HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
8 iulie 2010(*)
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Anularea în primă instanță a raportului asupra evoluției carierei – Exercițiul de evaluare 2005 – Reglementare aplicabilă– Rubrica «Potențial» – Procedură de evaluare – Procedură de atestare”
În cauza T‑160/08 P,
având ca obiect un recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 21 februarie 2008, Putterie‑De‑Beukelaer/Comisia (F‑31/07, nepublicată încă în Repertoriu), și prin care se urmărește anularea acestei hotărâri,
Comisia Europeană, reprezentată de doamnele C. Berardis‑Kayser și K. Hermann, în calitate de agenți,
recurentă,
cealaltă parte în proces fiind
Françoise Putterie‑De‑Beukelaer, funcționară a Comisiei Europene, cu domiciliul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de É. Boigelot, avocat,
reclamantă în primă instanță,
TRIBUNALUL (Camera de recursuri),
compus din domnii M. Jaeger, președinte, A. W. H. Meij, M. Vilaras, N. J. Forwood și doamna M. E. Martins Ribeiro (raportor), judecători,
grefier: doamna C. Kristensen, administrator,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin intermediul recursului declarat în temeiul articolului 9 din anexa I la Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Comisia Comunităților Europene solicită anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 21 februarie 2008, Putterie‑De‑Beukelaer/Comisia (F‑31/07, nepublicată încă în Repertoriu, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care a fost anulat raportul asupra evoluției carierei doamnei Françoise Putterie‑De‑Beukelaer referitor la perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2005 (denumit în continuare „REC 2005”), în măsura în care prin acesta nu i se recunoaște potențialul de a exercita funcții din categoria B* (denumit în continuare „decizia atacată”).
Cadrul juridic
2 Potrivit articolului 43 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”):
„Competența, eficiența și conduita în serviciu ale fiecărui funcționar fac obiectul unui raport periodic întocmit cel puțin o dată la doi ani, în condițiile stabilite de fiecare instituție în conformitate cu articolul 110. Fiecare instituție adoptă dispoziții care prevăd dreptul la contestație, în cadrul procedurii de evaluare, drept care trebuie exercitat înaintea depunerii unei plângeri în conformitate cu articolul 90 alineatul (2).
În ceea ce privește funcționarii încadrați în grupa de funcții AST, începând cu gradul 4, raportul poate conține, de asemenea, un aviz care să indice, pe baza activității prestate, dacă funcționarul în cauză are sau nu potențialul necesar pentru a exercita atribuții de administrator.
Acest raport este adus la cunoștința funcționarului. Acesta are dreptul de a anexa la raport toate observațiile pe care le consideră oportune.”
3 Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Dispozițiile generale de punere în aplicare a articolului 43 din statut, adoptate de Comisie la 23 decembrie 2004 (denumite în continuare „DGA 43”), prevede:
„(1) Potrivit articolului 43 din statut […], la începutul fiecărui an se organizează un exercițiu de evaluare. Perioada de referință pentru evaluare este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie din anul precedent. În acest scop, se întocmește un raport anual, denumit raport asupra evoluției carierei, pentru fiecare funcționar în sensul articolului [1] din statut […], care a fost în activitate sau a fost detașat în interesul serviciului cel puțin o lună continuă în perioada de referință. […]
(2) Exercițiul de evaluare are ca obiect, în special, evaluarea eficienței, a competenței și a conduitei în serviciu a titularului postului. Pe baza aprecierilor referitoare la fiecare dintre cele trei componente se atribuie o notă de merit, după cum se arată în modelul de raport atașat în anexa II.”
4 Articolul 2 din DGA 43 precizează:
„(1) Titularul postului este funcționarul, […] astfel cum este definit la articolul [1], care face obiectul evaluării.
(2) Evaluatorul este însărcinat să efectueze evaluarea. După dialogul desfășurat în conformitate cu articolul 8 alineatul (5), acesta redactează un proiect de raport. El semnează rapoartele care intră în competența sa.
(3) Validatorul este însărcinat să asigure, pentru toate rapoartele asupra evoluției carierei care intră în competența sa, aplicarea coerentă a normelor de evaluare definite în temeiul articolului 8 alineatul (3). Înainte de a contrasemna rapoartele asupra evoluției carierei care intră în competența sa, acesta procedează la compararea meritelor și [la] armonizarea notelor de merit propuse de evaluatori. În caz de dezacord cu evaluatorul, responsabilitatea finală cu privire la raport revine validatorului.
(4) Evaluatorul din apel decide cu privire la urmarea care trebuie dată avizului emis de comitetul paritar de evaluare […]”
5 Articolul 8 din DGA 43 precizează:
„(1) Exercițiul anual de evaluare începe cel mai târziu la 15 ianuarie.
[…]
(4) În termen de 8 zile lucrătoare de la cererea evaluatorului, titularul postului întocmește o autoevaluare care este integrată în raportul asupra evoluției carierei.
(5) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la comunicarea autoevaluării de către titularul postului, acesta și evaluatorul au un dialog formal […]
(6) Imediat după desfășurarea dialogului formal, evaluatorul redactează un proiect de raport asupra evoluției carierei. Acest proiect conține în special aprecierile referitoare la eficiență, la competență și la conduita în serviciu și o propunere de notă de merit în concordanță cu indicațiile date cu ocazia dialogului formal.
(7) Atunci când pentru un anumit grad au fost redactate cel puțin două treimi din proiectele de raport asupra evoluției carierei care intră în competența validatorului, acesta din urmă verifică împreună cu evaluatorii aplicarea coerentă a normelor de evaluare definite în temeiul articolului 8 alineatul (3) și procedează la compararea meritelor și la armonizarea notelor de merit propuse, bazându‑se pe indicațiile date de evaluatori cu ocazia dialogului formal.
Înainte de finalizarea rapoartelor, directorul general se pune de acord cu validatorii. Această punere de acord are ca obiect să asigure, la nivelul direcției generale și la nivelul fiecărui grad în parte, coerența evaluării meritelor titularilor respectivi ai postului.
(8) După ce s‑a realizat punerea de acord menționată la alineatul (7), evaluatorul și validatorul finalizează raportul asupra evoluției carierei și îl comunică titularului postului.
[…]
(9) Titularul postului dispune de 5 zile lucrătoare pentru a accepta raportul fără a formula observații, pentru a accepta raportul adăugând comentarii în partea rezervată în acest scop sau pentru a refuza raportul, motivând cererea de revizuire în partea rezervată în acest scop.
[…]
(10) În caz de refuz al titularului postului, validatorul are un dialog cu titularul postului într‑un termen de 10 zile lucrătoare. Dacă titularul postului, evaluatorul sau validatorul solicită, evaluatorul participă de asemenea la dialog.
[…]
În termen de cel mult 5 zile lucrătoare după desfășurarea acestui dialog, validatorul confirmă raportul sau îl modifică. Acesta comunică raportul titularului postului.
Acesta din urmă dispune de un termen de 10 zile lucrătoare pentru a accepta raportul fără a formula observații, pentru a accepta raportul adăugând comentarii în partea rezervată în acest scop sau pentru a refuza raportul, motivând refuzul în partea rezervată în acest scop. În caz de acceptare de către titularul postului, raportul asupra evoluției carierei este închis. O lipsă de reacție a titularului postului în termenul prevăzut mai sus echivalează cu acceptarea raportului.
(11) Astfel, refuzul motivat al raportului de către titularul postului echivalează cu sesizarea comitetului paritar de evaluare prevăzut la articolul 9.
(12) Validatorul informează evaluatorul în mod corespunzător cu privire la desfășurarea diferitelor faze ale procedurii și la deciziile luate.
[…]
(15) Titularul postului este informat, pe cale electronică sau pe altă cale, cu privire la faptul că decizia prin care raportul este definitivat a fost adoptată în temeiul prezentului articol sau al articolului 9 alineatul (7) și că aceasta este accesibilă în sistemul informatic. Această informare echivalează cu comunicarea deciziei în sensul articolului 25 du statut.”
6 Articolul 9 din DGA 43 prevede:
„(1) Un comitet paritar de evaluare […] este constituit în fiecare direcție generală […]
(4) Comitetul nu se substituie nici evaluatorilor, nici validatorilor în ceea ce privește evaluarea activităților prestate de titularul postului. Acesta se asigură că rapoartele au fost întocmite în mod echitabil, obiectiv, mai exact, în măsura posibilului, pe baza elementelor de fapt și în conformitate cu prezentele dispoziții generale de punere în aplicare și cu ghidul de evaluare. Comitetul verifică în special respectarea procedurii prevăzute la articolul 8. În acest scop, procedează la efectuarea consultărilor necesare și dispune de documentele de lucru utile activităților sale.
[…]
(5) În caz de sesizare în temeiul dispozițiilor alineatului (11) al articolului 8, [comitetul paritar de evaluare] își dă avizul într‑un termen de 10 zile lucrătoare începând de la data sesizării.
[…]
(7) Avizul [comitetului paritar de evaluare] este transmis titularului postului, evaluatorului, validatorului și evaluatorului de apel. Atunci când a fost adoptat în urma unui vot, avizul [comitetului paritar de evaluare] indică părerile majoritare și minoritare care s‑au exprimat. Atunci când [comitetul paritar de evaluare] nu a fost în măsură să adopte un aviz, titularul postului, evaluatorul, validatorul și evaluatorul de apel sunt informați de această lipsă a avizului.
