HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

25 octombrie 2011(*)

„Dumping – Importuri de ferosiliciu originare din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, China, Egipt, Kazahstan și Rusia – Legătură de cauzalitate – Interesul Comunității – Necooperare – Date disponibile – Statutul de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață – Dreptul la apărare – Obligația de motivare”

În cauza T‑192/08,

Transnational Company „Kazchrome” AO, cu sediul în Aqtöbe (Kazahstan),

ENRC Marketing AG, cu sediul în Kloten (Elveția),

reprezentate inițial de L. Ruessmann și de A. Willems și ulterior de A. Willems și de S. de Knop, avocați,

reclamante,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat inițial de domnul J.‑P. Hix și ulterior de domnii J.‑P. Hix și B. Driessen, în calitate de agenți, asistați inițial de G. Berrisch și de G. Wolf și ulterior de G. Berrisch, avocați,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată de domnul H. van Vliet și de doamna K. Talabér‑Ritz, în calitate de agenți,

și de

Euroalliages, cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de J. Bourgeois, Y. van Gerven și N. McNelis, avocați,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare în parte a Regulamentului (CE) nr. 172/2008 al Consiliului din 25 februarie 2008 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse la importurile de ferosiliciu originare din Republica Populară Chineză, Egipt, Kazahstan, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Rusia (JO L 55, p. 6), în măsura în care acesta se aplică reclamantelor,

TRIBUNALUL (Camera a doua),

compus din doamnele I. Pelikánová, președinte, și K. Jürimäe (raportor) și domnul S. Soldevila Fragoso, judecători,

grefier: domnul N. Rosner, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 7 decembrie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamantele, Transnational Company Kazchrome AO (denumită în continuare „Kazchrome”) și ENRC Marketing AG, își desfășoară activitatea în domeniul producției și al vânzării de ferosiliciu, una dintre materiile prime utilizate la fabricarea oțelului și a fierului. Kazchrome, cu sediul în Kazahstan, vinde toată producția sa societății ENRC Marketing, cu sediul în Elveția. Aceasta din urmă revinde producția Kazchrome în întreaga lume.

2        În urma unei reclamații depuse la 16 octombrie 2006 de Euroalliages (Comitetul de legătură al industriilor de feroaliaje), Comisia Comunităților Europene a deschis o procedură antidumping privind importurile de ferosiliciu originare din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, China, Egipt, Kazahstan și Rusia, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), cu modificările ulterioare (denumit în continuare „regulamentul de bază”) [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22)], și în special în conformitate cu articolul 5 din regulamentul de bază (devenit articolul 5 din Regulamentul nr. 1225/2009). Avizul de deschidere a procedurii a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 30 noiembrie 2006 (JO C 291, p. 34). Ancheta cu privire la dumping și la prejudiciu a acoperit perioada cuprinsă între 1 octombrie 2005 și 30 septembrie 2006 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor utile pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între ianuarie 2003 și sfârșitul perioadei de anchetă (denumită în continuare „perioada analizată”).

3        În cadrul acestei proceduri, la 15 decembrie 2006, reclamantele au depus la serviciile Comisiei o cerere de acordare a statutului de întreprindere care funcționează în condițiile economiei de piață (denumit în continuare „SEP”), în temeiul articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază [devenit articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1225/2009].

4        La 12 ianuarie 2007, reclamantele au depus răspunsurile lor la chestionarul antidumping al Comisiei, precum și un document cu privire la prejudiciu. La 25 ianuarie 2007, reclamantele au comunicat Comisiei observații suplimentare cu privire la prejudiciu.

5        Prin scrisoarea din 14 februarie 2007, reclamantele au informat Comisia că renunțau să participe la anchetă, dar că erau pregătite să furnizeze explicații cu privire la datele pe care i le comunicaseră deja. Prin faxul din aceeași zi, Comisia a informat reclamantele că anula vizita de verificare prevăzută în perioada cuprinsă între 22 februarie și 2 martie 2007. Aceasta a subliniat că o astfel de anulare însemna că, în lipsa unei verificări, datele comunicate de reclamante serviciilor sale nu puteau fi acceptate și că, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază (devenit articolul 18 din Regulamentul nr. 1225/2009), ar putea fi necesară stabilirea concluziilor anchetei pe baza datelor disponibile. Prin scrisoarea din 20 februarie 2007, reclamantele au informat Comisia cu privire la faptul că, deși nu puteau coopera pe deplin la anchetă, intenționau, în măsura posibilului, să îi acorde asistență în cadrul acestei anchete.

6        La 5 iulie 2007, Comisia a anunțat reclamantele că, întrucât nu avusese posibilitatea să verifice, în localurile acestora din urmă, datele pe care le furnizaseră, nu li se va acorda SEP. La 16 iulie 2007, reclamantele au transmis Comisiei observațiile lor în special cu privire la refuzul acordării SEP.

7        La 29 august 2007, Comisia a publicat Regulamentul (CE) nr. 994/2007 din 28 august 2007 de impunere a unei taxe antidumping importurilor de ferosiliciu originare din Republica Populară Chineză, Egipt, Kazahstan, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Rusia (JO L 223, p. 1, denumit în continuare „regulamentul provizoriu”). Regulamentul provizoriu a instituit, printre altele, o taxă antidumping provizorie a cărei cotă a fost fixată la 33,9 % pentru importurile de ferosiliciu din Kazahstan. În considerentul (25) al regulamentului provizoriu, Comisia a precizat că cererea de acordare a SEP formulată de reclamante nu a fost luată în considerare, în măsura în care acestea nu au permis efectuarea vizitei de verificare.

8        Prin scrisoarea din 30 august 2007, Comisia a comunicat reclamantelor faptele și motivele principale pe baza cărora fuseseră adoptate măsurile antidumping provizorii (denumită în continuare „documentul de informare provizorie”). Prin scrisoarea din 15 septembrie 2007, Comisia a transmis reclamantelor o completare la documentul de informare provizorie. La 5 octombrie 2007, reclamantele au comunicat Comisiei observațiile lor cu privire la documentul de informare provizorie.

9        La 18 decembrie 2007, Comisia a adresat reclamantelor o scrisoare care conținea faptele și motivele principale pe baza cărora intenționa să recomande instituirea unor măsuri antidumping definitive (denumită în continuare „documentul de informare finală”). Prin scrisoarea adresată Comisiei la 3 ianuarie 2008, reclamantele și‑au prezentat observațiile cu privire la documentul de informare finală.

10      La 25 februarie 2008, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 172/2008 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse la importurile de ferosiliciu originare din Republica Populară Chineză, Egipt, Kazahstan, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Rusia (JO L 55, p. 6, denumit în continuare „regulamentul atacat”). În temeiul regulamentului atacat, nivelul taxei antidumping definitive care se aplică la prețul net franco frontieră comunitară, înainte de aplicarea taxei vamale, a fost stabilit la 33,9 % pentru produsele din Kazahstan.

 Procedura și concluziile părților

11      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 mai 2008, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

12      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 1 septembrie 2008 și, respectiv, la 3 septembrie 2008, Euroalliages și Comisia au formulat cereri de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului.

13      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 28 octombrie 2008, reclamantele au solicitat ca, în temeiul articolului 116 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, anumite elemente confidențiale din dosar să fie excluse de la comunicarea către Euroalliages. Reclamantele au prezentat în acest sens o versiune neconfidențială a memoriilor sau a înscrisurilor în discuție.

14      Prin Ordonanțele din 2 decembrie 2008 și din 16 februarie 2009, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis cererile de intervenție formulate de Comisie și, respectiv, de Euroalliages.

15      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 10 martie 2009, Euroalliages a declarat că nu are obiecții față de cererea de aplicare a regimului de confidențialitate introdusă de reclamante.

16      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 26 iunie 2009, Comisia a informat Tribunalul că renunță la depunerea unui memoriu în intervenție, dar că va lua parte la ședință.

17      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        constatarea admisibilității acțiunii;

–        anularea regulamentului atacat în măsura în care se aplică în ceea ce le privește;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

18      Consiliul, susținut de Comisie, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

19      Euroalliages solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate ca urmare a intervenției sale.

 În drept

20      În susținerea cererii de anulare, reclamantele invocă patru motive. Prin intermediul primului motiv, acestea contestă evaluarea existenței unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciu. Prin intermediul celui de al doilea motiv, pun în discuție analiza interesului comunitar. Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamantele critică aprecierea realizată de instituții cu privire la cooperarea lor la anchetă, aplicarea articolului 18 din regulamentul de bază și examinarea cererii de acordare a SEP. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, invocă o încălcare a dreptului lor la apărare.

A –  Cu privire la primul motiv, referitor la legătura de cauzalitate dintre importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciu

21      Criticile invocate de reclamante prin intermediul primului motiv pot fi regrupate în trei categorii:

–        în primul rând, criticile legate de interpretarea principiilor de drept care reglementează analiza legăturii de cauzalitate dintre importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria comunitară, reclamantele invocând, în cadrul primului aspect, existența unor erori de drept în interpretarea articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază [devenit articolul 3 alineatele (6) și (7) din Regulamentul nr. 1225/2009];

–        în al doilea rând, criticile referitoare la analiza individuală consacrată de instituții mai multor factori, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping și care au putut cauza prejudiciul suferit de industria comunitară sau au putut contribui la acesta, reclamantele invocând în acest sens, prin intermediul aspectelor al doilea-al optulea, erori vădite de apreciere, precum și diverse încălcări săvârșite de instituții în cadrul analizei individuale a anumitor factori ai prejudiciului;

–        în al treilea rând, criticile referitoare la lipsa unei analize colective a diferitor factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping, reclamantele invocând în mod special, prin intermediul primului și al celui de al optulea aspect, o eroare vădită de apreciere săvârșită de instituții, în sensul că acestea ar fi omis să efectueze o analiză colectivă a acestor factori.

22      Aceste trei categorii de critici vor fi examinate succesiv.

1.     Cu privire la interpretarea principiilor de drept care se aplică analizei legăturii de cauzalitate (primul aspect al primului motiv)

a)     Argumentele părților

23      Prin intermediul primului aspect al primului motiv, reclamantele susțin că metodologia adoptată de Consiliu la stabilirea legăturii de cauzalitate dintre importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciu este afectată de două erori de drept.

24      În primul rând, reclamantele afirmă că abordarea Consiliului reflectă o împărțire artificială a analizei de atribuire sau de neatribuire a prejudiciului. Potrivit articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, o analiză adecvată a legăturii de cauzalitate ar impune luarea în considerare a celorlalți factori cunoscuți încă de la început, pentru a se evita confundarea impactului importurilor avute în vedere de procedura de anchetă cu impactul celorlalți factori. Prin urmare, instituțiile nu ar fi putut concluziona că importurile avute în vedere de procedura de anchetă ar fi cauzat prejudiciul fără să fi examinat în prealabil dacă nu erau alți factori care să fi cauzat prejudiciul în realitate.

25      În al doilea rând, reclamantele invocă faptul că din rapoartele organului de apel al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și din jurisprudența Curții și a Tribunalului rezultă că incidența factorilor cauzali trebuie examinată colectiv.

26      Consiliul, susținut de interveniente, afirmă, pe de o parte, că, pentru a stabili dacă importurile care fac obiectul unui dumping au cauzat un prejudiciu semnificativ, este necesar să se examineze mai întâi dacă prejudiciul a fost cauzat de importurile respective, ținând seama în special de volumul și de prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping și de calculul subcotării. Numai atunci când existența acestei legături de cauzalitate a fost stabilită, ar fi necesar să se examineze dacă este posibil ca alți factori să fi contribuit la prejudiciu într‑o asemenea măsură încât să fi întrerupt legătura de cauzalitate. Pe de altă parte, Consiliul apreciază că, din punct de vedere juridic, niciun element nu impune examinarea colectivă a celorlalți factori, întrucât o asemenea examinare nu se aplică în practică și nu constituie un principiu consacrat de instanța Uniunii.

b)     Aprecierea Tribunalului

27      Primul aspect al primului motiv privește, în esență, condițiile de aplicare a articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază. În temeiul acestei dispoziții, Consiliul și Comisia au obligația de a examina dacă prejudiciul pe care înțeleg să îl rețină decurge efectiv din importuri care au făcut obiectul unui dumping și de a nu lua în considerare orice prejudiciu care decurge din alți factori (Hotărârea Curții din 11 iunie 1992, Extramet Industrie/Consiliul, C‑358/89, Rec., p. I‑3813, punctul 16, și Hotărârea Tribunalului din 14 martie 2007, Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, T‑107/04, Rep., p. II‑669, punctul 72).

28      În primul rând, trebuie să se stabilească dacă, astfel cum afirmă reclamantele, această dispoziție impune instituțiilor să examineze, într‑o primă etapă, impactul importurilor care fac obiectul unui dumping și al altor factori cunoscuți asupra prejudiciului suferit de industria comunitară, înainte de a concluziona, într‑o a doua etapă, în sensul existenței unei legături de cauzalitate între importurile respective și dumping sau dacă, astfel cum afirmă Consiliul, este necesar să se examineze mai întâi dacă prejudiciul a fost cauzat de importurile menționate și ulterior, atunci când a fost stabilită această legătură cauzală, dacă este posibil ca alți factori să fi contribuit la prejudiciu într‑o asemenea măsură încât să întrerupă respectiva legătură cauzală.

29      Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se analizeze termenii, obiectul, precum și contextul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază.

30      Primo, în ceea ce privește termenii acestei dispoziții, din articolul 3 alineatul (6) din regulamentul de bază rezultă că instituțiile trebuie să demonstreze că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu important industriei comunitare, în funcție de volumul și de prețul acestora. Este vorba în acest caz despre analiza numită de atribuire. În continuare, din articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază rezultă că instituțiile trebuie să analizeze, pe de o parte, toți ceilalți factori cunoscuți care cauzează un prejudiciu industriei comunitare, în același timp cu importurile care fac obiectul unui dumping, și, pe de altă parte, de așa manieră încât prejudiciul cauzat de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor respective. Este vorba în acest caz despre analiza numită de neatribuire.

31      Secundo, astfel cum au arătat atât reclamantele, cât și Consiliul în înscrisuri, obiectivul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază este de a proceda astfel încât instituțiile să disocieze și să distingă efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping de cele ale celorlalți factori. Dacă instituțiile s‑ar abține să disocieze și să distingă impactul diferitor factori ai prejudiciului, acestea nu ar putea concluziona în mod valabil că importurile care fac obiectul unui dumping au cauzat un prejudiciu industriei comunitare.

32      Tertio, în ceea ce privește contextul acestei dispoziții, în măsura în care, în temeiul considerentului (5) al regulamentului de bază [devenit considerentul (3) al Regulamentului nr. 1225/2009], articolul 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul menționat constituie transpunerea în dreptul Uniunii a articolului 3.5 din Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (GATT) (JO L 336, p. 103, denumit în continuare „acordul antidumping”), care face parte din anexa 1 A la Acordul de instituire a OMC (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112), trebuie să se facă referire la această dispoziție, precum și la interpretarea dată acesteia de organul de soluționare a litigiilor al OMC.

33      În această privință, trebuie amintit că dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, ținând cont de natura și de economia acestora, acordurile OMC nu figurează, în principiu, printre normele în lumina cărora instanța Uniunii controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii în temeiul articolului 230 primul paragraf CE (Hotărârea Curții din 23 noiembrie 1999, Portugalia/Consiliul, C‑149/96, Rec., p. I‑8395, punctul 47, și Hotărârea Curții din 9 ianuarie 2003, Petrotub și Republica/Consiliul, C‑76/00 P, Rec., p. I‑79, punctul 53). Cu toate acestea, în ipoteza în care Comunitatea a înțeles să execute o obligație specifică asumată în cadrul OMC sau în cazul în care actul Uniunii face trimitere în mod expres la dispoziții precise din acordurile OMC, este de competența instanței Uniunii să controleze legalitatea actului Uniunii în cauză în raport cu normele OMC (Hotărârea Portugalia/Consiliul, citată anterior, punctul 49, Hotărârea Petrotub și Republica/Consiliul, citată anterior, punctul 54, și Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, Rep., p. I‑7723, punctul 30).

34      Or, din considerentul (5) al regulamentului de bază rezultă că acesta are ca obiect în special transpunerea în dreptul Uniunii, în măsura în care este posibil, a normelor cuprinse în acordul antidumping din 1994, în cadrul cărora figurează în special cele privind stabilirea existenței unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciu (a se vedea în acest sens Hotărârea Petrotub și Republica/Consiliul, punctul 33 de mai sus, punctul 55).

35      Rezultă că dispozițiile regulamentului de bază trebuie să fie interpretate, în măsura în care este posibil, în lumina dispozițiilor corespunzătoare din acordul antidumping (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 iulie 1998, Bettati, C‑341/95, Rec., p. I‑4355, punctul 20, și Hotărârea Petrotub și Republica/Consiliul, punctul 33 de mai sus, punctul 57).

36      În plus, deși interpretările acordului antidumping adoptate de organul de soluționare a litigiilor al OMC nu sunt obligatorii pentru Tribunal în ceea ce privește aprecierea validității regulamentului atacat (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 1 martie 2005, Van Parys, C‑377/02, Rec., p. I‑1465, punctul 54), niciun element nu se opune ca Tribunalul să facă trimitere la acestea, din moment ce este vorba, precum în prezenta cauză, despre efectuarea interpretării unei dispoziții a regulamentului de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 24 septembrie 2008, Reliance Industries/Consiliul și Comisia, T‑45/06, Rep., p. II‑2399, punctul 107).

37      În acest context, trebuie să se arate că organul de apel al OMC a considerat, în raportul referitor la litigiul „Statele Unite – Oțel laminat la cald”, adoptat la 23 august 2001 (WT/DS184AB/R, punctul 226), că, pentru a se conforma modului de redactare a articolului 3.5 din acordul antidumping cu privire la neatribuire, autoritățile însărcinate cu efectuarea anchetei trebuiau să realizeze o evaluare corespunzătoare a prejudiciului cauzat industriei naționale de alți factori cunoscuți, precum și să disocieze și să distingă efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping de efectele prejudiciabile ale acestor alți factori.

38      Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că articolul 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază nu impune instituțiilor nicio obligație în ceea ce privește forma sau ordinea pe care trebuie să o respecte la efectuarea analizelor de atribuire sau de neatribuire. În schimb, dispoziția amintită prevede că aceste analize trebuie să fie efectuate de așa manieră încât să permită disocierea și distingerea efectelor prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping de cele cauzate de alți factori.

39      În aceste condiții, trebuie să se constate că litigiul dintre părțile în cauză este de ordin semantic, iar nu substanțial. Astfel, modalitatea în care Consiliul descrie, în înscrisurile sale, metodologia aplicată de instituții pentru a efectua analizele de atribuire și de neatribuire este irelevantă, în condițiile în care metodologia efectiv aplicată de Consiliu și de Comisie în speță le‑a permis să se asigure că prejudiciul cauzat de alți factori în afara importurilor care fac obiectul unui dumping nu a fost atribuit acestora din urmă. Astfel, în considerentele (112)-(114) ale regulamentului provizoriu și în considerentele (85) și (86) ale regulamentului atacat, instituțiile au examinat, într‑o primă etapă, efectul importurilor care fac obiectul unui dumping. Într‑o a doua etapă, în considerentele (115)-(136) ale regulamentului provizoriu și în considerentele (85)-(101) ale regulamentului atacat, acestea au analizat efectele celorlalți factori. Într‑o a treia etapă, în considerentele (137)-(140) ale regulamentului provizoriu și în considerentele (102)-(104) ale regulamentului atacat, acestea au efectuat o scurtă sinteză a analizelor de atribuire și de neatribuire și au acționat în conformitate cu acestea în ceea ce privește legătura cauzală. Deși este adevărat că alți factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping, nu au fost luați în considerare decât într‑o a doua etapă, instituțiile și‑au formulat totuși concluzia definitivă în ceea ce privește atribuirea prejudiciului abia la încheierea acestei a doua etape, astfel încât a fost posibil ca efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping să fie disociate și distinse de cele cauzate de alți factori.

40      Rezultă că, în speță, analiza legăturii de cauzalitate, care figurează în considerentele (111)-(140) ale regulamentului provizoriu și în considerentele (83)-(104) ale regulamentului atacat, nu este afectată de o eroare de drept, în sensul că instituțiile au efectuat mai întâi analiza de atribuire și ulterior analiza de neatribuire.

41      În al doilea rând, trebuie să se stabilească dacă, astfel cum susțin reclamantele, alți factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping, trebuie examinați colectiv sau dacă, astfel cum susține Consiliul, trebuie examinați în mod individual. Ca și în cazul problemei anterioare, și aceasta trebuie examinată în raport cu termenii, cu obiectul, precum și cu contextul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază.

42      Primo, în ceea ce privește termenii articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază, astfel cum este reluat la punctul 30 de mai sus, trebuie să se sublinieze că această dispoziție nu precizează dacă alți factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping, trebuie analizați în mod colectiv sau individual.

43      Secundo, astfel cum s‑a menționat la punctul 31 de mai sus, obiectivul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază este de a disocia și de a distinge efectele prejudiciabile ale importurilor care fac obiectul unui dumping de cele ale celorlalți factori, astfel încât prejudiciul cauzat de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor respective. Pentru atingerea acestui obiectiv, în anumite condiții, este necesară o analiză colectivă a celorlalți factori. Aceasta este situația în special în cazul în care instituțiile concluzionează, la încheierea unei analize individuale, că fiecare dintre acești alți factori a avut efect negativ asupra situației industriei comunitare, fără a se putea considera totuși că acest efect a avut o importanță apreciabilă. Astfel cum au arătat reclamantele în înscrisurile prezentate, dacă alți aproximativ zece factori, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping, au cauzat împreună 99 % din prejudiciu, dar dacă niciunul dintre aceștia nu a avut un impact semnificativ asupra prejudiciului suferit de industria comunitară, instituțiile vor continua să considere că importurile respective au cauzat prejudiciul material, întrucât niciunul dintre cei alți zece factori, analizați separat, nu va fi considerat factor cauzator al prejudiciului. Nu se poate considera că o astfel de analiză este conformă cu obiectivul articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază.

44      Tertio, analiza contextuală a acestei dispoziții confirmă că, în anumite condiții, o analiză colectivă a celorlalți factori este necesară. Astfel cum s‑a arătat deja, articolul 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază are ca obiect transpunerea în dreptul Uniunii a articolului 3.5 din acordul antidumping. Or, în raportul referitor la litigiul „Comunitățile Europene – Accesorii de țevărie”, adoptat la 18 august 2003 (WT/DS219/AB/R, punctele 190 și 192), organul de apel al OMC a considerat că, deși articolul 3.5 din acordul antidumping nu impunea în fiecare situație o evaluare a efectelor colective ale celorlalți factori cauzali, puteau exista situații în care, date fiind circumstanțele de fapt specifice acestora, faptul de a nu efectua o examinare a impactului colectiv al celorlalți factori cauzali ar fi avut drept consecință faptul că autoritatea însărcinată cu efectuarea anchetei ar fi atribuit în mod greșit efectele celorlalți factori cauzali importurilor care fac obiectul unui dumping. Potrivit organului de apel al OMC, o autoritate însărcinată cu efectuarea anchetei nu este obligată să examineze impactul colectiv al celorlalți factori cauzali, cu condiția ca, ținând seama de circumstanțele de fapt specifice cauzei, aceasta să își îndeplinească obligația de a nu atribui importurilor care fac obiectul unui dumping prejudiciile cauzate de ceilalți factori cauzali.

45      Rezultă că este necesar să se considere, după exemplul reclamantelor, că, în anumite condiții, poate fi necesară o analiză colectivă a efectelor altor factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping. Aceasta este situația în special atunci când instituțiile au concluzionat cu privire la mulți alți factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping, că au putut contribui la prejudiciu, dar că nu se putea considera că impactul acestora, analizat individual, era semnificativ.

46      În consecință, trebuie să se considere că interpretarea articolului 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază pe care Consiliul o recomandă exclusiv în înscrisurile sale, însă nu și în regulamentul atacat, este eronată. Totuși, aceasta nu înseamnă că regulamentul atacat este afectat de o eroare de drept de natură să justifice anularea acestuia. Astfel, în regulamentul atacat, Consiliul s‑a limitat să efectueze o analiză individuală a diferitor factori ai prejudiciului, fără a menționa în niciun mod că aprecia că o analiză colectivă a factorilor respectivi nu era necesară. Prin urmare, nu se poate conchide în sensul existenței unei erori de drept care afectează regulamentul atacat decât dacă se conchide de asemenea că în speță era necesară o astfel de analiză colectivă.

47      Or, din cuprinsul punctului 45 de mai sus rezultă că trebuie să se efectueze o examinare a criticilor invocate de reclamante în ceea ce privește analiza individuală a fiecăruia dintre ceilalți factori cunoscuți ai prejudiciului, înainte de a se putea stabili dacă în speță era necesară o analiză colectivă. Prin urmare, abia la încheierea examinării, efectuată la punctele 49-215 de mai jos, prin care se urmărește să se verifice, pe de o parte, dacă analiza individuală a fiecăruia dintre ceilalți factori ai prejudiciului cunoscuți nu este afectată de nelegalitate și, pe de altă parte, dacă împrejurările speței impuneau o analiză colectivă a celorlalți factori ai prejudiciului, s‑ar putea concluziona că Consiliul, limitându‑se la o analiză individuală a factorilor prejudiciului, a săvârșit o eroare de drept.

48      În schimb, se impune deja respingerea primului aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare de drept referitoare la metodologia instituțiilor în ceea ce privește analiza legăturii de cauzalitate.

