Language of document : ECLI:EU:T:2020:400

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

9 septembrie 2020(*)

„Ajutoare de stat – Ajutor destinat unui proiect de investiții în vestul Slovaciei – Ajutor regional pentru investiții – Respingerea unei plângeri – Decizie de a nu ridica obiecții – Condiții de exceptare – Articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 – Întinderea competenței de control a Comisiei – Orientările privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020 – Noțiunea de IMM – Articolul 3 alineatele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014 – Date folosite pentru calcularea numărului de angajați și a valorilor financiare și perioada de referință – Articolul 4 din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014 – Îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutorului cu piața internă – Articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2015/1589 – Dificultăți serioase”

În cauza T‑745/17,

Kerkosand spol. s r. o., cu sediul în Šajdíkove Humence (Slovacia), reprezentată de A. Rosenfeld și C. Holtmann, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de K. Blanck și A. Bouchagiar, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei C(2017) 5050 final a Comisiei din 20 iulie 2017 privind ajutorul pentru investiții în favoarea producătorului slovac de nisip silicios NAJPI a. s. [SA.38121 (2016/FC) – Slovacia] (JO 2017, C 336, p. 1),

TRIBUNALUL (Camera a treia),

compus din domnul A. M. Collins, președinte, domnul V. Kreuschitz (raportor) și doamna G. Steinfatt, judecători,

grefier: doamna S. Bukšek Tomac, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 21 ianuarie 2020,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamanta, Kerkosand spol. s r. o., exploatează un sit de extracție și o instalație de ambalare a nisipului silicios în Šajdíkove Humence (Slovacia).

2        La 12 decembrie 2013, reclamanta a depus o plângere la Comisia Europeană susținând că, prin decizia din 22 iulie 2013, Slovenská à inovačná a energetická agentúra (Agenția Slovacă pentru Inovare și Energie, Slovacia) acordase societății NAJPI a. s. (denumită în continuare „întreprinderea beneficiară”) un ajutor ilegal în cuantum de 4 999 999,46 de euro, destinat unui proiect de investiții în vestul Slovaciei (denumit în continuare „ajutorul în cauză”).

3        Acest ajutor a fost acordat în temeiul Schéma štátnej pomoci na podporu zavádzania inovatívnych a vyspelých technológií v priemysle a v službách [SA.28652 (X518/2009)] (schema de ajutoare de stat pentru susținerea implementării tehnologiilor inovatoare și avansate în industrie și servicii, denumită în continuare „schema de ajutoare în cauză”), care era clasificată drept măsură de ajutor regional pentru investiții și pentru ocuparea forței de muncă, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 [CE] (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare) (JO 2008, L 214, p. 3). Ajutorul privea un proiect de investiții al întreprinderii beneficiare prin care aceasta urmărea să înființeze un sit de extracție de nisip silicios în zăcămintele din Borský Peter (Slovacia) și din Šajdíkove Humence (denumit în continuare „proiectul de investiții”).

4        Prin scrisorile din 24 februarie și 2 mai 2014, Comisia a transmis autorităților slovace o versiune neconfidențială a plângerii și le‑a invitat să își prezinte observațiile, solicitare la care acestea au dat curs prin scrisorile din 30 mai și 1 iulie 2014.

5        La 30 iulie 2014, Comisia a trimis reclamantei o scrisoare de evaluare preliminară în care a considerat că ajutorul în cauză fusese acordat în conformitate cu Regulamentul nr. 800/2008.

6        Reclamanta a prezentat Comisiei informații suplimentare prin scrisorile din 12 februarie, 4 septembrie, 7 și 21 noiembrie 2014, 28 mai, 8 iulie, 15 iulie, 1 septembrie, 15 octombrie și 3 noiembrie 2015, precum și 13 iunie, 5 iulie și 17 august 2016.

7        Comisia a adresat autorităților slovace solicitări de informații prin scrisorile din 2 mai, 30 iunie și 10 septembrie 2014, 9 ianuarie 2015, 25 februarie, 10 martie, 22 aprilie și 23 iunie 2016, 25 ianuarie, 15 martie și 13 iunie 2017. Autoritățile slovace au răspuns la acestea prin scrisorile din 1 iulie și 3 octombrie 2014, 6 februarie 2015, 22 aprilie, 19 mai și 1 iulie 2016, precum și 7 februarie, 12 aprilie și 21 iunie 2017.

8        La 9 iulie 2015, Comisia a trimis reclamantei o altă scrisoare de evaluare preliminară, în care a considerat că ajutorul în cauză era legal, întrucât fusese acordat în conformitate cu Regulamentul nr. 800/2008 și compatibil cu piața comună. În special, aceasta a considerat că, la momentul acordării ajutorului menționat, și anume la 22 iulie 2013, întreprinderea beneficiară era o întreprindere care intra în categoria întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și că aceasta nu se afla în dificultate.

9        Prin scrisoarea din 15 octombrie 2015 (a se vedea de asemenea punctul 6 de mai sus), reclamanta a răspuns la cealaltă scrisoare de evaluare preliminară și a prezentat informații suplimentare.

10      La 26 noiembrie 2015, a avut loc o reuniune între reclamantă și serviciile Comisiei.

11      La 20 iulie 2017, Comisia a adoptat Decizia C(2017) 5050 final a Comisiei din 20 iulie 2017 privind ajutorul pentru investiții în favoarea producătorului slovac de nisip silicios NAJPI a. s. [SA.38121 (2016/FC) – Slovacia] (JO 2017, C 336, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”), care era adresată Ministerului Afacerilor Externe slovac, dar al cărei temei juridic nu era indicat. În această decizie, Comisia a considerat în esență că, în primul rând, noțiunea de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE era îndeplinită (punctele 43 și 44), în al doilea rând, că ajutorul în cauză fusese acordat la 7 noiembrie 2013, ceea ce corespundea datei din ziua următoare celei a înregistrării contractului de subvenție încheiat la 29 octombrie 2013 în registrul central al contractelor slovac (punctele 45-47), în al treilea rând, că atât schema de ajutoare în cauză în temeiul căreia ajutorul în discuție fusese acordat, cât și acest ajutor ca atare îndeplineau condițiile stabilite de Regulamentul nr. 800/2008, cu excepția însă a celei enunțate la articolul 3 alineatul (2) din acest regulament, potrivit căreia măsura de ajutor individual trebuie să indice că a fost acordată în temeiul aceluiași regulament (punctele 50-55), în al patrulea rând, că trebuie să se analizeze dacă ajutorul menționat putea fi considerat compatibil cu piața internă în lumina Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 [TFUE] (JO 2014, L 187, p. 1), în conformitate cu articolul 58 din acest din urmă regulament (punctul 56), și, în al cincilea rând, că ajutorul menționat îndeplinea condițiile enunțate de același regulament, în special cea referitoare la statutul de IMM al întreprinderii beneficiare, astfel încât era exceptat de la obligația notificării și trebuia să fie considerat compatibil cu piața internă (punctele 57-63). Aceasta a concluzionat că nu era competentă să analizeze ajutorul în cauză în cadrul unei examinări preliminare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9) (punctul 64 din decizia menționată). Prin urmare, aceasta a „respins” ca neîntemeiată plângerea prezentată de reclamantă, în mod anonim, în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589 (punctul 65 din decizia menționată).

12      Prin scrisoarea din 5 septembrie 2017, Comisia a comunicat reclamantei o copie a deciziei atacate, calificând‑o drept „decizie privind ajutorul în cauză”.

13      La 6 octombrie 2017, decizia atacată a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sub forma unei comunicări succinte (denumită publicare „cartuș”) în sensul articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 (JO 2017, C 336, p. 1), sub titlul „Autorizație pentru ajutoarele de stat acordate în conformitate cu dispozițiile articolelor 107 și 108 [TFUE]”, precum și la rubrica „Cazuri în care Comisia nu ridică obiecții”.

 Procedura și concluziile părților

14      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 14 noiembrie 2017, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

15      Prin scrisoarea din 16 iulie 2019 depusă la grefa Tribunalului, reclamanta a prezentat un document care expune rezultatele anuale ale întreprinderii beneficiare în perioada cuprinsă între anii 2014 și 2018, solicitând Tribunalului să îl accepte ca o nouă propunere de probe. În observațiile prezentate în termenul stabilit, Comisia solicită Tribunalului, printre altele, să respingă această propunere de probe ca tardivă, în sensul articolului 85 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, și vădit irelevantă pentru soluționarea litigiului și să dispună retragerea documentului menționat din dosar.

16      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a treia, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

17      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat întrebări în scris părților, invitându‑le să răspundă în scris la acestea. Părțile și‑au depus răspunsurile la grefa Tribunalului în termenul stabilit.

18      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 21 ianuarie 2020.

19      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        cu titlu subsidiar, anularea scrisorii din 5 septembrie 2017;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

20      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la motivele de anulare

21      În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

22      Prin intermediul primului motiv, reclamanta invocă o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, și anume a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 coroborat cu articolul 4 din același regulament.

23      Al doilea motiv este împărțit în trei aspecte distincte.

24      Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta invocă o încălcare a articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE. Aceasta consideră în esență că Comisia nu se putea limita la a afirma că ajutorul în cauză era compatibil cu piața internă în raport cu Regulamentul nr. 651/2014, ci ar fi trebuit să verifice și compatibilitatea acestuia în lumina dispoziției menționate.