În termen de 5 zile lucrătoare, evaluatorul de apel confirmă raportul sau îl modifică. Atunci când evaluatorul de apel se îndepărtează de la recomandările care figurează într‑un aviz al [comitetului paritar de evaluare], acesta își motivează decizia.
Atunci când [comitetul paritar de evaluare], sesizat de un titular al postului cu același grad ca și evaluatorul său, nu dă un aviz unanim sau nu a fost în măsură să dea un aviz, evaluatorul de apel trebuie să acorde o atenție deosebită contestației și să organizeze în termen de 5 zile lucrătoare un dialog cu titularul postului. După 5 zile lucrătoare de la acest dialog, evaluatorul de apel confirmă raportul sau îl modifică în temeiul alineatului precedent.
În acest moment, raportul este închis și comunicat persoanei interesate, evaluatorului și validatorului, precum și [comitetului paritar de evaluare].”
7 Un model de raport asupra evoluției carierei anexat la DGA 43 conține o rubrică 6.5 „Potențial”, intitulată „Mențiune destinată să fie luată în considerare în cadrul procedurii de atestare prevăzute la articolul 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut”, care are următorul cuprins:
„Titularul postului și‑a asumat sarcini care țin de categoria B* (sau, începând de la 1 mai 2006, sarcini care țin de gradele superioare gradului AST 7 pentru funcționarii angajați în muncă, încadrați în categoriile D sau C înainte de 1 mai 2004):
– natura sarcinilor în discuție:
[a se completa de evaluator]
– perioada de activitate a titularului postului consacrată acestor sarcini:
[a se completa de evaluator]
– calitatea prestațiilor titularului postului în îndeplinirea acestor sarcini:
[a se completa de evaluator].”
8 În Informations administratives nr. 1‑2006 din 12 ianuarie 2006, referitoare la exercițiul de evaluare 2006, care corespunde perioadei de evaluare cuprinse între 1 ianuarie și 31 decembrie 2005, se menționează în legătură cu rubrica privind evaluarea potențialului:
„Această rubrică trebuie completată în cadrul procedurilor de atestare și de certificare. Rubrica nu se completează de către evaluator decât dacă titularul postului solicită acest lucru în mod explicit în autoevaluarea sa (căsuță de bifat).
Rubrica «Potențial» a fost modificată. În prezent, evaluatorul dispune de o listă de atribuții care aparțin categoriei A* sau categoriei B*. Acesta va bifa sarcina sau sarcinile care aparțin categoriei superioare și va evalua perioada de activitate a titularului postului consacrată acestor sarcini, precum și calitatea activităților sale în vederea îndeplinirii acestor sarcini.”
9 Articolul 10 din anexa XIII la statut prevede:
„(1) Funcționarii angajați în muncă, încadrați în categoriile C sau D înainte de 1 mai 2004, sunt repartizați începând cu 1 mai 2006 unor cariere care permit promovarea:
(a) în vechea categorie C, până la gradul AST;
(b) în vechea categorie D, până la gradul AST 5;
[…]
(3) Funcționarii cărora li se aplică alineatul (1) pot deveni fără restricții membr[i] ai grupei de funcții de asistenți, după ce reușesc la un concurs general sau pe baza unei proceduri de atestare. Procedura de atestare se bazează pe vechime, experiență, merite și nivel de pregătire al funcționarilor, precum și pe disponibilitatea posturilor în cadrul grupei de funcții AST. Un comitet paritar examinează candidaturile funcționarilor în vederea atestării. Instituțiile adoptă normele de punere în aplicare a procedurii menționate anterior înainte de 1 mai 2004. După caz, instituțiile adoptă dispoziții specifice pentru a ține seama de schimbările categoriei care au drept efect modificarea ratelor de promovare aplicabile.”
10 Potrivit articolului 1 din Decizia Comisiei din 7 aprilie 2004 privind normele de punere în aplicare a procedurii de atestare, publicată în Informations administratives nr. 70‑2004 din 22 iunie 2004:
„(1) Procedura de atestare are ca obiect selecționarea funcționarilor angajați în muncă, încadrați în categoriile C sau D înainte de 1 mai 2004, care pot deveni fără restricții membri ai grupei de funcții de asistenți.
[…]”
11 Articolul 4 din Decizia din 7 aprilie 2004 prevede:
„Până la data de 30 septembrie a fiecărui an, [autoritatea împuternicită să facă numiri] stabilește numărul de posturi din grupa de funcții de asistenți care vor putea fi ocupate în următorul an de funcționari atestați în sensul articolului 8.
După această decizie, [autoritatea împuternicită să facă numiri] publică o invitație de depunere a candidaturilor.”
12 Articolul 5 din Decizia din 7 aprilie 2004 precizează:
„(1) Funcționarii menționați la articolul 1, care și‑au depus candidatura, sunt supuși unei proceduri de atestare dacă îndeplinesc cumulativ următoarele două criterii:
– un nivel de pregătire cel puțin egal cu cel prevăzut la articolul 5 alineatul (3) [litera] (a) din statut pentru a fi numit într‑un post de funcționar în grupa de funcții de asistenți;
– o vechime în carieră în cadrul categoriei C sau D de cel puțin cinci ani. […]
(2) În cursul fiecărui exercițiu de atestare, [autoritatea împuternicită să facă numiri] stabilește și publică lista funcționarilor care și‑au depus candidatura admiși la procedura de atestare.
(3) Funcționarii care și‑au depus candidatura care apreciază că îndeplinesc cele două criterii menționate la alineatul (1) și care nu figurează pe lista menționată la alineatul (2) pot sesiza comitetul prevăzut la articolul 9 într‑un termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea listei în discuție.
[…]”
13 Articolul 6 din Decizia din 7 aprilie 2004 prevede:
„(1) În cursul fiecărui exercițiu de atestare, [autoritatea împuternicită să facă numiri] întocmește o listă cu funcționarii admiși, clasificați potrivit unei ordini de prioritate, pe baza următoarelor criterii: nivelul de pregătire; vechimea în carieră în cadrul categoriei C sau D; experiența și meritele evaluate pe baza rapoartelor disponibile asupra evoluției carierei.
(2) Valoarea criteriilor și ponderea acestora sunt decise de [autoritatea împuternicită să facă numiri] până la 31 decembrie 2004, după consultarea comitetului menționat la articolul 9. Acestea pot fi adaptate anual prin decizie a [autorității împuternicite să facă numiri], la recomandarea comitetului menționat la articolul 9.
(3) Fiecare candidat admis este informat cu privire la poziția pe care o ocupă pe lista întocmită de [autoritatea împuternicită să facă numiri] și la numărul de puncte obținute, pe baza criteriilor, a valorilor și a ponderilor prevăzute la alineatele (1) și (2).
(4) În termen de 10 zile lucrătoare de la data acestei informări, funcționarii admiși pot sesiza comitetul menționat la articolul 9 dacă aceștia contestă numărul de puncte obținut. Funcționarii respectivi trebuie să își motiveze sesizarea și să furnizeze comitetului menționat la articolul 9 toate documentele oficiale necesare.
Comitetul menționat la articolul 9 emite un aviz în termen de 10 zile lucrătoare și îl comunică [autorității împuternicite să facă numiri], care decide modul de soluționare.”
14 Potrivit articolului 7 din Decizia din 7 aprilie 2004:
„(1) Primii funcționari de pe lista menționată la articolul 6, până la poziția care corespunde dublului numărului de posturi stabilit în conformitate cu articolul 4, își pot depune candidatura pentru posturile vacante care urmează să fie ocupate în grupa de funcții de asistenți până la 31 decembrie a anului următor.
(2) Lista funcționarilor menționați la alineatul (1) se publică de către [autoritatea împuternicită să facă numiri].
(3) Posturile vacante care pot fi ocupate de funcționarii menționați la alineatul (1) sunt semnalate prin publicarea unui anunț pentru ocuparea unor posturi vacante.”
15 Articolul 8 din Decizia din 7 aprilie 2004 prevede:
„(1) Funcționarii menționați la articolul 7 alineatul (1), numiți în posturile vacante prevăzute la articolul 7 alineatul (3), sunt considerați atestați. Aceștia devin, fără restricții în carieră, membri ai grupei de funcții de asistenți.
(2) [Autoritatea împuternicită să facă numiri] publică până la 31 martie a fiecărui an lista funcționarilor atestați în cursul ultimului exercițiu de atestare.”
16 Articolul 9 din Decizia din 7 aprilie 2004 instituie un comitet paritar pentru exercițiul de atestare și prevede compunerea acestuia, precum și modul său de funcționare. Aceeași dispoziție precizează la alineatul (7) că, la începutul fiecărui an, acest comitet adoptă un aviz cu privire la rezultatele ultimului exercițiu de atestare și poate însoți acest aviz cu recomandări, inclusiv cu privire la valori și la ponderi.
17 Decizia din 7 aprilie 2004 a fost abrogată și înlocuită prin Decizia Comisiei din 29 noiembrie 2006 privind normele de punere în aplicare a procedurii de atestare.
