HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

15 iulie 2015(*)

„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a oțelului pentru precomprimare – Stabilirea prețurilor, împărțirea pieței și schimbul de informații comerciale sensibile – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Încălcare unică, complexă și continuă – Proporționalitate – Principiul individualizării pedepselor și a sancțiunilor – Fond”

În cauza T‑422/10,

Trafilerie Meridionali SpA, fostă Emme Holding SpA, cu sediul în Pescara (Italia), reprezentată de G. Visconti, de E. Vassallo di Castiglione, de M. Siragusa, de M. Beretta și de P. Ferrari, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată inițial de B. Gencarelli și de V. Bottka, ulterior de V. Bottka și de R. Striani și în final de V. Bottka și de G. Conte, în calitate de agenți, asistați de P. Manzini, avocat,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare și de reformare a Deciziei C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011,

TRIBUNALUL (Camera a șasea),

compus din domnii S. Frimodt Nielsen (raportor), președinte, F. Dehousse și A. M. Collins, judecători,

grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 2 iulie 2014,

pronunță prezenta

Hotărâre(1)

[omissis]

 Procedura și concluziile părților

42      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 septembrie 2010, Trame a introdus o acțiune.

43      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 6 octombrie 2010, Trame a introdus o cerere prin care a solicitat, pe calea măsurilor provizorii, suspendarea executării deciziei atacate.

44      Prin decizia din 29 octombrie 2010, Tribunalul (Camera întâi) a informat reclamanta că avea posibilitatea să își adapteze motivele și concluziile pentru a ține seama de modificările aduse prin prima decizie de modificare.

45      Trame și‑a prezentat observațiile cu privire la prima decizie de modificare în cadrul memoriului său în replică, depus la 19 aprilie 2011.

46      Prin decizia din 6 iunie 2011, Tribunalul a solicitat Comisiei să îi furnizeze unele documente.

47      La 22 iunie 2011, Comisia a comunicat Trame a doua decizie de modificare.

48      La 12 iulie 2011, președintele Tribunalului a respins, pentru lipsa urgenței, cererea de măsuri provizorii (Ordonanța din 12 iulie 2011, Emme/Comisia, T‑422/10 R, EU:T:2011:349).

49      Trame și‑a prezentat observațiile cu privire la a doua decizie de modificare la 1 august 2011.

50      La 20 octombrie 2011, Comisia a depus originalul duplicii sale în limba de procedură, precum și remarcile sale la observațiile prezentate de Trame cu privire la a doua decizie de modificare, împrejurare care a determinat terminarea procedurii scrise.

51      Întrucât compunerea Tribunalului a fost modificată începând cu 23 septembrie 2013, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șasea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

52      Raportul preliminar prevăzut la articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991 a fost comunicat Camerei a șasea la 8 noiembrie 2013.

53      La 17 decembrie 2013, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii adoptate în temeiul articolului 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a solicitat părților să răspundă la o serie de întrebări, iar Comisiei să depună documente.

54      La 28 februarie 2014, Trame și Comisia și‑au prezentat răspunsurile la aceste cereri. În răspunsul formulat, Trame a menționat că la 18 noiembrie 2013 a introdus la Comisie o nouă cerere prin care a solicitat să fie luată în considerare lipsa capacității sale de plată din cauza situației economice și financiare a societății la acea dată.

55      La 16 mai 2014, în cadrul unor măsuri de cercetare judecătorească adoptate în temeiul articolului 65 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a solicitat Comisiei să depună documentele pe care refuzase să le depună în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii adoptate la 17 decembrie 2013.

56      La 28 mai 2014, Comisia a depus documentele solicitate, la care Trame a avut acces în ședință.

57      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 2 iulie 2014.

58      Trame solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta i se aplică o amendă, sau reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată;

–        dispunerea, în temeiul articolului 68 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, a citării și a audierii unui reprezentant al Tréfileurope Italia în cadrul înțelegerii, pentru a atesta anumite fapte menționate la punctul 98 din cererea introductivă;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

59      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea tuturor cererilor reclamantei;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

60      În susținerea acțiunii, Trame invocă cinci motive referitoare la participarea sa la înțelegere și la efectul pe care aceasta îl poate avea asupra stabilirii cuantumului amenzii: primul privește încălcarea unică, al doilea, excluderea toronului cu trei fire din înțelegerea la care a participat, al treilea, perioada participării sale la încălcare, al patrulea, rolul său marginal și lipsa unor efecte ale înțelegerii asupra pieței și, al cincilea, elementul intențional al încălcării. Ca urmare a celei de a doua decizii de modificare, Trame și‑a adaptat motivele pentru a invoca și încălcarea principiilor proporționalității și egalității de tratament la stabilirea cuantumului amenzii, din cauza tratamentului acordat ArcelorMittal și Ori Martin, în comparație cu cel de care a putut beneficia. Trame invocă de asemenea, într‑un al șaselea motiv, lipsa capacității sale de plată a amenzii.

 A – Observații introductive

 1. Conținutul deciziei atacate

61      Reiese de la articolul 1 din decizia atacată că Trame a încălcat articolul 101 TFUE și, începând cu 1 ianuarie 1994, articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele menționate în decizia atacată, la un „ansamblu de acorduri și de practici concertate în sectorul oțelului precomprimat pe piața internă și, începând cu 1 ianuarie 1994, în cadrul SEE” (denumit în continuare „înțelegerea” sau „încălcarea unică”, aceasta din urmă fiind de asemenea complexă și continuă, potrivit terminologiei utilizate în mod curent).

 a) Componentele înțelegerii și caracterizarea încălcării unice

62      În considerentul (122) al deciziei atacate, înțelegerea este descrisă ca fiind „un acord paneuropean constând într‑o fază cunoscută sub numele Zürich și o fază cunoscută sub numele europeană și/sau în acorduri naționale/regionale, după caz”. Considerentele (123)-(135) ale deciziei atacate prezintă, pe scurt, aceste diferite acorduri și practici concertate care sunt în continuare expuse în detaliu și examinate în lumina articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE. Pentru a schematiza, înțelegerea cuprinde următoarele acorduri:

–        Clubul din Zürich, și anume prima fază a acordului paneuropean. Acest acord a durat de la 1 ianuarie 1984 până la 9 ianuarie 1996 și a privit stabilirea cotelor în funcție de țară (Germania, Austria, Benelux, Franța, Italia și Spania), alocarea clienților, prețurile și schimbul de informații comerciale sensibile. Membrii acestuia au fost Tréfileurope, Nedri, WDI, DWK și Redaelli, care reprezenta mai multe întreprinderi italiene cel puțin începând cu anii 1993 și 1995, la care s‑au alăturat ulterior Emesa, în anul 1992, și Tycsa, în anul 1993;

–        Clubul Italia, un acord național care a durat de la 5 decembrie 1995 până la 19 septembrie 2002. Acest acord a privit stabilirea cotelor în Italia, precum și exporturile din această țară către restul Europei. Membrii acestuia au fost întreprinderile italiene Redaelli, ITC, CB și Itas, cărora li s‑au alăturat ulterior Tréfileurope și Tréfileurope Italia (la 3 aprilie 1995), SLM (la 10 februarie 1997), Trame (la 4 martie 1997), Tycsa (la 17 decembrie 1996), DWK (la 24 februarie 1997) și Austria Draht (la 15 aprilie 1997);

–        Acordul din Sud, un acord regional negociat și încheiat în anul 1996 de întreprinderile italiene Redaelli, ITC, CB și Itas cu Tycsa și cu Tréfileurope pentru a stabili cota de penetrare a fiecărui participant în țările din sud (Spania, Italia, Franța, Belgia și Luxemburg) și pentru a cuprinde un angajament din partea acestora de a negocia cotele împreună cu ceilalți producători din Europa de Nord;

–        Clubul Europa, și anume a doua fază a acordului paneuropean. Acest acord a fost încheiat în luna mai 1997 de Tréfileurope, de Nedri, de WDI, de DWK, de Tycsa și de Emesa (denumite în continuare „membrii permanenți” sau „cei șase producători”) și a încetat în luna septembrie 2002. Acordul a urmărit depășirea crizei Clubului din Zürich, împărțirea unor noi cote (calculate în perioada cuprinsă între al patrulea trimestru al anului 1995 până în primul trimestru al anului 1997), alocarea clientelei și stabilirea prețurilor. Cei șase producători au adoptat reguli de coordonare care includ numirea coordonatorilor responsabili pentru punerea în aplicare a acordurilor în mai multe țări și pentru coordonarea cu alte întreprinderi interesate, care își desfășoară activitatea în țările respective sau care privesc aceiași clienți. Reprezentanții acestora s‑au reunit în mod regulat la diferite niveluri pentru a monitoriza punerea în aplicare a acordurilor. Aceștia au schimbat informații comerciale sensibile. În caz de îndepărtare de la comportamentul comercial convenit, se aplica un sistem adecvat de compensare;

–        coordonarea privind clientul Addtek. În cadrul acestui acord paneuropean, cei șase producători, cărora li s‑au alăturat ocazional producătorii italieni și Fundia, au întreținut și contacte bilaterale (sau multilaterale) și au participat la stabilirea prețurilor și la alocarea clientelei pe bază ad‑hoc, dacă aveau un interes. De exemplu, Tréfileurope, Nedri, WDI, Tycsa, Emesa, CB și Fundia și‑au coordonat toate prețurile și volumele în privința clientului Addtek. Aceste proiecte vizau în principal Finlanda, Suedia și Norvegia, dar și Țările de Jos, Germania, statele baltice și Europa Centrală și de Est. Coordonarea privind Addtek a avut loc deja pe durata fazei Clubului din Zürich a acordului paneuropean și a continuat cel puțin până la sfârșitul anului 2001;

–        discuțiile dintre Clubul Europa și Clubul Italia. În perioada cuprinsă între, cel puțin, luna septembrie 2000 și luna septembrie 2002, cei șase producători, ITC, CB, Redaelli, Itas și SLM, s‑au reunit în mod regulat cu scopul de a integra întreprinderile italiene în Clubul Europa în calitate de membri permanenți. Întreprinderile italiene doreau să majoreze cota italiană în Europa, în timp ce Clubul Europa susținea statu‑quoul. În acest scop, au avut loc reuniuni în cadrul Clubului Italia pentru a defini o poziție uniformă, reuniuni în cadrul Clubului Europa pentru a examina această poziție și pentru a defini o poziție proprie și reuniuni între participanții la Clubul Europa și reprezentanți italieni pentru a se ajunge la un acord cu privire la împărțirea cotei italiene pe o piață specifică. Întreprinderile implicate au schimbat informații comerciale sensibile. Pentru necesitățile redistribuirii cotei europene în vederea includerii producătorilor italieni, aceste întreprinderi au convenit să utilizeze o nouă perioadă de referință (30 iunie 2000-30 iunie 2001). Aceste întreprinderi au ajuns de asemenea la un acord privind volumul exportului global al întreprinderilor italiene în Europa pe care acestea și‑l împărțeau în funcție de țară. În paralel, ele au discutat cu privire la prețuri, membrii Clubului Europa încercând să adopte la nivel european mecanismul de stabilire a prețurilor aplicat de producătorii italieni în cadrul Clubului Italia;

–        Clubul España. În paralel cu acordul paneuropean și cu Clubul Italia, 5 întreprinderi spaniole (Trefilerías Quijano, Tycsa, Emesa, Galycas și Proderac, aceasta din urmă începând cu luna mai 1994) și 2 întreprinderi portugheze (Socitrel, începând cu luna aprilie 1994, și Fapricela, începând cu luna decembrie 1998) au convenit, în privința Spaniei și a Portugaliei, pentru o perioadă cuprinsă cel puțin între luna decembrie 1992 și luna septembrie 2002, să își mențină stabilă cota de piață și să stabilească cote, să aloce clienți, inclusiv în cazul achizițiilor publice de lucrări, și să stabilească prețurile și condițiile de plată. În plus, acestea au schimbat informații comerciale sensibile.

63      În opinia Comisiei, toate acordurile descrise la punctul 62 de mai sus prezintă caracteristicile unei încălcări unice și continue a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE [decizia atacată, considerentele (135) și (609) și secțiunea 12.2.2].

64      În special, Comisia a apreciat că acordurile citate anterior contribuiau la un plan global de stabilire a direcțiilor de acțiune a membrilor înțelegerii în toate zonele geografice și că „aceste întreprinderi și‑au restrâns comportamentul comercial individual pentru a atinge un obiectiv anticoncurențial unic și un scop comercial anticoncurențial unic, respectiv denaturarea sau eliminarea condițiilor de concurență normală pe piața OPC în cadrul SEE și instituirea unui echilibru global, în special prin stabilirea prețurilor și a cotelor, prin alocarea clienților și prin schimbul de informații comerciale sensibile” [decizia atacată, considerentul (610) și secțiunea 9.3].

65      Comisia a precizat următoarele:

„Planul la care au subscris DWK, WDI, Tréfileurope, Tycsa, Emesa, Fundia, Austria Draht, Redaelli, CB, ITC, Itas, SLM, Trame, Proderac, Fapricela, Socitrel, Galycas și Trefilerías Quijano (nu toate în același timp) a fost dezvoltat și pus în aplicare pe o perioadă de cel puțin 18 ani prin intermediul unui ansamblu de acorduri coluzive, al unor acorduri specifice și/sau al unor practici concertate. Obiectivul său unic și comun a constat în restrângerea concurenței dintre participanți prin utilizarea mecanismelor similare pentru a urmări acest obiectiv (a se vedea secțiunea 9.3.1). Chiar dacă un acord ridica o problemă, alte acorduri continuau să funcționeze în mod normal.” [decizia atacată, considerentul (612)]

66      În cadrul raționamentului său, Comisia a subliniat:

–        „Fazele Clubului din Zürich și Clubului Europa ale acordului paneuropean participă la o încălcare unică, care nu a fost întreruptă de perioada de criză dintre 9 ianuarie 1996 și 12 mai 1997. […] În plus, similar Clubului din Zürich, participanții la Clubul Europa au continuat să fixeze cote, să își aloce clienții și să stabilească prețurile. Discuțiile și acordul acestora priveau același teritoriu ca cel vizat de Clubul din Zürich, însă extins la mai multe alte țări […]” [considerentul (613)]

–        „Organizarea înțelegerii înseși (în special sistemul de coordonare […]) și aplicarea sa practică […] denotă că acordurile paneuropean, iberic și italian constituie o încălcare unică. Deciziile esențiale, ca stabilirea cotelor europene care acoperă o zonă de referință, care a evoluat în timp, […] calculate asupra volumelor de vânzare pentru o perioadă de referință actualizată […], au fost luate la nivelul organelor de conducere în cadrul reuniunilor multilaterale între cei șase producători din Clubul Europa […] Conducerile au analizat de asemenea alocarea anumitor clienți (de referință) (de exemplu, Betonson și Addtek, […]) sau stabilirea prețurilor minime pentru anumite țări și pentru anumiți clienți de referință. Unii membri permanenți ai acordului paneuropean au fost însărcinați, la nivelul vânzătorilor, mai întâi, să verifice aplicarea acordurilor încheiate la nivel european în una sau în mai multe țări, în special în ceea ce privește coordonarea privind prețurile și clienții (inclusiv Italia, Spania și Portugalia, care fac parte din zona de referință, și țările de origine ale membrilor participanți la Clubul Italia și la Clubul España) și, ulterior, să organizeze contacte cu ceilalți producători interesați, care își desfășurau activitatea în zonele geografice respective (inclusiv cele ale acordurilor Clubului Italia și Clubului España și, de exemplu, Fundia în privința coordonării clientului Addtek).” [considerentul (614)]

–        „Funcționarea concretă a înțelegerii arată de asemenea că acordurile paneuropene și naționale constituie o încălcare unică: de la început, acordurile iberic și italian au fost strâns legate de acordul paneuropean. Sistemul de cote al Clubului Italia a servit ca model pentru sistemul de cote al Clubului din Zürich și, în timpul fazei Clubului din Zürich și al perioadei de criză, participanții la Clubul din Zürich și la Clubul Italia au negociat și au convenit acorduri privind cotele, prețurile și alocarea clienților, atât pentru Italia, cât și pentru alte piețe europene din zona de referință. Deși producătorii italieni nu mai erau membri permanenți ai Clubului Europa, coordonarea dintre cele două cluburi era asigurată de Tréfileurope, coordonatoarea pentru Italia care participa la cvasitotalitatea discuțiilor Clubului Italia și putea, astfel, să influențeze și negocierile, și discuțiile în cadrul unui club, permițând tuturor participanților să țină seama de planurile și de acordurile încheiate în cadrul celuilalt club. Această concluzie este valabilă și în cazul DWK, al Tycsa și, ulterior, al Nedri, producători paneuropeni care asistau de asemenea în mod regulat la reuniunile Clubului Italia și la întâlniri bilaterale cu producătorii italieni. În același mod, producătorii din Clubul din Zürich/Europa și din Clubul España au negociat și au încheiat un acord privind cotele, prețurile și alocarea clientelei, atât în cadrul cluburilor, cât și în mod bilateral. Din nou, Tycsa (coordonatoarea pentru Spania și Portugalia) și Emesa, care participau la cele două cluburi, puteau să influențeze negocierile în cadrul unui club și ținând seama de aspirațiile și de acordurile încheiate în cadrul altui club. Discuțiile inițiate în cadrul celor trei cluburi priveau adesea negocieri, acorduri sau decizii luate în cadrul celorlalte cluburi. În plus, începând cu 11 septembrie 2000, negocierile dintre principalii producători de OPC s‑au intensificat, în scopul de a extinde sistemul de cote al Clubului Europa la toți marii producători de OPC […]” [considerentul (615)]

–        Pentru aceste motive, Comisia consideră măsurile convenite și luate la nivel național și regional (iberic, italian sau de sud) ca fiind un ansamblu coerent de măsuri conjugate cu acordurile la nivel paneuropean. Din elementele prezentate în capitolul IV, referitor la descrierea faptelor, reiese în mod clar că toți participanții la acordurile anticoncurențiale au aderat și au contribuit, în mod diferit (cu alte cuvinte, în funcție de modul în care participau la unul sau la mai multe acorduri) la un plan anticoncurențial comun. [considerentul (616)]

67      În ceea ce privește în special caracterul continuu al participării la încălcare, Comisia a făcut următoarele două observații:

–        pe de o parte, „[t]oți destinatarii [deciziei atacate] au participat la înțelegere, care a durat mai mult de 18 ani, iar mai mulți dintre ei au participat simultan la diferite niveluri ale acestei înțelegeri. Faptul că o întreprindere nu a participat direct la toate elementele constitutive ale înțelegerii globale nu este de natură să îi înlăture răspunderea pentru încălcarea articolului 101 TFUE sau a articolului 53 din Acordul privind SEE. În speță, faptul că anumite întreprinderi nu au participat la toate reuniunile paneuropene sau naționale nu repune nicidecum în discuție aprecierea privind participarea lor la înțelegere, deoarece toate erau în situația de a fi informate despre aceasta și de a ține seama și de a obține un beneficiu din informațiile schimbate cu concurenții lor la momentul stabilirii comportamentului lor comercial pe piață. După cum s‑a arătat mai sus, majoritatea participanților au aderat la dispozitivul general și l‑au aplicat mai mulți ani, utilizând aceleași mecanisme și urmând aceeași finalitate comună care era de a restrânge concurența. Astfel, […] toți destinatarii cunoșteau de asemenea că participau la un dispozitiv general aplicat la diferite niveluri, deși, în cazul unora dintre ei, această cunoaștere a putut fi stabilită doar într‑un stadiu relativ tardiv al încălcării.” [decizia atacată, considerentul (622)]

–        pe de altă parte, „[t]otuși, intensitatea participării fiecărei întreprinderi la înțelegere nu este identică, având în vedere durata participării lor individuale la înțelegere […], prezența lor geografică (zona de producție sau de vânzare) și dimensiunea fiecăreia (actori mari sau mici). Toate aceste elemente sunt examinate în capitolul VIII [al deciziei atacate, referitor la elementele luate în considerare pentru stabilirea cuantumului amenzilor].” [decizia atacată, considerentul (623)]

 b) Elemente reținute în ceea ce privește Trame

68      Participarea Trame la înțelegerea vizată la articolul 1 din decizia atacată (a se vedea punctul 61 de mai sus) a fost reținută pentru perioada cuprinsă între 4 martie 1997 și 19 septembrie 2002.

69      Principalele elemente care permit dovedirea acestei participări sunt următoarele.

 Clubul Italia (de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002)

70      Comisia a considerat că Trame a participat la Clubul Italia între 4 martie 1997 și 19 septembrie 2002 [decizia atacată, considerentul (124) și considerentul (385) și următoarele, precum și considerentele (467)-(473) din secțiunea 9.2.1.8, intitulată „Participarea individuală la Clubul Italia”].

71      În special, din decizia atacată rezultă următoarele:

–        participarea Trame la înțelegere este confirmată de numeroase documente descoperite cu ocazia inspecțiilor și de declarațiile date de cel puțin trei participanți la înțelegere (SLM, Redaelli și Tréfileurope) [decizia atacată, considerentul (467)];

–        chiar dacă Trame nu a aderat de la început la împărțirea pieței italiene, participanții la reuniunea din 18 decembrie 1995 (Redaelli, Itas, CB și ITC) au decis să informeze în special pe Trame despre concluziile deduse referitoare la noile prețuri care urmau să fie aplicate în anul 1996. De asemenea, în reuniunea din 17 decembrie 1996, a fost distribuit un tabel care menționa alocarea de tone în funcție de client și nominalizarea furnizorilor principali pentru un număr de clienți italieni în anul 1997. Deși coloanele referitoare la Trame au rămas vide, luarea în considerare a întreprinderii în tabel indică faptul că între părți au avut loc sau, cel puțin, erau preconizate discuții [decizia atacată, considerentul (467)];

–        prima menționare a unui contact direct al Clubului Italia cu Trame este un document privind reuniunea din 4 martie 1997. Acest document conține note olografe ale reuniunii, care sugerează că „Trame a informat membrii Clubului Italia despre dorința acesteia de a adera la acordul italian” („Trame dorește să participe – va veni data viitoare” [decizia atacată, considerentul (467)];

–        Trame a participat la reuniunea Clubului Italia din 10 martie 1997 [decizia atacată, considerentul (467)];

–        în cursul procedurii administrative, Trame a recunoscut că a participat la reuniunile Clubului Italia, mai întâi în șase rânduri, la 5 octombrie 1998, la 9 noiembrie 1998, la 18 ianuarie 1999, la 8 februarie 1999, la 22 februarie 1999 și la 15 martie 1999 (în nota de subsol se precizează că Trame neagă însă că a încheiat un acord de înțelegere și declară că s‑a limitat să participe la reuniuni în scopul de a primi informații), ulterior între 28 februarie 2000 și 19 iunie 2000 (în nota de subsol se precizează că Trame admite în special că a participat la reuniunile din 28 februarie 2000, din 6 martie 2000, din 13 martie 2000, din 21 martie 2000, din 15 mai 2000, din 12 iunie 2000 și din 19 iunie 2000) și, în sfârșit, la reuniunile din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002 [decizia atacată, considerentul (468)];

–        participarea Trame la Clubul Italia nu a fost niciodată întreruptă între 4 martie 1997 și 19 septembrie 2002. În ceea ce privește reuniunile Clubului Italia desfășurate între 15 martie 1999 și 28 februarie 2000, în pofida absenței Trame la aceste reuniuni, ceilalți participanți la înțelegere au continuat să fie informați cu privire la datele referitoare la Trame, iar cazul său a continuat să fie discutat. Absența sa a fost consemnată în mod specific cu ocazia reuniunilor din 12 iulie 1999 și din 17 ianuarie 2000, ceea ce sugerează că prezența sa era așteptată, și nimic nu dovedește că Trame s‑ar fi distanțat de înțelegere la un anumit moment. În ceea ce privește reuniunile desfășurate după luna iunie 2000, Trame a continuat să participe la înțelegere nu doar în cursul reuniunilor din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002, în privința cărora admite participarea sa, ci și la reuniunile din 9 octombrie 2000 și din 30 iulie 2002, cazul său continuând să fie discutat până la încetarea încălcării [decizia atacată, considerentele (469) și (470)].

72      Rezumând, Comisia a constatat că Trame a participat direct la 18 reuniuni ale Clubului Italia, că a fost declarată explicit absentă la 4 reuniuni ale acestui club, ceea ce implica faptul că prezența sa era așteptată, și că, în cadrul acestui club, cazul său a fost discutat în permanență [decizia atacată, nota sub considerentul (468)].

 Clubul Europa și sistemul paneuropean (de la 15 mai 2000 până la 19 septembrie 2002)

73      Pentru a dovedi natura unică și continuă a încălcării reținute în sarcina Trame, în special „convingerea individuală a participării acestei societăți la un sistem mai global” (a se vedea titlul secțiunii 12.2.2.4 al deciziei atacate), Comisia a arătat următoarele:

„(651)      În răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, Trame nu a invocat nicio critică cu privire la faptul că a avut cunoștință despre alte acorduri. În orice caz, Comisia are dovada că Trame cunoștea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască diferitele niveluri ale înțelegerii. De exemplu, cu ocazia reuniunii din 15 mai 2000, la care a Trame asistat, Tréfileurope a declarat că ambele cluburi, Clubul Europa și Clubul Italia, erau în criză […] La 12 iunie 2000, Trame a asistat la o reuniune cu Redaelli, cu ITC, cu Itas, cu Tréfileurope Italia, cu CB, cu SLM, cu Tycsa și cu DWK, în cursul căreia s‑a menționat că Clubul Europa a formulat plângeri față de Tycsa, în egală măsură membru al Clubului España. Numele altor membri ai Clubului España, ca Socitrel și Fapricela, sunt de asemenea citate în cursul acestei reuniuni […] Mai mult, la 9 octombrie 2000, Trame a asistat la o reuniune în cursul căreia participanții la Clubul Europa și la Clubul Italia au început să caute o soluție comună la exporturile în creștere ale producătorilor italieni având destinația Europa. În cursul aceleiași reuniuni, cei șase producători (cu excepția Emesa) și producătorii italieni au analizat în special piața europeană și procentele de interpenetrare […] Pentru aceste motive, Comisia concluzionează că, cel puțin de la 15 mai 2000, Trame știa sau ar fi trebuit să știe că era parte integrantă a unui sistem paneuropean mai global, compus din mai multe niveluri, al cărui obiectiv era de a stabiliza piața OPC în vederea evitării unei scăderi a prețurilor. În orice caz, în toată perioada încălcării, Trame nu a realizat vânzări în afara Italiei […]”

74      Astfel, în paralel cu participarea Trame la Clubul Italia de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002, Comisia a considerat de asemenea că, începând cu 15 mai 2000, Trame „cunoștea sau trebuia în mod rezonabil să cunoască diferitele niveluri ale înțelegerii”, în special Clubul Europa.

 c) Calcul cuantumului amenzii aplicate Trame

75      Cu titlu introductiv, Comisia a amintit că, atunci când stabilește cuantumul amenzii, în conformitate cu articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie să țină seama de toate împrejurările relevante și, în special, atât de gravitatea, cât și de durata încălcării. Comisia a precizat de asemenea că, în acest scop, s‑a referit la principiile definite în Orientările din 2006 [decizia atacată, considerentul (920)].

76      Amenda de 3,249 milioane de euro aplicată Trame a fost calculată după cum urmează.

77      În primul rând, în sarcina Trame s‑a stabilit răspunderea pentru o înțelegere globală pe piața OPC în cadrul SEE. În consecință, pentru a stabili cuantumul de bază al amenzii, Comisia a arătat că a luat în considerare, conform punctului 13 din Orientările din 2006, „valoarea vânzărilor de bunuri și servicii, realizate de întreprindere, care au legătură cu încălcarea, în sectorul geografic din teritoriul SEE” în cursul ultimului exercițiu complet al participării sale la încălcare [decizia atacată, considerentul (929) și următoarele].

