ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
25 martie 2010
Cauza F‑102/08
Luigi Marcuccio
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică — Funcționari — Mutarea efectelor personale ale reclamantului — Acțiune în despăgubiri — Acțiune vădit inadmisibilă — Acțiune vădit nefondată — Articolul 94 din Regulamentul de procedură”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Marcuccio solicită, cu titlu principal, declararea nulității sau, cel puțin, anularea deciziei Comisiei prin care i se refuză transmiterea unei copii a fotografiilor făcute cu ocazia mutării sale din locuința de serviciu pe care o ocupa în Luanda (Angola) și distrugerea înscrisurilor referitoare la această mutare, precum și obligarea Comisiei la repararea pretinsului prejudiciu pe care l‑a suferit ca urmare a faptului că aceasta a procedat la efectuarea mutării respective împotriva voinței reclamantului
Decizia: Respinge acțiunea reclamantului în parte ca vădit inadmisibilă și în parte ca vădit nefondată. Obligă reclamantul la plata cheltuielilor de judecată. Obligă reclamantul să restituie Tribunalului suma de 1 500 de euro.
Sumarul ordonanței
1. Funcționari — Acțiune — Acțiune în despăgubire — Cerere de anulare a deciziei precontencioase de respingere a cererii de despăgubiri
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Acte ale instituțiilor — Prezumție de validitate — Act inexistent — Noțiune
(art. 249 CE)
3. Funcționari — Acțiune — Reclamație administrativă prealabilă — Termene — Decădere — Redeschidere — Condiție — Fapt nou și esențial
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
1. Decizia unei instituții de respingere a unei cereri de despăgubiri face parte integrantă din procedura administrativă prealabilă acțiunii în răspundere formulate în fața Tribunalului Funcției Publice și, prin urmare, concluziile de anulare a acestei decizii nu pot fi apreciate în mod autonom în raport cu concluziile privind despăgubirile.
(a se vedea punctul 23)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 18 decembrie 1997, Gill/Comisia, T‑90/95, RecFP, p. I‑A‑471 și II‑1231, punctul 45; 6 martie 2001, Ojha/Comisia, T‑77/99, RecFP, p. I‑A‑61 și II‑293, punctul 68; 5 decembrie 2002, Hoyer/Comisia, T‑209/99, RecFP, p. I‑A‑243 și II‑1211, punctul 32
2. Nu pot fi declarate inexistente decât acele acte afectate de vicii deosebit de grave și de evidente. Gravitatea consecințelor legate de constatarea inexistenței unui act al instituțiilor impune ca, pentru motive de securitate juridică, această constatare să fie rezervată cazurilor într‑adevăr extreme.
Nu prezintă nelegalități de această natură o decizie a Comisiei prin care se refuză distrugerea unor documente a căror păstrare a fost justificată de instituția respectivă prin împrejurarea că acestea constituie o garanție care permite atât funcționarului în cauză, cât și instituției înseși să verifice dacă toate bunurile funcționarului în cauză care au fost deplasate au fost livrate la noul său domiciliu.
(a se vedea punctele 29 și 32)
Trimitere la:
Curte: 10 decembrie 1957, Société des usines à tubes de la Sarre/Înalta Autoritate, 1/57 și 14/57, Rec., p. 201, 220; 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții, C‑137/92 P, Rec., p. I‑2555, punctul 50; 5 octombrie 2004, Comisia/Grecia, C‑475/01, Rec., p. I‑8923, punctul 20
3. Deși, potrivit articolului 90 alineatul (1) din statut, orice funcționar poate solicita autorității împuternicite să facă numiri să adopte o decizie împotriva sa, această facultate nu permite funcționarului să deroge de la termenele prevăzute la articolele 90 și 91 din statut, prin introducerea unei reclamații sau a unei acțiuni care să pună în discuție în mod indirect, prin intermediul unei cereri, o decizie anterioară care nu a fost contestată în termen. Numai existența unor fapte noi esențiale poate justifica formularea unei cereri de reexaminare a unei asemenea decizii.
(a se vedea punctul 36)
Trimitere la:
Curte: 15 mai 1985, Esly/Comisia, 127/84, Rec., p. 1437, punctul 10