25      În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta invocă o încălcare a articolului 109 TFUE coroborat cu articolul 58 alineatul (1) și cu articolul 6 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 651/2014. Comisia arată în esență că ajutorul în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute de regulamentul menționat, din moment ce acesta constituie un ajutor ad‑hoc pentru o întreprindere mare.

26      Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta invocă încălcarea articolului 108 alineatul (2) TFUE coroborat cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589. Ea consideră că Comisia și‑a încălcat obligația de a deschide procedura oficială de investigare care îi revenea, date fiind dificultățile serioase pe care aceasta le‑ar fi întâmpinat în examinarea ajutorului în cauză.

 Cu privire la admisibilitate

27      În cursul fazei scrise a procedurii, Comisia a arătat, pe de o parte, că al doilea capăt de cerere prin care reclamanta solicită anularea scrisorii din 5 septembrie 2017 prin care i se notifică decizia atacată era inadmisibil și, pe de altă parte, că reclamanta nu justifica calitatea procesuală activă în raport cu primul și cu al doilea aspect ale celui de al doilea motiv.

28      Reclamanta contestă argumentele Comisiei.

29      Întrebată în această privință în cadrul ședinței, Comisia a arătat că nu mai avea îndoieli cu privire la admisibilitatea acțiunii, aspect despre care s‑a luat act în procesul‑verbal al ședinței.

30      Astfel, chiar dacă decizia atacată este adresată în mod formal exclusiv Republicii Slovace, din cuprinsul punctului 65 final din aceasta, care figurează sub titlul „Concluzie”, reiese că „[p]lângerea înaintată de un reclamant anonim în temeiul articolului 24 alineatul (2) din [Regulamentul 2015/1589] este respinsă ca neîntemeiată”. Întrucât acest autor al plângerii este în mod vădit reclamanta, trebuie să se constate că, procedând astfel, Comisia a respins în mod expres această plângere în cadrul unui motiv esențial în susținerea deciziei menționate și chiar echivalând cu dispozitivul deciziei, în pofida jurisprudenței constante care nu îi impune o astfel de obligație (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctele 45 și 46), astfel încât reclamanta trebuie considerată individualizată într‑un mod similar cu cel al destinatarului său, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

31      Rezultă că acțiunea este admisibilă în totalitate, independent de aspectul dacă decizia atacată trebuie calificată drept decizie de a nu ridica obiecții în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589 (a se vedea punctele 35-59 de mai jos). În orice caz, reiese dintr‑o jurisprudență consacrată că, împotriva unei astfel de decizii, un reclamant poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispune Comisia, în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate, ar fi trebuit să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu piața internă (a se vedea Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctul 59 și jurisprudența citată). În speță, prin prezenta acțiune, reclamanta, în calitate de întreprindere concurentă a beneficiarei ajutorului în cauză și de parte interesată în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE, urmărește în special să protejeze drepturile procedurale pe care le‑ar avea în temeiul acestei dispoziții în cazul în care Comisia ar fi decis să inițieze procedura oficială de investigare. Astfel, în acest scop, sunt admisibile nu numai primul motiv și al treilea aspect al celui de al doilea motiv, ci și primul și al doilea aspect ale celui de al doilea motiv, care sunt destinate să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia în cadrul fazei de examinare preliminară ar fi trebuit să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă.

32      În sfârșit, întrucât primul capăt de cerere al reclamantei este admisibil, nu este necesar să se examineze admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere, prezentat cu titlu subsidiar în cazul în care primul capăt de cerere ar fi declarat inadmisibil.

 Cu privire la fond

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 coroborat cu articolul 4 din același regulament

33      Prin intermediul primului motiv, reclamanta invocă o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, și anume a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 coroborat cu articolul 4 din același regulament. În esență, aceasta consideră că, drept răspuns la plângerea prezentată de ea, Comisia ar fi trebuit să adopte una dintre deciziile prevăzute la articolul 4 alineatele (2)-(4) din același regulament în locul deciziei atacate.

34      Comisia răspunde în esență că, având în vedere concluzia sa potrivit căreia ajutorul în cauză era exceptat, în temeiul Regulamentului nr. 651/2014, de la obligația de notificare și de autorizare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE, controlul efectuat în speță de aceasta se situa în afara cadrului procedurii de examinare preliminară și că nu era nici competentă, nici obligată să adopte una dintre deciziile prevăzute la articolul 4 alineatele (2)-(4) din Regulamentul 2015/1589. Decizia atacată ar constitui o decizie sui generis care are o natură pur declarativă.

35      Trebuie amintită jurisprudența constantă potrivit căreia articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 impune Comisiei ca, odată ce persoanele interesate au depus eventual observațiile suplimentare sau termenul rezonabil a expirat, să încheie faza preliminară de examinare prin adoptarea unei decizii în temeiul articolului 4 alineatul (2), (3) sau (4) din acest regulament, și anume fie o decizie care constată inexistența ajutorului, fie o decizie de a nu ridica obiecții, fie o decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 mai 2017, DEI/Comisia, C‑228/16 P, EU:C:2017:409, punctul 29 și jurisprudența citată).

36      Această obligație este corolarul recunoașterii dreptului de care beneficiază un reclamant în materie de ajutoare de stat de a declanșa, prin depunerea unei plângeri sau a unor informații privind un ajutor pretins ilegal, faza preliminară de examinare pe care Comisia trebuie să o încheie în mod obligatoriu printr‑o decizie în temeiului articolului 4 din Regulamentul 2015/1589 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑521/06 P, EU:C:2008:422, punctele 37-40, Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia, C‑362/09 P, EU:C:2010:783, punctele 62 și 63, și Hotărârea din 16 mai 2013, Comisia/Ryanair, C‑615/11 P, nepublicată, EU:C:2013:310, punctul 35).

37      Trebuie să se constate că, în speță, Comisia se confrunta cu o plângere care conținea informații privind un ajutor pretins ilegal, întrucât nu a fost notificat, și incompatibil cu cerințele care decurg atât din Regulamentul nr. 651/2014, cât și din articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE.

38      Contrar celor susținute de Comisie, principiile enunțate la punctele 35 și 36 se aplică mutatis mutandis unei plângeri formulate de o parte interesată ce invocă inaplicabilitatea sau aplicarea necorespunzătoare a condițiilor unui regulament de exceptare pe categorii, precum Regulamentul nr. 651/2014, care justifică să se considere că o măsură de ajutor este exceptată de la obligația de notificare în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE. Astfel, prin adoptarea unor asemenea regulamente de exceptare pe categorii, Comisia nu deleagă autorităților naționale competențele sale de control și decizionale în materie de ajutoare de stat, inclusiv în ceea ce privește soluționarea plângerilor, ci își păstrează pe deplin competența de supraveghere, în temeiul articolului 108 TFUE și al articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, în ceea ce privește în special respectarea de către aceste autorități a obligației fundamentale de notificare a măsurilor de ajutor și a interdicției punerii lor în aplicare în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE. Această apreciere se impune cu atât mai mult în lumina criteriilor recunoscute de jurisprudența recentă a Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 132-135 și 140-144 și jurisprudența citată), asupra pertinenței cărora părțile au avut ocazia să se pronunțe în răspunsurile la o întrebare scrisă a Tribunalului (a se vedea punctul 17 de mai sus), precum și în ședință.

39      Aceste criterii sunt, printre altele, următoarele.

40      În primul rând, numai dacă o măsură de ajutor adoptată de un stat membru îndeplinește efectiv toate condițiile relevante prevăzute de Regulamentul nr. 651/2014, acest stat membru este scutit de obligația sa de notificare și, în schimb, în cazul în care un ajutor a fost acordat în temeiul regulamentului menționat, deși nu erau îndeplinite toate condițiile stabilite pentru a beneficia de acesta, ajutorul respectiv a fost acordat cu încălcarea obligației de notificare și trebuie să fie considerat ilegal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 99, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 138).

41      În al doilea rând, revine Comisiei, în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, sarcina de a examina, fie din proprie inițiativă, fie în cadrul unei plângeri formulate de o parte interesată, în lumina articolelor 107 și 108 TFUE, un astfel de ajutor acordat cu încălcarea Regulamentului nr. 651/2014 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 140 și jurisprudența citată).

42      În al treilea rând, deși Comisia este autorizată să adopte regulamente de exceptare pe categorii, pentru asigurarea unei supravegheri eficiente a normelor privind concurența în materia ajutoarelor de stat și pentru simplificarea procedurilor administrative, asemenea regulamente nu pot în niciun caz să slăbească competența sa de control în acest domeniu (a se vedea Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 141 și jurisprudența citată).