18 Articolul 5 alineatul (1) din Decizia din 29 noiembrie 2006 prevede:
„Funcționarii menționați la articolul 1 care și‑au depus candidatura sunt admiși, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 7, la procedura de atestare dacă îndeplinesc cumulativ următoarele patru criterii:
– să aibă un nivel de pregătire cel puțin egal cu cel prevăzut la articolul 5 alineatul (3) [litera] (a) din statut pentru a fi numiți într‑un post de funcționar în grupa de funcții de asistenți;
– să aibă o vechime în carieră în cadrul categoriei C sau D de cel puțin cinci ani; […];
– să li se fi recunoscut potențialul pentru a exercita atribuțiile specifice nivelului «asistent administrativ»;
– să nu fie inadecvați sau incompetenți din punct de vedere profesional.”
19 Decizia autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) privind aplicarea criteriilor de admitere la procedura de atestare pentru exercițiul 2006, publicată în Informations administratives nr. 59‑2006 din 21 decembrie 2006, prevede la punctul 3, intitulat „Potențialul”:
„Potențialul pentru a exercita atribuțiile specifice nivelului «asistent administrativ» trebuie să fi fost evaluat pozitiv în cadrul exercițiului de evaluare pe anul 2005.”
Situația de fapt
20 Situația de fapt din acțiunea principală este prezentată la punctele 16-24 din hotărârea atacată după cum urmează:
„16 [Doamna Putterie‑De‑Beukelaer] lucrează ca funcționar la Secretariatul general al Comisiei din anul 1985. Secretar executiv până în noiembrie 1996, [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] și‑a schimbat ulterior orientarea profesională și a devenit formator în domeniul informaticii. Aceasta a fost recunoscută în mod oficial responsabilă cu formările în domeniul informaticii în anul 2000.
17 Până la 1 mai 2004, [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] a avut gradul C 2, de la această dată a dobândit gradul C*5, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din anexa XIII la statut, iar începând cu 1 mai 2006, gradul AST 5, potrivit articolului 8 primul paragraf din statut.
18 În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2005, care a făcut obiectul unui REC […] [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] a exercitat aceleași atribuții ca și anterior. La momentul întocmirii REC 2005, reclamanta a solicitat, după cum solicitase și în cazul REC‑ului său precedent, completarea rubricii 6.5 „Potențial” de către evaluator, astfel cum se prevedea în Informations administratives nr. 1‑2006 din 12 ianuarie 2006, pentru a putea participa la procedura de atestare 2006.
19 În respectiva rubrică 6.5 din REC 2005, al cărei subtitlu precizează că trebuie luată în considerare în contextul procedurii de atestare, evaluatorul a considerat că sarcinile îndeplinite de [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] în perioada de referință nu corespundeau, nici măcar parțial, sarcinilor care îi revin unui funcționar de categoria B*. În consecință, evaluatorul a apreciat, ca și în precedentul REC, că funcționarul în cauză nu își demonstrase potențialul pentru a exercita atribuții care aparțin acestei categorii. Întrucât validatorul a decis în acest sens, [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] a introdus, la 6 iunie 2006, acțiunea motivată prevăzută la articolul 8 alineatul (11) din DGA 43 și, prin urmare, a sesizat [comitetul paritar de evaluare].
20 În avizul său, [comitetul paritar de evaluare] nu a constatat vreo incoerență între comentariile și notele atribuite [doamnei Putterie‑De‑Beukelaer] și nici vreo eroare vădită de apreciere în ceea ce privește nerecunoașterea potențialului acesteia pentru a exercita atribuții specifice categoriei B*.
21 Prin decizia din 26 iunie 2006, evaluatorul de apel a confirmat REC 2005.
22 La 26 septembrie 2006, [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] a introdus o «reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut» împotriva «deciziei conducerii ierarhice referitoare la REC 2005 de a nu [i] se permite accesul la atestare din cauza nerecunoașterii muncii sale […] și a unei erori în denumirea postului» […]
23 Prin decizia din 21 decembrie 2006, AIPN a respins reclamația formulată de [doamna Putterie‑De‑Beukelaer], considerând că validatorul, căruia «[î]i revine să decidă, pe baza informațiilor furnizate de evaluator, […] dacă persoana evaluată și‑a demonstrat efectiv potențialul de a exercita sarcini specifice categoriei superioare», nu a comis «nicio eroare vădită de apreciere». Procedura de atestare pe anul 2006 a fost inițiată în aceeași zi, prin publicarea invitației de depunere a candidaturilor în Informations administratives nr. 60‑2006.
24 Potrivit extrasului din dosarul electronic Sysper 2 al [doamnei Putterie‑De‑Beukelaer], pe care aceasta l‑a depus în ședință, candidatura sa, depusă la 25 ianuarie 2007, a fost respinsă la 1 februarie 2007 pentru motivul că potențialul său nu fusese recunoscut. Apelul împotriva acestei decizii, formulat de [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] la 24 aprilie 2007, a fost respins de AIPN la 25 mai 2007, după examenul efectuat de comitetul paritar al exercițiului de atestare. În avizul său, reluat de AIPN, acest comitet a apreciat că [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] nu putea beneficia de atestare, întrucât potențialul acesteia de a exercita atribuțiile specifice categoriei B* nu a fost recunoscut de către validator în REC 2005.”
21 Prin cererea depusă la 2 aprilie 2007 la grefa Tribunalului Funcției Publice, doamna Putterie‑De‑Beukelaer a formulat o acțiune înregistrată cu numărul F‑31/07.
22 Doamna Putterie‑De‑Beukelaer a solicitat, în primă instanță, Tribunalului Funcției Publice anularea REC 2005, în măsura în care administrația nu îi recunoaște prin acesta potențialul de a exercita atribuțiile care aparțin categoriei B*, și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
23 Comisia a solicitat în primă instanță Tribunalului Funcției Publice să respingă acțiunea ca inadmisibilă și, în orice caz, ca nefondată și să dispună cu privire la cheltuielile de judecată potrivit dispozițiilor legale.
Cu privire la hotărârea atacată
24 În ceea ce privește fondul și fără a enunța motivele doamnei Putterie‑De‑Beukelaer invocate în susținerea cererii sale în anularea deciziei atacate, Tribunalul Funcției Publice, după ce a amintit, la punctul 50 din hotărârea atacată, că în Hotărârea din 15 iulie 1994, Browet și alții/Comisia (T‑576/93-T‑582/93, Rec., p. II‑677), Tribunalul a hotărât că un motiv întemeiat pe domeniul de aplicare al legii este de ordine publică, astfel încât Tribunalul are obligația de a‑l analiza din oficiu, a considerat, la punctul 52 din hotărârea atacată, că trebuia să se invoce din oficiu motivul de ordine publică întemeiat pe încălcarea, prin decizia în litigiu, a domeniului de aplicare al articolului 43 din statut și, respectiv, al articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut.
25 După ce a invitat părțile să își prezinte observațiile cu privire la faptul că avea în vedere să invoce din oficiu motivul de ordine publică întemeiat pe încălcarea, prin decizia în litigiu, a domeniului de aplicare al articolului 43 din statut și, respectiv, al articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut, Tribunalul Funcției Publice a hotărât:
„54 În răspunsul său, [doamna Putterie‑De‑Beukelaer] a indicat faptul că motivul invocat din oficiu părea întemeiat.
55 În schimb, în observațiile scrise privind motivul comunicat de Tribunal, Comisia a contestat competența Tribunalului de a invoca din oficiu motive de legalitate internă. Mai întâi, astfel de motive nu ar putea fi analizate de instanța comunitară decât dacă sunt invocate de reclamanți sau, cel puțin, dacă au legătură directă cu argumentația părților. În continuare, posibilitatea instanței de a analiza din oficiu aspecte cu privire la legalitatea internă a unui act atacat ar lipsi de orice efect util atât articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, care interzice părților invocarea de motive noi pe parcursul procesului, cât și regula concordanței dintre cererea introductivă și reclamație. În sfârșit, invocarea din oficiu a unui motiv de legalitate internă, modificând cadrul dezbaterii contradictorii, ar risca să ajungă la o încălcare a dreptului la apărare.
56 Trebuie să se răspundă în prealabil la aceste obiecții de principiu.
57 În primul rând, s‑a statuat deja, contrar celor susținute de Comisie, că instanța comunitară are competența și, după caz, obligația de a invoca din oficiu anumite motive de legalitate internă. În mod similar se procedează, astfel cum s‑a arătat la punctul 50, în cazul încălcării domeniului de aplicare al legii. De asemenea, autoritatea de lucru judecat absolută este un motiv de legalitate internă de ordine publică pe care instanța trebuie să îl invoce din oficiu [Hotărârea Curții din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C‑442/03 P și C‑471/03 P, Rec., p. I‑4845, punctul 45]. În sfârșit, jurisprudența comunitară obligă, în anumite ipoteze, instanța națională însărcinată să aplice, în limitele competenței sale, dispozițiile de drept comunitar, să invoce din oficiu motive de legalitate internă, în special motivele întemeiate pe caracterul abuziv al unei clauze din contractele încheiate de consumatori cu profesioniști (Hotărârea Curții din 21 noiembrie 2002, Cofidis, C‑473/00, Rec., p. I‑10875, punctele 36 și 38, precum și Hotărârea Curții din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C‑168/05, Rec., p. I‑10421, punctul 39).