78      În cazul Trame, valoarea vânzărilor luată în considerare a fost de 8 231 277 de euro (prima decizie de modificare, punctul 5). Este vorba despre valoarea vânzărilor de OPC referitoare la zona geografică vizată de încălcare, și anume, pentru perioada reținută în ceea ce privește Trame: Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg, Spania, Austria, Portugalia, Danemarca, Suedia, Finlanda și Norvegia [decizia atacată, considerentele (931) și (932)]. În speță, totuși, au fost luate în considerare doar vânzările Trame în Italia, întrucât Trame nu a realizat vânzări în afara Italiei în această perioadă [decizia atacată, considerentul (651)].

79      În al doilea rând, procentul care trebuia aplicat valorii vânzărilor calculate în acest mod depinde de gravitatea încălcării în sine. În această privință, Comisia a ținut seama, printre numeroasele împrejurări relevante din cauză, de natura încălcării, de cota de piață cumulată a tuturor întreprinderilor în cauză, de sfera geografică a încălcării și de săvârșirea sau de lipsa săvârșirii încălcării [decizia atacată, considerentul (936) și următoarele].

80      În ceea ce privește natura încălcării, Comisia a arătat că întreaga înțelegere prevedea împărțiri ale piețelor, alocări ale clientelei și acorduri orizontale privind prețurile [decizia atacată, considerentul (939)].

81      Comisia a ținut seama de asemenea de faptul că întreprinderile implicate în încălcare dețineau o cotă de piață cumulată de aproximativ 80 % [decizia atacată, considerentul (946)] și că încălcarea se întindea pe o parte substanțială a SEE. În ceea ce privește Socitrel, Proderac, Fapricela și Fundia, întreprinderi care, în cazul primelor trei, au participat doar la Clubul España (care acoperea Spania și Portugalia) sau, în cazul celei din urmă, doar la coordonarea referitoare la Addtek și în privința cărora cunoașterea încălcării unice a putut fi stabilită doar la un stadiu foarte tardiv (17 mai 2001 în cazul Socitrel, Proderac și Fapricela și 14 mai 2001 în cazul Fundia), Comisia a ținut seama de sfera geografică mai limitată prin stabilirea proporției valorii vânzărilor de luat în considerare pentru aprecierea gradului de gravitate a încălcării. Comisia a considerat că situația a fost diferită în cazul celorlalți participanți la Clubul España (Emesa/Galycas, Tycsa/Trefilerías Quijano), care au participat simultan la diferite niveluri ale înțelegerii sau în cazul cărora cunoașterea încălcării unice a putut fi demonstrată într‑un stadiu net mai timpuriu. De asemenea, în cazul participanților la Clubul Italia, situația a fost diferită de cea a Socitrel, a Proderac și a Fapricela, dat fiind că sfera geografică a Clubului Italia se suprapunea în mod larg peste cea a acordurilor paneuropene și depășea astfel sfera geografică a Clubului España (Spania și Portugalia) [decizia atacată, considerentul (949)].

82      În ceea ce privește aplicarea acordurilor, Comisia a considerat că, deși acestea nu au fost în întregime reușite, în cele din urmă au fost aplicate [decizia atacată, considerentul (950)].

83      Ținând seama de împrejurările speței și de criteriile menționate anterior, Comisia a considerat că proporția din valoarea vânzărilor care trebuia luată în considerare pentru aprecierea gradului de gravitate era de 16 % în cazul Fundia, de 18 % în cazul Socitrel, al Fapricela și al Proderac și de 19 % în cazul tuturor celorlalte întreprinderi, printre care și Trame [decizia atacată, considerentul (953)].

84      În al treilea rând, în privința Trame, durata încălcării a fost stabilită la 5 ani și 6 luni, respectiv de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002 [decizia atacată, considerentul (956)].

85      În al patrulea rând, în ceea ce privește procentul care trebuia inclus în cuantumul de bază, independent de durata participării unei întreprinderi la încălcare, Comisia a considerat că era adecvat un cuantum de 16 % în cazul Fundia, de 18 % în cazul Socitrel, al Fapricela și al Proderac și de 19 % în cazul tuturor celorlalte întreprinderi, printre care și Trame [decizia atacată, considerentul (962)].

86      În al cincilea rând, Comisia a examinat circumstanțele atenuante invocate de Trame în cursul procedurii administrative. A fost vorba în special despre argumente referitoare la rolul minor sau pasiv [decizia atacată, considerentele (987) și (992)] și despre sustragerea de la aplicarea acordurilor ilicite sau despre participarea substanțial redusă la încălcare [decizia atacată, considerentele (1023) și (1025)], în legătură cu care Comisia a recunoscut că, la fel în ceea ce privește Proderac, rolul Trame a fost „substanțial mai limitat decât cel al altor participanți la înțelegere și că a trebuit, așadar, să se acorde acestor întreprinderi o reducere a amenzii” și a arătat că „Trame era un actor marginal în cadrul Clubului Italia, care crea tensiuni cu ceilalți participanți”, ceea ce justifica o reducere cu 5 % a cuantumului amenzii.

87      În consecință, cuantumul de bază al amenzii de 10 milioane de euro a fost redus de Comisie la 9,5 milioane de euro. Întrucât acest cuantum a depășit plafonul de 10 % din cifra de afaceri totală a Trame realizată în anul 2009 (aproximativ 32,5 milioane de euro), acesta a fost ajustat ulterior la 3,249 milioane de euro [decizia atacată, considerentele (963), (1057) și (1071)].

 2. Evocarea principiilor

 a) Dovada existenței și a duratei încălcării

88      În primul rând, trebuie amintit că din jurisprudență rezultă că revine Comisiei sarcina de a dovedi nu numai existența înțelegerii, ci și durata acesteia. În mod special, în ceea ce privește administrarea probei unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE, Comisia trebuie să facă dovada încălcărilor pe care le constată și să stabilească elementele de probă de natură să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări. Orice dubiu al instanței trebuie interpretat în favoarea întreprinderii căreia îi este adresată decizia de constatare a unei încălcări. Prin urmare, instanța nu poate concluziona că existența încălcării în cauză a fost dovedită de Comisie la un standard juridic corespunzător dacă există încă o îndoială cu privire la acest aspect, în special în cazul unei acțiuni în anulare sau în reformare a unei decizii de aplicare a unei amenzi. Astfel, în această ultimă situație, este necesar să se țină seama de principiul prezumției de nevinovăție, care face parte dintre drepturile fundamentale protejate în ordinea juridică a Uniunii și care a fost consacrat de articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Având în vedere natura încălcării în discuție, precum și natura și gradul de severitate ale sancțiunilor aferente acestora, principiul prezumției de nevinovăție se aplică în special procedurilor referitoare la încălcările normelor de concurență aplicabile întreprinderilor, care pot conduce la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu. Astfel, Comisia trebuie să furnizeze dovezi precise și concordante pentru a crea convingerea fermă că încălcarea pretinsă a fost săvârșită (a se vedea Hotărârea din 17 mai 2013, Trelleborg Industrie și Trelleborg/Comisia, T‑147/09 și T‑148/09, Rep., EU:T:2013:259, punctul 50 și jurisprudența citată).

89      Pe de altă parte, activitățile pe care le presupun acordurile anticoncurențiale se desfășoară de obicei în mod clandestin, reuniunile se țin în secret și documentația care le este aferentă este redusă la minimum. Rezultă de aici că, chiar în cazul în care Comisia descoperă înscrisuri ce atestă în mod explicit un contact nelegal între operatori precum procesele‑verbale ale unor reuniuni, în mod normal acestea nu vor fi decât fragmentare și dispersate, astfel încât adesea este necesar ca anumite detalii să fie reconstituite prin deducții. În consecință, în majoritatea cazurilor, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial trebuie să fie dedusă din anumite coincidențe și indicii care, privite în ansamblu, pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada încălcării normelor de concurență (a se vedea Hotărârea Trelleborg Industrie și Trelleborg/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:T:2013:259, punctul 52 și jurisprudența citată).

90      În plus, jurisprudența impune ca, în lipsa unor elemente de probă susceptibile de a stabili în mod direct durata unei încălcări, Comisia să se întemeieze cel puțin pe elemente de probă având legătură cu fapte suficient de apropiate în timp, astfel încât să se poată admite în mod rezonabil că această încălcare s‑a desfășurat fără întrerupere între două date precise (a se vedea Hotărârea Trelleborg Industrie și Trelleborg/Comisia, punctul 88 de mai sus, EU:T:2013:259, punctul 53 și jurisprudența citată).

 b) Noțiunea de încălcare unică, în sensul de încălcare complexă

91      În al doilea rând, tot potrivit unei jurisprudențe constante, o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE poate rezulta nu numai dintr‑un act izolat, ci și dintr‑o serie de acte sau dintr‑un comportament continuu, deși chiar unul sau mai multe elemente ale acestei serii de acte sau ale comportamentului continuu ar putea constitui ele însele și privite izolat o încălcare a dispoziției menționate. Astfel, în ipoteza în care diferitele acțiuni se înscriu într‑un „plan de ansamblu”, din cauza obiectului identic al acestora constând în denaturarea concurenței în cadrul pieței interne, Comisia are dreptul să stabilească răspunderea pentru aceste acțiuni în funcție de participarea la încălcare, privită în ansamblu (Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C‑49/92 P, Rec., EU:C:1999:356, punctul 81, Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 258, și Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, Rep., EU:C:2012:778, punctul 41).

92      O întreprindere care a participat la o asemenea încălcare unică și complexă prin comportamente proprii, care intrau în sfera de aplicare a noțiunilor de acord sau de practică concertată având un obiect anticoncurențial, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, și care aveau drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său, poate fi astfel în egală măsură răspunzătoare, pentru toată perioada participării sale la încălcarea menționată, pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări. O asemenea situație se regăsește atunci când se stabilește că întreprinderea în cauză intenționa să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toți participanții și că avea cunoștință despre comportamentele ilicite urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea (Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 91 de mai sus, EU:C:1999:356, punctele 83, 87 și 203, Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 91 de mai sus, EU:C:2004:6, punctul 83, și Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 91 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 42).

93      Astfel, o întreprindere poate să fi participat în mod direct la toate comportamentele anticoncurențiale care compun încălcarea unică și continuă, caz în care Comisia are dreptul să stabilească în sarcina sa răspunderea pentru toate aceste comportamente și, prin urmare, pentru încălcarea menționată în totalitate. De asemenea, este posibil ca o întreprindere să nu fi participat în mod direct decât la o parte din comportamentele anticoncurențiale care compun încălcarea unică și continuă, dar să fi cunoscut toate celelalte comportamente ilicite urmărite sau puse în aplicare de ceilalți participanți la înțelegere pentru atingerea acelorași obiective sau să fi putut să le prevadă în mod rezonabil și să fi fost pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea. Într‑un asemenea caz, Comisia are de asemenea dreptul să stabilească în sarcina acestei întreprinderi răspunderea pentru toate comportamentele anticoncurențiale care compun o asemenea încălcare și, prin urmare, pentru aceasta în totalitate (Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 91 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 43).

94      În schimb, dacă o întreprindere a participat în mod direct la unul sau la mai multe dintre comportamentele anticoncurențiale care compun o încălcare unică și continuă, dar nu s‑a stabilit că, prin propriul comportament, aceasta intenționa să contribuie la ansamblul obiectivelor comune urmărite de ceilalți participanți la înțelegere și că aceasta cunoștea toate celelalte comportamente ilicite urmărite sau puse în aplicare de ceilalți participanți la înțelegere pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea, Comisia nu are dreptul să stabilească în sarcina sa răspunderea decât pentru comportamentele la care a participat în mod direct și pentru comportamentele urmărite sau puse în aplicare de ceilalți participanți pentru atingerea acelorași obiective cu cele pe care ea le urmărea și cu privire la care s‑a dovedit că aceasta le cunoștea sau putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea (Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 91 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 44).

95      Acest lucru nu poate totuși să conducă la exonerarea răspunderii acestei întreprinderi pentru comportamentele despre care este cert că a luat parte la acestea sau pentru care poate fi considerată efectiv răspunzătoare. Cu toate acestea, o decizie a Comisiei prin care aceasta califică o înțelegere globală drept încălcare unică și continuă poate fi divizată numai dacă, pe de o parte, întreprinderii în cauză i s‑a oferit posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să înțeleagă că îi era imputat fiecare dintre comportamentele care o compun și, prin urmare, să se apere cu privire la acest aspect și dacă, pe de altă parte, respectiva decizie este suficient de clară în această privință (Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 91 de mai sus, EU:C:2012:778, punctele 45 și 46).

96      În sfârșit, faptul că o întreprindere nu a participat la toate elementele constitutive ale unei înțelegeri sau că aceasta a avut un rol minor în aspectele în care a fost implicată trebuie luat în considerare la aprecierea gravității încălcării și, după caz, la stabilirea cuantumului amenzii (Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 91 de mai sus, EU:C:1999:356, punctul 90, Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 91 de mai sus, EU:C:2004:6, punctul 86, și Hotărârea Comisia/Verhuizingen Coppens, punctul 91 de mai sus, EU:C:2012:778, punctul 45).

 c) Noțiunea de distanțare în cazul participării la o reuniune

97      În al treilea rând, reiese deopotrivă dintr‑o jurisprudență constantă că este suficient să se demonstreze de către Comisie că întreprinderea în cauză a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială fără să se fi opus în mod vădit, pentru a dovedi în mod suficient participarea întreprinderii respective la înțelegere. Atunci când participarea la asemenea reuniuni a fost stabilită, această întreprindere are obligația să prezinte indicii de natură să demonstreze că participarea sa la acele reuniuni era lipsită de orice spirit anticoncurențial, dovedind astfel că le comunicase concurenților săi că participa la acele reuniuni având o optică diferită de a lor (a se vedea Hotărârea Aalborg Portland și alții/Comisia, punctul 91 de mai sus, EU:C:2004:6, punctul 81 și jurisprudența citată).

 d) Principiile referitoare la luarea în considerare a situației speciale

98      În al patrulea rând, jurisprudența s‑a străduit să emane anumite principii în ceea ce privește răspunderea individuală rezultată dintr‑o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE precum o înțelegere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 2010, Chalkor/Comisia, T‑21/05, Rep., EU:T:2010:205, punctul 90 și următoarele).

99      Astfel, după ce a stabilit existența unei încălcări unice și a identificat participanții la aceasta, pentru a aplica amenzi, Comisia are obligația să examineze gravitatea relativă a participării fiecăruia dintre aceștia la încălcare. Acest lucru rezultă atât din jurisprudență, cât și din liniile directoare, care prevăd atât un tratament diferențiat în ceea ce privește cuantumul de plecare (cuantumul de plecare specific), cât și luarea în considerare a circumstanțelor agravante și atenuante care permit adaptarea cuantumului amenzii, în special în funcție de rolul activ sau pasiv al întreprinderilor în cauză în punerea în aplicare a încălcării (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Anic Partecipazioni, punctul 91 de mai sus, EU:C:1999:356, punctele 90 și 150, și, în ceea ce privește Liniile directoare din 1998 (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „Liniile directoare”), Hotărârea Chalkor/Comisia, punctul 98 de mai sus, EU:T:2010:205, punctul 92 și jurisprudența citată).

100    În orice caz, unei întreprinderi nu îi poate fi aplicată niciodată o amendă al cărei cuantum este calculat în funcție de o participare la o activitate coluzivă pentru care nu i se stabilește răspunderea (Hotărârea Chalkor/Comisia, punctul 98 de mai sus, EU:T:2010:205, punctul 93 și jurisprudența citată).

101    De asemenea, o întreprindere poate fi sancționată numai pentru faptele care îi sunt imputate în mod individual (Hotărârea din 13 decembrie 2001, Krupp Thyssen Stainless și Acciai speciali Terni/Comisia, T‑45/98 și T‑47/98, Rec., EU:T:2001:288, punctul 63).

102    Așadar, sancțiunile trebuie să fie individualizate, în sensul că trebuie să se raporteze la comportamentele și la caracteristicile proprii întreprinderilor în cauză (Hotărârea din 29 iunie 2006, SGL Carbon/Comisia, C‑308/04 P, Rec., EU:C:2006:433, punctul 46, și Hotărârea din 7 iunie 2007, Britannia Alloys & Chemicals/Comisia, C‑76/06 P, Rep., EU:C:2007:326, punctul 44).

103    În special, s‑a statuat deja că o întreprindere a cărei răspundere este stabilită în legătură cu mai multe componente ale unei înțelegeri contribuie mai mult la eficacitatea și la gravitatea acestei înțelegeri decât o întreprindere care este implicată numai într‑o singură componentă a aceleiași înțelegeri. Prin urmare, prima întreprindere săvârșește o încălcare mai gravă decât cea săvârșită de a doua întreprindere (Hotărârea Chalkor/Comisia, punctul 98 de mai sus, EU:T:2010:205, punctul 99).

104    Argumentele părților, care au fost expuse în detaliu în raportul de ședință comunicat de Tribunal, trebuie examinate având în vedere conținutul deciziei atacate și luând în considerare principiile prezentate mai sus.

 B – Cu privire la participarea la o încălcare unică

 1. Argumentele părților

105    Trame susține că Comisia nu îi poate imputa că a participat timp de 5 ani și 6 luni la o încălcare unică ce este compusă din acorduri la nivel european (Clubul Europa), regional și național (Clubul España, Acordul din Sud, Clubul Italia). În perioada faptelor, Trame efectua vânzări numai în Italia, nu din cauza unui pretins acord de împărțire a pieței, ci din cauza lipsei omologării pentru a vinde produsele sale în străinătate. Pentru Trame, nu ar fi avut nici cel mai mic interes informațiile referitoare la alte state decât Italia. Mai mult, niciun element de probă nu ar demonstra participarea sa la nivelul supranațional al încălcării sau la o înțelegere, alta decât Clubul Italia. Pe de o parte, Trame nu ar fi participat niciodată la reuniuni la nivel european, nici nu ar fi schimbat informații cu privire la acest subiect. Pe de altă parte, participarea la încălcarea unică nu ar putea fi dedusă din simpla împrejurare că, în cadrul Clubului Italia, unii concurenți ar fi făcut aluzie în mod sporadic sau incident la Clubul Europa în prezența Trame. Cu privire la acest aspect, însăși Comisia ar recunoaște că, înainte de 15 mai 2000, Trame nu avea cunoștință despre nivelul european al încălcării [decizia atacată, considerentul (651)], aspect de care ar fi trebuit cel puțin să țină seama pentru a stabili cuantumul amenzii. Singura referire la Clubul Europa ar reieși dintr‑un document privind reuniunea din 15 mai 2000, care ar menționa doar că acest club este în criză. Pentru Comisie, ar fi vorba, de altfel, despre o referire „probabilă” la Clubul Europa, ceea ce ar exprima îndoielile sale în acest sens. Documentele referitoare la reuniunile din 12 iunie 2000 și din 9 octombrie 2000 nu ar conține o trimitere explicită la Clubul Europa. În perioada încălcării care îi este imputată, Trame nu ar fi avut și nici nu ar fi putut să aibă nici cea mai mică cunoștință efectivă despre Clubul Europa și despre mecanismele sale.

106    În paralel, Trame arată că Socitrel, Proderac și Fapricela au fost sancționate doar pentru participarea lor la o componentă a încălcării unice (Clubul España), având în vedere în special cunoașterea tardivă din partea lor a nivelului său paneuropean. Astfel, Comisia a imputat Fapricela că a participat la înțelegere între luna decembrie 1998 și luna septembrie 2002, însă a luat în considerare doar participarea acestei întreprinderi la Clubul España, deoarece Fapricela nu ar fi participat niciodată la întâlnirile europene și ar fi avut cunoștință despre acestea abia în luna mai 2001. Această situație ar fi asemănătoare celei a Trame, căreia Comisia îi impută o participare la Clubul Italia între luna martie 1997 și luna septembrie 2002, precum și o cunoaștere a nivelului paneuropean al înțelegerii începând cu luna mai 2000. Așadar, aceste întreprinderi nu ar fi avut niciun rol la nivel european și nu ar fi avut cunoștință despre acest nivel al înțelegerii doar după mai mult de jumătatea perioadei încălcării imputate. Diferența arbitrară de tratament dintre cele două întreprinderi ar determina repercusiuni negative pentru stabilirea cuantumului amenzii aplicate Trame, care ar fi fost determinată la un nivel excesiv, în considerarea unei situații de care este străină.

107    Comisia contestă această argumentație. În decizia atacată, s‑ar fi demonstrat că membrii Clubului Italia erau informați în mod constant despre deciziile luate în cadrul Clubului Europa și că aceștia, la rândul lor, îi informau pe membrii Clubului Europa despre propriile decizii. Între Clubul Europa și Clubul Italia exista o coordonare puternică. Atât în faza Clubului din Zürich, cât și în faza Clubului Europa, membrii Clubului Italia au putut să își adopte deciziile pe baza informațiilor care le erau transmise de reprezentantul lor la nivel paneuropean (Redaelli în faza Clubului din Zürich, Tréfileurope în faza Clubului Europa). De asemenea, s‑ar fi demonstrat că, începând cu 15 mai 2000, Trame știa sau ar fi trebuit să știe că era parte integrantă a unui sistem paneuropean mai global, compus din mai multe niveluri. Situația Trame era de asemenea diferită de situația Socitrel, a Proderac și a Fapricela, care au avut cunoștință că participau la un sistem paneuropean doar de la 15 mai 2001, evident după momentul la care Trame a avut cunoștință de aceasta. În plus, ar trebui să se țină seama de faptul că Clubul Italia și Clubul Europa se suprapuneau pe plan geografic.

 2. Aprecierea Tribunalului

108    De la bun început, trebuie să se arate că, în mod eronat, Comisia a imputat Trame participarea la o încălcare unică timp de 5 ani și 6 luni, de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002 (a se vedea decizia atacată, articolul 1 și punctele 61 și 68 de mai sus), întrucât numai începând cu 15 mai 2000 Comisia a fost în măsură să demonstreze că Trame „știa sau ar fi trebuit să știe” că, participând la Clubul Italia, aceasta participa și la un sistem paneuropean mai global, pe din mai multe niveluri [a se vedea decizia atacată, considerentul (651), și punctul 73 de mai sus].

109    În orice caz, Trame nu i se poate imputa, așadar, că, pe de o parte, a participat la Clubul Italia de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002 și, pe de altă parte, că a fost – în cadrul Clubului Italia – într‑o situație în care se poate considera că știa sau trebuia să știe, începând cu 15 mai 2000, că participarea sa la această componentă a înțelegerii se integra într‑un sistem mai global, la care intenționa să contribuie prin comportamentul propriu, ceea ce ar permite Comisiei să considere că lua parte astfel la o încălcare unică, în sensul definit de jurisprudența citată la punctul 91 și următoarele de mai sus.

110    În acest context, trebuie să se verifice în special dacă Comisia era în măsură să constate că, începând cu 15 mai 2000, Trame „știa sau ar fi trebuit să știe” că Clubul Italia se înscria într‑un plan de ansamblu care cuprindea îndeosebi a doua fază a acordului paneuropean, Clubul Europa, în acel moment concomitentă cu Clubul Italia.

 a) Situația Trame, comparată ce cea a altor actori ai Clubului Italia

111    Mai întâi, trebuie să se arate că Trame nu este citată printre întreprinderile care au participat la reuniunea Clubului Italia din 16 decembrie 1997, considerată una dintre reuniunile cele mai ilustrative pentru legătura strânsă existentă între acordurile italiene și paneuropene în faza Clubului Europa [decizia atacată, considerentul (558)]. Chiar în această reuniune, Tréfileurope a expus în detaliu, în fața Redaelli, a CB, a Itas și a ITC, regulile Clubului Europa (a se vedea rubrica referitoare la reuniunea din 16 decembrie 1997 cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată).

112    În cazul acestor cinci producători, Comisia a avut temei să considere, astfel cum procedează în prima parte a argumentației sale (a se vedea punctul 107 de mai sus), că membrii Clubului Italia erau informați despre deciziile luate de Clubul Europa și că îi informau pe membrii Clubului Europa despre deciziile lor. Astfel, din decizia atacată rezultă că Tréfileurope era nu numai membru al Clubului Italia, ci și unul dintre membrii permanenți ai Clubului Europa și că Redaelli, CB, Itas și ITC, precum și, ulterior, SLM au participat și au făcut obiectul principal al numeroaselor discuții în cadrul Clubului Europa și al Clubului Italia în vederea definirii unei cote de export a producătorilor italieni în afara Italiei. Conținutul discuțiilor în acest sens poate fi rezumat în felul următor: producătorii europeni doreau să propună producătorilor italieni o cotă de export pe care o puteau tolera, producătorii italieni considerând această cotă insuficientă, ceea ce a determinat unele dezbateri înainte de a se identifica o soluție susceptibilă să fie reciproc acceptabilă [a se vedea în decizia atacată considerentul (278) și următoarele, în partea intitulată „Descrierea principalelor reuniuni multilaterale”, din care reiese că, dintr‑o cotă de 47 000 de tone propusă de producătorii europeni față de cele 60 000 de tone propuse de producătorii italieni, a intervenit un acord de principiu pentru un volum de 50 000 de tone].

113    Cu toate acestea, trebuie să se constate, astfel cum procedează Trame în argumentația sa (a se vedea punctul 105 de mai sus), că situația sa este diferită de cea a Tréfileurope, a Redaelli, a CB, a Itas, a ITC și, ulterior, de situația SLM. Într‑adevăr, după cum s‑a arătat în considerentul (651) al deciziei atacate, „în toată perioada încălcării, Trame nu a realizat vânzări în afara Italiei”. Mai mult, astfel cum s‑a arătat în decizia atacată, Trame a fost prezentă la 18 reuniuni ale Clubului Italia [decizia atacată, nota sub considerentul (468)]. În această privință, Trame precizează că este vorba despre 18 reuniuni dintr‑un total de 234. Acest număr este cu mult mai mic decât numărul reuniunilor la care au participat principalii actori ai Clubului Italia. În general și sub rezerva unor reuniuni identificate în mod expres de Comisie în decizia atacată, se confirmă deopotrivă că Trame nu era prezentă la reuniunile principale referitoare la discuțiile care interesau atât Clubul Italia, cât și Clubul Europa (a se vedea de exemplu, în afara reuniunii din 16 decembrie 1997, rubricile referitoare la reuniunile din 12 și din 23 iulie 2001, cuprinse în anexa 3 la decizia atacată).

114    Particularitatea situației Trame, comparată cu cea a actorilor principali din Clubul Italia, este recunoscută implicit de Comisie, deoarece, potrivit Comisiei, doar începând cu 15 mai 2000, iar nu de la aderarea sa la Clubul Italia în luna martie 1997, Trame „știa sau ar fi trebuit să știe” că prin participarea la Clubul Italia participa și la un sistem paneuropean. Această concluzie rezultă și dintr‑o declarație prezentată de Trame în numele unuia dintre reprezentanții Tréfileurope în cadrul Clubului Italia, în care s‑a arătat în special că „[Trame] a participat la un număr foarte mic de reuniuni în cadrul Clubului Italia, cel mai adesea la Federacciai […] [S]e întâmpla frecvent ca [Trame] să fie introdusă în reuniune numai într‑o a doua etapă. Uneori, Trame era cea care avea inițiativa să părăsească reuniunea înainte de sfârșit.”

115    Reiese din cele de mai sus că, în lipsa unor elemente de probă referitoare în mod specific la situația Trame, Comisia nu se poate limita să susțină că faptul că s‑a stabilit că cei cinci actori principali ai Clubului Italia, iar ulterior SLM au fost implicați în discuțiile intervenite între Clubul Europa și Clubul Italia în legătură cu cota exporturilor producătorilor italieni în afara Italiei ar fi suficient să demonstreze că Trame, în calitate de membru al Clubului Italia, a avut cunoștință sau trebuia să aibă cunoștință despre aceste discuții. În mod contrar celor afirmate de Comisie, membrii Clubului Italia nu constituie o categorie omogenă, ci se compun din întreprinderi care prezintă diferențe importante. Astfel, anumiți membri ai Clubului Italia erau și membri ai altor cluburi precum Tréfileurope și Tycsa. Alți membri ai Clubului Italia erau întreprinderi prezente nu numai în Italia, ci și în alte state membre precum Redaelli, CB, Itas, ITC și, ulterior, SLM. În speță, deși Trame a fost membru al Clubului Italia, participarea sa se diferențiază atât la nivel factual (lipsa exporturilor, cunoașterea tardivă a dimensiunii paneuropene a înțelegerii), cât și la nivel probatoriu (număr mic de reuniuni la care este raportată prezența Trame) de cea a celor cinci actori principali ai Clubului Italia care participau de la început la aceste acorduri, atât în ceea ce privește aspectul intern, cât și în ceea ce privește aspectul extern ale acestora.

 b) Examinarea elementelor referitoare la reuniunile din lunile mai, iunie și octombrie 2000

116    Din decizia atacată și din a doua parte a argumentației Comisiei (a se vedea punctul 107 de mai sus) reiese că, începând cu 15 mai 2000, aceasta apreciază că este în măsură să considere că Trame a participat la o încălcare unică, deoarece, de la acest moment, Trame „știa sau ar fi trebuit să știe” că era parte integrantă a unui sistem paneuropean mai global. În opinia Comisiei, o asemenea concluzie ar putea fi dedusă din elemente de probă referitoare la cele trei reuniuni identificate în considerentul (651) al deciziei atacate: reuniunile din 15 mai 2000, din 12 iunie 2000 și din 9 octombrie 2000.

