Language of document :

Hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 12 iulie 2007 - Evropaïki Dynamiki/Comisia Comunităţilor Europene

(Cauza T-250/05)1

("Contracte de achiziţii publice de servicii - Procedura comunitară a cererii de ofertă - Prestarea de servicii referitoare la colectarea, producerea și difuzarea publicaţiilor electronice, în special a Suplimentului Jurnalului Oficial al Uniunii Europene - Respingerea ofertei unui ofertant - Egalitate de tratament - Obligaţia de motivare - Lipsa erorii vădite de apreciere")

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Evropaïki Dynamiki - Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (Atena, Grecia) (reprezentant: N. Korogiannakis, avocat)

Pârâtă: Comisia Comunităţilor Europene (reprezentanţi: M. Wilderspin și M. Šimerdová, agenţi)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziei Oficiului pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene din 15 aprilie 2005 de a nu reţine oferta depusă de reclamantă în cadrul cererii de ofertă publicată la 19 noiembrie 2004 (JO 2004, S 226) privind prestarea de servicii referitoare la colectarea, producerea și difuzarea publicaţiilor electronice, în special a Suplimentului Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, și de a atribui contractul ofertantului selectat.

Dispozitivul

Respinge acţiunea.

Obligă Evropaïki Dynamiki - Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 217, 3.9.2005.