58 În ceea ce privește argumentația Comisiei potrivit căreia instanța nu ar putea invoca din oficiu un motiv de legalitate internă decât dacă respectivul motiv a fost invocat de părți sau dacă are legătură directă cu argumentația lor, aceasta este contrară obiectului însuși al invocării din oficiu și ar echivala cu a nega orice posibilitate a Tribunalului de a ridica din oficiu un motiv de legalitate internă, în timp ce jurisprudența prevede această posibilitate.
59 În al doilea rând, contrar argumentației invocate de Comisie, interdicția, aplicabilă reclamanților în domeniul funcției publice, de a invoca în cererile introductive motive care nu au legătură cu argumentația dezvoltată în reclamația prealabilă și interdicția, prevăzută la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, de a invoca motive noi după primul schimb de memorii se aplică părților, și nu Tribunalului.
60 În al treilea rând, nu poate fi admis argumentul Comisiei întemeiat pe faptul că invocarea din oficiu a unui motiv de legalitate internă ar risca să aducă atingere contradictorialității dezbaterii contencioase și principiului respectării dreptului la apărare. Într‑adevăr, articolul 77 din Regulamentul de procedură prevede că Tribunalul poate invoca din oficiu o cauză de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, cu condiția ascultării părților în prealabil. Or, dacă această condiție reprezintă o garanție suficientă a protecției principiilor contradictorialității și respectării dreptului la apărare în ipoteza invocării din oficiu a unei cauze de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, nu există niciun motiv pentru a aprecia că situația nu este aceeași în ipoteza invocării din oficiu a unui motiv de ordine publică, indiferent că este un motiv de legalitate internă sau de legalitate externă. În consecință, trebuie apreciat că, prin comunicarea către părți a motivului de ordine publică ce urma să fie invocat, prin admiterea observațiilor scrise ale părților cu privire la intenția sa și prin punerea acestora în discuția părților în ședință, Tribunalul a respectat cerințele principiilor invocate de Comisie.
61 Rezultă din considerațiile precedente că argumentele prezentate de Comisie împotriva invocării din oficiu a unui motiv de legalitate internă trebuie respinse.”
26 În aceste condiții, la punctul 62 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a invocat din oficiu încălcarea, prin decizia atacată, a domeniului de aplicare al articolului 43 din statut și, respectiv, al articolului 10 alineatul (3) din anexa VIII la statut și a hotărât, la punctul 74 din hotărârea atacată, că decizia atacată fusese adoptată potrivit normelor de competență, de procedură și de fond ale procedurii de evaluare, iar nu potrivit celor ale procedurii de atestare, singurele care erau aplicabile. Or, considerând că doamna Putterie‑De‑Beukelaer nu putea fi admisă la procedura de atestare pentru motivul că nu demonstrase că dispune de „potențialul” cerut pentru obținerea atestării, chiar dacă dispozițiile aplicabile nu condiționau admiterea la atestare de această cerință, ci numai de vechime, de experiență, de merite și de nivelul de pregătire, Tribunalul Funcției Publice a considerat că administrația încălcase respectivele domenii de aplicare ale dispozițiilor menționate, astfel încât a anulat decizia atacată.
Cu privire la recurs
Procedura și concluziile părților
27 Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 5 mai 2008, Comisia a introdus prezenta acțiune.
28 Pledoariile părților au fost ascultate în ședința din 23 septembrie 2009.
29 Comisia solicită Tribunalului:
– anularea hotărârii atacate;
– trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice;
– soluționarea cererii cu privire la cheltuielile de judecată odată cu fondul.
30 Doamna Putterie‑De‑Beukelaer solicită Tribunalului:
– respingerea recursului;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul recurs.
Argumentele părților
31 Comisia invocă un motiv unic în susținerea recursului, care privește în mod specific punctele 50-62 din hotărârea atacată. Acest motiv se împarte în două aspecte, unul întemeiat pe încălcarea întinderii controlului din oficiu al instanței în acțiunea directă prin invocarea din oficiu a unui motiv referitor la legalitatea pe fond a actului atacat și altul întemeiat pe încălcarea principiului disponibilității și al interdicției de a se pronunța ultra petita.
Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o încălcare a întinderii controlului din oficiu al instanței în acțiunea directă prin invocarea din oficiu a unui motiv referitor la legalitatea pe fond a hotărârii atacate
32 Potrivit Comisiei, raționamentul Tribunalului Funcției Publice de la punctele 50-62 din hotărârea atacată conține o eroare de drept deoarece neglijează distincția totuși bine stabilită atât în jurisprudența Curții, cât și în cea a Tribunalului dintre legalitatea externă a unui act, precum și condițiile de admisibilitate a acțiunii de ordine publică, pe de o parte, și legalitatea pe fond (legalitatea internă) a acestui act, pe de altă parte.
33 Motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al articolului 43 din statut și, respectiv, al articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut ar privi legalitatea internă a actului, ceea ce Tribunalul Funcției Publice ar părea să recunoască la punctul 61 din hotărârea atacată, care nu ar putea fi invocat din oficiu de instanță, spre deosebire de motivele referitoare la legalitatea externă sau la cauzele de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică.
34 Potrivit Comisiei, în primul rând, nicio dispoziție din Statutul Curții de Justiție sau din Regulamentul de procedură al Tribunalului și din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice nu ar conferi instanței comunitare posibilitatea de a invoca în orice moment un motiv referitor la legalitatea internă a actului atacat, spre deosebire de articolul 77 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice în ceea ce privește cauzele de inadmisibilitate.
35 În al doilea rând, o astfel de posibilitate ar fi exclusă atât de Curte în Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France (C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719), potrivit căreia motivul care privește egalitatea de fond se raportează la încălcarea unei norme de drept privind aplicarea tratatului și nu poate fi examinat de instanța comunitară decât dacă este invocat de reclamant, cât și de Tribunal în Hotărârea din 8 iulie 2004, Mannesmannröhren‑Werke/Comisia (T‑44/00, Rec., p. II‑2223, punctele 126 și 192), potrivit căreia motivele de fond, spre deosebire de cele întemeiate pe insuficiența motivării, nu pot fi invocate din oficiu de către instanța comunitară.
36 În al treilea rând, exemplele întemeiate pe jurisprudența citată de Tribunalul Funcției Publice în susținerea a ceea ce ar aprecia că este invocarea din oficiu a legalității interne s‑ar opune mai degrabă raționamentului său.
37 Pe de o parte, contrar celor decise de Tribunalul Funcției Publice la punctul 57 din hotărârea atacată, autoritatea de lucru judecat absolută nu ar fi un motiv de legalitate internă, ci un motiv de inadmisibilitate a unei acțiuni sau a unui motiv. Potrivit Comisiei, Curtea a hotărât, la punctul 45 din Hotărârea din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia (C‑442/03 P și C‑471/03 P, Rec., p. I‑4845), că autoritatea de lucru judecat absolută este un motiv de ordine publică care poate fi invocat din oficiu deoarece se opune la examinarea din nou de către Tribunal a motivelor tratate într‑o hotărâre rămasă definitivă, iar aceasta cu nerespectarea autorității de lucru judecat.
38 Pe de altă parte, exemplele rezultate din hotărârile Curții întemeiate pe interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273), care se opun interdicției impuse instanței de a invoca din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, nu ar avea nicio legătură cu întinderea controlului din oficiu al instanței comunitare în acțiunea administrativă directă în sensul articolului 236 CE. În orice caz, în Hotărârea din 7 iunie 2007, van der Weerd și alții (C‑222/05-C‑225/05, Rep., p. I‑4233), Curtea ar fi limitat întinderea Hotărârii din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C‑473/00, Rec., p. I‑10875), și a Hotărârii din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro (C‑168/05, Rec., p. I‑10421), hotărând că principiul efectivității nu impunea instanțelor naționale obligația de a invoca din oficiu un motiv întemeiat pe o dispoziție comunitară, independent de importanța acesteia pentru ordinea juridică comunitară, din moment ce părțile au o posibilitate reală de a invoca un motiv întemeiat pe dreptul comunitar în fața unei instanțe naționale.
39 În al patrulea rând, deși examinarea din oficiu a unui motiv întemeiat pe domeniul de aplicare al legii este cunoscută cel puțin în dreptul administrativ francez, nu acesta ar fi cazul ordinii juridice comunitare. Recurgerea aparentă la acest motiv de către Tribunal în Hotărârea Browet și alții/Comisia, punctul 24 de mai sus (punctul 35), ar fi rămas un caz unic și nu ar constitui decât un obiter dictum în raționamentul Tribunalului, în măsura în care soluția ar fi fost adoptată în raport cu motivele invocate.
40 Doamna Putterie‑De‑Beukelaer consideră mai întâi că, în temeiul jurisprudenței relevante, este de competența instanței comunitare să invoce din oficiu motivele de ordine publică, chiar dacă nu este ușor să le definească. Astfel cum ar fi hotărât Tribunalul în Hotărârea Browet și alții/Comisia, punctul 24 de mai sus, motivul întemeiat pe domeniul de aplicare al legii constituie în mod cert un astfel de motiv și nu numai acesta, contrar celor susținute de Comisie, atunci când are o legătură directă cu argumentarea părții adverse. O astfel de limitare ar fi în contradicție cu posibilitatea de a invoca din oficiu un motiv.
