HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
12 iunie 2019(*)
„Funcție publică – Funcționari – Articolul 42c din statut – Trimitere în concediu în interesul serviciului – Pensionare din oficiu – Act care nu este supus căilor de atac – Inadmisibilitate parțială – Domeniul de aplicare al legii – Invocare din oficiu – Interpretare literală, contextuală și teleologică”
În cauza T‑167/17,
RV, fost funcționar al Comisiei Europene, reprezentat inițial de J.‑N. Louis și de N. de Montigny, ulterior de J.‑N. Louis, avocați,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de G. Berscheid și de D. Martin, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Parlamentul European, reprezentat inițial de J. Steele și de D. Nessaf, ulterior de J. Steele și de M. Rantala și, în sfârșit, de J. Steele și de C. González Argüelles, în calitate de agenți,
și de
Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de M. Bauer și de R. Meyer, în calitate de agenți,
interveniente,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE și având ca obiect anularea deciziei Comisiei din 21 decembrie 2016 de trimitere a reclamantului în concediu în interesul serviciului în temeiul articolului 42c din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și, simultan, de pensionare din oficiu în temeiul celui de al cincilea paragraf al acestei dispoziții.
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din domnii M. Prek, președinte, E. Buttigieg (raportor) și B. Berke, judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 18 ianuarie 2019,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) este instituit prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 privind Statutul funcționarilor și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Europene și de instituire a măsurilor speciale provizorii aplicabile funcționarilor Comisiei (JO 1968, L 56, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 12), astfel cum a fost modificat, printre altele, prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 (JO 2013, L 287, p. 15).
2 Articolul 35 din statutul funcționarilor, care face parte din capitolul 2 din titlul III din statut, intitulat „Situații administrative”, prevede că funcționarul se poate regăsi într‑una dintre următoarele situații administrative: activitate, detașare, concediu pentru interese personale, disponibilizare, concediu pentru satisfacerea serviciului militar, concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale și concediu în interesul serviciului.
3 Articolul 42c din statut, care face parte din același capitol, prevede următoarele:
„Cel mai devreme cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare, un funcționar cu o vechime în serviciu de cel puțin zece ani poate fi trimis, printr‑o decizie a autorității împuternicite să facă numiri, în concediu în interesul serviciului pentru nevoi organizaționale legate de dobândirea unor noi competențe în cadrul instituțiilor.
Numărul total de funcționari trimiși în concediu în interesul serviciului în fiecare an nu poate depăși 5 % din numărul funcționarilor din toate instituțiile care au ieșit la pensie în cursul anului precedent. Numărul total astfel calculat se alocă fiecărei instituții în funcție de numărul său de funcționari la data de 31 decembrie a anului precedent. Rezultatul unei astfel de alocări se rotunjește în fiecare instituție la numărul întreg imediat superior.
Un astfel de concediu nu constituie o măsură disciplinară.
Durata concediului corespunde, în principiu, cu perioada rămasă până când funcționarul împlinește vârsta de pensionare. În situații excepționale, autoritatea împuternicită să facă numiri poate totuși hotărî să pună capăt concediului și să reintegreze funcționarul.
Atunci când împlinește vârsta de pensionare, funcționarul trimis în concediu în interesul serviciului este pensionat în mod automat
Concediul în interesul serviciului este reglementat de următoarele norme:
(a) pe postul ocupat de funcționar poate fi numit un alt funcționar;
(b) un funcționar aflat în concediu în interesul serviciului nu are dreptul la avansare într‑o treaptă superioară sau la promovare în grad.
Un funcționar astfel trimis în concediu beneficiază de o indemnizație calculată în conformitate cu anexa IV.
La cererea funcționarului, indemnizația este supusă contribuțiilor la sistemul de pensii, calculate pe baza respectivei indemnizații. În acest caz, vechimea în muncă acumulată în calitate de funcționar aflat în concediu în interesul serviciului este luată în considerare la calcularea numărului de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, în sensul articolului 2 din anexa VIII.
Indemnizația nu este supusă vreunui coeficient corector.”
4 Articolul 47 din statut face parte din capitolul 4 din titlul III din statut, intitulat „Încetarea raporturilor de muncă”. Acest articol prevede că încetarea raporturilor de muncă survine în urma demisiei, în urma demiterii, în urma pensionării în interesul serviciului, în urma concedierii din motive de incompetență profesională, în urma eliberării din funcție, în urma pensionării sau în urma decesului.
5 Articolul 52 primul paragraf literele (a) și (b) din statut, care face parte de asemenea din capitolul 4, prevede, printre altele, că, fără a aduce atingere articolului 50 din statut (care privește pensionarea în interesul serviciului pentru membrii personalului cu funcții superioare de conducere), funcționarul este pensionat fie din oficiu, în ultima zi a lunii în cursul căreia acesta împlinește vârsta de 66 de ani, fie la cererea sa, în ultima zi a lunii în cursul căreia a fost depusă cererea, în cazul în care acesta a împlinit vârsta de pensionare.
6 Anexa XIII la statut cuprinde măsuri tranzitorii aplicabile funcționarilor.
7 Articolul 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut prevede:
„(1) Funcționarul care are o vechime în serviciu de cel puțin 20 de ani la 1 mai 2004 are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la vârsta de 60 de ani.
Funcționarul în vârstă de cel puțin 35 de ani la 1 mai 2014, încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la vârsta indicată în tabelul de mai jos:
Vârsta la 1 mai 2014 | Vârsta de pensionare |
60 de ani și mai mult | 60 de ani |
59 de ani | 60 de ani și 2 luni |
58 de ani | 60 de ani și 4 luni |
[…] | […] |
35 de ani | 64 de ani și 8 luni |
Funcționarul cu vârsta sub 35 de ani la 1 mai 2014 are dreptul la pensie pentru limită de vârstă la vârsta de 65 de ani.
Cu toate acestea, pentru funcționarul în vârstă de cel puțin 45 de ani la 1 mai 2014 încadrat în muncă în perioada cuprinsă între 1 mai 2004 și 31 decembrie 2013, vârsta de pensionare rămâne 63 de ani.
