HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
21 decembrie 2023(*)
„ Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Mandat european de arestare – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Articolul 1 alineatul (3) – Articolul 15 alineatul (2) – Proceduri de predare între statele membre – Motive de neexecutare – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 7 – Respectarea vieții private și de familie – Articolul 24 alineatele (2) și (3) – Luarea în considerare a interesului superior al copilului – Dreptul oricărui copil de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți – Mamă cu copii de vârstă mică care conviețuiesc cu ea”
În cauza C-261/22,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), prin decizia din 19 aprilie 2022, primită de Curte la 19 aprilie 2022, în procedura penală împotriva lui
GN,
cu participarea:
Procuratore generale presso la Corte d’appello di Bologna,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul L. Bay Larsen, vicepreședinte, doamna K. Jürimäe (raportoare), domnii C. Lycourgos, E. Regan, F. Biltgen și N. Piçarra, președinți de cameră, domnul P. G. Xuereb, doamna L. S. Rossi, domnii I. Jarukaitis, A. Kumin, N. Jääskinen, N. Wahl, și doamna I. Ziemele și domnul J. Passer, judecători,
avocat general: doamna T. Ćapeta,
grefier: domnul C. Di Bella, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 28 martie 2023,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru GN, de R. Ghini, avvocato;
– pentru Procuratore generale presso la Corte d’appello di Bologna, de A. Scandellari, sostituto procuratore della Repubblica;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Faraci, avvocato dello Stato;
– pentru guvernul maghiar, de M. Z. Fehér și K. Szíjjártó, în calitate de agenți;
– pentru guvernul neerlandez, de K. Bulterman, J. M. Hoogveld și P. P. Huurnink, în calitate de agenți;
– pentru Consiliul Uniunii Europene, de K. Pleśniak și A. Ștefănuc, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de S. Grünheid și A. Spina, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 13 iulie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește, pe de o parte, interpretarea articolului 1 alineatele (2) și (3), precum și a articolelor 3 și 4 din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 (JO 2009, L 81, p. 24) (denumită în continuare „Decizia‑cadru 2002/584”), și, pe de altă parte, validitatea acestor dispoziții în raport cu articolele 7 și 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul executării, în Italia, a unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare belgiene împotriva lui GN în vederea executării, în Belgia, a unei pedepse privative de libertate.
Cadrul juridic
Dreptul internațional
3 Convenția cu privire la drepturile copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1577, p. 3).
4 Articolul 3 alineatul 1 din această convenție prevede:
„În toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.”
Dreptul Uniunii
5 Considerentul (6) al Deciziei‑cadru 2002/584 are următorul cuprins:
„Mandatul de arestare european prevăzut în prezenta decizie‑cadru constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoașterii reciproce pe care Consiliul European l‑a calificat drept «piatra de temelie» a cooperării judiciare.”
6 Articolul 1 din această decizie‑cadru, intitulat „Definiția mandatului european de arestare și obligația de executare a acestuia”, prevede:
„(1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării și a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
(2) Statele membre execută orice mandat european de arestare, pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii‑cadru.
(3) Prezenta decizie‑cadru nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 [TUE].”
7 Articolul 3 din decizia‑cadru menționată enumeră motivele de neexecutare obligatorie a mandatului european de arestare, iar articolele 4 și 4a, motivele de neexecutare facultativă a acestuia.
8 Articolul 7 din aceeași decizie‑cadru, intitulat „Recursul la autoritatea centrală”, prevede la alineatul (1) că fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, atunci când sistemul său juridic prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a asista autoritățile judiciare competente.
9 Articolul 15 din Decizia‑cadru 2002/584, intitulat „Decizia de predare”, prevede:
„(1) Autoritatea judiciară de executare decide, în termenele și în condițiile stabilite în prezenta decizie‑cadru, predarea persoanei.
(2) În cazul în care autoritatea judiciară de executare consideră că informațiile comunicate de statul membru emitent sunt insuficiente pentru a‑i permite să decidă predarea, aceasta solicită furnizarea de urgență a unor informații suplimentare necesare, în special în legătură cu articolele 3-5 și 8, și poate stabili o dată-limită pentru primirea acestora, ținând cont de necesitatea de a respecta termenele stabilite la articolul 17.
(3) Autoritatea judiciară emitentă poate, în orice moment, să transmită toate informațiile suplimentare utile autorității judiciare de executare.”
