciplina în materie de preț, cu riscul opririi mașinilor).”

103    Mayr-Melnhof susține (anexa 75 la comunicarea privind obiecțiunile) că pasajul reprodus mai sus vizează o situație internă a întreprinderii. Cu toate acestea, analizat în lumina contextului mai general al notei, acest fragment redă punerea în aplicare, la nivelul echipelor comerciale, a unei politici riguroase adoptate în cadrul „cercului de președinți”. Prin urmare, documentul trebuie să fie interpretat în sensul că participanții la acordul din 1987, și anume cel puțin participanții la reuniunile PWG, au evaluat, fără îndoială, consecințele politicii adoptate, în ipoteza în care aceasta ar fi aplicată cu rigoare.

104    Faptul că, la momentul pregătirii creșterilor de preț, între producători au avut loc discuții cu privire la analiza timpilor de oprire este confirmat, în special, de o notă a Rena datată 6 septembrie 1990 (anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile), care menționează cuantumurile creșterilor de preț din mai multe țări, datele anunțurilor viitoare ale acestor creșteri, precum și situația registrelor de comenzi exprimată în zile de lucru pentru mai mulți producători.

105    Autorul documentului observă că anumiți producători prevedeau timpi de oprire, aspect pe care îl exprimă, de exemplu, în modul următor:

„Kopparfors          5-15 days

5 /9 will stop for five days.”

106    Pe baza celor de mai sus, trebuie concluzionat că a fost dovedită de către Comisie corespunzător cerințelor legale existența unei coluziuni privind cotele de piață între participanții la reuniunile PWG, precum și a unei coluziuni privind timpii de oprire între aceleași întreprinderi. În măsura în care nu se contestă că Sarrió a participat la reuniunile PWG și în măsura în care această întreprindere este menționată în mod expres în principalele probe incriminatorii (declarațiile Stora și anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile), Comisia a considerat în mod corect că reclamanta răspunde pentru participarea la cele două tipuri de coluziune.

107    Criticile reclamantei formulate împotriva declarațiilor Stora și a anexei 73 la comunicarea privind obiecțiunile și care vizează să conteste valoarea probatorie a acestor documente nu sunt de natură să pună la îndoială această constatare.

108    În ceea ce privește, în primul rând, declarațiile succesive ale Stora în fața Comisiei, este cert că acestea provin de la una dintre întreprinderile considerate a fi participat la pretinsa încălcare și că cuprind o descriere detaliată a naturii discuțiilor purtate în cadrul organelor PG Paperboard, a scopului urmărit de întreprinderile grupate în cadrul acestuia, precum și a participării întreprinderilor respective la reuniunile diferitelor sale organe. Or, în măsura în care acest element de probă central este coroborat cu alte documente din dosar, susține în mod pertinent afirmațiile Comisiei.

109    În continuare, referitor la anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta estimează că aceasta demonstrează exclusiv o concertare cu privire la prețuri, întrucât variația vânzărilor, menționată aici, este considerată drept o simplă consecință a politicii de prețuri. Reclamanta se bazează, în această privință, pe interpretarea respectivului document de către Mayr-Melnhof (anexa 75 la comunicarea privind obiecțiunile).

110    Cu toate acestea, analiza reclamantei nu rezistă la o interpretare contextuală a documentului, iar interpretarea dată de Mayr-Melnhof acestuia nu este de niciun ajutor.

111    Astfel, în conformitate cu anexa 75 la comunicarea privind obiecțiunile, anexa 73 „constituie o expunere generală a situației, redactată de directorul de vânzări al FS-Karton pentru conducerea grupului, care nu este altceva decât o tentativă de a justifica în fața conducerii grupului stagnarea cifrei de afaceri a întreprinderii, bazându‑se esențial pe noua politică ce a obligat filiala să respecte o disciplină de preț absolută, cu prețul unor pierderi în cifrele de afaceri.” În plus, conform Mayr-Melnhof: „«înghețarea cotelor de piață» însemna că, pentru a atinge un nivel de preț superior în cadrul grupului Mayr-Melnhof, nu trebuia să se încerce obținerea unor cote de piață superioare prin vânzarea unor cantități suplimentare unor clienți noi sau a unor noi tipuri de produse la prețuri nerentabile. Obiectivul era, dimpotrivă, acela de a se păstra relațiile existente cu clientela, în pofida creșterii prețurilor.”

112    Or, aceste considerații generale nu sunt conciliabile cu trimiterea introductivă la „cercul președinților”, iar întregul document trebuie interpretat în lumina respectivei trimiteri.

113    În măsura în care indicațiile cuprinse în anexa 73 referitoare la „înghețarea” cotelor de piață și la controlul ofertei corespund celor cuprinse în declarațiile Stora, Comisia a considerat în mod întemeiat că aceste documente, coroborate, dovedesc existența unei voințe comune, care merge dincolo de o concertare referitoare exclusiv la prețuri.

114    Din moment ce Comisia a stabilit existența celor două coluziuni în cauză, nu este necesar să se analizeze criticile formulate de reclamantă împotriva anexei 102 la comunicarea privind obiecțiunile.

2.     Cu privire la comportamentul efectiv al reclamantei

115    Nici cel de al doilea și cel de al treilea aspect ale motivului, conform cărora comportamentul efectiv al întreprinderilor este incompatibil cu afirmațiile Comisiei referitoare la existența celor două coluziuni contestate, nu pot fi acceptate.

116    În primul rând, existența coluziunilor dintre membrii PWG cu privire la cele două aspecte ale „politicii de preț înainte de tonaj” nu trebuie confundată cu punerea în aplicare a acestora. Astfel, probele aduse de Comisie au o asemenea valoare probatorie, încât informațiile referitoare la comportamentul efectiv al reclamantei pe piață nu pot aduce atingere concluziilor Comisiei referitoare la însăși existența coluziunilor cu privire la cele două aspecte ale politicii în litigiu. Cel mult, afirmațiile reclamantei ar putea tinde să demonstreze că aceasta a avut un comportament care nu s‑a conformat celui convenit între întreprinderile reunite în cadrul PWG.

117    În al doilea rând, concluziile Comisiei nu sunt contrazise de informațiile furnizate de reclamantă. Trebuie subliniat faptul că este admis în mod explicit de către Comisie faptul că această coluziune cu privire la cotele de piață nu implica „niciun mecanism oficial de sancționare sau de compensare [...] pentru a asigura aplicarea acordului cu privire la cotele de piață” și că aceste cote de piață ale anumitor mari producători au crescut foarte puțin de la an la an (a se vedea în special punctele 59 și 60 din considerentele deciziei). În plus, Comisia recunoaște că, datorită faptului că industria a funcționat la capacitatea sa maximă până la începutul anului 1990, practic niciun timp de oprire nu a fost necesar până la această dată (punctul 70 din considerentele deciziei).

118    În al treilea rând, potrivit unei jurisprudențe constante, faptul că o întreprindere nu se conformează rezultatelor reuniunilor care au un obiect vădit anticoncurențial nu este de natură să înlăture răspunderea sa deplină pentru participarea la înțelegere, din moment ce nu s‑a distanțat public de conținutul reuniunilor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Tribunalului din 6 aprilie 1995, Tréfileurope/Comisia, T‑141/89, Rec., p. II‑791, punctul 85). Chiar dacă se presupune faptul că reclamanta a avut un comportament pe piață care nu a fost conform celui convenit, aceasta nu afectează, prin urmare, în niciun mod răspunderea sa pentru încălcarea articolului 85 alineatul (1) din tratat.

 Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în ceea ce privește durata concertării privind prețurile

 Argumentele părților

119    Reclamanta susține că nu a avut loc o concertare privind prețurile anunțate, cel puțin în ceea ce o privește, decât începând cu anul 1988. Creșterea prețurilor din ianuarie 1987 în Regatul Unit nu ar fi fost decât o reacție normală a producătorilor față de slăbirea lirei sterline în raport cu celelalte monede europene, iar caracterul uniform al acestei creșteri ar decurge din transparența pieței. Nu ar fi interzis ca operatorii economici să își adapteze comportamentele în funcție de comportamentele constatate sau estimate ale concurenților lor (Hotărârea Suiker Unie și alții/Comisia, citată anterior). În plus, nici anexele 44 și 61 la comunicarea privind obiecțiunile și nici documentul A‑17‑2 nu ar dovedi concertarea privind prețurile dintre întreprinderi. În orice caz, acestea nu ar privi reclamanta.

120    Cu privire la încetarea concertării privind prețurile, Comisia ar fi reținut greșit ca dată luna aprilie 1991, din moment ce anunțarea ultimei creșteri de preț convenite a avut loc în septembrie-octombrie 1990.

121    Comisia amintește că reclamanta a luat parte la reuniunile PWG și ale JMC încă de la înființarea acestora și că era încă membră a acestora în 1991. Comisia subliniază că, deși documentele găsite la sediile uneia dintre întreprinderile implicate demonstrează că, la sfârșitul anului 1987, fusese încheiat un acord privind chestiunile legate de controlul volumelor și de disciplina prețurilor (punctul 53 din considerentele deciziei), aceasta nu infirmă faptul că producătorii în cauză au organizat înainte de perioada respectivă o serie de reuniuni secrete pentru a discuta despre un plan destinat să elimine concurența (a se vedea în special punctul 161 din considerentele deciziei). Anexele 35 și 43 la comunicarea privind obiecțiunile ar confirma această afirmație. Comisia adaugă că exactitatea concluziilor sale privind durata încălcării este demonstrată și de creșterile de preț operate de producători începând cu 1987.

 Aprecierea Tribunalului

122    Conform articolului 1 din decizie, reclamanta a încălcat articolul 85 alineatul (1) din tratat participând, începând de la jumătatea anului 1986 până cel puțin în aprilie 1991, la un acord și la o practică concertată, în temeiul cărora furnizorii de carton din Comunitate au decis, în special, creșteri ale prețului cartonului și au planificat și au pus în aplicare creșteri de preț simultane și uniforme în întreaga Comunitate. Punctul 74 din considerente precizează că prima inițiativă concertată în materie de prețuri la care a participat reclamanta (anexa A la decizie) a avut loc în Regatul Unit la sfârșitul anului 1986, „în timp ce noul mecanism al PG Paperboard era în curs de constituire.”

123    Punctul 161 al doilea paragraf din considerente reține, pe de altă parte, că majoritatea întreprinderilor destinatare ale deciziei au participat la încălcare din luna iunie 1986, moment în care „a fost creat PWG și în care coluziunea dintre producători s‑a intensificat și a început să devină mai eficace”.

124    În sprijinul criticii sale referitoare la începutul concertării privind prețurile, reclamanta contestă valoarea probatorie a anexelor 61 și 44 la comunicarea privind obiecțiunile, precum și cea a documentului A‑17‑2.

125    Anexa 61 la comunicarea privind obiecțiunile este o notă descoperită la agentul comercial din Regatul Unit al Mayr-Melnhof. Comisia estimează că este vorba despre o „notă internă întocmită în timpul unei «President Conference», [care confirmă] declarația Stora conform căreia în cadrul așa‑numitei «President Conference» se discuta, de fapt, despre o politică de coluziune cu privire la stabilirea prețurilor” (punctul 41 al treilea paragraf și punctul 75 al doilea paragraf din considerentele deciziei).

126    Acest document, care se referă la o reuniune organizată la Viena la 12 și la 13 decembrie 1986, conține următoarea informație:

„Politica de prețuri în Regatul Unit

Reprezentantul Weig era prezent la o recentă reuniune Fides, în cursul căreia a declarat că apreciau că 9 % era un procent prea ridicat pentru Regatul Unit și că l‑au stabilit la 7 %!! Decepția este mare, deoarece aceasta înseamnă un «nivel de negociere» pentru toată lumea. Politica de prețuri din Regatul Unit va fi încredințată RHU, cu sprijinul [Mayr-Melnhof], chiar dacă aceasta determină o reducere temporară a tonajului, în timp ce noi depunem eforturi să menținem obiectivul de 9 % (ceea ce rămâne de văzut). [Mayr-Melnhof/FS] urmăresc o politică de creștere în Regatul Unit, însă scăderea profiturilor este serioasă și trebuie să ne luptăm pentru a relua controlul asupra prețurilor. [Mayr-Melnhof] nu contestă că nu rezolvă nimic faptul că se știe că au mărit tonajul cu 6 000 în Germania!”

127    Reuniunea Fides la care se face referire la începutul pasajului citat este probabil, conform Mayr-Melnhof (răspuns la o solicitare de informații, anexa 62 la comunicarea privind obiecțiunile), reuniunea PC din 10 noiembrie 1986.

128    Este necesar să se constate că documentul analizat atestă că Weig a reacționat oferind indicații asupra viitoarei sale politici de preț în Regatul Unit în raport cu un nivel inițial de creștere a prețurilor.

129    Totuși, acest fapt nu poate fi considerat o dovadă că Weig a reacționat în legătură cu un nivel determinat de creștere a prețului convenit între întreprinderile reunite în cadrul PG Paperboard la o dată anterioară zilei de 10 noiembrie 1986.

130    Astfel, Comisia nu se prevalează de niciun alt element de probă în acest sens. În plus, referirea pe care o face Weig la o creștere de preț de „9 %” se poate explica prin anunțarea unei creșteri de preț în Regatul Unit aplicate de Thames Board Ltd la 5 noiembrie 1986 (anexa A‑12‑1). Acest anunț a fost făcut public în scurt timp, astfel cum rezultă dintr‑un extras din presă (anexa A‑12‑3). În sfârșit, Comisia nu a prezentat niciun alt document care să poată constitui o dovadă directă a faptului că în timpul reuniunilor PC ar fi avut loc discuții cu privire la creșterile de preț. În aceste condiții, nu se poate exclude că observațiile Weig, astfel cum au fost relatate în anexa 61 la comunicarea privind obiecțiunile, au fost făcute pe marginea reuniunii PC din 10 noiembrie 1986, astfel cum a susținut Weig în repetate rânduri în ședință.

131    În plus, procesul‑verbal al unei reuniuni a consiliului de administrație al Feldmühle (UK) Ltd, organizată la 7 noiembrie 1986 (anexa A‑17‑2), invocat de Comisie în decizie (punctul 74 al treilea paragraf din considerente), nu face decât să confirme că anunțarea unei creșteri de preț de aproximativ 9 % de către Thames Board Ltd era cunoscută de această filială britanică a Feldmühle la o dată anterioară datei de 10 noiembrie 1986: „TBM and the Fins have announced price increases of approximately 9 % to be effective from February 1987 and it would appear that most other mills will be looking for the same sort of increase” („TBM și finlandezii au anunțat creșteri de preț de aproximativ 9 % aplicabile din luna februarie 1987 și se pare că majoritatea celorlalți producători sunt pregătiți să procedeze la creșteri de același ordin.”) (anexa A‑17‑2, citată de Comisie la punctul 74 din considerentele deciziei).

132    În ceea ce privește anexa 44 la comunicarea privind obiecțiunile, notă scrisă de mână pe paginile corespunzătoare perioadei 15-17 ianuarie 1987 din agenda unui angajat al Feldmühle, Comisia consideră că aceasta constituie „o probă suplimentară a concertării” (punctul 75 al treilea paragraf din considerentele deciziei).

133    Cu toate acestea, această notă nu are caracterul probatoriu pe care i‑l atribuie pârâta. Reuniunea al cărei proces‑verbal îl constituie nu este identificată, astfel încât nu ar fi exclus să fie vorba despre o reuniune internă a întreprinderii Feldmühle. În plus, având în vedere că nota datează probabil de la jumătatea lunii ianuarie 1987, aceasta nu dovedește că aplicarea creșterii de preț, „inclusiv de către TBM”, a rezultat dintr‑o concertare, această indicație putând să nu fie decât o simplă constatare.

134    Anumite indicații conținute în notă sunt chiar de natură să contrazică afirmația Comisiei conform căreia respectiva notă ar confirma existența unei coluziuni în ceea ce privește decizia de creștere a prețurilor în Regatul Unit. În special, nu se poate considera că observațiile conform cărora directorul Feldmühle se declarase „sceptic” în privința Kopparfors și considerase Mayr-Melnhof ca „iresponsabilă” („ohne Verantwortung”) sprijină teza Comisiei. Situația este aceeași și în ceea ce privește mențiunea: „Finnboard: Preisautonomie auch f. Tako” („Finnboard: autonomie de preț și pentru Tako”).

135    Rezultă din cele de mai sus că nu a fost demonstrat de către Comisie faptul că întreprinderile s‑au înțeles pentru a mări prețurile în Regatul Unit în ianuarie 1987 și nici, a fortiori, că reclamanta a fost implicată în discuții având acest obiect.

136    Cu toate acestea, răspunderea reclamantei, în calitate de întreprindere care a participat, astfel cum a recunoscut, la reuniunile PWG încă de la crearea acestui organ al PG Paperboard, către jumătatea anului 1986, trebuie angajată pentru o coluziune cu privire la prețuri începând cu această dată.

137    Astfel, PWG a fost creat de anumite întreprinderi, printre care și reclamanta, cu un scop în esență anticoncurențial. După cum a arătat Stora (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 8), acesta „s‑a reunit începând cu 1986, cu scopul de a contribui la introducerea unei discipline pe piață” și avea ca obiect în special „discutarea și concertarea privind piețele, cotele de piață, prețurile, precum și creșterile de preț și capacitățile” [anexa 35 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 5 subpunctul (iii)].

138    Rolul jucat de întreprinderile reunite în cadrul acestui organ în ceea ce privește coluziunea cu privire la cotele de piață și cea cu privire la timpii de oprire a fost descris în cadrul motivului anterior (a se vedea punctele 78-106 de mai sus). Întreprinderile reunite în cadrul acestui organ au discutat de asemenea despre inițiativele în materie de preț. Conform Stora (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 10), „începând cu 1987, PWG a ajuns la un acord și a adoptat decizii de ordin general privind calendarul [...] și nivelul creșterilor de preț care urmează să fie aplicate de producătorii de carton.”

139    În consecință, faptul de a fi consimțit să înființeze și să participe la reuniunile unui organ al cărui obiect anticoncurențial, care constă în special în discuții privind viitoarele creșteri de preț, era cunoscut și acceptat de întreprinderile care l‑au înființat constituie un motiv suficient pentru a considera că reclamanta răspunde pentru o coluziune cu privire la prețuri începând cu jumătatea anului 1986, dată de la care reclamanta admite că a luat parte la PWG.

140    În ceea ce privește data la care a luat sfârșit concertarea în materie de preț, Comisia a reținut în mod corect luna aprilie 1991, lună în timpul căreia agenții Comisiei au procedat la verificări la sediul mai multor întreprinderi, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul nr. 17. Astfel, ultima creștere de preț concertată, anunțată în octombrie 1990 de reclamantă, a fost aplicată începând cu ianuarie 1991, iar nivelul prețurilor de catalog convenit între întreprinderi era încă în vigoare în luna aprilie 1991.

141    În consecință, prezentul motiv trebuie respins.

 Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în ceea ce privește durata înțelegerii referitoare la înghețarea cotelor de piață și la controlul ofertei

 Argumentele părților

142    Reclamanta susține că, chiar dacă se presupune că o înțelegere vizând înghețarea cotelor de piață și controlul ofertei se consideră dovedită, Comisia a săvârșit o eroare de apreciere în ceea ce privește durata acesteia, întrucât elementele de probă pe care le invocă atestă că nu a existat nicio înțelegere înainte de sfârșitul anului 1988. În replică, reclamanta adaugă că anexa 102 la comunicarea privind obiecțiunile, notă a întreprinderii Rena care s‑ar referi la o reuniune a NPI organizată la 3 octombrie 1988, demonstrează absența unei astfel de înțelegeri la momentul redactării sale, autorul referindu‑se numai la posibilitatea de a examina un control al ofertei în cazul în care s‑ar fi întâmpinat dificultăți în materie de preț.

143    Comisia face trimitere la argumentele pe care le‑a formulat în contextul motivului întemeiat pe o eroare săvârșită în ceea ce privește durata concertării cu privire la prețuri (a se vedea punctul 121 de mai sus).

 Aprecierea Tribunalului

144    Tribunalul a constatat deja (a se vedea punctele 78-106 de mai sus) că a fost demonstrat de către Comisie faptul că întreprinderile reunite în cadrul PWG au participat la o coluziune privind cotele de piață, pe de o parte, și la o coluziune privind timpii de oprire, pe de altă parte.

145    Rezultă din decizie că „înghețarea” cotelor de piață și analiza timpilor de oprire au început să fie discutate în mod specific între participanții la reuniunile PWG de la sfârșitul anului 1987, cu scopul de a se asigura reușita inițiativelor luate în materie de preț începând cu 1988 (a se vedea în special punctele 51-60 din considerente). În această privință, decizia relevă: „Toți membrii PWG erau preocupați de faptul că inițiativele «relansate» nu trebuie să fie subminate de creșteri importante ale volumelor vândute. Este ceea ce Stora a numit politica «prețului înainte de tonaj».” (punctul 51 primul paragraf din considerente.) Comisia reține, pe de altă parte, că „politica prețului înainte de tonaj”, specifică PG Paperboard de la sfârșitul anului 1987 până în aprilie 1991, era caracterizată în special de „«înghețarea» cotelor de piață ale principalilor producători, inițial pe baza poziției lor în 1987”, și de „organizarea coordonată a «timpilor de oprire a producției» de către principalii producători, în locul reducerilor de preț (în principal începând cu 1990)” (punctul 130 al doilea paragraf din considerente).

146    Aceste afirmații ale Comisiei se întemeiază în esență pe anexele 39 și 73 la comunicarea privind obiecțiunile.

147    În documentul care face obiectul anexei 39 (punctul 5), Stora precizează: „Necesitatea de a menține un cvasiechilibru între producție și consum (politica de preț înainte de tonaj) era legată de inițiativa în materie de preț din 1987.”