43      În al patrulea rând, din aceste considerații rezultă că, prin adoptarea Regulamentului nr. 651/2014, Comisia nu a conferit nicio competență decizională definitivă autorităților naționale în ceea ce privește întinderea exceptării de la obligația de notificare și, prin urmare, în ceea ce privește aprecierea condițiilor prevăzute de regulamentul menționat, căreia îi este subordonată o astfel de exceptare, autoritățile menționate aflându‑se în această privință pe același plan cu potențialii beneficiari de ajutoare și trebuind să se asigure că deciziile acestora se conformează regulamentului respectiv, astfel încât, atunci când o autoritate națională acordă un ajutor prin aplicarea eronată a aceluiași regulament, o face cu încălcarea atât a dispozițiilor acestui regulament, cât și a articolului 108 alineatul (3) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctele 101-103, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 142 și 143).

44      În al cincilea rând, în cazul în care un stat membru consideră că un ajutor îndeplinește condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 651/2014, acest ajutor beneficiază cel mult de o prezumție de compatibilitate cu piața internă, conformitatea unui asemenea ajutor cu condițiile menționate putând fi repusă în discuție atât în fața unei instanțe naționale sau a unei autorități naționale, cât și în fața Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 144).

45      În al șaselea rând, Regulamentul nr. 651/2014 nu afectează competența exclusivă de care dispune Comisia pentru a aprecia, în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, compatibilitatea unui ajutor acordat în temeiul regulamentului menționat, Comisia rămânând, așadar, singura autorizată să declare un asemenea ajutor compatibil cu piața internă în temeiul dispoziției respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 146).

46      Din considerațiile care precedă rezultă că trebuie înlăturat argumentul Comisiei potrivit căruia aceasta a adoptat decizia atacată în afara cadrului unei proceduri de examinare preliminară sau chiar că nu ar fi fost competentă să efectueze o examinare preliminară prin care să se stabilească dacă ajutorul în cauză îndeplinea condițiile de exceptare prevăzute de Regulamentul nr. 651/2014. Pe de o parte, trebuie să se constate că plângerea reclamantei a declanșat procedura de examinare preliminară menționată pe care Comisia era obligată să o încheie printr‑o decizie în temeiul articolului 4 din Regulamentul 2015/1589 (a se vedea jurisprudența citată la punctele 35 și 36 de mai sus). Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 38-45 de mai sus reiese că o asemenea plângere putea avea ca obiect tocmai eventuala nerespectare a dispozițiilor unui regulament de exceptare pe categorii, al cărui control revenea Comisiei în temeiul competenței sale de supraveghere prevăzute la articolul 107 alineatul (3) și la articolul 108 alineatul (3) TFUE. Prin urmare, în speță, în urma plângerii reclamantei, Comisia era obligată să efectueze o astfel de examinare preliminară pentru a verifica dacă autoritățile slovace aplicaseră în mod corect dispozițiile Regulamentului nr. 651/2014 sau dacă, dimpotrivă, acestea își încălcaseră obligația de notificare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 138, 140-144 și 146). Această obligație de examinare a Comisiei implica, așadar, în mod necesar, sub controlul instanței Uniunii, cerința de a interpreta domeniul de aplicare al condițiilor de exceptare relevante și pe cea de a verifica aplicarea lor corectă în speță, cerințe cărora Comisia pare de altfel să fi intenționat să se conformeze în decizia atacată.

47      În plus, nu poate fi admis argumentul Comisiei potrivit căruia aceasta nu ar fi fost competentă să efectueze o astfel de examinare decât dacă reclamanta ar fi reușit să demonstreze că nu erau îndeplinite condițiile de exceptare relevante, acest argument ținând de nerespectarea întinderii obligației sale de control sau chiar de o răsturnare inadmisibilă a sarcinii probei. Dimpotrivă, atunci când este sesizată cu o plângere prin care se invocă nerespectarea anumitor dispoziții ale unui regulament de exceptare pe categorii și, prin urmare, acordarea unui ajutor ilegal, întrucât nu a fost notificat, Comisia este nu doar competentă să verifice temeinicia susținerilor reclamantului, ci și obligată să procedeze astfel, pentru a stabili dacă măsura în cauză ar fi trebuit să îi fie notificată și dacă aceasta constituie astfel un ajutor ilegal. În caz contrar, autoritățile naționale s‑ar bucura de autonomie excesivă în punerea în aplicare a acestor dispoziții, ceea ce ar fi contrar principiilor jurisprudențiale amintite la punctele 40-43 de mai sus.

48      Pentru motivele expuse la punctele 46 și 47 de mai sus, este de asemenea lipsit de orice temei argumentul Comisiei potrivit căruia aceasta nu poate „bloca” punerea în aplicare a unei măsuri care este considerată, potrivit autorităților naționale, scutită în temeiul unui asemenea regulament de exceptare atunci când, în realitate, nu sunt îndeplinite condițiile de exceptare. Astfel, în acest din urmă caz, lipsa notificării măsurii menționate și executarea acesteia încalcă articolul 108 alineatul (3) TFUE, ceea ce constituie o critică cu care Comisia trebuie să poată fi sesizată în special prin intermediul unei plângeri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 140 și 144).

49      De asemenea, argumentul Comisiei potrivit căruia articolul 4 din Regulamentul 2015/1589 nu vizează decât examinarea unei notificări și este inaplicabil atunci când o măsură de ajutor îndeplinește toate condițiile necesare ale unui regulament de exceptare pe categorii reprezintă o interpretare eronată a principiilor jurisprudențiale amintite la punctele 40 și 41 de mai sus, o plângere putând repune în discuție conformitatea măsurii de ajutor cu condițiile menționate și, prin urmare, legalitatea sa în lumina articolului 108 alineatul (3) TFUE. Procedând astfel, Comisia confundă premisele controlului care trebuie efectuat în urma unei plângeri și în cadrul unei proceduri de examinare preliminară, și anume examinarea existenței unui ajutor ilegal, în special pentru motivul că nu sunt îndeplinite condițiile de exceptare, cu rezultatul acestei examinări (a se vedea jurisprudența citată la punctul 46 de mai sus).

50      Pentru aceleași motive, trebuie înlăturat argumentul circular al Comisiei prin care se urmărește să se arate că o plângere nu ar fi admisibilă decât atunci când privește o încălcare a obligației de notificare și, prin urmare, existența unui ajutor ilegal, iar nu ajutoare notificate, și că o măsură de ajutor care îndeplinește condițiile de exceptare prevăzute de un regulament de exceptare nu poate constitui un asemenea ajutor ilegal. Astfel, acest argument încalcă principiile enunțate la punctele 138-144 din Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia (C‑654/17 P, EU:C:2019:634), în temeiul cărora Comisiei îi revine sarcina de a examina această plângere tocmai pentru a determina dacă este întemeiată afirmația privind nerespectarea condițiilor de exceptare și, prin urmare, a obligației de notificare.

51      Din considerațiile care precedă rezultă că nu poate fi admis niciunul dintre argumentele prezentate de Comisie pentru a califica decizia atacată drept decizie sui generis, adoptată în afara cadrului procedurii de examinare preliminară și al celui prevăzut la articolul 4 din Regulamentul 2015/1589.

52      Totuși, această concluzie nu implică faptul că decizia atacată trebuie anulată pentru eroare de drept, lipsa unui temei juridic sau necompetență. Independent de calificarea de către Comisie a naturii deciziei menționate, revine în ultimul rând instanței Uniunii sarcina de a determina adevărata sa natură juridică și conținutul său juridic în raport cu normele aplicabile, asemenea interpretării pe care trebuie să o facă cu privire la aspectul dacă un act al Comisiei în materie de ajutoare de stat este supus căilor de atac (a se vedea Ordonanța din 11 iulie 2019, Vattenfall Europe Nuclear Energy/Comisia, T‑674/18, nepublicată, EU:T:2019:501, punctul 31 și următoarele și jurisprudența citată). Astfel, o asemenea interpretare este necesară în special pentru a permite acestei instanțe să stabilească dacă actul în cauză este nelegal pentru motivul că a fost adoptat de o autoritate necompetentă sau pentru că este lipsit de temei juridic suficient [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Slovacia și Ungaria/Consiliul, C‑643/15 și C‑647/15, EU:C:2017:631, punctele 57-84, și Hotărârea din 25 octombrie 2017, Comisia/Consiliul (CMR-15), C‑687/15, EU:C:2017:803, punctele 40-59].

53      În acest fel, trebuie să se aprecieze dacă, prin fondul său, iar nu prin forma sa, și în pofida opiniei contrare exprimate de Comisie, în special în cursul procedurii, decizia atacată constituie, în realitate, o decizie în temeiul articolului 4 din Regulamentul 2015/1589.

54      În această privință, trebuie amintit că, la punctul 64 din decizia atacată, Comisia a concluzionat că, dată fiind compatibilitatea sa în special cu Regulamentul nr. 651/2014, ajutorul în cauză era exceptat și, prin urmare, aceasta nu era competentă să îl examineze în cadrul procedurii de examinare preliminară prevăzute la articolul 4 din Regulamentul 2015/1589. În plus, la punctul 65 din decizia menționată se arată că plângerea [reclamantei], în sensul articolului 24 alineatul (2) din acest din urmă regulament, este respinsă ca neîntemeiată. De asemenea, în scrisoarea din 5 septembrie 2017 prin care i se comunică reclamantei această decizie, Comisia a renunțat să precizeze temeiul juridic pe care se întemeia decizia menționată, dar s‑a limitat la a enunța că era vorba despre „o decizie privind ajutorul în cauză”. În sfârșit, în înscrisurile sale și în ședință, aceasta a susținut că decizia în cauză constituia o decizie sui generis, adoptată în afara cadrului procedurii de examinare preliminară și al celui prevăzut la articolul 4 din Regulamentul 2015/1589 coroborat cu articolul 15 alineatul (1) din același regulament și prezenta un caracter pur declarativ, fără ca ea să fie în măsură să indice un temei juridic expres sau adecvat în acest scop.

