HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
27 noiembrie 2018(*)
„Funcție publică – Funcționari – SEAE – Repartizare – Post de șef al Delegației Uniunii Europene în Etiopia – Decizie privind refuzul prelungirii repartizării – Interesul serviciului – Obligația de motivare – Egalitate de tratament”
În cauza T‑315/17,
Chantal Hebberecht, funcționar al Serviciului European de Acțiune Externă, cu domiciliul în Fourmies (Franța), reprezentată de B. Maréchal, avocat,
reclamantă,
împotriva
Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), reprezentat de S. Marquardt și de R. Spac, în calitate de agenți,
pârât,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE și având ca obiect, pe de o parte, anularea deciziei SEAE, comunicată reclamantei la 3 februarie 2017, prin care s‑a respins reclamația acesteia îndreptată împotriva deciziei de a nu i se prelungi repartizarea pe postul de șef al Delegației Uniunii Europene în Etiopia și, pe de altă parte, repararea prejudiciului moral pe care reclamanta pretinde că l‑a suferit,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din doamna I. Pelikánová, președinte, și domnii P. Nihoul (raportor) și J. Svenningsen, judecători,
grefier: doamna M. Marescaux, administrator,
având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 15 mai 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul litigiului
1 Reclamanta, doamna Chantal Hebberecht, este funcționar în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE). La 1 septembrie 2013, ea a fost numită șef al Delegației Uniunii Europene în Etiopia, pentru o perioadă de patru ani.
2 Prin nota SEAE din 22 martie 2016, funcționarii SEAE care își desfășoară activitatea în delegațiile vizate de exercițiul de rotație care trebuie efectuat în 2017 sau în 2018 au fost informați cu privire la posibilitatea de a depune o cerere pentru o rotație anticipată sau pentru o prelungire a repartizării lor. Această notă preciza că acordul ar fi dat numai în cazuri excepționale, motivate în mod corespunzător, ținând seama de interesul serviciului.
3 La 15 aprilie 2016, reclamanta a prezentat o astfel de cerere de prelungire, precizând că dorea să valorifice experiența sa în Etiopia pentru un al cincilea an înainte de a se pensiona la 1 septembrie 2018.
4 Prin decizia din 30 iunie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) din cadrul SEAE a respins această cerere, arătând că, „în interesul de a asigura o rotație periodică a șefilor de delegație, o politică clară de mobilitate după cel mult patru ani în post a fost pusă în general în aplicare”.
5 Prin nota din 29 septembrie 2016, reclamanta a introdus, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), o reclamație îndreptată împotriva deciziei atacate, care a fost înregistrată la 30 septembrie 2016. În susținerea acestei reclamații, ea afirma că decizia atacată era, din punct de vedere juridic, contrară interesului serviciului, continuității serviciului, transparenței, egalității de tratament și respectării măsurilor de discriminare pozitivă în privința femeilor. Potrivit acesteia:
– interesul serviciului ar fi de a menține o delegație bine gestionată, sub conducerea unui șef de delegație experimentat; reclamanta ar deține experiența și relațiile necesare pentru a contribui la menținerea stabilității Etiopiei și la oprirea fluxului de migrație, în interesul Uniunii;
– plecarea sa ar crea o discontinuitate a serviciului la nivelul conducerii asigurate de SEAE;
– nu i‑ar fi fost dată nicio explicație cu privire la refuzul prelungirii;
– cererea sa ar fi fost formulată în același sens cu altele, care ar fi fost aprobate;
– în cazul în care ar fi fost adoptată o decizie în acest sens, prelungirea sa în funcția de șef de delegație, ca femeie cu gradul AD 14, ar fi constituit o măsură de discriminare pozitivă exemplară.
6 Prin decizia din 1 februarie 2017, comunicată reclamantei la 3 februarie 2017 (denumită în continuare „decizia privind respingerea reclamației”), secretarul general al SEAE, în calitatea sa de AIPN, a respins reclamația. Potrivit AIPN:
– administrația dispune de o largă putere pentru a aprecia necesitățile legate de interesul serviciului; acesta ar necesita o mobilitate regulată a personalului în cadrul delegațiilor, în special în ceea ce îi privește pe șefii lor; fără previzibilitate și caracter automat, eficacitatea exercițiului de rotație ar fi compromisă; situația din Etiopia nu ar putea fi calificată drept „excepțională”; motivele personale nu ar constitui un motiv valabil pentru acordarea unei derogări;
– continuitatea serviciului ar fi asigurată de SEAE în prezența șefului de delegație adjunct;
– decizia atacată ar fi fost clar motivată, chiar dacă succint, de politica SEAE de a asigura o mobilitate regulată a personalului;
– reclamanta nu ar fi dovedit existența unei diferențieri arbitrare sau vădit inadecvate în raport cu obiectivul urmărit;
– în lipsa unei obligații în acest sens, nu se poate ține seama de calitatea sa de femeie pentru a lua în considerare prelungirea solicitată, întrucât aceasta trebuie să fie motivată numai de interesul serviciului.
