HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

17 decembrie 2015(*)

„Ajutoare de stat – Ajutoare puse în aplicare de Franța în favoarea Sernam SCS – Ajutoare pentru restructurare și recapitalizare, garanții și ștergerea datoriilor Sernam față de SNCF – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața internă – Aplicare abuzivă a ajutorului – Recuperare – Continuitate economică – Criteriul investitorului privat”

În cauza T‑242/12,

Société nationale des chemins de fer français (SNCF), cu sediul în Paris (Franța), reprezentată de P. Beurier, de O. Billard și de V. Landes, avocați,

reclamantă,

susținută de

Republica Franceză, reprezentată inițial de D. Colas și de J. Gstalter, ulterior de D. Colas și de J. Rossi și în final de D. Colas și de J. Bousin, în calitate de agenți,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de T. Maxian Rusche și de B. Stromsky, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Mory SA, în lichidare, cu sediul în Pantin (Franța),

și

Mory Team, în lichidare, cu sediul în Pantin,

reprezentate de B. Vatier și de F. Loubières, avocați,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2012/398/UE a Comisiei din 9 martie 2012 privind ajutorul de stat SA. 12522 (C 37/08) – Franța – Punerea în aplicare a [D]eciziei Sernam 2 (JO L 195, p. 19),

TRIBUNALUL (Camera a șaptea),

compus din domnul M. van der Woude, președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka și domnul I. Ulloa Rubio (raportor), judecători,

grefier: doamna S. Bukšek Tomac, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 12 februarie 2015,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1.     Cu privire la reclamantă și la Sernam în perioada faptelor

1        După ce a fost constituită, în anul 1938, cu statutul unei societăți pe acțiuni, Société nationale des chemins de fer (SNCF) (denumită în continuare „SNCF” sau „reclamanta”) a devenit o întreprindere publică industrială și comercială (ÎPIC) începând cu 1 ianuarie 1983, în temeiul Legii 82‑1153 din 30 decembrie 1982 de orientare a transporturilor interne. Întregul capital (constituit printr‑o contribuție de la buget, iar nu prin aport de acțiuni) aparține statului.

2        De la constituirea sa, în anul 1970, de către reclamantă ca serviciu intern al acesteia, activitățile întreprinderii Sernam constau în activități de mesagerie și de transport expres de colete și de paleți.

3        În anul 1993, o reorganizare s‑a finalizat cu constituirea Sernam Domaine și a filialei Sernam Transport SA. Sernam Domaine a rămas serviciu intern al SNCF, în timp ce Sernam Transport a fost constituită ca filială deținută integral de SNCF și care, la rândul său, deținea 24 de filiale prin intermediul cărora își desfășura activitățile de transport rutier.

4        La 1 februarie 2000, Sernam Domaine a fost transformată într‑o nouă societate în comandită simplă, Sernam SCS, având personalitate juridică și fiind filială deținută integral de SNCF. Sernam SCS deținea printre altele titluri de participare la Sernam Transport, devenită filiala sa deținută integral.

5        În luna decembrie 2001, Sernam SCS a devenit Sernam SA. În anul 2005, Sernam avea 10 filiale operaționale, precum și o societate de servicii de transport rutier, denumită Sernam Transport Route (fostă Sernam Transport).

2.     Cu privire la Decizia Sernam 1

6        Prin Decizia NN 122/00 (ex N 140/00) din 23 mai 2001 (denumită în continuare „Decizia Sernam 1”), Comisia Comunităților Europene a considerat că măsurile de asistență comercială și de reorganizare a Sernam SCS puse în aplicare de reclamantă și care trebuiau să fie efectuate în intervalul cuprins între începutul anului 2001 și sfârșitul anului 2004 constituiau ajutoare de stat compatibile cu Tratatul CE. Cuantumul total al acestora a fost de 503 milioane de euro. De asemenea, Comisia „a regretat că [Republica Franceză] a pus în aplicare ajutorul în discuție, cu încălcarea articolului 88 alineatul (3) din tratat”.

7        Ajutorul de 503 milioane de euro a fost autorizat în special pe baza unui angajament al Republicii Franceze ca întreprinderea să facă obiectul unei vânzări. Astfel, Sernam SCS trebuia să fie preluată, la nivelul de 60 % din capitalul acesteia, de Geodis SA. Geodis ar fi trebuit să își asume în totalitate și în mod nelimitat datoriile Sernam SCS și să acopere cheltuielile de restructurare suplimentare, în valoare de 67 de milioane de euro. La rândul său, Sernam SCS se angaja să își reducă numărul centrelor de exploatare de la 107 la 72 în perioada 1999-2004, să își reducă cifra de afaceri cu 18 %, să își reducă efectivele de personal și să pună în aplicare restructurarea cu bugetul menționat și în termenul acordat.

3.     Cu privire la Decizia Sernam 2

8        Prin scrisoarea din 17 iunie 2002, autoritățile franceze au informat Comisia că ajutoarele autorizate prin Decizia Sernam 1 fuseseră puse în aplicare în condiții diferite de cele pe baza cărora Comisia adoptase decizia.

9        Prin scrisoarea din 30 aprilie 2003, Comisia a informat Republica Franceză cu privire la decizia de a deschide împotriva acestor ajutoare procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE [decizie intitulată „Ajutoare de stat – Franța – Invitație de a prezenta observații în temeiul articolului 88 alineatul (2) din Tratatul CE privind ajutorul C 32/03 (ex NN 122/2000) – Sernam 2: Revizuirea ajutoarelor pentru restructurare”, JO C 182, p. 2].

10      Comisia a efectuat o nouă analiză a întregului dosar pe baza unui plan complet de restructurare, actualizat și care reflecta noile circumstanțe Comisia a analizat împrejurările noi pentru a constata în ce măsură acestea erau sau nu erau conforme cu Decizia Sernam 1 și a verificat în ce măsură noua situație de fapt existentă la data deciziei, în ansamblu, era – prin comparație cu Decizia Sernam 1 –compatibilă cu Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (JO 1999, C 288, p. 2), în special în raport cu principiul ajutorului unic.

11      Prin Decizia 2006/367/CE din 20 octombrie 2004 privind ajutorul de stat pus în aplicare parțial de Franța în favoarea întreprinderii Sernam (JO 2006, L 140, p. 1, denumită în continuare „Decizia Sernam 2”), Comisia a concluzionat că Decizia Sernam 1 nu a fost respectată, fapt ce reprezenta un ajutor abuziv în sensul articolului 1 litera (g) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) și al punctului 43 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate.

12      Cu toate acestea, Comisia a constatat că autoritățile franceze realizaseră mai multe dintre obiectivele lor în conformitate cu Decizia Sernam 1 și că ajutorul examinat îndeplinea criteriile de modificare a planului de restructurare prevăzute la punctul 3.2.4 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate. Comisia a confirmat, așadar, că ajutorul autorizat prin Decizia Sernam 1, în valoare de 503 milioane de euro, era compatibil cu piața comună, cu respectarea unor condiții noi.

13      Comisia a constatat de asemenea că un ajutor suplimentar în cuantum de 41 de milioane de euro, plătit Sernam de reclamantă și consecință directă a aplicării abuzive a ajutorului autorizat prin Decizia Sernam 1, trebuia să fie declarat incompatibil cu piața comună și recuperat, împreună cu dobânzile aferente.

14      Partea dispozitivă finală a Deciziei Sernam 2 are următorul cuprins:

„Articolul 1

(1)      Ajutorul de stat în favoarea societății Sernam autorizat în luna mai 2001, în valoare de 503 milioane de euro, este compatibil cu piața comună în condițiile prevăzute la articolele 3 și 4.

(2)      Ajutorul de stat pus în aplicare de [Republica Franceză] în favoarea societății Sernam, în valoare de 41 de milioane de euro, este incompatibil cu piața comună.

Articolul 2

(1)      [Republica Franceză] ia toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiar ajutorul prevăzut la articolul 1 alineatul (2) și pus deja la dispoziția acestuia în mod nelegal.

(2)      Recuperarea are loc fără întârziere conform procedurilor de drept național, în măsura în care acestea permit executarea imediată și efectivă a prezentei decizii. Ajutoarele care urmează a fi recuperate sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până la data recuperării lor efective. Dobânzile se calculează pe baza ratei de referință utilizate pentru calculul echivalentului‑subvenție din cadrul ajutoarelor regionale.

Articolul 3

(1)      Sub rezerva alineatului (2), trebuie îndeplinite următoarele condiții:

(a)      Sernam va putea să desfășoare numai activitățile sale de mesagerie pe cale ferată, în conformitate cu conceptul privind Train Bloc Express («TBE»). În acest sens, SNCF garantează punerea la dispoziția oricărui alt operator care solicită acest lucru a unor condiții identice cu cele acordate societății Sernam pentru dezvoltarea transportului feroviar de mărfuri «TBE».

(b)      În schimb, Sernam va trebui să înlocuiască integral, în cursul următorilor doi ani începând cu data notificării prezentei decizii, mijloacele proprii și serviciile de transport rutier cu mijloacele și serviciile de transport rutier aparținând uneia sau mai multor întreprinderi independente de SNCF din punct de vedere juridic și economic și selecționate în urma unei proceduri deschise, transparente și nediscriminatorii.

«Mijloace proprii și servicii de transport rutier» ale Sernam înseamnă ansamblul mijloacelor rutiere – respectiv vehiculele de transport rutier – aflate în proprietatea societății Sernam sau deținute în baza unui contract de leasing/de închiriere.

Întreprinderile care vor prelua activitățile rutiere ale societății Sernam vor trebui să asigure ansamblul serviciilor de transport rutier din resurse proprii.

(2)      În cazul în care Sernam își vinde activele în bloc, până la 30 iunie 2005, la prețul pieței, unei societăți independente din punct de vedere juridic de SNCF, pe baza unei proceduri transparente și deschise, condițiile de la alineatul (1) nu se aplică.

Articolul 4

Orice vânzare parțială sau integrală a Sernam trebuie efectuată la prețul pieței și printr‑o procedură transparentă și deschisă pentru toți concurenții. În aceste condiții, rambursarea ajutorului în valoare de 41 milioane de euro va reveni societății Sernam, în cazul în care aceasta continuă să existe.

[…]”

4.     Cu privire la transmiterea activelor în bloc ale Sernam către Financière Sernam și evenimentele ulterioare

15      În urma Deciziei Sernam 2, autoritățile franceze au efectuat o vizită la Comisie la 24 noiembrie 2004 și i‑au transmis o scrisoare oficială la 21 decembrie 2004 pentru a o informa cu privire la opțiunea de vânzare a activelor în bloc ale Sernam, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

16      Reclamanta a organizat o cerere de ofertă, fiind asistată de o bancă (denumită în continuare „banca X”). Au fost contactate 34 de grupuri.

17      Conform autorităților franceze, situația economică a Sernam nu a permis obținerea unor propuneri de evaluare pozitivă a activelor. Toate ofertele depuse în cadrul acestei proceduri au prezentat în concluzie o valoare extrem de negativă:

–        candidatul nr. 1 (ofertă preliminară): ‐ 120 de milioane de euro;

–        candidatul nr. 2 (ofertă preliminară): ‐ 90,4 milioane de euro;

–        candidatul nr. 3 (ofertă preliminară): ‐ 90,4 milioane de euro;

–        candidatul nr. 4 (ofertă neangajantă în etapa a doua): ‐ 65,2 milioane de euro;

–        candidatul nr. 5 (ofertă neangajantă în etapa a doua): ‐ 56,4 milioane de euro.

18      Nu a fost depusă nicio ofertă fermă. Cu toate acestea, doi ofertanți, candidatul nr. 4 și candidatul nr. 5, acesta din urmă fiind asociat cu echipa de conducere a Sernam, au exprimat un interes sporit la finalizarea celei a doua etape. Decizia luată a fost aceea de continuare a discuțiilor numai cu consorțiul format din candidatul nr. 5 asociat cu echipa de conducere a Sernam (denumit în continuare „consorțiul”).

19      Candidatul nr. 5 a înștiințat verbal reclamanta, la 15 iunie 2005, cu privire la incapacitatea sa de a depune o ofertă de preluare, chiar condițională, înainte de 30 iunie 2005.

20      Echipa de conducere a Sernam, prin intermediul unei societăți care trebuia să fie constituită și denumită mai întâi Bidco, iar apoi Financière Sernam, a decis, în aceste condiții, să facă o ofertă de preluare autonomă, transmisă reclamantei la 30 iunie 2005 și acceptată, în principiu, în aceeași zi de direcția generală a reclamantei.

21      Protocolul de înțelegere care a fost convenit între reclamantă, Sernam, SAS Sernam Xpress (una dintre cele 10 filiale deținute integral de Sernam, constituită în anul 2002) și conducerea viitoarei societăți Financière Sernam a fost semnat la data de 21 iulie 2005 (denumit în continuare „protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005”).

22      Procesul de cesiune a avut loc în patru etape:

–        reclamanta a recapitalizat Sernam, filiala pe care o deținea integral, cu suma de 57 de milioane de euro;

–        Sernam a efectuat ulterior, în favoarea filialei sale deținute integral Sernam Xpress, un aport parțial de active (denumit în continuare „aportul”), supus regimului divizării prevăzut la articolele L 236‑16-L 236‑21 din Codul comercial francez, în schimbul căruia Sernam a primit o parte din Sernam Xpress având o valoare nominală de 100 de euro (întrucât remunerarea unui aport parțial de active se face sub formă de titluri de participare). Acest aport a privit toate elementele de activ, inclusiv suma de 57 de milioane de euro provenită din recapitalizare, și de pasiv ale Sernam, cu excepția unor pasive financiare care au reprezentat o sumă globală de 38,5 milioane de euro (denumite în continuare, împreună, „pasivele financiare”) și care cuprindeau:

–        datoria aferentă împrumutului de capital contractat de Sernam cu grupul SNCF la 21 decembrie 2001;

–        elementele de activ și de pasiv aferente rezilierii contractului „IBM – GPS”;

–        imediat după realizarea aportului, Sernam Xpress a efectuat o majorare de capital de 2 milioane de euro, care a fost subscrisă în totalitate de reclamantă. În urma acestei operațiuni, reclamanta a deținut majoritatea părților sociale ale Sernam Xpress;

–        Sernam și reclamanta i‑au cedat ulterior Financière Sernam, în schimbul sumei de 2 milioane de euro, toate părțile sociale deținute la Sernam Xpress, reprezentând capitalul total al acesteia din urmă.

23      În plus, au fost prevăzute un mecanism de suplimentare a prețului în cazul unui transfer ulterior către un terț, în totalitate sau în parte, al capitalului sau al activelor societății cedate și o clauză rezolutorie în cazul unei decizii negative a Comisiei în termen de cinci ani de la încheierea protocolului de înțelegere din 21 iulie 2005.

24      Cu ocazia cesiunii, reclamanta a acordat și garanții.

25      Acordul privind aportul parțial de active dintre Sernam și Sernam Xpress este datat 14 septembrie 2005. Financière Sernam a fost înregistrată în registrul comerțului la 14 octombrie 2005.

26      Diferitele operațiuni ale procesului de cesiune, descrise la punctul 22 de mai sus, au avut loc în aceeași zi, 17 octombrie 2005, dată denumită „closing”.

27      La 15 decembrie 2005, Sernam SA a intrat în lichidare judiciară. Suma de 41 de milioane de euro care urma să fie rambursată reclamantei în temeiul Deciziei Sernam 2 a fost înregistrată la pasivul acestei lichidări, ca și suma de 38,5 milioane de euro de pasive financiare excluse de la aport (a se vedea punctul 22 a doua liniuță de mai sus).

28      În cursul anului 2006, un fond de investiții a dobândit 51,8 % din capitalul Sernam Xpress.

29      În luna mai 2011, Sernam Xpress a adus marca Sernam ca aport la filiala sa operațională, Sernam Services.

30      La 30 iunie 2011, Sernam Xpress a fost dizolvată, iar Financière Sernam, asociat unic, a absorbit patrimoniul acesteia (operațiune denumită „transmitere universală a patrimoniului”).

31      La data deciziei atacate, grupul Sernam era constituit din Financière Sernam și din filialele fostei Sernam Xpress: Sernam Services și Aster (denumită anterior Sernam Transport Route).

32      La 31 ianuarie 2012 a fost inițiată o procedură de administrare judiciară a Financière Sernam și a Sernam Services. La 3 februarie 2011, filiala Aster a intrat în lichidare, urmând ca temporar să își continue activitatea.

33      Considerând că planul de continuare a grupului Sernam nu părea credibil, administratorul judiciar desemnat a inițiat o procedură de identificare a unor candidați în vederea preluării.

5.     Cu privire la procedura care s‑a finalizat prin adoptarea deciziei atacate

34      Încă din 24 iunie 2005, o primă persoană a formulat plângere (denumită în continuare „prima persoană care a formulat plângere”), denunțând Comisiei aplicarea incorectă a Deciziei Sernam 2.

35      La 22 februarie 2006, prima persoană care a formulat plângere a introdus împotriva Comisiei o acțiune pentru constatarea abținerii de a acționa.

36      Prin scrisorile din 10 aprilie 2006 și din 23 aprilie 2007, Comisia a fost sesizată cu o altă plângere, formulată de o a doua parte interesată (denumită în continuare „a doua persoană care a formulat plângere”).

37      Cele două persoane care au formulat plângere au considerat, în esență, că Decizia Sernam 2 fusese aplicată în mod abuziv.

38      Prin Decizia din 16 iulie 2008, intitulată „Ajutor de stat – Franța – Ajutor de stat C 37/08 – Aplicarea deciziei Sernam 2 – Invitație de a prezenta observații în temeiul articolului [108 alineatul (2) TFUE]” (JO 2009, C 4, p. 5, denumită în continuare „decizia de deschidere”), Comisia a deschis procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE.

39      La 29 aprilie 2009, Tribunalul a constatat că nu era necesar să se pronunțe cu privire la acțiunea în constatarea abținerii de a acționa, formulată împotriva Comisiei de prima persoană care a formulat plângere (Ordonanța din 29 aprilie 2009, HALTE/Comisia, T‑58/06, EU:T:2009:125).

40      La 9 martie 2012, Comisia a adoptat Decizia 2012/398/UE privind ajutorul de stat SA. 12522 (C 37/08) – Franța – Punerea în aplicare a [D]eciziei Sernam 2 (JO L 195, p. 19, denumită în continuare „decizia atacată”). Aceasta a fost transmisă autorităților franceze la 10 martie 2012. Autoritățile franceze au transmis‑o reclamantei la 26 martie 2012.

6.     Decizia atacată

41      Cu titlu introductiv, Comisia a arătat că procedura a fost deschisă în temeiul articolului 16 din Regulamentul nr. 659/1999 întrucât avea informații potrivit cărora Republica Franceză pusese în aplicare în mod abuziv ajutorul autorizat în condițiile prevăzute în Decizia Sernam 2, și aceasta după o punere în aplicare abuzivă a ajutorului autorizat, dar supus de asemenea unor condiții, prin Decizia Sernam 1.

 Cu privire la punerea în aplicare abuzivă a ajutorului de stat autorizat prin Decizia Sernam 2

42      Comisia a apreciat că, întrucât autoritățile franceze au confirmat că nu fuseseră respectate condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2, se putea limita să verifice dacă Republica Franceză a respectat condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

43      Comisia a considerat că nu fuseseră respectate numeroase cerințe prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

44      În primul rând, la punctul 3.2.1 din decizia atacată, Comisia a considerat că la 30 iunie 2005 nu fusese realizat transferul activităților.

45      În al doilea rând, la punctul 3.2.2 din decizia atacată, Comisia a apreciat că, întrucât prețul era negativ, transferul activităților nu constituia o vânzare și că, tot pentru acest motiv, articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu fusese respectat.

46      În al treilea rând, la punctul 3.2.3 din decizia atacată, Comisia a considerat că transferul activităților nu constituia o vânzare de active, ci un transfer al Sernam (active și pasive) în integralitate, deoarece, pe de o parte, transferul consta într‑un transfer în bloc al activelor și al pasivelor în cadrul unui grup, urmat de o vânzare a acțiunilor (share deal) filialei care le primise [considerentele (108)-(112) ale deciziei atacate], și, pe de altă parte, transferul nu se limitase la active, ci cuprindea Sernam în integralitate (active și pasive) [considerentele (113)-(116) ale deciziei atacate].

47      În al patrulea rând, la punctul 3.2.4 din decizia atacată, Comisia a apreciat că transferul nu se limitase la activele care erau deținute de Sernam la momentul Deciziei Sernam 2, ci că recapitalizarea cu o sumă netă de 57 de milioane de euro constituia o suplimentare de active care nu era autorizată la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

48      În al cincilea rând, la punctul 3.2.5 din decizia atacată, Comisia a apreciat că transferul activităților nu se realizase printr‑o procedură transparentă și deschisă.

49      În al șaselea rând, la punctul 3.2.6 din decizia atacată, Comisia a apreciat că finalitatea vânzării de active nu fusese respectată.

50      În concluzie, Comisia a considerat că articolul 3 din decizia Sernam 2 nu fusese respectat și că, în consecință, ajutorul de 503 milioane de euro fusese pus în aplicare în mod abuziv.

51      Comisia a considerat că, întrucât fusese utilizat de beneficiar cu încălcarea Deciziei Sernam 2, ajutorul de 503 milioane de euro nu era compatibil cu piața internă pe baza Deciziei Sernam 2. Comisia a considerat că, întrucât Republica Franceză nu a invocat niciun motiv de compatibilitate, acest ajutor era incompatibil și trebuia să fie recuperat împreună cu dobânzile aferente de la data punerii acestuia la dispoziția Financière Sernam și filialelor acesteia, în special Sernam Services și Aster, care, potrivit Comisiei, continuau activitatea economică care a beneficiat de ajutor, anterior desfășurată de Sernam, iar apoi de Sernam Xpress (al cărei patrimoniu fusese absorbit de Financière Sernam ca urmare a transmiterii universale a patrimoniului la 30 iunie 2011).

 Cu privire la recuperarea ajutorului de 41 de milioane de euro

52      În considerentele (132)-(151) ale deciziei atacate, Comisia a verificat dacă Republica Franceză recuperase în mod corect ajutorul de 41 de milioane de euro, declarat incompatibil în Decizia Sernam 2, prin înscrierea acestuia la pasivul lichidării Sernam și dacă se impunea, având în vedere jurisprudența Uniunii în materie de recuperare, extinderea acestei recuperări la Financière Sernam și la filialele sale, Sernam Services și Aster. Comisia a făcut trimitere în special la Hotărârea din 8 mai 2003, Italia și SIM 2 Multimedia/Comisia (C‑399/00 și C‑328/99, Rec., denumită în continuare „Hotărârea Seleco”, EU:C:2003:252), la Hotărârea din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia (C‑277/00, Rec., denumită în continuare „Hotărârea SMI”, EU:C:2004:238), și la Hotărârea din 19 octombrie 2005, CDA Datenträger Albrechts/Comisia (T‑324/00, Rec., denumită în continuare „Hotărârea CDA”, EU:T:2005:364).

53      În primul rând, în considerentele (144)-(148) ale deciziei atacate, Comisia a apreciat că transferul activităților de la Sernam la Sernam Xpress a avut drept consecință păstrarea de către Sernam Xpress a avantajului concurențial conferit de ajutorul primit deoarece a existat o continuitate economică între cele două societăți, iar transferul activităților de la Sernam la Sernam Xpress corespundea unei eludări a ordinului de recuperare impus Sernam.

54      În al doilea rând, în considerentul (149) al deciziei atacate, Comisia a amintit că, potrivit jurisprudenței, vânzarea de către un acționar unui terț de acțiuni ale unei societăți care a beneficiat de un ajutor ilegal nu afecta în niciun fel obligația de recuperare de la societatea beneficiară. În consecință, în speță, obligația rambursării ajutorului de 41 de milioane de euro revenea tot Sernam Xpress, după vânzarea părților sociale ale acesteia către Financière Sernam.

55      În al treilea rând, în considerentul (150) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că fuziunea dintre Sernam Xpress și Financière Sernam, intervenită la 30 iunie 2011, a avut ca efect transferul beneficiului conferit de ajutorul de 41 milioane de euro, și deci al obligației de recuperare, către Financière Sernam și filialele sale, în special Sernam Services și Aster, care continuau activitatea Sernam și Sernam Xpress.

 Cu privire la ajutoarele noi acordate Sernam Xpress‑Financière Sernam

56      Comisia a considerat că măsurile prevăzute de protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005 constituiau ajutoare de stat noi. Aceste măsuri sunt recapitalizarea Sernam cu suma netă de 57 de milioane de euro, efectuată de reclamantă, ștergerea a două datorii în valoare totală de 38,5 milioane de euro pe care Sernam le avea către reclamantă și patru garanții acordate de reclamantă în favoarea Sernam Xpress‑Financière Sernam.

57      Comisia a prezentat mai întâi, în considerentele (154)-(158) ale deciziei atacate, motivele pentru care decisese să nu aplice criteriul investitorului privat în economia de piață în cadrul calificării acestor măsuri în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE.

58      În primul rând, în considerentul (154) al deciziei atacate, Comisia a considerat că într‑o situație de recuperare a ajutorului nu trebuia aplicat criteriul investitorului privat.

59      În al doilea rând, în considerentul (155) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că, în articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, vânzarea activelor era echivalentul măsurilor compensatorii impuse la articolul 3 alineatul (1) din decizia menționată. Or, potrivit punctului 40 din Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (JO 2004, C 244, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 187, denumite în continuare „Liniile directoare privind salvarea și restructurarea”), cesionarea unei activități care produce pierderi nu putea fi considerată măsură compensatorie. Comisia a menționat că prețul negativ ar arăta că era vorba despre cesionarea unei activități care produce pierderi ce nu putea fi echivalentul măsurii compensatorii și că, în speță, prețul negativ corespundea unui ajutor operațional acordat întreprinderii, care, prin urmare, nu putea reduce denaturările concurenței.

60      În ceea ce privește calificarea drept ajutor de stat, în considerentul (159) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că măsurile fuseseră acordate prin intermediul resurselor unei întreprinderi publice, și anume reclamanta. Întrucât reclamanta constituia un organism de drept public, o ÎPIC, supusă unei supravegheri foarte stricte de către stat, acordarea avantajului era imputabilă, așadar, și statului. Din cauză că Sernam Xpress și Financière Sernam desfășurau activități în transportul rutier, deschis concurenței în cadrul UE, exista riscul ca avantajul să creeze denaturări ale concurenței și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. Comisia a arătat că nu era necesar să efectueze o diferențiere între avantajele acordate Sernam Xpress și Financière Sernam, deoarece acestea fuzionaseră.

61      Întrucât Republica Franceză nu a invocat niciun argument în favoarea compatibilității acestor ajutoare cu piața internă, Comisia a concluzionat că aceste ajutoare erau incompatibile cu piața internă și că trebuiau să fie recuperate, la o valoare majorată cu dobânda aferentă.