148    Cu privire la începutul coluziunii privind cotele de piață, rezultă din anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile (a se vedea punctul 89 de mai sus) că „cercul președinților” („Präsidentenkreis”) decisese să coopereze mai strâns din octombrie sau noiembrie 1987. Rezultatul acestei cooperări a fost o coluziune privind cotele de piață începând cu această dată.

149    În legătură cu începutul coluziunii privind timpii de oprire, Stora declară: „Odată cu adoptarea de către PWG a politicii de preț înainte de tonaj și odată cu punerea progresivă în aplicare a unui sistem de prețuri echivalente începând cu 1988, membrii PWG au recunoscut că era necesar să respecte timpii de oprire în vederea menținerii acestor prețuri în condițiile unei creșteri reduse a cererii. În lipsa aplicării de către producători a timpilor de oprire, le‑ar fi fost imposibil să mențină nivelurile de preț convenite în condițiile unei capacități excedentare crescânde.” (anexa 39, punctul 24).

150    Aceasta adaugă: „În 1988 și în 1989, industria putea funcționa practic la capacitate maximă. Timpii de oprire, pe lângă închiderea normală pentru reparații și pentru concediu, au devenit necesari începând cu 1990. [...] Prin urmare, s‑a dovedit necesar să se practice timpi de oprire atunci când fluxul de comenzi se oprea în scopul menținerii politicii de preț înainte de tonaj.” (anexa 39, punctul 25.)

151    În temeiul acestor elemente de probă, Comisia a stabilit că întreprinderile care au participat la reuniunile PWG au adoptat, la sfârșitul anului 1987, o politică numită „de preț înainte de tonaj” și că unul dintre aspectele acestei politici, și anume o coluziune privind cotele de piață, a fost aplicat cu efect imediat, în timp ce aspectul cu privire la timpii de oprire a trebuit să fie aplicat efectiv numai din 1990.

152    Rezultă din cele de mai sus că motivul trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie în ceea ce privește sistemul de schimb de informații al Fides

153    În replică, reclamanta susține că sistemul de schimb de informații al Fides nu era de natură să promoveze comportamente coluzive și că, prin urmare, nu era incompatibil cu articolul 85 din tratat. Conform acesteia, există diferențe importante între faptele din speță și cele care au stat la baza Deciziei 87/1/CEE a Comisiei din 2 decembrie 1986 cu privire la o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CEE (IV/31.128 – Fatty Acids) (JO 1987, L 3, p. 17), invocată de Comisie la punctul 134 din considerentele deciziei.

154    Comisia subliniază, în duplică, motivele pentru care s‑a referit la decizia „Fatty Acids”, citată anterior. Aceasta susține că, în speță, sistemul de schimb de informații a avut ca efect cel puțin facilitarea înțelegerii.

155    Tribunalul amintește că, în temeiul articolului 48 alineatul 2 primul paragraf din Regulamentul de procedură, invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.

156    Motivul întemeiat pe o eroare de apreciere a Comisiei în ceea ce privește sistemul de schimb de informații al Fides a fost invocat pentru prima dată de reclamantă numai în replică și nu s‑a bazat pe elemente de drept sau de fapt care au apărut în cursul procedurii.

157    În consecință, acest motiv este inadmisibil.

 Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în măsura în care a considerat că era vorba despre o încălcare unică și globală și că Sarrió răspunde pentru aceasta sub toate aspectele

 Argumentele părților

158    Reclamanta contestă abordarea Comisiei prin care aceasta se pronunță, pe de o parte, pentru existența unei încălcări unice și, pe de altă parte, pentru o răspundere deplină a reclamantei.

159    În primul rând, Comisia s‑ar întemeia în esență pe o „teoremă acuzatoare”, în măsura în care nu ar dispune de probe directe referitoare la o înțelegere completă. Or, sarcina de a demonstra dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce măsură a participat reclamanta la fiecare dintre elementele unei încălcări unice ar reveni Comisiei. În ceea ce privește încălcările dreptului comunitar al concurenței, s‑ar impune principiul răspunderii strict individuale, ideea unei răspunderi colective fiind contrară în special caracterului cvasipenal al sancțiunilor care pot fi aplicate pentru astfel de încălcări. În consecință, Comisia ar afirma în mod greșit că nu este necesar să demonstreze participarea activă a reclamantei la fiecare dintre elementele încălcării. Dimpotrivă, ar fi necesar să se determine natura precisă a încălcării săvârșite și în același timp să se procedeze la o verificare a eventualei participări individuale a fiecărei întreprinderi pentru a putea determina în mod corect răspunderea individuală și, în consecință, sancțiunea individuală corespunzătoare.

160    În al doilea rând, reclamanta afirmă că este totodată contrar principiilor fundamentale ale dreptului comunitar, în special principiului privind sarcina probei, ca răspunderea individuală a unei întreprinderi pentru o încălcare să se întemeieze exclusiv pe apartenența sa la o asociație ale cărei activități erau, cel puțin parțial, licite.

161    În al treilea rând, reclamanta afirmă că nu a fost luată în considerare în mod corespunzător de către Comisie poziția sa deosebită pe piață, precum și în cadrul PG Paperboard. În particular, scopul pentru care aceasta a solicitat, în 1986, dreptul de a participa la reuniunile PG Paperboard ar fi fost acela de a‑și înfrunta mai bine concurenții.

162    Comisia susține că a dovedit existența înțelegerii și a participării active a reclamantei la aceasta în calitate de lider. Aceasta concluzionează că și‑a întemeiat, prin urmare, analiza pe elemente de fapt precise și fundamentate și că argumentele reclamantei întemeiate pe un fel de „răspundere colectivă” sau pe o „teoremă acuzatoare” sunt lipsite de fundament.

163    Aceasta afirmă în plus că nu a întemeiat nicidecum răspunderea reclamantei doar pe calitatea sa de membră a PG Paperboard. În realitate, s‑ar fi bazat, pe de o parte, pe participarea activă a reclamantei la reuniunile diverselor comitete ale PG Paperboard având un obiect anticoncurențial și, pe de altă parte, pe faptul că reclamanta a adoptat ulterior comportamentele convenite pe parcursul respectivelor reuniuni.

 Aprecierea Tribunalului

164    Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că a fost constatat de către Comisie faptul că reclamanta a încălcat articolul 85 alineatul (1) din tratat prin participarea, de la jumătatea anului 1986 până cel puțin în aprilie 1991, la un acord și la o practică concertată, inițiate la jumătatea anului 1986 și care constau în mai multe elemente constitutive distincte.

165    Conform punctului 116 al doilea paragraf din considerentele deciziei, „încălcarea constă, în esență, în asocierea producătorilor pe parcursul mai multor ani în cadrul unei întreprinderi comune ilegale care urmărește un obiectiv comun”. Această concepție asupra încălcării este exprimată și la punctul 128 din considerente: „Cu toate acestea, ar fi artificial să se divizeze ceea ce este, fără îndoială, o întreprindere comună continuă având un obiectiv global unic în mai multe încălcări distincte (a se vedea de asemenea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauza T‑13/89, Imperial Chemical Industries împotriva Comisiei Comunităților Europene, punctul 260 din motivare).”

166    Prin urmare, deși Comisia nu a recurs în mod oficial la noțiunea „încălcare unică” în decizie, aceasta s‑a referit în mod implicit la această noțiune, astfel cum atestă trimiterea la punctul 260 din Hotărârea Tribunalului din 10 martie 1992, ICI/Comisia (T‑13/89, Rec., p. II‑1021).

167    În plus, utilizarea repetată de către Comisie a cuvântului „înțelegere” pentru a se referi la diferitele comportamente anticoncurențiale constatate consacră o concepție globalizantă asupra încălcărilor articolului 85 alineatul (1) din tratat. Astfel, după cum rezultă de la punctul 117 din considerentele deciziei, Comisia apreciază că: „Abordarea corectă în speță constă în a demonstra existența și funcționarea, precum și principalele caracteristici ale înțelegerii în ansamblul său și în a stabili în continuare a) existența unor probe credibile și concludente care să permită asocierea diferiților producători cu sistemul comun și b) perioadele în care a participat la acesta fiecare producător.” Aceasta adaugă (același punct din considerente): „Comisia [...] nu este obligată să fragmenteze diferitele elemente constitutive ale încălcării, izolând fiecare dintre ocaziile în care, pe durata înțelegerii, a fost realizat un consens cu privire la un subiect sau altul sau fiecare dintre exemplele de comportament coluziv și exonerând de orice participare la această ocazie sau la această manifestare specială a înțelegerii producătorii a căror implicare nu ar fi demonstrată prin probe directe.” Aceasta susține, pe de altă parte (punctul 118), că „există suficiente probe directe pentru a demonstra adeziunea fiecărui participant prezumat la încălcare”, fără a face distincție între elementele constitutive ale acestei încălcări globale.

168    Astfel, încălcarea unică, astfel cum a fost concepută de Comisie, se confundă cu „înțelegerea în ansamblul său” sau cu „înțelegerea globală” și se caracterizează printr‑un comportament continuu adoptat de mai multe întreprinderi care urmăresc un obiectiv ilegal comun. Din această concepție asupra încălcării unice decurge sistemul de probă descris la punctul 117 din considerentele deciziei, precum și o răspundere unitară, în sensul că fiecare întreprindere „asociată” la înțelegerea globală este considerată răspunzătoare de aceasta, oricare ar fi elementele constitutive care dovedesc participarea sa.

169    Or, pentru ca fiecare dintre întreprinderile vizate de o decizie precum cea în discuție în speță să poată fi considerată de către Comisie răspunzătoare, într‑o perioadă determinată, pentru o înțelegere globală, trebuie să se demonstreze că fiecare dintre acestea fie a consimțit la adoptarea unui plan global care include elementele constitutive ale înțelegerii, fie a participat direct, în această perioadă, la toate aceste elemente. O întreprindere poate fi de asemenea considerată răspunzătoare pentru o înțelegere globală chiar dacă s‑a demonstrat că a participat direct numai la unul sau la mai multe dintre elementele constitutive ale acestei înțelegeri, din moment ce știa, sau trebuia în mod necesar să știe, pe de o parte, că acea coluziune la care participa se înscria într‑un plan global și, pe de altă parte, că acest plan global includea ansamblul elementelor constitutive ale înțelegerii. În această situație, faptul că întreprinderea în cauză nu a participat direct la toate elementele constitutive ale înțelegerii globale nu poate înlătura răspunderea sa pentru încălcarea articolului 85 alineatul (1) din tratat. O astfel de circumstanță poate fi însă luată în considerare în vederea aprecierii gravității încălcării pe care s‑a constatat că a săvârșit‑o.

170    În speță, din decizie rezultă că încălcarea constatată la articolul 1 este constituită din coluziuni referitoare la trei subiecte diferite, însă care urmăresc un obiectiv comun, coluziuni ce trebuie considerate elemente constitutive ale înțelegerii globale. Astfel, din acest articol rezultă că fiecare dintre întreprinderile menționate a încălcat articolul 85 alineatul (1) din tratat prin participarea la un acord și la o practică concertată prin care întreprinderile a) au decis de comun acord creșteri regulate de prețuri pentru fiecare calitate de produs, în fiecare monedă națională și au planificat și au pus în aplicare aceste creșteri de prețuri, b) au ajuns la o înțelegere pentru a menține cotele de piață ale principalilor producători la niveluri constante, cu modificări ocazionale, și c) au luat, din ce în ce mai frecvent de la începutul anului 1990, măsuri concertate pentru controlul aprovizionării pieței comunitare, cu scopul de a asigura punerea în aplicare a creșterilor de preț concertate.

171    În decizie, Comisia a precizat, în pofida concepției sale referitoare la încălcarea unică, că „documentele «cheie» care dovedesc existența înțelegerii în ansamblul său sau a diferitelor sale manifestări citează adesea participanții în mod nominal și că există de altfel o mare cantitate de probe scrise care arată rolul jucat de fiecare producător în cadrul înțelegerii și importanța participării sale” (punctul 118 primul paragraf din considerentele deciziei).

172    Prin urmare, revine Tribunalului, având în vedere considerațiile de mai sus, să examineze dacă a fost demonstrată de către Comisie participarea reclamantei la înțelegere, astfel cum s‑a constatat la articolul 1 din decizie.

173    În această privință, este necesar să se amintească faptul că, astfel cum s‑a constatat deja (a se vedea punctul 48 și următoarele și punctul 76 și următoarele de mai sus), Comisia a dovedit că reclamanta, în calitatea sa de întreprindere care a luat parte la reuniunile PWG încă de la înființarea acestuia, a participat de la jumătatea anului 1986 la o coluziune privind prețurile și, de la sfârșitul anului 1987, la o coluziune privind cotele de piață, precum și la o coluziune privind timpii de oprire, și anume la cele trei elemente constitutive ale încălcării constatate la articolul 1 din decizie. Prin urmare, aceasta a decis în mod corect să considere reclamanta răspunzătoare de o încălcare constituită din cele trei coluziuni ce urmăresc același obiectiv.

174    Aşadar, Comisia nu a imputat reclamantei răspunderea pentru comportamentul altor producători și nu a reținut răspunderea acesteia numai în temeiul participării sale la PG Paperboard.

175    Fără să fie necesar să examinăm celelalte argumente invocate de reclamantă, motivul trebuie, prin urmare, respins.

 Cu privire la motivul întemeiat pe lipsa luării în considerare de către Comisie a situației de pe piața spaniolă

176    În replică, reclamanta susține că nu a fost definită precis de către Comisie piața geografică pe care a fost săvârșită încălcarea pretinsă și că, în special, aceasta nu a analizat suficient situația de pe piața spaniolă și comportamentul pe această piață al întreprinderilor în cauză. În această privință, aceasta afirmă că a semnalat deja în cererea introductivă că unica referire din decizie la piața spaniolă constă în două note de subsol, care sunt incluse în tabelele E și G anexate la decizie.

177    Comisia susține că acest motiv, formulat pentru prima dată în replică, ar trebui declarat inadmisibil.

178    Tribunalul amintește că, în temeiul articolului 48 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură, invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii.

179    Motivul întemeiat pe lipsa luării în considerare de către Comisie a situației de pe piața spaniolă a fost invocat pentru prima dată de reclamantă numai în replică. Astfel, singurul argument inclus în cererea introductivă care se raportează la piața spaniolă este invocat în sprijinul motivului întemeiat pe absența participării Prat Carton la încălcarea în cauză. Independent de formularea acestui motiv, argumentul invocat în sprijinul său viza numai să sublinieze faptul că tabelul G anexat la decizie, care menționează anunțurile de creștere a prețurilor efectuate pe piața spaniolă în ianuarie 1991 de producătorii care operează pe această piață, nu face nicio referire la Prat Carton. Prin urmare, nu se poate interpreta ca o obiecțiune privind lipsa luării în considerare a pieței spaniole.

180    În aceste circumstanțe, întrucât prezentul motiv a fost invocat pentru prima dată în replică și nu se întemeiază pe elemente de drept sau de fapt care au apărut în cursul procedurii, trebuie să fie declarat inadmisibil.

 Cu privire la motivul întemeiat pe absența participării Prat Carton la încălcare

 Argumentele părților

181    Reclamanta susține că nu a fost demonstrată de către Comisie participarea Prat Carton la vreo încălcare. În special, nota la tabelul G din decizie (privind o creștere a prețurilor în ianuarie 1991 pe piața spaniolă) nu ar face nicio mențiune cu privire la Prat Carton.

182    Prat Carton ar fi participat numai într‑un mod foarte sporadic la reuniunile anumitor comitete ale PG Paperboard. Această întreprindere ar fi participat de altfel la JMC numai în perioada iunie 1990-martie 1991. În plus, simplul fapt că Stora a indicat că se gândea că producătorii spanioli erau în general informați de Saffa sau de Finnboard cu privire la rezultatele reuniunilor (anexa 38 la comunicarea privind obiecțiunile) nu ar constitui dovada unei participări a Prat Carton la pretinsa încălcare.

183    Reclamanta contestă faptul că documentele F‑15‑9, G‑15‑7 și G‑15‑8 (anexate la comunicarea privind obiecțiunile), invocate de Comisie, demonstrează participarea Prat Carton la inițiative concertate de creștere a prețurilor în luna aprilie 1990. Aceasta subliniază, în răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, că documentul F‑15‑9 datează din februarie 1991, iar nu, astfel cum afirmă Comisia, din februarie 1990. În ceea ce privește documentul G‑15‑7, acesta ar furniza exclusiv proba practicii din acest sector, constând în aplicarea creșterilor anuale în luna aprilie, precum și a incertitudinii Prat Carton în ceea ce privește nivelul creșterii și data intrării sale în vigoare.

184    Comisia susține că Prat Carton a participat la înțelegere încă de la început, după cum o demonstrează documentele furnizate împreună cu comunicarea privind obiecțiunile („informațiile individuale”). Aceasta amintește, în primul rând, că Prat Carton a asistat la numeroase reuniuni ale PC între 29 martie 1986 și 28 noiembrie 1989, la trei reuniuni ale COE între octombrie 1988 și octombrie 1989, precum și la diverse reuniuni ale JMC între iunie 1990 și 5 martie 1991 (a se vedea tabelele 3 și 7 anexate la decizie). Întrucât a participat astfel direct la reuniuni în cadrul cărora au fost adoptate decizii cu privire la înțelegere, Prat Carton ar răspunde pentru aceasta (a se vedea Hotărârea Rhône-Poulenc/Comisia, citată anterior). În plus, nu ar exista nicio înregistrare oficială a participării diferitelor întreprinderi la reuniunile JMC înainte de verificările Comisiei sau la reuniunile PWG înainte de februarie 1990. Simplul fapt că documentația furnizată de întreprinderi nu oferă indicații precise despre prezența Prat Carton la diverse reuniuni nu ar dovedi, prin urmare, că aceasta nu asista la respectivele reuniuni.

185    În al doilea rând, Comisia relevă că Prat Carton a fost informată, astfel cum a declarat Stora (anexa 38 la comunicarea privind obiecțiunile), cu privire la rezultatul reuniunilor PWG.

186    În al treilea rând, Prat Carton ar fi aplicat inițiativele de preț convenite în cadrul diferitelor organisme ale PG Paperboard în perioada în cauză. Ușoare diferențe în timp sau între cuantumurile creșterilor practicate de Prat Carton și de ceilalți producători nu ar demonstra neparticiparea Prat Carton la înțelegere. Cu toate acestea, Comisia admite că documentul F‑15‑9 datează din februarie 1991, și nu din februarie 1990, și că nu dispune, prin urmare, de probe ce pot demonstra participarea efectivă a Prat Carton la inițiativele de creștere a prețurilor anterioare celei din ianuarie 1991. În ceea ce privește inițiativa de creștere a prețurilor din ianuarie 1991, Comisia face trimitere în special la documentul G‑15‑8, din 26 septembrie 1990, în care Prat Carton declară în mod expres că prevede o creștere a prețurilor în toate țările în ianuarie 1991.

 Aprecierea Tribunalului

187    Cu titlu introductiv, este necesar să se amintească faptul că reclamanta a achiziționat Prat Carton în proporție de 100 % în februarie 1991 și că nu contestă răspunderea sa pentru eventuala participare a Prat Carton la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat. În această privință, punctul 154 din considerentele deciziei prevede că reclamanta, prin achiziționarea Prat Carton, „a devenit răspunzătoare de participarea acestui producător spaniol la înțelegere, pe toată durata acestei participări.” Pe de altă parte, este necesar să se constate că articolul 1 din decizie consideră că numai reclamanta răspunde pentru încălcarea denunțată, inclusiv în măsura în care aceasta ar fi fost săvârșită de Prat Carton, și că decizia se adresează reclamantei fără nicio mențiune referitoare la Prat Carton (articolul 5 din decizie).

188    În aceste condiții, și în măsura în care s‑a constatat deja că a fost demonstrată de către Comisie participarea reclamantei înseși la încălcarea descrisă la articolul 1 din decizie, prezentul motiv, în cazul în care ar trebui să fie admis, nu ar putea justifica anularea totală sau parțială a acestei ultime dispoziții. Cu toate acestea, deoarece Prat Carton a fost achiziționată de reclamantă abia în februarie 1991, și anume cu două luni înainte de sfârșitul perioadei încălcării reținute în decizie, o reducere a amenzii ar fi justificată în cazul în care ar trebui să se conchidă că participarea, în mod individual, a Prat Carton la elementele constitutive ale înțelegerii înainte de februarie 1991 nu este demonstrată de Comisie. Pe de altă parte, amenzile aplicate în temeiul articolului 3 din decizie au fost calculate, în special, pe baza cifrei de afaceri realizate de fiecare dintre întreprinderi în cursul anului 1990, an în care Prat Carton nu aparținea încă grupului reclamantei. În consecință, este necesar să se procedeze deja la examinarea argumentelor invocate în cadrul prezentului motiv.

189    Tribunalul va examina, în primul rând, problema dacă a fost dovedită de către Comisie participarea Prat Carton la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat pentru perioada cuprinsă între jumătatea anului 1986 și iunie 1990, dată de la care Prat Carton admite că a început să participe la reuniunile JMC. În al doilea rând, Tribunalul va examina problema dacă a fost dovedită de către Comisie participarea Prat Carton la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat pentru perioada rămasă, respectiv din iunie 1990 până în februarie 1991, dată la care Prat Carton a fost achiziționată de reclamantă.

1.     Perioada cuprinsă între jumătatea anului 1986 și luna iunie 1990

190    Pentru a dovedi participarea Prat Carton la o încălcare a normelor comunitare de concurență în perioada în cauză, Comisia se bazează pe participarea acestei întreprinderi la reuniunile PC din 29 mai 1986, 25 mai 1988, 17 noiembrie 1988 și 28 noiembrie 1989, precum și la reuniunile COE din 20 septembrie 1988, 8 mai 1989 și 3 octombrie 1989. În plus, aceasta se bazează pe o declarație a Stora (anexa 38 la comunicarea privind obiecțiunile). În sfârșit, conform Comisiei, simplul fapt că documentația furnizată de întreprinderi nu oferă indicații precise cu privire la prezența Prat Carton la reuniunile JMC nu ar dovedi că aceasta nu asista la aceste reuniuni.

