Cauza T‑211/05

Republica Italiană

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Ajutoare de stat – Schemă de ajutoare pusă în aplicare de autoritățile italiene în favoarea întreprinderilor cotate recent la bursă – Decizie prin care se declară ajutorul incompatibil cu piața comună și prin care se dispune recuperarea acestuia – Obligația de motivare – Caracter selectiv – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Atingere adusă concurenței”

Sumarul hotărârii

1.      Ajutoare acordate de state – Examinarea de către Comisie – Fază preliminară și fază contradictorie – Compatibilitatea unui ajutor cu piața comună – Dificultăți de apreciere – Obligația Comisiei de a iniția procedura contradictorie – Obligația de a discuta în prealabil măsura de ajutor cu statul membru vizat și de a examina situația în lumina elementelor furnizate de acesta

[art. 87 alin. (1) CE și art. 88 alin. (2) și (3) CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 4 alin. (4)]

2.      Drept comunitar – Principii – Dreptul la apărare – Aplicare în cazul procedurilor administrative inițiate de Comisie – Examinarea proiectelor de ajutoare

[art. 88 alin. (3) CE]

3.      Ajutoare acordate de state – Examinarea de către Comisie – Decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE – Obligația de motivare

[art. 88 alin. (2) CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 6 alin. (1)]

4.      Ajutoare acordate de state – Decizie a Comisiei prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața comună – Obligația de motivare

[art. 88 alin. (2) CE și art. 253 CE]

5.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracterul selectiv al măsurii – Măsură constând într‑o facilitate fiscală aplicabilă întreprinderilor nou cotate la bursă – Includere – Justificare prin natura și economia generală a sistemului fiscal național – Sarcină a probei ce revine statului membru vizat

[art. 87 alin. (1) CE]

6.      Ajutoare acordate de state – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Atingere adusă concurenței – Ajutor de importanță redusă într‑un sector care se caracterizează printr‑o concurență puternică

[art. 87 alin. (1) CE]

7.      Ajutoare acordate de state – Interzicere – Derogări – Ajutoare care pot beneficia de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE

[art. 87 alin. (3) lit. (c) CE]

1.      În cadrul procedurii de verificare a ajutoarelor de stat, prevăzută la articolul 88 CE, trebuie să se distingă, pe de o parte, faza preliminară a investigării ajutoarelor instituită prin alineatul (3) al acestui articol, al cărei obiect este numai acela de a permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea parțială sau totală a ajutorului respectiv cu piața comună, și, pe de altă parte, faza oficială de investigare, prevăzută la alineatul (2) al aceluiași articol. Numai în cadrul acestei ultime faze, care este destinată să permită Comisiei să obțină informații complete cu privire la toate datele cazului, Tratatul CE prevede obligația Comisiei de a solicita părților interesate să își prezinte observațiile. Conform articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE, Comisia este obligată să inițieze procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE în cazul în care o primă examinare nu i‑a permis să înlăture dificultățile ridicate de aspectul dacă o măsură de stat care face obiectul controlului său constituie un ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE cel puțin în cazul în care, cu ocazia acestei prime examinări, nu și‑a putut forma convingerea că măsura vizată, presupunând că ar constitui un ajutor, este, indiferent de situație, compatibilă cu piața comună.

Ținând seama de consecințele juridice ale unei decizii de deschidere a procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, calificând provizoriu ca ajutoare noi anumite măsuri, în timp ce statul membru poate să nu subscrie la această calificare, Comisia trebuie să discute în prealabil măsurile în cauză cu statul membru vizat, pentru ca acesta să aibă ocazia să îi precizeze, dacă este cazul, că, în opinia sa, măsurile respective nu constituie ajutoare sau că reprezintă ajutoare existente.

(a se vedea punctele 35-37)

2.      În cadrul unei proceduri preliminare de investigare, respectarea dreptului la apărare impune ca statul membru să poată să își facă cunoscut în mod util punctul de vedere asupra elementelor pe care Comisia și‑a întemeiat aprecierea. Totuși, pentru ca o încălcare a dreptului la apărare în cursul acestei faze să determine anularea deciziei finale, trebuie ca, în lipsa acestei nereguli, procedura să fi putut avea un rezultat diferit. În această privință, sarcina probei revine statului membru în cauză, întrucât orice încălcare a dreptului la apărare constituie un viciu de formă care impune invocarea de către persoana interesată a efectului negativ specific al acestei nerespectări asupra drepturilor sale subiective.

(a se vedea punctul 45)

3.      Principiul contradictorialității, care constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar ce face parte în special din dreptul la apărare, impune ca, în cursul procedurii administrative, să i se fi oferit persoanei în cauză posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității, a motivelor și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei încălcări a Tratatului CE. Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE, „decizia de a deschide procedura oficială de investigare sintetizează elementele relevante de fapt și de drept, include o evaluare preliminară a Comisiei cu privire la caracterul de ajutor de stat al măsurii propuse și indică îndoielile privind compatibilitatea acesteia cu piața comună”. Această decizie de deschidere trebuie, așadar, să pună persoanele interesate în măsură să participe în mod eficient la procedura oficială de investigare în cadrul căreia vor avea posibilitatea de a‑și susține argumentele. În acest scop, este suficient ca persoanele interesate să cunoască raționamentul care a determinat Comisia să considere în mod provizoriu că măsura respectivă poate constitui un ajutor nou incompatibil cu piața comună.

