HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
12 septembrie 2007(*)
„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare tridimensionale având forma unui cap de microfon – Motiv absolut de refuz – Lipsa caracterului distinctiv – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94”
În cauza T‑358/04,
Georg Neumann GmbH, cu sediul în Berlin (Germania), reprezentată de R. Böhm, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de domnul G. Schneider, în calitate de agent,
pârâtă,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 17 iunie 2004 (cauza R 919/2002‑2) prin care se respinge cererea de înregistrare ca marcă comunitară a unui semn tridimensional având forma unui cap de microfon,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera întâi),
compus din domnii J. D. Cooke, președinte, R. García‑Valdecasas și doamna I. Labucka, judecători,
grefier: doamna K. Andová, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 august 2004;
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 5 ianuarie 2005;
având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 1 aprilie 2005;
în urma ședinței din 28 noiembrie 2006,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 9 decembrie 1996, reclamanta a depus o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare.
2 Marca a cărei înregistrare s‑a solicitat constă în forma tridimensională reprodusă mai jos:
3 Marca menționată mai sus constă în forma a ceea ce s‑a convenit să se numească un cap de microfon care acoperă și protejează capsula microfonului, localizată la capătul unei tije, care conține componente electronice și servește la ținerea microfonului.
4 Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea mărcii fac parte din clasa 9 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarei descrieri: „Microfoane, în special microfoane de studio, microfoane condensator, microfoane cu gradient de presiune și părțile lor componente” (cuprinse în clasa 9).
5 Reclamanta a invocat prioritatea mărcii germane nr. 39625644 depuse la 10 iunie 1996 și înregistrate la 18 septembrie 1996.
6 Prin scrisoarea din 28 noiembrie 2001, examinatorul a informat reclamanta că marca sa nu putea fi înregistrată deoarece era lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94. La obiecțiile examinatorului au fost atașate imagini cu microfoane similare produse și comercializate de alte societăți. Întrucât reclamanta a renunțat la dreptul său de a formula alte observații, examinatorul și‑a menținut obiecțiile și a respins cererea de înregistrare, prin Decizia din 6 septembrie 2002.
7 La 6 noiembrie 2002, reclamanta a formulat un recurs împotriva acestei decizii invocând faptul că unele dintre microfoanele de concepție similară, la care examinatorul s‑a referit în obiecțiile sale, proveneau de la întreprinderi concurente care, ca urmare a demersurilor întreprinse de reclamantă, încetaseră să le producă și să le comercializeze. Reclamanta a arătat în plus că alte întreprinderi concurente care comercializau microfoane de concepție similară erau originare din Extremul Orient și fabricau produse de slabă calitate, care nu erau în concurență directă cu ale sale. Aceasta a susținut de asemenea că grupul restrâns de consumatori, vizat de produsele în cauză, ar percepe că forma specifică a microfonului nu are semnificație funcțională și că această formă, fiind o combinație de elemente estetice, produce o impresie de ansamblu unică, ce se imprimă în memorie. Reclamanta a subliniat, în același timp, că forma care constituia marca solicitată fusese înregistrată ca marcă în Statele Unite.
8 Prin Decizia din 17 iunie 2004 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a doua de recurs a OAPI a confirmat decizia examinatorului. Aceasta a considerat că elementele care formau capul de microfon erau obișnuite și niciun element suplimentar nu îl făcea apt să se diferențieze în mod evident de totalitatea formelor curente, astfel încât să poată, doar datorită formei sale, să se imprime în memorie și să fie identificat ca fiind produsul unei anumite întreprinderi. În consecință, aceasta a arătat că înregistrarea acestei mărci nu putea fi luată eventual în considerare decât datorită unui caracter distinctiv dobândit prin utilizarea sa, dar că reclamanta nu invocase totuși articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 40/94. De asemenea, camera de recurs a luat act de faptul că reclamanta reușise să împiedice întreprinderi concurente să comercializeze microfoane cu un design similar, dar a apreciat că acest comportament adoptat de către respectivele întreprinderi nu putea fi suficient pentru a conferi mărcii solicitate un caracter distinctiv.
Concluziile părților
9 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
10 OAPI solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
11 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 28 ianuarie 2005, precum și în memoriul în replică, reclamanta a solicitat luarea unor măsuri de organizare a procedurii și de cercetare judecătorească, pentru a se stabili că publicul pertinent era obișnuit să considere forma dată capului de microfon ca pe o indicație de origine și că acesta era cazul formei respective, aceasta din urmă având un aspect care o distingea de formele obișnuite.
În drept
Argumentele părților
12 Prin motivul său unic, reclamanta invocă încălcarea de către camera de recurs a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, prin aprecierea eronată a caracterului distinctiv al mărcii a cărei înregistrare a fost solicitată.
13 În primul rând, potrivit reclamantei, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept, prin ignorarea faptului că publicul pertinent în cauză acordă o atenție deosebită formei date capetelor de microfoane și percepe în detaliile aspectului dat – care pot apărea profanului ca fiind impuse de natura aparatului – caracteristici care individualizează și permit identificarea originii microfoanelor. Există trei motive în susținerea acestei concluzii.
