CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL ATHANASIOS RANTOS
prezentate la 2 septembrie 2021(1)
Cauza C‑388/20
Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände – Verbraucherzentrale Bundesverband eV
împotriva
Dr. August Oetker Nahrungsmittel KG
[cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania)]
„Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 – Informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare – Articolul 9 alineatul (1) litera (l) – Declarație nutrițională – Articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf – Calcularea valorii energetice și a cantităților de nutrienți – Articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf – Exprimarea per porție sau per unitate de consum”
I. Introducere
1. Prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare(2). Mai precis, instanța de trimitere urmărește să afle dacă și în ce condiții este admisibil să se furnizeze, pe partea frontală a ambalajului unui produs alimentar, informații nutriționale facultative care nu se referă la produsul alimentar astfel cum este vândut, ci la porții din acesta după preparare cu ajutorul unor ingrediente suplimentare.
2. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Bundesverband der Verbraucherzentralen und Verbraucherverbände – Verbraucherzentrale Bundesverband eV (Uniunea Federală a Organizațiilor și a Asociațiilor de Consumatori, Germania, denumită în continuare „BVV”), pe de o parte, și un producător de produse alimentare, Dr. August Oetker Nahrungsmittel KG (denumit în continuare „Dr. Oetker”), pe de altă parte, în legătură cu conformitatea etichetării nutriționale care figurează pe partea frontală a unui ambalaj de müsli (denumit în continuare „produsul în cauză”) cu cerințele referitoare la informațiile nutriționale furnizate în mod voluntar și în special cu articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf și cu articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011.
3. Deși Curtea a avut deja ocazia să interpreteze Regulamentul nr. 1169/2011, precum și, printre altele, Directivele 2000/13/CE(3) și 90/496/CEE(4), pe care regulamentul menționat le‑a abrogat, aceasta este prima dată când va examina interpretarea dispozițiilor referitoare la etichetarea nutrițională facultativă a produselor alimentare(5).
4. Prin prezentele concluzii, vom susține că etichetarea nutrițională facultativă a unui produs alimentar preambalat precum cea a produsului în cauză, care este consumat în diferite moduri de preparare, nu este conformă cu cerințele prevăzute de Regulamentul nr. 1169/2011 dacă informațiile referitoare la valoarea energetică și la cantitățile de nutrienți sunt furnizate doar pentru o singură formă de preparare, în loc să se refere, pentru 100 g, și la forma în care este vândut produsul alimentar.
II. Cadrul juridic
5. Considerentele (10), (17), (35), (37) și (41) ale Regulamentului nr. 1169/2011 enunță:
„(10) Publicul larg manifestă interes pentru relația dintre alimentație și sănătate, precum și pentru alegerea unei alimentații adecvate, adaptate necesității fiecăruia. Cartea Albă a Comisiei din 30 mai 2007 referitoare la o Strategie pentru Europa privind problemele de sănătate legate de alimentație, excesul de greutate și obezitate […] a semnalat faptul că etichetarea nutrițională reprezintă o metodă importantă de informare a consumatorilor cu privire la compoziția produselor alimentare, care îi ajută să facă o alegere în deplină cunoștință de cauză. Comunicarea Comisiei din 13 martie 2007 intitulată «Strategia UE pentru politica de protecție a consumatorilor 2007-2013 – Mai multă putere consumatorilor, bunăstare crescută și protecție eficientă a acestora» a subliniat că această posibilitate de alegere în cunoștință de cauză este esențială atât pentru asigurarea unei veritabile concurențe, cât și pentru bunăstarea consumatorilor. Cunoașterea principiilor de bază ale nutriției, precum și prezentarea unor informații nutriționale corespunzătoare pe produsele alimentare ar ajuta în mod substanțial consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri în cunoștință de cauză. […]
[…]
(17) Solicitarea de informații obligatorii referitoare la produsele alimentare ar trebui să permită consumatorilor, înainte de orice, să identifice și să utilizeze corespunzător produsul alimentar și să facă o alegere adecvată nevoilor de alimentație individuale. În acest scop, operatorii din sectorul alimentar ar trebui să faciliteze persoanelor cu deficiențe de vedere accesibilitatea la informațiile oferite de ei.
[…]
(35) Pentru a facilita compararea produselor cu ambalaje de dimensiuni diferite, se impune reținerea cerinței ca declarația nutrițională obligatorie să facă referire la cantitatea de 100 g sau 100 ml și, dacă este cazul, să se permită introducerea de declarații suplimentare pentru alte porții. Prin urmare, în cazul în care produsul alimentar respectiv este preambalat și se pot identifica porții separate sau unități de consum, ar trebui să se permită introducerea unei declarații nutriționale per porție sau per unitate de consum, pe lângă informațiile per cantitate de 100 g sau 100 ml. În plus, pentru a furniza indicații comparabile legate de porții sau unități de consum, Comisia ar trebui împuternicită să adopte norme privind prezentarea declarației nutriționale per porție sau per unitate de consum pentru categorii specifice de produse alimentare.
[…]
(37) Deoarece unul dintre obiectivele urmărite de prezentul regulament constă în punerea la dispoziția consumatorului final a unei baze pentru ca acesta să facă alegeri în cunoștință de cauză, este important să se asigure, în acest scop, înțelegerea cu ușurință a informațiilor furnizate pe etichetă de către consumatorul final. […]
[…]
(41) Pentru a atrage consumatorul de rând și pentru a servi scopului informativ pentru care a fost introdusă și dat fiind nivelul actual de cunoștințe privind alimentația, informațiile nutriționale prezentate ar trebui să fie simple și ușor de înțeles. Plasarea informațiilor nutriționale parțial în câmpul vizual principal, cunoscut sub denumirea de «partea frontală a ambalajului» și parțial pe altă parte a ambalajului, cum ar fi pe «partea posterioară a ambalajului» ar putea crea confuzii pentru consumatori. Prin urmare, declarația nutrițională ar trebui să figureze în același câmp vizual. În plus, cu titlu voluntar, cele mai importante elemente ale informațiilor nutriționale pot fi repetate în câmpul vizual principal, pentru a ajuta consumatorii să observe cu ușurință informațiile nutriționale esențiale în momentul achiziționării produselor alimentare. Alegerea liberă privind informațiile care pot fi repetate ar putea crea confuzii pentru consumatori. Prin urmare, este necesar să se clarifice care sunt informațiile care pot fi repetate.”