2.     Cu privire la analiza individuală a altor factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping (aspectele al doilea-al optulea ale primului motiv)

49      Cu titlu introductiv, trebuie amintite principiile jurisprudențiale în lumina cărora se impune examinarea diferitor critici invocate de reclamante în ceea ce privește analiza individuală a diferitor alți factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping.

50      Potrivit jurisprudenței citate la punctul 27 de mai sus, Consiliul și Comisia au obligația de a examina dacă prejudiciul pe care înțeleg să îl rețină decurge efectiv din importurile care au făcut obiectul unui dumping și să nu ia în considerare niciun alt prejudiciu care decurge din alți factori.

51      În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, întrebarea dacă industria comunitară a suferit un prejudiciu și dacă acesta poate fi atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping, precum și întrebarea dacă alți factori cunoscuți au contribuit la prejudiciul suferit de industria comunitară presupun evaluarea unor aspecte economice complexe, pentru care instituțiile dispun de o largă putere de apreciere. Prin urmare, controlul efectuat de instanța Uniunii cu privire la aprecierile instituțiilor trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, punctul 27 de mai sus, punctul 71, și Hotărârea Tribunalului din 17 decembrie 2008, HEG și Graphite India/Consiliul, T‑462/04, Rep., p. II‑3685, punctul 120).

a)     Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, referitor la evoluția cererii de oțel și a prețurilor pe piețele comunitară și mondială

 Argumentele părților

52      Reclamantele susțin că considerentul (85) al regulamentului atacat este afectat de o eroare vădită de apreciere și încalcă articolul 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază, în condițiile în care presiunea asupra prețurilor comunitare nu ar putea fi atribuită importurilor care fac obiectul unui dumping, ci ar trebui atribuită evoluției prețurilor pe piața mondială și celei a cererii de oțel.

53      Astfel, în primul rând, prețurile la ferosiliciu ar avea aceeași evoluție pe fiecare dintre marile piețe mondiale, iar evoluția prețului comunitar ar indica dinamica pieței mondiale. Potrivit reclamantelor, întrucât prețurile erau în scădere pe toate piețele, în special între 2005 și sfârșitul perioadei de anchetă, este vădit nerezonabil să se susțină că, fără importurile care fac obiectul unui dumping, prețurile în Comunitate ar fi crescut pentru a acoperi costurile în creștere ale industriei comunitare majorate cu o rată a profitului rezonabilă.

54      În al doilea rând, nivelul scăzut al prețurilor la ferosiliciu ar fi determinat de evoluția cererii, iar nu de importurile care fac obiectul unui dumping. Consiliul însuși a recunoscut în regulamentul atacat că prețurile la ferosiliciu se raportează la fluctuația cererii. Acesta ar fi analizat însă în mod eronat evoluția prețurilor la ferosiliciu în Comunitate în raport cu cea a producției mondiale de oțel brut, deși acestea sunt determinate de producția de oțel din Comunitate. Evoluția prețurilor la ferosiliciu în cadrul Comunității ar fi reflectat mai precis evoluția cererii de oțel, iar prețurile respective s‑ar fi redus proporțional cu stagnarea și cu scăderea cererii în Comunitate. În consecință, reclamantele consideră că, deși nu avusese loc o subcotare prin importurile care fac obiectul unui dumping, industria comunitară ar fi suferit pierderi prin creșterea costurilor și reducerea simultană a cererii.

55      În al treilea rând, reclamantele observă că, în perioada de anchetă, ferosiliciul a fost vândut la un preț mai ridicat pe piața comunitară decât pe alte piețe. Or, pe o piață mondială pe care prețurile tind spre echilibru, nu s‑ar putea pretinde că prețurile de pe piața pe care sunt cele mai ridicate au fost subcotate sau depreciate în mod incorect.

56      Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

 Aprecierea Tribunalului

57      Al doilea aspect al primului motiv privește, în esență, evaluarea efectuată de instituții a rolului evoluției mondiale a prețurilor la ferosiliciu și a cererii sectorului siderurgic, în măsura în care este posibil ca alți factori cunoscuți să fi cauzat prejudiciul suferit de industria comunitară sau să fi contribuit la acesta.

58      În această privință, trebuie să se sublinieze, pe de o parte, că Consiliul a apreciat, în considerentul (85) al regulamentului atacat, că, din cauza importurilor care fac obiectul unui dumping, industria comunitară nu a putut să majoreze prețurile sale de vânzare până la nivelul necesar acoperirii integrale a costurilor. Pe de altă parte, Consiliul a arătat, în considerentele (87)-(90) ale regulamentului atacat, motivele pentru care a decis să respingă afirmația potrivit căreia nivelul scăzut al prețului la ferosiliciu avea legătură cu dinamica pieței mondiale, care ar evolua în funcție de fluctuația cererii sectorului siderurgic, iar nu cu importurile care fac obiectul unui dumping. Într‑o primă etapă, Consiliul a explicat că, în economiile de piață, prețurile sunt în general stabilite de nivelurile cererii și ofertei, dar că și alți factori pot să intervină, cum ar fi prezența importurilor care fac obiectul unui dumping. Într‑o a doua etapă, acesta a precizat că, deși nu exista nicio îndoială că cererea mondială de ferosiliciu, în special în sectorul siderurgic, influențase stabilirea prețului în anumite momente din perioada analizată, au existat perioade în care prețurile la ferosiliciu au scăzut în pofida unei cereri în creștere. Într‑o a treia etapă, s‑a constatat că, chiar și la nivel comunitar, prețurile la ferosiliciu erau în scădere în anumite perioade, în pofida creșterii cererii din partea industriei siderurgice.

59      Reclamantele contestă această concluzie întemeindu‑se pe trei argumente. Primo, întrucât prețurile pe piața mondială erau în scădere, în special între 2005 și sfârșitul perioadei de anchetă, chiar în lipsa importurilor care fac obiectul unui dumping, prețurile comunitare nu ar fi putut crește. Secundo, prețurile comunitare la ferosiliciu s‑ar fi raportat la fluctuația producției comunitare de oțel și ar fi scăzut concomitent cu stagnarea sau reducerea cererii industriei siderurgice comunitare. Tertio, prețurile pe piața comunitară ar fi cele mai ridicate la nivel mondial, ceea ce ar exclude orice subcotare sau depreciere.

60      Or, niciunul dintre aceste trei argumente nu este de natură să demonstreze că a fost săvârșită o eroare vădită de apreciere de către Consiliu și că acesta a încălcat articolul 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază.

61      Astfel, în primul rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe evoluția prețurilor pe piața mondială, trebuie subliniat că, în susținerea acestui argument, reclamantele fac trimitere la un tabel reprodus în cerere care demonstrează, în opinia acestora, că prețurile la ferosiliciu urmează aceeași evoluție pe toate piețele de importanță la nivel mondial și că evoluția prețului comunitar se limitează să indice dinamica pieței mondiale. Deși este adevărat că tabelul respectiv demonstrează că prețul comunitar al ferosiliciului urmează în mod global aceeași evoluție cu cea a prețurilor în Statele Unite și în Japonia, acesta nu confirmă în niciun mod că prețurile pe piața mondială erau în scădere pe toată perioada analizată, și anume în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2003 și 30 septembrie 2006 sau, cel puțin, între ianuarie 2005 și sfârșitul perioadei de anchetă, respectiv 30 septembrie 2006. Dimpotrivă, din acest tabel rezultă că prețurile au crescut între 2003 și 2004 și în perioada de anchetă. Aceste tendințe sunt confirmate de datele referitoare la prețurile medii în Comunitate care figurează în considerentul (96) al regulamentului provizoriu, date care nu au fost contestate de reclamante. În consecință, acestea din urmă nu pot afirma că, dat fiind declinul general al prețurilor la ferosiliciu, era nerezonabil să se susțină că, în lipsa importurilor care fac obiectul unui dumping, prețurile comunitare ar fi crescut la un nivel care să permită industriei comunitare acoperirea costurilor sale în creștere, precum și obținerea unei marje de profit rezonabile.

62      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe fluctuația cererii din sectorul siderurgic și pe analiza prețurilor la ferosiliciu în Comunitate în raport cu producția mondială de oțel brut, trebuie să se arate că reclamantele resping graficul prezentat de instituții în documentul de informare finală, care indică evoluția prețurilor la ferosiliciu în Comunitate în lumina celei a producției mondiale de oțel brut, și fac trimitere, în susținerea argumentului lor, la un grafic reprodus într‑o anexă la cerere, care indică evoluția prețurilor comunitare ale ferosiliciului în raport cu cea a producției comunitare de oțel. Or, contrar celor susținute de reclamante, acest grafic nu permite să se demonstreze că prețurile comunitare ale ferosiliciului au urmat fluctuația producției comunitare de oțel și au scăzut concomitent cu stagnarea sau cu reducerea cererii industriei siderurgice comunitare.

63      Astfel, în primul rând, trebuie să se arate, după cum a remarcat Consiliul, că acest grafic demonstrează că prețurile comunitare nu au urmat întotdeauna fluctuația producției comunitare de oțel. De exemplu, graficul arată că, în 2004, într‑o perioadă în care producția comunitară de oțel a crescut, prețurile au continuat să scadă. De asemenea, în 2006, potrivit graficului, producția de oțel s‑a redus, în timp ce prețurile au crescut. Aceste exemple urmăresc să confirme că graficul prezentat de reclamante nu este suficient pentru a susține afirmația acestora potrivit căreia scăderea cererii a condus la reducerea prețurilor.

64      În al doilea rând, trebuie să se observe că graficul nu indică o scădere a cererii în întreaga perioadă analizată. Se descrie astfel o creștere a producției de oțel, din al treilea trimestru al anului 2003 până în al doilea trimestru al anului 2004, din al patrulea trimestru al anului 2004 până în al doilea trimestru al anului 2005 și în timpul primelor trei trimestre ale perioadei de anchetă, care acoperă intervalul 1 octombrie 2005-30 septembrie 2006. Graficul indică de asemenea că, în Comunitate, prețurile la ferosiliciu au crescut din al treilea trimestru al anului 2003 până în al doilea trimestru al anului 2004 și în întreaga perioadă de anchetă. Ținând seama de aceste evoluții pozitive, nu este suficient să se afirme că prețurile comunitare au scăzut concomitent cu stagnarea sau cu reducerea cererii industriei siderurgice comunitare pentru a dovedi că a fost săvârșită de către Consiliu o eroare vădită de apreciere prin susținerea că, din cauza importurilor care fac obiectul unui dumping, industria comunitară nu a putut să majoreze prețurile sale de vânzare până la nivelul necesar acoperirii integrale a costurilor. Reclamantele ar fi trebuit să demonstreze că creșterea producției de oțel în perioadele menționate mai sus a fost prea nesemnificativă pentru a conduce la o creștere a prețurilor care să permită producătorilor comunitari de ferosiliciu transferarea creșterii costurilor de producție asupra consumatorilor, ceea ce acestea nu au făcut.

65      În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la prețurile din Comunitate al căror nivel ar fi de așa natură încât nu s‑ar putea pretinde că acestea au fost subcotate sau depreciate în mod incorect, trebuie amintit că subcotarea și deprecierea prețurilor reprezintă concepte juridice la care se face trimitere la articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de bază [devenit articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1225/2009]. În mod schematic, la stabilirea subcotării, în sensul acestei dispoziții, instituțiile realizează o comparație a prețurilor comunitare cu prețurile ajustate ale importurilor, astfel încât să obțină o marjă de subcotare exprimată în procente. De asemenea, atunci când se constată că prețurile comunitare au fost depreciate sau nu au fost destul majorate, instituțiile realizează, tot în mod schematic, o comparație a prețurilor de import în raport cu un preț comunitar țintă, și anume prețul care ar fi fost atins în lipsa importurilor care fac obiectul unui dumping, astfel încât să obțină o marjă de eliminare a prejudiciului exprimată de asemenea în procente. În speță, din considerentele (87)-(89) și (112) ale regulamentului provizoriu rezultă că instituțiile au stabilit subcotarea prețurilor, în temeiul articolului 3 alineatul (3) din regulamentul de bază. Astfel, în considerentul (89) al regulamentului provizoriu, Comisia a menționat că determinase marjele de subcotare cuprinse între 4 % și 11 % în funcție de producători‑exportatori, cu excepția a trei producători‑exportatori pentru care nu a fost identificată nicio subcotare. Or, reclamantele nu invocă niciun argument de natură să conteste calculul marjelor de subcotare efectuat de instituții. Simpla constatare a faptului că prețurile comunitare sunt cele mai ridicate la nivel mondial nu poate constitui o astfel de contestare.

66      Având în vedere considerațiile de mai sus, este necesar să se concluzioneze că niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere afirmând că industria comunitară nu a putut să majoreze prețurile sale de vânzare până la nivelul necesar acoperirii integrale a costurilor din cauza importurilor care fac obiectul unui dumping, iar nu din cauza dinamicii pieței mondiale și a fluctuației cererii din sectorul siderurgic.

67      Prin urmare, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

b)     Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, referitor la efectele prejudiciului pe care industria comunitară și l‑ar fi cauzat singură

 Cu privire la prima critică, referitoare la reorientarea producției de către anumiți producători comunitari

–       Argumentele părților

68      Reclamantele afirmă că Consiliul nu ar fi ținut seama în mod corect de impactul reorientării voluntare a producției operate de Huta Laziska S.A., OFZ a.s. și Vargön Alloys AB asupra prejudiciului suferit de industria comunitară în 2004, un an considerat „deosebit de prosper” în regulamentul atacat.

69      În primul rând, instituțiile ar fi săvârșit o eroare de fapt majoră care a avut un impact semnificativ asupra analizei legăturii de cauzalitate, în măsura în care, în timp ce din considerentul (135) al regulamentului provizoriu ar reieși că, în 2004, doi producători comunitari de ferosiliciu își reorientaseră producția către producerea de aliaje de mangan, din considerentul (93) al aceluiași regulament ar reieși că această reducere a producției de ferosiliciu ar fi fost luată în considerare doar începând din anul 2005. Or, decizia de a reduce producția de ferosiliciu, într‑o perioadă în care condițiile de piață erau favorabile, ar fi determinat o creștere a costurilor unitare de producție a ferosiliciului, o reducere a producției și a vânzărilor, precum și un deficit mai mare pe piață. Pe de altă parte, neluarea în considerare a reorientării producției pentru anul 2004 ar fi generat o imagine care poate induce în eroare a evoluției capacității de producție, a producției și a profitabilității industriei comunitare.

70      În al doilea rând, instituțiile ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere afirmând că reorientarea producției constituia o reacție la importurile care fac obiectul unui dumping. Astfel, pe de o parte, anul 2004 ar fi fost un an excepțional, în cursul căruia profitabilitatea industriei comunitare ar fi crescut la nivelul cel mai ridicat al perioadei analizate, iar nivelul randamentului investițiilor ar fi atins aproape 20 % și, pe de altă parte, Huta Laziska ar fi ales să își reorienteze producția către producția de silicomangan, un produs cu un consum energetic mai redus și cu o profitabilitate mai ridicată. În consecință, potrivit reclamantelor, prejudiciul suferit de industria comunitară în 2005 și în perioada de anchetă se explică prin aceste reorientări voluntare ale producției, care au condus la o creștere a costurilor de producție care a determinat ea însăși reduceri suplimentare ale producției.

71      Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

–       Aprecierea Tribunalului

72      Prezenta critică privește, în esență, maniera în care instituțiile au analizat impactul, pentru industria comunitară, al reafectării de către anumiți producători comunitari, în 2004, a unor cuptoare, destinate anterior fabricării ferosiliciului, către producția de silicomangan.

73      În această privință, trebuie subliniat că Comisia a analizat impactul reafectării amintite în considerentele (135) și (136) ale regulamentului provizoriu. Aceasta a afirmat că, în pofida costurilor necesare pentru o reorientare a producției, o parte a producției făcuse obiectul unei asemenea reorientări în 2004, pe fondul lipsei de aliaje de mangan pe piața comunitară, în vreme ce oferta de ferosiliciu era suficientă. Comisia a concluzionat că decizia luată de unii producători din industria comunitară de a reduce producția nu a fost una voluntară, ci a fost cauzată de importurile care au făcut obiectul dumpingului, care au împiedicat orice profitabilitate a vânzărilor de ferosiliciu din industria comunitară. În plus, în considerentul (93) al regulamentului provizoriu, aceasta a ajustat, începând cu anul 2005, datele referitoare la capacitatea de producție, care figurează în tabelul cu privire la capacitatea de producție și la utilizarea capacității, pentru a ține seama de reafectarea cuptoarelor.

74      Reclamantele contestă atât considerentul (93), cât și considerentele (135) și (136) ale regulamentului provizoriu.

75      În primul rând, în ceea ce privește argumentul invocat de reclamante, întemeiat pe o eroare de fapt care afectează considerentul (93) al regulamentul provizoriu, Consiliul a explicat, ca răspuns la o întrebare scrisă ce i‑a fost adresată prin intermediul unei măsuri de organizare a procedurii, că producția fusese reorientată la începutul lunii decembrie 2004. De asemenea, acesta a recunoscut în ședință că acele capacități care făcuseră obiectul reorientării nu au putut fi utilizate pentru producția de ferosiliciu în luna decembrie 2004. Prin urmare, trebuie să se constate că cifrele referitoare la capacitatea de producție ar fi trebuit ajustate începând cu 2004, iar nu începând cu 2005. Rezultă că considerentul (93) al regulamentului provizoriu este afectat de o inexactitate materială.

76      Cu toate acestea, Tribunalul nu susține punctul de vedere al reclamantelor în ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din această inexactitate. Astfel, pe de o parte, este necesar să se constate, după cum a arătat Consiliul în ședință, că, ținând seama de faptul că respectiva capacitate de producție a fost redusă abia în luna decembrie 2004, ajustarea globală a capacității menționate pentru tot anul 2004 ar fi reprezentat doar un volum foarte redus, echivalent cu a douăsprezecea parte din ajustarea realizată pentru anul 2005. Pe de altă parte, chiar dacă presupunem că adaptarea capacităților de producție ar fi fost efectuată și pentru anul 2004, situația economică a pieței comunitare a ferosiliciului pentru 2004 ar fi fost următoarea: o creștere a cererii, o creștere a volumului de importuri care fac obiectul unui dumping, o reducere a producției, o reducere nesemnificativă a capacității de producție, o reducere a vânzărilor și a cotelor de piață ale industriei comunitare, o majorare a prețurilor acestora, a marjei de profit și a randamentului investițiilor. Cu alte cuvinte, cu excepția capacității de producție, a producției, a vânzărilor și a cotelor de piață, toți indicatorii economici au arătat o evoluție favorabilă. Desigur, în aceste condiții, este plauzibil ca decizia anumitor producători comunitari de a‑și reorienta producția să fie rezultatul unei alegeri comerciale al cărei obiect este atingerea unui nivel mai ridicat al profitabilității pe piața silicomanganului, iar nu consecința prezenței importurilor care fac obiectul unui dumping pe piața ferosiliciului, care ar fi compromis profitabilitatea industriei comunitare. Cu toate acestea, este de asemenea plauzibil ca decizia anumitor producători comunitari de a‑și reorienta producția să fie luată în considerare nu numai din perspectiva unui nivel mai ridicat al profitabilității pe piața silicomanganului, dar și a prezenței importurilor la prețuri scăzute, al căror volum crescuse deja foarte mult în 2004, și care făcea ca perspectivele de profitabilitate pe piața ferosiliciului să fie mai puțin atractive decât pe piața silicomanganului.

77      În consecință, nu este posibil ca eroarea de fapt care afectează considerentul (93) al regulamentului provizoriu să fi denaturat analiza legăturii de cauzalitate.

78      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul invocat de reclamante, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de instituții, în sensul că acestea au afirmat, în considerentul (136) al regulamentului provizoriu, că reorientarea producției era o reacție la importurile care fac obiectul unui dumping, s‑a stabilit, la punctul (76) de mai sus, că, deși este plauzibil ca reorientarea să fi fost rezultatul unei decizii comerciale prin care se urmărea atingerea unui nivel mai ridicat al profitabilității pe piața silicomanganului, iar nu consecința prezenței importurilor care fac obiectul unui dumping pe piața ferosiliciului, care ar fi compromis profitabilitatea industriei comunitare, este de asemenea plauzibil ca deciziile de reorientare a producției să fi fost motivate nu numai de perspectiva unui nivel mai ridicat al profitabilității pe piața silicomanganului, ci și de prezența unor importuri la prețuri scăzute pe piața ferosiliciului.

79      Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere.

80      Având în vedere cele de mai sus, prima critică trebuie respinsă ca neîntemeiată.

 Cu privire la a doua critică, referitoare la întreruperea producției de către anumiți producători comunitari

–       Argumentele părților

81      Reclamantele susțin că Consiliul nu a ținut seama de efectele, asupra prejudiciului suferit de industria comunitară, ale întreruperii producției, efectuată în mod voluntar de anumiți producători comunitari, și le‑a atribuit în mod eronat importurilor în litigiu.

82      În primul rând, Consiliul ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a refuzat, în considerentul (101) al regulamentului atacat, să țină seama de efectele întreruperii producției operate de Huta Laziska, pentru motivul că evaluarea existenței unei legături de cauzalitate trebuia efectuată la nivelul industriei comunitare în ansamblu și chiar dacă factorul respectiv ar fi influențat performanța industriei comunitare în ansamblu. În această privință, reclamantele observă, în primul rând, că Huta Laziska și‑a încetat producția în mai multe rânduri în perioada analizată din cauza dificultăților în relațiile cu furnizorul de energie, în al doilea rând, că a fost constrânsă să se reorienteze către producția unor produse, precum silicomanganul, cu un consum mai redus de energie și mai rentabile și, în al treilea rând, că, în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1420/2007 al Consiliului din 4 decembrie 2007 de impunere a unei taxe antidumping definitive la importurile de silicomangan originare din Republica Populară Chineză și Kazahstan și de încheiere a procedurii cu privire la importurile de silicomangan originare din Ucraina (JO L 317, p. 5), instituțiile au analizat separat evoluția situației Huta Laziska.

83      În al doilea rând, instituțiile ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că au omis să țină seama de efectele întreruperii producției, efectuată, pe de o parte, de FerroAtlántica SL în perioadele cu un consum mare de energie, în care acest producător și‑a maximizat profitul din vânzarea energiei, și, pe de altă parte, de Vargön Alloys, care a încetat producția de ferosiliciu în perioada de anchetă. În ceea ce privește FerroAtlántica, reclamantele susțin în replică faptul că, în memoriul în apărare, Consiliul a afirmat pentru prima dată că oprirea producției de ferosiliciu în perioadele de vârf ale consumului de energie electrică făcuse parte dintotdeauna din modelul comercial al societății. În plus, această afirmație ar contraveni considerentului (81) al regulamentului atacat, în care Consiliul ar fi afirmat că reducerea producției ca urmare a căderilor de tensiune nu avea loc în mod regulat.

84      Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

–       Aprecierea Tribunalului

85      Prezenta critică privește maniera în care instituțiile au analizat impactul asupra industriei comunitare al întreruperii producției care a avut loc la trei producători comunitari, Huta Laziska, FerroAtlántica și Vargön Alloys.

86      În esență, reclamantele reproșează Consiliului, pe de o parte, că nu a analizat în mod corect, în considerentul (101) al regulamentului atacat, efectele întreruperii producției survenite la Huta Laziska și, pe de altă parte, că a omis să le ia în considerare pe cele survenite la FerroAtlántica și la Vargön Alloys.

87      În primul rând, în ceea ce privește pretinsa eroare vădită de apreciere săvârșită la analizarea situației Huta Laziska, trebuie amintit că, astfel cum a afirmat Consiliul în considerentul (101) al regulamentului atacat, cauza prejudiciului suferit trebuia analizată la nivelul industriei comunitare în ansamblu și că, chiar dacă datele referitoare la acest producător ar putea fi excluse din evaluarea prejudiciului, tendințele observate pentru restul industriei comunitare vor rămâne manifest negative și vor continua să arate un prejudiciu important.

88      În această privință, trebuie să se observe în prealabil, după cum au remarcat reclamantele, că analiza existenței unei legături de cauzalitate nu trebuie să se efectueze neapărat la nivelul industriei comunitare în ansamblu, în așa fel încât nu ar putea fi luat în considerare niciun prejudiciu cauzat unui singur producător comunitar de un alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping. S‑a subliniat deja la punctul 30 de mai sus că, în cadrul analizei de neatribuire avută în vedere la articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, instituțiile trebuie, pe de o parte, să analizeze toți ceilalți factori cunoscuți care cauzează un prejudiciu industriei comunitare, în același timp cu importurile care au făcut obiectul unui dumping, și, pe de altă parte, astfel încât prejudiciul produs de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor respective. Articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază nu precizează că această analiză trebuie să țină seama doar de un prejudiciu cauzat de alți factori industriei comunitare în ansamblu. Având în vedere obiectivul acestei dispoziții, care, după cum se menționează la punctul 31 de mai sus, este de a asigura ca instituțiile să disocieze și să distingă efectele prejudiciabile ale importurilor care au făcut obiectul dumpingului de cele ale celorlalți factori, este posibil ca, în anumite condiții, un prejudiciu cauzat în mod individual unui producător comunitar de un alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping să trebuiască să fie luat în considerare, în măsura în care a contribuit la prejudiciul observat la nivelul industriei comunitare în ansamblu.