Cu excepția unei dispoziții contrare a prezentului Statut al funcționarilor, vârsta de pensionare a funcționarului încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 care urmează să fie luată în considerare în toate trimiterile la vârsta de pensionare din prezentul Statut al funcționarilor, se stabilește în conformitate cu dispozițiile menționate anterior.”
8 Articolul 23 alineatul (1) din anexa XIII la statut prevede, printre altele, că un funcționar încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 se pensionează automat în ultima zi a lunii în care împlinește vârsta de 65 de ani.
Istoricul cauzei
9 Reclamantul, RV, este un fost funcționar al Comisiei Europene. Acesta s‑a născut la 10 ianuarie 1956 și a fost angajat în cadrul acestei instituții la 1 septembrie 1992. De la 1 februarie 2009, el a fost repartizat la Direcția Generală (DG) „Politică regională și urbană”. Acesta a fost promovat la gradul AST 9 la 1 ianuarie 2013.
10 Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2016, Direcția Generală (DG) „Resurse umane și securitate” a informat reclamantul cu privire la intenția autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) de a‑l trimite în concediu în interesul serviciului, începând de la 1 aprilie 2017, în conformitate cu articolul 42c din statut.
11 Prin e‑mailul din 6 decembrie 2016, reclamantul a confirmat primirea scrisorii din 30 noiembrie 2016 și a solicitat clarificări cu privire la drepturile sale la pensie, precum și cu privire la diferite aspecte practice legate de trimiterea sa în concediu în interesul serviciului, în conformitate cu articolul 42c din statut.
12 Prin e‑mailul din 8 decembrie 2016, Oficiul pentru administrarea și plata drepturilor individuale (PMO) din cadrul Comisiei a comunicat reclamantului calculul provizoriu al indemnizației care i‑ar fi datorată în conformitate cu articolul 42c din statut, menționând totodată că acest e‑mail i‑a fost trimis cu titlu informativ și că nu constituia o decizie a AIPN care poate face obiectul unei reclamații.
13 În cadrul unei reuniuni care a avut loc la 15 decembrie 2016, șeful unității „Gestionarea carierei și mobilitate” din cadrul DG „Resurse umane și securitate” a indicat, printre altele, reclamantului că, întrucât acesta împlinise „vârsta de pensionare”, în sensul articolului 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut și în ipoteza în care AIPN ar lua decizia de a‑l trimite în concediu în interesul serviciului, acesta s‑ar pensiona automat la 1 aprilie 2017. La data respectivă, în conformitate cu calculele primite din partea PMO, reclamantul va fi primit 54,9 % din drepturile de pensie, iar cuantumul pensiei sale se va ridica la 4040,99 euro. Reclamantul a indicat că nu primise o informare corectă cu privire la consecințele trimiterii sale în concediu în interesul serviciului și că, în cazul în care ar fi primit o asemenea informare, nu și‑ar fi dat acordul pentru trimiterea sa în concediu în interesul serviciului. De asemenea, reclamantul a indicat că nu dorea să se pensioneze din oficiu la 1 aprilie 2017, ci dorea să își continue activitatea pentru a avea posibilitatea să dobândească drepturi de pensie suplimentare. În ipoteza în care AIPN ar hotărî să îl trimită în concediu în interesul serviciului, reclamantul a indicat că data de 1 aprilie 2017 era prematură și că avea nevoie de două sau de trei luni suplimentare pentru a se pregăti de pensionare.
14 În urma acestei reuniuni, la 20 decembrie 2016, unitatea „Gestionarea carierei și mobilitate” din cadrul DG „Resurse umane și securitate” a transmis AIPN un aviz favorabil referitor la aplicarea articolului 42c din statut în privința reclamantului.
15 Prin decizia din 21 decembrie 2016, AIPN a decis, pe de o parte, să trimită reclamantul în concediu în interesul serviciului, în temeiul articolului 42c din statut, începând de la 1 aprilie 2017, și, pe de altă parte, ținând seama de faptul că împlinise deja „vârsta de pensionare”, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut, să îl pensioneze în mod automat, în temeiul articolului 42c al cincilea paragraf din statut, la aceeași dată (denumită în continuare „decizia atacată”).
16 La 13 martie 2017, reclamantul a introdus o reclamație împotriva deciziei atacate în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut.
17 La 16 martie 2017, unitatea „Pensii” din cadrul PMO a transmis reclamantului un aviz cu privire la calcularea indemnizației prevăzute la articolul 42c din statut. Potrivit acestui aviz, reclamantul ar primi indemnizația menționată mai sus, care corespunde cu 100 % din salariul de bază, de la 1 aprilie 2017 până la 30 aprilie 2017, iar dreptul său la pensie pentru limită de vârstă ar produce efecte de la 1 mai 2017.
18 La 31 martie 2017, avocatul reclamantului a adresat un e‑mail Comisiei în care a arătat că „decizia” PMO din 16 martie 2017 înlocuia decizia atacată în măsura în care aceasta modifica situația administrativă a reclamantului și a susținut că decizia respectivă nu i‑a fost notificată, cu încălcarea articolului 25 din statut și a principiilor bunei gestiuni și bunei administrări care decurg din articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, avocatul reclamantului a precizat că reclamația era de asemenea îndreptată împotriva „noii decizii” a Comisiei din 16 martie 2017.
19 Reclamația formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia explicită a AIPN din 27 iulie 2017.
Procedura și concluziile părților
20 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 martie 2017, reclamantul a introdus prezenta acțiune.
21 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamantul a solicitat să i se acorde anonimatul în temeiul articolului 66 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Prin decizia din 19 mai 2017, Tribunalul a admis această cerere.
22 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului la 16 martie 2017, reclamantul a solicitat judecarea prezentei acțiuni potrivit procedurii accelerate, în conformitate cu articolul 152 din Regulamentul de procedură.
23 Prin înscris separat depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamantul a introdus o cerere de măsuri provizorii, în temeiul articolelor 278 TFUE și 279 TFUE, având ca obiect suspendarea executării deciziei atacate. În temeiul articolului 91 alineatul (4) din statut, procedura principală a fost suspendată.