117    Totuși, examinarea acestor elemente de probă nu permite Tribunalului să ajungă la aceeași concluzie cu Comisia.

118    Prima reuniune citată de Comisie pentru a demonstra că, începând cu 15 mai 2000, Trame era în măsură să știe că Clubul Italia se înscria într‑un plan de ansamblu mai global, în special deoarece prevedea coordonarea Clubului Italia cu Clubul Europa, este reuniunea Clubului Italia, care a avut loc la acea dată. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că au fost reprezentate CB, Itas, ITC, Tréfileurope Italia, SLM, Trame și DWK, Tycsa fiind menționată absentă.

119    În această rubrică, Comisia a prezentat aspectele avute în vedere de reuniunea din 15 mai 2000, după cum urmează:

–        „[d]iscuție privind prețurile materiilor prime și criza pieței. Potrivit [unuia dintre reprezentanții Tréfileurope], [ambele cluburi], Clubul Europa, compus din Emesa, Tycsa, Tréfileurope, Nedri, DWK și WDI, și Clubul Italia sunt în criză”;

–        „Emesa părăsește Clubul Europa” și „Tycsa și Emesa au luat mari cantități la Fundia”; „Fapricela și Socitrel sunt de asemenea menționate”;

–        „Tréfileurope confirmă reuniunea referitoare la piața italiană”.

120    Aceste informații provin de la ITC, de la CB, de la SLM și de la Tréfileurope și au fost obținute fie cu ocazia inspecțiilor, fie pe baza unei cereri de clemență. Un proces‑verbal olograf al reuniunii din 15 mai 2000, comunicat de ITC, permite în special demonstrarea informațiilor prezentate la prima și la a doua liniuță ale punctului 119 de mai sus.

121    A doua reuniune în discuție este reuniunea Clubului Italia din 12 iunie 2000. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că au fost reprezentate Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope Italia, SLM, Trame, Tycsa și DWK.

122    În această rubrică, Comisia a prezentat aspectele avute în vedere de reuniunea din 12 iunie 2000, după cum urmează:

–        „[d]iscuție privind piața. Tycsa solicită să vândă la prețuri mai puțin ridicate (se menționează că ei vând 4 000 de tone pe piața italiană, respectiv 4 % cotă de piață). Portughezii sunt sub presiunea spaniolilor. Sunt citate numele «Emesa‑Tycsa, Socitrel‑Fapricela». Referire la (probabil) Clubul Europa, care se plânge în privința Tycsa (Antwerpen și Düsseldorf se plâng în privința Tycsa)”;

–        „[a]locarea anumitor clienți (numiți) și livrări către furnizorii menționați drept «lideri»”.

123    Aceste informații provin de la Tycsa și de la ITC și au fost obținute fie cu ocazia inspecțiilor, fie pe baza unei cereri de clemență. Un proces‑verbal olograf al reuniunii din 12 iunie 2000, comunicat de ITC, permite în special demonstrarea informațiilor prezentate la prima liniuță a punctului 122 de mai sus.

124    A treia reuniune în discuție este reuniunea Clubului Italia din 9 octombrie 2000. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că au fost reprezentate Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și Tréfileurope Italia, SLM, Trame, Tycsa, DWK, Nedri și WDI.

125    În această rubrică, Comisia a prezentat aspectele avute în vedere de reuniunea din 9 octombrie 2000, după cum urmează:

–        „[d]iscuție privind cotele pentru piața europeană (inclusiv Regatul Unit, Irlanda, Portugalia, Elveția, Austria, Belgia). În acest cadru, discuție privind faptul că SLM ar fi pregătită să accepte [1 400 de tone, dintr‑un volum total al vânzărilor (în Italia), în anul 2001, estimat la 50 000 de tone]. S‑a declarat că SLM ar fi pregătită de continuarea negocierii poziției sale cu Europa”;

–        „[p]otrivit CB, reuniunea a privit analiza pieței europene și procentul de întrepătrundere. Negocieri cu producătorii italieni în vederea unui acord de împărțire a pieței”;

–        „Tycsa: analiză de piață și o cerere din partea anumitor producători de asigurare a cotelor în funcție de țară nu a fost acceptată”;

–        „Nedri: scopul (care nu a fost atins) consta în integrarea producătorilor italieni într‑o nouă alocare a cotelor. Cu ocazia reuniunii, producătorii italieni (CB, ITC, Itas, Redaelli, SLM) au solicitat WDI, DWK, Nedri, Tycsa și Tréfileurope o cotă de export de 60 000 de tone”;

–        „Această reuniune a fost pregătită de participanții la Clubul Europa cu ocazia unei reuniuni din 26 septembrie 2000 de la Bruxelles […]”.

126    Aceste informații provin în special de la ITC, de la CB, de la Tycsa, de la Nedri, de la WDI, de la Tréfileurope, de la DWK și de la Redaelli.

127    Având în vedere procesul‑verbal olograf al reuniunii din 9 octombrie 2000, comunicat de ITC, nu este evident să se concluzioneze că discuția a privit toate aspectele amintite în cuprinsul primei liniuțe a punctului 125 de mai sus. Astfel, mențiunile pertinente efectuate pe acest proces‑verbal sugerează următoarele: în primul rând, termenii „– NO” sunt atașați la „SLM” și la „RT [Redaelli]” pe lista cu persoanele prezente și cu întreprinderile reprezentate la reuniune, iar mențiunea „ora 15.00” este atașată la cea a numelui reprezentantului Trame (de altfel, reuniunea începuse la ora 10.00, după cum se menționează în plus, iar examinarea numelui acestui reprezentant pare, de altfel, să arate că acest nume a fost suprapus peste mențiunea „–”, care ar fi fost efectuată inițial lângă mențiunea „Trame”), în al doilea rând, discuția privind cotele pentru piața europeană, care ar fi intervenit la începutul reuniunii, potrivit locului acesteia în procesul‑verbal, ar rezulta numai din patru rânduri care cuprind următoarele mențiuni „UK + Irlanda 40; Norvegia, Suedia, Danemarca 40; Portugalia 25; Elveția – Austria 10” (ar putea fi vorba despre procente sau despre cote de penetrare a exporturilor, însă nu este evident, prin prisma procesului‑verbal), în al treilea rând, mai multe mențiuni efectuate în legătură cu SLM, printre care și o referire la „1 400 de tone”, la o „producție 2001” de „50 000 de tone” și la disponibilitatea SLM de a continua să negocieze o poziție în Europa, fără a fi evident că aceste mențiuni privesc informațiile referitoare la pretinsele cote pentru piața europeană, deoarece sunt separate de o linie mare trasă pe întreaga pagină, și alte informații referitoare la alte elemente.

128    Reiese din cele de mai sus că documentul pe care se întemeiază Comisia pentru a demonstra conținutul informației cuprinse la prima liniuță a punctului 125 de mai sus nu permite cu adevărat demonstrarea afirmațiilor cuprinse la a doua și la a treia propoziție ale liniuței respective, fără să se poată concluziona la un standard probatoriu corespunzător că această parte a discuției a intervenit în prezența SLM și a Redaelli sau la un moment la care reprezentantul Trame era prezent, întrucât se poate considera în mod verosimil că, deși reuniunea a început la ora 10.00, reprezentantul Trame a ajuns doar la ora 15.00.

129    Pe de altă parte, din alte mențiuni reluate de Comisie în prezentarea informațiilor de care dispune în legătură cu reuniunea din 9 octombrie 2000 reiese că, atunci când Nedri a amintit producătorii italieni și discuția privind cotele de export, a menționat că acești producători erau CB, ITC, Itas, Redaelli și SLM, fără a aminti Trame. Dacă Trame ar fi fost prezentă la acest moment al discuției, se poate aprecia că Nedri ar fi menționat această întreprindere.

130    Privite în ansamblu, elementele de probă referitoare la cele trei reuniuni citate anterior permit constatarea a trei aspecte în privința Trame. În primul rând, în cursul acestor reuniuni, s‑a menționat Clubul Europa, sub o formă neîndoielnic explicită în luna mai 2000, deoarece Trame putea chiar să înțeleagă compunerea clubului respectiv și, cel puțin implicit, în luna iunie 2000 (prin referirea la Antwerpen și la Düsseldorf, care ar putea fi înțeleasă în sensul că are în vedere sediul social al întreprinderilor membre ale Clubului Europa). În al doilea rând, se observă în egală măsură că referirile făcute la Clubul Europa în cursul acestor reuniuni aveau legătură cu o întreprindere, Tycsa (prezentă mai mult la reuniunile din intervalul iunie-octombrie 2000), care era prezentă doar marginal în Italia, sau în ceea ce privește alte întreprinderi care nu erau italiene (Socitrel, Fapricela, Emesa). Această împrejurare sugerează în mod rezonabil că înțelegerea privind OPC nu exista decât în Italia sau nu implica decât producători cu interese în principal în Italia. În al treilea rând, tot în mod rezonabil, se poate considera că semnele de întrebare susceptibile să existe cu privire la natura și la acțiunile Clubului Europa amintite în reuniunile din lunile mai și iunie 2000 au fost înlăturate în luna octombrie 2000, întrucât se observă că participanții la această reuniune nu sunt numai actorii principali ai Clubului Italia sau producătorii care interveneau pe piața italiană. Subzistă însă o îndoială dacă Trame a putut asista la o parte a acestei reuniuni care privea intențiile SLM în afara Italiei.

131    Totuși, în orice ipoteză, se adeverește că, chiar dacă se presupune că reprezentantul Trame a ajuns abia la ora 15.00 la reuniunea din 9 octombrie 2000, acesta a participat astfel la o reuniune în prezența, în special, a reprezentanților DWK, WDI și Nedri, care nu sunt producători ce au în principal interese în Italia.

132    Prin prisma elementelor citate anterior, este posibil, așadar, să se considere că, cel puțin începând cu a treia reuniune, din 9 octombrie 2000, Trame, ca și orice altă întreprindere care a participat la cele trei reuniuni citate anterior, era în măsură să înțeleagă că exista, în paralel cu Clubul Italia, Clubul Europa, care a fost menționat în lunile mai și iunie ale acelui an, ale cărui activități nu numai că trebuiau să fie asemănătoare celor ale Clubului Italia, însă făceau de asemenea obiectul unei coordonări cu acesta din urmă, după cum atesta prezența la reuniunile Clubului Italia a producătorilor care nu erau italieni, ca DWK.

133    În schimb, în mod contrar a ceea ce s‑a considerat în decizia atacată, nu s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale că, de la debutul participării Trame la prima dintre cele trei reuniuni în discuție ale Clubului Italia, la 15 mai 2000, această întreprindere era într‑o situație în care cunoștea sau trebuia să cunoască dimensiunea paneuropeană a înțelegerii. Menționarea, cu ocazia acestei reuniuni, doar a numelui „Clubul Europa” nu este suficientă pentru a prezuma cunoașterea acordurilor încheiate de participanții la acest club. O asemenea interpretare este cu atât mai credibilă cu cât se are în vedere că menționarea acestui club este însoțită de calificativul „în criză” și de informația potrivit căreia „Emesa părăsește Clubul Europa” sau chiar a faptului că „Tycsa și Emesa au luat mari cantități la Fundia”. Aceste precizări permit să se considere că, indiferent de ceea ce poate reprezenta, Clubul Europa este în pierdere de viteză.

134    De asemenea, în ceea ce privește a doua reuniune, din 12 iunie 2000, mențiunea referitoare la Tycsa (care solicită scăderea prețurilor) privește piața italiană, în care reprezenta 4 % din piață, cu 4 000 de tone vândute. Așadar, această întreprindere putea fi percepută drept membru al Clubului Italia, membru de altfel perturbator, iar nu membru al Clubului Europa. Celelalte mențiuni ce reies din această reuniune par deopotrivă susceptibile să fie invocate pentru a susține ideea că dacă există un Club Europa (cel menționat cu ocazia primei reuniuni), acesta are membri cu un comportament concurențial agresiv precum societățile spaniole (Emesa și Tycsa), care pun societățile portugheze (Socitrel și Fapricela) sub presiune.

135    În acest stadiu, nu se poate concluziona, așadar, corespunzător cerințelor legale, că, începând cu 15 mai 2000, Trame avea cunoștință despre dimensiunea paneuropeană a încălcării sau nu o putea ignora. O asemenea concluzie poate fi trasă numai începând cu 9 octombrie 2000.

136    Cu titlu incident, trebuie să se arate, astfel cum susține Trame în argumentația sa (a se vedea punctul 105 de mai sus) că, deși se poate considera că Trame a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință despre dimensiunea paneuropeană a încălcării începând cu 9 octombrie 2000, un asemenea raționament nu poate în niciun caz să determine Comisia să considere că Trame a participat, ca atare, la Clubul Europa atunci când este vorba să se determine cuantumul amenzii. Tot în speță, situația Trame este particulară, în sensul că, pe întreaga perioadă a încălcării care îi este imputată, nu s‑a contestat că această întreprindere a participat doar la Clubul Italia. Și mai exact, pe întreaga perioadă respectivă, Trame a participat numai la componenta internă a Clubului Italia, aceasta nedispunând de autorizațiile necesare pentru a vinde OPC în afara acestei țări. De altfel, Comisia recunoaște în decizia atacată că Trame nu a realizat vânzări în afara Italiei în această perioadă, afirmație adevărată în privința Europei continentale, vizată de înțelegere, anumite vânzări fiind efectuate de Trame în Regatul Unit, care nu era vizat de încălcarea unică. Această situație se diferențiază, așadar, de cea a actorilor principali ai Clubului Italia (precum Redaelli), care au intervenit atât în Italia, cât și în alte state membre, sau de cea a anumitor membri permanenți ai Clubului Europa (precum Tréfileurope), care a intervenit atât în restul Europei, cât și în Italia.

 c) Situația Trame comparată cu cea a anumitor actori ai Clubului España

137    Trebuie evidențiat ultimul element amintit în argumentația părților (a se vedea punctele 106 și 107 de mai sus), și anume chestiunea dacă situația Trame era asemănătoare cu cea a Socitrel, a Proderac și a Fapricela, ceea ce ar fi trebuit să determine Comisia să îi acorde un tratament comparabil.

138    Mutatis mutandis, aceste situații trebuie efectiv apropiate. Ca și Trame, a cărei situație se diferențiază, în cadrul Clubului Italia, de situațiile celor cinci actori principali ai acestui club, Redaelli, CB, Itas, ITC și Tréfileurope, situația Socitrel, a Proderac și a Fapricela, trei actori ai Clubului España, se diferențiază de situațiile altor actori ai acestui club, printre care Emesa și Tycsa, care participau și la Clubul Europa și, în cazul Tycsa, chiar la Clubul Italia.

139    Or, din decizia atacată reiese că Socitrel, Proderac și Fapricela au fost sancționate de Comisie nu în mod global pentru participarea lor la o încălcare unică pe toată durata încălcării care le este imputată, ci având în vedere participarea lor doar la o componentă a acestei încălcări, în speță Clubul España, în special din cauza cunoașterii lor tardive a dimensiunii paneuropene a înțelegerii (începând cu luna mai 2001) [decizia atacată, considerentul (949), în ceea ce privește diferențierea operată de Comisie în legătură cu stadiul stabilirii cuantumului de bază al amenzii definit de Orientările din 2006]. Situația nu a fost identică în privința Trame, care a fost sancționată pentru participarea sa la o încălcare unică, din luna martie 1997 până în luna septembrie 2002.

140    Pentru a justifica faptul că nu a tratat Trame într‑un mod comparabil cu cel definit pentru tratamentul aplicat Socitrel, Proderac și Fapricela, Comisia amintește două elemente: pe de o parte, împrejurarea că din decizia atacată reiese că Socitrel, Proderac și Fapricela au avut cunoștință că participă la un sistem mai global începând cu 15 mai 2001 [decizia atacată, considerentele (658), (660) și (661)], și anume la un an după Trame, care ar fi avut cunoștință despre aceasta începând cu 15 mai 2000, și, pe de altă parte, împrejurarea că, spre deosebire de Socitrel, de Proderac și de Fapricela, „sfera geografică a Clubului Italia se suprapune în mod larg pe cea a acordurilor paneuropene și depășește astfel sfera geografică a Clubului España (Spania și Portugalia)” [decizia atacată, considerentul (949)].

141    Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în pofida diferențelor amintite de Comisie, nu este mai puțin adevărat că aceleași împrejurări ca cele invocate de Comisie în privința Socitrel, a Proderac și a Fapricela – și anume, pe de o parte, cunoașterea tardivă a dimensiunii paneuropene a înțelegerii (în luna octombrie 2000, iar nu în luna mai 2000) și, pe de altă parte, sfera geografică a Clubului Italia, care a putut fi doar internă în cazul Trame, care nu a exportat în afara Italiei în lipsa unor autorizații în acest sens – își găsesc aplicarea, sub o formă atenuată, în ceea ce privește Trame. Trebuie să se arate de asemenea că din decizia atacată reiese că, deși Clubul España a privit în principal Spania și Portugalia, au fost avute în vedere și exporturile efectuate de producătorii iberici în cadrul acestui club (a se vedea rubrica referitoare la reuniunea din 6 iulie 2001, cuprinsă în anexa 4 la decizia atacată).

 d) Concluzie

142    În concluzie, din cele de mai sus reiese că aprecierea expusă de Comisie în decizia atacată în privința participării Trame la o încălcare unică este criticabilă sub trei aspecte.

143    În primul rând, Comisia a imputat în mod eronat Trame participarea la o încălcare unică, cu alte cuvinte la un „ansamblu de acorduri și de practici concertate în sectorul oțelului pentru precomprimare pe piața internă și, începând cu 1 ianuarie 1994, în cadrul SEE”, de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002, întrucât din decizia atacată reiese că Trame a avut cunoștință despre dimensiunea paneuropeană a înțelegerii doar începând cu 15 mai 2000.

144    În al doilea rând, tot în mod eronat, Comisia a considerat că Trame cunoștea sau trebuia să cunoască dimensiunea paneuropeană a înțelegerii începând cu 15 mai 2000, întrucât nu este posibil să se stabilească la un standard de probațiune corespunzător că, la acea dată, Trame era în măsură să cunoască natura și obiectivele urmărite de Clubul Europa. Având în vedere elementele de probă amintite în această privință, o asemenea situație poate fi constatată doar începând cu 9 octombrie 2000, dată la care Trame a participat la o reuniune a membrilor Clubului Italia și a întreprinderilor care nu erau membre ale acestui club, ci doar ale Clubului Europa, ceea ce trebuia să îi permită să înlăture toate îndoielile pe care le avea încă asupra semnificației care trebuia dată termenilor „Clubul Europa”, menționați sau amintiți anterior în cadrul Clubului Italia.

145    Începând cu această dată, Comisia are dreptul să considere că s‑a demonstrat că Trame intenționa să contribuie prin comportamentul propriu la obiectivele comune urmărite de toți participanții la înțelegere, chiar dacă nu efectua exporturi, și că avea cunoștință despre comportamentele ilicite efective preconizate sau manifestate de alte întreprinderi în urmărirea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea, în sensul jurisprudenței.

146    În al treilea rând, în ceea ce privește aprecierea naturii și a dimensiunii participării Trame la încălcarea unică, Comisia nu a ținut seama în mod suficient de diferențele care există între situația Trame și situațiile celor cinci actori principali ai Clubului Italia și nici de similitudinile care există, mutatis mutandis, între situația Trame și situațiile celor trei actori mai puțin importanți ai Clubului España.

147    Prin urmare, trebuie deja să se anuleze articolul 1 punctul 17 din decizia atacată, în măsura în care Comisia a reținut participarea Trame la componenta paneuropeană a încălcării în discuție de la 4 martie 1997 până la 9 octombrie 2000. Celelalte consecințe rezultate din cele de mai sus vor fi apreciate în mod global în continuare, în urma examinării argumentelor părților.

148    Încă din acest stadiu, trebuie totuși să se arate că efectul pe care ar putea să îl aibă aceste consecințe asupra cuantumului amenzii care a fost stabilit de Comisie nu poate fi semnificativ deosebit, întrucât calculul acestuia a fost efectuat pornindu‑se de la valoarea totală a vânzărilor de OPC realizate de Trame numai în Italia. În această privință, nu se poate considera că participarea Trame doar la componenta internă a Clubului Italia nu prezintă, ca atare, un anumit grad de gravitate, chiar dacă, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 103 de mai sus, această participare rămâne pe fond mai puțin gravă decât cea a unei întreprinderi care a participat nu numai la componenta internă a Clubului Italia, ci și la componenta sa externă, chiar la alte cluburi precum Clubul Europa și Clubul España.

 C – Cu privire la toronul cu trei fire

 1. Argumentele părților

149    Trame susține că, pentru a stabili cuantumul amenzii, Comisia a săvârșit o eroare prin luarea în considerare a vânzărilor sale de toron cu trei fire („treccia”). Această eroare ar fi semnificativă, întrucât, în anul 2001, valoarea vânzărilor de toron cu trei fire reprezenta mai mult de 50 % din valoarea totală a vânzărilor sale de toroane. Astfel, valoarea vânzărilor de toron cu șapte fire („trefolo”) efectuate de Trame era de doar 4,05 milioane de euro dintr‑o valoare totală a vânzărilor care includea toronul cu trei fire, de 8,2 milioane de euro.

150    În general, Trame susține că toronul cu trei fire nu a făcut niciodată obiectul Clubului Italia. Acest produs ar fi uneori menționat în elementele de probă, însă fără să se fi demonstrat că membrii Clubului Italia ar fi ajuns la un acord în legătură cu el. Pentru a susține contrariul, Comisia și‑ar întemeia demonstrația pe un tabel intitulat „Acordul 1996” care datează din luna decembrie 1995 și nu privește pe Trame. Afirmația potrivit căreia cotele menționate în acest tabel ar fi continuat să se aplice până în anul 2002 nu ar fi confirmată de alte elemente din dosarul procedurii administrative. În realitate, singura încercare de includere a toronului cu trei fire în înțelegere ar fi fost efectuată fără succes cu ocazia reuniunilor din 28 februarie 2000 și din 6 martie 2000. Atunci când se referă la reuniunea din 28 februarie 2000, Comisia ar menționa astfel că ar fi avut loc discuții cu privire la „evaluarea posibilității de a include toronul cu trei fire în acordul comercial pentru piața italiană”.

151    În urma reuniunii din 28 februarie 2000, nu ar exista dovada că Clubul Italia ar fi inclus efectiv toronul cu trei fire. În speță, Comisia ar invoca un document referitor la reuniunea din 6 martie 2000, care ar conține o „listă foarte detaliată a numelor a 80 de clienți (italieni) în privința cărora livrarea de toron cu trei fire este împărțită între Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope, SLM și Trame”. Or, nu ar fi vorba despre o alocare a cotelor sau a clienților pentru viitor, ci, după cum a precizat ITC, care a furnizat un document, despre „o analiză a livrărilor efectuate de producători în anul 1999”. Un reprezentant al ITC, care a contribuit la declarațiile de clemență ale ITC, ar confirma această împrejurare într‑o declarație prezentată de Trame. Acesta ar menționa de asemenea că, „în perioada de referință, discuțiile în cadrul Clubului Italia s‑au concentrat pe toronul cu șapte fire”. Informațiile în discuție ar fi fost furnizate cu privire la o încercare nereușită, efectuată în luna februarie 2000, de includere a toronului cu trei fire în înțelegere. Chiar dacă se presupune (quod non) că divulgarea unor asemenea informații constituie o încălcare a normelor de concurență, ar fi vorba despre o încălcare mai puțin gravă decât un acord de împărțire a cotelor de piață, iar acest aspect ar fi trebuit să fie luat în considerare în vederea calculării cuantumului amenzii. În plus, din tabelul ulterior cuprins în documentul 15905 din dosarul procedurii administrative ar reieși că Comisia califică drept „plan pentru alocarea cotelor anului 2001 și previziuni pentru anul 2002” că volumele menționate privesc exclusiv toronul cu șapte fire, ceea ce ar demonstra încă o dată că toronul cu trei fire nu făcea obiectul unei înțelegeri.

152    În sfârșit, Trame se prevalează de o declarație dată de un reprezentant al Tréfileurope, care confirmă că toronul cu trei fire a rămas în afara înțelegerii, în care se menționează că, „în cadrul Clubului Italia, nu a fost încheiat niciodată niciun acord de către concurenți sau, cel puțin, de către Trame, în ceea ce privește toronul cu trei fire”, că „[p]roducția, comercializarea și exportul unui asemenea produs nu intrau în sfera discuțiilor în cursul reuniunilor care au avut loc între fabricanții italieni de OPC, în sensul că aceste întreprinderi nu erau interesate de acest produs”, și că „[e]ste vorba, astfel, despre un produs marginal, destinat mai ales pieței italiene”. Faptul că, în cadrul Clubului Italia, s‑a făcut referire în mod sporadic și la toronul cu trei fire, de exemplu, cu ocazia încercării abandonate de a‑l include în înțelegere, nu ar diminua caracterul veridic al acestor declarații. Trame precizează de asemenea că cererea de toron cu trei fire în Italia se ridica la 20 000-22 000 de tone pe an în intervalul 1997-2002 și a scăzut după această perioadă, în timp ce cererea de toron cu șapte fire în aceeași perioadă se ridica la 100 000-120 000 de tone pe an.

153    Comisia susține că toronul cu trei fire a făcut obiectul înțelegerii, inclusiv în cadrul Clubului Italia, înainte de 28 februarie 2000 [decizia atacată, considerentele (409)-(411)]. Așadar, Trame nu putea să susțină că acest produs nu făcea parte din acordurile încheiate în cadrul acestui club. În ceea ce privește reuniunea din 28 februarie 2000, procesul‑verbal olograf al ITC referitor la aceasta ar arăta că discuția s‑a desfășurat avându‑se în vedere date cifrice exacte privind cantitățile și prețul toronului cu trei fire. Întreprinderile ar fi putut discuta în mod dificil cu privire la aceste informații fără să fi avut cunoștință în prealabil despre ele. În orice caz, acest proces‑verbal ar evidenția un schimb de informații comerciale. De asemenea, elementele de probă referitoare la reuniunea din 6 martie 2000 nu ar prezenta nicio ambiguitate. În răspunsul la afirmația Trame potrivit căreia notele olografe referitoare la această reuniune ar privi examinarea expedierilor efectuate de producători în anul 1999, aspect care ar fi confirmat de ITC, Comisia face observația că, pe prima pagină a acestor note, redactorul a menționat că datele cifrice se referă la „cote” privind „toronul cu trei fire”. Declarația dată de CB la 26 noiembrie 2002 ar indica deopotrivă că reuniunile din 13 martie 2000, din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002 aveau ca obiect în mod specific distribuirea clientelei de toron cu trei și cu șapte fire. În plus, declarația unui reprezentant al Tréfileurope ar fi puțin credibilă în raport cu ceea ce Trame ar fi afirmat că ar fi încercarea de includere a toronului cu trei fire, cu ocazia reuniunilor din 28 februarie 2000 și din 6 martie 2000. De asemenea, în ceea ce privește declarația unui reprezentant al ITC, niciun element din tabelul din 6 martie 2000 nu ar menționa că este vorba despre „date istorice referitoare la expedierile de toron cu trei fire”. Asemenea declarații nu pot reduce valoarea elementelor de probă disponibile.