89      În continuare, este adevărat că, în considerentul (101) al regulamentului atacat, Consiliul a afirmat, mai puțin detaliat, că o cauză a prejudiciului trebuia analizată la nivelul industriei comunitare în ansamblu, de unde se poate deduce că un factor al prejudiciului care afectează în mod individual un producător comunitar nu poate fi luat niciodată în considerare. Cu toate acestea, contrar celor susținute de reclamante, prejudiciul pe care întreruperea producției l‑a putut cauza Huta Laziska a fost luat în considerare în mod corespunzător. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 87 de mai sus, Consiliul a explicat în respectivul considerent că, chiar dacă datele referitoare la acest producător s‑ar exclude din evaluarea prejudiciului, tendințele observate pentru restul industriei comunitare ar continua să arate un prejudiciu. Or, reclamantele nu intenționează să demonstreze că această din urmă considerație este afectată de o eroare vădită de apreciere. Ele se limitează să afirme că dificultățile întâmpinate de Huta Laziska cu furnizorul său de energie electrică au fost cauza întreruperii producției, ceea ce Consiliul a acceptat să ia în considerare în considerentul (101) al regulamentului atacat.

90      În sfârșit, în ceea ce privește Regulamentul nr. 1420/2007, astfel cum s‑a amintit la punctele 50 și 51 de mai sus, este de competența instituțiilor, în cadrul exercitării puterii lor de apreciere, să analizeze dacă industria comunitară a suferit un prejudiciu și dacă acesta poate fi atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping sau dacă alți factori cunoscuți au contribuit la prejudiciu. Această putere de apreciere trebuie să fie exercitată de la caz la caz, în funcție de toate faptele relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 martie 1990, Gestetner Holdings/Consiliul și Comisia, C‑156/87, Rec., p. I‑781, punctul 43). În orice caz, contrar celor afirmate de reclamante, analiza situației Huta Laziska, în regulamentul atacat, nu diferă prea mult de analiza rezervată acesteia în Regulamentul nr. 1420/2007. Ca și în regulamentul atacat, în Regulamentul nr. 1420/2007 nu există o subdiviziune consacrată Huta Laziska. În plus, ca și în regulamentul atacat, situația Huta Laziska este analizată în cadrul subdiviziunii consacrate impactului evoluției costurilor de producției asupra prejudiciului. O singură diferență poate fi identificată între Regulamentul nr. 1420/2007 și regulamentul atacat. În timp ce în regulamentul atacat Consiliul a admis, în mod ipotetic și numai pentru a exclude orice impact asupra evaluării prejudiciului suferit de industria comunitară în ansamblu, că este posibil ca prejudiciul produs Huta Laziska să fi fost cauzat de litigiul dintre aceasta și furnizorul său de energie electrică, în Regulamentul nr. 1420/2007, a admis că este posibil ca litigiul respectiv, precum și creșterea costurilor energiei electrice să fi avut un impact asupra performanței Huta Laziska, dar că, în ansamblu, evoluția costurilor de producție nu contribuise la prejudiciul suferit de industria comunitară.

91      Rezultă că niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că considerentul (101) al regulamentului atacat este afectat de o eroare vădită de apreciere.

92      În al doilea rând, în ceea ce privește eroarea vădită de apreciere despre care se pretinde că a fost săvârșită la examinarea întreruperii producției survenite la FerroAtlántica și Vargön Alloys, trebuie să se arate, în primul rând, în ceea ce privește FerroAtlántica, că reclamantele au precizat în cadrul ședinței că ele considerau că întreruperea producției de către această societate se aflase la originea unui prejudiciu „pe care și l‑a cauzat singură”, în măsura în care majorarea prețului la energie electrică determinase FerroAtlántica să prefere vânzările de energie în locul vânzărilor de ferosiliciu. Or, trebuie să se constate că unicul document pe care se întemeiază reclamantele pentru a susține această pretinsă eroare vădită de apreciere a instituțiilor este o scrisoare a FerroAtlántica către Euroalliages din 26 februarie 2007. În această scrisoare, FerroAtlántica a explicat că, dat fiind sistemul său tarifar, producția de ferosiliciu era oprită în perioadele de vârf ale consumului de energie electrică și că energia electrică produsă de ea în aceste perioade era revândută. Această scrisoare nu dovedește în niciun fel că FerroAtlántica își întrerupe producția atunci când se majorează prețurile la energie electrică. În consecință, reclamantele nu au prezentat niciun element de natură să demonstreze că reducerea producției de către FerroAtlántica în perioadele de vârf ale consumului de energie electrică contribuise la prejudiciul suferit de întreaga industrie comunitară și că Consiliul ar fi trebuit să o ia în considerare.

93      În al doilea rând, în ceea ce privește Vargön Alloys, reclamantele se limitează să afirme că această societate și‑a încetat producția la jumătatea perioadei de anchetă. Deși reclamantele afirmă, într‑un document anexat la cererea introductivă, că întreruperea este consecința nivelului prețurilor energiei electrice, acestea nu prezintă nicio probă în susținerea acestei afirmații. Prin urmare, reclamantele nu demonstrează în niciun mod că această societate a contribuit la propriul prejudiciu și că nu și‑a întrerupt producția ca o reacție la importurile care fac obiectul unui dumping. În consecință, nu se poate afirma că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a consacrat argumente specifice situației Vargön Alloys.

94      Având în vedere considerațiile de mai sus, prezenta critică a celui de al treilea aspect al primului motiv trebuie respinsă ca neîntemeiată.

 Cu privire la a treia critică, referitoare la utilizarea capacității nominale teoretice de producție

–       Argumentele părților

95      Reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit erori vădite de apreciere și a încălcat articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, precum și dreptul lor la apărare prin faptul că a refuzat să utilizeze capacitatea efectivă de producție în locul capacității nominale teoretice de producție.

96      În primul rând, Consiliul ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât, primo, ar fi ignorat elemente ca reorientarea producției și întreruperea furnizării de energie electrică ce au avut un impact semnificativ asupra factorilor cauzatori ai prejudiciului importanți, cum sunt capacitatea de producție și utilizarea capacității de producție.

97      Secundo, reclamantele observă că este eronat să se afirme, astfel cum procedează Consiliul, că, deși capacitatea efectivă de producție ar fi fost utilizată, tendințele observate în ceea ce privește evoluția capacității de producție și utilizarea capacităților, precum și concluziile referitoare la existența unui prejudiciu ar fi rămas neschimbate. Astfel, chiar dacă presupunem că tendințele observate în ceea ce privește capacitatea de producție și utilizarea capacităților ar fi rămas neschimbate, faptul că, de exemplu, utilizarea capacităților crește de la 50 la 95 % ar fi important, în condițiile în care o asemenea creștere ar însemna că industria comunitară nu este în măsură să satisfacă cererea.

98      Tertio, potrivit reclamantelor, afirmația Consiliului conform căreia capacitatea nominală teoretică de utilizare poate fi folosită deoarece oprirea sau reducerea producției nu a avut loc în mod regulat rezultă dintr‑o eroare de fapt majoră și dintr‑o eroare vădită de apreciere. Pe de o parte, reclamantele susțin că oprirea sau reducerea producției au avut loc în mod regulat și ar fi trebuit să fie luate în considerare. Aceasta ar fi situația opririi producției de către FerroAtlántica în cursul orelor de vârf ale consumului de energie electrică, corespunzătoare modelului său comercial, și, prin urmare, ar fi avut loc în mod regulat. De asemenea, cuptoarele pentru ferosiliciu ar face obiectul unei întrețineri anuale, în timpul căreia nu ar putea fi utilizate. Pe de altă parte, reclamantele susțin că faptul de a calcula capacitatea de producție prin luarea în considerare numai a evenimentelor care au loc în mod regulat constituie o eroare vădită de apreciere. Astfel, atunci când aprovizionarea sa cu energie electrică s‑a redus, Huta Laziska ar fi înregistrat mai multe reduceri importante ale capacității care ar fi împiedicat‑o să producă ferosiliciu, independent de condițiile pieței.

99      În al doilea rând, potrivit reclamantelor, întemeierea analizei legăturii de cauzalitate pe capacitatea nominală teoretică de utilizare, iar nu pe capacitatea efectivă de utilizare, încalcă în mod vădit regula neatribuirii, astfel cum este prevăzută la articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, în măsura în care acest lucru ar determina ascunderea adevăratei cauze a schimbărilor care afectează cifrele referitoare la producție.

100    În al treilea rând, reclamantele susțin că regulamentul atacat încalcă dreptul lor la apărare, întrucât afirmația potrivit căreia, chiar dacă ar fi fost luată în considerare capacitatea efectivă de utilizare, tendințele ar fi rămas neschimbate nu ar fi susținută.

101    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

–       Aprecierea Tribunalului

102    Prin intermediul prezentei critici, reclamantele susțin în esență că, prin utilizarea capacității nominale teoretice de producție, iar nu a capacității efective de producție, instituțiile, în primul rând, au săvârșit erori vădite de apreciere și o eroare de fapt, în al doilea rând, au încălcat articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază și, în al treilea rând, le‑au încălcat dreptul la apărare.

103    În primul rând, în ceea ce privește erorile vădite de apreciere și eroarea de fapt care ar fi fost săvârșite de instituții, trebuie amintit faptul că Comisia a explicat, în considerentele (92) și (93) ale regulamentului provizoriu, că a stabilit capacitatea de producție pe baza capacității nominale teoretice a unităților de producție din industria comunitară, ajustând‑o însă pentru a ține cont de faptul că, în perioada analizată, doi producători comunitari și‑au reorientat o parte din producția de ferosiliciu către producția de alte aliaje feroase. În plus, în considerentul (81) al regulamentului atacat, Consiliul a răspuns criticilor formulate împotriva metodologiei aplicate în considerentul (93) al regulamentului provizoriu și în mod special propunerilor efectuate de anumite persoane interesate, în cadrul procedurii administrative, de a utiliza o cifră care să reflecte oprirea producției pentru întreținere sau ca urmare a căderilor de tensiune. În această privință, Consiliul s‑a referit la anchetă, care, în opinia sa, demonstrase că orice oprire a instalațiilor pentru întreținere sau ca urmare a căderilor de tensiune a fost temporară și nu avut loc în mod regulat în perioada examinată. De asemenea, a explicat că, deși ar fi fost aduse ajustări capacității de producție, evoluția capacității de producție și a utilizării capacităților, precum și concluziile formulate cu privire la existența unui prejudiciu important ar rămâne aceleași.

104    Reclamantele apreciază că aceste considerații sunt afectate de o eroare vădită de apreciere, în special deoarece nu țin seama de întreruperea și de reorientarea producției. Trebuie să se observe că afirmația reclamantelor este imprecisă, din moment ce acestea din urmă nu specifică la ce întreruperi și reorientări fac referire. Presupunând totuși că acestea se referă la evenimente avute în vedere în cadrul examinării celor două critici anterioare, respectiv reorientarea și întreruperea producției survenite la Huta Laziska și întreruperea producției survenită la FerroAtlántica și la Vargön Alloys, se impune mai întâi constatarea că reclamantele nu contestă că decizia din 2004 a Huta Laziska de a‑și reorienta producția de ferosiliciu către producția de silicomangan a fost luată în considerare, în tabelul capacității de producție și al utilizării capacităților care figurează în considerentul (93) al regulamentului provizoriu, prin intermediul unei ajustări a capacităților respective pentru anul 2005 și în perioada de anchetă.

105    În continuare, în ceea ce privește întreruperile de producție survenite la Huta Laziska în 2005 și în 2006, din cauza unui litigiu cu furnizorul său de energie electrică, și la Vargön Alloys în 2006, potrivit reclamantelor, din cauza creșterii costurilor la energie electrică, demersul instituțiilor este nu numai de bun simț, dar și lipsit de orice eroare vădită de apreciere. Astfel, din considerentul (81) al regulamentului atacat rezultă că instituțiile au decis să nu ajusteze cifrele referitoare la capacitatea de producție întrucât întreruperea respectivă era temporară. Abordarea instituțiilor este corectă, din moment ce, pe de o parte, contrar celor susținute de reclamante, din elementele din dosar rezultă că întreruperile respective erau temporare. Pe de altă parte, dacă datele numerice referitoare la capacitatea de producție ar trebui să indice întreruperile temporare ale instalațiilor, precum cele la care se face referire în speță, acestea nu și‑ar mai îndeplini funcția, respectiv de a furniza o indicație cu privire la capacitatea de producție a industriei comunitare, iar nu de a indica variațiile producției reflectate prin datele numerice referitoare la producție. Cu toate acestea, pentru ca abordarea instituțiilor să nu fie afectată de o eroare vădită de apreciere, astfel de opriri temporare ale instalațiilor trebuie luate în considerare în cadrul analizei de neatribuire avute în vedere la articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază.

106    Or, în speță, instituțiile au afirmat, în considerentul (81) al regulamentului atacat, că, deși fuseseră aduse ajustări capacității de producție, concluziile formulate cu privire la existența unui prejudiciu material suferit de industria comunitară ar rămâne aceleași. Cu toate că reclamantele pretind că această afirmație este eronată, ele nu prezintă totuși niciun element pentru a dovedi că aceasta este situația. Ele se limitează să afirme că, deși tendințele observate în ceea ce privește capacitatea de producție și utilizarea capacităților ar fi rămas neschimbate, faptul că, de exemplu, utilizarea capacității crește de la 50 % la 95 % ar fi important, din moment ce o asemenea creștere ar însemna că industria comunitară nu este în măsură să satisfacă cererea. Pe lângă faptul că situația la care se referă reclamantele este pur teoretică, numai faptul că industria comunitară nu este în măsură să satisfacă cererea într‑o situație în care, precum în speță, diferiți indicatori economici arată un prejudiciu suferit de industria comunitară, nu furnizează nicio indicație în ceea ce privește originea acestui prejudiciu și, prin urmare, nu este de natură să demonstreze că prejudiciul respectiv nu a fost cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping.

107    În sfârșit, în ceea ce privește întreruperea producției survenite la FerroAtlántica, s‑a stabilit deja la punctul 92 de mai sus că reclamantele nu prezentaseră niciun element de natură să demonstreze că aceste reduceri de producție, care avuseseră loc regulat, contribuiseră la prejudiciul suferit de industria comunitară în ansamblul său. Dacă, astfel cum subliniază reclamantele, o ajustare a capacității de producție pentru a ține seama de aceste întreruperi ar fi putut determina variația ratei de utilizare a capacității industriei comunitare, demonstrând astfel că aceasta din urmă era mai puțin în măsură să satisfacă cererea, s‑a arătat deja la punctul 106 de mai sus că, într‑o situație în care anumiți indicatori economici arată un prejudiciu cauzat industriei comunitare, numai un asemenea fapt nu este de natură să demonstreze că prejudiciul nu a fost cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping.

108    Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se concluzioneze că niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze existența unor erori vădite de apreciere în ceea ce privește utilizarea capacității nominale teoretice.

109    În al doilea rând, în ceea ce privește încălcarea articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, nu se poate afirma, cum o fac reclamantele, că întemeierea analizei legăturii de cauzalitate pe capacitatea nominală teoretică de utilizare, iar nu pe capacitatea efectivă de utilizare, încalcă în mod vădit regula de neatribuire. Astfel, trebuie să se arate că, deși nu există nicio îndoială că o reafectare a mijloacelor de producție către o altă piață, precum în speță, trebuie să conducă la o ajustare a datelor referitoare la capacitatea de producție, s‑a subliniat deja la punctul 105 de mai sus că datele respective nu trebuiau să indice toate opririle temporare ale instalațiilor de producție, întrucât aceste opriri se reflectă în datele numerice referitoare la producție. În schimb, în astfel de condiții, instituțiile trebuie să asigure respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază și să efectueze o analiză de neatribuire în mod corespunzător care trebuie să disocieze și să distingă prejudiciul cauzat eventual de aceste opriri temporare de producție de prejudiciul cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping.

110    În al treilea rând, în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor, trebuie amintit că din jurisprudența Curții reiese că cerințele care decurg din respectarea dreptului la apărare se impun nu numai în cadrul procedurilor susceptibile să conducă la aplicarea unor sancțiuni, ci și în cazul procedurilor de anchetă care preced adoptarea regulamentelor antidumping, care pot afecta întreprinderile în cauză în mod direct și individual și le pot produce consecințe nefavorabile (Hotărârea Curții din 27 iunie 1991, Al‑Jubail Fertilizer/Consiliul, C‑49/88, Rec., p. I‑3187, punctul 15). În special, întreprinderilor interesate trebuie să li se fi oferit posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate și asupra elementelor de probă reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta (Hotărârea Al‑Jubail Fertilizer/Consiliul, citată anterior, punctul 17).

111    În această privință, trebuie să se arate, astfel cum a remarcat Consiliul, că punctul 80 din documentul de informare finală era în esență identic cu considerentul (81) al regulamentului atacat, în temeiul căruia tendințele ar fi rămas neschimbate, deși capacitatea de producție fusese ajustată. Or, reclamantele nu au solicitat, în observațiile cu privire la documentul de informare finală, să le fie comunicate cifrele care stau la baza acestei afirmații. În consecință, acestea nu pot pretinde că dreptul lor la apărare a fost încălcat.

112    Având în vedere considerațiile de mai sus, prezenta critică trebuie respinsă ca neîntemeiată.

 Cu privire la a patra critică, referitoare la investițiile realizate de industria comunitară în 2005 și în perioada de anchetă

–       Argumentele părților

113    Reclamantele susțin că Consiliul a încălcat regula neatribuirii, astfel cum este prevăzută la articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, în măsura în care ar fi omis să țină seama în regulamentul atacat de efectele unor investiții importante realizate de industria comunitară în 2005 și în perioada de anchetă, reprezentând, în această din urmă perioadă, peste o treime din pierderile totale ale industriei comunitare. În această privință, reclamantele subliniază că instituțiile au menționat, în considerentul (99) al regulamentului provizoriu, că industria comunitară investise aproximativ 10 milioane de euro în 2005 și aproximativ 6 milioane de euro în perioada de anchetă, investiții destinate modernizării echipamentului de producție. Potrivit reclamantelor, ținând seama în special de amploarea investițiilor menționate în raport cu profitabilitatea industriei, efectele acestor investiții ar fi trebuit examinate chiar dacă se depreciau pe termen lung și indiferent de răspunsul la întrebarea dacă a se conforma cu legislația imperativă privind mediul constituia un prejudiciu pe care industria comunitară și l‑a provocat singură.

114    În primul rând, Consiliul, susținut de interveniente, răspunde că reclamantele exagerează amploarea investițiilor și efectul acestora asupra profitabilității. Investițiile totale realizate în perioada de anchetă nu ar putea fi comparate cu pierderile totale înregistrate în aceeași perioadă. Potrivit Consiliului, întrucât investițiile în discuție erau investiții în echipamentul de producție care s‑au amortizat în mulți ani, numai o mică parte a investițiilor realizate în 2005 și în perioada de anchetă influențase profitul. În al doilea rând, întrucât investițiile ar fi fost realizate pentru a se conforma cu o legislație imperativă privind mediul, acestea nu ar putea fi considerate un prejudiciu „autoprovocat”. În al treilea rând, s‑ar fi ținut seama de efectul investițiilor respective asupra indicatorilor de prejudiciu în considerentele (99), (100) și (109) ale regulamentului provizoriu, precum și în considerentul (82) al regulamentul atacat. În al patrulea rând, reclamantele nu ar fi prezentat niciun element care să permită să se demonstreze că instituțiile ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când au concluzionat că investițiile în discuție nu constituiau un prejudiciu „autoprovocat”.

–       Aprecierea Tribunalului

115    Reclamantele susțin, în esență, că instituțiile au încălcat articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, din moment ce acestea din urmă ar fi omis să țină seama de efectele unor investiții importante realizate de industria comunitară în 2005 și în perioada de anchetă, care reprezintă, în timpul anchetei, peste o treime din pierderile totale ale industriei comunitare.

116    În această privință, trebuie să se arate, astfel cum au remarcat reclamantele, că, din considerentul (99) al regulamentului provizoriu rezultă că au fost realizate investiții importante în 2005 și în perioada de anchetă. Totuși, aceste investiții nu au făcut obiectul niciunei analize de neatribuire, nici de către Comisie, în regulamentul provizoriu, nici de către Consiliu, în regulamentul atacat. Astfel, contrar celor susținute de Consiliu, regulamentele respective nu conțin nicio considerație în ceea ce privește problema dacă investițiile amintite constituie sau nu constituie un prejudiciu „autoprovocat”. Or, ținând seama de sumele pe care le reprezintă, și anume aproximativ 10 milioane de euro în 2005 și aproximativ 6 milioane de euro în perioada de anchetă, investițiile respective sunt de natură să fi contribuit la prejudiciul suferit de industria comunitară. În consecință, trebuie să se constate că instituțiile au încălcat articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază prin faptul că au omis să disocieze și să distingă efectele investițiilor menționate de cele ale importurilor care fac obiectul unui dumping.

117    Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele Consiliului. În primul rând, contrar celor susținute de acesta din urmă, faptul că investițiile au fost realizate pentru a se conforma cu o legislație imperativă privind mediul nu permitea instituțiilor să se sustragă de la obligația de a efectua o analiză de neatribuire. Este irelevant dacă prejudiciul este sau nu este calificat drept prejudiciu „autoprovocat”, în condițiile în care investițiile erau de natură să fi afectat industria comunitară și în care articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază interzicea instituțiilor să atribuie un prejudiciu care nu trebuia să fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping.

118    În al doilea rând, se constată, astfel cum remarcă Consiliul, că investițiile totale realizate în perioada de anchetă nu pot fi comparate cu pierderile înregistrate în aceeași perioadă. Totuși, nu este mai puțin adevărat că instituțiile au omis să realizeze în mod corespunzător o analiză de neatribuire în ceea ce privește investițiile.

119    Deși Consiliul a încălcat regula neatribuirii avută în vedere la articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, o astfel de încălcare nu justifică anularea regulamentului atacat decât dacă poate să pună în discuție legalitatea acestuia, invalidând în întregime analiza instituțiilor referitoare la legătura de cauzalitate (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 2004, Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, T‑35/01, Rec., p. II‑3663, punctul 167). Or, reclamantele nu au invocat niciun argument în această privință.

120    Tribunalul apreciază că această încălcare nu afectează legalitatea regulamentului atacat. Astfel, după cum observă Consiliul, investițiile în discuție erau investiții în echipament de producție, amortizate în mai mulți ani și din care numai o parte a influențat profitabilitatea industriei comunitare în 2005 și în perioada de anchetă. În această privință, ca răspuns la o întrebare scrisă care i‑a fost adresată de Tribunal, prin intermediul unei măsuri de organizare a procedurii, Consiliul a precizat, pe baza unor date numerice și a unor explicații precise, că investițiile realizate în 2005 erau răspunzătoare, în cel mai rău caz, de 4,7 % din pierderea profitabilității industriei comunitare observate în 2005. În consecință, nu se poate considera că investițiile respective au contribuit în mod semnificativ la prejudiciul suferit de industria comunitară în 2005 și în perioada de anchetă.

121    Rezultă că încălcarea constatată nu poate repune în discuție legalitatea regulamentului atacat și că prezenta critică trebuie respinsă, precum și al treilea aspect al primului motiv în întregime.

c)     Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, referitor la incidența creșterii costului materiilor prime

 Argumentele părților

122    Reclamantele afirmă că instituțiile nu au ținut seama în mod corespunzător de incidența creșterii costului materiilor prime asupra prejudiciului suferit de industria comunitară, săvârșind astfel erori vădite de apreciere.

123    În primul rând, Consiliul ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere afirmând, în considerentul (99) al regulamentului atacat, că creșterea costurilor de producție observată în sectorul de aliaje avea loc la scară mondială, având, prin urmare, aceeași incidență asupra sectorului la nivel mondial. În opinia reclamantelor, deși costurile de producție pot crește la nivel mondial, o asemenea creștere nu are aceeași incidență peste tot în lume.

124    Astfel, primo, Consiliul nu ar fi ținut seama de faptul că producătorii comunitari suportau de la început costuri de producție mai ridicate decât restul producătorilor mondiali. Potrivit reclamantelor, chiar și atunci când producătorii se confruntă cu o creștere similară a costurilor de producție, cei care suportă costuri de bază mai ridicate suferă un prejudiciu mai important și mai repede decât ceilalți. În consecință, în opinia reclamantelor, contrar celor afirmate de Consiliu în regulamentul atacat, un producător dintr‑o țară terță nu va fi obligat în mod necesar să își majoreze prețurile în aceeași măsură ca un producător comunitar care se confruntă cu aceeași creștere de costuri, din moment ce, pentru un anumit preț de vânzare, producătorul dintr‑o țară terță beneficiază de un nivel mai ridicat al profitabilității inițiale.

125    Or, mai întâi, instituțiile ar fi dispus de informații care demonstrau că producătorii comunitari aveau costuri structurale de producție a ferosiliciului mai ridicate decât cele ale producătorilor din țările vizate de procedura antidumping. Reclamantele solicită Tribunalului să dispună prezentarea acestor informații. În continuare, reclamantele ar fi prezentat, în cursul procedurii administrative, elemente prin care urmăreau să demonstreze că, în 2005 și în perioada de anchetă, prețurile la ferosiliciul din Comunitate erau cele mai ridicate din lume, iar costurile de producție suportate de industria comunitară depășeau aceste prețuri în creștere. În sfârșit, reclamantele arată că, în 2005 și în perioada de anchetă, atunci când costurile industriei comunitare au crescut în mod considerabil, au scăzut prețurile pe toate piețele mondiale din cauza reducerii consumului. Deși industria comunitară practica prețurile cele mai ridicate din lume, aceasta ar fi suferit pierderi, în 2005 și în perioada de anchetă, din cauza creșterii costurilor sale de producție.