24 Prin Ordonanța din 24 martie 2017, RV/Comisia (T‑167/17 R, nepublicată, EU:T:2017:218), președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii a reclamantului pentru lipsa urgenței.
25 Prin înscrisuri depuse la grefa Tribunalului la 8 și, respectiv, la 12 mai 2017, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au formulat cereri de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.
26 În conformitate cu articolul 91 alineatul (4) din statut, procedura principală a fost reluată în urma adoptării, la 27 iulie 2017, a deciziei explicite de respingere a reclamației formulate de reclamant.
27 Prin deciziile adoptate de președintele Camerei a doua a Tribunalului la 16 și, respectiv, la 11 august 2017, au fost admise cererile de intervenție a Parlamentului și a Consiliului în susținerea concluziilor Comisiei.
28 Prin decizia din 18 august 2017, Tribunalul (Camera a doua) a respins cererea de aplicare a procedurii accelerate formulată de reclamant.
29 La 29 și la 30 noiembrie 2017, Parlamentul și, respectiv, Consiliul au depus memoriul lor în intervenție.
30 La 22 februarie 2018, grefa Tribunalului a informat părțile cu privire la închiderea fazei scrise a procedurii.
31 Prin înscris depus la grefa Tribunalului la 7 martie 2018, reclamantul a formulat o cerere motivată, în temeiul articolului 106 din Regulamentul de procedură, pentru a fi ascultat în cadrul fazei orale a procedurii.
32 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a doua) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a invitat Comisia să depună la dosar un document și toate părțile să răspundă în scris la o întrebare. Toate părțile au dat curs acestor invitații în termenul stabilit, cu excepția reclamantului care a depus răspunsul său scris în afara termenului. Prin decizia președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 15 ianuarie 2019, răspunsul scris al reclamantului, precum și scrisoarea sa care justifică depunerea cu întârziere au fost depuse la dosar.
33 Pledoariile părților și răspunsurile lor la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 18 ianuarie 2019.
34 În cererea introductivă, reclamantul solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
35 În replică, reclamantul solicită Tribunalului „anularea, în măsura în care este necesar, a deciziei Comisiei din 16 martie 2017 de stabilire la 1 mai 2017 a datei pensionării [sale] din oficiu”.
36 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
37 Parlamentul solicită Tribunalului respingerea acțiunii.
38 Consiliul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea cererii de anulare a „deciziei” Comisiei din 16 martie 2017
39 Comisia susține că cererea de anulare a „deciziei” sale din 16 martie 2017 privind stabilirea drepturilor pecuniare ale reclamantului este inadmisibilă. Pe de o parte, aceasta susține că Tribunalul nu este sesizat în mod legal cu privire la această chestiune, în măsura în care cererea menționată mai sus nu figurează în cererea introductivă, iar reclamantul nu a introdus o cerere suplimentară cu privire la acest aspect. Prin urmare, Comisia consideră că reclamantul nu poate extinde cererea introductivă pentru a acoperi „decizia” din 16 martie 2017, menționată mai sus. Pe de altă parte, Comisia arată că această „decizie” a fost adoptată în prelungirea deciziei atacate și se limita la stabilirea drepturilor pecuniare ale reclamantului în conformitate cu articolul 10 din anexa VIII la statut. În consecință, aceasta nu ar modifica situația sa juridică.
40 Reclamantul răspunde că, întrucât a luat cunoștință de răspunsul la reclamația sa numai după ce a sesizat Tribunalul, era îndreptățit să își adapteze și să își extindă concluziile pentru a include „decizia” din 16 martie 2017.
41 Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 91 alineatul (1) din statut, doar acțiunile formulate împotriva unui act care îl lezează pe reclamant sunt admisibile.
42 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie acte sau decizii susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2016, Alsteens/Comisia, T‑328/15 P, nepublicată, EU:T:2016:671, punctul 113 și jurisprudența citată).
43 În speță, trebuie amintit, pe de o parte, că, prin decizia atacată, reclamantul a fost trimis în concediu în interesul serviciului și, simultan, a fost pensionat din oficiu începând de la 1 aprilie 2017, în temeiul articolului 42c din statut și că, pe de altă parte, avizul PMO din 16 martie 2017 (a se vedea punctul 17 de mai sus), calificat drept „decizie” de către reclamant, precizează că, în luna aprilie 2017, reclamantul va primi indemnizația prevăzută la articolul 42c al șaptelea paragraf din statut, care corespunde cu 100 % din salariul de bază, iar dreptul său la pensie pentru limită de vârstă va produce efecte la 1 mai 2017.
44 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 10 din anexa VIII la statut:
„Dreptul la pensia pentru limită de vârstă se naște în prima zi a lunii calendaristice următoare lunii în cursul căreia funcționarul are dreptul să beneficieze, din oficiu sau la cerere, de pensia menționată anterior, continuând să își primească remunerația până la data la care are dreptul la plata pensiei.”
45 După cum a precizat Comisia, fără a fi contestată, avizul PMO din 16 martie 2017 a aplicat articolul 10 din anexa VIII la statut. Astfel, în conformitate cu această dispoziție, reclamantul trebuia să înceapă să primească pensia pentru limită de vârstă începând cu luna mai 2017, cu alte cuvinte începând cu luna calendaristică următoare lunii (aprilie 2017) în cursul căreia funcționarul are dreptul să beneficieze de această pensie în temeiul deciziei atacate. Între timp, și anume pentru luna aprilie 2017, reclamantul trebuia, în temeiul dispoziției menționate mai sus, să își primească „remunerația”, care, în cazul său, astfel cum a arătat Comisia, trebuie interpretată în sensul că corespunde indemnizației prevăzute la articolul 42c al șaptelea paragraf din statut, având în vedere faptul că, prin decizia atacată, el s‑a aflat în concediu în interesul serviciului începând de la 1 aprilie 2017.
46 Se confirmă astfel că avizul PMO din 16 martie 2017 se limitează să precizeze drepturile pecuniare ale reclamantului care rezultă din decizia atacată și din aplicarea articolului 10 din anexa VIII la statut și se situează, în consecință, în prelungirea deciziei atacate. În aceste împrejurări și având în vedere jurisprudența citată la punctul 42 de mai sus, trebuie să se constate că avizul respectiv nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică, această situație fiind definită numai prin decizia atacată, care constituie, în speță, singurul act care lezează.
