Language of document : ECLI:EU:C:2024:194

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

29 februarie 2024(*)

„Trimitere preliminară – Transporturi aeriene – Regulamentul (CE) nr. 261/2004 – Articolul 5 alineatele (1) și (3) – Articolul 7 alineatul (1) – Compensarea pasagerilor aerieni în eventualitatea anulării unui zbor – Natura și temeiul dreptului la compensație – Cesionarea către o societate comercială a creanței pasagerilor față de operatorul de transport aerian – Clauză contractuală care interzice o astfel de cesiune – Articolul 15 – Inadmisibilitatea renunțării”

În cauza C‑11/23,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Juzgado de lo Mercantil n.º 1 de Palma de Mallorca (Tribunalul Comercial nr. 1 din Palma de Mallorca, Spania), prin decizia din 31 octombrie 2022, primită de Curte la 12 ianuarie 2023, în procedura

Eventmedia Soluciones SL

împotriva

Air Europa Líneas Aéreas SAU,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din doamna K. Jürimäe (raportoare), președintă de cameră, domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de judecător al Camerei a treia, și domnii N. Piçarra, N. Jääskinen și M. Gavalec, judecători,

avocat general: domnul M. Szpunar,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Eventmedia Soluciones SL, de R. M. Jiménez Varela, procuradora, și A. M. Martínez Cuadros, abogada;

–        pentru Air Europa Líneas Aéreas SAU, de N. de Dorremochea Guiot, procurador, și E. Olea Ballesteros, abogado;

–        pentru guvernul spaniol, de L. Aguilera Ruiz, în calitate de agent;

–        pentru guvernul lituanian, de S. Grigonis și V. Kazlauskaitė-Švenčionienė, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de J. L. Buendía Sierra, N. Ruiz García și G. Wilms, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3), a articolului 7 alineatul (1) și a articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218), precum și a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Eventmedia Soluciones SL (denumită în continuare „Eventmedia”), cesionar al creanțelor a șase pasageri aerieni, pe de o parte, și Air Europa Líneas Aéreas SAU (denumită în continuare „Air Europa”), pe de altă parte, în legătură cu o compensație pentru anularea unui zbor.

 Dreptul Uniunii

 Regulamentul (CE) nr. 44/2001

3        Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) prevedea la articolul 5 punctul 1 litera (a):

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

1)      (a)      în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată […]”

 Regulamentul nr. 261/2004

4        Considerentele (1), (7) și (20) ale Regulamentului nr. 261/2004 au următorul cuprins:

„(1)      Măsurile adoptate de Comunitate în domeniul transportului aerian ar trebui, între altele, să urmărească asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor. De asemenea, ar trebui să se ia în considerare cerințele legate de protecția consumatorilor în general.

[…]

(7)      În scopul asigurării aplicării efective a prezentului regulament, obligațiile aferente rămân în sarcina operatorului efectiv de transport aerian care efectuează sau intenționează să efectueze un zbor fie cu o aeronavă aflată în proprietatea sa, pe baza unui contract de închiriere de tip aeronavă goală (dry lease) sau tip aeronavă cu echipaj (wet lease), fie în orice alt regim.

[…]

(20)      Pasagerii ar trebui să fie pe deplin informați despre drepturile lor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, astfel încât aceștia să‑și poată exercita efectiv drepturile.”

5        Articolul 1 alineatul (1) litera (b) din acest regulament are următorul cuprins:

„Prezentul regulament stabilește condițiile în care pasagerii își pot exercita drepturile minime atunci când:

[…]

(b)      zborul este anulat […]”

6        Articolul 2 litera (b) din acest regulament definește noțiunea de „operator efectiv de transport aerian” ca fiind „un operator de transport aerian care execută sau intenționează să execute un zbor în temeiul unui contract cu un pasager sau în numele unei alte persoane, juridice sau fizice, care a încheiat un contract cu pasagerul respectiv”.

7        Articolul 3 din același regulament, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede la alineatul (5):

„Prezentul regulament se aplică tuturor operatorilor de transport aerian care asigură transportul pasagerilor menționați la alineatele (1) și (2). În cazul în care un operator de transport aerian care nu are un contract cu pasagerul își execută obligațiile în conformitate cu prezentul regulament, atunci se consideră că acesta acționează astfel în numele persoanei care are un contract cu pasagerul respectiv.”