10 Articolul 17 din această decizie‑cadru precizează termenele și modalitățile în care trebuie adoptată decizia de executare a unui mandat european de arestare.
11 Potrivit articolului 23 din decizia‑cadru menționată, intitulat „Termenul pentru predarea persoanei”:
„(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.
(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.
[…]
(4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.
[…]”
Dreptul italian
12 Articolul 2 din legge n. 69 – Disposizioni per conformare il diritto interno alla decisione quadro 2002/584/GAI del Consiglio, del 13 giugno 2002, relativa al mandato d’arresto europeo e alle procedure di consegna tra Stati membri (Legea nr. 69 privind punerea dreptului intern în conformitate cu Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre) din 22 aprilie 2005 (GURI nr. 98 din 29 aprilie 2005, p. 6, denumită în continuare „Legea nr. 69/2005”), în versiunea rezultată din decreto legislativo n. 10 (Decretul legislativ nr. 10) din 2 februarie 2021 (GURI nr. 30 din 5 februarie 2021, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 10 din 2021”), aplicabil faptelor din litigiul principal, prevede:
„Executarea mandatului european de arestare nu poate, în niciun caz, să conducă la o încălcare a principiilor supreme ale ordinii constituționale a statului sau a drepturilor inalienabile ale persoanei recunoscute de Constituție, a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale consacrate de articolul 6 [TUE] sau a drepturilor fundamentale garantate de Convenția [europeană] pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 [(denumită în continuare «CEDO»)] […]”
13 Potrivit articolului 18 din această lege:
„[C]urtea de apel refuză predarea în următoarele cazuri:
a) dacă infracțiunea imputată în mandatul european de arestare s‑a stins prin amnistie, în temeiul legii italiene, atunci când statul italian este cel competent în materie;
b) dacă se constată că, pentru aceleași fapte, în privința persoanei căutate, o condamnare penală irevocabilă sau o hotărâre de încetare a procesului penal care nu mai este supusă căilor de atac a fost pronunțată în Italia sau dacă a fost pronunțată o hotărâre definitivă într‑un alt stat membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, pedeapsa să fi fost deja executată sau să fie în curs de executare sau ca aceasta să nu mai poată fi executată în conformitate cu dreptul statului care a pronunțat condamnarea;
c) dacă persoana care face obiectul mandatului european de arestare avea vârsta sub 14 ani la momentul săvârșirii infracțiunii”.
14 În redactarea anterioară intrării în vigoare a Decretului legislativ nr. 10 din 2021, articolul 18 din Legea nr. 69/2005 prevedea:
„Curtea de apel refuză predarea:
[…]
p) dacă persoana a cărei predare este solicitată este o femeie însărcinată sau este mama unor copii cu vârsta sub trei ani care conviețuiesc cu ea, cu excepția situației în care, în cazul unui mandat european de arestare emis în cursul procedurii, cerințele de protecție care stau la baza măsurii restrictive a autorității judiciare emitente au o importanță excepțională;
[…]”
Litigiul principal și întrebările preliminare
15 La 26 iunie 2020, autoritățile judiciare belgiene au emis un mandat european de arestare împotriva lui GN în scopul executării unei pedepse de cinci ani de închisoare pronunțate în lipsă de rechtbank van eerste aanleg Antwerpen, afdeling Antwerpen (Tribunalul de Primă Instanță din Antwerpen, Secția Antwerpen, Belgia) pentru infracțiuni de trafic de persoane și de facilitare a imigrației ilegale, săvârșite în Belgia între 18 septembrie 2016 și 5 august 2017.
16 GN a fost arestată la Bologna (Italia) la 2 septembrie 2021. La momentul arestării sale, aceasta era însoțită de fiul său, născut la Ferrare (Italia) la 10 noiembrie 2018, care conviețuia cu ea. În plus, aceasta era însărcinată cu un al doilea copil, care s‑a născut la 10 mai 2022.
17 În cursul interogatoriului care a avut loc la 3 septembrie 2021, GN nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare belgiene. În urma unei ședințe care a avut loc la 17 septembrie 2021, Corte d’appello di Bologna (Curtea de Apel din Bologna, Italia), în calitatea sa de autoritate judiciară de executare, a solicitat autorităților judiciare belgiene furnizarea de informații referitoare, în primul rând, la modalitățile de executare, în Belgia, a pedepselor pronunțate împotriva mamelor care conviețuiesc cu copii minori, în al doilea rând, la tratamentul carceral la care GN ar fi supusă în cazul predării, în al treilea rând, la măsurile care ar fi luate în privința copilului său minor, precum și, în al patrulea rând, la posibilitatea de a relua procedura căreia i s‑a pus capăt prin pronunțarea unei pedepse în lipsă.