41 Apoi, posibilitatea de a invoca din oficiu un motiv nu poate depinde de o clasificare teoretică între legalitate internă și legalitate externă, pe care Curtea, de altfel, nu ar fi confirmat‑o. Această distincție, formalistă și incertă, ar conduce la o schematizare excesivă. Din momentul în care un motiv ar fi de ordine publică, ar trebui să fie invocat din oficiu, indiferent dacă este de legalitate internă sau externă. În consecință, problema ar fi aceea dacă motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii este de ordine publică. În această privință, ar fi inacceptabil ca nu aceasta să fie situația în ceea ce privește o nelegalitate esențială asemănătoare, în timp ce încălcările anumitor norme de procedură ar trebui să fie invocate din oficiu.
42 În sfârșit, întinderea jurisprudenței invocate de Comisie nu poate fi exagerată în măsura în care distincția dintre motivele referitoare la legalitatea externă și cele referitoare la legalitatea internă ar fi fost efectuată într‑o situație în care aceasta nu avea nicio consecință cu privire la soluția litigiului. În plus, această jurisprudență ar privi numai motivele întemeiate pe obligația de motivare și, respectiv, pe o eroare vădită de apreciere, aceasta din urmă fiind un motiv de fond prin excelență. Or, în cauzele pe care Curtea ar fi fost chemată să le examineze, aceasta ar fi urmat un demers diferit, invocând motive din oficiu fără a lua în considerare clasificarea lor. Astfel, potrivit jurisprudenței, o constatare legată de competența Comisiei ar trebui să fie invocată din oficiu.
43 Pe de altă parte, potrivit doamnei Putterie‑De‑Beukelaer, trebuie să se constate că, în cadrul contractelor care conțin clauze abuzive, Curtea a acordat importanță faptului ca instanța națională să poată invoca din oficiu caracterul abuziv al unei clauze, astfel încât ar fi ilogic ca Tribunalul să trebuiască să înlăture această posibilitate din „procedurile sale de anulare”.
44 În orice caz, încălcarea domeniului de aplicare al legii ar constitui, în speță, o neregularitate vădită suficient de importantă. Astfel, faptul de a fi aplicat normele procedurii de evaluare în cadrul unei decizii adoptate în temeiul procedurii de atestare ar fi determinat neregularități esențiale, atât de competență, cât și de formă, neregularitățile de procedură având legătură în special cu modalitățile de elaborare a deciziei atacate, și, în consecință, o încălcare a dreptului la apărare al intimatei. Respectivul obiect al dispozițiilor articolului 43 din statut și ale articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut ar fi fost stabilit în interesul funcționarilor în general, iar nu al persoanelor vizate în mod direct.
Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului disponibilității și al interdicției de a se pronunța ultra petita
45 Potrivit Comisiei, prin anularea deciziei atacate numai pe baza unui motiv din oficiu întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al articolului 43 din statut și, respectiv, al articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut, Tribunalul Funcției Publice a încălcat principiul disponibilității și s‑a pronunțat ultra petita. Or, instanța comunitară ar fi ținută de cadrul litigiului, astfel cum este delimitat în cererea introductivă de instanță. Cu excepția cauzelor de inadmisibilitate și a motivelor de ordine publică referitoare la legalitatea externă a actului, controlul jurisdicțional al instanței comunitare ar trebui să respecte principiul disponibilității procesului, care ar interzice ca aceasta să lărgească în mod unilateral termenii litigiului. În acțiunile directe, ar fi obligația părților litigiului să determine cadrul acestuia și să aleagă motivele de legalitate de fond invocate împotriva actului.
46 Astfel, potrivit Comisiei, în Hotărârea Browet și alții/Comisia, punctul 24 de mai sus, Tribunalul ar fi ținut seama de faptul că motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii se lega în mod strâns de argumentarea părților deoarece, pentru a se putea pronunța asupra motivului invocat de reclamanți, Tribunalul trebuia să examineze în orice caz domeniul de aplicare al legii.
47 Curtea nu s‑ar fi îndepărtat de la această concepție atunci când a hotărât că, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, cărora le revine obligația stabilirii cadrului litigiului, instanța nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de părți în sprijinul pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate, dictum care nu ar urmări decât argumentele pe care instanța ar putea să le înlocuiască în orice moment, spre deosebire de motive. Faptul că, în speță, Tribunalul Funcției Publice a dat posibilitatea părților să se exprime cu privire la motivul în cauză nu poate fi suficient pentru a recunoaște că acesta se înscrie în cadrul litigiului.
48 Potrivit Comisiei, prezența rubricii „Potențial” nu i‑a creat niciun dezavantaj doamnei Putterie‑De‑Beukelaer la nivelul procedurii, ci dimpotrivă, deoarece i‑a permis să solicite o nouă apreciere de către validatorul său și o examinare a cazului de către comitetul paritar de evaluare, precum și să introducă o reclamație înainte chiar de începerea procedurii de atestare. Chemat să examineze singura chestiune a temeiniciei lipsei recunoașterii potențialului doamnei Putterie‑De‑Beukelaer, Tribunalul Funcției Publice ar fi efectuat o analiză abstractă, fără a decide asupra aspectelor în litigiu invocate.
49 Într‑adevăr, dacă instanța nu poate adopta o decizie nelegală, motiv pentru care nu ar fi ținută de argumentele greșite în drept prezentate de doamna Putterie‑De‑Beukelaer, instanța ar trebui să respecte motivele de legalitate internă invocate de aceasta. Potrivit Comisiei, instanța este ținută să respecte motivele de legalitate internă invocate de doamna Putterie‑De‑Beukelaer, mai precis pentru a evita rezultate neprevăzute, ca în speță, unde Tribunalul Funcției Publice a anulat într‑adevăr decizia atacată, dar anularea a rămas totuși fără efect asupra situației justițiabilului.
50 Chiar dacă am presupune că instanța care se pronunță asupra legalității nu poate să hotărască decât în cadrul legislației în vigoare și că, prin urmare, este de competența acesteia să examineze din oficiu domeniul de aplicare al legii pe care se întemeiază pretențiile doamnei Putterie‑De‑Beukelaer, Tribunalul Funcției Publice tot nu ar fi avut temei să invoce acest motiv din oficiu cu ocazia litigiului cu care era sesizat. Pe de altă parte, acesta nu ar fi explicat rațiunile pentru care examinarea motivelor invocate l‑ar fi determinat să încalce competența sa de instanță care se pronunță asupra legalității.
51 Cu titlu subsidiar, în măsura în care punctele 75 și 76 din hotărârea atacată ar putea fi considerate separabile de motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al articolului 43 din statut și, respectiv, al articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut și ar putea fi calificate drept motiv distinct întemeiat pe lipsa de competență a autorului deciziei atacate, anularea REC 2005, în măsura în care nu recunoaște potențialul doamnei Putterie‑De‑Beukelaer de a exercita atribuțiile care aparțin categoriei B*, ar fi fost decisă cu încălcarea dreptului la apărare, contrar prevederilor articolului 77 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice.
52 Pe de altă parte, admiterea acestui motiv s‑ar întemeia pe premisa eronată potrivit căreia rubrica „Potențial” a REC 2005 constituia o decizie autonomă în raport cu respectivul REC, care putea fi adoptată de o altă autoritate decât persoanele implicate în procedura de evaluare. Astfel, nu ar fi vorba decât despre o rubrică neseparabilă de numeroasele elemente ce constituie REC 2005, care ar fi actul atacabil.
53 În plus, contrar constatărilor Tribunalului Funcției Publice care figurează la punctul 76 din hotărârea atacată, AIPN trebuia să decidă cu privire la admiterea la procedura de atestare pentru care rubrica „Potențial” a REC 2005 ar constitui una dintre condițiile prealabile. Dispozițiile care reglementează procedura de atestare 2006 nu ar prevedea că existența potențialului în calitate de criteriu de admitere ar trebui să fie constatată de AIPN competentă pentru admiterea la procedura de atestare.
54 Doamna Putterie‑De‑Beukelaer arată mai întâi că existența unui motiv de ordine publică, precum încălcarea domeniului de aplicare al legii, constituie o excepție de la principiul disponibilității și că a refuza instanței posibilitatea de a invoca din oficiu un motiv de ordine publică ce nu ar avea legătură directă cu argumentarea părților ar fi în contradicție chiar cu obiectul invocării din oficiu.
55 În continuare, ca răspuns la argumentul Comisiei potrivit căruia prezența rubricii „Potențial” nu i‑ar fi cauzat doamnei Putterie‑De‑Beukelaer niciun prejudiciu, aceasta din urmă subliniază că nu a putut formula în mod util contestația instituită în materie de atestare pentru a contesta respingerea cererii sale de admitere la procedura de atestare. În orice caz, astfel cum a hotărât Tribunalul Funcției Publice, acesta și‑ar fi încălcat competența dacă, chiar în lipsa unei contestații cu privire la acest aspect, ar fi hotărât asupra litigiului în funcție de o normă care nu putea fi aplicată în speță. Permițând părților să dezbată acest aspect, Tribunalul Funcției Publice ar fi respectat principiile contradictorialității și dreptului la apărare.
