Cauza C‑699/21
E. D. L.
(cerere de decizie preliminară formulată de Corte costituzionale)
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 aprilie 2023
„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Mandat european de arestare – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Articolul 1 alineatul (3) – Articolul 23 alineatul (4) – Proceduri de predare între statele membre – Motive de neexecutare – Articolul 4 alineatul (3) TUE – Obligația de cooperare loială – Suspendarea executării mandatului european de arestare – Articolul 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Interzicerea tratamentelor inumane sau degradante – Boală gravă, cronică și potențial ireversibilă – Riscul de afectare gravă a sănătății persoanei vizate de mandatul european de arestare”
Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Interzicerea tratamentelor inumane sau degradante – Risc de afectare gravă a sănătății – Împrejurări care pot justifica suspendarea predării sau chiar refuzul de executare a mandatului de arestare – Obligația de cooperare loială – Obligații ale autorității judiciare de executare, inclusiv cea de a dialoga cu autoritatea judiciară emitentă
[art. 4 alin. (3) primul paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4; Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) și (4)]
(a se vedea punctele 35-42, 45-53 și 55 și dispozitivul)
Rezumat
În anul 2019, o instanță croată a emis un mandat european de arestare împotriva lui E. D. L., care locuiește în Italia, în scopul efectuării urmăririi penale. În cadrul executării acestui mandat de arestare, Corte d’appello di Milano (Curtea de Apel din Milano, Italia) l‑a supus pe E. D. L. unei expertize psihiatrice, care a arătat că acesta suferea de o tulburare psihotică care necesita continuarea unui tratament care îl făcea inapt pentru viața carcerală. Prin urmare, Curtea de Apel din Milano a considerat că executarea mandatului de arestare ar întrerupe tratamentul lui E. D. L. și ar conduce la o deteriorare a sănătății sale sau chiar la un risc dovedit de sinucidere. Cu toate acestea, dispozițiile legii italiene(1) de transpunere a Deciziei‑cadru 2002/584(2) în materia mandatului european de arestare nu prevăd că predarea unei persoane căutate poate fi refuzată pentru astfel de motive de sănătate.
Având îndoieli cu privire la constituționalitatea acestor dispoziții naționale, Curtea de Apel din Milano a sesizat Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia). Potrivit acestei din urmă instanțe, motivele de neexecutare a unui mandat european de arestare prevăzute de Decizia‑cadru 2002/584 nu includ nici ipoteza unui pericol grav pentru sănătatea persoanei interesate ca urmare a unor afecțiuni cronice cu durată potențial nedeterminată, precum cele de care suferă E. D. L. Aceasta a decis, așadar, să solicite Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea care trebuie dată acestei decizii‑cadru într‑o asemenea ipoteză.
În hotărârea sa, Curtea, reunită în Marea Cameră, se pronunță cu privire la condițiile în care autoritatea judiciară de executare are posibilitatea sau obligația, în temeiul Deciziei‑cadru 2002/584, de a suspenda predarea unei persoane căutate și de a refuza executarea unui mandat european de arestare în cazul unui risc de afectare gravă a sănătății acestei persoane, precum și cu privire la existența, într‑un asemenea caz, a unei obligații de dialog cu autoritatea judiciară emitentă.
Aprecierea Curții
În primul rând, Curtea constată că Decizia‑cadru 2002/584 nu prevede că autoritățile judiciare de executare pot refuza executarea unui mandat european de arestare pentru simplul motiv că persoana care face obiectul unui astfel de mandat de arestare suferă de afecțiuni grave, cronice și potențial ireversibile. Având în vedere principiul încrederii reciproce care stă la baza spațiului de libertate, securitate și justiție(3), există astfel o prezumție că îngrijirile și tratamentele oferite în statele membre pentru tratarea, printre altele, a unor asemenea afecțiuni sunt adecvate, inclusiv în mediul carceral.
Cu toate acestea, având în vedere articolul 23 alineatul (4)(4) din Decizia‑cadru 2002/584, autoritatea judiciară de executare poate suspenda temporar predarea persoanei căutate, în măsura în care există motive serioase de a crede, pe baza unor elemente obiective, precum certificatele medicale sau rapoartele de expertiză, că executarea mandatului european de arestare riscă să pună în pericol în mod vădit sănătatea acestei persoane, de exemplu din cauza unei boli sau a unei afecțiuni temporare a persoanei respective înainte de data prevăzută pentru predarea sa.
În al doilea rând, Curtea consideră că nu se poate exclude ca predarea unei persoane grav bolnave să poată implica, pentru această persoană, un risc real de tratamente inumane sau degradante, în sensul articolului 4 din cartă, din cauza sau, în anumite împrejurări, independent de nivelul calității îngrijirilor disponibile în statul membru emitent, în cazul în care aceste tratamente ar atinge pragul minim de gravitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.
Astfel, atunci când autoritatea judiciară de executare are, în lumina elementelor obiective de care dispune, motive serioase și întemeiate de a crede că predarea persoanei căutate, grav bolnavă, ar expune‑o unui risc real de reducere semnificativă a speranței sale de viață sau de deteriorare rapidă, semnificativă și iremediabilă a stării sale de sănătate, această autoritate trebuie să suspende temporar predarea. În plus, aceasta trebuie să solicite autorității judiciare emitente furnizarea oricărei informații necesare pentru a se asigura că modalitățile în care se va efectua urmărirea penală aflată la originea mandatului european de arestare sau condițiile eventualei detenții a acestei persoane permit înlăturarea riscului în cauză. În cazul în care astfel de garanții sunt furnizate de autoritatea judiciară emitentă, mandatul european de arestare trebuie să fie executat și trebuie să se convină asupra unei noi date a predării.
În al treilea rând, Curtea arată că ar fi totuși contrar economiei generale a articolului 23 alineatul (4) din Decizia‑cadru 2002/584, care evocă caracterul „temporar” al suspendării predării, ca o autoritate judiciară de executare să poată amâna, pentru a evita realizarea unui risc de afectare gravă a sănătății, predarea unei persoane căutate pentru o perioadă considerabilă sau chiar nedeterminată.
În consecință, în împrejurări excepționale, având în vedere informațiile furnizate de autoritatea judiciară emitentă, precum și orice altă informație de care ar dispune autoritatea judiciară de executare, această din urmă autoritate poate fi determinată să concluzioneze că, pe de o parte, există motive serioase și întemeiate de a crede că, în cazul predării către statul membru emitent, persoana căutată va fi expusă unui risc de afectare gravă a sănătății sale și că, pe de altă parte, acest risc nu poate fi înlăturat într‑un termen rezonabil. Într‑un asemenea caz, autoritatea judiciară de executare trebuie, în temeiul articolului 1 alineatul (3)(5), din Decizia‑cadru 2002/584, interpretat în lumina articolului 4 din cartă, să refuze executarea mandatului european de arestare.