126    Secundo, reclamantele susțin că instituțiile nu au ținut seama de faptul că, deși prețurile practicate pe toate piețele erau echivalente la nivel macroeconomic, ținând seama de disparitățile microeconomice, producătorii comunitari continuau să fie mai afectați de creșterile costului intrărilor decât producătorii din țările vizate de ancheta antidumping. Astfel, pe de o parte, majoritatea producătorilor stabiliți în țările respective ar fi integrați în mod vertical, ceea ce i‑ar proteja de volatilitatea prețurilor pe piețele mondiale, și niciun producător comunitar nu ar fi integrat în mod vertical în mod comparabil. Pe de altă parte, producătorii comunitari nu ar beneficia de aceleași economii de scară cu producătorii situați în țările vizate de ancheta antidumping. De exemplu, Erdos Xijin Kuangye Co., Ltd, unul dintre producătorii de ferosiliciu chinezi, ar dispune de o capacitate de producție de aproape două ori mai mare decât cea a tuturor producătorilor comunitari laolaltă. Costul de producție pentru fiecare unitate ar fi în general redus în țările terțe.

127    În al doilea rând, instituțiile ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere afirmând, în considerentul (132) al regulamentului provizoriu, ca răspuns la argumentul potrivit căruia creșterea costurilor de producție ar fi cauzat un prejudiciu, că prețurile la energie au crescut peste tot în lume, în unele cazuri chiar într‑o proporție mult mai ridicată decât în Europa. Astfel, respectarea cerinței de neatribuire nu ar fi asigurată de simpla comparație a prețurilor la energia electrică peste tot în lume sau în țările vizate de ancheta antidumping cu cele practicate în Europa. În opinia reclamantelor, instituțiile aveau obligația să identifice impactul creșterii prețurilor la energie electrică asupra industriei comunitare și să îl distingă de impactul importurilor de ferosiliciu. Mai precis, primo, instituțiile nu ar fi luat în considerare nici datele Eurostat și nici propriile anchete referitoare la piața energiei electrice din Comunitate, care ar fi demonstrat, toate, o creștere substanțială a costurilor la energie în statele membre în care erau stabiliți producătorii comunitari de ferosiliciu. Secundo, întrucât prețurile la energie electrică variază considerabil în cadrul Uniunii, instituțiile ar fi trebuit să compare cifrele reale ale producătorilor comunitari cu cele ale producătorilor stabiliți în țările vizate de ancheta antidumping. Tertio, nivelul prețurilor la energie electrică la scară mondială ar fi irelevant, numai creșterea prețurilor la energie electrică din țările producătoare de ferosiliciu în raport cu cele ale industriei comunitare fiind pertinentă. Quarto, potrivit reclamantelor, deși este posibil ca prețurile la energie în țările terțe să fi crescut, acestea au rămas totuși inferioare celor suportate de industria comunitară, ceea ce a permis producătorilor de ferosiliciu stabiliți în țările terțe să continue să realizeze profituri, în timp ce industria comunitară înregistra pierderi.

128    În al treilea rând, în considerentul (92) al regulamentului atacat, Consiliul ar fi săvârșit o eroare vădită în interpretarea documentului de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Analysis of economic indicators of the EU metals industry: the impact of raw materials and energy supply on competitiveness” („Analiza indicatorilor economici ai industriei metalurgice comunitare: impactul materiilor prime și al alimentării cu energie asupra competitivității”, denumit în continuare „documentul de lucru al Comisiei”), pe care s‑ar fi întemeiat pentru a respinge argumentul potrivit căruia industria comunitară ar suferi din cauza absenței competitivității structurii sale de costuri. Or, potrivit reclamantelor, acest document indică în mod clar că industria metalurgică comunitară este supusă unei presiuni în creștere din partea concurenților, a căror structură a costurilor de producție este diferită. În mod special, documentul ar dovedi că vânzările efectuate de producătorii comunitari de feroaliaje a căror producție necesită un consum mai mare de energie, și anume siliciul și ferosiliciul, sunt vulnerabile din cauza absenței competitivității în ceea ce privește costurile.

129    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

 Aprecierea Tribunalului

130    Prezentul aspect al primului motiv privește maniera în care instituțiile au analizat impactul creșterii costului materiilor prime asupra prejudiciului suferit de industria comunitară. În esență, reclamantele susțin că au fost săvârșite trei erori vădite de apreciere. În opinia acestora, erorile amintite afectează considerentele (92) și (99) ale regulamentului atacat, precum și considerentul (132) al regulamentului provizoriu.

131    În primul rând, în ceea ce privește considerentul (99) al regulamentului atacat, trebuie amintit că respectivul considerent are următorul cuprins:

„În ceea ce privește creșterea costurilor, industria comunitară susține că creșterile de costuri observate în sectorul de aliaje au loc în general la scară mondială, prin urmare, având aceeași incidență asupra sectorului la nivel mondial. O analiză asupra evoluției prețurilor în perioada examinată arată că anumite prețuri au crescut (energia electrică, cuarțit și pasta de electrozi). Cu toate acestea, ancheta a demonstrat că, deși aceste creșteri erau compensate parțial prin creșterea prețului de vânzare, prezența importurilor la preț scăzut care au făcut obiectul dumpingului nu a permis industriei comunitare să repercuteze total aceste creșteri de costuri în prețurile sale de vânzare.”

132    Reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere afirmând că creșterea costurilor de producție observată în sectorul aliajelor avea loc la scară mondială, având, prin urmare, aceeași incidență asupra sectorului la nivel mondial.

133    În această privință, trebuie să se observe că, contrar celor susținute de reclamante, Consiliul nu a afirmat nicidecum, în considerentul (99) al regulamentului atacat, că creșterea costurilor de producție observată în sectorul de aliaje are loc la scară mondială, având, prin urmare, aceeași incidență asupra sectorului la nivel mondial. Din textul acestui considerent rezultă în mod clar că Consiliul s‑a limitat să reproducă această afirmație astfel cum fusese formulată de industria comunitară.

134    În plus, Consiliul nu s‑a întemeiat în niciun mod pe această afirmație a industriei comunitare pentru a justifica acea constatare, formulată deja în considerentul (133) al regulamentului provizoriu, potrivit căreia creșterea costurilor de producție nu a întrerupt legătura de cauzalitate dintre importurile care au făcut obiectul dumpingului și prejudiciu. Astfel, în considerentul (99) al regulamentului atacat, Consiliul a luat act de creșterea anumitor costuri de producție, însă a concluzionat că respectiva creștere a fost numai parțial compensată de creșterea prețului din cauza prezenței importurilor care au făcut obiectul unui dumping. Cu alte cuvinte, în opinia Consiliului, deși este cert că a existat într‑adevăr o creștere a costurilor de producție, prejudiciul suferit de industria comunitară a rezultat nu din această creștere, ci din imposibilitatea de a repercuta total respectiva creștere în prețurile de vânzare din cauza prezenței importurilor în litigiu.

135    Or, reclamantele nu invocă niciun argument de natură să demonstreze că, procedând astfel, Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere, din moment ce acestea se limitează la a încerca să demonstreze că era eronat să se afirme că creșterea costurilor a avut aceeași incidență la nivel mondial. În consecință, trebuie respins argumentul reclamantelor referitor la considerentul (99) al regulamentului atacat, fără a fi necesar să se dispună prezentarea vreunor documente.

136    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la considerentul (132) al regulamentului provizoriu, trebuie să se amintească faptul că Comisia a constatat în acest considerent, pe de o parte, că costurile energiei electrice constituiau o parte semnificativă din costurile de producție ale produsului în cauză și, pe de altă parte, că ancheta a arătat că prețurile la energie au crescut peste tot în lume, inclusiv în țările în cauză, în unele cazuri chiar într‑o proporție mult mai ridicată decât în Uniune. În considerentul (133) al regulamentului provizoriu, Comisia a apreciat că, în acest context, problema energiei nu poate întrerupe legătura de cauzalitate dintre importurile care au făcut obiectul dumpingului și prejudiciul suferit de industria comunitară.

137    Reclamantele contestă aceste considerații pentru motivul că, pentru a se conforma cu regula neatribuirii, avută în vedere la articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, Comisia nu s‑ar fi putut limita să afirme, în general și nesusținut, că prețurile la energie au crescut peste tot în lume, în unele cazuri chiar într‑o proporție mult mai ridicată decât în Uniune. Cele două motive invocate de reclamante în susținerea acestei afirmații nu sunt însă convingătoare.

138    Astfel, pe de o parte, reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să analizeze datele Eurostat, precum și rezultatele propriilor anchete referitoare la piața energiei electrice, care ar demonstra, în opinia acestora, că prețurile la energie crescuseră mai mult în statele membre în care sunt stabiliți producătorii comunitari. Reclamantele nu prezintă totuși niciun element de probă în susținerea acestei afirmații.

139    Pe de altă parte, reclamantele susțin că Comisia ar fi trebuit să realizeze o comparație a datelor numerice referitoare la producătorii comunitari și la producătorii‑exportatori vizați de procedura de anchetă. Reclamantele nu prezintă totuși niciun element prin care să demonstreze că o asemenea comparație numerică ar fi fost de natură să confirme că creșterea costului energiei în Comunitate se aflase la originea prejudiciului suferit de industria comunitară. Prin urmare, argumentul reclamantelor referitor la considerentul (132) al regulamentului provizoriu trebuie respins.

140    În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la considerentul (92) al regulamentului atacat, trebuie să se arate că Consiliul a analizat în acesta problema competitivității industriei comunitare și a documentului de lucru al Comisiei, care ar dovedi, potrivit reclamantelor, absența competitivității industriei comunitare din cauza costurilor ridicate pe care trebuie să le suporte. În considerentul menționat, Consiliul a apreciat că Comisia nu formula în acest document nicio concluzie privind o eventuală absență a competitivității sectorului european de feroaliaje. Dimpotrivă, potrivit Consiliului, acest document de lucru indică faptul că producătorii de feroaliaje se confruntă cu importuri crescânde din partea țărilor terțe, precum China, Rusia, Ucraina, Brazilia și Kazahstan, ceea ce poate deveni o amenințare pentru viabilitatea pe termen lung a industriei europene de feroaliaje dacă nu sunt asigurate cu rapiditate condiții de concurență echitabile cu concurenții din țări terțe.

141    Reclamantele apreciază că Consiliul a săvârșit o eroare de lectură a acestui document de lucru. În special, reclamantele consideră că Comisia a confirmat în acest document că vânzările comunitare de ferosiliciu erau vulnerabile având în vedere absența competitivității acestora în ceea ce privește costurile.

142    În această privință, trebuie subliniat, astfel cum au remarcat reclamantele, că documentul de lucru al Comisiei dovedește faptul că industria metalurgică comunitară a fost supusă unei presiuni în creștere din partea concurenților a căror structură a costurilor de producție este diferită și care beneficiază de un acces la materiile prime și/sau la energie la un cost mai redus.

143    Cu toate acestea, Tribunalul nu susține interpretarea reclamantelor în ceea ce privește vulnerabilitatea producătorilor comunitari de ferosiliciu din cauza structurii costurilor acestora. Astfel, reclamantele fac trimitere la un fragment din documentul de lucru, potrivit căruia „producătorii comunitari de feroaliaje, în special de siliciu și de ferosiliciu, se confruntă cu o creștere a importurilor din țări terțe, precum China, Rusia, Ucraina, Brazilia și Kazahstan”, precizând că, „[c]u excepția instituirii fără întârziere a unor condiții echitabile cu concurenții din țări terțe, capacitatea industriei comunitare de feroaliaje de a se menține pe termen lung ar putea fi amenințată”. Or, nu reiese nici din modul de redactare și nici din contextul acestor fraze că vânzările comunitare de ferosiliciu sunt vulnerabile având în vedere absența competitivității producătorilor comunitari în ceea ce privește costurile. Pe de o parte, ar fi contrar bunului‑simț să se interpreteze trimiterea la instituirea unor condiții echitabile cu concurenții din țări terțe ca implicând că producătorii comunitari sunt vulnerabili din cauza structurii costurilor pe care le suportă. Este mult mai rezonabil să se presupună că Comisia a înțeles să se refere la prețurile anormal de scăzute practicate de producătorii‑exportatori din țări terțe. Pe de altă parte, Comisia a menționat, la sfârșitul alineatului care conține trimiterea respectivă, măsurile antidumping cu privire la feromolibden, ceea ce urmărește să dovedească faptul că, atunci când Comisia a menționat instituirea unor condiții echitabile cu concurenții din țările terțe, făcea trimitere la eventuala adoptare a unor măsuri antidumping.

144    Prin urmare, trebuie să se considere că niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că Consiliul a efectuat o interpretare eronată a documentului de lucru al Comisiei în considerentul (92) al regulamentului atacat și a săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește impactul structurii costurilor de producție suportate de industria comunitară asupra prejudiciului suferit de aceasta din urmă.

145    Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

d)     Cu privire la al cincilea aspect al primului motiv, referitor la efectele reducerii cererii în 2005

 Argumentele părților

146    Reclamantele afirmă că considerentul (81) al regulamentului provizoriu este afectat de o eroare vădită de apreciere, care constă în faptul că acesta prevede că consumul comunitar de ferosiliciu a rămas constant în perioada analizată, cu excepția anilor 2003 și 2004, când a crescut cu 6 % ca urmare a unei cereri excepțional de mari din partea industriei oțelului. În acest mod, Consiliul a analizat în mod greșit impactul evoluției cererii și a atribuit în mod eronat reducerea prețurilor importurilor în litigiu, cu încălcarea articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază.

147    Astfel, potrivit reclamantelor, consumul comunitar nu a rămas constant în perioada analizată. Reclamantele arată că, între 2004 și 2005, consumul comunitar a scăzut cu 4,4 %. Această reducere a cererii ar fi fost expresia unei stagnări, apoi a unei scăderi a cererii, care ar fi afectat negativ într‑o mare măsură prețurile practicate în Comunitate. În această privință, reclamantele susțin că, pe o piață transparentă și concurențială, cum este cea a ferosiliciului, prețurile sunt stabilite în primul rând de fluctuațiile cererii și ofertei mondiale, precum și, într‑o anumită măsură, de costurile de producție. În perioadele de cerere crescută și/sau de ofertă redusă, prețurile ar crește, în timp ce, în perioadele de cerere redusă și/sau de ofertă crescută, prețurile ar scădea, ceea ce ar fi fost recunoscut în mod expres de Tribunal în Hotărârea Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, punctul 27 de mai sus, cu privire la un alt feroaliaj, siliciul. Astfel, prețurile la ferosiliciu ar fi scăzut în Comunitate, în timp ce costurile de producție suportate de producătorii comunitari ar fi depășit prețurile pieței, implicând, în consecință, pierderi semnificative pentru industria comunitară.

148    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

 Aprecierea Tribunalului

149    Prin intermediul prezentului aspect al primului motiv, reclamantele contestă, în esență, evaluarea realizată de instituții a incidenței evoluției cererii în perioada analizată. Acestea apreciază că, printre altele, considerentul (81) al regulamentului provizoriu este afectat de o eroare vădită de apreciere.

150    Este necesar să se amintească faptul că în considerentul (81) al regulamentului provizoriu există un tabel care conține datele numerice referitoare la consumul comunitar pentru perioada analizată, precum și următorul comentariu al Comisiei: „[c]onsumul comunitar de ferosiliciu a rămas constant în perioada avută în vedere, cu excepția lui 2003 și 2004, când a crescut cu 6 % ca urmare a unei cereri excepțional de mari din partea industriei oțelului”. Trebuie să se sublinieze de asemenea că, în considerentul (124) al regulamentului provizoriu, Comisia a arătat, în cadrul analizei de neatribuire, după cum urmează:

„[…] consumul aparent de FeSi pe piața comunitară, cu excepția lui 2004, a rămas constant în perioada examinată. Prin urmare, prejudiciul important suferit de industria comunitară nu poate fi atribuit unei reduceri a cererii pe piața comunitară.”

151    Reclamantele consideră că aceste afirmații sunt eronate, în condițiile în care consumul comunitar nu a rămas constant în perioada analizată, ci a scăzut cu 4,4 % între 2004 și 2005.

152    În această privință, trebuie să se arate mai întâi, astfel cum a remarcat Consiliul, că reclamantele nu contestă exactitatea datelor numerice care figurează în considerentul (81) al regulamentului provizoriu. După cum observă Consiliul, litigiul dintre părți privește numai interpretarea acestor date.

153    În continuare, trebuie să se constate că reclamantele denaturează considerațiile formulate de Comisie în considerentul (81) al regulamentului provizoriu. Astfel, contrar celor susținute de reclamante, Comisia nu s‑a limitat la a afirma că consumul comunitar rămăsese constant, ci a subliniat că acesta crescuse între 2003 și 2004 datorită creșterii cererii din partea industriei siderurgice. În plus, din considerentul (124) al regulamentului provizoriu rezultă că aceasta a ținut seama de variația consumului în 2004, în cadrul analizei de neatribuire, însă a apreciat că, în pofida acestei variații, consumul trebuia considerat constant în mod global, ceea ce însemna că prejudiciul suferit de industria comunitară nu putea fi atribuit unei reduceri a cererii pe piața comunitară. Prin urmare, este necesar să se conchidă că Comisia și‑a îndeplinit obligația la care este supusă în temeiul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază, și anume de a disocia și de a distinge prejudiciul cauzat în mod specific de reducerea cererii sau de modificările configurării consumului.

154    În sfârșit, niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că constatarea Comisiei din considerentul (124) al regulamentului provizoriu constituie o eroare vădită de apreciere. Astfel, reclamantele se limitează să propună interpretarea lor în ceea ce privește cifrele prezentate în considerentul (81) al regulamentului provizoriu, însă nu explică în niciun mod în ce măsură interpretarea acestor cifre, astfel cum este propusă de instituții, constituie o eroare vădită de apreciere. În această privință, este necesar să se arate că este plauzibil, după cum afirmă reclamantele, că diminuarea consumului comunitar cu 4,4 %, observată între 2004 și 2005, a avut o influență negativă asupra prețurilor practicate în Comunitate. Cu toate acestea, este de asemenea plauzibil să se interpreteze cifrele prezentate în considerentul (81) al regulamentului provizoriu astfel cum le interpretează instituțiile, și anume indicând o cerere relativ constantă pe întreaga perioadă de anchetă, caz în care variațiile observate în 2004 și în 2005 se pot interpreta ca indicând o cerere excepțional de mare a industriei siderurgice în 2004, urmată de o întoarcere la normal în 2005. În această ultimă ipoteză, este legitim să se considere că prejudiciul suferit de industria comunitară, astfel cum apare în raport cu datele referitoare la întreaga perioadă analizată, nu poate fi atribuit variațiilor de consum din 2004 și din 2005. În aceste condiții, trebuie să se considere că reclamantele nu demonstrează că instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere.

155    În consecință, al cincilea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

e)     Cu privire la al șaselea aspect al primului motiv, referitor la efectele importurilor din alte țări terțe

 Argumentele părților

156    Reclamantele susțin că instituțiile au încălcat regula neatribuirii, întrucât nu ar fi ținut seama în mod corespunzător de efectele importurilor din alte țări terțe decât cele vizate de procedura de anchetă (denumite în continuare „celelalte țări terțe”). Reclamantele arată că Comisia s‑a limitat la a afirma în regulamentul provizoriu, astfel cum atestă regulamentul atacat, că incidența importurilor din alte țări terțe nu putea fi considerată semnificativă în raport cu volumul și cu prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping, ceea ce nu ar fi suficient pentru a asigura respectarea principiului neatribuirii.

157    Astfel, potrivit reclamantelor, deși, în considerentele (116), (118) și (120) ale regulamentului provizoriu, instituțiile au identificat anumite efecte ale importurilor din celelalte țări terțe, acestea nu le‑au izolat pentru a efectua o atribuire corectă a cauzelor prejudiciului. În primul rând, în considerentul (116) al regulamentului provizoriu, Comisia ar fi arătat că prețurile importurilor din aceste țări terțe erau inferioare cu 2,3-5,7 % celor practicate de industria comunitară. Or, o marjă de subcotare de nivel comparabil ar fi justificat în Regulamentul nr. 1420/2007 instituirea taxelor antidumping. În al doilea rând, în considerentele (118) și (120) ale regulamentului provizoriu, în mod special cu privire la importurile din Islanda și din Venezuela, Comisia ar fi confirmat că importurile respective au avut un efect negativ asupra situației industriei comunitare. Or, instituțiile ar fi obligate să ia în considerare efectele cumulate ale tuturor importurilor prejudiciabile din țări terțe, precum și ale tuturor celorlalți factori cunoscuți ai prejudiciului, și să nu atribuie efectele respective importurilor în litigiu.

158    În replică, reclamantele adaugă că Consiliul a ignorat faptul că o mare parte a creșterii volumului de importuri care fac obiectul unui dumping era destinată să acopere „golul” de pe piața comunitară rămas ca urmare a retragerii anumitor producători din țări terțe în perioada analizată.

159    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

 Aprecierea Tribunalului

160    Prin intermediul prezentului aspect al primului motiv, reclamantele contestă, în esență, evaluarea efectuată de instituții a incidenței importurilor din celelalte țări terțe asupra prejudiciului suferit de industria comunitară. Acestea apreciază, printre altele, că considerentele (116), (118) și (120) ale regulamentului provizoriu sunt afectate de o eroare vădită de apreciere, în sensul că Comisia ar fi identificat în acestea anumite efecte ale importurilor amintite, însă nu le‑ar fi izolat în mod corect.

161    Trebuie amintit că, în considerentul (116) al regulamentului provizoriu, Comisia a constatat că, per ansamblu, importurile din toate celelalte țări terțe au scăzut în perioada analizată cu aproximativ 45 % și cota lor de piață a înregistrat o scădere de la 54,8 % la 30 %, că, în aceeași perioadă, prețurile acestor importuri au crescut cu 7 % și că prețul mediu al acestor importuri a fost mai ridicat decât cel al importurilor care fac obiectul unui dumping în perioada analizată și inferioare celor practicate de industria comunitară, respectiv cu 2,3-5,7 % în aceeași perioadă. În considerentele (117)-(120) ale aceluiași regulament, Comisia a analizat impactul importurilor din Norvegia, din Islanda, din Brazilia și, respectiv, din Venezuela asupra prejudiciului. Aceasta a considerat că nici importurile din Brazilia și nici importurile din Norvegia nu au contribuit la prejudiciul suferit de industria comunitară. În schimb, Comisia a concluzionat că importurile din Islanda și din Venezuela au avut efect asupra situației negative a industriei comunitare, dar nu se poate considera că acest efect a avut o importanță apreciabilă în comparație cu volumul și cu prețurile importurilor care au făcut obiectul dumpingului. În considerentul (121) al regulamentului provizoriu, Comisia a dedus din elementele prezentate în considerentele (116)-(120) ale aceluiași regulament că importurile din alte țări terțe nu au contribuit în mod semnificativ la prejudiciul suferit de industria comunitară.

162    Argumentele invocate de reclamante nu sunt de natură să demonstreze că acest raționament constituie o eroare vădită de apreciere.

163    În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantelor referitor la considerentul (116) al regulamentului provizoriu, trebuie să se constate că acestea se limitează la a afirma că o marjă de subcotare de 2,3-5,7 % a justificat în Regulamentul nr. 1420/2007 instituirea taxelor antidumping, ceea ce ar demonstra că nu se putea concluziona de către Comisie că importurile din alte țări terțe nu au contribuit la prejudiciu.

164    În această privință, primo, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 90 de mai sus, pe de o parte, este de competența instituțiilor, în cadrul exercitării puterii lor de apreciere, să examineze dacă industria comunitară a suferit un prejudiciu și dacă acesta se poate atribui importurilor care au făcut obiectul dumpingului sau dacă alți factori cunoscuți au contribuit la prejudiciu și, pe de altă parte, că această putere de apreciere trebuie exercitată de la caz la caz, în funcție de toate faptele pertinente. În orice caz, trebuie să se observe că, în Regulamentul nr. 1420/2007, marja de subcotare pe baza căreia au fost instituite măsurile antidumping era de 4,5 %. În acest regulament, Consiliul nu s‑a referit la intervalul menționat de reclamante. În plus, într‑o manieră mai semnificativă, în Regulamentul nr. 1420/2007, Consiliul s‑a întemeiat pe mai multe alte considerații pentru a concluziona în sensul necesității adoptării acestor măsuri. Prin urmare, nu se poate deduce nicio concluzie din faptul că, în Regulamentul nr. 1420/2007, Consiliul a calculat o marjă de subcotare de 4,5 %, pe de o parte, și a instituit măsuri antidumping, pe de altă parte.

165    Secundo, trebuie să se observe, astfel cum a remarcat Consiliul, că, în considerentul (116) al regulamentului provizoriu, Comisia nu s‑a referit la marja de subcotare a importurilor din alte țări terțe, ci a menționat că prețul importurilor respective era mai redus decât cel al industriei comunitare în perioada analizată. Or, s‑a arătat deja la punctul 65 de mai sus că subcotarea este un concept juridic avut în vedere la articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de bază, în temeiul căruia instituțiile realizează o comparație a prețurilor comunitare cu prețurile ajustate ale importurilor, astfel încât să obțină o marjă de subcotare exprimată în procente. În consecință, nu se poate efectua nicio analogie între o marjă de subcotare și o simplă comparație a prețurilor.

166    Tertio, constatarea Comisiei referitoare la nivelul prețurilor este doar un element al unui raționament mai amplu dezvoltat în considerentul (116) al regulamentului provizoriu. Deși nivelul prețurilor importurilor din alte țări terțe în raport cu nivelul prețurilor comunitare poate constitui un element prin care să se demonstreze că importurile respective au contribuit la prejudiciul suferit de industria comunitară, nu se poate face totuși abstracție de alte elemente ale raționamentului Comisiei care au determinat‑o să nu ia în considerare o asemenea contribuție. Astfel, Comisia a constatat că cotele de piață ale importurilor respective se reduseseră în perioada analizată și că, în aceeași perioadă, prețurile acestora au fost majorate și au fost întotdeauna mai ridicate decât prețurile importurilor care fac obiectul unui dumping. Rezultă, astfel cum a arătat Consiliul, că este imposibil, presupunând că nu a crescut consumul, ca importurile din alte țări terțe să fi ocupat în mod colectiv cotele de piață în defavoarea industriei comunitare, spre deosebire de importurile care fac obiectul unui dumping.

