Cauza C‑461/13

Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland eV

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht)

„Trimitere preliminară – Mediu – Politica Uniunii Europene în domeniul apei – Directiva 2000/60/CE – Articolul 4 alineatul (1) – Obiective de mediu referitoare la apele de suprafață – Deteriorarea stării unui corp de apă de suprafață – Proiect de amenajare a unei căi navigabile – Obligația statelor membre de a nu autoriza un proiect care poate provoca o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață – Criterii determinante pentru a aprecia existența unei deteriorări a stării unui corp de apă”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 1 iulie 2015

1.        Mediu – Politica Uniunii în domeniul apei – Directiva 2000/60 – Obiective de mediu referitoare la apele de suprafață – Caracterul obligatoriu al dispozițiilor care stabilesc aceste obiective și obligația statelor membre de a le atinge

[Directiva 2000/60 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. (a) punctele (i)-(iii), art. 7, 5, 8, 11 și 13 și anexa V]

2.        Mediu – Politica Uniunii în domeniul apei – Directiva 2000/60 – Caracter de directivă‑cadru – Armonizare completă a legislațiilor naționale – Inexistență

[art. 175 alin. (1) CE (devenit art. 192 alin. (1) TFUE); Directiva 2000/60 a Parlamentului European și a Consiliului]

3.        Mediu – Politica Uniunii în domeniul apei – Directiva 2000/60 – Obiective de mediu referitoare la apele de suprafață – Noțiunea de deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață

[Directiva 2000/60 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 4 alin. (1) lit. (a) pct. (i) și art. 7]

1.        Articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctele (i)-(iii) din Directiva 2000/60 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei trebuie interpretat în sensul că statele membre au obligația, cu excepția cazului în care se acordă o derogare, să refuze autorizarea unui proiect special atunci când acesta poate cauza o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață sau atunci când afectează obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a acestor ape la data prevăzută de directiva menționată.

În primul rând, modul de redactare a articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60 susține caracterul obligatoriu al acestei dispoziții. Astfel, trimiterea efectuată la punerea în aplicare de către statele membre a măsurilor necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață conține o obligație pentru acestea de a acționa în acest sens. O autorizare a unui proiect special trebuie să fie înțeleasă ca fiind o astfel de punere în aplicare.

În al doilea rând, articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată impune două obiective distincte, deși intrinsec legate. Pe de o parte, conform articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i), statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață (obligația de a preveni deteriorarea). Pe de altă parte, în aplicarea acestui articol 4 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii), statele membre protejează, îmbunătățesc și refac toate corpurile de apă de suprafață cu scopul de a obține o stare bună cel mai târziu la sfârșitul anului 2015 (obligația de îmbunătățire). Aceste obligații vizează realizarea obiectivelor calitative urmărite de legiuitorul Uniunii, și anume conservarea sau refacerea unei stări bune, a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a apelor de suprafață.

Pe de altă parte, pentru a asigura realizarea de către statele membre a acestor obiective de mediu, Directiva 2000/60 prevede o serie de dispoziții, în special cele de la articolele 3, 5, 8, 11 și 13 din această directivă, precum și din anexa V la aceasta, care stabilesc un proces complex care conține mai multe etape reglementate în detaliu pentru a permite statelor membre să pună în aplicare măsurile necesare în funcție de specificitățile și de caracteristicile corpurilor de apă identificate pe teritoriile lor. Aceste elemente confirmă interpretarea potrivit căreia articolul 4 alineatul (1) litera (a) din această directivă nu se limitează să prevadă, potrivit unei formulări programatice, simple obiective de planificare a gestionării, ci produce efecte obligatorii, după ce starea ecologică a corpului de apă în cauză a fost stabilită, în fiecare etapă a procedurii prevăzute de această directivă.

În al treilea rând, situația este aceeași în ceea ce privește regimul derogărilor prevăzut la articolul 4 alineatul (7) din directiva menționată. În special, structura categoriilor de derogări prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din această directivă permite să se considere că articolul 4 menționat nu conține doar obligații de principiu, ci vizează și proiecte speciale.