 2. Aprecierea Tribunalului

154    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Trame a fost sancționată pentru participarea sa la o înțelegere în sectorul OPC. În această privință, Comisia precizează în decizia atacată că expresia OPC desemnează cabluri metalice și toroane din bare și tije laminate la cald, în rulouri cu spire nearanjate (fil machine). Comisia utilizează de asemenea expresia „cabluri/toroane” pentru a se referi la OPC, ceea ce permite să se considere că unul sau altul dintre acești termeni sunt sinonime. În orice caz, decizia menționează expres că „toroanele din OPC se compun din trei sau din șapte fire” [decizia atacată, considerentele (2) și (3)].

155    În consecință, din decizia atacată reiese că Comisia a considerat realmente că înțelegerea privea atât toroanele cu trei fire, cât și toroanele cu șapte fire. Totuși, există diferențe între cele două tipuri de produse, atât la nivelul caracteristicilor produselor, cât și la nivelul cererii și al ofertei.

156    Astfel, din răspunsurile la măsurile de organizare a procedurii reiese că toronul cu trei fire nu poate fi substituit de toronul cu șapte fire, chiar dacă ambele au aceeași materie primă, fil machine. În timp ce primul poate fi utilizat în structuri cu portanță redusă precum țărușii utilizați în sectorul viticol, al doilea este utilizat ca structură portantă a unor elemente prefabricate mari.

157    În acest context, Trame susține că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a integrat în înțelegere toronul cu trei fire. În opinia Trame, doar toronul cu șapte fire era vizat de încălcarea ce îi este imputată. Această situație ar fi trebuit să aibă ca efect, pentru stabilirea cuantumului amenzii, luarea în considerare de către Comisie doar a vânzărilor de toron cu șapte fire, ce reprezentau aproximativ jumătate din vânzările sale de toron cu trei și cu șapte fire în anul 2001.

 a) Elemente de probă referitoare la primii ani ai Clubului Italia

158    În primul rând, Trame susține că toronul cu trei fire nu a făcut niciodată obiectul Clubului Italia. Totuși, trebuie să se constate că această argumentație contrazice decizia atacată și elementele de probă menționate în aceasta în ceea ce privește primii ani ai Clubului Italia.

159    Potrivit deciziei atacate, Clubul Italia a fost un acord național care a durat de la 5 decembrie 1995 până la 19 septembrie 2002. Acest acord a privit stabilirea cotelor în Italia, precum și exporturile din această țară către restul Europei. Membrii săi au fost Redaelli, CB, Itas și ITC, cărora li s‑au alăturat ulterior Tréfileurope (la 3 aprilie 1995), SLM (la 10 februarie 1997), Trame (la 4 martie 1997), Tycsa (la 17 decembrie 1996), DWK (la 24 februarie 1997) și Austria Draht (la 15 aprilie 1997).

160    În această privință, astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, din decizia atacată reiese că, la 5 decembrie 1995, Redaelli, CB, Itas și ITC au încheiat un acord privind alocarea cotelor de cabluri, de toroane cu trei fire și de toroane cu șapte fire pe piața italiană și pe piața internă [decizia atacată, considerentul (409)]. Acest acord este exprimat în special prin tabelul reprodus în considerentul (409) al deciziei atacate, care menționează un total de 85 000 de tone (din care 9 000 de tone de cabluri, 13 000 de tone de toroane cu trei fire și 63 000 de tone de toroane cu șapte fire) pentru piața italiană și un total de 45 000 de tone (din care 16 300 de tone de cabluri, 3 900 de tone de toroane cu trei fire și 24 800 de tone de toroane cu șapte fire) pentru piața internă.

161    Astfel cum Comisia a arătat și în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii, din acordul citat anterior reiese în mod clar că Redaelli, CB, Itas și ITC au decis, împreună, să își împartă cantitățile amintite în privința fil machine, a toronului cu trei fire și a toronului cu șapte fire, în Italia și în restul Uniunii, și că acest acord a fost încheiat, întrucât este parafat de părțile în cauză.

162    Cu ocazia reuniunii din 18 decembrie 1995, Redaelli, ITC, Itas și CB au confirmat cotele lor de export de OPC (cablu, trei fire și șapte fire) către restul Europei [decizia atacată, considerentul (410) și anexa 3].

163    În consecință, Trame susține în mod eronat că Clubul Italia, din care nu făcea încă parte, privea doar toronul cu șapte fire, întrucât Redaelli, CB, Itas și ITC conveniseră să împartă între ele toate cantitățile amintite în tabelul reprodus în considerentul (409) al deciziei atacate.

164    Pe de altă parte, Comisia susține că acest acord a fost aplicat până în anul 2002. Pentru a demonstra acest fapt, Comisia menționează în special, în considerentul (411) al deciziei atacate, că „acordul continuă să fie aplicat de Redaelli, de CB, de Itas și de ITC (cărora li s‑au alăturat ulterior Tréfileurope Italia, Trame, SLM și producătorii paneuropeni Tréfileurope, Tycsa, Austria Draht și DWK) până în anul 2002” și că, „[d]e exemplu, cele 85 000 și 45 000 de tone, convenite în cadrul acordului italian […], sunt reproduse într‑un tabel datat 3 februarie 1997 aferent Acordului din Sud”.

165    Cu privire la acest aspect, Comisia prezintă doar un element de probă, iar acest element se referă numai la Redaelli, la CB, la Itas și la ITC, care participau la acordul din 5 decembrie 1995. Așadar, este logic ca acești patru membri ai Clubului Italia să se refere la acordul lor în cadrul unor discuții intervenite în cadrul Acordului din Sud (a se vedea punctul 62 de mai sus). Totuși, nimic nu permite în speță să se deducă în sensul că la acest acord s‑a alăturat Trame, care, de altfel, nu este vizată în alocarea celor 85 000 și 45 000 de tone amintite de Comisie și nu a făcut parte din Acordul din Sud.

166    Deși elementele de probă amintite de Comisie sunt pertinente în ceea ce privește Redaelli, CB, Itas și ITC, care au parafat acordul din 5 decembrie 1995, ele nu sunt nicidecum probante atunci când este vorba să se demonstreze că, începând de la aderarea sa la Clubul Italia, în luna martie 1997, Trame știa sau nu era în măsură să ignore că înțelegerea privea atât toronul cu șapte fire, cât și toronul cu trei fire, chiar și fil machine. Argumentația Comisiei în această privință nu se referă astfel nici la cel mai neînsemnat element de probă care să permită implicarea efectivă a Trame în perioada cuprinsă între 3 februarie 1997, data unui tabel care face trimitere la cotele decise în luna decembrie 1995, fără ca Trame să fie asociată la această discuție, și 28 februarie 2000, data invocată de Trame ca fiind cea a primei discuții referitoare la toronul cu trei fire.

167    Întrebată în această privință în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Comisia nu a fost în măsură să se refere nici la elemente de probă pertinente cu privire la acest aspect, întrucât elementele de probă pe care le invocă privesc două reuniuni ale Clubului Italia, din 30 septembrie 1997 și din 7 octombrie 1997, la care nu s‑a raportat prezența Trame (a se vedea rubricile referitoare la aceste reuniuni, cuprinse în anexa 3 la decizia atacată).

168    În acest stadiu, Comisia nu este, așadar, în măsură să demonstreze, în mod concret și efectiv, astfel cum are obligația (a se vedea punctul 88 de mai sus), că Trame știa sau trebuia să știe, în privința perioadei cuprinse între luna martie 1997 și luna februarie 2000, că înțelegerea privea toronul cu trei fire.

 b) Examinarea elementelor referitoare la reuniunea din 28 februarie 2000

169    În al doilea rând, din rubrica referitoare la reuniunea din 28 februarie 2000, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, reiese că, în cadrul acestei reuniuni, la care au participat Redaelli, CB, Itas și ITC, dar și Tréfileurope, SLM și Trame, au fost abordate următoarele aspecte:

–        „[d]iscuții, ca răspuns la o propunere a unui [reprezentant al Trame], cu privire la dimensiunea pieței toronului cu trei fire (mai degrabă 25 000 de tone decât 35 000, calculate pe baza vânzărilor declarate ale producătorilor)”;

–        „[e]valuarea posibilității de a include toronul cu trei fire în acordul comercial pentru piața italiană”;

–        „[d]iscuție detaliată, în plus, privind prețurile și stabilirea prețurilor (inclusiv suplimentul) între Redaelli, CB, Itas, ITC, SLM și Trame”.

170    Această expunere este favorabilă tezei prezentate de Trame, întrucât, din elementele de probă aflate la dispoziția Comisiei, și anume, în principal, procesul‑verbal olograf al acestei reuniuni comunicat de ITC, reiese că, în urma propunerii făcute de Trame, a intervenit o discuție privind toronul cu trei fire. Așadar, este rezonabil să se considere că, deși Trame fusese deja informată că Clubul Italia viza acest produs, cu certitudine nu a considerat util să înceapă o discuție în legătură cu acest aspect, din care reiese, de altfel, că exista o diferență semnificativă între percepția unuia și a celorlalți.

171    Pe de altă parte, Comisia evidențiază, în anexa 1 la memoriul în apărare, declarația dată de CB la 26 decembrie 2002, din care reiese că reuniunea din 28 februarie 2000 a privit evaluarea posibilității de includere a toronului cu trei fire în acordul comercial pentru piața italiană (Valutazioni per l’inserimento del prodotto cd. „trescia” nell’accordo commerciale per il mercato italiano). Și acest element de probă, reprodus la a doua liniuță a punctului 169 de mai sus, este favorabil tezei prezentate de Trame, potrivit căreia nu s‑ar fi demonstrat că știa sau că trebuia să știe că fuseseră purtate deja discuții cu privire la toronul cu trei fire în cadrul Clubului Italia înainte ca ea să i se alăture în luna martie 1997.

172    Cu toate acestea, Comisia consideră că din procesul‑verbal olograf al ITC (anexa B.2 la apărare) reiese că toronul cu trei fire făcea deja obiectul acestui acord, întrucât discuția s‑a desfășurat avându‑se în vedere date cifrice exacte care priveau atât cantitatea, cât și prețul acestui produs, despre care întreprinderile ar fi putut să discute în mod dificil fără să fi avut în prealabil cunoștință despre acestea.

173    În opinia Tribunalului, interpretarea procesului‑verbal olograf întocmit de ITC nu este de natură să determine dispariția existenței unui dubiu al instanței. Astfel, reiese că aceste cantități și prețuri în discuție au fost prezentate în cursul discuțiilor care au urmat propunerii făcute de Trame de evaluare a posibilității de includere a toronului cu trei fire în cadrul Clubului Italia, cel puțin în ceea ce privește alți producători decât semnatarii acordului din luna decembrie 1995. Diferiții producători prezenți la reuniune puteau, așadar, să furnizeze aceste date, în special prețurile practicate. În plus, se confirmă că toate cantitățile în discuție sunt aproximative, iar nu cu adevărat exacte. Ele se prezintă în miimi de unități.

174    În sfârșit, trebuie să se arate că teza prezentată de Trame este susținută de conținutul celor două declarații furnizate cu privire la acest aspect pentru a‑și întemeia argumentația, cu luarea în considerare a celei a Comisiei, și anume cea a unui reprezentant al Tréfileurope (anexa 10 la cererea introductivă) și cea a unui reprezentant al ITC (anexa Z.1 la replică), menționați printre persoanele prezente la reuniunea din 28 februarie 2000 (a se vedea rubrica ce corespunde acestei reuniuni, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, și punctul 152 de mai sus).

175    În concluzie, din cele de mai sus reiese că Comisia nu este în măsură să demonstreze corespunzător cerințelor legale că Trame avea cunoștință sau că nu putea să ignore faptul că Clubul Italia privea atât toronul cu șapte fire, cât și toronul cu trei fire înaintea reuniunii din 28 februarie 2000, în cursul căreia Trame a inițiat discuția cu privire la acest aspect, după cum s‑a menționat de către alte părți prezente la această reuniune, aspect care est semnificativ pentru necunoașterea anterioară din partea sa.

 c) Examinarea elementelor referitoare la reuniunea din 6 martie 2000

176    În al treilea rând, Trame susține că, în urma reuniunii din 28 februarie 2000, nu ar exista o dovadă că Clubul Italia a inclus realmente toronul cu trei fire în înțelegere. În cazul Trame, documentul referitor la reuniunea din 6 martie 2000 (anexa 7 la cererea introductivă) nu ar putea fi invocat în această privință, întrucât nu ar privi alocarea a priori a cotelor de piață sau a clienților pe viitor, ci ar privi numai date istorice referitoare la „livrările efectuate de producători în anul 1999”. Trame invocă în acest sens declarațiile date de ITC la Comisie (anexa 8 la cererea introductivă) și declarația unui reprezentant al acestei întreprinderi (anexa Z.1 la replică), care ar susține în mod efectiv și expres această teză.

177    Totuși, din rubrica referitoare la reuniunea din 6 martie 2000, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, reiese că la această reuniune, care a urmat celei din 28 februarie 2000 și la care au participat Redaelli, Itas, ITC, Tréfileurope, SLM și Trame, au fost abordate următoarele aspecte:

–        „[p]rocesul‑verbal al acestei reuniuni cuprinde o listă foarte detaliată a numelor celor 80 de clienți (italieni) în privința cărora livrarea de toroane cu trei fire este împărțită între Redaelli, ITC, CB, Itas, SLM, Trame și [Tréfileurope]”;

–        „[p]otrivit CB, această alocare includea clienți pentru toronul cu trei fire și pentru toronul cu șapte fire”.

178    Prima informație provine de la ITC, care a comunicat procesul‑verbal olograf în discuție, în timp ce a doua provine de la CB, care, prin cererea sa de clemență, a dezvăluit conținutul acestei reuniuni, în privința căreia prezența sa nu a fost însă raportată în procesul‑verbal al ITC.

179    În mod contrar celor susținute de Trame, nu se poate considera că acest conținut al faptelor raportate în procesul‑verbal olograf al ITC nu permite să se demonstreze existența unor discuții privind toronul cu trei fire în cadrul Clubului Italia.

180    Astfel cum a arătat Comisia în răspunsurile sale la măsurile de organizare a procedurii, din acest proces‑verbal rezultă cu claritate că, în reuniunea din 6 martie 2000, la care au fost prezenți doi reprezentanți ai Trame, a intervenit o discuție detaliată cu privire la livrările de toron cu trei fire efectuate de opt întreprinderi (Redaelli, ITC, CB, Itas, SLM, Trame, Tréfileurope și Tycsa) în privința mai multor zeci de clienți italieni.

181    Expresia utilizată în acest sens în procesul‑verbal pentru a descrie tabelul referitor la livrări este „cote‑părți – lista clienților” (Quote – elenco clienti). În această privință, chestiunea dacă discuțiile au privit livrările efectuate sau livrările care urmau a fi efectuate nu este, în sine, determinantă, întrucât din acest proces‑verbal rezultă cel puțin că, chiar dacă se presupune că informațiile în discuție au fost furnizate având în vedere perioada anterioară, se poate considera că ele urmează discuțiilor inițiate la 28 februarie 2000 în vederea posibilității de a încheia un acord referitor la toronul cu trei fire care să privească cele opt întreprinderi menționate la punctul 180 de mai sus, în cadrul Clubului Italia.

182    Pe de altă parte, Comisia a evidențiat în mod întemeiat că, potrivit tabelului din 5 decembrie 1995 reprodus în considerentul (409) al deciziei atacate, piața toronului cu trei fire în Italia sau, cel puțin, cotele alocate producătorilor menționați în acest tabel corespundea unei cantități de aproximativ 13 000 de tone. Or, în lumina informațiilor menționate în procesul‑verbal al reuniunii din 6 martie 2000, tonele alocate între producătorii diferiți menționați în acel tabel sunt echivalente unui total de aproximativ 12 000 de tone. Pare, așadar, verosimil să se considere că, în realitate, produsul care a făcut obiectul unor discuții cu ocazia reuniunii din 6 martie 2000 este toronul cu trei fire, iar nu ansamblul compus din toronul cu trei fire și toronul cu șapte fire, astfel cum a declarat CB. În cealaltă ipoteză, numărul de tone care urmau a fi alocate între membrii Clubului Italia ar fi fost semnificativ mai ridicat.

183    Astfel, Comisia trebuie urmată atunci când susține că, cel puțin începând cu reuniunile din 28 februarie 2000 și din 6 martie 2000, din care reiese că au fost discutate informații comerciale sensibile în ceea ce privește toronul cu trei fire, i se poate imputa Trame, ca și celorlalți participanți la aceste două reuniuni că și‑au exprimat voința comună de a‑și coordona acțiunile referitoare la acest produs pentru a substitui în mod intenționat între ei o cooperare practică în detrimentul concurenței, care aduce atingere articolului 101 alineatul (1) TFUE.

 d) Examinarea elementelor ulterioare datei de 6 martie 2000

184    În al patrulea rând, părțile sunt în dezacord asupra a ceea ce se poate deduce din elementele de probă ulterioare reuniunii din 6 martie 2000 în ceea ce privește chestiunea dacă Trame știa că Clubul Italia viza și toronul cu trei fire.

185    În opinia Trame, încercarea de a include toronul cu trei fire în cadrul Clubului Italia ar fi fost infructuoasă. Această concluzie ar rezulta în special din conținutul declarațiilor reprezentanților Tréfileurope și ai ITC și dintr‑un tabel ulterior, care corespunde documentului 15905 din dosarul procedurii administrative (anexa 9 la cererea introductivă), pe care Comisia l‑a calificat drept „plan pentru alocarea cotelor pentru anul 2001 și previziuni pentru anul 2002”, din care ar reieși că volumele menționate privesc exclusiv toronul cu șapte fire, ceea ce ar dovedi că toronul cu trei fire nu făcea obiectul unei înțelegeri între concurenți.

186    În opinia Comisiei, ar fi evident că Clubul Italia viza toronul cu trei fire, concluzie care ar reieși din declarația dată de CB la 26 noiembrie 2002 (anexa B.1 la apărare, p. 16942, 16945 și 16951 din dosarul procedurii administrative), care menționează că acest produs a fost amintit în reuniunile din 13 martie 2000, din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002, în același timp cu discuțiile privind toronul cu șapte fire.

187    Cu toate acestea, trebuie să se arate că informațiile furnizate de CB în declarația sa din 26 noiembrie 2002 constituie doar afirmații făcute în câteva cuvinte, lipsite ca atare de elemente de probă care să le confirme conținutul.

188    În ceea ce privește reuniunile din 13 martie 2000, din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002, CB a menționat astfel că era vorba, în privința primeia, la care nu s‑a raportat prezența Trame, de o „reuniune comercială: alocarea clienților toron cu șapte fire și toron cu trei fire” (riunione commerciale: ripartizione clienti trefolo e treccia”, în privința celei de a doua, la care s‑a raportat prezența Trame, de o reuniune privind „piața toronului cu trei fire: alocarea clienților Italia” (mercato della treccia: ripartizione clienti trefolo Italia) și, în cazul celei de a treia, la care s‑a raportat prezența Trame, despre o „reuniune definitivă pentru împărțirea pieței produselor toron cu șapte fire și toron cu trei fire” (riunione definitiva per ripartizione clienti quote del mercato prodotti trefolo et treccia).

189    Prin comparație, următoarele informații sunt prezentate de Comisie în rubricile referitoare la aceste reuniuni, cuprinse în anexa 3 la decizia atacată, la care prezența Trame este raportată de fiecare dată:

–        reuniunea din 13 martie 2000: „[d]iscuție privind clienții de toron cu șapte fire (cu menționarea prețurilor și a tonajelor) și, în special, discuții privind clienții cărora Tycsa și DWK le fac livrări” și „[d]iscuție în curs privind situația din Elveția și din Țările de Jos (Svizzera – NL)” (CB nu este menționată printre sursele citate de Comisie pentru a susține conținutul acestor informații, care citează doar pe ITC și pe SLM);

–        reuniunea din 10 aprilie 2001: „[d]iscuție privind vânzările, alocarea clienților italieni și definirea prețurilor. Evocarea regulilor: Reuniuni, titulari fiecare penultimă zi de luni a lunii; vânzători («comercianți») fiecare a doua și ultimă zi de luni a lunii. Notele SLM referitoare la datele Tycsa”; „CB și Tréfileurope confirmă reuniunea” și „Potrivit CB, alocarea clientelei și în cazul Italiei”;

–        reuniunea din 16 septembrie 2002: „[r]euniune care urmărește alocarea cotelor în privința toronului cu trei și cu șapte fire și stabilirea prețurilor”; se face trimitere la un e‑mail intern în care se menționează îndeosebi majorarea costului materiilor prime și sosirea unui nou concurent, iar „CB și Tréfileurope confirmă reuniunea”.

190    Se adeverește astfel că doar în cazul celei de a treia reuniuni, din 16 septembrie 2002, Comisia a evidențiat complet conținutul celor menționate de CB, și anume că fuseseră purtate discuții atât cu privire la toronul cu șapte fire, cât și cu privire la toronul cu trei fire. Lipsa unor elemente de probă care să poată confirma declarațiile date de CB nu permite, așadar, să fie considerate suficient de probante pentru a demonstra că reuniunile care sunt amintite în cadrul acestora au privit toronul cu trei fire. Astfel, este posibil ca, din rutină, CB să fi considerat că toate discuțiile priveau cele două tipuri de produse, fără să încerce să facă o diferență, în timp ce, în opinia Trame – de exemplu – discuțiile priveau numai toronul cu șapte fire, atât timp cât nu discuta în mod concret despre toronul cu trei fire. Pentru comparație, în cererea de clemență formulată de ITC se menționează, în privința reuniunii din 13 martie 2000, că, „în timpul reuniunii, se discută despre clienții toronului de șapte fire” (durante la riunione si discute di clienti di trefolo).

191    Cu toate acestea, din examinarea elementelor de probă prezentate în această privință de Comisie în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii reiese că, în procesul‑verbal olograf al reuniunii din 10 aprilie 2001, comunicat de ITC Comisiei (anexele E.25 și E.26 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii), sunt menționate numele mai multor clienți și, în mod plauzibil, cantitățile vândute în lunile ianuarie, februarie și martie 2001. Or, numele și cantitățile referitoare la cel puțin un client coincid sau se apropie de datele corespunzătoare care erau menționate în procesul‑verbal al reuniunii din 6 martie 2000. De asemenea, e‑mailul intern menționat în legătură cu reuniunea din 16 septembrie 2002 (anexa E.30 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii) menționează sosirea pe piață a unui concurent nou, despre care se precizează că își desfășoară activitățile în sectorul toronului cu trei fire și faptul că s‑a discutat cu privire la strategia care urma să fie adoptată pentru a i se face față.

192    Pe de altă parte, din elementele de probă disponibile în ceea ce privește reuniunea din 30 iulie 2002 (anexele E.31 și E.32 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii), desfășurată între Redaelli, CB, Itas, ITC, SLM și Trame, reiese că această reuniune a privit în special clienții și prețurile minime, precum și „analiza pieței toronului cu trei fire în Italia” (a se vedea rubricile referitoare la această reuniune, cuprinse în anexa 3 la decizia atacată). Deși anumite informații menționate în procesul‑verbal olograf al acestei reuniuni, comunicat de ITC, privesc toronul cu șapte fire, acestea figurează la finalul documentului respectiv și sunt precedate de mențiunea „trefolo”, ceea ce dă posibilitatea să se considere că toate informațiile care figurează înaintea acestei mențiuni, referitoare la anumiți clienți, privesc toronul cu trei fire.

193    Având în vedere aceste elemente de probă diferite, Comisia este în măsură să considere că, cel puțin începând cu reuniunile din 28 februarie 2000 și din 6 martie 2000 și până la 19 septembrie 2002, Trame a participat în cadrul Clubului Italia la reuniuni al căror obiect a fost, cu titlu principal sau cu titlu accesoriu, coordonarea acțiunii diferitor participanți în ceea ce privește toronul cu trei fire în Italia.

 e) Concluzie

194    Reiese din cele de mai sus că, deși s‑a demonstrat că cei patru membri inițiali ai Clubului Italia aveau în vedere o încălcare privind atât toronul cu șapte fire, cât și toronul cu trei fire, nu s‑a dovedit în mod suficient că Trame știa sau ar fi trebuit să știe că toronul cu trei fire făcea și obiectul discuțiilor intervenite în cadrul Clubului Italia înainte ca această chestiune să fie abordată cu ocazia reuniunilor din 28 februarie 2000 și din 6 martie 2000.

195    Tot din elementele de probă citate de Comisie reiese, sub rezerva rezultatului aprecierii argumentelor prezentate în ceea ce privește participarea Trame la înțelegere de la 10 aprilie 2001 până la 16 septembrie 2002, că rezultă corespunzător cerințelor legale că, în urma reuniunilor din 28 februarie 2000 și din 6 martie 2000 și până la 16 septembrie 2002, în cadrul Clubului Italia au intervenit discuții în legătură cu toronul cu trei fire, în prezența Trame sau pentru a ține seama de aceasta.

196    Aceste elemente de probă permit să se demonstreze că discuțiile referitoare la toronul cu trei fire au vizat cel puțin schimbul de informații comerciale sensibile privind cantitățile vândute și prețurile propuse între diferiți producători reuniți în cadrul Clubului Italia, ceea ce dă posibilitatea să se considere că au avut un obiect anticoncurențial, în sensul articolului 101 TFUE.

197    În concluzie, aprecierea expusă de Comisie în decizia atacată în ceea ce privește participarea Trame la acorduri anticoncurențiale privind atât toronul cu șapte fire, cât și toronul cu trei fire este parțial eronată. Pe de o parte, Comisia a imputat Trame în mod eronat participarea în cadrul Clubului Italia, de la 4 martie 1997 până la 28 februarie 2000, la o încălcare care privea nu numai toronul cu șapte fire, ci și toronul ce trei fire, întrucât nu s‑a demonstrat la un standard de probațiune corespunzător că Trame știa sau trebuia să știe că toronul cu trei fire făcea deja obiectul unui acord între cei patru membri inițiali ai Clubului Italia. Pe de altă parte, Comisia a considerat în mod adecvat că, de la 6 martie 2000 până la 19 septembrie 2002 (sub rezerva rezultatului examinării celui de al treilea motiv, care privește întreruperea participării Trame la înțelegere începând cu 10 aprilie 2001), Trame a participat la acorduri anticoncurențiale care au vizat atât toronul cu șapte fire, cât și, la inițiativa sa, toronul cu trei fire.

198    Prin urmare, trebuie de asemenea să se anuleze articolul 1 punctul 17 din decizia atacată, în măsura în care Comisia a considerat că participarea Trame la încălcarea în discuție a privit toronul cu trei fire, în intervalul 4 martie 1997-28 februarie 2000. Celelalte consecințe rezultate din cele de mai sus vor fi apreciate în mod global în continuare, la finalul examinării argumentelor părților.

 D – Cu privire la perioada 10 aprilie 2001-16 septembrie 2002

 1. Argumentele părților

199    Trame contestă că a participat la înțelegere în perioada care a urmat reuniunii din 10 aprilie 2001. Un document al ITC referitor la reuniunea din 30 august 2001 ar permite astfel să se constate că, „în mod voluntar, Trame nu face parte din înțelegere”. Pe de altă parte, o declarație a unui reprezentant al Tréfileurope ar menționa că, „începând cu anul 2001, Trame s‑a îndepărtat definitiv de Clubul Italia, în sensul că a declarat în mod expres că nu dorește să accepte propunerile de împărțire a cotelor pe piața toronului ale altor participanți” și că „această disociere a fost înțeleasă perfect de membrii Clubului Italia”. O perioadă de un an și cinci luni, Trame nu ar fi participat la înțelegere, în timp ce participanții la acesta s‑ar fi reunit de 93 de ori în acest interval.