55      În lumina acestor motive, în cadrul primului motiv, reclamanta susține că Comisia a încălcat o normă fundamentală de procedură care trebuie să determine anularea deciziei atacate.

56      Or, astfel cum s‑a considerat la punctele 35-51 de mai sus, este imposibil din punct de vedere juridic să nu se califice decizia atacată drept decizie care a fost adoptată în urma unei proceduri de examinare preliminară și, prin urmare, în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589.

57      În această privință, trebuie subliniat că, la fel ca o decizie în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, decizia atacată este adresată în mod formal Republicii Slovace și, mai precis, Ministerului Afacerilor Externe slovac (a se vedea punctul 11 de mai sus), iar nu reclamantei, care a primit, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) al treilea paragraf din același regulament, doar o copie a deciziei menționate (a se vedea punctul 12 de mai sus).

58      În plus, trebuie să se arate că decizia atacată a fost publicată în Jurnalul Oficial sub forma unei comunicări succinte (denumită publicare „cartuș”), în sensul articolului 32 alineatul (1) din același regulament (JO 2017, C 336, p. 1), sub titlul „Autorizație pentru ajutoarele de stat acordate în conformitate cu dispozițiile articolelor 107 și 108 [TFUE]”, precum și la rubrica „Cazuri în care Comisia nu ridică obiecții” (a se vedea punctul 13 de mai sus), și anume cauze în care Comisia a fost determinată să adopte decizii în sensul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589.

59      Astfel, având în vedere faptul că decizia atacată nu poate decât să constituie o decizie de a nu ridica obiecții împotriva ajutorului în cauză în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, trebuie respins primul motiv, întemeiat pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură prin faptul că Comisia nu ar fi adoptat una dintre deciziile prevăzute la articolul 4 alineatele (2)-(4) din același regulament.

60      Această concluzie nu aduce însă atingere întinderii controlului pe care Tribunalul este chemat să îl exercite în privința deciziei atacate cu privire în special la temeiul celui de al doilea motiv.

 Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE

61      Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta invocă o încălcare a articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, în principal pentru motivul că, pe lângă examinarea compatibilității ajutorului în cauză în temeiul Regulamentului nr. 651/2014, Comisia ar fi trebuit să verifice dacă ajutorul menționat era compatibil cu piața internă în raport cu articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, astfel cum este interpretat în lumina Orientărilor privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020 (JO 2013, C 209, p. 1, denumite în continuare „Orientările privind ajutoarele regionale”), care prevăd luarea în considerare a criteriului privind prevenirea capacităților excedentare. Comisia răspunde în esență că, în speță, cadrul juridic relevant este constituit exclusiv din regulamentele de exceptare pe categorii aplicabile, iar nu din orientările menționate.

62      Trebuie să se constate că prezentul aspect nu poate fi admis. Acesta se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia, atunci când este sesizată cu o plângere prin care se invocă nerespectarea condițiilor unui regulament de exceptare pe categorii prin care se urmărește punerea în aplicare, printre altele, a criteriilor prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, Comisia nu se poate limita la a examina dacă ajutorul în cauză îndeplinește condițiile menționate, ci trebuie să verifice și compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă în lumina acestei dispoziții din Tratatul FUE. În plus, reclamanta consideră în mod eronat că dispoziția menționată trebuie interpretată în special în lumina normelor de conduită pe care Comisia și le‑a impus, precum Orientările privind ajutoarele regionale.

63      Astfel, în primul rând, fără a aduce atingere posibilității de a repune în discuție legalitatea unei dispoziții pretins lacunare a unui regulament de exceptare pe categorii în lumina articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, prin invocarea unei excepții de nelegalitate în sensul articolului 277 TFUE, ceea ce reclamanta nu a făcut în speță, dispozițiile unui asemenea regulament prezintă, din punctul de vedere al statului membru în cauză și al justițiabililor, o reglementare exhaustivă a condițiilor de exceptare direct aplicabile prevăzute de acesta. Orice altă interpretare ar avea drept consecință faptul că, în pofida îndeplinirii acestor condiții de exceptare, autoritățile naționale nu ar fi autorizate în mod automat să renunțe la o notificare a măsurii în cauză și să o pună în aplicare și ar continua să riște să încalce articolul 108 alineatul (3) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctele 59, 86, 87 și 99 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 128 și 138).

64      Or, o asemenea interpretare ar risca să aducă atingere nu numai aplicabilității directe, în sensul articolului 288 al doilea paragraf TFUE, a dispozițiilor unui regulament de exceptare pe categorii, ci și efectului util al acestora, care constă tocmai în obiectivul, prevăzut la articolul 109 TFUE, de a stabili categoriile de ajutoare care sunt ipso facto exceptate de la procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE și, prin urmare, principiului securității juridice. Astfel, din considerentul (7) al Regulamentului nr. 651/2014 reiese că ajutoarele de stat care nu intră sub incidența regulamentului menționat se supun în continuare obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctele 57-59, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 127 și 128).

65      Aceste principii se aplică mutatis mutandis atunci când Comisia este chemată să verifice dacă autoritățile naționale au aplicat corect dispozițiile unui regulament de exceptare pe categorii. În caz contrar, consecințele juridice ale unui astfel de regulament, și anume efectul imediat al derogării de la obligația de notificare a unui ajutor și caracterul direct aplicabil și exhaustiv al condițiilor de exceptare în acest scop, ar fi repuse în discuție pentru simplul motiv că Comisia este sesizată cu o plângere care o determină să verifice ex post facto dacă autoritățile naționale au săvârșit erori în această privință și, prin urmare, dacă și‑au încălcat obligația de notificare. Or, deși revine Comisiei, sub controlul instanței Uniunii, sarcina de a verifica existența unor asemenea erori, obligația sa de supraveghere nu este totuși susceptibilă să afecteze această natură juridică a dispozițiilor unui regulament de exceptare pe categorii.

66      În al doilea rând, criteriul privind prevenirea capacităților excedentare pe piața relevantă nu este menționat ca o condiție de exceptare a unui ajutor regional pentru investiții în sensul articolului 14 din Regulamentul nr. 651/2014. Prin urmare, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că regulamentul menționat impune autorităților naționale sau Comisiei să ia în considerare eventuala creare a unor astfel de capacități excedentare. Comisia susține, așadar, în mod corect că, în temeiul acestui regulament, nu era competentă să aprecieze acest aspect în cadrul examinării plângerii reclamantei și că analiza sa privind condițiile prevăzute la articolul 14 din același regulament, astfel cum a fost prezentată la punctul 57 literele (a) și (b) din decizia atacată, era, în principiu, suficientă.

67      Rezultă că trebuie respins și argumentul reclamantei potrivit căruia, prin adoptarea unui regulament de exceptare pe categorii, Comisia nu și‑a „epuizat” puterea de apreciere în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE. Chiar presupunând că anumite dispoziții ale unui regulament de exceptare pe categorii se dovedesc a fi lacunare și incompatibile cu dreptul primar, în special cu articolul 107 alineatul (3) TFUE, ceea ce ar avea drept consecință automată o încălcare a obligației de notificare și, dacă este cazul, a interdicției de punere în aplicare a ajutorului în cauză în sensul articolului 108 alineatul (3) TFUE, Tribunalul nu ar putea să o soluționeze decât în urma unei excepții de nelegalitate invocate în temeiul articolului 277 TFUE. Totuși, în speță, reclamanta nu a invocat, în temeiul acestei dispoziții și pentru aceste motive, nelegalitatea cel puțin parțială a articolului 14 din Regulamentul nr. 651/2014.

68      Trebuie să se precizeze că, dacă, în orice caz, în urma depunerii unei plângeri, Comisia ar fi chemată să constate că autoritățile naționale au aplicat greșit condițiile unui regulament de exceptare pe categorii, astfel încât, în realitate, ajutorul în cauză ar fi trebuit să fie notificat în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, aceasta ar fi, desigur, obligată să aprecieze compatibilitatea ajutorului respectiv în lumina articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE, ținând seama în același timp de criteriile suplimentare din Orientările privind ajutoarele regionale pe care și le‑a impus în această privință. În schimb, exercitarea ca atare a acestui control cu privire la respectarea de către autoritățile naționale a condițiilor de exceptare prevăzute într‑un regulament de exceptare pe categorii se aseamănă cu un control pur al legalității, care este în mod necesar lipsit de considerații care țin de puterea de apreciere de care dispune Comisia doar atunci când aplică, într‑un caz individual, articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctele 78 și 79).