14 În primul rând, produsele la care se referă marca solicitată ar fi microfoane de mare valoare, în special microfoane de studio, după cum atestă faptul de a le atașa un cap de microfon pentru a le proteja. În consecință, nu ar fi vorba despre articole obișnuite, ci de instrumente costisitoare de înaltă tehnologie care, pentru acest motiv, fac obiectul unei atenții deosebite.
15 În această privință, în memoriul său în replică, arătând că „microfoanele pentru care a fost solicitată marca în cauză sunt în practică exclusiv microfoane de studio de înaltă calitate și de înaltă performanță”, reclamanta a solicitat ca lista de produse să se limiteze, începând din acel moment, la „microfoane de studio și părțile lor componente (în măsura în care sunt cuprinse în clasa 9)”.
16 În al doilea rând, reclamanta arată că aptitudinea mărcii solicitate de a distinge produsul pe care îl desemnează de produsul altor producători trebuie apreciată în raport cu publicul pertinent. Reclamanta relevă că acest public a fost definit în mod corect de camera de recurs și că produsele menționate în cererea de înregistrare se adresează incontestabil profesioniștilor și specialiștilor în domeniul acusticii, pentru care microfoanele sunt un instrument de lucru esențial cărora aceștia le acordă, în consecință, o atenție deosebită.
17 În al treilea rând, forma în cauză nu ar fi destinată să îndeplinească nicio funcție ca atare și, prin urmare, i s‑ar putea da un aspect deosebit, care o singularizează. În plus, capul microfonului a cărui formă o reprezintă marca solicitată s‑ar deosebi în mod clar de restul microfonului, iar proeminența sa ar atrage automat atenția observatorului asupra sa, aceasta cu atât mai mult cu cât aspectul microfonului nu ar include niciun alt element care se distinge.
18 Având în vedere aceste împrejurări, reclamanta consideră că „principiile generale întemeiate pe experiența în perceperea formei unui produs de către consumator”, invocate de OAPI în memoriul în răspuns, nu au nicio pertinență în prezenta cauză. Într‑adevăr, principiul amintit la punctul 23 din decizia atacată, potrivit căruia, în cazul unei mărci tridimensionale constituită din însăși forma produsului, percepția publicului interesat nu este în mod necesar aceeași ca în cazul unei mărci verbale, figurative sau tridimensionale care nu este constituită din forma produsului, ar depinde de publicul pertinent și de gradul de atenție a acestuia. Astfel, spre deosebire de prezenta cauză, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Tribunalului din 19 septembrie 2001 Henkel/OAPI (Tabletă rotundă roșu cu alb) (T‑337/99, Rec., p. II‑2597), citată la punctul 23 din decizia atacată, ar fi fost vorba despre produse de consum curent destinate tuturor consumatorilor finali și pentru acest motiv ar fi fost necesar să se aprecieze caracterul distinctiv al mărcii solicitate în acea cauză „ținând cont de așteptările prezumate ale consumatorului mediu, care este în mod normal informat și suficient de atent și de avizat” (Hotărârea Tabletă rotundă roșu cu alb, citată anterior, punctul 47).
19 În această privință și în susținerea solicitării sale de luare a unor măsuri de organizare a procedurii și de cercetare judecătorească (a se vedea punctul 11 de mai sus), reclamanta a arătat, în cursul ședinței, că problema percepției publicului pertinent în cauză ar putea fi clarificată doar de către experți, respectiv de către specialiști în sunet.
20 În al doilea rând, reclamanta arată că aprecierea camerei de recurs s‑a bazat pe o analiză incompletă și inexactă a caracteristicilor mărcii solicitate. Reclamanta este de acord cu camera de recurs cu privire la faptul că, la fel ca multe alte capete de microfoane, capul microfonului a cărui formă o constituie marca solicitată se compune dintr‑un inel circular la baza grilei de protecție, dintr‑o capsulă de microfon înconjurată de un grilaj și dintr‑o garnitură care fixează acest grilaj perpendicular pe inelul circular (punctul 25 din decizia atacată). Reclamanta contestă totuși afirmația potrivit căreia marca solicitată ar fi „lipsită de orice element suplimentar susceptibil de a fi considerat ca surprinzător, special sau original și care ar putea să‑i confere aptitudinea de a se deosebi vizibil de forma obișnuită și curentă în așa fel încât, doar datorită formei sale, să se poată imprima în memorie și să poată fi identificat nu ca un cap de microfon oarecare, ci drept produsul unei anumite întreprinderi” (punctul 25 din decizia atacată).
21 Într‑adevăr, aplatizările simetrice ale grilajului de o parte și de alta a garniturii ar constitui o „amprentă de identificare”. Din cauza tăieturii parțiale a planului, efectuată într‑un corp (din grilaj) esențialmente cilindric, fiecare suprafață ar avea forma neobișnuită de elipsă parțială hiperbolică, ce ar apărea în primul plan și ar fi deci imediat vizibilă (a se vedea ilustrația din stânga sus la punctul 2 de mai sus). Aplatizările ar fi de asemenea perpendiculare și vizibile clar dintr‑o parte (a se vedea ilustrația din dreapta jos la punctul 2 de mai sus).