56 În sfârșit, având în vedere faptul că, în aceeași zi, Tribunalul Funcției Publice a decis în Hotărârea din 21 februarie 2008, Semeraro/Comisia (F‑19/06, nepublicată încă în Repertoriu), că inserarea mențiunii referitoare la potențial într‑un raport asupra evoluției carierei pentru anul 2004 este nelegală, hotărârea atacată ar corespunde unor motive de coerență, deoarece în cele două litigii se aplică același cadru juridic și aceleași norme.
57 În ceea ce privește observațiile subsidiare ale Comisiei, doamna Putterie‑De‑Beukelaer, în acord cu aceasta, consideră că punctele 75 și 76 din hotărârea atacată nu pot fi considerate un motiv distinct întemeiat pe lipsa de competență a autorului deciziei atacate. În orice caz, principiile contradictorialității și respectării dreptului la apărare ar fi fost de asemenea respectate în ceea ce privește acest aspect.
Aprecierea Tribunalului
58 În cadrul acțiunii sale, doamna Putterie‑De‑Beukelaer a solicitat anularea REC 2005 în măsura în care, la rubrica sa „Potențial” întocmită în vederea procedurii de atestare, nu a fost recunoscut potențialul acesteia de a exercita atribuțiile care aparțin categoriei B*.
59 Este necesar să se amintească faptul că, fără a examina pe fond acțiunea introdusă de doamna Putterie‑De‑Beukelaer, Tribunalul Funcției Publice a invocat un motiv întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii și a concluzionat, în esență, la punctul 74 din hotărârea atacată, că decizia atacată fusese adoptată potrivit normelor de competență, de procedură și de fond ale procedurii de evaluare, iar nu potrivit celor ale procedurii de atestare, singurele care erau aplicabile.
60 În primul rând, Tribunalul Funcției Publice a constatat, la punctele 75 și 76 din hotărârea atacată, că decizia atacată nu fusese adoptată de autoritatea competentă, și anume AIPN, care are obligația să se pronunțe asupra candidaturilor la atestare ale funcționarilor, ci de către validator, competent pentru adoptarea raportului asupra evoluției carierei (denumit în continuare „REC”).
61 Or, este necesar să se amintească faptul că lipsa competenței autorului unui act cauzator de prejudiciu constituie un motiv de ordine publică (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 17 decembrie 1959, Société des fonderies de Pont‑à‑Mousson/Înalta Autoritate, 14/59, Rec., p. 445, 473, și Hotărârea Tribunalului din 24 septembrie 1996, Marx Esser și Del Amo Martinez/Parlamentul European, T‑182/94, RecFP, p. I‑A‑411 și II‑1197, punctele 42 și 44) a cărui examinare, dacă este necesar din oficiu, revine instanței Uniunii (Hotărârea Curții din 13 iulie 2000, Salzgitter/Comisia, C‑210/98 P, Rec., p. I‑5843, punctul 56, și Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2006, Vounakis/Comisia, T‑165/04, RecFP, p. I‑A‑2‑155 și II‑A‑2‑735, punctul 30).
62 În al doilea rând, la punctele 77-79 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a concluzionat în sensul că doamna Putterie‑De‑Beukelaer nu putuse formula în mod util contestația instituită în materie de atestare pentru a contesta respingerea cererii sale de admitere la procedura de atestare, de vreme ce comitetul paritar pentru exercițiul de atestare care, conform articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut, este consultat atunci când un funcționar contestă decizia prin care a fost respinsă candidatura sa în vederea atestării, își declinase competența pentru examinarea contestației interne a reclamantei.
63 Or, potrivit jurisprudenței, nerespectarea normelor de procedură referitoare la adoptarea unui act cauzator de prejudiciu constituie o încălcare a normelor fundamentale, care poate fi examinată de instanța Uniunii chiar din oficiu (Hotărârea Tribunalului din 13 decembrie 2007, Angelidis/Parlamentul European, T‑113/05, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 62 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 2 octombrie 2009, Cipru/Comisia, T‑300/05 și T‑316/05, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 206). Refuzul examinării unei contestații interne prevăzute de normele de procedură aplicabile adoptării unui act cauzator de prejudicii constituie în mod evident o încălcare a normelor fundamentale în sensul acestei jurisprudențe și putea, așadar, să fie invocat din oficiu de Tribunalul Funcției Publice.
64 În al treilea rând, Tribunalul Funcției Publice a concluzionat, la punctele 80-86 din hotărârea atacată, că potențialul nu figura printre criteriile prevăzute de dispozițiile aplicabile procedurii de atestare.
65 Trebuie să se constate că interpretarea reglementării relevante pentru a stabili dacă administrația trebuia sau nu trebuia să se pronunțe, în decizia atacată, asupra potențialului doamnei Putterie‑De‑Beukelaer constituia o condiție prealabilă necesară examinării motivului întemeiat pe eroarea de apreciere invocată de aceasta din urmă în acțiunea sa. Astfel, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, cărora le revine obligația de a stabili cadrul litigiului, instanța nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de părți în sprijinul pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate (Ordonanța Curții din 27 septembrie 2004, UER/M6 și alții, C‑470/02 P, punctul 69, și Ordonanța Curții din 13 iunie 2006, Mancini/Comisia, C‑172/05 P, punctul 41).
66 În împrejurările speței, rezultă că Tribunalul Funcției Publice nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a examinat eventuala încălcare prin REC 2005 al doamnei Putterie‑De‑Beukelaer a reglementării relevante, în măsura în care această examinare era necesară, pe de o parte, pentru analizarea motivelor întemeiate pe lipsa de competență a autorului actului și pe încălcarea normelor fundamentale, pe care Tribunalul Funcției Publice le putea invoca din oficiu, și, pe de altă parte, pentru a răspunde la o problemă prealabilă a cărei soluționare era necesară cu privire la argumentarea prezentată de doamna Putterie‑De‑Beukelaer.
67 În consecință, este necesar să se respingă critica principală a Comisiei împotriva hotărârii atacate, întemeiată pe o eroare de drept referitoare la examinarea de către Tribunalul Funcției Publice a celor trei probleme menționate mai sus, fără a fi necesar să se abordeze problema posibilității instanței Uniunii de a examina din oficiu un motiv întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii.
68 Pe de altă parte, trebuie să se constate că, în cadrul observațiilor sale subsidiare, Comisia contestă, în esență, analiza Tribunalului Funcției Publice cu privire la reglementarea aplicabilă situației de fapt din speță. Pe de o parte, Comisia consideră că Tribunalul Funcției Publice se întemeiază pe o premisă eronată potrivit căreia rubrica „Potențial” constituie o decizie autonomă în raport cu REC, care poate fi adoptată de o autoritate distinctă de autoritățile competente pentru desfășurarea procedurii de evaluare. Pe de altă parte, Comisia apreciază că dispozițiile care reglementează procedura de atestare 2006 nu prevăd că existența potențialului în calitate de criteriu de admitere la procedura de atestare nu trebuie constatată de evaluator, ci de AIPN competentă pentru admiterea la procedura de atestare.
69 În ședință, Comisia a precizat, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, că evaluatorul și validatorul erau persoanele competente pentru a evalua potențialul doamnei Putterie‑De‑Beukelaer, astfel încât Tribunalul Funcției Publice, considerând că o astfel de evaluare revenea AIPN competente pentru admiterea la procedura de atestare, ar fi săvârșit o eroare atunci când a hotărât în sensul încălcării de către Comisie a domeniului de aplicare al articolului 43 din statut și, respectiv, al articolului 10 alineatul (3) din anexa XIII la statutul respectiv.
70 În această privință, trebuie arătat cu titlul preliminar că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept comunitar, trebuie să se țină seama nu numai de termenii utilizați și de contextul în care apare aceasta, ci și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea Curții din 30 iulie 1996, Bosphorus, C‑84/95, Rec., p. I‑3953, punctul 11, Hotărârea Curții din 22 octombrie 2009, Bogiatzi, C‑301/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 39, și Hotărârea Tribunalului din 26 iunie 2008, Alferink și alții/Comisia, T‑94/98, Rep., p. II‑1125, punctul 68).
71 Este necesar să se amintească faptul că articolul 43 primul paragraf din statut impune întocmirea, cel puțin o dată la doi ani, pentru fiecare funcționar, în condițiile stabilite de fiecare instituție, a unui REC cu privire la competența, eficiența și conduita în serviciu.
72 Potrivit unei jurisprudențe consacrate, REC, în calitate de document intern, are drept funcție principală furnizarea unor informații periodice administrației cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către funcționari. REC are un rol important pentru funcționar în ce privește desfășurarea carierei acestuia, în principal în materie de mutare și promovare (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Combescot/Comisia, T‑249/04, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37 și jurisprudența citată).
73 În ceea ce privește, în primul rând, funcționarii încadrați în grupa de funcții AST, începând cu gradul 4, articolul 43 al doilea paragraf din statut prevede că acest REC al lor poate conține de asemenea un aviz care să indice, pe baza activității prestate, dacă funcționarul în cauză are potențialul necesar pentru a exercita atribuții de administrator.