6. Articolul 9 din acest regulament, intitulat „Lista mențiunilor obligatorii”, cuprinde un alineat (1), care are următorul cuprins:
„În conformitate cu articolele 10-35 și sub rezerva excepțiilor prevăzute în prezentul capitol, este obligatorie menționarea următoarelor informații:
[…]
(l) o declarație nutrițională.”
7. Articolul 30 din regulamentul menționat, intitulat „Conținut”, prevede:
„(1) Declarația nutrițională obligatorie cuprinde următoarele informații:
(a) valoarea energetică și
(b) cantitatea de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, proteine și sare.
[…]
(3) În cazul în care etichetarea produselor alimentare preambalate prevede declarația nutrițională obligatorie menționată la alineatul (1), următoarele informații referitoare la produsele alimentare pot fi repetate pe etichetă:
(a) valoarea energetică sau
(b) valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare.
(4) Prin derogare de la articolul 36 alineatul (1), în cazul în care etichetarea produselor menționate la articolul 16 alineatul (4) prevede o declarație nutrițională, conținutul declarației poate fi limitat numai la valoarea energetică.
(5) Fără a aduce atingere articolului 44 și prin derogare de la articolul 36 alineatul (1), în cazul în care etichetarea produselor menționate la articolul 44 alineatul (1) prevede o declarație nutrițională, conținutul declarației poate fi limitat numai la:
(a) valoarea energetică sau
(b) valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare.
[…]”
8. Articolul 31 din același regulament, intitulat „Calcularea”, prevede la alineatul (3):
„Valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 30 alineatele (1)-(5) se referă la produsele alimentare astfel cum sunt vândute.
După caz, se pot furniza informații cu privire la produsul alimentar după preparare, cu condiția să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum.”
9. Articolul 32 din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Exprimarea per 100 g sau per 100 ml”, prevede la alineatul (2):
„Valoarea energetică și cantitatea de nutrienți menționate la articolul 30 alineatele (1)-(5) se exprimă per 100 g sau per 100 ml.”
10. Articolul 33 din acest regulament, intitulat „Exprimarea per porție sau per unitate de consum”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) În următoarele cazuri, valoarea energetică și cantitățile de nutrienți menționate la articolul 30 alineatele (1)-(5) pot fi exprimate per porție și/sau per unitate de consum ușor identificabilă (identificabile) de către consumator, cu condiția marcării pe etichetă a cantității corespunzătoare porției sau a unității de consum utilizate și cu condiția să fie precizat numărul de porții sau de unități conținute în ambalaj:
(a) în plus față de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 32 alineatul (2);
(b) în plus față de forma de exprimare per 100 g sau per 100 ml menționată la articolul 32 alineatul (3) privind cantitățile de vitamine și minerale;
(c) în plus sau în loc de forma de exprimare la 100 g sau la 100 ml menționată la articolul 32 alineatul (4).
(2) Prin derogare de la articolul 32 alineatul (2), în cazurile menționate la articolul 30 alineatul (3) litera (b), cantitatea de nutrienți și/sau procentul din consumul de referință stabilit(e) în partea B din anexa XIII pot fi exprimate numai per porție sau numai per unitate de consum.
Atunci când cantitatea de nutrienți este exprimată numai per porție sau numai per unitate de consum, în conformitate cu primul paragraf, valoarea energetică se exprimă per 100 g sau per 100 ml și în funcție de porție sau unitatea de consum.”
III. Litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții
11. Dr. Oetker este o întreprindere alimentară germană care produce și comercializează müsli sub denumirea „Dr. Oetker Vitalis Knuspermüsli Schoko+Keks” (müsli crocant cu ciocolată și biscuiți). Ambalajul acestui produs este constituit dintr‑o cutie din carton având forma unui paralelipiped.
12. Acest ambalaj cuprinde următoarele declarații nutriționale:
– Pe partea laterală a ambalajului (partea îngustă a cutiei din carton), sub titlul „Informații nutriționale”, sunt marcate indicațiile cu privire la valoarea energetică și la cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de glucide, de zaharuri, de proteine și de sare, care se referă, pe de o parte, la 100 g de produs astfel cum este vândut (în continuare „porția de produs astfel cum este vândut”) și, pe de altă parte, la o porție de 40 g de müsli preparat cu 60 ml de lapte cu un conținut de grăsimi de 1,5 % (în continuare „porția de produs după preparare”).
– Pe fața ambalajului (câmpul vizual principal al cutiei din carton) sunt repetate indicațiile cu privire la valoarea energetică și la cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare, care se referă numai la porția de produs după preparare.
13. BVV apreciază că etichetarea nutrițională a produsului în cauză încalcă dispozițiile privind declarația nutrițională prevăzute de Regulamentul nr. 1169/2011. Dr. Oetker ar fi încălcat articolul 33 din regulamentul menționat coroborat cu articolele 30 și 32 din acesta, pentru motivul că, pe fața ambalajului produsului în cauză, valoarea energetică nu este indicată per porție de produs astfel cum este vândut (și anume 1 880 kJ), ci numai per porție de produs după preparare (și anume 872 kJ). În acest temei, BVV a pus Dr. Oetker în întârziere, solicitând în esență ca aceasta din urmă să furnizeze un angajament de abținere însoțit de o clauză penală.
14. Întrucât această punere în întârziere a rămas fără efect, BVV a introdus o acțiune la Landgericht Bielefeld (Tribunalul Regional din Bielefeld, Germania), care, admițând această acțiune prin hotărârea din 8 august 2018, a statuat, pe de o parte, că etichetarea feței ambalajului produsului în cauză nu este conformă cu articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, întrucât nu indică valoarea energetică per porție de produs astfel cum este vândut, și, pe de altă parte, că articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din acest regulament nu se aplică, întrucât, în speță, lipsesc „etape de prelucrare foarte importante”.