62      Partea dispozitivă a deciziei atacate are următorul cuprins:

„Articolul 1

(1)      Ajutorul de stat în valoare de 503 milioane [de euro] acordat de [Republica Franceză] societății Sernam SCS (devenită [Sernam]) și aprobat de Comisie prin [Decizia Sernam 2] a fost utilizat în mod abuziv. Acest ajutor este incompatibil cu piața internă. De acest ajutor au beneficiat Sernam Xpress, precum și Financière Sernam și filialele acesteia, Sernam Services și Aster.

(2)      De ajutorul de stat de 41 de milioane [de euro] acordat de [Republica Franceză] societății Sernam SCS, declarat incompatibil prin [D]ecizia Sernam 2, au beneficiat, de asemenea, Sernam Xpress, Financière Sernam și filialele acesteia, în special Sernam Services și Aster.

(3)      Recapitalizarea [Sernam] cu 57 de milioane [de euro] de către SNCF, ștergerea datoriilor [Sernam] față de SNCF în valoare de 38,5 milioane [de euro] și garanțiile acordate de SNCF la momentul transferării activităților [Sernam] societății Financière Sernam, cu excepția garanției acordate lucrătorilor feroviari, reprezintă ajutoare de stat incompatibile cu piața internă.

Articolul 2

(1)      [Republica Franceză] trebuie să recupereze de la Financière Sernam și filialele ei, Sernam Services și Aster, ajutoarele vizate la articolul 1.

(2)      Sumele de recuperat sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până în momentul recuperării lor efective.

(3)      Dobânzile se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004.

Articolul 3

(1)      Recuperarea ajutorului menționat la articolul 1 este imediată și efectivă.

(2)      [Republica Franceză] asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

(3)      Atunci când pune în aplicare decizia, [Republica Franceză] poate să ia în considerare orice sume recuperate de SNCF ca urmare a lichidării [Sernam] în condițiile prezentate anterior.

Articolul 4

(1)      În termen de două luni de la data notificării prezentei decizii, [Republica Franceză] comunică următoarele informații Comisiei:

(a)      data la care fiecare ajutor a fost pus la dispoziția beneficiarului și suma totală (principalul și dobânda) care trebuie recuperată de la beneficiar în legătură cu fiecare măsură de ajutor;

(b)      o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea respectării prezentei decizii;

(c)      documentele care să demonstreze că beneficiarul a fost somat să ramburseze ajutorul.

(2)      [Republica Franceză] informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la recuperarea completă a ajutorului vizat la articolul 1. [Republica Franceză] transmite imediat, la simpla solicitare a Comisiei, orice informație referitoare la măsurile deja întreprinse și la cele prevăzute pentru a se conforma prezentei decizii. De asemenea, [Republica Franceză] furnizează informații detaliate privind sumele recuperate de la beneficiar reprezentând ajutorul și dobânzile aferente acestor sume.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.”

7.     Cu privire la faptele ulterioare deciziei atacate

63      În urma adoptării deciziei atacate, autoritățile franceze au solicitat Comisiei, la 23 martie 2012, să confirme că obligația de rambursare a ajutoarelor de stat care fusese impusă societăților din grupul Sernam prin articolul 2 din decizia atacată nu se extinde la societățile din grupul Geodis (care aparține reclamantei) și din grupul BMV, în cazul preluării de către acestea a unei părți din activele societăților Sernam în cadrul administrării lor judiciare.

64      În Decizia din 4 aprilie 2012 privind ajutorul de stat SA. 34547 (2012/N) – Franța – Preluarea activelor grupului Sernam în cadrul administrării sale judiciare (denumită în continuare „Decizia Sernam 4”), Comisia a concluzionat că nu exista o continuitate economică între grupul Sernam și cesionarii unei părți din activele acestuia din urmă, Geodis și BMV, și că nu era necesară extinderea recuperării ajutoarelor declarate ilegale și incompatibile în decizia atacată la Geodis și la BMV.

65      La 13 aprilie 2012, Financière Sernam și Sernam Services au intrat în lichidare judiciară. În aceeași zi, Geodis a depus o ofertă și a fost desemnată de tribunal de commerce de Nanterre (Tribunalul Comercial Nanterre, Franța) drept cesionar al activelor grupului Sernam.

 Procedura și concluziile părților

66      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 iunie 2012, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

67      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 18 octombrie 2012, Republica Franceză a formulat o cerere de intervenție în susținerea reclamantei. Prin Ordonanța din 26 noiembrie 2012, președintele Camerei a șasea a Tribunalului a admis această intervenție. Republica Franceză a depus memoriul în intervenție la 11 februarie 2013.

68      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 14 februarie 2013, reclamanta a solicitat depunerea la dosar a unei noi propuneri de probe. La 26 februarie 2013, președintele Camerei a șasea a depus la dosar noua propunere de probe. Comisia a depus observații cu privire la noua propunere de probe la 14 martie 2013. Republica Franceză a comunicat că nu avea observații de formulat.

69      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a șaptea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză la 23 septembrie 2013.

70      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 25 noiembrie 2013, Mory SA, Mory Team și Superga Invest au formulat cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.

71      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 29 ianuarie 2014, reclamanta a solicitat acordarea regimului de confidențialitate anumitor elemente și fragmente din actele de procedură, în ipoteza în care, în mod excepțional, ar fi admisă cererea intervenientelor de acces la toate actele de procedură. În acest scop, reclamanta a depus o versiune neconfidențială a actelor de procedură în discuție.

72      Prin Ordonanța din 23 mai 2014, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a admis intervenția Mory și a Mory Team în temeiul articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991 și a respins cererea de intervenție a Superga Invest. Decizia referitoare la cererea de acordare a regimului de confidențialitate formulată de reclamantă a fost amânată.

73      Prin scrisoarea din 23 octombrie 2014, în temeiul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, Tribunalul a adresat întrebări scrise reclamantei, Comisiei și Republicii Franceze, invitându‑le să răspundă în scris la acestea, și a invitat reclamanta și Comisia să depună anumite documente. Părțile au dat curs acestei solicitări în termenul stabilit.

74      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 17 noiembrie 2014, reclamanta a solicitat depunerea la dosar a unei a doua noi propuneri de probe. Președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a depus‑o la dosar la 21 noiembrie 2014, invitând Comisia și Republica Franceză să își prezinte observațiile cu privire la aceasta în cursul ședinței.

75      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 27 noiembrie 2014, reclamanta a prezentat observații cu privire la răspunsurile Comisiei la întrebări. Prin decizia din 3 decembrie 2014, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a decis să nu depună la dosar această scrisoare.

76      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința care s‑a desfășurat la 12 februarie 2015.

77      Reclamanta, susținută de Republica Franceză, solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

78      Comisia solicită Tribunalului:

–        declararea acțiunii ca inadmisibilă și, cu titlu subsidiar, ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

79      Mory și Mory Team solicită Tribunalului respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, cu titlu subsidiar, ca nefondată.

 În drept

80      În susținerea cererii de anulare, reclamanta invocă șase motive. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a dreptului său la apărare, în sensul că, în decizia atacată, Comisia a formulat o luare de poziție în ceea ce privește inaplicabilitatea criteriului investitorului privat care nu figura în decizia de deschidere. În această privință, Republica Franceză susține că, pentru aceleași motive, a fost încălcat și dreptul său la apărare. Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a principiului protecției încrederii legitime. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de respectare a unui termen rezonabil și a principiului securității juridice. Al patrulea motiv este întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că a considerat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam nu a respectat condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2. Al cincilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că a considerat că obligația de recuperare a ajutorului de stat de 41 de milioane de euro, declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2, fusese transferată Financière Sernam și filialelor sale. Al șaselea motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că a considerat că măsurile prevăzute în protocolul de înțelegere din 21 iulie 2015 constituiau ajutoare de stat noi în favoarea Sernam Xpress‑Financière Sernam.

81      Tribunalul consideră că trebuie examinate mai întâi ultimele trei motive și, în continuare, primele trei motive, referitoare la încălcări ale principiilor generale ale dreptului Uniunii, întrucât numeroase chestiuni invocate în cadrul acestora din urmă depind de aprecierea celui de al patrulea, a celui de al cincilea și a celui de al șaselea motiv.

1.     Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că a considerat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam nu a respectat condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2

82      Al patrulea motiv invocat de reclamantă cuprinde șase aspecte. Primul aspect este întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (97) și (98) ale deciziei atacate, a considerat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam nu fusese efectuată până la 30 iunie 2005. Al doilea aspect este întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (99)-(102) ale deciziei atacate, a apreciat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam la un preț negativ nu reprezenta o vânzare. Al treilea aspect este întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (103)-(106) ale deciziei atacate, a apreciat că operațiunea reprezenta un transfer al Sernam „în integralitate”. Al patrulea aspect este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că, în considerentul (117) al deciziei atacate, a apreciat că transferul nu se limitase la activele Sernam, ci fusese majorat cu suma de 59 de milioane de euro (sau cu suma netă de 57 de milioane de euro). Al cincilea aspect este întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (118) și (119) ale deciziei atacate, a apreciat că vânzarea activelor în bloc ale Sernam nu s‑a desfășurat prin intermediul unei proceduri transparente și deschise. Al șaselea aspect este întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (121)-(123) ale deciziei atacate, a apreciat că nu fusese respectată finalitatea unei vânzări de active.

83      În materia aplicării abuzive a ajutoarelor, din coroborarea articolului 108 alineatul (2) TFUE cu articolul 1 litera (g) din Regulamentul nr. 659/1999 și cu articolul 16 din același regulament rezultă că, în principiu, Comisia are obligația să demonstreze că toate ajutoarele sau o parte a acestora, pe care le‑a autorizat anterior în temeiul unei decizii precedente, au fost utilizate de beneficiar în mod abuziv. Astfel, în lipsa acestei demonstrări, ajutoarele ar trebui să fie considerate că sunt acoperite de decizia sa precedentă de autorizare (Hotărârea din 11 mai 2005, Saxonia Edelmetalle și ZEMAG/Comisia, T‑111/01 și T‑133/01, Rec., EU:T:2005:166, punctul 86).

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (97) și (98) ale deciziei atacate, a considerat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam nu fusese efectuată până la 30 iunie 2005

84      În primul rând, reclamanta impută Comisiei că, în considerentul (98) al deciziei atacate, aceasta a deformat textul Deciziei Sernam 2 afirmând că „transferarea activităților [Sernam] către Financière Sernam nu [se] efectua[se] până la data limită de 30 iunie 2005, astfel cum impunea condiția prevăzută prin [D]ecizia Sernam 2”. Ea susține că articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 menționa doar „vânzarea”, iar nu „transferarea” propriu‑zisă a activităților. În al doilea rând, reclamanta impută Comisiei că, în considerentul (97) al deciziei atacate, a apreciat că acceptarea de către președintele SNCF, la 30 iunie 2005, a ofertei ferme prezentate de Financière Sernam nu era suficientă, în raport cu dreptul francez, pentru încheierea vânzării. Ea susține că, în dreptul francez, acordul dintre cumpărător și vânzător cu privire la bun și la preț, indiferent de forma juridică a acestuia, permite încheierea unui act de vânzare irevocabil, chiar dacă bunul nu a fost predat, iar prețul nu a fost plătit.

85      În considerentele (97) și (98) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că, la 30 iunie 2005, conducerea reclamantei acceptase doar oferta fermă a Financière Sernam. Ea a constatat că protocolul de înțelegere care angaja toate părțile participante la tranzacție fusese totuși semnat abia la 21 iulie 2005 și că diversele operațiuni de transfer fuseseră executate abia la 17 octombrie 2005. Având în vedere aceste împrejurări, Comisia a concluzionat că transferarea activităților Sernam către Financière Sernam nu fusese efectuată până la data limită de 30 iunie 2005, astfel cum impunea condiția prevăzută în Decizia Sernam 2, și că doar acest motiv unic era suficient deja să se concluzioneze că Republica Franceză aplicase în mod abuziv ajutorul autorizat în mod condiționat prin Decizia Sernam 2.

86      Conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck, 292/82, Rec., EU:C:1983:335, punctul 12, și Hotărârea din 21 februarie 2013, RVS Levensverzekeringen, C‑243/11, Rep., EU:C:2013:85, punctul 23).

87      Reiese de asemenea dintr‑o jurisprudență constată că dispozitivul unui act nu poate fi disociat de motivarea acestuia, astfel încât trebuie să fie interpretat, dacă este necesar, luându‑se în considerare motivele care au condus la adoptarea lui (Hotărârea din 15 mai 1997, TWD/Comisia, C‑355/95 P, Rec., EU:C:1997:241, punctul 21).

88      În ceea ce privește primul argument al reclamantei, potrivit căruia Comisia ar fi deformat textul Deciziei Sernam 2, trebuie să se arate că articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 prevede cazul în care Sernam „[și‑ar] vinde activele în bloc până la 30 iunie 2005”.

89      Considerentul (217) al Deciziei Sernam 2 precizează că, „[î]n schimb, dacă Sernam ar trebui să își vândă activele «în bloc», Comisia amintește că [cele două condiții prevăzute la articolul 3 alineatul (1)], referitoare la restructurarea companiei, nu [ar fi] aplicabile, întrucât Sernam nu [ar] mai activ[a] în forma sa juridică actuală și [ar] eliber[a] cotele sale de piață în favoarea cumpărătorului independent (care [ar putea] de facto să își continue activitățile cu activele Sernam)”.

90      În consecință, astfel cum subliniază Comisia, în speță, momentul care trebuie luat în considerare pentru a aprecia dacă vânzarea a fost efectuată era în mod obligatoriu cel al transferului efectiv de active, dat fiind că obiectivul urmărit la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, interpretat în lumina considerentului (217) al acesteia, era acela de a impune Sernam să înstrăineze toate activele sale și să elibereze cotele sale de piață. O interpretare contrară și formalistă a articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 ar paraliza efectele acesteia, cu riscul ca transferul efectiv al activelor să se prelungească mult timp după încheierea „vânzării”, în sensul juridic al termenului.

91      Prin urmare, este suficient să se rețină că Comisia a constatat în mod întemeiat că diferitele operațiuni de transfer fuseseră efectuate abia în ziua denumită „closing”, la 17 octombrie 2005, și că, în consecință, nu a fost respectată data limită de 30 iunie 2005, stabilită la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

92      Așadar, trebuie să se arate că al doilea argument al reclamantei, referitor la momentul exact la care a fost încheiată „vânzarea” în raport cu dreptul francez, este inoperant.

93      Prin urmare, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (99)-(102) ale deciziei atacate, a apreciat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam la un preț negativ nu reprezenta o vânzare

94      Reclamanta, susținută de Republica Franceză, arată, în esență, că Comisia a săvârșit erori de drept și de fapt, în sensul că, în considerentele (99)-(102) ale deciziei atacate, a apreciat că articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 fusese încălcat deoarece contractul încheiat de ea cu Financière Sernam nu reprezenta o vânzare întrucât prețul era negativ.

95      Considerentul (124) al deciziei atacate, de asemenea criticat de reclamantă, privește o altă chestiune decât cea vizată în considerentele (99)-(102) ale acestei decizii, deoarece se referă la împărțirea operațiunii în două etape (aportul Sernam la Sernam Xpress, urmat de o cesiune a părților sociale ale Sernam Xpress către Financière Sernam) și la faptul că, în esență, Comisia a refuzat să accepte ca aceste operațiuni diferite, privite în ansamblu, să fie considerate echivalente unei vânzări de „active în bloc”. Întrucât considerentul (124) conține argumente analoge argumentelor din considerentele (108)-(112) ale deciziei atacate, Tribunalul apreciază că argumentele reclamantei împotriva acestor diferite considerente trebuie examinate împreună, în cadrul celui de al treilea aspect al prezentului motiv (a se vedea punctele 140-149 de mai jos).

96      În considerentele (99) și (100) ale deciziei atacate, Comisia a apreciat că o „vânzare” constă în transferul proprietății asupra unui bun în schimbul plății unui preț, acest preț trebuind să fie un preț pozitiv, și că o tranzacție prin care persoana care dorește să transmită proprietatea asupra unuia sau mai multor bunuri oferă o sumă de bani persoanei care le primește nu constituie o vânzare, ci un alt tip de contract. În considerentul (101) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că, în speță, reclamanta plătise 59 de milioane de euro, prin recapitalizarea Sernam cu 57 de milioane de euro și, respectiv, a Sernam Xpress cu 2 milioane de euro și prin acordarea unor diverse garanții în favoarea Financière Sernam. Comisia a considerat că plata de 2 milioane de euro efectuată de Financière Sernam în favoarea reclamantei și Sernam neutraliza recapitalizarea Sernam Xpress, însă nu și celelalte elemente ale tranzacției. În considerentul (102) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat că contractul încheiat între reclamantă și Financière Sernam nu constituia o vânzare și că, pentru același motiv, nici articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu fusese respectat.

97      În această privință, reclamanta, susținută de Republica Franceză, invocă în esență trei argumente.

98      În primul rând, reclamanta arată că utilizarea termenului generic „vânzare” în Decizia Sernam 2 nu avea legătură cu tipul de contract încheiat, din moment ce efectul operațiunii era cel așteptat, și anume transferul proprietății asupra activelor în bloc ale Sernam către un terț independent de reclamantă. În al doilea rând, reclamanta precizează că unele constrângeri prevăzute în dreptul francez, precum interdicția unei vânzări la un preț negativ, sunt cele care au obligat‑o să structureze operațiunea în modul în care a acționat și să recapitalizeze în prealabil Sernam, dar că prețul negativ este totuși un preț de piață, singura condiție impusă la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2. În al treilea rând, reclamanta și Republica Franceză invocă precedente care ilustrează faptul că, în practica sa decizională, Comisia a acceptat calificarea ca „vânzare” a unei cesionări de active sau de acțiuni care fusese realizată la un preț negativ.

99      Comisia contestă aceste argumente și, primo, consideră că reclamanta admite implicit că operațiunea nu este o vânzare în sensul articolului 1582 din Codul civil francez, întrucât a pus în aplicare mecanisme de eludare a interdicției unei vânzări la preț negativ, prevăzută în dreptul francez. Secundo, Comisia consideră că transferarea unor activități la un preț negativ nu are același impact economic ca vânzarea de active la un preț pozitiv, deoarece în primul caz un operator este plătit pentru a face viabile o activitate și o întreprindere care ar trebui să dispară, iar în celălalt caz, un bun care are o valoare reală, pozitivă, este cedat pentru a fi exploatat într‑un mod economic rațional. Această situație ar avea o importanță fundamentală în special în raport cu cerințele de disciplină a ajutoarelor și cu finalitatea Deciziei Sernam 2. Tertio, Comisia amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, practica decizională a Comisiei referitoare la alte cauze nu poate afecta validitatea deciziei contestate, care poate fi apreciată numai în raport cu normele obiective ale tratatului. În esență, Comisia arată în continuare că deciziile invocate de Republica Franceză și de reclamantă nu sunt aplicabile în prezenta cauză, în special fiindcă sunt ulterioare realizării operațiunii și întrucât au fost în discuție vânzări de acțiuni, în timp ce scenariul ales în speță a fost cel al unei vânzări de active.

100    În primul rând, trebuie să se observe că, pe baza unei interpretări literale a articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, s‑a prevăzut necesitatea unei „vânzări a activelor în bloc” ale Sernam și că singura cerință referitoare la preț era cea a unui preț de piață prin intermediul unei proceduri deschise și transparente.

101    Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 86 de mai sus, pentru interpretarea Deciziei Sernam 2, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea economică din care face parte.

102    În consecință, Comisia nu se poate întemeia numai pe noțiuni sau pe forme juridice pentru a deduce din acestea că nu au fost respectate condițiile de compatibilitate a unui ajutor pentru restructurare impuse în una dintre deciziile sale. Mai mult, trebuie să se arate că noțiunea juridică de vânzare este o noțiune proprie dreptului fiecărui stat membru.

103    Așadar, reclamanta subliniază în mod întemeiat că dreptul ajutoarelor de stat nu privește formele juridice pe care le pot avea tranzacțiile, ci realitatea lor economică.

104    În consecință, argumentele formaliste ale Comisiei, întemeiate pe dreptul francez, trebuie respinse.

105    În al doilea rând, trebuie să se constate că reclamanta susține într‑un mod convingător că o recapitalizare prealabilă vânzării este o modalitate care permite să nu fie vizată de interdicția, prevăzută de dreptul francez, de a stipula un preț negativ într‑un contract de vânzare.

106    Chestiunea impactului economic în speță al acestei vânzări la un preț negativ va fi examinată în cadrul celor de al treilea-al șaselea aspect ale prezentului motiv.

107    În al treilea rând, trebuie să se sublinieze că deciziile citate de reclamantă și de Republica Franceză ilustrează posibilitatea vânzării de acțiuni ale unor întreprinderi la „prețuri negative”, cu alte cuvinte, prin intermediul unor recapitalizări prealabile efectuate de vânzător [a se vedea Decizia din 13 iulie 2009, referitoare la ajutorul pentru restructurare în favoarea Combus AS, și Decizia din 28 august 2009, privind ajutorul de stat C 6/09 (ex N 663/08), referitor la măsurile în favoarea Austrian Airlines].

108    Prin urmare, trebuie să se constate că este eronat raționamentul urmat de Comisie în considerentele (99)-(102) ale deciziei atacate, potrivit căruia, întrucât prețul transferului era negativ, nu a existat o vânzare și, pentru același motiv, nici articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu a fost respectat.

109    Așadar, trebuie admis al doilea aspect al celui de al patrulea motiv.

 Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (103)-(106) ale deciziei atacate, a apreciat că operațiunea reprezenta un transfer (active și pasive) al Sernam „în integralitate”

110    Reclamanta invocă două critici în susținerea celui de al treilea aspect. În primul rând, ea impută Comisiei că în considerentele (103) și (113)-(116) ale deciziei atacate a apreciat că transferul pe care l‑a realizat nu se limitase la active, ci privea Sernam (active și pasive) în integralitate și că, pentru același motiv, condiția referitoare la vânzarea de active în bloc ale Sernam, prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu fusese respectată. În al doilea rând, reclamanta impută, în esență, Comisiei că în considerentele (108)-(112) și (124) ale deciziei atacate a împărțit în mod artificial vânzarea activelor în bloc ale Sernam în două operațiuni distincte – o primă operațiune constituită de aportul parțial de active efectuat de Sernam la Sernam Xpress și o a doua operațiune, constituită de vânzarea acțiunilor Sernam Xpress către Financière Sernam – deși, în realitate, ar fi vorba despre o operațiune unică, efectuată integral în același timp și indisociabilă, realizată printr‑o „voință instantanee” în cadrul aceluiași act, care a urmărit un unic și același obiectiv, și anume vânzarea activelor în bloc ale Sernam către Financière Sernam.

 Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că în mod eronat Comisia a apreciat, în considerentele (103) și (113)-(116) ale deciziei atacate, că transferul pe care l‑a realizat nu se limitase la active, ci privea Sernam (active și pasive) în integralitate

111    Reclamanta invocă, în esență, trei argumente. În primul rând, apreciază că Comisia a interpretat în mod eronat articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 întrucât a presupus, în considerentul (103) al deciziei atacate, că vânzarea de active în bloc trebuia să privească numai activele Sernam, excluzând pasivele. În al doilea rând, reclamanta invocă anumite constrângeri din dreptul național pentru a explica faptul că a fost necesară adăugarea unor pasive, în special pasivele de exploatare, cu unicul scop de a nu i se putea opune exercitarea dreptului de opoziție al creditorilor, astfel cum este prevăzut de legea franceză. În al treilea rând, reclamanta susține că, spre deosebire de afirmația Comisiei din considerentul (116) al deciziei atacate, cesiunea nu privea Sernam în „integralitate” (active și pasive), ipoteză care ar fi confirmată de fragmentele contradictorii din decizia atacată referitoare la delimitarea exactă a obiectului cesiunii.

–       Cu privire la primul argument, potrivit căruia Comisia a interpretat în mod eronat articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 întrucât a presupus, în considerentul (103) al deciziei atacate, că vânzarea de active în bloc trebuia să privească numai activele Sernam, excluzând pasivele

112    Primo, reclamanta susține că noțiunea de vânzare de active în bloc impunea, prin definiție, ca vânzarea să cuprindă toate activele Sernam și cele care ar fi vândute „în bloc”, și anume un ansamblu, către un unic și același cumpărător, însă aceasta nu presupunea ca activele respective să fie vândute în mod obligatoriu individual.

113    Din considerentul (103) din decizia atacată reiese că „[c]hiar dacă se consideră că transferul activităților [Sernam] către Financière Sernam constituie o vânzare, respectarea articolului 3 alineatul (2) din [D]ecizia Sernam 2 presupune că această vânzare se referă numai la active, și nu la [Sernam] în integralitatea ei (active și pasive)”, și că „[a]cest lucru rezultă din considerentul (217) din decizia Sernam 2”. În considerentul (113) al deciziei atacate, Comisia a explicat deopotrivă că „[c]onsiderentul (217) din [D]ecizia Sernam 2 […] stabilește o deosebire clară între, pe de o parte, o vânzare de active și, pe de altă parte, vânzarea societății [Sernam] în integralitate (active și pasive)”.

114    Conform jurisprudenței menționate la punctul 97 de mai sus, dispozitivul unui act nu poate fi disociat de motivarea acestuia, astfel încât trebuie să fie interpretat, dacă este necesar, luându‑se în considerare motivele care au condus la adoptarea lui.

115    Cele două alineate alternative ale articolului 3 din Decizia Sernam 2 au următorul cuprins:

„(1)      Sub rezerva alineatului (2), trebuie îndeplinite următoarele condiții:

(a)      Sernam va putea să desfășoare numai activitățile sale de mesagerie pe cale ferată, în conformitate cu conceptul privind Train Bloc Express («TBE») […]

(b)      În schimb, Sernam va trebui să înlocuiască integral, în cursul următorilor doi ani începând cu data notificării prezentei decizii, mijloacele proprii și serviciile de transport rutier cu mijloacele și serviciile de transport rutier aparținând uneia sau mai multor întreprinderi independente de SNCF din punct de vedere juridic și economic și selecționate în urma unei proceduri deschise, transparente și nediscriminatorii […]

(2)      În cazul în care Sernam își vinde activele în bloc, până în data de 30 iunie 2005, la prețul pieței, unei societăți independente din punct de vedere juridic de SNCF, pe baza unei proceduri transparente și deschise, condițiile de la alineatul (1) nu se aplică.”

116    Considerentul (217) al deciziei Sernam 2 are următorul cuprins:

„De asemenea, Comisia reamintește că, în cazul vânzării societății Sernam în integralitate (active și pasive), avută în vedere de autoritățile franceze, trebuie să se aplice, în orice caz, condițiile deciziei (preluarea activităților rutiere ale Sernam de către alte întreprinderi și diversificarea activităților Sernam în direcția transportului feroviar de marfă). În schimb, dacă Sernam își vinde în bloc acțiunile, Comisia reamintește că cele două condiții menționate anterior referitoare la restructurarea companiei nu se vor aplica, întrucât Sernam nu va mai opera în forma juridică actuală și va elibera cotele sale de piață în favoarea cumpărătorului independent (care va putea, de facto, să își continue activitățile cu activele Sernam).”