47 În consecință, avizul PMO din 16 martie 2017 nu constituie un act care poate fi atacat, iar cererea în anulare cu privire la acesta trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Cu privire la fond
Cu privire la posibilitatea ca Tribunalul să examineze, în speță, motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii
48 În susținerea acțiunii sale, reclamantul a invocat patru motive, primul, întemeiat pe încălcarea normelor fundamentale de procedură și pe nelegalitatea unei delegări nelimitate a competențelor AIPN cu privire la aplicarea articolului 42c din statut, al doilea, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și nediscriminării, al treilea, întemeiat pe nelegalitatea articolului 42c din statut, în măsura în care această dispoziție nu ar ține seama de considerentele (2), (14) și (29) ale Regulamentului nr. 1023/2013 și nu ar prevedea măsuri tranzitorii care să permită punerea în aplicare treptată a acesteia, și, al patrulea, întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității și protecției încrederii legitime, precum și a obligației de solicitudine și pe o eroare vădită de apreciere. În ședință, reclamantul a indicat că renunță la al doilea motiv menționat mai sus.
49 Pe de altă parte, reclamantul, în observațiile sale privind memoriile în intervenție formulate de Parlament și de Consiliu, a citat fragmente din Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia (T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351), fără a deduce concluzii explicite.
50 Astfel, în Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia (T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351), președintele Tribunalului, pronunțându‑se în calitate de judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii, a dispus suspendarea executării deciziei Comisiei de a trimite reclamantul, în această cauză, în concediu în interesul serviciului și, simultan, de a‑l pensiona din oficiu în conformitate cu articolul 42c al cincilea paragraf din statut, ținând seama de faptul că împlinise „vârsta de pensionare”, în sensul articolului 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut (Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia, T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctul 16). În cadrul examinării fumus boni iuris, și ca răspuns la primele două motive întemeiate pe încălcarea articolelor 47 și 52 din statut și, respectiv, pe încălcarea domeniului de aplicare al articolului 42c din statut, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a formulat următoarele considerații.
51 În primul rând, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a constatat, prima facie, că articolele 22 și 23 din anexa XIII la statut stabileau, la fel ca articolul 52 din statut, o distincție clară între vârsta legală de pensionare la care funcționarul este pensionat din oficiu și vârsta minimă de pensionare, această din urmă expresie fiind înțeleasă ca vârsta de la care un funcționar poate solicita pensionarea sa (Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia, T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctul 50).
52 În al doilea rând, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a considerat că, deși ar putea apărea, la prima vedere, anumite dificultăți de coordonare pe plan economic între, pe de o parte, dispozițiile din statut care reglementează, în general, pensionarea și încetarea raporturilor de muncă și, pe de altă parte, articolul 42c din statut, nu ar fi mai puțin adevărat că al cincilea paragraf al acestui din urmă articol prevede în mod expres că „[a]tunci când împlinește vârsta de pensionare, funcționarul trimis în concediu în interesul serviciului este pensionat în mod automat”. Astfel, potrivit judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii, deși articolul 42c din statut ar trebui considerat o lex specialis, ar fi la fel de adevărat că ar trebui să se stabilească întinderea acestuia (Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia, T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctele 52 și 54).
53 Astfel, în al treilea rând, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a considerat că trebuia să se stabilească dacă, la prima vedere, articolul 42c din statut permitea trimiterea unui funcționar, care a împlinit vârsta minimă de pensionare, împotriva voinței sale, în concediu în interesul serviciului și, simultan, pensionarea sa din oficiu (Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia, T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctul 55). Acesta a concluzionat că, la prima vedere, acea dispoziție nu permitea acest lucru, procedând printre altele la interpretarea literală a dispoziției menționate (Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia, T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctele 56-63).
54 Considerațiile menționate mai sus ale judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii în Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia (T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351), privesc domeniul de aplicare al articolului 42c din statut, în măsura în care trimiterea în concediu în interesul serviciului și, simultan, pensionarea din oficiu erau consecința aplicării acestei dispoziții unei funcționar, încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, care împlinise „vârsta de pensionare”, această vârstă fiind interpretată de Comisie ca fiind cea definită la articolul 22 alineatul (1) al cincilea paragraf din anexa XIII la statut. Interacțiunea dintre articolul 42c al cincilea paragraf din statut cu articolul 22 alineatul (1) al cincilea paragraf din anexa XIII la statut a determinat, potrivit analizei Comisiei în această cauză, ca funcționarul în discuție să fie trimis în concediu în interesul serviciului și, simultan, să fie pensionat din oficiu (Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia, T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctul 16).
55 Rezultă astfel din considerațiile menționate mai sus ale judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii că, în ceea ce privește domeniul de aplicare al articolului 42c din statut, acesta a considerat că, la prima vedere, dispoziția menționată nu ar putea fi aplicată unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare”, în măsura în care această aplicare ar avea ca rezultat trimiterea în concediu în interesul serviciului și, în același timp, pensionarea din oficiu.
56 În speță, este cert că articolul 42c din statut a fost aplicat reclamantului la 1 aprilie 2017, atunci când acesta avea 61 de ani și, prin urmare, depășise „vârsta de pensionare”, care era stabilită, în ceea ce îl privește, la 60 de ani și 4 luni potrivit tabelului care figurează la articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf din anexa XIII la statut. Astfel, prin decizia atacată, reclamantul a fost trimis în concediu în interesul serviciului și, simultan, a fost pensionat din oficiu. Prin urmare, trebuie să se examineze, înainte de a examina motivele invocate de reclamant, domeniul de aplicare al articolului 42c din statut, cu alte cuvinte, aspectul dacă această dispoziție poate fi aplicată unui funcționar care, asemenea reclamantului, a împlinit deja „vârsta de pensionare”.
57 Desigur, trebuie să se constate că reclamantul nu a invocat un motiv întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii care conține problematica prezentată la punctul 56 de mai sus.