22 Capul de microfon a cărui formă o constituie marca solicitată s‑ar distinge astfel în mod semnificativ de capetele de microfon obișnuite și tradiționale care au forme cilindrice sau sferice. În plus, reclamanta arată că această formă a fost concepută pentru reclamată în anii 1960-1964 de către Wilhelm Braun‑Feldweg, designer renumit de produse industriale și profesor de design industrial la școala superioară de arte plastice din Berlin.
23 În al treilea rând, reclamanta contestă pertinența exemplelor de microfoane menționate de examinator în obiecțiile sale din 28 noiembrie 2001. Aceasta afirmă că, după cum a relatat în fața camerei de recurs, în privința microfoanelor care ar avea un cap asemănător celui a cărui formă o constituie marca solicitată, producătorii acestora au fost constrânși să renunțe la producerea și la comercializarea lor, ca urmare a demersurilor întreprinse de reclamantă.
24 Ar fi lipsit de importanță, în prezentul context, să se stabilească dacă această renunțare s‑a produs ca urmare a drepturilor pe care reclamanta le deține în virtutea mărcii sale germane (al cărei caracter distinctiv a fost considerat suficient), care corespunde cu marca solicitată, ca urmare a utilizării acesteia din urmă (potrivit articolului 4 alineatul 2 din legea germană privind mărcile) sau în temeiul dreptului concurenței. Ar fi decisiv faptul că utilizarea de către terți, menționată de examinator, nu mai este actuală și nu mai poate, așadar, compromite caracterul distinctiv al mărcii solicitate. Prin urmare, constatarea camerei de recurs de la punctul 29 din decizia atacată ar fi fără obiect.
25 În al patrulea rând, în cadrul ședinței, reclamanta a arătat de asemenea că decizia atacată este eronată în drept, deoarece se întemeiază pe considerente care au fost respinse de către Curte într‑o hotărâre pronunțată după depunerea cererii introductive în prezenta cauză. Într‑adevăr, pentru a refuza înregistrarea mărcii solicitate, pentru motivul că aceasta nu ar avea caracter distinctiv, camera de recurs ar fi afirmat, citând punctul 36 din Hotărârea Tribunalului din 2 iulie 2002, SAT.1/OAPI (SAT.2) (T‑323/00, Rec., p. II‑2839), la punctul 22 din decizia atacată, că motivele absolute de refuz care figurează la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(e) din Regulamentul nr. 40/94 urmăresc un obiectiv de interes general, care ar impune ca semnele la care se referă acestea să poată fi utilizate în mod liber și că ar fi necesar să se excludă constituirea unui drept exclusiv asupra unui semn care trebuie să facă obiectul unei utilizări libere, pentru a se evita crearea unui avantaj concurențial nelegitim în favoarea unui singur operator economic. Or, prin Hotărârea din 16 septembrie 2004, SAT.1/OAPI (C‑329/02 P, Rec. p. I‑8317), Curtea ar fi anulat hotărârea citată anterior, considerând că cerința menționată la punctul 36 din hotărârea Tribunalului nu era pertinentă pentru aplicarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
26 OAPI consideră că cererea de înregistrare a formei capului de microfon a fost respinsă în mod întemeiat de către camera de recurs pentru motivul că era lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
27 În primul rând, în ceea ce privește argumentarea reclamantei potrivit căreia publicul alcătuit din specialiști în sunet, spre deosebire de consumatorii obișnuiți, ar percepe în mod normal forma unui microfon ca pe o indicație de origine, OAPI arată că, în realitate, este vorba despre un argument de fapt contrazis de principiile generale întemeiate pe experiența în perceperea formei unui produs de către consumator, astfel cum sunt expuse în jurisprudența comunitară. În consecință, OAPI consideră că această afirmație nu corespunde realității. În plus, în cursul ședinței, OAPI a arătat că reclamanta și‑a bazat argumentarea pe microfoanele de studio, în timp ce descrierea produselor în cuprinsul cererii era mai extinsă și nu fusese limitată.
28 În continuare, OAPI contestă afirmația potrivit căreia aplatizările grilajului din fir metalic ar constitui un element neobișnuit pentru microfoane.
29 Oficiul arată, în această privință, că, în afară de înregistrările sale naționale anterioare și de acțiunile judiciare introduse împotriva unor concurenți pentru a determina încetarea atingerilor aduse drepturilor pe care le are în virtutea acestor înregistrări, reclamanta nu a prezentat niciun element care să poată repune în discuție constatarea examinatorului, potrivit căreia forma a cărei înregistrare se solicită este o formă obișnuită. Or, OAPI consideră că introducerea unor acțiuni judiciare nu indică prea multe cu privire la situația pieței și cu atât mai puțin permite să se contureze o idee asupra percepției prezumate a consumatorilor. Acesta precizează că, la fel cum o înregistrare națională nu poate lega OAPI în aprecierea sa, rezultatele obținute în cadrul unei acțiuni în contrafacere întemeiată pe drepturile naționale nu pot influența aprecierea caracterului distinctiv.
