HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
6 octombrie 2021(*)
„Ajutoare de stat – Piața poloneză a energiei electrice – Mecanism de capacitate – Decizie de a nu ridica obiecții – Schemă de ajutoare – Articolul 108 alineatele (2) și (3) TFUE – Noțiunea de îndoieli – Articolul 4 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (UE) 2015/1589 – Dificultăți serioase – Articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE – Orientări privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 – Drepturi procedurale ale persoanelor interesate – Obligația de motivare”
În cauza T‑167/19,
Tempus Energy Germany GmbH, cu sediul în Berlin (Germania),
T Energy Sweden AB, cu sediul în Göteborg (Suedia),
reprezentate de D. Fouquet și J. Derenne, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de K. Herrmann și P. Němečková, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Republica Polonă, reprezentată de B. Majczyna, în calitate de agent,
de
PGE Polska Grupa Energetyczna S.A., cu sediul în Varșovia (Polonia), reprezentată de A. Ryan, A. Klosok, solicitors, T. Janssens și K. Bojarojć-Bartnicka, avocați,
de
Enel X Polska z o.o., cu sediul în Varșovia, reprezentată de V. Cannizzaro, S. Ventura și L. Caroli, avocați,
și de
Enspirion sp. z o.o., cu sediul în Gdańsk (Polonia), reprezentată de A. Czech, avocat,
interveniente,
având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se urmărește anularea Deciziei C(2018) 601 final a Comisiei din 7 februarie 2018 de a nu ridica obiecții cu privire la schema de ajutoare referitoare la mecanismul de capacitate din Polonia, pentru motivul că schema menționată este compatibilă cu piața internă, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE [ajutor de stat SA.46100 (2017/N)],
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnii A. M. Collins, președinte, și V. Kreuschitz (raportor) și doamna G. Steinfatt, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
I. Istoricul litigiului
A. Cu privire la reclamante
1 Reclamantele, societățile Tempus Energy Germany GmbH și T Energy Sweden AB (denumite în continuare, împreună, „Tempus”), comercializează o tehnologie de gestionare a consumului de energie electrică, cu alte cuvinte de „gestionare a cererii”, în rândul particularilor și al profesioniștilor, în special pe piețele energiei electrice din Republica Federală Germania și din Regatul Suediei.
2 Oferta propusă de Tempus clienților săi urmărește să genereze reduceri de costuri în lanțul ofertei de energie electrică prin combinarea tehnologiei de gestionare a cererii cu serviciile propuse de un furnizor de energie electrică. Tempus vinde energie electrică și își ajută clienții să își decaleze consumul de energie electrică care nu este supus unor constrângeri de timp spre perioade în care prețurile cu ridicata sunt scăzute, fie pentru că cererea este mică, fie pentru că energia electrică produsă din surse de energie regenerabile este în cantitate mare și, așadar, mai puțin costisitoare.
B. Cu privire la procedura administrativă și la decizia atacată
3 Prin acțiunea formulată, Tempus solicită anularea Deciziei C(2018) 601 final a Comisiei Europene din 7 februarie 2018 de a nu ridica obiecții împotriva schemei de ajutoare referitoare la mecanismul de capacitate din Polonia (denumită în continuare „schema de ajutoare”), care prevede plata anuală către furnizorii de capacități a patru miliarde de złotys polonezi (PLN), eșalonată pe o perioadă de zece ani, pentru motivul că schema menționată este compatibilă cu piața internă, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE [ajutor de stat SA.46100 (2017/N)] (denumită în continuare „decizia atacată”).
[omissis]
D. Cu privire la schema de ajutoare
10 Schema de ajutoare instituie un mecanism sau o piață de capacități care este destinată să elimine disparitatea preconizată dintre cerere și capacitate și, prin urmare, să garanteze în mod durabil securitatea aprovizionării pe piața energiei electrice din Polonia, având în vedere estimarea autorităților poloneze potrivit căreia această piață este susceptibilă să atingă un nivel critic în ceea ce privește caracterul adecvat al resurselor sau al capacității de producție în anul 2020. Mai precis, potrivit acestor autorități, ca urmare a vastului program de eliminare progresivă și de punere în rezervă a fostelor unități de producție până în anul 2020, sunt preconizate penurii de capacitate pe care forțele pieței nu le pot acoperi singure, ceea ce este descris drept „problema lipsei de venituri” (punctele 6-8 din decizia atacată). Pentru a demonstra această disfuncționalitate a pieței, autoritățile poloneze s‑au întemeiat, printre altele, pe date și previziuni pe termen mediu ale PSE în ceea ce privește caracterul adecvat al capacităților (în continuare „evaluarea PSE privind caracterul adecvat al capacităților”), anticipând în esență, pentru anii 2020, 2025 și 2030, o pierdere de sarcină superioară standardului de fiabilitate de trei ore de pierdere de sarcină pe an (denumit în continuare „standardul de fiabilitate în cauză”), care reprezintă un nivel de securitate a sistemului de 99,97 % (punctul 31 din decizia atacată). Datele aflate la baza acestei evaluări au fost transmise Rețelei Europene a Operatorilor de Sisteme de Transport al Energiei Electrice (denumită în continuare „ENTSO‑E”) în vederea întocmirii raportului său din anul 2017, intitulat „Mid‑term Adequacy Forecast (MAF) 2017” (denumit în continuare „Raportul MAF 2017”), și previziunile PSE au făcut obiectul unui audit independent efectuat de o societate de consultanță (punctele 9-13 din decizia atacată). Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 15 și 16 din decizia atacată, autoritățile poloneze s‑au angajat să îmbunătățească semnalele de preț în perioadele de penurie printr‑o serie de măsuri, inclusiv asigurarea că, începând de la 1 ianuarie 2021, operatorii de gestionare a cererii urmau să fie eligibili să participe la piețele cu ridicata de energie electrică și de echilibrare într‑un mod echivalent cu cel al celorlalți participanți de pe piață [punctul 16 litera (f) din decizia atacată].
11 Gestionarea pieței de capacități revine PSE, una dintre sarcinile sale principale fiind organizarea de licitații centralizate pentru furnizarea capacităților necesare. Aceste licitații sunt în principiu deschise producătorilor, operatorilor de gestionare a cererii și operatorilor de stocare existenți și noi, stabiliți în Polonia sau în zona de control al OTS‑urilor europeni vecini (punctul 4 din decizia atacată). Furnizorii selectați primesc o plată fixă pe durata acordului de capacitate atribuit (în continuare „plățile de capacitate”) în schimbul angajamentului de a furniza capacități, la cererea PSE, atunci când rețeaua este supusă unor tensiuni (denumit în continuare „obligația de capacitate”). În lipsa furnizării volumului de energie corespunzător obligației lor de capacitate, furnizorii selectați se expun unor penalități financiare. Plățile de capacitate sunt finanțate printr‑o redevență asupra aprovizionărilor cu energie electrică (denumită în continuare „redevență de capacitate”), colectată de la consumatorul final, pe baza consumului anual de energie electrică sau în „orele alese ale zilei”.
[omissis]
13 Mecanismul de capacitate polonez a fost instituit prin Ustawa o rynku mocy (Legea poloneză privind piața de capacități din 8 decembrie 2017, denumită în continuare „legea”) (Dz. U. din 2018, poziția 9), care a intrat în vigoare la 18 ianuarie 2018. În temeiul articolului 34 din această lege, ministrul polonez al energiei a adoptat regulamente de punere în aplicare care precizează dispozițiile care reglementează funcționarea pieței de capacități. La 30 martie 2018, președintele Urzęd Regulacji Energetyki (Oficiul de Reglementare a Energiei, Polonia) a aprobat aceste regulamente de punere în aplicare. La 24 august 2018, ministrul polonez al energiei a adoptat Decretul de punere în aplicare privind parametrii licitațiilor pentru perioada de livrare cuprinsă între anii 2021 și 2023.
