HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

16 decembrie 2010

Cauza T‑52/10 P

Giorgio Lebedef

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Concediu anual — Detașare cu jumătate de normă în scopul reprezentării sindicale — Absență nemotivată — Deducerea unui număr de zile din dreptul la concediul anual — Articolul 60 din statut”

Obiectul: Recurs împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice (Camera întâi) din 30 noiembrie 2009, Lebedef/Comisia (F‑54/09, RepFP, p. I‑A‑1‑505 și II‑A‑1‑2735), și având ca obiect anularea acestei ordonanțe

Decizia: Respinge recursul. Domnul Giorgio Lebedef suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul hotărârii

1.      Recurs — Motive — Motiv formulat împotriva unui considerent al hotărârii care nu servește la fundamentarea dispozitivului acesteia — Motiv inoperant

(art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 9)

2.      Recurs — Motive — Neidentificarea erorii de drept invocate — Inadmisibilitate

[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 11; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 138 alin. (1) primul paragraf lit. (c)]

3.      Recurs — Motive — Apreciere greșită a faptelor — Inadmisibilitate — Controlul de către Tribunal al aprecierii elementelor de probă — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

(art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I art. 11)

4.      Recurs — Motive — Insuficiența motivării — Recurgerea de către Tribunalul Funcției Publice la o motivare implicită — Admisibilitate — Condiții

[Statutul Curții de Justiție, art. 36 și anexa I art. 7 alin. (1)]

1.      Este inoperant și trebuie respins motivul invocat în cadrul unui recurs care este îndreptat împotriva unor considerente ale unei hotărâri a Tribunalului Funcției Publice ce nu reprezintă susținerea necesară a deciziei atacate cu recurs.

(a se vedea punctul 34)

Trimitere la:

Tribunal: 19 ianuarie 2010, De Fays/Comisia, T‑355/08 P, punctul 56 și jurisprudența citată

2.      Din articolul 11 din anexa I la Statutul Curții de Justiție, precum și din articolul 138 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că o cerere de recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Nu îndeplinește această condiție cererea de recurs care nu cuprinde nicio argumentare prin care să se urmărească în mod precis identificarea erorii de drept care ar vicia hotărârea sau ordonanța în cauză.

În plus, trebuie considerate vădit inadmisibile afirmațiile care sunt prea generale și imprecise pentru a putea face obiectul unei aprecieri juridice.

(a se vedea punctul 35)

Trimitere la:

Curte: 10 februarie 2009, Correia de Matos/Comisia, C‑290/08 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 18 și jurisprudența citată;

Tribunal: 6 mai 2010, Kerelov/Comisia, T‑100/08 P, punctul 39 și jurisprudența citată

3.      În temeiul articolului 11 din anexa I la Statutul Curții de Justiție, recursul în fața Tribunalului este limitat la chestiuni de drept. Tribunalul Funcției Publice este singurul competent să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile de la dosar care i‑au fost înaintate, și să aprecieze aceste fapte. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului Funcției Publice, o chestiune de drept supusă, în sine, controlului instanței de recurs.

(a se vedea punctul 73)

Trimitere la:

Curte: 2 octombrie 2001, BEI/Hautem, C‑449/99 P, Rec., p. I‑6733, punctul 44; 5 iunie 2003, O’Hannrachain/Parlamentul European, C‑121/01 P, Rec., p. I‑5539, punctul 35; 27 aprilie 2006, L/Comisia, C‑230/05 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 45

4.      Obligația de motivare a hotărârilor rezultă din articolul 36 din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la același statut. Hotărârile Tribunalului Funcției Publice trebuie să fie motivate în mod suficient pentru ca Tribunalul să fie în măsură să își exercite controlul jurisdicțional. Totuși, această obligație nu poate fi interpretată în sensul că Tribunalul Funcției Publice este ținut să răspundă în detaliu la fiecare argument invocat de reclamant, în special dacă argumentul respectiv nu are un caracter suficient de clar și de precis și nu se întemeiază pe elemente de probă detaliate. Motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite părții interesate să cunoască motivele pentru care prima instanță nu a admis argumentele sale, iar instanței de recurs să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul.

(a se vedea punctele 82‑84)

Trimitere la:

Tribunal: 2 martie 2010, Doktor/Consiliul, T‑248/08 P, punctul 64 și jurisprudența citată; 1 septembrie 2010, Skareby/Comisia, T‑91/09 P, punctul 36 și jurisprudența citată