191    Este necesar să se analizeze fiecare dintre aceste elemente de probă, în ordinea menționată mai sus.

a)     Participarea Prat Carton la anumite reuniuni ale PC

192    În ceea ce privește participarea Prat Carton la patru reuniuni specifice ale PC, Comisia nu invocă niciun element de probă cu privire la obiectul acestora. În consecință, când aceasta se referă la participarea respectivă ca element de probă privind participarea întreprinderii la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat, se bazează, cu siguranță, pe descrierea generală, conținută în decizie, a obiectului reuniunilor acestui organ, precum și pe elementele de probă invocate în decizie pentru a sprijini descrierea respectivă.

193    În această privință, decizia prevede: „După cum a explicat Stora, PWG avea în special funcția de a explica la «President Conference» măsurile necesare pentru controlul pieței [...] Directorii generali care au participat la «President Conferences» au fost astfel informați cu privire la deciziile adoptate de PWG și cu privire la instrucțiunile ce urmau a fi transmise departamentelor acestora de vânzări în vederea punerii în aplicare a inițiativelor în materie de preț.” (punctul 41 primul paragraf din considerente). Comisia relevă de asemenea: „PWG s‑a reunit în mod regulat înainte de fiecare «President Conference» prevăzută. Deoarece ambele reuniuni erau prezidate de aceeași persoană, aceasta era fără îndoială cea care comunica rezultatele deliberărilor PWG celorlalți «președinți», care nu făceau parte din cercul restrâns.” (punctul 38 al doilea paragraf din considerente).

194    Stora arată că participanții la reuniunile PC au fost informați cu privire la deciziile adoptate de PWG (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 8). Cu toate acestea, exactitatea acestei afirmații este contestată de mai multe întreprinderi care au participat la reuniunile PC, printre care și reclamanta. În consecință, declarațiile Stora cu privire la rolul PC nu pot, fără a fi sprijinite de alte elemente de probă, să fie considerate o probă suficientă cu privire la obiectul reuniunilor respectivului organ.

195    Desigur, dosarul conține un document, și anume o declarație din 22 martie 1993 a unui fost membru al comitetului executiv al Feldmühle (domnul Roos), care confirmă la prima vedere afirmațiile Stora. Domnul Roos indică în special următoarele: „Conținutul discuțiilor purtate în cadrul PWG era transmis întreprinderilor care nu erau reprezentate în acest grup în timpul conferinței președinților, care urma imediat sau, în cazul în care nu avea loc imediat o conferință a președinților, în timpul JMC.” Cu toate acestea, chiar dacă documentul menționat nu este invocat în mod expres în decizie în sprijinul afirmațiilor Comisiei privind obiectul reuniunilor PC, acesta nu poate, în niciun caz, să fie considerat o probă suplimentară care se adaugă la declarațiile Stora. Astfel, deoarece aceste declarații reprezintă o sinteză a răspunsurilor furnizate de fiecare dintre cele trei întreprinderi deținute de Stora în perioada de încălcare, printre care și Feldmühle, fostul membru al comitetului executiv al acestei ultime întreprinderi reprezintă, în mod necesar, una dintre sursele declarațiilor făcute de Stora însăși.

196    În ceea ce privește celelalte elemente de probă invocate pentru a stabili obiectul reuniunilor PC, Comisia estimează în decizie că anexa 61 la comunicarea privind obiecțiunile (citată anterior, la punctele 125 și 126) este o notă internă, întocmită în timpul unei reuniuni a PC, care confirmă declarația Stora conform căreia PC discuta de fapt despre o politică de coluziune pentru stabilirea prețurilor (punctul 41 al treilea paragraf din considerentele deciziei). Cu toate acestea, după cum s‑a constatat deja (a se vedea punctele 125-135 de mai sus), această notă nu constituie proba unei coluziuni referitoare la inițiativa în materie de prețuri din ianuarie 1987 din Regatul Unit. Pe de altă parte, contrar celor afirmate de Comisie, Stora nu a recunoscut niciodată că PC dezbătea de fapt o politică de coluziune cu privire la stabilirea prețurilor. Conform Stora, reuniunile PC constituiau pur și simplu ocazia pentru întreprinderile reunite în cadrul PWG de a comunica deciziile adoptate întreprinderilor nereprezentate în cadrul acestui organ.

197    În sfârșit, Comisia susține că „documentele găsite de Comisie la FS-Karton (membră a grupului M‑M) confirmă că, la sfârșitul anului 1987, se încheiase un acord în cadrul «President Conference» și al PWG asupra chestiunilor legate de controlul volumelor și de disciplina prețurilor” (punctul 53 primul paragraf din considerentele deciziei). Comisia se referă, în această privință, la anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile (a se vedea punctul 88 de mai sus). După cum s‑a arătat deja (punctul 91 de mai sus), autorul documentului evocă, în loc de introducere, cooperarea mai strânsă la scară europeană în cadrul „cercului președinților” („Präsidentenkreis”), expresie interpretată de Mayr-Melnhof ca vizând în același timp PWG și PC într‑un context general, și anume fără a face trimitere la un eveniment sau la o reuniune specială (anexa 75 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 2.a.).

198    Cu siguranță, anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile constituie o dovadă care confirmă declarațiile Stora referitoare la existența unei coluziuni cu privire la cotele de piață între întreprinderile admise în „cercul președinților”, pe de o parte, și a unei coluziuni cu privire la timpii de oprire între aceleași întreprinderi, pe de altă parte (a se vedea punctele 84-114 și în special punctul 110 de mai sus). Cu toate acestea, niciun alt element de probă nu confirmă afirmația Comisiei conform căreia PC a avut ca obiect, în special, discutarea coluziunii cu privire la cotele de piață și controlul volumelor de producție. În consecință, termenii „cercul președinților” („Präsidentenkreis”) utilizați în anexa 73 la comunicarea privind obiecțiunile nu pot fi interpretați, în pofida explicațiilor furnizate de Mayr-Melnhof, în sensul că fac trimitere la alte organe decât PWG.

199    Având în vedere cele de mai sus, Comisia nu a dovedit că, pe lângă activitățile licite, reuniunile PC au jucat un rol anticoncurențial. Rezultă că aceasta nu putea să deducă din elementele de probă invocate că întreprinderile care au participat la reuniunile acestui organ au luat parte la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat.

200    Prin urmare, este necesar să concluzionăm că participarea Prat Carton la o încălcare a normelor de concurență în perioada cuprinsă între jumătatea anului 1986 și luna iunie 1990 nu a putut fi stabilită pe baza participării sale la patru reuniuni ale PC.

b)     Participarea Prat Carton la anumite reuniuni ale COE

201    Este stabilit că Prat Carton a participat la trei reuniuni ale COE, din 20 septembrie 1988, din 8 mai 1989 și din 3 octombrie 1989. În plus, un document reproduce conținutul reuniunii din 3 octombrie 1989 (anexa 70 la comunicarea privind obiecțiunile). Prin urmare, trebuie să se analizeze, într‑o primă fază, problema dacă reuniunile COE aveau un obiect anticoncurențial și, într‑o a doua fază, dacă se poate deduce din anexa 70 la comunicarea privind obiecțiunile că Prat Carton a participat la discuții cu obiect anticoncurențial.

 i) Obiectul reuniunilor COE în general

202    Conform deciziei, „tema centrală a discuțiilor comitetului economic era analiza și evaluarea situației de pe piața de carton din diverse țări” (punctul 50 primul paragraf din considerente). COE „dezbătea (printre altele) fluctuațiile de preț de pe piețele naționale și registrele de comenzi și raporta concluziile sale JMC (sau «Marketing Committee», organul care l‑a precedat până la sfârșitul anului 1987)” (punctul 49 primul paragraf din considerente).

203    Conform Comisiei, „discuțiile privind condițiile pieței nu erau lipsite de obiectiv: astfel, discuțiile cu privire la condițiile ce guvernau fiecare piață națională trebuie să fie situate în contextul inițiativelor prevăzute în materie de prețuri, și în special în cel al necesității resimțite de a opri temporar instalațiile pentru a însoți creșterile” (punctul 50 primul paragraf din considerente). În plus, Comisia estimează: „Comitetul economic e posibil să fi fost mai puțin direct interesat de stabilirea prețurilor ca atare, însă nu este credibil faptul că aceia care asistau la aceasta ar fi putut ignora obiectivul ilicit căruia îi erau destinate informațiile pe care le furnizau cu bună știință JMC.” (punctul 119 al doilea paragraf din considerente.)

204    În sprijinul afirmațiilor sale conform cărora discuțiile purtate în cadrul COE aveau un obiect anticoncurențial, Comisia se referă la un singur document, o notă confidențială redactată de un reprezentant al FS-Karton, cu privire la punctele esențiale ale reuniunii COE din 3 octombrie 1989 (anexa 70 la comunicarea privind obiecțiunile), reuniune la care Prat Carton a asistat.

205    În decizie, Comisia rezumă conținutul acestui document în modul următor:

„[...] pe lângă un studiu detaliat al cererii, al producției și al registrelor de comenzi pe fiecare piață națională, au fost examinate următoarele puncte:

–        puternica rezistență constatată la clienți împotriva ultimei creșteri de prețuri ale GC, intrată în vigoare la 1 octombrie;

–        registrele de comenzi ale producătorilor de GC și de GD, inclusiv pozițiile individuale;

–        rapoartele privind întreruperile producției efectuate și programate,

–        dificultățile deosebite legate de punerea în aplicare a creșterii de preț în Regatul Unit și incidența acesteia asupra diferenței de prețuri necesare între calitățile GC și GD

și

–        compararea în raport cu nivelul bugetului a comenzilor pentru fiecare grupare națională.” (punctul 50 al doilea paragraf din considerente).

206    Trebuie să se admită că această descriere a conținutului documentului este, în esență, corectă. Cu toate acestea, Comisia nu invocă niciun element de probă în sprijinul afirmației sale conform căreia anexa 70 la comunicarea privind obiecțiunile poate fi considerată „un indiciu al adevăratei naturi a deliberărilor acestui organ” (punctul 113 ultimul paragraf din considerentele deciziei). În plus, Stora declară: „JMC a fost înființat la sfârșitul anului 1987 și a organizat prima reuniune la începutul anului 1988, preluând de la această dată o parte dintre funcțiile atribuite Comitetului Economic. Celelalte funcții ale Comitetului Economic au fost preluate de Comitetul Statistic.” (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 13). Cel puțin în ceea ce privește perioada care a început în prima parte a anului 1988, singura perioadă în care Prat Carton a participat la reuniunile COE, declarațiile Stora nu conțin, prin urmare, niciun element care să sprijine afirmația Comisiei referitoare la pretinsul obiect anticoncurențial al deliberărilor acestui organ. În sfârșit, Comisia nu invocă nici elemente de probă ce permit să se considere că participanții la reuniunile COE erau informați cu privire la natura precisă a reuniunilor JMC, organ la care raporta COE. În consecință, nu este exclus ca participanții la reuniunile COE, care nu participau în același timp la reuniunile JMC, să nu fi avut cunoștință de modul exact în care JMC utiliza rapoartele pregătite de COE.

207    În consecință, anexa 70 la comunicarea privind obiecțiunile nu stabilește adevărata natură a discuțiilor purtate cu ocazia reuniunilor COE.

 ii) Reuniunea COE din 3 octombrie 1989

208    Conținutul reuniunii COE din 3 octombrie 1989 este relatat în anexa 70 la comunicarea privind obiecțiunile. Se pune problema dacă participarea Prat Carton la această reuniune constituie o probă suficientă a participării sale la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat.

209    În primul rând, trebuie observat că discuțiile privind prețurile purtate cu ocazia reuniunii menționate se refereau la reacțiile clienților față de creșterea prețurilor cartonului GC, aplicată de majoritatea producătorilor acestui carton începând cu 1 octombrie 1989, după ce fusese anunțată pe piață cu câteva luni înainte. Potrivit Comisiei, această creștere de preț se referea de asemenea la cartonul SBS, însă nu și la cartonul GD. Cât despre discuțiile din cursul reuniunii în cauză, Tribunalul consideră că acestea au mers dincolo de ceea ce permit normele comunitare de concurență, în special în măsura în care s‑a constatat că ar fi „o eroare să se renunțe la aplicarea nivelului de preț important, și stabilit de acum înainte, cu privire la calitatea GC [...]”. Astfel, exprimând în acest mod voința comună de a aplica ferm noul nivel al prețurilor cartonului GC, producătorii nu au determinat în mod autonom politica pe care intenționau să o urmeze pe piață, aducând astfel atingere concepției inerente dispozițiilor din tratat referitoare la concurență (a se vedea în special Hotărârea Suiker Unie și alții/Comisia, citată anterior, punctul 173).

210    Cu toate acestea, nu există nimic care să permită să se considere că Prat Carton a participat la o coluziune privind creșterea prețurilor din octombrie 1989 înainte de punerea în aplicare a acesteia și că, pe de altă parte, aceasta a procedat efectiv la o creștere a prețurilor cartonului GC în acea perioadă. În această privință, din răspunsurile furnizate de reclamantă la întrebările scrise adresate de Tribunal rezultă că producția Prat Carton în 1989 era reprezentată în proporție de peste 80 % din carton GD, care nu era afectat de creșterea prețurilor în cauză. În plus, reuniunea COE din octombrie 1989 s‑a desfășurat cu aproximativ opt luni înainte de prima participare dovedită a Prat Carton la o reuniune a JMC, unul dintre organele care au constituit, conform deciziei, împreună cu PWG, locul în care s‑au purtat principalele discuții cu obiect anticoncurențial.

211    În lumina acestor elemente, nu este exclus ca reprezentantul (reprezentanții) Prat Carton la reuniunea COE din 3 octombrie 1989 să nu fi fost conștient (conștienți) de contextul în care aveau loc discuțiile privind prețurile. În plus, în lipsa probelor privind comportamentul său pe piață în materie de prețuri în perioada relevantă, este posibil ca Prat Carton să fi considerat că discuțiile nu se refereau la situația sa individuală. În consecință, în măsura în care conținutul reuniunii COE din 3 octombrie 1989 a putut avea pentru Prat Carton un caracter excepțional, nu se poate reproșa acestei întreprinderi faptul că nu s‑a distanțat public de conținutul discuțiilor acestei reuniuni.

212    În al doilea rând, anexa 70 la comunicarea privind obiecțiunile nu conține niciun pasaj care să stabilească realitatea discuțiilor ce ar fi dus la programarea, pe viitor, pe baza unei coluziuni, a timpilor de oprire a instalațiilor. Toate trimiterile la timpi de oprire preciși pe care îi vizează aceasta se referă de fapt la date privind trecutul. Cu siguranță, documentul conține un pasaj referitor la utilizarea viitoare a instalațiilor: „În cazul în care situația slabă a primirii comenzilor și a încărcării mașinilor persistă, este evident că trebuie reflectat asupra unei întreruperi a producției în funcție de cerere.” [„Bei anhaltend schlechtem Auftragseingang und schlechter Belegung ist es naheliegend, entsprechend dem Marktbedarf ein Abstellen zu überlegen.”] Cu toate acestea, din moment ce participarea Prat Carton la reuniunea COE în cauză nu demonstrează, din motivele invocate mai sus, participarea sa la o coluziune privind prețurile, aceasta nu constituie nici o dovadă suficientă a participării sale la o coluziune privind timpii de oprire. Nu se poate considera că simpla evocare a eventualei necesități de a proceda la întreruperi viitoare aduce atingere normelor comunitare de concurență, deoarece, cel puțin pentru întreprinderile care nu participă la o coluziune privind prețurile, aceasta poate corespunde simplei constatări obiective a condițiilor de piață existente.

213    Având în vedere cele de mai sus, participarea Prat Carton la reuniunea COE din 3 octombrie 1989 nu constituie o dovadă suficientă a participării sale la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat.

c)     Declarația Stora privind transmiterea de informații întreprinderilor care nu au fost prezente la reuniuni

214    În declarația sa invocată de Comisie (anexa 38 la comunicarea privind obiecțiunile, p. 2), Stora furnizează indicații privind producătorii care au fost informați cu privire la rezultatele reuniunilor PWG: „Producătorii Stora consideră că producătorii spanioli erau în general informați de Saffa sau de Finnboard. Ceilalți producători spanioli membri ai PG Paperboard sunt: Papelera del Centra SA, Prat Carton SA, Romani Esteve SA, Sarrió SA și Tampella Española SA.”

215    După cum rezultă în mod clar din termenii acestei declarații, Stora menționează numai convingerea sa conform căreia Prat Carton ar fi fost informată cu privire la rezultatele reuniunilor PWG. Fundamentul acestei convingeri nu este de altfel indicat. În aceste condiții, această declarație nu poate constitui proba unei participări a Prat Carton la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât afirmațiile Stora implică mai multe alte întreprinderi membre ale PG Paperboard, care, în decizie, nu au fost considerate a fi participat la o anumită încălcare.

d)     Cu privire la participarea Prat Carton la reuniunile JMC

216    Comisia susține că nu s‑a dovedit faptul că Prat Carton nu a participat la reuniunile JMC înainte de luna iunie 1989, deoarece nu există nicio înregistrare oficială a participării diverselor întreprinderi la aceste reuniuni înainte de verificările efectuate de Comisie.

217    Cu toate acestea, sarcina probei privind existența unei încălcări a articolului 85 alineatul (1) din tratat de către Prat Carton revine Comisiei. Prin urmare, simplele afirmații ale acesteia cu privire la eventuala participare a Prat Carton la reuniunile JMC în perioada în cauză sunt lipsite de fundament.

e)     Concluzie cu privire la perioada în cauză

218    Având în vedere aprecierile de mai sus, elementele de probă invocate de Comisie, chiar considerate în ansamblu, nu dovedesc o participare a Prat Carton la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat în cursul perioadei cuprinse între jumătatea anului 1986 și luna iunie 1990.

2.     Perioada iunie 1990-februarie 1991

219    Este stabilit faptul că Prat Carton a participat la trei reuniuni ale JMC în perioada în cauză, și anume cele din 27-28 iunie 1990, din 4 septembrie 1990 și din 8-9 octombrie 1990. În ceea ce privește comportamentul efectiv al Prat Carton pe piață, Comisia consideră că dispune de elemente de probă de natură să demonstreze că această întreprindere a luat parte la creșterea de preț concertată din ianuarie 1991, singura creștere de preț concertată pusă în aplicare în această perioadă.

220    În lumina acestor elemente, trebuie analizată problema dacă participarea Prat Carton la trei elemente constitutive ale încălcării în perioada menționată este suficient demonstrată de Comisie.

a)     Cu privire la participarea Prat Carton la o coluziune privind prețurile

221    Potrivit Comisiei, obiectivul principal al JMC era, încă de la început, următorul:

–        „să determine dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, cum puteau fi puse în aplicare creșterile de preț și să comunice concluziile sale PWG;

–        să definească modalitățile inițiativelor în materie de preț decise de PWG, pentru fiecare țară și pentru principalii clienți, în vederea stabilirii unui sistem de preț echivalent (și anume uniform) în Europa [...]” (punctul 44 ultimul paragraf din considerentele deciziei).

222    Mai concret, Comisia susține, la punctul 45 primul și al doilea paragraf din considerentele deciziei:

„Acest comitet analiza pentru fiecare piață în parte modul în care creșterile de preț decise de PWG trebuiau puse în aplicare de fiecare producător. Aspectele practice ale aplicării creșterilor prevăzute erau tratate în cadrul «meselor rotunde», la care fiecare participant avea ocazia să comenteze creșterea propusă.

Dificultățile întâmpinate în punerea în aplicare a creșterilor de preț decise de PWG sau eventualele refuzuri de a coopera erau raportate PWG, care se străduia în acest caz (astfel cum a declarat Stora) «să obțină gradul de cooperare considerat necesar». JMC făcea rapoarte distincte pentru calitățile GC și GD. Atunci când PWG modifica o decizie în materie de preț bazându‑se pe rapoartele transmise de JMC, măsurile ce urmau a fi luate pentru aplicarea deciziei în cauză erau discutate în reuniunea următoare a JMC.”

223    Trebuie constatat faptul că în mod corect se referă Comisia, în sprijinul acestor indicații referitoare la obiectul reuniunilor JMC, la declarațiile Stora (anexele 35 și 39 la comunicarea privind obiecțiunile).

224    În plus, chiar dacă nu dispune de niciun proces verbal oficial al unei reuniuni a JMC, aceasta a obținut de la Mayr-Melnhof și de la Rena anumite note interne referitoare la reuniunile din 6 septembrie 1989, din 16 octombrie 1989 și din 6 septembrie 1990 (anexele 117, 109 și 118 la comunicarea privind obiecțiunile). Aceste note, al căror conținut este descris la punctele 80, 82 și 87 din considerentele deciziei, prezintă discuțiile detaliate purtate în cadrul acestor reuniuni cu privire la inițiativele concertate în materie de preț. Acestea constituie, așadar, elemente de probă care confirmă în mod clar descrierea funcțiilor JMC oferită de Stora.

225    În această privință, este suficient să facem trimitere, cu titlu de exemplu, la nota obținută de Rena referitoare la reuniunea JMC din 6 septembrie 1990 (anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile) și în care se indică în special:

„O creștere de preț va fi anunțată săptămâna viitoare, în septembrie.

Franța                            40 FRF 

Țările de Jos                   14 NLG

Germania                   12 DEM

Italia                                     80 ITL

Belgia                            2,50 BEF

Elveția                            9 CHF

Regatul Unit                   40 GBP

Irlanda                            45 IEP

Toate calitățile ar trebui să facă obiectul aceleiași creșteri, GD, UD, GT, GC etc.

O singură creștere de preț pe an.

Pentru livrările începând cu 7 ianuarie.

Cel târziu la 31 ianuarie.

Scrisoare din 14 septembrie cu creșterea de preț (Mayr-Melnhof).