18 Prin nota din 5 octombrie 2021, Parchetul din Antwerpen (Belgia) a informat Corte d’appello di Bologna (Curtea de Apel din Bologna) că răspunsurile la întrebările adresate erau de competența Service public fédéral Justice (Serviciul Public Federal de Justiție, Belgia).
19 Prin hotărârea din 15 octombrie 2021, Corte d’appello di Bologna (Curtea de Apel din Bologna) a refuzat să o predea pe GN autorităților judiciare belgiene și a dispus eliberarea sa imediată. Astfel, potrivit acestei instanțe, în lipsa unui răspuns al autorităților judiciare belgiene la întrebările sale, nu exista nicio certitudine că ordinea juridică a statului membru emitent prevede un regim de detenție comparabil cu cel al statului membru de executare, care protejează dreptul mamei de a nu fi privată de relația sa cu copiii săi și de a se ocupa de aceștia și care asigură copiilor asistența maternală și familială necesară, garantată atât de Constituția italiană, cât și de articolul 3 din Convenția privitoare la drepturile copilului și de articolul 24 din cartă.
20 Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), care este instanța de trimitere, a fost sesizată cu un recurs împotriva acestei hotărâri de către Procuratore generale presso la Corte d’appello di Bologna (Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel din Bologna, Italia) și de către GN.
21 Instanța de trimitere constată că dispoziția din Legea nr. 69/2005 care prevedea în mod expres, ca motiv de refuz al executării unui mandat european de arestare, ipoteza în care persoana vizată de acest mandat este o femeie însărcinată sau mama unor copii cu vârsta sub trei ani care conviețuiesc cu ea a fost abrogată prin Decretul legislativ nr. 10 din 2021 pentru a asigura conformitatea legislației italiene cu Decizia‑cadru 2002/584, care nu menționează această ipoteză printre motivele de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare.
22 Cu toate acestea, instanța menționată apreciază că, dacă ordinea juridică a statului membru emitent nu prevede măsuri de protecție a dreptului copiilor de a nu fi privați de mama lor comparabile cu cele prevăzute de dreptul italian, predarea acesteia din urmă ar conduce la o încălcare a drepturilor fundamentale protejate de Constituția italiană și de CEDO.
23 Mandatul european de arestare ar ține totuși de o materie care a făcut obiectul unei armonizări complete. În aceste condiții, instanța de trimitere ridică problema dacă Decizia‑cadru 2002/584 interzice autorității judiciare de executare să refuze executarea mandatului european de arestare care o vizează pe o mamă a unor copii de vârstă mică, deși predarea acesteia ar intra în conflict cu dreptul său la respectarea vieții private și de familie, dar și cu interesul superior al copiilor săi. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere ridică problema compatibilității acestei decizii‑cadru cu articolul 7 și cu articolul 24 alineatul (3) din cartă, interpretate în special în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la articolul 8 din CEDO.
24 În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 1 alineatele (2) și (3) și articolele 3 și 4 din [Decizia‑cadru 2002/584] trebuie interpretate în sensul că nu permit autorității judiciare de executare să refuze sau, în orice caz, să amâne predarea mamei cu copii minori care conviețuiesc cu aceasta?
2) În cazul unui răspuns afirmativ la această primă întrebare, articolul 1 alineatele (2) și (3) și articolele 3 și 4 din [Decizia‑cadru 2002/584] sunt compatibile cu articolul 7 și cu articolul 24 alineatul (3) din [cartă], inclusiv în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la articolul 8 din CEDO și a tradițiilor constituționale comune statelor membre, în măsura în care acestea impun predarea mamei, rupându‑se legăturile cu copiii minori care conviețuiesc cu aceasta, fără a ține seama de interesul superior al copilului?”
Procedura în fața Curții
25 Instanța de trimitere a solicitat ca prezenta trimitere preliminară să fie judecată potrivit procedurii accelerate prevăzute la articolul 105 din Regulamentul de procedură al Curții.