Procedura și concluziile părților
7 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 mai 2017, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
8 La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea fazei orale a procedurii.
9 Pledoariile părților au fost ascultate în ședința din 15 mai 2018.
10 Reclamanta solicită Tribunalului:
– declararea acțiunii ca fiind admisibilă și întemeiată;
– anularea deciziei de respingere a reclamației;
– obligarea SEAE la plata, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, a unei sume forfetare, cu titlu principal, de 250 000 de euro, cu titlu subsidiar, de 200 000 de euro sau, cu titlu încă mai subsidiar, de 150 000 de euro, de 100 000 de euro sau de 50 000 de euro;
– obligarea SEAE la plata cheltuielilor de judecată.
SEAE solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la actul atacat
11 În actul de sesizare a instanței, reclamanta solicită anularea „deciziei adoptate de [AIPN] a [SEAE] [Ares(2017) 615970‐03/02/2017] în ceea ce privește respingerea prelungirii cu un an a misiunii sale […] în calitate de Șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Federală Democrată Etiopia”.
12 În această privință, trebuie să se constate că actul astfel identificat de reclamantă prin numărul care îi este atribuit în baza de date Ares corespunde deciziei de respingere a reclamației.
13 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante aplicabile în materia dreptului funcției publice a Uniunii, reclamația administrativă, astfel cum a fost prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din statut, și respingerea acesteia, explicită sau implicită, fac parte integrantă dintr‑o procedură complexă și nu constituie decât o condiție prealabilă pentru sesizarea instanței. În aceste condiții, o acțiune, chiar dacă este în mod oficial îndreptată împotriva respingerii reclamației, are ca efect sesizarea instanței cu privire la actul care lezează și împotriva căruia a fost depusă reclamația (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul European, 293/87, EU:C:1989:8, punctele 7 și 8), cu excepția situației în care respingerea reclamației are un conținut diferit de cel al actului împotriva căruia a fost formulată (Hotărârea din 25 octombrie 2006, Staboli/Comisia, T‑281/04, EU:T:2006:334, punctul 26).
14 Astfel, orice decizie de respingere a unei reclamații, fie ea implicită sau explicită, nu face, dacă este pură și simplă, decât să confirme actul sau abținerea despre care se plânge reclamantul și nu constituie, considerată izolat, un act atacabil, astfel încât concluziile îndreptate împotriva acestei decizii fără conținut autonom în raport cu decizia inițială trebuie privite ca fiind îndreptate împotriva actului inițial. O decizie explicită de respingere a unei reclamații putea, ținând seama de conținutul acesteia, să nu aibă un caracter de confirmare a actului contestat de reclamant. Această situație se regăsește atunci când decizia de respingere a reclamației conține o reexaminare a situației reclamantului, în funcție de elemente noi de drept și de fapt, sau atunci când respectiva decizie modifică sau completează decizia inițială. În aceste ipoteze, respingerea reclamației constituie un act supus controlului instanței, pe care aceasta îl ia în considerare pentru aprecierea legalității actului contestat, respectiv îl consideră un act care lezează și care se substituie acestuia din urmă (a se vedea Hotărârea din 24 aprilie 2017, HF/Parlamentul, T‑584/16, EU:T:2017:282, punctul 71 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 15 septembrie 2017, Skareby/SEAE, T‑585/16, EU:T:2017:613, punctul 18 și jurisprudența citată).
15 În speță, decizia de respingere a reclamației nu face decât să confirme decizia atacată, din moment ce ea nu modifică dispozitivul acesteia și nici nu conține o reexaminare a situației reclamantei în funcție de noi elemente de drept sau de fapt. Împrejurarea că autoritatea abilitată să se pronunțe cu privire la reclamația formulată de reclamantă a fost determinată, în răspunsul la argumentele invocate de reclamantă în cuprinsul reclamației, să aducă precizări cu privire la motivele deciziei atacate nu poate justifica considerarea respingerii reclamației drept un act autonom care o lezează pe reclamantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 2009, Comisia/Birkhoff, T‑377/08 P, EU:T:2009:485, punctele 55 și 56, și Hotărârea din 14 noiembrie 2013, Europol/Kalmár, T‑455/11 P, EU:T:2013:595, punctul 41).
16 În aceste condiții, întrucât decizia de respingere a reclamației este lipsită de conținut autonom, concluziile în anulare trebuie apreciate ca fiind îndreptate numai împotriva deciziei atacate, a cărei legalitate trebuie totuși să fie examinată luând în considerare motivarea care figurează în decizia de respingere a reclamației (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2017, HQ/OCVV, T‑592/16, nepublicată, EU:T:2017:897, punctul 21).
