Language of document :

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Raad van State (Țările de Jos) la 3 august 2009 - Vicoplus SC PUH; cealaltă parte în procedură: Minister van Sociale Zaken en Werkgelegenheid

(Cauza C-307/09)

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Raad van State

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Vicoplus SC PUH

Cealaltă parte în procedură: Minister van Sociale Zaken en Werkgelegenheid

Întrebările preliminare

Articolele 49 CE și 50 CE trebuie interpretate în sensul că se opun faptului ca o normă de drept intern precum cea care figurează în dispozițiile articolului 2 din Wet arbeid vreemdelingen coroborate cu dispozițiile articolului 1e alineatul 1 litera c din decretul său de aplicare, potrivit cărora detașarea lucrătorilor în înțelesul articolului 1 alineatul (3) litera (c) din Directiva 96/71/CE1 necesită o autorizație de încadrare în muncă?

Potrivit căror criterii trebuie să se stabilească dacă există detașare a lucrătorilor în înțelesul articolului 1 alineatul (3) litera (c) din Directiva 96/71/CE?

____________

1 - Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (JO 1997, L 18, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 04, p. 29)