30 OAPI subliniază, în plus, că argumentarea reclamantei se referă în mod evident numai la Germania și la Statele Unite, în timp ce constatarea examinatorului este valabilă pentru întreaga Uniune Europeană, deoarece se poate prezuma că, în același timp, concurenții menționați comercializează produsele lor în Franța, în Regatul Unit, precum și în alte state membre.
31 În ceea ce privește înscrisurile referitoare la designerul Braun‑Feldweg, care a conceput forma a cărei înregistrare s‑a solicitat, OAPI subliniază că acestea au fost depuse pentru prima dată la Tribunal. În orice caz, OAPI consideră că faptul că un anume Braun‑Feldweg a reușit să conceapă un produs foarte tehnic „care răspunde[a] criteriilor de estetică” confirmă importanța estetică a formei a cărei înregistrare s‑a solicitat, dar nu confirmă în niciun mod caracterul său distinctiv în sensul dreptului mărcilor. Acest aspect ar fi fost deja recunoscut de către camera de recurs la punctul 25 din decizia atacată, atunci când a admis că respectivul consumator putea percepe designul microfonului ca fiind estetic, fără a fi însă suficient pentru a‑i conferi un caracter distinctiv.
Aprecierea Tribunalului
32 Este necesar să se sublinieze că, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, caracterul distinctiv al mărcii implică faptul că această marcă permite să se identifice produsele sau serviciile a căror înregistrare este solicitată ca provenind de la o întreprindere determinată și, așadar, să se distingă aceste produse sau servicii de cele ale altor întreprinderi (a se vedea Hotărârea Curții din 7 octombrie 2004, Mag Instrument/OAPI, C‑136/02 P, Rec., p. I‑9165, punctul 29 și jurisprudența citată). Caracterul distinctiv trebuie să se aprecieze, pe de o parte, în raport cu produsele sau serviciile a căror înregistrare se solicită și, pe de altă parte, în raport cu percepția asupra acestora a publicului pertinent, reprezentat de consumatorul mediu al respectivelor produse sau servicii, în mod normal informat și suficient de atent și de avizat (a se vedea Hotărârea Curții din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑24/05 P, Rec., p. I‑5677, punctul 23 și jurisprudența citată).
Cu privire la produsele în cauză
33 Din argumentele invocate de către reclamantă în fața Tribunalului rezultă că aceasta consideră că produsele față de care trebuie apreciat caracterul distinctiv al mărcii solicitate sunt exclusiv microfoane de mare valoare și, în special, microfoane de studio. Or, având în vedere lista de produse expusă la punctul 4 de mai sus, această teză nu poate fi reținută. Într‑adevăr, din utilizarea termenilor „în special” în descrierea produselor, rezultă că microfoanele de studio, microfoanele condensator și microfoanele cu gradient de presiune nu figurează în cadrul acesteia decât ca exemple și că lista de produse vizează, în consecință, microfoanele în general.
34 În această privință, este posibil ca reclamanta să producă doar microfoane de înaltă calitate și de valoare mare, care, prin urmare, sunt cumpărate exclusiv de către profesioniști și specialiști în acustică. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din jurisprudența Tribunalului, împrejurări extrinsece dreptului conferit de marca comunitară, precum conceptul de comercializare și, în special, prețul produsului avut în vedere, nu fac obiectul înregistrării și, în consecință, nu pot fi luate în considerare la aprecierea caracterului distinctiv al unei mărci [a se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 30 aprilie 2003, Axions și Belce/OAPI (Formă de havană de culoare brună și formă de lingou de aur), T‑324/01 și T‑110/02, Rec., p. II‑1897, punctul 36 și jurisprudența citată].
35 Or, din dosar nu rezultă că înalta calitate și valoarea mare a produselor menționate în cererea de înregistrare sunt elemente impuse în mod necesar de natura acestor produse (respectiv microfoane) sau de forma care constituie marca solicitată, astfel cum este reprodusă la punctul 2 de mai sus. Dimpotrivă, susținerea reclamantei, potrivit căreia faptul de a atașa un cap de microfon atestă că este vorba despre microfoane de mare valoare, este contrazisă de argumentele pe care aceasta le‑a invocat în fața camerei de recurs, potrivit cărora anumite microfoane de concepție asemănătoare erau produse de slabă calitate și nu erau în concurență directă cu produsele sale. Din dosar nu rezultă nici că forma pe care o are marca solicitată este susceptibilă de a fi aplicată exclusiv la microfoane de studio. Dimpotrivă, reclamanta afirmă că marca nu îndeplinește nicio funcție ca atare.