117    Din acest mod de redactare rezultă că Decizia Sernam 2 diferențiază în mod clar „vânzarea Sernam în integralitatea ei (active și pasive)” de „vânzarea de active în bloc” ale Sernam.

118    În consecință, în mod întemeiat Comisia a considerat că vânzarea de active în bloc, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, interpretată în lumina considerentului (217) al aceleiași decizii, trebuia să privească numai activele și să excludă pasivele.

119    A interpreta această dispoziție în mod contrar ar echivala cu negarea diferenței dintre cele două condiții alternative enunțate la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Decizia Sernam 2 [și cele două scenarii de vânzare avute în vedere în considerentul (217) al deciziei menționate]. Astfel, trebuie să se arate că, în ipoteza în care vânzarea de active în bloc ar trebui să fie interpretată în sensul că include și pasivele, în această situație ar fi ilogic și lipsit de coerență să fie prevăzute condiții diferite la alineatul (1) și la alineatul (2) ale articolului 3 din Decizia Sernam 2.

120    Secundo, reclamanta susține că, dacă ar trebui diferențiată o operațiune de vânzarea de active în bloc, aceasta ar fi vânzarea de active în mod separat, iar nu vânzarea Sernam (active și pasive) în „integralitatea” ei, astfel cum însăși Comisia ar fi afirmat în cauzele care au condus la pronunțarea Hotărârii SMI, punctul 52 de mai sus (EU:C:2004:238, punctele 68 și 70), și a Hotărârii CDA, punctul 52 de mai sus (EU:T:2005:364, punctul 73).

121    Acest argument trebuie respins, întrucât practica decizională a Comisiei cu privire la alte cauze nu poate afecta validitatea unei decizii contestate, care nu poate fi apreciată decât în raport cu normele obiective ale tratatului (Hotărârea din 20 mai 2010, Todaro Nunziatina & C., C‑138/09, Rep., EU:C:2010:291, punctul 21).

122    În speță, este vorba despre interpretarea Deciziei Sernam 2 în lumina propriei motivări, iar nu în raport cu poziția Comisiei referitoare la alte cauze. Or, trebuie să se constate că diferențierea între vânzarea de active în bloc și vânzarea de active în mod separat nu se regăsește în Decizia Sernam 2.

123    Tertio, reclamanta susține că, în cazul în care aceasta era voința sa, Comisia ar fi trebuit să precizeze în mod expres în Decizia Sernam 2 că vânzarea de active în bloc excludea pasivele și s‑a referit în ședință, în această privință, la deciziile ulterioare adoptate într‑o cauză cunoscută sub numele „șantiere poloneze”, care erau mai detaliate în ceea ce privește condițiile impuse – reclamanta a făcut trimitere în special la considerentele (349), (350) și (354) ale Deciziei Comisiei din 6 noiembrie 2008 privind ajutorul de stat C 19/05 (ex N 203/05) acordat de Polonia în favoarea Stocznia Szczecińska (JO 2010, L 5, p. 1) și la considerentele (401)-(410) ale Deciziei Comisiei din 6 noiembrie 2008 privind ajutorul de stat C 17/05 (ex N 194/05 și PL 34/04) acordat de Polonia societății Stocznia Gdynia (JO 2010, L 33, p. 1).

124    Or, în afară de faptul că Decizia Sernam 2 este definitivă și nu poate fi repusă în discuție în cadrul acțiunii, din considerentul (217) al acesteia reiese că Decizia Sernam 2 era suficient de clară, întrucât a diferențiat între condițiile aferente vânzării (active și pasive) a Sernam în integralitate și condițiile aferente vânzării activelor în bloc ale Sernam, cu privire la faptul că vânzarea de active în bloc excludea pasivele. În orice caz, întrucât Comisia avea obligația să efectueze o analiză detaliată a împrejurărilor proprii fiecărei cauze, aceasta nu are obligația să ia în considerare alte decizii, cu atât mai puțin deciziile ulterioare.

125    Prin urmare, primul argument trebuie respins.

–       Cu privire la al doilea argument, întemeiat pe faptul că anumite constrângeri din dreptul național au fost cele care au obligat reclamanta să adauge unele pasive la activele Sernam (cu excepția pasivelor financiare)

126    Reclamanta susține că a fost obligată să adauge pasivele de exploatare la activele Sernam cu scopul unic de a împiedica exercitarea dreptului de opoziție al creditorilor, prevăzut de legea franceză. Aceasta susține că dreptul francez permite creditorilor să se opună operațiunilor de aport sau de cesiune și să obțină fie rambursarea imediată a creanțelor lor, fie constituirea de garanții. Mai mult, în cazul deschiderii unei proceduri colective ulterioare, creditorii ar putea să conteste actele de diminuare a patrimoniului debitorului lor care sunt efectuate cu 18 luni înainte de deschiderea procedurii colective. Astfel, potrivit reclamantei, dacă ar fi fost vândute numai activele Sernam, creditorii Sernam ar fi devenit creditori ai unei societăți deposedate de toate activele și având un grad foarte mare de îndatorare, ceea ce i‑ar fi lipsit de orice perspectivă de rambursare și, în consecință, foarte probabil s‑ar fi opus cesiunii doar a activelor în bloc ale Sernam sau, dacă ar fi acceptat această cesiune doar a activelor, ar fi contestat‑o în mod cert în cadrul lichidării subsecvente care ar fi intervenit. În opinia reclamantei, având în vedere aceste împrejurări, ar fi rezultat necesitatea adăugării pasivelor de exploatare pentru a permite realizarea cesiunii activelor Sernam.

127    În această privință, în afara faptului că reclamanta nu demonstrează că vânzarea doar a activelor ar fi lipsit creditorii de orice posibilitate de rambursare, întrucât această vânzare ar fi trebuit să genereze în mod normal venituri pentru Sernam, trebuie să se arate că acest tip de argument, întemeiat pe caracteristicile specifice dreptului național, are la bază premisa eronată conform căreia Comisia ar fi impus respectarea condițiilor enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, deși exista posibilitatea optării între cele două alineate ale articolului 3 din aceeași decizie.

128    Astfel cum subliniază Comisia în apărare, în cazul în care reclamanta și statul membru ar avea dificultăți în punerea în aplicare a articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 din cauza unor obstacole practice sau a unor obstacole întâlnite în dreptul național, acestea aveau mai multe opțiuni, și anume, aplicarea condițiilor enunțate la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2, comunicarea acestor dificultăți Comisiei, pentru ca aceasta să ia la cunoștință despre ele și pentru a discuta despre o eventuală modificare a acestei condiții în conformitate cu Liniile directoare privind salvarea și restructurarea, sau chiar recurgerea la recuperarea ajutoarelor ilegale incompatibile, eventual prin lichidarea Sernam.

129    În consecință, reclamanta nu poate invoca în speță constrângeri existente în dreptul național pentru a justifica eludarea condiției pentru care a optat.

130    Prin urmare, al doilea argument trebuie respins.

–       Cu privire la al treilea argument, întemeiat pe faptul că transferul nu privea, în realitate, Sernam (active și pasive) „în integralitate”

131    În primul rând, reclamanta susține că, spre deosebire de afirmația Comisiei din considerentul (116) al deciziei atacate, transferul nu privea Sernam (active și pasive) „în integralitate”, întrucât pasivele financiare și cuantumul obligației de rambursare a ajutorului de 41 de milioane de euro, declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2, nu fuseseră cedate Financière Sernam. În al doilea rând, reclamanta evidențiază fragmente contradictorii ale deciziei atacate în ceea ce privește delimitarea exactă a obiectului cesiunii, precum „integralitate (active și pasive)” la punctul 3.2.3.2 și în considerentul (113) al deciziei menționate, „totalitatea activelor și pasivelor [Sernam…], cu unele excepții”, în considerentul (114) al aceleiași decizii, „activele și pasivele”, în considerentul (115) al deciziei atacate și „[Sernam] (active și pasive) în integralitatea ei, cu unele excepții”, în considerentul (116) al deciziei atacate.

132    În considerentele (114) și (115) ale deciziei atacate, Comisia a arătat următoarele:

„[…] Financière Sernam, prin achiziționarea societății Sernam Xpress, a dobândit totalitatea activelor și pasivelor [Sernam] […], cu unele excepții: pe de o parte, activele au crescut prin injecțiile de 57 de milioane de euro în favoarea [Sernam] și de 2 milioane de euro în favoarea Sernam Xpress […] și, pe de altă parte, pasivele s‑au redus cu suma care a constituit împrumutul de capital obținut de [Sernam] de la grupul SNCF, [cu] pasiv[ul] legat de rezilierea contractului «IBM – GPS», dar și cu suma reprezentând obligația de rambursare a ajutorului incompatibil de 41 de milioane de euro.

Or, aceste ajustări marginale nu pot ascunde faptul că activele și pasivele [Sernam] au fost efectiv transferate mai întâi întreprinderii Sernam Xpress și apoi societății Financière Sernam.”

133    Comisia a concluzionat în considerentul (116) al deciziei atacate că „transferul activităților nu constitui[a] o vânzare de active, ci o vânzare a [Sernam] în integralitatea ei (active și pasive), cu unele excepții. În consecință și inclusiv din această cauză, nu [fuseseră] respectate condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din decizia Sernam 2”.

134    Primo, trebuie să se arate că reclamanta nu contestă faptul că, în cadrul aportului, a alăturat la ansamblul activelor Sernam aproape toate pasivele sale, cu excepția anumitor pasive financiare (acestea având o valoare totală de 38,5 milioane de euro) și a obligației de a rambursa suma de 41 de milioane de euro reprezentând ajutorul de stat declarat ilegal și incompatibil prin Decizia Sernam 2.

135    Această concluzie reiese și din ansamblul dosarului. Astfel, protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005 prevedea că Sernam trebuia să aducă ca aport la Sernam Xpress „toate elementele de activ și de pasiv ale Sernam, cu excluderea [pasivelor financiare]”. Reiese de asemenea din acordul privind aportul parțial de active din 14 septembrie 2005 că au fost adăugate în special (referitor la cele mai importante pasive) o diferență de achiziție negativă (badwill) consecutivă (valoarea negativă a fondului de comerț), provizioane pentru pierderi intermediare, datorii de exploatare, datorii diverse, precum și datorii aferente participațiilor. Avizul conform 2005‑AC din 22 iulie 2005 al comitetului reclamantei pentru participații și transferuri, care privește transferul activelor Sernam către sectorul privat, amintește și faptul că reclamanta a decis să efectueze o „cesiune în bloc a activelor și a pasivelor de exploatare ale societății”. În plus, raportul băncii X prezintă în mod clar că, „[î]n practică, [s]ocietatea [c]edată va regrupa toate activele și pasivele de exploatare ale [Sernam] (inclusiv toate filialele și marca), cu excluderea pasivelor financiare”.

136    Secundo, contrar celor afirmate de reclamantă, excluderea aportului de pasive financiare și a obligației de rambursare a sumei de 41 de milioane de euro reprezentând ajutor ilegal și incompatibil nu este de natură să repună în discuție concluzia potrivit căreia articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu a fost respectat, întrucât reiese din cuprinsul punctului 118 de mai sus că simplul fapt că nu s‑a limitat la vânzarea doar a activelor Sernam și că a adăugat cea mai mare parte a pasivelor era suficientă pentru demonstrarea încălcării acestei dispoziții. În această privință, trebuie să se arate că cele câteva variații de natură redacțională din decizia atacată, evidențiate de reclamantă, din considerentele (114), (115) sau (116) ale deciziei menționate rămân coerente și nu afectează validitatea deciziei atacate.

137    Așadar, Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept sau de fapt în ceea ce privește obiectul tranzacției prin faptul că, în considerentul (116) al deciziei atacate, a afirmat că transferul activităților nu constituia o vânzare de active, ci o vânzare a Sernam (active și pasive) în integralitate, cu unele excepții.

138    Prin urmare, al treilea argument trebuie respins.

139    Reiese din cele de mai sus că prima critică a reclamantei trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că, în considerentele (108)-(112) și (124) ale deciziei atacate, Comisia a considerat în mod eronat că transferul a constat într‑un transfer în bloc al activelor și al pasivelor în cadrul unui grup, urmat de o vânzare a acțiunilor (share deal) a filialei care le‑a primit

140    Prin intermediul numeroaselor argumente invocate tot în cadrul celui de al doilea aspect (a se vedea punctul 95 de mai sus), reclamanta urmărește să demonstreze, în esență, că împărțirea, efectuată de Comisie, a vânzării activelor în bloc ale Sernam în două etape (aportul efectuat de Sernam la Sernam Xpress, urmat de o cesiune a titlurilor Sernam Xpress către Financière Sernam) ar fi artificială și nu ar corespunde realității tranzacției unice, efectuată în totalitate în același timp și indisociabilă, realizată printr‑o „voință instantanee” în cadrul aceluiași act, care a urmărit un unic și același obiectiv, și anume transferul de proprietate asupra activelor în bloc ale Sernam către Financière Sernam. În această privință, reclamanta subliniază că un aport parțial de active urmat de o cesiune a titlurilor societății care le‑a primit este calificat „vânzare” în dreptul francez.

141    Trebuie să se arate că aceste argumente sunt inoperante, întrucât din examinarea primei critici reiese că, chiar dacă operațiunea realizată ar fi analizată, astfel cum dorește reclamanta, ca o operațiune unică de vânzare, în orice caz, „rezultatul” final al acestor două etape nu corespunde unei vânzări doar a activelor și că obiectul vânzării nu a fost respectat, după cum Comisia a arătat în mod întemeiat în considerentele (103) și (113)-(116) ale deciziei atacate.

142    În orice caz, trebuie să se arate că, în analiza sa, Comisia nu a săvârșit o eroare considerând că aceste două operațiuni nu îndeplineau condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, indiferent dacă sunt analizate separat, în considerentele (108)-(112) ale deciziei atacate, sau global, în considerentele (113)-(116) ale deciziei atacate.

143    Este vorba despre a examina dacă efectul diferitor operațiuni de transfer era cel așteptat, și anume transferul efectiv, cel mai târziu la 30 iunie 2005, al activelor în bloc ale Sernam la prețul pieței către o societate care nu avea o legătură juridică cu reclamanta, prin intermediul unei proceduri transparente și deschise. Or, interpretând decizia atacată, reiese că etapele vânzării au fost apreciate de Comisie în mod corect în raport cu efectele acesteia, atât individuale, cât și combinate.

144    Astfel, din examinarea primei critici reiese că, în considerentele (109) și (110) ale deciziei atacate, Comisia a constatat în mod întemeiat că operațiunea denumită „«aport parțial de active» (în realitate, de active și pasive) […] nu ar putea fi calificată drept «vânzare de active unui terț»”, în special deoarece aceasta din urmă nu implica „doar active, ci integralitatea pasivelor, cu excepția anumitor datorii ale [Sernam] față de [reclamantă și că, p]rin urmare, operațiunea consta în transferul integral (active și pasive) al [Sernam], și nu doar dintr‑o vânzare de active” și că „[întrucât] acest transfer a avut loc [în favoarea unei] filial[e] deținut[e] integral, Sernam Xpress, […] de acest aport nu a beneficiat o întreprindere terță și independentă de [reclamantă]”.

145    În considerentele (108)-(111) ale deciziei atacate, Comisia a constatat, de asemenea în mod întemeiat, că acțiunile Sernam Xpress fuseseră vândute Financière Sernam, ceea ce constituia un „share deal” sau vânzare de acțiuni.

146    Astfel, a intervenit o vânzare de acțiuni sau, mai specific, o vânzare de părți sociale ale unei societăți‑scoică, Sernam Xpress, la care fuseseră aduse în prealabil ca aport toate activele Sernam, precum și pasivele sale de exploatare, respectiv Sernam în cvasiintegralitate.

147    În consecință, Comisia nu a săvârșit nicio eroare în considerentul (111) al deciziei atacate prin faptul că a apreciat că această vânzare de acțiuni nu constituia nici o vânzare de active către un terț.

148    Prin urmare, Comisia nu a săvârșit nicio eroare de fapt sau de drept și a analizat în mod întemeiat în decizia atacată efectele economice ale întregii operațiuni, precum și ale părților sale constitutive, pentru a verifica dacă cerințele de compatibilitate prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 fuseseră respectate.

149    Având în vedere cele de mai sus, a doua critică trebuie de asemenea să fie respinsă.

150    Prin urmare, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că, în considerentul (117) al deciziei atacate, a apreciat că transferul nu se limitase la activele Sernam, ci fusese majorat cu 57 de milioane de euro

151    Reclamanta impută Comisiei că a apreciat, în considerentul (117) al deciziei atacate, că suma netă de 57 de milioane de euro fusese adăugată la activele Sernam. Primo, în opinia reclamantei, Comisia ar face o confuzie între obiectul vânzării (activele) și prețul plătit pentru ele și că acest preț negativ net de 57 de milioane de euro ar fi un preț de piață rezultat dintr‑o procedură de cerere de ofertă deschisă, transparentă, necondiționată și nediscriminatorie, confirmat de mai multe expertize independente. Secundo, reclamanta susține că, știind perfect că Sernam era în pierdere, Comisia ar fi trebuit să precizeze în Decizia Sernam 2 că interzicea cesiunea la un preț negativ.

152    În considerentul (117) al deciziei atacate, Comisia a apreciat, în esență, că prin recapitalizările Sernam și Sernam Xpress, la activele Sernam fusese adăugată o sumă netă de 57 de milioane de euro și că articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu autoriza o asemenea suplimentare de active.

153    În primul rând, este suficient să se constate că Comisia nu a făcut nicio confuzie între obiectul vânzării și prețul vânzării. Suma netă de 57 de milioane de euro, prin recapitalizările succesive ale Sernam și Sernam Xpress, s‑a adăugat astfel la activele Sernam, ulterior ale Sernam Xpress.

154    În al doilea rând, din analiza celui de al treilea aspect reiese că reclamanta apreciază în mod eronat că Comisia ar fi trebuit să precizeze că nu dorea un preț negativ, dată fiind situația în pierdere a Sernam, întrucât prețul negativ rezultă din nerespectarea obligației de a vinde doar activele Sernam, fără pasive.

155    Astfel, reclamanta, răspunzând la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, a admis că atunci când un activ este cedat în mod individual, prin definiție, acesta are o valoare care poate fi pozitivă sau nulă, însă care nu poate fi negativă.

156    În această privință, Comisia subliniază că, la sfârșitul primei etape a cererii de ofertă, candidaților li s‑a solicitat o evaluare a activelor Sernam, „cash free, debt free”, cu alte cuvinte, fără a lua în considerare sumele în numerar și datoriile, împrejurare care a determinat ca toate propunerile de preț să fie pozitive.

157    Această situație nu a fost contestată de reclamantă, care totuși replică în sensul că aceste oferte preliminare, neangajante, erau doar reflectarea unei simple tehnici de valorificare și că nu avea nicidecum semnificația că activitatea va fi cedată fără datorii și fără sume în numerar, ci doar că se solicitase candidaților să își exprime aprecierea cu privire la valoarea întreprinderii, independent de nivelul de îndatorare și de disponibilitățile în numerar ale societății țintă, pentru a permite o comparare obiectivă a ofertelor prezentate.

158    În consecință, astfel cum subliniază Comisia, aceste evaluări pozitive „cash free, debt free” (fără luarea în considerare a disponibilităților în numerar și a datoriilor) demonstrează că, în cazul în care reclamanta s‑ar fi limitat să vândă activele fără pasive, prețul de vânzare al acestora ar fi fost pozitiv sau nul, însă nu negativ.

159    Prin urmare, al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie în sensul că, în considerentele (118) și (119) ale deciziei atacate, a apreciat că vânzarea activelor în bloc ale Sernam nu fusese efectuată printr‑o procedură transparentă și deschisă

160    Reclamanta, susținută de Republica Franceză, arată că în considerentele (118) și (119) ale deciziei atacate Comisia a săvârșit erori. Reclamanta, susținută de Republica Franceză, invocă, în esență, patru critici, iar Republica Franceză invocă o critică.

161    Înainte de a analiza aceste critici, trebuie amintit că considerentele (118) și (119) ale deciziei atacate au următorul cuprins:

„Într‑o primă etapă, autoritățile franceze au organizat o licitație transparentă și deschisă. Cu toate acestea, la finalul acestei proceduri, [reclamanta] nu primise nicio ofertă fermă.

Având în vedere că procedura transparentă și deschisă a fost un eșec, contractul privind diferitele operațiuni de transfer al activităților [Sernam] a fost încheiat cu societatea Financière Sernam. Întrucât Financière Sernam nu a participat ca atare și în mod independent la procedura transparentă și deschisă, în cele din urmă transferul activităților nu a avut loc în baza unei proceduri transparente și deschise.”

 Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că echipa de conducere a participat de la început la cererea de ofertă

162    Reclamanta și Republica Franceză susțin, în esență, că oferta echipei de conducere a Sernam constituia finalizarea unui proces transparent și deschis, întrucât echipa de conducere a participat la procesul de cerere de ofertă încă de la început, în cadrul consorțiului format cu candidatul nr. 5, și a depus singură o ofertă, care inițial fusese comună cu candidatul nr. 5, după ce partenerul său informase, la 15 iunie 2005, despre incapacitatea sa de a depune o ofertă fermă în termenul stabilit.

163    În primul rând, trebuie să se constate că consorțiul format din candidatul nr. 5 și echipa de conducere este cel care a participat inițial la cererea de ofertă și care a depus o ofertă preliminară, iar nu membrii săi individuali.

164    Astfel, trebuie subliniat că conținutul proiectului depus de consorțiul condus de candidatul nr. 5, în mod global, este cel care a fost selecționat inițial în raport cu proiectul candidatului nr. 4 la finalizarea celei de a doua etape a cererii de ofertă. Autoritățile franceze au subliniat acest fapt în mod clar, în răspunsul din 6 ianuarie 2012 la întrebările adresate de Comisie:

„[Î]n ceea ce privește propunerea [candidatului nr. 5], aceasta s‑a întemeiat pe mai multe mari principii, și anume în special asumarea de către [reclamantă] a necesităților Sernam de sume în numerar, estimate de [candidatul nr. 5] la [un cuantum semnificativ], neasumarea datoriilor financiare ale Sernam ([…] de euro, care, adăugate la asumarea [cuantumului semnificativ] de necesități în numerar, a determinat un preț negativ de ‐ 56,4 milioane de euro) și un parteneriat în capital cu echipa de conducere a Sernam.

Perspectivele de cerere de recapitalizare prealabilă din partea [candidatului nr. 5] au fost inferioare față de cele previzibile în negocierea cu [candidatul nr. 4]. Astfel, [candidatul nr. 4] s‑a referit implicit la necesitatea unei recapitalizări prealabile a Sernam de către [reclamantă] într‑un [cuantum mai mare decât cel estimat de candidatul nr. 5], care, adăugat la asumarea datoriilor financiare, a determinat un preț negativ de ‐ 65,2 milioane de euro.

În consecință, decizia luată de [reclamantă] a fost de a continua discuțiile numai cu [candidatul nr. 5] și cu managementul Sernam.”

165    În al doilea rând, trebuie să se constate că oferta fermă a echipei de conducere era foarte departe de oferta din a doua etapă făcută de consorțiul condus de candidatul nr. 5 și mult mai nefavorabilă pentru vânzător.

166    Din răspunsul autorităților franceze menționat la punctul 164 de mai sus, precum și din scrisorile consorțiului din 29 martie 2005 și din 7 aprilie 2005 (cea din 7 aprilie 2005 reluând termenii principali ai ofertei sale din 29 martie 2005 prin încorporarea modificărilor discutate ulterior depunerii acesteia) reiese că oferta consorțiului din a doua etapă estima la un cuantum semnificativ, în acel stadiu, necesitățile de recapitalizare de către reclamantă, în timp ce echipa de conducere le‑a estimat în final într‑un cuantum mult mai mare, și anume la 59 de milioane de euro (sau valoarea netă de 57 de milioane de euro) în oferta sa finală. Astfel cum a subliniat Comisia în ședință, trebuie comparate cuantumul semnificativ estimat în oferta din a doua etapă depusă de consorțiul condus de candidatul nr. 5 și cuantumul evident superior de 57 de milioane de euro din oferta fermă depusă de echipa de conducere, deoarece aceste două cuantumuri corespund necesităților previzionale de recapitalizare a societății țintă de către reclamantă. La aceste necesități de sume în numerar s‑a adăugat ulterior ștergerea datoriilor, estimate la cuantumuri destul de similare în oferta din a doua etapă a consorțiului și în oferta fermă a echipei de conducere.

167    În consecință, în luna aprilie 2005, oferta negativă din a doua etapă a consorțiului (fără a lua în considerare injecția de capital semnificativă pe care candidatul nr. 5 a propus să o realizeze printr‑o subscriere la majorarea de capital) a fost de maximum ‐ 56,4 milioane de euro (ofertă „totul inclus”, respectiv recapitalizarea și ștergerea de către reclamantă a datoriilor), în timp ce oferta echipei de conducere a fost de aproximativ ‐ 95,5 milioane de euro, încadrată identic (și anume, valoarea netă de 57 de milioane de euro constituind recapitalizarea, la care se adăuga valoarea de 38,5 milioane de euro reprezentând ștergerea datoriilor de către reclamantă).

168    Din cele de mai sus reiese că, în mod întemeiat, Comisia nu a considerat echivalente, în termeni de credibilitate și de soliditate, oferta unui investitor financiar, candidatul nr. 5, care, mai mult, propunea o injecție de capital la capitalul Sernam într‑un cuantum semnificativ, și oferta celor 84 de salariați, funcționari și membri ai conducerii, care au finanțat din resursele lor personale un cuantum scăzut, și anume 2 milioane de euro din preț.

169    În al treilea rând, reclamanta și Republica Franceză subliniază că caracterul transparent și deschis al unei proceduri nu încetează odată ce, în final, a fost reținut cel mai bun candidat, iar ceilalți, prin definiție, au fost respinși și odată ce discuțiile continuă cu „ultima parte interesată”.

170    Pe de o parte, „ultima persoană interesată” în procedura de cerere de ofertă transparentă și deschisă era candidatul nr. 4. Astfel, din cuprinsul punctului 164 de mai sus reiese că oferta fermă a echipei de conducere, și anume oferta de ‐ 95,5 milioane de euro, era deopotrivă mai puțin interesantă pentru vânzător decât oferta preliminară din a doua etapă a candidatului nr. 4, și anume prețul negativ de ‐ 65,2 milioane de euro, încadrată identic (cu alte cuvinte, adăugând recapitalizarea și ștergerea de datorii de către reclamantă). Or, după cum subliniază Comisia în înscrisurile sale, după retragerea candidatului nr. 5, ar fi fost necesar astfel să se revină la candidatul nr. 4, care participa de la început la procedură și care de asemenea își manifestase interesul la finalul celei de a doua etape.