69      În al treilea rând, independent de ceea ce precedă, reclamanta nu a demonstrat că jurisprudența referitoare la articolul 107 alineatul (3) litera (a) TFUE prevede luarea în considerare a unui criteriu privind prevenirea capacităților excedentare pe piața relevantă ca cerință care decurge din dreptul primar ca atare. În această privință, trebuie amintit că dispoziția derogatorie menționată nu impune lipsa denaturării sau a amenințării unei denaturări a concurenței, care constituie doar un criteriu al noțiunii de ajutor prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE. Dimpotrivă, aplicarea articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE sau a unui regulament de exceptare pe categorii care precizează domeniul său de aplicare pe planul dreptului secundar presupune în mod necesar ca măsura în cauză să întrunească toate condițiile noțiunii de ajutor, inclusiv pe cea privind denaturarea concurenței, fără să fie necesară reexaminarea impactului său anticoncurențial, în special ca urmare a creării unor capacități excedentare pe piața relevantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 93 și 94, și Hotărârea din 20 iunie 2019, a&o hostel and hotel Berlin/Comisia, T‑578/17, nepublicată, EU:T:2019:437, punctul 123). Astfel, contrar articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, în cadrul articolului 107 alineatul (3) litera (a) TFUE nici măcar nu este necesar să se verifice dacă sunt modificate în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într‑o măsură care contravine interesului comun.

70      În schimb, jurisprudența invocată de reclamantă este exclusiv legată de interpretarea și de punerea în aplicare a normelor de conduită pe care Comisia și le‑a impus, iar nu de cea a domeniului de aplicare al dreptului primar, cu care normele menționate trebuie să fie însă compatibile și cu privire la care Curtea a recunoscut că nu erau susceptibile să epuizeze complet puterea de apreciere a Comisiei în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2016, Grecia/Comisia, C‑431/14 P, EU:C:2016:145, punctele 71 și 72, Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctul 41, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 83). În plus, instanța Uniunii s‑a limitat să aprecieze, în afara domeniului de aplicare al unui regulament de exceptare pe categorii, dacă Comisia aplicase în mod eronat normele de conduită care vizau în mod explicit problema capacității excedentare și dacă aceasta săvârșise, așadar, o eroare vădită de apreciere în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 ianuarie 1997, Spania/Comisia, C‑169/95, EU:C:1997:10, punctul 22, și Hotărârea din 9 septembrie 2009, Holland Malt/Comisia, T‑369/06, EU:T:2009:319, punctul 136). În acest context, instanța menționată nu a examinat însă dacă, invers, după cum pretinde reclamanta, anumite criterii reținute în asemenea norme de conduită decurgeau în mod direct din cerințele impuse de dreptul primar ca atare și nici nu a apreciat domeniul de aplicare juridic sau chiar legalitatea unui regulament de exceptare pe categorii în lumina dreptului primar.

71      În al patrulea rând, trebuie amintită jurisprudența consacrată care recunoaște că, în exercitarea puterii sale largi de apreciere în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, Comisia poate adopta orientări pentru a stabili criteriile pe baza cărora intenționează să evalueze compatibilitatea cu piața internă a unor măsuri de ajutor preconizate de statele membre. Adoptând asemenea norme de conduită și anunțând, prin publicarea lor, că le va aplica situațiilor vizate de acestea, Comisia își autolimitează exercitarea puterii de apreciere menționate și nu se poate abate, în principiu, de la normele respective fără a risca să fie sancționată, dacă este cazul, pentru încălcarea unor principii generale de drept precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (a se vedea Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctele 81 și 82 și jurisprudența citată). În plus, deși Comisia se obligă prin asemenea norme, această obligație îi incumbă numai în măsura în care normele menționate asigură o bună aplicare a tratatului, nefiind posibil ca ele să fie interpretate într‑un mod care să limiteze domeniul de aplicare al articolelor 107 și 108 TFUE sau care să contravină obiectivelor vizate de acestea (a se vedea Hotărârea Curții din 11 septembrie 2008, Germania și alții/Kronofrance, C‑75/05 P și C‑80/05 P, EU:C:2008:482, punctul 65 și jurisprudența citată).

72      Aceste considerații se aplică mutatis mutandis dispozițiilor unui regulament de exceptare pe categorii, care constituie de asemenea rezultatul unei exercitări ex ante de către Comisie a competențelor sale în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctele 65 și 102, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Bayerische Motoren Werke și Freistaat Sachsen/Comisia, C‑654/17 P, EU:C:2019:634, punctul 135), dar care, spre deosebire de normele de conduită, sunt obligatorii din punct de vedere juridic și direct aplicabile în ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul articolului 288 al doilea paragraf TFUE. Astfel, aceste dispoziții creează un efect limitativ în privința Comisiei, în măsura în care precizează criteriile privind ajutoarele care trebuie considerate ca fiind exceptate ipso facto în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, astfel încât aceste ajutoare nu sunt supuse obligației de notificare și de verificare de către Comisie, desigur, cu condiția ca aceste criterii să fie în conformitate cu normele superioare de drept, printre care articolele 107 și 108 TFUE. În plus, domeniul de aplicare al dispozițiilor obligatorii din punct de vedere juridic și direct aplicabile ale unui regulament de exceptare pe categorii nu poate, în principiu, să fie relativizat prin norme de conduită. Acest lucru este cu atât mai puțin posibil cu cât, pe de o parte, normele menționate nu sunt în niciun caz obligatorii din punct de vedere juridic în privința statelor membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctul 44), și, pe de altă parte, sunt destinate în special să orienteze și să limiteze exercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere cu ocazia aplicării articolului 107 alineatul (3) TFUE în cadrul unei proceduri în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE și, prin urmare, în afara domeniului de aplicare al unui regulament de exceptare pe categorii.

73      În consecință, asemenea norme de conduită adoptate de Comisie în temeiul competenței sale de organizare a procedurilor sale în materie de ajutoare de stat nu pot deroga de la normele superioare de drept, inclusiv regulamentele de exceptare pe categorii. Astfel, indiferent de domeniul de aplicare al normelor de conduită menționate, acestea nu sunt, în sine, susceptibile să relativizeze domeniul de aplicare al condițiilor de exceptare prevăzute de asemenea regulamente.

74      În al cincilea rând, trebuie să se constate că articolul 14 din Regulamentul nr. 651/2014, care este aplicabil în speță, nu face trimitere la Orientările privind ajutoarele regionale, în special la punctul 114 din acestea, referitor la efectele anticoncurențiale ale unei majorări a capacității provocate de un ajutor de stat. În această privință, articolul menționat se distinge în mod clar de articolul 15 alineatul (1) din același regulament, referitor la ajutoarele regionale de exploatare, prin faptul că menționează în mod explicit punctul 161 din orientările respective. Astfel, Comisia nu avea intenția de a subordona condițiile de compatibilitate a ajutoarelor regionale pentru investiții normelor de conduită prevăzute în aceste orientări. Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, nici autoritățile naționale, nici Comisia nu erau obligate să țină seama de acestea în interpretarea și în aplicarea articolului 14 din acest regulament.

75      În sfârșit, această apreciere nu este repusă în discuție de argumentele reclamantei întemeiate pe principiul proporționalității și pe dreptul său la libertatea de a desfășura o activitate comercială. În această privință, este suficient să se constate că Comisia a omis să evidențieze eventuala nelegalitate a articolului 14 din Regulamentul nr. 651/2014 în raport cu aceste norme superioare de drept în temeiul articolului 277 TFUE sau, cel puțin, să explice în ce mod, în pofida formulării sale clare și exhaustive, regulamentul menționat ar fi susceptibil de o interpretare conformă cu aceste norme, cu consecința că eventuala creare a unor capacități excedentare pe piața relevantă ar trebui luată în considerare.

76      În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv întemeiat pe o încălcare a articolului 109 TFUE coroborat cu articolul 58 alineatul (1) și cu articolul 6 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 651/2014

–       Cu privire la prima critică, întemeiată pe calificarea eronată a întreprinderii beneficiare drept IMM

77      Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta invocă, în cadrul unei prime critici, o eroare de apreciere sau de drept a Comisiei în aplicarea articolului 6 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 651/2014, pentru motivul principal că ajutorul în cauză constituie, în realitate, un ajutor ad‑hoc acordat unei întreprinderi mari. Comisia ar fi încălcat această dispoziție prin faptul că a acceptat în mod eronat și a omis să verifice calificarea de către autoritățile slovace a întreprinderii beneficiare drept IMM în sensul articolului 2 alineatul (1) din anexa I la același regulament. Or, având în vedere legăturile societale și de control ce caracterizau situația acestei întreprinderi înainte și după cesiunea acțiunilor sale de către societatea P. societății N., în temeiul articolului 3 și, cel puțin, al articolului 4 alineatul (2) din anexa menționată, întreprinderea respectivă ar fi trebuit calificată drept întreprindere mare. În special, Comisia ar fi omis să investigheze suficient legăturile existente între societatea P., pe de o parte, și o familie și alte societăți pe care membrii săi le conduceau sau controlau, pe de altă parte, precum și situația acționarului principal al societății N. începând de la 7 august 2013, inclusiv legăturile sale cu alte societăți. Pentru aceste motive, Comisia ar fi aplicat în mod greșit criteriile ce reglementează ajutoarele ad‑hoc acordate întreprinderilor mari în sensul articolului 6 alineatul (3) litera (a) din regulamentul menționat și, în lipsa unei investigări diligente și complete cu privire la aceste aspecte, ar fi trebuit să aibă îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă. În răspunsul său la întrebările scrise ale Tribunalului, reclamanta precizează că, în orice caz, pentru a putea califica întreprinderea în cauză drept IMM, Comisia ar fi trebuit să examineze dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din această anexă, fapt despre care nu există niciun indiciu în motivarea deciziei atacate, contrar cerințelor articolului 296 al doilea paragraf TFUE.