8        Potrivit articolului 5 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Anularea zborului”:

„(1)      În cazul anulării unui zbor, pasageri[i] în cauză trebuie:

[…]

(c)      să primească o compensație din partea operatorului de transport aerian, în conformitate cu articolul 7, cu excepția în care intervine oricare din următoarele:

[…]

(3)      Operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensații în conformitate cu articolul 7, în cazul în care poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.

[…]”

9        Articolul 7 din același regulament, intitulat „Dreptul la compensație”, prevede la alineatul (1) primul paragraf:

„Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de:

(a)      250 EUR pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;

(b)      400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;

(c)      600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).”

10      Articolul 15 din acest regulament, intitulat „Inadmisibilitatea renunțării”, prevede:

„(1)      Obligațiile față de pasageri în temeiul prezentului regulament nu pot face obiectul unei limitări sau renunțări, în special printr‑o derogare sau o clauză restrictivă cuprinsă în contractul de transport.

(2)      În cazul în care, cu toate acestea, se aplică o atare derogare sau clauză restrictivă unui pasager ori în cazul în care pasagerul nu este corect informat cu privire la drepturile sale și ca urmare acesta acceptă o compensație inferioară celei prevăzute prin prezentul regulament, pasagerul respectiv are dreptul de a iniția procedurile necesare în fața instanțelor sau organismelor competente pentru a obține o compensație suplimentară.”

 Directiva 93/13

11      Potrivit articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

12      Articolul 7 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

13      Șase pasageri aerieni vizați de anularea unui zbor cu plecarea de pe aeroportul Viru din Santa Cruz (Bolivia) și cu destinația Madrid (Spania), prevăzut pentru 24 martie 2022, și‑au cesionat dreptul de a solicita compensații față de Air Europa către Eventmedia, o societate comercială.

14      Ulterior, Eventmedia a sesizat Juzgado de lo Mercantil n.º 1 de Palma de Mallorca (Tribunalul Comercial nr. 1 din Palma de Mallorca, Spania), care este instanța de trimitere, cu o procedură împotriva Air Europa pentru a obține o compensație de 600 de euro pentru fiecare dintre acești pasageri, în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.

15      În fața acestei instanțe, Air Europa contestă calitatea procesuală activă a Eventmedia. În opinia sa, cesiunea de creanță nu era valabilă din punct de vedere juridic întrucât încălca interdicția cesionării drepturilor pasagerului prevăzută de clauza 15.1 din condițiile sale generale de transport (denumită în continuare „clauza în discuție”). Potrivit acestei clauze, „[r]ăspunderea Air Europa și cea a oricărui transportator, în conformitate cu articolul 1, [sunt determinate] de condițiile de transport ale operatorului de transport emitent al biletului, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Drepturile pasagerului sunt legate de persoana sa, iar cesionarea lor nu este permisă”.

16      Instanța de trimitere explică faptul că, în temeiul dreptului spaniol, un pasager aerian își poate valorifica în justiție dreptul la compensație împotriva operatorului efectiv de transport aerian, prevăzut de Regulamentul nr. 261/2004, în cadrul unei proceduri denumite „simplificate”, fără a trebui să fie reprezentat de un avocat. În practică, pasagerii aerieni ar recurge rareori la această posibilitate ca urmare a apărării invocate de majoritatea transportatorilor aerieni și a complexității normelor procedurale. În plus, un pasager aerian ar putea acorda un mandat ad litem unui reprezentant pentru ca acesta să se înfățișeze în fața instanței în numele și pe seama sa.

17      În sfârșit, conform dreptului spaniol, un pasager aerian și‑ar putea cesiona dreptul de creanță față de operatorul de transport aerian în special unei entități specializate în cererile introduse în temeiul Regulamentului nr. 261/2004. Într‑un asemenea caz, această entitate s‑ar înfățișa la proces în nume propriu și pe seama sa, apărându‑și interesul în calitate de cesionar al creanței.

18      Or, instanța de trimitere arată că clauza în discuție restrânge această posibilitate a pasagerilor aerieni de a‑și cesiona drepturile. În consecință, instanța de trimitere ridică problema compatibilității unei astfel de clauze cu dreptul Uniunii.