26 Această instanță a arătat că cauza principală afectează drepturile fundamentale ale unei femei însărcinate și ale copilului său de vârstă mică, care conviețuiește cu ea, și că recurgerea la procedura accelerată este necesară pentru a pune capăt incertitudinii care persistă cu privire la autoritatea părintească exercitată în viitor în privința acestui copil. Întrebările adresate ar ridica, de asemenea, probleme care sunt comune unui număr important de cauze pendinte în fața instanțelor statelor membre și care ar trebui abordate cu cea mai mare urgență.
27 Articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că, la cererea instanței de trimitere sau, cu titlu excepțional, din oficiu, președintele Curții poate, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, în cazul în care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt, să decidă judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate care derogă de la prevederile acestui regulament.
28 Trebuie amintit în această privință că o astfel de procedură accelerată constituie un instrument procedural destinat să răspundă unei situații de urgență extraordinară (Hotărârea din 21 decembrie 2021, Randstad Italia, C-497/20, EU:C:2021:1037, punctul 37 și jurisprudența citată).
29 În speță, președintele Curții a decis, la 11 mai 2022, după ascultarea judecătoarei raportoare și a avocatei generale, să respingă cererea menționată la punctul 25 din prezenta hotărâre.
30 Astfel, din cererea de decizie preliminară reiese că GN a făcut obiectul unei eliberări imediate în executarea hotărârii din 15 octombrie 2021 a Corte d’appello di Bologna (Curtea de Apel din Bologna). În plus, informațiile prezentate Curții de instanța de trimitere nu demonstrează existența unui risc în ceea ce privește exercitarea autorității părintești în privința copiilor lui GN în timpul examinării prezentei trimiteri preliminare. O eventuală incertitudine legată de consecințele deciziei prin care se pune capăt procedurii principale asupra acestei autorități părintești sau faptul că un număr important de persoane sau de situații juridice sunt potențial vizate de întrebările adresate nu constituie, ca atare, motive care să dovedească o urgență extraordinară, care este totuși necesară pentru a justifica o examinare pe cale accelerată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 septembrie 2022, Bundesrepublik Deutschland (Suspendarea administrativă a deciziei de transfer), C-245/21 și C-248/21, EU:C:2022:709, punctul 34, precum și Hotărârea din 9 noiembrie 2023, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Noțiunea de vătămări grave), C-125/22, EU:C:2023:843, punctul 30].
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
31 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatele (2) și (3) din Decizia‑cadru 2002/584, citit în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea judiciară de executare să refuze predarea persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare pentru motivul că această persoană este mama unor copii de vârstă mică care conviețuiesc cu ea.
32 Având în vedere afirmațiile acestei instanțe, această primă întrebare trebuie înțeleasă în sensul că se întemeiază pe premisa potrivit căreia, în cauza principală, persoana vizată de mandatul european de arestare are doi copii de vârstă mică care conviețuiesc cu ea și al căror interes este să continue să întrețină cu regularitate relații personale și contacte directe cu mama lor. În acest context, instanța menționată ridică problema dacă poate refuza executarea acestui mandat de arestare, în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2002/584 coroborat cu articolul 7 și cu articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă, pentru motivul că predarea acestei persoane ar putea să o priveze de asemenea relații și de asemenea contacte cu copiii săi.
33 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că atât principiul încrederii reciproce între statele membre, cât și principiul recunoașterii reciproce, care are la bază el însuși încrederea reciprocă dintre acestea din urmă, au în dreptul Uniunii o importanță fundamentală, având în vedere că permit crearea și menținerea unui spațiu fără frontiere interioare. Mai concret, principiul încrederii reciproce impune, îndeosebi în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție, fiecăruia dintre aceste state să considere, mai puțin în situații excepționale, că toate celelalte state membre respectă dreptul Uniunii și în special drepturile fundamentale recunoscute de acest drept [Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanță constituită prin lege în statul membru emitent), C-562/21 PPU și C-563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 40, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctul 93].
34 Astfel, atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii, statele membre sunt ținute să prezume respectarea drepturilor fundamentale de către celelalte state membre, așa încât nu pot nici să pretindă din partea unui alt stat membru un nivel național de protecție a drepturilor fundamentale mai ridicat decât cel asigurat de dreptul Uniunii, nici să verifice, mai puțin în situații excepționale, dacă acest alt stat membru a respectat efectiv, într‑un caz concret, drepturile fundamentale garantate de Uniunea Europeană [Avizul 2/13 (Aderarea Uniunii la CEDO) din 18 decembrie 2014, EU:C:2014:2454, punctul 192, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctul 94].