Cu privire la concluziile în anulare
17 În susținerea concluziilor în anulare, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea interesului și a continuității serviciului, al doilea, pe încălcarea obligației de transparență și, al treilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea interesului și a continuității serviciului
18 Primul motiv este împărțit în două aspecte privind interesul și, respectiv, continuitatea serviciului.
– Cu privire la primul aspect, privind interesul serviciului
19 În cadrul primului aspect, reclamanta susține că decizia atacată este în contradicție cu interesul serviciului, care, în opinia sa, ar impune să i se acorde prelungirea pe care a solicitat‑o.
20 În susținerea poziției sale, reclamanta invocă patru argumente.
21 Mai întâi, aceasta susține că nu ar trebui să se perturbe o delegație care, aflată sub conducerea sa, funcționa cu un nivel înalt de performanță și de motivare.
22 În continuare, ea susține că trebuia să se mențină în Etiopia o delegație operațională pe deplin având în vedere ajutoarele acordate de Uniune acestei țări și riscurile pe care le reprezentau, în Uniune, posibilitățile unei destabilizări locale sau regionale care ar putea provoca o nouă criză a migrației.
23 În plus, reclamanta consideră că ea îndeplinea cel mai bine cerințele care trebuiau îndeplinite pentru necesitățile funcției: experiență dobândită în domeniul diplomatic, în special al asistenței pentru dezvoltare, cunoștințe acumulate cu privire la țara și la regiunea în cauză, relații de încredere și de respect dezvoltate cu autoritățile locale, acces la date confidențiale ca urmare a integrării sale în rețele bine informate.
24 În sfârșit, ea subliniază că neacordarea prelungirii solicitate ar putea fi înțeleasă ca un act de gestionare defectuoasă a fondurilor publice și că acest argument ar putea fi exploatat în mai multe state membre de partide de extremă dreaptă care se opun integrării europene.
25 Aceste argumente sunt contestate de SEAE.
26 În această privință, rezultă că, în speță, reclamanta contestă o decizie adoptată în privința sa în cadrul politicii pentru mobilitate puse în aplicare în cadrul SEAE și care implică, în principiu, o rotație, o dată la patru ani, pentru fiecare membru al personalului – această politică fiind întemeiată pe actele următoare:
– articolul 2 din anexa X la statut, potrivit căruia se asigură periodic mobilitatea funcționarilor repartizați într‑o țară terță printr‑o procedură specifică, denumită „procedura de mobilitate”;
– articolul 6 alineatul (10) din Decizia 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (JO 2010, L 201, p. 30), potrivit căruia „Înaltul Reprezentant stabilește regulile de mobilitate, astfel încât să se asigure că membrii personalului SEAE beneficiază de un grad ridicat de mobilitate”;
– „EU Delegations’guide” (Ghidul delegațiilor Uniunii), care prevede că o repartizare în cadrul unei delegații durează în mod normal patru ani și că personalul are posibilitatea de a solicita o prelungire sau o plecare anticipată, ținând seama de faptul că astfel de derogări sunt acordate numai în cazuri excepționale, care trebuie justificate în mod corespunzător și să ia în considerare interesul serviciului.
27 Cu privire la această politică de rotație, trebuie să se rețină că, potrivit jurisprudenței, instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în raport cu organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în raport cu încadrarea personalului lor în vederea acestor misiuni, cu condiția ca această încadrare să se facă în interesul serviciului și ca echivalența posturilor să fie respectată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 martie 1988, Hecq/Comisia, 19/87, EU:C:1998:165, punctul 6, și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Bernaldo de Quiros/Comisia, T‑649/16, nepublicată, EU:T:2017:736, punctul 22).
28 În cadrul controlului pe care îl exercită asupra deciziilor privind organizarea serviciilor, Tribunalul, atunci când este sesizat cu o acțiune, trebuie să verifice dacă AIPN s‑a menținut în limite rezonabile și nu și‑a utilizat puterea de apreciere în mod vădit eronat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2000, Dejaiffe/OHMI, T‑223/99, EU:T:2000:292, punctul 53, și Hotărârea din 21 septembrie 2004, Soubies/Comisia, T‑325/02, EU:T:2004:271, punctul 50).
29 Pentru a dovedi existența unei erori vădite, reclamanta trebuie să aducă elemente de probă care să înlăture plauzibilitatea aprecierilor reținute de administrație (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 aprilie 2013, Demeneix/Comisia, F‑96/12, EU:F:2013:52, punctul 45 și jurisprudența citată).
30 În speță, rezultă că această cerință nu a fost îndeplinită, întrucât reclamanta a prezentat viziunea sa asupra a ceea ce implica, în opinia sa, interesul serviciului fără a pune în discuție în mod convingător aprecierile efectuate de SEAE, aprecieri a căror credibilitate nu a reușit să o înlăture.