19 septembrie, expedierea scrisorii de către Feldmühle.

Cascades înainte de sfârșitul lunii septembrie.

Toate trebuie să își fi trimis scrisorile înainte de 8 octombrie.”

226    Astfel cum Comisia explică la punctele 88-90 din considerentele deciziei, aceasta a fost, în plus, în măsură să obțină documente interne ce permit să se concluzioneze că întreprinderile, și în special cele citate nominal în anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile, au anunțat și au pus în aplicare efectiv creșterile de preț convenite.

227    Chiar dacă documentele invocate de Comisie privesc numai un număr mic de reuniuni ale JMC organizate în perioada vizată în decizie, toate probele cu înscrisuri disponibile confirmă indicația Stora conform căreia obiectivul principal al JMC era acela de a determina și de a planifica punerea în aplicare a creșterilor de preț concertate. În această privință, absența aproape totală a proceselor‑verbale, oficiale sau interne, ale reuniunilor JMC trebuie considerată ca o probă suficientă a afirmației Comisiei, conform căreia întreprinderile care au participat la reuniuni au depus eforturi să disimuleze adevărata natură a discuțiilor din cadrul acestui organ (a se vedea în special punctul 45 din considerentele deciziei). În aceste circumstanțe, sarcina probei a fost inversată, revenind întreprinderilor destinatare ale deciziei care au participat la reuniunile acestui organ să demonstreze că acesta avea un obiect licit. Având în vedere că aceste întreprinderi nu au adus o astfel de dovadă, Comisia a considerat în mod corect că discuțiile la care s‑au angajat întreprinderile în cursul reuniunilor acestui organ aveau un obiect în principal anticoncurențial.

228    În ceea ce privește situația individuală a Prat Carton, participarea sa la trei reuniuni ale JMC într‑o perioadă de aproximativ opt luni trebuie să fie considerată, în lumina celor de mai sus și în pofida absenței unor înscrisuri cu privire la discuțiile purtate cu ocazia acestor trei reuniuni, ca o dovadă suficientă a participării sale în această perioadă la coluziunea privind prețurile.

229    Această constatare este confirmată de documentația invocată de Comisie, referitoare la comportamentul efectiv al Prat Carton în materie de preț. Astfel, trebuie amintit că o creștere de preț pentru toate calitățile de carton a fost decisă la începutul lunii septembrie 1990 și anunțată de diferite întreprinderi în cursul lunilor septembrie-octombrie 1990, astfel cum rezultă din anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile, citată anterior. Această creștere trebuia să intre în vigoare, în toate țările în cauză, în ianuarie 1991.

230    Într‑un fax trimis de Prat Carton la data de 26 septembrie 1990 (documentul G‑15‑8), se indică în special:

„Avem intenția de a crește prețurile în toate țările începând cu ianuarie 1991.

În ceea ce privește Franța, prevedem o creștere de 400 FRF/tonă pentru toate calitățile.”

231    Chiar dacă acest fax menționează suma precisă a creșterii de preț prevăzute numai pentru o singură țară, acesta dovedește că Prat Carton a efectuat anunțuri privind creșterile de preț în conformitate cu deciziile adoptate, potrivit anexei 118 la comunicarea privind obiecțiunile, în cadrul JMC. În acest context, creșterile menționate în anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile nu se referă, pentru ansamblul țărilor în cauză, la aceleași volume de vânzări, iar cea menționată pentru Franța, în cuantum de 40 FRF, corespunde unei creșteri de preț pe 100 kg. În plus, deși nu se contestă faptul că rezultă din documentele F‑15‑9 și G‑15‑7, faxuri schimbate între Prat Carton și o întreprindere britanică, la sfârșitul lunii februarie/începutul lunii martie 1991, că Prat Carton a crescut, în cele din urmă, prețurile în Regatul Unit abia în luna aprilie 1991, o astfel de amânare a datei de punere în aplicare a creșterii prețurilor în una dintre țările în cauză nu poate afecta valoarea probatorie a documentului G‑15‑8, menționat mai sus, în ceea ce privește participarea Prat Carton la creșterea de preț concertată din ianuarie 1991. Acest raționament este aplicabil cu atât mai mult cu cât creșterea de preț pusă în practică de Prat Carton pe piața britanică s‑a ridicat, conform documentului F‑15‑9, la o sumă de 35-45 GBP/t, apropiindu‑se de suma de 40 GBP indicată în anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile.

232    Având în vedere considerațiile de mai sus, Tribunalul apreciază că s‑a dovedit de către Comisie că Prat Carton a participat la coluziunea privind prețurile în perioada iunie 1990-februarie 1991.

b)     Cu privire la participarea Prat Carton la o coluziune privind timpii de oprire

233    S‑a admis deja că a fost dovedit de către Comisie faptul că întreprinderile prezente la reuniunile PWG au participat, de la sfârșitul anului 1987, la o coluziune privind timpii de oprire a instalațiilor și că au fost aplicați efectiv timpi de oprire, începând cu 1990.

234    Conform deciziei, întreprinderile care au participat la reuniunile JMC au luat parte de asemenea la această coluziune.

235    În această privință, Comisia indică în special:

„Pe lângă sistemul administrat de Fides, care oferea date reunite, se obișnuia ca fiecare producător să facă cunoscut concurenților săi nivelul registrelor sale de comenzi, cu ocazia reuniunilor JMC.

Informațiile privind comenzile transformate în zile de lucru erau în același timp utile:

–        pentru a decide dacă erau favorabile condițiile pentru punerea în aplicare a unei creșteri de preț concertate;

–        pentru a determina timpii de oprire necesari pentru menținerea echilibrului dintre ofertă și cerere [...].” (punctul 69 al treilea și al patrulea paragraf din considerentele deciziei.)

236    Aceasta arată de asemenea:

„Cu toate acestea, PWG nu indica în mod oficial timpii de oprire ce urmau a fi respectați de fiecare producător. Conform Stora, stabilirea unui plan coordonat de întrerupere a mașinilor, care să se aplice tuturor producătorilor, ridica dificultăți de ordin practic. Stora precizează că acesta este motivul pentru care nu exista «decât un sistem lejer de încurajare» (a doua declarație a Stora, p. 15).

Se pare că, din nou, principalii producători au fost cei care și‑au asumat sarcina reducerii producției pentru a menține nivelurile prețurilor.

Procesele‑verbale neoficiale a două reuniuni JMC, care au avut loc în ianuarie 1990 [considerentul (84)] și, respectiv, în septembrie 1990 [considerentul (87)], precum și alte documente [considerentele (94) și (95)], confirmă, cu toate acestea, că, în cadrul PG Paperboard, marii producători își informau constant concurenții mai mici cu privire la proiectele lor de a aplica timpi de oprire suplimentari pentru a evita diminuarea prețurilor.” (punctul 71 din considerentele deciziei.)

237    Este necesar să se constate că în mod întemeiat se referă Comisia la a doua declarație a Stora (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 25) în sprijinul afirmației sale conform căreia, deși PWG nu indica oficial timpul de oprire care urma a fi respectat de fiecare producător, exista, cu toate acestea, un „sistem lejer de încurajare” în acest sens.

238    În ceea ce privește întreprinderile care au participat la reuniunile JMC, probele cu înscrisuri care se raportează la aceste reuniuni (anexele 109, 117 și 118 la comunicarea privind obiecțiunile, citate anterior) confirmă că discuțiile referitoare la timpii de oprire au avut loc în contextul pregătirii creșterilor de preț concertate. Astfel cum s‑a arătat deja (a se vedea punctul 104 de mai sus), anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile menționează registrele de comenzi pentru mai mulți producători și arată că anumiți producători prevedeau timpi de oprire. În plus, cu toate că anexele 109 și 117 la comunicarea privind obiecțiunile nu conțin indicații care să se refere direct la timpii de oprire prevăzuți, acestea arată că situația registrelor de comenzi și situația primirii comenzilor au fost discutate în cadrul reuniunilor în cauză.

239    Aceste documente, coroborate cu declarațiile Stora, constituie o probă suficientă a participării la coluziunea privind timpii de oprire a producătorilor reprezentați la reuniunile JMC. Astfel, în măsura în care concertarea privind prețurile anunțate avea ca scop o creștere a prețurilor de tranzacție (a se vedea punctele 48-61 de mai sus), întreprinderile care au participat la coluziunea privind prețurile au fost inevitabil conștiente de faptul că examinarea situației registrelor de comenzi și a primirii comenzilor, precum și discuțiile privind eventualii timpi de oprire nu aveau ca obiect numai să determine dacă condițiile pieței erau favorabile unei creșteri de preț concertate, ci, de asemenea, să determine dacă se impuneau timpi de oprire a instalațiilor pentru a evita ca nivelul de preț convenit să fie compromis de un excedent de ofertă. Mai concret, rezultă din anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile că participanții la reuniunea JMC din 6 septembrie 1990 s‑au pus de acord cu privire la anunțarea unei viitoare creșteri de preț, cu toate că mai mulți producători declaraseră că se pregăteau să întrerupă producția. În continuare, ca urmare a condițiilor pieței, punerea efectivă în practică a unei viitoare creșteri de preț urma să necesite, după toate aparențele, aplicarea unor timpi de oprire (suplimentari), ceea ce constituie, așadar, o consecință acceptată, cel puțin implicit, de producători.

240    Pe această bază și fără a fi necesar să se analizeze celelalte elemente de probă invocate de Comisie în decizie (anexele 102, 113, 130 și 131 la comunicarea privind obiecțiunile), trebuie să se considere că a fost dovedit de către Comisie faptul că întreprinderile care au participat la reuniunile JMC și la coluziunea privind prețurile au luat parte la o coluziune privind timpii de oprire.

241    Prin urmare, trebuie să se considere că Prat Carton a participat, în perioada iunie 1990-februarie 1991, la o coluziune privind timpii de oprire.

c)     Cu privire la participarea Prat Carton la o coluziune privind cotele de piață

242    S‑a admis deja că s‑a dovedit de către Comisie că întreprinderile prezente la reuniunile PWG au participat, de la sfârșitul anului 1987, la o coluziune privind cotele de piață (a se vedea punctele 84-114 de mai sus).

243    În sprijinul afirmației sale conform căreia întreprinderile care nu au participat la reuniunile PWG au luat parte de asemenea la coluziunea privind acest aspect, Comisia indică în decizie:

„Deși ceilalți producători de carton care asistau la reuniunile JMC nu erau la curent cu discuțiile aprofundate privind cotele de piață care aveau loc la PWG, aceștia erau, cu toate acestea, perfect informați, în cadrul politicii «prețului înainte de tonaj» la care subscriau cu toții, cu privire la acordul general încheiat între principalii producători pentru a menține «niveluri de aprovizionare constante» și, fără îndoială, cu privire la necesitatea de a‑și adapta propriul comportament în funcție de acesta.” (punctul 58 primul paragraf din considerentele deciziei.)

244    Cu toate că aceasta nu rezultă în mod expres din decizie, Comisia confirmă, cu privire la acest aspect, declarațiile Stora conform cărora:

„Alți producători care nu participau la PWG nu erau informați, în general, cu privire la detaliile discuțiilor referitoare la cotele de piață. Cu toate acestea, în cadrul politicii prețului înainte de tonaj, la care participau, ar fi trebuit să aibă cunoștință de înțelegerea principalilor producători care viza să nu scadă prețurile prin menținerea unor niveluri de ofertă constante.

În ceea ce privește oferta [de carton] GC, în orice caz, cotele producătorilor care nu participau la PWG aveau un nivel atât de puțin semnificativ, încât participarea sau neparticiparea acestora la înțelegerile privind cotele de piață nu avea practic nicio incidență într‑un sens sau altul.” (anexa 43 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 1.2.)

245    Comisia se bazează, așadar, în principal, la fel ca și Stora, pe presupunerea conform căreia, chiar și în absența unor probe directe, întreprinderile care nu au asistat la reuniunile PWG, dar despre care s‑a dovedit că au subscris la alte elemente constitutive ale încălcării, descrise la articolul 1 din decizie, trebuie să fi avut cunoștință de existența coluziunii privind cotele de piață.

246    Un astfel de raționament nu poate fi reținut. În primul rând, Comisia nu invocă niciun element de probă susceptibil să demonstreze că întreprinderile care nu au asistat la reuniunile PWG au subscris la un acord general ce prevedea, în special, înghețarea cotelor de piață ale principalilor producători.

247    În al doilea rând, simplul fapt că întreprinderile menționate au participat la o coluziune privind prețurile și la coluziunea privind timpii de oprire nu demonstrează că acestea au luat parte de asemenea la o coluziune privind cotele de piață. În această privință, coluziunea privind cotele de piață nu era, contrar a ceea ce pare să afirme Comisia, intrinsec legată de coluziunea privind prețurile și/sau de cea privind timpii de oprire. Este suficient să se constate că respectiva coluziune privind cotele de piață ale principalilor producători reuniți în cadrul PWG viza, conform deciziei (a se vedea punctele 78-80 de mai sus), să mențină cotele de piață la niveluri constante, cu modificări ocazionale, chiar și în perioadele în care condițiile pieței și în special echilibrul dintre ofertă și cerere erau de asemenea natură încât nu era necesar niciun control al producției pentru a garanta punerea în aplicare efectivă a creșterilor de preț convenite. Rezultă că eventuala participare la coluziunea privind prețurile și/sau la cea privind timpii de oprire nu demonstrează că întreprinderile care nu au asistat la reuniunile PWG au participat la coluziunea privind cotele de piață și nici că acestea au avut sau că trebuiau să aibă în mod necesar cunoștință de aceasta.

248    În sfârșit, în al treilea rând, este necesar să se constate că, la punctul 58 al doilea și al treilea paragraf din considerentele deciziei, Comisia invocă, sub formă de element de probă suplimentar al afirmației în cauză, anexa 102 la comunicarea privind obiecțiunile, și anume o notă obținută de Rena privind, conform deciziei, o reuniune specială a NPI organizată la 3 octombrie 1998. În această privință, este suficient să se constate, pe de o parte, că reclamanta nu era membră a NPI și, pe de altă parte, că referirea din acest document la eventuala necesitate de aplicare a timpilor de oprire nu poate, din motivele deja evocate, să constituie proba unei coluziuni privind cotele de piață.

249    Având în vedere cele de mai sus, Comisia nu a demonstrat că Prat Carton a participat la o coluziune privind cotele de piață în perioada iunie 1990-februarie 1991.

3.     Concluzii referitoare la participarea Prat Carton la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat înainte de a fi achiziționată de reclamantă în februarie 1991

250    Pe baza ansamblului considerațiilor de mai sus, trebuie să se rețină că a fost dovedit de către Comisie că Prat Carton a participat, în perioada iunie 1990-februarie 1991, la o coluziune privind prețurile, precum și la o coluziune privind timpii de oprire. Cu toate acestea, participarea Prat Carton la coluziunea privind cotele de piață în aceeași perioadă nu este demonstrată suficient. În sfârșit, pentru perioada anterioară, și anume cea cuprinsă între jumătatea anului 1986 și luna iunie 1990, Comisia nu a demonstrat participarea Prat Carton la elementele constitutive ale încălcării.

 Cu privire la cererea de anulare a articolului 2 din decizie

 Argumentele părților

251    Reclamanta invocă un motiv întemeiat pe nelegalitatea interdicției referitoare la schimburile viitoare de informații. Aceasta atrage atenția că nici articolul 1, nici articolul 2 din decizie nu se referă la primul sistem de schimb de informații al asociației profesionale CEPI-Cartonboard (denumită în continuare „CEPI”), menționat la punctele 105, 106 și 166 din considerentele deciziei. Or, interdicția referitoare la schimburile viitoare de informații s‑ar opune atât stabilirii pe viitor, de către CEPI și membrii săi, printre care se află și reclamanta, a unor noi sisteme de schimb de informații, cât și sistemului concret notificat de CEPI Comisiei la sfârșitul anului 1993, sistem care nu ar fi de altfel menționat în decizie.

252    În plus, sistemele de schimb de informații care nu vizează să atingă rezultate interzise, precum stabilirea prețurilor sau concertarea asupra cantităților, nu ar fi fost considerate niciodată, în practica anterioară a Comisiei, ca fiind ilicite dacă nu presupuneau schimbul de date individuale și confidențiale. Reclamanta subliniază că, în Al șaptelea raport privind politica în domeniul concurenței, Comisia a precizat că nu avea obiecții fundamentale privind schimbul de informații statistice prin intermediul unor asociații comerciale sau al unor centrale specializate, chiar atunci când acestea din urmă realizează o difuzare a datelor, în măsura în care informațiile schimbate nu permit identificarea datelor individuale.

253    Motivul cuprinde în continuare două aspecte. În cadrul primului aspect, reclamanta susține că interdicția prevăzută la articolul 2 din decizie este, în esență, formulată într‑o manieră prea vagă și generală. În special, aceasta nu ar preciza în ce împrejurări un sistem de schimb de informații care nu presupune date individuale este considerat apt să promoveze o concertare privind prețurile sau producția sau să controleze realizarea unui acord privind prețurile sau împărțirea piețelor.

254    În plus, articolul 2 din decizie nu ar preciza care sunt caracteristicile pe care va trebui să le prezinte sistemul pentru a răspunde cerințelor de excludere a) a datelor prezentate în mod global, care permit „identificarea comportamentului producătorilor determinați” (al doilea paragraf), b) a statisticilor prezentate în mod global privind producția și vânzările care pot fi utilizate „pentru a promova sau a facilita un comportament comun în sector” (al treilea paragraf) și c) a „oricărui schimb de informații care interesează concurența”, precum și a „oricărei reuniuni sau contact în vederea analizării importanței informațiilor schimbate sau a reacției posibile sau probabile a sectorului sau a producătorilor individuali la aceste informații” (al patrulea paragraf).

255    Conform reclamantei, interdicții atât de vagi și generale par inaplicabile și, în orice caz, contrare principiului securității juridice.

256    În cadrul celui de al doilea aspect al motivului, reclamanta contestă legalitatea interzicerii, prevăzută la articolul 2 al doilea paragraf din decizie, a schimburilor de date (chiar și globale) cu privire la situația primirii comenzilor și a registrelor de comenzi.

257    În primul rând, astfel de date ar furniza numai indicații privind tendința generală a cererii generale și nu ar permite identificarea niciunui producător și a niciunei țări.

258    În al doilea rând, schimbul de date în cauză ar fi deosebit de fructuos, dacă nu chiar necesar, în sectorul cartonului.

259    În al treilea rând, Comisia nu ar fi interzis niciodată schimburile de date în cauză. În schimb, aceasta ar fi considerat drept neutru din punctul de vedere al concurenței schimburile de informații privind nivelul stocurilor, prețurile de pe piață prezente și trecute, consumul, capacitatea de transformare și chiar tendințele prețurilor [a se vedea în special Comunicarea 87/C 339/07 a Comisiei, în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul nr. 17 al Consiliului, privind o cerere de atestare negativă în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Tratatul CEE – cauza nr. IV/32.076 – European Wastepaper Information Service (JO 1987, C 339, p. 7, denumită în continuare „Comunicarea EWIS”) și Al șaptelea raport privind politica în domeniul concurenței, punctele 5-8].

260    Comisia arată că articolul 2 din decizie nu se referă la sistemul de schimb de informații notificat de CEPI și supus examinării serviciilor competente ale Comisiei la momentul introducerii acțiunii.

261    În plus, aceasta afirmă că somațiile prevăzute la articolul 2 din decizie sunt normale, din moment ce nu a obținut dovada încetării încălcării și din moment ce domeniul de aplicare al acestor ordine depinde de comportamentul întreprinderilor. În măsura în care aceste somații împiedică participarea la un sistem care are un obiect sau un efect identic sau analog celui în cauză, acestea s‑ar limita în fapt la aplicarea interdicției generale de la articolul 85 din tratat (Hotărârea Tribunalului din 27 octombrie 1994, Fiatagri și New Holland Ford/Comisia, T‑34/92, Rec., p. II‑905). Acestea s‑ar întemeia, pe de altă parte, pe articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 și ar fi conforme cu deciziile precedente aprobate de Tribunal.

262    În acest caz, sistemul de schimb de informații ar fi fost considerat esențial de către membrii înțelegerii și permitea controlul și punerea în aplicare a inițiativelor anticoncurențiale (punctele 61-71 și 134 din considerentele deciziei). În plus, încă ar mai fi fost posibil să se încurajeze producătorii să adopte un comportament anticoncurențial, chiar după modificările aduse sistemului în 1991 (punctul 166 din considerentele deciziei). Or, ar trebui să se țină cont de aceste elemente, de particularitățile pieței cartonului și de situația caracterizată prin existența unui cartel practic absolut pe piața europeană pentru a se aprecia domeniul de aplicare al somațiilor prevăzute la articolul 2 din decizie. În baza acestor considerații, ar fi necesar să se respingă argumentația reclamantei conform căreia informațiile al căror schimb este interzis ar fi generale, iar articolul 2 din decizie ar încălca principiul securității juridice. Astfel, interzicerea schimbului de informații, în special în ceea ce privește informațiile prevăzute la articolul 2 primul paragraf literele (a), (b) și (c), nu ar fi generală, ci s‑ar referi exclusiv la informațiile destinate facilitării sau promovării unui comportament anticoncurențial.

263    În sfârșit, comunicarea EWIS s‑ar fi referit la un context economic complet diferit de cel al cartonului (punctul 3 din comunicare), în special pentru că EWIS putea să furnizeze numai date globale referitoare la un număr suficient de membri pentru a nu fi posibil să se identifice comportamentul unui anumit membru (punctul 7 din comunicare).