35 În acest context, Decizia‑cadru 2002/584 urmărește, prin instituirea unui sistem simplificat și eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală, să faciliteze și să accelereze cooperarea judiciară cu scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție, întemeindu‑se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre [Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanță constituită prin lege în statul membru emitent), C-562/21 PPU și C-563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 42, precum și jurisprudența citată].
36 Principiul recunoașterii reciproce, care constituie, potrivit considerentului (6) al acestei decizii‑cadru, „piatra de temelie” a cooperării judiciare în materie penală, își găsește expresia la articolul 1 alineatul (2) din decizia‑cadru menționată, care consacră regula potrivit căreia statele membre sunt obligate să execute orice mandat european de arestare pe baza acestui principiu și în conformitate cu dispozițiile aceleiași decizii‑cadru [Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanță constituită prin lege în statul membru emitent), C-562/21 PPU și C-563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 43, precum și jurisprudența citată].
37 Prin urmare, pe de o parte, autoritățile judiciare de executare nu pot refuza să execute un mandat european de arestare decât pentru motive ce rezultă din Decizia‑cadru 2002/584, astfel cum a fost interpretată de Curte. Pe de altă parte, în timp ce executarea mandatului european de arestare constituie principiul, refuzul executării este conceput ca o excepție care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte [Hotărârea din 18 aprilie 2023, E. D. L. (Motiv de refuz întemeiat pe boală), C-699/21, EU:C:2023:295, punctul 34, precum și jurisprudența citată].
38 Or, această decizie‑cadru nu prevede că autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea unui mandat european de arestare pentru simplul motiv că persoana care face obiectul unui astfel de mandat de arestare este mama unor copii de vârstă mică care conviețuiesc cu ea. Având în vedere principiul încrederii reciproce care stă la baza spațiului de libertate, securitate și justiție, există astfel o prezumție în sensul că condițiile de detenție a unei mame a unor asemenea copii și organizarea luării în îngrijire a acestora din urmă în statul membru emitent sunt adaptate la o astfel de situație, fie în mediul carceral, fie în cadrul unor modalități alternative care permit menținerea acestei mame la dispoziția autorităților judiciare ale acestui stat membru sau plasarea acestor copii în afara mediului respectiv.
39 În aceste condiții, reiese din articolul 1 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2002/584 că aceasta nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale garantate de cartă.
40 În această privință, trebuie amintit că, pe de o parte, articolul 7 din cartă consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie și că, pe de altă parte, articolul 24 alineatul (2) din cartă prevede că, în toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.
41 După cum reiese din articolul 3 alineatul 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, la care se referă în mod expres Explicațiile cu privire la articolul 24 din cartă, alineatul (2) al acestui din urmă articol se aplică și unor decizii care, precum un mandat european de arestare emis în privința mamei unor copii de vârstă mică, nu au ca destinatari acești copii, dar au consecințe importante pentru aceștia din urmă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2021, État belge (Returnarea părintelui unui minor), C-112/20, EU:C:2021:197, punctele 36 și 37].
42 Or, posibilitatea unui părinte și a copilului său de a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie (Hotărârea din 14 decembrie 2021, Stolichna obshtina, rayon „Pancharevo”, C-490/20, EU:C:2021:1008, punctul 61). Astfel, articolul 24 alineatul (3) din cartă prevede dreptul oricărui copil de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său. După cum au arătat Procuratore generale presso la Corte d’appello di Bologna (Procurorul General de pe lângă Curtea de Apel din Bologna), Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, stabilirea interesului superior al copilului ține de o apreciere care trebuie să ia în considerare toate împrejurările speței [a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 martie 2019, SM (Copil plasat sub kafalah algeriană), C-129/18, EU:C:2019:248, punctul 73, Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Returnarea unui minor neînsoțit), C-441/19, EU:C:2021:9, punctele 46 și 60, precum și Hotărârea din 11 martie 2021, État belge (Returnarea părintelui unui minor), C-112/20, EU:C:2021:197, punctul 27].