78      Comisia răspunde în esență că, în urma unui contract de cesiune a 100 % din acțiunile întreprinderii beneficiare, încheiat între societățile P. și N. la 31 decembrie 2012 și înregistrat în registrul comerțului slovac la 7 august 2013, la momentul acordării ajutorului în cauză, și anume la 7 noiembrie 2013, întreprinderea beneficiară era un IMM al cărui proprietar unic era societatea N. Argumentul întemeiat pe controlul societății P. de către anumite persoane fizice ar fi, așadar, inoperant, întrucât această din urmă societate și întreprinderea menționată nu erau întreprinderi asociate, în sensul articolului 3 alineatul (3) al treilea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO 2003, L 124, p. 36, denumită în continuare „Recomandarea IMM”), decât înainte de cumpărarea acțiunilor de către societatea N. În orice caz, nu ar exista niciun motiv să se pună la îndoială informațiile furnizate de autoritățile slovace potrivit cărora societatea P. și întreprinderile asociate acesteia nu aveau mai mult de 120 de angajați în anii 2010 și 2011, iar cifra de afaceri de 50 de milioane de euro sau bilanțul total anual de 43 de milioane de euro nu erau depășite. În plus, participațiile acestei întreprinderi în alte întreprinderi începând cu 9 iulie 2011 nu ar fi întrunit criteriile prevăzute la articolul 3 alineatele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014. Argumentul potrivit căruia o familie continua să exercite o influență decisivă asupra societății P. ar fi inoperant, întrucât această societate nu mai deținea, la momentul acordării ajutorului în cauză, acțiuni ale întreprinderii în discuție. Potrivit Comisiei, este de asemenea inoperant argumentul întemeiat pe termenul de doi ani prevăzut la articolul 4 alineatul (2) din anexa menționată, întrucât societatea P. nu putea fi calificată drept întreprindere mare în perioada în cauză.

79      Comisia precizează că întreprinderea beneficiară și societatea N. nu erau asociate altor întreprinderi prin intermediul anumitor persoane fizice, în sensul articolului 3 alineatul (3) al patrulea paragraf din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014. Desigur, directorul general al întreprinderii beneficiare, în perioada cuprinsă între 1 martie și 28 decembrie 2012, și directorul adjunct al acesteia, începând de la 28 decembrie 2012, ar deține mai multe mandate în diferite întreprinderi. Cu toate acestea, cu excepția unui contract de închiriere încheiat cu societatea E. F., niciuna dintre aceste întreprinderi nu ar fi activă pe aceeași piață ca întreprinderea beneficiară sau pe o piață adiacentă. În special, potrivit informațiilor disponibile în registrul slovac al întreprinderilor, societatea L. ar fi activă în mai multe sectoare ale economiei. Harta zăcământului din Borský Peter prezentată de reclamantă ar fi lipsită de precizie și nu ar avea nicio forță probantă în ceea ce privește eventualele legături dintre această din urmă societate și întreprinderea beneficiară. Comisia afirmă că nu dispune de indicii care să arate că acest director general a avut o influență dominantă sau un statut de proprietar față de societatea L., nici că întreprinderea beneficiară sau societatea N. au acționat de comun acord cu societatea L. astfel încât nu puteau fi considerate întreprinderi independente una de cealaltă din punct de vedere economic.

80      Comisia concluzionează că întreprinderea beneficiară îndeplinea toate condițiile pentru a fi calificată drept IMM la momentul acordării ajutorului în cauză. Pentru a demonstra efectul stimulativ al ajutorului menționat în sensul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 651/2014, ar fi fost, așadar, suficient să se stabilească faptul că cererea de acordare fusese depusă înainte de începerea lucrărilor pentru proiectul de investiții.

81      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu ceea ce s‑a consemnat în procesul‑verbal de ședință, părțile consideră că problema dacă întreprinderea beneficiară constituia, la momentul acordării ajutorului în cauză, un IMM în sensul anexei I la Regulamentul nr. 651/2014, al cărei text corespunde celui al anexei la Recomandarea IMM, este o chestiune de drept, supusă controlului Tribunalului, care este determinantă pentru soluționarea prezentului litigiu. În această privință, Comisia precizează, fără a fi contrazisă de reclamantă, că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 57 litera (b) din decizia atacată, în temeiul articolului 14 alineatul (12) din regulamentul menționat, intensitatea ajutorului în echivalent subvenție brută (ESB) nu trebuie să depășească intensitatea maximă a ajutorului stabilită în harta ajutoarelor regionale în vigoare la momentul acordării ajutorului în zona în cauză, și anume, în speță, harta slovacă a ajutoarelor regionale referitoare la perioada cuprinsă între 2007 și 2013, care prevede un plafon ESB de 40 % pentru întreprinderile mari. În plus, potrivit aceluiași punct, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din acest regulament coroborat cu definiția „zonei asistate” care figurează la articolul 2 din același regulament, ESB maximă stabilită în harta slovacă a ajutoarelor regionale pentru perioada 2014-2020 trebuia să fie respectată, și anume 25 % pentru întreprinderile mari, 35 % pentru întreprinderile mijlocii și 45 % pentru întreprinderile mici.

82      În ceea ce privește conținutul deciziei atacate, trebuie să se arate că critica reclamantei este rezumată succint la punctul 24 din decizia menționată, enunțând pretinsele legături dintre întreprinderea beneficiară, pe de o parte, și societatea P. și proprietarii săi sau conducerea sa, pe de altă parte. La punctele 38 și 39 din această decizie sunt expuse informațiile furnizate de autoritățile slovace cu privire la legăturile societale care afectează situația întreprinderii menționate la momentul acordării ajutorului în cauză, atunci când 100 % din părțile sale sociale erau deținute numai de societatea N., care era ea însăși controlată de două persoane fizice în proporție de 99,94 % și, respectiv, de 0,06 %, dintre care prima persoană este directorul general al acestei întreprinderi.

83      Cu toate acestea, la punctele 38 și 39 din decizia atacată, lipsește o prezentare a legăturilor societale și de control ale întreprinderii beneficiare în special cu societatea P. și cu acționarii săi sau cu conducerea acesteia, predecesorul societății N. Acest lucru corespunde conținutului observațiilor pe care autoritățile slovace le‑au prezentat, prin scrisoarea din 13 mai 2016, ca răspuns la o solicitare de informații a Comisiei. În aceste observații, autoritățile menționate au invocat caracterul inoperant al afirmațiilor reclamantei pentru motivul că, la momentul acordării ajutorului în cauză, societatea P. nu dispunea de legături societale sau de control, în sensul articolului 3 din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014, nici cu întreprinderea beneficiară, nici cu societatea N. În ceea ce privește situația societății P., autoritățile slovace s‑au limitat să susțină că structura acționariatului acestei societăți le era necunoscută, întrucât astfel de informații nu erau accesibile în mod public. În plus, potrivit afirmațiilor autorităților menționate, vicepreședintele directoratului întreprinderii beneficiare până la 14 martie 2012 nu era nici acționar, nici membru al unei alte societăți stabilite în Slovacia între 14 martie și 31 decembrie 2012.

84      Aceste elemente indică, împreună cu argumentele invocate de Comisie în cursul judecății, inclusiv ca răspuns la întrebările scrise ale Tribunalului (a se vedea punctele 78-80 de mai sus), că aceasta s‑a mulțumit cu observațiile autorităților slovace cu privire la situația întreprinderii beneficiare, astfel cum se prezenta înainte de cesiunea acțiunilor sale către societatea N., cu alte cuvinte atunci când se afla încă sub controlul societății P. Această apreciere este confirmată de motivele care figurează la punctul 57 litera (d) din decizia atacată, în care Comisia ia poziție cu privire la critica reclamantei ținând seama de observațiile autorităților slovace. În esență, în aceasta se arată că, potrivit Comisiei, autoritățile menționate au demonstrat corespunzător că întreprinderea beneficiară constituia un IMM la momentul acordării ajutorului în cauză, astfel cum a intervenit, în temeiul dreptului slovac aplicabil, la 7 noiembrie 2013. Comisia consideră, pe de o parte, că nu există nicio legătură între întreprinderea beneficiară și societatea N., în sensul noțiunilor de „întreprinderi partenere” sau de „întreprinderi asociate”, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (2) și alineatul (3) primul-al treilea paragraf din anexa la Recomandarea IMM, al căror text corespunde celui al articolului 3 alineatele (2) și (3) din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014. De asemenea, aceasta apreciază că, ținând seama de jurisprudență și de practica sa decizională, nu este îndeplinit în speță criteriul întreprinderilor asociate prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice și care acționează de comun acord, cu condiția ca o parte din activitățile lor să fie cel puțin efectuată pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente, în sensul articolului 3 alineatul (3) al patrulea și al cincilea paragraf din anexa la recomandarea menționată, al cărui text corespunde celui al articolului 3 alineatul (3) al patrulea și al cincilea paragraf din anexa I la regulamentul menționat. Or, în lipsa unor dovezi ale unor legături comerciale importante, în special sub forma unor contracte de vânzare sau de cumpărare, de împărțire a furnizorilor sau a altor interese comerciale, între întreprinderea beneficiară, pe de o parte, și societatea N. și acționarul său principal, pe de altă parte, întreprinderea menționată și societatea menționată nu pot fi calificate drept întreprinderi asociate la momentul acordării ajutorului în cauză. Comisia concluzionează, asemenea autorităților slovace, că această întreprindere, privită împreună cu societatea N., constituie un IMM. În susținerea acestei concluzii, decizia atacată conține un tabel care prezintă numărul comun de angajați, cifrele de afaceri combinate, precum și rezultatele anuale combinate ale întreprinderii beneficiare și ale societății N. în cursul anilor 2010-2015.