15. Întrucât Dr. Oetker a introdus apel, Oberlandesgericht Hamm (Tribunalul Regional Superior din Hamm, Germania), printr‑o hotărâre din 13 iunie 2019, a anulat această hotărâre și a respins acțiunea formulată de BVV.
16. Potrivit acestei instanțe, declararea valorii energetice per porție de produs în cauză după preparare era suficientă. Pe de o parte, articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 nu ar impune să se indice pe partea frontală a ambalajului unui produs alimentar, pe lângă informațiile nutriționale care figurează deja pe aceasta, valoarea energetică a produsului astfel cum este vândut. În fapt, declarația nutrițională obligatorie, reglementată la articolul 30 alineatul (1) din acest regulament, ar fi efectuată prin intermediul indicațiilor – care nu fac obiectul litigiului în speță – care figurează pe partea laterală a ambalajului produsului în cauză. Prin urmare, indicațiile care figurează pe partea frontală a ambalajului ar constitui, în ceea ce le privește, informații repetate în sensul articolului 30 alineatul (3) litera (b) din regulamentul menționat. Într‑un asemenea context, în care valoarea energetică și cantitățile de nutrienți sunt exprimate numai per porție în aceste informații repetate, valoarea energetică ar trebui, în temeiul articolului 33 alineatul (2) al doilea paragraf din același regulament, să fie exprimată per 100 g de produs alimentar după preparare. Pe de altă parte, din articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 ar rezulta că indicarea valorii energetice poate fi furnizată și pentru produsul alimentar după preparare, cu condiția – precum în speță – să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum. În plus, acest regulament nu ar cuprinde elemente în susținerea tezei reținute de Landgericht Bielefeld (Tribunalul Regional din Bielefeld) potrivit căreia termenul „preparare”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțeles ca implicând „etape de prelucrare foarte importante”, precum fierberea sau încălzirea.
17. BVV a introdus recurs în fața Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), instanța de trimitere, împotriva hotărârii pronunțate de Oberlandesgericht Hamm (Tribunalul Regional Superior din Hamm).
18. Potrivit instanței de trimitere, soluționarea acestui recurs depinde în special de aspectul dacă articolul 31 alineatul (3) și articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie interpretate în sensul că, într‑un caz precum cel în discuție în litigiul principal, se interzice să se menționeze pe fața ambalajului, în scopuri promoționale, informații nutriționale per porție de produs alimentar după preparare, fără a indica și valoarea energetică per 100 g din acest produs alimentar, astfel cum este vândut.
19. În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie să fie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică numai produselor alimentare pentru care este necesară prepararea și al căror mod de preparare este predeterminat?
2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: Expresia «per 100 g» menționată la articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 desemnează doar 100 de grame de produs astfel cum este vândut sau – cel puțin de asemenea ‐ 100 de grame de produs alimentar preparat?”
20. Părțile din litigiul principal, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Curtea a decis să se pronunțe fără organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor, în conformitate cu articolul 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.
IV. Analiză
A. Observații introductive
21. Prezentele întrebări preliminare privesc cerințele referitoare la etichetarea nutrițională a produselor alimentare prevăzute de Regulamentul nr. 1169/2011. Având în vedere caracterul tehnic al reglementării în cauză, apreciem că este util să prezentăm de la bun început o sinteză a cadrului normativ relevant (1.), ceea ce va permite o mai bună înțelegere a etichetării nutriționale a produsului în cauză și a întrebărilor adresate (2.).
1. Cadrul normativ relevant
a) Geneza și obiectivele urmărite
22. Cadrul juridic ce reglementează etichetarea produselor alimentare a fost trasat de Directiva 79/112/CEE(6), care urmărea să stabilească norme comune „pentru a contribui la funcționarea pieței comune”, diferențele dintre normele naționale fiind percepute ca un obstacol în calea liberei circulații a produselor alimentare dintre statele membre(7). Deși această directivă urmărea în principal să elimine astfel de obstacole, legiuitorul a recunoscut de asemenea că astfel de norme trebuie să se întemeieze, „înainte de orice, pe imperativul informării și protecției consumatorului”(8). Acest imperativ a fost reiterat(9) și consolidat(10) de Directiva 2000/13, care a codificat și a înlocuit Directiva 79/112, aceasta din urmă fiind modificată în mai multe rânduri și în mod substanțial(11).
23. Numai atunci când legislația în materie de etichetare a produselor alimentare a fost simplificată și codificată într‑un singur text, și anume Regulamentul nr. 1169/2011(12), legiuitorul Uniunii a afirmat că această reglementare servește „atât intereselor pieței interne, prin simplificarea legislației, asigurarea securității juridice și reducerea birocrației, cât și celor ale cetățenilor, prin impunerea etichetării obligatorii a produselor alimentare de o manieră clară, pe înțelesul cetățeanului și lizibilă”(13). Astfel, obiectul acestui regulament a fost definit ca fiind, printre altele, de a stabili „bazele pentru asigurarea unui înalt nivel de protecție a consumatorului în domeniul informațiilor referitoare la produsele alimentare”, precum și de a prevedea „mijloacele pentru garantarea dreptului consumatorilor la informare și procedurile pentru furnizarea informațiilor referitoare la produsele alimentare”(14). În acest context, articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede că unul dintre „obiective[le] generale” ale reglementării menționate este garantarea „unui nivel ridicat de protecție a sănătății și intereselor consumatorilor, oferind consumatorilor finali o bază pentru a face o alegere în cunoștință de cauză și pentru a utiliza în mod sigur produsele alimentare, ținând seama în special de considerații de ordin sanitar, economic, ecologic, social și etic”(15).
24. Prin urmare, normele privind informațiile referitoare la produsele alimentare trebuie să se parcurgă în lumina obiectivului inițial al bunei funcționări a pieței interne, dar, mai ales, în speță, a celui al protecției sănătății consumatorilor.
b) Mențiunile obligatorii și facultative referitoare la produsele alimentare
25. De la bun început, trebuie să se arate că Regulamentul nr. 1169/2011 face distincție între două tipuri de mențiuni: pe de o parte, „informații[le] obligatorii”, definite ca fiind „mențiunile pe care le impun dispozițiile Uniunii pentru a fi furnizate consumatorului final”(16), și, pe de altă parte, „informațiil[e] facultative”, care, astfel cum indică denumirea lor, sunt furnizate în mod voluntar(17).