74 În ceea ce privește, în al doilea rând, funcționarii angajați în muncă, încadrați în categoriile C sau D înainte de 1 mai 2004, vizați la articolul 10 alineatul (1) din anexa XIII la statut, ale căror cariere sunt plafonate la gradele AST 7 și, respectiv, AST 5, aceștia pot accede de asemenea la sarcini care intră în domeniul de activitate al gradelor superioare în grupa de funcții AST. Articolul 10 alineatul (2) din anexa XIII la statut prevede că, în afară de reușita la un concurs, funcționarii respectivi pot deveni fără restricții membri ai grupei de funcții de asistenți pe baza unei proceduri de atestare întemeiate pe vechimea, pe experiența, pe meritele și pe nivelul de pregătire al funcționarilor, precum și pe disponibilitatea posturilor în cadrul grupei de funcții AST. Modalitățile de punere în aplicare a acestei proceduri au fost adoptate de Comisie prin Decizia din 7 aprilie 2004, aplicabilă primei proceduri de atestare referitoare la anul 2005, și prin Decizia din 29 noiembrie 2006, aplicabilă procedurii de atestare 2006, care a început la 21 decembrie 2006.
75 În ceea ce privește procedura de evaluare, pe de o parte, trebuie să se arate că la articolul 1 alineatul (2) din DGA 43 se precizează că exercițiul de evaluare are ca obiect, printre altele, evaluarea eficienței, a competenței și a conduitei în serviciu a titularului postului. Prin această dispoziție se adaugă că, pe baza aprecierilor referitoare la fiecare dintre cele trei componente, se atribuie o notă de merit, după cum se arată în modelul de raport atașat în anexa II la DGA menționate. Acest model de REC (a se vedea, în versiunea aplicabilă exercițiului de evaluare 2005, Hotărârea Semeraro/Comisia, punctul 56 de mai sus) conține printre altele o rubrică „Potențial”, intitulată „Mențiune destinată să fie luată în considerare în cadrul procedurii de atestare prevăzute la articolul 10 alineatul (3) din anexa XIII la statut”, în care trebuie indicate natura sarcinilor în discuție, perioada de activitate a titularului postului consacrată acestor sarcini și calitatea prestațiilor titularului respectiv în îndeplinirea acestor sarcini.
76 Aceasta este situația respectivelor REC ale doamnei Putterie‑De‑Beukelaer referitoare la exercițiile de evaluare pentru anii 2005 și 2006.
77 Pe de altă parte, în Informations administratives nr. 1‑2006 din 12 ianuarie 2006, referitoare la exercițiul de evaluare 2006, în discuție în prezenta cauză, se menționează în legătură cu rubrica „Potențial”:
„Această rubrică trebuie completată în cadrul procedurilor de atestare și de certificare. Rubrica nu se completează de către evaluator decât dacă titularul postului solicită acest lucru în mod explicit în autoevaluarea sa (căsuță de bifat).
Rubrica «Potențial» a fost modificată. În prezent, evaluatorul dispune de o listă de atribuții care aparțin categoriei A* sau categoriei B*. Acesta va bifa sarcina sau sarcinile care aparțin categoriei superioare și va evalua perioada de activitate a titularului postului consacrată acestor sarcini, precum și calitatea activităților sale în vederea îndeplinirii acestor sarcini.
[…]
De la acest moment, validatorul este cel care indică dacă titularul postului a demonstrat potențialul pentru a exercita atribuții care aparțin categoriei superioare.
NB: Se atrage atenția funcționarilor încadrați în categoriile B*, C* sau D* asupra faptului că reînnoirea raportului precedent nu acoperă rubrica „Potențial” creată în vederea procedurilor de atestare și de certificare. În consecință, prin acceptarea acestei reînnoiri, renunțați la evaluarea potențialului pentru activitățile [efectuate] în cursul anului 2005.”
78 Din DGA 43 și din Informations administratives nr. 1‑2006 rezultă că prin rubrica „Potențial” a REC al unui titular al unui post care dorește să exercite funcții din categoria superioară se urmărește în esență întocmirea unei aprecieri cu privire la sarcinile care aparțin categoriei superioare, exercitate efectiv de funcționarul respectiv în desfășurarea cotidiană a muncii pe parcursul perioadei acoperite de REC în scopul de a‑i permite, printre altele, să fie atestat.
79 Având în vedere obiectul aprecierii efectuate în privința potențialului unui funcționar, și anume perioada din activitatea sa și calitatea prestațiilor referitoare la sarcinile care aparțin unei categorii superioare pe care le‑a exercitat efectiv în perioada care face obiectul REC, rezultă că aprecierea respectivă face parte integrantă din cea care urmărește evaluarea experienței profesionale și a meritelor funcționarului, care sunt reflectate în mod necesar cel puțin în evaluarea competenței sale pe parcursul aceleiași perioade.
80 Astfel, trebuie să se constate că autoritățile abilitate să evalueze, în cadrul procedurii de evaluare, meritele funcționarilor din perspectiva diferitelor rubrici menționate în REC, și anume evaluatorul și validatorul, sunt cele care, sub rezerva eventualei intervenții a evaluatorului de apel, sunt chemate de asemenea să evalueze „potențialul” funcționarilor care ar fi făcut cererea ca rubrica aferentă acestuia să fie completată de evaluator.
81 În ceea ce privește procedura de atestare, este necesar să se amintească faptul că Decizia din 7 aprilie 2004 referitoare la procedura de atestare pentru anul 2005, pe care Tribunalul Funcției Publice a considerat‑o aplicabilă situației de fapt din speță, prevede, la articolele 4-8, patru etape.
82 Din aceste dispoziții rezultă că, după ce a stabilit, într‑o primă etapă, numărul de posturi care vor putea fi ocupate în următorul an de funcționari atestați (articolul 4) și după ce a stabilit și a publicat, într‑o a doua etapă, lista funcționarilor care și‑au depus candidatura admiși la procedura de atestare și care au îndeplinit condițiile referitoare la nivelul de pregătire și la vechime (articolul 5), AIPN trebuie să întocmească, într‑o a treia etapă, o altă listă de candidați în care aceștia sunt clasificați potrivit anumitor criterii (articolul 6), pentru a întocmi, într‑o a patra etapă, lista funcționarilor care își pot depune candidatura pentru posturile vacante ce urmează să fie ocupate în grupa de funcții de asistenți (articolul 7).
83 Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Decizia din 7 aprilie 2004, criteriile de clasificare sunt, pe de o parte, nivelul de pregătire, precum și vechimea în carieră în cadrul categoriei C sau D – luate deja în considerare în vederea admiterii la procedură – și, pe de altă parte, experiența și meritele evaluate pe baza respectivelor REC disponibile.
84 Valoarea criteriilor și ponderea acestora, care, potrivit articolului 6 alineatul (2) din Decizia din 7 aprilie 2004, trebuiau decise de AIPN până la 31 decembrie 2004, au făcut obiectul Deciziei AIPN din 11 mai 2005 privind criteriile de clasificare referitoare la exercițiul de atestare 2005 (Informations administratives nr. 33‑2005 din 20 mai 2005), după avizul unanim al comitetului prevăzut la articolul 9 din Decizia din 7 aprilie 2004.
85 În primul rând, în ceea ce privește valoarea criteriilor de clasificare, AIPN a indicat în Decizia din 11 mai 2005 că potențialul funcționarului admis la procedura de atestare pentru a exercita atribuții care aparțin categoriei B* trebuia să fie luat în considerare în cadrul criteriului referitor la experiență, precizând că potențialul trebuia să fi fost recunoscut în REC al funcționarului referitor la anul 2004.
86 În al doilea rând, în ceea ce privește ponderarea criteriilor de clasificare, AIPN a indicat în aceeași decizie că va proceda în două etape. În primul rând, aceasta va întocmi două liste pregătitoare de prioritate, una întemeiată pe criteriile de vechime și de merite și alta pe criteriile de pregătire și de merite. Pentru a departaja persoanele aflate la egalitate de pe fiecare dintre aceste liste, AIPN a precizat că va ține seama de gradul, de considerațiile legate de egalitatea șanselor și, în sfârșit, de informațiile cuprinse în REC având legătură cu potențialul funcționarului de a exercita atribuții care aparțin categoriei B*. În al doilea rând, AIPN va întocmi lista funcționarilor care își pot depune candidatura pentru posturile vacante identificate pentru necesitățile procedurii de atestare.
87 Din coroborarea dispozițiilor Deciziei din 7 aprilie 2004 a Comisiei și ale Deciziei din 11 mai 2005 a AIPN rezultă că, în cadrul procedurii de atestare, AIPN nu era competentă pentru a proceda la evaluarea potențialului funcționarilor candidați la procedura de atestare. În afara faptului că potențialul nu constituia o condiție de admitere la procedură, trebuie să se arate că AIPN ia în considerare potențialul fiecărui funcționar, în vederea departajării persoanelor aflate la egalitate pe cele două liste pregătitoare întocmite pe baza vechimii, a meritelor și a pregătirii, numai în a patra etapă a procedurii, în care această autoritate întocmește lista funcționarilor care își pot depune candidatura pentru posturile vacante în grupa de funcții de asistenți. Cu toate acestea, chiar și atunci când AIPN ia în considerare potențialul funcționarilor de a exercita atribuții care aparțin categoriei superioare, aceasta nu procedează nicidecum ea însăși la evaluarea potențialului respectiv, ci se întemeiază pe informațiile care figurează la rubrica corespunzătoare din REC din anul anterior.