19      Mai întâi, această instanță consideră necesar să stabilească dacă o clauză care figurează în condițiile generale ale contractului de transport și care interzice transferul drepturilor ce aparțin pasagerului aerian constituie o limitare a obligațiilor față de pasagerii aerieni care intră sub incidența articolului 15 din Regulamentul nr. 261/2004. Dacă aceasta ar fi situația, clauza în discuție ar fi nulă de drept, întrucât este contrară unei norme imperative sau prohibitive în sensul dreptului spaniol.

20      Apoi, instanța menționată apreciază că, în contextul unor abordări divergente adoptate de instanțele spaniole, este esențial să se stabilească natura dreptului la compensație prevăzut la articolul 5 și la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004. În această privință, Hotărârea din 7 martie 2018, flightright și alții (C‑274/16, C‑447/16 și C‑448/16, EU:C:2018:160, punctul 63), precum și Hotărârea din 26 martie 2020, Primera Air Scandinavia (C‑215/18, EU:C:2020:235, punctul 49), ar putea lăsa să se înțeleagă că este vorba despre un drept de natură contractuală. În schimb, împrejurarea că articolul 5 din Regulamentul nr. 261/2004, interpretat în lumina considerentului (7) și a articolului 2 litera (b) din acest regulament, stabilește că operatorul efectiv de transport aerian este răspunzător chiar dacă nu a încheiat un contract cu pasagerul aerian ar da de înțeles că pasagerul aerian beneficiază de dreptul la compensație direct în temeiul regulamentului menționat.

21      Cu titlu subsidiar, în cazul în care articolul 15 din Regulamentul nr. 261/2004 nu s‑ar opune unei clauze care interzice cesionarea drepturilor pasagerului aerian sau în cazul în care dreptul la compensație prevăzut de acest regulament ar avea un temei contractual, instanța de trimitere solicită, în sfârșit, să se stabilească interpretarea care trebuie dată Directivei 93/13. În această privință, ea solicită să se stabilească dacă și, eventual, în ce condiții ea poate constata din oficiu, într‑un litigiu care opune doi profesioniști, natura în opinia sa abuzivă a unei clauze cuprinse într‑un contract încheiat între unul dintre acești profesioniști și un consumator care și‑a cesionat drepturile către celălalt profesionist.

22      În aceste condiții, Juzgado de lo Mercantil n.º 1 de Palma de Mallorca (Tribunalul Comercial nr. 1 din Palma de Mallorca, Spania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Includerea în contractul de transport aerian a unei clauze precum [clauza în discuție] poate fi considerată ca fiind una dintre excepțiile inadmisibile la care face referire articolul 15 din [Regulamentul nr. 261/2004], pentru motivul că limitează obligațiile operatorului de transport prin restrângerea posibilității pasagerilor de a obține satisfacerea dreptului la compensația corespunzătoare pentru anularea unui zbor prin cesiunea creanței?

2)      Articolul 7 alineatul (1) coroborat cu articolul 5 alineatul (1) [cu articolul 5 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004] poate fi interpretat în sensul că plata compensației pentru anularea unui zbor prevăzută în sarcina [operatorului efectiv de transport aerian] ar fi o obligație impusă de regulament, indiferent de existența unui contract de transport încheiat cu pasagerul și de încălcarea culpabilă a obligațiilor contractuale ale operatorului de transport aerian?

[…]

3)      [Cu titlu subsidiar, în cazul în care se consideră că respectiva clauză nu constituie o excepție inadmisibilă în sensul articolului 15 din Regulamentul nr. 261/2004 sau că dreptul la compensație are natură contractuală,] [a]rticolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din [Directiva 93/13] trebuie interpretate în sensul că instanța națională sesizată cu o acțiune prin care se solicită acordarea dreptului la compensația corespunzătoare pentru anularea unui zbor, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din [Regulamentul nr. 261/2004], trebuie să efectueze un control din oficiu privind eventualul caracter abuziv al unei clauze incluse în contractul de transport care nu permite pasagerului să își cesioneze drepturile, în cazul în care acțiunea este introdusă de cesionar, care, spre deosebire de cedent, nu are calitatea de consumator și utilizator?