200    În această privință, Trame susține că nu îi poate fi imputată participarea sa la reuniunea din 16 septembrie 2002 de la sediul Federazione imprese siderurgiche italiane (Federacciai, federația întreprinderilor siderurgice italiene). La acea dată, ar fi fost evident pentru toți membrii Clubului Italia că prezența sa era lipsită de orice spirit anticoncurențial, Trame refuzând cotele de piață propuse. Trame susține de asemenea că nu îi poate fi imputată nici perioada încălcării care este ulterioară reuniunii din 10 aprilie 2001, întemeindu‑se pe faptul că situația sa ar fi continuat să fie discutată de membrii Clubului Italia. Mai multe documente citate de Comisie cu privire la acest aspect nu ar conține nicio informație comercială referitoare la Trame, ci uneori numele său. Chiar în documentele care evidențiază o informație comercială referitoare la Trame ar fi vorba despre date disponibile cu ușurință (a se vedea p. 16166 și 16807 din dosarul procedurii administrative). O declarație a unui reprezentant al ITC ar menționa în acest sens că, „în cursul anului 2001, Trame s‑a distanțat definitiv de Clubul Italia, declarând explicit că nu este interesată de propunerea de împărțire a pieței toronului, avansată de celelalte întreprinderi”, că „[o] asemenea disociere a fost ascultată în mod clar și înțeleasă atât de [ea] însăși, cât și de ceilalți participanți la Clubul Italia”, că „[a]r fi posibil ca – și după disocierea Trame – în cursul reuniunilor Clubului Italia anumite întreprinderi să se fi referit la Trame”, dar că „[e]ste vorba însă de episoade marginale și nepertinente față de conținutul înțelegerii imputate în decizie”, și că, „Trame și‑a întrerupt astfel participarea la Clubul Italia și nu [îi] pare că, în mod direct sau indirect, această societate să fi vehiculat informații sensibile de natură comercială către membrii Clubului Italia”.

201    Comisia amintește că a demonstrat participarea Trame la Clubul Italia, de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002, inclusiv în perioada de după 10 aprilie 2001 [a se vedea în special decizia atacată, considerentele (469) și (470)]. În special, în afara reuniunilor din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002, în privința cărora Trame și‑ar admite participarea, situația sa a fost discutată cu alte ocazii, în cursul cărora au fost făcute referiri exacte la Trame și la comportamentul său pe piață.

202    În ceea ce privește unul dintre documentele ITC referitoare la reuniunea din 30 august 2001, nu ar fi cert că înțelegerea care este amintită în acesta privește înțelegerea paneuropeană sau Clubul Italia. De altfel, o asemenea mențiune nu ar constitui un act public de disociere de înțelegere din partea Trame. În plus, propoziția „și concurenții noștri au cunoștință despre inițiativă” s‑ar referi la propoziția care precede mențiunea potrivit căreia „în mod voluntar, Trame nu face parte din înțelegere”, și anume cea potrivit căreia „Trame: insistă pentru a ceda ramura de activitate a toroanelor cu trei fire și a toroanelor cu șapte fire”. Această informație ar fi cea pe care o cunoșteau toți concurenții, iar nu faptul că Trame nu participa la înțelegere. În ceea ce privește documentul cuprins la pagina 16166 din dosar, Comisia observă că acesta evidențiază date referitoare la un trimestru (al treilea trimestru) și date referitoare la „primele nouă luni”. Aceste date ar fi detaliate și ar privi șapte întreprinderi (printre care și Trame). Asemenea date nu ar putea proveni decât de la Trame în privința acelora care o vizează. În ceea ce privește documentul cuprins la pagina 16807 din dosar, acesta ar conține sursa anumitor date în subsolul paginii și ar fi evident că ele ar proveni de la întreprinderile implicate în înțelegere.

 2. Aprecierea Tribunalului

203    În cadrul prezentului motiv, Trame contestă că a participat la o încălcare unică în întreaga perioadă cuprinsă între 10 aprilie 2001, data penultimei reuniuni a Clubului Italia la care a ar fi participat, și 16 septembrie 2002, data ultimei reuniuni a Clubului Italia la care ar fi participat (denumită în continuare „perioada de un an și cinci luni”).

 a) Elemente invocate pentru a imputa încălcarea Trame

204    Pentru a demonstra participarea Trame la încălcarea unică în perioada de un an și cinci luni, în decizia atacată, Comisia a invocat următoarele elemente (a se vedea de asemenea punctul 71 de mai sus).

205    În primul rând, în considerentul (470) al deciziei atacate, Comisia a menționat următoarele:

„[…] în mod contrar afirmației Trame, Comisia dispune de probe că Trame a continuat să participe la înțelegere, nu numai în cursul reuniunilor din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002, în privința cărora însăși Trame admite participarea, ci și [la reuniunea] din 30 iulie 2002, iar cazul său a continuat să fie discutat până la încetarea încălcării”.

206    În ceea ce privește elementele de probă invocate de Comisie pentru a demonstra că „cazul Trame a continuat să fie discutat până la încetarea încălcării”, o notă de subsol aferentă considerentului (470) al deciziei atacate invocă în special următoarele reuniuni:

„[…] reuniunile din […] 10 iunie 2001, din 12 iulie 2001, din 30 august 2001, din 1 octombrie 2001, din 23 octombrie 2001, din 11 ianuarie 2002, din 22 ianuarie 2002, din 1 martie 2002, din 10 iunie 2002 menționate în anexa 3 la decizi[a atacată].”

207    În al doilea rând, în răspunsul la invocarea de către Trame a conținutului unui document al ITC referitor la reuniunea din 30 august 2001 (anexa 11 la replică), în considerentul (471) al deciziei atacate, Comisia a arătat următoarele:

„Trame se referă de asemenea la reuniunea din 30 august 2001, în cursul căreia [ar fi declarat că] «a ales să nu facă parte din înțelegere», pentru a susține că nu mai participa la înțelegere în acea perioadă. Comisia constată însă că nu este cert că «înțelegerea» la care se face referire în această declarație era înțelegerea OPC sau Clubul Italia. În orice caz, Trame a continuat să fie prezentă activ, iar cazul său a continuat să fie avut în vedere și discutat în cursul diverselor reuniuni ale Clubului Italia privind prețurile și alocarea clientelei după această dată. În consecință, această declarație nu poate fi calificată drept disociere publică față de înțelegere […]”

208    În al treilea rând, pentru a atesta participarea Trame la înțelegere în perioada de un an și cinci luni, Comisia a arătat deopotrivă:

„SLM confirmă în plus și participarea Trame la reuniunile Clubului Italia, iar Tréfileurope confirmă participarea Trame la Clubul Italia, chiar și atunci când au apărut tensiuni între aceasta și ceilalți membri ai grupului” [decizia atacată, considerentul (472) in fine].

209    În consecință, Comisia a considerat că „participarea [Trame] la Clubul Italia a început […] la 4 martie 1997 și a continuat fără întrerupere până la 19 septembrie 2002 [data inspecțiilor]” [decizia atacată, considerentul (473 in fine].

 b) Analiză

210    Pentru a‑și întemeia constatarea referitoare la participarea Trame la înțelegere în perioada de un an și cinci luni, Comisia coroborează două serii de elemente de probă: pe de o parte, cele care evidențiază participarea Trame la mai multe reuniuni în perioada de un an și cinci luni și, pe de altă parte, cele care evidențiază continuitatea participării Trame la încălcare, chiar dacă nu era prezentă la reuniunile Clubului Italia.

 Elemente referitoare la participarea directă a Trame la reuniuni

211    Reiese din cele de mai sus că, în privința perioadei de un an și cinci luni, Trame recunoaște participarea sa doar la două reuniuni la care au participat membri ai Clubului Italia, cele din 10 aprilie 2001 și cea din 16 septembrie 2002, la debutul și la sfârșitul acestei perioade, în timp ce, în decizia atacată, Comisia a invocat o a treia reuniune, cea din 30 iulie 2002.

212    În răspunsul la măsurile de organizare a procedurii, Comisia a arătat că participarea Trame la reuniunea Clubului Italia din 30 iulie 2002 reieșea din declarația dată de CB în cererea sa de clemență. Este vorba despre un singur document invocat cu privire la acest aspect de Comisie. Această declarație citează Trame printre participanții la reuniunea din 30 iulie 2002, care este definită drept o „întâlnire pentru analiza pieței toronului cu trei fire în Italia” (anexa E.32 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

213    O asemenea afirmație, făcută într‑o rubrică ce este cuprinsă într‑un tabel sintetic care enumeră diferitele reuniuni ale Clubului Italia, nu este însă coroborată cu alte elemente care să permită confirmarea conținutului acesteia. Procesul‑verbal olograf al acestei reuniuni, comunicat de ITC în cererea sa de clemență și menționat și de Comisie în rubrica corespunzătoare reuniunii din 30 iulie 2002, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, nu conține, la rândul său, nicio referire la prezența Trame la această reuniune și nici informații referitoare la Trame (p. 16194-16197 din dosarul procedurii administrative).

214    În consecință, singurele elemente care permit să se demonstreze corespunzător cerințelor legale participarea Trame la reuniuni ale Clubului Italia desfășurate în perioada de un an și cinci luni sunt cele menționate în decizia atacată în ceea ce privește reuniunile din 10 aprilie 2001 și din 16 septembrie 2002, desfășurate la Federacciai.

 Elemente referitoare la menționarea situației Trame în absența sa

215    În afara elementelor sus‑menționate, Comisia a considerat că participarea Trame la înțelegere în perioada de un an și cinci luni reiese și din faptul că, și în absența sa, situația acesteia a fost discutată de ceilalți membri ai Clubului Italia cu ocazia mai multor reuniuni. În opinia Comisiei, asemenea discuții puteau interveni numai dacă Trame continua să îi informeze pe ceilalți membri ai Clubului Italia cu privire la situația sa, ceea ce ar demonstra caracterul continuu al participării sale la această componentă a încălcării.

 – Cu privire la declarațiile date de SLM și de Tréfileurope

216    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că din decizia atacată reiese că, în opinia Comisiei, elementele de care dispune pentru a demonstra participarea Trame la înțelegere chiar în pofida absenței sale de la reuniunile Clubului Italia desfășurate între 10 aprilie 2001 și 16 septembrie 2002 sunt confirmate de declarațiile date de SLM și de Tréfileurope.

217    În răspunsul la măsurile de organizare a procedurii, Comisia a prezentat conținutul scrisorii adresate de SLM Comisiei la 25 octombrie 2002 (anexa E.36 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii), din care reiese că doi reprezentanți ai SLM au participat la reuniuni alături de alți producători italieni la sfârșitul anului 1999 și în cursul anilor 2000, 2001 și 2002.

218    Întreprinderile menționate de SLM în această privință sunt: Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și Trame, în cazul reuniunilor la nivel de conducere, și Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope, Trame și Tycsa, în cazul reuniunilor la nivelul vânzătorilor.

219    Tot din decizia atacată reiese că, în răspunsul la observația făcută de Trame, potrivit căreia această declarație a SLM nu menționează explicit data reuniunilor la care a participat vreunul dintre reprezentanții Trame citat de SLM, Comisia a arătat că această declarație este „completată de documente contemporane care indică datele exacte ale acestor reuniuni” [decizia atacată, nota de subsol aferentă considerentului (472)].

220    Apreciată ca atare, astfel cum arată de altfel Comisia, declarația dată de SLM necesită, așadar, alte elemente de probă pentru a se putea considera că este confirmat conținutul său. De altfel, cu privire la acest aspect, trebuie arătat că, în decizia atacată, Comisia a apreciat că informațiile furnizate de SLM pe parcursul procedurii administrative nu aduceau o valoare adăugată semnificativă în raport cu informațiile pe care le deținea deja. În special, Comisia a arătat, printre altele, că descrierea reuniunilor care au avut loc la nivelurile de conducere și de vânzători era vagă și rezulta deja din probele existente anterior [decizia atacată, considerentele (1126)-(1129)].

221    În ceea ce privește conținutul declarațiilor date de Tréfileurope, în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii, Comisia a arătat că nu este în măsură să dea mai multe detalii referitoare la tensiunile dintre Trame și membrii Clubului Italia, amintite de această întreprindere, întrucât Comisia a luat cunoștință despre aceste tensiuni doar prin intermediul afirmațiilor făcute de Tréfileurope. Din dosar reiese de asemenea că, deși această întreprindere se referă la Trame în privința perioadei cuprinse între anul 1997 și începutul anului 2001, referirile ulterioare la „italieni”, în special în ceea ce privește perioada ulterioară de integrare a întreprinderilor în Clubul Europa, nu menționează în mod specific Trame. De altfel, aceasta din urmă nu figurează printre întreprinderile despre care reprezentantul Tréfileurope își amintește că i‑a întâlnit în cursul primelor reuniuni consacrate acestei integrări, în lunile mai și octombrie 2000 (anexa F.5 la răspunsul Comisiei la măsurile de cercetare judecătorească).

222    În speță, de asemenea, pentru a fi luate în considerare, declarațiile date de Tréfileurope în cererea sa de clemență necesită să fie coroborate cu alte elemente care să permită să se demonstreze că, în perioada de un an și cinci luni, se poate considera corespunzător cerințelor legale că Trame a participat la înțelegere, chiar dacă Comisia nu este în măsură să dovedească participarea sa directă la reuniunile Clubului Italia, desfășurate între 10 aprilie 2001 și 19 septembrie 2002. Singura menționare a împrejurării că Trame este un producător italian sau că a participat, în intervalul martie 1997-aprilie 2001, alături de „italieni”, la dimensiunea internă a Clubului Italia nu poate fi suficientă în această privință, în lipsa unui element probatoriu care să permită demonstrarea caracterului continuu al acestei participări până în luna septembrie 2002.

 – Cu privire la reuniunea din 10 iunie 2001

223    Prima reuniune menționată de Comisie pentru a demonstra că, în urma reuniunii din 10 aprilie 2001, Trame a continuat să participe la Clubul Italia este reuniunea care s‑a desfășurat două luni mai târziu, la 10 iunie 2001. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a arătat că la aceasta au fost reprezentate Redaelli, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM, precum și o persoană care lucra pentru CB și pentru Austria Draht.

224    În rubrica menționată, Comisia a prezentat conținutul reuniunii din 10 iunie 2001, după cum urmează: „[t]abel care arată cota de piață exprimată în tone și în procente a [Redaelli, a CB, a Itas, a ITC, a Tréfileurope și a SLM], pe de o parte (respectiv 89 % din piață sau 106 800 de tone) și a Trame, a TY, a DWK, a Austria, pe de altă parte, respectiv 13 200 de tone sau 11 % din piață)”.

225    Aceste informații provin dintr‑un document ridicat de la ITC cu ocazia inspecției (anexa E.37 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

226    Tabelul menționat diferențiază între două categorii de întreprinderi, după cum arată, de altfel, Comisia: pe de o parte, membrii principali ai Clubului Italia, respectiv cei patru membri inițiali (Redaelli, CB, Itas și ITC), Tréfileurope, care coordona Clubul Italia și Clubul Europa, precum și SLM, care în acea perioadă efectua exporturi și în afara Italiei și, pe de altă parte, celelalte întreprinderi care vindeau în Italia, respectiv Trame, Tycsa, DWK și Austria Draht.

227    Reiese deopotrivă că acest tabel conține trei coloane în afara numelor întreprinderilor: prima coloană privește cantitățile și alocă 120 000 de tone celor două categorii sus‑menționate, a doua coloană exprimă cota‑parte în procente reprezentată de aceste cantități în cadrul celor două categorii (respectiv, în total, 89 % în privința producătorilor din prima categorie și 11 % în privința operatorilor din a doua categorie), a treia coloană conține două tipuri de valori, procente recalculate în privința producătorilor din prima categorie (aceste procente provenind din alocarea, în cadrul producătorilor din prima categorie, doar a cantităților vândute de acești producători, iar nu de toți producătorii) și cantități noi atașate producătorilor din a doua categorie (aceste cantități evoluând de la 13 200 de tone la 14 000 de tone).

228    În privința Trame, în tabel sunt însumate următoarele date: 4 920 de tone (prima coloană), 4,10 % (a doua coloană) și 5 500 de tone (a treia coloană). Comparativ, datele referitoare la ITC sunt 22 500 de tone (prima coloană), 18,75 % (a doua coloană, respectiv cota ITC în raport cu totalul de 120 000 de tone) și 21,07 % (a treia coloană, respectiv cota ITC atunci când sunt luate în considerare numai vânzările celor șase producători din prima categorie).

229    Descris în acest mod, conținutul aceste reuniuni nu este suficient pentru a demonstra corespunzător cerințelor legale că informațiile sus‑menționate proveneau de la Trame.

230    Astfel, discuția respectivă a intervenit între reprezentanții celor șase producători din prima categorie și se poate considera că aceștia au estimat cantitățile vândute de operatorii din a doua categorie pe piața italiană. Asemenea estimări puteau fi exacte precum în cazul datelor cuprinse în prima coloană, însă acest fapt poate fi explicat prin cunoașterea pieței și a actorilor acesteia. Într‑un efort de stabilire a cotelor de piață, nu poate fi o situație bizară ca primii șase producători, care reprezintă, împreună, aproape 90 % din cantitățile vândute, să fie capabili să aprecieze cantitățile vândute de ceilalți patru producători prezenți pe piață. O asemenea explicație este cel puțin coerentă și plauzibilă față de cea propusă de Comisie, care consideră că numai Trame poate fi la originea datelor care o priveau, preluate în tabelul discutat cu ocazia unei reuniuni la care au participat cei șase producători italieni principali.

 – Cu privire la reuniunea din 12 iulie 2001

231    A doua reuniune menționată de Comisie este reuniunea din 12 iulie 2001. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că au fost reprezentate Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM, precum și DWK, WDI și Nedri.

232    În această rubrică, Comisia a arătat, printre altele, că reuniunea din 12 iulie 2001 privise piața europeană și în special solicitarea producătorilor italieni de a obține 60 000 de tone. Comisia a reținut în mod expres că din procesul‑verbal olograf referitor la această reuniune, comunicat de ITC, participanții la aceasta au „discutat în mod specific despre exporturile efectuate de Itas, de CB, de ITC și de SLM, excluzându‑le pe cele efectuate de Trame și de Redaelli în intervalul iunie 2000-iunie 2001”. În privința acestor note, „volumul total al exporturilor de toroane cu șapte fire efectuate de aceste patru întreprinderi era de 32 872 de tone către 14 țări și repartizate după cum urmează: «Itas 2 889 de tone, CB 12 427 de tone, ITC 12 861 de tone, SLM 2 685 de tone, AFT –, Redaelli 17 000 de tone (+ 4 000 de tone de toroane cu trei fire și 5 000 de tone de fil machine), Trame 1 000 de tone (ca și ITC)»”. Notele menționează și „30 862 acord MT + 10 % supliment (împărțit între toți italienii)”. De asemenea, se precizează că din notele întocmite de Nedri și de SLM reiese că principalele țări exportatoare sunt menționate pentru CB, Itas, ITC și SLM.

233    Aceste informații provin din note pregătitoare și dintr‑un proces‑verbal olograf al reuniunii, întocmite de Nedri, din documente ridicate de la ITC, de la SLM și de la Itas, din informații transmise de CB, de SLM și de Tréfileurope în cadrul cooperării lor cu Comisia și dintr‑un proces‑verbal olograf al reuniunii, întocmit de ITC (anexa E.38 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii). În această privință, trebuie arătat că, pentru a demonstra conținutul reuniunii din 12 iulie 2001, Comisia dispune de numeroase elemente de probă. Această situație este cu atât mai însemnată cu cât elementele respective provin de la membrii celor două cluburi prezenți la această reuniune, Clubul Europa și Clubul Italia.

234    Documentat în acest mod, conținutul reuniunii din 12 iulie 2001 nu este, ca atare, susceptibil să demonstreze că, în pofida absenței sale de la această reuniune, Trame continua să participe la Clubul Italia.

235    Mai multe documente evidențiază efectiv o cantitate de 1 000 de tone, corespunzătoare „expedierilor din Italia în străinătate” efectuate de Trame. Totuși, o asemenea informație apare doar în mod incident în discuții. De altfel, aceste vânzări corespund în mod plauzibil vânzărilor realizate de Trame în Regatul Unit, care nu făcea parte din statele vizate de înțelegere, potrivit deciziei atacate. Într‑o discuție intervenită între membrii Clubului Italia și membrii Clubului Europa în legătură cu piața europeană, inclusiv Regatul Unit și Irlanda, este mai verosimil să se considere că informația referitoare la Trame a fost furnizată de o întreprindere prezentă la reuniune, din proprie inițiativă, iar nu la solicitarea Trame, după cum sugerează Comisia, care dorea astfel să obțină o parte din cota de exporturi acordată italienilor de Clubul Europa în ceea ce privește teritoriile vizate de acest club. Din documentele prezentate în legătură cu această reuniune reiese de asemenea că discuțiile au privit în principal exporturile efectuate de CB, de Itas, de ITC și de SLM, în privința cărora sunt menționate date exacte, în timp ce situația este diferită în cazul Redaelli și al Trame.

236    Mai multe documente se dovedesc deosebit de probante în acest sens. Mai întâi, este vorba despre un document transmis de SLM Comisiei la 25 octombrie 2002 (pagina 16807 din dosarul procedurii administrative), care privește reuniunea din 12 iulie 2001. Într‑un „extras al expedierilor efectuate din Italia în străinătate”, acest document menționează într‑adevăr „expedieri Trame 1 000 de tone”. Totuși, în acest extras, documentul respectiv cuprinde și două alte mențiuni, pe de o parte, „expedierile grupului 30 872 de tone” și, pe de altă parte, „expedierile Redaelli 17 000 de tone (+ 4 000 de tone de toron cu trei fire și 5 000 de tone de fil machine)”. Dintr‑o altă parte a documentului reiese deopotrivă că expedierile efectuate de grup sunt repartizate după cum urmează: „Itas 2889, CB 12 427 de tone, ITC 12861 de tone, SLM 2685 de tone, AFT –, total 30 872” și că „țările importante pentru italieni” sunt „Itas: Germania, CB: Germania și Franța, ITC: Franța, SLM: Germania și Franța”. Acest document stabilește, așadar, în mod clar o diferență între „grup” și Trame, care nu este menționat ca membru al acestuia.

237    Prin urmare, mențiunea „30 862 acord MT + 10 % suplimentar (împărțit între toți italienii”, care se regăsește într‑un document al Nedri (pagina 30850 din dosarul procedurii administrative) sau într‑un document al ITC (pagina 5022 din dosarul procedurii administrative) nu integrează Trame „fără cea mai mică îndoială”, astfel cum sugerează Comisia, întrucât, din documentele citate anterior, reiese, într‑o formă explicită în ceea ce privește documentele SLM și Nedri și implicită în ceea ce privește ITC, că expresia „italienii” are în vedere „Itas, CB, ITC și SLM”, iar nu Trame.

 – Cu privire la e‑mailul transmis de SLM către ITC la 13 iulie 2001

238    În răspunsurile la măsurile de organizare a procedurii, Comisia a amintit că, prin intermediul unui e‑mail ridicat cu ocazia inspecției, SLM a transmis către ITC, la 13 iulie 2001 (pagina 5272 din dosarul procedurii administrative), un tabel intitulat „Toron cu șapte fire 2001” care cuprinde date referitoare la cantitățile vândute de zece întreprinderi, Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope, SLM, Trame, Tycsa, DWK și Austria Draht, în anul 2001, către numeroși clienți (a se vedea rubrica referitoare la acest document, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, la acest tabel făcându‑se referire într‑un înscris atașat sub denumirea „trefolo pulito”). De altfel, este vorba despre același tabel ca cel atașat la un e‑mail transmis de SLM către ITC la 4 februarie 2002 (pagina 5281 din dosarul procedurii administrative), la care, de această dată, s‑a făcut referire sub denumirea „ipotesis mercato trefolo 2002”.

239    În opinia Comisiei, din aceste date, în special din faptul că tabelul menționat cuprinde numărul exact de tone în funcție de client și procentul cotelor suplimentare pentru fiecare întreprindere, reiese că asemenea informații nu sunt în niciun caz date generale ușor de obținut de la clienți sau de la alți producători, astfel cum afirmă Trame.

240    În cadrul analizei, se confirmă realmente că, în privința a 400 de clienți italieni, sunt furnizate date exacte (rotunjite în general cu 10 sau cu 5 unități) în privința cantităților vândute de cele zece întreprinderi sus‑menționate. Totuși, spre deosebire de afirmațiile Comisiei și astfel cum a arătat Trame, trebuie să se arate că și acest tabel prevede o diferență între două categorii de operatori. Astfel, din recapitulativul final care distribuie între zece întreprinderi cantitățile de toron cu șapte fire vândute pe piața italiană (respectiv 119 200 de tone în anul 2001), reiese că s‑a făcut diferența între, pe de o parte, Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM, în cazul cărora figurează și date referitoare la vânzările efectuate și la vânzările provizorii („percentuali spettanti”/„percentuali provvis.”/„quote spettenti”/„quote provvisorie”/„differenze”) și, pe de altă parte, ceilalți operatori, Trame, Tycsa, DWK și Austria Draht, în privința cărora figurează numai datele referitoare la cantitățile vândute în anul 2001, reprezentate în procente (respectiv, în privința Trame, datele următoare: „6 960 de tone”, cu alte cuvinte, „5,84 %” din cele 119 200 de tone vândute în anul 2001, Trame fiind de asemenea menționată în calitate de furnizor în privința a 20 de clienți citați în tabel).

241    Prin urmare, având în vedere această diferențiere, nu se poate înlătura de la bun început, astfel cum sugerează Comisia, eventualitatea ca informațiile prezentate în acest tabel în ceea ce privește Trame, Tycsa, DWK și Austria Draht (această din urmă întreprindere aflându‑se într‑o situație specială, întrucât agentul său comercial în Italia lucra și pentru CB) să constea în estimări efectuate de Redaelli, de CB, de Itas, de ITC, de Tréfileurope și de SLM luând în considerare datele de care dispun împreună sau contactele pe care le pot avea la clienții lor.

242    Trebuie de asemenea să se arate că anumite mențiuni efectuate în tabelul transmis de SLM către ITC prin e‑mailul din 13 iulie 2001 se arată a fi ipotetice, astfel cum reiese, de exemplu, din mențiunile „???”, „??? TM” sau „??? TYS” făcute într‑o coloană „note”, la marginea datelor referitoare la producători.

243    Mai mult, trebuie să se arate că acest tabel nu este inedit, ci se înscrie în cadrul unui efort continuu făcut în cadrul Clubului Italia din anul 1995 în scopul identificării clienților și a volumelor livrate în ceea ce privește toronul cu șapte fire [decizia atacată, considerentul (441) și următoarele]. Numeroase elemente de probă în acest sens au fost ridicate de Comisie cu ocazia inspecțiilor sau au fost comunicate în cererile de clemență, din care reiese că, în mai multe rânduri, au fost pregătite liste cu clienți pentru a preciza și a estima cantitățile vândute de membrii Clubului Italia și de alți producători prezenți în Italia. De exemplu, există astfel un tabel intitulat „mercato italiano trefolo PAC anno 98” care cuprinde 383 de clienți, cu mențiuni în privința Redaelli, a CB, a Itas, a ITC și a Tréfileurope și coloane vide în privința SLM, a Trame, a DWK și a Austria Draht (a se vedea rubrica referitoare la anul 1998, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată) (p.  29639-29646 din dosarul procedurii administrative). Alte tabele menționează „ripartizione spedizione trefolo italia anno 1998 in ton”, cu o comparație privind anul 1999, sau „ripartizione spedizione trefolo italia anno 1999 in ton” pentru numeroși clienți în ceea ce privește Redaelli, CB, Itas, ITC și Tréfileurope (p. 29655-29670 din dosarul procedurii administrative). Există alte tabele cu date privind Trame, SLM, Austria Draht, DWK și Tycsa, în plus față de referirile privind Redaelli, CB, Itas, ITC și Tréfileurope (p. 5640-5643 și 29671-29689 din dosarul procedurii administrative).

 – Cu privire la reuniunea din 30 august 2001

244    A treia reuniune menționată de Comisie este cea din 30 august 2001. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a arătat în special că, în cadrul acestei reuniuni între Itas, ITC și SLM, s‑a discutat despre o „alocare detaliată a clienților, inclusiv pentru SLM, Redaelli, CB, Trame și [o persoană care lucra pentru CB și pentru Austria Draht]” și despre faptul că „Trame dorește să își vândă fabricile” și „a ales să nu facă parte din înțelegere”.