58 În aceste condiții, este necesar să se arate că reclamantul, în cadrul celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv, a invocat critici a căror examinare presupune interpretarea articolului 42c din statut și definirea domeniului său de aplicare. Mai precis, în cadrul celui de al treilea motiv, reclamantul a susținut că aplicarea coroborată a articolului 42c din statut și a articolului 22 din anexa XIII la acesta permitea administrației „să reducă brusc și în mod semnificativ vârsta de încetare din oficiu a activității unui funcționar, fără a prevedea măsuri tranzitorii de natură să protejeze speranța sa întemeiată pentru menținerea în funcție până la vârsta de pensionare din oficiu, în conformitate cu articolul 52 din statut și cu anexa XIII la acesta” (a se vedea punctul 109 din cererea introductivă). În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamantul a susținut că decizia atacată îl priva în mod nelegal de beneficiul indemnizației calculate în conformitate cu anexa IV la statut și încălca articolul 22 alineatul (2) primul paragraf din anexa XIII la statut, în măsura în care îl priva de dreptul său de a dobândi drepturi de pensie suplimentare în temeiul acestei din urmă dispoziții (punctele 125-127 din cererea introductivă). Prin urmare, aceste critici au în vedere relația dintre articolul 42c din statut și alte dispoziții din statut, iar examinarea acestor critici implică astfel interpretarea dispoziției menționate și definirea domeniului său de aplicare.
59 În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, cărora le revine obligația de a stabili cadrul litigiului, instanța nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de părți în sprijinul pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Putterie‑De‑Beukelaer, T‑160/08 P, EU:T:2010:294, punctul 65 și jurisprudența citată). Rezultă că Tribunalul este obligat, în speță, să examineze dacă articolul 42c din statut poate fi aplicat unui funcționar care, asemenea reclamantului, a împlinit deja „vârsta de pensionare” în sensul articolului 22 alineatul (1) al cincilea paragraf din anexa XIII la statut și, în acest sens, domeniul de aplicare al dispoziției menționate, în măsura în care examinarea respectivă constituie o condiție prealabilă necesară pentru examinarea anumitor critici invocate de reclamant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Putterie‑De‑Beukelaer, T‑160/08 P, EU:T:2010:294, punctul 66).
60 În orice caz, chiar presupunând că problematica menționată mai sus referitoare la definirea domeniului de aplicare al articolului 42c din statut se situează în afara cadrului litigiului astfel cum este definit de părți, s‑a statuat deja că motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii este de ordine publică și că revine instanței Uniunii sarcina de a‑l examina din oficiu (Hotărârea din 15 iulie 1994, Browet și alții/Comisia, T‑576/93-T‑582/93, EU:T:1994:93, punctul 35).
61 Astfel, în speță, Tribunalul și‑ar încălca în mod vădit rolul de instanță chemată să se pronunțe asupra legalității dacă nu ar invoca din oficiu faptul că decizia atacată a fost adoptată pe baza unei norme, și anume articolul 42c din statut, care nu este susceptibilă de a fi aplicată în speță și dacă, în consecință, ar fi determinat să se pronunțe asupra litigiului cu care este sesizat aplicând el însuși o astfel de normă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2008, Putterie‑De‑Beukelaer/Comisia, F‑31/07, EU:F:2008:23, punctul 51, neanulată cu privire la acest aspect de Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Putterie‑De‑Beukelaer (T‑160/08 P, EU:T:2010:294)].
62 În cadrul răspunsurilor scrise la întrebarea adresată de Tribunal în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură (a se vedea punctul 32 de mai sus), părțile au avut ocazia să se pronunțe atât cu privire la posibilitatea ca Tribunalul să invoce din oficiu motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii, astfel cum este precizat la punctul 56 de mai sus, cât și cu privire la temeinicia motivului respectiv.
63 În ceea ce privește problema admisibilității, Comisia a admis că motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii este un motiv de ordine publică ce poate fi invocat din oficiu de Tribunal. Potrivit Comisiei, există o încălcare a domeniului de aplicare al legii atunci când decizia contestată a fost adoptată pe baza „unei norme care nu este susceptibilă de a fi aplicată în speță”, potrivit jurisprudenței relevante. Aceasta ar fi în special situația reglementărilor sau a dispozițiilor generale de punere în aplicare abrogate și, prin urmare, inaplicabile ratione temporis. Or, potrivit Comisiei, întrucât articolul 42c din statut constituie o normă în vigoare și aplicabilă în prezentul litigiu, întrebarea adresată de Tribunal nu se referă la domeniul de aplicare al legii, ci privește interpretarea acestei dispoziții, în speță aspectul dacă dispoziția menționată se poate aplica funcționarului în cauză atunci când trimiterea în concediu în interesul serviciului are drept efect și pensionarea din oficiu a persoanei interesate. Pe de altă parte, Comisia arată că, în orice caz, motivul întemeiat pe o eventuală încălcare a domeniului de aplicare al legii nu este cuprins în reclamație și este inadmisibil pentru încălcarea principiului concordanței.
64 Consiliul a susținut că motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii, astfel cum este precizat la punctul 56 de mai sus, constituia un motiv privind legalitatea pe fond a deciziei atacate și, prin urmare, nu putea fi invocat din oficiu de instanța Uniunii.
65 În ceea ce privește această obiecție a Consiliului, este necesar să se arate că s‑a statuat deja că instanța Uniunii are posibilitatea și, dacă este cazul, obligația de a invoca din oficiu anumite motive de legalitate internă. Aceasta este și situația motivului întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii (a se vedea punctul 60 de mai sus). De asemenea, autoritatea absolută de lucru judecat este un motiv de legalitate internă de ordine publică pe care instanța trebuie să îl invoce din oficiu [Hotărârea din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C‑442/03 P și C‑471/03 P, EU:C:2006:356, punctul 45].