4)      În cazul în care se impune efectuarea unui control din oficiu, poate fi omisă obligația de a informa consumatorul și de a verifica dacă acesta invocă caracterul abuziv al clauzei sau dacă o acceptă, având în vedere împrejurarea relevantă că acesta și‑acesionat creanța, încălcând clauza eventual abuzivă care interzicea cesiunea creanței?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la a doua întrebare

23      Prin intermediul celei de a doua întrebări, care trebuie analizată în primul rând, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile coroborate ale articolului 5 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) și ale articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că, în cazul anulării unui zbor, dreptul pasagerilor aerieni de a obține compensația prevăzută de aceste dispoziții în sarcina operatorului efectiv de transport aerian și obligația corelativă a acestuia din urmă de a o plăti decurg din regulamentul menționat sau în sensul că acest drept și această obligație își au temeiul într‑un contract care ar fi fost eventual încheiat între acest operator de transport și pasagerul aerian în cauză sau chiar în neexecutarea culpabilă a unui astfel de contract de către operatorul de transport menționat.

24      Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [Hotărârea din 11 mai 2017, Krijgsman, C‑302/16, EU:C:2017:359, punctul 24 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 29 septembrie 2022, LOT (Compensație impusă de autoritatea administrativă), C‑597/20, EU:C:2022:735, punctul 21].

25      Articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004 prevede că, în cazul anulării unui zbor, pasagerii în cauză au dreptul la o compensație din partea operatorului efectiv de transport aerian, în conformitate cu articolul 7 din acest regulament, cu excepția cazului în care sunt informați despre anularea zborului în condițiile prevăzute de această primă dispoziție (Hotărârea din 21 decembrie 2021, Airhelp, C‑263/20, EU:C:2021:1039, punctul 49). Alineatul (3) al acestui articol stabilește condițiile în care operatorul efectiv de transport aerian nu este obligat să plătească această compensație în cazul în care anularea este cauzată de împrejurări excepționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2008, Wallentin‑Hermann, C‑549/07, EU:C:2008:771, punctul 20).

26      La rândul său, articolul 7 alineatul (1) din acest regulament stabilește forfetar cuantumul compensației la care are dreptul un pasager aerian atunci când se face trimitere la această dispoziție în regulamentul menționat.

27      Având în vedere modul de redactare a acestor dispoziții și în conformitate cu jurisprudența Curții, dreptul la o compensație standardizată și calculată forfetar în sarcina operatorului efectiv de transport aerian figurează printre drepturile esențiale care au fost conferite pasagerilor aerieni prin Regulamentul nr. 261/2004 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, Primera Air Scandinavia, C‑215/18, EU:C:2020:235, punctul 37).

28      Rezultă că, în cazul anulării unui zbor, dreptul la compensație al pasagerilor aerieni prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004 și obligația corelativă a operatorului efectiv de transport aerian de a plăti compensația prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament decurg direct din acesta din urmă. Prin urmare, nu se poate considera că acest drept și această obligație își au temeiul într‑un contract care ar fi fost eventual încheiat între pasagerul aerian și operatorul efectiv de transport aerian în cauză și nici, a fortiori, în neexecutarea culpabilă a unui astfel de contract de către acesta din urmă.

29      Această interpretare este confirmată de contextul articolului 5 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) și al articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004, precum și de obiectivul acestui regulament.

30      În ceea ce privește, în primul rând, acest context, este necesar să se arate, pe de o parte, că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, acesta „recunoaște”, în condițiile pe care le prevede, drepturi minime pasagerilor aerieni în cazul anulării zborului lor.

31      Pe de altă parte, din coroborarea dispozițiilor articolului 2 litera (b) și ale articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 261/2004 rezultă că pasagerul unui zbor anulat sau întârziat se poate prevala de acest regulament împotriva operatorului efectiv de transport aerian chiar dacă pasagerul și operatorul de transport nu au încheiat un contract între ei (a se vedea Hotărârea din 26 martie 2020, Primera Air Scandinavia, C‑215/18, EU:C:2020:235, punctele 27 și 29).

32      Aceste dispoziții confirmă astfel interpretarea potrivit căreia dreptul pasagerilor aerieni, în cazul anulării zborului lor, la compensația prevăzută la articolele 5 și 7 din Regulamentul nr. 261/2004 decurge direct din acest regulament.