Nu există o obligație a Comisiei de a informa despre poziția sa statul membru în cauză înainte de a adopta decizia sa, din moment ce statul membru a fost pus în întârziere să își prezinte observațiile.

(a se vedea punctele 53, 54 și 58)

4.      Întinderea obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea, pe de o parte, instanței comunitare să își exercite controlul de legalitate, iar pe de altă parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii adoptate pentru a putea să își apere drepturile și să verifice dacă decizia este temeinică. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, Comisia nu este obligată să își precizeze poziția cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de persoanele interesate. Este suficient să expună faptele și considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia deciziei.

Pe de altă parte, în prezența unei scheme de ajutoare, Comisia se poate limita să analizeze caracteristicile generale ale schemei de ajutor în cauză, fără a fi obligată să examineze fiecare caz particular de aplicare pentru a verifica dacă această schemă conține ajutoare.

Deși Comisia este obligată să evoce în motivarea deciziei cel puțin împrejurările în care a fost acordat un ajutor, atunci când acestea permit să se demonstreze că ajutorul este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să ameninţe să denatureze concurența, ea nu este obligată să efectueze o analiză economică a situației reale a piețelor vizate, a cotei de piață a întreprinderilor beneficiare ale ajutoarelor, a poziției întreprinderilor concurente și a fluxului schimburilor comerciale dintre statele membre. În plus, în cazul ajutoarelor acordate ilegal, Comisia nu este obligată să demonstreze efectul real pe care aceste ajutoare l‑au avut asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale dintre statele membre. În această situație, cerința respectivă ar determina astfel favorizarea statelor membre care plătesc ajutoare ilegale în detrimentul celor care notifică ajutoarele din stadiul de proiect.

(a se vedea punctele 68, 69, 87 și 158)

5.      Articolul 87 alineatul (1) CE impune să se determine dacă, în cadrul unui anumit regim juridic, o măsură națională este de natură să favorizeze anumite întreprinderi în raport cu altele care s‑ar afla, față de obiectivul urmărit de regimul respectiv, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă.

Această situație se regăsește în cazul unui avantaj fiscal care nu este recunoscut decât întreprinderilor ce au fost admise la cotarea unei piețe reglementate în cursul scurtei perioade de aplicare a unei scheme de ajutoare, în timp ce orice altă întreprindere este exclusă de la beneficiile acestei scheme, fie că sunt societățile deja cotate sau cele care nu îndeplinesc și nu pot îndeplini condițiile necesare pentru a fi cotate în cursul perioadei vizate de schema de ajutoare.

În ceea ce privește o eventuală justificare a măsurilor în cauză prin natura și economia generală a sistemului fiscal național, în cazul în care o astfel de diferențiere este întemeiată pe alte obiective decât cele urmărite de sistemul general, se consideră că măsura în cauză îndeplinește în principiu condiția selectivității prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE. Revine statului membru care a introdus o astfel de diferențiere între întreprinderi în materie de sarcini fiscale obligația de a demonstra că aceasta se justifică prin natura și economia sistemului în cauză.

(a se vedea punctele 119, 120 și 125)

6.      Articolul 87 alineatul (1) CE interzice ajutoarele care afectează schimburile comerciale dintre statele membre și denaturează sau ameninţă să denatureze concurența. În cadrul aprecierii asupra acestor două condiții, Comisia nu este obligată să demonstreze impactul real al ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci numai să analizeze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența.

Chiar un ajutor de o importanță relativ redusă este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre atunci când sectoarele în care operează întreprinderile beneficiare se caracterizează printr‑o concurență puternică.

Pe de altă parte, din moment ce o autoritate publică favorizează o întreprindere care își desfășoară activitatea într‑un sector caracterizat printr‑o concurență intensă, acordându‑i un ajutor, există o denaturare a concurenței sau un risc de denaturare a acesteia. În cazul în care avantajul este redus, concurența este denaturată într‑o măsură redusă, dar este totuși denaturată. Or, interdicția prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE se aplică oricărui ajutor care denaturează sau ameninţă să denatureze concurența, indiferent de valoarea acestuia, în măsura în care afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(a se vedea punctele 151, 152, 154 și 155)

7.      Legalitatea unei decizii a Comisiei prin care se constată că un ajutor nou nu îndeplinește condițiile de aplicare a acestei derogări trebuie apreciată numai în cadrul articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, iar nu în funcție de o practică decizională anterioară a Comisiei.

Ajutoarele pentru funcționare nu intră în principiu în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (3) CE, întrucât denaturează condițiile de concurență în sectoarele în care sunt acordate, fără a fi totuși capabile, prin însăși natura lor, să atingă unul dintre obiectivele stabilite prin această dispoziție.

(a se vedea punctele 170 și 173)