Cauza T‑409/09

Evropaïki Dynamiki – Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE

împotriva

Comisiei Europene

„Răspundere extracontractuală — Contracte de achiziții publice de servicii — Respingerea ofertei unui ofertant — Anularea deciziei printr‑o hotărâre a Tribunalului — Prescripție — Termen pentru considerente de distanță — Acțiune în parte inadmisibilă și în parte vădit nefondată”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în despăgubire — Răspundere extracontractuală — Termen de prescripție

[Statutul Curții de Justiție, art. 46; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 102 alin. (2)]

2.      Răspundere extracontractuală — Condiții — Prejudiciu real și cert cauzat de un act nelegal — Noțiune — Pierderea unei șanse — Includere — Condiții

(art. 288 CE)

3.      Acțiune în despăgubire — Răspundere extracontractuală — Termen de prescripție — Punct de plecare

(Statutul Curții de Justiție, art. 46)

4.      Achiziții publice ale Uniunii Europene — Răspundere extracontractuală a Uniunii — Termen de prescripție — Punct de plecare

(Statutul Curții de Justiție, art. 46)

1.      Termenul pentru considerente de distanță privește doar termenele de procedură, iar nu termenul de prescripție a cărui curgere determină prescrierea acțiunii în răspundere extracontractuală, care, prin urmare, nu se prelungește cu termenul pentru considerente de distanță. În această privință, normele care reglementează prescripția acțiunilor în răspundere extracontractuală a Uniunii se întemeiază doar pe criterii strict obiective, în caz contrar ar exista riscul de a se aduce atingere principiului securității juridice, care reprezintă chiar fundamentul acestor norme.

Așadar, termenele de procedură, precum termenele de formulare a căilor de atac și termenul de cinci ani de prescripție a acțiunii formulate împotriva Uniunii în materie de răspundere extracontractuală, sunt termene care, prin natura lor, sunt diferite. Astfel, termenele de formulare a căilor de atac sunt de ordine publică și nu sunt la dispoziția părților și a instanței, fiind instituite în vederea asigurării clarității și a securității situațiilor juridice. Prin urmare, este de competența instanței Uniunii să examineze, chiar și din oficiu, dacă acțiunea a fost introdusă în termenele prevăzute. În schimb, instanța nu poate invoca din oficiu motivul întemeiat pe prescripția acțiunii în răspundere extracontractuală.

Pe de altă parte, prescripția este întreruptă fie prin cerere de chemare în judecată în fața instanței Uniunii, fie prin cererea prealabilă pe care partea prejudiciată o poate adresa instituției competente. În acest din urmă caz, întreruperea intervine numai dacă cererea este urmată de o cerere introductivă formulată în termenul stabilit prin referire la articolul 230 CE sau la articolul 232 CE, după caz.

În orice caz, nu se face o diferențiere, la calculul termenului de prescripție, după cum întreruperea acestui termen decurge din introducerea unei acțiuni sau din prezentarea unei cereri prealabile. Or, aplicarea în această privință a termenului pentru considerente de distanță ar avea drept consecință faptul că prescripția s‑ar împlini la sfârșitul unei durate diferite în funcție de aspectul dacă partea prejudiciată ar fi ales să se adreseze direct instanței Uniunii sau ar fi ales să se adreseze în prealabil instituției competente. O astfel de diferență, care nu este prevăzută de Statutul Curții, ar face ca împlinirea termenului de prescripție să depindă de un factor care nu este obiectiv și ar avea, în plus, drept consecință încurajarea soluționării litigiilor mai curând pe cale contencioasă decât pe cale amiabilă.

(a se vedea punctele 46, 56 și 75-78)

2.      Angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între conduita invocată și prejudiciul pretins.

Una dintre aceste condiții nu este îndeplinită din moment ce nu este posibil să se constate existența unei oarecare legături de cauzalitate între respingerea nelegală a ofertei depuse de un ofertant cu ocazia primei proceduri de cerere de ofertă și prejudiciul pe care acesta l‑ar fi suferit ca urmare a pierderii șansei de a i se atribui alte contracte în cadrul unor proceduri având legătură cu primul contract.