 Aprecierea Tribunalului

264    Este necesar să se amintească faptul că articolul 2 din decizie prevede:

„Întreprinderile prevăzute la articolul 1 încetează fără întârziere încălcările menționate mai sus, în cazul în care nu au făcut‑o deja. Acestea se abțin pe viitor, în cadrul activităților lor din sectorul cartonului, de la orice acord sau practică concertată care poate avea un obiect sau un efect identic sau similar, inclusiv orice schimb de informații comerciale:

(a)      prin care participanții ar fi informați direct sau indirect cu privire la producția, vânzările, registrele de comenzi, nivelul de utilizare a mașinilor, prețurile de vânzare, costurile sau planurile de comercializare ale altor producători;

(b)      prin care, chiar dacă nu se comunică nicio informație individuală, s‑ar promova, s‑ar facilita sau s‑ar încuraja o reacție comună de sector în domeniul prețurilor sau un control al producției

sau

(c)      care ar permite întreprinderilor în cauză să supravegheze realizarea sau respectarea oricărui acord expres sau tacit privind prețurile sau împărțirea piețelor în Comunitate.

Orice sistem de schimb de date generale la care acestea ar fi abonate, precum sistemul Fides sau succesorul acestuia, va fi administrat astfel încât să excludă nu numai toate datele ce permit identificarea comportamentului unor producători determinați, ci și toate datele referitoare la situația primirii comenzilor și a registrelor de comenzi, la nivelul prevăzut de utilizare a capacităților de producție (în ambele cazuri, chiar dacă acestea sunt globale) sau la capacitatea de producție a fiecărei mașini.

Orice sistem de schimb de acest tip se va limita la colectarea și la difuzarea, într‑o formă globală, a statisticilor privind producția și vânzările care nu pot fi utilizate pentru promovarea sau facilitarea unui comportament comun de sector.

Întreprinderile se vor abține de asemenea de la orice schimb de informații care interesează concurența, altul decât schimburile admise, precum și de la orice reuniune sau contact având ca scop examinarea importanței informațiilor schimbate sau a reacției posibile sau probabile a sectorului sau a producătorilor individuali la aceste informații.

Se acordă un termen de trei luni de la data notificării prezentei decizii pentru a se proceda la modificările necesare aduse oricărui sistem eventual de schimb de informații.”

265    Astfel cum rezultă de la punctul 165 din considerente, articolul 2 din decizie a fost adoptat în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17. Conform acestei dispoziții, Comisia, în cazul în care constată o încălcare, în special, a dispozițiilor articolului 85 din tratat, poate obliga printr‑o decizie întreprinderile interesate să înceteze încălcarea constatată.

266    Potrivit unei jurisprudențe constante, aplicarea articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 poate presupune interdicția de a continua anumite activități, practici sau situații a căror nelegalitate a fost constatată (Hotărârea Curții din 6 martie 1974, Istituto Chemioterapico Italiano și Commercial Solvents/Comisia, 6/73 și 7/73, Rec., p. 223, punctul 45, și Hotărârea Curții din 6 aprilie 1995, RTE și ITP/Comisia, C‑241/91 P și C‑242/91 P, Rec., p. I‑743, punctul 90), dar și interdicția de a adopta un comportament viitor similar (Hotărârea Tribunalului din 6 octombrie 1994, Tetra Pak/Comisia, T‑83/91, Rec., p. II‑755, punctul 220).

267    În plus, în măsura în care aplicarea articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17 trebuie să se facă în funcție de încălcarea constatată, Comisia are competența de a preciza întinderea obligațiilor care revin întreprinderilor în cauză în scopul încetării respectivei încălcări. Cu toate acestea, astfel de obligații impuse întreprinderilor nu trebuie să depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopului urmărit, și anume restabilirea legalității în raport cu normele care au fost încălcate (Hotărârea RTE și ITP/Comisia, citată anterior, punctul 93; în același sens, a se vedea Hotărârile Tribunalului din 8 iunie 1995, Langnese-Iglo/Comisia, T‑7/93, Rec., p. II‑1533, punctul 209, și Schöller/Comisia, T‑9/93, Rec., p. II‑1611, punctul 163).

268    În speță, pentru a verifica dacă, astfel cum pretinde reclamanta, somația prevăzută la articolul 2 din decizie are un domeniu de aplicare prea extins, este necesar să se examineze întinderea diverselor interdicții pe care le impune acesta întreprinderilor.

269    Cu privire la interdicția prevăzută la articolul 2 primul paragraf teza a doua, constând în a impune întreprinderilor să se abțină pe viitor de la orice acord sau practică concertată care poate avea un obiect sau un efect identic sau analog celor ale încălcărilor constatate la articolul 1 din decizie, aceasta urmărește doar ca întreprinderile să fie împiedicate să repete comportamentele a căror nelegalitate a fost constatată. În consecință, prin adoptarea unei astfel de interdicții, Comisia nu a depășit competențele pe care i le conferă articolul 3 din Regulamentul nr. 17.

270    În ceea ce privește articolul 2 primul paragraf literele (a), (b) și (c), dispozițiile sale vizează, mai concret, interzicerea unor schimburi viitoare de informații comerciale.

271    Somația prevăzută la articolul 2 primul paragraf litera (a), care interzice pe viitor orice schimb de informații comerciale ce permit participanților să obțină direct sau indirect informații individuale despre întreprinderile concurente, presupune că ilegalitatea în raport cu articolul 85 alineatul (1) din tratat a unui schimb de informații de o astfel de natură a fost constatată de Comisie în decizie.

272    În această privință, este necesar să se constate că articolul 1 din decizie nu prevede că schimbul de informații comerciale individuale constituie în sine o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat.

273    Acesta stipulează într‑un mod mai general că întreprinderile au încălcat acest articol din tratat prin participarea la un acord și la o practică concertată, în temeiul cărora, în special, întreprinderile au „făcut schimb de informații comerciale referitoare la livrări, la prețuri, la întreruperea producției, la registre de comenzi și la niveluri de utilizare a mașinilor pentru a susține măsurile menționate mai sus.”

274    Cu toate acestea, întrucât dispozitivul deciziei trebuie interpretat în lumina motivelor sale (Hotărârea Suiker Unie și alții/Comisia, citată anterior, punctul 122), este necesar să se menționeze că punctul 134 al doilea paragraf din considerentele deciziei prevede:

„Schimbarea de către producători, în timpul reuniunilor PG Paperboard (în principal, cele ale JMC), a unor informații comerciale individuale în mod normal confidențiale și sensibile cu privire la registrele de comenzi, la oprirea mașinilor și la ritmurile de producție era, în mod evident, contrară normelor de concurență, din moment ce scopul acesteia era de a face cât mai propice posibil condițiile pentru punerea în aplicare a creșterilor de preț [...]”

275    În consecință, deoarece Comisia a considerat în mod corect în decizie că schimbul de informații comerciale individuale constituia, în sine, o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat, interdicția viitoare a unui astfel de schimb de informații îndeplinește condițiile cerute pentru aplicarea articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 17.

276    În ceea ce privește interdicțiile referitoare la schimburile de informații comerciale prevăzute la articolul 2 primul paragraf literele (b) și (c) din decizie, acestea trebuie să fie examinate în baza paragrafelor al doilea, al treilea și al patrulea din același articol, care precizează conținutul acestora. În acest context este necesar, astfel, să se determine dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce măsură Comisia a considerat ca ilegale schimburile în cauză, având în vedere că întinderea obligațiilor impuse întreprinderilor trebuie limitată la ceea ce este necesar pentru restabilirea legalității comportamentelor lor în raport cu articolul 85 alineatul (1) din tratat.

277    Decizia trebuie să fie interpretată în sensul conform căruia Comisia a considerat sistemul Fides ca fiind contrar articolului 85 alineatul (1) din tratat, în măsura în care constituia o bază pentru înțelegerea constatată (punctul 134 al treilea paragraf din considerentele deciziei). O astfel de interpretare este confirmată de formularea articolului 1 din decizie, din care rezultă că s‑au schimbat informații comerciale între întreprinderi „pentru a susține măsurile” considerate contrare articolului 85 alineatul (1) din tratat.

278    În temeiul acestei interpretări a Comisiei cu privire la compatibilitatea, în acest caz, a sistemului Fides cu articolul 85 din tratat trebuie apreciată întinderea interdicțiilor viitoare prevăzute la articolul 2 primul paragraf literele (b) și (c) din decizie.

279    În această privință, pe de o parte, interdicțiile în cauză nu se limitează la schimburile de informații comerciale individuale, ci se referă de asemenea la cele ale anumitor date statistice globale [articolul 2 primul paragraf litera (b) și al doilea paragraf din decizie]. Pe de altă parte, articolul 2 primul paragraf literele (b) și (c) din decizie interzice schimbul anumitor informații statistice pentru a preveni constituirea unei posibile susțineri a unor comportamente anticoncurențiale potențiale.

280    O astfel de interdicție, prin faptul că urmărește să împiedice schimbul de informații pur statistice, care nu au caracter de informații individuale sau individualizabile, pentru motivul că informațiile schimbate ar putea fi utilizate în scopuri anticoncurențiale, depășește ceea ce este necesar pentru a restabili legalitatea comportamentelor constatate. Astfel, pe de o parte, nu rezultă din decizie că schimbul de date statistice a fost considerat de Comisie ca fiind în sine o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat. Pe de altă parte, simplul fapt că un sistem de schimb de informații statistice poate fi utilizat în scopuri anticoncurențiale nu face ca acesta să fie contrar articolului 85 alineatul (1) din tratat, întrucât, în astfel de circumstanțe, este necesar să se constate in concreto efectele sale anticoncurențiale. Rezultă că argumentul Comisiei conform căruia articolul 2 din decizie are un caracter pur declarativ (punctul 261 de mai sus) este neîntemeiat.

281    În consecință, primul, al doilea, al treilea și al patrulea paragraf ale articolului 2 din decizie trebuie anulate, cu excepția următoarelor pasaje:

„Întreprinderile prevăzute la articolul 1 încetează de îndată încălcările menționate mai sus în cazul în care nu au făcut‑o deja. Acestea se abțin pe viitor, în cadrul activităților lor din sectorul cartonului, de la orice acord sau practică concertată care poate avea un obiect sau un efect identic sau similar, inclusiv orice schimb de informații comerciale:

(a)      prin care participanții ar fi informați direct sau indirect cu privire la producția, vânzările, registrele de comenzi, nivelul de utilizare a mașinilor, prețurile de vânzare, costurile sau planurile de comercializare ale altor producători.

Orice sistem de schimb de date generale la care acestea ar fi abonate, precum sistemul Fides sau succesorul acestuia, va fi administrat astfel încât să excludă toate datele ce permit identificarea comportamentului unor producători determinați.”

 Cu privire la cererea de anulare a amenzii sau de reducere a cuantumului acesteia

A –  Cu privire la motivul întemeiat pe necesitatea reducerii amenzii ca urmare a definirii greșite a obiectului și a duratei încălcării

282    Reclamanta susține, referindu‑se la motivele și argumentele precedente, că încălcarea a avut un domeniu de aplicare materială foarte diferit, o durată mult mai scurtă și o gravitate mult mai redusă decât afirmă Comisia și că este necesar, prin urmare, să se reducă radical cuantumul amenzii.

283    Este necesar să se amintească faptul că rezultă din constatările operate în cadrul motivelor precedente că au fost stabilite în mod corect de către Comisie, în ceea ce privește reclamanta, existența și durata încălcării descrise la articolul 1 din decizie.

284    Rezultă că prezentul motiv trebuie respins.

B –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că a considerat că înțelegerea „a reușit în mare măsură să își atingă obiectivele” și, pe de altă parte, pe încălcarea obligației de motivare a acestui aspect


 Argumentele părților

285    Potrivit reclamantei, Comisia a săvârșit o eroare de apreciere reținând, pentru stabilirea cuantumului amenzii, faptul că înțelegerea „a reușit în mare măsură să își atingă obiectivele” (punctul 168 din considerentele deciziei). Cu privire la acest aspect, Comisia nu ar fi ținut cont de elementele de probă furnizate de întreprinderile destinatare și, mai concret, de reclamantă.

286    Modalitățile anunțurilor de prețuri ar fi normale în sector și dacă s‑ar observa o anumită uniformitate și simultaneitate a anunțurilor de creștere a prețurilor diferiților producători, aceasta ar fi din cauza condițiilor pieței, în special a transparenței acesteia. Comisia nu ar fi luat în considerare următoarele elemente: a) prețurile de tranzacție au fost întotdeauna cu mult inferioare prețurilor anunțate; b) au existat întotdeauna diferențe considerabile între prețurile aplicate fiecărui client, astfel încât nu a existat un preț unic; c) ciclurile conjuncturale au avut impact asupra evoluției prețurilor și d) diferența dintre prețurile aplicate fiecărui client a crescut în perioada în cauză, caracterizând astfel o individualizare crescută a prețurilor.

287    Evoluția prețurilor de tranzacție ar fi fost determinată numai de condițiile care prevalează pe piață în perioada în cauză și în special de cererea relativ susținută, de utilizarea satisfăcătoare și uneori optimă a capacităților (a se vedea punctele 13-15 din considerentele deciziei), de creșterile considerabile ale costurilor (a se vedea punctele 16-19 din considerente) și, în sfârșit, de existența unui nivel mediu de rentabilitate absolut normală pe parcursul întregii perioade. În aceste condiții, Comisia ar fi trebuit să conchidă că creșterile de preț erau normale (a se vedea de asemenea punctul 135 din considerente) și că creșterile prețurilor de tranzacție care pot fi constatate erau în concordanță cu variabilele economice fundamentale. Prin urmare, aceasta ar fi trebuit să conchidă și că pretinsa înțelegere nu a avut niciun efect asupra evoluției efective a prețurilor de tranzacție.

288    Conform reclamantei, prețurile de tranzacție au urmat întotdeauna evoluția costurilor. Astfel, scăderea costurilor materiilor prime constatată pe parcursul celei de a doua jumătăți a anului 1989 ar fi fost însoțită de o creștere considerabilă a costurilor cu forța de muncă și energia, care ar constitui pentru producătorii de carton aproximativ 35 % din totalitatea costurilor. Nici faptul că ar fi existat o scădere a cererii în 1991 nu ar însemna că alți factori diferiți de condițiile pieței au influențat evoluția prețurilor, întrucât singura creștere a prețurilor din 1991 (creșterea din luna ianuarie) fusese deja anunțată în cursul toamnei 1990 și planificată chiar mai devreme de producători.

289    Afirmația Comisiei referitoare la efectele înțelegerii nu ar fi exactă nici în ceea ce privește pretinsa concertare privind cotele de piață, deoarece nu ar fi existat niciodată concertare în această privință și nici un sistem de control al evoluției cotelor de piață ale diferiților producători. În plus, cotele de piață ale Sarrió ar fi variat în mod semnificativ în perioada în cauză.

290    În sfârșit, reclamanta invocă un viciu de motivare legat de o contradicție care ar exista între concluziile referitoare la efectele înțelegerii asupra pieței și constatările de fapt conținute în decizie însăși.

291    Comisia observă că, în perioada în cauză, prețurile au fost întotdeauna majorate în mod periodic și aplicate în conformitate cu concertările dintre producători în cadrul comitetelor PG Paperboard, că ar fi fost instituit un sistem de control al respectării deciziilor impuse de înțelegere prin intermediul informațiilor detaliate schimbate, iar cotele de piață ale diferiților producători s‑au menținut întotdeauna, mai mult sau mai puțin, la același nivel. În aceste condiții, și având în vedere în special multiplele probe cu înscrisuri referitoare la înțelegere, afirmația reclamantei conform căreia înțelegerea nu ar fi modificat în mod substanțial tendințele pieței nu poate fi susținută.

292    Cu privire la evoluția prețurilor, Comisia amintește că este necesar să se analizeze succesul înțelegerii în ansamblu. Succesul obținut nu ar fi contrazis nicidecum de faptul, de altfel nedovedit, că reclamanta ar fi obținut mai puține avantaje decât alții.

293    În ceea ce privește cotele de piață, variațiile modeste ale cotelor de piață ale diferiților producători ar confirma faptul că înțelegerea a avut un mare succes și în această privință.

294    În sfârșit, Comisia contestă, pe baza argumentelor de mai sus, că decizia ar fi viciată de o lipsă de motivare în ceea ce privește efectele înțelegerii pe piață. Aceasta trimite în special la analizele condițiilor și evoluției pieței conținute de punctele 16, 21 și 137 din considerentele deciziei și susține că, dacă nu se încearcă izolarea unei afirmații de contextul său, nu se constată nicio contradicție în motivarea deciziei.

 Aprecierea Tribunalului

295    Conform punctului 168 a șaptea liniuță din considerentele deciziei, Comisia a determinat cuantumul general al amenzilor luând în special în considerare faptul că înțelegerea a „reușit în mare măsură să își atingă obiectivele”. Este evident că o astfel de considerație se referă la efectele pe care le are asupra pieței încălcarea constatată la articolul 1 din decizie.

296    În scopul controlului aprecierii Comisiei asupra efectelor încălcării, Tribunalul estimează că este suficient să examineze aprecierea asupra efectelor coluziunii cu privire la prețuri. Astfel, în primul rând, rezultă din decizie că respectiva constatare referitoare la atingerea în mare măsură a obiectivelor se bazează în esență pe efectele coluziunii privind prețurile. În timp ce aceste efecte sunt analizate la punctele 100-102, 115 și 135-137 din considerentele deciziei, problema dacă această coluziune privind cotele de piață și cea privind timpii de oprire au avut efecte asupra pieței nu face, în schimb, obiectul niciunei examinări specifice.

297    În al doilea rând, examinarea efectelor coluziunii privind prețurile permite, în orice caz, să se aprecieze de asemenea dacă obiectivul coluziunii privind timpii de oprire a fost atins, deoarece aceasta viza să evite ca inițiativele concertate în materie de preț să fie compromise printr‑un excedent de ofertă.

298    În al treilea rând, referitor la coluziunea privind cotele de piață, Comisia nu susține că întreprinderile care au participat la reuniunile PWG aveau ca obiectiv înghețarea absolută a cotelor lor de piață. Conform punctului 60 al doilea paragraf din considerentele deciziei, acordul privind cotele de piață nu era rigid, „ci adaptat și renegociat periodic”. Având în vedere această precizare, nu i se poate reproșa, prin urmare, Comisiei că a considerat că înțelegerea a reușit în mare măsură să își atingă obiectivele, fără să fi examinat în mod concret în decizie reușita acestei coluziuni privind cotele de piață.

299    În ceea ce privește coluziunea privind prețurile, Comisia a apreciat efectele generale ale acesteia. În consecință, chiar dacă se presupune că datele individuale furnizate de reclamantă demonstrează, după cum afirmă aceasta, că respectiva coluziune privind prețurile a avut pentru ea numai efecte mai puțin importante decât cele constatate pe piața europeană a cartonului, considerată în mod global, astfel de date individuale nu ar putea fi suficiente în sine pentru a pune în discuție aprecierea Comisiei.

300    Rezultă din decizie, astfel cum a confirmat Comisia în ședință, că a fost stabilită o distincție între trei tipuri de efecte. În plus, Comisia s‑a bazat pe faptul că inițiativele în materie de preț au fost considerate global ca o reușită de către producătorii înșiși.

301    Primul tip de efecte luat în considerare de Comisie, și necontestat de reclamantă, constă în faptul că creșterile de preț convenite au fost efectiv anunțate clienților. Noile prețuri au servit astfel ca referință în cazul negocierilor individuale ale prețurilor de tranzacție cu clienții (a se vedea în special punctul 100 și punctul 101 al cincilea și al șaselea paragraf din considerentele deciziei).

302    Al doilea tip de efecte constă în faptul că evoluția prețurilor de tranzacție a urmat‑o pe aceea a prețurilor anunțate. În această privință, Comisia susține că „producătorii nu se mulțumeau să anunțe creșterile de preț convenite, ci, cu câteva excepții, aceștia luau de asemenea măsuri concrete pentru ca acestea să fie efectiv impuse clienților” (punctul 101 primul paragraf din considerentele deciziei). Comisia admite că uneori clienții au obținut concesii privind data intrării în vigoare a creșterilor sau rabaturi ori reduceri individuale, în special în cazul unei comenzi mari, și că „creșterea netă percepută în medie după deducerea reducerilor, a rabaturilor și a altor concesii era, prin urmare, întotdeauna inferioară cuantumului total al creșterii anunțate” (punctul 102 ultimul paragraf din considerente). Cu toate acestea, referindu‑se la graficele conținute de un studiu economic realizat, în vederea utilizării în cadrul procedurii în fața Comisiei, în numele mai multor întreprinderi destinatare ale deciziei (denumit în continuare „raportul LE”), aceasta afirmă că exista, în perioada vizată în decizie, o „relație lineară strânsă” între evoluția prețurilor anunțate și cea a prețurilor de tranzacție exprimate în monedele naționale sau convertite în ECU. Aceasta conchide: „Creșterile nete ale prețurilor obținute urmau îndeaproape creșterile anunțate, chiar dacă cu o anumită întârziere. Însuși autorul raportului a recunoscut în cursul audierii că aceasta a fost situația în 1988 și 1989.” (punctul 115 al doilea paragraf din considerente).

303    Trebuie admis că, în aprecierea acestui al doilea tip de efecte, Comisia a putut să considere în mod corect că existența unei relații lineare între evoluția prețurilor anunțate și cea a prețurilor de tranzacție constituia dovada unui efect produs asupra acestora din urmă de către inițiativele în materie de preț, în conformitate cu obiectivul urmărit de producători. De fapt, este evident că, pe piața în cauză, practica negocierilor individuale cu clienții presupune că prețurile de tranzacție nu sunt, în general, identice cu prețurile anunțate. Nu s‑ar putea sconta, prin urmare, ca respectivele creșteri ale prețurilor de tranzacție să fie identice cu creșterile prețurilor anunțate.

304    În ceea ce privește însăși existența unei corelații între creșterile de preț anunțate și cele ale prețurilor de tranzacție, Comisia se referă în mod corect la raportul LE, acesta constituind o analiză a evoluției prețurilor cartonului în perioada vizată în decizie, bazată pe date furnizate de mai mulți producători, printre care și reclamanta.