245    Aceste informații provin din două documente referitoare la reuniunea din 30 august 2001, unul fiind procesul‑verbal olograf al ITC prezentat în cadrul cererii de clemență (denumit în continuare „primul document”, pagina 16158 din dosarul procedurii administrative), iar celălalt, un proces‑verbal dactilografiat ridicat de la ITC cu ocazia inspecției (denumit în continuare „al doilea document”, pagina 4989 din dosarul procedurii administrative) (anexa E.39 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

246    După cum arată în acest sens Comisia, din primul document reiese că acesta cuprinde mențiuni precise, intitulate „Richieste Trame” (cererile Trame), în ceea ce privește 23 de clienți puși în legătură cu Trame.

247    Sunt făcute și alte mențiuni referitoare la clienți, într‑o formă mai puțin precisă, în ceea ce privește SLM, Redaelli și CB. Astfel, din primul document reiese în mod distinct că, în privința fiecăruia dintre cei 23 de clienți amintiți în privința Trame, se indică la margine „x” pentru „OK”, în timp ce pentru alți 9 mențiunea este „–” pentru „no”. De asemenea, în cazul a 3 clienți, sunt notate un semn de întrebare, precum și mențiunea „exl”, care semnifică în mod plauzibil client exclusiv, care se alătură altor 4 clienți. În total, cantitățile amintite pentru cei 23 de clienți ai Trame sunt egale cu 6 520 de tone. Chiar dacă uneori acestea se suprapun cu cele care sunt evidențiate în e‑mailul din 13 iulie 2001, situația este alteori diferită.

248    În speță, referirea la termenul „cerere”, gradul de precizie a informațiilor menționate anterior, precum și tratamentul la care au fost supuse din partea Itas, a ITC și a SLM permit să se considere, după cum sugerează Comisia, că este plauzibil ca Trame să se afle la originea „cererilor” referitoare la clienții săi, discutate în reuniunea din 30 august 2001. Aceste mențiuni permit să se demonstreze astfel existența unor contacte între membrii Clubului Italia și Trame în ceea ce privește „alocarea în detaliu a clienților”, după cum se arată în decizia atacată.

249    Pe de altă parte, reiese că, în al doilea document, ITC se referă la alegerea manifestată de Trame de a nu face parte din înțelegere (pagina 4989 din dosarul procedurii administrative). Textul documentului este următorul:

„5.      Trame: insistă să cedeze ramura de activitate privind toronul cu 3 fire și toronul cu 7 fire. În prezent, produce 6 000 de tone de toron cu 7 fire și 9 000 de tone de toron cu 3 fire; instalațiile sale sunt învechite. În mod voluntar, nu face parte din înțelegere. Și concurenții noștri au cunoștință despre inițiativă.”

250    Descris în acest mod, conținutul celui de al doilea document nu permite, desigur, să se deducă participarea indirectă a Trame la Clubul Italia. În mod contrar celor susținute de Comisie, această afirmație nu poate fi interpretată în mod rezonabil în sensul că vizează Clubul Europa, întrucât cantitățile menționate în privința Trame se referă la Italia.

251    Cu toate acestea, examinarea conținutului integral al celui de al doilea document permite să se constate că este puțin plauzibil ca acesta să privească aceeași reuniune ca cea la care au participat Itas, ITC și SLM, la 30 august 2001. Astfel, deși al doilea document este intitulat „proces‑verbal” și menționează data de 30 august 2001, acesta reia conținutul punctelor care au fost discutate în acea zi de un „consiliu de administrație”. Acest proces‑verbal relatează în special, la punctul nr. 1, despre un proiect de colaborare cu o universitate italiană, care nu este menționată ca fiind unul dintre subiectele de discuție la reuniunea Clubului Italia.

252    Așadar, este plauzibil să se considere că discuția referitoare la punctul nr. 5 din al doilea document, reprodus la punctul 249 de mai sus, a intervenit doar în cadrul consiliului de administrație al ITC, iar nu în cadrul Clubului Italia.

253    În aceste condiții, al doilea document și mențiunea cuprinsă în acesta, referitoare la neparticiparea Trame la înțelegere, nu permite să înlăture, ca atare, concluzia concretă care poate fi dedusă din conținutul primului document, și anume aceea că, la 30 august 2001, trei membri ai Clubului Italia au discutat despre unele „cereri” privind 23 de clienți ai Trame, acestea determinând decizii negative sau pozitive din partea Itas, a ITC și a SLM.

254    Chiar dacă ITC și, în mod plauzibil, alți operatori aveau cunoștință despre voința exprimată de Trame de a ieși din sectorul OPC, după cum știau că Trame nu trebuia considerată unul dintre membrii principali ai Clubului Italia, această situație nu exclude nicidecum ca Trame să fi încercat să beneficieze de unele aspecte ale Clubului Italia, în special în ceea ce privește aspectul său intern, după cum reiese din primul document.

 – Cu privire la reuniunea din 1 octombrie 2001

255    A patra reuniune menționată de Comisie este cea din 1 octombrie 2001. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a arătat că au fost reprezentate Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM.

256    În această rubrică, Comisia a prezentat conținutul reuniunii din 1 octombrie 2001, după cum urmează: „ITC: discuție privind alocarea clientelei și importurile. […/] «Spania nu respectă acordurile, […] a depășit deja cele 4 000 și sunt deja la 6 000». Propunere Trame‑Emesa de a ceda total sau parțial (doar CAP). Se arată că Trame dorește o cotă de 8.7” și „Notele Redaelli: împărțirea cotei externe”.

257    Aceste informații provin din documente ridicate de la ITC și de la Redaelli cu ocazia inspecției sau din cererea de clemență formulată de ITC (anexa E.40 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

258    Din examinarea elementelor de probă prezentate în această privință de Comisie reiese într‑adevăr din procesul‑verbal referitor la reuniunea din 1 octombrie 2001, întocmit de ITC, că în acesta se face următoarea mențiune: „Trame – toron cu trei fire 23/25 000 [dimensiunea totală a pieței] dorește 8,7 – toron cu șapte fire 6 000”.

259    Interogată în legătură cu acest aspect în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Trame a menționat că această cotă de 8,7 corespundea valorii care i‑ar fi fost propusă pentru a ajunge la un acord și în privința toronului cu trei fire, că această încercare de extindere a acordului la toronul cu trei fire nu s‑a concretizat și, „[d]oar pentru motive de exhaustivitate”, a amintit că nu a participat la această reuniune.

260    Totuși, trebuie să se constate că, deși nu s‑a contestat că Trame nu a participat la această reuniune, reiese însă din procesul‑verbal întocmit de ITC la momentul faptelor că dorința, care a fost atribuită Trame de întreprinderile prezente, de a obține o cantitate determinată de toron cu trei fire a făcut obiectul discuțiilor intervenite cu ocazia reuniunii din 1 octombrie 2001. Având în vedere conținutul acestui document, luând în considerare gradul de precizie al cantităților solicitate (8 700 de tone) și faptul că un alt document referitor la o reuniune ulterioară confirmă această informație, este mai plauzibil să se aprecieze, astfel cum sugerează Comisia, că Trame este mai degrabă autorul unei asemenea cereri decât să se considere, astfel cum susține Trame, că membrii Clubului Italia sunt cei care i‑au propus această cantitate.

 – Cu privire la reuniunea din 23 octombrie 2001

261    A cincea reuniune menționată de Comisie este cea din 23 octombrie 2001. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că la aceasta au fost reprezentate în special Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM.

262    În această rubrică, Comisia a prezentat conținutul reuniunii din 23 octombrie 2001, după cum urmează: „[c]ote de vânzare stabilite pentru producătorii italieni [și c]omparație cu vânzările reale la 30 septembrie 2001 (respectiv, 74 814 tone în total)”. Comisia a reținut de asemenea că exista un semn de întrebare în ceea ce privește datele referitoare la „Trame, Spagna, Austria și DWK”.

263    Aceste informații provin dintr‑un document ridicat de la ITC cu ocazia inspecției (anexa E.41 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

264    Din acest document, care realizează o comparație, la 30 septembrie 2001, între vânzările efectuate și vânzările prevăzute, reiese efectiv că mențiunea referitoare la Trame este însoțită imediat de mențiunea „?!”, ca și în cazul Spagna, al Austria și al DWK. De asemenea, analiza acestui document arată încă o dată (a se vedea punctele 226 și 240 de mai sus) că datele referitoare la compararea vânzărilor sunt făcute numai pentru Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM, în privința cărora figurează cota‑parte a fiecăreia dintre cantitățile totale pe care le‑au vândut, fără ca, în speță, să fie avuți în vedere ceilalți patru producători ce realizează vânzări în Italia.

265    Așadar, acest document nu poate fi invocat în mod util pentru a demonstra că Trame participa la acel moment, în absența sa, la reuniunile privind toronul cu șapte fire în cadrul Clubului Italia.

 – Cu privire la reuniunea din 11 ianuarie 2002

266    A șasea reuniune menționată de Comisie este cea din 11 ianuarie 2002. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că la aceasta au fost reprezentate în special Redaelli, CB, Itas, ITC Tréfileurope și SLM.

267    În această rubrică, Comisia a prezentat conținutul reuniunii din 11 ianuarie 2002, după cum urmează:

–        „[d]iscuții privind clienții”;

–        „[s]chimb de informații detaliate cu privire la volumele vândute de producători (producătorii italieni: [Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM] și străini: Austria, DKW și Tycsa) în Italia, în anul 2001”;

–        „[d]iscuție privind Trame”;

–        „[r]eferitor la producători, volumele prevăzute și reale și diferențele dintre cele două, în ceea ce privește [Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM]”;

–        „[u]rmătoarea reuniune la 22 ianuarie, propuneri concrete: reducerea pe cât posibil a numărului de clienți partajați”.

268    Aceste informații provin din procesele‑verbale olografe referitoare la această reuniune, prezentate de ITC și de SLM în cursul procedurii administrative (anexa E.42 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

269    În cadrul analizei acestor documente, se adeverește că discuția privind clienții nu evidențiază informații referitoare la Trame. Numele acestei întreprinderi este menționat în procesul‑verbal al ITC în cuprinsul a două rânduri de text, a cărui semnificație nu a fost furnizată și care nu apare cu claritate. Este vorba, în mod plauzibil, despre partea referitoare la „discuția privind Trame”, menționată în decizia atacată.

270    În rest, trebuie de asemenea să se constate că, atunci când este vorba despre evidențierea volumelor vândute de cei zece producători amintiți în cele două procese‑verbale, numele Trame, având mențiunea „7 000” dintr‑un volum total de 112 524 sau de 112 742 de tone, este însoțit imediat de un semn de întrebare, situație diferită în cazul datelor precise privind Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM. De altfel, datele privind Trame, Tycsa, Austria Draht și DKW par să fi făcut obiectul unor discuții, în sensul că sunt prezente numeroase ștersături în procesul‑verbal al ITC în acest sens. Întrucât, în cazul Trame, discuția variază între 7 000 și 6 000 de tone, este menținută estimarea de 7 000, în timp ce estimarea inițială referitoare la Tycsa a fost ulterior însoțită de mențiunea „OK”, pentru a fi deplasată după datele referitoare la producătorii principali.

271    De asemenea, atunci când este vorba despre discuția referitoare la volumele prevăzute și reale pentru anul 2001 și datele privind anii 1999, 2000 și 2001, sunt vizați numai producătorii următori: Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM. Trame nu apare în această parte a discuțiilor.

272    Așadar, aceste documente nu pot fi invocate în mod util pentru a demonstra că Trame a participat la acel moment, în absența sa, la reuniunile privind toronul cu șapte fire în cadrul Clubului Italia.

 – Cu privire la reuniunea din 22 ianuarie 2002

273    A șaptea reuniune menționată de Comisie este cea din 22 ianuarie 2002. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că la aceasta au fost reprezentate în special Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM.

274    În această rubrică, Comisia a prezentat conținutul reuniunii din 22 ianuarie 2002, după cum urmează:

–        „[d]iscuții privind clienții, schimb de informații privind prețurile”;

–        „Trame dorește 8 700 de tone” și „Propunere către Trame pentru anul 2002 (în mod special lista de clienți probabili) și acord pentru viitor: primul contact între [un reprezentant al Tréfileurope și un reprezentant al Trame], ulterior discuție și confirmare din partea tuturor”;

–        „[n]otele menționează de asemenea: recuperarea clienților proprii și schimb, dacă este necesar”.

275    Aceste informații provin din procese‑verbale olografe referitoare la această reuniune, prezentate de ITC și de SLM în cursul procedurii administrative (anexa E.43 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

276    Examinarea acestor documente confirmă că reuniunea a privit situația Trame. Este vorba, de altfel, despre primul dintre cele trei puncte expuse în procesele‑verbale ale ITC și SLM: Din procesul‑verbal prezentat de ITC rezultă și că participanții la această reuniune știau că din cele 27 000 de tone ce reprezentau piața toronului cu trei fire în anul 2001, „Trame [dorea] 8 700 de tone”. Cele două procese‑verbale evidențiază deopotrivă un acord între participanții la reuniune pentru a face o propunere către Trame, procesul‑verbal al ITC precizând că era vorba despre o propunere pentru anul 2002.

277    Datele de mai sus se înscriu în mod distinct în prelungirea a ceea ce reiese din procesul‑verbal al ITC referitor la reuniunea din 1 octombrie 2001 (a se vedea punctul 255 și următoarele de mai sus). Privite în ansamblu, aceste date ilustrează eforturile persistente ale Trame pentru a găsi un acord la membrii Clubului Italia în ceea ce privește toronul cu trei fire.

278    În acest context, se poate considera că, de la 1 octombrie 2001, Trame și‑a manifestat voința de a reveni în Clubul Italia, prezentând condițiile întoarcerii sale, care erau cunoscute de membrii Clubului Italia. O asemenea manifestare de voință din partea Trame, cunoscută de membrii Clubului Italia începând cu această dată, a determinat o luare de poziție din partea lor la 22 ianuarie 2002. Este vorba despre propunerea amintită în legătură cu această reuniune, care, pentru a fi aprobată, trebuia să mai facă obiectul a două etape: mai întâi, stabilirea unui contact între un reprezentant al Clubului Italia (care trebuia să fie reprezentantul Tréfileurope) și reprezentantul Trame, apoi o discuție și o confirmare din partea tuturor membrilor acestui club.

279    În orice caz, din documentele citate anterior reiese că termenii „propunere” și „lista clienților probabili” denotă că, la 22 ianuarie 2002, Trame nu era încă percepută drept membru plin al Clubului Italia.

 – Cu privire la reuniunea din 1 martie 2002

280    A opta reuniune menționată de Comisie este reuniunea din 1 martie 2002. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că la aceasta au fost reprezentate Redaelli, CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM.

281    În această rubrică, Comisia a menționat că a intervenit o discuție referitoare la vânzările în privința clienților italieni. Se menționează de asemenea că un reprezentant al Tréfileurope a întâlnit un reprezentant al Trame, astfel cum reiese din procesul‑verbal al ITC referitor la această reuniune, ridicat cu ocazia inspecției (anexa E.44 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

282    Această reuniune se înscrie, așadar, în contextul celor menționate cu ocazia reuniunii din 22 ianuarie 2002, întrucât permite să se demonstreze că a intervenit stabilirea unui contact care a fost avut în vedere.

 – Cu privire la reuniunea din 10 iunie 2002

283    A noua reuniune menționată de Comisie este reuniunea din 10 iunie 2002. În rubrica referitoare la această reuniune, cuprinsă în anexa 3 la decizia atacată, Comisia a menționat că la aceasta au fost reprezentate CB, Itas, ITC, Tréfileurope și SLM.

284    În această rubrică, Comisia a menționat că a intervenit o discuție privind cotele de vânzare în Italia și o alocare a clientelei pentru anul 2002. De asemenea, s‑a menționat: „Trame foarte interesată de un acord privind clienții”, astfel cum reiese din procesul‑verbal al ITC referitor la această reuniune, comunicat în cererea de clemență (anexa E.45 la răspunsul Comisiei la măsurile de organizare a procedurii).

285    Astfel, se adeverește că în acest proces‑verbal (pagina 16191 din dosarul procedurii administrative) ITC face mai multe mențiuni referitoare la Trame. În primul rând, se menționează că Trame are un acord cu un client. În al doilea rând, în cadrul unei evaluări a pieței toronului cu trei fire în Italia (24 375 de tone în total), cota de piață a Trame este evaluată la 7 700 de tone (respectiv 31,59 %). În al treilea rând, în privința unui client, se menționează: „să se lase tot la Trame”, în cadrul unei discuții privind mai mulți clienți în care deciziile sunt luate „pentru a satisface pe toată lumea”. În al patrulea rând, în acest proces‑verbal figurează mențiunea „Trame: foarte interesată de acordul toron cu trei fire”.

286    În speță, astfel cum susține Comisia, trebuie să se considere că s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale că, deși Trame este absentă de la reuniune, situația sa a fost luată în considerare de membrii Clubului Italia, care și‑au adaptat comportamentul în funcție de așteptările avute de Trame. În același mod se poate ajunge la o asemenea concluzie și în ceea ce privește reuniunea din 30 august 2001, în special din cauza prezenței termenilor „cererile Trame”, cuprinși într‑un proces‑verbal al acestei reuniuni, referirea făcută la decizia „să se lase tot la Trame” în cadrul unei discuții „pentru a satisface pe toată lumea”, în care s‑a precizat că Trame este foarte interesată de un acord privind toronul cu trei fire, denotă că au avut loc întotdeauna contacte între membrii Clubului Italia și Trame și că se poate considera în mod plauzibil că aceștia acționează având în vedere cererile formulate de Trame.

 – Cu privire la reuniunea din 16 septembrie 2002

287    În ultimul rând, trebuie să se arate că reintegrarea Trame în Clubul Italia este demonstrată de prezența sa la reuniunea Clubului Italia din 16 septembrie 2002, alături de Redaelli, de CB, de Itas, de Tréfileurope și de SLM, reuniune în cursul căreia au intervenit discuții privind alocarea cotelor pentru toroanele cu trei și cu șapte fire și stabilirea prețurilor.

 c) Concluzie

288    Reiese din cele de mai sus că, în mod corespunzător cerințelor legale, Comisia poate considera că în urma reuniunii Clubului Italia din 10 aprilie 2001, la care Trame a fost prezentă, situația Trame a fost discutată și luată în considerare de membrii Clubului Italia cu ocazia reuniunii Clubului Italia din 30 august 2001 (a se vedea punctul 244 și următoarele de mai sus).

289    Prin urmare, se confirmă că, în privința unei anumite perioade, Comisia nu este în măsură să demonstreze corespunzător cerințelor legale că, chiar și în absența Trame la reuniunile Clubului Italia, se poate considera totuși că această întreprindere participa la acordurile încheiate în cadrul acestui club.

290    Examinarea elementelor de probă prezentate în această privință permite însă să se considere că, începând cu reuniunea Clubului Italia din 1 octombrie 2001, dată la care se menționează pentru prima dată voința Trame de a reveni în cadrul Clubului Italia dacă i se alocă o cotă de 8 700 de tone de toron cu trei fire (a se vedea punctul 255 și următoarele de mai sus), a fost inițiat un proces pentru a permite reintegrarea Trame în Clubul Italia.

291    Întoarcerea Trame a fost avută din nou în vedere de membrii Clubului Italia la 22 ianuarie 2002 (a se vedea punctul 273 și următoarele de mai sus) și s‑a concretizat prima dată la 10 iunie 2002 (a se vedea punctul 283 și următoarele de mai sus), dată la care se poate considera că membrii Clubului Italia și‑au adaptat din nou comportamentul pentru a ține seama de situația Trame, decizând să îi lase un client „pentru a satisface pe toată lumea”.

292    De altfel, trebuie să se arate că, la 16 septembrie 2002, întoarcerea Trame este cu atât mai efectivă cu cât unul dintre reprezentanții săi participă din nou la reuniunile Clubului Italia (a se vedea punctul 287 și următoarele de mai sus).

293    În concluzie, Tribunalul apreciază că trebuie să se țină seama de lipsa unor elemente care să permită să se considere că Trame a participat la practici anticoncurențiale imputabile membrilor Clubului Italia doar în ceea ce privește perioada cuprinse între 30 august 2001 și 10 iunie 2002, respectiv nouă luni.

294    În această perioadă de nouă luni, niciun element din dosar nu permite astfel să se susțină participarea Trame la acordurile anticoncurențiale încheiate în cadrul Clubului Italia sau chiar percepția de către membri a unei asemenea participări, acești membri nefiind în măsură, de exemplu, să aprecieze cantitățile vândute de Trame pe piața italiană (a se vedea punctul 261 și următoarele de mai sus).

295    În această privință, trebuie amintit că, pentru a fi aplicată, jurisprudența referitoare la distanțare în caz de participare la o reuniune (a se vedea punctul 97 de mai sus) presupune că este suficient să se demonstreze de către Comisie că întreprinderea în cauză a participat la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri de natură anticoncurențială, fără să se fi opus în mod vădit, pentru a dovedi în mod suficient participarea întreprinderii respective la înțelegere.

296    Cu toate acestea, în speță, nu s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale că Trame a participat, direct sau indirect, la o reuniune a Clubului Italia între 30 august 2001 și 10 iunie 2002. Mai multe elemente permit de asemenea să se arate că, în această perioadă, ceilalți membri ai Clubului Italia nu aveau o idee precisă cu privire la comportamentul Trame pe piață. Aceștia s‑au limitat să facă estimări, să identifice comportamentul probabil sau să declare că nu au cunoștință prin utilizarea unui semn de întrebare în procesele‑verbale ale reuniunilor respective.

297    Pentru acest motiv, trebuie anulat de asemenea articolul 1 punctul 17 din decizia atacată, în măsura în care Comisia a constatat că Trame a participat la practici anticoncurențiale în perioada cuprinsă între 30 august 2001 și 10 iunie 2002. Celelalte consecințe rezultate din cele de mai sus vor fi apreciate în mod global în continuare, la finalul examinării argumentelor părților.

 E – Cu privire la rolul marginal în înțelegere

 1. Argumentele părților

298    Trame susține că a avut doar un rol marginal în înțelegere. Ea ar fi fost determinată să participe la înțelegere de întreprinderile integrate vertical și care, în calitate de furnizori de materie primă, puteau face presiuni asupra sa. Astfel, Trame ar fi participat doar la un număr limitat și încadrat de reuniuni (18 din 234, în intervalul 1997-2002). Rolul său marginal ar reieși în special din declarațiile date în cadrul cererilor de clemență. Redaelli ar menționa Trame numai într‑un fragment, în care subliniază că această întreprindere participa doar ocazional la reuniunile dintre concurenți. Declarațiile date de ITC și de DWK nu ar cuprinde vreo afirmație incriminatoare față de Trame. În declarația dată de Tréfileurope, Trame nu ar fi citată mai mult de două sau de trei ori, în mod incident, fără referire la rolul avut în înțelegere. De asemenea, în declarația sa, un reprezentant al ITC ar menționa că, „în cursul rarelor reuniuni la care a participat Trame, reprezentanții săi au avut întotdeauna un rol marginal și complet pasiv”, că „ceilalți producători italieni de OPC prezenți la reuniunile Clubului Italia considerau Trame ca fiind un operator independent, autonom pe piață, puțin previzibil în opțiunile sale de producție și comerciale” sau că, „uneori, Trame nu furniza informațiile pe care i le solicitau ceilalți membri ai Clubului Italia”. Ar trebui să se țină seama în egală măsură de faptul că Trame nu își exporta producția, deși o parte a discuțiilor din cadrul Clubului Italia privea exporturile, și că partea substanțială a cifrei sale de afaceri era realizată din vânzarea de toron cu trei fire și de fil machine.

299    De asemenea, Trame nu ar fi aplicat niciodată pretinsele acorduri și ar fi încercat întotdeauna să se sustragă de la solicitările de informații. Procesul‑verbal al ITC referitor la reuniunea din 20 iulie 1999, potrivit căruia „Trame este prezentă peste tot” (pagina 16056 din dosarul procedurii administrative) și declarația dată de Tréfileurope, potrivit căreia Trame a generat adesea tensiuni cu ceilalți membri ai Clubului Italia (pagina 34619 din dosarul procedurii administrative) ar confirma această independență comercială. De asemenea, volumele de vânzări ale Trame au crescut întotdeauna, producția sa de toron cu șapte fire ajungând, în intervalul 1997-2002, de la 1 700 de tone la 7 410 tone. Cota sa de piață ar fi crescut în detrimentul concurenților săi. Asemenea rezultate nu ar fi compatibile cu eventuale proiecte de împărțire a pieței. Chiar și atunci când asemenea proiecte au fost elaborate efectiv, Trame nu le‑ar fi aplicat, iar comportamentul său comercial cu privire la ele ar fi compromis în mod puternic eficacitatea acestora.

300    În concluzie, particularitățile participării Trame la înțelegere ar fi trebuit să determine Comisia să îi aplice o reducere a amenzii mai mare de 5 %, care ar fi eronată, disproporționată și nerezonabilă.

301    Comisia contestă această argumentație. Ea amintește că participarea Trame la înțelegere este confirmată de numeroase documente și declarații. Ar fi de asemenea eronat să se afirme că această participare a Trame la Clubul Italia era limitată și încadrată, deoarece situația Trame era amintită chiar și în absența sa. Trame nu ar demonstra că nu s‑a angajat în activități care făceau obiectul Clubului Italia sau că nu a ținut seama de informațiile comerciale schimbate cu concurenții săi. În ceea ce privește pretinsa neaplicare a acordurilor, înșelarea ocazională în legătură cu prețurile stabilite sau cu clienții alocați nu ar dovedi, în sine, lipsa punerii în aplicare a înțelegerii [a se vedea decizia atacată, considerentul (1018)]. În speță, reducerea de 5 % a cuantumului de bază, care a fost acordată Trame în temeiul Orientărilor din 2006, ar ține seama în mod corect atât de faptul că încălcarea la care Trame a participat face parte din încălcările cele mai grave ale dreptului concurenței, cât și de faptul că Trame a participat în mod limitat la încălcare.

 2. Aprecierea Tribunalului

302    În cadrul prezentului motiv, Trame invocă, pe de o parte, participarea sa marginală la încălcare, precum și, pe de altă parte, lipsa efectelor acestei participări. În plus, Trame susține de asemenea că, atunci când a decis să îi acorde o reducere a amenzii de 5 % pentru a ține seama de rolul său redus sau limitat în încălcarea unică, Comisia nu a luat în considerare în mod corect particularitățile participării sale la înțelegere.

 a) Elemente invocate pentru a caracteriza o circumstanță atenuantă

303    În această privință, trebuie amintit că criticile invocate de Trame în susținerea acestui motiv au fost examinate în decizia atacată din două perspective, mai întâi, în cadrul analizei argumentelor pentru a caracteriza o circumstanță atenuantă aferentă „rolului minor și/sau pasiv” (decizia atacată, secțiunea 19.2.2.3) și, în continuare, în cadrul analizei argumentelor pentru a caracteriza o circumstanță atenuantă aferentă „sustragerii de la aplicare/rolului extrem de redus” (decizia atacată, secțiunea 19.2.2.5) (a se vedea punctul 86 de mai sus).

304    În primul rând, în ceea ce privește rolul minor sau pasiv, Comisia a arătat că, deși Liniile directoare din 1998 admit că se poate reduce cuantumul amenzii dacă întreprinderea a avut un „rol exclusiv pasiv sau imitativ în comiterea încălcării”, Orientările din 2006, aplicabile în speță, nu mai includ acest concept în calitate de circumstanță atenuantă. În opinia Comisiei, chiar dacă o întreprindere adoptă doar un rol pasiv sau imitativ, ea participă întotdeauna la înțelegere, din care obține un beneficiu comercial, încurajându‑i pe ceilalți participanți să execute acordurile. Așadar, un rol pasiv sau imitativ nu ar constitui o circumstanță atenuantă. Orientările din 2006 ar recompensa, în schimb, o implicare în încălcare care este „extrem de redusă” dacă întreprinderea în cauză „s‑a sustras efectiv de la aplicarea [acordurilor] adoptând un comportament concurențial pe piață”. Cu toate acestea, niciunul dintre destinatarii deciziei nu ar fi fost în măsură să demonstreze suficient acest fapt [decizia atacată, considerentul (983)].