14 Legea urmărește să asigure consumatorilor securitatea aprovizionării cu energie electrică pe termen mediu și lung, la cel mai bun preț și în mod nediscriminatoriu și durabil (articolul 1 alineatul 2). Piața de capacități poloneză are ca obiect crearea și negocierea de obligații de capacitate, și anume obligația unui operator de a garanta furnizarea de capacități în perioadele de livrare, precum și furnizarea lor efectivă în perioadele de urgență. Aceste capacități pot fi puse la dispoziție fie prin producerea și furnizarea energiei electrice, fie, în cazul gestionării cererii, prin reducerea cererii în perioadele de tensiune din rețea. Licitațiile prin care se acordă obligațiile de capacitate sunt precedate de o procedură de înregistrare și de certificare (articolele 11-28 din lege; punctele 20-26 din decizia atacată), cu particularități în ceea ce privește certificarea operatorilor de gestionare a cererii (punctele 27 și 28 din decizia atacată). Furnizorii de capacități participă la licitații și la piața de capacități poloneză sub formă de unități ale pieței de capacități (denumite în continuare „CMU”), care pot fi, printre altele, CMU de producție sau de gestionare a cererii și pot consta în una sau mai multe unități fizice reunite în același grup pentru a răspunde unei cereri de ofertă (articolul 16 din lege; punctul 17 din decizia atacată). Pentru a fi eligibile în calitate de CMU, unitățile fizice de producție sau de gestionare a cererii, inclusiv străine, trebuie să atingă un prag minim de capacitate (net) de 2 megawați (MW) [articolul 16 alineatul 1 punctele 1), 2), 5) și 6) din lege]. Pentru grupurile de unități fizice de producție sau de gestionare a cererii, inclusiv străine, capacitatea maximă este de 50 MW, iar fiecare dintre unitățile fizice nu poate depăși capacitatea maximă (netă) de 10 MW [articolul 16 alineatul 1 punctele 3), 4), 7) și 8) din lege].
[omissis]
III. În drept
A. Cu privire la admisibilitate
[omissis]
35 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 din același statut, concluziile cererii de intervenție pot avea ca obiect numai susținerea concluziilor uneia dintre părțile principale în litigiu. În plus, potrivit articolului 142 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenientul ia litigiul în starea în care se află în momentul intervenției sale. Astfel, deși aceste dispoziții nu se opun ca intervenientul să prezinte argumente noi sau diferite de cele ale părții principale pe care o susține, argumentele respective nu trebuie să modifice cadrul litigiului (a se vedea Hotărârea din 20 martie 2013, Andersen/Comisia, T‑92/11, nepublicată, EU:T:2013:143, punctul 31 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 2019, a&o hostel and hotel Berlin/Comisia, T‑578/17, nepublicată, EU:T:2019:437, punctul 36 și jurisprudența citată).
36 Desigur, aspectul dacă un intervenient poate invoca inadmisibilitatea acțiunii atunci când partea principală nu a făcut acest lucru și dacă o asemenea excepție depășește sau nu cadrul litigiului stabilit de concluziile părții principale nu a fost soluționată încă de Curte (Hotărârea din 10 noiembrie 2016, DTS Distribuidora de Televisión Digital/Comisia, C‑449/14 P, EU:C:2016:848, punctul 121, și Hotărârea din 4 iunie 2020, Ungaria/Comisia, C‑456/18 P, EU:C:2020:421, punctele 22-24). Cu toate acestea, dat fiind că inadmisibilitatea face parte dintre cauzele de inadmisibilitate de ordine publică, Tribunalul este, în orice caz, obligat să o examineze din oficiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2016, Magic Mountain Kletterhallen și alții/Comisia, T‑162/13, nepublicată, EU:T:2016:341, punctul 38 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 20 iunie 2019, a&o hostel and hotel Berlin/Comisia, T‑578/17, nepublicată, EU:T:2019:437, punctul 36 și jurisprudența citată).
37 În ceea ce privește calitatea procesuală activă, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, trebuie să se constate că, contrar celor susținute de Republica Polonă, de PGE și de Enspirion, Tempus constituie o „parte în cauză” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE sau o „persoană interesată” în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589. Astfel, acțiunea sa, inclusiv toate motivele și criticile invocate în susținerea sa pentru a demonstra că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli sau dificultăți serioase care să o oblige să deschidă procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, este admisibilă în măsura în care urmărește să protejeze drepturile procedurale de care ar fi beneficiat Tempus în temeiul acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctele 59 și 63-65 și jurisprudența citată, Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 81, și Hotărârea din 20 iunie 2019, a&o hostel and hotel Berlin/Comisia, T‑578/17, nepublicată, EU:T:2019:437, punctele 45, 46 și 49).
38 Astfel, articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589 definește noțiunea de „persoană interesată”, sinonimă cu cea de „parte în cauză” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE, ca însemnând, printre altele, „orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale”. Utilizarea expresiei „în special” indică faptul că această dispoziție nu conține decât o enumerare neexhaustivă a persoanelor susceptibile să fie calificate drept persoane interesate, astfel încât noțiunea respectivă se referă la un ansamblu nedeterminat de destinatari (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 1984, Intermills/Comisia, 323/82, EU:C:1984:345, punctul 16, Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctul 63, și Hotărârea din 13 iunie 2019, Copebi, C‑505/18, EU:C:2019:500, punctul 34).
39 Având în vedere această definiție, instanța Uniunii a interpretat noțiunea de persoană interesată în mod larg. Astfel, reiese din jurisprudență că articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589 nu exclude posibilitatea ca o întreprindere care nu este o concurentă directă a beneficiarului ajutorului să fie calificată drept persoană interesată, în măsura în care susține că interesele sale ar putea fi afectate de acordarea ajutorului, și că, în acest scop, este suficient ca aceasta să demonstreze, corespunzător cerințelor legale, că ajutorul riscă să aibă un efect concret asupra situației sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctele 63-65 și jurisprudența citată). De asemenea, un sindicat de lucrători este susceptibil să fie calificat drept „parte în cauză” în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE atunci când demonstrează că interesele sale sau ale afiliaților săi vor fi eventual afectate de acordarea unui ajutor, cu condiția ca acest sindicat să demonstreze corespunzător cerințelor legale că ajutorul riscă să aibă un efect concret asupra situației sale sau a afiliaților pe care îi reprezintă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2009, 3F/Comisia, C‑319/07 P, EU:C:2009:435, punctul 33).
40 În consecință, argumentul PGE și al Republicii Polone, potrivit căruia Tempus nu demonstrează că are calitatea de persoană interesată, pentru motivul că nu constituie un „concurent direct” prezent pe piața de capacități poloneză sau nu ar fi dovedit că are proiecte suficient de concrete de a intra pe piața menționată, nu poate fi admis. Tempus a demonstrat corespunzător cerințelor legale că interesele sale sunt susceptibile să fie afectate de schema de ajutoare și că acordarea atât a acordurilor, cât și a plăților de capacitate riscă să aibă un efect concret asupra situației sale. Ea a explicat astfel, în mod plauzibil, că este cel puțin un concurent potențial pe piața de capacități poloneză, întrucât are intenția fermă de a intra pe această piață într‑un viitor apropiat, iar schema de ajutoare creează obstacole care fac ca această intrare să fie mai dificilă [a se vedea, în ceea ce privește noțiunea de „concurență potențială”, Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 36-58]. În plus, statutul de persoană interesată al Tempus este confirmat de calitatea sa de operator activ pe piețele adiacente germană și suedeză ale energiei electrice, care îi permite, prin intermediul interconectorilor sau chiar, în cazul pieței suedeze, prin intermediul unui mecanism de cuplare a piețelor (a se vedea punctul 9 de mai sus), să participe la piața de capacități poloneză. Această apreciere nu este infirmată de faptul că Tempus nu a intervenit nici în procedurile naționale de consultare, nici în procedurile de prenotificare și de examinare preliminară în fața Comisiei, întrucât, în cadrul acestora din urmă, ea nu dispune oricum, astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia, de drepturi procedurale proprii care i‑ar fi permis să prezinte observații.
41 În orice caz, simplul fapt că actul constitutiv al Tempus Energy Germany datează din 26 iulie 2018, respectiv mai mult de cinci luni după adoptarea deciziei atacate, astfel încât aceasta nu ar fi putut în mod necesar să participe la o procedură oficială de investigare în urma unei decizii de deschidere a procedurii adoptate la aceeași dată, nu afectează admisibilitatea acțiunii sale. Dat fiind că T Energy Sweden, împreună cu care a formulat prezenta acțiune, dispune de calitatea de persoană interesată și de calitatea procesuală activă în sensul jurisprudenței amintite la punctul 39 de mai sus, nu este necesar să se examineze separat calitatea procesuală activă a Tempus Energy Germany (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2016, Magic Mountain Kletterhallen și alții/Comisia, T‑162/13, nepublicată, EU:T:2016:341, punctele 40 și 41 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 20 septembrie 2019, Le Port de Bruxelles și Région de Bruxelles‑Capitale/Comisia, T‑674/17, nepublicată, EU:T:2019:651, punctul 36).
42 În consecință, acțiunea trebuie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Cu privire la obiectul litigiului și la controlul legalității pe fond
43 În susținerea acțiunii formulate, Tempus invocă două motive de anulare.
44 Primul motiv este întemeiat pe o neîndeplinire de către Comisie a obligației sale de a deschide procedura oficială de investigare și, prin urmare, pe o încălcare a drepturilor procedurale de care beneficiază Tempus, în calitate de persoană interesată, în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589. Acest motiv cuprinde două părți principale, dintre care în special cea de a doua conține mai multe aspecte, subaspecte și critici prin care se urmărește să se demonstreze existența unor dificultăți serioase, în sensul jurisprudenței, sau a unor îndoieli, în sensul articolului 4 alineatele (3) și (4) din Regulamentul 2015/1589, pe care Comisia ar fi trebuit să le aibă în cadrul examinării sale preliminare.