171    Pe de altă parte, oferta echipei de conducere nu poate fi considerată ca fiind oferta „ultimei părți interesate”, întrucât aceasta nu a participat în mod autonom la procedura transparentă și deschisă.

172    În al patrulea rând, reclamanta susține că nu este relevant să se compare oferta fermă a echipei de conducere cu oferta care nu este fermă a consorțiului din care făcea parte, deoarece este valabilă doar oferta fermă, chiar dacă aceasta nu este mai bună.

173    Acest argument trebuie respins, întrucât problema ridicată în acest context este aceea dacă oferta fermă a echipei de conducere rezulta dintr‑o procedură de cerere de ofertă, ceea ce implică în mod obligatoriu examinarea ofertelor neangajante depuse în timpul procedurii de cerere de ofertă.

174    Prin urmare, argumentul prin care se urmărește să se demonstreze că echipa de conducere a participat de la început la cererea de ofertă trebuie respins, întrucât aceasta nu a participat în mod autonom și nu a depus în mod individual oferta pe care o depusese inițial cu candidatul nr. 5. Așadar, oferta sa nu poate fi considerată că rezultă dintr‑o procedură transparentă și deschisă.

175    În consecință, prima critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe validitatea ofertei Financière Sernam, deși aceasta nu era constituită încă la momentul depunerii ofertei de către echipa de conducere

176    Reclamanta precizează că, pe de o parte, constituirea unei societăți după acceptarea ofertei ar corespunde unei practici obișnuite în materia cererilor de ofertă și, pe de altă parte, persoanele fizice care formează echipa de conducere aveau la rândul lor o existență juridică proprie, suficientă pentru a depune o ofertă.

177    Trebuie să se arate că aceste argumente sunt inoperante, întrucât din decizia atacată nu reiese că Comisia a imputat Financière Sernam lipsa personalității sale juridice în timpul procedurii de cerere de ofertă, ci faptul că oferta echipei de conducere și, așadar, a Financière Sernam nu rezulta dintr‑o procedură de cerere de ofertă transparentă și deschisă.

178    Prin urmare, a doua critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a treia critică, întemeiată pe faptul că toți candidații au avut ocazia să prezinte o ofertă, că au fost tratați în mod egal și că au avut posibilități de informare și condiții privind termenul identice

179    Reclamanta, susținută de Republica Franceză, susține că, potrivit practicii decizionale a Comisiei și jurisprudenței, caracterul deschis și transparent al unei cereri de ofertă presupune ca toate părțile care pot fi interesate să fi avut ocazia să prezinte o ofertă și, pentru a proceda astfel, să fi avut posibilități de informare și condiții privind termenul identice, situație care ar fi existat în speță.

180    Acest argument, întemeiat pe egalitatea de tratament a participanților, trebuie respins, întrucât oferta echipei de conducere nu făcea parte din această procedură de cerere de ofertă.

181    Prin urmare, a treia critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a patra critică, întemeiată pe faptul că, potrivit jurisprudenței, împrejurarea, precum în speță, că o vânzare de active a fost precedată de încercări nereușite cu o altă societate ar constitui un „indiciu de natură să demonstreze că procedura urmată a fost suficient de deschisă și de transparentă”

182    Reclamanta arată că în Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus (EU:C:2004:238), și în Hotărârea CDA, punctul 52 de mai sus (EU:T:2005:364), împrejurarea că o vânzare de active a fost precedată de încercări nereușite cu o altă societate ar constitui un „indiciu de natură să demonstreze că procedura urmată a fost suficient de deschisă și de transparentă” (Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus, EU:C:2004:238, punctul 95, și Hotărârea CDA, punctul 52 de mai sus, EU:T:2005:364, punctul 110). Reclamanta consideră că o asemenea situație există și în speță, deoarece vânzarea către echipa de conducere a fost precedată de încercări nereușite cu consorțiul format cu candidatul nr. 5.

183    Trebuie arătat că, deși, în anumite situații, asemenea împrejurări pot constitui un indiciu că procedura urmată a fost suficient de deschisă și de transparentă, acestea nu constituie o probă concludentă. În speță, Comisia nu putea să fie satisfăcută de existența eventuală a unui asemenea indiciu pentru a verifica dacă era îndeplinită condiția unei proceduri transparente și deschise, impusă explicit la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2. Or, din analiza primei critici, efectuată la punctele 162-175 de mai sus, rezultă că această condiție nu era îndeplinită.

184    Prin urmare, a patra critică trebuie respinsă.

 Cu privire la critica formulată de Republica Franceză, întemeiată pe faptul că prețul negativ de 57 de milioane de euro ar fi fost validat de expertizele depuse ca fiind un preț de piață

185    Republica Franceză susține că prețul negativ de 57 de milioane de euro ar fi fost confirmat de expertizele depuse, a căror valoare este recunoscută de jurisprudență pentru a se stabili dacă o vânzare a fost efectuată în condițiile normale ale pieței.

186    Această critică trebuie respinsă ca inoperantă, întrucât în acest context este vorba despre verificarea respectării articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, în sensul că prin acesta a fost impusă o procedură transparentă și deschisă, iar nu despre verificarea prețului printr‑o expertiză.

187    Având în vedere cele de mai sus, al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al șaselea aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (121)-(123) ale deciziei atacate, a apreciat că finalitatea unei vânzări de active nu fusese respectată

188    Reclamanta invocă, în esență, două critici. Prin intermediul primei critici, reclamanta susține că finalitatea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 a fost respectată, deoarece activitatea Sernam a încetat. Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanta consideră că noțiunea de vânzare a activelor în bloc permitea, în realitate, continuarea activității.

 Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că finalitatea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 a fost respectată, deoarece activitatea Sernam a încetat

189    Din considerentele (121)-(123) ale deciziei atacate reiese că Comisia a apreciat că finalitatea unei vânzări de active ca cea prevăzută în considerentul (217) al Deciziei Sernam 2 era aceea de a elibera cotele de piață și activele Sernam, precum și de a permite unui terț să utilizeze aceste active și că, în consecință, vânzarea de active viza încetarea activității economice a Sernam. În considerentul (123) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că, în speță, Sernam fusese dobândită în integralitate de personalul acesteia, reconstituit în viitoarea Financière Sernam, și că continuitatea economică era totală. În plus, Comisia a apreciat că întreprinderea s‑a eliberat de o parte importantă din datorie și a primit o nouă injecție de capital de 59 de milioane de euro, din care suma 57 de milioane de euro rămânea, din punct de vedere economic, în sarcina reclamantei. Din aceste împrejurări, Comisia a concluzionat că, în afară de faptul că operațiunea efectuată nu respecta condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, ea nu permitea nici atingerea obiectivelor urmărite prin această decizie și, dimpotrivă, avea drept rezultat consolidarea entității economice, situație susceptibilă să agraveze denaturările concurenței pe care, de fapt, măsurile impuse prin decizie urmăreau să le atenueze.

190    Înainte de a examina, la punctele 196-211 de mai jos, diferitele argumente ale reclamantei, Tribunalul consideră că este necesar să aprecieze finalitatea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, interpretat în lumina motivării sale.

191    Reiese în special din considerentele (200) și (208)-(211) ale Deciziei Sernam 2, care sunt cuprinse într‑o parte intitulată „Prevenirea denaturărilor concurenței – măsuri compensatorii specifice”, că, mai întâi, Comisia a considerat că trebuiau luate măsuri pentru a atenua pe cât posibil consecințele nefavorabile în raport cu concurenții ale ajutorului de 300 de milioane de euro acordat Sernam, că limitarea sau reducerea forțată a prezenței pe piața sau pe piețele relevante pe care își desfășoară activitatea reprezenta o măsură compensatorie pentru concurenți și că aceste măsuri compensatorii ar putea lua forme diferite, după cum întreprinderea își desfășoară sau nu își desfășoară activitatea pe o piață cu capacitate în exces. În plus, având în vedere aplicarea abuzivă a ajutorului constatată în aceeași decizie și prelungirea duratei planului de restructurare, Comisia a apreciat că Sernam trebuia să adopte o măsură compensatorie specifică, retrăgându‑se definitiv din segmentele de piață cu capacitate în exces, în speță cele reprezentate de mesagerie și de poșta tradițională transportată pe cale rutieră, astfel încât să se justifice aprobarea unei părți a ajutorului pentru restructurare. Comisia a subliniat că acordarea unor ajutoare de stat pe piețele care se confruntă cu o supracapacitate structurală sau aflate în declin ar avea drept consecință imediată să permită unei întreprinderi, care ar fi trebuit să își înceteze activitățile ca urmare a dificultăților declarate, ocuparea în mod artificial a unor cote pe piețe extrem de solicitate, în detrimentul întreprinderilor concurente și viabile din punct de vedere financiar.

192    Aceste motive justifică condițiile impuse la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, și anume preluarea activităților rutiere ale Sernam de către alte întreprinderi și diversificarea activităților Sernam în direcția transportului feroviar de marfă, al căror scop era eliminarea prezenței Sernam pe piața cu capacitate în exces pentru a preveni orice denaturare a concurenței în legătură cu acordarea ajutorului pentru restructurare de 503 milioane de euro.

193    Reiese din considerentul (217) al Deciziei Sernam 2, care este cuprins în aceeași parte dedicată măsurilor de prevenire a denaturărilor concurenței ca și considerentele (200) și (208)-(211) sus‑menționate, că, deși Sernam ar trebui să își vândă activele „în bloc”, cele două condiții menționate mai sus, referitoare la restructurarea companiei, „nu se aplic[au], dat fiind că Sernam nu își mai desfăș[ura] activitățile în forma juridică actuală și elibera cotele sale de piață în favoarea cumpărătorului independent (care […] putea, de facto, să își continue activitățile cu activele Sernam)”.

194    Astfel cum Comisia a amintit în ședință, cele două alineate ale articolului 3 din Decizia Sernam 2, care sunt expres alternative, condiționau ajutorul pentru restructurare de 503 milioane de euro și urmăreau același obiectiv de prevenire a denaturărilor de concurență determinate de acest ajutor. Împrejurarea că, în cazul unei vânzări de active în bloc, nu mai era necesară impunerea retragerii din sectorul rutier aflat în supracapacitate poate fi explicată numai prin faptul că, în cazul vânzării de active în bloc ale Sernam la prețul pieței către o societate care nu avea o legătură juridică cu reclamanta, printr‑o procedură transparentă și deschisă, Sernam dispărea din punct de vedere economic de pe piață și, odată cu ea, denaturarea concurenței aferentă acordării ajutorului pentru restructurarea Sernam. În consecință, „eliberarea unor cote de piață în favoarea cumpărătorului independent”, astfel cum este menționată în considerentul (217) al Deciziei Sernam 2, trebuie analizată în sensul că determină încetarea denaturării concurenței, cu alte cuvinte, a activității subvenționate a Sernam.

195    Reiese din cele de mai sus că, în considerentul (122) al deciziei atacate, Comisia a apreciat în mod întemeiat că finalitatea vânzării de active în bloc ale Sernam viza încetarea activității economice a Sernam.

196    În primul rând, reclamanta, susținută de Republica Franceză, susține că activitatea Sernam a încetat, deoarece activele sale au fost cedate simultan în totalitate aceluiași cumpărător și că Sernam nu a fost achiziționată integral, astfel cum a demonstrat în cadrul celui de al treilea aspect.

197    Cu toate acestea, reiese din analiza celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv (a se vedea punctele 134-137 de mai sus) că reclamanta nu s‑a limitat să își transfere toate activele către același cumpărător, ci a cedat cvasiintegral și pasivele sale, încălcând articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia nu ar fi cedat Sernam în integralitate, acesta a fost respins deja la punctele 136 și 137 de mai sus.

198    În al doilea rând, reclamanta susține că Sernam nu și‑a mai desfășurat activitatea în forma juridică anterioară cesiunii, deoarece Financière Sernam a continuat activitățile Sernam datorită activelor cedate.

199    Cu toate acestea, reiese din finalitatea vânzării activelor în bloc impusă prin Decizia Sernam 2, care urmărea dispariția de pe piață din punct de vedere economic a unei societăți care producea pierderi, că simpla modificare a denumirii juridice a Sernam nu poate fi suficientă pentru a constata încetarea efectivă a activității sale economice.

200    În al treilea rând, reclamanta subliniază că nu avea nicio legătură juridică cu echipa de conducere și, așadar, cu Financière Sernam și că, în consecință, preluarea Sernam de către echipa sa de conducere nu este un semn de continuitate economică.

201    Întrucât acest element este menționat în considerentul (123) al deciziei atacate doar cu titlu suplimentar în raport cu faptul că Sernam a fost achiziționată în integralitate, asemenea argumente sunt inoperante.

202    În orice caz, trebuie să se arate că, la 30 iunie 2005, membrii conducerii Sernam care au depus oferta nu demisionaseră încă din funcțiile de președinte‑director general și de director general delegat al Sernam (articolul 4 din protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005 preciza că aceștia vor demisiona la data realizării operațiunii) și, așadar, făceau parte încă din grupul reclamantei.

203    În al patrulea rând, potrivit reclamantei, cotele de piață ale Sernam au fost eliberate în favoarea Financière Sernam, care putea să continue activitatea cu activele Sernam.

204    Totuși, din dosar reiese că finalitatea tranzacției efectuate de reclamantă era cedarea Sernam în integralitate pentru a fi menținută viabilă și pentru a fi reorganizată, în mod contrar obiectivului de a‑și înceta activitatea economică și de a elibera cotele sale de piață în favoarea cumpărătorului activelor sale.

205    Primo, trebuie să se arate că anunțul privind cererea de ofertă al reclamantei din 29 noiembrie 2004 menționa că reclamanta inițiase procesul de selectare a unui cumpărător capabil să „asigure continuitatea activităților Sernam” și că reclamanta acorda o atenție specială „continuării activităților Sernam [și] păstrării locurilor de muncă”. De asemenea, raportul băncii X din 21 iulie 2005 adresat comitetului pentru participații și transferuri menționa că „[o]perațiunea avută în vedere [era] preluarea societății” și „a grupului Sernam”.

206    Secundo, avizul conform 2005‑AC 2 din 22 iulie 2005 al comitetului pentru participații și transferuri, menționat mai sus, sublinia că „fondurile puse la dispoziția noii societăți [erau destinate] să îi permită finanțarea necesităților legate de restructurarea sa pentru a‑i permite revenirea la desfășurarea echilibrată a activității” și că „noua Sernam [ar] dispune tocmai de mijloacele care ar trebui să permită întreprinderii, total independentă de [reclamantă], să depășească primele exerciții financiare care [ar fi] dificile pentru a ajunge, individual sau cu ajutorul unor investitori, la o situație de desfășurare normală a activității”.

207    Tertio, din întreg conținutul dosarului și în special din raportul băncii X și din oferta fermă de preluare depusă de echipa de conducere reiese că, pentru a stabili dimensiunea ofertei de preluare, două elemente‑cheie erau necesitățile Sernam de sume în numerar în vederea finanțării planului său de reorganizare și recapitalizarea necesară având în vedere pierderile estimate în perioada ulterioară, 2005-2008, și că prețul negativ de 59 de milioane de euro rezulta din valoarea foarte mare a necesităților de finanțare legate de restructurarea Sernam și din valoarea moderată a necesităților de finanțare a costurilor de punere în aplicare a reducerilor de efective prevăzute de planul de afaceri care depășeau sumele ce trebuiau plătite cu acest titlu în temeiul legii și a contractului colectiv aplicabile. În această privință, raportul băncii X precizează că „propunerea echipei de conducere […] este însoțită, în speță, de o recapitalizare considerată de echipa de conducere indispensabilă pentru punerea în aplicare a planului său de reorganizare și pentru a‑i da încrederea necesară formulării ofertei sale ferme de preluare, și anume 59 [de milioane de euro]”.

208    Quarto, din examinarea celui de al treilea aspect și a celui de al patrulea aspect de mai sus reiese că, în considerentul (123) al deciziei atacate, Comisia a afirmat în mod întemeiat că, mai mult, întreprinderea s‑a eliberat de o parte a datoriei sale (într‑adevăr, datoriile financiare nu au fost adăugate la aport) și că primise o nouă injecție de capital de 59 de milioane de euro, din care suma de 57 de milioane rămânea în sarcina reclamantei.

209    Quinto, trebuie să se arate de asemenea că Decizia Sernam 2 prevedea că, în cazul menținerii Sernam pe piață, fie în grupul reclamantei, fie prin intermediul unei vânzări a Sernam (active și pasive) în integralitate, condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (1) trebuiau aplicate și că, în acest caz, Sernam ar fi trebuit să se retragă de pe piața cu capacitate în exces a transportului rutier. Or, trebuie să se constate că reclamanta nu susține că au fost puse în aplicare condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (1), chiar dacă a vândut Sernam în cvasiintegralitate.

210    Reiese din cele de mai sus că reclamanta susține în mod eronat că activitatea economică a Sernam a încetat, deoarece în realitate Sernam (active și pasive) în cvasiintegralitate a fost cea care a fost transferată și menținută în activitate pe piață, având o nevoie puternică de recapitalizare pentru finanțarea unui nou plan de reorganizare, și că operațiunea pusă în aplicare nu permitea atingerea obiectivelor urmărite prin Decizia Sernam 2, și anume prevenirea denaturărilor concurenței în legătură cu acordarea ajutorului pentru restructurare aprobat prin Decizia Sernam 2, ci, dimpotrivă, determina agravarea acestor denaturări, sporind capacitatea entității economice beneficiare a ajutorului respectiv, în special pe piețele cu capacitate în exces.

211    Prin urmare, prima critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că noțiunea de vânzare a activelor în bloc permitea în realitate continuarea activității Sernam

212    Reclamanta consideră, în esență, că, deși voința sa în cadrul Deciziei Sernam 2 era de a destructura Sernam, Comisia ar fi trebuit să prevadă o operațiune diferită de o vânzare de active în bloc, care ar fi, în realitate, indispensabilă, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere economic, pentru continuarea activității Sernam. În consecință, Comisia nu ar mai putea să critice o anumită formă de continuitate a activității economice între Sernam și Financière Sernam.

213    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în ipoteza în care reclamanta încearcă prin intermediul acestei argumentații să repună în discuție modul de redactare și pertinența articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, argumentele sale trebuie respinse întrucât, Decizia Sernam 2 nefiind atacată, aceasta a devenit definitivă. Așadar, nu este posibilă examinarea legalității acesteia în cadrul prezentei acțiuni. Afirmațiile referitoare la unele erori în redactarea Deciziei Sernam 2 sunt, în consecință, inadmisibile.

214    Întrucât prin intermediul acestor argumente se urmărește să se demonstreze că Decizia Sernam 2 autoriza reclamanta să structureze operațiunea de vânzare a activelor în bloc în modul în care a procedat, pentru motivul că cesiunea de active în bloc ar fi, în realitate, indispensabilă pentru continuarea activității, trebuie să se arate că acestea contrazic în mod direct argumentele precedente ale reclamantei, potrivit cărora activitatea economică a Sernam încetase ca urmare a acestei operațiuni.

215    În primul rând, reclamanta susține că din cuprinsul punctelor 68-70 din Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus (EU:C:2004:238), și al punctului 73 din Hotărârea CDA, punctul 52 de mai sus (EU:T:2005:364), reiese că cesiunea de active în bloc este, în realitate, indispensabilă, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere economic, pentru continuarea activității, spre deosebire de noțiunea de cesiune de active în mod separat, care, la rândul ei, ar implica o cesionare a întregii activități sau doar a unei părți a acesteia.

216    Primo, trebuie să se constate că acest argument este inoperant, deoarece din examinarea celui de al treilea aspect reiese că, în realitate, Sernam a fost cedată integral, iar nu activele acesteia.

217    Secundo, punctele evidențiate de reclamantă privesc argumentele invocate de Comisie în fața instanțelor Uniunii în cauze specifice, iar nu o apreciere generală a instanțelor Uniunii cu privire la noțiunea de vânzare de active în bloc. Or, decizia atacată trebuie să fie examinată în lumina tratatului și a Deciziei Sernam 2, iar nu în lumina unor argumente dezvoltate de Comisie în proceduri contencioase privind alte cauze.

218    În această privință, la punctul 122 de mai sus s‑a constatat deja că în Decizia Sernam 2 nu exista o opoziție între „vânzarea de active în bloc” și „vânzarea de active în mod separat” și că Decizia Sernam 2 era suficient de clară cu privire la faptul că pasivele nu trebuiau vândute în cazul în care era urmat scenariul vânzării de active în bloc. Pe de altă parte, potrivit părții finale a considerentului (217) al Deciziei Sernam 2, cumpărătorul activelor în bloc ale Sernam ar putea de facto să își continue activitățile proprii cu activele Sernam. Dacă această ipoteză poate da aparența unei continuări a activității economice a întreprinderii beneficiare a ajutoarelor pentru restructurare declarate compatibile prin Decizia Sernam 2, trebuie totuși să se arate că trebuia să fie vorba despre activitatea unui operator total diferit de Sernam, cu alte cuvinte, cumpărătorul, care trebuia să integreze activele Sernam în strategia sa comercială proprie, în mod contrar cotele de piață ale beneficiarului nu pot fi considerate „eliberate”.

219    Tertio, din cuprinsul punctelor la care se referă reclamanta (Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus, EU:C:2004:238, punctele 68-70, și Hotărârea CDA, punctul 52 de mai sus, EU:T:2005:364, punctul 73), referitoare la probleme de eludare a obligației de recuperare a ajutoarelor de stat, reiese că, deși în cadrul acestora Comisia a subliniat că „[p]robleme majore ar apărea în schimb în cazul în care activele [ar fi] fost vândute «în bloc» astfel încât să permită cumpărătorului să continue activitatea societății beneficiare [și că, î]n această ipoteză, faptul de a continua activitatea subvenționată ar putea pereniza denaturarea concurenței într‑un mod în care ar fi necesară o atenție specială pentru a evita ca cesiunea bunurilor societății beneficiare să permită eludarea obligației de restituire prin punerea «la adăpost» a acelor active”, a amintit că, într‑o asemenea situație, „eludarea este exclusă numai atunci când cesiunea «în bloc» a bunurilor societății beneficiare, în afară de faptul că a intervenit la prețul pieței, a fost efectuată în cadrul unei proceduri necondiționate și deschise către toți concurenții acesteia din urmă [și că, astfel], numai în acest caz cumpărătorii nu ar avea obligația să ramburseze ajutoarele” (Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus, EU:C:2004:238, punctul 70, și Hotărârea CDA, punctul 52 de mai sus, EU:T:2005:364, punctul 73).

220    Or, articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 prevedea tocmai un preț de piață prin intermediul unei proceduri transparente și deschise. Totuși, din examinarea celui de al cincilea aspect reiese că această cerință nu a fost respectată în speță.

221    În al doilea rând, reclamanta consideră că, deși obiectivul acesteia a fost de a înceta activitatea Sernam, Comisia ar fi trebuit să precizeze că dorea o cesiune doar a activelor corporale, cu excepția fondului de comerț, care permite continuitatea activității economice.

222    Primo, trebuie să se constate că, pe de o parte, considerentul (217) al Deciziei Sernam 2 nu face nicio deosebire între active corporale și necorporale și că, pe de altă parte, decizia atacată nu critică reclamanta că a adăugat activele necorporale, printre care fondul de comerț, ci pasivele.

223    Secundo, deși prin intermediul argumentului invocat la punctul 221 de mai sus reclamanta face aluzie la diferența de achiziție negativă sau „badwill” referitoare la valoarea negativă a fondului de comerț, din cuprinsul punctelor 139 și 140 din observațiile prezentate de autoritățile franceze cu privire la decizia de deschidere reiese că acest „badwill” este definit drept diferența care poate exista între prețul de achiziție plătit în numerar sau în titluri de valoare și valoarea activelor și a pasivelor exigibile dobândite, privite individual. Autoritățile franceze subliniază faptul că „badwill” nu a fost stabilit în mod autonom, că, în realitate, este doar o consecință, transcrisă contabil, a valorii de piață negative nete de 57 de milioane de euro rezultată din procedura de cerere de ofertă și că suma acestuia a apărut ulterior, având în vedere prețul oferit de piață pentru „activele” Sernam, la rândul lui, acest preț fiind stabilit de singura ofertă fermă primită. Tot potrivit autorităților franceze, „badwill” „constituie, așadar, reflexul de anticipare de către cumpărător a pierderilor viitoare și a costurilor de restructurare, pe care raportul [băncii X] le precizează de altfel atunci când menționează că două elemente‑cheie pentru dimensionarea corectă a unei oferte de preluare sunt necesitatea societății de sume în numerar pentru a‑și finanța planul de reorganizare și recapitalizarea necesară având în vedere pierderile estimate în perioada [cuprinsă între] 2005 și 2008 (pagina 47 din raport)”.

224    În consecință, reiese din dosar că ceea ce reclamanta denumește „fond de comerț” nu face aluzie la un activ necorporal, ci corespunde în realitate unei traduceri contabile a cererilor de recapitalizare ale echipei de conducere, datorate în mare parte faptului că a fost cedată în integralitate o întreprindere care avea pierderi bănești, cu pasivele sale.

225    În al treilea rând, reclamanta consideră că, în realitate, Comisia ar fi intenționat să se limiteze la cesiunea activelor în bloc ale Sernam către cumpărători având activitate în sectorul industrial, situație care însă nu era menționată în Decizia Sernam 2.

226    Cu toate acestea, din decizia atacată nu reiese că faptul că cumpărătorul nu este un operator industrial din cadrul sectorului a fost motivul constatării nerespectării articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, această constatare rezultând în principal din faptul că a fost cedată Sernam în integralitate, fără să fi fost respectate însă condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2, printre care în special cea privind retragerea din sectorul cu capacitate în exces.

227    Prin urmare, trebuie respinsă și a doua critică.

228    Având în vedere cele arătate mai sus, al șaselea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins.

 Concluzii cu privire la al patrulea motiv

229    Reclamanta consideră că o singură eroare în raționamentul Comisiei referitor la încălcarea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu poate decât să determine anularea deciziei atacate.

230    Din jurisprudență reiese că, în măsura în care anumite motive ale unei decizii sunt, prin ele însele, de natură să o justifice corespunzător cerințelor legale, viciile care ar putea afecta alte motive ale actului nu au niciun efect asupra părții dispozitive a acestuia. În plus, din moment ce partea dispozitivă a unei decizii a Comisiei se întemeiază pe mai multe elemente de raționament dintre care fiecare ar fi suficient singur pentru a constitui temeiul părții dispozitive respective, acest act nu trebuie anulat, în principiu, decât dacă fiecare dintre aceste elemente este nelegal. În această ipoteză, o eroare sau o altă nelegalitate care ar afecta doar unul dintre elementele de raționament nu poate fi suficientă pentru a justifica anularea deciziei în litigiu, din moment ce această eroare nu a putut avea o influență decisivă în ceea ce privește partea dispozitivă reținută de instituția care a adoptat această decizie (a se vedea Hotărârea din 20 octombrie 2011, Eridania Sadam/Comisia, T‑579/08, EU:T:2011:608, punctele 56 și 57 și jurisprudența citată).