305    Cu titlu incident, Comisia a examinat totuși în decizia atacată eventuala aplicare a Liniilor directoare din 1998 unei încălcări care a încetat la 19 septembrie 2002. În mod general, Comisia a precizat că, „[î]n orice caz, în temeiul Liniilor directoare pentru calcularea amenzilor din 1998, nicio parte nu ar fi meritat o reducere a amenzii ca urmare a unui rol pasiv”. În speță, ar fi necesare „o atitudine rezervată, cu alte cuvinte o lipsă a participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale”, chiar un „rol exclusiv pasiv” sau o „pasivitate totală” [decizia atacată, considerentul (984)]. Cu toate acestea, în decizia atacată se menționează și că, „[î]n mod contrar [situației în care s‑au aflat Socitrel, Companhia Previdente, Fapricela, Redaelli, SLM și Itas], Comisia recunoaște că rolul Proderac și al Trame a fost substanțial mai redus decât cel al altor participanți la înțelegere și că, așadar, ar trebui ca acestor întreprinderi să li se acorde o reducere a amenzii” [decizia atacată, considerentul (992)].

306    În al doilea rând, în ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora Trame nu ar fi dat curs acordurilor, că, de asemenea, ar fi perturbat înțelegerea și ar fi adoptat un comportament concurențial pe piață, Comisia a arătat că, potrivit punctului 29 a treia liniuță din Orientările din 2006, dreptul la o reducere a cuantumului amenzii pentru neaplicarea înțelegerii impune ca circumstanțele să demonstreze că, în perioada în care o întreprindere a fost parte la acordurile ilicite, s‑a sustras în mod efectiv de la aplicarea acestora prin adoptarea unui comportament concurențial pe piață sau, cel puțin, că a încălcat în mod clar și în mare măsură obligațiile privind punerea în aplicare a înțelegerii, astfel încât a perturbat însăși funcționarea acesteia. În această privință, Comisia a arătat că Trame, în mod asemănător tuturor celorlalți destinatari ai prezentei decizii, a participat regulat la reuniuni în cursul cărora au fost discutate și controlate prețurile, cotele și clienții. Comisia a precizat de asemenea că, prin însăși natura sa, punerea în aplicare a înțelegerii în discuție a determinat o denaturare importantă a concurenței. În orice caz, Comisia a considerat că efectul real al acestei înțelegeri asupra pieței a fost imposibil de măsurat în speță și, prin urmare, nu l‑a luat în considerare în calculul cuantumului de bază. În plus, în opinia Comisiei, nicio întreprindere nu a dovedit că s‑a sustras efectiv de la aplicarea acordurilor ilicite prin adoptarea unui comportament concurențial pe piață sau, cel puțin, că a încălcat în mod clar și în mare măsură obligațiile privind punerea în aplicare a înțelegerii, astfel încât a perturbat însăși funcționarea acesteia. Rezultă de aici că nu a putut fi reținută nicio circumstanță atenuantă pe baza sustragerii de la aplicare sau a unui rol substanțial limitat [decizia atacată, considerentele (1013)-(1026)].

307    Totuși, Comisia a acordat Trame (și Proderac) o reducere de 5 % a cuantumului de bază [decizia atacată, considerentul (1026)]. Raționamentul său a fost următorul:

„(1023)      Comisia este însă pregătită să accepte că participarea la încălcare a Proderac și a Trame a fost limitată. Aceasta se datorează faptului că participanții menționați au activat la periferia înțelegerii, au avut un număr mai limitat de contacte cu alți participanți la înțelegere și au luat parte la încălcare doar în mod limitat.”

„(1025)      Între 4 martie 1997 și 19 septembrie 2002, Trame a asistat doar la aproximativ 18 reuniuni ale înțelegerii, în timp ce cazul său a fost discutat în absența sa în mai multe alte rânduri […] După cum confirmă Tréfileurope, Trame a fost un actor marginal în cadrul Clubului Italia, creând tensiuni cu ceilalți participanți la Clubul Italia. Acest fapt este confirmat de mai multe documente din acea perioadă. De exemplu, procesul‑verbal al reuniunii din 20 iulie 1999 a reținut că Trame se manifesta în toate direcțiile, la 4 septembrie 2000, a avut loc o discuție privind problema «Trame», la 30 august 2001, s‑a spus că Trame a ales să nu facă parte din înțelegere, iar la 11 ianuarie 2002, a avut loc o discuție având ca obiect «Trame».”

 b) Analiză

308    La punctul 29 a treia liniuță din Orientările din 2006, Comisia a precizat că, pe baza circumstanțelor atenuante, poate reduce cuantumul de bază al amenzii, „atunci când întreprinderea implicată face dovada că participarea sa la încălcare este extrem de redusă și demonstrează astfel că, în cursul perioadei în care a fost parte la acordurile ilicite, s‑a sustras efectiv de la aplicarea acestora adoptând un comportament concurențial pe piață; simplul fapt că o întreprindere a participat la o încălcare pentru o perioadă mai scurtă decât alte întreprinderi nu este considerat circumstanță atenuantă, deoarece această circumstanță este deja reflectată în cuantumul de bază”.

309    În speță, Comisia a acordat Trame (ca și Proderac) o reducere de 5 % a amenzii pe care ar fi trebuit să i‑o impună pentru participarea sa la înțelegere, la finalul unui raționament expus într‑o parte a deciziei atacate consacrată acestei circumstanțe atenuante. Într‑un mod destul de ambiguu, Comisia a concluzionat în această privință, pe de o parte, că circumstanța atenuantă prevăzută la punctul 29 a treia liniuță din Orientările din 2006 nu era îndeplinită în speță și, pe de altă parte, că participarea Trame la încălcarea unică era însă limitată, ceea ce a justificat o reducere de 5 % a cuantumului amenzii care ar fi trebuit altfel să fie aplicată [decizia atacată, considerentele (1022), (1023) și (1026)].

310    În răspunsul la măsurile de organizare a procedurii, Comisia a arătat că a considerat că există o diferență între rolul „extrem de limitat” menționat în Orientările din 2006 și rolul „limitat” recunoscut în cazul Trame în decizia atacată.

311    Comisia a precizat de asemenea că, atunci când nu este îndeplinit criteriul pe care l‑a definit în Orientările din 2006, situație care s‑ar regăsi în speță în lipsa demonstrării de către Trame pentru a putea beneficia de o asemenea circumstanță atenuantă, consideră totuși că este just să marcheze o diferență în gradul de participare a întreprinderilor.

312    Comisia a concluzionat arătând că, prin urmare, reducerea de 5 % nu se întemeia pe circumstanța atenuantă prevăzută la punctul 29 a treia liniuță din Orientările din 2006, ci a fost acordată în cadrul exercitării competenței sale discreționare pentru a reflecta rolul Trame prin acordarea unei reduceri în măsura gradului său de participare la înțelegere.

313    Trebuie arătat că, după cum susține Comisia în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii, lista cu circumstanțele atenuante menționate la punctul 29 din Orientările din 2006 nu este exhaustivă, astfel cum reiese în mod clar din faptul că această listă este introdusă prin expresia „precum” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, Aragonesas Industrias y Energía/Comisia, T‑348/08, Rep., EU:T:2011:621, punctele 279 și 280).

314    În plus, tot din jurisprudență (a se vedea punctele 96 și 98-103 de mai sus) reiese că, atunci când stabilește cuantumul amenzii care va fi aplicată unei întreprinderi pentru a sancționa participarea sa la o încălcare unică, Comisia are obligația să individualizeze această sancțiune luând în considerare particularitățile participării întreprinderii respective la încălcare. O asemenea individualizare a sancțiunii este cu atât mai necesară cu cât este vorba, precum în speță, despre o încălcare complexă care reunește diferite cluburi ale căror interese comerciale sunt conflictuale pe o perioadă foarte lungă, iar participarea întreprinderii în cauză la înțelegere prezintă numeroase particularități în raport cu cele ale actorilor principali reuniți în cadrul înțelegerii.

315    În consecință, deși Comisia are libertatea să aleagă în care stadiu al stabilirii cuantumului amenzii i se pare adecvat să individualizeze sancțiunea având în vedere metodologia generală prezentată în Orientările din 2006 – o asemenea individualizare fiind efectuată, de exemplu, în stadiul „stabilirii cuantumului de bază” în privința Proderac, a Socitrel și a Fapricela, în stadiul „circumstanțelor atenuante”, în privința Proderac și a Trame sau, ulterior, în stadiul „final”, în privința ArcelorMittal, a cărei amendă a fost redusă de la 276,5 milioane de euro la 45,7 milioane de euro, în urma celor două decizii de modificare – nu este mai puțin adevărat că, deși nu a fost efectuată o asemenea individualizare ținându‑se seama de toate circumstanțele pertinente, Tribunalul va avea astfel competența, după cum i s‑a solicitat, să se pronunțe asupra cuantumului adecvat pentru a sancționa comportamentul întreprinderii în cauză.

316    În speță, pentru a recunoaște și pentru a stabili la 5 % valoarea reducerii acordate Trame în scopul de a ține seama de rolul său limitat în cadrul încălcării unice, Comisia a luat în considerare următoarele elemente.

317    În mod general, Comisia a arătat că Trame a activat la periferia înțelegerii, că a luat parte la un număr limitat de contacte cu ceilalți membri ai înțelegerii și că a participat la aceasta numai în mod limitat. Comisia a arătat de asemenea că, „între 4 martie 1997 și 19 septembrie 2002, Trame a asistat doar la aproximativ 18 reuniuni ale înțelegerii”, subliniind că „cazul său a fost discutat în absența sa în mai multe alte rânduri”. Comisia a recunoscut deopotrivă că, astfel cum a fost confirmat de Tréfileurope și de trei documente citate ca exemplu, referitoare la reuniunile din 20 iulie 1999, din 4 septembrie 2000 și, respectiv, din 11 ianuarie 2002, Trame „a fost un actor marginal în cadrul Clubului Italia, creând tensiuni cu ceilalți participanți la Clubul Italia” [decizia atacată, considerentele (1023) și (1025)].

318    Având în vedere circumstanțele amintite de Comisie, participarea Trame la înțelegere prezintă anumite particularități de care trebuie să se țină seama pentru stabilirea cuantumului amenzii. Deși asemenea circumstanțe atestă deja rolul limitat al Trame în cadrul înțelegerii, după cum recunoaște, de altfel, Comisia, din acestea reiese totuși că nivelul de reducere acordat (5 %) nu a fost stabilit la un nivel adecvat în raport cu natura și cu toate circumstanțele pertinente ce caracterizează participarea Trame la înțelegere.

319    Astfel, în primul rând, în ceea ce privește împrejurarea că Trame a activat la periferia înțelegerii, o asemenea circumstanță nu este nesemnificativă. Astfel, din dosar reiese că, din toate acordurile care compun încălcarea unică, Trame a participat numai la Clubul Italia. Așadar, Trame nu poate fi tratată ca o întreprindere implicată în întreaga încălcare unică reținută de Comisie pentru perioada 1997-2002.

320    De asemenea, participarea Trame la înțelegere, deja limitată ca atare, s‑a desfășurat numai în cadrul Clubului Italia, în care Trame nu a participat la componenta externă. Comisia recunoaște că Trame nu a efectuat exporturi în Europa continentală în perioada 1997-2002 [decizia atacată, considerentul (651)], însă nu ține seama de această împrejurare pentru a aprecia rolul limitat al Trame. În lipsa exporturilor, Trame nu putea să participe la practicile care nu priveau Italia. Desigur, chiar în lipsa unor vânzări în afara Italiei, participarea Trame la Clubul Italia îi permitea totuși să își protejeze pozițiile pe piața națională a acesteia și, astfel, să se sustragă de la concurența normală. Nu este mai puțin adevărat că rolul Trame în ceea ce privește piețele externe Italiei era nul sau foarte mic.

321    În plus, participarea Trame la acordurile privind toronul cu șapte fire nu avea aceeași natură ca acordurile dintre actorii principali ai acestui club, după cum reiese din numeroase elemente de probă care diferențiază două categorii de operatori în cadrul Clubului Italia. Trame a ignorat de asemenea mult timp atât dimensiunea paneuropeană a încălcării, cât și faptul că aceasta privea și toronul cu trei fire în cadrul Clubului Italia.

322    Așadar, diferențe importante disting participarea Trame la încălcarea unică de participarea unei întreprinderi care, precum Tréfileurope, a participat la toate aspectele încălcării.

323    În al doilea rând, deși Comisia recunoaște că Trame a participat la un număr limitat de reuniuni, arată de asemenea că, în alte împrejurări, situația sa ar fi fost discutată și în absența sa. Din dosar reiese totuși că ocaziile în care situația sa a fost cu adevărat luată în considerare de membrii Clubului Italia în scopuri anticoncurențiale sunt mai puțin numeroase de cele amintite de Comisie în decizia atacată (a se vedea, în privința reuniunii din 30 august 2001, punctul 244 și următoarele de mai sus și, în privința reuniunii din 10 iunie 2002, punctul 283 și următoarele de mai sus). De altfel, anumite elemente permit să se considere că, în mod frecvent, Trame era admisă într‑o a doua etapă sau că pleca la sfârșitul reuniunilor organizate în cadrul instituțional al unei asociații profesionale (a se vedea declarația unui reprezentant al Tréfileurope comunicată de Trame sau, în ceea ce privește reuniunea din 9 octombrie 2000, punctul 124 și următoarele de mai sus).

324    În al treilea rând, însăși Comisia a stabilit în mod clar că participanții la încălcare aveau cunoștință despre situația specifică a Trame. Astfel, din documentele și din declarațiile invocate cu privire la acest aspect de Trame, dintre care unele sunt, de altfel, reluate în decizia atacată, rezultă că Trame era percepută ca un participant marginal, puțin fiabil, al Clubului Italia.

325    În această măsură, raționamentul Trame nu poate fi urmat atunci când afirmă că nu ar fi aplicat „niciodată” „pretinsele” acorduri la care ar fi participat. Oricât de limitată ar fi participarea Trame la înțelegere, din dosar reiese totuși că aceasta a fost demonstrată de Comisie în decizia atacată.

326    O asemenea concluzie nu are semnificația că informațiile comunicate de Trame cu privire la comportamentul său comercial nu prezintă interes. Astfel, asemenea informații sugerează că Trame nu participa în întregime la înțelegere. Având în vedere datele comunicate cu privire la acest aspect de Trame, ceea ce Comisia consideră o simplă „înșelare” în decizia atacată, poate deopotrivă să fie considerat un comportament comercial agresiv privind toronul cu șapte fire în Italia. În acest sens, Trame făcuse investiții în mașini pentru a‑și moderniza producția și cifra de afaceri (de la 5,6 milioane de euro în anul 1997 la mai mult de 9 milioane de euro în anul 2002 în cazul toronului cu șapte fire), ca și cantitățile produse (de la 1 700 de tone de toron cu șapte fire în anul 1997 la 7 410 tone în anul 2002), care erau în creștere constantă.

327    Aceste rezultate permit explicarea neîncrederii exprimate în mai multe rânduri de membrii înțelegerii față de Trame. Sosită mai recent decât ceilalți pe piața toronului cu șapte fire și având o cotă de piață în creștere constantă, chiar dacă unul dintre obiectivele esențiale ale înțelegerii era de a stabili cotele de piață prin alocarea clienților, prin comportamentul său comercial, Trame s‑a demarcat de comportamentul altor operatori din Clubul Italia, care căutau mai degrabă modalități de comercializare în afara Italiei, iar nu să concureze între ei în Italia.

 c) Concluzie

328    Deși raționamentul Comisiei trebuie urmat atunci când consideră că participarea Trame la înțelegere a fost realmente limitată, ceea ce justifica să se țină seama de aceasta la stabilirea cuantumului amenzii în raport cu circumstanțele atenuante, trebuie să se considere de asemenea că nivelul reducerii amenzii aplicate pe acest temei, respectiv de numai 5 %, nu ține seama în mod suficient de particularitățile situației Trame în cadrul înțelegerii.

329    În acest context, revine Tribunalului, în temeiul competenței sale de fond, cu privire la care i se solicită să o aplice în prezenta cauză, să aibă în vedere modul în care trebuie să se țină seama de rolul limitat al Trame în cadrul înțelegerii în cadrul stabilirii cuantumului amenzii.

 F – Cu privire la lipsa caracterului intenționat în conduita imputată

 1. Argumentele părților

330    Trame susține că este o întreprindere mică, ale cărei vânzări de OPC sunt efectuate în Italia. Între anii 1997 și 2002, cota sa de piață în sectorul global al toronului cu șapte fire și al toronului cu trei fire a oscilat între 6,5 % și 10 %. În ceea ce privește doar toronul cu șapte fire, cota de piață a Trame în Italia a variat între 1,7 % și 5,1 %. Trame nu ar dispune de un serviciu juridic intern și nu s‑ar fi confruntat niciodată cu probleme de dreptul concurenței. Participarea sa la Clubul Italia ar fi fost episodică, s‑ar fi desfășurat în principal în cadrul unei asociații profesionale și ar fi menținut un comportament concurențial pe piață. Trame nu ar fi avut niciun interes concret să participe la reuniunile înțelegerii și, în orice caz, nu ar fi avut nicidecum intenția să adopte comportamente care ar fi putut constitui o încălcare a normelor de concurență și nici nu și‑ar fi imaginat că un rol atât de marginal ca cel pe care l‑ar fi avut ar putea determina efecte anticoncurențiale. Cu alte cuvinte, încălcarea care îi este imputată nu ar putea fi considerată intenționată, deoarece ar fi rezultatul unei simple neglijențe, una dintre circumstanțele atenuante menționate de Orientările din 2006. Prin urmare, cuantumul amenzii aplicate ar trebui redus pentru a se ține seama de lipsa totală a caracterului intenționat în conduita imputată.

331    Comisia contestă această argumentație.

 2. Aprecierea Tribunalului

332    În esență, Trame susține că Comisia ar fi trebuit să țină seama de faptul că încălcarea ce îi este imputată nu a fost săvârșită în mod intenționat, cu intenție, ci prin simplă neglijență.

333    În general, nu există o încălcare a articolului 101 TFUE fără să se fi demonstrat că întreprinderile în cauză au avut intenția să participe la o practică anticoncurențială. Astfel, „acordurile” sau „practicile concertate” interzise la articolul 101 alineatul (1) TFUE necesită, sub o formă sau alta, o manifestare de voință a întreprinderilor de a se înțelege asupra obiectului sau a efectului înțelegerii, care este „împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne”. Această manifestare de voință poate rezulta dintr‑o acțiune pozitivă precum semnarea unui acord sau participarea la o practică concertată, dar și din imprudență sau din simplă neglijență.

334    În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, „Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi întreprinderilor […] atunci când, în mod intenționat sau din neglijență, acestea: […] încalcă articolul [101 TFUE]”.

335    La punctul 29 a doua liniuță din Orientările din 2006, Comisia a precizat că, în temeiul circumstanțelor atenuante, poate reduce cuantumul de bază al amenzii „atunci când întreprinderea implicată face dovada că încălcarea a fost comisă din neglijență”.

336    Totuși, în speță, trebuie să se constate că argumentația Trame prin care afirmă că ar fi trebuit să i se recunoască o circumstanță atenuantă, în sensul că ar fi săvârșit încălcarea din neglijență, este neîntemeiată. Din dosar reiese în mod real, astfel cum susține Comisia, că participarea Trame la Clubul Italia nu poate fi rezultatul unei neglijențe, ci este rezultatul unei acțiuni intenționate din partea sa, atestată, de exemplu, de informațiile date de ceilalți membri ai Clubului Italia cu ocazia reuniunii din 4 martie 1997, potrivit cărora Trame dorea să li se alăture, ceea ce va face câteva zile mai târziu, la reuniunea din 10 martie 1997, și, ulterior, în mai multe rânduri până la reuniunea din 19 septembrie 2002.

337    Niciunul dintre motivele invocate de Trame pentru a‑și demonstra neglijența, și anume natura acesteia de întreprindere mică familială care realizează vânzări numai în Italia, iar nu la export, importanța scăzută a cotei sale de piață, mai mică de 10 % (toronul cu trei fire și toronul cu șapte fire), chiar mai mică de 5 % (toronul cu șapte fire), inexistența unui serviciu juridic intern sau pretinsa necunoaștere a principiilor ce reglementează dreptul concurenței ori chiar particularitățile participării sale la înțelegere nu sunt de natură să demonstreze că, în perioada cuprinsă între luna martie 1997 și luna septembrie 2002, nu s‑a alăturat în mod intenționat Clubului Italia, apoi l‑a părăsit, iar ulterior i s‑a alăturat din nou.

338    Din cele de mai sus rezultă că al cincilea motiv trebuie respins ca nefondat.

 G – Cu privire la motivele suplimentare referitoare la încălcarea principiului proporționalității și a principiului egalității de tratament

 1. Argumentele părților

339    Ulterior celei de a doua decizii de modificare, Trame și‑a adaptat motivele pentru a invoca, la stabilirea cuantumului amenzii, încălcarea principiilor proporționalității și egalității de tratament ca urmare a tratamentului acordat ArcelorMittal sau Ori Martin în comparație cu cel de care a putut beneficia. Trame arată că, din cauza celei de a doua decizii de modificare, Comisia a apreciat că amenda aplicată ArcelorMittal, echivalentă cu 0,5 % din cifra de afaceri a acestei întreprinderi, era excesivă și a redus‑o, așadar, la 0,1 % din cifra sa de afaceri. Aceeași soluție s‑ar aplica și reducerii acordate Ori Marin și SLM. Or, prin comparație, Comisia a stabilit cuantumul amenzii aplicate Trame la maximul autorizat, respectiv 10 % din cifra de afaceri a acestei întreprinderi, determinând în cazul acesteia un risc de faliment. În această situație, ar fi vorba despre o încălcare a principiului proporționalității și a principiului egalității de tratament.

340    Comisia contestă această argumentație.

 2. Aprecierea Tribunalului

341    Situațiile luate în considerare de Comisie pentru a reduce cuantumul amenzilor aplicate ArcelorMittal și filialelor sale, precum și Ori Marin și filialei sale SLM sunt în mod clar diferite de situația Trame.

342    În ceea ce privește Trame, participarea la încălcare îi poate fi imputată direct, în timp ce, în cazul ArcelorMittal și al Ori Martin, această participare la încălcare se întemeiază pe prezumția potrivit căreia, din cauza dimensiunii considerabile a participației la capital, care este deținută asupra filialei sau a filialelor acestor societăți ce au participat direct la încălcare, Comisia este în măsură să impună acestor societăți să fie răspunzătoare în solidar pentru plata amenzilor aplicate.

343    În consecință, în prezenta cauză, nu sunt încălcate nici principiul proporționalității, nici principiul egalității de tratament atunci când este vorba să se aprecieze amenda care a fost aplicată Trame din perspectiva tratamentului de care au putut să beneficieze întreprinderile destinatare ale celei de a doua decizii de modificare.

344    Reiese din cele de mai sus că motivele suplimentare trebuie respinse ca nefondate.

 H – Cu privire la lipsa capacității de plată

 1. Conținutul deciziei atacate

345    În cursul procedurii administrative inițiale, 23 de entități juridice au invocat în fața Comisiei lipsa capacității lor de plată, printre care și Trame [decizia atacată, considerentul (1133)].

346    În cadrul acestei analize, în primul rând, Comisia a susținut că, atunci când o întreprindere afirmă că amenda avută în vedere are un efect negativ asupra situației sale financiare, fără a furniza vreun element de probă credibil care să îi demonstreze incapacitatea de a plăti amenda prevăzută, la stabilirea cuantumului amenzii, nu are obligația să ia în considerare o asemenea situație, întrucât recunoașterea unei asemenea obligații ar determina ca întreprinderile cele mai puțin adaptate la condițiile pieței să obțină un avantaj concurențial nejustificat [decizia atacată, considerentul (1134)].

347    În al doilea rând, Comisia a arătat că a efectuat analiza având în vedere situația existentă la momentul adoptării deciziei atacate. În raport cu datele furnizate de întreprinderile în cauză, Comisia a examinat situația financiară individuală a acestor întreprinderi, situațiile lor financiare din exercițiile financiare din anii 2004-2009, precum și proiecțiile pentru anii 2010-2012. Comisia a ținut seama și de impactul crizei economice și financiare mondiale asupra sectorului oțelului și de efectele așteptate în privința întreprinderilor în cauză, în termeni de diminuare a cererii și de scădere a prețurilor sau de acces la finanțare. În special, din cauza crizei economice, ar fi dificil ca întreprinderile din acest sector să își mențină liniile de credit la bănci și să obțină capital suficient [decizia atacată, considerentele (1135)-(1137)].

348    În al treilea rând, Comisia a subliniat că faptul că o întreprindere se află în lichidare nu înseamnă în mod obligatoriu că va exista întotdeauna o devalorizare totală a activelor sale, ceea ce, în consecință, nu ar justifica în sine o reducere a cuantumului amenzii care ar fi fost altfel impusă. În acest fel, lichidările s‑ar produce uneori în mod organizat, voluntar, în cadrul unui plan de restructurare, pe baza căruia noii proprietari sau administratori continuă să dezvolte întreprinderea și activele sale. În acest mod, fiecare entitate juridică ce a invocat lipsa capacității de plată trebuie să demonstreze că nu există o soluție de substituire valabilă și viabilă. În lipsa unei invocări credibile a unor soluții alternative disponibile într‑un termen rezonabil scurt care să permită menținerea întreprinderii, Comisia a considerat în aceste condiții că există un risc suficient de crescut ca activele întreprinderii să poată pierde o parte semnificativă a valorii lor atunci când întreprinderile intră în lichidare ca urmare a impunerii unei amenzi [decizia atacată, considerentul (1138)].

349    Atunci când ar fi îndeplinite condițiile prevăzute la punctul 35 din Orientările din 2006, Comisia a definit reducerea cuantumului amenzii aplicate fiecărei întreprinderi în cauză prin luarea în considerare a capacității acestei întreprinderi de a plăti cuantumul final al amenzii aplicate, precum și efectul pe care această plată l‑ar putea avea asupra viabilității sale [decizia atacată, considerentul (1139)].

350    În consecință, Comisia a respins cererea formulată de Trame, arătând că soldurile de trezorerie și fondurile disponibile la sfârșitul anului 2009 reprezintă aproximativ de două ori mai mult decât cuantumul amenzii, în timp ce soldurile de trezorerie prevăzute și fondurile disponibile în anii 2010 și 2011 ar reprezenta de 2,5 ori mai mult decât cuantumul amenzii. Aceste două elemente ar fi suficiente pentru respingerea cererii prin care se invocă lipsa capacității de plată. Alte două elemente ar confirma această respingere: o ieșire considerabilă de lichidități intervenită în luna martie 2009, atunci când Trame a împrumutat 1,46 milioane de euro către Sunset SpA, o societate de active imobiliare deținută de aceiași acționari, și o ipotecă constituită de Trame pentru datoria sa pe termen lung, a cărei valoare este evident mai ridicată decât suma care nu a fost încă plătită din împrumutul garantat, această diferență importantă putând facilita acordarea unui credit suplimentar [decizia atacată, considerentele (1162) și (1163)].

 2. Argumentele părților

351    Trame contestă motivele menționate în decizia atacată pentru respingerea cererii de luare în considerare a lipsei capacității sale de plată. În primul rând, din datele comunicate Comisiei la 25 mai 2010 ar reieși că plata unei amenzi de 3,2 milioane de euro ar avea un impact semnificativ asupra unei poziții financiare deja precare. În lipsa unor lichidități, Trame ar trebui să își majoreze datoria pentru a plăti amenda, existând, în aceste condiții, riscul ca organismele financiare să revoce creditele acordate. În al doilea rând, împrumutul acordat Sunset ar fi un împrumut acordat în mod regulat unei societăți de active imobiliare ce este deținută de aceiași acționari, împrumut care ar fi fost înscris în contabilitate în mod corect. În al treilea rând, în ceea ce privește ipoteca, Trame arată că diferența dintre suma împrumutată și valoarea garantată prin ipotecă nu ar constitui dovada posibilității de a obține un împrumut bancar suplimentar, ci ar atesta numai starea de insolvență a Trame, constrânsă să constituie o garanție ipotecară a cărei valoare este superioară eventualelor pretenții ale creditorului. Astfel, finanțările suplimentare ar putea fi garantate numai printr‑o ipotecă de rangul al doilea.