45 Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligației sale de motivare prevăzute la articolul 296 al doilea paragraf TFUE.
46 În ceea ce privește primul motiv și întinderea controlului de legalitate pe care Tribunalul este chemat să îl exercite în această privință, trebuie amintit că articolul 108 alineatul (3) TFUE și articolul 4 din Regulamentul 2015/1589 instituie o fază de examinare preliminară a măsurilor de ajutor notificate. La încheierea acestei faze, Comisia constată că măsura respectivă fie nu constituie un ajutor, fie intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. În această ultimă ipoteză, este posibil să nu existe îndoieli privind compatibilitatea măsurii menționate cu piața internă sau, dimpotrivă, să existe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctul 43).
47 În cazul în care, la încheierea fazei de examinare preliminară, Comisia adoptă o decizie prin care constată că o măsură de stat nu constituie un ajutor incompatibil cu piața internă, ea refuză în mod implicit să deschidă procedura oficială de investigare. Acest principiu se aplică atât în cazul în care decizia este adoptată pentru motivul că Comisia consideră că ajutorul este compatibil cu piața internă, în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, așa‑numita „decizie de a nu ridica obiecții”, cât și atunci când ea apreciază că măsura nu intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE și, deci, nu constituie un ajutor de stat, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din același regulament (a se vedea Hotărârea din 19 iunie 2019, Ja zum Nürburgring/Comisia, T‑373/15, EU:T:2019:432, punctul 111 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2021, Comisia/Polonia, C‑562/19 P, EU:C:2021:201, punctul 50 și jurisprudența citată).
48 În schimb, dintr‑o jurisprudență constantă reiese că, în cazul în care Comisia nu poate dobândi convingerea, în urma unei prime examinări desfășurate în cadrul procedurii stabilite la articolul 108 alineatul (3) TFUE, că o măsură de ajutor de stat fie nu constituie un „ajutor” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, fie, dacă este calificată drept ajutor, este compatibilă cu Tratatul FUE sau, în cazul în care această procedură nu i‑a permis să înlăture dificultățile serioase ridicate de aprecierea compatibilității măsurii avute în vedere, această instituție are obligația de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE fără a dispune de o marjă de apreciere în această privință. Respectiva obligație corespunde celei consacrate la articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589, în temeiul căruia Comisia este obligată să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE atunci când există îndoieli privind compatibilitatea măsurii în cauză cu piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 2019, a&o hostel and hotel Berlin/Comisia, T‑578/17, nepublicată, EU:T:2019:437, punctul 57 și jurisprudența citată).
49 Noțiunea de dificultăți serioase coincide cu cea de îndoieli (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2020, Kerkosand/Comisia, T‑745/17, EU:T:2020:400, punctul 106 și jurisprudența citată) și are un caracter obiectiv. Existența unor asemenea dificultăți trebuie căutată nu numai în împrejurările în care a fost adoptată decizia Comisiei în urma examinării preliminare, ci și în aprecierile pe care s‑a întemeiat aceasta. Rezultă că legalitatea unei decizii de a nu ridica obiecții, întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, depinde de aspectul dacă aprecierea informațiilor și a elementelor de care Comisia dispunea sau putea să dispună în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate ar fi trebuit în mod obiectiv să conducă la îndoieli privind compatibilitatea acestei măsuri cu piața internă, având în vedere că asemenea îndoieli trebuie să determine deschiderea unei proceduri oficiale de investigare, la care pot participa persoanele interesate prevăzute la articolul 1 litera (h) din același regulament (a se vedea Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctele 79 și 80 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 2019, a&o hostel and hotel Berlin/Comisia, T‑578/17, nepublicată, EU:T:2019:437, punctul 58 și jurisprudența citată).
50 Astfel, jurisprudența a mai precizat în această privință că legalitatea unei asemenea decizii trebuie să fie apreciată în funcție de informațiile de care Comisia putea să dispună la momentul la care a adoptat‑o, înțelegându‑se că informațiile de care „putea să dispună” sunt cele care reiese că sunt relevante pentru aprecierea care trebuie efectuată și a căror prezentare ar fi putut să o obțină, la cerere, în cursul fazei de examinare preliminară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Comisia/Frucona Košice, C‑300/16 P, EU:C:2017:706, punctele 70 și 71).
51 Sarcina probei în ceea ce privește existența unor dificultăți serioase sau a unor îndoieli revine reclamantului. Acesta poate furniza o asemenea probă pe baza unei serii de indicii concordante, printre altele, prin invocarea și dovedirea caracterului insuficient sau incomplet al examinării desfășurate de Comisie în cadrul procedurii de examinare preliminară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 82 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 20 iunie 2019, a&o hostel and hotel Berlin/Comisia, T‑578/17, nepublicată, EU:T:2019:437, punctele 59 și 60 și jurisprudența citată).
52 Acestea sunt principiile jurisprudențiale în lumina cărora trebuie analizată temeinicia primului motiv.
2. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare de către Comisie a obligației sale de a deschide procedura oficială de investigare în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) TFUE
[omissis]
a) Cu privire la prima parte a primului motiv, întemeiată pe existența unor îndoieli privind desfășurarea și durata procedurii
[omissis]
2) Aprecierea Tribunalului
63 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că argumentația pe care o dezvoltă Tempus în cadrul acestei prime părți a primului său motiv este inspirată în mare măsură de considerațiile prezentate la punctele 78-115 din Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Tempus Energy și Tempus Energy Technology/Comisia (T‑793/14, EU:T:2018:790). Este cert că, la punctele 90 și 91 din hotărârea menționată, Tribunalul a considerat că faza prenotificării nu are ca obiect aprecierea compatibilității cu piața internă a unei măsuri importante, complexe și noi, iar Comisia nu poate confunda această fază, eventual prealabilă, a pregătirii notificării cu cea a examinării sale, preliminară inițial și, după caz, oficială ulterior, în cazul în care se dovedește necesar să i se permită să obțină toate informațiile de care are nevoie pentru a evalua compatibilitatea ajutorului și să obțină, în acest sens, observațiile persoanelor interesate.
64 Or, nu reiese totuși din ceea ce precedă că, în general, Comisia trebuie să se abțină de la orice apreciere, fie și provizorie, a compatibilității unui proiect de ajutor în cadrul fazei prenotificării. Această constatare corespunde conținutului punctelor 11, 12 și 16 din Codul celor mai bune practici, prin adoptarea și prin publicarea căruia Comisia s‑a autolimitat în exercitarea puterii sale de apreciere în ceea ce privește organizarea procedurilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 100 și jurisprudența citată), potrivit cărora, în esență, faza prenotificării este destinată tocmai să permită serviciilor Comisiei și statului membru vizat, inclusiv în cazuri deosebit de noi sau de complexe, să soluționeze probleme importante legate de concurență, să efectueze o analiză economică și, după caz, să consulte experți externi pentru a demonstra „compatibilitatea proiectului planificat cu piața [internă]”. În această privință, Republica Polonă și Enel X susțin în mod întemeiat că, în faza respectivă, Comisia trebuie în mod necesar să poată aprecia aceste informații pentru a stabili dacă, în urma notificării oficiale, ele sunt suficiente pentru a‑i permite să efectueze o examinare completă a compatibilității proiectului de ajutor cu piața internă. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât altfel, contrar punctului 16 din codul menționat, la sfârșitul fazei de prenotificare, Comisia nu ar fi nici măcar în măsură să furnizeze în acest scop autorităților naționale o evaluare provizorie neoficială și neobligatorie a proiectului menționat.
65 Tempus recunoaște că nu reproșează Comisiei că a efectuat o examinare prea îndelungată a schemei de ajutoare notificate în cadrul procedurii de examinare preliminară inițiate în urma notificării sale complete de către autoritățile poloneze, care a durat doar două luni, astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul 2015/1589, dar consideră că durata pretins excesivă a fazei de prenotificare este un indiciu al existenței unor îndoieli sau a unor dificultăți serioase. Or, trebuie să se constate că, chiar dacă Comisia nu poate abuza de faza de prenotificare pentru a se elibera de constrângerile, în special temporale, ale procedurii de examinare preliminară sau chiar pentru a o eluda (a se vedea jurisprudența citată la punctul 63 de mai sus, care vizează un caz în care proiectul de decizie era deja pregătit la momentul notificării), în cazuri complexe, cu titlu excepțional, contactele de prenotificare pot dura mai multe luni (a se vedea punctul 14 din Codul celor mai bune practici).