231    În speță, trebuie să se arate că, contrar afirmațiilor reclamantei, întrucât constatarea nerespectării articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 și, în consecință, a incompatibilității ajutoarelor de stat în cuantum de 503 milioane de euro se întemeia, în decizia atacată, pe mai multe elemente, dintre care fiecare era suficient pentru a întemeia această parte dispozitivă, trebuie să se constate că faptul că unul dintre aceste elemente este eronat, în speță cel referitor la calificarea drept vânzare, astfel cum s‑a menționat la punctul 108 de mai sus, nu este suficient, singur, pentru anularea deciziei atacate în ceea ce privește constatarea punerii abuzive în aplicare a ajutorului de stat în cuantum de 503 milioane de euro, aprobat condiționat de Comisie în Decizia Sernam 2.

232    În consecință, al patrulea motiv trebuie respins în totalitate.

2.     Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că a considerat că obligația de recuperare a ajutorului de stat de 41 de milioane de euro, declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2, fusese transferată Financière Sernam și filialelor sale

233    Reclamanta susține, în esență, că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, înscrierea la pasivul lichidării Sernam a sumei reprezentând ajutorul de stat de 41 de milioane de euro declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2 era suficientă pentru asigurarea eliminării denaturării concurenței rezultate din acest ajutor și, în această privință, contestă că obligația de rambursare a ajutorului menționat a fost transferată Financière Sernam și filialelor sale. În primul rând, reclamanta susține că niciunul dintre criteriile de continuitate economică, în sensul Hotărârii Seleco, punctul 52 de mai sus (EU:C:2003:252), nu este îndeplinit în speță, contrar celor afirmate de Comisie în considerentele (144)-(148) ale deciziei atacate. În al doilea rând, reclamanta susține că înscrierea sumei de 41 de milioane de euro la pasivul lichidării Sernam era conformă cu articolul 4 din Decizia Sernam 2.

234    Cu titlu introductiv, astfel cum Curtea s‑a pronunțat deja în repetate rânduri, înscrierea în tabelul creanțelor a creanței referitoare la restituirea ajutoarelor în cauză permite îndeplinirea obligației de recuperare numai dacă, în ipoteza în care autoritățile de stat nu ar putea recupera în întregime cuantumul ajutoarelor, procedura de faliment conduce la lichidarea întreprinderii beneficiare a ajutoarelor ilegale, respectiv la încetarea definitivă a activității acesteia. În această privință, trebuie amintit că recuperarea ajutoarelor incompatibile cu piața comună urmărește să elimine denaturarea concurenței cauzată de avantajul concurențial pe piață de care a profitat beneficiarul acestor ajutoare în raport cu concurenții săi, restabilind astfel situația anterioară plății ajutoarelor menționate. Or, în cazul în care întreprinderea care a beneficiat de ajutoarele ilegale este în faliment și a fost constituită o societate pentru a continua o parte din activitățile întreprinderii în faliment, în cazul în care ajutoarele în cauză nu sunt recuperate în totalitate, continuarea acestei activități poate să prelungească denaturarea concurenței cauzată de avantajul concurențial de care societatea a beneficiat pe piață în raport cu concurenții săi. Astfel, o asemenea societate nou‑creată poate să fie obligată, dacă beneficiază în continuare de avantajul respectiv, să ramburseze ajutorul în cauză. O atare situație apare în special atunci când se dovedește că această societate păstrează beneficiul efectiv al avantajului concurențial legat de acordarea acestor ajutoare, mai precis atunci când achiziționează activele societății aflate în lichidare fără să plătească în schimb un preț conform cu condițiile pieței sau atunci când se dovedește că crearea unei asemenea societăți a avut ca efect eludarea obligației de restituire a ajutoarelor respective. Această concluzie este valabilă în special atunci când plata unui preț conform cu condițiile de piață nu ar fi suficientă pentru a neutraliza avantajul concurențial legat de beneficiul ajutoarelor ilegale. Într‑un asemenea caz, înregistrarea creanței referitoare la ajutoarele declarate ilegale și incompatibile cu piața comună în tabelul creanțelor nu este suficientă, în sine, pentru a elimina denaturarea concurenței care a apărut în acest mod (a se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania, C‑610/10, Rep., EU:C:2012:781, punctele 104-107 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 24 ianuarie 2013, Comisia/Spania, C‑529/09, Rep., EU:C:2013:31, punctele 107 și 109 și jurisprudența citată).

235    Conform jurisprudenței în materia vânzării de active, pentru a aprecia dacă obligația de recuperare a ajutorului plătit unei societăți aflate în dificultate poate fi extinsă la o nouă societate căreia fosta societate i‑a transferat o parte din activele sale, atunci când acest transfer permite să se constate o continuitate economică între cele două societăți pot fi luate în considerare următoarele elemente: obiectul transferului (active și pasive, menținerea forței de muncă, active grupate), prețul transferului, identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și a primei întreprinderi, momentul la care a fost efectuat transferul (după începerea investigației, la inițierea procedurii sau la momentul deciziei finale) sau logica economică a operațiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Seleco, punctul 52 de mai sus, EU:C:2003:252, punctul 78, Hotărârea din 13 septembrie 2010, Grecia și alții/Comisia, T‑415/05, T‑416/05 și T‑423/05, Rep., EU:T:2010:386, punctul 135, și Hotărârea din 28 martie 2012, Ryanair/Comisia, T‑123/09, Rep., EU:T:2012:164, punctul 155). Comisia nu are însă obligația să ia în considerare toate aceste elemente (a se vedea în acest sens Hotărârea Ryanair/Comisia, citată anterior, EU:T:2012:164, punctul 156).

236    Trebuie să se arate că părțile nu contestă că această grilă de analiză a continuității economice, ci aplicarea sa în prezenta cauză de către Comisie.

 Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că în speță nu este îndeplinit niciunul dintre criteriile continuității economice

237    Reclamanta susține că, în speță, contrar analizei efectuate de Comisie în considerentele (144)-(148) ale deciziei atacate, nu este îndeplinit niciunul dintre criteriile privind continuitatea economică, în sensul Hotărârii Seleco, punctul 52 de mai sus (EU:C:2003:252), și anume obiectul transferului, prețul transferului, identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și a primei întreprinderi, momentul la care a fost efectuat transferul sau logica economică a operațiunii.

238    Considerentul (144) al deciziei atacate are următorul cuprins:

„În ceea ce privește, în primul rând, transferul tuturor activelor și pasivelor, cu excepția a trei pasive financiare […], de către [Sernam] către întreprinderea Sernam Xpress, Comisia subliniază că acest transfer viza întreprinderea în integralitatea ei (a se vedea secțiunea 3.2.3). Astfel, există o continuitate economică între [Sernam] și Sernam Xpress […] În plus, transferul a avut loc în cadrul unui grup. De asemenea, transferul a avut loc după o decizie definitivă a Comisiei prin care se dispune recuperarea ajutorului, urmărindu‑se drept singură logică economică să permită continuarea activităților [Sernam], fără să fie obligată să respecte condițiile impuse prin articolul 3 din [D]ecizia Sernam 2. Prin urmare, sunt întrunite toate criteriile care demonstrează continuitatea economică în sensul acestei decizii și al hotărârii în cauza Seleco.”

 Cu privire la obiectul transferului

239    Reclamanta arată că nu Sernam în integralitate a fost vândută către Financière Sernam.

240    Cu toate acestea, din examinarea celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, în special din cuprinsul punctelor 134-137 de mai sus, reiese că, în considerentul (144) al deciziei atacate, Comisia a apreciat în mod întemeiat că fusese cedată întreprinderea în integralitate, cu încălcarea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

 Cu privire la identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și a primei întreprinderi

241    Reclamanta susține că transferul tuturor activelor și pasivelor Sernam nu a avut loc în cadrul unui grup, contrar afirmațiilor Comisiei din considerentul (144) al deciziei atacate, întrucât identitatea acționarilor Financière Sernam și cea a acționarului Sernam sunt diferite, acționarii Financière Sernam fiind fosta echipă de conducere a Sernam, în timp ce acționarul Sernam era însăși reclamanta. În această privință, reclamanta subliniază că Financière Sernam este cea care deține în final proprietatea și exploatează activele Sernam, plasate în Sernam Xpress. În aceste condiții, ea apreciază că criteriul referitor la identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și a primei întreprinderi, în sensul Hotărârii Seleco, punctul 52 de mai sus, nu este îndeplinit.

242    Acest argument trebuie respins întrucât, în acest stadiu al raționamentului Comisiei, este vorba despre aprecierea continuității economice între Sernam și Sernam Xpress. Astfel, numai după ce a stabilit o continuitate economică între Sernam și Sernam Xpress [în considerentele (144)-(148) ale deciziei atacate], Comisia a concluzionat, în considerentul (150) al deciziei atacate, că beneficiul ajutorului incompatibil fusese în final transmis către Financière Sernam, ca urmare a fuziunii acesteia cu Sernam Xpress.

243    În consecință, Comisia a amintit în mod întemeiat în considerentul (144) al deciziei atacate că aportul Sernam la Sernam Xpress se efectuase în cadrul grupului reclamantei.

 Cu privire la momentul transferului

244    În ceea ce privește momentul transferului activelor în bloc, reclamanta arată că, în Hotărârea Seleco, punctul 52 de mai sus (EU:C:2003:252), în Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus (EU:C:2004:238), și în Hotărârea CDA, punctul 52 de mai sus (EU:T:2005:364), operațiunile de „eludare” invocate de Comisie fuseseră efectuate fie în cursul procedurii oficiale de investigare, fie într‑un moment în care autoritățile naționale competente se așteptau la deschiderea de către Comisie a unei proceduri de investigare. Or, în speță, cesiunea activelor în bloc ale Sernam ar fi avut loc după adoptarea Deciziei Sernam 2, în termenul impus la articolul 3 alineatul (2) din aceasta și potrivit modalităților prevăzute de această dispoziție, ceea ce ar exclude ipoteza ca cesiunea să fi fost efectuată în scopul de a evita recuperarea ajutorului.

245    Din considerentul (144) al deciziei atacate reiese că Comisia a arătat că transferul tuturor activelor și pasivelor se efectuase după Decizia finală Sernam 2, în privința căreia trebuie amintit că articolul 2 impunea recuperarea ajutorului de 41 de milioane de euro.

246    Trebuie să se constate că momentul punerii în aplicare a unei decizii care implică posibilitatea unei vânzări de active în bloc ale beneficiarului ajutorului, precum și o obligație de recuperare a unui ajutor ilegal și incompatibil apare ca fiind cel puțin la fel de propice pentru eludarea obligației de recuperare ca faza procedurii oficiale de investigare. Astfel, deși deschiderea unei proceduri oficiale de investigare în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE rezultă din îndoieli referitoare la existența și la compatibilitatea unui ajutor de stat, adoptarea unei decizii prin care se dispune recuperarea unui ajutor de stat înlătură orice îndoială în această privință.

247    Pe de altă parte, din analiza primului, a celui de al treilea, a celui de al patrulea și a celui de al cincilea aspect ale celui de al patrulea motiv reiese că operațiunea care a fost realizată nu a respectat nici termenul (a se vedea punctele 84-93 de mai sus), nici modalitățile (a se vedea punctele 110-187 de mai sus) enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

 Cu privire la logica economică a operațiunii

248    În ceea ce privește logica economică a operațiunii, primo, reclamanta, susținută de Republica Franceză, arată că avea obligația să înstrăineze o întreprindere care genera pierderi, respectând cerințele stabilite prin Decizia Sernam 2.

249    Secundo, reclamanta subliniază că recurgerea la societatea „scoică” Sernam Xpress nu a rezultat dintr‑o voință de eludare a obligației de restituire a ajutoarelor, ci a urmărit doar să permită achiziționarea activelor în bloc ale Sernam de către Financière Sernam, având în vedere necesitatea de a asigura, în conformitate cu Decizia Sernam 2, inexistența vreunei legături a cumpărătorului activelor cu reclamanta. În această privință, reclamanta se întemeiază pe o opinie consultativă privind dreptul francez, redactată de un profesor de drept francez, pentru a demonstra că aportul denumit „parțial de active” era singura operațiune care permitea adăugarea pasivelor de exploatare la active fără să fi existat obligația de a solicita acordul individual al creditorilor (pentru a beneficia de efectul acestei operațiuni de transmitere universală a patrimoniului). Or, cerința de independență a cumpărătorului față de reclamantă interzicea recurgerea la un aport parțial de active în mod direct către Financière Sernam, fără ca reclamanta să fi devenit, în schimbul remunerării pentru acest aport (remunerare sub forma unor titluri), acționară a Financière Sernam. Aceasta ar explica motivul pentru care mai întâi a trebuit să fie efectuat aportul parțial de active la Sernam Xpress, iar ulterior cedarea părților sociale ale acesteia din urmă către Financière Sernam.

250    În considerentele (144) și (147) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că singura logică economică era de a permite continuarea activităților Sernam fără a trebui să fie respectate condițiile impuse prin articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

251    În primul rând, la punctul 247 de mai sus s‑a constatat deja că din analiza primului, a celui de al treilea, a celui de al patrulea și a celui de al cincilea aspect ale celui de al patrulea motiv reieșea că nu fuseseră respectate condițiile enunțate la articolul 3 din Decizia Sernam 2. De asemenea, din analiza celui de al șaselea aspect al celui de al patrulea motiv (a se vedea în special punctele 198-211 de mai sus) reiese că, întrucât activitatea Sernam nu a încetat, nu a fost respectată finalitatea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

252    În al doilea rând, din cuprinsul punctelor 127-129 de mai sus reiese că reclamanta nu poate invoca unele constrângeri de drept național pentru a justifica eludarea condițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din decizia Sernam 2. În special, trebuie să se arate că argumentația acesteia menționată la punctul 249 de mai sus este întemeiată pe pretinsa necesitate de a adăuga pasivele la activele Sernam. Or, din cuprinsul punctelor 113-119 de mai sus reiese că pasivele nu trebuiau adăugate vânzării activelor în bloc în sensul articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2.

 Cu privire la prețul transferului

253    În ceea ce privește prețul transferului, în primul rând, reclamanta, susținută de Republica Franceză, arată că prețul negativ plătit de Financière Sernam pentru activele în bloc ale Sernam era un preț de piață, rezultat al unei cereri de ofertă transparente și deschise, contrar afirmațiilor Comisiei din considerentele (145) și (146) ale deciziei atacate. Pentru aceleași motive, reclamanta consideră că referirea, în considerentul (145) al deciziei atacate, la un echilibru contractual între ea și Financière Sernam este lipsită de pertinență. Reclamanta și Republica Franceză consideră că, în consecință, nu poate fi impusă restituirea nici cumpărătorului activelor în discuție, și anume Sernam Xpress, nici achizitorului acesteia, în speță Financière Sernam, și susține că rambursarea trebuia solicitată de la vânzător, cu alte cuvinte, Sernam.

254    Considerentul (145) al deciziei atacate are următorul cuprins:

„În plus, Comisia subliniază că transferul în favoarea Sernam Xpress nu corespunde condițiilor pieței. Transferul în favoarea Sernam Xpress a avut loc la un preț negativ și nu este rezultatul unei proceduri transparente și deschise (a se vedea secțiunea 3.2.5 [a deciziei atacate]). La prețul negativ de 57 de milioane de euro, perceput ca ajutor operațional care permite acoperirea pierderilor societății Sernam Xpress în perioada 2005-2008, se adaugă ștergerea datoriilor [Sernam] față de [reclamantă], în valoare de 38,5 milioane de euro (a se vedea considerentul [(]27[)] [al deciziei atacate]) […] Prin injecția de capital de 57 de milioane de euro, [reclamanta] a permis societății Sernam Xpress, cel puțin pentru perioada 2005-2008, să onoreze în întregime aceste creanțe. Dacă, în schimb, [reclamanta] ar fi vândut numai activele, la un preț pozitiv, datoriile [Sernam] către terți nu ar fi fost onorate decât până la valoarea profitului obținut din vânzare. Acesta este un indiciu în plus [al faptului] că echilibrul contractual dintre [reclamantă] și Financière Sernam nu corespunde condițiilor pieței.”

255    Argumentul potrivit căruia prețul negativ plătit în speță era un preț de piață rezultat dintr‑o cerere de ofertă transparentă și deschisă trebuie respins, întrucât din analiza celui de al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv reiese că oferta echipei de conducere nu poate fi considerată rezultatul unei proceduri transparente și deschise. Critica, pentru aceleași motive, a referirii la echilibrul contractual dintre reclamantă și Financière Sernam trebuie de asemenea să fie respinsă.

256    Din cuprinsul punctului 207 de mai sus reiese deopotrivă că oferta de preluare făcută de echipa de conducere fusese dimensionată pentru a finanța un nou plan de reorganizare a Sernam, precum și recapitalizarea necesară pentru a face față pierderilor estimate în perioada următoare, 2005-2008. Prin urmare, Comisia a subliniat de asemenea în mod întemeiat, în considerentul (145) al deciziei atacate, că prețul negativ de 57 de milioane de euro fusese conceput ca fiind un ajutor operațional care permitea acoperirea pierderilor Sernam Xpress în perioada 2005-2008, la care se adaugă ștergerea de către reclamantă a datoriilor pe care Sernam le avea către aceasta, în cuantum de 38,5 milioane de euro.

257    În al doilea rând, reclamanta invocă în mai multe aspecte și motive ale cererii sale introductive faptul că prețul negativ de 57 de milioane de euro în sumă netă ar fi fost confirmat de mai multe expertize independente și, în această privință, se referă la raportul din 21 iulie 2005 realizat de sectorul de audit al băncii X, banca având rolul de consilier al reclamantei care a organizat cererea de ofertă, la raportul unui cabinet de audit (denumit în continuare „cabinetul de audit Y”) din 3 iunie 2005 (actualizat în anul 2008), comandat de aceasta, la raportul din 18 iulie 2005 al unei alte bănci, banca Z, comandat de comitetul pentru participații și transferuri, precum și la avizul 2005‑AC 2 al comitetului pentru participații și transferuri din 22 iulie 2005, care, având în vedere concordanța expertizelor, a concluzionat că proiectul de cesiune apărea drept „soluția care, asigurând pe deplin șanse de succes pentru noua Sernam care nu sunt nerezonabile, a[vea] costuri mai mici pentru reclamantă”.

258    În această privință, trebuie amintit că vânzarea activelor în bloc, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, trebuia efectuată la un preț de piață „pe baza unei proceduri transparente și deschise”. De asemenea, articolul 4 din Decizia Sernam 2 a precizat că „[o]rice vânzare parțială sau integrală a Sernam trebuie efectuată la prețul pieței și printr‑o procedură transparentă și deschisă pentru toți concurenții”. Prin urmare, prin Decizia Sernam 2, Comisia instituise obligația ca prețul pieței să rezulte din cererea de ofertă transparentă și deschisă, care nu a fost respectată în speță (a se vedea punctele 160-187 de mai sus).

259    În orice caz, două dintre rapoartele în discuție, raportul cabinetului de audit Y și raportul băncii Z, privesc numai chestiunea aplicării criteriului investitorului privat, și anume comparația dintre costurile cesiunii avute în vedere și costurile unei eventuale lichidări a Sernam și, așadar, nu sunt pertinente în raport cu problema dacă prețul plătit pentru activele și pasivele Sernam era un preț de piață. De asemenea, fragmentul invocat, cuprins în avizul comitetului pentru participații și transferuri, se referă la comparația dintre costurile cesiunii și costurile lichidării Sernam. Pe de altă parte, în ceea ce privește concluziile sectorului de audit al băncii X din 21 iulie 2005, trebuie să se constate că este vorba despre o expertiză realizată după depunerea ofertei de către echipa de conducere și pe baza acestei oferte (precum și a planului de afaceri 2005-2008, realizat de echipa de conducere).

260    Prin urmare, reclamanta susține în mod eronat că expertizele furnizate ar confirma ideea că prețul cesiunii ar fi un preț de piață.

261    În al treilea rând, reclamanta impută Comisiei faptul că a constatat, în cuprinsul ultimelor două teze ale considerentului (145) al deciziei atacate, că, în cazul în care ar fi vândut la un preț pozitiv doar activele, datoriile Sernam în privința terților ar fi fost onorate doar la nivelul veniturilor obținute din vânzare. Reclamanta susține că, întrucât, potrivit dreptului național, vânzarea activelor în bloc impunea nu numai transferul datoriilor, ci și al salariaților, în temeiul articolului L 1224‑1 din codul muncii, niciun cumpărător nu era susceptibil să propună un preț pozitiv pentru achiziționarea acestor active în bloc.

262    Argumentul reclamantei îndreptat împotriva ultimelor două teze ale considerentului (145) al deciziei atacate trebuie respins ca inoperant. Astfel, afirmația criticată de reclamantă a fost prezentată de Comisie cu titlu suplimentar în raport cu celelalte constatări cuprinse în partea introductivă a aceluiași considerent drept „un indiciu în plus” al faptului că echilibrul contractual dintre reclamantă și Financière Sernam nu corespundea condițiilor pieței. Întrucât s‑a constatat că, în partea introductivă a considerentului (145) al deciziei atacate, Comisia a stabilit în mod întemeiat că prețul negativ al transferului către Sernam Xpress nu rezulta dintr‑o procedură transparentă și deschisă, argumentele care vizează ultimele două teze ale acestui considerent nu sunt de natură să permită anularea deciziei atacate.

263    În al patrulea rând, reclamanta impută Comisiei că în considerentul (146) al deciziei atacate a constatat că prețul negativ de 57 de milioane de euro era mai mare decât cea mai bună ofertă primită în timpul procedurii infructuoase a cererii de ofertă, și anume un preț negativ de 56,4 milioane de euro (oferta din a doua etapă depusă de candidatul nr. 5) și, în această privință, susține că această ofertă din a doua etapă nu era o ofertă fermă și deci nu trebuie luată în considerare.

264    Din cuprinsul punctului 167 de mai sus reiese că, în considerentul (146) al deciziei atacate, Comisia a afirmat în mod întemeiat că oferta negativă de 57 de milioane de euro era mai puțin interesantă decât oferta negativă de 56,4 milioane de euro, din a doua etapă, depusă de consorțiul condus de candidatul nr. 5. În această privință, argumentele reclamantei potrivit cărora manifestarea interesului de către consorțiul format cu candidatul nr. 5 nu trebuie luat în considerare cu titlu comparativ, deoarece nu era fermă, spre deosebire de oferta echipei de conducere, sunt inoperante, întrucât din analiza celui de al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv reiese că nici oferta echipei de conducere nu poate fi luată în considerare, deoarece nu a rezultat dintr‑o procedură de cerere de ofertă transparentă și deschisă.

265    Reiese din cele de mai sus (a se vedea punctele 237-264 de mai sus) că în mod întemeiat Comisia a ajuns la concluzia, cuprinsă în considerentul (148) al deciziei atacate, potrivit căreia transferul activităților de la Sernam la Sernam Xpress a avut drept consecință păstrarea de către Sernam Xpress a avantajului concurențial ce i‑a fost conferit de ajutorul primit deoarece a existat o continuitate economică între cele două societăți.

266    Pe de altă parte, Republica Franceză invocă jurisprudența în materia vânzării de acțiuni, potrivit căreia, în cazul în care o întreprindere care a beneficiat de un ajutor ilegal este achiziționată la prețul pieței, cu alte cuvinte, la cel mai mare preț pe care un investitor privat acționând în condiții normale de concurență era dispus să îl plătească pentru societatea respectivă în situația în care se afla aceasta, în special după ce beneficiase de ajutoare de stat, elementul de ajutor este considerat că a fost evaluat la prețul pieței și a fost inclus în prețul de cumpărare. În asemenea condiții, nu se poate considera că acel cumpărător a beneficiat de un avantaj față de ceilalți operatori de pe piață. Cu toate acestea, în principiu, atunci când o societate beneficiară a unui ajutor a fost vândută la prețul pieței, prețul de vânzare reflectă consecințele ajutorului anterior, iar vânzătorul societății menționate este cel care păstrează beneficiul ajutorului. În acest caz, restabilirea situației anterioare ar trebui, în primul rând, să fie realizată prin rambursarea ajutorului de către vânzător (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks, C‑390/98, Rec., EU:C:2001:456, punctele 77 și 78). Republica Franceză consideră că a impune întreprinderii vândute, Sernam Xpress, să ramburseze ajutorul ilegal și incompatibil ar însemna în final sancționarea cumpărătorului acestei întreprinderi, Financière Sernam, care, întrucât a plătit pentru această întreprindere prețul pieței, ar fi plătit deja ajutorul ilegal și incompatibil. În opinia Republicii Franceze, această ipoteză ar avea semnificația ca cel care cumpără acțiunile întreprinderii vândute să plătească de două ori ajutorul ilegal și incompatibil.

267    Or, pe de o parte, astfel cum reiese din considerentele (138) și (149) și din nota de subsol 32 din decizia atacată, jurisprudența face o diferențiere între dobânditorul acțiunilor și societatea beneficiară a unui ajutor ilegal ale cărei acțiuni sunt vândute. Astfel, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că vânzarea de acțiuni ale unei societăți care a beneficiat de un ajutor ilegal nu afectează în niciun fel obligația de recuperare de la societatea beneficiară (a se vedea în acest sens Hotărârea Seleco, punctul 52 de mai sus, EU:C:2003:252, punctul 83) și că, în cazul în care întreprinderea căreia i‑au fost acordate ajutoare de stat ilegale își păstrează personalitatea juridică și continuă să desfășoare, pentru sine, activitățile subvenționate prin ajutoarele de stat, această întreprindere este în mod normal cea care păstrează avantajul concurențial și, prin urmare, ea este cea care trebuie să fie obligată să ramburseze un cuantum egal cu cel al ajutoarelor menționate. Cumpărătorului nu i se poate cere, așadar, să ramburseze asemenea ajutoare (a se vedea în acest sens Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus, EU:C:2004:238, punctul 81).

268    În consecință, în considerentul (149) al deciziei atacate, Comisia a dedus în mod întemeiat din această jurisprudență că vânzarea părților sociale ale Sernam Xpress către Financière Sernam nu avusese drept consecință eliberarea Sernam Xpress de obligația de rambursare a ajutorului de 41 de milioane de euro.

269    Criticile Republicii Franceze și ale reclamantei referitoare la faptul că un asemenea raționament ar echivala cu o dublă plată a unui ajutor ilegal și incompatibil efectuată de cumpărătorul acțiunilor trebuie să fie respinse. Astfel, după cum subliniază Comisia, această diferențiere între cumpărătorul acțiunilor și societatea vândută poate avea consecințe practice deoarece în acest caz, în afara unor împrejurări excepționale, cumpărătorul acțiunilor nu are obligația de plată a ajutorului acordat întreprinderii cumpărate atât timp cât deține întreprinderea cumpărată sub forma unei societăți cu răspundere limitată.