167    Rezultă că niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că considerentul (116) al regulamentului provizoriu este afectat de o eroare vădită de apreciere.

168    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la considerentele (118) și (120) ale regulamentului provizoriu, trebuie să se observe că reclamantele nu contestă constatarea Comisiei potrivit căreia, deși importurile din Islanda și din Venezuela au avut un efect negativ asupra situației industriei comunitare, nu se poate considera că acest efect a avut o importanță apreciabilă în comparație cu volumul și cu prețurile importurilor care au făcut obiectul dumpingului. Ele se limitează să afirme că instituțiile ar fi trebuit să efectueze o analiză a efectelor cumulate ale importurilor din alte țări terțe, precum și o analiză colectivă a tuturor celorlalți factori cunoscuți ai prejudiciului.

169    Primo, în ceea ce privește analiza efectelor cumulate ale importurilor din alte țări terțe, trebuie să se arate că, spre deosebire de cele susținute de reclamante, o asemenea analiză a fost efectuată de Comisie. Această analiză este prima dintre cele trei etape ale examinării impactului importurilor din alte țări terțe. Astfel, într‑o primă etapă, Comisia a prezentat, în considerentul (116) al regulamentului provizoriu, evoluția indicatorilor economici referitori la totalitatea importurilor din alte țări terțe. Așa cum s‑a menționat la punctul 166 de mai sus, ținând seama de această evoluție, nu se poate considera că importurile din alte țări terțe au ocupat în mod colectiv cotele de piață în defavoarea industriei comunitare. Într‑o a doua etapă, Comisia a examinat, în considerentele (117)-(120) ale regulamentului provizoriu, dacă efectele individuale ale importurilor din Norvegia, din Islanda, din Brazilia și din Venezuela erau de natură să fi cauzat prejudiciul. Astfel cum s‑a explicat la punctul 161 de mai sus, Comisia a concluzionat că, în mod individual, importurile din Islanda și din Venezuela au avut un efect negativ asupra situației industriei comunitare, dar nu s‑a putut considera că acest efect a avut o importanță apreciabilă în comparație cu volumul și cu prețurile importurilor care au făcut obiectul dumpingului. Într‑o a treia etapă, Comisia a dedus concluziile din primele două etape ale raționamentului său și a constatat, în mod logic, în considerentul (121) al regulamentului provizoriu, că importurile din alte țări terțe nu au contribuit la prejudiciu.

170    Secundo, în ceea ce privește analiza colectivă a tuturor celorlalți factori cunoscuți ai prejudiciului, s‑a explicat deja, la punctul 47 de mai sus, că trebuia să se încheie analiza criticilor invocate de reclamante în ceea ce privește analiza individuală a fiecăruia dintre ceilalți factori cunoscuți înainte de a se putea stabili dacă era necesară o asemenea analiză colectivă. Această problemă va fi examinată la punctele 204-215 de mai jos.

171    În consecință, niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că considerentele (118) și (120) ale regulamentului provizoriu sunt afectate de o eroare vădită de apreciere.

172    În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul referitor la „golul” rămas pe piața comunitară ca urmare a retragerii anumitor producători din alte țări terțe, invocat pentru prima dată în replică, se impune constatarea că acesta nu urmărește să dovedească faptul că instituțiile au evaluat în mod greșit prejudiciul cauzat de importurile din alte țări terțe, ci urmărește să demonstreze că importurile care fac obiectul unui dumping nu au cauzat un prejudiciu industriei comunitare, întrucât acestea au înlocuit importurile din alte țări terțe. Prin urmare, acesta nu prezintă o legătură strânsă cu motivul invocat inițial în cerere și nu constituie o dezvoltare a acestuia. Rezultă că, în măsura în care nu se întemeiază pe elemente de drept sau de fapt evidențiate în cursul procedurii, argumentul respectiv trebuie să fie considerat un motiv nou în sensul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 5 februarie 1997, Petit‑Laurent/Comisia, T‑211/95, Rec., p. II‑57, punctele 43-45). Prin urmare, acesta trebuie respins ca inadmisibil.

173    Având în vedere considerațiile de mai sus, al șaselea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat în parte și inadmisibil în parte.

f)     Cu privire la al șaptelea aspect al primului motiv, referitor la absența competitivității producătorilor comunitari înainte ca orice dumping prejudiciabil să aibă loc

 Argumentele părților

174    Reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat regula neatribuirii, astfel cum este avută în vedere la articolul 3 alineatul (7) din regulamentului de bază, întrucât, în considerentele (93) și (94) ale regulamentului atacat, acesta a respins argumentul potrivit căruia majoritatea producătorilor comunitari erau deja nerentabili înainte ca orice dumping prejudiciabil să aibă loc, pentru motivul că industria comunitară ar fi fost rentabilă în mod global în 2004. În această privință, reclamantele susțin că trei dintre cei șase producători comunitari aveau deja deficit în 2003 și toți, cu excepția FerroAtlántica, prezentau deficit în cursul anului 2004 – un „an deosebit de prosper” pentru industria de feroaliaje. Prin urmare, profitabilitatea globală de 3 % a industriei comunitare în 2004 ar fi putut fi atribuită în întregime FerroAtlántica. În plus, cu toate că în 2004 performanța globală a industriei comunitare a fost mai ridicată decât în 2003 și aceasta din urmă a majorat prețurile cu 10 %, cinci dintre cei șase producători ar fi înregistrat o înrăutățire a situației lor pentru motive care nu au legătură cu importurile care fac obiectul unui dumping. Instituțiile ar fi trebuit să țină seama cel puțin de acest fapt, întrucât ar fi important pentru explicarea evoluției prejudiciului producătorilor comunitari și ar evidenția în mod clar absența competitivității industriei comunitare, în special în ceea ce privește structura costurilor sale. Acest lucru ar fi confirmat de reorientarea și de reducerea producției efectuate de industria comunitară începând cu 2004, în pofida creșterii consumului și a profitabilității vânzărilor de ferosiliciu.

175    În esență, Consiliul, susținut de interveniente, observă că, deși reclamantele pretind că instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere declarând că industria comunitară era rentabilă în 2003 și în 2004, acestea nu contestă cifrele marjelor de profit înaintea impozitelor menționate în considerentul (94) al regulamentului atacat. În plus, Consiliul susține că trimiterea reclamantelor la situația diferitor producători comunitari în 2003 și în 2004 nu permite demonstrarea existenței unei erori vădite. În primul rând, evaluarea prejudiciului și a legăturii de cauzalitate ar trebui să fie realizată printr‑o examinare a situației industriei comunitare în general, iar nu a situației diferitor producători ai Comunității. În al doilea rând, faptul că trei producători comunitari, care reprezentau împreună între 24-28 % din producția comunitară totală, se aflau într‑o situație de deficit în 2003 nu înseamnă că întreaga industrie comunitară suferea din cauza absenței competitivității. În al treilea rând, Consiliul observă că anul 2004 se caracterizează printr‑o scădere a cotei de piață a industriei comunitare, printr‑o scădere cu 2 % a vânzărilor acesteia din urmă în raport cu 2003, printr‑o creștere a importurilor care fac obiectul unui dumping, precum și a cotei lor de piață și printr‑o reducere a prețurilor acestora, ceea ce ar însemna că anumiți producători comunitari sufereau deja, în 2004, efectele negative ale importurilor care fac obiectul unui dumping, chiar dacă, global, industria comunitară și‑a mărit profiturile.

 Aprecierea Tribunalului

176    Prin intermediul prezentului aspect al primului motiv, reclamantele critică faptul că, în considerentele (93) și (94) ale regulamentului atacat, Consiliul a respins argumentul potrivit căruia industria comunitară era deja nerentabilă înainte ca orice dumping prejudiciabil să aibă loc.

177    Trebuie amintit că, în considerentul (94) al regulamentului atacat, ca răspuns la acest argument, Consiliul a explicat că, astfel cum demonstrează considerentul (97) al regulamentului provizoriu, industria comunitară era rentabilă în 2003, cu marja de profit înainte de impozitare de 2,3 %, care a crescut la 2,7 % în 2004, și că au fost înregistrate pierderi în 2005 și în perioada de anchetă.

178    Deși reclamantele nu contestă, după cum arată Consiliul, datele numerice care figurează în considerentul (97) al regulamentului provizoriu, date care arată că industria comunitară era rentabilă global în 2003 și în 2004, acestea reproșează în schimb instituțiilor că nu au ținut seama de situația individuală a trei dintre cei șase producători comunitari în 2003 și de situația a cinci dintre cei șase producători comunitari în 2004.

179    În această privință, trebuie să se arate că reclamantele își întemeiază argumentele pe date numerice care demonstrează că cinci dintre cei șase producători comunitari au înregistrat pierderi în 2004. Aceste date numerice nu sunt contestate de Consiliu. În plus, reclamantele afirmă că trei dintre cei șase producători comunitari erau nerentabili în 2003. Deși reclamantele nu invocă niciun element de probă în susținerea acestei afirmații, Consiliul confirmă în înscrisuri că aceasta era situația.

180    În acest context, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 88 de mai sus, contrar celor afirmate de Consiliu, analiza existenței unei legături de cauzalitate nu trebuie să se efectueze neapărat la nivelul industriei comunitare în ansamblu, în așa fel încât nu ar putea fi luat în considerare niciun prejudiciu cauzat unui singur producător comunitar de un alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping. Un prejudiciu cauzat individual unui producător comunitar de un alt factor în afara importurilor care fac obiectul unui dumping trebuie luat în considerare, din moment ce acesta a contribuit la prejudiciul identificat pentru industria comunitară în ansamblul său.

181    În măsura în care datele prezentate de reclamante indică efectiv că anumiți producători nu înregistrau profit în 2003 și în 2004, instituțiile erau obligate să evalueze impactul acestei situații asupra prejudiciului suferit de industria comunitară în ansamblul său, ceea ce acestea nu au făcut. Rezultă că instituțiile nu și‑au îndeplinit obligația de a efectua o analiză de neatribuire și, prin urmare, au încălcat articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază.

182    Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctul 119 de mai sus, este necesar să se demonstreze că o asemenea încălcare este în măsură să afecteze legalitatea regulamentului atacat, invalidând în întregime analiza instituțiilor referitoare la legătura de cauzalitate. În speță, reclamantele trebuie să dovedească, așadar, că situația specială a unei părți din producătorii comunitari în 2003 și în 2004 s‑a aflat la originea prejudiciului suferit de industria comunitară în ansamblul său sau a contribuit la acest prejudiciu. Acestea trebuie să demonstreze totodată că pierderile înregistrate de cinci dintre cei șase producători comunitari nu au fost consecința importurilor care fac obiectul unui dumping.

183    În scopul acestei demonstrații, reclamantele afirmă că lipsa profitabilității a cinci dintre cei șase producători comunitari în 2004 era o consecință a absenței competitivității acestora din urmă, fapt confirmat de reorientarea și de reducerea producției efectuate de industria comunitară începând cu 2004, în pofida creșterii consumului și a profitabilității vânzărilor de ferosiliciu. Tribunalul consideră însă că este posibilă o altă interpretare a datelor referitoare la anul 2004. Astfel, trei producători comunitari, care reprezentau împreună între 24-28 % din producția comunitară totală, se aflau într‑o situație de deficit în 2003, iar cinci producători înregistrau pierderi în 2004. Or, trebuie să se observe, astfel cum a remarcat Consiliul, că, în pofida creșterii consumului, anul 2004 se caracterizează printr‑o scădere a cotei de piață a industriei comunitare, printr‑o scădere cu 2 % a vânzărilor acesteia din urmă în raport cu 2003, printr‑o creștere a importurilor care fac obiectul unui dumping, precum și a cotei lor de piață și printr‑o reducere a prețurilor acestora, ceea ce poate însemna că anumiți producători comunitari sufereau deja, în 2004, efectele negative ale importurilor care fac obiectul unui dumping, chiar dacă, global, industria comunitară și‑a mărit profiturile.

184    Din moment ce deficitul pe care l‑au înregistrat anumiți producători comunitari în 2003 și în 2004 a fost cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping, nu este posibil ca încălcarea constatată la punctul 181 de mai sus să invalideze legalitatea regulamentului atacat.

185    Având în vedere considerațiile de mai sus, al șaptelea aspect al primului motiv trebuie respins.

g)     Cu privire la al optulea aspect al primului motiv, în măsura în care acesta privește circumstanțele proprii producătorilor

 Argumentele părților

186    Reclamantele susțin că instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere și au încălcat articolul 3 alineatul (7) din regulamentul de bază în condițiile în care acestea ar fi refuzat să efectueze o examinare a factorilor care au cauzat în mod individual un prejudiciu producătorilor comunitari, având totodată și o incidență asupra industriei comunitare în ansamblul său, deși producătorii respectivi erau puțin numeroși, iar situația lor economică era foarte diferită.

187    Astfel, în primul rând, reclamantele subliniază, în ceea ce privește Huta Laziska, că, în 2004, aceasta și‑a reorientat o parte a producției de ferosiliciu către producția de silicomangan pentru a‑și crește profitabilitatea. Ar fi urmat o scădere a producției de ferosiliciu a acestei societăți, precum și o reducere a vânzărilor de ferosiliciu către clienți independenți. Ținând seama de reducerea producției și de costurile fixe neschimbate, în 2004, costurile sale de producție per tonă ar fi crescut cu aproximativ 17 %, iar pierderile sale ar fi mai mult decât triple, fără ca acest lucru să aibă legătură cu importurile. Cu toate acestea, cifra de afaceri realizată de la clienți independenți ar fi crescut. În 2005, Huta Laziska ar fi început să își reducă producția, înainte de a‑i pune capăt, în perioada de anchetă, în urma unui litigiu cu furnizorul său de energie electrică. În consecință, vânzările sale ar fi scăzut, iar costurile de producție pentru fiecare unitate ar fi crescut în mod semnificativ, ceea ce ar fi implicat o reducere a profitabilității și o diminuare a cotei de piață.

188    În al doilea rând, în ceea ce privește OFZ, reclamantele observă, mai întâi, că, în 2004, aceasta a reafectat sau a concediat 47 % din personalul său, ceea ce înseamnă că nu a fost în măsură să se adapteze cererii în creștere. În plus, OFZ ar fi reorientat o parte a producției sale de ferosiliciu către producția de silicomangan pentru a‑și crește profitabilitatea. Din acest motiv, vânzările către clienți independenți ar fi scăzut cu 19 %. Totuși, întrucât era lider pe piață, aceasta ar fi reușit să limiteze reducerea cifrei sale de afaceri la 11 %, în pofida creșterii cu 14 % a costurilor de producție, care ar fi rezultat în parte din existența unor costuri fixe, deși producția ar fi fost redusă. În continuare, reclamantele afirmă că, în 2005, OFZ a făcut obiectul unei restructurări, ceea ce i‑ar fi permis să își reducă costurile de producție și să își mărească profitabilitatea. În acest scop, ar fi fost necesar să își reducă provizoriu vânzările și cotele de piață.

189    În al treilea rând, în ceea ce privește TDR – Metalurgija d.d., reclamantele susțin că, în 2004, aceasta și‑a mărit volumul de vânzări către clienți independenți cu un procentaj mai ridicat decât cererea, producția sa a crescut și a beneficiat de prețuri mai ridicate prin mărirea cifrei de afaceri realizate de la clienții independenți. Totuși, din cauza unei creșteri generale cu 12 % a costurilor de producție, nu ar fi ajuns să redevină rentabilă. Atunci când piața s‑a deteriorat, în 2005, TDR nu ar fi fost în măsură să acopere rezultatele negative realizate în cursul anului 2004, un „an deosebit de prosper”.

190    În al patrulea rând, în ceea ce privește Vargön Alloys, reclamantele susțin că, în 2004, aceasta și‑a mărit volumul de vânzări către clienții independenți cu un procentaj mai ridicat decât cererea, producția sa a crescut și aceasta a beneficiat de prețuri mai ridicate prin mărirea cifrei de afaceri realizate de la clienții independenți. Totuși, costurile sale de producție ar fi înregistrat o creștere cu 15 %. Reclamantele susțin că, potrivit instituțiilor, Vargön Alloys ar fi suferit pierderi suplimentare de 45 %. Deși instituțiile nu au furnizat nicio explicație în această privință, este clar că această evoluție ar trebui atribuită unor probleme proprii acestei societăți, iar nu importurilor în litigiu. Între 2004 și 2005, Vargön Alloys și‑ar fi redus la jumătate producția de ferosiliciu din cauza creșterii prețului la energia electrică. În plus, în perioada de anchetă, aceasta ar fi reorientat o parte a producției sale de ferosiliciu în scopul creșterii profitabilității, ceea ce ar fi determinat o scădere a vânzărilor de ferosiliciu și a cotei de piață.

191    În al cincilea rând, în ceea ce privește FerroPem SAS și FerroAtlántica, reclamantele susțin că, între 2003 și 2004, FerroPem și‑a redus vânzările de ferosiliciu către clienții independenți, însă producția sa a crescut, iar stocurile sale s‑au diminuat, ceea ce ar demonstra că FerroPem a mărit valoarea aferentă utilizării captive. Potrivit reclamantelor, rezultă că cifra de afaceri realizată de FerroPem de la clienți independenți a scăzut. În plus, întrucât costurile de producție au crescut în același timp cu 24 %, ar fi logic ca profitabilitatea FerroPem să se fi diminuat în mod semnificativ. În urma creșterii prețurilor la energie electrică, FerroAtlántica ar fi încetat producția în timpul orelor în care consumul era la cel mai ridicat nivel, permițând astfel departamentului său însărcinat cu energia electrică să realizeze profituri mai ridicate. În plus, achiziția FerroPem ar fi generat cheltuieli de restructurare pentru cele două societăți. Acestea din urmă nu ar mai fi realizat cele mai bune performanțe de pe piață prin creșterea vânzărilor între 2004 și 2005, în timp ce consumul global în Comunitate ar fi fost în scădere. În ceea ce privește anul 2005 și perioada anchetei, departamentul venezuelean al FerroAtlántica ar fi mărit exporturile către Comunitate. Grupul FerroAtlántica în ansamblu ar fi realizat performanțe foarte bune și nu pare să fi suferit vreun prejudiciu. Potrivit reclamantelor, în orice caz, un astfel de prejudiciu nu poate fi atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping.

192    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

 Aprecierea Tribunalului

193    Prin intermediul celui de al optulea aspect al primului motiv, reclamantele critică în special faptul că instituțiile au omis să țină seama de factorii care au cauzat în mod individual un prejudiciu producătorilor comunitari, având totodată și un impact asupra industriei comunitare în ansamblul său.

194    S‑a stabilit deja, la punctul 88 de mai sus, că, contrar celor afirmate de Consiliu, analiza existenței unei legături de cauzalitate nu trebuie să se efectueze neapărat la nivelul industriei comunitare în ansamblu, așa încât nu orice prejudiciu cauzat unui singur producător comunitar de un alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping ar putea fi luat în considerare. Un prejudiciu cauzat în mod individual unui producător comunitar de un alt factor decât importurile care fac obiectul unui dumping trebuie luat în considerare, în măsura în care acesta a contribuit la prejudiciul identificat pentru industria comunitară în ansamblul său.

195    Cu toate acestea, trebuie să se precizeze că necesitatea de a lua în considerare factorii care au cauzat în mod individual un prejudiciu unui producător atunci când aceștia au contribuit la prejudiciul cauzat industriei comunitare în ansamblul său nu înseamnă în speță că instituțiile erau obligate să analizeze sistematic situația individuală a fiecărui producător comunitar.

196    În această privință, trebuie să se constate că argumentele invocate de reclamante nu sunt de natură să demonstreze că situația individuală a producătorilor comunitari s‑a aflat la originea prejudiciului suferit de industria comunitară în ansamblul său sau, cel puțin, că a contribuit la acesta.

197    Astfel, în primul rând, în ceea ce privește argumentele referitoare la situația Huta Laziska, acestea sunt, în esență, identice cu unele dintre cele invocate prin intermediul celui de al treilea aspect al prezentului motiv. Or, s‑a constatat că aceste argumente erau neîntemeiate. Rezultă că aceste argumente trebuie să fie de asemenea respinse ca neîntemeiate în cadrul examinării prezentului aspect.

198    În al doilea rând, în ceea ce privește situația OFZ, elementele de fapt descrise de reclamante urmăresc să demonstreze că această societate a făcut obiectul unei restructurări, ceea ce ar fi contribuit la prejudiciul suferit de industria comunitară. Or, s‑a constatat deja, în cadrul examinării celui de al treilea aspect al prezentului motiv, că reorientarea producției, inclusiv în cazul OFZ, a fost luată în considerare de instituții. În plus, dacă este posibil ca situația descrisă de reclamante pentru anii 2004 și 2005 să fi contribuit efectiv la prejudiciu, este de asemenea plauzibil, astfel cum arată Consiliul, ca o astfel de situație să fi fost cauzată de prezența importurilor la prețuri scăzute pe piața comunitară. Prin urmare, nu se poate considera că reclamantele demonstrează că situația OFZ a contribuit la prejudiciul suferit de industria comunitară.

199    În al treilea rând, în ceea ce privește situația TDR, faptele prezentate de reclamante urmăresc să demonstreze că prejudiciul suferit de această societate are legătură cu creșterea costurilor sale de producție. În măsura în care o asemenea afirmație a fost deja respinsă în cadrul examinării celui de al patrulea aspect al prezentului motiv, trebuie să se respingă în același mod argumentele referitoare la situația TDR invocate în cadrul prezentului aspect ca neîntemeiate.

200    În al patrulea rând, în ceea ce privește situația Vargön Alloys, reclamantele se referă la o reorientare a producției puse în aplicare de această societate, precum și la creșterea costurilor sale de producție. Întrucât argumentele referitoare la incidența acestor factori asupra prejudiciului suferit de industria comunitară au fost respinse deja în cadrul examinării celui de al treilea și a celui de al patrulea aspect ale prezentului motiv, trebuie să se respingă de asemenea argumentele referitoare la situația Vargön Alloys invocate în cadrul prezentului aspect.

201    În al cincilea rând, în ceea ce privește situația FerroPem și a FerroAtlántica, trebuie să se arate că reclamantele descriu o situație economică global pozitivă pentru aceste societăți și nu demonstrează în ce măsură o astfel de situație ar fi putut contribui la prejudiciul suferit de industria comunitară. În consecință, argumentele referitoare la situația acestor două societăți nu pot fi admise.

202    Rezultă că al optulea aspect al primului motiv, în măsura în care privește circumstanțele proprii producătorilor, trebuie respins ca neîntemeiat.

203    Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, primul, al doilea, al patrulea și al cincilea aspect ale primului motiv, primele trei critici ale celui de al treilea aspect al primului motiv, precum și al optulea aspect al primului motiv, în măsura în care privește analiza individuală a factorilor prejudiciului, trebuie respinse ca neîntemeiate. De asemenea, al șaselea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat în parte și inadmisibil în parte. În sfârșit, trebuie să se arate că încălcările constatate în cadrul examinării celei de a patra critici a celui de al treilea aspect al primului motiv, precum și în cadrul celui de al șaptelea aspect al acestui motiv nu sunt de natură să justifice anularea regulamentului atacat.

3.     Cu privire la lipsa unei analize colective a factorilor prejudiciului (primul și al optulea aspect ale primului motiv)

a)     Argumentele părților

204    Prin intermediul primului aspect al primului motiv, reclamantele susțin că abordarea Consiliului este vădit inadecvată, în condițiile în care acesta ar fi analizat dacă alți factori, priviți individual, au fost cauza prejudiciului suferit de industria comunitară, deși o analiză a impactului colectiv al celorlalți factori era necesară în speță. Astfel, în primul rând, numeroși alți factori ar fi avut un impact asupra industriei comunitare, iar această industrie nu ar fi suferit decât un prejudiciu redus. În al doilea rând, producătorii comunitari s‑ar afla individual în situații foarte diferite. În al treilea rând, mai multe părți la procedura antidumping ar fi subliniat în cursul procedurii amintite că alți factori, priviți împreună, explicau prejudiciul material suferit de industria comunitară.

205    Prin intermediul celui de al optulea aspect al primului motiv, reclamantele susțin că instituțiile ar fi trebuit să evalueze în mod colectiv impactul altor factori cunoscuți în afara importurilor care fac obiectul unui dumping. Astfel, potrivit reclamantelor, dacă numai unul dintre acești factori, privit separat, nu este suficient să întrerupă legătura de cauzalitate dintre importurile vizate de procedura de anchetă și prejudiciu, ansamblul acestor factori o pot întrerupe. Or, dacă ar fi fost realizată o asemenea analiză în speță, aceasta ar fi confirmat că prejudiciul suferit de industria comunitară își avea originea în evoluția costurilor și a pieței și nu a fost cauzat de importurile vizate de procedura de anchetă.

206    Astfel, în primul rând, reclamantele explică faptul că nu era legitim să atribuie evoluția prețurilor în 2005 și în perioada de anchetă – respectiv prețuri mai scăzute decât în 2004 cu 15 % în 2005 și cu 6 % în perioada de anchetă – importurilor vizate de procedura de anchetă, din moment ce evoluția menționată s‑ar integra într‑o reechilibrare generală a prețurilor pieței în raport cu 2004. Astfel, potrivit reclamantelor, reducerea prețurilor este consecința logică a unei reduceri mondiale a cererii în 2005. Or, într‑o perioadă de reducere a cererii, ar fi previzibil ca producătorii comunitari să sufere o pierdere din profituri, ceea ce ar însemna că existența doar a unor profituri reduse nu ar fi suficientă pentru demonstrarea unui prejudiciu.