66 Tribunalul apreciază că, în speță, nu este posibil să se considere că durata unei faze de prenotificare de aproximativ un an indică existența unui asemenea abuz sau a unei deturnări și nici că această durată constituie un indiciu al îndoielilor, chiar dacă este vorba despre un caz complex. În mod paradoxal, Tempus apreciază ea însăși că schema de ajutoare prezenta o asemenea complexitate încât necesita o examinare aprofundată în cadrul unei proceduri oficiale de investigare. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 14 din Codul celor mai bune practici, într‑un asemenea caz complex, Comisia putea în mod legitim să depășească termenul indicativ de două luni și să continue faza de prenotificare timp de „mai multe luni” pentru a garanta că statul membru transmite o notificare completă în scopul de a‑i permite să efectueze examinarea sa preliminară în deplină cunoștință de cauză. Așadar, în speță, după cum arată Comisia, la momentul prenotificării, proiectul de lege nu era încă definitiv și mai trebuia să treacă prin mai multe etape ale procesului legislativ în Polonia, printre care o consultare publică, pentru a fi adoptat în final de parlamentul polonez la 8 decembrie 2017, cu alte cuvinte la numai două zile după notificarea sa oficială. Astfel, pentru a se conforma normelor în materie de ajutoare de stat și urmând recomandările expuse la punctele 10-18 din Codul celor mai bune practici, autoritățile poloneze începuseră contactele de prenotificare cu Comisia într‑un stadiu incipient al procesului decizional intern pentru a putea ține seama de luările de poziție provizorii ale acestei instituții pe tot parcursul procesului respectiv și pentru a se asigura că proiectul notificat în final era susceptibil să întrunească criteriile de compatibilitate în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE și al Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 (JO 2014, C 200, p. 1, denumite în continuare „orientările”). Prin urmare, în lipsa altor elemente care să indice caracterul său abuziv, care nu sunt prezente în speță (a se vedea punctele 67 și 68 de mai jos), nu se poate considera că, în sine, o asemenea abordare colaborativă a autorităților poloneze și a Comisiei, inspirată de principiul cooperării loiale, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, dă naștere unor îndoieli sau unor dificultăți serioase.
67 În plus, Comisia și intervenientele susțin în mod întemeiat că, spre deosebire de procedura referitoare la piața de capacități din Regatul Unit care a făcut obiectul Hotărârii din 15 noiembrie 2018, Tempus Energy și Tempus Energy Technology/Comisia (T‑793/14, EU:T:2018:790, punctele 101-105), în speță, nu există niciun indiciu că, în cursul procedurilor atât la nivel național, cât și în fața Comisiei, în special cu ocazia consultării publice a proiectului de lege inițiate de autoritățile poloneze în urma prenotificării sale, schema de ajutoare preconizată a fost repusă în discuție de persoanele interesate și în special de operatorii de gestionare a cererii. Tempus însăși nu pretinde că a participat la această consultare și nici că a prezentat Comisiei observații sau plângeri, spre deosebire de abordarea reclamanților din această altă cauză referitoare la piața de capacități din Regatul Unit, în calitate de membri ai UK Demand Response Association (UKDRA) (Asociația de gestionare a cererii din Regatul Unit).
68 În această privință, Tempus nu poate invoca în mod întemeiat lipsa garanțiilor procedurale ale persoanelor interesate în cursul fazelor de prenotificare și de examinare preliminară, din moment ce un operator prudent și diligent, care are intenția de a intra pe o piață a energiei electrice naționale care face obiectul unei importante reforme, trebuie să efectueze, asemenea reclamanților din cauza referitoare la piața de capacități din Regatul Unit, toate demersurile necesare pentru a‑și apăra interesele comerciale în fața autorităților competente. Astfel, în cadrul examinării sale preliminare, Comisia se putea întemeia nu numai pe rezultatele anchetei sale sectoriale cu privire la piețele de capacități din 11 state membre care includea deja Polonia, ci și, în lipsa unor obiecții detaliate, pe rezultatele consultării publice care a ocazionat o multitudine de observații din partea persoanelor interesate, inclusiv a operatorilor de gestionare a cererii polonezi, precum intervenientele Enel X și Enspirion. La aceasta se adăuga experiența sa în evaluarea pieței de capacități din Regatul Unit, a cărei configurație prezintă, potrivit afirmațiilor proprii ale Tempus, anumite similitudini cu cea a pieței de capacități poloneze.
[omissis]
71 În sfârșit, contrar celor susținute de Tempus, amploarea sau volumul ajutoarelor care trebuie acordate în temeiul schemei de ajutor nu poate fi calificat, în sine, drept indiciu al unor îndoieli sau al unor dificultăți serioase. În această privință, Comisia susține în mod întemeiat că, astfel cum reiese de asemenea din cuprinsul punctelor 10-18 din Codul celor mai bune practici, chiar și proiectele de ajutor de o anumită anvergură, complexitate sau noutate trebuie, în principiu, să poată primi același tratament procedural ca alte proiecte mai puțin importante, întrucât dispozițiile Tratatului FUE, ale Regulamentului 2015/1589 și ale codului menționat nu fac distincție în această privință.
72 În consecință, prima parte a primului motiv, întemeiată pe existența unor îndoieli privind desfășurarea și durata procedurii, trebuie respinsă ca nefondată.
[omissis]
b) Cu privire la a doua parte a primului motiv, întemeiată pe existența unor îndoieli privind conținutul deciziei atacate
1) Observații introductive
i) Cu privire la pretinsele îndoieli sau dificultăți serioase în raport cu dispozițiile orientărilor
75 În cadrul celei de a doua părți a primului motiv, Tempus susține în esență că, astfel cum s‑a demonstrat printr‑o comparație între motivele deciziei atacate și informațiile disponibile pe piața de capacități poloneză, Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli sau dificultăți serioase în ceea ce privește compatibilitatea schemei de ajutoare cu piața internă în raport cu articolul 107 alineatul (3) TFUE coroborat cu dispozițiile relevante, în special cu secțiunea 3.9 din orientări. Or, ea nici nu ar fi examinat, nici nu ar fi solicitat în mod diligent și imparțial toate informațiile relevante, astfel încât aceste îndoieli să fie înlăturate. În special, aprecierea Comisiei ar fi insuficientă și incompletă în ceea ce privește, în primul rând, obiectivul de interes comun și necesitatea unei intervenții a statului (primul aspect), în al doilea rând, caracterul adecvat al schemei de ajutoare (al doilea aspect), în al treilea rând, efectul stimulativ (al treilea aspect), în al patrulea rând, proporționalitatea ajutoarelor (al patrulea aspect) și, în al cincilea rând, prevenirea efectelor negative nedorite asupra concurenței și a schimburilor comerciale dintre statele membre (al cincilea aspect).
ii) Cu privire la natura juridică a orientărilor și la întinderea controlului legalității de către instanța Uniunii în această privință
76 În ceea ce privește natura juridică a orientărilor și întinderea controlului legalității pe care instanța Uniunii este chemată să îl exercite în lumina dispozițiilor lor, trebuie amintit că, atunci când a adoptat asemenea norme de conduită și a anunțat, prin publicarea lor, că le va aplica din acel moment în situațiile vizate de acestea, Comisia s‑a autolimitat în exercitarea puterii de apreciere menționate și nu se poate abate, în principiu, de la aceste norme fără a risca să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (a se vedea Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 100 și jurisprudența citată).
77 Acestea sunt principiile jurisprudențiale în raport cu care trebuie să se examineze diferitele aspecte ale celei de a doua părți a primului motiv.
2) Cu privire la primul aspect, întemeiat pe pretinsul caracter incomplet al aprecierii privind obiectivul de interes comun și necesitatea unei intervenții a statului
i) Cu privire la primul subaspect privind obiectivul de interes comun
78 Tempus susține că mai multe elemente ar fi trebuit să suscite îndoieli ale Comisiei în lumina punctului (220) din orientări. Aceasta precizează că nu contestă obiectivul de interes comun urmărit de mecanismul de capacitate polonez, și anume acela de a garanta o aprovizionare cu energie electrică suficientă consumatorilor finali din Polonia. Cu toate acestea, orientările ar avea ca obiectiv general „de a asigura un sistem energetic competitiv, durabil și sigur în cadrul unei piețe energetice a Uniunii care funcționează bine” [punctul (30)] și ar recunoaște că „[a]jutoarele pentru caracterul adecvat al capacității de producție pot contraveni obiectivului de eliminare progresivă a subvențiilor dăunătoare mediului, inclusiv pentru combustibilii fosili” [punctul (220)]. Din aceasta ar rezulta cerința ca statele membre să nu considere caracterul adecvat al capacității de producție drept un obiectiv de interes comun izolat, ci să considere că se înscrie într‑un obiectiv mai general „pentru a sprijini trecerea la o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, competitivă și cu emisii scăzute de dioxid de carbon” [punctul (30)]. Această interpretare s‑ar impune și în raport cu articolul 194 alineatul (1) TFUE, care prezintă funcționarea pieței energiei, eficiența energetică, dezvoltarea de noi surse de energie și energii regenerabile și promovarea interconectării ca obiective urmărite de Uniune, împreună cu siguranța aprovizionării.
