HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
11 iulie 2007(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative TOSCA BLU – Marcă națională verbală anterioară TOSCA – Motive relative de refuz – Marcă notoriu cunoscută în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 – Articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94”
În cauza T‑150/04,
Mülhens GmbH & Co. KG, cu sediul în Köln (Germania), reprezentată de T. Schulte‑Beckhausen, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat inițial de doamna M. Capostagno și ulterior de domnul O. Montalto, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte în procedura în fața camerei de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), în calitate de intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Minoronzoni Srl, cu sediul în Ponte San Pietro (Italia), reprezentată de G. Floridia, F. Polettini și R. Floridia, avocats,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 18 februarie 2004 (cauza R 949/2001‑1) privind o procedură de opoziție între Mülhens GmbH & Co. KG și Minoronzoni Srl,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a doua),
compus din domnii J. Pirrung, președinte, A. W. H. Meij și doamna I. Pelikánová, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere cererea depusă la grefa Tribunalului la 23 aprilie 2004,
având în vedere memoriul în răspuns al Oficiului pentru Armonizare în cadrul pieței interne (mărci, desene și modele industriale) depus la grefa Tribunalului la 29 octombrie 2004,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 19 octombrie 2004,
având în vedere măsurile de organizare a procedurii din 14 decembrie 2005,
în urma ședinței din data de 6 septembrie 2006,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 2 decembrie 1998, intervenienta a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (denumit în continuare „Oficiul”), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), astfel cum a fost modificat.
2 Cererea de înregistrare a mărcii avea ca obiect înregistrarea următoarei mărci figurative:
3 Înregistrarea a fost solicitată pentru produsele din clasele 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespunzător descrierii următoare:
– clasa 18: „Genți; poșete de mână; valize; rucsaci; portofele; sacoșe; serviete, portdocumente din piele și din imitații de piele; sacoșe; valize; piei de animale; articole din piei de animale; piele și articole din piele; imitații de piei de animale și de piele și articole din aceste materiale; parasolare; parasolare; umbrele; bastoane; șei și alte articole de șelărie”;
– clasa 25: „Îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii în general, inclusiv: îmbrăcăminte din piele; cămăși; bluze; fuste; taioare; haine/sacouri; pantaloni; pantaloni scurți; pulovere; îmbrăcăminte din lână; pijamale; șosete; maiouri; corsete; jambiere; boxeri; sutiene; lenjerie intimă; pălării; fulare; cravate; impermeabile; pardesie; mantouri; costume de baie; îmbrăcăminte sportivă; fâșuri; pantaloni de schi; curele; haine de blană; eșarfe; mănuși; halate de baie; încălțăminte în general, inclusiv: papuci de casă, pantofi, pantofi de sport, cizme și sandale”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 59/99 din 22 iulie 1999.
5 La 14 octombrie 1999, reclamanta a formulat o opoziție împotriva cererii de înregistrare a mărcii comunitare în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) și alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94.
6 În sprijinul acestei opoziții, reclamanta a invocat semnul verbal TOSCA, marcă neînregistrată, care se pretinde a fi cunoscută notoriu în Germania pentru produsele următoare: „parfum, apă de toaletă, apă de colonie, loțiuni pentru corp, săpunuri de toaletă, gel pentru duș etc”.
7 Opoziția era întemeiată pe totalitatea produselor acoperite de marca anterioară și viza toate produsele desemnate în cererea de înregistrare a mărcii.
8 Prin Decizia din 17 septembrie 2001, divizia de opoziție a considerat că reclamanta a demonstrat că marca anterioară era notoriu cunoscută în Germania pentru produsele următoare: „produse de parfumerie: apă de colonie, parfumuri”. Divizia de opoziție a respins totuși opoziția pentru motivul că, pe de o parte, condițiile avute în vedere la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 nu erau îndeplinite din cauza neasemănării între produsele în cauză și că, pe de altă parte, protecția avută în vedere în articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 nu era aplicabilă, dat fiind că opoziția se întemeia pe o marcă neînregistrată.
9 La 6 noiembrie 2001, reclamanta a formulat o acțiune împotriva deciziei diviziei de opoziție.
10 Prin Decizia din 18 februarie 2004 (denumită în continuare „decizia atacată”, camera de recurs a respins acțiunea și a condamnat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii.