31 Astfel, în ceea ce privește primul argument, SEAE a putut să considere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că delegația ar continua să funcționeze în mod adecvat în cazul în care este pusă sub conducerea unui nou șef de delegație numit în special pe baza calităților sale manageriale.
32 În ceea ce privește al doilea argument, SEAE a putut să considere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că dificultățile întâmpinate în țara sau în regiunea în cauză nu erau diferite, în natura sau în intensitatea lor, de cele întâmpinate în altă parte, fără ca aceasta să împiedice exercițiul de rotație, dat fiind că aceste dificultăți puteau fi abordate, la fel de eficient, de un alt diplomat, selectat pe baza experienței și a cunoștințelor necesare pentru a ocupa o asemenea funcție în acest tip de delegație.
33 În ceea ce privește al treilea argument, SEAE a putut să considere, fără a săvârși vreo eroare vădită de apreciere, că respectivele calități subliniate de reclamantă trebuiau să fie deținute în mod necesar de orice șef de delegație aflat în funcție de mai mulți ani și că acordarea prelungirii solicitate pe acest temei făcea imposibil sau aproape imposibil exercițiul de rotație la acest nivel de responsabilitate.
34 În ceea ce privește ultimul argument, SEAE a putut să considere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că mobilitatea regulată în cadrul organizației sale, inclusiv în delegația vizată, contribuia la o bună gestionare a finanțelor publice și la consolidarea imaginii Uniunii din moment ce ea se alinia la practica urmată în materie în statele membre.
35 În această privință, trebuie amintit că, astfel cum arată SEAE, mobilitatea este un principiu consacrat în organizarea serviciilor diplomatice, obiectivul fiind acela de a se evita o proximitate excesivă, care poate decurge dintr‑o prezență prea îndelungată, între diplomați și autoritățile, organismele și mediile influente ale țărilor acreditare.
36 Întrucât aceste explicații sunt plauzibile, trebuie să se considere că, având în vedere argumentele prezentate de reclamantă în cadrul primului aspect al acestui prim motiv, aprecierea efectuată de SEAE nu pare afectată de o eroare vădită și, în consecință, acest prim aspect trebuie respins.
– Cu privire la al doilea aspect, privind continuitatea serviciului
37 Potrivit reclamantei, continuitatea serviciului impunea să i se acorde prelungirea solicitată, în măsura în care numărul de plecări care erau anunțate în cadrul delegației era de natură să o destabilizeze în absența ancorei puternice care ar fi fost constituită de menținerea șefului de delegație.
38 Această poziție este contestată de SEAE.
39 În această privință, trebuie amintit că interesul serviciului impune să nu se producă nicio ruptură în continuitatea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2017, PF/Comisia, T‑617/16, nepublicată, EU:T:2017:829, punctul 100 și jurisprudența citată), cu consecința că controlul trebuie să se refere, de asemenea, la existența unor eventuale erori vădite care să priveze de plauzibilitate aprecierile efectuate de AIPN (a se vedea jurisprudența citată la punctele 28 și 29 de mai sus).
40 În speță, reclamanta subliniază că, pe lângă plecarea sa, era prevăzută pentru exercițiul de rotație 2017 plecarea altor cinci persoane care ocupau posturi importante, și anume, pe de o parte, din cadrul personalului SEAE, asistenta sa, șeful administrației și șeful secției politice și, pe de altă parte, din cadrul personalului Direcției Generale Cooperare Internațională și Dezvoltare, șeful cooperării și șeful secției „Dezvoltare rurală și securitate alimentară”.
41 În această privință, este important să se sublinieze că reînnoirea personalului este inerentă exercițiului de mobilitate și nu pune în discuție continuitatea serviciului în sine, această continuitate fiind asigurată de o cooperare între personalul care pleacă, personalul care rămâne și personalul care sosește, care este selectat în special pe baza cunoștințelor și a experienței de care se poate prevala pentru tipul de post vizat.
42 Argumentul invocat de reclamantă nu afectează credibilitatea aprecierilor efectuate de SEAE, întrucât acesta din urmă a putut considera, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că, în speță, continuitatea ar fi asigurată, în cadrul acestei cooperări, în primul rând prin menținerea șefului de delegație adjunct care era deja în funcție de doi ani și care trebuia să mai rămână doi ani, în al doilea rând prin sosirea unui nou șef al secției politice care deține cunoștințele și experiența adecvate și în al treilea rând prin includerea postului de șef de delegație în lista posturilor care urmează să fie ocupate în cadrul exercițiului de rotație 2017, astfel încât acest post să nu rămână în niciun moment neocupat.
43 De asemenea, SEAE a putut să considere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că, pentru a se asigura continuitatea pe termen mediu, trebuia să numească noul șef de delegație în anul 2017, pentru a permite echipei să analizeze, sub această nouă conducere, evoluțiile preconizate să se producă în țară ca urmare a alegerilor ce trebuiau să intervină în aceasta.