36 În plus, Tribunalul apreciază că nu se poate admite cererea de a limita lista de produse desemnate în cererea de înregistrare, astfel cum a fost expusă la punctul 4 de mai sus, la „microfoane de studio și părțile lor componente”, cerere pe care reclamanta a formulat‑o, în subsidiar, în memoriul său în replică. Într‑adevăr, Tribunalul consideră că această cerere urmărește o modificare a publicului pertinent în raport cu care camera de recurs a analizat caracterul distinctiv al mărcii solicitate și, în consecință, urmărește să modifice în mod necesar întinderea litigiului. Or, în acest scop se amintește că, potrivit articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, memoriile părților nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs. Într‑adevăr, Tribunalul este competent, în prezenta cauză, să verifice legalitatea deciziilor camerelor de recurs [Hotărârea Tribunalului din 9 octombrie 2002, KWS Saat/OAPI (Nuanță de portocaliu), T‑173/00, Rec., p. II‑3843, punctul 13, și Hotărârea Tribunalului din 21 aprilie 2005, Ampafrance/OAPI – Johnson & Johnson (monBeBé), T‑164/03, Rec., p. II‑1401, punctele 20 și 21].
37 În consecință, caracterul distinctiv al mărcii solicitate trebuie apreciat în raport cu produsele care figurează în lista menționată la punctul 4 de mai sus.
Cu privire la publicul pertinent
38 În ceea ce privește publicul pertinent, trebuie să se aibă în vedere că produsele în cauză nu sunt, în principiu, destinate unui public larg, ci unui cerc restrâns de consumatori. În consecință, este necesar să se adopte definiția reținută de camera de recurs la punctul 24 din decizia atacată, necontestată de reclamantă, potrivit căreia produsele în cauză se adresează „grupului restrâns de persoane care au cunoștințe de specialitate în domeniul microfoanelor”.
39 Cu toate acestea, ținând seama de considerentele precedente în legătură cu produsele în cauză, această definiție nu poate fi înțeleasă ca vizând „exclusiv profesioniști[i], în special tehnicieni[i] de sunet, pentru care microfoanele sunt un instrument de lucru”, după cum sugerează reclamanta. Într‑adevăr, microfoanele, înțelese fără limitarea solicitată de reclamantă în memoriul său în replică, se adresează cu siguranță unui public mai vast, respectiv și consumatorilor care nu le utilizează în scopuri profesionale.
40 Trebuie amintit, în plus, că perceperea mărcii de către publicul pertinent este influențată de nivelul de atenție al acestuia, care poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză (Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., p. I‑3819, punctul 26). În speță, având în vedere că microfoanele sunt produse cu o utilizare mai puțin frecventă și cu o valoare mai mare decât produsele de consum curent, se poate prezuma că este posibil ca publicul să aibă un grad de atenție ridicat în alegerea produsului în cauză.
Cu privire la caracterul distinctiv
41 Potrivit unei jurisprudențe constante, criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor tridimensionale care sunt constituite din aparența produsului însuși nu diferă de cele aplicabile altor categorii de mărci (a se vedea Hotărârea Storck/OAPI, citată anterior, punctul 24 și jurisprudența citată). Prin urmare, este necesar să se aprecieze caracterul distinctiv al mărcii solicitate în raport cu criteriile menționate la punctul 32 de mai sus.
42 Cu toate acestea, în cadrul aplicării acestor criterii, percepția publicului pertinent nu este în mod necesar aceeași în cazul unei mărci tridimensionale, care este constituită din aparența produsului însuși și în cazul unei mărci verbale sau figurative, care constă într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează. Într‑adevăr, consumatorul mediu nu este obișnuit să deducă originea produselor în funcție de forma acestora sau de aceea a ambalajului lor, în lipsa oricărui element grafic sau textual, și, prin urmare, stabilirea caracterului distinctiv al unei astfel de mărci tridimensionale poate fi mai dificilă decât în cazul unei mărci verbale sau figurative (a se vedea Hotărârea Storck/OAPI, citată anterior, punctul 25 și jurisprudența citată).
43 În aceste condiții, numai o marcă ce se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele din sector și, prin aceasta, își poate îndeplini funcția esențială de identificare a originii produsului, prezintă atributele caracterului distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 (a se vedea Hotărârea Storck/OAPI, citată anterior, punctul 26 și jurisprudența citată).
44 În speță, trebuie să se examineze, cu titlu preliminar, argumentele întemeiate pe faptul că publicul pertinent ar percepe forma capetelor de microfon ca pe o indicație de origine.
45 În această privință, pe de o parte, este necesar să se constate, contrar afirmațiilor reclamantei, că la punctul 23 din decizia atacată camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare de drept amintind, , că percepția publicului pertinent nu este în mod necesar aceeași în cazul unei mărci tridimensionale constituite din aparența produsului însuși și în cazul unei mărci verbale sau figurative care constă într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează. Într‑adevăr, procedând în acest mod, camera de recurs nu a considerat în niciun caz că, din principiu, consumatorului îi este indiferentă forma ca indicație a originii produselor sau că forma unui cap de microfon nu poate prezenta niciodată un caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
46 Pe de altă parte, în ceea ce privește percepția publicului pertinent în speță, Tribunalul consideră că împrejurarea că respectivul consumator mediu al produselor în cauză este avizat și dotat cu un grad de atenție ridicat nu este suficientă prin ea însăși să indice că acesta este obișnuit să recunoască o indicație de origine în forma acestor produse. Într‑adevăr, dacă este posibil să se prezume că acest public va fi mai atent la diferitele detalii tehnice sau estetice ale produsului, aceasta nu presupune, în mod automat, că va percepe aceste detalii ca având funcția unei mărci. Or, Tribunalul arată, în această privință, că reclamanta nu prezintă niciun element concret de natură să stabilească existența unei practici în sectorul în cauză, care ar consta în diferențierea produselor diverșilor producători în funcție de forma acestora. În lipsa unor astfel de elemente, argumentul potrivit căruia forma unui cap de microfon ar fi deosebit de potrivit pentru individualizarea produselor în cauză este, de asemenea, insuficient.