11 Camera de recurs a considerat că articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 solicita dovedirea identității sau a unei asemănări între semne, precum și proba unei identități sau a unei asemănări între produsele sau serviciile desemnate. Dacă s‑a considerat că semnele litigioase prezintă o asemănare care nu poate fi negată, s‑a reținut totuși că produsele respective prezintă mari diferențe. În plus, camera de recurs a considerat că renumele unei mărci nu permitea prezumarea existenței unui risc de confuzie pentru simplul fapt al existenței unui risc de asociere în sens strict. Privitor la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, camera de recurs a considerat că opoziția nu putea fi admisă pe baza acestei dispoziții, din moment ce aceasta din urmă impunea ca marca anterioară să fi făcut obiectul unei înregistrări.
Concluziile părților
12 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea Oficiului la plata cheltuielilor de judecată.
13 Oficiul solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
14 Intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
15 Reclamanta invocă două motive, întemeiate pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 și respectiv pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
16 Reclamanta susține că există un risc de confuzie între mărcile litigioase în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. Mărcile litigioase ar prezenta un grad ridicat de asemănare atât din punct de vedere vizual, cât și fonetic. Această asemănare ar rezulta din elementul care atrage atenția „tosca”, pus în evidență în mod deosebit, elementul complementar „blu” nefiind susceptibil să atragă atenția consumatorului ca urmare a caracterului său descriptiv. În plus, marca anterioară TOSCA ar avea un puternic caracter distinctiv care se datorează notorietății sale, ceea ce ar impune ca produsele revendicate prin cererea de înregistrare să fie net diferite de produsele pentru care este protejată marca notoriu cunoscută.
17 Reclamanta susține că produsele trebuie considerate ca similare, atâta timp cât publicul crede că produsele respective provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit acesteia, pe baza criteriilor dezvoltate în Hotărârea Curții din 29 septembrie 1998, Canon (C‑39/97, Rec., p. I‑5507), ar trebui să se considere că produsele respective sunt complementare și trebuie considerate cel puțin mediu similare. Nu ar putea fi considerate absolut diferite.
18 Reclamanta arată că numeroase întreprinderi din sectorul modei sau al accesoriilor acordă licențe ale mărcilor lor pentru producerea și comercializarea de articole de parfumerie. Unele dintre aceste întreprinderi, care la origine erau active în sectorul modei, precum Gucci, Chanel sau Rochas, nu sunt, de altfel, mai cunoscute ca producătoare de parfumuri. Publicul este, așadar, obișnuit ca unele articole din domeniul modei și articole de marochinărie să fie oferite și puse pe piață sub mărci de parfumuri. În plus, există o serie întreagă de stiliști care își exercită activitatea atât în domeniul parfumurilor, cât și în cel al modei și își asociază numele cu cele două tipuri de produse. Nefiind, în general, informat în legătură cu licențele care se acordă, publicul vizat atribuie aceleiași întreprinderi produsele care poartă aceeași marcă.
19 În observațiile prezentate ca răspuns la întrebările Tribunalului, reclamanta susține că numeroase mărci desemnează produse la lux diferite, cum ar fi gențile de piele, pantofii, articolele de îmbrăcăminte și parfumurile. În această privință, aceasta face referire la mărcile Yves Saint Laurent, Bulgari, Prada, Gucci, Lacoste, Cacharel, Chanel, Dior, Kenzo, Joop!, Davidoff, Armani, Hugo Boss, Bogner, Adidas.
20 Cu titlu complementar, reclamanta face referire la Hotărârea Oberlandesgericht Köln (tribunalul regional superior din Köln, Germania) din 28 martie 2003 (cauza 6 U 113/02). În observațiile formulate ca răspuns la întrebările Tribunalului, aceasta menționează și alte decizii ale unor instanțe naționale care tind să accepte că unele produse diferite fizic și funcțional, cum sunt parfumurile și articolele de îmbrăcăminte, sunt totuși susceptibile de a prezenta o anumită asemănare, datorită distribuirii lor sub mărci identice ca urmare a practicii de acordare a licențelor.
21 Reclamanta adaugă că produsele vizate au în comun faptul că sunt importante pentru imaginea unei persoane, ceea ce ar fi reflectat de faptul că în reviste de modă cum este Vogue, publicitatea privește aproape exclusiv moda, accesoriile de modă și articolele de parfumerie. Astfel, aceste produse s‑ar completa și ar cunoaște un raport de reciprocitate care îi suscită consumatorului ideea că aceste produse provin dintr‑o sferă de responsabilitate comună.