305    Totuși, acest raport confirmă numai parțial, în timp, existența unei „relații lineare strânse”. Astfel, examinarea perioadei 1987-1991 dezvăluie trei subperioade distincte. În această privință, în timpul audierii în fața Comisiei, autorul raportului LE și‑a rezumat concluziile după cum urmează: „Nu există o corelație strânsă, nici chiar cu un anumit decalaj, între creșterea de preț anunțată și prețurile de pe piață, pe parcursul primei părți a perioadei considerate, dintre 1987 și 1988. În schimb, o astfel de corelație există în 1988/1989, apoi această corelație se deteriorează pentru a se comporta într‑un mod mai degrabă curios [oddly] în perioada 1990/1991.” (procesul‑verbal al audierii, p. 28). Acesta a arătat, în plus, că aceste variații în timp erau strâns legate de variațiile cererii (a se vedea în special,procesul‑verbal al audierii, p. 20).

306    Aceste concluzii orale ale autorului sunt în conformitate cu analiza prezentată în raportul său și în special cu graficele care compară evoluția prețurilor anunțate și evoluția prețurilor de tranzacție (raportul LE, graficele 10 și 11, p. 29). Trebuie, prin urmare, să se constate că nu a fost dovedită decât parțial de către Comisie existența „relației lineare strânse” pe care o invocă.

307    În ședință, Comisia a indicat că a luat de asemenea în considerare un al treilea tip de efecte ale coluziunii privind prețurile, care constă în faptul că nivelul prețurilor de tranzacție a fost superior nivelului care ar fi fost atins în absența oricărei coluziuni. În această privință, subliniind faptul că datele și ordinea anunțurilor creșterilor de preț fuseseră programate de PWG, Comisia estimează în decizie că „este de neconceput ca, în aceste condiții, aceste anunțuri concertate să nu fi avut niciun efect asupra nivelului real al prețurilor” (punctul 136 al treilea paragraf din considerentele deciziei). Cu toate acestea, raportul LE (secțiunea 3) a stabilit un model ce permite prevederea nivelului de preț care rezultă din condițiile obiective ale pieței. Conform acestui raport, nivelul prețurilor, astfel cum au fost determinate de factori economici obiectivi în perioada 1975-1991, ar fi evoluat, cu variații neglijabile, în mod identic cu nivelul prețurilor de tranzacție practicate, inclusiv în perioada reținută în decizie.

308    În pofida acestor concluzii, analiza efectuată în raport nu permite constatarea faptului că inițiativele concertate în materie de preț nu au permis producătorilor să atingă un nivel al prețurilor de tranzacție superior celui care ar fi rezultat din jocul liber al concurenței. În această privință, astfel cum a subliniat Comisia în cursul ședinței, este posibil ca factorii luați în considerare în analiza respectivă să fi fost influențați de existența coluziunii. Astfel, Comisia a susținut în mod corect că acest comportament coluziv a putut să limiteze, de exemplu, stimularea întreprinderilor de a‑și reduce costurile. Or, aceasta nu a invocat existența niciunei erori directe în analiza cuprinsă în raportul LE și nu a prezentat nici analize economice proprii cu privire la ipotetica evoluție a prețurilor de tranzacție în absența oricărei concertări. În aceste condiții, afirmația sa conform căreia nivelul prețurilor de tranzacție ar fi fost inferior în absența unei coluziuni între producători nu poate fi confirmată.

309    Rezultă că existența acestui al treilea tip de efecte ale coluziunii privind prețurile nu este dovedită.

310    Constatările de mai sus nu sunt cu nimic modificate de aprecierea subiectivă a producătorilor, pe care se bazează Comisia pentru a considera că înțelegerea a reușit în mare măsură să își atingă obiectivele. Cu privire la acest aspect, Comisia s‑a raportat la o listă de documente pe care a furnizat‑o în ședință. Or, chiar dacă se presupune că aceasta și‑ar fi putut baza aprecierea cu privire la eventuala reușită a inițiativelor în materie de preț pe documente care arată impresiile subiective ale anumitor producători, trebuie constatat că mai multe întreprinderi, printre care și reclamanta, s‑au referit în mod corect în ședință la numeroase alte documente din dosar care arată problemele întâlnite de producători la punerea în aplicare a creșterilor de preț convenite. În aceste condiții, trimiterea pe care o face Comisia la declarațiile producătorilor înșiși nu este suficientă pentru a conchide că înțelegerea a reușit în mare măsură să își atingă obiectivele.

311    Având în vedere considerațiile de mai sus, efectele încălcării indicate de Comisie nu sunt dovedite decât parțial. Tribunalul va analiza implicațiile acestei concluzii în cadrul competenței sale de fond în materie de amenzi la momentul aprecierii gravității încălcării constatate în speță (a se vedea punctul 334 de mai jos).

312    Trebuie, în sfârșit, să se constate că afirmația reclamantei referitoare la o presupusă lipsă de motivare a deciziei în ceea ce privește efectele încălcării este lipsită de fundament. Astfel cum rezultă din analiza de mai sus, decizia conține o motivare detaliată și lipsită de contradicții referitoare la efectele încălcării constatate.

C –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de drept constând în reținerea de către Comisie a disimulării înțelegerii ca element agravant și, pe de altă parte, pe o eroare de motivare în acest sens


 Argumentele părților

313    Reclamanta susține că, chiar dacă s‑ar admite, quod non, că o anumită eșalonare a anunțurilor de creștere a prețurilor era rezultatul unei concertări, Comisia nu putea totuși să rețină această circumstanță ca fiind o circumstanță agravantă specifică, deoarece „disimularea” unei înțelegeri este un fapt inerent pentru încălcarea însăși.

314    Reclamanta adaugă că faptul că i‑a fost imposibil Comisiei să găsească probe cu înscrisuri în susținerea afirmațiilor sale referitoare la existența unei încălcări nu înseamnă că au fost luate măsuri de disimulare.

315    În sfârșit, aceasta constată lipsa motivării în sensul că decizia nu explică motivele pentru care disimularea unei înțelegeri ar trebui considerată drept o circumstanță agravantă.

316    Comisia susține că disimularea existenței înțelegerii constituie un element care ar trebui luat în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării (Hotărârea BASF/Comisia, citată anterior, punctul 273).

 Aprecierea Tribunalului

317    În conformitate cu punctul 167 al treilea paragraf din considerentele deciziei, „unul dintre aspectele cele mai grave ale [încălcării] este acela că, pentru a încerca disimularea existenței înțelegerii, întreprinderile au ajuns până la a orchestra în avans data și ordinea diferitor anunțuri cu privire la noi creșteri de preț făcute de fiecare dintre principalii producători”. Decizia relevă în plus că „producătorii ar fi putut, grație acestei înșelătorii elaborate, să atribuie seriile de creșteri de prețuri uniforme, regulate și care ating ansamblul sectorului fenomenului de «comportament în situație de oligopol»” (punctul 73 al treilea paragraf din considerente). În sfârșit, conform punctului 168 a șasea liniuță din considerente, Comisia a determinat nivelul general al amenzilor ținând cont de faptul că „s‑au luat măsuri complexe pentru a ascunde adevărata natură și întindere ale coluziunii (absența procesului‑verbal oficial sau a documentației privind reuniunile PWG și JMC; participanții erau descurajați să ia notițe; data și ordinea scrisorilor care anunțau creșterile de preț erau orchestrate astfel încât să se poată proclama că aceste creșteri «veneau în continuarea altora» etc.)”.

318    Este necesar să se constate că a fost dedus în mod corect de către Comisie din elemente de probă adunate faptul că întreprinderile au programat datele și ordinea scrisorilor care anunțau creșterile de preț pentru a încerca să disimuleze existența concertării privind prețurile. Această programare rezultă în special din declarațiile Stora (anexa 39 la comunicarea privind obiecțiunile, punctul 30): „Nu exista o procedură standard cu privire la cine ar anunța primul o creștere de preț și cine ar fi următorul. PWG discuta și se punea de acord cu privire la identitatea producătorului care ar anunța primul fiecare creștere de preț și cu privire la datele la care și‑ar anunța creșterile ceilalți producători principali. Schema nu era aceeași de fiecare dată.” Existența sa este confirmată de asemenea de nota întreprinderii Rena referitoare la reuniunea JMC din 6 septembrie 1990 (anexa 118 la comunicarea privind obiecțiunile). Acest document conține indicații precise privind datele de anunțare a creșterilor de preț din ianuarie 1991 pentru anumite întreprinderi membre ale PWG (Mayr-Melnhof, Feldmühle și Cascades), date care corespund exact cu cele la care aceste întreprinderi și‑au trimis efectiv scrisorile de anunțare (a se vedea punctele 87 și 88 din considerentele deciziei).

319    Cu privire la absența proceselor‑verbale oficiale și la absența aproape absolută a notelor interne referitoare la reuniunile PWG și JMC, acestea constituie, având în vedere numărul lor, persistența în timp și natura discuțiilor în cauză, o probă suficientă a afirmației Comisiei conform căreia participanții erau convinși să nu ia notițe.

320    Din cele de mai sus rezultă că întreprinderile care au participat la reuniunile acestor organe nu numai că au fost conștiente de ilegalitatea comportamentului lor, dar au adoptat de asemenea măsuri de disimulare a coluziunii. În consecință, Comisia a reținut în mod corect aceste măsuri ca circumstanțe agravante la momentul aprecierii gravității încălcării.

321    În sfârșit, întrucât a explicat în decizie care erau comportamentele concrete ale întreprinderilor reținute ca circumstanțe agravante, aceasta a motivat suficient aprecierea cu privire la acest aspect.

322    Prezentul motiv trebuie, prin urmare, respins.

D –  Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament prin faptul că ar fi fost aplicate de către Comisie, fără o justificare obiectivă, amenzi mult mai ridicate decât în practica sa anterioară


 Argumentele părților

323    Reclamanta susține că creșterea nivelului amenzii aplicate în raport cu cele reținute în practica decizională anterioară a Comisiei constituie o diferență de tratament nejustificată.

324    Astfel, anumite înțelegeri similare ar fi fost sancționate într‑un mod mult mai puțin sever [a se vedea, de exemplu, Decizia 86/398/CEE a Comisiei din 23 aprilie 1986 cu privire la o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CEE (IV/31.149 – Polipropilenă), JO L 230, p. 1, denumită în continuare „Decizia Polipropilenă”].

325    De asemenea, nivelul general al amenzilor ar părea nejustificat în raport cu Decizia 92/163/CEE a Comisiei din 24 iulie 1991 cu privire la o procedură de aplicare a articolului 86 din Tratatul CEE (IV/31.043 – Tetra Pak II) (JO 1992, L 72, p. 1).

326    Eroarea de apreciere a gravității încălcării ar fi de asemenea confirmată de o comparație cu nivelul amenzilor reținut în Decizia 94/815/CE a Comisiei din 30 noiembrie 1994 cu privire la o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CE (cauza IV/33.126 și 33.322 – Ciment) (JO L 343, p. 1).

327    Potrivit Comisiei, fiecare încălcare prezintă caracteristici proprii. Având în vedere că principiul egalității de tratament presupune ca situațiile asemănătoare să fie tratate în același mod, ar fi imposibil să se compare cuantumul amenzilor aplicate în speță cu cele aplicate pentru încălcări săvârșite în modalități diferite și în perioade diferite. Comisia adaugă că, în orice caz, are dreptul să majoreze nivelul amenzilor, dacă este necesar, pentru a asigura punerea în aplicare a politicii comunitare în domeniul concurenței (Hotărârea Tribunalului din 10 martie 1992, Solvay/Comisia, T‑12/89, Rec., p. II‑907).

 Aprecierea Tribunalului

328    Conform articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, Comisia poate aplica, prin decizie, întreprinderilor care au încălcat, în mod intenționat sau din neglijență, dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din tratat, amenzi de cel puțin 1 000 ECU și de cel mult 1 000 000 ECU, această ultimă sumă putând ajunge la 10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului precedent de fiecare dintre întreprinderile care au participat la încălcare. Cuantumul amenzii se determină luând în considerare în același timp gravitatea încălcării și durata acesteia. Astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente, precum, în special, circumstanțele specifice cauzei, contextul acesteia și caracterul disuasiv al amenzilor, fără a se fi stabilit o listă constrângătoare sau exhaustivă de criterii care trebuie luate în mod obligatoriu în considerare (Ordonanța Curții din 25 martie 1996, SPO și alții/Comisia, C‑137/95 P, Rec., p. I‑1611, punctul 54).

329    În speță, Comisia a determinat nivelul general al amenzilor ținând seama de durata încălcării (punctul 167 din considerentele deciziei), precum și de următoarele considerații (punctul 168 din considerente):

„–      coluziunea în materie de stabilire a prețurilor și repartizarea piețelor constituie în sine restricții grave ale concurenței;

–        înțelegerea acoperea aproape tot teritoriul Comunității;

–        piața comunitară a cartonului este un sector economic important, care totalizează în fiecare an aproximativ 2,5 miliarde ECU;

–        întreprinderile care au participat la încălcare acoperă practic toată piața;

–        înțelegerea a funcționat sub forma unui sistem de reuniuni periodice instituționalizate, care aveau ca obiectiv reglementarea în detaliu a pieței cartonului din cadrul Comunității;

–        au fost luate măsuri complexe pentru a ascunde adevărata natură și întinderea coluziunii (absența procesului‑verbal oficial sau a documentației privind reuniunile PWG și JMC; participanții erau descurajați să ia notițe; data și ordinea scrisorilor care anunțau creșterile de preț erau orchestrate astfel încât să se poată proclama că aceste creșteri «veneau în continuarea altora» etc.);

–        înțelegerea a reușit în mare măsură să își atingă obiectivele”.

330    În plus, Tribunalul amintește că, dintr‑un răspuns al Comisiei la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, rezultă că, în 1990, au fost aplicate amenzi cu un nivel de bază de 9 sau de 7,5 % din cifra de afaceri realizată de fiecare dintre întreprinderile destinatare ale deciziei de pe piața comunitară a cartonului, întreprinderilor considerate a fi „lideri” ai înțelegerii și, respectiv, celorlalte întreprinderi.

331    Este necesar să se sublinieze, în primul rând, că, în aprecierea nivelului general al amenzilor, Comisia este îndreptățită să ia în considerare faptul că încălcările evidente ale normelor comunitare de concurență sunt încă relativ frecvente și că, în consecință, are posibilitatea să ridice nivelul amenzilor în vederea întăririi efectului lor disuasiv. Prin urmare, faptul că, în trecut, Comisia a aplicat amenzi de un anumit nivel pentru anumite tipuri de încălcări nu o poate priva de posibilitatea de a ridica acest nivel, în limitele indicate în Regulamentul nr. 17, dacă acest lucru se dovedește necesar pentru a asigura punerea în aplicare a politicii comunitare privind concurența (a se vedea în special Hotărârea Curții din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80, 101/80, 102/80 și 103/80, Rec., p. 1825, punctele 105-108, și Hotărârea ICI/Comisia, citată anterior, punctul 385).

332    În al doilea rând, Comisia a susținut în mod corect că, având în vedere circumstanțele proprii speței, nicio comparație directă nu ar putea fi operată între nivelul general al amenzilor reținut în prezenta decizie și cele reținute în practica decizională anterioară a Comisiei, în special în Decizia Polipropilenă, considerată de Comisie însăși ca fiind cea mai comparabilă cu cea din speță. Astfel, spre deosebire de cazul care a stat la baza Deciziei Polipropilenă, nicio circumstanță atenuantă generală nu a fost luată în considerare în speță pentru a determina nivelul general al amenzilor. Pe de altă parte, după cum a constatat deja Tribunalul, măsurile complexe adoptate de întreprinderi pentru a disimula existența încălcării constituie un aspect deosebit de grav al acesteia, care o caracterizează în raport cu încălcările constatate anterior de Comisie.

333    În al treilea rând, este necesar să se sublinieze durata lungă și caracterul evident al încălcării articolului 85 alineatul (1) din tratat, care a fost săvârșită în pofida practicii decizionale anterioare a Comisiei și în special a Deciziei Polipropilenă, care ar fi trebuit să constituie un avertisment.

334    Pe baza acestor elemente, trebuie să se considere că criteriile prezentate la punctul 168 din considerentele deciziei justifică nivelul general al amenzilor stabilit de Comisie. Desigur, Tribunalul a constatat deja că efectele coluziunii privind prețurile reținute de Comisie pentru determinarea nivelului general al amenzilor nu sunt dovedite decât parțial. Cu toate acestea, în baza considerațiilor de mai sus, această concluzie nu ar putea să afecteze în mod considerabil aprecierea gravității încălcării constatate. În această privință, faptul că întreprinderile au anunțat efectiv creșterile de preț convenite și că prețurile anunțate astfel au servit drept bază pentru stabilirea prețurilor de tranzacție individuale este suficient, în sine, pentru a se constata că respectiva coluziune privind prețurile a avut atât ca obiect, cât și ca efect o gravă restricție privind concurența. Prin urmare, în cadrul competenței sale de fond, Tribunalul consideră că toate constatările cu privire la efectele încălcării nu justifică nicio reducere a nivelului general al amenzilor stabilit de Comisie.

335    În sfârșit, la stabilirea în speță a nivelului general al amenzilor, Comisia nu s‑a îndepărtat de practica sa decizională anterioară într‑atât încât să fi trebuit să își motiveze mai explicit aprecierea gravității încălcării (a se vedea în special Hotărârea Curții din 26 noiembrie 1975, Groupement des Fabricants de Papiers Peints de Belgique și alții/Comisia, 73/74, Rec., p. 1491, punctul 31).

336    În consecință, prezentul motiv trebuie respins.

E –  Cu privire la motivul întemeiat pe o lipsă de motivare și pe încălcarea dreptului la apărare în ceea ce privește calculul amenzii


 Argumentele părților

337    Reclamanta susține că, pentru a aprecia dacă Comisia s‑a menținut în limitele impuse la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și dacă aceasta și‑a exercitat în mod corect și nearbitrar puterea discreționară în materie de amenzi, trebuie verificat dacă decizia conține o descriere a criteriilor pe care le‑a aplicat Comisia. Conform acesteia, decizia nu îndeplinește aceste cerințe, în sensul că nu indică nici exercițiul financiar luat în considerare pentru determinarea amenzilor și nici nivelul (procentul) aplicat pentru a calcula fiecare amendă. Reclamanta ar fi, în consecință, în imposibilitatea de a controla în mod eficient legalitatea deciziei, ceea ce ar constitui o încălcare clară a dreptului său la apărare.

338    Comisia constată că articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 nu menționează nici explicit, nici implicit obligația Comisiei de a indica modul de calcul urmat. În plus, motivarea deciziei privind elementele care au determinat nivelul general al amenzilor, precum și nivelul amenzii aplicate fiecărei întreprinderi ar fi absolut comparabile cu motivările oferite în decizii similare. De altfel, niciun precedent nu ar fi impus vreodată o obligație de a indica criteriile mai detaliate utilizate pentru calcularea amenzilor.

339    Comisia susține că nu este obligată să stabilească cuantumul amenzilor pe baza unei formule matematice precise, soluție care ar putea să determine întreprinderile să calculeze, în avans, beneficiul pe care l‑ar obține dintr‑o participare la o înțelegere ilicită. Aceasta consideră că dispune de o marjă de apreciere în stabilirea cuantumului amenzilor, acestea constituind un instrument al politicii sale în domeniul concurenței (Hotărârea Tribunalului din 6 aprilie 1995, Martinelli/Comisia, T‑150/89, Rec., p. II‑1165, punctul 59).

340    În sfârșit, aceasta susține că faptul că un membru al Comisiei a furnizat, cu caracter pur orientativ, anumite detalii suplimentare privind amenzile cu prilejul unei conferințe de presă nu poate avea repercusiuni asupra deciziei și că astfel de indicații nu înseamnă nici că motivarea deciziei era insuficientă.

 Aprecierea Tribunalului

341    Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că obligația de a motiva o decizie individuală are ca scop să dea posibilitatea instanței comunitare să își exercite controlul asupra legalității deciziei și să acorde persoanei interesate o indicație suficientă pentru a afla dacă decizia este bine fundamentată sau dacă este, eventual, afectată de un viciu ce permite contestarea validității sale, având în vedere că întinderea acestei obligații depinde de natura actului în cauză și de contextul adoptării sale (a se vedea în special Hotărârea Tribunalului din 11 decembrie 1996, Van Megen Sports/Comisia, T‑49/95, Rec., p. II‑1799, punctul 51).

342    În ceea ce privește o decizie prin care, precum în speță, se aplică amenzi mai multor întreprinderi pentru o încălcare a normelor comunitare de concurență, întinderea obligației de motivare trebuie să fie determinată în special în lumina faptului că gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente, precum, în special, circumstanțele specifice cauzei, contextul său și caracterul disuasiv al amenzilor, fără să se fi stabilit o listă constrângătoare sau exhaustivă de criterii care trebuie luate în mod obligatoriu în considerare (Ordonanța SPO și alții/Comisia, citată anterior, punctul 54).

343    În plus, la momentul stabilirii cuantumului fiecărei amenzi, Comisia dispune de o putere de apreciere și nu se poate considera că este obligată să aplice, în acest scop, o formulă matematică precisă (a se vedea în același sens Hotărârea Martinelli/Comisia, citată anterior, punctul 59).

344    În decizie, criteriile luate în considerare pentru a determina nivelul general al amenzilor și cuantumul amenzilor individuale figurează la punctele 168 și, respectiv, 169 din considerente. În plus, în ceea ce privește amenzile individuale, Comisia explică, la punctul 170 din considerente, că întreprinderile care au participat la reuniunile PWG au fost considerate, în principiu, ca fiind „lideri” ai înțelegerii, în timp ce celelalte întreprinderi au fost considerate „membre obișnuite” ale acesteia. În sfârșit, la punctele 171 și 172 din considerente, aceasta arată că nivelurile amenzilor aplicate întreprinderilor Rena și Stora trebuie să fie reduse considerabil pentru a ține seama de cooperarea lor activă cu Comisia și că opt alte întreprinderi, printre care și reclamanta, pot beneficia de asemenea de o reducere, într‑o proporție mai mică, datorită faptului că nu au contestat, în răspunsurile lor la comunicarea privind obiecțiunile, principalele afirmații de fapt pe care Comisia își întemeia obiecțiunile.