47 În plus, chiar și în situația în care consumatorul mediu al produselor în cauză ar fi pe deplin apt să perceapă forma capetelor de microfoane ca pe o indicație de origine, din această constatare nu ar rezulta că orice formă de cap de microfon deține caracterul distinctiv cerut pentru înregistrarea sa ca marcă comunitară. Într‑adevăr, pentru a concluziona cu privire la caracterul distinctiv al mărcii solicitate într‑o asemenea ipoteză, ar trebui să se verifice în plus dacă forma în discuție prezintă caracteristici suficiente pentru a reține atenția publicului [a se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 24 noiembrie 2004, Henkel/OAPI (Forma unui flacon alb și transparent), T‑393/02, Rec., p. II‑4115, punctul 34 și jurisprudența citată].
48 În ceea ce privește întrebarea dacă marca solicitată este sau nu este lipsită de caracter distinctiv, trebuie să se ia în considerare impresia de ansamblu pe care o produce aceasta, fapt care nu este incompatibil cu o examinare succesivă a diferitelor elemente de prezentare utilizate pentru această marcă. Într‑adevăr, poate fi util, în cursul evaluării de ansamblu, să se examineze fiecare dintre elementele constitutive ale mărcii în cauză (a se vedea Hotărârea Curții din 30 iunie 2005, Eurocermex/OAPI, C‑286/04 P, Rec., p. I‑5797, punctele 22 și 23 și jurisprudența citată).
49 Potrivit descrierii făcute de reclamantă mărcii solicitate, care se dovedește a fi exactă ținând cont de reproducerea acesteia, ce figurează la punctul 2 de mai sus, marca menționată se caracterizează prin următoarele elemente:
– un inel circular din metal;
– o garnitură din metal perpendiculară pe inelul circular;
– două jumătăți de cap din grilaj, poziționate față în față, pornind de la inelul circular până la garnitură;
– două aplatizări ale jumătăților de cap ce converg față în față către vârful bulei, în formă de elipse parțiale hiperbolice.
50 În timp ce reclamanta este de acord cu camera de recurs în privința faptului că primele trei dintre elementele menționate mai sus caracterizează de asemenea numeroase alte capete de microfon, aceasta susține că forma capului de microfon care constituie marca solicitată se distinge în mod semnificativ de cea a capetelor de microfon obișnuite și tradiționale datorită aplatizărilor simetrice ale grilajului de o parte și de cealaltă a garniturii. Într‑adevăr, datorită tăieturii parțiale a planului efectuată într‑un corp esențialmente cilindric, fiecare suprafață ar avea forma neobișnuită de elipsă parțială hiperbolică ce ar apărea în mod evident în primul plan, precum și din profil și ar constitui o „amprentă de identificare” a mărcii solicitate. Aceasta arată că s‑a omis să se ia în considerare această caracteristică, iar camera de recurs și‑a întemeiat, așadar, aprecierea privind caracterul distinctiv pe o analiză incompletă a mărcii în cauză.
51 În această privință, este necesar să se constate că, în descrierea elementelor componente ale mărcii solicitate care figurează la punctul 25 din decizia atacată, camera de recurs nu a menționat aplatizările grilajului. Cu toate acestea, de la punctul menționat rezultă de asemenea că aceasta și‑a întemeiat concluzia sa, potrivit căreia marca solicitată era lipsită de orice element suplimentar de natură să o facă aptă să se imprime în memorie și să fie identificată ca produs al unei anumite întreprinderi, pe examinarea înscrisurilor depuse de examinator.
52 Or, analiza înscrisurilor din dosarul camerei de recurs confirmă că mai multe capete de microfon menționate de examinator se caracterizează prin aplatizări ale grilajului în așa fel încât suprafața lor are o formă de „elipsă parțială hiperbolică”. În plus, reclamanta admite ea însăși că, printre exemplele furnizate de către examinator, existau capete de microfon de formă „analogă” sau „similară”. Mai mult, din dosarul camerei de recurs rezultă că măsurile pe care aceasta le‑a luat cu privire la anumite întreprinderi s‑au justificat prin faptul că acestea produceau sau comercializau capete de microfon cu un design ce prezenta caracteristici identice sau aproape identice cu cele ale mărcii reclamantei.