44 Din elementele care precedă rezultă că, întrucât nu a fost stabilită nicio eroare vădită de apreciere, aspectul privind continuitatea serviciului trebuie respins, la fel ca primul motiv, considerat în ansamblul său, întrucât cele două aspecte care îl constituie au fost înlăturate.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de transparență
45 Reclamanta afirmă că normele de transparență nu au fost respectate, întrucât nu i s‑a dat nicio explicație efectivă în afară de afirmația comunicată verbal potrivit căreia politica de mobilitate nu cunoștea nicio excepție, afirmație care, de altfel, ar fi eronată în raport cu alte situații în care ar fi fost aprobate excepții.
46 În această privință, este suficient să se constate că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie distinsă de temeinicia motivării respective, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu (a se vedea Hotărârea din 1 martie 2017, Silvan/Comisia, T‑698/15 P, nepublicată, EU:T:2017:131, punctul 17 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 19 iulie 2017, Parlamentul/Meyrl, T‑699/16 P, nepublicată, EU:T:2017:524, punctul 47 și jurisprudența citată).
47 Reluând termenii prevăzuți la articolul 296 TFUE, obligația de motivare prevăzută la articolul 25 al doilea paragraf din statut are ca scop, pe de o parte, să acorde persoanei interesate o indicație suficientă pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 ianuarie 2017, LP/Europol, T‑719/15 P, nepublicată, EU:T:2017:7, punctul 17).
48 În speță, SEAE a arătat în decizia atacată că refuzul prelungirii era întemeiat pe necesitatea de a asigura o rotație periodică a șefilor de delegație, în general fiind urmată o politică clară de mobilitate după maximum patru ani în post.
49 Această motivare a fost preluată și detaliată în decizia de respingere a reclamației, iar argumentele invocate de reclamantă au fost analizate astfel în mod circumstanțiat, așa cum rezultă din cuprinsul punctului 6 de mai sus.
50 În rest, argumentul întemeiat pe caracterul eronat al motivării se confundă cu motivul referitor la egalitatea de tratament, care este tratat în continuare.
51 Din cele ce precedă rezultă că al doilea motiv trebuie respins ca fiind, de asemenea, nefondat.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament
52 Cel de al treilea motiv este împărțit în trei aspecte.
– Cu privire la primul aspect, referitor la o discriminare cu caracter rasial împotriva reclamantei
53 În cadrul primului aspect, reclamanta susține că respingerea cererii sale era întemeiată pe o discriminare cu caracter antisemit.
54 Independent de caracterul general al acestor afirmații, trebuie reamintit că articolul 91 alineatul (2) din statut impune, sub sancțiunea inadmisibilității, ca un motiv invocat în fața instanței să fi fost invocat în cadrul procedurii precontencioase, pentru ca AIPN să fi fost în măsură să cunoască criticile pe care persoana în cauză le formulează împotriva deciziei atacate (a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2013, Comisia/Moschonaki, T‑476/11 P, EU:T:2013:557, punctele 71 și 73 și jurisprudența citată).
55 În speță, în reclamația formulată, reclamanta nu a făcut nicio mențiune referitoare la suspiciuni privind motive cu caracter antisemit. Pe de altă parte, aceasta nu a susținut că împrejurări apărute ulterior reclamației ar putea da naștere la suspiciuni de discriminare în privința sa.
56 Prin urmare, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.
– Cu privire la al doilea aspect, privind acordarea unei prelungiri altor șefi de delegație
57 În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta consideră că SEAE a încălcat principiul egalității de tratament prin faptul că a refuzat prelungirea sa, însă a acordat‑o altor șefi de delegație care se aflau totuși într‑o situație comparabilă.
58 În această privință, trebuie amintit că principiul egalității de tratament constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2010, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia, C‑550/07 P, EU:C:2010:512, punctul 54 și jurisprudența citată).
59 Potrivit jurisprudenței, acest principiu impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2010, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia, C‑550/07 P, EU:C:2010:512, punctul 55 și jurisprudența citată).
60 Principiul nu este încălcat prin diferențe justificate pe baza unui criteriu obiectiv și rezonabil, atunci când aceste diferențe sunt proporționale cu scopul urmărit prin diferențierea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2004, Afari/BCE, T‑11/03, EU:T:2004:77, punctul 65, și Hotărârea din 23 ianuarie 2007, Chassagne/Comisia, F‑43/05, EU:F:2007:14, punctul 91).
61 În argumentația sa, SEAE subliniază că deciziile privind prelungirile sunt întemeiate pe interesul serviciului, întrucât principiul egalității le este cu greu aplicabil, deoarece comparațiile sunt complexe ca urmare a diferențelor existente între țări.