345    În memoriile scrise prezentate în fața Tribunalului, precum și în răspunsul la o întrebare scrisă adresată de acesta, Comisia a explicat că amenzile au fost calculate pe baza cifrei de afaceri realizate de fiecare dintre întreprinderile destinatare ale deciziei pe piața comunitară a cartonului în 1990. Amenzi cu un nivel de bază de 9 sau de 7,5 % din această cifră de afaceri individuală au fost aplicate astfel întreprinderilor considerate a fi „lideri” ai înțelegerii și, respectiv, celorlalte întreprinderi. În sfârșit, Comisia a ținut cont de eventuala atitudine de cooperare a anumitor întreprinderi în cursul procedurii desfășurate în fața sa. Două întreprinderi au beneficiat, în acest sens, de o reducere cu două treimi a cuantumului amenzilor lor, în timp ce alte întreprinderi au beneficiat de o reducere cu o treime.

346    Pe de altă parte, dintr‑un tabel furnizat de Comisie și care conține indicații privind stabilirea cuantumului fiecăreia dintre amenzile individuale reiese că, în cazul în care acestea nu au fost determinate prin aplicarea în mod strict matematic a singurelor date numerice menționate mai sus, datele respective au fost, cu toate acestea, luate în considerare în mod sistematic pentru calcularea amenzilor.

347    Or, decizia nu precizează că amenzile au fost calculate pe baza cifrei de afaceri realizate de fiecare dintre întreprinderi pe piața comunitară a cartonului în 1990. În plus, procentele de bază aplicate, de 9 și de 7,5 %, pentru a calcula amenzile aplicate întreprinderilor considerate drept „lideri” și, respectiv, celor considerate „membre obișnuite” nu sunt prevăzute în decizie. Nu sunt prevăzute nici procentele de reducere acordate întreprinderilor Rena și Stora, pe de o parte, și altor opt întreprinderi, pe de altă parte.

348    În speță, este necesar să se considere, în primul rând, că, interpretate pe baza expunerii detaliate, în decizie, a susținerilor cu privire la situația de fapt formulate în ceea ce privește fiecare destinatar al deciziei, punctele 169-172 din considerentele acesteia conțin o indicație suficientă și pertinentă a elementelor de apreciere luate în considerare pentru a determina gravitatea și durata încălcării săvârșite de fiecare dintre întreprinderile în cauză (a se vedea în același sens Hotărârea Tribunalului din 24 octombrie 1991, Petrofina/Comisia, T‑2/89, Rec., p. II‑1087, punctul 264).

349    În al doilea rând, atunci când cuantumul fiecărei amenzi este determinat, precum în speță, luându‑se în considerare în mod sistematic anumite date precise, indicarea, în decizie, a fiecăruia dintre acești factori ar permite întreprinderilor să aprecieze mai bine, pe de o parte, dacă au fost săvârșite erori de către Comisie la stabilirea cuantumului amenzii individuale și, pe de altă parte, dacă valoarea fiecărei amenzi individuale se justifică în raport cu criteriile generale aplicate. În speță, indicarea în decizie a factorilor în cauză, și anume a cifrei de afaceri de referință, a anului de referință, a procentelor de bază reținute și a ratelor de reducere a cuantumului amenzilor, nu ar fi presupus nicio divulgare implicită a cifrei de afaceri exacte a întreprinderilor destinatare ale deciziei, divulgare care ar fi putut constitui o încălcare a articolului 214 din tratat. Astfel, cuantumul final al fiecărei amenzi individuale nu rezultă, după cum a subliniat chiar Comisia, dintr‑o aplicare strict matematică a factorilor respectivi.

350    De altfel, Comisia a recunoscut în ședință că nimic nu ar fi împiedicat‑o să indice, în decizie, factorii care fuseseră luați în considerare în mod sistematic și care fuseseră divulgați în cadrul unei conferințe de presă organizate chiar în ziua adoptării acestei decizii. În această privință, este necesar să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea unei decizii trebuie să figureze chiar în cuprinsul acesteia, iar explicațiile ulterioare furnizate de Comisie nu pot fi luate în considerare decât în circumstanțe speciale (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 2 iulie 1992, Dansk Pelsdyravlerforening/Comisia, T‑61/89, Rec., p. II‑1931, punctul 131, și, în același sens, Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 1991, Hilti/Comisia, T‑30/89, Rec., p. II‑1439, punctul 136).

351    În pofida acestor constatări, trebuie remarcat faptul că motivarea referitoare la stabilirea cuantumului amenzilor conținută de punctele 167-172 din considerentele deciziei este cel puțin la fel de detaliată ca și cele conținute în deciziile anterioare ale Comisiei referitoare la încălcări similare. Or, cu toate că motivul întemeiat pe un viciu de motivare este de ordin public, nicio critică nu a fost formulată, la momentul adoptării deciziei, de instanța comunitară în ceea ce privește practica urmată de Comisie în materie de motivare a amenzilor aplicate. Numai în Hotărârea din 6 aprilie 1995, Tréfilunion/Comisia (T‑148/89, Rec., p. II‑1063, punctul 142), și în alte două hotărâri pronunțate în aceeași zi, Société Métallurgique de Normandie/Comisia (T‑147/89, Rec., p. II‑1057, publicare sumară) și Société des Treillis et Panneaux Soudés/Comisia (T‑151/89, Rec., p. II‑1191, publicare sumară), Tribunalul a subliniat, pentru prima dată, că este de dorit ca întreprinderile să poată cunoaște în detaliu modul de calcul al amenzii care le este aplicată, fără a fi obligate, pentru aceasta, să formuleze o acțiune în justiție împotriva deciziei Comisiei.

352    Rezultă că atunci când constată, într‑o decizie, o încălcare a normelor de concurență și aplică amenzi întreprinderilor care au participat la aceasta, Comisia, în cazul în care a luat în considerare în mod sistematic anumite elemente de bază pentru a stabili cuantumul amenzilor, trebuie să indice aceste elemente în cuprinsul deciziei pentru a permite destinatarilor acesteia să verifice temeinicia nivelului amenzii și să aprecieze existența unei eventuale discriminări.

353    În circumstanțele speciale semnalate la punctul 351 de mai sus și ținând seama de faptul că, în cursul procedurii contencioase, Comisia s‑a arătat dispusă să furnizeze orice informație pertinentă referitoare la modul de calcul al amenzilor, absența în decizie a unei motivări specifice cu privire la modul de calcul al amenzilor nu trebuie, în speță, să fie considerată o încălcare a obligației de motivare care ar justifica anularea totală sau parțială a amenzilor aplicate. În sfârșit, reclamanta nu a demonstrat că ar fi fost împiedicată să își susțină în mod eficace dreptul la apărare.

354    Prin urmare, prezentul motiv nu poate fi reținut.

F –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că nu ar fi luat în considerare în mod corespunzător rolul jucat de Sarrió în cadrul înțelegerii și nici comportamentul său efectiv pe piață, iar, pe de altă parte, pe o lipsă de motivare cu privire la aceste aspecte


 Argumentele părților

355    Reclamanta afirmă că poziția sa specială pe piață și în cadrul PG Paperboard nu a fost luată în considerare în mod corespunzător de către Comisie. Descriind în detaliu poziția sa pe piață, aceasta explică faptul că, din punctul de vedere al capacității de producție, nu era decât al cincilea și, respectiv, al patrulea producător din Europa Occidentală în 1990 și, respectiv, în 1991 (a se vedea studiile menționate la punctul 9 din decizie) și că deținea numai o cotă de piață echivalentă cu jumătate din cea a liderului de pe piață. În plus, din cauza specializării sale în calitățile GD, nu ar fi avut flexibilitatea producătorilor a căror producție era importantă atât în sectorul calității GD, cât și în cel al calității GC. Aceasta ar fi fost și ar fi încă expusă puternicei agresivități atât a producătorilor scandinavi, care sunt favorizați de accesul direct și integrat la fibrele virgine, cât și a producătorilor germani și austrieci, care sunt favorizați de reglementările naționale în materie de reciclare. Pentru a putea face față dinamismului acestor concurenți, aceasta ar fi solicitat, în 1986, dreptul de a participa la reuniunile PG Paperboard, participare care trebuia să îi permită să controleze comportamentul principalilor săi concurenți.

356    Comisia nu ar fi furnizat niciun element de probă referitor la comportamentul efectiv al reclamantei și nici nu ar fi prezentat vreun argument de natură să respingă argumentele acesteia conform cărora: a) prețurile sale de tranzacție erau determinate în mod autonom și în armonie cu condițiile pieței; b) existau divergențe considerabile între prețurile anunțate și prețurile de tranzacție; c) cotele sale de piață au fluctuat considerabil de‑a lungul întregii perioade considerate și d) în concordanță cu condițiile pieței, aceasta nu procedase niciodată la întreruperi ale producției. Reclamanta susține că nu a luat niciodată inițiative care să urmărească limitarea libertății de acțiune a concurenților săi. Singurul element de probă al unui astfel de comportament ar fi conținut într‑o notă privată schimbată între doi administratori de întreprinderi concurente. Cu toate acestea, nota respectivă ar avea un caracter general și s‑ar referi la un comportament atribuit, pur și simplu, reclamantei (anexa 109 la comunicarea privind obiecțiunile).

357    Conform reclamantei, o examinare a comportamentului său efectiv ar fi arătat că acesta nu corespundea în niciun mod pretinsei înțelegeri, ceea ce ar fi trebuit să determine Comisia să aprecieze situația reclamantei într‑un mod mult mai favorabil la momentul determinării cuantumului amenzii. Nota găsită la FS-Karton și invocată de Comisie ca probă a aplicării efective a înțelegerii de către reclamantă nu s‑ar referi nicidecum la comportamentul său efectiv pe piață, ci ar demonstra numai o participare la o concertare privind prețurile anunțate.

358    În sfârșit, decizia ar fi viciată de o lipsă de motivare prin faptul că, fără să furnizeze motive, Comisia ar fi omis să evalueze elemente esențiale prezentate de reclamantă în ceea ce privește rolul său în cadrul PG Paperboard și comportamentul său pe piață.

359    Comisia afirmă că, la punctul 169 din considerentele deciziei, a ținut cont atât de rolul jucat de fiecare întreprindere în acordurile de coluziune, cât și de comportamentul real al reclamantei. Cu privire la acest aspect, decizia ar fi motivată corect.

 Aprecierea Tribunalului

360    Din constatările referitoare la motivele invocate de reclamantă în sprijinul cererii sale de anulare în tot sau în parte a articolului 1 din decizie reiese că natura funcțiilor PWG, astfel cum sunt descrise în decizie, a fost stabilită de Comisie.

361    În aceste condiții, Comisia a putut să conchidă în mod corect că întreprinderile, printre care și reclamanta, care au participat la reuniunile acestui organ trebuiau să fie considerate drept „lideri” ai încălcării constatate și că acestea trebuiau, așadar, să răspundă în mod special (a se vedea punctul 170 primul paragraf din considerentele deciziei). Explicațiile reclamantei conform cărora ar fi participat la reuniunile PWG numai cu scopul de a obține informații care să îi permită să controleze comportamentul principalilor săi concurenți nu fac decât să confirme scopul în esență anticoncurențial al participării sale.

362    În plus, reclamanta nu a demonstrat în niciun fel, pe de o parte, că ar fi jucat un rol pur pasiv în cadrul organelor PG Paperboard și, pe de altă parte, că ar fi avut un comportament real pe piață care ar fi fost determinat întotdeauna în mod autonom.

363    În această privință, este evident că aceasta a luat parte efectiv la inițiativele concertate în materie de preț anunțând pe piață creșterile de preț convenite. În plus, astfel cum a susținut Comisia în mod întemeiat, din anexa 109 la comunicarea privind obiecțiunile (a se vedea punctul 55 de mai sus) reiese că reclamanta a solicitat altor producători să respecte creșterile de preț convenite. În sfârșit, în ceea ce privește comportamentul real al reclamantei în materie de preț, nimic nu permite să se considere că prețurile de tranzacție ale acesteia au fost considerabil mai scăzute decât cele ale altor producători care au participat la coluziunea privind prețurile.

364    În ceea ce privește argumentele reclamantei întemeiate pe fluctuațiile cotelor sale de piață în perioada de încălcare reținută în decizie, este suficient să se constate că reclamanta a susținut că aceste fluctuații se explică prin faptul că mai mulți producători își măriseră capacitățile de producție pentru a răspunde puternicei creșteri a cererii constatate până în 1990. În aceste condiții, deși este adevărat că reclamanta nu a procedat la nicio creștere a capacităților sale de producție înainte de achiziționarea Prat Carton, în februarie 1991, fluctuațiile cotelor sale de piață nu pot constitui un element care să atenueze răspunderea sa pentru un comportament ilicit.

365    În plus, numai în cursul anului 1990 condițiile pieței au fost de asemenea natură încât întreprinderile s‑au văzut obligate să procedeze la timpi de oprire efectivi și, conform deciziei înseși, exista numai un „sistem lejer de încurajare” în această privință (a se vedea punctele 96 și 151 de mai sus). În consecință, din moment ce reclamanta a participat la reuniunile în cadrul cărora a fost abordată problema perioadelor de întrerupere, fără să se fi distanțat în mod public de discuțiile purtate, Tribunalul consideră că, chiar dacă se presupune că reclamanta nu ar fi procedat, în perioada vizată în decizie, la întreruperi ale producției, această circumstanță nu ar putea constitui proba faptului că a avut un comportament individual care ar fi putut contribui la combaterea efectelor anticoncurențiale ale încălcării constatate.

366    În definitiv, având în vedere ansamblul considerentelor sale, decizia conține o motivare suficientă a aprecierii făcute de Comisie privind rolul jucat de reclamantă în încălcarea constatată și comportamentul său pe piață.

367    În consecință, prezentul motiv trebuie de asemenea respins.

G –  Cu privire la motivul întemeiat pe faptul că Comisia ar fi trebuit să țină seama de anumite circumstanțe atenuante


 Argumentele părților

368    Reclamanta afirmă că, chiar dacă se presupune că ar fi trebuit să se considere că înțelegerea a avut, în general, efecte asupra condițiilor pieței, Comisia ar fi trebuit cel puțin să rețină ca circumstanțe atenuante o serie de elemente care demonstrau că înțelegerea nu a avut niciun efect sau că a avut numai efecte nesemnificative asupra segmentului de piață pertinent pentru a evalua situația reclamantei.

369    Potrivit reclamantei, Comisia ar fi trebuit să țină seama, în primul rând, de faptul că, între 1986 și 1992, prețurile de tranzacție obținute de reclamantă pe piața italiană, debușeul principal pentru produsele sale, urmaseră întotdeauna evoluția indicelui prețurilor industriale. În al doilea rând, aceasta ar fi trebuit să țină seama de ușurința cu care alte tipuri de produse, precum toate derivatele din plastic, pot înlocui cartonul, ceea ce ar însemna, susține reclamanta, că orice formă de „exploatare” a pieței este împiedicată sau puternic limitată. În sfârșit, în al treilea rând, Comisia ar fi trebuit să țină seama de faptul că, în perioada în cauză, cota de piață a calității GD a suferit o puternică scădere în favoarea calității GC. Având în vedere de asemenea scăderea cotelor de piață ale reclamantei și nivelul creșterilor de preț italiene, inferior nivelului creșterilor de preț de pe celelalte piețe europene, ar trebui, prin urmare, să se concluzioneze că înțelegerea nu a funcționat cu succes pentru reclamantă.

370    Comisia amintește că este necesar să se aprecieze impactul înțelegerii asupra pieței în ansamblul său și că, din acest unghi, înțelegerea a avut efectiv un mare succes. În orice situație, niciunul dintre elementele invocate de reclamantă nu ar putea fi considerat drept o circumstanță atenuantă care să justifice o reducere a amenzii.

 Aprecierea Tribunalului

371    Tribunalul a examinat deja problema dacă au fost apreciate în mod corect de către Comisie efectele încălcării asupra pieței (a se vedea punctul 295 și următoarele de mai sus) și dacă reclamanta a avut un comportament pe piață care ar fi trebuit să fie luat în considerare, ca circumstanță atenuantă, la momentul stabilirii cuantumului amenzii (a se vedea punctul 360 și următoarele de mai sus).

372    Având în vedere constatările operate cu această ocazie, argumentele invocate de reclamantă în cadrul prezentului motiv nu pot fi reținute.

373    Astfel, dat fiind faptul că această coluziune privind prețurile s‑a referit atât la cartonul GC, cât și la cartonul GD și că nimic nu permite să se considere că reclamanta a avut un comportament individual care a contribuit la combaterea efectelor anticoncurențiale ale încălcării, în mod corect nu a luat Comisia în considerare, pentru determinarea cuantumului amenzii aplicate reclamantei, scăderea cotei de piață a cartonului GD în favoarea cartonului GC. În plus, reclamanta nu a stabilit existența unei legături între încălcare și evoluția cotelor de piață ale diferitelor calități de carton.

374    În plus, chiar dacă se presupune că creșterile prețurilor de tranzacție constatate pe piața italiană, debușeul principal al reclamantei, ar fi fost inferioare celor constatate pe celelalte piețe comunitare, este suficient să se arate că respectiva coluziune privind prețurile la care a luat parte reclamanta se referea la aproape tot teritoriul Comunității și că această întreprindere a anunțat creșterile de preț convenite pe toate piețele europene principale (a se vedea tabelele B-G anexate deciziei).

375    În sfârșit, eventuala existență a unei puternice substituibilități între carton și alte produse nu este de natură să aducă atingere constatărilor deja operate de Tribunal în ceea ce privește efectele coluziunii privind prețurile (a se vedea punctul 295 și următoarele de mai sus).

376    În consecință, este necesar ca prezentul motiv să fie respins.

H –  Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare materială în calculul amenzii aplicate întreprinderii Sarrió


 Argumentele părților

377    Reclamanta susține că a fost săvârșită o eroare materială de către Comisie în calculul amenzii. Pârâta ar fi utilizat valoarea cifrei de afaceri din anul 1990, comunicată în august 1991 ca răspuns la o solicitare de informații în sensul articolului 11 din Regulamentul nr. 17, deși ar fi trebuit să calculeze amenda pornind de la valoarea cifrei de afaceri rectificată și certificată, transmisă în 1993 ca anexă la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile.

378    În aceste condiții, Comisia nu numai că ar fi săvârșit o eroare materială în calcularea amenzii aplicate întreprinderii Sarrió, ci ar fi săvârșit în același timp o încălcare a principiului egalității de tratament, întrucât amenzile aplicate altor destinatare ale deciziei ar fi fost calculate pe o bază corectă. Prin calcularea amenzii pe baza unei cifre de afaceri comunicate înainte ca posibilitatea aplicării unei amenzi să poată fi prevăzută de Sarrió și prin ignorarea cifrelor certificate comunicate ulterior, Comisia ar fi încălcat de asemenea dreptul la apărare al întreprinderii Sarrió.

379    Comisia răspunde că tocmai pentru a evita orice contestație a utilizat cifra de afaceri furnizată ca răspuns la o solicitare de informații în sensul articolului 11 din Regulamentul nr. 17 și că nu vede de ce cifra transmisă înainte de comunicarea privind obiecțiunile ar fi eronată, în timp ce cifra transmisă după respectiva comunicare ar fi exactă.

 Aprecierea Tribunalului

380    Având în vedere actele aflate la dosar, prin reținerea, ca bază de calcul a amenzii, a cifrei de afaceri din 1990 transmisă de reclamantă în august 1991, iar nu a celei rectificate, comunicate în mai 1993, Comisia nu a săvârșit nicio eroare. Astfel, o întreprindere care, pe parcursul procedurii administrative în fața Comisiei, rectifică o dată numerică precum cifra de afaceri, comunicată în prealabil Comisiei ca răspuns la una dintre solicitările sale de informații, trebuie să explice în mod detaliat motivele pentru care data transmisă inițial nu mai trebuie reținută pentru continuarea procedurii.

381    Or, nu acesta este situația în speță. În răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta s‑a limitat să indice că cifra de afaceri din 1990 fusese rectificată prin scăderea unor sume referitoare la operațiuni interne ale grupului, la vânzări de produse străine de investigația Comisiei (cutii și carton brut), la reclamații, la primele în funcție de cantitate, la mărfuri nevândute și la reduceri acordate clientelei, fără a sprijini această rectificare prin intermediul unei demonstrații detaliate în cifre. În plus, cifra de afaceri rectificată nu era certificată de un expert contabil, reclamanta confirmând în ședință că afirmația sa cu privire la acest aspect nu era exactă. Prin urmare, Comisia a putut în mod legitim să nu rețină cifra de afaceri rectificată și să calculeze amenda pe baza cifrei de afaceri comunicate inițial.

382    În consecință, motivul trebuie respins.

I –  Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare de metodă în calculul amenzii


 Argumentele părților

383    Reclamanta explică faptul că, pentru a ajunge la cuantumul amenzii aplicate, Comisia a convertit mai întâi în ECU cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului financiar de referință, și anume exercițiul 1990, prin utilizarea ratei medii aplicabile acestui an, iar ulterior a determinat cuantumul amenzii aplicând procentul ales în prealabil, și anume, în cazul său, 6 %. Prin acest procedeu, Comisia ar fi omis să țină seama de efectele fluctuațiilor monetare, atât peseta spaniolă, cât și lira italiană fiind supuse unei puternice devalorizări în raport cu ECU și cu alte monede europene începând cu 1990. Reclamanta afirmă că, în moneda națională, ea ar trebui să achite astăzi o sumă de aproximativ 2 452 milioane ESP pentru a plăti amenda. Or, pe baza cifrei de afaceri certificate (27 256 milioane ESP) referitoare la vânzările cartonului în interiorul Comunității în 1990, o amendă de 6 % din această sumă ar fi trebuit să se ridice la aproximativ 1 635 milioane ESP. Amenda aplicată efectiv ar reprezenta, prin urmare, o obligație financiară suplimentară de 817 milioane ESP. Conform reclamantei, în cazul în care se utilizează cursul de schimb din momentul publicării deciziei, cuantumul amenzii corespunde, în fapt, unui procent de aproximativ 9 % din cifra de afaceri din 1990. Ar trebui, așadar, să se considere fie că nu s‑a ținut seama de către Comisie de reducerea cu o treime pe care totuși o acordase, fie că amenda corespunde, înainte de această reducere, unui procent de aproximativ 13,4 % din cifra de afaceri de referință, depășind astfel limita legală de 10 % din cifra de afaceri prevăzută la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17.