33      În ceea ce privește, în al doilea rând, obiectivul Regulamentului nr. 261/2004, acesta constă, după cum reiese din considerentul (1) al acestuia, în asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni, astfel încât drepturile recunoscute acestora din urmă trebuie să facă obiectul unei interpretări largi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2012, Rodríguez Cachafeiro și Martínez‑Reboredo Varela‑Villamor, C‑321/11, EU:C:2012:609, punctul 25, precum și Hotărârea din 30 aprilie 2020, Blue Air – Airline Management Solutions, C‑584/18, EU:C:2020:324, punctul 93).

34      Or, interpretarea dispozițiilor coroborate ale articolului 5 alineatul (1) litera (c) și ale articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 enunțată la punctul 28 din prezenta hotărâre este conformă cu acest obiectiv, din moment ce garantează că orice pasager aerian vizat de anularea unui zbor are dreptul la compensație, în condițiile prevăzute de aceste dispoziții, indiferent dacă a încheiat sau nu un contract de transport cu operatorul efectiv de transport aerian.

35      Pe de altă parte, interpretarea menționată nu este nicidecum incompatibilă cu jurisprudența Curții potrivit căreia acțiunile referitoare la dreptul la compensație formulate în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 se încadrează în „materia contractuală”, în sensul articolului 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 martie 2018, flightright și alții, C‑274/16, C‑447/16 și C‑448/16, EU:C:2018:160, punctele 63-65, precum și Hotărârea din 26 martie 2020, Primera Air Scandinavia, C‑215/18, EU:C:2020:235, punctul 49). Astfel, prin această jurisprudență, referitoare la competența judiciară în materie civilă și comercială, Curtea a intenționat să asigure o aplicare uniformă a noțiunii de „materie contractuală”, în sensul acestei dispoziții, statuând că, pentru a intra sub incidența acestei noțiuni, este irelevant dacă contractul de transport a fost încheiat de pasagerul aerian nu în mod direct cu operatorul efectiv de transport aerian în cauză, ci cu un alt prestator de servicii precum o agenție de turism. Astfel cum au arătat guvernul spaniol și Comisia Europeană, jurisprudența menționată nu urmărește să aducă atingere temeiului însuși al dreptului la compensație prevăzut de Regulamentul nr. 261/2004.

36      În această privință, trebuie arătat că o acțiune a cărei cauză este contractuală poate urmări să valorifice o pretenție al cărei temei se află în prevederile contractului respectiv ca atare sau în normele de drept care sunt aplicabile în temeiul acestui contract (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Wikingerhof, C‑59/19, EU:C:2020:950, punctul 32 și jurisprudența citată). Într-o cauză precum cea aferentă litigiului principal, dacă cauza acțiunii în despăgubire a pasagerului aerian sau a unei societăți cesionare a dreptului la compensație al acestuia împotriva operatorului efectiv de transport aerian se găsește în mod necesar în existența unui contract, fie cu acest operator de transport aerian, fie cu un alt prestator de servicii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, Primera Air Scandinavia, C‑215/18, EU:C:2020:235, punctele 52-50), dreptul la compensație pe care acest pasager sau această societate cesionară îl poate invoca în cadrul acestei acțiuni, în special în cazul anulării unui zbor, decurge, la rândul său, direct din dispozițiile coroborate ale articolului 5 alineatul (1) litera (c) și ale articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 28 și 32 din prezenta hotărâre.

37      În lumina ansamblului motivelor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că dispozițiile coroborate ale articolului 5 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) și ale articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că, în cazul anulării unui zbor, dreptul pasagerilor aerieni de a obține compensația prevăzută de aceste dispoziții în sarcina operatorului efectiv de transport aerian și obligația corelativă a acestuia din urmă de a o plăti decurg direct din acest regulament.

 Cu privire la prima întrebare

38      Prin intermediul primei întrebări, care trebuie analizată în al doilea rând, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 15 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că se opune includerii într‑un contract de transport a unei clauze care interzice transferul drepturilor de care beneficiază pasagerul aerian față de operatorul efectiv de transport aerian în temeiul dispozițiilor acestui regulament.

39      Articolul 15 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Inadmisibilitatea renunțării”, prevede la alineatul (1) că obligațiile operatorilor de transport aerieni față de pasageri în temeiul acestui regulament nu pot face obiectul unei limitări sau renunțări, în special printr‑o derogare sau o clauză restrictivă cuprinsă în contractul de transport.