207    În al doilea rând, reclamantele subliniază legătura strânsă dintre creșterea costurilor de producție și pierderea profitabilității. Acestea susțin astfel că reducerea profiturilor în 2005, în urma reducerii pieței, a fost agravată și de creșterea costurilor, care ar fi afectat deja serios profitabilitatea producătorilor comunitari în 2004. Acest lucru ar fi avut efectul „bulgărelui de zăpadă” în ceea ce privește creșterea costurilor de producție și pierderea profiturilor, efect care ar fi fost întreținut de scăderea producției. Reclamantele mai subliniază că, în 2005 și în perioada de anchetă, costurile de producție ale industriei comunitare au depășit prețurile pieței, chiar dacă prețurile amintite erau în 2005 cele mai ridicate din lume. În plus, reclamantele susțin că creșterea costurilor de producție a rezultat mai întâi din costurile mai ridicate ale materiilor prime, apoi, din pierderea suferită de economiile de scară ca urmare a reducerii sau a reorientării producției și, în sfârșit, din alți factori fără nicio legătură cu importurile în litigiu.

208    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

209    Trebuie amintit mai întâi că s‑a stabilit deja, la punctul 43 de mai sus, că o analiză colectivă a factorilor prejudiciului putea fi necesară în anumite condiții, în special atunci când instituțiile au concluzionat, pentru alți numeroși factori ai prejudiciului în afara importurilor care fac obiectul unui dumping, că aceștia au contribuit la prejudiciu, dar că acest impact nu putea fi considerat în mod individual semnificativ.

210    În speță, în considerentele (115)-(136) ale regulamentului provizoriu și în considerentele (87)-(101) ale regulamentului atacat, instituțiile au analizat în mod individual alți 12 factori ai prejudiciului în afara importurilor care obiectul unui dumping, și anume importurile din Norvegia, din Islanda, din Brazilia și, respectiv, din Venezuela, concurența unui alt producător comunitar, evoluția cererii, performanțele la export ale industriei comunitare, fluctuația ratei de schimb, costurile de producție, reorientarea producției, modul în care erau stabilite prețurile la ferosiliciu și competitivitatea industriei comunitare. Instituțiile au concluzionat că niciunul dintre acești factori nu contribuiseră în mod individual la prejudiciul suferit de industria comunitară, cu excepția importurilor din Islanda și din Venezuela, al căror impact nu a fost totuși considerat semnificativ.

211    Or, analiza dezvoltată la punctele 49-203 de mai sus a permis să se stabilească faptul că analiza individuală a factorilor prejudiciului nu era afectată de o eroare vădită, cu excepția totuși a doi factori, avuți în vedere în cadrul examinării celei de a patra critici a celui de al treilea aspect și a celui de al șaptelea aspect al primului motiv, pe care instituțiile au omis să îi analizeze, dar pentru care reclamantele nu prezintă dovada faptului că ar fi contribuit în speță la prejudiciul suferit de industria comunitară. Prin urmare, din cele de mai sus trebuie să se concluzioneze că instituțiile au putut, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, să nu efectueze o analiză colectivă a altor factori ai prejudiciului în afara importurilor care fac obiectul unui dumping.

212    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentele invocate de reclamante prin intermediul primului aspect al primului motiv. În primul rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe observațiile formulate de alte părți la procedura antidumping în cursul procedurii de anchetă, acesta trebuie respins ca inadmisibil, în condițiile în care reclamantele nu dezvoltă, în esență, niciun argument, ci se limitează la a face trimitere la observațiile altor părți la procedura antidumping, pe care le anexează la cerere. În această privință, trebuie să se amintească faptul că, potrivit articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut, și potrivit articolului 44 alineatul (1) literele (c) și (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, orice cerere introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului, concluziile reclamantului și expunerea sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, chiar din textul cererii introductive (Hotărârea Tribunalului din 6 mai 1997, Guérin automobiles/Comisia, T‑195/95, Rec., p. II‑679, punctul 20, și Hotărârea Tribunalului din 3 februarie 2005, Chiquita Brands și alții/Comisia, T‑19/01, Rec., p. II‑315, punctul 64). Deși cuprinsul cererii introductive poate fi susținut și completat, cu privire la aspecte specifice, prin trimiteri la extrase din înscrisurile anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care trebuie să figureze în cererea introductivă (Ordonanța Tribunalului din 21 mai 1999, Asia Motors și alții/Comisia, T‑154/98, Rec., p. II‑1703, punctul 49).

213    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că producătorii se aflau în mod individual în situații foarte diferite, trebuie să se constate că acest argument este, în esență, identic cu argumentele invocate prin intermediul celui de al optulea aspect, în măsura în care privește circumstanțele proprii producătorilor. Întrucât s‑a decis că acest aspect trebuia respins ca neîntemeiat, argumentul nu poate contribui la demonstrarea faptului că o analiză colectivă a altor factori ai prejudiciului în afara importurilor care fac obiectul unui dumping era necesară în speță.

214    În mod similar, această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentele invocate de reclamante prin intermediul celui de al optulea aspect al primului motiv. Astfel, aceste argumente sunt în esență identice cu anumite argumente invocate prin intermediul celor de al treilea, al patrulea și al cincilea aspect ale primului motiv. Întrucât s‑a decis, în cadrul examinării acestor aspecte, că argumentele menționate erau neîntemeiate, acestea din urmă nu pot contribui la demonstrarea faptului că o analiză colectivă a altor factori ai prejudiciului în afara importurilor care fac obiectul unui dumping era necesară în speță.

215    În consecință, primul și al optulea aspect ale primului motiv trebuie respinse, în măsura în care se bazează pe lipsa unei analize colective a factorilor prejudiciului, ca neîntemeiate. În plus, având în vedere această concluzie, primul aspect al primului motiv trebuie de asemenea respins, în măsura în care se întemeiază pe o eroare de drept în ceea ce privește obligația de a efectua o analiză colectivă a diferitor factori ai prejudiciului.

B –  Cu privire la al doilea motiv, referitor la existența unui interes comunitar

1.     Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, referitor la evoluția creșterii prețurilor la ferosiliciu ulterior perioadei de anchetă

a)     Argumentele părților

216    În primul rând, reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit în mod vădit o eroare de interpretare a articolului 6 alineatul (1) din regulamentul de bază [devenit articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009]. Astfel, în considerentul (106) al regulamentului atacat, Consiliul ar fi invocat această dispoziție în mod eronat pentru a susține că, la aprecierea interesului comunitar, nu trebuia să se țină seama de evoluția ulterioară perioadei de anchetă. Or, articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază s‑ar aplica numai aprecierii dumpingului și a prejudiciului. Articolul 21 din regulamentul de bază (devenit articolul 21 din Regulamentul nr. 1225/2009), cu privire la interesul comunitar, nu conține nicio limitare în timp. Astfel, criteriul interesului Comunității ar fi un criteriu prospectiv, așa încât aplicarea acestuia nu ar putea fi, prin definiție, limitată la date care privesc o perioadă care se încheie înainte de începutul anchetei. În plus, instituțiile ar lua în considerare în mod obișnuit informații ulterioare perioadei de anchetă, precum în Regulamentul nr. 1420/2007, de exemplu. În plus, Tribunalul ar fi explicat, în Hotărârea din 14 noiembrie 2006, Nanjing Metalink/Consiliul (T‑138/02, Rec., p. II‑4347, punctul 59), că interzicerea luării în considerare a unor elemente ulterioare perioadei de anchetă urmărea să asigure ca elementele pe care se întemeiază stabilirea dumpingului și a prejudiciului să nu fie influențate de comportamentul producătorilor interesați în urma deschiderii procedurii antidumping. Acest raționament nu s‑ar aplica însă în cazul aprecierii interesului comunitar, întrucât acesta din urmă nu poate face obiectul unor manipulări efectuate de părți la anchetă.

217    În al doilea rând, reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere afirmând, în considerentul (106) al regulamentului atacat, că, întrucât costurile de producție crescuseră în lunile care au urmat perioadei de anchetă, situația industriei comunitare nu se îmbunătățise astfel încât instituirea unor măsuri antidumping să nu se mai justifice, în pofida evoluției creșterii prețurilor la ferosiliciu. Potrivit reclamantelor, deși se constată că principalele costuri de producție a ferosiliciului au continuat să crească după perioada de anchetă, amploarea acestei creșteri a costurilor a fost mai redusă decât cea a creșterii prețurilor la ferosiliciu. Astfel, în timp ce prețurile la ferosiliciu ar fi crescut cu 50 % între perioada de anchetă și adoptarea regulamentului atacat, prețul la energie electrică, principalul cost de producție, ar fi crescut cu aproximativ 4 % în cursul celui de al doilea semestru al anului 2007. Acest lucru ar fi permis producătorilor comunitari să depășească pragul de 5 % al marjei de profit, considerat rezonabil în regulamentul atacat. Ulterior, producătorii comunitari ar fi reînceput să producă ferosiliciu.

218    În al treilea rând, în replică, reclamantele afirmă că Consiliul nu a motivat în mod corespunzător respingerea argumentelor și a elementelor de probă pe care acestea le invocaseră în cadrul anchetei antidumping pentru a demonstra că majorarea prețurilor la ferosiliciu ulterioară perioadei de anchetă a fost mai importantă decât creșterea costurilor.

219    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

220    În cadrul examinării prezentului aspect al celui de al doilea motiv, este necesar în primul rând să se stabilească dacă Consiliul a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat, în considerentul (106) al regulamentului atacat, că articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază este aplicabil în cazul constatării existenței unui interes al Comunității în instituirea unor măsuri antidumping, ceea ce implică faptul că informații ulterioare perioadei de anchetă nu pot fi utilizate în mod normal în scopul acestei constatări.

221    O interpretare literală și teleologică atât a articolului 6 alineatul (1), cât și a articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază [devenit articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009] permite să se concluzioneze că, contrar celor afirmate de Consiliu în considerentul (106) al regulamentului atacat, articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază nu este aplicabil în cazul constatării existenței unui interes al Comunității, astfel cum se prevede la articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază, ceea ce înseamnă că date cu privire la o perioadă mai recentă decât perioada de anchetă pot fi luate în considerare în cadrul acestei constatări.

222    Astfel, trebuie să se amintească faptul că articolul 6 din regulamentul de bază este intitulat „Anchetă”. Articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că ancheta „are ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul”. De asemenea, acesta prevede că, „[p]entru a realiza o determinare reprezentativă, se alege o perioadă de anchetă” și că „[i]nformațiile referitoare la o perioadă posterioară perioadei desfășurării anchetei nu se iau în mod normal în considerare”. În măsura în care articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că ancheta are ca obiect numai stabilirea dumpingului și a prejudiciului, ultima frază a acestei dispoziții, în temeiul căreia nu se poate ține seama în mod normal de evoluția ulterioară perioadei de anchetă, se aplică de asemenea doar în privința aprecierii dumpingului și a prejudiciului.

223    Această interpretare este confirmată de analiza obiectivului articolului 6 alineatul (1) din regulamentul de bază. Potrivit jurisprudenței, stabilirea unei perioade de anchetă și interzicerea luării în considerare a elementelor ulterioare acesteia urmăresc să garanteze ca rezultatele anchetei să fie reprezentative și fiabile (Hotărârea Tribunalului din 20 iunie 2001, Euroalliages/Comisia, T‑188/99, Rec., p. II‑1757, punctul 74). Perioada de anchetă prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază urmărește să asigure în special ca elementele pe care se întemeiază stabilirea dumpingului și a prejudiciului să nu fie influențate de comportamentul producătorilor interesați în urma deschiderii procedurii antidumping și, prin urmare, că taxa definitivă impusă la încheierea procedurii să fie în măsură să remedieze efectiv prejudiciul care rezultă în urma dumpingului (Hotărârea Nanjing Metalink/Consiliul, punctul 216 de mai sus, punctul 59). Or, trebuie să se sublinieze, astfel cum au remarcat reclamantele, că, deși părțile interesate pot influența stabilirea dumpingului și a prejudiciului modificându‑și politica comercială, o asemenea posibilitate nu există pentru stabilirea existenței unui interes comunitar în impunerea măsurilor. Prin urmare, obiectivul urmărit de definirea unei perioade de anchetă în afara căreia datele nu sunt luate în considerare nu este pertinent în contextul articolului 21 din regulamentul de bază.

224    În mod similar, trebuie să subliniem, pe de o parte, că articolul 21 din regulamentul de bază nu conține nicio limitare în timp în ceea ce privește datele care pot fi luate în considerare de instituții în vederea constatării existenței unui interes comunitar. Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, examinarea interesului comunitar necesită o evaluare a consecințelor probabile atât ale aplicării, cât și ale neaplicării măsurilor avute în vedere pentru interesul industriei comunitare și pentru celelalte interese în discuție. Această evaluare implică un pronostic întemeiat pe ipoteze privind evenimente viitoare, care presupune aprecierea unor situații economice complexe (Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2003, Euroalliages și alții/Comisia, T‑132/01, Rec., p. II‑2359, punctul 47). Întrucât analiza avută în vedere la articolul 21 din regulamentul de bază este de natură prospectivă, instituțiile pot fi determinate să ia în considerare informații care nu privesc perioada de anchetă, ci sunt ulterioare acesteia.

225    În consecință, se impune constatarea, astfel cum au remarcat reclamantele, că Consiliul a săvârșit o eroare de drept, în considerentul (106) al regulamentului atacat, prin aplicarea articolului 6 alineatul (1) din regulamentul de bază la stabilirea existenței unui interes comunitar.

226    Cu toate acestea, deși instituțiile au considerat că articolul 6 alineatul (1) din regulamentul de bază se aplica la stabilirea existenței unui interes comunitar, acestea au analizat, în considerentul (106) al regulamentului atacat, informațiile disponibile ulterioare perioadei de anchetă. Prin urmare, eroarea de drept nu este de natură, ca atare, să aducă atingere legalității regulamentului atacat.

227    În al doilea rând, trebuie să se stabilească dacă examinarea informațiilor ulterioare perioadei de anchetă, efectuată de instituții în considerentul (106) al regulamentului atacat, este afectată de o eroare vădită de apreciere. În această privință, trebuie amintit că, în ceea ce privește evaluarea unei situații economice complexe, Comisia beneficiază de o putere largă de apreciere la evaluarea interesului comunitar. Prin urmare, instanța Uniunii trebuie să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (Hotărârea Euroalliages și alții/Comisia, punctul 224 de mai sus, punctul 67).

228    Trebuie amintit că, în considerentul (106) al regulamentului atacat, Consiliul a afirmat că nu se putea concluziona că industria comunitară se îmbunătățise astfel încât instituirea măsurilor să nu se mai justifice, din moment ce, deși prețurile la ferosiliciu au fost în creștere în lunile care au urmat perioadei de anchetă, prețurile principalelor elemente de cost al ferosiliciului crescuseră în egală măsură.

229    Afirmația reclamantelor potrivit căreia considerentul (106) al regulamentului atacat este afectat de o eroare vădită de apreciere se întemeiază pe două argumente. Pe de o parte, prețurile ar fi crescut cu 50 % între perioada de anchetă și adoptarea regulamentului atacat. Pe de altă parte, costurile de producție nu ar fi crescut în aceeași măsură ca și prețurile la ferosiliciu.

230    Trebuie să se observe totuși că documentele prezentate de reclamante în susținerea acestor argumente, atât în cadrul procedurii în fața Tribunalului, cât și în cadrul procedurii antidumping, prezintă un defect esențial. Deși sunt de natură să demonstreze că prețurile la ferosiliciu au crescut în lunile care au urmat încheierii perioadei de anchetă, acestea nu dovedesc în niciun mod că creșterea tuturor costurilor a fost mult mai modestă. În această privință, reclamantele se limitează la a prezenta un document care dovedește o creștere a prețului la energie electrică cu 4 %, dar în care nu se face nicio mențiune cu privire la evoluția prețului celorlalte intrări.

231    Or, în temeiul articolului 21 alineatul (7) din regulamentul de bază [devenit articolul 21 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1225/2009], informația prezentată instituțiilor nu este luată în considerare decât atunci când este susținută de elemente de probă concludente pe care se bazează valabilitatea acesteia. Din moment ce astfel de elemente de probă nu erau disponibile, nu se poate reproșa Consiliului nicio eroare vădită de apreciere.

232    Având în vedere probele insuficiente invocate de reclamante, argumentele acestora sunt cu atât mai puțin justificate cu cât regulamentul de bază prevede mecanisme specifice al căror obiect este de a examina anumite evoluții ulterioare perioadei de anchetă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 7 mai 1987, Nippon Seiko/Consiliul, 256/84, Rec., p. 1899, punctul 53). Astfel, articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede că o reexaminare intermediară se poate efectua în trei situații: atunci când menținerea măsurii nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul, atunci când continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsura ar fi eliminată sau modificată și atunci când măsura existentă nu este sau nu mai este suficientă pentru a contrabalansa dumpingul. Articolul 11 alineatul (8) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede rambursarea taxelor antidumping atunci când se demonstrează că marja de dumping pe baza căreia au fost achitate taxele a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei în vigoare. În sfârșit, în temeiul articolului 14 alineatul (4) din regulamentul de bază [devenit articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1225/2009], măsurile antidumping pot fi suspendate numai în cazul în care condițiile pieței s‑au schimbat temporar în așa fel încât este improbabil ca prejudiciul să reapară în urma suspendării.

233    Având în vedere ceea ce precedă, nu se poate conchide că considerentul (106) al regulamentului atacat este afectat de o eroare vădită de apreciere.

234    În al treilea rând, argumentul reclamantelor referitor la respingerea nemotivată a elementelor de probă invocate de ele nu este întemeiat. Astfel, la punctul 230 de mai sus s‑a stabilit că documentele furnizate instituțiilor de către reclamante erau de natură să dovedească faptul că prețurile la ferosiliciu crescuseră în lunile care au urmat încheierii perioadei de anchetă, însă nu dovedeau în niciun mod că creșterea tuturor costurilor fusese mult mai scăzută. Prin urmare, motivarea cuprinsă în considerentul (106) al regulamentului atacat este suficientă pentru respingerea acestor documente.

235    Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins în totalitate. Astfel, este necesar să se arate că eroarea de drept constatată în cadrul examinării acestui aspect nu este de natură să justifice anularea regulamentului atacat.

2.     Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, referitor la experiența anterioară care demonstrează că măsurile antidumping nu ajută industria comunitară

a)     Argumentele părților

236    Reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere, întrucât, în considerentele (117) și (118) ale regulamentului atacat, a refuzat să țină seama de experiența anterioară, deși aceasta ar demonstra, pe de o parte, că măsurile antidumping din sectorul ferosiliciului nu permit obținerea efectului corectiv scontat și, pe de altă parte, că aceste măsuri determină o sarcină inutilă asupra industriei comunitare. Potrivit reclamantelor, deși este evident că decizia de instituire a măsurilor antidumping ar trebui să se întemeieze pe informații colectate și analizate în cursul anchetei respective, incidența măsurilor anterioare este un factor important și pertinent care trebuie luat în considerare în cadrul aplicării articolului 21 din regulamentul de bază. Or, în Decizia 2001/230/CE din 21 februarie 2001 de încetare a procedurilor antidumping referitoare la importurile de ferosiliciu originare din Brazilia, Republica Populară Chineză, Kazahstan, Rusia, Ucraina și Venezuela (JO L 84, p. 36), Comisia ar fi pus capăt măsurilor antidumping aplicate în cazul importurilor de ferosiliciu încă din 1987, pentru motivul că acestea nu ar fi permis atingerea efectului corectiv scontat, în pofida sarcinii semnificative care ar fi revenit utilizatorilor comunitari. Decizia Comisiei ar fi fost confirmată de Tribunal. Având în vedere acest precedent, reclamantele consideră că instituțiile ar fi trebuit să stabilească în ce măsură cazul de față era diferit, astfel încât să justifice diferența de analiză adoptată.

237    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

238    Prin intermediul prezentului aspect al celui de al doilea motiv, reclamantele susțin în esență că, în considerentele (117) și (118) ale regulamentului atacat, instituțiile ar fi trebuit să țină seama de Decizia 2001/230, prin care s‑a pus capăt măsurilor antidumping impuse cu privire la importurile de ferosiliciu pentru motivul că acestea nu au avut efectul corectiv scontat. Prezenta critică trebuie analizată în lumina jurisprudenței citate la punctul 227 de mai sus.

239    Trebuie să se arate că, în considerentele (117) și (118) ale regulamentului atacat, Consiliul a refuzat să ia în considerare Decizia 2001/230 în măsura în care regulamentul de bază prevede că deciziile sunt adoptate pe baza informațiilor colectate și analizate în cursul anchetei respective, iar nu în cursul unor anchete anterioare.

240    În această privință, trebuie amintit că articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede că, pentru a se determina dacă este în interesul Comunității să fie luate măsuri, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv pe cele ale industriei comunitare, ale utilizatorilor și ale consumatorilor. Potrivit jurisprudenței, aprecierea interesului comunitar necesită punerea în balanță a intereselor diferitor părți interesate și a interesului general (Hotărârea Euroalliages și alții/Comisia, punctul 224 de mai sus, punctul 48).

241    Trebuie să se mai sublinieze că, astfel cum s‑a arătat la punctul 227 de mai sus, Comisia beneficiază de o putere largă de apreciere în evaluarea interesului comunitar. Această putere de apreciere trebuie să fie exercitată de la caz la caz în funcție de toate faptele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea Gestetner Holdings/Consiliul și Comisia, punctul 227 de mai sus, punctul 43). Cu toate acestea, o decizie anterioară în sensul lipsei caracterului corectiv al măsurilor antidumping impuse în cazuri precedente cu privire la importurile unui produs identic din aceleași țări cu cele vizate de procedura de anchetă poate fi pertinentă în cadrul aplicării articolului 21 alineatul (1) din regulamentul de bază în cazul în care aceasta contribuie la a se demonstra că adoptarea unor măsuri antidumping nu este în interesul general. Într‑o astfel de ipoteză, revine însă părții care invocă decizia respectivă să explice în ce măsură împrejurările în care a fost adoptată această decizie sunt comparabile cu cele ale procedurii antidumping în curs și motivele pentru care concluziile desprinse din această decizie ar trebui să fie transpuse în cazul procedurii respective.

242    În speță, reclamantele au omis să demonstreze în ce măsură împrejurările în care a fost adoptată Decizia 2001/230 erau comparabile și justificau aplicarea concluziilor sale în cazul situației de fapt din speță. În plus, după cum arată Consiliul, împrejurările în care a fost adoptată Decizia 2001/230 erau diferite de cele ale speței. Astfel, această decizie a fost adoptată în urma unei reexaminări a măsurilor care urmau să se prescrie, iar măsuri împotriva unor țări diferite erau în vigoare de mai mulți ani, ceea ce înseamnă că industria comunitară beneficia de mult timp de o protecție pe piață. Situația în speță era diferită. În plus, în Decizia 2001/230, pentru a concluziona că nu era oportun să adopte măsuri antidumping, Comisia se întemeiase pe faptul că, în pofida protecției îndelungate, situația industriei comunitare nu se îmbunătățise. Prin urmare, condițiile care prevalează pe piața comunitară a ferosiliciului, astfel cum a fost examinată în Decizia 2001/230, erau fundamental diferite de cele din speță.

243    În consecință, în măsura în care niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că considerentele (117) și (118) ale regulamentului atacat sunt afectate de o eroare vădită de apreciere, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

3.     Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, referitor la analiza impactului măsurilor antidumping asupra utilizatorilor

a)     Argumentele părților

244    În primul rând, reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere concluzionând că impactul măsurilor antidumping asupra utilizatorilor ar fi nesemnificativ. Primo, Consiliul s‑ar fi limitat să menționeze, în considerentul (115) al regulamentului atacat, impactul asupra profitului, în procente. Acest lucru ar putea induce în eroare, din moment ce, cu o cotă medie de impozitare de 23,4 %, industriile utilizatoare ar trebui să suporte costuri suplimentare directe anuale de aproximativ 104 milioane de euro. În plus, măsurile antidumping ar genera costuri indirecte suplimentare pentru utilizatorii comunitari, legate de întreruperea aprovizionării și de majorări pe termen scurt și mediu ale prețurilor la ferosiliciu.

245    Secundo, reclamantele observă că Consiliul a omis să țină seama de faptul că, în perioada analizată, utilizatorii comunitari erau încă mai dependenți de importuri pentru a‑și satisface nevoile de ferosiliciu, în măsura în care producătorii comunitari nu erau în măsură și nici dispuși să satisfacă aceste nevoi. În plus, dificultățile de aprovizionare au continuat să se agraveze după perioada analizată, în condițiile în care Vargön Alloys a decis să oprească producția de ferosiliciu, OFZ a decis să se concentreze pe producția captivă destinată ArcelorMittal, TDR a decis să își reorienteze producția către siliciu, iar Huta Laziska a trebuit să își continue activitatea sub control judiciar, fără nicio certitudine în ceea ce privește aprovizionarea sa cu energie electrică.

246    În al doilea rând, reclamantele apreciază că, în vederea respectării principiului proporționalității, costurile ridicate suportate de utilizatori trebuie să fie puse în balanță cu profitul adus industriei comunitare. Or, având în vedere procedurile antidumping anterioare și evoluția condițiilor pieței, interesul Comunității ar fi urmărit să nu fie impusă nicio taxă.

247    În al treilea rând, în replică, reclamantele afirmă că Consiliul nu a motivat în mod corespunzător decizia de a nu lua în considerare cheltuielile care decurg din întreruperea producției pentru utilizatorii comunitari.