66 În ceea ce privește obiecția Comisiei (a se vedea punctul 63 de mai sus), este suficient să se arate că din jurisprudență nu reiese că motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii are în vedere numai cazul inaplicabilității ratione temporis a normei în cauză, dar că motivul respectiv privește fiecare situație în care norma care constituie temeiul actului contestat nu se poate aplica [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2008, Putterie‑De‑Beukelaer/Comisia, F‑31/07, EU:F:2008:23, punctul 51, neanulată cu privire la acest aspect de Hotărârea din 8 iulie 2010, Comisia/Putterie‑De‑Beukelaer (T‑160/08 P, EU:T:2010:294)]. Pe de altă parte, împrejurarea că Tribunalul trebuie să procedeze la interpretarea articolului 42c din statut în scopul de a determina domeniul său de aplicare nu înseamnă că problematica prezentată la punctul 56 de mai sus nu se referă la domeniul de aplicare al articolului 42c din statut. În sfârșit, trebuie să se observe că principiul concordanței dintre reclamația administrativă și acțiunea în justiție nu împiedică instanța Uniunii să invoce din oficiu un motiv de ordine publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2017, Kerstens/Comisia, T‑270/16 P, nepublicată, EU:T:2017:74, punctele 66-70).
67 Având în vedere considerațiile conținute la punctele 50-66 de mai sus, este necesar să se examineze, în speță, motivul întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al articolului 42c din statut, care privește problema dacă această dispoziție poate fi aplicată unui funcționar care, asemenea reclamantului, a împlinit deja „vârsta de pensionare”.
Cu privire la temeinicia motivului întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii
68 Astfel cum s‑a observat deja (a se vedea punctul 62 de mai sus), părțile au avut ocazia să se pronunțe în scris cu privire la temeinicia motivului întemeiat pe încălcarea domeniului de aplicare al legii.
69 În special, Comisia, invocând argumente întemeiate, printre altele, pe modul de redactare a articolului 42c din statut și pe ratio legis, contestă că această dispoziție nu ar putea fi aplicată funcționarilor care au împlinit „vârsta de pensionare”.
70 Parlamentul s‑a limitat să susțină că nu rezultă că legiuitorul Uniunii a urmărit o asemenea delimitare și a precizat că, până în prezent, acesta nu a aplicat articolul 42c din statut unor funcționari care au împlinit sau au depășit „vârsta de pensionare”, astfel cum este definită de articolul 22 din anexa XIII la statut.
71 Consiliul nu a luat poziție cu privire la temeinicia motivului menționat mai sus și a precizat că nu a aplicat articolul 42c din statut unor funcționari care depășiseră „vârsta de pensionare”.
72 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că reclamantul a fost trimis în concediu în interesul serviciului și, simultan, a fost pensionat din oficiu în temeiul aplicării articolului 42c al cincilea paragraf din statut coroborat cu articolul 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut (a se vedea punctul 15 de mai sus).
73 Astfel, reiese fără echivoc din al cincilea paragraf al articolului 42c din statut că trimiterea în concediu în interesul serviciului a funcționarilor în cauză nu se poate extinde dincolo de „vârsta de pensionare”, această vârstă fiind stabilită, pentru funcționarii încadrați în muncă înainte de data de 1 ianuarie 2014, prin cel de al cincilea paragraf al articolului 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut, astfel încât, în cazul în care trimiterea în concediu în interesul serviciului privește un funcționar care a împlinit deja „vârsta de pensionare” menționată anterior, funcționarul respectiv trebuie să fie, simultan, pensionat din oficiu. Această analiză s‑a putut aplica în decizia atacată ținând seama de faptul că, la data punerii în aplicare a deciziei atacate, reclamantul împlinise deja „vârsta de pensionare” (a se vedea punctul 56 de mai sus).
74 Rezultă că, în cadrul examinării aspectului dacă articolul 42c din statut poate fi aplicat unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare”, instanța Uniunii trebuie să ia în considerare împrejurarea că această aplicare conduce la trimiterea în concediu și, simultan, la pensionarea din oficiu a funcționarului respectiv.
75 Examinarea problemei menționate mai sus necesită interpretarea articolului 42c din statut.
– Cu privire la interpretarea literală
76 Articolul 42c primul paragraf din statut prevede că trimiterea în concediu în interesul serviciului a funcționarului în cauză se aplică „cel mai devreme cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare”. Astfel cum a arătat Comisia, în esență expresia „vârsta de pensionare”, întâlnită la primul paragraf al articolului 42c din statut, corespunde expresiei „vârsta de pensionare” întâlnite la al patrulea și la al cincilea paragraf al acestei dispoziții. În consecință, pentru a stabili „vârsta de pensionare” în temeiul articolului 42c primul paragraf din statut, în ceea ce privește funcționarii care au fost încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, este necesar, la fel ca la stabilirea „vârstei de pensionare” în temeiul articolului 42c al patrulea și al cincilea paragraf din statut, să se raporteze la articolul 22 alineatul (1) al cincilea paragraf din anexa XIII la statut care prevede următoarele:
„[C]u excepția unei dispoziții contrare a prezentului Statut al funcționarilor, vârsta de pensionare a funcționarului încadrat în muncă înainte de 1 ianuarie 2014 care urmează să fie luată în considerare în toate trimiterile la vârsta de pensionare din prezentul Statut al funcționarilor se stabilește în conformitate cu dispozițiile menționate anterior.”
77 Termenii „dispozițiile menționate anterior”, care figurează la al cincilea paragraf al articolului 22 alineatul (1) din anexa XIII la statut, fac trimitere la primele patru paragrafe ale acestei dispoziții, care precizează vârsta de la care funcționarii, încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, pot solicita să se pensioneze, beneficiind de o pensie pentru limită de vârstă.
78 În ceea ce privește funcționarii încadrați în muncă după 1 ianuarie 2014, termenii „vârsta de pensionare”, menționați la articolul 42c primul paragraf din statut, fac trimitere la vârsta de pensionare din oficiu prevăzută la articolul 52 primul paragraf litera (a) din statut, care este de 66 de ani, astfel cum au confirmat părțile în ședință.