– Cu privire la prima critică
[omissis]
88 Tempus își întemeiază contestația pe premisa principală potrivit căreia obiectivul de interes comun al caracterului adecvat al capacității de producție, astfel cum este enunțat la punctul (220) din orientări, nu constituie un obiectiv izolat, ci se înscrie într‑un obiectiv mai general, și anume cel al sprijinului pentru „trecerea la o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, competitivă și cu emisii scăzute de dioxid de carbon”, prevăzut la punctul (30) din orientări, care corespunde obiectivelor Uniunii prevăzute la articolul 194 alineatul (1) TFUE, printre care se numără funcționarea pieței energiei, eficiența energetică, dezvoltarea de noi surse de energie și energii regenerabile și promovarea interconectării, care ar trebui să acompanieze obiectivul siguranței aprovizionării cu energie.
89 În această privință, Tempus susține, desigur, în mod întemeiat că obiectivele de interes comun pe care ajutoarele pentru mediu se presupune că le urmăresc rezultă din coroborarea punctelor (30) și (220) din orientări.
90 Astfel, în cadrul „[d]ispoziții[lor] generale privind compatibilitatea”, sub subtitlul „Condiții generale” din titlul „Contribuția la un obiectiv de interes comun”, punctul (30) din orientări recunoaște „obiectivul general” al ajutoarelor pentru mediu, inclusiv în sectorul energetic, care constă în „a spori nivelul de protecție a mediului în comparație cu nivelul care ar fi atins în lipsa ajutoarelor”. În această privință, se face referire la „Strategia Europa 2020”, care „stabilește în special obiective și ținte pentru o creștere durabilă pentru a sprijini trecerea la o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, competitivă și cu emisii scăzute de dioxid de carbon”. Se precizează obiectivul principal al ajutoarelor acordate în sectorul energetic în sensul că asigură „un sistem energetic competitiv, durabil și sigur în cadrul unei piețe energetice a Uniunii care funcționează bine”. În temeiul punctului (31) din orientări, statele membre care intenționează să acorde ajutoare în domeniul mediului sau al energiei sunt obligate să „definească exact obiectivul urmărit și să explice care este contribuția preconizată a măsurii în vederea realizării acestui obiectiv”. Această obligație de a preciza obiectivele este amintită la punctul (221) din orientări în ceea ce privește ajutoarele pentru caracterul adecvat al capacității de producție.
91 Având în vedere definițiile mai generale care precedă, punctele (219) și (220) din orientări precizează conținutul obiectivului de interes comun pe care ajutoarele pentru caracterul adecvat al capacității de producție, precum cele din speță, sunt destinate să îl urmărească. La punctul (219) se recunoaște că asemenea ajutoare „pot urmări diferite obiective”, printre care găsirea unor soluții „la preocupările pe termen scurt cauzate de o capacitate de producție insuficient de flexibilă pentru a face față fluctuațiilor bruște ale unei producții eoliene și solare variabile” sau definirea unui „obiectiv pentru caracterul adecvat al capacității de producție pe care statele membre și‑ar dori să îl atingă, indiferent de considerentele pe termen scurt”. Aceasta indică, în sine, că statele membre dispun de o anumită putere de apreciere în definirea obiectivelor secundare menționate care se presupune că sunt echivalente cu un obiectiv de interes comun.
92 Această putere de apreciere a statelor membre în definirea obiectivelor secundare respective și în evaluarea comparativă a acestora este confirmată la punctul (220) din orientări, la care se recunoaște că ajutoarele pentru caracterul adecvat al capacității de producție „pot contraveni obiectivului de eliminare progresivă a subvențiilor dăunătoare mediului, inclusiv pentru combustibilii fosili”, și, așadar, pot deroga de la obiectivul de interes comun general prevăzut la punctul (30) din orientări de „a spori nivelul de protecție a mediului”. Cu toate acestea, exercitarea sa este limitată prin preconizarea, prevăzută de asemenea la punctul (220) din orientări, potrivit căreia „statele membre ar trebui să ia în considerare în principal modalități alternative de a asigura caracterul adecvat al capacității de producție care să nu afecteze negativ obiectivul de eliminare progresivă a subvențiilor dăunătoare mediului sau economiei, cum ar fi facilitarea gestionării cererii și creșterea capacității de interconectare”.
93 Din aceasta rezultă că statele membre sunt menite să evalueze comparativ obiectivele potențial contradictorii ale securității aprovizionării cu energie și ale protecției mediului, respectând în același timp principiul proporționalității în sens strict, în scopul de a reduce impactul asupra mediului al ajutoarelor la strictul necesar și acceptabil. În plus, această cerință de evaluare comparativă a obiectivelor respective este perfect compatibilă cu, pe de o parte, obiectivele, de asemenea potențial divergente, enunțate la articolul 194 alineatul (1) TFUE, care urmăresc atât să asigure funcționarea pieței energiei și siguranța aprovizionării cu energie în Uniune, cât și să promoveze eficiența energetică, economiile de energie, dezvoltarea de noi surse de energie și energii regenerabile, precum și interconectarea rețelelor energetice și, pe de altă parte, cu cerințele principiului proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 alineatul (4) TUE. Astfel, această cerință este amintită, sub titlul „Caracterul adecvat al ajutorului”, la punctele (42) și (43) din orientări, potrivit cărora, printre altele, „[o] măsură menită să remedieze o problemă legată de caracterul adecvat al capacității de producție trebuie contrabalansată de obiectivul de mediu ce constă în eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare pentru mediu sau pentru economie, inclusiv a celor destinate combustibililor fosili”.
94 Rezultă că, pe planul principiilor, Tempus arată în mod întemeiat că, potrivit punctului (220) din orientări, atunci când un stat membru introduce un mecanism de capacitate, acesta trebuie să țină seama de obiectivul de interes comun de protecție a mediului, abținându‑se de la afectarea negativă a acest obiectiv prin favorizarea în mod unilateral a capacității de producție pe bază de combustibili fosili și promovându‑l, printre altele, prin „facilitarea gestionării cererii”.
95 Cu toate acestea, trebuie să se constate că, având în vedere puterea de apreciere a statului membru amintită la punctele 91 și 92 de mai sus, inclusiv în ceea ce privește alegerea sa între diferite surse de energie și structura generală a aprovizionării sale cu energie în scopul garantării securității sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia, C‑594/18 P, EU:C:2020:742, punctul 48 și jurisprudența citată), nu rezultă totuși nici pentru acest stat membru (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctul 44), nici pentru Comisie o obligație clară și precisă în ceea ce privește modalitățile în care trebuie să se evalueze potențialul gestionării cererii sau să se promoveze aceasta. De asemenea, astfel cum arată Comisia și intervenientele, această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că interzice măsuri de ajutor în favoarea centralelor de producție convenționale, inclusiv a celor pe bază de combustibili fosili, atunci când acestea se dovedesc a fi necesare pentru a garanta caracterul adecvat al capacității de producție și, așadar, securitatea aprovizionării cu energie, și nici în sensul că prescrie acordarea unei priorități absolute tehnicilor alternative precum gestionarea cererii sau capacitățile de interconectare.
96 Or, Tempus nu susține că, în speță, prin adoptarea legii, legiuitorul polonez ar fi omis să exercite această putere de apreciere sau să efectueze o evaluare comparativă a obiectivelor potențial divergente amintite la punctele 93 și 94 de mai sus, ci se limitează să afirme că aprecierea prezentată la punctele 138 și 163 din decizia atacată este întemeiată pe „un criteriu incorect”, întrucât a omis să evalueze, astfel cum se pretinde că impune punctul (220) din orientări, potențialul real al gestionării cererii pe piața poloneză „pură” a energiei electrice, cu alte cuvinte în ipoteza lipsei pieței de capacități.