26. Informațiile obligatorii au rolul de a permite consumatorilor să identifice și să utilizeze corespunzător produsul alimentar și să facă o alegere adecvată nevoilor de alimentație individuale(18). Dispozițiile detaliate ce reglementează aceste informații obligatorii figurează în capitolul IV din Regulamentul nr. 1169/2011(19). Lista mențiunilor care trebuie să figureze în mod obligatoriu pe produsele alimentare este prevăzută la articolul 9 alineatul (1) din acest regulament și conține, printre diferitele tipuri de informații, la litera (l), „o declarație nutrițională”. Aceasta trebuie să fie conformă cu dispozițiile speciale din secțiunea 3 din capitolul IV și în special cu articolele 29-35 din regulamentul menționat(20).
27. Informațiile facultative au rolul în special de a permite producătorilor care doresc acest lucru să atragă atenția consumatorilor asupra calităților produsului lor(21) sau de a ajuta consumatorii să observe cu ușurință informațiile nutriționale esențiale în momentul achiziționării produselor alimentare, repetând în câmpul vizual principal al unui ambalaj cele mai importante elemente ale informațiilor nutriționale obligatorii(22). În pofida acestui caracter facultativ, legiuitorul Uniunii a apreciat că aceste indicații trebuie să corespundă, de asemenea, unor criterii armonizate(23). Motivele unei astfel de armonizări variază în funcție de tipul de informație voluntară. De exemplu, în ceea ce privește repetarea informațiilor nutriționale, alegerea liberă privind informațiile care pot fi repetate ar putea crea confuzii pentru consumatori(24) sau chiar să îi inducă în eroare(25).
28. Pentru aceste motive, prezentarea informațiilor facultative a fost de asemenea armonizată. Deși acest aspect al etichetării este reglementat în principal de dispozițiile capitolului V din Regulamentul nr. 1169/2011, intitulat „Informații voluntare referitoare la produsele alimentare”, acestea fac trimitere la dispozițiile capitolului IV, precum și la capitolul III și în special la articolul 7 din acest regulament, care prevede „practici corecte de informare”. Astfel, atunci când informațiile referitoare la produsele alimentare sunt oferite în mod voluntar, pe de o parte, ele trebuie să respecte cerințele menționate pentru informațiile obligatorii în capitolul IV secțiunile 2 și 3, și anume „dispoziții[le] detaliate” și dispozițiile referitoare la „declarația nutrițională”(26) și, pe de altă parte, nu trebuie să inducă în eroare consumatorul, nu trebuie să fie ambigue și nu trebuie să deruteze consumatorii și trebuie, după caz, să se bazeze pe date științifice relevante(27).
c) Etichetarea nutrițională a produselor alimentare
29. Printre diferitele mențiuni obligatorii prevăzute la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011 figurează „declarați[a] nutrițională”(28). Caracterul tehnic al normelor referitoare la „declarația nutrițională”, care este cunoscută și sub denumirea „etichetare[…] nutrițională”(29), este pus în evidență de faptul că este singura mențiune căreia îi este consacrată o întreagă secțiune din capitolul IV din acest regulament, și anume secțiunea 3(30), care codifică în esență dispozițiile Directivei 90/496.
30. Aceste dispoziții detaliate ale secțiunii 3 reglementează conținutul acestor declarații, prezentarea lor, precum și calcularea valorii energetice. Tocmai aceste norme sunt cele în discuție în cauza principală.
31. În primul rând, în ceea ce privește normele referitoare la conținutul etichetării nutriționale, Regulamentul nr. 1169/2011 face distincție între declarațiile nutriționale „obligatorii” și „repetate”, acestea din urmă constituind o categorie specifică de mențiuni facultative(31).
32. Pe de o parte, potrivit articolului 30 alineatul (1) din acest regulament, declarația nutrițională obligatorie trebuie să cuprindă valoarea energetică și cantitatea de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, proteine și sare.
33. Pe de altă parte, în temeiul articolului 30 alineatul (3) din regulamentul menționat, pe lângă declarația nutrițională obligatorie și în cazul în care etichetarea privește produsele alimentare preambalate, operatorul din sectorul alimentar poate alege să repete valoarea energetică a produsului [litera (a)] sau ansamblul celor mai importante elemente cuprinse în declarația nutrițională obligatorie(32), și anume ansamblul elementelor din această declarație, cu excepția glucidelor și a proteinelor [litera (b)]. Obiectivul posibilității de a reproduce aceste mențiuni este de a ajuta consumatorii să vizualizeze cu ușurință informațiile nutriționale esențiale în momentul achiziționării produselor alimentare(33).
34. În al doilea rând, în ceea ce privește normele referitoare la modul de prezentare a etichetării nutriționale, din dispozițiile Regulamentului nr. 1169/2011 reiese că declarațiile obligatorii trebuie să fie amplasate, ca de altfel toate celelalte mențiuni obligatorii, într‑un loc evident, astfel încât să fie ușor vizibile și lizibile(34). În plus, o declarație nutrițională obligatorie trebuie să fie inclusă în același câmp vizual – care este definit ca fiind „toate suprafețele unui ambalaj care pot fi citite dintr‑un singur unghi de vedere”(35) – într‑un format clar și, în funcție de spațiul disponibil, sub formă de tabel, cu numerele aliniate(36).
35. Declarațiile facultative repetate, în ceea ce le privește, la fel ca toate celelalte mențiuni facultative, nu trebuie să fie incluse în detrimentul spațiului disponibil pentru informațiile obligatorii(37). Or, în practică, precum în speță, ele sunt de obicei prezentate în câmpul vizual principal (partea frontală a ambalajului)(38), folosind dimensiunile fontului stabilite în acest sens(39).