85      În această privință, trebuie amintit că, desigur, la momentul acordării ajutorului în cauză, la 7 noiembrie 2013, nu mai exista efectiv nicio legătură structurală între întreprinderea beneficiară și societatea P. care cesionase societății N. toate participațiile sale la întreprinderea menționată. După cum susține Comisia, în conformitate cu jurisprudența (Hotărârea din 21 martie 2013, Magdeburger Mühlenwerke, C‑129/12, EU:C:2013:200, punctul 40, și Hotărârea din 6 iulie 2017, Nerea, C‑245/16, EU:C:2017:521, punctele 32 și 33), definiția „datei acordării ajutorului” care figurează la articolul 2 punctul 28 din Regulamentul nr. 651/2014 prevede că este vorba despre data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în conformitate cu regimul juridic național aplicabil. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 45-47 din decizia atacată, în temeiul dreptului civil slovac aplicabil, contractul de subvenție, astfel cum a fost încheiat între Agenția Slovacă pentru Inovare și Energie și întreprinderea beneficiară, la 29 octombrie 2013, a intrat în vigoare abia la 7 noiembrie 2013, mai exact la o zi după publicarea sa în registrul central slovac al contractelor. Prin urmare, în speță, Comisia era obligată să aprecieze dacă autoritățile slovace consideraseră în mod corect că întreprinderea beneficiară constituia un IMM, la 7 noiembrie 2013, la momentul la care era controlată exclusiv de societatea N.

86      Cu toate acestea, în pofida faptului că data relevantă pentru aprecierea statutului de IMM al întreprinderii beneficiare era 7 noiembrie 2013, indiciile furnizate de reclamantă referitoare la legăturile dintre întreprinderea beneficiară și societatea P., predecesorul în drept al societății N., pot da naștere unor îndoieli în cazul Comisiei, în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589, cu privire la caracterizarea întreprinderii beneficiare ca IMM în sensul anexei I la Regulamentul nr. 651/2014 și, prin urmare, la existența unui ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă.

87      În această privință, reclamanta poate invoca în mod întemeiat articolul 4 din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014, care este intitulat „Date folosite pentru calcularea numărului de angajați și a valorilor financiare și perioada de referință” și a cărui formulare corespunde perfect celei a articolului 4 din anexa la Recomandarea IMM. Alineatele (1) și (2) ale acestui articol au următorul cuprins:

„(1)      Datele folosite pentru calcularea numărului de angajați și a valorilor financiare sunt datele aferente ultimului exercițiu contabil aprobat și se calculează anual. Acestea sunt luate în considerare de la data închiderii conturilor. Valoarea selectată pentru cifra de afaceri se calculează cu excluderea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a altor taxe indirecte.

(2)      Dacă, la data închiderii conturilor, o întreprindere constată că, pe o bază anuală, a depășit sau s‑a situat sub limita numărului de angajați sau sub pragurile financiare prevăzute la articolul 2, acest lucru nu va avea ca rezultat pierderea sau dobândirea statutului de [IMM], cu excepția cazului în care pragurile respective sunt depășite pe parcursul a două perioade contabile consecutive.”

88      Articolul 4 din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014 prevede metoda de calcul, legată de ultimul exercițiu contabil aprobat și pe bază anuală, care este menită să determine prezența celor trei criterii constitutive ale unui IMM precum cele menționate la articolul 2 alineatul (1) din anexa menționată, și anume mai puțin de 250 de angajați, o cifră de afaceri anuală maximă de 50 de milioane de euro și un bilanț anual total care nu depășește 43 de milioane de euro. În plus, părțile nu contestă că, în cazul existenței unor întreprinderi asociate în sensul articolului 3 alineatul (3) din această anexă, calculul menționat trebuie să includă datele pertinente ale tuturor acestor întreprinderi. Astfel, în conformitate cu această cerință, la punctul 57 litera (d) in fine din decizia atacată figurează un tabel care prezintă datele combinate ale întreprinderii beneficiare și ale societății N. referitoare la cele trei criterii cumulative și constitutive ale unui IMM, astfel cum sunt menționate la articolul 2 alineatul (1) din aceeași anexă, pentru anii 2010-2015.

89      Cu toate acestea, în ședință, invocând pagina 14 din „Manualul utilizatorului pentru definiția IMM‑urilor”, astfel cum a fost publicat în anul 2015 de Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (OP), Comisia a contestat că articolul 4 alineatul (2) din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014 este aplicabil unei schimbări a proprietarului unei întreprinderi, precum cea intervenită în speță între societățile P. și N. în ceea ce privește întreprinderea beneficiară. În acest ghid, se arată în special că regula similară din anexa la Recomandarea IMM „nu se aplică în cazul întreprinderilor care depășesc pragurile relevante pentru IMM‑uri în urma unei modificări de proprietate, ca urmare a unei fuziuni sau a unei achiziții”, și că asemenea întreprinderi „trebuie să fie evaluate pe baza structurii acționariatului lor la momentul tranzacției, nu la momentul închiderii ultimelor conturi”. Această constatare este urmată de o trimitere la punctul 1.1.3.1 alineatul 6 litera (e) din Decizia 2012/838/UE, Euratom a Comisiei din 18 decembrie 2012 privind adoptarea normelor care asigură verificarea coerentă a existenței și a statutului juridic, precum și a capacității operaționale și financiare a participanților la acțiunile indirecte susținute prin granturi în temeiul celui de Al șaptelea program‑cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative și în temeiul celui de Al șaptelea program‑cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear (JO 2012, L 359, p. 45), în care se precizează, astfel, că „regula [menționată] nu se aplică dacă [un] IMM fuzionează cu un grup mai mare sau este achiziționată de un astfel de grup, caz în care IMM‑ul își pierde automat statutul la data tranzacției”.

90      În această privință, este suficient să se arate că „Manualul utilizatorului pentru definiția IMM‑urilor”, la care, de altfel, decizia atacată nu face trimitere, nu constituie un text cu forță juridică obligatorie susceptibil să deroge de la norma obligatorie prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014 sau să reducă domeniul de aplicare al acesteia. De asemenea, în clauza privind „declinarea responsabilității”, care figurează la pagina 2 din acesta, se precizează că manualul menționat „servește ca orientări generale pentru antreprenori și alte părți interesate cu privire la aplicarea definiției IMM‑urilor”, dar că el nu are „nicio forță juridică și nu obligă în niciun fel Comisia”, Recomandarea IMM „fiind singura bază autentică pentru determinarea condițiilor privind calificarea ca IMM”. Trimiterea la punctul 1.1.3.1 alineatul 6 litera (e) din Decizia 2012/838 nu poate infirma această apreciere, din moment ce dispoziția menționată, al cărei domeniu de aplicare este limitat la activitățile de cercetare și formare în domeniul nuclear, nu este aplicabilă în speță. Prin urmare, acest argument al Comisiei trebuie respins ca neîntemeiat.

91      În consecință, în speță, Comisia era obligată să aplice articolul 4 alineatul (2) din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014.

92      Cu toate acestea, pe de o parte, nu reiese nici din observațiile autorităților slovace depuse la dosar, nici din decizia atacată, nici din înscrisurile Comisiei în cursul procedurii, chiar în urma unei întrebări scrise precise a Tribunalului în această privință, care era, în speță, exercițiul contabil aprobat pe care autoritățile menționate l‑au luat în considerare pentru a efectua calculul, pe o bază anuală, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) și cu articolul 4 alineatul (2) din anexa I la acest regulament. Pe de altă parte, prezentarea, în decizia menționată, a datelor combinate ale întreprinderii beneficiare și ale societății N. pentru anii 2010-2012 nu ține seama de faptul că, în acea perioadă și pentru o bună parte a anului 2013, întreprinderea beneficiară era controlată de societatea P., ale cărei date nu sunt însă reținute. În orice caz, la momentul acordării ajutorului în cauză, la 7 noiembrie 2013, ultimul exercițiu contabil aprobat pentru care trebuia efectuat un calcul pe o bază anuală este cel din anul 2012, în care întreprinderea beneficiară era controlată exclusiv de societatea P., iar nu de societatea N. În răspunsul său la întrebările scrise ale Tribunalului, Comisia a confirmat, de altfel, relevanța anului 2012 în vederea aplicării articolului 4 alineatul (1) din această anexă.