270    Pe de altă parte, contrar celor sugerate în argumentația Republicii Franceze, în sarcina Financière Sernam nu a fost instituită obligația de rambursare a ajutorului ilegal și incompatibil de 41 de milioane de euro în calitate de cumpărător al părților sociale ale Sernam Xpress, ci în calitate de succesor juridic al acesteia ca urmare a fuziunii din 30 iunie 2011 cu Serman Xpress, din cauza transmiterii universale a patrimoniului, aferentă acestei operațiuni [a se vedea considerentul (150) al deciziei atacate]. Întrucât Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale continuitatea economică între Sernam și Sernam Xpress (a se vedea punctele 237-265 de mai sus) și întrucât reclamanta nu a contestat fuziunea dintre Sernam Xpress și Financière Sernam, acest raționament trebuie confirmat.

271    În sfârșit, Republica Franceză arată că criteriul investitorului privat ar fi îndeplinit în speță, deoarece, astfel cum ar fi arătat în scrisorile sale din 8 octombrie 2008 și din 5 mai 2009, costul vânzării activelor în bloc ale Sernam către Financière Sernam ar fi fost inferior costurilor care ar fi fost suportate de reclamantă în cazul lichidării judiciare a Sernam.

272    Trebuie să se arate însă că aceste argumente ale Republicii Franceze referitoare la criteriul investitorului privat nu au legătură cu obligația de recuperare a sumei de 41 de milioane de euro, ci privesc calificarea ajutoarelor considerate „noi” în decizia atacată în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE. Așadar, aceste argumente sunt inoperante în cadrul prezentului motiv.

273    În consecință, conform jurisprudenței amintite în Hotărârea Comisia/Spania, punctul 234 de mai sus (EU:C:2012:781), Comisia a considerat în mod întemeiat că, în speță, simpla înscriere a ajutorului declarat ilegal și incompatibil prin Decizia Sernam 2 la pasivul lichidării nu era suficientă pentru eliminarea denaturării concurenței cauzate de acest ajutor.

274    Prin urmare, prima critică a reclamantei trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că înscrierea sumei de 41 de milioane de euro la pasivul lichidării Sernam era conformă cu articolul 4 din Decizia Sernam 2

275    Reclamanta susține că înscrierea la pasivul lichidării Sernam a cuantumului ajutorului declarat ilegal și incompatibil prin Decizia Sernam 2 era conformă cu articolul 4 din Decizia Sernam 2, care prevedea că, în cazul unei vânzări parțiale sau integrale a Sernam efectuată la prețul pieței și printr‑o procedură transparentă și deschisă pentru toți concurenții, rambursarea ajutorului în valoare de 41 de milioane de euro revenea „societății Sernam, în cazul în care aceasta continu[a] să existe”. Reclamanta susține că articolul 4 din Decizia Sernam 2 nu se referă la încetarea activității economice a Sernam și se limitează să facă o diferențiere după cum Sernam continuă sau nu continuă să existe.

276    În considerentul (135) al deciziei atacate, Comisia afirmă că „[a]rticolul 4 [din Decizia Sernam 2] face deosebirea între situația în care a existat o întrerupere a activității economice a Sernam [și că, î]n ipoteza în care această activitate a dispărut, nu este necesar să se procedeze la recuperare[a cuantumului ajutorului] de la entitățile care au dobândit activele la prețul pieței, în cadrul unei proceduri transparente și deschise”.

277    Conform jurisprudenței amintite în Hotărârea Comisia/Spania, punctul 234 de mai sus (EU:C:2012:781), ajutorul trebuie recuperat de la societatea care continuă activitatea economică a întreprinderii care a beneficiat inițial de avantajul aferent acordării ajutoarelor de stat și care, prin urmare, păstrează beneficiul efectiv al acestuia.

278    În contextul recuperării ajutoarelor de stat, aluzia făcută la articolul 4 din Decizia Sernam 2 la continuarea existenței Sernam putea sugera doar menținerea activității economice a Sernam.

279    Prin urmare, reclamanta arată în mod eronat că înscrierea în pasivul lichidării Sernam a sumei de 41 de milioane de euro era conformă cu articolul 4 din Decizia Sernam 2, întrucât din analiza primei critici reiese că Sernam continua să existe din punct de vedere economic în cadrul Sernam Xpress, iar ulterior în cadrul Financière Sernam.

280    În consecință, a doua critică trebuie respinsă.

281    Rezultă că al cincilea motiv trebuie respins în totalitate.

3.     Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că a considerat că măsurile prevăzute de protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005 referitoare la cesiunea activelor în bloc ale Sernam constituiau ajutoare de stat noi în favoarea Sernam Xpress‑Financière Sernam

282    În esență, al șaselea motiv cuprinde două aspecte. În cadrul primului aspect, reclamanta impută Comisiei că, în considerentele (154)-(158) ale deciziei atacate, a declarat că criteriul investitorului privat într‑o situație de vânzare la un preț negativ era inaplicabil, pe baza calificării drept ajutor de stat a măsurilor din protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005, și anume recapitalizarea cu suma netă de 57 de milioane de euro, ștergerea unor datorii de 38,5 milioane de euro și garanțiile (denumite în continuare „măsurile în litigiu”). În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta impută Comisiei că, în considerentele (159)-(171) ale deciziei atacate, a apreciat că măsurile în litigiu confereau un avantaj Sernam Xpress‑Financière Sernam.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe faptul că Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept declarând criteriul investitorului privat inaplicabil în speță

283    Reclamanta, susținută de Republica Franceză, consideră, în esență, că criteriul investitorului privat era aplicabil măsurilor în litigiu, întrucât din jurisprudență reiese că, pentru a stabili dacă privatizarea unei întreprinderi pentru un preț de vânzare negativ implică elemente de ajutor de stat, trebuie să se aprecieze dacă un investitor privat de dimensiuni comparabile cu cele ale autorităților administrative din sectorul public ar fi putut fi determinat, în împrejurări similare, să realizeze un aport de capital cu aceeași valoare în cadrul vânzării întreprinderii respective sau dacă, dimpotrivă, ar fi optat pentru lichidarea acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 2003, Germania/Comisia, C‑334/99, Rec., EU:C:2003:55, punctul 133 și jurisprudența citată) (în continuare, „criteriul investitorului privat de tip «Gröditzer»”).

284    Reclamanta și Republica Franceză consideră că, în speță, în cadrul cesiunii realizate nu a fost acordat niciun ajutor de stat, deoarece costul global al acesteia era mai mic decât costurile previzibile ale unei lichidări a Sernam, astfel cum ar fi demonstrat prin intermediul informațiilor transmise Comisiei în cadrul procedurii administrative.

285    Argumentele reclamantei, susținută de Republica Franceză, sunt îndreptate, în esență, împotriva a două motive invocate de Comisie în considerentele (154) și (155) ale deciziei atacate pentru a înlătura aplicabilitatea „criteriului investitorului privat de tip Gröditzer”, astfel cum a fost descris la punctul 283 de mai sus.

286    Primul motiv de neaplicare a criteriului investitorului privat este prezentat în considerentul (154) al deciziei atacate. În acest considerent, Comisia a apreciat că, într‑un caz de recuperare a ajutorului, nu este necesară aplicarea principiului investitorului în economia de piață, întrucât, atunci când recuperează un ajutor, statul acționează în cadrul obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului Uniunii, iar nu în calitate de stat acționar.

287    Al doilea motiv de neaplicare a criteriului investitorului privat este prezentat în considerentul (155) al deciziei atacate. În acest considerent, Comisia a apreciat, în esență, că, la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, vânzarea activelor era echivalentul măsurilor compensatorii impuse la articolul 3 alineatul (1) din decizia menționată. Or, potrivit punctului 40 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea, cesionarea unei activități care produce pierderi nu putea fi considerată măsură compensatorie. Comisia a arătat că prețul negativ agreat între reclamantă și Financière Sernam demonstra că era vorba despre cesionarea unei activități care produce pierderi, care nu putea fi echivalentul măsurii compensatorii. Pe baza acestor împrejurări, Comisia a concluzionat că, în speță, prețul negativ corespundea unui ajutor operațional acordat întreprinderii, care, prin urmare, nu era în măsură să reducă denaturările concurenței.

288    Din considerentul (155) al deciziei atacate reiese că, pentru a nu aplica criteriul investitorului privat, Comisia se prevalează de contextul specific al cauzei, referitor la punerea în aplicare incorectă de către reclamantă a unei măsuri compensatorii care condiționează compatibilitatea ajutorului pentru restructurare de 503 milioane de euro. Tribunalul consideră că trebuie examinate mai întâi argumentele reclamantei referitoare la acest al doilea motiv de neaplicare a criteriului investitorului privat.

289    În ceea ce privește al doilea motiv de neaplicare a criteriului investitorului privat, în considerentul (155) al deciziei atacate, reclamanta invocă, în esență, două critici. În primul rând, aceasta consideră că vânzarea activelor în bloc nu constituia o alternativă la măsurile compensatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2 și, în al doilea rând, că punerea în aplicare a unei măsuri compensatorii care condiționează compatibilitatea unui ajutor nu se opune aplicării criteriului investitorului privat, întrucât, în calitate de putere publică, statul nu are niciodată obligația de a pune în aplicare o măsură compensatorie.

290    Potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este definită în tratat, are un caracter juridic și trebuie interpretată pe baza unor criterii obiective. Din acest motiv, instanța Uniunii, în principiu și ținând seama atât de elementele concrete ale litigiului cu care este sesizată, cât și de caracterul tehnic sau complex al aprecierilor efectuate de Comisie, trebuie să exercite un control deplin în ceea ce privește chestiunea dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, Rep., EU:C:2008:757, punctul 111 și jurisprudența citată).

291    Potrivit jurisprudenței, din principiul egalității de tratament între întreprinderi publice și întreprinderi private rezultă că nu pot fi calificate drept ajutoare de stat capitalurile puse la dispoziția unei întreprinderi direct sau indirect de către stat în împrejurări care corespund condițiilor normale ale pieței (Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia, C‑482/99, Rec., EU:C:2002:294, punctul 69 și jurisprudența citată). Această apreciere se realizează, în privința întreprinderilor publice, prin aplicarea, în principiu, a criteriului investitorului privat (Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, Rep., EU:C:2012:318, punctul 78 și jurisprudența citată).

292    Curtea a decis că aplicabilitatea criteriului investitorului privat depinde, în definitiv, de faptul că statul membru în cauză acordă în calitatea sa de acționar, iar nu în calitatea sa de putere publică, un avantaj economic unei întreprinderi pe care o deține (Hotărârea Comisia/EDF, punctul 291 de mai sus, EU:C:2012:318, punctul 81, și Hotărârea din 3 aprilie 2014, Comisia/Țările de Jos și ING Groep, C‑224/12 P, Rep., EU:C:2014:213, punctul 31). Astfel, intervențiile statului care urmăresc îndeplinirea obligațiilor care îi revin în calitate de putere publică nu pot fi comparate cu cele ale unui investitor privat în economia de piață (Hotărârea din 15 decembrie 2009, EDF/Comisia, T‑156/04, Rep., EU:T:2009:505, punctul 228). În special, pot fi relevante în această privință natura și obiectul acestei măsuri, contextul în care se înscrie, precum și obiectivul urmărit și normele care guvernează măsura respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/EDF, citată anterior, EU:C:2012:318, punctul 86).

 Cu privire la prima critică, îndreptată împotriva considerentului (155) al deciziei atacate, întemeiată pe faptul că vânzarea activelor în bloc nu constituia o alternativă la măsurile compensatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2

293    În susținerea acestei critici, reclamanta invocă trei argumente.

294    În primul rând, reclamanta consideră că vânzarea tuturor activelor Sernam nu poate fi considerată un echivalent al măsurilor compensatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2, și anume o recentrare pe activitatea „Train bloc express” (denumită în continuare „TBE”) și o renunțare la activitățile de transport rutier.

295    În această privință, trebuie să se arate că articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 corespunde punerii în aplicare a uneia dintre cele două condiții alternative de compatibilitate a ajutorului pentru restructurare, impuse la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, cu titlu de măsuri de prevenire a denaturărilor concurenței determinate de ajutorul pentru restructurare și pentru a oferi concurenților măsuri compensatorii specifice. Acest lucru reiese în special din titlul punctului consacrat motivării condițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, intitulat „Prevenirea denaturărilor concurenței – măsuri compensatorii specifice”, din care fac parte considerentele (200)-(217) ale Deciziei Sernam 2, menționate deja la punctele 191 și 193 de mai sus.

296    Articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 este o alternativă echivalentă condițiilor prevăzute la alineatul (1) al aceluiași articol, deoarece acestea din urmă se aplică „[s]ub rezerva alineatului (2)”. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 194 de mai sus, potrivit considerentului (217) al Deciziei Sernam 2, eliberarea cotelor de piață de către Sernam în favoarea cumpărătorului independent prin intermediul vânzării activelor în bloc ale Sernam la un preț de piață printr‑o procedură transparentă și deschisă urmărește același obiectiv de compensare a denaturărilor concurenței ca retragerea de pe piața rutieră cu capacitate în exces. Astfel, în această ipoteză, activitatea subvenționată a Sernam ar fi încetat în totalitate.

297    Prin urmare, reclamanta arată în mod eronat că, în speță, vânzarea tuturor activelor Sernam în bloc către același cumpărător nu poate fi considerată echivalentă măsurilor de recentrare pe activitatea TBE și de renunțare la activitățile de transport rutier.

298    În al doilea rând, reclamanta arată că, potrivit considerentului (217) al Deciziei Sernam 2, continuarea Sernam în forma sa juridică anterioară cesiunii ar fi cea care ar justifica respectarea măsurilor compensatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2.

299    Din cuprinsul punctelor (191) și (192) de mai sus reiese însă că acest argument trebuie respins, întrucât cea care justifică respectarea condițiilor enunțate la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2 este menținerea activității economice a beneficiarului ajutorului pentru restructurare pe piață, iar nu simpla împrejurare că personalitatea sa juridică este menținută.

300    În al treilea rând, reclamanta consideră că, deși Comisia ar fi conceput vânzarea activelor în bloc ale Sernam ca un echivalent al măsurilor compensatorii impuse prin articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2, aceasta ar fi trebuit să precizeze în decizia menționată că nu era avută în vedere o cesiune la un preț negativ, întrucât cunoștea perfect situația financiară a Sernam și ar fi trebuit să se aștepte la o asemenea eventualitate.

301    Acest argument trebuie de asemenea să fie respins. Întrucât condiția referitoare la vânzarea activelor în bloc excludea pasivele, în speță, eventualitatea de a obține un preț negativ era exclusă prin definiție, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 154-158 de mai sus.

302    Prin urmare, prima critică îndreptată împotriva considerentului (155) al deciziei atacate (a se vedea punctul 287 de mai sus) trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică îndreptată împotriva considerentului (155) al deciziei atacate, întemeiată pe faptul că punerea în aplicare a unei măsuri compensatorii ar fi obligația beneficiarului ajutorului sau a statului acționar, iar nu statului putere publică

303    Reclamanta arată că, în orice caz, în situația punerii în aplicare a unei măsuri compensatorii dispuse printr‑o decizie a Comisiei, întreprinderea care a beneficiat de ajutorul pentru restructurare este cea care suportă costul unei măsuri compensatorii, iar nu statul în calitate de putere publică.

304    Reclamanta și Republica Franceză susțin deopotrivă că, atunci când o întreprindere publică decide să vândă una dintre filialele sale sau toate activele ori o parte din acestea în temeiul unei decizii a Comisiei, această întreprindere publică și, eventual prin intermediul acesteia, statul acționează în calitate de acționar. În consecință, având în vedere natura, obiectul și obiectivul acestora, măsurile în litigiu ar constitui o investiție comparabilă cu cea a unui investitor privat.

305    În speță, trebuie să se constate că, contrar reclamantei și Republicii Franceze, vânzarea activelor în bloc ale Sernam în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu era o decizie pe care un investitor privat ar fi fost determinat să o ia în condiții „normale” ale pieței, cu perspectiva unei maximizări a profitului sau a unei minimizări a pierderilor care să fie conformă cu raționalitatea economică.

306    Astfel, logica subiacentă a măsurilor compensatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 urmărea să prevină orice denaturare excesivă a concurenței determinată de acordarea ajutorului pentru restructurare declarat compatibil în mod condiționat prin Decizia Sernam 2.

307    În consecință, aceste măsuri compensatorii puteau să îi oblige atât pe beneficiarul ajutorului, cât și pe acționarul acestuia să adopte o soluție care să nu fie optimă din punctul de vedere al unei rentabilități financiare pure, ipoteză pe care un investitor privat nu ar avea‑o în vedere într‑o situație considerată „normală” a pieței.

308    Vânzarea activelor în bloc ale Sernam cu titlu de măsuri compensatorii presupunea, în speță, să fi fost vândute active cu o valoare pozitivă pe care beneficiarul nu ar fi fost determinat în mod obligatoriu să le cedeze în funcție de considerații legate de raționalitatea economică.

309    Prin urmare, logica de compensare a vânzării activelor în bloc ale Sernam, amintită în considerentul (155) al deciziei atacate, era diferită de logica unui operator privat care încearcă să își maximizeze profitul sau, precum în speță, să își minimizeze pierderile.

310    Pe de altă parte, din analiza celui de al treilea, a celui de al patrulea și a celui de al șaselea aspect ale celui de al patrulea motiv de mai sus reiese că, potrivit articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, nu era vorba despre vânzarea unei întregi societăți care genera pierderi, ci numai a activelor sale cu o valoare economică pozitivă. În speță, oferta echipei de conducere includea cerințe de recapitalizare, ștergerea unor datorii, precum și garanții din partea vânzătorului, deoarece Sernam fusese vândută în integralitate, având nevoie de finanțare. Așadar, măsurile în litigiu rezultă în mod direct din încălcarea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 și, prin urmare, nu au nicio legătură cu aplicarea criteriului investitorului privat.

311    În consecință, a doua critică îndreptată împotriva considerentului (155) al deciziei atacate trebuie respinsă.

312    În aceste condiții, nu mai este necesară examinarea celorlalte argumente referitoare la primul motiv invocat de Comisie pentru a justifica imposibilitatea aplicării criteriului investitorului privat, întemeiat pe contextul denumit al „recuperării” ajutoarelor de stat.

313    Având în vedere cele de mai sus, primul aspect al celui de al șaselea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe faptul că niciuna dintre măsurile în litigiu nu este constitutivă a unui avantaj în favoarea Sernam Xpress‑Financière Sernam

314    Reclamanta contestă, în esență, că recapitalizarea și ștergerea datoriilor ar fi conferit avantaje Sernam Xpress‑Financière Sernam. În ceea ce privește garanțiile, mai întâi, reclamanta invocă o nemotivare, în sensul că decizia atacată nu răspunde la chestiunea dacă acestea din urmă derogă de la condițiile normale ale unei cesiuni efectuate de un vânzător privat. În continuare, reclamanta susține, cu titlu subsidiar, că fiecare garanție ar fi fost acordată de un vânzător privat. În sfârșit, reclamanta arată, în esență, că aceste garanții nu au creat avantaje în favoarea Sernam Xpress‑Financière Sernam, deoarece aveau un cuantum mic și nu au fost executate.

315    În primul rând, reclamanta consideră că recapitalizarea Sernam în vederea cesionării activelor sale în bloc nu a conferit niciun avantaj Financière Sernam sau oricărei alte întreprinderi, deoarece această cesiune a fost realizată la prețul pieței.

316    Trebuie să se constate că, în decizia atacată, Comisia nu s‑a pronunțat asupra chestiunii unui avantaj conferit Financière Sernam în calitate de cumpărător al părților sociale ale Sernam Xpress, ci în calitate de succesor al Sernam Xpress ca urmare a fuziunii dintre ele.

317    Astfel, în această privință, Comisia a precizat, în considerentul (159) al deciziei atacate, că Sernam Xpress și Financière Sernam, „având în vedere că ulterior […] au fuzionat, nu e[ra] necesar să se facă deosebirea între avantajele acordate uneia sau alteia”. Comisia a aplicat acest raționament tuturor măsurilor în litigiu, printre care și recapitalizarea.

318    În plus, considerentul (172) al deciziei atacate are următorul cuprins:

„La considerentul [(]164[)] din decizia de inițiere, Comisia și‑a pus întrebarea, de asemenea, dacă prețul negativ «plătit» de Financière Sernam corespundea cu adevărat valorii de piață. În această privință, Comisia observă că, între timp, a avut loc fuzionarea dintre Sernam Xpress și Financière Sernam și că un posibil ajutor pentru Financière Sernam, la un preț negativ prea ridicat, nu ar depăși ajutorul de 57 de milioane [de euro] de care Sernam Xpress a beneficiat sub formă de un nou ajutor. Prin urmare, nu mai este necesar să se pronunțe cu privire la un posibil ajutor în favoarea cumpărătorului.”

319    În ceea ce privește Sernam, recapitalizarea sa prezintă un avantaj financiar incontestabil în raport cu concurenții săi. Pe de altă parte, din analiza primului aspect al celui de al șaselea motiv reiese că, în cazul specific din speță, în mod întemeiat Comisia nu a comparat comportamentul statului cu cel al unui investitor privat în condițiile normale ale pieței. Prin urmare, avantajul financiar reprezentat de această recapitalizare trebuie considera ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

320    Pe de altă parte, din al cincilea motiv reiese că există o continuitate economică între Sernam și Sernam Xpress și că, în consecință, avantajul aferent recapitalizării a fost transferat la Sernam Xpress. În orice caz, chiar dacă se presupune că prețul de vânzare ar fi fost un preț de piață, această ipoteză nu se opune ca Sernam Xpress, în privința căreia s‑a demonstrat mai sus că a continuat să desfășoare activitățile Sernam vizate de ajutoarele de stat acordate, să păstreze beneficiul avantajului rezultat din toate ajutoarele de stat în discuție, printre care și recapitalizarea în valoare netă de 57 de milioane de euro (a se vedea în acest sens Hotărârea SMI, punctul 52 de mai sus, EU:C:2004:238, punctele 80 și 81).

321    Prin urmare, trebuie să se constate că, în considerentul (160) al deciziei atacate, Comisia a apreciat în mod întemeiat că „[p]rin recapitalizarea cu 57 de milioane de euro a [Sernam efectuată] de către [reclamantă], [Sernam] a beneficiat de un avantaj financiar considerabil, de care nu au dispus concurenții ei. În continuare, acest avantaj a fost transferat societății Sernam Xpress, împreună cu celelalte active și pasive”.

322    În al doilea rând, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare de drept, precum și o eroare de fapt prin faptul că a afirmat, în considerentul (162) al deciziei atacate, că ștergerea unor datorii în cuantum de 38,5 milioane de euro pe care Sernam le avea față de reclamantă a conferit un avantaj Sernam Xpress sau Financière Sernam, pentru motivul că a înscris datoria la pasivul lichidării Sernam și că nu a fost creditoare a Sernam Xpress sau a Financière Sernam.

323    Acest argument trebuie respins, întrucât reclamanta era creditoare a Sernam și întrucât din analiza celui de al cincilea motiv reiese că există o continuitate economică între Sernam și Sernam Xpress, iar ulterior, ca urmare a fuziunii dintre ele, între Sernam Xpress și Financière Sernam. În asemenea împrejurări, faptul de a înscrie aceste creanțe la pasivul lichidării Sernam echivalează cu acordarea unui avantaj Sernam Xpress, iar ulterior Financière Sernam.

324    În al treilea rând, reclamanta susține că, în considerentele (163)-(171) ale deciziei atacate, Comisia nu și‑a motivat raționamentul în legătură cu garanțiile acordate de reclamantă cu ocazia cesiunii denumite „a activelor în bloc” ale Sernam, deoarece decizia atacată nu menționează nimic cu privire la problema dacă aceste garanții derogă de la condițiile normale ale unei cesiuni efectuate de un operator privat. În această privință, reclamanta precizează că cesiunile (indiferent dacă este vorba despre cesiuni de active sau de întreprinderi) sunt însoțite sistematic de garanții și că problema care se ridică cu ocazia aprecierii acestor garanții în raport cu ajutoarele de stat este dacă acestea fac parte din comportamentul unui operator privat într‑o economie de piață (în speță, un „vânzător privat” într‑o economie de piață). Reclamanta consideră că garanțiile aferente pasivului nu pot constitui un ajutor de stat dacă sunt oferite în condiții care nu ar fi acceptabile pentru un vânzător privat într‑o economie de piață.

325    În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind aplicarea articolelor [107 TFUE] și [108 TFUE] ajutoarelor de stat sub formă de garanții (JO 2000, C 71, p. 14, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 158), similar altor forme de ajutor potențial, garanțiile acordate direct de stat, respectiv de autoritățile centrale, regionale sau locale, precum și garanțiile acordate de întreprinderi aflate sub influența dominantă a autorităților publice pot constitui ajutor de stat.

326    Mai întâi, trebuie să se constate că, în considerentele (152)-(158) ale deciziei atacate, Comisia a motivat respingerea aplicării criteriului investitorului privat în mod global, în privința tuturor măsurilor în litigiu. Prin urmare, nu era necesară adăugarea de către Comisie a unei motivări specifice privind garanțiile. În consecință, nu este necesară constatarea unei nemotivări în această privință. Mai mult, avantajul reprezentat de fiecare dintre aceste garanții în favoarea Sernam Xpress (și, ca efect al fuziunii, în favoarea Financière Sernam) este corect motivat în considerentele (164)-(171) ale deciziei atacate.

327    În continuare, din cuprinsul punctelor 293-313 de mai sus reiese că în mod întemeiat Comisia nu a aplicat criteriul investitorului privat în cazul măsurilor în litigiu, din care fac parte garanțiile. În consecință, argumentele reclamantei, formulate cu titlu subsidiar, prin care urmărește să demonstreze că fiecare garanție ar fi fost acordată de un vânzător privat nu pot fi admise.

328    În sfârșit, celelalte argumente ale reclamantei prin care urmărește să conteste faptul că fiecare garanție ar fi determinat un avantaj în favoarea Sernam Xpress‑Financière Sernam trebuie respinse, pentru următoarele motive.

 În ceea ce privește garanția referitoare la amenajarea centrului Valenton și în ceea ce privește garanția referitoare la creșterea chiriilor aferente noilor centre de exploatare

329    Reclamanta subliniază că garanția referitoare la amenajarea centrului Valenton, necesară exploatării TBE, sub sancțiunea unei amenzi de 1 milion de euro în cazul întârzierii în realizarea lucrărilor, și garanția referitoare la creșterea chiriilor aferente noilor centre de exploatare, limitată la o diferență de cel mult 3 milioane de euro și pe o durată de trei ani, aveau un cuantum limitat și nu au fost executate.

330    Mai întâi, în considerentul (164) al deciziei atacate, Comisia a considerat în mod întemeiat că aceste garanții confereau un avantaj, deoarece, în lipsa lor, atât Sernam Xpress, cât și Financière Sernam ar fi trebuit să suporte costurile respective.

