ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
20 martie 2014
Cauza F‑44/13
Françoise Michel
împotriva
Comisiei Europene
„Funcție publică – Funcționar – Acțiune în despăgubire – Remunerație – Repartizare într‑o țară terță – Indemnizație pentru condiții de viață – Calculul indemnizației – Luare în considerare eronată a impozitului asupra pensiei de urmaș – Eroare a AIPN – Cerere de reparare a prejudiciului suferit – Caracterul definitiv al fișelor de remunerație – Termen de prescripție opozabil funcționarului – Articolul 85 din statut – Inaplicabilitate – Articolul 76 din Regulamentul de procedură – Acțiune vădit inadmisibilă”
Obiectul: Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care doamna Michel solicită în esență anularea deciziei din 25 ianuarie 2013 a autorității împuternicite să facă numiri din cadrul Comisiei Europene (denumită în continuare „AIPN”) prin care această autoritate nu a admis decât în parte reclamația sa, refuzând, pe baza unui motiv întemeiat pe tardivitatea cererii, să o despăgubească integral pentru prejudiciul legat de calcularea eronată, timp de aproape zece ani, a sumei care îi era datorată cu titlu de indemnizație pentru condiții de viață
Decizia: Respinge acțiunea în parte ca vădit inadmisibilă și în parte ca vădit nefondată. Doamna Michel suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile efectuate de Comisia Europeană.
Sumarul ordonanței
1. Acțiune introdusă de funcționari – Acțiune în despăgubire – Motive –Nelegalitatea unei decizii a autorității împuternicite să facă numiri, neatacată în termen – Inadmisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
2. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Termene – Caracter de ordine publică
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
3. Acțiune introdusă de funcționari – Cerere de despăgubiri adresată unei instituții – Evocarea dificultăților de înțelegere a normelor care guvernează remunerația sa pentru a justifica caracterul tardiv al cererii – Inadmisibilitate – Plata amiabilă de către administrație a unei indemnități utilizând modalitatea de calcul solicitată de reclamant – Aplicabilitatea termenului privind cererile de restituire a plății nedatorate – Excludere
[Statutul funcționarilor, art. 85 al doilea paragraf și art. 90 alin. (1)]
4. Funcționari – Remunerație – Dreptul la dobânzi moratorii – Condiții
1. Un funcționar sau un agent care a omis să atace acte care îl lezează prin introducerea, în timp util, a unei reclamații și, ulterior, a unei acțiuni în anulare nu poate să îndrepte această omisiune și să își asigure astfel noi termene de introducere a căii de atac, prin intermediul unei cereri de despăgubire, introdusă ulterior și al cărei obiect este în mod clar obținerea unui rezultat pecuniar identic cu cel care ar fi rezultat dintr‑o acțiune în anulare, în timp util, împotriva acestor acte.
(a se vedea punctul 45)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 13 iulie 1993, Moat/Comisia, T‑20/92, punctul 46
Tribunalul Funcției Publice: 28 septembrie 2011, Hecq/Comisia, F‑12/11, punctul 50 și jurisprudența citată
2. Termenele de introducere a reclamației și a acțiunii, care sunt de ordine publică și nu sunt nici la dispoziția părților, nici la dispoziția instanței, au ca scop să protejeze securitatea juridică în cadrul instituțiilor Uniunii, indispensabilă bunei funcționări a acestora, prin evitarea repunerii în discuție nedeterminate a actelor Uniunii care produc efecte juridice, precum și să prevină orice discriminare sau tratament arbitrar în administrarea justiției. Astfel, posibilitatea de a formula o cerere în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut nu poate permite funcționarului să evite aplicarea termenelor prevăzute la articolele 90 și 91 din statut pentru introducerea reclamației și a acțiunii, prin repunerea în discuție în mod indirect, prin intermediul unei astfel de cereri ulterioare, a unei decizii anterioare care nu a fost contestată în termen.
În această privință, dat fiind caracterul de ordine publică al termenelor respective, faptul că o instituție acceptă să intre în fondul unei reclamații în parte tardive și, prin urmare, inadmisibile nu poate avea ca efect derogarea de la sistemul termenelor imperative.
