Language of document :

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera întâi) din 1 octombrie 2013 –Loukakis și alții/Parlamentul European

(Cauza F-82/11)1

(Funcție publică – Comitetul pentru personal al Parlamentului European – Alegeri – Neregularități în procesul electoral)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Nicolaos Loukakis și alții (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: M.-A. Lucas, avocat)

Pârât: Parlamentul European (reprezentanți: S. Seyr și M. Ecker, agenți, asistați inițial de D. Waelbroeck, avocat, ulterior de A. Duron, avocat)

Interveniente: Solidarité pour les agents et fonctionnaires européens, Syndicat général du personnel des organismes européens, Fédération de la fonction publique européenne și Pluralist (reprezentant: J. Choucroun, avocat)

Obiectul

Cerere de constatare a nelegalității alegerilor pentru comitetul pentru personal al Parlamentului European și abținerea Parlamentului European de a interveni împotriva diferitelor nelegalități care au afectat procesul electoral

Dispozitivul

Anulează decizia implicită din 20 mai 2011 a Parlamentului European de a nu cenzura neregularitățile care afectează alegerile pentru comitetul pentru personal din noiembrie 2010.

Respinge restul motivelor acțiunii.

Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamante.

Organizațiile sindicale Solidarité pour les agents et fonctionnaires européens, Syndicat général du personnel des organismes européens, Fédération de la fonction publique européenne, pe de o parte, și organizația sindicală Pluralist, pe de altă parte, suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1     JO C 340, 19.11.2011, p. 41.