62 În această privință, trebuie să se arate că principiul în cauză are aplicabilitate generală și se aplică actelor adoptate de AIPN în cadrul statutar ori de câte ori este posibilă o comparație între situații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 2006, Buendia Sierra/Comisia, T‑311/04, EU:T:2006:329, punctul 130).
63 Aplicarea sa nu este, în sine, împiedicată de faptul că deciziile privind cererile de prelungire sunt întemeiate pe interesul serviciului, întrucât acest interes figurează printre criteriile obiective și rezonabile care pot justifica o diferență de tratament între funcționari (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 2006, De Smedt/Comisia, F‑59/05, EU:F:2006:105, punctul 76).
64 Din înscrisurile prezentate de părți și din dezbaterile care au avut loc în ședință reiese că, deși nu este ușoară, este posibilă o comparație între răspunsurile date la cererile de prelungire, deoarece SEAE efectuează el însuși o astfel de comparație în decizia privind respingerea reclamației, întrucât se străduiește să sublinieze modul în care șefii de delegație menționați de reclamantă se aflau în situații diferite de a acesteia.
65 Astfel, decizia de respingere a reclamației analizează argumentele formulate de reclamantă cu privire la patru cereri soluționate în mod favorabil, în timp ce persoanele în cauză s‑ar fi aflat în situații comparabile cu a sa în ceea ce privește vârsta de pensionare și instabilitatea politică din țara acreditară.
66 Acest argument trebuie examinat pe baza jurisprudenței care acordă administrației o largă putere de apreciere pentru a decide în legătură cu măsurile care trebuie adoptate în interesul serviciului, instanța Uniunii trebuind în acest caz să verifice, în cadrul controlului său, dacă a fost săvârșită o diferențiere arbitrară sau o eroare vădită de apreciere (Hotărârea din 25 februarie 2010, Pleijte/Comisia, F‑91/08, EU:F:2010:13, punctul 58).
67 Din dezbaterile dintre părți rezultă că, printre dosarele invocate de reclamantă, două cereri se refereau la exercițiul de rotație în care a fost formulată de reclamantă cererea de prelungire, și anume exercițiul 2017.
68 Într‑un caz, potrivit SEAE, prelungirea a fost acordată pentru a menține un diplomat în post pe durata obișnuită a unei repartizări în străinătate, și anume patru ani, întrucât repartizarea a fost acordată inițial pentru o durată limitată la trei ani, fiind vorba despre o repartizare într‑o țară „dificilă”. În această cauză, SEAE urmărea să alinieze durata repartizării persoanei respective la practica urmată în cadrul serviciului, și anume o repartizare de maximum patru ani. Pentru SEAE, această situație este diferită de cea care o viza pe reclamantă, întrucât aceasta din urmă fusese repartizată de la început pentru o durată de patru ani în postul său de șef de delegație.
69 În celălalt caz, decizia a fost motivată, potrivit SEAE, prin necesitatea de a lăsa la post șeful de delegație pentru a permite echipei să monitorizeze sub conducerea acesteia evoluțiile legate de desfășurarea alegerilor în țara acreditară.
70 Reclamanta susține că alegeri au avut loc și în țara în care ea era repartizată, cu consecința că, pentru identitate de motive, cererea sa ar fi trebuit să fie acceptată.
71 Potrivit SEAE, cele două situații nu pot fi însă comparate, deoarece alegerile luate în considerare în decizii nu au avut loc în același moment relativ la plecarea eventuală a șefului de delegație. În țara în care s‑a acordat prelungirea, acestea interveneau înainte de exercițiul de rotație, ceea ce făcea necesară menținerea în post a șefului de delegație pentru a analiza evoluțiile ulterioare. Situația era diferită în țara de repartizare a reclamantei, în care alegerile erau ulterioare plecării șefului de delegație, ceea ce făcea preferabilă o schimbare imediată, întrucât echipa putea astfel să urmărească întregul proces, fiind condusă de o nouă direcție.
72 În înscrisurile sale, reclamanta mai analizează alte două cazuri în care, în opinia sa, o prelungire a fost acordată cu încălcarea egalității de tratament.
73 În această privință, trebuie să se arate că situațiile în discuție priveau exerciții de rotație anterioare, cu consecința că, deși rămân posibile, comparațiile sunt mai puțin imediate, întrucât prioritățile și constrângerile pot varia în timp.
74 Într‑un caz, prelungirea a fost acordată, potrivit SEAE, având în vedere că, spre deosebire de cea condusă de reclamantă, delegația nu dispunea de un șef de delegație adjunct. În celălalt, aceasta ar fi fost acordată pentru a se evita ca plecarea șefului de delegație să coincidă cu cea a șefului secției politice, ceea ce nu era de dorit, întrucât delegația era constituită dintr‑o echipă redusă în care continuitatea nu putea fi asigurată de membrii care rămâneau.