40      În conformitate cu această dispoziție și ținând seama de răspunsul la a doua întrebare, obligația operatorului efectiv de transport aerian de a plăti compensația prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament în cazul anulării unui zbor nu poate fi astfel limitată sau retrasă pe cale contractuală.

41      În această privință, trebuie adăugat că, având în vedere obiectivul unui înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni, care stă la baza, printre altele, a articolului 15 din Regulamentul nr. 261/2004 și interpretarea largă care trebuie dată, conform jurisprudenței amintite la punctul 33 din prezenta hotărâre, drepturilor conferite acestor pasageri, această dispoziție trebuie, în măsura în care stabilește inadmisibilitatea renunțării la aceste drepturi, să facă de asemenea obiectul unei interpretări largi (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 aprilie 2020, Blue Air – Airline Management Solutions, C‑584/18, EU:C:2020:324, punctul 102).

42      Astfel, ținând seama de utilizarea, în dispoziția menționată, a locuțiunii adverbiale „în special” și având în vedere acest obiectiv, trebuie considerate inadmisibile nu numai derogările care figurează într‑un contract de transport, act cu caracter sinalagmatic la care pasagerul aerian este parte, ci și, a fortiori, cele care ar fi cuprinse în alte documente întocmite unilateral de operatorul efectiv de transport aerian și de care acesta ar intenționa să se prevaleze față de pasagerii aerieni în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2020, Blue Air – Airline Management Solutions, C‑584/18, EU:C:2020:324, punctul 102). Astfel, aceeași dispoziție se poate aplica unor derogări care figurează în condițiile generale de transport.

43      În plus, având în vedere obiectivul menționat și pentru a garanta efectivitatea dreptului la compensație al pasagerilor aerieni, trebuie considerate inadmisibile, în sensul articolului 15 din Regulamentul nr. 261/2004, nu numai derogările sau limitările care privesc în mod direct acest drept ca atare, ci și cele care restrâng, în detrimentul acestor pasageri, modalitățile de exercitare a dreptului menționat în raport cu dispozițiile legale aplicabile.

44      Astfel, pentru a asigura un înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni și pentru a le permite acestora din urmă să își exercite în mod eficace drepturile în conformitate cu obiectivul enunțat în considerentul (20) al Regulamentului nr. 261/2004, este necesar să se garanteze pasagerului vizat de o anulare a zborului libertatea de a alege modul cel mai eficace de a‑și apăra dreptul, permițându‑i-se în special să decidă să se adreseze direct operatorului efectiv de transport aerian, să sesizeze instanțele competente sau, atunci când acest lucru este prevăzut de dreptul intern relevant, să își cesioneze creanța unui terț pentru a se degreva de dificultățile și de costurile care îl pot descuraja să întreprindă demersuri personale față de acest operator de transport în schimbul unei mize financiare limitate.

45      Rezultă că o clauză care figurează în condițiile generale ale contractului de transport și care interzice transferul drepturilor pasagerului aerian împotriva operatorului efectiv de transport aerian constituie o renunțare inadmisibilă, în sensul articolului 15 din Regulamentul nr. 261/2004.

46      În lumina tuturor motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 15 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că se opune includerii într‑un contract de transport a unei clauze care interzice cesionarea drepturilor de care beneficiază pasagerul aerian față de operatorul efectiv de transport aerian în temeiul dispozițiilor acestui regulament.

 Cu privire la a treia și la a patra întrebare

47      Având în vedere răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia și la a patra întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

48      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

1)      Dispozițiile coroborate ale articolului 5 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) și ale articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91

trebuie interpretat în sensul că,

în cazul anulării unui zbor, dreptul pasagerilor aerieni de a obține compensația prevăzută de aceste dispoziții în sarcina operatorului efectiv de transport aerian și obligația corelativă a acestuia din urmă de a o plăti decurg direct din acest regulament.

2)      Articolul 15 din Regulamentul nr. 261/2004

trebuie interpretat în sensul că

se opune includerii întrun contract de transport a unei clauze care interzice cesionarea drepturilor de care beneficiază pasagerul aerian față de operatorul efectiv de transport aerian în temeiul dispozițiilor acestui regulament.

Semnături


*      Limba de procedură: spaniola.