36. În al treilea rând, în ceea ce privește metoda de calcul al valorii energetice și al cantităților de nutrienți din declarațiile nutriționale, în temeiul articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1169/2011, aceste informații trebuie, în principiu, să se exprime per 100 g sau per 100 ml. Rațiunea de a fi a acestei norme este că consumatorul trebuie să fie în măsură să compare informațiile nutriționale ale unor produse similare cu ambalaje de dimensiuni diferite(40) și este valabilă independent de caracterul obligatoriu sau facultativ al declarației nutriționale, dat fiind că sunt vizate de această dispoziție, printre altele, declarațiile nutriționale făcute în temeiul articolului 30 alineatele (1) și (3) din acest regulament. În plus, declarațiile nutriționale se referă, în principiu, la produsele alimentare „astfel cum sunt vândute”(41) sau, „[d]upă caz”, la produsul alimentar „după preparare”, cu condiția să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum(42).
2. Etichetarea nutrițională a produsului în cauză
37. Având în vedere cele ce precedă, apreciem că este util să aducem următoarele clarificări referitoare la etichetarea nutrițională a produsului în cauză.
38. Mai întâi, trebuie să se constate că întrebările preliminare nu privesc declarația nutrițională obligatorie. Părțile din litigiul principal nu contestă că aceasta este pe deplin conformă cu dispozițiile Regulamentului nr. 1169/2011. Astfel, etichetarea nutrițională obligatorie care figurează pe ambalajul produsului în cauză, pe de o parte, include valoarea energetică(43) și cantitatea de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, zaharuri, proteine și sare(44) și, pe de altă parte, prezintă aceste informații în același câmp vizual(45), și anume pe partea laterală a ambalajului, sub forma unui tabel(46).
39. În continuare, în ceea ce privește declarația nutrițională repetată, arătăm că părțile din litigiul principal nu contestă faptul că, pentru produsele alimentare preambalate a căror etichetare prevede o declarație nutrițională obligatorie, valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare pot fi repetate, în mod voluntar, pe partea frontală a ambalajului(47), într‑un format diferit de cel al declarației nutriționale obligatorii(48). Conformitatea cu dispozițiile Regulamentului nr. 1169/2011 este contestată numai în ceea ce privește calcularea și exprimarea valorii energetice, precum și a cantităților de nutrienți care figurează în declarația nutrițională repetată pe partea frontală a ambalajului, iar litigiul privește în special aspectul dacă această declarație repetată se poate referi numai la produsul alimentar după preparare.
B. Cu privire la prima întrebare preliminară
40. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică numai produselor alimentare care, pentru a fi consumate, necesită o preparare și pentru care este prevăzut un singur mod de preparare.
41. Această întrebare este relevantă pentru soluționarea litigiului, întrucât, astfel cum arată instanța de trimitere, produsul în cauză poate fi preparat în diferite moduri, și anume prin adăugarea de lapte, de iaurt sau de brânză proaspătă, precum și de sucuri de fructe, sau chiar de fructe, de dulceață sau de miere.
42. Cu alte cuvinte, Curtea este chemată să stabilească dacă, atunci când există diferite moduri de preparare a unui produs alimentar, eventual cu ajutorul unor ingrediente diferite, declarațiile nutriționale care sunt repetate în mod voluntar pe partea frontală a unui ambalaj se pot referi numai la unul dintre aceste moduri de preparare.
43. Potrivit articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, „[d]upă caz”, se pot furniza informațiile nutriționale pentru „produsul alimentar după preparare” în loc să se furnizeze pentru produsele alimentare „astfel cum sunt vândute”(49), „cu condiția să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate, iar informațiile să se refere la produsul alimentar gata pentru consum”. Această dispoziție preia textual formularea articolului 6 alineatul (4) din Directiva 90/496.
44. Arătăm de la bun început că interpretarea acestei dispoziții trebuie stabilită ținând seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul său și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză(50).
45. În primul rând, în ceea ce privește termenii articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, constatăm, asemenea instanței de trimitere, că modul de redactare a acestei dispoziții nu furnizează niciun element care să poată da un răspuns clar și neechivoc. Astfel, singurele constatări care pot fi deduse dintr‑o interpretare literală sunt următoarele.
46. Primo, expresia „produsul alimentar după preparare” presupune ca produsul alimentar menționat la articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 să poată face obiectul unei preparări. Prin urmare, nu sunt vizate de această dispoziție produsele alimentare care nu necesită nicio preparare pentru a fi consumate (de exemplu, un baton de ciocolată). Or, în speță, müsli poate fi consumat și fără vreo preparare. Astfel, s‑ar putea susține că müsli nu este un produs alimentar care intră sub incidența dispoziției menționate, în măsura în care aceasta ar trebui să acopere numai produsele alimentare care, pentru a fi consumate, trebuie în mod necesar să facă obiectul unei preparări. Totuși, o asemenea abordare strictă nu reiese în mod evident din modul de redactare a aceleiași dispoziții. Astfel, nici modul de preparare, nici importanța acesteia din urmă nu sunt determinante pentru aplicabilitatea dispoziției.
47. Secundo, observăm că utilizarea expresiei „după caz”, cu care începe articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, demonstrează că această dispoziție nu vizează toate produsele alimentare care, pentru a fi consumate, pot face obiectul unei preparări, astfel încât informațiile nutriționale prevăzute în cadrul dispoziției menționate nu trebuie să fie furnizate în mod obligatoriu.
48. Tertio, condiția „să fie oferite instrucțiuni de preparare suficient de detaliate” ar putea milita în favoarea aplicării celui de al doilea paragraf al alineatului (3) al articolului 31 menționat, independent de numărul de moduri de preparare a unui produs alimentar, această condiție având mai puțin sens dacă dispoziția menționată s‑ar aplica numai produselor alimentare pentru care există un singur mod de preparare. Or, deși o astfel de descriere este, desigur, mai puțin indispensabilă atunci când nu există decât un singur mod de preparare a unui produs alimentar, în lumina obiectivului de informare a consumatorului, apreciem că o astfel de descriere este totuși justificată, în măsura în care este necesară pentru o bună utilizare a produsului.
