Language of document :

Acțiune introdusă la 15 mai 2023 – Volvo Personvagnar/EUIPO (Formă de faruri)

(Cauza T-260/23)

Limba de procedură: suedeza

Părțile

Reclamantă: Volvo Personvagnar AB (Göteborg, Suedia) (reprezentant: H.-A. Odh și E. Esaiasson, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene tridimensionale (Formă de faruri) – cererea de înregistrare nr. 18 560 591

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 9 martie 2023 în cauza R 1129/2022-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea deciziei atacate în temeiul articolului 72 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene și modificarea acestei decizii în sensul admiterii cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene nr. 18 560 591 formulate de reclamantă;

obligarea pârâtului, în temeiul articolului 134 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă atât în procedura în fața Tribunalului, cât și în cea desfășurată în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală;

aplicarea regimului de confidențialitate în privința următoarelor elemente de probă:

anexa A.1 – declarația expertului Aina Nilsson Ström și anexa la aceasta (CV);

anexa A.3 – confirmarea unei licențe între Volvo Cars și Polestar.

Motivul invocat

Încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

____________