331    În continuare, în ceea ce privește argumentația reclamantei întemeiată pe valoarea moderată a ajutoarelor în litigiu, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, importanța relativ scăzută a unui ajutor sau dimensiunea relativ modestă a întreprinderii beneficiare nu exclude a priori eventualitatea ca schimburile comerciale dintre statele membre să fie afectate (a se vedea Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, C‑280/00, Rec., EU:C:2003:415, punctul 81 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 4 aprilie 2001, Regione Autonoma Friuli‑Venezia Giulia/Comisia, T‑288/97, Rec., EU:T:2001:115, punctul 44 și jurisprudența citată).

332    În sfârșit, trebuie să se mai arate că, în conformitate cu punctul 2.1.2 din Comunicarea privind ajutoarele de stat sub formă de garanții, menționată la punctul 325 de mai sus, faptul că aceste garanții nu au fost executate nu are pertinență asupra calificării drept avantaj, dat fiind că ajutorul este acordat la momentul oferirii garanției, iar nu la momentul în care aceasta este mobilizată sau la momentul în care determină plățile.

333    În plus, trebuie respins argumentul reclamantei potrivit căruia garanția referitoare la amenajarea centrului Valenton decurgea din voința acesteia de a recupera un alt centru, întrucât reclamanta putea să solicite mutarea la Valenton (Franța) fără ca totuși să fi acordat o garanție de execuție pentru lucrările de amenajare a acestui centru.

 În ceea ce privește garanția de continuitate a TBE și de acces la aceasta

334    În ceea ce privește garanția de continuitate a TBE și de acces la aceasta, reclamanta susține că nu avea un caracter exclusiv și nu conferea, așadar, niciun avantaj pentru Sernam Xpress în raport cu concurenții săi.

335    Totuși, trebuie să se arate că, în considerentul (165) al deciziei atacate, Comisia a considerat că această garanție diminua semnificativ riscul asumat de Sernam Xpress‑Financière Sernam, ceea ce constituie un avantaj. În această privință, trebuie să se arate că reclamanta nu susține că alte întreprinderi utilizează TBE în practică. Pe de altă parte, din considerentul (163) al deciziei atacate reiese că această garanție a determinat o plată efectivă de 3 milioane de euro realizată de reclamantă către Sernam Xpress, împrejurare care nu este contestată. Prin urmare, existența unui avantaj în favoarea Sernam Xpress în raport cu concurenții săi este neîndoielnică.

 În ceea ce privește prelungirea cu trei ani a garanției de reangajare a salariaților în cadrul grupului reclamantei

336    În opinia reclamantei, considerentul (169) al deciziei atacate, potrivit căruia prelungirea cu trei ani a garanției de reangajare a salariaților în cadrului grupului său ar spori atractivitatea rămânerii la Sernam Xpress, este o afirmație în principiu lipsită de motivare.

337    Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în considerentele (169) și (171) ale deciziei atacate, Comisia a motivat corespunzător cerințelor legale existența unui avantaj pentru Sernam Xpress constând în faptul că această garanție sporea atractivitatea rămânerii la Sernam Xpress în această perioadă și că îi permitea Sernam Xpress să își păstreze salariații fără a trebui să suporte costuri suplimentare. Așadar, avantajul nu consta în integralitatea salariilor plătite, ci în diferența corespunzătoare creșterii salariilor pe care, în lipsa acestei garanții, Sernam Xpress ar fi trebuit să o acorde pentru a păstra salariații.

338    Rezultă că al doilea aspect al celui de al șaselea motiv trebuie respins.

339    Reiese din toate cele de mai sus că al șaselea motiv trebuie respins în totalitate.

4.     Cu privire la primul motiv invocat de reclamantă și cu privire la motivul invocat de Republica Franceză întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare al fiecăreia dintre ele

340    Prin intermediul primului motiv, reclamanta impută Comisiei, în esență, că în decizia atacată a adoptat o poziție care nu figura în decizia de deschidere și cu privire la care reclamanta nu a avut posibilitatea să își prezinte observațiile în mod util. Reclamanta face trimitere la considerentele (154)-(158) ale deciziei atacate, potrivit cărora în speță nu este necesară aplicarea principiului investitorului privat.

341    Republica Franceză susține, prin intermediul unui motiv autonom, că această divergență între decizia de deschidere și decizia atacată constituie de asemenea o încălcare a propriului drept la apărare.

342    Comisia contestă argumentele reclamantei și consideră că motivul invocat de Republica Franceză este vădit inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

343    Atunci când este evident că un motiv invocat de intervenient a cărui legătură cu obiectul litigiului este discutabilă trebuie, în orice caz, să fie respins ca inadmisibil pentru un alt motiv sau ca nefondat, instanței îi este permis să respingă acest motiv fără să se pronunțe asupra aspectului dacă intervenientul a ieșit din rolul de susținător al concluziilor uneia dintre părțile principale (a se vedea Hotărârea din 15 iunie 2005, Regione autonoma della Sardegna/Comisia, T‑171/02, Rec., EU:T:2005:219, punctul 155 și jurisprudența citată).

344    În speță, având în vedere preocuparea pentru economia procedurii, Tribunalul consideră că trebuie analizat motivul invocat de Republica Franceză întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare, fără a se pronunța în prealabil asupra cauzei de inadmisibilitate invocate de Comisie referitoare la admisibilitatea acestui motiv, întrucât aceste argumente nu permit, în definitiv și pentru motivele prezentate în continuare, să se demonstreze că, în decizia atacată, Comisia a încălcat dreptul la apărare al statului membru. În continuare, va fi analizat primul motiv invocat de reclamantă, care critică aceeași divergență între decizia de deschidere și decizia atacată.

 Cu privire la motivul invocat de Republica Franceză, întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare

345    Republica Franceză critică, în esență, faptul că, atât în decizia de deschidere, cât mai ales pe întreaga durată a procedurii administrative până la ultimul stadiu al acesteia, Comisia nu a considerat și nu a sugerat niciodată că, în speță, criteriul investitorului privat era, în principiu, inaplicabil. În prezenta cauză, autoritățile franceze nu ar fi fost în măsură să transmită observații cu privire la chestiunea aplicabilității criteriului investitorului privat astfel cum este prevăzut în Hotărârea Germania/Comisia, punctul 283 de mai sus (EU:C:2003:55), ci, dimpotrivă, au fost chestionate în principal cu privire la condițiile de aplicare a comparației dintre costurile cesiunii activelor Sernam și costurile lichidării acesteia. Or, în decizia atacată, Comisia ar susține brusc și neașteptat că această comparație ar fi, în speță, lipsită de pertinență deoarece criteriul investitorului privat nu era aplicabil în împrejurările specifice ale cauzei. Prin faptul că nu a comunicat Republicii Franceze modificarea radicală a aprecierii sale în cursul procedurii, Comisia nu ar fi oferit Republicii Franceze ocazia să conteste, în cursul procedurii oficiale de investigare, poziția instituției în legătură cu calificarea ca fiind ajutoare de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, a măsurilor cuprinse în protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005 referitoare la vânzarea activelor în bloc ale Sernam.

346    În observațiile sale cu privire la memoriul în intervenție al Republicii Franceze, reclamanta a arătat că susținea motivul formulat de aceasta din urmă, întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare în calitate de stat membru.

347    Reiese din jurisprudență că respectarea dreptului la apărare în orice procedură deschisă împotriva unei persoane și susceptibilă de a conduce la un act cauzator de prejudicii pentru aceasta constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii și trebuie asigurată chiar și în lipsa unei reglementări specifice (a se vedea Hotărârea din 21 martie 1990, Belgia/Comisia, C‑142/87, Rec., EU:C:1990:125, punctul 46 și jurisprudența citată). Curtea a statuat deja că acest principiu impune ca statul membru să poată să își facă cunoscut în mod util punctul de vedere asupra elementelor pe care Comisia și‑a întemeiat aprecierea (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Belgia/Comisia, citată anterior, EU:C:1990:125, punctul 47).

348    Conform articolului 6 din Regulamentul nr. 659/1999, în cazul în care Comisia decide deschiderea procedurii oficiale de investigare, decizia de deschidere se poate limita să sintetizeze elementele relevante de fapt și de drept, să includă o evaluare provizorie a Comisiei cu privire la caracterul de ajutor al măsurii de stat propuse și să indice îndoielile privind compatibilitatea acesteia cu piața internă (Hotărârea din 23 octombrie 2002, Diputación Foral de Guipúzcoa și alții/Comisia, T‑269/99, T‑271/99 și T‑272/99, Rec., EU:T:2002:258, punctul 104, și Hotărârea din 22 octombrie 2008, TV2/Danmark și alții/Comisia, T‑309/04, T‑317/04, T‑329/04 și T‑336/04, Rep., EU:T:2008:457, punctul 138).

349    Trebuie să se arate că procedura oficială de investigare permite aprofundarea și clarificarea problemelor ridicate în decizia de deschidere (Hotărârea din 4 martie 2009, Italia/Comisia, T‑424/05, EU:T:2009:49, punctul 69).

350    Din articolul 7 din Regulamentul nr. 659/1999 rezultă că, la finalul procedurii oficiale de investigare, este posibil ca analiza Comisiei să fi evoluat, întrucât aceasta poate decide în cele din urmă că măsura nu constituie un ajutor sau că îndoielile privind compatibilitatea acesteia au fost eliminate. În consecință, decizia finală poate prezenta anumite divergențe față de decizia de deschidere, fără ca acest fapt să vicieze totuși decizia finală (Hotărârea Italia/Comisia, punctul 349 de mai sus, EU:T:2009:49, punctul 69, și Hotărârea din 16 decembrie 2010, Țările de Jos și NOS/Comisia, T‑231/06 și T‑237/06, Rep., EU:T:2010:525, punctul 50).

351    În speță, trebuie să se constate că, în decizia de deschidere, în special în considerentele (131)-(133) și (166) ale acesteia, în vederea stabilirii dacă recapitalizarea și ștergerea de datorii constituiau ajutoare de stat, Comisia a menționat că reflecta în privința aplicării „criteriului investitorului privat de tip Gröditzer”, recurgând la compararea costurilor operațiunii puse în aplicare în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 cu cele care ar fi fost determinate de lichidarea Sernam de către reclamantă.

352    Totuși, în primul rând, trebuie să se arate că considerentele (141) și (142) ale deciziei de deschidere evidențiau în mod clar caracterul preliminar al raționamentului referitor la calificarea drept ajutor nou, după cum ilustrează termenul „în acest stadiu”. Faptul că alte fragmente prezentau un caracter mai afirmativ nu este de natură să infirme această concluzie, în special având în vedere finalitatea deciziei de deschidere și caracterul preliminar al analizei efectuate în cadrul acesteia.

353    Astfel, deși Comisia a considerat că era necesar să strângă informații referitoare la costurile de lichidare a Sernam, concluzia cuprinsă în considerentul (140) al deciziei de deschidere, potrivit căreia va trebui să se stabilească în ce măsură costul total al recapitalizării era mai mare sau mai mic decât costul ipotetic al lichidării Sernam, trebuie plasată în contextul procedurii oficiale de investigare și al obiectivelor acesteia, și anume de a permite părților interesate să fie ascultate, iar Comisiei să fie pe deplin lămurită cu privire la toate datele cauzei înainte de a adopta decizia. Procedura oficială de investigare nu poate avea altă întindere decât cea descrisă mai sus și în special nu poate statua în mod definitiv, anterior adoptării deciziei finale, cu privire la anumite elemente ale dosarului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2010, ThyssenKrupp Acciai Speciali Terni/Comisia, T‑62/08, Rep., EU:T:2010:268, punctele 174 și 175 și jurisprudența citată).

354    În al doilea rând, întrucât chestiunea criteriului investitorului privat a fost amintită în decizia de deschidere în scopul aprecierii în ce măsură recapitalizarea și ștergerea de datorii constituiau un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, din acel moment statul membru a avut posibilitatea să invoce toate argumentele prin care să explice motivul pentru care trebuia aplicat criteriul respectiv, în special având în vedere contextul specific al cauzei. Comisia subliniază în această privință că nu existau precedente de aplicare a criteriului investitorului privat într‑un context de punere în aplicare a unei decizii de compatibilitate condiționate.

355    Trebuie să se arate deopotrivă că, în considerentul (161) al deciziei de deschidere, Comisia a menționat că alte resurse suplimentare aflate la dispoziția Sernam Xpress, în special sub forma unui avantaj financiar, puteau decurge din garanțiile provenite de la SNCF.

356    În consecință, având în vedere decizia de deschidere, Republica Franceză a fost în măsură să cunoască raționamentul care a determinat Comisia să considere în mod provizoriu că recapitalizarea, ștergerea de datorii și garanțiile puteau constitui ajutoare noi incompatibile și să își exprime în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care Comisia și‑a întemeiat aprecierea.

357    În al treilea rând, nu reiese din nicio dispoziție referitoare la ajutoarele de stat și nici din jurisprudență obligația Comisiei de a asculta beneficiarul resurselor de stat cu privire la aprecierea juridică a acesteia asupra măsurii în cauză sau obligația de a informa statul membru în cauză – și, a fortiori, beneficiarul ajutorului – cu privire la poziția sa înainte de adoptarea deciziei, din moment ce persoanele interesate și statul membru au fost puse în întârziere să își prezinte observațiile (Hotărârea din 1 iulie 2010, Italia/Comisia, T‑53/08, Rep., EU:T:2010:267, punctul 123).

358    În al patrulea rând, având în vedere motivarea inaplicabilității criteriului investitorului privat în speță, cu alte cuvinte, contextul recuperării ajutoarelor de stat, în considerentul (154) al deciziei atacate, și faptul că articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 era o măsură echivalentă măsurilor compensatorii prevăzute la alineatul (1) care nu a fost respectată, în considerentul (155) al deciziei atacate, trebuie să se constate că, în stadiul deciziei de deschidere, Comisia trebuia să continue să verifice dacă articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2, precum și recuperarea ajutorului ilegal și incompatibil de 41 de milioane de euro fuseseră aplicate în mod corect. Prin urmare, la momentul deciziei de deschidere, Comisia nu era încă în măsură să determine că, în speță, criteriul investitorului privat ar fi inaplicabil.

359    Rezultă că motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al Republicii Franceze trebuie respins.

 Cu privire la primul motiv al reclamantei, întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare

360    Reclamanta, susținută de Republica Franceză, invocă, în esență, două critici. Prin intermediul primei critici, reclamanta susține că divergența dintre decizia de deschidere și decizia atacată, menționată la punctul 345 de mai sus, constituie o încălcare a dreptului său la apărare. Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanta susține că această divergență constituie o încălcare a dreptului său de a prezenta observații în calitate de parte interesată cu privire la un element care a permis să se concluzioneze că modalitățile de cesionare constituiau ajutoare de stat.

361    În ceea ce privește drepturile procedurale ale reclamantei, trebuie amintit că acestea sunt, în orice caz, mai restrânse decât cele ale Republicii Franceze, în calitate de stat membru în cauză în procedura oficială de investigare, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) TFUE. În această privință, din jurisprudența Curții rezultă că, în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat, părțile interesate, cum este în speță reclamanta, altele decât statul membru în cauză, au numai posibilitatea de a adresa Comisiei orice informație destinată să orienteze viitoarea acțiune a acesteia și că nu ar putea pretinde ele însele o dezbatere în contradictoriu cu Comisia precum cea existentă în favoarea acestui stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Comisia și Spania/Government of Gibraltar și Regatul Unit, C‑106/09 P și C‑107/09 P, Rep., EU:C:2011:732, punctele 180 și 181 și jurisprudența citată). Dreptul la informare al persoanelor interesate nu îl depășește pe cel de a fi ascultat de Comisie. În special, acesta nu poate fi extins la dreptul general de a se exprima cu privire la toate aspectele potențial capitale care sunt invocate în cadrul procedurii oficiale de investigare (a se vedea Hotărârea din 30 noiembrie 2009, Franța/Comisia, T‑427/04 și T‑17/05, Rep., EU:T:2009:474, punctul 149 și jurisprudența citată).

362    Luând în considerare aceste principii, trebuie, așadar, să se constate că reclamanta, dincolo de a putea să se prevaleze de dreptul de apărare recunoscut persoanelor împotriva cărora este inițiată o procedură, dispune numai de dreptul de a fi asociată procedurii administrative într‑o măsură adecvată care ține seama de circumstanțele speței (Hotărârea din 25 iunie 1998, British Airways și alții/Comisia, T‑371/94 și T‑394/94, Rec., EU:T:1998:140, punctul 60, și Hotărârea din 6 martie 2003, Westdeutsche Landesbank Girozentrale și Land Nordrhein‑Westfalen/Comisia, T‑228/99 și T‑233/99, Rec., EU:T:2003:57, punctul 125).

363    Prin urmare, critica reclamantei întemeiată pe încălcarea dreptului său la apărare trebuie respinsă.

364    În ceea ce privește critica reclamantei întemeiată pe încălcarea drepturilor sale în calitate de parte interesată, trebuie să se arate că aceasta din urmă a avut facultatea să adreseze Comisiei comentarii cu privire la decizia de deschidere, care identifica cu precizie măsurile în litigiu ca fiind constitutive de potențiale ajutoare de stat incompatibile, facultate la care a recurs. În consecință, reclamanta a fost suficient informată cu privire la existența unei proceduri de investigare și i s‑a oferit ocazia să prezinte toate observațiile pe care le‑a considerat utile în calitate de parte interesată.

365    Întrucât divergența observată dintre decizia de deschidere și decizia atacată nu constituie o încălcare a dreptului la apărare al Republicii Franceze și întrucât reclamanta invocă, în esență, aceleași argumente ca cele ale Republicii Franceze, trebuie să se constate că această divergență între decizia de deschidere și decizia atacată nu constituie nici o încălcare a drepturilor sale procedurale în calitate de parte interesată la procedură.

366    Prin urmare, critica întemeiată pe o încălcare a dreptului reclamantei de a prezenta observații utile în calitate de parte interesată trebuie respinsă.

367    Având în vedere cele de mai sus, primul motiv invocat de reclamantă trebuie respins.

5.     Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime

368    Reclamanta invocă, în esență, trei critici. Prin intermediul primei critici, reclamanta susține că articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 din Decizia Sernam 2 au determinat‑o să nutrească speranțe întemeiate în privința sa cu privire la faptul că era autorizată să procedeze astfel cum a acționat cu ocazia cesiunii activelor și cu ocazia recuperării ajutorului de 41 de milioane de euro declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2. Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanta susține că solicitarea de informații a Comisiei din 14 martie 2006 referitoare la detalierea costurilor de lichidare a Sernam i‑a dat asigurarea că urma să fie aplicat criteriul investitorului privat în cazul cesiunii activelor în bloc ale Sernam și că, în consecință, aceasta din urmă era exceptată de la ajutoarele de stat. Prin intermediul celei de a treia critici, reclamanta contestă pe fond considerentele (126) și (177)-(182) ale deciziei atacate.

 Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 din Decizia Sernam 2 au determinat‑o să nutrească speranțe întemeiate în privința sa cu privire la faptul că era autorizată să procedeze astfel cum a acționat cu ocazia cesiunii activelor și cu ocazia recuperării ajutorului de 41 de milioane de euro

369    Reclamanta susține că articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 din Decizia Sernam 2 constituiau „principii fără cel mai mic echivoc” și „poziții adoptate” care îi întemeiau încrederea legitimă în faptul că era autorizată să le pună în aplicare astfel cum a procedat.

370    Potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de a invoca principiul protecției încrederii legitime aparține oricărui justițiabil pe care o instituție a Uniunii l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate [Hotărârea Curții din 11 martie 1987, Van den Bergh en Jurgens și Van Dijk Food Products (Lopik)/Comisia, 265/85, EU:C:1987:121, punctul 44]. Acesta presupune reunirea a trei condiții cumulative. În primul rând, administrația Uniunii trebuie să îi fi furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. În al doilea rând, aceste asigurări trebuie să fie de natură să determine persoana căreia i se adresează să nutrească o așteptare legitimă. În al treilea rând, asigurările date trebuie să fie conforme normelor aplicabile (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2005, Branco/Comisia, T‑347/03, Rec., EU:T:2005:265, punctul 102 și jurisprudența citată, Hotărârea din 23 februarie 2006, Cementbouw Handel & Industrie/Comisia, T‑282/02, Rec., EU:T:2006:64, punctul 77, și Hotărârea din 30 iunie 2009, CPEM/Comisia, T‑444/07, Rep., EU:T:2009:227, punctul 126).

371    Trebuie să se arate că articolul 1 din Decizia Sernam 2 (a se vedea punctul 14 de mai sus) prevede explicit că ajutorul de stat în favoarea societății Sernam, autorizat în luna mai 2001, în valoare de 503 milioane de euro, este compatibil cu piața comună în condițiile prevăzute la articolele 3 și 4 din aceeași decizie.

372    Din cuprinsul punctelor 118, 278 și 279 de mai sus reiese că articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 din Decizia Sernam 2 erau suficient de comprehensibile cu privire la faptul că vânzarea activelor în bloc ale Sernam nu autoriza cedarea pasivelor acesteia și că, în cazul în care Sernam sau o altă entitate care era succesoarea Sernam din punct de vedere economic continua să existe pe piață, acesteia îi revenea obligația de rambursare a sumei de 41 de milioane de euro, chiar și în ipoteza unui preț de piață obținut prin intermediul unei proceduri transparente și deschise tuturor concurenților. Pe de altă parte, din analiza celui de al patrulea și a celui de al cincilea motiv reiese că reclamanta a aplicat în mod incorect aceste două dispoziții ale Deciziei Sernam 2.

373    În consecință, articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 din Decizia Sernam 2 nu erau susceptibile să întemeieze o anumită încredere legitimă în privința reclamantei cu privire la faptul că putea să adauge pasivele Sernam la active și să se limiteze să înscrie la pasivul lichidării Sernam suma de 41 de milioane de euro câtă vreme exista o continuitate economică între Sernam și Sernam Xpress.

374    În plus, articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 din Decizia Sernam 2 prevedeau unele condiții și, prin urmare, nu erau susceptibile să dea asigurări precise și necondiționate cu privire la faptul că aceste condiții ar fi considerate ca respectate. După cum Comisia observă în mod întemeiat, această critică nu se încadrează în sfera încrederii legitime ca atare, ci mai degrabă în sfera verificării respectării condițiilor de compatibilitate prevăzute în Decizia Sernam 2.

375    Rezultă că prima critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe conținutul solicitării de informații din 14 martie 2006 referitoare la detalierea costurilor de lichidare a Sernam

376    Reclamanta susține că solicitarea de informații din 14 martie 2006 referitoare la detalierea costurilor de lichidare a Sernam i‑a dat asigurarea faptului că urma să fie aplicat de Comisie „criteriul investitorului privat de tip Gröditzer” în materia vânzărilor la preț negativ și că, în consecință, cesiunea activelor în bloc ale Sernam era exceptată de la ajutoarele de stat.

377    În primul rând, trebuie să se arate că scrisoarea din 14 martie 2006 se înscrie într‑un demers de verificare a respectării condițiilor Deciziei Sernam 2 și este ulterioară operațiunii organizate de reclamantă pentru punerea în aplicare a articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2. În consecință, această scrisoare nu era susceptibilă să întemeieze o încredere legitimă în privința reclamantei în legătură cu faptul că operațiunea acesteia, anterioară scrisorii respective, nu cuprinde ajutoare de stat noi.

378    În al doilea rând, contrar celor susținute de reclamantă, o asemenea mențiune în scrisoarea din 14 martie 2006 nu era în niciun caz de natură să îi dea asigurări precise, necondiționate și concordante potrivit cărora, pe de o parte, în decizia finală a Comisiei urma să fie aplicat efectiv criteriul investitorului privat și, pe de altă parte, acesta ar fi considerat îndeplinit în speță. Într‑adevăr, a fost vorba despre o simplă solicitare de informații a Comisiei care se înscria într‑un demers de verificare, iar nu despre o analiză finalizată și definitivă a măsurilor în discuție.

379    Rezultă că doua critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a treia critică, întemeiată pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare în considerentele (126) și (177)-(182) ale deciziei atacate

380    Reclamanta susține, în esență, că, în considerentele (177)-(182) ale deciziei atacate, Comisia a săvârșit o eroare respingând faptul că în privința Republicii Franceze sau a beneficiarilor ajutorului s‑ar fi născut o încredere legitimă cu privire la conformitatea tranzacției cu Decizia Sernam 2 ca urmare a demersurilor efectuate de autoritățile franceze în raport cu Comisia.

381    Tribunalul consideră că în cadrul prezentei critici trebuie examinate și unele argumente prezentate în cuprinsul celui de al șaselea aspect al celui de al patrulea motiv, invocate împotriva considerentului (126) al deciziei atacate, care coincid în parte cu cele invocate în cadrul prezentei critici.

382    În susținerea celei de a treia critici, reclamanta invocă, în esență, trei argumente.

383    Din considerentele (126) și (177)-(182) ale deciziei atacate reiese că, în esență, Comisia a combătut faptul că o încredere legitimă în conformitatea operațiunii realizate cu Decizia Sernam 2 și cu dreptul Uniunii a luat naștere din demersurile autorităților franceze, precum vizita acestora la Comisie la 24 noiembrie 2004, scrisoarea acestora din 21 decembrie 2004, precum și din alte contacte cu Comisia. În considerentele (178)-(181), Comisia a apreciat că informațiile comunicate de Republica Franceză se limitau la a o informa cu privire la opțiunea de vânzare a activelor în bloc, fără a descrie elementele esențiale ale operațiunii de transfer al activelor Sernam, și că, în orice caz, autoritățile franceze nu puteau pretinde să beneficieze de încredere legitimă fără a o informa în mod spontan, la 21 decembrie 2004 sau ulterior, cu privire la aceste elemente substanțiale. În considerentele (126) și (182) ale deciziei atacate, Comisia a adăugat că, în cazul în care autoritățile franceze se confruntau cu dificultăți în ceea ce privește aplicarea Deciziei Sernam 2, acestea ar fi trebuit să reia contactele cu Comisia pentru a ajunge împreună cu aceasta la o soluție care să vizeze o altă schemă, în conformitate cu principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE și în secțiunea 3.2.3 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea, potrivit căreia un stat membru nu se poate abate de la planul de restructurare fără ca în prealabil să fi notificat Comisia și să fi obținut aprobarea acesteia.

384    În primul rând, reclamanta invocă unele contacte cu Comisia care ar fi întemeiat încrederea sa legitimă în faptul că operațiunea realizată era conformă cu Decizia Sernam 2.

385    În ceea ce privește convorbirea telefonică din 8 noiembrie 2004 dintre directorul general al Agenției Participațiilor Statului (APE) și directorul general al Direcției Generale (DG) Energie și Transporturi, trebuie să se constate că reclamanta nu invocă niciun proces‑verbal al acestei convorbiri și că nici în dosar nu există un proces‑verbal oficial al acesteia. Aceleași constatări se impun în ceea ce privește reuniunea dintre directorul pentru afaceri generale din DG Energie și Transporturi și delegația APE‑SNCF din 24 noiembrie 2004, precum și convorbirea telefonică din luna iulie 2005 dintre președintele SNCF și directorul DG Energie și Transporturi. Cele câteva aluzii la aceste contacte, cuprinse în dosar, nu permit nici o viziune clară și exhaustivă a discuțiilor avute, nici să se concluzioneze în sensul că autorităților franceze li se acordase o autorizație în privința elementelor în litigiu ale operațiunii.