352    Pe de altă parte, Trame susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la punctul 35 din Orientările din 2006. Având în vedere datoriile sale ridicate, o amendă care ar agrava cu 50 % poziția financiară netă a grupului, deja deficitară, ar putea pune iremediabil în pericol viabilitatea sa economică și ar conduce la devalorizarea completă a activelor sale.

353    În plus, Trame invocă încălcarea principiului egalității de tratament, comparând tratamentul situației sale cu cel acordat CB și Itas, care au avut un rol mai important în înțelegere. Astfel, Trame, o întreprindere având o dimensiune modestă, a cărei participare la înțelegere a fost constatată, este obligată la plata unei amenzi mai mari (3,2 milioane de euro) decât CB (2,5 milioane de euro) și Itas (0,8 milioane de euro).

354    Comisia contestă această argumentație și face trimitere, în esență, la conținutul deciziei atacate.

 3. Aprecierea Tribunalului

 a) Considerații introductive

 Punctul 35 din Orientările din 2006

355    Punctul 35 din Orientările din 2006 are în vedere efectul pe care îl poate avea capacitatea de plată a unei întreprinderi sancționate pentru că a încălcat articolul 101 TFUE asupra calculului amenzii care îi poate fi aplicată. Acest punct are următorul cuprins:

„În circumstanțe excepționale, Comisia poate, la cerere, să țină seama de absența capacității de plată a unei întreprinderi într‑un anumit context social și economic. Comisia nu acordă o reducere a amenzii într‑un astfel de caz doar pe baza simplei constatări a unei situații financiare nefavorabile sau precare. Reducerea se poate acorda numai pe baza unor probe obiective potrivit cărora aplicarea unei amenzi, în condițiile stabilite de prezentele orientări, ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia.”

356    Potrivit unei jurisprudențe constante, adoptând norme de conduită precum cele cuprinse în orientări și anunțând, prin intermediul publicării acestora, că le va aplica în viitor situațiilor vizate de acestea, Comisia își limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme fără justificare, în caz contrar riscând să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., EU:C:2005:408, punctul 211, și Hotărârea din 12 decembrie 2012, Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, T‑400/09, EU:T:2012:675, punctul 40).

357    Trebuie să se arate de la bun început că, potrivit punctului 35 din Orientările din 2006, o reducere a amenzii poate fi acordată numai în circumstanțe excepționale și în condițiile care sunt definite în aceste orientări. Astfel, pe de o parte, trebuie să se demonstreze că amenda aplicată „ar pune iremediabil în pericol viabilitatea economică a întreprinderii implicate și ar conduce la devalorizarea completă a activelor acesteia”. Pe de altă parte, trebuie demonstrată și existența unui „anumit context social și economic”. Trebuie să se amintească, în plus, că aceste două ansambluri de condiții au fost determinate în prealabil de instanțele Uniunii.

358    În ceea ce privește primul ansamblu de condiții, s‑a statuat că, în principiu, Comisia nu este obligată ca, la stabilirea cuantumului amenzii care va fi aplicată pentru o încălcare a normelor de concurență, să țină seama de situația financiară precară a unei întreprinderi, întrucât recunoașterea unei asemenea obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor care sunt cel mai puțin adaptate condițiilor pieței (Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:C:2005:408, punctul 327, și Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:T:2012:675, punctul 94).

359    Astfel, într‑o asemenea situație, ar exista riscul ca aceste întreprinderi să fie favorizate în detrimentul altor întreprinderi, mai eficiente și mai bine administrate. Pentru acest motiv, singura constatare a unei situații financiare defavorabile sau precare a întreprinderii în cauză nu poate fi suficientă pentru a constitui temeiul unei cereri prin care se solicită Comisiei ca aceasta să țină seama de lipsa capacității sale de plată pentru a acorda o reducere a amenzii.

360    Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, faptul că o măsură adoptată de o autoritate a Uniunii provoacă falimentul sau lichidarea unei anumite întreprinderi nu este interzis ca atare de dreptul Uniunii. Deși o asemenea operațiune poate aduce atingere intereselor financiare ale proprietarilor sau ale acționarilor, aceasta nu înseamnă totuși că și elementele personale, materiale și nemateriale reprezentate de întreprindere și‑ar pierde, la rândul lor, valoarea (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon și alții/Comisia, T‑236/01, T‑244/01-T‑246/01, T‑251/01 și T‑252/01, Rec., EU:T:2004:118, punctul 372, și Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:T:2012:675, punctul 50).

361    Din această jurisprudență se poate deduce că doar ipoteza unei pierderi a valorii elementelor personale, materiale și nemateriale reprezentate de întreprindere, cu alte cuvinte, a activelor sale, ar putea justifica, la stabilirea cuantumului amenzii, luarea în considerare a eventualității falimentului sau a lichidării acesteia ca urmare a impunerii amenzii respective (Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:T:2012:675, punctul 51).

362    Astfel, lichidarea unei societăți nu presupune în mod necesar dispariția întreprinderii în cauză. Ea poate continua să existe ca atare, fie în cazul recapitalizării societății, fie în cazul preluării globale a elementelor sale de activ de către o altă entitate. O astfel de preluare poate interveni fie printr‑o cumpărare voluntară, fie printr‑o vânzare forțată a activelor societății, cu continuarea activității (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:T:2012:675, punctul 97).

363    Așadar, mențiunea cuprinsă la punctul 35 din Orientările din 2006, referitoare la devalorizarea completă a activelor întreprinderii în cauză, trebuie înțeleasă că are în vedere situația în care preluarea întreprinderii în condițiile amintite la punctul 362 de mai sus pare improbabilă, chiar imposibilă. Într‑o asemenea ipoteză, elementele care alcătuiesc activul întreprinderii respective vor fi oferite spre vânzare unul câte unul și este probabil că multe dintre acestea nu își vor găsi cumpărător sau, într‑un caz mai bun, vor fi vândute doar la un preț semnificativ redus (Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:T:2012:675, punctul 98).

364    În ceea ce privește al doilea ansamblu de condiții, referitor la existența unui anumit context social și economic, potrivit jurisprudenței, acesta face trimitere la efectele pe care le‑ar putea determina plata unei amenzi, în special pe planul unei creșteri a șomajului sau al unei deteriorări a sectoarelor economice aflate în amonte sau în aval față de întreprinderea în cauză (Hotărârea SGL Carbon/Comisia, punctul 102 de mai sus, EU:C:2006:433, punctul 106, și Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:T:2012:675, punctul 99).

365    În consecință, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile cumulative avute în vedere mai sus, impunerea unei amenzi care ar risca să provoace dispariția unei întreprinderi s‑ar arăta contrară obiectivului urmărit de punctul 35 din Orientările din 2006. Aplicarea punctului menționat întreprinderilor în cauză constituie, astfel, o expresie concretă a principiului proporționalității în materie de sancțiuni aplicate pentru încălcările dreptului concurenței (a se vedea în acest sens Hotărârea Ecka Granulate și non ferrum Metallpulver/Comisia, punctul 356 de mai sus, EU:T:2012:675, punctul 100).

366    În sfârșit, astfel cum Comisia a amintit în mod întemeiat, în mai multe rânduri, în cadrul procedurilor scrisă și orală în fața Tribunalului, întrucât aplicarea punctului 35 din Orientările din 2006 constituie ultimul element luat în considerare la stabilirea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență aplicabile întreprinderilor, aprecierea capacității de plată a întreprinderilor sancționate se încadrează în competența de fond prevăzută la articolul 261 TFUE și la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003.

367    În ceea ce privește întinderea acestei competențe, trebuie amintit că ea constituie o modalitate de punere în aplicare a principiului protecției jurisdicționale efective, principiu general al dreptului Uniunii care este afirmat în prezent la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și care corespunde, în dreptul Uniunii, articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”) (Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, Rep., EU:C:2011:815, punctul 51, Hotărârea din 6 noiembrie 2012, Otis și alții, C‑199/11, Rep., EU:C:2012:684, punctul 47, și Hotărârea din 18 iulie 2013, Schindler Holding și alții/Comisia, C‑501/11 P, Rep., EU:C:2013:522, punctul 36).

368    Astfel, potrivit jurisprudenței, respectarea articolului 6 din CEDO nu exclude ca, într‑o procedură de natură administrativă, să fie aplicată o „pedeapsă” mai întâi de către o autoritate administrativă. Aceasta presupune însă ca decizia unei autorități administrative care nu îndeplinește ea însăși condițiile prevăzute la articolul 6 paragraful 1 din CEDO să facă obiectul controlului ulterior al unui organ judiciar învestit cu competență de fond. Printre caracteristicile unui organ judiciar învestit cu competență de fond se numără posibilitatea de a reforma sub toate aspectele, atât de fapt, cât și de drept, decizia luată. Un asemenea organ trebuie să aibă în special competența de a examina toate problemele de fapt și de drept pertinente pentru litigiul cu care este sesizat (Hotărârea Schindler Holding și alții/Comisia, punctul 367 de mai sus, EU:C:2013:522, punctul 35; a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Menarini Diagnostics împotriva Italiei din 27 septembrie 2011, nr. 43509/08, § 59, și Hotărârea Segame împotriva Franței din 7 iunie 2012, nr. 4837/06, § 55 și jurisprudența citată).

369    Pe de altă parte, lipsa unui control din oficiu asupra întregii decizii în litigiu nu încalcă principiul protecției jurisdicționale efective. Nu este indispensabil, în vederea respectării acestui principiu, ca Tribunalul, care este, desigur, ținut să răspundă la motivele invocate și să exercite un control atât de drept, cât și de fapt, să aibă obligația de a efectua din oficiu o nouă cercetare judecătorească completă a dosarului (Hotărârea Chalkor/Comisia, punctul 367 de mai sus, EU:C:2011:815, punctele 51 și 66).

370    Astfel, sub rezerva unor motive de ordine publică, pe care trebuie să le examineze și, după caz, să le invoce din oficiu, instanța Uniunii trebuie să își efectueze controlul pe baza elementelor prezentate de reclamant în susținerea motivelor invocate și nu se poate întemeia pe marja de apreciere de care dispune Comisia în ceea ce privește analiza acestor elemente pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat atât în drept, cât și în fapt (a se vedea în acest sens Hotărârea Chalkor/Comisia, punctul 367 de mai sus, EU:C:2011:815, punctul 62).

371    În sfârșit, instanța de fond trebuie, în principiu și sub rezerva examinării elementelor care îi sunt prezentate de părți, să țină seama de situația de drept și de fapt care prevalează la data la care se pronunță atunci când consideră că se justifică exercitarea competenței sale de reformare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 1974, Istituto Chemioterapico Italiano și Commercial Solvents/Comisia, 6/73 și 7/73, Rec., EU:C:1974:18, punctele 51 și 52, Hotărârea din 14 iulie 1995, CB/Comisia, T‑275/94, Rec., EU:T:1995:141, punctul 61, și Hotărârea din 5 octombrie 2011, Romana Tabacchi/Comisia, T‑11/06, Rep., EU:T:2011:560, punctele 282-285, și Hotărârea din 27 februarie 2014, InnoLux/Comisia, T‑91/11, Rep., EU:T:2014:92, punctul 157).

372    Aprecierea raționamentului din decizia atacată trebuie efectuată în lumina acestor considerații și având în vedere motivele de fapt și de drept prezentate de părți în fața Tribunalului.

 Principiile proporționalității și egalității de tratament

373    În ceea ce privește principiul proporționalității, trebuie amintit că acesta impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză, având în vedere că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții, C‑331/88, EU:C:1990:391, punctul 13, Hotărârea din 5 mai 1998, Regatul Unit/Comisia, C‑180/96, Rec., EU:C:1998:192, punctul 96, și Hotărârea Romana Tabacchi/Comisia, punctul 371 de mai sus, EU:T:2011:560, punctul 104).

374    În cadrul procedurilor desfășurate de Comisie pentru sancționarea încălcării normelor de concurență, aplicarea acestui principiu înseamnă că amenzile nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite, respectiv în raport cu respectarea acestor norme, iar cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi în temeiul unei încălcări în materie de concurență trebuie să fie proporțional cu încălcarea, apreciată în ansamblu, ținând seama mai ales de gravitatea acesteia. În special, principiul proporționalității implică obligația Comisiei de a stabili cuantumul amenzii proporțional cu elementele luate în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și cu o justificare obiectivă (Hotărârea Romana Tabacchi/Comisia, punctul 371 de mai sus, EU:T:2011:560, punctul 105).

375    Pe de altă parte, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că principiul egalității de tratament este încălcat atunci când situații comparabile sunt tratate în mod diferit sau când situații diferite sunt tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea Romana Tabacchi/Comisia, punctul 371 de mai sus, EU:T:2011:560, punctul 102).

376    Aceste principii sunt aplicabile în privința chestiunii dacă Comisia a apreciat în mod corect argumentele invocate în susținerea unei cereri prin care se solicită luarea în considerare a lipsei capacității de plată în vederea stabilirii cuantumului amenzii. În speță, aplicarea lor este facilitată de faptul că împrejurările de care s‑a ținut seama la aprecierea lipsei capacității de plată sunt identice în cazul fiecărei întreprinderi, deși situațiile lor financiare sunt diferite (a se vedea punctele 345-350 de mai sus). Astfel, este vorba despre elementele referitoare la solvabilitatea și la lichiditatea unei întreprinderi, despre structura bilanțului acesteia și despre natura acționariatului său.

 b) Analiză

377    În considerentele (1162) și (1163) ale deciziei atacate (a se vedea punctul 350 de mai sus), Comisia a respins cererea formulată de Trame prin care a solicitat să se țină seama de pretinsa lipsă a capacității de plată în scopul reducerii cuantumului amenzii, arătând că Trame dispunea de fonduri suficiente pentru a plăti amenda în cuantum de 3,2 milioane de euro, având în vedere în special resursele disponibile în cadrul întreprinderii sau posibilitățile de acordare a unui credit suplimentar de către bănci.

378    De asemenea, prin Ordonanța din 12 iulie 2011, Emme/Comisia (T‑422/10 R, EU:T:2011:349), președintele Tribunalului a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate. Această decizie a fost motivată prin lipsa urgenței cererii de măsuri provizorii (a se vedea punctele 43 și 48 de mai sus).

379    Pe de altă parte, în răspunsul la măsurile de organizare dispuse de Tribunal, Trame a arătat, în lipsa altei precizări, că la 18 noiembrie 2013 a depus la Comisie o nouă cerere prin care a solicitat să se țină seama de lipsa capacității sale de plată din cauza situației sale economice și financiare. Această cerere ar fi fost completată la 20 și la 24 ianuarie 2014.

380    În ședință, părțile au arătat că această cerere a fost în final respinsă, fără a furniza date cu privire la situația financiară a întreprinderii. În această privință, Comisia a precizat că răspunsul său ar confirma aprecierea prezentată anterior în decizia atacată.

381    Având în vedere aprecierea expusă în decizia atacată și luând în considerare diferitele argumente și elemente prezentate de părți în fața Tribunalului, trebuie să se constate că Trame nu a dovedit că se află într‑o situație în care demonstrează că nu este în măsură să plătească o amendă în cuantum de 3,2 milioane de euro din cauza lipsei capacității sale de plată.

382    Astfel, după cum Comisia a arătat în decizia atacată, luând în considerare informațiile care i‑au fost comunicate de Trame, la momentul la care Comisia s‑a pronunțat asupra cuantumului amenzii, Trame se afla într‑o situație în care era în măsură să îl plătească.

383    În primul rând și cu titlu incident, trebuie să se arate că, deși s‑a ținut seama de argumentația expusă de Trame potrivit căreia poziția sa financiară netă era, în realitate, deficitară, având în vedere datoriile comerciale și datoriile financiare pe termen scurt, se confirmă însă cu precizie constatarea că soldul de trezorerie și fondurile disponibile în cadrul acestei întreprinderi erau pozitive.

384    În al doilea rând și cu titlu principal, Comisia a considerat în mod întemeiat că Trame putea în mod rezonabil să obțină resurse suplimentare de la băncile sale sau de la o altă societate.

385    Astfel, în ceea ce privește contractul de împrumut ipotecar din 11 octombrie 2007 la două bănci italiene, în privința căruia acestea dispun de o ipotecă în valoare de 17,6 milioane de euro, Trame nu contestă că o parte a împrumutului inițial, în valoare inițială de 8,8 milioane de euro, fusese deja rambursată.

386    În răspunsurile la măsurile de organizare a procedurii, Comisia arată în legătură cu acest aspect că, la 31 ianuarie 2011, Trame a rambursat suma de 2,5 milioane de euro în contul acestui împrumut ipotecar având un termen de 15 ani, al cărui obiect era de a susține lichiditățile întreprinderii.

387    În acest context, Comisia avea dreptul să considere că, din cauza acestei relații de afaceri dintre Trame și băncile sale și luând în considerare că activitatea Trame a generat întotdeauna venituri, chiar în situații de criză, și că băncile respective beneficiau de o garanție ce reprezenta dublul sumei împrumutate, ambele bănci ar accepta să furnizeze Trame, în tot sau în parte, resursele necesare pentru plata cuantumului amenzii.

388    Atunci când părțile au fost interogate în legătură cu caracterul efectiv al unei asemenea ipoteze a unei rezerve de finanțare disponibile, Comisia a arătat că o asemenea ipoteză a fost confirmată de fapte, întrucât, la 31 ianuarie 2011, Trame a fost în măsură să obțină un credit chirografar în cuantum de 2,5 milioane de euro din partea uneia dintre cele două bănci care îi acordaseră împrumutul ipotecar. La rândul său, Trame nu a prezentat niciun argument în măsură să repună în discuție temeinicia unei asemenea ipoteze.

389    De asemenea, presupunând că lichiditățile disponibile nu permiteau Trame să plătească amenda, în decizia atacată, Comisia a arătat, tot în mod întemeiat, că Trame putea să găsească resurse suplimentare, prin solicitarea de a‑i fi rambursată suma de 1,46 milioane de euro, împrumutată în luna martie 2009 unei societăți de active imobiliare, care este deținută de aceiași acționari ca Trame.

390    Observațiile prezentate de Trame în această privință nu permit, astfel, să înlăture posibilitatea ca aceasta să recupereze suma respectivă sau să o utilizeze pentru a obține o finanțare necesară pentru a face față plății amenzii. Prin urmare, decizia Comisiei în această privință nu se adeverește a fi disproporționată, ci, dimpotrivă, este conformă cu datele speței.

391    În ultimul rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea principiului egalității de tratament în comparație cu tratamentul acordat CB și Itas, trebuie să se arate că situația fiecăreia dintre aceste întreprinderi pe plan financiar este diferită și că, prin luarea în considerare a acestor diferențe, iar nu având în vedere modalitățile de participare a acestor întreprinderi la încălcare, Comisia a considerat că era adecvat să reducă parțial cuantumul amenzii în discuție, calculat pentru a ține seama de lipsa capacității de plată a fiecăreia dintre aceste întreprinderi.

392    Reiese din cele de mai sus că, în modul în care a procedat în decizia atacată, Comisia era în măsură să considere că putea respinge cererea formulată de Trame prin care a solicitat să se țină seama de pretinsa lipsă a capacității de plată în vederea reducerii cuantumului amenzii.

 c) Concluzie

393    În consecință, motivul întemeiat pe lipsa capacității de plată trebuie respins ca neîntemeiat.

 I – Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta se aplică o amendă, sau reducerea cuantumului acestei amenzi, exercitarea de către Tribunal a competenței sale de fond și stabilirea cuantumului amenzii

394    Dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, care nu permite decât respingerea acțiunii în anulare sau anularea actului atacat, competența de fond conferită Tribunalului, în temeiul articolului 261 TFUE, de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 îl autorizează să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să reformeze actul atacat, chiar și în lipsa anulării, ținând seama de toate împrejurările de fapt, în special prin modificarea amenzii aplicate atunci când problema cuantumului acesteia este supusă aprecierii sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, Rep., EU:C:2007:88, punctele 61 și 62, și Hotărârea din 3 septembrie 2009, Prym și Prym Consumer/Comisia, C‑534/07 P, Rep., EU:C:2009:505, punctul 86 și jurisprudența citată).

395    În concluziile sale, Trame solicită Tribunalului anularea deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta i se aplică o amendă, sau reducerea cuantumului acestei amenzi.

396    Reiese deja din cele de mai sus că articolul 1 punctul 17 din decizia atacată trebuie anulat, în măsura în care Comisia a reținut participarea Trame la componenta paneuropeană a încălcării în discuție de la 4 martie 1997 până la 9 octombrie 2000, a considerat că această participare a privit toronul cu trei fire, de la 4 martie 1997 până la 28 februarie 2000, și a constatat participarea sa la practicile concurențiale în perioada cuprinsă între 30 august 2001 și 10 iunie 2002. În consecință, Tribunalul trebuie să anuleze și articolul 2 punctul 17 din decizia atacată, în măsura în care prin acesta i se aplică Trame o amendă disproporționată pentru a sancționa participarea sa la încălcarea unică, de la 4 martie 1997 până la 19 septembrie 2002, această amendă fiind definită prin luarea în considerare a participării Trame la încălcarea prevăzută la articolul 1 din decizia atacată.

397    Așadar, Tribunalului îi revine sarcina să determine cuantumul amenzii care trebuie aplicată Trame, ținând seama de participarea sa la încălcarea unică.

398    În această privință, trebuie să se arate că, prin natura sa, stabilirea unei amenzi de către Tribunal nu este un exercițiu aritmetic exact. Pe de altă parte, Tribunalul nu este legat de calculele Comisiei și nici de orientările acesteia atunci când se pronunță în temeiul competenței sale de fond, ci trebuie să efectueze propria apreciere, ținând seama de toate împrejurările cauzei (a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2011, Romana Tabacchi/Comisia, T‑11/06, Rep., EU:T:2011:560, punctul 266 și jurisprudența citată).

399    În speță, pentru a determina cuantumul amenzii destinate să sancționeze participarea Trame la încălcarea unică, din cuprinsul articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 rezultă că se iau în considerare atât gravitatea, cât și durata încălcării, iar din principiul individualizării pedepselor reiese că sancțiunea trebuie să țină seama de situația fiecărui autor al încălcării în raport cu aceasta. O asemenea situație se regăsește în mod specific în privința unei încălcări complexe și de lungă durată, de tipul celei definite de Comisie în decizia atacată, care se caracterizează prin caracterul eterogen al participanților.

400    În speță, Tribunalul consideră că este adecvat să ia în considerare următoarele împrejurări.

401    În primul rând, din dosar reiese, la un standard de probațiune corespunzător, că Trame a participat la mai multe reuniuni ale Clubului Italia care au avut ca obiect alocarea de cote și stabilirea prețurilor pe piața italiană. Asemenea acorduri se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței. Participarea Trame la Clubul Italia începând cu 4 martie 1997 și până la 19 septembrie 2002 este un element esențial pentru aprecierea acestei sancțiuni. În această privință, trebuie totuși să se țină seama de faptul că, într‑o perioadă de nouă luni, de la 30 august 2001 până la 10 iunie 2002, Comisia nu a fost în măsură să demonstreze corespunzător cerințelor legale că Trame a participat efectiv la practicile anticoncurențiale ale Clubului Italia (a se vedea punctele 288-296 de mai sus).

402    În al doilea rând, se poate considera că, începând cu 28 februarie 2000, Trame a participat în cadrul Clubului Italia la practici anticoncurențiale care au privit nu numai toronul cu șapte fire, ci și, la modul minimal, schimbul de informații comerciale sensibile referitoare la toronul cu trei fire. Totuși, nu s‑a demonstrat în mod suficient că, înainte de această dată, Trame știa sau ar fi trebuit să știe că și toronul cu trei fire făcea obiectul unor discuții intervenite în cadrul Clubului Italia (a se vedea punctele 194-197 de mai sus).

403    În al treilea rând, se poate considera că, începând cu 9 octombrie 2000, Trame știa sau ar fi trebuit să știe că, prin participarea la Clubul Italia, lua parte la un sistem mai global care cuprindea mai multe niveluri, al cărui obiectiv era de a stabiliza piața OPC la nivel paneuropean în vederea evitării unei scăderi a prețurilor (a se vedea punctele 144 și 145 de mai sus). Doar într‑un stadiu tardiv sau, în orice caz, mai avansat față de alte întreprinderi Trame a avut cunoștință despre încălcarea unică ce îi este imputată de Comisie.

404    În paralel, trebuie arătat că Comisia nu a dovedit că Trame a participat la Acordul din Sud, la Clubul España sau la coordonarea privind clientul Addtek, care constituie aspecte esențiale ale încălcării unice, și, de altfel, nici nu a dovedit că a participat la aspectul extern al Clubului Italia, la care Trame nu putea participa, întrucât nu efectua exporturi în afara Italiei către teritoriul unuia sau al mai multor state vizate de încălcarea unică.

405    În al patrulea rând, din împrejurările cauzei rezultă că participarea Trame la înțelegere prezintă anumite particularități, care o diferențiază de cea a altor întreprinderi precum actorii principali ai Clubului Italia sau operatorii din Clubul Europa, care interveneau la toate nivelurile și pe toate teritoriile. Astfel, trebuie să se țină seama în mod special de faptul că Trame a activat la periferia înțelegerii și că participarea sa a fost limitată ca atare, atât în cadrul Clubului Italia, cât și în afara Italiei, aspect despre care aveau cunoștință ceilalți participanți la înțelegere (a se vedea punctele 318-324 de mai sus).

406    Ținând seama de aceste împrejurări, Tribunalul consideră că o amendă în cuantum de 5 milioane de euro permite sancționarea eficace a comportamentului nelegal al Trame într‑un mod care nu poate fi neglijat și că aceasta rămâne suficient de disuasivă. Orice amendă care depășește acest cuantum ar fi disproporționată în raport cu încălcarea care îi este imputată, apreciată în raport cu toate împrejurările ce caracterizează participarea Trame la încălcarea unică.

407    Din cauza pragului legal de 10 % din cifra de afaceri totală, prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, cuantumul final al amenzii aplicate Trame la punctul precedent nu poate depăși însă 3,249 milioane de euro.

408    Prin urmare, cuantumul amenzii aplicate Trame trebuie stabilit la 3,249 milioane de euro.

409    Pe de altă parte, nu se impune ca Tribunalul să admită cererea de citare și de audiere a unui reprezentant al Tréfileurope Italia în cadrul înțelegerii, întrucât această măsură nu reiese că ar fi necesară pentru soluționarea litigiului, având în vedere declarația prezentată în acest sens de Trame în fața Tribunalului, observațiile părților și elementele de probă din dosar.

410    Acțiunea este respinsă în rest.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

411    Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

412    Având în vedere împrejurările cauzei, trebuie să se decidă ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată în ceea ce privește cauza T‑422/10. În afara propriilor cheltuieli de judecată, Trame le suportă și pe cele ale Comisiei, în ceea ce privește cauza T‑422/10 R.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează articolul 1 punctul 17 din Decizia C(2010) 4387 final a Comisiei din 30 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/38344 – Oțel pentru precomprimare), astfel cum a fost modificată prin Decizia C(2010) 6676 final a Comisiei din 30 septembrie 2010 și prin Decizia C(2011) 2269 final a Comisiei din 4 aprilie 2011, în măsura în care Comisia a reținut participarea Trafilerie Meridionali SpA, fostă Emme Holding SpA, la componenta paneuropeană a încălcării în cauză de la 4 martie 1997 până la 9 octombrie 2000, a considerat că această participare a privit toronul din trei fire de la 4 martie 1997 până la 28 februarie 2000 și a constatat această participare la practicile anticoncurențiale în perioada cuprinsă între 30 august 2001 și 10 iunie 2002.

2)      Anulează articolul 2 punctul 17 din Decizia C(2010) 4387 final, astfel cum a fost modificată prin Decizia C(2010) 6676 final și prin Decizia C(2011) 2269 final.

3)      Stabilește cuantumul amenzii aplicate Trame la 3,249 milioane de euro.

4)      Respinge în rest acțiunea.

5)      Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată în ceea ce privește cauza T‑422/10.

6)      Trafilerie Meridionali suportă, în afara propriilor cheltuieli de judecată, pe cele ale Comisiei Europene în ceea ce privește cauza T‑422/10 R.

Frimodt Nielsen Dehousse Collins

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 iulie 2015.

Semnături

* Limba de procedură: italiana.

1 – Sunt redate numai punctele din prezenta hotărâre a căror publicare este considerată utilă de către Tribunal.