248    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

249    Prin intermediul prezentului aspect al celui de al doilea motiv, reclamantele contestă, în esență, că măsurile antidumping ar avea o influență nesemnificativă asupra utilizatorilor. Ca și în cazul celor două aspecte anterioare, prezentul aspect trebuie analizat în lumina jurisprudenței citate la punctul 227 de mai sus.

250    În primul rând, reclamantele apreciază că considerentul (115) al regulamentului atacat este afectat de o eroare vădită de apreciere. În această privință, trebuie să se precizeze că Consiliul a afirmat în considerentul menționat că, având în vedere că media taxei definitive era de 23,4 %, impactul măsurilor asupra sectorului siderurgic și asupra turnătoriilor nu ar fi trebuit să fie important, ținând cont de faptul că va fi afectând rezultatele lor financiare cu maximum 0,16 % și, respectiv, 0,33 %.

251    Primo, reclamantele afirmă că acest considerent poate induce în eroare, întrucât utilizatorii de ferosiliciu ar trebui să suporte costuri suplimentare directe de aproximativ 104 milioane de euro anual. Cu toate acestea, trebuie să se observe că reclamantele nu susțin că cifrele avansate de Consiliu în considerentul menționat, în ceea ce privește efectul asupra rezultatelor financiare ale utilizatorilor, sunt eronate. Acestea se limitează la a menționa o cifră corespunzătoare costurilor suplimentare absolute suportate de utilizatori, însă nu explică motivele pentru care această cifră ar fi mai credibilă sau mai elocventă decât cifrele avansate de Consiliu.

252    Secundo, în ceea ce privește costurile indirecte pe care utilizatorii vor trebui să le suporte, reclamantele nu prezintă niciun element de probă în susținerea afirmației potrivit căreia utilizatorii de ferosiliciu ar trebui să se confrunte cu întreruperi ale aprovizionării. În plus, trebuie să se arate, astfel cum a remarcat Consiliul, că este vorba despre o afirmație pur speculativă, din moment ce impunerea măsurilor antidumping nu ar împiedica comercializarea ferosiliciului din țările vizate de procedura de anchetă, ci doar ar împiedica exportatorii să îl comercializeze la un preț de dumping.

253    Tertio, în ceea ce privește afirmația reclamantelor potrivit căreia producătorii comunitari nu erau dispuși și nici în măsură să satisfacă nevoile utilizatorilor în perioada analizată, trebuie să se arate că, în susținerea acestei afirmații, reclamantele se întemeiază pe două documente înaintate Comisiei de către European Confederation of Iron and Steel Industries (Confederația europeană a industriilor fierului și oțelului, Eurofer) în cadrul procedurii de anchetă. Întrucât nici documentele respective nu conțin decât simple afirmații ale unei alte părți interesate, acestea nu au nicio valoare probantă. Reclamantele se întemeiază de asemenea pe un articol publicat în presa de specialitate, care menționează faptul că Vargön Alloys a decis să își reorienteze producția de ferosiliciu către producția de ferocrom. Acest document nu este suficient pentru a demonstra că producătorii comunitari în totalitatea lor nu erau nici dispuși, nici în măsură să furnizeze ferosiliciu utilizatorilor comunitari.

254    Rezultă că niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu este de natură să demonstreze că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere, constatând, în special în considerentul (115) al regulamentului atacat, că măsurile antidumping ar avea o influență nesemnificativă asupra utilizatorilor.

255    În al doilea rând, în ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, este suficient să se constate că respectiva critică reia în esență argumentele invocate în susținerea primului și a celui de al doilea aspect ale celui de al doilea motiv. Întrucât aceste argumente au fost considerate ca neîntemeiate, prezenta critică trebuie de asemenea respinsă ca neîntemeiată.

256    În al treilea rând, referitor la încălcarea obligației de motivare în ceea ce privește întreruperea aprovizionării, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorității Uniunii care a emis actul atacat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile, iar instanței Uniunii să își exercite controlul (Hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 1999, Acme/Consiliul, T‑48/96, Rec., p. II‑3089, punctul 141). În schimb, instituțiile nu sunt obligate să răspundă, în motivarea regulamentului provizoriu sau definitiv, tuturor punctelor de fapt și de drept invocate de persoanele interesate în cursul procedurii administrative (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 25 iunie 1998, British Airways și alții/Comisia, T‑371/94 și T‑394/94, Rec., p. II‑2405, punctul 94).

257    În acest context, este necesar să se observe că, în considerentele (159)-(166) ale regulamentului provizoriu, Comisia a efectuat o analiză clară și neechivocă a consecințelor măsurilor antidumping pentru utilizatorii comunitari de ferosiliciu. De asemenea, în considerentele (113)-(116) ale regulamentului atacat, Consiliul a efectuat o examinare, desigur, mai concisă, însă nu mai puțin clară, a impactului instituirii taxelor antidumping asupra utilizatorilor respectivi. Prin urmare, ținând seama de faptul că instituțiile nu sunt obligate să răspundă tuturor punctelor de fapt și de drept invocate de persoanele interesate în cursul procedurii administrative, reclamantele nu pot reproșa instituțiilor nicio încălcare a obligației de motivare.

258    Prin urmare, al treilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

259    Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, al doilea motiv trebuie respins.

C –  Cu privire la al treilea motiv, referitor la lipsa cooperării, la utilizarea datelor disponibile și la acordarea SEP

1.     Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv, referitor la lipsa cooperării

a)     Argumentele părților

260    Reclamantele susțin că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat articolul 18 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază [devenit articolul 18 alineatele (1) și (3) din Regulamentul nr. 1225/2009], articolul 6.8 din acordul antidumping, precum și alineatele (3) și (5) din anexa II la acordul menționat, în condițiile în care a considerat că acestea refuzaseră să coopereze și, pentru acest motiv, a respins cererea lor de acordare a SEP și s‑a întemeiat pe datele disponibile pentru calcularea marjelor de dumping și a prejudiciului.

261    În primul rând, reclamantele explică faptul că au cooperat la ancheta antidumping. Cooperarea acestora ar fi demonstrată prin observațiile pe care le‑ar fi depus în cadrul procedurii antidumping. Documentele care conțin aceste observații ar fi fost mai numeroase decât ceea ce s‑ar fi impus în mod normal în cadrul unei asemenea proceduri.

262    În al doilea rând, reclamantele susțin că, deși este evident că, date fiind anumite împrejurări excepționale și independente de voința lor, nu au putut primi vizita de verificare, această situație nu constituie un refuz de a coopera în sensul regulamentului de bază, din moment ce, cu excepția verificării, toate acțiunile ar fi fost puse în aplicare pentru a coopera total la anchetă. În această privință, reclamantele precizează că prevăzuseră să primească respectiva vizită, dar că aceasta din urmă a trebuit să fie anulată cu doar șase zile înainte să fi început. Reclamantele explică faptul că nu dispuneau de personalul necesar pentru această vizită, întrucât personalul amintit lucra la pregătirea unei oferte publice inițiale (denumită în continuare „OPI”) de câteva milioane de euro la Bursa din Londra, precum și la ancheta antidumping cu privire la silicomangan. Dat fiind volumul extraordinar de muncă ce trebuia depus pentru a asigura o cooperare totală într‑o singură anchetă antidumping și necesitatea unei investiții masive în personal pentru pregătirea OPI la bursă, reclamantele ar fi fost constrânse să aleagă între continuarea cooperării depline la ancheta antidumping cu privire la silicomangan, care era deja într‑un stadiu avansat, și continuarea cooperării depline la ancheta cu privire la ferosiliciu. Or, ancheta cu privire la silicomangan necesita mai puține eforturi, întrucât vizita de verificare avusese deja loc, și reprezenta un aspect comercial mai semnificativ, întrucât reclamantele își reduseseră producția de ferosiliciu, nu pe cea de silicomangan. Este motivul pentru care acestea au informat Comisia că vor continua să coopereze la ancheta cu privire la ferosiliciu, dar că nu vor fi la fel de active ca în ancheta cu privire la silicomangan.

263    În al treilea rând, reclamantele susțin că o vizită de verificare nu era necesară. Primo, acestea arată că mai multe grupuri speciale ale OMC au făcut precizări cu privire la interpretarea articolului 6.8 din acordul antidumping și a alineatelor (3) și (5) din anexa II la acest acord, pe care articolul 18 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază le pune în aplicare, în temeiul considerentului (5) al acestui regulament. Astfel, în litigiul „Statele Unite – Producția de plăci de oțel” (WT/DS206/R), grupul special ar fi indicat că era necesar ca informațiile să fie verificabile, dar că autoritățile însărcinate cu efectuarea anchetei nu puteau alege să înlăture informațiile care le fuseseră furnizate pentru simplul motiv că acestea nu fuseseră verificate la fața locului. Această afirmație ar fi fost confirmată de grupul special în litigiul „CE – Somon (Norvegia)” (WT/DS337/R), care ar fi adăugat că prin acordul antidumping se autoriza ca anchetele la fața locului să nu fie singura modalitate prin care să se constate că informațiile erau verificabile. Secundo, potrivit reclamantelor, în cazul în care părțile care cooperează prezintă informații care nu pot fi verificate la fața locului, Comisia poate respinge informațiile în cauză dacă alte surse pun în discuție exactitatea informațiilor respective. Pentru acest motiv, reclamantele ar fi sugerat Comisiei să verifice datele furnizate prin intermediul celorlalte informații disponibile. Astfel, reclamantele explică faptul că erau sigure că informațiile furnizate nu ar fi puse în discuție și că, prin urmare, niciun element nu ar justifica faptul ca instituțiile Uniunii să nu utilizeze aceste informații pentru a‑și formula concluziile.

264    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

265    Prin intermediul prezentului aspect al celui de al treilea motiv trebuie să se stabilească dacă instituțiile au încălcat regulamentul de bază și acordul antidumping prin faptul că și‑au întemeiat constatările pe datele disponibile, dată fiind decizia reclamantelor de a renunța să primească vizita de verificare prevăzută de serviciile Comisiei, subînțelegându‑se că acestea au participat în mod activ la restul procedurii de anchetă și că datele furnizate de reclamante puteau fi verificate și în alt mod decât prin intermediul unei vizite de verificare.

266    Dezacordul dintre părți privește, în esență, interpretarea articolului 18 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază, care transpune în dreptul Uniunii articolul 6.8 din acordul antidumping, precum și alineatele (3) și (5) din anexa II la acest acord. În special, trebuie să se stabilească dacă, în temeiul acestei dispoziții, refuzul de a primi o vizită de verificare justifică recurgerea la datele disponibile. Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să se țină seama, pe de o parte, de prevederile articolului 18 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază, precum și de finalitatea acestuia și, pe de altă parte, de economia regulamentului menționat.

267    În primul rând, trebuie să se observe că articolul 18 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază este formulat astfel încât instituțiile au dreptul să utilizeze datele disponibile atunci când o parte interesată s‑a opus unei vizite de verificare prevăzute de serviciile Comisiei.

268    Astfel, articolul 18 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază privește utilizarea datelor disponibile de către instituții, în defavoarea datelor proprii uneia sau mai multor părți interesate. Dacă articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază definește situațiile în care datele disponibile pot fi utilizate, articolul 18 alineatul (3) din acest regulament prevede situațiile în care datele disponibile nu trebuie să fie în mod necesar utilizate. În temeiul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, posibilitatea de a recurge la datele disponibile există în patru situații: în cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenele prevăzute sau obstrucționează semnificativ ancheta sau în cazul în care furnizează o informație falsă sau care induce în eroare. Articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază prevede că, în cazul în care informațiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie totuși ignorate, cu condiția ca eventualele lipsuri să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor constatări de o acuratețe rezonabilă, ca informațiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate și ca partea să fi acționat cât mai bine posibil.

269    Rezultă că articolul 18 din regulamentul de bază are în vedere, la alineatele (1) și (3), situații diferite. Astfel, în timp ce articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază prevede, în general, situații în care informațiile care sunt necesare instituțiilor în vederea desfășurării anchetei nu au fost furnizate, articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază prevede situațiile în care datele necesare în vederea desfășurării anchetei au fost furnizate, însă nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere.

270    Tribunalul consideră că anularea unei vizite de verificare de către o parte interesată trebuie analizată nu în raport cu alineatul (3) al articolului 18 din regulamentul de bază, ci în raport cu alineatul (1) al acestui articol. Astfel, pe de o parte, este necesar să se considere că o asemenea anulare intră în domeniul de aplicare al articolului 18 alineatul (1) din regulamentul menționat. Desigur, nu se poate considera că aceasta este acoperită de ultimele trei situații avute în vedere de această dispoziție, așa cum sunt descrise la punctul 268 de mai sus. Așadar, în mod evident, printr‑o anulare precum cea despre care este vorba în speță, o parte interesată nu omite să furnizeze informații în termenele prevăzute și nu furnizează nicio informație falsă sau care să inducă în eroare. În mod similar, în speță, având în vedere circumstanțele care însoțesc anularea vizitei de verificare, nu se poate afirma că reclamantele au obstrucționat semnificativ ancheta. Cu toate acestea, deși anularea unei vizite de verificare, precum cea despre care este vorba în speță, nu este avută în vedere de ultimele trei situații prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, aceasta trebuie considerată, cu excepția unui caz de forță majoră, ca un refuz de a acorda accesul la informații pe care Comisia le‑a considerat necesare, în sensul primei situații prevăzute de această dispoziție. În speță, motivele invocate de reclamante pentru a justifica anularea vizitei nu pot constitui un astfel de caz de forță majoră.

271    Pe de altă parte, contrar celor propuse de reclamante, articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază nu poate fi utilizat pentru a eluda obligația de a primi o vizită de verificare atunci când o astfel de vizită a fost considerată necesară de către serviciile Comisiei. Desigur, o vizită de verificare are drept obiect coroborarea datelor furnizate de o parte interesată în cadrul procedurii de anchetă și este posibil ca aceste date să poată fi verificate prin alte mijloace decât o vizită în localurile persoanei interesate. Cu toate acestea, trebuie amintit că, în temeiul articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, utilizarea datelor disponibile nu este ignorată, dacă există informații care nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, decât dacă persoana interesată a acționat cât mai bine posibil. Or, în situația unui refuz de a primi o vizită de verificare, nu se poate considera că o parte a acționat astfel.

272    În al doilea rând, finalitatea articolului 18 alineatele (1) și (3) din regulamentul de bază este confirmarea faptului că refuzul de a primi o vizită de verificare justifică utilizarea datelor disponibile. Astfel, în ceea ce privește obiectivul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, întrucât regulamentul de bază nu conferă Comisiei nicio putere de anchetă care să îi permită să constrângă producătorii sau exportatorii care fac obiectul unei plângeri să participe la anchetă sau să prezinte informații, Consiliul și Comisia depind de cooperarea voluntară a părților interesate pentru a le furniza informațiile necesare în termenele prevăzute. În acest context, răspunsurile acestor părți la chestionarul prevăzut la articolul 6 alineatul (2) din regulamentul de bază [articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1225/2009], precum și verificarea ulterioară pe care Comisia o poate efectua la fața locului, prevăzută la articolul 16 din același regulament (devenit articolul 16 din Regulamentul nr. 1225/2009), sunt esențiale pentru desfășurarea procedurii antidumping. Riscul ca, în cazul lipsei de cooperare din partea întreprinderilor care fac obiectul anchetei, instituțiile să ia în considerare alte date decât cele furnizate ca răspuns la chestionar este inerent procedurii antidumping și urmărește să încurajeze cooperarea loială și diligentă a acestor întreprinderi (Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2006, Shandong Reipu Biochemicals/Consiliul, T‑413/03, Rec., p. II‑2243, punctul 65). În ceea ce privește articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, acesta are ca obiect să asigure că instituțiile nu ignoră în mod abuziv date care, deși nu sunt perfecte, pot fi totuși utilizate și verificate.

273    Recurgerea la datele disponibile atunci când o persoană interesată refuză să primească o vizită de verificare este conformă cu aceste obiective. Astfel, un asemenea refuz contravine obiectivului de cooperare loială și diligentă, a cărui respectare trebuie asigurată prin articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază. În plus, în aceste condiții, nu se poate reproșa instituțiilor nicio înlăturare abuzivă a datelor, ceea ce înseamnă că datele care nu au fost verificate în cadrul unei verificări la fața locului nu trebuie să fie verificate în mod necesar prin alte mijloace, ci pot fi ignorate.

274    În al treilea rând, posibilitatea de a recurge la datele disponibile atunci când o persoană interesată a refuzat să primească vizita de verificare este confirmată de o analiză a structurii regulamentului de bază. În această privință, trebuie subliniat că, în temeiul articolului 6 alineatul (8) din regulamentul de bază [articolul 6 alineatul (8) din Regulamentul nr. 1225/2009], în cadrul anchetei cu privire la dumping și la prejudiciu pe care este obligată să o efectueze, Comisia trebuie să verifice, în măsura posibilului, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează concluziile, cu excepția circumstanțelor prevăzute la articolul 18 din regulamentul menționat. În plus, potrivit articolului 16 alineatul (1) din regulamentul de bază [devenit articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009], atunci când consideră oportun, Comisia efectuează vizite pentru a examina documentele importatorilor, ale exportatorilor, ale operatorilor comerciali, ale agenților, ale producătorilor, ale asociațiilor și organizațiilor profesionale și pentru a verifica informațiile furnizate cu privire la dumping și la prejudiciu.

275    Rezultă, pe de o parte, că este de competența instituțiilor să decidă dacă, în scopul verificării informațiilor furnizate de o persoană interesată, acestea apreciază că este necesar să coroboreze aceste informații prin intermediul unei vizite de verificare în localurile acestei persoane și, pe de altă parte, că, în situația în care o persoană interesată se opune verificării datelor pe care le‑a furnizat, se aplică articolul 18 din regulamentul de bază, iar datele disponibile pot fi utilizate.

276    Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se concluzioneze că articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază oferă instituțiilor posibilitatea de a utiliza datele disponibile atunci când o persoană interesată s‑a opus vizitei de verificare și că articolul 18 alineatul (3) din acest regulament nu impune nicio obligație pentru instituții de a verifica datele furnizate de o persoană interesată, care nu au făcut obiectul unei verificări la fața locului, cu ajutorul altor surse de informare disponibile.

277    Această concluzie nu este infirmată nici de raportul grupului special al OMC adoptat la 29 iulie 2002 în litigiul „Statele Unite – Producția de plăci de oțel” (WT/DS206/R), nici de cel adoptat la 15 ianuarie 2008 în litigiul „CE – Somon (Norvegia)”.

278    Astfel, în niciunul dintre aceste două rapoarte nu este abordată problema examinării de către instituții a unui refuz de a primi o vizită de verificare care le este opus de o persoană interesată. În fragmentul din raportul referitor la litigiul „Statele Unite – Producția de plăci de oțel”, citat de reclamante în înscrisuri, grupul special s‑a opus afirmației Statelor Unite potrivit căreia anumite informații fuseseră respinse în cadrul procedurii de anchetă întrucât nu îndeplineau criteriile prevăzute la alineatul (3) din anexa II la acordul antidumping. În acest context, grupul a definit noțiunea de informații verificabile. De asemenea, fragmentul din raportul grupului special în litigiul „CE – Somon (Norvegia)” pe care se întemeiază reclamantele în înscrisuri privea problema dacă se putea considera că informațiile prezentate după vizita de verificare sunt verificabile.

279    Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, trebuie să se concluzioneze că, ținând seama de decizia reclamantelor de a renunța la primirea vizitei de verificare prevăzute de serviciile Comisiei, Consiliul a putut recurge la datele disponibile în mod legal și fără a săvârși o eroare vădită de apreciere.

280    Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

2.     Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv, referitor la utilizarea datelor disponibile fără a ține seama de datele verificabile

a)     Argumentele părților

281    Reclamantele susțin că Consiliul a încălcat articolul 18 alineatul (5) din regulamentul de bază [devenit articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1225/2009], articolul 6.8, precum și alineatele (3) și (5) din anexa II la acordul antidumping întrucât ar fi omis să examineze informațiile verificabile care i‑au fost furnizate, în mod exhaustiv și în termenele prevăzute. Astfel, instituțiile ar fi fost obligate să își verifice concluziile cu ajutorul informațiilor pe care reclamantele le furnizaseră, în calitate de persoane interesate, confruntându‑le cu alte informații disponibile. Acest lucru ar fi confirmat de raportul grupului special al OMC adoptat la 20 decembrie 2005 în litigiul „Mexic – Măsuri antidumping cu privire la orez” (WT/DS295/R).

282    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

283    Reclamantele afirmă, prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, că instituțiile ar fi trebuit să își verifice concluziile cu ajutorul informațiilor pe care acestea le furnizaseră.

284    În această privință, trebuie să se arate că este evident, în raport cu articolul 18 alineatul (5) din regulamentul de bază, că, atunci când instituțiile utilizează date disponibile, acestea sunt obligate, în măsura în care este posibil, să le verifice cu ajutorul altor surse independente sau cu ajutorul informațiilor obținute de la alte persoane interesate în cursul anchetei.

285    Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în speță, astfel cum a remarcat Consiliul, reclamantele nu precizează ce constatări ar fi fost repuse în discuție dacă datele disponibile ar fi fost verificate cu ajutorul informațiilor furnizate de acestea. Reclamantele nu precizează nici ce informații ar fi permis să se repună în discuție constatările amintite.

286    Având în vedere jurisprudența citată la punctul 212 de mai sus, rezultă că prezentul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

3.     Cu privire la al treilea aspect al celui de al treilea motiv, referitor la respingerea cererii de acordare a SEP

a)     Argumentele părților

287    În primul rând, reclamantele susțin că instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere și au încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, în condițiile în care ar fi instituit o condiție suplimentară care nu este prevăzută de această dispoziție și ar fi neglijat informații importante pentru simplul motiv că evenimente independente de voința reclamantelor le‑ar fi împiedicat să primească o vizită de verificare.

288    Astfel, primo, contrar celor sugerate de instituții în considerentele (10) și (25) ale regulamentului provizoriu, articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază nu ar impune ca cererile de acordare a SEP să determine efectuarea unei vizite de verificare la fața locului. Acest lucru ar rezulta în egală măsură din practica instituțiilor, care, în cazul în care verificarea anumitor informații la fața locului nu ar fi posibilă, s‑ar întemeia pe o analiză documentară. Aceasta ar fi fost situația în cadrul anchetelor antidumping care au determinat adoptarea Regulamentului (CE) nr. 1212/2005 al Consiliului din 25 iulie 2005 de instituire a unui drept antidumping definitiv asupra importurilor de anumite articole turnate din fontă originare din Republica Populară Chineză (JO L 199, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 41, p. 240), precum și a Regulamentului (CE) nr. 426/2005 al Comisiei din 15 martie 2005 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor anumitor țesături finite pentru îmbrăcăminte din filamente de poliester originare din Republica Populară Chineză (JO L 69, p. 6).

289    Secundo, potrivit reclamantelor, instituțiile dispuneau de informații substanțiale cu privire la funcționarea lor, din moment ce, în cadrul anchetei antidumping cu privire la silicomangan, Comisia ar fi confirmat că își desfășurau activitatea în condițiile unei economii de piață și că se putea acorda acestora SEP.

290    În al doilea rând, reclamantele afirmă că instituțiile au încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază întrucât ar fi fost informate cu privire la respingerea cererii lor de acordare a SEP abia la 5 iulie 2007, cu alte cuvinte, după șapte luni de la inițierea anchetei. În opinia reclamantelor, articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază impune ca determinarea să se realizeze în termen de trei luni de la inițierea procedurii, ceea ce ar fi confirmat și Tribunalul. În plus, reclamantele arată că, dacă Comisia ar fi acționat în termenul de trei luni prevăzut, acestea ar fi putut primi vizita de verificare, în măsura în care aceasta nu ar fi coincis cu OPI la bursă.

291    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

292    În primul rând, reclamantele afirmă că, prin respingerea cererii de acordare a SEP deoarece nu fusese efectuată nicio vizită de verificare, instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere și au încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, din moment ce, pe de o parte, nicio vizită de verificare nu ar fi necesară în temeiul acestei dispoziții și, pe de altă parte, instituțiile ar fi dispus de informații substanțiale cu privire la funcționarea reclamantelor, obținute în cadrul procedurii antidumping cu privire la silicomangan.

293    Primo, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază nu impune să fie efectuată o vizită de verificare, s‑a făcut deja trimitere, la punctul 274 de mai sus, la articolul 6 alineatul (8) și la articolul 16 alineatul (1) din regulamentul de bază.

294    În temeiul articolului 6 alineatul (8) din regulamentul de bază, Comisia este obligată să verifice, în măsura posibilului, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează concluziile. Întrucât articolul 6 alineatul (8) din regulamentul de bază nu conține nicio limitare a întinderii obligației de verificare a datelor utilizate pentru întemeierea concluziilor instituțiilor, o asemenea obligație se extinde la informațiile furnizate de o persoană interesată în cadrul unei cereri de acordare a SEP.

295    În plus, potrivit articolului 16 alineatul (1) din regulamentul de bază, atunci când consideră oportun, Comisia poate efectua vizite în localurile persoanelor interesate pentru a‑și îndeplini obligația de verificare. Această dispoziție nu conține nicio limitare a posibilității de a efectua asemenea vizite în funcție de informațiile pe care Comisia intenționează să le coroboreze. Rezultă că articolul 16 alineatul (1) din regulamentul de bază oferă Comisiei, dacă aceasta apreciază a fi necesar, posibilitatea de a efectua o vizită în localurile unui producător‑exportator în vederea soluționării cererii sale de acordare a SEP și pentru a se asigura de exactitatea informațiilor furnizate.