22 Ca răspuns la întrebările Tribunalului, reclamanta arată, în cele din urmă, că, pentru a aprecia riscul de confuzie între o marcă anterioară și o marcă mai recentă, nu trebuie să se țină cont de modul în care producătorii își extind succesiv gama de produse. Nici articolul 8, nici celelalte dispoziții din Regulamentul nr. 40/94 nu justifică aprecierea riscului de confuzie ținând cont de ordinea în care titularul unei mărci își creează propria gamă.
23 Oficiul și intervenienta contestă temeinicia prezentului motiv.
Aprecierea Tribunalului
24 Conform articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, în ceea ce privește opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Conform articolului 8 alineatul (2) litera (c), mărci anterioare înseamnă mărci care, la data depunerii cererii pentru înregistrarea mărcii comunitare, sunt de notorietate într‑un stat membru în înțelesul articolului 6 bis din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 20 martie 1883, revizuită ultima dată la Stockholm la 14 iulie 1967 și modificată la 28 septembrie 1979 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 828, nr. 11847, p. 108, denumită în continuare „Convenția de la Paris”).
25 Conform unei jurisprudențe constante, constituie un risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic.
26 Conform aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor sau produselor în discuție, și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența între similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., p. II‑2821, punctele 31-33 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 22 iunie 2004, Ruiz‑Picasso și alții/OAPI – DaimlerChrysler (PICARO), T‑185/02, Rec., p. II‑1739, punctele 49 și 50].
27 Rezultă din modul de redactare a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 că, în sensul acestei dispoziții, un risc de confuzie presupune o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile desemnate. Prin urmare, chiar și în ipoteza existenței unei identități a semnului solicitat cu o marcă al cărei caracter distinctiv este deosebit de puternic, este necesar să se stabilească prezența unei similitudini între produsele sau serviciile desemnate de mărcile aflate în opoziție [Hotărârea Tribunalului din 15 februarie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (LINDENHOF), T‑296/02, Rec., p. II‑563, punctul 48; a se vedea de asemenea, prin analogie, Hotărârea Canon, citată anterior, punctul 22].
28 Întrucât decizia atacată a respins existența unui risc de confuzie în temeiul lipsei probelor privitoare la asemănarea produselor desemnate de mărcile litigioase, este suficient, în scopul examinării temeiniciei primului motiv, să se analizeze problema asemănării între produsele în cauză.
29 Pentru a aprecia similitudinea dintre produsele în cauză, trebuie să se ia în considerare toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre aceste produse. Acești factori includ, în special, natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar (Hotărârea LINDENHOF, citată anterior, punctul 49; a se vedea de asemenea, prin analogie, Hotărârea Canon, citată anterior, punctul 23).
30 În speță, rezultă din decizia atacată, necontestată în această privință, că produsele acoperite de marca anterioară corespund cu descrierea următoare: „produse de parfumerie: apă de colonie, parfumuri”. Produsele desemnate de marca solicitată constau în produse din clasele 18 și 25, enumerate la punctul 3 de mai sus.
31 Trebuie să se constate că, prin ele însele, produsele de parfumerie și produsele din piele care fac parte din clasa 18 nu pot fi considerate similare. Într‑adevăr, produsele de parfumerie și produsele din piele sunt vădit diferite atât din punctul de vedere al naturii, cât și din cel al destinației sau utilizării lor. În plus, niciun element nu permite ca acestea să fie considerate concurente sau complementare din punct de vedere funcțional.
32 Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește comparația între produsele de parfumerie și articolele de îmbrăcăminte din clasa 25. Acestea se diferențiază, de asemenea, prin ele însele, atât din punctul de vedere al naturii, cât și din cel al destinației sau utilizării lor. Nici un element nu permite nici să se considere că acestea sunt concurente sau complementare.
33 Cu toate acestea, reclamanta arată că produsele desemnate de mărcile litigioase au un grad de asemănare în măsura în care, ca urmare a licențelor pe care le acordă întreprinderile din sectorul modei asupra mărcilor pentru comercializarea de articole de parfumerie, publicul este obișnuit ca articolele de modă să fie comercializate sub mărci de parfumuri și asociază aceste produse cu aceeași întreprindere.