75 În niciunul dintre aceste două dosare, nici în cele examinate mai sus, decizia de a acorda prelungirea nu ar fi fost luată, în orice caz, pentru a permite persoanei interesate să își încheie cariera în postul în care era repartizată, decizia fiind întemeiată, dimpotrivă, pe o evaluare efectuată în raport cu interesul serviciului și în lumina contribuției pe care o constituia menținerea persoanei interesate în raport cu avantajul care putea fi obținut din sosirea unei noi conduceri.
76 Potrivit Tribunalului, aceste considerații formulate în decizia de respingere a reclamației pentru a explica diferențierea efectuată între dosare prezintă un caracter plauzibil fără ca reclamanta să fi formulat elemente care să sugereze că a putut fi săvârșită o discriminare arbitrară sau o eroare vădită de apreciere.
77 În ceea ce privește locul care poate fi acordat circumstanțelor personale, precum dorința de a‑și încheia cariera într‑un anumit loc, trebuie amintit că deciziile trebuie să se întemeieze pe interesul serviciului și că, chiar dacă autoritatea poate să țină seama de acestea, astfel de circumstanțe nu pot prevala asupra altor elemente apreciate ca fiind mai importante în ceea ce privește acest interes.
78 Având în vedere aceste considerații, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.
– Cu privire la al treilea aspect, referitor la măsurile care trebuie luate în privința femeilor
79 În cadrul celui de al treilea aspect, reclamanta apreciază că cererea sa ar fi trebuit aprobată în temeiul articolului 1d alineatele (2) și (3) din statut, care, în opinia sa, implică adoptarea unor măsuri pentru a compensa subreprezentarea femeilor în funcții de conducere în cadrul funcției publice a Uniunii.
80 Această poziție este criticată de SEAE.
81 În conformitate cu articolul 1d alineatul (2) din statut, o deplină egalitate între bărbați și femei în viața profesională constituie un element esențial, de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a tuturor aspectelor din statut.
82 Potrivit aceleiași dispoziții, principiul egalității de tratament nu împiedică instituțiile Uniunii să mențină sau să adopte măsuri care prevăd avantaje specifice destinate să faciliteze exercitarea unei activități profesionale de către sexul subreprezentat sau să prevină ori să compenseze dezavantajele din cariera profesională.
83 În temeiul articolului 1d alineatul (3) din statut, AIPN stabilesc de comun acord, după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, măsuri și acțiuni de promovare a egalității de șanse între bărbați și femei în domeniile reglementate de statut și adoptă dispoziții adecvate, în special în vederea remedierii inegalităților de facto care afectează șansele femeilor în domeniile reglementate de statut.
84 Din aceste dispoziții rezultă, primo, că egalitatea dintre bărbați și femei este un element „esențial” pentru punerea în aplicare a statutului, secundo, că această dimensiune trebuie să intervină în „toate” aspectele legate de această punere în aplicare, tertio, că instituțiile pot adopta măsuri pentru a compensa subreprezentarea femeilor în anumite funcții și, quatro, că acestea trebuie să stabilească de comun acord măsurile care pot remedia inegalitățile de facto care afectează șansele femeilor.
85 Potrivit SEAE, genul nu poate fi luat în considerare în deciziile în materie de prelungire în repartizarea într‑un post de șef de delegație, întrucât astfel de decizii trebuie să fie întemeiate, în mod exclusiv, pe interesul serviciului.
86 Această poziție a fost afirmată în decizia de respingere a reclamației, în cadrul căreia SEAE a precizat că, „întrucât prelungirea repartizării personalului în Delegație este motivată numai de interesul serviciului, nu se poate ține seama de calitatea sa de femeie pentru a lua în considerare eventuala prelungire a repartizării sale pe acest post”.
87 Ea a fost afirmată, de asemenea, în răspunsul furnizat de SEAE la întrebările scrise adresate de Tribunal înainte de ședință, în care acesta a subliniat, pe de o parte, că „nu exist[a] o legătură între politica în materie de egalitate de șanse și politicile de mobilitate în cadrul SEAE” și, pe de altă parte, că „soluționarea unei astfel de cereri [de prelungire] se înscri[a] în cadrul politicii de mobilitate, iar nu în cel al politicii în materie de egalitate de șanse între femei și bărbați”.
88 În ședință, reprezentantul SEAE a precizat, în același sens, că „politica de mobilitate [era] o politică distinctă de politica de egalitate de șanse”. În răspunsul la întrebările adresate în cadrul măsurilor de organizare a procedurii ulterioare ședinței, SEAE a precizat de asemenea că „cererile de prelungire [erau] soluționate în funcție de interesul serviciului în fiecare caz individual, independent de aspectul dacă solicitantul [era] un bărbat sau o femeie”.
89 În această privință, trebuie să se observe că, prin adoptarea dispozițiilor în cauză, legiuitorul statutar și‑a exprimat voința de a conferi egalității de gen, în special reprezentării femeilor în anumite funcții, un loc „esențial” în deliberările referitoare la punerea în aplicare a „tuturor” aspectelor statutului.