97 Cu toate acestea, o asemenea cerință a examinării contrafactuale a potențialului gestionării cererii nu poate fi dedusă nici din cuprinsul acestui punct, nici dintr‑o altă dispoziție relevantă a orientărilor. Chiar dacă punctul (30) din acestea prevede că ajutoarele pentru mediu au obiectivul de „a spori nivelul de protecție a mediului în comparație cu nivelul care ar fi atins în lipsa ajutoarelor”, din aceasta nu rezultă totuși o cerință de cuantificare precisă a unei asemenea creșteri a nivelului de protecție, în special prin gestionarea cererii ca tehnică de utilizare economică și eficientă a energiei și, prin urmare, de protecție a mediului. Contrar celor susținute de Tempus, o asemenea cerință nu reiese nici din modul de redactare a celei de a doua teze a punctului (220) din orientări, care prevede că „statele membre ar trebui să ia în considerare în principal modalități alternative de a asigura caracterul adecvat al capacității de producție care să nu afecteze negativ obiectivul de eliminare progresivă a subvențiilor dăunătoare mediului sau economiei”. Această teză nu cuprinde decât o cerință adresată statelor membre de a efectua evaluarea comparativă a obiectivelor potențial divergente, amintită la punctele 93 și 94 de mai sus, în cadrul căreia se preconizează să nu se mai promoveze asemenea subvenții și să se recurgă mai degrabă la măsuri de sprijin destinate, printre altele, să faciliteze gestionarea cererii și să crească capacitățile de interconectare. Astfel, numai în cadrul examinării proporționalității ajutorului ca atare punctele (69) și (70) din orientări prevăd un scenariu contrafactual, asemenea celui invocat de Tempus.
98 Prin urmare, în speță, era suficient să se aprecieze de către Comisie aspectul dacă schema de ajutoare era susceptibilă să faciliteze gestionarea cererii pe baza informațiilor de care dispunea, în stadiul adoptării deciziei atacate, în ceea ce privește situația în fapt și în drept a operatorilor de gestionare a cererii, potențialul lor de dezvoltare și evoluția prospectivă a acestora pe piața poloneză a energiei electrice sau a capacităților. Acesta este temeiul în care Comisia putea lua în considerare în mod valabil potențialul gestionării cererii pentru a evalua perspectivele sale probabile de creștere și pentru a se asigura că ea nu era supusă unui tratament discriminatoriu în raport cu alți furnizori de capacități tradiționale (a se vedea analiza celei de a doua critici de mai jos), fără să fi trebuit să aibă îndoieli în această privință.
99 În consecință, prima critică trebuie respinsă ca nefondată.
[omissis]
ii) Cu privire la al doilea subaspect privind necesitatea unei intervenții a statului polonez
[omissis]
– Cu privire la a doua critică
[omissis]
132 Trebuie arătat că punctele (222)-(224) din orientări, intitulate „Necesitatea intervenției statului”, nu prevăd nicio cerință specifică pentru statele membre de a promova producția de energie din surse regenerabile, ci impun numai demonstrarea necesității introducerii unei scheme de ajutoare pentru caracterul adecvat al capacității de producție în raport, printre altele, cu impactul anumitor tehnologii precum cea a gestionării cererii și cu existența efectivă sau potențială a interconexiunilor [punctul (224) literele (b) și (c) din orientări]. Această pretinsă cerință nu rezultă nici din „obiectivul de interes comun”, astfel cum este descris la punctele (219) și (220) din orientări, în raport cu care Tempus încearcă din nou să repună în discuție punctele 134-143 din decizia atacată (a se vedea de asemenea prima critică). Aceste dispoziții enunță, desigur, obiectivul eliminării progresive a subvențiilor dăunătoare mediului, în special pentru combustibilii fosili, însă nu cuprind niciun obiectiv precis, în termeni de volume de capacitate, privind promovarea, în contrapartidă, a surselor regenerabile de energie, astfel cum este înscris în Directiva 2009/28. Același lucru este valabil în ceea ce privește argumentul vag și insuficient detaliat pe care Tempus îl deduce din promovarea tehnologiei de cocombustie a biomasei solide în centralele pe bază de cărbune poloneze. Aceasta nu prejudecă însă aspectul dacă elementele respective sunt susceptibile să aibă un impact asupra altor criterii din orientări, precum caracterul adecvat al ajutoarelor, în sensul punctului (225) din orientări (a se vedea punctul 235 și următoarele de mai jos).
[omissis]
3) Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe pretinsul caracter incomplet al aprecierii caracterului adecvat al schemei de ajutoare
[omissis]
ii) Cu privire la al doilea subaspect, întemeiat pe o discriminare a gestionării cererii
[omissis]
– Cu privire la prima critică
[omissis]
161 Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, aplicabilă în materie de ajutoare de stat, principiul general al egalității de tratament, în calitate de principiu general al dreptului Uniunii, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 15 aprilie 2008, Nuova Agricast, C‑390/06, EU:C:2008:224, punctul 66). Caracterul comparabil al unor situații diferite se apreciază având în vedere toate elementele care le caracterizează. Aceste elemente trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului Uniunii care instituie distincția în cauză. În plus, trebuie luate în considerare principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv (Hotărârea din 12 decembrie 2014, Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português/Comisia, T‑487/11, EU:T:2014:1077, punctul 139).
162 În plus, trebuie să se arate că, independent de faptul că decizia atacată este o decizie de a nu ridica obiecții supusă unui control al legalității prin care se urmărește aprecierea existenței unor îndoieli sau a unor dificultăți serioase (a se vedea punctele 48-51 de mai sus), respectarea de către Comisie a principiului egalității de tratament este o problemă de drept care nu implică nicio marjă de apreciere din partea sa și face, așadar, obiectul unui control deplin din partea instanței Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2007, Lindorfer/Consiliul, C‑227/04 P, EU:C:2007:490, punctul 63 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 17 septembrie 2009, Comisia/Koninklijke FrieslandCampina, C‑519/07 P, EU:C:2009:556, punctele 100-103 și jurisprudența citată). Aceasta este premisa în lumina căreia este necesar să se examineze dacă Comisia trebuia să aibă îndoieli cu privire la respectarea, printre altele, a principiului egalității de tratament pe care era obligată să îl respecte și cu ocazia aplicării articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C‑225/91, EU:C:1993:239, punctul 41), precum și a normelor din orientări care sunt destinate punerii în aplicare a acestei dispoziții.
163 Astfel, în speță, respectarea principiului egalității de tratament trebuie apreciată în raport cu obiectivele recunoscute de orientări (a se vedea secțiunea 3.9.1, intitulată „Obiectivul de interes comun”), care sunt destinate punerii în aplicare, printre altele, a articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE coroborat cu articolul 194 alineatul (1) TFUE (a se vedea punctele 88 și 93 de mai sus).
164 Printre aceste obiective figurează în special obiectivul privind caracterul adecvat al capacității de producție definit de statul membru indiferent de considerentele pe termen scurt [punctul (219) din orientări]. În această privință, statele membre pot, desigur, să fie autorizate să acorde ajutoare care pot „contraveni obiectivului de eliminare progresivă a subvențiilor dăunătoare mediului, inclusiv pentru combustibilii fosili”, dar „ar trebui să ia în considerare în principal modalități alternative de a asigura caracterul adecvat al capacității de producție care să nu afecteze negativ obiectivul [respectiv], cum ar fi facilitarea gestionării cererii și creșterea capacității de interconectare” [punctul (220) din orientări]. În plus, având în vedere aceste obiective, cuplate cu cel ca ajutoarele să reprezinte o remunerație „doar pentru serviciul de simplă disponibilitate prestat de producător […]”, iar nu pentru vânzarea de energie electrică (a se vedea secțiunea 3.9.3 intitulată „Caracterul adecvat”), o asemenea măsură de ajutor „ar trebui să fie deschisă unor stimulente adecvate și să ofere astfel de stimulente atât producătorilor existenți și viitori, cât și operatorilor care utilizează tehnologii substituibile, cum ar fi reacția din partea cererii sau soluții de stocare” [punctele (225) și (226) din orientări].
165 Trebuie să se constate că CMU de gestionare a cererii și CMU de producție, în special cele noi și cele care trebuie modernizate, se află, având în vedere obiectivele urmărite de piața de capacități poloneză, în situații de fapt și de drept distincte în ceea ce privește aplicarea criteriilor CAPEX care determină durata acordurilor de capacitate, ceea ce nu este contestat ca atare de Tempus.
[omissis]
– Cu privire la a doua critică
[omissis]
180 În măsura în care Tempus invocă punctul (43) din orientări, trebuie amintit că această dispoziție ține seama de necesitatea eventuală de a evalua comparativ „[o] măsură menită să remedieze o problemă legată de caracterul adecvat al capacității de producție […] cu obiectivul de mediu ce constă în eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare pentru mediu sau pentru economie, inclusiv a celor destinate combustibililor fosili”. Astfel, nu rezultă de aici o prioritate absolută a obiectivului de mediu ca atare care ar fi inerent bonusului ecologic, în sensul că acesta ar trebui să fie în general disponibil pentru orice operator care utilizează tehnologii cu emisii reduse de CO2, precum gestionarea cererii. De asemenea, punctul (221) din orientări se limitează să enunțe cerința ca statul membru vizat să a definească în mod clar obiectivul precis pe care îl urmăresc măsurile de ajutor pentru caracterul adecvat al producției, situație care se regăsește în speță în ceea ce privește atât obiectivul de interes comun (a se vedea punctul 89 și următoarele de mai sus), cât și bonusul ecologic (a se vedea punctul 171 de mai sus). În sfârșit, nici cerința de a acorda prioritate, prin intermediul acestor măsuri, instalațiilor de producție cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în cazul existenței unor parametri tehnici și economici echivalenți [punctul (233) litera (e) din orientări], nu trebuie interpretată ca fiind absolută, ci în sensul că este de asemenea supusă cerinței de evaluare comparativă menționate mai sus.