53 În aceste împrejurări, Tribunalul consideră că acest caracter incomplet al descrierii elementelor ce compun marca solicitată nu repune în discuție concluzia camerei de recurs menționată mai sus. În orice caz, este necesar să se semnaleze că din economia prevederilor Regulamentului nr. 40/94 rezultă că înregistrarea nu se poate face decât în baza și în limitele cererii de înregistrare prezentate OAPI de către solicitant. Rezultă că descrierea mărcii solicitate efectuată de camera de recurs nu este pertinentă pentru examinarea caracterului distinctiv al formei în cauză, din moment ce doar forma, astfel cum a fost reprodusă la punctul 2 de mai sus, este cea care trebuie să facă obiectul examinării [a se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 30 noiembrie 2005, Almdudler‑Limonade/OAPI (Forma unei sticle de limonadă), T‑12/04, nepublicată în Recueil, Rec., p. II‑21*, punctul 42, și Hotărârea din 31 mai 2006, De Waele/OAPI (Forma unui cârnat), T‑15/05, Rec., p. II‑1511, punctul 36].
54 Or, trebuie să se sublinieze că, în afară de aplatizările grilajului în formă de elipse parțiale hiperbolice, reclamanta nu evidențiază nicio caracteristică a formei care constituie marca solicitată și care, apreciată individual sau în combinație cu altele, ar permite publicului pertinent să distingă produsele sale de produsele altor întreprinderi. Tribunalul trebuie să concluzioneze că eventualele diferențe care există între forma care constituie marca solicitată și microfoanele caracterizate prin aplatizări ale grilajului în formă de elipse parțiale hiperbolice, care figurează în dosarul camerei de recurs, nu ar fi de natură să rețină atenția publicului pertinent ca indicație de origine a produselor în cauză. În plus, având în vedere gradul de similitudine între marca solicitată și celelalte forme analizate, această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că publicul pertinent este de natură să manifeste un nivel de atenție ridicat la alegerea produselor în cauză.
55 Mai mult, nici faptul că forma capului de microfon care constituie marca solicitată nu îndeplinește ca atare nicio funcție nu este de natură să repună în discuție această concluzie. Într‑adevăr, în măsura în care publicul pertinent percepe semnul ca pe o indicație a originii comerciale a produsului sau a serviciului, faptul că acest semn îndeplinește sau nu îndeplinește simultan o altă funcție decât cea de indicare a originii comerciale, de exemplu, o funcție tehnică, nu are legătura cu caracterul său distinctiv (a se vedea Hotărârea Tribunalului Nuanță de portocaliu, citată anterior, punctul 30).
56 În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia marca solicitată s‑ar distinge în mod semnificativ de capetele de microfoane obișnuite și tradiționale care au forme cilindrice sau sferice, este necesar să se constate că publicul pertinent, astfel cum a fost definit de camera de recurs, care deține cunoștințe de specialitate în domeniul respectiv, ar fi avizat nu numai cu privire la formele obișnuite și tradiționale ale produselor în cauză, ci și cu privire la formele mai puțin tipice care ar putea părea neobișnuite pentru un profan. Or, Tribunalul consideră că exemplele care figurează în dosarul camerei de recurs demonstrează suficient de temeinic că publicul pertinent este obișnuit cu prezența capetelor de microfoane care prezintă această caracteristică pe care reclamanta o consideră ca fiind o „amprentă de identificare” a mărcii solicitate și că, prin urmare, acest tip de capete de microfoane face parte din normele sau din uzanțele pieței.
57 Cu toate acestea, trebuie amintit că reclamanta contestă pertinența exemplelor examinatorului. Aceasta afirmă că, în ceea ce privește microfoanele menționate de către examinator, care ar prezenta un cap asemănător cu cel a cărui formă o constituie marca solicitată, producătorii acestora au fost constrânși să renunțe la producerea și la comercializarea lor, după cum a învederat reclamanta în fața camerei de recurs. Întrucât utilizările evocate de către examinator nu mai sunt actuale, acestea nu ar mai putea compromite caracterul distinctiv al mărcii solicitate.
58 În această privință, Tribunalul consideră, în primul rând, că susținerile reclamantei privind situația de fapt nu au fost suficient de întemeiate în drept. Într‑adevăr, astfel cum a subliniat OAPI în cursul ședinței, din memoriul care expune motivele acțiunii sau din anexe nu rezultă că au fost luate cu succes măsuri de apărare față de toate formele similare amintite de examinator. În special, referitor la microfonul Røde, se pare că măsurile de apărare au fost luate numai în privința distribuitorului german al produselor sale, Kotec Music Electronic.
59 În al doilea rând, trebuie să se constate că din dosarul camerei de recurs rezultă că reclamanta a luat măsuri de apărare față de anumite forme similare ulterior datei depunerii cererii de înregistrare. În aceste condiții, respingerea pertinenței acestor exemple de forme pentru motivul că respectivii concurenți ai reclamantei ar fi renunțat la utilizarea lor ar putea conduce la înregistrarea unei mărci care era lipsită de caracter distinctiv intrinsec în momentul depunerii cererii. Or, un astfel de rezultat nu ar putea fi acceptat [a se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 6 martie 2003, DaimlerChrysler/OAPI (Calandru), T‑128/01, Rec., p. II‑701, punctul 41].
60 În al treilea rând și în orice caz, în opinia Tribunalului, camera de recurs a constatat în mod temeinic, la punctul 29 din decizia atacată, că atitudinea adoptată, în mod eronat sau justificat, de către întreprinderile concurente nu poate fi suficientă în cauză pentru a conferi un caracter distinctiv mărcii solicitate.