93      Chiar presupunând că trebuie să se țină seama, în acest scop, de anul 2013, reclamanta susține în mod întemeiat că bilanțul anual al întreprinderii beneficiare acoperea în mod necesar date din perioada în care acțiunile sale erau încă deținute de societatea P., schimbarea acționarului fiind înscrisă în registrul comerțului slovac abia la 7 august 2013 [a se vedea punctul 57 litera (d) al treilea paragraf din decizia atacată]. Într‑o asemenea ipoteză, pentru a îndeplini criteriile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014 coroborat cu articolul 4 alineatele (1) și (2) din anexa I la regulamentul menționat și pentru a determina în mod corect dacă întreprinderea beneficiară constituia un IMM la momentul acordării ajutorului în cauză, nu era suficient să se ia în considerare datele societății‑mamă cesionare, în calitate de întreprindere asociată a întreprinderii beneficiare, care și‑a preluat controlul în cursul exercițiului contabil relevant, ci trebuia să se țină seama și de cele ale societății‑mamă cedente, sub controlul căreia întreprinderea menționată a efectuat o mare parte din activitatea sa economică în cursul aceluiași exercițiu. Astfel, orice altă interpretare ar fi contrară spiritului articolului 4 alineatul (2) din anexa menționată, care urmărește să se asigure că ajutorul este efectiv atribuit unui IMM și că definiția IMM‑urilor nu este eludată pentru motive pur formale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo, C‑110/13, EU:C:2014:114, punctul 33 și jurisprudența citată).

94      Rezultă că, în speță, atât autoritățile slovace, cât și Comisia erau obligate, pe de o parte, să stabilească în mod precis exercițiul contabil aprobat și anul pertinente în vederea unui calcul comun al datelor fiecăreia dintre „întreprinderile asociate”, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 651/2014 coroborat cu articolul 3 alineatul (3) și cu articolul 4 alineatul (2) din anexa I la regulamentul menționat, și, pe de altă parte, să precizeze care erau societatea sau societățile care trebuiau luate în considerare în acest scop. În plus, în acest temei, ele erau chemate să aprecieze dacă, potrivit articolului 4 alineatul (2) din anexa menționată, au fost sau nu au fost depășite, în cursul a două exerciții contabile consecutive, pragurile relevante pentru calificarea întreprinderii beneficiare drept IMM.

95      Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctele 83 și 84 de mai sus, decizia atacată nu cuprinde nicio mențiune în această privință, ceea ce confirmă o lipsă de investigare și de examinare a elementelor pertinente în speță. În plus, lipsa de diligență a Comisiei în investigarea situației societăților P. și N., precum și a celei a conducerii acestora este confirmată în lumina informațiilor depuse la dosar și nu poate fi justificată de argumentul potrivit căruia această instituție putea să considere ca fiind de încredere, fără a avea îndoieli în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589, informațiile prezentate de autoritățile slovace, pentru motivul că acestea erau ținute de obligația lor de cooperare loială în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE.

96      În primul rând, astfel cum reiese din anexele A.21 și A.22 la cererea introductivă, în anul 2012 și în anul 2013, directoratele și consiliile de administrație ale întreprinderii beneficiare și ale societății P. erau în parte și temporar alcătuite din membri ai aceleiași familii, din care un membru făcea parte din cele două directorate. În această privință, în pofida indiciilor de probă furnizate de reclamantă în cursul procedurii administrative privind grupurile de întreprinderi gestionate de această familie în Slovacia, Comisia s‑a bazat, fără a efectua o investigare suplimentară în această privință, pe afirmațiile vagi ale autorităților slovace potrivit cărora, pe de o parte, structura acționariatului societății P. le era necunoscută, întrucât astfel de informații nu erau accesibile în mod public, și, pe de altă parte, acest membru al familiei menționate nu era nici acționar, nici membru al unei alte societăți stabilite în Slovacia în perioada cuprinsă între 14 martie și 31 decembrie 2012. În orice caz, astfel cum s‑a arătat la punctul 83 de mai sus, aceste elemente nu au fost nici prezentate, nici apreciate în decizia atacată. În sfârșit, în această privință, Comisia nu a putut să se limiteze la a lua în mod succint poziție cu privire la situația societății P., în scrisoarea sa din 9 iulie 2015, pentru a înlătura îndoielile în această privință și pentru a justifica faptul că reclamanta cunoștea suficient elementele care au determinat Comisia să califice și această societate drept IMM.

97      În al doilea rând, în ceea ce privește situația societății N. și în special a acționarului său principal, în pofida elementelor de probă prezentate de reclamantă în cursul procedurii administrative, Comisia s‑a limitat să constate, în mod vag și bazându‑se pe informațiile furnizate de autoritățile slovace, la punctul 57 litera (d) pagina 16 al șaptesprezecelea paragraf din decizia atacată, că „majoritatea întreprinderilor în care [acționarul menționat] ocupa o poziție de conducere nu erau active pe aceeași piață ca [întreprinderea beneficiară]”. Cu toate acestea, ea nu a aprofundat investigarea sa cu privire la aspectul dacă societatea L., în care acest acționar era președintele directoratului, era efectiv activă pe aceeași piață sau pe o piață adiacentă, în sensul articolului 3 alineatul (3) al patrulea și al cincilea paragraf din anexa I la Regulamentul nr. 651/2014, deși existau indicii importante în acest sens care dădeau naștere unor îndoieli, în special harta zăcământului din Borský Peter, care indică în mod clar numele societății L. ca proprietar al sitului de extracție de nisip din apropierea siturilor de extracție ale reclamantei și ale întreprinderii beneficiare.

98      Rezultă că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli în această privință, în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589.

99      În consecință, trebuie admisă prima critică, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea noii propuneri de probe a reclamantei referitoare la bilanțurile întreprinderii beneficiare între anii 2014 și 2018 (a se vedea punctul 15 de mai sus).

–       Cu privire la a doua critică întemeiată pe acordarea ajutorului în cauză în temeiul unei scheme de ajutoare

100    Prin intermediul celei de a doua critici din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta reproșează în esență Comisiei că nu a verificat dacă ajutorul în cauză corespundea criteriilor prevăzute de schema de ajutoare în cauză, în special celui al caracterului inovator al proiectului de investiții. Procedând astfel, aceasta urmărește să demonstreze că ajutorul menționat constituia, în realitate, un ajutor ad‑hoc acordat unei întreprinderi mari în sensul articolului 6 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 651/2014.

101    Comisia răspunde în esență că nu este abilitată să declare incompatibile cu Regulamentul nr. 651/2014 măsuri care îndeplinesc toate condițiile regulamentului menționat pentru simplul motiv că aceste măsuri contravin eventual unor criterii suplimentare care intră sub incidența dreptului național. Întrucât caracterul inovator al ajutorului în cauză nu este un criteriu impus de regulamentul menționat, acesta ar fi lipsit de importanță în vederea declarării compatibilității.

102    Trebuie să se constate că prezenta critică nu poate fi admisă, întrucât nicio dispoziție din Regulamentul nr. 651/2014 nu prevede cerința ca Comisia să verifice dacă un ajutor individual a fost acordat în conformitate cu criteriile de acordare a schemei de ajutoare în cauză, aspect care ține, în principal, de competența autorităților și a instanțelor naționale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 6 iulie 2017, Nerea, C‑245/16, EU:C:2017:521, punctele 35 și 37, și Concluziile avocatului general Campos Sánchez‑Bordona prezentate în cauza Nerea, C‑245/16, EU:C:2017:271, punctele 76-78). Astfel, nici articolul 6 alineatul (3) litera (a) din regulamentul menționat, cu privire la care reclamanta consideră că ar fi trebuit să fie aplicat în speță pentru motivul că întreprinderea beneficiară era o întreprindere mare, nici articolul 14 din același regulament nu prevăd o asemenea cerință.

103    Prin urmare, a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respinsă ca neîntemeiată.

 Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 108 alineatul (2) TFUE coroborat cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589

104    Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, reclamanta invocă o încălcare a articolului 108 alineatul (2) TFUE coroborat cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589, pentru motivul că Comisia a renunțat să deschidă procedura oficială de investigare, în pofida dificultăților serioase pe care le‑a întâmpinat în examinarea ajutorului în cauză.

105    Comisia consideră că nu a întâmpinat niciodată dificultăți serioase privind compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă.

106    În această privință, este suficient să se constate că, având în vedere admiterea primei critici din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv din cauza existenței unor îndoieli în sensul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589 (a se vedea punctele 81-99 de mai sus), a cărei noțiune corespunde celei a dificultăților serioase (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, EU:T:2008:29, punctul 328), al treilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie de asemenea admis.

107    Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată, iar acțiunea trebuie admisă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

108    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia C(2017) 5050 final a Comisiei din 20 iulie 2017 privind ajutorul pentru investiții în favoarea producătorului slovac de nisip silicios NAJPI a. s. [SA.38121 (2016/FC) – Slovacia].

2)      Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

Collins

Kreuschitz

Steinfatt

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 9 septembrie 2020.

Semnături


Cuprins



*      Limba de procedură: germana.