34 În această privință, trebuie să se sublinieze că rezultă din articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 că nu se poate admite un risc de confuzie între două mărci identice sau similare, decât în limitele principiului specialității, adică atunci când produsele sau serviciile în cauză sunt, în percepția publicului relevant, identice sau asemănătoare, și aceasta, după cum se precizează la punctul 27 de mai sus, oricare ar fi caracterul distinctiv de care beneficiază marca anterioară ca urmare a posibilei cunoașteri a acesteia de către publicul vizat.
35 În aceste condiții, nu poate fi exclus că, în special în sectorul modei și în cel al produselor de îngrijire, dincolo de o complementaritate funcțională, ar putea exista o complementaritate de ordin estetic, în percepția publicului relevant, între produse cu naturi, destinații și utilizări diferite.
36 Pentru a da naștere unui grad de asemănare în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, o astfel de complementaritate estetică trebuie să constea într‑o adevărată necesitate estetică, în sensul că un produs este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt și că utilizarea respectivelor produse împreună este considerată obișnuită și normală de către consumatori [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 1 martie 2005, Sergio Rossi/OAPI – Sissi Rossi (SISSI ROSSI), T‑169/03, Rec., p. II‑685, punctele 60 și 62].
37 Totuși, este important să se sublinieze că existența unei complementarități estetice între produsele respective, așa cum se face referire la aceasta la punctul anterior, nu este suficientă pentru a concluziona că există o asemănare între acestea. Pentru aceasta, trebuie ca, în plus, consumatorii să considere un fapt curent comercializarea acestor produse sub aceeași marcă, ceea ce implică în mod normal ca mare parte dintre producătorii sau dintre distribuitorii acestor produse să fie aceiași (Hotărârea SISSI ROSSI, citată anterior, punctul 63).
38 În speță, reclamanta arată numai că publicul este obișnuit ca articolele din domeniul modei să fie comercializate sub mărci de parfumuri ca urmare a practicii licenței. Or, presupunând că acesta este un fapt dovedit, numai această împrejurare nu este suficientă pentru a compensa lipsa asemănării între produsele în cauză. În special, această împrejurare nu poate permite să se stabilească existența unei legături de complementaritate estetică între produsele de parfumerie, pe de o parte, și produsele din piele și îmbrăcămintea, la care se face referire la punctul 3 de mai sus, pe de altă parte, în sensul că unele ar fi indispensabile sau importante pentru utilizarea celorlalte și utilizarea acestor produse împreună ar fi considerată obișnuită și normală de către consumatori.
39 Reclamanta arată totuși că produsele în cauză au în comun faptul că sunt importante pentru imaginea unei persoane și apar împreună în revistele de modă. În această privință, trebuie să se arate că, pe lângă caracterul tardiv al acestui argument, care nu a fost prezentat în cadrul procedurilor desfășurate în fața organelor Oficiului, o astfel de împrejurare nu ar fi suficientă în niciun caz pentru a se stabili existența unei complementarități estetice, de natura celei la care se face referire la punctul 36 de mai sus.
40 În ceea ce privește argumentul reclamantei dedus din Decizia Oberlandesgericht Köln din 28 martie 2003 (a se vedea punctul 20 de mai sus), trebuie subliniat că această decizie a fost anulată prin Hotărârea Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) din 30 martie 2006 (cauza I ZR 96/03) și că, în orice caz, o decizie care provine de la o instanță națională nu poate fi obligatorie nici pentru organele Oficiului, nici pentru instanța comunitară. Într‑adevăr, regimul comunitar al mărcilor este un sistem autonom a cărui aplicare este independentă de orice sistem național [Hotărârea Tribunalului din 5 decembrie 2000, Messe München/OAPI (electronica), T‑32/00, Rec., p. II‑3829, punctul 47].
41 Rezultă din cele de mai sus faptul că, în mod întemeiat, camera de recurs a concluzionat lipsa asemănării între produsele în cauză. Ca urmare, prezentul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94
Argumentele părților
42 Reclamanta susține că opoziția trebuie să aibă câștig de cauză pe temeiul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94. Potrivit acesteia, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept considerând că articolul 8 alineatul (5) nu poate fi invocat decât pentru mărcile înregistrate.
43 Conform reclamantei, teza consacrată de camera de recurs este contrară modului de redactare și scopului articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, în măsura în care această dispoziție trimite la mărcile anterioare, în sensul alineatului (2) din același articol și, așadar, în special la mărcile notoriu cunoscute la care se referă articolul 8 alineatul (2) litera (c) din acest regulament. Or, potrivit reclamantei, dacă articolul 8 alineatul (5) ar trimite numai la mărcile înregistrate, numai alineatul (2) literele (a) și (b) ar fi fost citat în cadrul alineatului (5) al articolului menționat .