79 Reiese, așadar, din modul de redactare a articolului 42c primul paragraf din statut că această dispoziție oferă informații cu privire la data de la care această dispoziție poate fi aplicată unui funcționar, și anume „[c]el mai devreme cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare”. Pe de altă parte, astfel cum susține Comisia în mod întemeiat, în ceea ce privește funcționarii încadrați în muncă înainte de 1 ianuarie 2014, modul de redactare a dispoziției menționate nu exclude ca aceasta să poată fi aplicată unui funcționar care a împlinit și, a fortiori, a depășit „vârsta de pensionare”.
80 În aceste condiții, trebuie amintit că articolul 42c al patrulea paragraf din statut prevede că durata concediului în interesul serviciului corespunde, „în principiu”, cu perioada rămasă până când funcționarul în cauză împlinește „vârsta de pensionare”, dar că, „în situații excepționale”, AIPN poate totuși hotărî să pună capăt concediului și să reintegreze funcționarul.
81 Termenii „durata concediului” și „perioada rămasă până când funcționarul împlinește vârsta de pensionare”, întâlniți la articolul 42c al patrulea paragraf prima teză din statut, confirmă concluzia judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii în Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia (T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctul 59), potrivit căreia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată. Contrar celor susținute de Comisie, termenii „în principiu”, întâlniți în această teză, nu repun în discuție concluzia menționată mai sus. Astfel, termenii respectivi trebuie interpretați în lumina celei de a doua teze a articolului 42c al patrulea paragraf din statut, potrivit căreia:
„În situații excepționale, [AIPN] poate totuși hotărî să pună capăt concediului și să reintegreze funcționarul.”
82 Este cert astfel că termenii „în principiu” nu demonstrează existența unei eventuale derogări de la principiul potrivit căruia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată, ci demonstrează posibilitatea de a deroga de la principiul potrivit căruia concediul în interesul serviciului încetează la data la care funcționarul împlinește „vârsta de pensionare”, această posibilă derogare fiind legată de împrejurarea că AIPN poate, „în situații excepționale”, să decidă să reintegreze funcționarul respectiv, punând astfel capăt concediului în interesul serviciului.
83 Teza potrivit căreia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată este susținută de modul de redactare a articolului 42c al cincilea paragraf din statut, care prevede că „[a]tunci când împlinește vârsta de pensionare, funcționarul trimis în concediu în interesul serviciului este pensionat în mod automat”. Din acest mod de redactare, în special din utilizarea verbului „a împlini”, reiese că pensionarea din oficiu presupune că funcționarul în cauză se află în situația unui concediu în interesul serviciului la data la care împlinește „vârsta de pensionare”, iar acest concediu are o anumită durată.
84 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se constate că modul de redactare a articolului 42c din statut confirmă teza potrivit căreia concediul în interesul serviciului trebuie să aibă o anumită durată, ceea ce exclude ca această trimitere în concediu să poată fi concomitentă cu pensionarea din oficiu. Excluderea posibilității ca trimiterea în concediu în interesul serviciului să fie concomitentă cu pensionarea din oficiu a funcționarului în cauză înseamnă, având în vedere considerațiile cuprinse la punctele 73 și 74 de mai sus, că dispoziția menționată mai sus nu poate fi aplicată unor funcționari care, la fel ca reclamantul, au împlinit „vârsta de pensionare”.
85 Trebuie să se examineze dacă această concluzie nu este infirmată de interpretarea contextuală și teleologică a articolului 42c din statut.
– Cu privire la interpretarea contextuală
86 Trebuie amintit că articolul 42c din statut face parte din capitolul 2 din titlul III din statut, intitulat „Situații administrative”. Conform articolului 35 din statut, care figurează în același capitol, funcționarul se regăsește într‑una dintre următoarele situații administrative: activitate, detașare, concediu pentru interese personale, disponibilizare, concediu pentru satisfacerea serviciului militar, concediu pentru creșterea copilului sau concediu din motive familiale și concediu în interesul serviciului.
87 În schimb, „încetarea raporturilor de muncă” este reglementată de capitolul 4 din titlul III din statut. Articolul 47 din statut care figurează în acest capitol definește cazurile de încetare definitivă a raporturilor de muncă ca fiind demisia, demiterea, pensionarea în interesul serviciului, concedierea din motive de incompetență profesională, eliberarea din funcție, pensionarea și decesul.
88 Prin urmare, este cert că, în timp ce concediul în interesul serviciului a fost conceput de legiuitorul Uniunii ca fiind o „situație administrativă” în care un funcționar se poate regăsi în cariera sa în cadrul instituțiilor Uniunii, teza Comisiei referitoare la posibilitatea de aplicare a articolului 42c din statut unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare” și, astfel, la posibilitatea trimiterii sale în concediu în interesul serviciului și, simultan, a pensionării din oficiu, conduce la transformarea măsurii în cauză dintr‑o „situație administrativă” într‑o situație de „încetare a raporturilor de muncă”. Astfel, după cum a arătat judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în Ordonanța din 18 mai 2017, RW/Comisia (T‑170/17 R, nepublicată, EU:T:2017:351, punctul 61), aplicarea de către Comisie a articolului 42c din statut pare a fi o „pensionare din oficiu în interesul serviciului” împotriva voinței persoanei interesate.
89 Din considerațiile care precedă rezultă că plasarea articolului 42c din statut în capitolul 2 din titlul III din acesta este incompatibilă cu teza menționată mai sus a Comisiei și, în orice caz, nu infirmă concluzia prezentată la punctul 84 de mai sus.
– Cu privire la interpretarea teleologică
90 Comisia susține că ratio legis a articolului 42c din statut constă în optimizarea gestionării resurselor umane ale instituțiilor. Această dispoziție ar permite o anumită flexibilitate în gestionarea personalului care se află aproape de pensie sau este pe punctul de a se pensiona, oferind în același timp persoanelor vizate o indemnizație rezonabilă. Potrivit Comisiei, legiuitorul Uniunii nu a intenționat să limiteze domeniul de aplicare al textului la funcționarii care nu sunt pe punctul de a se pensiona. Optimizarea urmărită ar presupune cea mai mare marjă discreționară, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, aceasta se face cu respectarea intereselor funcționarului în cauză și, pe de altă parte, măsura vizează în primul rând funcționarii care se apropie de vârsta de pensionare. Ar fi paradoxal ca măsura să fie inaplicabilă funcționarilor care au împlinit deja vârsta de pensionare. Comisia susține astfel că această delimitare a domeniului de aplicare al articolului 42c din statut privează dispoziția respectivă de o parte din eficacitatea sa și de rațiunea sa de a fi.