88 Nicio dispoziție din aceste două decizii nu menționează adoptarea de către AIPN a unei decizii de evaluare a potențialului funcționarilor ce și‑au prezentat candidatura la procedura de atestare, care s‑ar distinge și ar preceda luarea în considerare de către AIPN a informațiilor conținute în rubrica „Potențial” a respectivelor REC în vederea întocmirii listei funcționarilor care își pot depune candidatura pentru posturile vacante ce urmează să fie ocupate în grupa de funcții de asistenți, în conformitate cu articolul 7 din Decizia din 7 aprilie 2004.
89 Pe de altă parte, această interpretare este conformă cu economia sistemului care, în cadrul noii structuri de carieră bazate pe două grupe de funcționari, urmărește să asigure funcționarilor repartizați în cariere care permit promovările până la un anumit grad posibilitatea de a accede fără restricții la grupa de funcții de asistenți, în special prin intermediul unei proceduri de atestare care se întemeiază pe aprecierile care au fost efectuate în cadrul procedurii de evaluare de către evaluator și de către validator sub rezerva eventualei intervenții a evaluatorului de apel.
90 Astfel, cu toate că produce consecințe în cadrul procedurii de atestare, rubrica „Potențial” se inserează în cadrul evaluării funcționarilor. Astfel, în lipsa dispoziției care să prevadă expres că intră sub incidența unei evaluări care trebuie efectuată în cadrul procedurii de atestare, rubrica respectivă nu poate fi separată de procedura de evaluare, astfel cum a procedat Tribunalul Funcției Publice în hotărârea atacată, pentru a o înscrie în mod exclusiv în competența AIPN în cadrul procedurii de atestare.
91 Astfel, din sistem rezultă că potențialul, care trebuie să fie recunoscut în prealabil, este foarte strâns legat, la fel ca și meritele lato sensu, de notarea funcționarului și poate avea drept consecință, în conformitate cu articolul 6 din Decizia din 7 aprilie 2004, o lipsă a clasificării utile a unui funcționar care dorește să fie integrat în funcții superioare celor pe care le‑ar putea exercita și al cărui potențial nu ar fi fost recunoscut în prealabil în cadrul REC de către persoanele abilitate să efectueze notarea sa.
92 De altfel, trebuie să se constate că evaluatorul, în calitate de șef de unitate al titularului postului și de autoritate chemată să efectueze evaluarea funcționarului, este mai în măsură să aprecieze exercitarea de către funcționarul notat a funcțiilor care aparțin unei categorii superioare categoriei sale. Aceeași este situația validatorului, precum și a evaluatorului de apel. Astfel, stabilirea potențialului unui funcționar de a exercita sarcini care aparțin unei categorii superioare celei în care acesta este încadrat trebuie să se aprecieze în mod necesar in concreto în raport cu sarcinile efectiv exercitate de funcționarul respectiv și cu modul în care acestea sunt executate.
93 Această interpretare este coroborată de asemenea cu delimitarea respectivului domeniu de aplicare al controalelor efectuate de comitetul paritar de evaluare, pe de o parte, și de comitetul paritar pentru exercițiul de atestare, pe de altă parte.
94 Asigurându‑se că REC au fost întocmite în mod echitabil, obiectiv și în conformitate cu DGA 43, comitetul paritar de evaluare este competent, fără a se substitui evaluatorilor și validatorilor, în vederea aprecierilor concrete efectuate de aceștia din urmă, care figurează la diferitele rubrici ale REC [a se vedea în special articolul 9 alineatul (4) din DGA 43].
95 În schimb, în ceea ce privește comitetul paritar pentru exercițiul de atestare, este necesar să se constate întâi că, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia din 7 aprilie 2004, acesta emite un aviz în vederea deciziei AIPN cu privire la valoarea criteriilor – referitoare la nivelul de pregătire, la vechimea în carieră în cadrul categoriei C sau D, la experiența și la meritele evaluate pe baza REC disponibile – și la ponderea acestora. Pe de altă parte, articolul 9 alineatul (7) din decizia respectivă precizează că, la începutul fiecărui an, comitetul respectiv adoptă un aviz cu privire la rezultatele ultimului exercițiu de atestare și poate însoți acest aviz de recomandări, inclusiv cu privire la valori și la ponderi. Apoi, în cadrul celei de a doua etape a procedurii amintite la punctul 82 de mai sus, articolul 5 alineatul (3) din Decizia din 7 aprilie 2004 prevede sesizarea aceluiași comitet de către funcționarii care apreciază că îndeplinesc criteriile referitoare la nivelul de pregătire și la vechimea în carieră și care nu figurează pe lista funcționarilor care și‑au depus candidatura, admiși la procedura de atestare. În sfârșit, în cadrul celei de a treia etape a procedurii, articolul 6 alineatele (1)-(4) din Decizia din 7 aprilie 2004 prevede că funcționarii admiși, clasificați potrivit unei ordini de prioritate, pe baza criteriilor menționate mai sus, a valorilor și a ponderilor, pot sesiza comitetul paritar pentru exercițiul de atestare dacă aceștia contestă numărul de puncte pe care l‑au obținut.
96 Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă, așadar, pe de o parte, că respectivul comitet paritar de evaluare este competent în ceea ce privește aprecierile concrete efectuate cu privire la meritele lato sensu ale funcționarilor.
97 Pe de altă parte, rezultă că respectivul comitet paritar pentru exercițiul de atestare este competent, în ceea ce îl privește, în vederea examinării contestațiilor funcționarilor care și‑au depus candidatura admiși la procedura de atestare, precum și a celor care privesc, mai exact, valoarea atribuită diferitelor criterii amintite la punctul 95 de mai sus și ponderea acestora. În schimb, comitetul paritar pentru exercițiul de atestare nu își poate extinde competența la diversele notări sau aprecieri care figurează la diferitele rubrici ale REC, care intră exclusiv sub incidența controlului efectuat de comitetul paritar de evaluare.
98 În sfârșit, faptul că articolul 43 din statut prevede numai că REC al funcționarilor încadrați în grupa de funcții AST, începând cu gradul 4, poate conține de asemenea un aviz care să indice, pe baza activității prestate, dacă funcționarul în cauză are sau nu are potențialul necesar pentru a exercita atribuții de administrator, dar nu precizează în mod expres că, în ceea ce privește funcționarii încadrați în categoriile C și D, care doresc să acceadă fără restricții la grupa de funcții AST, rubrica referitoare la potențial trebuie să fie de asemenea completată, nu poate avea drept consecință, astfel cum a hotărât Tribunalul Funcției Publice, faptul că o astfel de competență a aparținut AIPN competente pentru procedura de atestare.
99 Astfel, în această privință, trebuie amintit că dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că dispozițiile generale de punere în aplicare adoptate în cadrul articolului 110 primul paragraf din statut pot stabili criterii de natură să ghideze administrația în exercitarea puterii sale discreționare sau să precizeze domeniul de aplicare al dispozițiilor statutare lipsite de claritate (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 1990, Brems/Consiliul, T‑75/89, Rec., p. II‑899, punctul 29 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 30 martie 1993, Vardakas/Comisia, T‑4/92, Rec., p. II‑357, punctul 44).
100 Or, în speță, trebuie să se constate că, astfel cum s‑a indicat la punctele 3 și 7 de mai sus, articolul 1 alineatul (2) din DGA 43 precizează obiectul exercițiului de evaluare și face trimitere la un model de raport atașat în anexa II, care cuprinde, așadar, rubrica intitulată „Potențial”. Această anexă, care face parte integrantă din DGA 43, reflectă voința legiuitorului ca funcționarilor încadrați în categoriile C și D care doresc să acceadă fără restricții la grupa de funcții AST să li se recunoască în prealabil, în cadrul REC, potențialul pentru exercitarea unor astfel de funcții (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 20 iunie 1973, Koninklijke Lassiefabrieken, 80/72, Rec., p. 635, punctul 15).
101 Rezultă că DGA 43 nu au decât rolul de a ghida administrația în exercitarea puterii sale discreționare în cadrul articolului 43 din statut cu privire la determinarea meritelor lato sensu ale anumitor funcționari încadrați în categoriile C și D care doresc să acceadă fără restricții la grupa de funcții AST.
102 Având în vedere ansamblul celor prezentate mai sus, rezultă că premisa Tribunalului Funcției Publice potrivit căreia rubrica „Potențial” a REC 2005 constituia o decizie autonomă în raport cu respectivul REC este eronată, astfel încât acesta a hotărât în mod greșit că autoritățile competente în această privință erau cele competente pentru procedura de atestare. Rezultă că hotărârea atacată trebuie anulată.
Cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice
103 În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții, atunci când recursul este întemeiat, Tribunalul anulează decizia Tribunalului Funcției Publice și se pronunță el însuși asupra litigiului. Totuși, acesta trimite cauza Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare în cazul în care litigiul nu este în stare de judecată.
104 Întrucât Tribunalul Funcției Publice nu s‑a pronunțat asupra motivelor invocate de doamna Putterie‑De‑Beukelaer în primă instanță, Tribunalul hotărăște că prezenta cauză nu este în stare de judecată și că trebuie să fie trimisă Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare.
105 Întrucât cauza trebuie trimisă Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri de recurs se soluționează odată cu fondul.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera de recursuri)
declară și hotărăște:
1) Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 21 februarie 2008, Putterie‑De‑Beukelaer/Comisia (F‑31/07, nepublicată încă în Repertoriu).
2) Trimite cauza Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene spre rejudecare.
3) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 8 iulie 2010.
Semnături