384    Reclamanta susține apoi că nivelul (procentul) amenzii are ca scop exprimarea concluziei la care a ajuns Comisia în ceea ce privește cuantumul și, prin urmare, impactul pe care trebuie să îl reprezinte amenda în raport cu cifra de afaceri a întreprinderii în cauză. Or, din aceasta ar reieși că nivelul amenzii trebuie să fie determinat pe baza evaluării gravității încălcării și că, dimpotrivă, factori precum fluctuațiile monedelor, care sunt străini de încălcarea ce urmează a fi sancționată și care nu sunt imputabili autorului acestei încălcări, nu trebuie, prin urmare, să poată influența cuantumul amenzii. Reclamanta face trimitere la Concluziile avocatului general Sir Gordon Slynn prezentate în cauza Musique Diffusion française și alții/Comisia, citată anterior (Rec., p. 1914), conform cărora este necesar ca, la momentul stabilirii cuantumului amenzilor, să se țină seama de cifra de afaceri cea mai recentă, care reflectă cel mai bine realitatea întreprinderii.

385    Aceasta estimează că teza sa conform căreia cuantumul amenzii nu trebuie să fie influențat de fluctuațiile cursurilor de schimb este confirmată de Hotărârea Curții din 9 martie 1977, Société anonyme générale sucrière și alții/Comisia (cauzele conexate 41/73, 43/73 și 44/73 – Interpretare, Rec., p. 445, punctele 12-17). Cu privire la această hotărâre, ea contestă, în replică, teza Comisiei conform căreia s‑ar confirma că, dacă unitatea de cont (denumită în continuare „UC”), despre care era vorba în acea perioadă, ar fi fost monedă de plată, conversia sa în monedă națională nu ar fi fost necesară.

386    Reclamanta apreciază că decizia antrenează de asemenea inegalități de tratament nejustificate, fluctuațiile monetare alterând complet raportul dintre diferitele amenzi aplicate. Aceasta subliniază că, între 1990 și 1994, peseta s‑a devalorizat cu 22 % în raport cu ECU, în timp ce, în aceeași perioadă, monedele austriacă, germană și olandeză s‑au reevaluat cu aproximativ 7,5 % în raport cu ECU. În consecință, fără nicio justificare obiectivă, reclamantei i s‑ar impune o amendă care implică pentru ea un cost superior cu aproximativ 30 % celui al amenzilor aplicate altor întreprinderi, în special celor germane.

387    Reclamanta susține că nimic nu impune Comisiei să exprime cuantumul amenzii în ECU și că aceasta ar fi trebuit, prin urmare, să exprime cuantumul amenzii în moneda națională pentru a evita diferențe de tratament nejustificate. Chiar dacă se presupune că Comisia ar avea posibilitatea de a exprima cuantumul amenzii în ECU, aceasta ar fi trebuit cel puțin să utilizeze cursul de schimb care garantează egalitatea de tratament, și anume cursul de schimb din momentul în care a fost impusă amenda (din ziua publicării sau a notificării deciziei).

388    Comisia amintește că articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 îi permite să aplice amenzi al căror cuantum poate „să ajungă la 10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului financiar precedent” [traducere neoficială] de fiecare dintre participanții la încălcare. Acest nivel de 10 % aplicat cifrei de afaceri globale ar constitui limita superioară a amenzii (Hotărârea Curții din 8 februarie 1990, Tipp-Ex/Comisia, C‑279/87, Rec., p. I‑261, publicare sumară, punctul 38 și următoarele). Prin urmare, deoarece Comisia a determinat amenda raportându‑se la exercițiul 1990, ultimul exercițiu complet în cursul căruia opera înțelegerea, și deoarece a convertit toate cifrele de afaceri în ECU pe baza cursului mediu de schimb din acel an, aceasta s‑ar fi menținut în limitele stabilite prin Regulamentul nr. 17.

389    Conversia în ECU pe baza cursului de schimb din anul de referință ar furniza cifra de afaceri reală exprimată în ECU, tocmai pentru a evita orice discriminare între întreprinderile destinatare din cauza fluctuațiilor monedelor naționale ale diverselor state membre. Hotãrârea Société anonyme générale sucrière și alții/Comisia, citată anterior, nu ar confirma teza reclamantei. Din hotărârea respectivă ar reieși clar că acesta privește numai aspectul dacă este necesar sau nu este necesar să se exprime amenda în moneda națională, întrucât UC nu era o monedă de plată.

390    În ceea ce privește efectele pretins discriminatorii ale metodei aplicate, Comisia subliniază că riscul fluctuațiilor monetare este inerent comerțului și schimburilor comerciale internaționale. Ar fi vorba despre un element imposibil de eliminat, care se răsfrânge în orice caz asupra cuantumului amenzii din momentul plății. Cu toate acestea, tocmai prin conversia în ECU a cifrelor care exprimă volumul de afaceri, s‑ar elimina cel mai bine orice discriminare. Prin acest procedeu, amenda ar fi calculată în termeni „reali”. Faptul de a aplica o amendă în moneda națională s‑ar încheia prin a o exprima exclusiv nominal, favorizând, astfel cum o dovedesc calculele reclamantei, întreprinderile ale căror cifre de afaceri sunt exprimate în monede slabe. Or, ar trebui să se observe faptul că valoarea monedei ECU este determinată în funcție de valoarea fiecărei monede naționale și că, deoarece întreprinderile destinatare ale deciziei operează în diverse state membre și în diverse monede naționale, conversia în ECU corespunde unei aplicări efective a principiului egalității de tratament.

391    În ceea ce privește argumentul reclamantei conform căruia ar fi trebuit să fie utilizat cel puțin cursul de schimb din momentul impunerii amenzii, Comisia răspunde că cifra de afaceri din anul de referință avea o valoare reală la cursul în vigoare în acel moment, iar nu la cursul ulterior, care era în vigoare la momentul adoptării deciziei.

 Aprecierea Tribunalului

392    Articolul 4 din decizie dispune că amenzile aplicate pot fi plătite în ECU.

393    Trebuie arătat că nimic nu împiedică Comisia să exprime cuantumul amenzii în ECU, unitate monetară convertibilă în moneda națională. Aceasta permite de altfel întreprinderilor să compare mai ușor cuantumurile amenzilor aplicate. În plus, posibila conversie a monezii ECU în moneda națională diferențiază această unitate monetară de „unitatea de calcul” [traducere neoficială] menționată la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, despre care Curtea a recunoscut în mod expres că, întrucât nu este o monedă de plată, implică în mod necesar stabilirea cuantumului amenzii în monedă naționalã (Hotãrârea Société anonyme générale sucrière și alții/Comisia, citată anterior, punctul 15).

394    Cu privire la legalitatea metodei Comisiei, care constă în conversia în ECU a cifrei de afaceri de referință a întreprinderilor la cursul mediu de schimb al aceluiași an (1990), criticile formulate de reclamantă nu pot fi reținute.

395    Mai întâi, Comisia trebuie în mod normal să utilizeze aceeași metodă de calcul al amenzilor aplicate întreprinderilor sancționate pentru participarea la aceeași încălcare (a se vedea Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, citată anterior, punctul 122).

396    În continuare, pentru a putea compara diferitele cifre de afaceri comunicate, exprimate în monedele naționale respective ale întreprinderilor în cauză, Comisia trebuie să convertească cifrele de afaceri într‑o singură unitate monetară. Întrucât valoarea monedei ECU este determinată în funcție de valoarea fiecărei monede naționale a statelor membre, Comisia a convertit în mod corect în ECU cifra de afaceri a fiecărei întreprinderi.

397    Aceasta s‑a bazat de asemenea în mod corect pe cifra de afaceri din anul de referință (1990) și a convertit această cifră de afaceri în ECU pe baza cursurilor medii de schimb din același an. Pe de o parte, luarea în considerare a cifrei de afaceri realizate de fiecare dintre întreprinderi în cursul anului de referință, și anume ultimul an complet din perioada încălcării reținute, a permis Comisiei să aprecieze dimensiunea și puterea economică a fiecărei întreprinderi, precum și amploarea încălcării săvârșite de fiecare dintre ele, aceste elemente fiind pertinente pentru a aprecia gravitatea încălcării săvârșite de fiecare întreprindere (a se vedea Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, citată anterior, punctele 120 și 121). Pe de altă parte, luarea în considerare, cu scopul de a converti în ECU cifrele de afaceri în cauză, a unor cursuri medii de schimb din anul de referință reținut a permis Comisiei să evite ca eventualele fluctuații monetare survenite după încetarea încălcării să afecteze aprecierea dimensiunii și a puterii economice relative ale întreprinderilor, precum și amploarea încălcării săvârșite de fiecare dintre ele și, prin urmare, aprecierea gravității acestei încălcări. Aprecierea gravității încălcării trebuie astfel să se refere la realitatea economică de la momentul săvârșirii încălcării respective.

398    Prin urmare, argumentul conform căruia cifra de afaceri din anul de referință ar fi trebuit să fie convertită în ECU pe baza cursului de schimb de la data adoptării deciziei nu poate fi acceptat. Faptul că metoda de calcul al amenzii constă în utilizarea cursului mediu de schimb din anul de referință permite evitarea efectelor aleatorii ale modificărilor valorilor reale ale monedelor naționale care pot surveni, și care au survenit efectiv în speță, între anul de referință și anul adoptării deciziei. În cazul în care această metodă poate însemna că o anumită întreprindere trebuie să plătească o sumă, exprimată în moneda națională, care este în mod nominal superioară sau inferioară celei care ar fi trebuit să fie plătită în ipoteza unei aplicări a cursului de schimb de la data adoptării deciziei, aceasta nu este decât consecința logică a fluctuațiilor valorilor reale ale diferitelor monede naționale.

399    Este necesar să se adauge că mai multe întreprinderi destinatare ale deciziei posedă fabrici de carton în mai multe țări (a se vedea punctele 7, 8 și 11 din considerentele deciziei). În plus, întreprinderile destinatare ale deciziei își exercită în general activitățile în mai multe state membre, prin intermediul reprezentanțelor lor locale. Acestea operează, prin urmare, în mai multe monede naționale. Reclamanta însăși realizează o parte considerabilă din cifra sa de afaceri pe piețele de export. Or, atunci când o decizie precum decizia în litigiu sancționează încălcări ale articolului 85 alineatul (1) din tratat, iar întreprinderile destinatare ale deciziei își exercită în general activitățile în mai multe state membre, cifra de afaceri din anul de referință convertită în ECU la cursul mediu de schimb utilizat în același an este constituită din suma cifrelor de afaceri realizate în fiecare dintre țările în care întreprinderea își desfășoară activitatea. Aceasta oferă o imagine clară a realității situației economice a întreprinderilor în cauză în cursul anului de referință.

400    Este necesar, în sfârșit, să se verifice dacă, astfel cum pretinde reclamanta, plafonul prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, care corespunde nivelului de „10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului financiar precedent”, a fost depășit din cauza fluctuațiilor monetare survenite ulterior anului de referință.

401    În conformitate cu jurisprudența Curții, procentul prevăzut la această dispoziție se raportează la cifra de afaceri globală a întreprinderii în cauză (Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, citată anterior, punctul 119).

402    În sensul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, „exercițiul financiar precedent” este cel care precede data deciziei, respectiv, în speță, ultimul exercițiu complet al fiecăreia dintre întreprinderile în cauză la data de 13 iulie 1994.

403    În lumina acestor elemente, trebuie să se constate, pe baza informațiilor furnizate de reclamantă ca răspuns la o întrebare scrisă adresată de Tribunal, că nivelul amenzii convertit în moneda națională la cursul de schimb practicat la momentul publicării deciziei nu depășește 10 % din cifra de afaceri globală realizată de reclamantă în 1993.

404    Având în vedere cele de mai sus, prezentul motiv trebuie respins.

J –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe un calcul eronat al părții din amendă care corespunde încălcării imputate întreprinderii Prat Carton și, pe de altă parte, pe o încălcare a obligației de motivare în această privință


 Argumentele părților

405    Reclamanta susține că a fost calculată greșit de către Comisie partea din amendă care corespunde încălcării pretins săvârșite de Prat Carton, reținând același procent din cifra de afaceri ca și cel prevăzut pentru reclamantă, și anume 9 %, redus cu o treime datorită cooperării întreprinderii în cursul investigării cauzei. Or, participarea limitată a Prat Carton la reuniunile JMC din perioada iunie 1990-martie 1991 și faptul că aceasta nu a fost „lider” ar fi justificat o reducere a cuantumului amenzii.

406    În sfârșit, reclamanta denunță lipsa absolută de transparență și absența motivării în ceea ce privește calculul părții din amendă care corespunde încălcării imputate întreprinderii Prat Carton.

407    Comisia amintește că, astfel cum a precizat la punctul 154 din considerentele deciziei, reclamanta, care a achiziționat Prat Carton în februarie 1991, răspunde pentru comportamentul anticoncurențial al acesteia pentru toată perioada participării sale la înțelegere. Deoarece prin decizie s‑a aplicat o singură amendă reclamantei, calculată pe baza cifrei sale de afaceri globale pentru carton și cuprinzând, prin urmare, cifra de afaceri a Prat Carton, comportamentul acestei întreprinderi nu ar fi determinat impunerea unei amenzi separate. Conform Comisiei, argumentația reclamantei este în contradicție, așadar, cu faptul că a fost aplicată o singură amendă reclamantei.

408    În aceste condiții, ar trebui de asemenea să se respingă orice acuzație referitoare la o lipsă de transparență sau la o incoerență în motivarea deciziei, în această privință.

 Aprecierea Tribunalului

409    Conform explicațiilor oferite de Comisie, amenda aplicată reclamantei corespunde unui nivel de 6 % din suma cifrelor de afaceri realizate în 1990 de reclamantă și, respectiv, de Prat Carton (nivel de 9 % reținut împotriva întreprinderilor „lideri”, redus cu o treime datorită atitudinii reclamantei, considerată a fi cooperantă). Chiar dacă într‑un astfel de caz este de dorit ca decizia să conțină o motivare mai amplă a metodei de calcul aplicate, este necesar, pentru motivele deja enunțate (a se vedea punctele 351-353 de mai sus), să se respingă argumentul reclamantei întemeiat pe o încălcare a articolului 190 din tratat.

410    Trebuie amintit în continuare (a se vedea punctul 250 de mai sus) că a fost demonstrată de către Comisie participarea Prat Carton la coluziunea privind prețurile și la coluziunea privind timpii de oprire în perioada iunie 1990-februarie 1991. În schimb, s‑a reținut faptul că nu a fost demonstrată suficient de către Comisie participarea Prat Carton la o coluziune privind cotele de piață în aceeași perioadă și nici participarea sa, între jumătatea anului 1986 și luna iunie 1990, la unul dintre elementele constitutive ale încălcării descrise la articolul 1 din decizie.

411    Luând în considerare faptul că Prat Carton a participat numai la anumite elemente constitutive ale încălcării și pentru o durată mai limitată decât cea reținută de Comisie, este necesar să se procedeze la o reducere a cuantumului amenzii aplicate reclamantei.

412    În speță, întrucât niciunul dintre celelalte motive invocate de reclamantă nu justifică o reducere a amenzii, Tribunalul, în exercițiul competenței sale de fond, stabilește cuantumul acestei amenzi la 14.000 000 ECU.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

413    În conformitate cu articolului 87 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, Tribunalul poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli. Întrucât acțiunea este admisă numai în parte, în urma unei juste aprecieri a circumstanțelor din cauză, Tribunalul hotărăște că reclamanta suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile efectuate de Comisie și că aceasta va suporta cealaltă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

hotărăște:

1)      Anulează articolul 2 primul, al doilea, al treilea și al patrulea paragraf din Decizia 94/601/CE a Comisiei din 13 iulie 1994 referitoare la o procedură de aplicare a articolului 85 din Tratatul CE (IV/C/33.833 – Carton) în ceea ce o privește pe reclamantă, cu excepția următoarelor pasaje:

„Întreprinderile prevăzute la articolul 1 încetează de îndată încălcările menționate mai sus, în cazul în care nu au făcut‑o deja. Acestea se abțin pe viitor, în cadrul activităților lor din sectorul cartonului, de la orice acord sau practică concertată care poate avea un obiect sau un efect identic sau similar, inclusiv orice schimb de informații comerciale:

(a)      prin care participanții ar fi informați direct sau indirect cu privire la producția, vânzările, registrele de comenzi, nivelurile de utilizare a mașinilor, prețurile de vânzare, costurile sau planurile de comercializare ale altor producători.

Orice sistem de schimb de date generale la care acestea ar fi abonate, precum sistemul Fides sau succesorul său, va fi administrat astfel încât să excludă toate datele ce permit identificarea comportamentului unor producători.”

2)      Stabilește cuantumul amenzii aplicate reclamantei la articolul 3 din Decizia 94/601 la 14 000 000 ECU.

3)      Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

4)      Obligă reclamanta la suportarea propriilor cheltuieli de judecată și a jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.

5)      Obligă Comisia la suportarea a jumătate din propriile cheltuieli de judecată.

Vesterdorf

Briët

Lindh

Potocki

 

      Cooke

Pronunțată în ședință publică la Luxemburg, la 14 mai 1998.

Grefier,

 

      Președinte,

H. Jung

 

      B. Vesterdorf

Table des matières


Situația de fapt

Procedura

Concluziile părților

Cu privire la cererea de anulare a deciziei

A –  Cu privire la motivul referitor la cerințele procedurale și de formă, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

B –  Cu privire la fond

Cu privire la motivul întemeiat pe absența unei concertări privind prețurile de tranzacție și pe încălcarea obligației de motivare

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la motivul întemeiat pe absența participării la o înțelegere privind înghețarea cotelor de piață și controlul ofertei

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

1.  Cu privire la existența unei concertări privind înghețarea cotelor de piață și a unei concertări privind controlul ofertei

2.  Cu privire la comportamentul efectiv al reclamantei

Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în ceea ce privește durata concertării privind prețurile

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în ceea ce privește durata înțelegerii referitoare la înghețarea cotelor de piață și la controlul ofertei

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie în ceea ce privește sistemul de schimb de informații al Fides

Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în măsura în care a considerat că era vorba despre o încălcare unică și globală și că Sarrió răspunde pentru aceasta sub toate aspectele

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la motivul întemeiat pe lipsa luării în considerare de către Comisie a situației de pe piața spaniolă

Cu privire la motivul întemeiat pe absența participării Prat Carton la încălcare

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

1.  Perioada cuprinsă între jumătatea anului 1986 și luna iunie 1990

a)  Participarea Prat Carton la anumite reuniuni ale PC

b)  Participarea Prat Carton la anumite reuniuni ale COE

i) Obiectul reuniunilor COE în general

ii) Reuniunea COE din 3 octombrie 1989

c)  Declarația Stora privind transmiterea de informații întreprinderilor care nu au fost prezente la reuniuni

d)  Cu privire la participarea Prat Carton la reuniunile JMC

e)  Concluzie cu privire la perioada în cauză

2.  Perioada iunie 1990-februarie 1991

a)  Cu privire la participarea Prat Carton la o coluziune privind prețurile

b)  Cu privire la participarea Prat Carton la o coluziune privind timpii de oprire

c)  Cu privire la participarea Prat Carton la o coluziune privind cotele de piață

3.  Concluzii referitoare la participarea Prat Carton la o încălcare a articolului 85 alineatul (1) din tratat înainte de a fi achiziționată de reclamantă în februarie 1991

Cu privire la cererea de anulare a articolului 2 din decizie

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cererea de anulare a amenzii sau de reducere a cuantumului acesteia

A –  Cu privire la motivul întemeiat pe necesitatea reducerii amenzii ca urmare a definirii greșite a obiectului și a duratei încălcării

B –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că a considerat că înțelegerea „a reușit în mare măsură să își atingă obiectivele” și, pe de altă parte, pe încălcarea obligației de motivare a acestui aspect

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

C –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de drept constând în reținerea de către Comisie a disimulării înțelegerii ca element agravant și, pe de altă parte, pe o eroare de motivare în acest sens

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

D –  Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament prin faptul că ar fi fost aplicate de către Comisie, fără o justificare obiectivă, amenzi mult mai ridicate decât în practica sa anterioară

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

E –  Cu privire la motivul întemeiat pe o lipsă de motivare și pe încălcarea dreptului la apărare în ceea ce privește calculul amenzii

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

F –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie prin faptul că nu ar fi luat în considerare în mod corespunzător rolul jucat de Sarrió în cadrul înțelegerii și nici comportamentul său efectiv pe piață, iar, pe de altă parte, pe o lipsă de motivare cu privire la aceste aspecte

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

G –  Cu privire la motivul întemeiat pe faptul că Comisia ar fi trebuit să țină seama de anumite circumstanțe atenuante

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

H –  Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare materială în calculul amenzii aplicate întreprinderii Sarrió

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

I –  Cu privire la motivul întemeiat pe o eroare de metodă în calculul amenzii

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

J –  Cu privire la motivul întemeiat, pe de o parte, pe un calcul eronat al părții din amendă care corespunde încălcării imputate întreprinderii Prat Carton și, pe de altă parte, pe o încălcare a obligației de motivare în această privință

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată


1 Limba de procedură: italiana