91 Desigur, astfel cum arată Comisia în mod întemeiat prin invocarea considerentului (7) al Regulamentului nr. 1023/2013, finalitatea articolului 42c din statut constă, în cele din urmă, în optimizarea gestionării resurselor umane ale instituțiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2018, FV/Consiliul, T‑750/16, atacată cu recurs, EU:T:2018:972, punctele 106, 118, 121 și 123). Totuși, astfel cum arată de altfel Comisia însăși, legiuitorul Uniunii s‑a asigurat ca trimiterea în concediu în interesul serviciului să aibă loc cu respectarea intereselor funcționarilor în cauză.
92 În această privință, trebuie amintit că al șaptelea paragraf al articolului 42c din statut prevede că un funcționar trimis în concediu în interesul serviciului beneficiază de o indemnizație calculată în conformitate cu anexa IV la statut. Din articolul unic alineatul (1) din această anexă, interpretat în lumina articolului 42c din statut, reiese că această indemnizație lunară este, în primele trei luni de aplicare a măsurii, egală cu salariul de bază al funcționarului în cauză. Între a patra și a șasea lună, aceasta se ridică la 85 % din salariul de bază și, ulterior, până la pensionarea din oficiu, la 70 % din salariul de bază.
93 Ca dispoziție prevăzută de legiuitorul Uniunii, care atenuează inconvenientele pentru funcționarii vizați de o trimitere în concediu în interesul serviciului, trebuie să ne raportăm și la al optulea paragraf al articolului 42c din statut, care, în esență, permite funcționarului în cauză să contribuie în continuare la sistemul de pensii pe perioada trimiterii sale în concediu în interesul serviciului, în scopul de a majora cuantumul pensiei de care va beneficia în momentul pensionării.
94 Trebuie să se constate că, dacă s‑ar permite ca articolul 42c din statut să fie aplicat unui funcționar care a împlinit „vârsta de pensionare” și ca, în consecință, pensionarea sa din oficiu să fie concomitentă cu trimiterea sa în concediu în interesul serviciului, funcționarul respectiv nu ar obține niciun beneficiu din dispozițiile prevăzute de al șaptelea și al optulea paragraf ale articolului 42c din statut, în măsura în care durata concediului în interesul serviciului ar fi nulă. În aceste împrejurări, echilibrul urmărit de legiuitorul Uniunii, în cadrul adoptării articolului 42c din statut, între considerațiile referitoare la gestionarea optimizată a resurselor umane ale instituțiilor și considerațiile privind protecția suficientă a intereselor funcționarilor în cauză ar fi perturbat în detrimentul acestor din urmă considerații.
95 Pe de altă parte, trebuie să se constate de asemenea că, în ipoteza unei pensionări din oficiu în mod simultan cu trimiterea în concediu în interesul serviciului, AIPN nu ar dispune de posibilitatea oferită de al patrulea paragraf al articolului 42c din statut, chiar „în situații excepționale”, de a pune capăt concediului în interesul serviciului și de a reintegra funcționarul. Rezultă că ipoteza menționată mai sus este incompatibilă cu această dispoziție în măsura în care, pe de o parte, conduce la privarea în mod automat a instituțiilor, prin faptul că elimină orice putere de apreciere a acestora, de un instrument de gestionare a personalului reprezentat de posibilitatea de reintegrare a funcționarului în cauză și, pe de altă parte, aceasta privează funcționarul respectiv de posibilitatea unei asemenea reintegrări.
96 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se constate că interpretarea teleologică a articolului 42c din statut nu confirmă teza Comisiei, ci susține, în schimb, concluzia prezentată la punctul 84 de mai sus. Această constatare nu este nicidecum repusă în discuție de Hotărârea din 14 decembrie 2018, FV/Consiliul (T‑750/16, atacată cu recurs, EU:T:2018:972), invocată de instituții în ședință. Desigur, în această hotărâre, Tribunalul, pronunțându‑se cu privire la legalitatea unei decizii de punere în aplicare a articolului 42c din statut în cazul unui funcționar care nu împlinise „vârsta de pensionare”, a subliniat, ca obiectiv urmărit de legiuitorul Uniunii prin adoptarea acestei dispoziții, optimizarea, în ceea ce privește raportul cost‑eficacitate, a investiției destinate formării profesionale a funcționarilor și, în cele din urmă, punerea la dispoziție, în cadrul instituțiilor, a unui instrument suplimentar de gestionare a personalului (Hotărârea din 14 decembrie 2018, FV/Consiliul, T‑750/16, atacată cu recurs, EU:T:2018:972, punctele 106, 118, 121 și 123). Or, aceste considerații ale Tribunalului nu le contrazic pe cele, menționate la punctele 91 și 94 de mai sus, referitoare la echilibrul urmărit de legiuitorul Uniunii în cadrul adoptării articolului 42c din statut.
97 În consecință, la finalul interpretării articolului 42c din statut, este necesar să se concluzioneze că această dispoziție nu poate fi aplicată unor funcționari care, precum reclamantul, au împlinit „vârsta de pensionare” în sensul dispoziției menționate. În consecință, Comisia, prin adoptarea deciziei atacate în temeiul acestei dispoziții, nu a respectat domeniul de aplicare al dispoziției respective, iar decizia atacată trebuie, așadar, să fie anulată, fără a fi nevoie să se examineze motivele prezentate la punctul 48 de mai sus.
Cu privire la cheltuielile de judecată
98 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
99 Întrucât Comisia a căzut în esență în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantului, inclusiv a cheltuielilor de judecată aferente procedurii privind măsurile provizorii.
100 Parlamentul și Consiliul suportă propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia Comisiei Europene din 21 decembrie 2016 prin care RV a fost trimis în concediu în interesul serviciului și, simultan, a fost pensionat din oficiu.
2) Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.
3) Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de RV, inclusiv cele aferente procedurii privind măsurile provizorii.
4) Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 iunie 2019.
Semnături