61 Într‑adevăr, după cum s‑a arătat mai sus, publicul pertinent este deja obișnuit cu forme similare celei care constituie marca solicitată și, tocmai datorită acestei obișnuințe, marca solicitată este lipsită de orice caracter distinctiv intrinsec. Or, nu există niciun motiv pentru a considera că împrejurarea că întreprinderile concurente au fost constrânse să renunțe la a produce sau a comercializa produse cu o formă similară celei care constituie marca solicitată a determinat o modificare bruscă a normelor sau a uzanțelor sectorului.
62 Este necesar să se adauge că pertinența exemplelor de forme similare în scopul examinării caracterului distinctiv al mărcii solicitate, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94, nu ar putea fi negată pentru motivul că atitudinea terților care produc sau comercializează produse care au aceste forme ar putea intra eventual sub incidența reglementărilor naționale privind concurența neloială (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Forma unei sticle de limonadă, citată anterior, punctul 51) sau privind dreptul mărcilor. Într‑adevăr, se reamintește că regimul comunitar al mărcilor este un sistem autonom care este constituit dintr‑un ansamblu de reguli și care urmărește obiective specifice acestuia, aplicarea sa fiind independentă de orice sistem național. În consecință, caracterul înregistrabil al unui semn ca marcă comunitară nu trebuie apreciat decât în temeiul reglementării comunitare pertinente [Hotărârea Tribunalului din 7 februarie 2002, Mag Instrument/OAPI (Forme de lanterne de buzunar), T‑88/00, Rec., p. II‑467, punctul 41, și Hotărârea Forma unui flacon alb și transparent, citată anterior, punctul 45]. În rest, reclamanta nu a dovedit că formele menționate de către examinator nu reflectă normele sau uzanțele reale din sectorul în cauză.
63 În aceste împrejurări, pertinența exemplelor reținute de către examinator în scopul examinării caracterului distinctiv al mărcii solicitate nu ar putea fi repusă în discuție.
64 În plus, în ceea ce privește elementele de probă care urmăresc să demonstreze excelența designului formei în cauză, este necesar să se sublinieze că împrejurarea că produsele au un design de calitate nu presupune neapărat că o marcă constituită din forma tridimensională a acestor produse permite ab initio să distingă respectivele produse de cele ale altor întreprinderi, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 (Hotărârea Mag Instrument/OAPI, citată anterior, punctul 68). În consecință, camera de recurs a considerat pe bună dreptate că era posibil ca acești consumatori să perceapă designul mărcii solicitate ca fiind estetic, dar că era improbabil ca aceștia să îl perceapă ca pe o referință la originea produselor (punctul 25 din decizia atacată).
65 Mai mult, trebuie să se respingă, fără să fie necesară examinarea admisibilității sale, argumentul invocat de reclamantă pentru prima dată în ședință, potrivit căruia, la punctul 22 din decizia atacată, camera de recurs s‑ar fi referit în mod eronat la punctul 36 din Hotărârea SAT.2, anulată de Curte (a se vedea punctul 25 de mai sus). Într‑adevăr, potrivit deciziei atacate, camera de recurs a constatat că marca solicitată este lipsită de caracter distinctiv pentru motivul că aceasta nu ar putea, doar prin forma sa, să se imprime în memoria publicului pertinent și să se identifice nu ca fiind o formă oarecare de cap de microfon, ci drept produsul unei anumite întreprinderi (punctul 25 din decizia atacată). Prin urmare, camera de recurs nu s‑a întemeiat pe considerentele enunțate la punctul 36 din Hotărârea SAT.2, ci a căutat să stabilească dacă marca solicitată ar permite publicului pertinent să distingă produsele reclamantei de cele care au o altă proveniență. Totuși, în pofida considerentelor de la punctele 22 și 27 din decizia atacată, camera de recurs și‑a întemeiat decizia printr‑o aplicare exactă a criteriilor pertinente, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 32 de mai sus.
66 În sfârșit, trebuie să se respingă și cererea de luare a unor măsuri de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească (a se vedea punctul 11 de mai sus). S‑a reamintit, în această privință, că este de competența Tribunalului să aprecieze utilitatea unor astfel de măsuri (Hotărârea Curții din 2 octombrie 2003, Corus UK/Comisia, C‑199/99 P, Rec., p. I‑11177, punctul 67, și Hotărârea Tribunalului din 20 martie 1991, Pérez‑Mínguez Casariego/Comisia, T‑1/90, Rec., p. II‑143, punctul 94). Or, în speță, Tribunalul se consideră suficient de edificat în urma întregii proceduri, dosarul camerei de recurs conținând, astfel cum rezultă din considerentele precedente, elemente suficiente din care rezultă temeinicia motivului de refuz reținut pentru aplicarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94.
67 Având în vedere tot ceea ce precedă, acțiunea trebuie să fie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
68 În temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor, în conformitate cu cererea OAPI.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă societatea Georg Neumann GmbH la plata cheltuielilor de judecată.
Cooke | García‑Valdecasas | Labucka |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg la 12 septembrie 2007.