Cauzele conexate T‑346/11 și T‑347/11
Bruno Gollnisch
împotriva
Parlamentului European
„Privilegii și imunități – Membru al Parlamentului European – Decizie de ridicare a imunității – Activitate fără legătură cu funcția de deputat – Procedură de ridicare a imunității – Decizie de a nu apăra privilegiile și imunitățile – Dispariția interesului de a exercita acțiunea – Nepronunțare asupra fondului”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 17 ianuarie 2013
1. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate pentru opiniile și voturile exprimate în cadrul exercitării funcțiilor parlamentare – Noțiunea de opinie exprimată în cadrul exercitării funcțiilor – Necesitatea unei legături directe și evidente între opinia exprimată și funcțiile parlamentare – Opinii exprimate în calitate de politician național – Lipsa unei legături – Inaplicabilitatea imunității
(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 8 și 9)
2. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate pentru opiniile și voturile exprimate în cadrul exercitării funcțiilor parlamentare – Domeniu de aplicare – Imposibilitatea ridicării acestei imunități – Verificarea de către Parlamentul European a condițiilor pentru recunoașterea acesteia
(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 8 și 9)
3. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de apărare a imunității – Domeniul de aplicare al deciziei Parlamentului European – Cerere prezentată în paralel cu cererea de ridicare a imunității
(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 8 și 9)
4. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de ridicare a imunității – Puterea de apreciere a Parlamentului European – Control jurisdicțional – Întindere
(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 9)
5. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Cerere de ridicare a imunității – Act săvârșit de membru pe teritoriul național – Recunoașterea imunității în temeiul normelor statului membru
(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 8 și 9)
6. Dreptul Uniunii – Principii – Protecția încrederii legitime – Comunicare a unei comisii a Parlamentului European referitoare la practica în materia privilegiilor și a imunităților membrilor – Comunicare care nu are natura unui act al Parlamentului European – Act care nu conține informații precise, necondiționate și concordante susceptibile să constituie asigurări precise pentru a întemeia o încredere legitimă – Decizie care se distanțează de respectiva comunicare – Încălcarea principiului securității juridice – Lipsă
7. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate pentru opiniile și voturile exprimate în cadrul exercitării funcțiilor parlamentare – Opinii care țin de incitarea la ură rasială – Decizie a Parlamentului European de ridicare a imunității – Obligația de motivare – Respectarea principiilor egalității de tratament și bunei administrări
(art. 296 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 11; Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 9 al treilea paragraf)
8. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Invalidarea mandatului de parlamentar – Procedură judiciară națională care poate conduce la această invalidare – Obligația statelor membre de a informa Parlamentul European –Inexistență
[Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 3 alin. (6)]
9. Privilegiile și imunitățile Uniunii Europene – Membrii Parlamentului European – Imunitate – Decizie de ridicare a imunității – Decizie adoptată fără dezbateri în ședință plenară – Prezentarea observațiilor deputatului în cauză în fața comisiei parlamentare – Încălcarea dreptului de a fi ascultat – Lipsă
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (a); Regulamentul de procedură al Parlamentului European, art. 7 alin. (3) și art. 138 alin. (2)]
10. Răspundere extracontractuală – Condiții – Caracter cumulativ – Nelegalitate – Lipsă – Legătură de cauzalitate – Lipsă – Respingerea acțiunii
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
1. Din modul de redactare a articolului 8 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene reiese că, pentru a fi acoperită de imunitate, o opinie a unui deputat în Parlamentul European trebuie să fi fost exprimată „în cadrul exercitării funcțiilor [sale]”, implicând astfel cerința unei legături între opinia exprimată și funcțiile parlamentare. Acest lucru nu este valabil pentru opiniile exprimate de un deputat european, în afara incintei parlamentare, în cadrul funcțiilor exercitate de acest deputat în calitate de membru al unui organ regional al unui stat membru și în calitate de președinte al unui grup politic din cadrul aceluiași organ.