49. În al doilea rând, din contextul articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 reiese că noțiunea de „produs[…] alimentar după preparare” include, în principiu, toate „produsel[e] […] destinate consumatorului final(51). Or, deși acest regulament se aplică fără a aduce atingere cerințelor de etichetare prevăzute în dispozițiile specifice ale Uniunii care vizează anumite produse alimentare(52), nu a fost adoptată nicio dispoziție specifică în ceea ce privește informațiile referitoare la calcularea și la prezentarea declarațiilor nutriționale care figurează pe partea frontală a ambalajului(53). Pe de altă parte, menționăm că Regulamentul nr. 1169/2011 nu cuprinde niciun element în susținerea tezei potrivit căreia prin „preparare”, în sensul acestui regulament, ar trebui să se înțeleagă numai „etapele de prelucrare foarte importante” precum fierberea sau încălzirea, acest termen nefiind nici definit, nici descris în regulamentul menționat.
50. Rezultă că interpretările literală și contextuală nu sunt concludente în ceea ce privește problema dacă articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 vizează numai produsele alimentare al căror unic mod de preparare este predeterminat sau și produsele alimentare – precum müsli – care pot fi preparate în diferite moduri, printre altele cu ajutorul unor ingrediente suplimentare. Prin urmare, numai în lumina interpretării teleologice pot fi găsite elemente de răspuns și în special sensul care trebuie dat expresiei „după caz”, care lasă în mod incontestabil o marjă de apreciere juridică.
51. Prin urmare, în ceea ce privește, în al treilea rând, obiectivul urmărit la articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, arătăm de la bun început că acesta trebuie să fie apreciat atât în raport cu finalitatea acestei dispoziții, cât și cu obiectivele reglementării în cauză și în special cu cel de a permite consumatorilor să facă o alegere în cunoștință de cauză și să utilizeze în mod sigur produsele alimentare, ținând seama în special de considerații de ordin sanitar(54).
52. Observăm că finalitatea articolului 31 reiese din considerentele (35) și (41) ale Regulamentului nr. 1169/2011. Considerentul (35) stabilește că dispozițiile privind declarația nutrițională care face referire la cantitatea de 100 g sau 100 ml au obiectivul de „a facilita compararea produselor cu ambalaje de dimensiuni diferite”. Acest considerent precizează în plus că sunt permise „declarații suplimentare pentru alte porții” „pe lângă [declarația] per cantitate de 100 g sau 100 ml”, „dacă este cazul”, „în cazul în care produsul alimentar respectiv este preambalat și se pot identifica porții separate sau unități de consum”.
53. Considerentul (41) al acestui regulament menționează că, „[p]entru a atrage consumatorul de rând și pentru a servi scopului informativ pentru care a fost introdusă”, informațiile nutriționale prezentate trebuie „să fie simple și ușor de înțeles” și că, „cu titlu voluntar, cele mai importante elemente ale informațiilor nutriționale pot fi repetate în câmpul vizual principal pentru a ajuta consumatorii să observe cu ușurință informațiile nutriționale esențiale în momentul achiziționării produselor alimentare”.
54. Tocmai în raport cu aceste două finalități, care sunt intrinsec legate – și anume facilitarea comparării produselor alimentare și informarea consumatorilor – se poate aplica (și explica relația dintre) cele două paragrafe ale alineatului (3) al articolului 31 din Regulamentul nr. 1169/2011.
55. Primo, pentru a facilita compararea valorilor energetice și a cantităților de nutrienți, trebuie, în principiu, ca acestea să se refere la starea produsului alimentar, astfel cum este vândut (primul paragraf). Or, atunci când un produs alimentar nu este gata pentru consum decât după o preparare care implică adăugarea altor ingrediente, pentru a facilita compararea acestuia cu un produs corespunzător al unui alt producător, declarația nutrițională poate face referire la produsul alimentar după preparare (al doilea paragraf).
56. Totuși, în această a doua ipoteză, dacă un produs alimentar poate fi preparat în diferite moduri, informațiile privind valoarea energetică și cantitățile de nutrienți ale produsului alimentar după preparare, care se referă la prepararea propusă de producător, nu permit în general compararea cu produsele corespunzătoare ale altor producători, pentru care declarația nutrițională poate fi întemeiată pe un mod de preparare diferit.
57. Cu titlu de exemplu, în speță, este cert că müsli poate fi preparat în diferite moduri, prin utilizarea de ingrediente suplimentare al căror conținut de zaharuri sau de grăsimi poate fi diferit. În consecință, o declarație nutrițională întemeiată pe o anumită propunere de preparare – precum, în speță, adăugarea a 60 ml de lapte cu un conținut de grăsime de 1,5 % – nu constituie decât una dintre variantele posibile, care nu va oferi indicații generale cu privire la valorile nutriționale ale produsului gata pentru consum și nu va permite, în ceea ce privește valorile nutriționale, să se realizeze o comparare cu produsele echivalente ale altor producători, în special pentru că raportul dintre cantitatea de produs alimentar și cantitatea de ingredient suplimentar va fi stabilit, în realitate, în mod liber în funcție de gustul consumatorului.
58. Rezultă, pe de o parte, că o eventuală calculare a valorii energetice și a cantităților de nutrienți ale unui produs care poate fi preparat în diferite moduri, prin definiție, va fi arbitrară și va varia în funcție de modul de preparare și, pe de altă parte, a contrario, că comparabilitatea valorii energetice și a cantităților de nutrienți ale unui astfel de produs va putea fi asigurată numai atunci când informațiile se referă la produsul alimentar astfel cum este vândut, în temeiul articolului 31 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011.
59. Or, dacă se concluzionează, în temeiul finalității comparabilității, că produsele alimentare care pot fi preparate în diferite moduri trebuie să fie excluse din domeniul de aplicare al articolului 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, rămâne să se determine care sunt produsele care necesită o preparare și cărora li se aplică această dispoziție.
60. În această privință, pe baza unei interpretări a contrario, produsele alimentare examinate mai sus se disting de cele care pot deveni gata pentru consum numai prin intermediul unui singur mod de preparare predeterminat, precum cel al supei deshidratate sub formă de pulbere, pentru care volumul de apă care trebuie adăugat și durata de fierbere sunt predeterminate în cadrul unui singur mod de utilizare, al prafului pentru budincă sau, de asemenea, al produselor finite (de exemplu, ravioli). Ceea ce caracterizează aceste produse alimentare este faptul că pot deveni în mod rezonabil gata pentru consum numai în modul indicat, ceea ce permite o comparare directă cu produsele similare. Desigur, o astfel de comparație nu se va întemeia întotdeauna pe o echivalență perfectă, printre altele, pentru că valorile nutriționale ale ingredientelor suplimentare pot varia. Cu toate acestea, apreciem că elementul arbitrar al unei astfel de comparații este în mod cert limitat.