Această obligație de a preveni deteriorarea stării corpurilor de apă a primit din partea legiuitorului Uniunii un statut autonom și nu se limitează la un instrument pus în serviciul obligației de îmbunătățire a stării corpurilor de apă. Ea trebuie respectată în fiecare stadiu al punerii în aplicare a Directivei 2000/60 și este aplicabilă oricărui tip și oricărei stări a unui corp de apă de suprafață pentru care a fost adoptat sau ar fi trebuit să fie adoptat un plan de gestionare.

(a se vedea punctele 31, 32, 39, 41-44, 47 și 49-51 și dispozitiv 1)

2.        Directiva 2000/60 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei este o directivă‑cadru adoptată în temeiul articolului 175 alineatul (1) CE [devenit articolul 192 alineatul (1) TFUE]. Aceasta stabilește principii comune și un cadru global de acțiune pentru protecția apelor și asigură coordonarea, integrarea, precum și, pe termen mai lung, dezvoltarea principiilor generale și a structurilor care permit protecția și o utilizare viabilă din punct de vedere ecologic a apei în Uniunea Europeană. Este necesar ca principiile comune și cadrul global de acțiune stabilite de directivă să fie dezvoltate ulterior de statele membre prin intermediul adoptării unor măsuri specifice în termenele prevăzute de directivă. Aceasta din urmă nu vizează totuși o armonizare completă a normelor statelor membre în domeniul apei.

(a se vedea punctul 34)

3.        Noțiunea „deteriorare a stării” unui corp de apă de suprafață, care figurează la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, trebuie interpretată în sensul că există o deteriorare de îndată ce starea a cel puțin unu dintre elementele de calitate, în sensul anexei V la directiva menționată, se degradează cu o clasă, chiar dacă această degradare nu se traduce printr‑o degradare de clasificare, în ansamblul său, a corpului de apă de suprafață. Cu toate acestea, în cazul în care elementul de calitate în cauză, în sensul anexei menționate, figurează deja în clasa cea mai joasă, orice degradare a acestui element constituie o „deteriorare a stării” unui corp de apă de suprafață, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) menționat.

Pe lângă modul de redactare a acestei dispoziții și interpretarea literală care decurge din acesta, această interpretare este coroborată de regulile de evaluare a stării apelor de suprafață care se întemeiază pe analiza stării ecologice, care presupune cinci clase. Aceste clase nu sunt decât un instrument care limitează marja de apreciere a statelor membre cu ocazia stabilirii elementelor de calitate care reflectă starea reală a unui anumit corp de apă. În special, aplicarea regulii „one out all out”, potrivit căreia un corp de apă este clasificat într‑o clasă imediat inferioară din momentul în care indicele unuia dintre elementele de calitate coboară sub nivelul corespunzător clasei actuale, pe de o parte, ar descuraja statele membre să prevină deteriorările stării unui corp de apă de suprafață în interiorul unei clase de stare și, pe de altă parte, ar determina de asemenea excluderea apelor din clasa cea mai joasă din domeniul de aplicare al obligației de a preveni deteriorarea stării acestora.

În ceea ce privește criteriile care permit să se constate o deteriorare a stării unui corp de apă, reiese din economia articolului 4 din Directiva 2000/60, în special de la alineatele (6) și (7) ale acestuia, că deteriorările stării unui corp de apă, chiar tranzitorii, sunt autorizate doar în condiții stricte. În consecință, pragul dincolo de care se constată o încălcare a obligației de a preveni deteriorarea stării unui corp de apă trebuie să fie jos.

O interpretare contrară potrivit căreia doar atingerile grave constituie o deteriorare a stării unui corp de apă, interpretare care se întemeiază, în esență, pe o evaluare comparativă a efectelor negative asupra apelor, pe de o parte, și a intereselor economice legate de apă, pe de altă parte, nu poate fi dedusă din modul de redactare a articolului 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Directiva 2000/60. În plus, o astfel de interpretare nu respectă diferența stabilită prin această directivă între obligația de a preveni deteriorarea stării unui corp de apă și motivele de derogare prevăzute la articolul 4 alineatul (7) din directiva menționată, întrucât doar acestea din urmă conțin elemente de evaluare comparativă a intereselor.

(a se vedea punctele 55-57, 59, 61-63, 67, 68 și 70 și dispozitiv 2)