386    În al doilea rând, reclamanta invocă scrisoarea autorităților franceze din 21 decembrie 2004 adresată Comisiei. Or, din interpretarea acesteia reiese că, în considerentul (179) al deciziei atacate, Comisia a apreciat în mod întemeiat că nu putea să prevadă modul exact în care autoritățile franceze urmau să pună în aplicare decizia Sernam 2, deoarece elementele esențiale și în litigiu ale tranzacției nu erau cuprinse în această scrisoare, și anume faptul că cesiunea avută în vedere se baza pe un transfer în cadrul grupului al activelor și pasivelor către o altă entitate juridică (Sernam Xpress), urmat de o cesionare a acestei entități (share deal), faptul că cea mai mare parte din pasive era transferată împreună cu activele și că numai ordinul de recuperare privind ajutorul de 41 de milioane de euro și datoriile către SNCF în valoare de 38,5 milioane de euro rămâneau în pasivele Sernam sau faptul că Republica Franceză era pregătită să recapitalizeze Sernam SA și Sernam Xpress în eventualitatea unei oferte de preluare la un preț negativ.

387    Astfel, niciunul dintre aceste elemente nu este menționat explicit în această scrisoare. După cum subliniază Comisia, „dimpotrivă, din nota din 21 decembrie 2004 rezultă că cesionarea s‑ar realiza fără să se facă deosebirea între pasive – la un preț pozitiv –, întrucât se arată că «[d]e îndată ce va avea loc cesionarea, profitul care se va obține va fi utilizat pentru rambursarea pasivelor persoanei juridice Sernam, inclusiv ajutorul incompatibil, în cadrul procedurilor naționale obișnuite»”.

388    În al treilea rând, reclamanta critică considerentele (126) și (182) ale deciziei atacate pentru motivul că Decizia Sernam 2 ar fi fost aplicată corect și că nu ar fi existat nicio modificare a planului de restructurare. Această argumentație trebuie respinsă, întrucât din analiza celui de al patrulea motiv reiese că, în realitate, articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 nu a fost respectat. Or, această condiție de compatibilitate a ajutorului făcea parte integrantă din planul de restructurare aprobat prin Decizia Sernam 2. Prin urmare, în conformitate cu punctul 52 din Liniile directoare privind salvarea și restructurarea, autoritățile franceze ar fi trebuit să solicite Comisiei să accepte modificările planului de restructurare.

389    Rezultă că a treia critică trebuie respinsă.

390    Având în vedere cele de mai sus, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

6.     Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de respectare a unui termen rezonabil și a principiului securității juridice

391    Reclamanta susține, în esență, că prin adoptarea deciziei atacate după mai mult de șapte ani de la realizarea operațiunii denumite „vânzare a activelor în bloc”, Comisia a încălcat obligația de respectare a unui termen rezonabil, articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 52 alineatul (3) din aceasta și principiul securității juridice. Argumentele reclamantei pot fi împărțite, în esență, în trei critici.

392    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că obligația de a respecta un termen rezonabil în desfășurarea procedurilor administrative în materia politicii în domeniul concurenței constituie un principiu general de drept al Uniunii a cărui respectare este asigurată de instanța Uniunii și care este preluat drept componentă a dreptului la bună administrare de articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, JCB Service/Comisia, T‑67/01, Rec., EU:T:2004:3, punctul 36).

393    Cu toate acestea, încălcarea principiului termenului rezonabil justifică anularea deciziei adoptate în urma unei proceduri administrative în materia concurenței numai în măsura în care ar produce și o încălcare a dreptului la apărare al întreprinderii în cauză. Astfel, în cazul în care nu s‑a stabilit că trecerea excesivă a timpului a afectat capacitatea întreprinderilor în cauză de a se apăra în mod efectiv, nerespectarea principiului termenului rezonabil nu are efect asupra legalității procedurii administrative și, așadar, poate fi analizată numai ca o cauză a unui prejudiciu susceptibilă să fie invocată în fața instanței Uniunii. În orice caz, trebuie să se amintească de asemenea că, în faza investigării prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE, persoanele interesate, precum reclamanta în speță, departe de a putea beneficia de dreptul la apărare recunoscut persoanelor împotriva cărora este inițiată o procedură, dispun numai de dreptul de a fi asociate procedurii administrative într‑o măsură adecvată care ține seama de împrejurările cauzei (a se vedea în acest sens Hotărârea Eridania Sadam/Comisia, punctul 230 de mai sus, EU:T:2011:608, punctele 80 și 81 și jurisprudența citată).

 Cu privire la prima critică, întemeiată pe termenul de trei ani care a curs după vânzarea activelor în bloc ale Sernam până la deschiderea procedurii oficiale de investigare, la 16 iulie 2008

394    Reclamanta impută, în esență, Comisiei termenul excesiv de trei ani care a curs după vânzarea activelor în bloc ale Sernam până la deschiderea procedurii oficiale de investigare, la 16 iulie 2008. Reclamanta invocă mai multe elemente pentru a demonstra informarea rapidă a Comisiei cu privire la modalitățile de cesionare a activelor Sernam pe care a pus‑o în aplicare, precum plângerea depusă de prima persoană care a formulat o plângere încă din luna iulie 2005, interviul dat de președintele SNCF în Les Echos la 26 iulie 2005, informarea telefonică adresată directorului DG Energie și Transporturi, încă din luna iulie 2005, cu privire la modalitățile de cesionare. Pe de altă parte, reclamanta arată că, la 22 februarie 2006, împotriva Comisiei a fost introdusă o acțiune în constatarea abținerii de acționa și că, începând cu 11 aprilie 2006, Comisia ar fi fost în posesia tuturor informațiilor și a înscrisurilor necesare analizei sale.

395    Astfel cum s‑a amintit deja, respectarea de către Comisie a termenului rezonabil în cadrul adoptării unor decizii la finalizarea procedurilor administrative în materia politicii în domeniul concurenței constituie un principiu al bunei administrări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 noiembrie 2003, Regione Siciliana/Comisia, T‑190/00, Rec., EU:T:2003:316, punctul 136 și jurisprudența citată, și Hotărârea JCB Service/Comisia, punctul 392 de mai sus, EU:T:2004:3, punctul 36).

396    Potrivit jurisprudenței, faptul că faza examinării preliminare a fost declanșată printr‑o plângere, iar nu printr‑o notificare, nu poate conduce la o situație în care s‑ar permite Comisiei să prelungească în mod discreționar faza examinării preliminare. Astfel, s‑a statuat că, întrucât deține o competență exclusivă pentru a aprecia compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața internă, Comisia este obligată, în interesul unei bune administrări a normelor fundamentale din tratat referitoare la ajutoarele de stat, să procedeze la o examinare diligentă și imparțială a unei plângeri care denunță existența unui ajutor incompatibil cu piața internă și că, așadar, nu poate prelungi la infinit examinarea preliminară a măsurilor adoptate de stat care fac obiectul unei plângeri referitoare la un ajutor de stat. Potrivit unei jurisprudențe constante, caracterul rezonabil al duratei unei asemenea proceduri administrative trebuie apreciat în funcție de împrejurările proprii fiecărei cauze și în special de contextul acesteia, de diferitele etape procedurale pe care Comisia trebuie să le urmeze, de complexitatea cauzei și de importanța acesteia pentru diferitele părți interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2011, Regione autonoma della Sardegna și alții/Comisia, T‑394/08, T‑408/08, T‑453/08 și T‑454/08, Rep., EU:T:2011:493, punctele 98 și 99 și jurisprudența citată).

397    În speță, din dosar reiese că Comisia a examinat fără întârziere informațiile aflate în posesia sa privind plângerile referitoare la aplicarea abuzivă a ajutorului, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, aplicabil mutatis mutandis ajutoarelor abuzive, în conformitate cu articolul 16 din același regulament, și nu a rămas inactivă în perioada de trei ani care a precedat decizia de deschidere.

398    Principalele etape au fost următoarele:

–        întrebările adresate de Comisie autorităților franceze prin scrisorile din 30 septembrie 2005 și răspunsul autorităților franceze din 2 noiembrie 2005;

–        întrebările adresate de Comisie autorităților franceze prin scrisoarea din 14 martie 2006 și răspunsul autorităților franceze din 11 aprilie 2006;

–        prin scrisorile din 10 aprilie 2006 și din 23 aprilie 2007, o a doua parte interesată a depus de asemenea plângere la Comisie;

–        întrebările adresate de Comisie autorităților franceze prin scrisoarea din 8 septembrie 2006 și răspunsul autorităților franceze din 10 octombrie 2006;

–        reuniunea dintre autoritățile franceze și Comisie din 14 mai 2007; autoritățile franceze au răspuns la întrebările Comisiei prin scrisoarea din 25 iulie 2007;

–        reuniunea dintre Comisie și autoritățile franceze din 18 aprilie 2008 și, în continuarea acestei reuniuni, memorandumul autorităților franceze din 6 mai 2008 prin care au formulat răspunsuri la întrebările adresate cu ocazia acestei reuniuni.

399    Contrar celor invocate de reclamantă, la 11 aprilie 2006 Comisia nu avea o cunoaștere completă a dosarului, din moment ce a considerat, în cuprinsul întrebărilor noi din 8 septembrie 2006, că cele două răspunsuri primite de la autoritățile franceze, precum și elementele noi care îi fuseseră prezentate determinau adresarea unor întrebări suplimentare.

400    Pe de altă parte, acest termen nu apare ca fiind nerezonabil, având în vedere complexitatea factuală și juridică a cauzei.

401    Prin urmare, prima critică trebuie respinsă.

 Cu privire la a doua critică, întemeiată pe termenul mai lung de trei ani care a curs între deschiderea procedurii oficiale de investigare, la 16 iulie 2008, și solicitarea de informații din 29 noiembrie 2011

402    Reclamanta impută Comisiei, în esență, termenul mai lung de trei ani care a curs între deschiderea procedurii oficiale de investigare, la 16 iulie 2008, și solicitarea de informații din 29 noiembrie 2011. Primo, reclamanta susține că ultimele comentarii ale autorităților franceze cu privire la observațiile primei persoane care a formulat o plângere, referitoare la decizia de deschidere a procedurii, fuseseră transmise la 7 mai 2009, și anume cu doi ani și jumătate înainte de adoptarea deciziei atacate. Secundo, în ceea ce privește solicitarea de informații din 29 noiembrie 2011, reclamanta își exprimă uimirea că întrebările puse au privit numai costurile de lichidare a Sernam, problematică ce va fi abandonată trei luni mai târziu cu ocazia adoptării deciziei atacate, precum și termenul de șase ani care a fost necesar Comisiei înainte de a solicita o copie a propunerilor de preluare a activelor în bloc ale Sernam, primite în procedura de cerere de ofertă.

403    În primul rând, trebuie să se arate că, după deschiderea procedurii oficiale, la 16 iulie 2008, principalele etape ale procedurii au fost următoarele:

–        la 8 octombrie 2008, la 13 noiembrie 2008, la 6 și la 9 februarie 2009, autoritățile franceze, prima persoană care a formulat o plângere, reclamanta și fondul de investiții care participa la capitalul Sernam Xpress au prezentat succesiv observații cu privire la decizia de deschidere; Comisia a transmis observațiile primite Republicii Franceze la 25 martie 2009;

–        la 5 mai 2009, autoritățile franceze au prezentat observații cu privire la observațiile formulate de prima persoană care a formulat o plângere (primite de Comisie la 7 mai 2009);

–        la 25 noiembrie 2009, Comisia a transmis autorităților franceze o nouă solicitare de informații, la care acestea au răspuns la 14 ianuarie 2010;

–        la 15 martie 2011, a doua persoană care a formulat o plângere a solicitat Comisiei să îndeplinească acte de investigare în scopul verificării condițiilor de aplicare a Deciziei Sernam 2; Comisia a răspuns la această solicitare la 18 mai 2011;

–        la 29 noiembrie 2011 și la 13 ianuarie 2012, Comisia a adresat din nou autorităților franceze întrebări, la care acestea au răspuns la 6 ianuarie 2012 și, respectiv, la 25 ianuarie 2012;

–        la 9 martie 2012 a fost adoptată decizia atacată.

404    Trebuie să se arate că termenul mai lung de trei ani care a curs între deschiderea procedurii oficiale de investigare și solicitarea de informații din luna noiembrie 2011, criticat de reclamantă, a fost însă întrerupt prin diverse observații primite cu privire la decizia de deschidere și prin solicitarea de informații din 25 noiembrie 2009.

405    Astfel, Comisia a trebuit să valorifice și să analizeze observațiile primite cu privire la decizia de deschidere, printre care se numără în special documentele anexate la observațiile Republicii Franceze din 8 octombrie 2008, precum raportul cabinetului de audit Y actualizat și raportul redactat de un profesor de drept francez referitor la dreptul național.

406    Dată fiind complexitatea factuală și juridică a cauzei, acest termen de analiză nu apare ca fiind nerezonabil. Astfel, contextul cauzei a fost specific, în sensul în care Comisia trebuise deja să examineze de două ori ajutoarele acordate ilegal și constatase deja aplicarea abuzivă a ajutoarelor declarate compatibile în Decizia Sernam 1. În plus, operațiunile de cesiune care trebuiau analizate erau complexe și Comisia a fost determinată să examineze nu numai punerea în aplicare a condițiilor de compatibilitate prevăzute în Decizia Sernam 2, problema recuperării ajutorului de 41 de milioane de euro declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2 și continuitatea economică dintre mai multe entități, ci și problema ajutoarelor noi cuprinse în protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005.

407    Pe de altă parte, nici reclamanta, nici Republica Franceză nu susțin că, pe parcursul procedurii, au formulat plângeri cu privire la durata lungă a procedurii administrative.

408    În al doilea rând, primo, trebuie să se arate că în mod întemeiat Comisia a putut să aștepte înainte de a solicita o copie a ofertelor primite cu ocazia licitației. Astfel, Comisia a considerat inițial că sunt suficiente explicațiile autorităților franceze cu privire la aceste oferte care fuseseră transmise anterior, în special în scrisorile din 11 aprilie 2006 și din 6 mai 2008, în observațiile din 8 octombrie 2008 cu privire la decizia de deschidere și în observațiile din 5 mai 2009. Secundo, faptul că întrebările adresate în solicitarea de informații din 29 noiembrie 2011 ar fi privit în special, însă nu exclusiv, costurile de lichidare a Sernam, problematică la care se va renunța trei luni mai târziu, cu ocazia adoptării deciziei atacate, nu este suficient pentru demonstrarea unei încălcări a principiului termenului rezonabil, întrucât Comisia nu a rămas inactivă și a putut să își detalieze în mod întemeiat reflecția cu privire la această problematică.

409    Rezultă că a doua critică trebuie respinsă și că, prin urmare, nu este necesară constatarea încălcării dreptului ca propriile cauze să fie analizate într‑un termen rezonabil.

 Cu privire la a treia critică, întemeiată pe încălcarea principiului securității juridice, care impune Comisiei să acționeze cu diligență, și pe încălcarea articolului 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale

410    În primul rând, reclamanta susține că durata excesivă a procedurii constituie o încălcare a articolului 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale. În această privință, în replică reclamanta subliniază că această dispoziție coroborată cu articolul 52 alineatul (3) din cartă impune garantarea unor remedii efective în cazul încălcării unui drept fundamental precum cel de a fi judecat într‑un termen rezonabil. Or, renunțarea la orice sancțiune și încetarea investigațiilor ar constitui una dintre modalitățile posibile ale eliminării consecințelor determinate de încălcarea principiului termenului rezonabil în sensul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale.

411    Din cuprinsul punctului 409 de mai sus reiese că în speță nu este necesar să se constate încălcarea dreptului ca propriile cauze să fie analizate într‑un termen rezonabil. Prin urmare, critica întemeiată pe încălcarea articolului 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale coroborat cu articolul 52 alineatul (3) din aceeași cartă trebuie de asemenea să fie respinsă.

412    În al doilea rând, reclamanta susține că durata excesivă a procedurii a adus atingere principiului securității juridice, care obligă Comisia să acționeze cu diligență.

413    Potrivit jurisprudenței, principiul securității juridice impune ca normele de drept al Uniunii să fie clare și precise, astfel încât persoanele interesate să se poată orienta în situații și în raporturi juridice care sunt guvernate de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea Hotărârea din 30 aprilie 2014, Tisza Erőmű/Comisia, T‑468/08, EU:T:2014:235, punctul 221 și jurisprudența citată).

414    Întrucât reclamanta se limitează să afirme că durata procedurii a adus atingere principiului securității juridice, fără a invoca argumente precise, din cuprinsul punctului 409 de mai sus reiese că această critică trebuie respinsă deoarece din dosar nu rezultă o încălcare de către Comisie a obligației sale de a respecta un termen rezonabil.

415    În această privință, trebuie să se arate că, începând cu decizia de deschidere din 16 iulie 2008, reclamanta avea asigurarea că urma să fie adoptată de către Comisie o decizie finală cu privire la chestiunile referitoare la respectarea condițiilor din Decizia Sernam 2, la rambursarea ajutorului de 41 de milioane de euro declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2, precum și la ajutoarele de stat noi. Așadar, reclamanta nu poate afirma că normele de drept al Uniunii în această privință nu ar fi fost clare și precise.

416    În ipoteza eventuală în care, exprimându‑și uimirea cu privire la faptul că întrebările adresate în solicitarea de informații din 29 noiembrie 2011 ar fi privit numai costurile de lichidare a Sernam, problematică la care se va renunța ulterior, reclamanta ar dori astfel să invoce o încălcare a principiului securității juridice, va fi suficient să se arate că o asemenea solicitare de informații precum cea din 14 martie 2006 nu încalcă principiul securității juridice și nici principiul încrederii legitime, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 376-379 de mai sus, deoarece aceasta se înscria în cadrul procedurii oficiale de investigare și că, deși reclamanta avea asigurarea că va fi adoptată o decizie referitoare în special la calificarea măsurilor prevăzute în protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005 în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE, nu putea solicita să ia cunoștință în prealabil despre aprecierea juridică pe care Comisia urma să o efectueze în final în privința măsurilor menționate.

417    Prin urmare, a treia critică trebuie respinsă.

418    Rezultă că al treilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

419    Reiese din cele de mai sus că se impune respingerea acțiunii în totalitate fără ca, având în vedere preocuparea pentru economia procedurii, să fie necesară pronunțarea în prealabil asupra admisibilității acesteia (Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, Rec., EU:C:2002:118, punctele 51 și 52, și Hotărârea Regione autonoma della Sardegna/Comisia, punctul 343 de mai sus, EU:T:2005:219, punctul 155).

 Cu privire la cheltuielile de judecată

420    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.

421    Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată, în temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

422    Mory și Mory Team suportă propriile cheltuieli de judecată, în temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea formulată de Société nationale des chemins de fer français (SNCF).

2)      SNCF suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)      Republica Franceză suportă propriile cheltuieli de judecată.

4)      Mory și Mory Team suportă propriile cheltuieli de judecată.

van der Woude Wiszniewska‑Białecka Ulloa Rubio

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 decembrie 2015.

Semnături

Cuprins

Istoricul cauzei

1.  Cu privire la reclamantă și la Sernam în perioada faptelor

2.  Cu privire la Decizia Sernam 1

3.  Cu privire la Decizia Sernam 2

4.  Cu privire la transmiterea activelor în bloc ale Sernam către Financière Sernam și evenimentele ulterioare

5.  Cu privire la procedura care s‑a finalizat prin adoptarea deciziei atacate

6.  Decizia atacată

Cu privire la punerea în aplicare abuzivă a ajutorului de stat autorizat prin Decizia Sernam 2

Cu privire la recuperarea ajutorului de 41 de milioane de euro

Cu privire la ajutoarele noi acordate Sernam Xpress‑Financière Sernam

7.  Cu privire la faptele ulterioare deciziei atacate

Procedura și concluziile părților

În drept

1.  Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că a considerat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam nu a respectat condițiile enunțate la articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (97) și (98) ale deciziei atacate, a considerat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam nu fusese efectuată până la 30 iunie 2005

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (99)-(102) ale deciziei atacate, a apreciat că cesionarea activelor în bloc ale Sernam la un preț negativ nu reprezenta o vânzare

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (103)-(106) ale deciziei atacate, a apreciat că operațiunea reprezenta un transfer (active și pasive) al Sernam „în integralitate”

Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că în mod eronat Comisia a apreciat, în considerentele (103) și (113)-(116) ale deciziei atacate, că transferul pe care l‑a realizat nu se limitase la active, ci privea Sernam (active și pasive) în integralitate

–  Cu privire la primul argument, potrivit căruia Comisia a interpretat în mod eronat articolul 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 întrucât a presupus, în considerentul (103) al deciziei atacate, că vânzarea de active în bloc trebuia să privească numai activele Sernam, excluzând pasivele

–  Cu privire la al doilea argument, întemeiat pe faptul că anumite constrângeri din dreptul național au fost cele care au obligat reclamanta să adauge unele pasive la activele Sernam (cu excepția pasivelor financiare)

–  Cu privire la al treilea argument, întemeiat pe faptul că transferul nu privea, în realitate, Sernam (active și pasive) „în integralitate”

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că, în considerentele (108)-(112) și (124) ale deciziei atacate, Comisia a considerat în mod eronat că transferul a constat într‑un transfer în bloc al activelor și al pasivelor în cadrul unui grup, urmat de o vânzare a acțiunilor (share deal) a filialei care le‑a primit

Cu privire la al patrulea aspect, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că, în considerentul (117) al deciziei atacate, a apreciat că transferul nu se limitase la activele Sernam, ci fusese majorat cu 57 de milioane de euro

Cu privire la al cincilea aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie în sensul că, în considerentele (118) și (119) ale deciziei atacate, a apreciat că vânzarea activelor în bloc ale Sernam nu fusese efectuată printr‑o procedură transparentă și deschisă

Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că echipa de conducere a participat de la început la cererea de ofertă

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe validitatea ofertei Financière Sernam, deși aceasta nu era constituită încă la momentul depunerii ofertei de către echipa de conducere

Cu privire la a treia critică, întemeiată pe faptul că toți candidații au avut ocazia să prezinte o ofertă, că au fost tratați în mod egal și că au avut posibilități de informare și condiții privind termenul identice

Cu privire la a patra critică, întemeiată pe faptul că, potrivit jurisprudenței, împrejurarea, precum în speță, că o vânzare de active a fost precedată de încercări nereușite cu o altă societate ar constitui un „indiciu de natură să demonstreze că procedura urmată a fost suficient de deschisă și de transparentă”

Cu privire la critica formulată de Republica Franceză, întemeiată pe faptul că prețul negativ de 57 de milioane de euro ar fi fost validat de expertizele depuse ca fiind un preț de piață

Cu privire la al șaselea aspect, întemeiat pe erori de drept și de fapt săvârșite de Comisie, în sensul că, în considerentele (121)-(123) ale deciziei atacate, a apreciat că finalitatea unei vânzări de active nu fusese respectată

Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că finalitatea articolului 3 alineatul (2) din Decizia Sernam 2 a fost respectată, deoarece activitatea Sernam a încetat

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că noțiunea de vânzare a activelor în bloc permitea în realitate continuarea activității Sernam

Concluzii cu privire la al patrulea motiv

2.  Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că a considerat că obligația de recuperare a ajutorului de stat de 41 de milioane de euro, declarat incompatibil prin Decizia Sernam 2, fusese transferată Financière Sernam și filialelor sale

Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că în speță nu este îndeplinit niciunul dintre criteriile continuității economice

Cu privire la obiectul transferului

Cu privire la identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și a primei întreprinderi

Cu privire la momentul transferului

Cu privire la logica economică a operațiunii

Cu privire la prețul transferului

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că înscrierea sumei de 41 de milioane de euro la pasivul lichidării Sernam era conformă cu articolul 4 din Decizia Sernam 2

3.  Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Comisie în sensul că a considerat că măsurile prevăzute de protocolul de înțelegere din 21 iulie 2005 referitoare la cesiunea activelor în bloc ale Sernam constituiau ajutoare de stat noi în favoarea Sernam Xpress‑Financičre Sernam

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe faptul că Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept declarând criteriul investitorului privat inaplicabil în speță

Cu privire la prima critică, îndreptată împotriva considerentului (155) al deciziei atacate, întemeiată pe faptul că vânzarea activelor în bloc nu constituia o alternativă la măsurile compensatorii prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Decizia Sernam 2

Cu privire la a doua critică îndreptată împotriva considerentului (155) al deciziei atacate, întemeiată pe faptul că punerea în aplicare a unei măsuri compensatorii ar fi obligația beneficiarului ajutorului sau a statului acționar, iar nu statului putere publică

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe faptul că niciuna dintre măsurile în litigiu nu este constitutivă a unui avantaj în favoarea Sernam Xpress‑Financière Sernam

În ceea ce privește garanția referitoare la amenajarea centrului Valenton și în ceea ce privește garanția referitoare la creșterea chiriilor aferente noilor centre de exploatare

În ceea ce privește garanția de continuitate a TBE și de acces la aceasta

În ceea ce privește prelungirea cu trei ani a garanției de reangajare a salariaților în cadrul grupului reclamantei

4.  Cu privire la primul motiv invocat de reclamantă și cu privire la motivul invocat de Republica Franceză întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare al fiecăreia dintre ele

Cu privire la motivul invocat de Republica Franceză, întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare

Cu privire la primul motiv al reclamantei, întemeiat pe încălcarea dreptului său la apărare

5.  Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime

Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 din Decizia Sernam 2 au determinat‑o să nutrească speranțe întemeiate în privința sa cu privire la faptul că era autorizată să procedeze astfel cum a acționat cu ocazia cesiunii activelor și cu ocazia recuperării ajutorului de 41 de milioane de euro

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe conținutul solicitării de informații din 14 martie 2006 referitoare la detalierea costurilor de lichidare a Sernam

Cu privire la a treia critică, întemeiată pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare în considerentele (126) și (177)-(182) ale deciziei atacate

6.  Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de respectare a unui termen rezonabil și a principiului securității juridice

Cu privire la prima critică, întemeiată pe termenul de trei ani care a curs după vânzarea activelor în bloc ale Sernam până la deschiderea procedurii oficiale de investigare, la 16 iulie 2008

Cu privire la a doua critică, întemeiată pe termenul mai lung de trei ani care a curs între deschiderea procedurii oficiale de investigare, la 16 iulie 2008, și solicitarea de informații din 29 noiembrie 2011

Cu privire la a treia critică, întemeiată pe încălcarea principiului securității juridice, care impune Comisiei să acționeze cu diligență, și pe încălcarea articolului 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: franceza.