[omissis]
– Cu privire la a cincea critică
[omissis]
196 Din cuprinsul punctului (226) din orientări reiese printre altele că „[m]ăsura ar trebui să fie deschisă unor stimulente adecvate și să ofere astfel de stimulente atât producătorilor existenți și viitori, cât și operatorilor care utilizează tehnologii substituibile, cum ar fi reacția din partea cererii sau soluții de stocare” și că aceasta „ar trebui, așadar, să fie acordat[ă] prin intermediul unui mecanism care să permită termene de execuție potențial diferite, corespunzând timpului necesar pentru a realiza noi investiții de către producătorii noi care folosesc tehnologii diferite”. De asemenea, sub titlul „Evitarea efectelor negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale”, la punctul (232) litera (a) din orientări, se arată că această măsură „ar trebui să fie concepută astfel încât să permită participarea la măsură a oricărei capacități care poate contribui în mod eficace la soluționarea problemei privind caracterul adecvat al capacității de producție, mai ales ținând cont de […] participarea producătorilor care folosesc tehnologii diferite și a operatorilor care oferă măsuri cu o performanță tehnică echivalentă, de exemplu gestionarea cererii, interconexiunile și stocarea”.
197 Astfel cum susțin Comisia și intervenientele, aceste dispoziții sunt expresia principiului neutralității tehnologice, care impune ca un mecanism de capacitate să nu favorizeze în mod unilateral o anumită tehnologie de furnizare sau de producere a energiei, printre care cea pe bază de combustibili fosili sau de surse de energie regenerabile (a se vedea punctul 90 și următoarele de mai sus și punctul 205 de mai jos). Tocmai în acest spirit de neutralitate tehnologică, pentru a remedia o problemă privind caracterul adecvat al capacităților, dispozițiile respective impun crearea unor stimulente adecvate în favoarea recurgerii într‑o mai mare măsură la tehnologii substituibile cu calități tehnice echivalente, precum gestionarea cererii, interconexiunile și soluțiile de stocare.
[omissis]
iv) Cu privire la al patrulea subaspect, întemeiat pe participarea insuficientă a capacității străine
[omissis]
219 Accesul echitabil și nediscriminatoriu al capacităților străine, inclusiv de gestionare a cererii, la o piață națională de capacități este reglementat, în mod specific, în secțiunea 3.9.6, intitulată „Evitarea efectelor negative nejustificate asupra concurenței și [asupra] schimburilor comerciale”, și, în special, la punctul (232) litera (b) din orientări, potrivit căruia „[m]ăsura ar trebui să fie concepută astfel încât să permită participarea la măsură a oricărei capacități care poate contribui în mod eficace la soluționarea problemei privind caracterul adecvat al capacității de producție, mai ales ținând cont de […] participarea operatorilor din alte state membre în cazul în care o astfel de participare este posibilă fizic, mai ales în context regional, și anume în cazul în care capacitatea poate fi furnizată fizic statului membru care pune în aplicare măsura și se poate impune îndeplinirea obligațiilor stabilite în măsură”. Rezultă că un stat membru care introduce o piață de capacități nu trebuie să deschidă imediat această piață capacităților străine și să le trateze pe picior de egalitate cu capacitățile naționale, ci este obligat numai să facă posibil accesul lor în măsura în care este necesar în scopul de a remedia o problemă privind caracterul adecvat al capacităților și „în care o astfel de participare este posibilă fizic”, în special în măsura în care „se poate impune îndeplinirea obligațiilor stabilite în [schema de ajutoare]”. Punctul (233) litera (a) din orientări nu prevede nici cerința de tratament perfect egal al capacităților naționale și străine, ci se limitează să impună, în mod negativ, ca schema de ajutoare să nu reducă „stimulentele pentru investiții în capacitatea de interconectare”.
220 În raport cu aceste cerințe de deschidere progresivă a pieței naționale de capacități trebuie să se examineze dacă contestarea formulată de Tempus cu privire la introducerea de către statul polonez a soluțiilor tranzitorii și specifice (a se vedea articolul 6 din lege), care sunt destinate să pună în aplicare aceste cerințe, ar fi trebuit să conducă la îndoieli din partea Comisiei.
[omissis]
226 Prin intermediul celei de a doua părți a celui de al patrulea subaspect, Tempus reproșează Comisiei că a acceptat, cu titlu provizoriu, soluția tranzitorie, în condițiile în care aceasta ar fi atât inadecvată, cât și nelegală. În primul rând, în calitate de „gardieni” ai CMU care participă la licitațiile de pe piața poloneză a energiei electrice, OTS‑urile vecini s‑ar confrunta cu conflicte grave de interese, întrucât ar fi în principal stimulate să protejeze caracterul adecvat al resurselor din rețeaua lor sau de pe piața lor internă, iar nu să ajungă rapid la un acord cu PSE, care le‑ar face să piardă acest rol de gardian. În al doilea rând, un OTS nu ar prefera o CMU de gestionare a cererii, întrucât aceasta reduce constrângerile din rețea și, prin urmare, rentabilitatea unei extinderi a transferului de capacitate. În al treilea rând, Comisia ar fi acceptat o încălcare a normelor Uniunii care reglementează separarea OTS‑urilor, în măsura în care un OTS separat nu poate, chiar și pentru o perioadă tranzitorie, să îndeplinească în paralel rolul de producător și pe cel de operator de gestionare a cererii care participă activ la licitațiile mecanismului de capacitate polonez.
[omissis]
228 În ceea ce privește pretinsul rol al OTS‑urilor de „gardian” al CMU, este suficient să se arate că primul argument al Tempus, întemeiat pe pretinsul conflict de interese al OTS‑urilor, nu este nici plauzibil, nici susținut, având în vedere explicațiile detaliate contrare furnizate de Comisie și de interveniente, inclusiv în răspuns la întrebarea scrisă a Tribunalului. Astfel, pare ilogic sau chiar contradictoriu să se considere că un OTS străin, în calitatea sa de interconector supus obligațiilor prevăzute la articolul 12 din Directiva 2009/72 și de ofertant participant la licitațiile mecanismului de capacitate polonez, nu urmărește să faciliteze participarea capacităților străine la piața de capacități poloneză. Dimpotrivă, volumul de capacitate obținut de acest OTS în cadrul licitațiilor respective este destinat tocmai să fie rezervat capacităților menționate, cărora trebuie să le fie asigurat accesul nediscriminatoriu la acest volum [articolul 12 literele (d) și (f) coroborat cu articolul 2 punctul 18 din directiva menționată]. În plus, veniturile provenite dintr‑o asemenea participare sunt de natură să consolideze poziția pe piață a acestor capacități străine în interesul atât al siguranței alimentării pe piețele interconectate, cât și al gestionării sigure, fiabile și eficiente a fluxurilor de energie electrică din sistem ținând seama de schimburile cu alte sisteme interconectate, în conformitate cu obiectivul urmărit la articolul 12 litera (d) din Directiva 2009/72. De asemenea, prin sporirea schimburilor transfrontaliere care sunt susceptibile să aibă o influență pozitivă asupra caracterului adecvat al capacităților din rețelele interconectate, participarea capacităților străine prin intermediul unui OTS străin este mai degrabă benefică cuplării piețelor urmărite la punctul (232) litera (d) din orientări și liberalizării pieței interne a energiei electrice, iar nu invers. În orice caz, Tempus nu a fost în măsură să stabilească faptul că o asemenea participare ar fi de natură să împiedice sau să reducă contribuția capacităților străine la securitatea aprovizionării pe propriile rețele sau pe piețele lor interne.
