Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 7 martie 2013 - Bilbaína de Alquitranes și alții/ECHA

(Cauza T-93/10)

("REACH - Identificarea smoalei de gudron de cărbune la temperatură înaltă drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită - Acțiune în anulare - Act supus căilor de atac - Act normativ care nu presupune măsuri de executare - Afectare directă - Admisibilitate - Egalitate de tratament - Proporționalitate")

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Bilbaína de Alquitranes, SA (Luchana-Baracaldo, Spania), Cindu Chemicals BV (Uithoorn, Țările de Jos), Deza, a.s. (Valašske Meziříčí, Republica Cehă), Industrial Química del Nalón, SA (Oviedo, Spania), Koppers Denmark A/S (Nyborg, Danemarca), Koppers UK Ltd (Scunthorpe, Regatul Unit), Rütgers Germany GmbH (Castrop-Rauxel, Germania), Rütgers Belgium NV (Zelzate, Belgia) și Rütgers Poland sp. z o.o. (Kędzierzyn-Koźle, Polonia) (reprezentanți: inițial K. Van Maldegem, R. Cana, avocați și P. Sellar, solicitor, ulterior K. Van Maldegem și R. Cana)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) (reprezentanți: M. Heikkilä și W. Broere, agenți asistați de de J. Stuyck, avocat)

Obiectul

Cerere de anulare în parte a deciziei ECHA, publicată la 13 ianuarie 2010, prin care se identifică smoala de gudron de cărbune la temperatură înaltă (CE nr. 266 028 2) drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2009, L 36, p. 84), în conformitate cu articolul 59 din acest regulament.

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Bilbaína de Alquitranes, SA, Cindu Chemicals BV, Deza, a.s., Industrial Química del Nalón, SA, Koppers Denmark A/S, Koppers UK Ltd, Rütgers Germany GmbH, Rütgers Belgium NV și Rütgers Poland sp. z o.o. la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 113, 1.5.2010.