Cauza T‑20/14
Huynh Duong Vi Nguyen
împotriva
Parlamentului European
și
Consiliului Uniunii Europene
„Acțiune în anulare – Reforma Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii – Regim mai puțin favorabil în materie de plată forfetară a cheltuielilor de călătorie și de majorare a concediului anual cu zile suplimentare de concediu aferente duratei călătoriei – Lipsa afectării individuale – Răspundere extracontractuală – Legătură de cauzalitate – Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”
Sumar – Ordonanța Tribunalului (Camera a opta) din 11 noiembrie 2014
1. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Act normativ – Regulament care modifică statutul funcționarilor în domeniul rambursării cheltuielilor de călătorie și al concediului aferent duratei călătoriei – Acțiune a unui funcționar întemeiată pe dreptul de a participa la procedurile de modificare a statutului și pe apartenența la un cerc restrâns de funcționari pe care îi afectează actul – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE și art. 336 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 27 și 28; Statutul funcționarilor, art. 10; anexa V, art. 7; anexa VII, art. 8; Regulamentul nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului)
2. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare individuală – Sarcina probei care îi revine reclamantului
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Acțiune a unui funcționar al Uniunii împotriva unui regulament de modificare a statutului funcționarilor – Relevanță în privința examinării condiției afectării individuale a condițiilor de admisibilitate a unei acțiuni ipotetice îndreptate împotriva deciziilor administrației de punere în aplicare a modificărilor – Lipsă
(art. 256 TFUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE și art. 270 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 1; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
4. Acțiune în anulare – Persoane fizice și juridice – Acte care le privesc direct și individual – Condiții care prezintă un caracter cumulativ – Inadmisibilitatea unei acțiuni în cazul în care lipsește fie și una singură dintre aceste condiții
(art. 263 al patrulea paragraf TFUE)
5. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Condiții cumulative – Obligația instanței de a le examina într‑o ordine determinată – Inexistență – Inexistența uneia dintre aceste condiții – Respingerea în întregime a acțiunii în despăgubire
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
6. Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu suferit ca urmare a adoptării pretins ilegale de către Parlament și Consiliu a unui regulament de modificare a statutului funcționarilor – Lipsa unei legături de cauzalitate directe între prejudiciu și dispozițiile atacate
(art. 340 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1023/2013)
1. În ceea ce privește o acțiune formulată de un funcționar al Uniunii împotriva Regulamentului nr. 1023/2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, adoptat în temeiul articolului 336 TFUE, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, dispozițiile atacate intră în categoria actelor cu aplicabilitate generală, de natură legislativă, în privința cărora articolul 263 al patrulea paragraf TFUE subordonează admisibilitatea acțiunilor în anulare respectării condițiilor privind afectarea directă și individuală.
În această privință, condiția afectării individuale nu poate fi întemeiată pe articolele 27 și 28 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, faptul că o persoană intervine, într‑un mod sau în altul, în procesul care conduce la adoptarea unui act al Uniunii nu este de natură să individualizeze această persoană în ceea ce privește actul în discuție decât atunci când reglementarea Uniunii aplicabilă îi acordă anumite garanții procedurale. Or, în lipsa unei dispoziții exprese în sens contrar, nici procesul de elaborare a actelor cu aplicabilitate generală, nici actele înseși nu impun, în temeiul principiilor generale ale dreptului Uniunii, cum este dreptul de a fi ascultat, participarea persoanelor afectate, întrucât interesele acestora se consideră a fi reprezentate de organismele politice în sarcina cărora intră adoptarea actelor respective. În această privință, trebuie să se constate că niciun drept procedural nu este prevăzut cu titlu individual în favoarea membrilor personalului instituțiilor Uniunii, nici prin articolul 336 TFUE, nici prin articolul 10 din statut, nici măcar prin articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În plus, deși este adevărat că un act poate să privească în mod individual o persoană pentru că ea face parte dintr‑un cerc restrâns de operatori economici atunci când actul respectiv modifică drepturile dobândite de această persoană anterior adoptării actului, trebuie să se constate că, chiar presupunând că reclamanta aparține unui cerc de funcționari pentru care dispozițiile atacate din Regulamentul nr. 1023/2013 ar avea ca efect să le priveze de beneficiul rambursării cheltuielilor de călătorie și a concediului aferent duratei călătoriei, această împrejurare nu rezultă din suprimarea unui drept dobândit numai de acești funcționari. Or, nu exista un drept dobândit în acest sens, din moment ce, după cum rezultă din articolul 7 din anexa V la statutul aplicabil până la 31 decembrie 2013 și din articolul 8 din anexa VII la același statut, dreptul de a beneficia de cheltuielile de călătorie și de concediul aferent duratei călătoriei, independent de indemnizația de expatriere și de reședință în afara țării de origine, era, în fond, un drept pentru toți funcționarii Uniunii. În această privință, dacă alegerea Parlamentului și a Consiliului de a lega, prin efectul dispozițiilor Regulamentului nr. 1023/2013, beneficiul acestor drepturi de cel la indemnizația de expatriere și de reședință în afara țării de origine are consecința de a o priva pe reclamantă de drepturile respective, ca urmare a situației juridice și de fapt în care se găsește în prezent, asemenea altor funcționari, nu este exclus, pe de altă parte, ca alți funcționari să se găsească, pe viitor, într‑o situație analogă cu a acesteia.
Pe de altă parte, posibilitatea de a determina, în momentul adoptării măsurii contestate, cu mai multă sau mai puțină precizie numărul sau chiar identitatea subiecților de drept cărora li se aplică o măsură nu presupune nicidecum că acești subiecți trebuie să fie considerați ca fiind vizați în mod individual de această măsură, atât timp cât este cert că această aplicare se realizează în temeiul unei situații obiective de drept sau de fapt definite de actul în cauză.
(a se vedea punctele 25, 31, 32, 37, 41 și 45-48)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 43 și 44)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 52 și 53)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 55)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 60 și 61)
6. În cadrul angajării responsabilității extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, condiția referitoare la existența unei legături de cauzalitate impune existența unei legături certe de la cauză la efect între fapta ilicită săvârșită de instituția în cauză și prejudiciul invocat, legătură a cărei probă este în sarcina reclamantei. În plus, prejudiciul invocat trebuie să decurgă într‑un mod suficient de direct din comportamentul reproșat, acesta din urmă trebuind să constituie cauza determinantă a prejudiciului.
În ceea ce privește o acțiune a unui funcționar împotriva dispozițiilor Regulamentului nr. 1023/2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în domeniul rambursării cheltuielilor de călătorie și al concediului aferent duratei călătoriei, a căror nelegalitate o invocă și care generează un prejudiciu pe care pretinde că l‑a suferit, trebuie constatat că nu există o legătură directă și certă între dispozițiile menționate și prejudiciul invocat. Astfel, acestea din urmă pot decurge, eventual, numai dintr‑o decizie a instituției căreia îi aparține reclamanta de a‑i acorda un număr de zile de concediu, cu titlu de concediu aferent duratei călătoriei, mai mic decât cel care îi era acordat sub imperiul statutului aplicabil anterior și de a‑i refuza rambursarea cheltuielilor anuale de călătorie, în aplicarea dispozițiilor respective.
(a se vedea punctele 62-64)