44 În plus, reclamanta susține că sintagma „pentru care este înregistrată marca anterioară” care apare la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 rezultă dintr‑o eroare de redactare. Această dispoziție ar fi trebuit să fie „pentru care este protejată marca anterioară”, pentru a acoperi și mărcile notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris.
45 În sprijinul argumentului conform căruia articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 poate fi interpretat în mod extensiv și contrar formulării sale, reclamanta trimite la Hotărârea Curții din 9 ianuarie 2003, Davidoff (C‑292/00, Rec., p. I‑389, punctul 24), în care Curtea ar fi interpretat articolul 5 alineatul (2) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 1989, L 40, p. 1, Ediție specială 17/vol. 1, p. 92), nu numai exclusiv în raport cu modul de redactare a acestuia, ci și în considerarea economiei generale și a obiectivelor sistemului din care face parte. Reclamanta subliniază că, dacă scopul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 este, la fel ca acela al articolului 5 alineatul (2) din Directiva 89/104, protecția extinsă a mărcii de renume, rezultă că nu numai mărcile înregistrate, ci și mărcile anterioare protejate în virtutea notorietății lor trebuie să poată beneficia de această protecție sporită.
46 Ca răspuns la întrebările Tribunalului, reclamanta arată, de asemenea, că legislația germană asigură protecția extinsă a mărcilor notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris.
47 În speță, reclamanta estimează că cerințele articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 sunt îndeplinite. În primul rând, marca TOSCA s‑ar bucura de renume, în sensul acestei dispoziții. Apoi, marca solicitată ar prezenta o mare asemănare cu marca anterioară. În plus, utilizarea mărcii solicitate ar duce la obținerea unui beneficiu necuvenit ca urmare a caracterului distinctiv și a reputației mărcii notoriu cunoscute TOSCA și ar prejudicia‑o. Într‑adevăr, reputația de care beneficiază marca anterioară pentru produsele de parfumerie ar putea fi transferată produselor pentru care marca solicitată revendică o protecție. În plus, reclamanta arată că nicio justificare nu poate fi invocată în favoarea solicitantei mărcii.
48 Oficiul și intervenienta contestă temeinicia celui de al doilea motiv.
Aprecierea Tribunalului
49 Articolul 8 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94 include în noțiunea de marcă anterioară mărcile notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris.
50 Articolul 6 bis alineatul (1) din Convenția de la Paris este redactat după cum urmează:
„Țările uniunii [pentru protecția proprietății industriale] se obligă, fie din oficiu dacă legislația țării o îngăduie, fie la cererea celui interesat, să refuze sau să invalideze înregistrarea și să interzică folosirea unei mărci de fabrică sau de comerț care constituie o reproducere, imitație sau traducere putând crea confuzie, a unei mărci pe care autoritatea competentă a țării de înregistrare sau de folosire o va considera că este notoriu cunoscută ca fiind deja marca unei persoane admise să beneficieze de prezenta convenție și ca fiind folosită pentru produse identice sau similare. […]”
51 Rezultă din această dispoziție că mărcile notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris sunt mărci care beneficiază de o protecție împotriva riscului de confuzie, în temeiul notorietății lor la nivelul teritorial în cauză și indiferent de prezentarea unei dovezi a înregistrării.
52 În măsura în care dispozițiile de la alineatele (1) și (5) ale articolului 8 din Regulamentul nr. 40/94 se aplică mărcilor anterioare, astfel cum sunt definite în articolul 8 alineatul (2), mărcile notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris beneficiază de regimuri de protecție puse în aplicare de aceste dispoziții. Totuși, pentru ca o opoziție să fie admisă pe baza alineatelor (1) sau (5) din articolul 8 din Regulamentul nr. 40/94, condițiile prevăzute de aceste dispoziții trebuie să fie îndeplinite.
53 În această privință, trebuie arătat că alineatele (1) și (5) din articolul 8 din Regulamentul nr. 40/94 prevăd motive relative de refuz al înregistrării unei mărci comunitare distincte. Pe de o parte, articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 protejează marca anterioară împotriva riscului de confuzie. Această protecție nu este prevăzută decât în limitele principiului specialității și anume atunci când produsele sau serviciile avute în vedere de mărcile litigioase sunt identice sau similare. În plus, articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 nu precizează dacă marca anterioară trebuie să fi făcut obiectul unei înregistrări.