(a se vedea punctele 40, 77 și 78)
2. Inviolabilitatea parlamentară prevăzută la articolul 9 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene poate fi ridicată de Parlamentul European, conform celui de al treilea paragraf al articolului 9 menționat, spre deosebire de imunitatea prevăzută la articolul 8 din protocol. Astfel, atunci când o cerere de ridicare a imunității îi este transmisă de o autoritate națională, revine mai întâi Parlamentului European sarcina de a verifica dacă faptele aflate la originea cererii de ridicare pot intra sub incidența acestui articol 8, caz în care ridicarea imunității este imposibilă. În cazul în care Parlamentul European ajunge la concluzia că această dispoziție nu se aplică, acestuia îi revine în continuare sarcina să verifice dacă deputatul în cauză beneficiază de imunitatea prevăzută la articolul 9 din protocol pentru faptele care îi sunt reproșate și, în caz afirmativ, să decidă dacă este sau nu este necesar să ridice această imunitate.
(a se vedea punctele 45-47)
3. Din moment ce inviolabilitatea deputatului european prevăzută la articolul 9 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene este de drept, iar acesta nu poate fi privat de aceasta decât dacă Parlamentul European a ridicat‑o, apărarea acestei imunități este avută în vedere numai în ipoteza în care, în lipsa unei cereri de ridicare a imunității unui deputat transmise de autoritățile naționale competente Parlamentului European, inviolabilitatea deputatului menționat, astfel cum rezultă din dispozițiile dreptului național al statului membru de origine al acestuia, este compromisă în special de acțiunea autorităților polițienești sau a autorităților jurisdicționale ale acestui stat membru. În astfel de împrejurări, deputatul poate solicita Parlamentului European să îi apere imunitatea, astfel cum prevede articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European. Apărarea imunității constituie astfel o modalitate a Parlamentului European de a se interpune, la cererea unui deputat al acestuia, atunci când autoritățile naționale încalcă sau se pregătesc să încalce imunitatea unuia dintre membrii săi.
În schimb, în cazul în care o cerere de ridicare a imunității este formulată de autoritățile naționale, Parlamentul European trebuie să adopte decizia de a ridica sau de a nu ridica imunitatea. Într‑un astfel de caz, nu se mai justifică apărarea imunității, întrucât fie Parlamentul European ridică imunitatea și nu mai poate fi avută în vedere apărarea acesteia, fie acesta refuză să ridice imunitatea în cauză, iar apărarea acesteia este inutilă, dat fiind că autoritățile naționale sunt informate că cererea lor de ridicare a fost respinsă de Parlamentul European și că imunitatea se opune, așadar, măsurilor pe care ar putea sau ar intenționa să le ia acestea din urmă.
(a se vedea punctele 52-56)
4. Deși privilegiile și imunitățile recunoscute Uniunii prin Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene prezintă un caracter funcțional prin aceea că urmăresc să evite crearea unui obstacol în calea funcționării și a independenței Uniunii, nu este mai puțin adevărat că acestea au fost acordate în mod expres membrilor Parlamentului European, precum și funcționarilor și altor agenți ai instituțiilor Uniunii. Faptul că privilegiile și imunitățile sunt prevăzute în interesul public al Uniunii justifică puterea acordată instituțiilor de a ridica eventual imunitatea, însă nu înseamnă că aceste privilegii și imunități sunt acordate exclusiv Uniunii, iar nu și funcționarilor acesteia, celorlalți agenți și membrilor Parlamentului European. Prin urmare, protocolul creează un drept subiectiv în beneficiul persoanelor vizate, a cărui respectare este garantată prin sistemul căilor de atac stabilit de tratat.
Desigur, Parlamentul European dispune de o foarte largă putere de apreciere în ceea ce privește orientarea pe care dorește să o dea unei decizii adoptate ca urmare a unei cereri de ridicare a imunității sau de apărare a imunității, din cauza caracterului politic pe care îl prezintă o astfel de decizie. Cu toate acestea, exercitarea acestei puteri nu este sustrasă oricărui control jurisdicțional, în cadrul căruia instanța Uniunii trebuie să verifice respectarea normelor de procedură, acuratețea situației de fapt reținute de instituție, absența unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a unui abuz de putere.
