Cauza C‑185/15
Marjan Kostanjevec
împotriva
F&S Leasing GmbH
(cerere de decizie preliminară formulată de Vrhovno sodišče)
„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Articolul 6 punctul 3 – Noțiunea «cerere reconvențională» – Cerere întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză – Plată a unei sume datorate în temeiul unei decizii anulate – Aplicare în timp”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 12 octombrie 2016
1. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența Curții – Întrebări preliminare – Calificarea drept „acțiune judiciară” în sensul articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 – Cerere de restituire formulată în cadrul unei noi examinări a unei acțiuni inițiale, consecință a anulării deciziei cu autoritate de lucru judecat la care a condus această acțiune – Includere – Admisibilitate
[Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 66 alin. (1)]
2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Domeniul de aplicare în timp – Stat membru care a aderat la Uniunea Europeană în 2004 – Cerere de restituire formulată în 2008 în cadrul unei noi examinări a unei acțiuni inițiale, consecință a anulării deciziei cu autoritate de lucru judecat la care a condus această acțiune – Introducerea acțiunii inițiale înainte de intrarea în vigoare a regulamentului – Lipsa incidenței – Aplicabilitatea regulamentului în cadrul unei cereri preliminare
[Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 66 alin. (1)]
3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Cerere reconvențională în sensul articolului 6 punctul 3 – Cerere de restituire a cuantumului convenit în cadrul unei soluționări extrajudiciare în executarea unei decizii date în urma unei acțiuni inițiale anulate ulterior – Introducere printr-o nouă acțiune între aceleași părți ca urmare a anulării deciziei inițiale – Competența instanței sesizate cu cererea principală
(Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 6 pct. 3)
1. O cerere de restituire formulată în cadrul unei noi examinări a unei acțiuni inițiale, consecință a anulării deciziei, cu autoritate de lucru judecat, la care a condus această acțiune, trebuie calificată drept acțiune judiciară în sensul articolului 66 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Astfel, dacă soluțiile adoptate prin dreptul intern al statelor membre pot să difere în ceea ce privește modalitățile de punere în aplicare a principiului autorității de lucru judecat, faptul că, potrivit normelor procedurale naționale relevante, o asemenea decizie a dobândit autoritate de lucru judecat este suficient pentru a considera că o acțiune ulterioară care are ca obiect valorificarea în justiție a unui drept în temeiul îmbogățirii fără justă cauză împotriva părții adverse intră sub incidența noțiunii de acțiune judiciară în sensul acestei dispoziții.
(a se vedea punctele 27 și 28)
2. Pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea ratione temporis a Regulamentului nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, din moment ce toate întrebările adresate în cadrul unei cereri de decizie preliminară privesc acțiunea judiciară întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză introdusă de reclamant în cursul anului 2008, o asemenea acțiune intră în domeniul de aplicare temporal al acestui regulament.
(a se vedea punctul 29)
3. Articolul 6 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că forul desemnat prin această dispoziție în materia cererii reconvenționale este competent să soluționeze o astfel de cerere, având ca obiect restituirea, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, a unei sume corespunzătoare cuantumului convenit în cadrul unei soluționări extrajudiciare, atunci când această cerere este formulată cu ocazia unei noi acțiuni judiciare între aceleași părți, ca urmare a anulării deciziei la care a condus acțiunea inițială între acestea și a cărei executare a determinat soluționarea extrajudiciară respectivă.
Astfel, pe de o parte, cererea reconvențională trebuie să poată fi separată de acțiunea reclamantului și să vizeze o pretenție distinctă. Astfel, în împrejurări în care utilizatorul a introdus o acțiune reconvențională împotriva finanțatorului ca urmare a anulării unei hotărâri prin care acest utilizator a fost obligat la plata unei sume, majorate cu dobânzile contractuale, corespunzătoare ratelor scadente întemeiate pe contractul de leasing, cererea de restituire a cuantumului plătit în executarea soluționării extrajudiciare constituie o cerere autonomă a utilizatorului, prin care se urmărește obligarea distinctă a finanțatorului la restituirea plății nedatorate.
Pe de altă parte, potrivit articolului 6 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, cererea reconvențională trebuie să rezulte în urma aceluiași contract sau fapt pe care s‑a bazat cererea principală, expresie care trebuie interpretată în mod autonom, luând în considerare obiectivele acestui regulament. În această privință, în scopul bunei administrări a justiției, forul special în materie de cerere reconvențională permite părților să soluționeze, în cursul aceleiași proceduri și în fața aceleiași instanțe, toate pretențiile lor reciproce care au o origine comună. Cererea reconvențională de restituire, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, trebuie considerată ca decurgând din contractul de leasing care se afla la originea acțiunii inițiale a finanțatorului, din moment ce pretinsa îmbogățire cu suma plătită în executarea hotărârii anulate între timp nu ar fi avut loc în lipsa contractului menționat.
(a se vedea punctele 32-40 și dispozitivul)