54 Pe de altă parte, articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 protejează marca anterioară de renume împotriva mărcilor susceptibile de a obține un beneficiu necuvenit ca urmare a renumelui sau caracterului distinctiv al acesteia ori de a prejudicia acest renume sau acest caracter distinctiv. Dacă această protecție se poate aplica atunci când produsele sau serviciile desemnate de mărcile litigioase sunt identice sau asemănătoare, aceasta este concepută în primul rând pentru a fi aplicată în raport cu produsele sau serviciile nesimilare (a se vedea în acest sens și, prin analogie, Hotărârea Curții din 23 octombrie 2003, Adidas‑Salomon și Adidas Benelux, C‑408/01, Rec., p. I‑12537, punctul 22).
55 Rezultă din modul de redactare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, care folosește termenii „pentru care este înregistrată marca anterioară”, că această dispoziție nu se aplică mărcilor anterioare în sensul articolului 8 alineatul (2) din acest regulament, decât în măsura în care au făcut obiectul unei înregistrări (a se vedea în acest sens și, prin analogie, Hotărârea Curții din 14 septembrie 1999, General Motors, C‑375/97, Rec., p. I‑5421, punctul 23, Hotărârea Davidoff, citată anterior, punctul 20, și Hotărârea Adidas‑Salomon și Adidas Benelux, citată anterior, punctul 22).
56 Ca urmare, spre deosebire de articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, care permite, în raport cu produse sau cu servicii identice sau similare, opozițiile întemeiate pe mărci pentru care nu a fost produsă nicio dovadă a înregistrării, dar care sunt notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris, articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 nu protejează, în raport cu produsele sau cu serviciile nesimilare, decât mărcile notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris pentru care este produsă o probă a înregistrării.
57 În această privință, trebuie să se observe că excluderea din domeniul de aplicare al articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 a mărcilor notoriu cunoscute pentru care nu este dovedită nicio înregistrare este conformă articolului 6 bis din Convenția de la Paris, care, dat fiind că nu este aplicabil decât în limitele principiului specialității, nu prevede nicio protecție în raport cu produsele nesimilare.
58 Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se respingă argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că formularea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 ar rezulta dintr‑o eroare de redactare.
59 Reclamanta nu poate susține, mai departe, că o interpretare a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, în considerarea economiei generale a acestuia, ar trebui să conducă la concluzia că aceasta se aplică și mărcilor de renume neînregistrate. Într‑adevăr, rezultă tocmai din economia articolului 8 din Regulamentul nr. 40/94 că o marcă notoriu cunoscută în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris, pentru care nu este produsă nicio probă a înregistrării, nu beneficiază decât de o protecție împotriva riscului de confuzie pentru produse sau servicii identice sau similare, după exemplul prevederilor referitoare la produse conținute în articolul 6 bis din Convenția de la Paris, cu privire la produse.
60 Tribunalul arată, în plus, că Regulamentul nr. 40/94 concordă, cu privire la acest aspect, cu articolul 16 alineatul (3) din Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală din 15 aprilie 1994 (anexa 1C la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului) (JO L 336, p. 214, Ediție specială 11/vol. 10, p. 228), care extinde aplicarea articolului 6 bis din Convenția de la Paris la situațiile în care produsele sau serviciile în cauză nu sunt similare, cu condiția totuși ca marca anterioară să fie înregistrată.
61 Împrejurarea invocată de reclamantă, conform căreia legislația germană asigură protecția extinsă a mărcilor neînregistrate, care sunt notoriu cunoscute în sensul articolului 6 bis din Convenția de la Paris, nu este de natură să modifice constatarea conform căreia articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 nu se aplică în cazul mărcilor notorii, atâta timp cât nu au făcut obiectul unei înregistrări. După cum s‑a reamintit la punctul 40 de mai sus, regimul comunitar al mărcilor este un sistem autonom a cărui aplicare este independentă de orice sistem național (Hotărârea electronica, citată anterior, punctul 47).
62 Rezultă din cele de mai sus că în mod întemeiat camera de recurs a respins opoziția formulată de reclamantă în temeiul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94.
63 Ca urmare, al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
64 Întrucât nu poate fi admisă cu privire la niciunul dintre motive, prezenta acțiune trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
65 Conform articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Oficiului și ale intervenientei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Mühlens GmbH &Co. KG la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 11 iulie 2007.