Cauza T‑58/09

Schemaventotto SpA

împotriva

Comisiei Europene

„Acțiune în anulare — Concentrări — Renunțare la proiectul de concentrare — Decizie de închidere a procedurii inițiate în temeiul articolului 21 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 — Act care nu este supus căilor de atac — Inadmisibilitate”

Sumarul ordonanței

1.      Concurență — Concentrări — Regulamentul nr. 139/2004 — Procedură de control — Interese publice vizate la articolul 21 alineatul (4) al treilea paragraf din regulament — Competența Comisiei de a adopta o decizie privind recunoașterea unui interes public protejat prin măsuri naționale — Limite

[Regulamentul nr. 139/2004 al Consiliului, art. 8 și art. 21 alin. (4)]

2.      Acțiune în anulare — Acte supuse căilor de atac — Noțiune — Acte care produc efecte juridice obligatorii — Decizie a Comisiei de a nu mai continua, după renunțarea la un proiect de concentrare, o procedură inițiată în temeiul articolului 21 alineatul (4) din Regulamentul nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi — Procedură care are caracterul unei proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Excludere

[art. 86 alin. (3) CE, art. 226 CE și 230 CE; Regulamentul nr. 139/2004 al Consiliului, art. 21 alin. (4)]

1.      Atunci când un stat membru comunică un interes public pe care dorește să îl protejeze, altul decât cele avute în vedere în Regulamentul nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, Comisia deschide procedura de control prevăzută la articolul 21 alineatul (4) al treilea paragraf din acest regulament. Comisia este obligată să examineze compatibilitatea acestui interes cu principiile generale și cu alte dispoziții din dreptul comunitar înainte de notificarea deciziei sale statului membru în cauză într‑un termen de 25 de zile lucrătoare de la comunicarea respectivă, evitând, în măsura în care este posibil, ca decizia sa să intervină abia după ce măsurile naționale au compromis în mod definitiv operațiunea de concentrare urmărită. Într‑o asemenea situație, Comisia este obligată, pentru a asigura caracterul efectiv al deciziei adoptate în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 139/2004, să adopte în privința statului membru în cauză o decizie care să constea fie în recunoașterea interesului în cauză, având în vedere compatibilitatea sa cu principiile generale și cu alte dispoziții de drept comunitar, fie în negarea acestui interes, având în vedere incompatibilitatea sa cu aceste principii și dispoziții.

Dat fiind că procedura prevăzută la articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul nr. 139/2004 se referă la controlul operațiunilor concrete de concentrare, competența Comisiei de a adopta o decizie depinde totuși de „încheierea acordului” de concentrare. În această privință, întrucât Comisia nu este competentă să adopte o decizie în temeiul Regulamentului nr. 139/2004 înainte de încheierea unui acord de concentrare, aceasta încetează să mai fie competentă imediat ce este reziliat acordul, chiar dacă întreprinderile în cauză ar continua să negocieze în vederea încheierii unui acord „sub o altă formă”.

Prin urmare, în cazul renunțării la un proiect de concentrare, Comisia nu mai este competentă să închidă procedura deschisă în temeiul articolului 21 alineatul (4) din Regulamentul nr. 139/2004 prin intermediul unei decizii referitoare la recunoașterea unui interes public protejat prin măsurile naționale în cauză.

(a se vedea punctele 112 și 115-117)

2.      O scrisoare prin care Comisia informează un stat membru cu privire la decizia sa de a nu mai continua o procedură inițiată în temeiul articolului 21 alineatul (4) din Regulamentul nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi nu produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele unei întreprinderi reclamante, care era parte la un proiect de concentrare la care a renunțat ulterior, modificând în mod distinct situația juridică a acesteia. Prin urmare, o astfel de decizie nu poate reprezenta un act atacabil.

Astfel, prin continuarea procedurii deschise în temeiul articolului 21 alineatul (4) din Regulamentul nr. 139/2004, după renunțarea la proiectul de concentrare de către întreprinderile vizate, Comisia nu mai urmărește să adopte o decizie referitoare la recunoașterea unui interes public protejat prin măsuri naționale, ci mai degrabă să adopte o decizie de constatare a faptului că statul membru în cauză a încălcat articolul 21 din regulamentul menționat.

Prin urmare, Comisia părăsește cadrul procedurii deschise în temeiul articolului 21 alineatul (4) din regulament, continuând‑o ca procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, astfel cum aceasta este prevăzută la articolul 226 CE sau la articolul 86 alineatul (3) CE. Or, Comisia dispune în această privință de o putere discreționară de a pune în aplicare proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE și al articolului 86 alineatul (3) CE menționate.

(a se vedea punctele 120, 124 și 125)