229 Prin urmare, primul argument nu poate fi admis.
230 Trebuie să se constate că al doilea argument al Tempus, vag și succint, potrivit căruia un OTS nu preferă o CMU de gestionare a cererii, pentru motivul că aceasta reduce constrângerile din rețea și, prin urmare, rentabilitatea unei extinderi a transferului de capacitate, nu este convingător și nu poate fi admis. În primul rând, argumentul întemeiat pe economia de capacități din rețea, care sunt, prin urmare, disponibile pentru export în zonele transfrontaliere, contrazice primul argument al Tempus, astfel cum a fost respins la punctele 228 și 229 de mai sus, potrivit căruia OTS‑urile ar fi în principal stimulate să protejeze caracterul adecvat al resurselor din rețeaua lor sau de pe piața lor internă. În al doilea rând, o discriminare între operatorii de capacitate de producție și operatorii de gestionare a cererii în ceea ce privește accesul la volumul de capacități obținut de un OTS străin la o licitație a mecanismului de capacitate polonez este interzisă în mod explicit de articolul 12 litera (f) coroborat cu articolul 2 punctul 18 din Directiva 2009/72. În al treilea rând, Republica Polonă și PGE au susținut, în mod plauzibil, că gestionarea cererii nu afectează necesitatea de a dezvolta infrastructura rețelelor, din moment ce ea nu reduce nevoia de energie din rețea decât în perioadele de insuficiență care determină în paralel o creștere a prețurilor pieței energiei electrice, iar în celelalte perioade operatorii de gestionare a cererii își gestionează clienții în mod normal, ceea ce impune, așadar, o disponibilitate adecvată a infrastructurii rețelelor. Astfel, Tempus nu susține că gestionarea cererii contribuie la reducerea nevoilor de infrastructură a rețelelor în cazul utilizării stabile și continue a metodelor sale de către clienți, indiferent de semnalele de preț ale pieței energiei electrice. O asemenea reducere a nevoilor de infrastructură nu pare să facă obiectul modelului lor comercial actual, ceea ce ar putea explica, în parte, potențialul lor limitat pe piața de capacități poloneză (a se vedea punctul 103 și următoarele de mai sus). În sfârșit, astfel cum amintesc în mod întemeiat aceste interveniente, nu este posibil să se separe complet producătorii de energie electrică și operatorii de gestionare a cererii de activitatea OTS‑urilor, în special în cadrul schimburilor transfrontaliere (a se vedea punctul 228 de mai sus).
231 Prin urmare, al doilea argument trebuie de asemenea respins ca nefondat.
232 În ceea ce privește al treilea argument al Tempus, întemeiat pe o încălcare a normelor Uniunii care reglementează separarea OTS‑urilor și pe pretinsa interdicție de a îndeplini în paralel rolul de producător și cel de operator de gestionare a cererii care participă la o licitație a mecanismului de capacitate polonez, reiese din observațiile detaliate ale Comisiei, ale Enel X, ale PGE și ale Republicii Polone, în răspuns la întrebarea scrisă a Tribunalului, pe care Tempus nu le‑a contestat decât foarte vag și succint, că acest argument se întemeiază pe o premisă eronată.
233 Astfel, obligația de separare prevăzută la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2009/72, în temeiul căreia statele membre sunt obligate să separe, pe piețele lor energetice naționale, sistemele de transport și gestionarea activităților de producere și de furnizare, nu aduce atingere sarcinilor care revin OTS, în calitate de interconectori, în temeiul articolului 12 din aceeași directivă, care corespund celor care sunt atribuite PSE și OTS‑urilor străini în cadrul soluției tranzitorii (a se vedea punctul 228 de mai sus). În plus, Comisia și intervenientele respective au explicat în mod convingător că, în această calitate, OTS‑urile menționate se limitează să efectueze o activitate de intermediar și de facilitator care permite capacităților străine să aibă un acces nediscriminatoriu la volumul de capacitate obținut de un OTS străin la o licitație a mecanismului de capacitate polonez. Prin urmare, contrar celor pretinse de Tempus, în privința unui OTS, nu există confuzie între calitatea sa de operator de rețea și de interconector, pe de o parte, și activitățile de producere sau de furnizare de energie electrică în calitate de operator de capacitate de producție și de gestionare a cererii, pe de altă parte.
234 În consecință, trebuie respins și al treilea argument al celei de a doua părți a celui de al patrulea subaspect ca nefondat, precum și acest subaspect în totalitate.
[omissis]
4) Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe pretinsul caracter incomplet al aprecierii și pe pretinsa nerespectare a efectului stimulativ al ajutorului
i) Cu privire la primul subaspect, întemeiat pe pretinsul caracter retroactiv al schemei de ajutoare
[omissis]
245 Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, în ceea ce privește efectul stimulativ al ajutorului, trebuie luate în considerare dispozițiile secțiunii 3.2.4 [în special punctele (49)-(52)] din orientări. În conformitate cu punctul (49) din orientări, schema de ajutoare poate fi considerată compatibilă cu piața internă numai dacă are un efect stimulativ. Aceasta presupune că „un ajutor determină schimbarea comportamentului beneficiarului pentru a spori nivelul de protecție a mediului sau pentru a îmbunătăți funcționarea unei piețe a energiei sigure, durabile și cu prețuri abordabile. Această schimbare a comportamentului nu s‑ar produce în absența ajutorului respectiv”. În plus, el „nu trebuie să subvenționeze costurile unei activități pe care o întreprindere le‑ar fi suportat oricum și nu trebuie să compenseze riscul comercial normal al unei activități economice”. Conform punctului (50) din orientări, în esență, se consideră că ajutoarele nu prezintă un efect stimulativ pentru beneficiar și, prin urmare, sunt incompatibile cu piața internă atunci când activitatea legată de proiectul respectiv a demarat înainte ca acest beneficiar să adreseze autorităților naționale cererea de ajutor.
246 În ceea ce privește punctul (49) din orientări, din pasajul „pentru a spori nivelul de protecție a mediului sau pentru a îmbunătăți funcționarea unei piețe a energiei sigure, durabile și cu prețuri abordabile” reiese că efectul stimulativ al ajutorului pentru caracterul adecvat al capacităților poate fi legat de unul sau de celălalt dintre aceste obiective, în funcție de evaluarea comparativă pe care statul membru trebuie să o efectueze în lumina criteriilor și a obiectivelor generale care sunt prevăzute la punctele (30), (219) și (220) din aceste orientări (a se vedea punctul 89 și următoarele de mai sus). Acest lucru este confirmat de punctul (69) din orientări, potrivit căruia „[a]jutoarele în domeniul mediului și al energiei sunt considerate a fi proporționale în cazul în care valoarea lor pentru fiecare beneficiar în parte se limitează la minimul necesar pentru a realiza obiectivul fixat în materie de protecție a mediului sau de energie”. Astfel, atunci când, precum în speță, statul membru urmărește în principal, prin intermediul unui mecanism de capacitate, obiectivul de a garanta securitatea aprovizionării și, așadar, de „a îmbunătăți funcționarea unei piețe a energiei sigure, durabile și cu prețuri abordabile”, acest efect stimulativ este legat, cu titlu principal, de stimulentele operatorilor de a pune la dispoziție capacitățile de producție care sunt necesare în acest scop și, numai cu titlu secundar, de obiectivul de protecție a mediului. Astfel cum s‑a arătat la punctul 117 și următoarele de mai sus, în cadrul mecanismului de capacitate polonez, aceste stimulente se întemeiază pe criteriile CAPEX, care permit operatorilor să obțină acorduri de capacitate multianuale, ceea ce le conferă stabilitatea necesară a veniturilor, inclusiv pentru a‑și finanța sau a‑și amortiza investițiile în crearea sau în modernizarea capacităților de producție.
[omissis]
252 În primul rând, această argumentație ignoră faptul că ajutoarele în cauză, respectiv plățile de capacitate, nu puteau fi acordate decât în urma autorizării de către Comisie a schemei de ajutoare, intervenită la 7 februarie 2018, a intrării în vigoare a legii și a încheierii chiar a primei licitații, prevăzută pentru anul 2018, care implica atribuirea primelor acorduri de capacitate pentru primul an de livrare în anul 2021. Astfel, data acordării ajutoarelor nu poate fi anterioară celei a încheierii primei licitații, al cărei rezultat conferă ofertantului selectat, în temeiul legii, dreptul legal de a beneficia de plățile de capacitate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 21 martie 2013, Magdeburger Mühlenwerke, C‑129/12, EU:C:2013:200, punctele 40 și 41, Hotărârea din 6 iulie 2017, Nerea, C‑245/16, EU:C:2017:521, punctele 32 și 33, și Hotărârea din 28 octombrie 2020, INAIL, C‑608/19, EU:C:2020:865, punctele 30-34). În plus, chiar presupunând că Tempus urmărește să arate că efectul stimulativ trebuie să fie legat de intrarea în vigoare a schemei de ajutoare, și anume în luna decembrie a anului 2017, o asemenea argumentație ar contrazice propria constatare, potrivit căreia luarea în considerare a cheltuielilor de investiții anterioare pe o perioadă de cinci ani era admisibilă și dădea naștere unui asemenea efect stimulativ.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Tempus Energy Germany GmbH și T Energy Sweden AB să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană, de PGE Polska Grupa Energetyczna S.A., de Enel X Polska z o.o. și de Enspirion sp. z o.o.
3) Republica Polonă suportă propriile cheltuieli de judecată.
Collins | Kreuschitz | Steinfatt |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 octombrie 2021.
Semnături