În orice caz, pierderea șansei de a i se atribui cel de al doilea contract nu poate fi considerată un prejudiciu real și cert decât în ipoteza în care, în lipsa unui comportament culpabil din partea Comisiei, nu ar exista nicio îndoială că întreprinderii în cauză i s‑ar fi atribuit primul contract. Or, în cadrul unui sistem public de cerere de ofertă, autoritatea contractantă dispune de o putere de apreciere importantă în ceea ce privește luarea unei decizii referitoare la atribuirea unui contract.

(a se vedea punctele 47 și 83-87)

3.      Termenul de prescripție a acțiunii începe să curgă atunci când sunt întrunite toate condițiile care guvernează obligația de reparare și în special atunci când prejudiciul care trebuie reparat s‑a materializat. În particular, în litigiile născute din acte individuale, termenul de prescripție începe să curgă atunci când aceste acte și‑au produs efectele față de persoanele pe care le vizează.

Faptul că victima cunoaște în mod exact și detaliat faptele cauzei nu are nicio importanță, întrucât cunoașterea faptelor nu figurează printre elementele care trebuie întrunite pentru a se declanșa curgerea termenului de prescripție.

În caz contrar, s‑ar crea confuzie între criteriul procedural referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție și constatarea privind îndeplinirea condițiilor referitoare la răspundere, confuzie care nu ar putea fi în final elucidată decât de instanța sesizată în vederea soluționării definitive pe fond a litigiului. În plus, a nu permite ca termenul de prescripție a acțiunii în răspundere extracontractuală a Comunității să înceapă să curgă cât timp partea care se pretinde vătămată nu a dobândit convingerea personală că a suferit un prejudiciu are drept consecință faptul că momentul la care se stinge dreptul de a exercita respectiva acțiune variază în funcție de percepția individuală pe care ar putea să o aibă fiecare parte cu privire la realitatea prejudiciului, ceea ce intră în contradicție cu cerința securității juridice care este necesară pentru aplicarea termenelor de prescripție. Astfel, a nu permite ca termenul de prescripție a acțiunii în răspundere extracontractuală a Uniunii să înceapă să curgă cât timp partea care se pretinde vătămată nu a dobândit convingerea personală că a suferit un prejudiciu are drept consecință faptul că momentul la care se stinge dreptul de a exercita respectiva acțiune variază în funcție de percepția individuală pe care ar putea să o aibă fiecare parte cu privire la realitatea prejudiciului, ceea ce intră în contradicție cu cerința securității juridice care este necesară pentru aplicarea termenelor de prescripție.

(a se vedea punctele 48, 50, 62 și 64)

4.      Condiția privind existența unui prejudiciu sigur este îndeplinită atunci când prejudiciul este iminent și previzibil cu certitudine suficientă, chiar dacă acesta încă nu poate fi cuantificat cu precizie, și prescripția nu poate să înceapă să curgă decât din momentul în care prejudiciul pecuniar s‑ar fi materializat. Constatarea printr‑o hotărâre judecătorească a comportamentului nelegal al Uniunii nu prezintă importanță în ceea ce privește începutul termenului de prescripție.

În cadrul unei proceduri de cerere de ofertă, prejudiciul pentru candidatul respins, ca urmare a neatribuirii contractului și a pierderii șansei de a obține acest contract, rezultă în mod direct și imediat din decizia de respingere a ofertei sale, independent de semnarea viitoare a unui contract specific între instituția comunitară și candidatul selectat, precum și din motivarea acestei respingeri.

Astfel, respingerea ofertei constituie faptul care determină formularea acțiunii în răspundere în materia achizițiilor publice și care materializează prejudiciul pretins suferit de ofertantul respins. Prin urmare, termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care ofertantul respins este informat personal cu privire la respingerea ofertei sale. În această privință, data publicării anunțului de atribuire în Jurnalul Oficial nu este relevantă.

(a se vedea punctele 52, 61, 66, 68 și 70)