90 Această voință nu se reflectă în pozițiile adoptate de SEAE, care, prin declarațiile pe care le‑a formulat în cadrul procedurilor administrativă și jurisdicțională, a indicat, dimpotrivă, că, în ceea ce îl privește, aprecia considerațiile referitoare la gen ca fiind externe interesului serviciului.
91 SEAE susține că nu este obligat, ca atare, de nicio dispoziție care să îi impună să compenseze subreprezentarea femeilor în anumite funcții, întrucât astfel de dispoziții ar putea fi adoptate numai în aplicarea articolului 1d alineatul (2) sau (3) din statut, care nu ar fi fost încă pus în aplicare.
92 În acest context, problema este de a stabili dacă, în așteptarea măsurilor care trebuie să fie astfel adoptate de instituții, acestea, așa cum susține SEAE, pot exclude din deciziile de punere în aplicare a statutului considerațiile referitoare la gen, în special cele privind reprezentarea femeilor în anumite funcții.
93 În această privință, trebuie să se constate că, în articolul 1d alineatul (2) din statut, legiuitorul statutar nu se limitează să anunțe adoptarea unor măsuri de către instituții. El declară, de asemenea, fără ca această declarație să fie însoțită de vreun termen sau de vreo condiție și fără ca ea să fie subordonată adoptării anumitor măsuri, că egalitatea de gen constituie un element „esențial” de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a „tuturor” aspectelor din statut.
94 În consecință, prin faptul că a înlăturat egalitatea de gen din considerațiile care au însoțit adoptarea deciziei privind cererea de prelungire introdusă de reclamantă, deși această dimensiune prezintă un caracter esențial pentru legiuitorul statutar, SEAE a încălcat dispozițiile statutare citate de reclamantă.
95 Această eroare are un caracter vădit dat fiind contrastul dintre, pe de o parte, excluderea considerațiilor referitoare la gen în decizia de respingere a reclamației și, pe de altă parte, caracterul esențial acordat acestor considerații de legiuitorul statutar.
96 Totuși, potrivit jurisprudenței, anularea unei decizii administrative ca urmare a unei erori nu este justificată atunci când această eroare nu a influențat în mod decisiv conținutul deciziei respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2015, Navarro/Comisia, T‑556/14 P, EU:T:2015:368, punctul 26).
97 În speță, dispozitivul deciziei atacate ar fi putut fi diferit dacă egalitatea de gen nu ar fi fost exclusă de la început, în principiu, de la aprecierea efectuată de SEAE, deși deciziile privind organizarea serviciilor sale trebuie să se înscrie în cadrul legal stabilit prin statut.
98 Pentru acest motiv, se impune admiterea celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv și anularea deciziei atacate.
Cu privire la cererea privind despăgubirea
99 Reclamanta solicită obligarea SEAE la plata, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, a unei sume forfetare, cu titlu principal, de 250 000 de euro, cu titlu subsidiar, de 200 000 de euro sau, cu titlu încă mai subsidiar, de 150 000 de euro, de 100 000 de euro sau de 50 000 de euro.
100 Potrivit articolului (76) litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive. În ceea ce privește mai exact o cerere de reparare a prejudiciilor pretins cauzate de o instituție a Uniunii, o asemenea cerere trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea conduitei pe care reclamanta o reproșează instituției, motivele pentru care aceasta consideră că există o legătură de cauzalitate între conduită și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și caracterul și întinderea prejudiciului (a se vedea Ordonanța din 16 ianuarie 2004, Arizona Chemical și alții/Comisia, T‑369/03 R, EU:T:2004:9, punctul 120 și jurisprudența citată).
101 Or, trebuie să se constate că cererea introductivă nu îndeplinește, în ceea ce privește identificarea prejudiciului invocat, precum și legătura de cauzalitate dintre comportamentul pretins nelegal și acest prejudiciul respectiv, condițiile prevăzute la articolul 76 litera (d) din regulamentul de procedură.
102 Astfel, reclamanta nu a prezentat niciun element de natură să demonstreze existența unui prejudiciu, să măsoare întinderea acestuia sau să demonstreze existența unei legături de cauzalitate.
103 Prin urmare, prezenta cerere de despăgubire trebuie respinsă ca inadmisibilă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
104 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
105 În speță, întrucât SEAE a căzut în esență în pretenții, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) din 30 iunie 2016 privind respingerea cererii doamnei Chantal Hebberecht de prelungire cu un an a repartizării sale ca șef al Delegației Uniunii Europene în Etiopia.
2) Respinge în rest acțiunea.
3) Obligă SEAE la plata cheltuielilor de judecată.
Pelikánová | Nihoul | Svenningsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 27 noiembrie 2018.
Semnături