(a se vedea punctele 58-60)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 82-90)
6. O comunicare întocmită exclusiv de Secretariatul general al Parlamentului European, în care este preluat un document al Comisiei pentru afaceri juridice și pentru piața internă referitor la practica sa decizională în materia ridicării imunității parlamentare și prin care se urmărește sensibilizarea deputaților în privința acestei practici, nu constituie un act al Parlamentului European și nu îl angajează, așadar, pe acesta din urmă. Rezultă că un astfel de document nu poate conține informații precise, necondiționate și concordante, provenite de la Parlamentul European, care pot constitui asigurări precise din partea sa pentru a da naștere încrederii legitime a unui deputat european.
În plus, distanțându‑se de această comunicare, Parlamentul European nu poate încălca principiul securității juridice, din moment ce comunicarea respectivă nu este un act al acestei instituții și nu poate fi considerată o reglementare clară și precisă care să permită justițiabililor să își cunoască fără ambiguitate drepturile și obligațiile și să ia decizii în consecință.
(a se vedea punctele 107, 115 și 124)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 109-114)
8. Articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European nu prevede nicio obligație a statelor membre de a informa Parlamentul European cu privire la existența unei proceduri susceptibile că conducă la invalidarea mandatului unuia dintre membrii săi. Această dispoziție prevede numai că, în cazul în care autoritățile competente ale statelor membre inițiază o procedură care ar putea conduce la invalidarea mandatului unui deputat, președintele Parlamentului European le solicită o informare periodică privind stadiul acesteia și sesizează comisia competentă pentru verificarea prerogativelor, la propunerea căreia Parlamentul poate adopta o decizie. Astfel, dispozițiile acestui articol prevăd procedura care trebuie urmată de președintele Parlamentului European, iar nu de statele membre. În fond, în sarcina statelor membre nu poate fi stabilită nicio obligație în temeiul Regulamentului de procedură al Parlamentului European.
De altfel, obiectul dispoziției menționate din acest regulament este de a asigura o funcționare internă corespunzătoare a Parlamentului European și ea nu constituie, așadar, o normă fundamentală a procedurii de ridicare a imunității unui deputat a cărei încălcare poate conduce la anularea unei decizii a Parlamentului European.
(a se vedea punctele 132-137 și 141)
9. Conform principiului fundamental al respectării dreptului la apărare, consacrat prin articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, persoana interesată trebuie să fi avut posibilitatea, înainte de adoptarea unei decizii care o privește, să își formuleze în mod util punctul de vedere cu privire la caracterul real și pertinent al faptelor și împrejurărilor pe baza cărora a fost adoptată această decizie. Rezultă că, potrivit acestui principiu, o decizie nu poate fi adoptată pe baza unor elemente de fapt și a unor împrejurări asupra cărora persoana interesată nu ar fi fost în măsură să își formuleze în mod util punctul de vedere înainte de adoptarea acestei decizii.
Cu toate acestea, dreptul de a fi ascultat nu implică în mod necesar desfășurarea unei dezbateri publice în cadrul oricărei proceduri inițiate împotriva unei persoane și care poate să conducă la adoptarea unui act cauzator de prejudicii. Respectarea dreptului la apărare și a contradictorialității nu presupune ca adoptarea de către Parlamentul European a unei decizii privind ridicarea imunității unui deputat să fie precedată în mod necesar de o dezbatere în ședință plenară, ci ea poate fi adoptată potrivit procedurii fără dezbateri și fără amendamente, în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European. De altfel, în sensul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, deputatul vizat de o cerere de ridicare a imunității are posibilitatea să ofere explicații în fața comisiei parlamentare competente și poate prezenta toate documentele și mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente.
(a se vedea punctele 167 și 175-179)
10. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 210-212 și 222)