61. Secundo, din punctul de vedere al scopului informativ al declarațiilor nutriționale, din articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1169/2011 rezultă că informațiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă consumatorul în eroare, printre altele în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar și în special în ceea ce privește natura și proprietățile acestuia(55). Alineatul (2) al acestei dispoziții prevede că „[i]nformațiile referitoare la produsele alimentare sunt precise, clare și ușor de înțeles de către consumator”(56).
62. În această privință, pe de o parte, constatăm că, din punctul de vedere al scopului informativ, ținând seama de natura arbitrară și variabilă a calculării valorilor nutriționale citate anterior, nu este ușor să se determine motivul pentru care, în speță, prezentarea unor informații nutriționale repetate care se referă la produsul alimentar după preparare ar fi utilă consumatorului, cu atât mai puțin cu cât, de fapt, declarația nutrițională obligatorie ar fi trecută pe plan secund din punct de vedere vizual. Pe de altă parte, pentru asigurarea unui înalt nivel de protecție a consumatorilor în privința informațiilor, luând în considerare diferențele acestora de percepție(57), astfel cum a arătat Curtea, informațiile referitoare la produsele alimentare trebuie să fie corecte, neutre și obiective(58). Or, nu aceasta ar fi situația în cazul în care producătorii de produse alimentare care pot fi preparate în mod diferit ar alege forma care le convine cel mai mult, în special cea care arată valoarea energetică cea mai mică. Un astfel de mod de a proceda nu ar fi nici neutru, nici obiectiv.
63. Pe de altă parte, o declarație nutrițională facultativă care ar omite să indice, în declarația nutrițională repetată, valoarea energetică per 100 g de produs astfel cum este vândut ar putea induce consumatorii în eroare, în pofida faptului că aceasta figurează în declarația nutrițională obligatorie, în special atunci când ceilalți producători prezintă în mod sistematic, în declarația nutrițională repetată, valoarea energetică per 100 g de produs astfel cum este vândut. În fapt, într‑o asemenea situație, ar putea fi percepute diferențe semnificative între valori. Cu titlu indicativ, menționăm că valoarea energetică a produsului în cauză per porție de produs astfel cum este vândut este de 1 880 kJ, în timp ce valoarea energetică a porției de produs după preparare este de 872 kJ.
64. Or, în principiu, nu este de competența Curții, în cadrul repartizării competențelor între instanțele naționale și Uniune, să se pronunțe cu privire la aspectul dacă etichetarea anumitor produse este de natură să inducă în eroare cumpărătorul sau consumatorul sau să soluționeze problema caracterului eventual înșelător al unei declarații nutriționale. Este de competența instanței de trimitere să efectueze o examinare de ansamblu a diferitor elemente care compun etichetarea pentru a stabili dacă un astfel de consumator poate fi indus în eroare în ceea ce privește valorile nutriționale ale produsului în cauză. Totuși, Curtea, pronunțându‑se asupra trimiterii preliminare, poate, eventual, să ofere precizări destinate să orienteze instanța națională în decizia pe care o va adopta(59).
65. În această privință, mai întâi, în vederea aprecierii capacității unei etichetări de a induce în eroare cumpărătorul, instanța națională va trebui să se întemeieze în esență pe așteptarea prezumată, din perspectiva acestei etichetări, a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat cu privire, printre altele, la calitatea produsului alimentar, principalul fiind să nu inducă în eroare consumatorul și să nu îl determine să considere, în mod eronat, că produsul are, printre altele, o calitate diferită de cea reală(60).
66. În continuare, dat fiind că finalitatea posibilității de a repeta declarațiile nutriționale pe partea frontală a unui ambalaj este tocmai de a ajuta consumatorii să observe cu ușurință informațiile nutriționale esențiale în momentul achiziționării, trebuie să se pornească de la presupunerea că un consumator mediu va citi mai întâi informațiile nutriționale repetate pe fața ambalajului, mai degrabă, decât informațiile obligatorii de pe partea laterală(61).
67. În sfârșit, trebuie să se țină seama de faptul că producătorii de produse alimentare au interesul ca produsele lor să pară cât mai sănătoase posibil în declarația nutrițională și, prin urmare, au interesul de a prevedea valori nutriționale precum conținutul de zaharuri și valoarea calorică la un nivel cât mai scăzut posibil. Astfel, în cadrul unei declarații nutriționale repetate, valorile nutriționale energetice per 100 g de produs după preparare pot fi inferioare celor per 100 g din același produs astfel cum este vândut, atunci când valorile nutriționale ale ingredientelor utilizate pentru preparare sunt inferioare celor ale produsului alimentar în cauză. În fapt, a accepta ca un produs alimentar precum produsul în cauză să poată intra sub incidența articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 ar risca să extindă categoria produselor alimentare care pot fi vizate de această dispoziție. O astfel de extindere nu ar fi oportună, întrucât dispoziția menționată, care constituie în mod normal excepția, ar putea deveni regula, în cazul în care un produs alimentar poate fi preparat într‑un mod sau altul.
68. Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, propunem să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică numai produselor alimentare pentru care este necesară o preparare și pentru care este predeterminat un singur mod de preparare.
C. Cu privire la a doua întrebare preliminară
69. În ipoteza în care prima întrebare ar primi un răspuns negativ, instanța de trimitere solicită în esență, prin intermediul celei de a doua întrebări, să se stabilească dacă expresia „per 100 g”, care figurează la articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, se referă numai la 100 g de produs alimentar astfel cum este vândut sau, cel puțin de asemenea, la 100 g de produs alimentar după preparare.
70. Având în vedere răspunsul propus pentru prima întrebare preliminară, apreciem că nu este necesar să se răspundă la această a doua întrebare. Prin urmare, analiza care urmează este efectuată cu titlu suplimentar, pentru cazul în care Curtea ar considera că este necesar să răspundă la aceasta.