(a se vedea punctele 46 și 68)
Trimitere la:
Curte: 13 noiembrie 1986, Becker/Comisia, 232/85, punctul 8
Tribunalul de Primă Instanță: 29 ianuarie 1997, Adriaenssens și alții/Comisia, T‑7/94, punctele 27 și 33 și jurisprudența citată; 24 martie 1998, Meyer și alții/Curtea de Justiție, T‑181/97, punctul 31; 5 martie 2008, Combescot/Comisia, T‑414/06 P, punctul 43 și jurisprudența citată
3. Un funcționar nu poate justifica tardivitatea unei cereri de despăgubire referitoare la baza impozabilă a remunerației sale prin invocarea unor dificultăți întâmpinate în identificarea și înțelegerea modalităților de calcul. Astfel, orice funcționar care dă dovadă de o diligență normală cunoaște statutul și, în mod special, normele care reglementează remunerația sa.
Pe de altă parte, împrejurarea că autoritatea împuternicită să facă numiri a decis să facă în așa fel încât persoana interesată să beneficieze retroactiv și cu titlu absolut amiabil de calculul corect al indemnizației pentru care îndeplinea condițiile de acordare și care fusese calculată anterior prin luarea în considerare a bazei impozabile în litigiu nu poate permite acesteia să se prevaleze mutatis mutandis de termenul de cinci ani prevăzut la a doua teză a articolului 85 al doilea paragraf din statut. În orice caz, o instituție nu comite nicio greșeală de serviciu prin faptul că nu atrage atenția funcționarului asupra modalităților de calcul al unei prestații. Situația instituției care trebuie să asigure plata a mii de remunerații și de alocații diverse funcționarilor și agenților săi nu poate fi comparată cu cea a funcționarului, care are un interes personal de a verifica plățile care i se fac lunar.
(a se vedea punctele 52-54 și 69-73)
Trimitere la:
Curte: 18 martie 1975, Acton și alții/Comisia, 44/74, 46/74 și 49/74, punctul 29; 27 octombrie 1987, Houyoux și Guery/Comisia, 176/86 și 177/86, punctele 9 și 14-16
Tribunalul de Primă Instanță: 10 februarie 1994, White/Comisia, T‑107/92, punctul 47; 5 noiembrie 2002, Ronsse/Comisia, T‑205/01, punctul 52; 16 mai 2007, F/Comisia, T‑324/04, punctul 144 și jurisprudența citată
Tribunalul Funcției Publice: 12 martie 2014, CR/Parlamentul, F‑128/12, punctul 45 și jurisprudența citată
4. Atunci când o eroare comisă de administrație în aplicarea unei dispoziții statutare nu depășește cadrul erorilor și rectificărilor curente care pot interveni în calcularea remunerațiilor lunare, comise fie în avantajul funcționarului interesat, fie, dimpotrivă, în dezavantajul său, este normal ca, atunci când aceste erori sunt corectate de la momentul descoperirii lor, să nu se ceară dobânzi moratorii nici funcționarului, nici administrației, având în vedere că, în lipsa unor cazuri excepționale care țin de greșeala gravă a autorității împuternicite să facă numiri, rectificările operate în urma unei reclamații sau a unei acțiuni nu se disting de rectificările curente.
Pe de altă parte și în orice caz, acordarea de dobânzi moratorii pentru o sumă pe care instituția intenționează să o ramburseze cu titlu amiabil nu poate fi avută în vedere decât, pe de o parte, atunci când creanța principală este certă în privința cuantumului său sau cel puțin determinabilă pe baza unor elemente obiective stabilite și, pe de altă parte, atunci când administrația a întârziat, ulterior, în mod nejustificat efectuarea plății în cauză.
(a se vedea punctele 80 și 82)
Trimitere la:
Curte: 13 octombrie 1977, Gelders‑Deboeck/Comisia, 106/76, punctele 26-29
Tribunalul de Primă Instanță: 12 martie 1996, Weir/Comisia, T‑361/94, punctul 52 și jurisprudența citată