Language of document :

Recurs introdus la 16 septembrie 2023 de Tigran Khudaverdyan împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 6 septembrie 2023 în cauza T-335/22

(Cauza C-704/23 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Tigran Khudaverdyan (reprezentanți: F. Bélot și T. Bontinck, avocați, și M. Brésart, avocată)

Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile recurentului

Recurentul solicită Curții:

anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene (Camera întâi) din 6 septembrie 2023, T-335/22, inclusiv în măsura în care recurentul a fost obligat să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale Consiliului;

soluționarea fondului acțiunii și anularea deciziilor atacate în măsura în care acestea înscriu și mențin recurentul pe listele anexate la actele menționate, și anume:

Decizia (PESC) 2022/429 a Consiliului din 15 martie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 87 I, p. 44) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/427 al Consiliului din 15 martie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 87 I, p. 1);

Decizia (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 149) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 1);

Decizia (PESC) 2023/572 a Consiliului din 13 martie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 134) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/571 al Consiliului din 13 martie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 1);

repararea, în temeiul articolului 268 TFUE, a prejudiciului moral pe care l-a suferit ca urmare a adoptării acestor acte;

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Recurentul consideră că Tribunalul a săvârșit erori de drept în interpretarea și aplicarea criteriului prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Decizia 2014/145/PESC, privind noțiunea de om de afaceri important (i), precum și în ceea ce privește noțiunea de sursă substanțială de venituri pentru guvern (ii). Tribunalul a săvârșit de asemenea erori de drept în aprecierea raportului dintre obiectivele urmărite de măsurile restrictive și comportamentul individual al recurentului (iii).

Recurentul consideră că Tribunalul nu a respectat întinderea controlului său jurisdicțional, substituind propria evaluare și propriul raționament celor cuprinse în expunerea de motive care reiese din deciziile în litigiu adoptate de Consiliu.

Recurentul consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept care constă în aprecierea eronată a motivului invocat în fața Tribunalului cu privire la încălcarea principiului proporționalității, în măsura în care a confundat capacitatea deciziilor în litigiu de a realiza obiectivele urmărite de măsuri și proporționalitatea lor în sens strict.

Recurentul consideră că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în aprecierea principiului egalității și nediscriminării prin limitarea examinării sale la modul de formulare al criteriului prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Decizia 2014/145/PESC, fără a analiza dacă, în practică, aplicarea acestui criteriu nu revela o discriminare. În plus, întrucât Tribunalul a făcut o confuzie între capacitatea și proporționalitatea în sens strict ale măsurilor restrictive (al treilea motiv), recurentul arată de asemenea prin al patrulea motiv că raționamentul Tribunalului în ceea ce privește drepturile fundamentale ale recurentului și care se referă la examinarea proporționalității este afectat de asemenea de o eroare de drept.

____________