71. De la bun început, amintim că articolul 33 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 prevede o derogare de la norma potrivit căreia cantitatea de nutrienți trebuie să se exprime per 100 g sau per 100 ml. În temeiul acestei dispoziții, în cadrul informațiilor facultative care repetă, în câmpul vizual principal, valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare(62), este posibil să se exprime cantitatea de nutrienți menționați „numai per porție sau numai per unitate de consum”. Însă, într‑un asemenea caz, în temeiul celui de al doilea paragraf al aceleiași dispoziții, valoarea energetică trebuie totuși să se exprime per 100 g sau per 100 ml și în funcție de porție sau de unitatea de consum. Pentru a aplica această derogare, trebuie să fie îndeplinite condițiile cărora articolul 33 alineatul (1) din acest regulament subordonează dreptul de a exprima valorile nutriționale per porție sau per unitate de consum, și anume condiția „marcării pe etichetă a cantității corespunzătoare porției sau a unității de consum utilizate și […] condiția să fie precizat numărul de porții sau de unități conținute în ambalaj”(63).
72. În speță, în cazul în care Curtea ar răspunde negativ la prima întrebare, acest lucru ar implica faptul că declarațiile nutriționale repetate ale produsului în cauză ar fi permise în temeiul articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 și că Dr. Oetker ar fi obligată numai să furnizeze informațiile nutriționale prevăzute la articolul 30 alineatele (1)-(5) din acest regulament pentru produsul alimentar după preparare. În temeiul articolului 32 alineatul (2) din regulamentul menționat, aceste informații nutriționale repetate ar trebui să se exprime per 100 g sau per 100 ml de produs după preparare. Pe de altă parte, în temeiul articolului 33 alineatul (1) litera (a) din același regulament, Dr. Oetker ar putea de asemenea să exprime valoarea energetică și cantitățile de nutrienți per porție, în condițiile prevăzute de această dispoziție(64) și, în temeiul articolului 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, să exprime informațiile repetate facultative pe fața ambalajului numai per porție în ceea ce privește cantitatea de nutrienți și per 100 g și în funcție de porție în ceea ce privește valoarea energetică. În sfârșit, se amintește că Dr. Oetker a indicat de asemenea, pe partea laterală a ambalajului, informațiile nutriționale referitoare la 100 g de produs astfel cum este vândut.
73. Făcând abstracție de contextul factual din cauza principală, problema dacă expresia „per 100 g”, în sensul articolului 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, care se referă la valoarea energetică, face trimitere numai la 100 g de produs astfel cum este vândut sau și la 100 g de produs alimentar după preparare poate fi ridicată în cazul în care declarația nutrițională se referă la produsul alimentar după preparare, în temeiul articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din acest regulament.
74. Astfel cum arată instanța de trimitere, răspunsul la această întrebare nu rezultă nici din modul de redactare, nici din contextul dispoziției în cauză. În fapt, nu se face nicio precizare cu privire la starea celor 100 g de produs alimentar la care trebuie să se refere indicarea valorii energetice atunci când sunt furnizate informațiile nutriționale, în temeiul articolului 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011, pentru produsul alimentar după preparare. Numai luând în considerare obiectivul declarației nutriționale repetate, se vor găsi elemente de răspuns.
75. Astfel, în lumina finalității de a facilita compararea, care este enunțată în considerentul (35) al Regulamentului nr. 1169/2011(65), arătăm că articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din acest regulament urmărește în principal să garanteze aplicarea corectă a cerințelor privind cantitatea de referință de 100 g sau de 100 ml prevăzută la articolul 32 alineatul (2) din acest regulament. Ideea care stă la baza acestei dispoziții este că, de regulă, porțiile nu sunt de 100 g și că, în consecință, pentru o mai bună comparabilitate, trebuie ca cel puțin informația cea mai importantă, cea privind valoarea energetică, să fie indicată pentru cantitatea de referință de 100 g, în timp ce celelalte valori nutriționale se pot referi la greutatea porției, dacă sunt repetate, pe ambalaj, în afara tabelului nutrițional obligatoriu.
76. Având în vedere această finalitate, apreciem că, atunci când valorile nutriționale figurează pe partea frontală a ambalajului pentru o cantitate de referință aleasă de producător pentru produsul alimentar după preparare, se poate lua în considerare, pentru a garanta o anumită comparabilitate, interpretarea articolului 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 în sensul că există o obligație de a indica, pe fața ambalajului, valoarea energetică pentru 100 g de produs astfel cum este vândut, în plus față de informațiile nutriționale care se referă la o porție. Considerăm că o astfel de soluție este de asemenea, având în vedere considerentul (41) al acestui regulament, cea mai „simpl[ă] și ușor de înțeles” pentru a atrage consumatorul de rând și pentru a servi scopului informativ al declarațiilor nutriționale.
77. Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, propunem să se răspundă la a doua întrebare preliminară că articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie interpretat în sensul că, atunci când valoarea energetică este indicată pe ambalaj „per 100 g” și „în funcție de porție sau unitatea de consum” pentru produsul alimentar astfel cum este vândut și pentru produsul alimentar după preparare, trebuie să se repete valoarea energetică per 100 g sau per 100 ml de produs alimentar astfel cum este vândut.
V. Concluzie
78. Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) după cum urmează:
1) Articolul 31 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică numai produselor alimentare pentru care este necesară o preparare și pentru care este predeterminat un singur mod de preparare.
2) Având în vedere răspunsul propus pentru prima întrebare preliminară, considerăm că nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare preliminară. În cazul în care Curtea ar considera că trebuie să se răspundă la acestea, apreciem că este necesar să se dea următorul răspuns:
Articolul 33 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1169/2011 trebuie interpretat în sensul că, atunci când valoarea energetică este indicată pe ambalaj „per 100 g” și „în funcție de porție sau unitatea de consum” pentru produsul alimentar astfel cum este vândut și pentru produsul alimentar după preparare, trebuie să se repete valoarea energetică per 100 g sau per 100 ml de produs alimentar astfel cum este vândut.