296    În consecință, faptul că articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază nu impune să fie efectuată o vizită de verificare în localurile producătorului‑exportator care a introdus o cerere de acordare a SEP nu înseamnă că o astfel de vizită nu poate avea loc. De asemenea, nu se poate considera că organizarea unei vizite de verificare, în cadrul examinării unei cereri de acordare a SEP, implică o condiție suplimentară față de cele prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază.

297    Această concluzie nu poate fi pusă în discuție de concluziile anterioare citate de reclamante, în cadrul cărora Comisia, deși a examinat cererile de acordare a SEP, nu a efectuat vizita de verificare și s‑a limitat la o analiză documentară.

298    Astfel, mai întâi, după cum s‑a arătat la punctul 295 de mai sus, revine instituțiilor sarcina de a evalua oportunitatea unei vizite de verificare. Prin urmare, în cazul în care o asemenea vizită poate fi inoportună în cadrul unei anchete antidumping, acest lucru nu înseamnă că nu va fi necesară în cadrul unei alte anchete.

299    În continuare, constatările anterioare citate de reclamante nu se pot compara cu situația din speță. Atât în Regulamentul nr. 1212/2005, cât și în Regulamentul nr. 426/2006, instituțiile au recurs la tehnica eșantionării, în sensul articolului 17 din regulamentul de bază (devenit articolul 17 din Regulamentul nr. 1225/2009), ținând seama de numărul mare de producători‑exportatori în cauză care au formulat o cerere de acordare a SEP. În acest context, instituțiile au efectuat o vizită de verificare numai în localurile producătorilor‑exportatori incluși în eșantion. În cazul celorlalți producători‑exportatori, instituțiile s‑au limitat la o analiză documentară.

300    Secundo, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că instituțiile dispuneau de informații cu privire la situația reclamantelor, obținute în cadrul procedurii antidumping cu privire la silicomangan, trebuie amintit că, potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, pentru ca SEP să fie acordat, trebuie să se stabilească, pe baza unei cereri documentate, prezentată de un producător care face obiectul anchetei, că în cazul acestui producător prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. Rezultă că constatările formulate de instituții în cadrul unei anchete cu privire la un anumit produs nu pot fi extinse la un alt produs. În această privință, trebuie să se observe, astfel cum a remarcat Consiliul, că, dacă o anchetă permite să se stabilească faptul că o societate îndeplinește criteriile necesare pentru obținerea SEP pentru un anumit produs, acest lucru nu înseamnă automat că îndeplinește aceste criterii și pentru un alt produs, în măsura în care, de exemplu, este posibil ca statul să aibă un interes strategic cu privire la un produs și să intervină în deciziile cu privire la preț, de costuri și de materii prime.

301    În consecință, datele obținute în cadrul examinării cererilor de acordare a SEP formulate în cadrul anchetei cu privire la silicomangan nu pot fi utilizate pentru examinarea acelorași cereri formulate în cadrul anchetei cu privire la ferosiliciu.

302    În al doilea rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, această dispoziție prevede, astfel cum subliniază reclamantele, că problema dacă în cazul unui producător prevalează condițiile economiei de piață trebuie soluționată în termen de trei luni de la inițierea anchetei. În speță, avizul de deschidere a procedurii de anchetă a fost publicat în Jurnalul Oficial la 30 noiembrie 2006. Termenul de trei luni expira, așadar, la 28 februarie 2007. Or, reclamantele au primit un răspuns la cererea lor de acordare a SEP la 5 iulie 2007, cu alte cuvinte, la peste șase luni de la deschiderea anchetei. În consecință, trebuie să se arate, astfel cum au procedat și reclamantele, că termenul stabilit la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază a fost depășit.

303    Cu toate acestea, o asemenea neregularitate nu poate afecta legalitatea regulamentului atacat decât în cazul în care reclamantele demonstrează că, dacă ar fi fost formulat în termenul prevăzut, răspunsul la cererea de acordare a SEP ar fi putut fi diferit. Or, afirmația reclamantelor potrivit căreia, dacă Comisia ar fi acționat în așa fel încât să asigure respectarea termenului de trei luni, ele ar fi putut primi vizita de verificare, nu este susținută de niciun element de probă. Astfel, reclamantele au afirmat în ședință că ar fi fost în măsură să primească vizita de verificare – care trebuia să aibă loc în perioada cuprinsă între 21 februarie și 2 martie 2007 – dacă aceasta ar fi fost organizată în ianuarie 2007, întrucât OPI la bursă necesitase o sarcină suplimentară de lucru doar începând cu sfârșitul lunii februarie 2007. Reclamantele nu au prezentat niciun document în susținerea acestei afirmații. Dimpotrivă, în scrisoarea din 14 februarie 2007 și în înscrisuri, acestea au explicat că, în februarie 2007, pregătirile pentru OPI la bursă începuseră de mai multe luni.

304    În plus, întrucât atât OPI la bursă, cât și ancheta cu privire la silicomangan mobilizaseră, după toate probabilitățile, personalul reclamantelor pe o perioadă relativ lungă, este improbabil că acestea din urmă ar fi fost în măsură să primească vizita de verificare, chiar dacă aceasta ar fi avut loc mai devreme, precizându‑se că cererea de acordare a SEP a fost introdusă abia la 15 decembrie 2006.

305    În aceste condiții, trebuie să se constate că reclamantele nu demonstrează că neregularitatea constatată în raport cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază este de natură să justifice anularea regulamentului atacat.

306    În consecință, al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

D –  Cu privire la al patrulea motiv, referitor la dreptul la apărare al reclamantelor

1.     Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, întrucât instituțiile ar fi omis să le furnizeze un rezumat semnificativ, coerent și în timp util al dosarului confidențial

a)     Argumentele părților

307    Reclamantele susțin că dreptul lor la apărare a fost încălcat întrucât calitatea informațiilor neconfidențiale care au fost puse la dispoziția lor, precum și momentul în care aceste informații le‑au fost furnizate le‑ar fi afectat serios capacitatea de a răspunde la afirmația potrivit căreia un prejudiciu important fusese cauzat de importurile în litigiu.

308    Astfel, în primul rând, acestea susțin că datele neconfidențiale comunicate de producătorii comunitari, sub forma unor date indexate, erau insuficiente. Primo, acestea nu ar fi fost suficient de detaliate pentru a le permite să înțeleagă conținutul informațiilor comunicate cu titlu confidențial. În această privință, reclamantele precizează că majoritatea datelor neconfidențiale indexate nu erau însoțite de niciun text explicativ, astfel încât acestea ar fi fost împiedicate să își exercite în mod util dreptul la apărare. Secundo, potrivit reclamantelor, aceste date nu conțineau informații cu privire la toți indicatorii de prejudiciu. Astfel, de exemplu, informațiile referitoare la exporturi, precum și la vânzările către societățile afiliate ar fi lipsit.

309    În al doilea rând, reclamantele apreciază că rezumatele datelor indexate ar fi trebuit să figureze în dosarul neconfidențial începând cu luna ianuarie 2007, din moment ce acestea ar fi fost depuse la data publicării regulamentului provizoriu, și anume la 28 august 2007. În mod concret, acest lucru ar însemna că reclamantele ar fi pierdut nouă luni, în cursul cărora ar fi putut examina aceste date și nu ar fi putut reveni, așadar, decât într‑o etapă foarte avansată a procedurii asupra unei părți substanțiale din ceea ce prezentaseră deja. Mai precis, acestea nu ar fi putut soluționa problemele pendinte și obține anumite informații pertinente anterior datei limită de depunere a observațiilor cu privire la documentul de informare provizorie.

310    În al treilea rând, reclamantele explică faptul că rezumatele datelor indexate depuse în dosarul neconfidențial la 28 august 2007 erau contrare datelor neconfidențiale anterioare, ceea ce ar însemna că, odată cu efectuarea verificării, s‑a dovedit că datele furnizate erau inexacte. În plus, în replică, reclamantele arată că aceste date prezentau numeroase neconcordanțe, în special în ceea ce privește datele referitoare la FerroAtlántica și la FerroPem.

311    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

312    În lumina articolului 19 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază [articolul 19 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1225/2009] și a jurisprudenței citate la punctul 110 de mai sus trebuie să se stabilească dacă dreptul la apărare al reclamantelor a fost efectiv încălcat printr‑o calitate necorespunzătoare a versiunii neconfidențiale a rezumatelor de date furnizate în mod individual de producătorii comunitari în ceea ce privește evoluția situației economice a acestora și prin momentul la care respectiva versiune a fost depusă în dosarul neconfidențial.

313    În primul rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe caracterul insuficient al versiunii neconfidențiale a rezumatelor amintite, mai ales din cauza lipsei unui text explicativ, trebuie să se arate că rezumatele respective conțin tabele în care se detaliază pentru fiecare producător comunitar și pentru fiecare an, între anul 2003 și perioada de anchetă, evoluția a 19 factori ai prejudiciului diferiți. Deși este evident că datele care figurează în aceste tabele sunt prezentate sub formă de index, acestea permit să se înțeleagă în mod rezonabil cum a evoluat situația diferitor producători. Niciun text explicativ nu este necesar pentru a înțelege aceste evoluții, iar reclamantele aveau posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere cu privire la evoluțiile amintite.

314    Pe de altă parte, deși reclamantele susțin în înscrisuri că, în lipsa unui text explicativ, erau constrânse să încerce să presupună situația reală a producătorilor comunitari, astfel încât acestea nu și‑ar fi putut exercita dreptul la apărare în mod util, din observațiile cu privire la documentul de informare provizorie rezultă că ele critică în realitate lipsa unor explicații cu privire la cauzele tendințelor observate pentru fiecare producător comunitar. Or, instituțiile nu erau obligate să solicite producătorilor comunitari să furnizeze astfel de explicații, din moment ce nu revine producătorilor respectivi sarcina de a efectua o analiză de neatribuire, în temeiul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază [devenit articolul 3 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1225/2009]. În schimb, o asemenea analiză trebuia să fie realizată de instituții în vederea determinărilor provizorie și definitivă. Cu alte cuvinte, o astfel de explicație nu trebuia căutată în versiunea neconfidențială a datelor furnizate de producătorii comunitari, ci în analiza prezentată de instituții.

315    Or, astfel cum rezultă din punctele 193-203 de mai sus, instituțiile au analizat motivele pe care se bazează anumite tendințe speciale ale producătorilor comunitari. Întrucât această analiză figurează atât în regulamentul provizoriu, cât și în documentele de informare provizorie și finală, reclamantele erau în măsură să își formuleze observațiile în această privință, ceea ce de altfel au și făcut. Astfel, de exemplu, în partea din observațiile lor cu privire la documentul de informare provizorie în care reclamantele afirmă necesitatea ca versiunea neconfidențială a datelor referitoare la evoluția situației economice individuale a producătorilor comunitari să fie însoțită de note explicative, acestea au invocat anumite argumente cu privire la motivele tendințelor identificate pentru fiecare producător comunitar.

316    Prin urmare, este necesar să se constate că reclamantele și‑au exercitat dreptul la apărare și că instituțiilor nu li se poate reproșa nicio încălcare a acestor drepturi dată fiind lipsa notelor explicative pentru datele indexate ale producătorilor comunitari din versiunea neconfidențială a dosarului procedurii.

317    Secundo, în ceea ce privește argumentul referitor la lipsa unor date cu privire la anumiți indicatori ai prejudiciului, trebuie să se observe că reclamantele fac trimitere atât la datele referitoare la exporturi, cât și la vânzări către societățile afiliate. Or, pe de o parte, contrar celor afirmate de reclamante, tabelele care rezumă datele producătorilor comunitari conțin date referitoare la exportatori. Pe de altă parte, în ceea ce privește datele referitoare la vânzările către societățile afiliate, Consiliul explică în înscrisuri că, deși aceste date nu figurau în tabelele care rezumă indicatorii de prejudiciu referitori la producătorii comunitari, acestea figurau în schimb într‑o altă parte a dosarului neconfidențial care a fost consultat de reclamante în mai multe rânduri. Aceste date au fost prezentate de Consiliu, astfel cum figurau în dosarul neconfidențial al procedurii, ca răspuns la cererea privind prezentarea unor documente, adoptată de Tribunal în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii.

318    Având în vedere considerațiile de mai sus, argumentul referitor la lipsa unor date cu privire la anumiți indicatori ai prejudiciului trebuie respins ca neîntemeiat.

319    În al doilea rând, în ceea ce privește momentul la care datele neconfidențiale referitoare la producătorii comunitari au fost comunicate reclamantelor, se impune constatarea că acestea au fost depuse la dosarul neconfidențial al procedurii la 28 august 2007 și că regulamentul atacat a fost adoptat abia la 25 februarie 2008. Desigur, reclamantele nu au avut posibilitatea să își exprime punctul de vedere cu privire la aceste date anterior adoptării regulamentului provizoriu. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței, chiar dacă principiul respectării dreptului la apărare presupune ca producătorii‑exportatori să fie informați cu privire la faptele și considerentele esențiale pe baza cărora se intenționează instituirea de taxe provizorii, nerespectarea dreptului respectiv nu poate avea, în sine, efectul de viciere a regulamentului de instituire a unor taxe definitive, în măsura în care, în cursul procedurii de adoptare a regulamentului menționat, a fost remediat viciul care a afectat procedura de adoptare a regulamentului corespunzător de instituire a unor taxe provizorii (Hotărârea Curții din 3 mai 2001, Ajinomoto și NutraSweet/Consiliul și Comisia, C‑76/98 P și C‑77/98 P, Rec., p. I‑3223, punctul 67).

320    Din moment ce reclamantele dispuneau de mai multe luni, anterior adoptării regulamentului atacat, pentru a‑și exprima punctul de vedere cu privire la aceste date, nu se poate considera că dreptul lor la apărare a fost încălcat ca urmare a includerii tardive a datelor respective în dosarul procedurii.

321    În al treilea rând, în ceea ce privește incoerențele și neconcordanțele care afectează aceste date, reclamantele nu ar trebui să confunde nerespectarea dreptului lor la apărare cu existența unor erori materiale de natură să afecteze legalitatea regulamentului atacat. Astfel, circumstanța că reclamantele apreciază că datele referitoare la producătorii comunitari sunt incoerente și afectate de neconcordanțe nu demonstrează totuși că Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantelor.

322    Rezultă că primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

2.     Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, întrucât instituțiile ar fi omis să reacționeze la neconcordanțele care figurează în dosarul neconfidențial

a)     Argumentele părților

323    Reclamantele afirmă că existența unor neconcordanțe în dosarul neconfidențial, la care instituțiile nu ar fi reacționat, în pofida cererilor în acest sens, a redus considerabil valoarea informațiilor disponibile în dosarul respectiv, aducând în acest fel atingere în mod serios posibilității lor de a‑și exercita dreptul la apărare. Astfel, în primul rând, nici dosarul neconfidențial, nici documentul de informare finală nu ar indica motivul pentru care, între anii 2003 și 2004, OFZ a redus la jumătate masa sa salarială. În al doilea rând, nici dosarul neconfidențial, nici documentul de informare finală nu ar explica modalitățile de repartizare a costurilor ca urmare a achiziționării FerroPem de către FerroAtlántica, în 2005. Or, acest lucru ar fi avut o incidență importantă asupra profitabilității acestor întreprinderi. În al treilea rând, nu ar fi fost furnizat niciun text explicativ cu privire la datele referitoare la investiții. În al patrulea rând, reclamantele se întreabă cum a fost posibil ca FerroAtlántica să își mărească vânzările în timp ce vânzările Huta Laziska s‑au redus cu două treimi. În al cincilea rând, reclamantele subliniază disparitățile dintre informațiile furnizate inițial și cele depuse în dosar ulterior.

324    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

325    Argumentul dezvoltat în prezentul aspect al celui de al patrulea motiv este o variantă a celui pe care reclamantele îl invocă prin intermediul primului aspect al acestui motiv, potrivit căruia anumite discordanțe ar fi afectat datele care figurează în dosarul neconfidențial. Reclamantele subliniază prezența unor discordanțe în datele care figurează în dosarul neconfidențial și susțin că au semnalat respectivele discordanțe instituțiilor în cursul procedurii, dar că acestea din urmă nu au reacționat.

326    În această privință, astfel cum s‑a explicat la punctul 321 de mai sus, reclamantele nu pot confunda nerespectarea dreptului lor la apărare cu existența unor erori materiale de natură să afecteze legalitatea regulamentului atacat. În plus, circumstanța că reclamantele consideră că datele referitoare la producătorii comunitari sunt incoerente și afectate de discordanțe nu demonstrează totuși că dreptul lor la apărare a fost încălcat de Comisie.

327    În orice caz, în măsura în care reclamantele afirmă că au atras atenția instituțiilor în ceea ce privește prezența acestor discordanțe, ele demonstrează prin aceasta tocmai că și‑au exprimat în mod util punctul de vedere cu privire la aceste discordanțe. Prin urmare, acestea nu pot invoca o încălcare a dreptului lor la apărare. Trebuie amintit în această privință că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 110 de mai sus, respectarea dreptului la apărare nu impune în niciun mod instituțiilor să răspundă la fiecare argument invocat de un producător‑exportator în cursul procedurii, ci numai ca persoanele interesate să aibă posibilitatea să își apere în mod util interesele.

328    Rezultă că al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

3.     Cu privire la al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, întrucât instituțiile ar fi omis să reacționeze la observațiile acestora

a)     Argumentele părților

329    Reclamantele afirmă că instituțiile au încălcat dreptul lor la apărare ignorând mai multe argumente invocate de ele în cursul procedurii și omițând să își motiveze respingerea. Astfel, reclamantele explică faptul că instituțiile nu au răspuns, de exemplu, la argumentele potrivit cărora, în primul rând, acestea erau în imposibilitatea de a primi vizita de verificare și depuseseră toate eforturile pentru a coopera, în al doilea rând, prețurile la ferosiliciu pe piața comunitară erau cele mai ridicate din lume, în al treilea rând, reducerea personalului a precedat declinul producției industriei comunitare, în al patrulea rând, Huta Laziska a declarat că producția sa, în perioada de anchetă, se stabilise la doar 29 % din producția sa din 2003, în măsura în care, în esență, utilizase același număr de salariați ca în timpul acestui din urmă an, în al cincilea rând, prețurile la ferosiliciu urmează aceeași evoluție pe toate principalele piețe din lume și, în al șaselea rând, dacă procedurile antidumping anterioare din sectorul ferosiliciului ar fi luate în considerare, probabil că măsurile antidumping nu ar avantaja în mod concret industria comunitară.

330    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

331    Din titlul prezentului aspect al celui de al patrulea motiv rezultă că reclamantele invocă o încălcare a dreptului lor la apărare. Trebuie să se constate însă că, în esență, acestea invocă și o încălcare a obligației de motivare. Or, potrivit jurisprudenței, trebuie să se interpreteze motivele invocate de un reclamant mai degrabă prin prisma conținutului decât din perspectiva calificării acestora (Hotărârea Curții din 15 decembrie 1961, Fives Lille Cail și alții/Înalta Autoritate, 19/60, 21/60, 2/61 și 3/61, Rec., p. 559). Prin urmare, este necesar să se examineze nu numai critica întemeiată pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor, dar și critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare.

332    În primul rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 110 de mai sus, respectarea dreptului la apărare nu impune în niciun mod instituțiilor să răspundă la fiecare argument invocat de un producător‑exportator în cursul procedurii, ci numai ca persoanele interesate să aibă posibilitatea de să își apere în mod util interesele. În plus, în măsura în care reclamantele afirmă că au invocat anumite argumente în cursul procedurii antidumping, aceasta demonstrează tocmai că au avut ocazia de a‑și exprima în mod util punctul de vedere. Prin urmare, nu pot invoca o încălcare a dreptului lor la apărare.

333    În al doilea rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare, se impune constatarea că în regulamentul atacat și în regulamentul provizoriu se menționează în mod clar și neechivoc raționamentul care a determinat instituțiile să adopte taxe antidumping provizorii și ulterior definitive. În special, instituțiile au efectuat o analiză de neatribuire în temeiul articolului 3 alineatul (7) din regulamentul de bază. Întrucât constatările acestei analize sunt prezentate în considerentele (115)-(136) ale regulamentului provizoriu și în considerentele (96)-(101) ale regulamentului atacat, având în vedere jurisprudența citată la punctul 256 de mai sus, instituțiile nu erau obligate să răspundă, în plus, la argumentele invocate de reclamante cu privire la nivelul și la evoluția prețurilor la ferosiliciu în Comunitate și peste tot în lume, la relația dintre scăderea ocupării forței de muncă în industria comunitară și reducerea producției sale, la situația specială a Huta Laziska, precum și la procedurile antidumping anterioare. De asemenea, întrucât Comisia a explicat, în considerentele (10) și (25) ale regulamentului provizoriu, că aprecia că faptul că reclamantele se opuseseră efectuării vizitei de verificare justifica înlăturarea datelor pe care acestea le prezentaseră, în temeiul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază, instituțiile nu erau obligate să răspundă la argumentele detaliate ale reclamantelor cu privire la consecințele lipsei vizitei.

334    În orice caz, trebuie să se observe că instituțiile au răspuns la toate aceste argumente. În primul rând, în ceea ce privește argumentele invocate de reclamante referitor la vizita de verificare, Comisia a răspuns în parte la aceste argumente în considerentul (25) al regulamentului provizoriu. Astfel, aceasta a explicat motivele pentru care nu putea să aplice constatările anchetei cu privire la silicomangan în cazul anchetei cu privire la ferosiliciu. În al doilea rând, argumentele referitoare la nivelul și la evoluția prețurilor la ferosiliciu în Comunitate și peste tot în lume au fost avute în vedere în considerentele (87)-(90) ale regulamentului atacat. În al treilea rând, instituțiile au analizat evoluția ocupării forței de muncă și a producției comunitare în considerentele (91), (102) și (103) ale regulamentului provizoriu. În al patrulea rând, instituțiile au ținut seama de situația specială a Huta Laziska, în special în considerentul (93) al regulamentului provizoriu, precum și în considerentele (100) și (101) ale regulamentului atacat. În al cincilea rând, în considerentele (117) și (118) ale regulamentului atacat, Consiliul a explicat motivele pentru care considera că nu era posibil să se întemeieze pe procedurile antidumping anterioare.

335    Rezultă că reclamantele nu demonstrează încălcarea obligației de motivare. În consecință, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca neîntemeiat și, așadar, al patrulea motiv în întregime.

336    Din ansamblul celor de mai sus rezultă că acțiunea trebuie respinsă în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

337    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului și ale Euroalliages.

338    În plus, potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Transnational Company „Kazchrome” AO și ENRC Marketing AG suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene și de Euroalliages.

3)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pelikánová Jürimäe Soldevila Fragoso

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 octombrie 2011.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

A –  Cu privire la primul motiv, referitor la legătura de cauzalitate dintre importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciu

1.  Cu privire la interpretarea principiilor de drept care se aplică analizei legăturii de cauzalitate (primul aspect al primului motiv)

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

2.  Cu privire la analiza individuală a altor factori ai prejudiciului, în afara importurilor care fac obiectul unui dumping (aspectele al doilea-al optulea ale primului motiv)

a)  Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, referitor la evoluția cererii de oțel și a prețurilor pe piețele comunitară și mondială

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

b)  Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, referitor la efectele prejudiciului pe care industria comunitară și l‑ar fi cauzat singură

Cu privire la prima critică, referitoare la reorientarea producției de către anumiți producători comunitari

–  Argumentele părților

–  Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a doua critică, referitoare la întreruperea producției de către anumiți producători comunitari

–  Argumentele părților

–  Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a treia critică, referitoare la utilizarea capacității nominale teoretice de producție

–  Argumentele părților

–  Aprecierea Tribunalului

Cu privire la a patra critică, referitoare la investițiile realizate de industria comunitară în 2005 și în perioada de anchetă

–  Argumentele părților

–  Aprecierea Tribunalului

c)  Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, referitor la incidența creșterii costului materiilor prime

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

d)  Cu privire la al cincilea aspect al primului motiv, referitor la efectele reducerii cererii în 2005

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

e)  Cu privire la al șaselea aspect al primului motiv, referitor la efectele importurilor din alte țări terțe

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

f)  Cu privire la al șaptelea aspect al primului motiv, referitor la absența competitivității producătorilor comunitari înainte ca orice dumping prejudiciabil să aibă loc

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

g)  Cu privire la al optulea aspect al primului motiv, în măsura în care acesta privește circumstanțele proprii producătorilor

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

3.  Cu privire la lipsa unei analize colective a factorilor prejudiciului (primul și al optulea aspect ale primului motiv)

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

B –  Cu privire la al doilea motiv, referitor la existența unui interes comunitar

1.  Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, referitor la evoluția creșterii prețurilor la ferosiliciu ulterior perioadei de anchetă

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

2.  Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, referitor la experiența anterioară care demonstrează că măsurile antidumping nu ajută industria comunitară

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

3.  Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, referitor la analiza impactului măsurilor antidumping asupra utilizatorilor

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

C –  Cu privire la al treilea motiv, referitor la lipsa cooperării, la utilizarea datelor disponibile și la acordarea SEP

1.  Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv, referitor la lipsa cooperării

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

2.  Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv, referitor la utilizarea datelor disponibile fără a ține seama de datele verificabile

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

3.  Cu privire la al treilea aspect al celui de al treilea motiv, referitor la respingerea cererii de acordare a SEP

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

D –  Cu privire la al patrulea motiv, referitor la dreptul la apărare al reclamantelor

1.  Cu privire la primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, întrucât instituțiile ar fi omis să le furnizeze un rezumat semnificativ, coerent și în timp util al dosarului confidențial

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

2.  Cu privire la al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, întrucât instituțiile ar fi omis să reacționeze la neconcordanțele care figurează în dosarul neconfidențial

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

3.  Cu privire la al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor, întrucât instituțiile ar fi omis să reacționeze la observațiile acestora

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată

*Limba de procedură: engleza.