43 Deși revine înainte de toate fiecărui stat membru, pentru a garanta deplina aplicare a principiilor încrederii și recunoașterii reciproce care susțin funcționarea mecanismului mandatului european de arestare, sarcina de a asigura, sub controlul final al Curții, protejarea cerințelor inerente drepturilor fundamentale garantate la articolul 7 din cartă, precum și la articolul 24 alineatele (2) și (3) din aceasta, abținându‑se de la orice măsură susceptibilă să le aducă atingere, existența unui risc real ca persoana care face obiectul unui mandat european de arestare și/sau copiii săi să sufere, în cazul predării acestei persoane către autoritatea judiciară emitentă, o încălcare a acestor drepturi fundamentale poate totuși să permită autorității judiciare de executare să se abțină, în mod excepțional, să dea curs acestui mandat european de arestare în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2002/584 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanță constituită prin lege în statul membru emitent), C-562/21 PPU și C-563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 46, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctele 72 și 96].
44 În această privință, trebuie subliniat că aprecierea riscului vizat la punctul anterior din prezenta hotărâre trebuie efectuată de autoritatea judiciară de executare în lumina standardului de protecție a drepturilor fundamentale garantat de dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 88). În consecință, lipsa certitudinii din partea acestei autorități cu privire la existența, în statul membru emitent, a unor condiții comparabile cu cele care există în statul membru de executare în ceea ce privește detenția unor mame ale unor copii de vârstă mică și luarea în îngrijire a acestora din urmă nu poate permite să se considere acest risc ca fiind stabilit.
45 În schimb, atunci când autoritatea judiciară de executare chemată să decidă cu privire la predarea unei persoane care face obiectul unui mandat european de arestare dispune de elemente care tind să demonstreze existența unui astfel de risc fie ca urmare a unor deficiențe sistemice sau generalizate în ceea ce privește condițiile de detenție a mamelor cu copii de vârstă mică sau de luare în îngrijire a acestor copii în statul membru emitent, fie ca urmare a unor deficiențe privind aceste condiții și care afectează mai specific un grup identificabil în mod obiectiv de persoane, precum copiii cu handicap, această autoritate trebuie să verifice, în mod concret și precis, dacă există motive serioase și temeinice de a crede că persoanele în cauză vor fi expuse acestui risc ca urmare a unor astfel de condiții.
46 Autoritatea judiciară de executare trebuie astfel să aprecieze realitatea riscului unei încălcări a drepturilor fundamentale garantate de articolul 7, precum și de articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă în cadrul unei examinări în două etape care implică o analiză pe baza unor criterii diferite, astfel încât aceste etape nu pot fi confundate și trebuie efectuate succesiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctele 101, 109 și 110).
47 În acest scop, autoritatea judiciară de executare trebuie, în cadrul unei prime etape, să stabilească dacă există elemente obiective, fiabile, precise și actualizate în mod corespunzător care tind să demonstreze existența unui risc real de încălcare, în statul membru emitent, a acestor drepturi fundamentale ca urmare a unor deficiențe precum cele menționate la punctul 45 din prezenta hotărâre. Aceste elemente pot rezulta, printre altele, din hotărâri judecătorești internaționale, din decizii, din rapoarte și din alte documente întocmite de organele Consiliului Europei sau care fac parte din sistemul Organizației Națiunilor Unite, precum și din informații identificate în baza de date a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) privind condițiile de detenție penală în Uniune (Criminal Detention Database) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 89, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctul 102).
48 În cadrul unei a doua etape, autoritatea judiciară de executare trebuie să verifice, în mod concret și precis, în ce măsură deficiențele constatate în cadrul primei etape a examinării menționate la punctul anterior din prezenta hotărâre pot avea un impact asupra condițiilor de detenție a persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare sau asupra condițiilor de luare în îngrijire a copiilor acesteia și dacă, având în vedere situația lor personală, există motive serioase și întemeiate de a crede că această persoană sau copiii săi vor fi expuși unui risc real de încălcare a drepturilor fundamentale menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 94, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctul 106).
49 În acest scop, dacă autoritatea judiciară de executare consideră că nu dispune de toate elementele necesare pentru adoptarea unei decizii cu privire la predarea persoanei în cauză, aceasta trebuie, în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584, să solicite autorității judiciare emitente furnizarea de urgență a oricărei informații suplimentare pe care o consideră necesară în ceea ce privește condițiile în care urmează să fie deținută această persoană și să fie organizată luarea în îngrijire a copiilor săi în acest stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 95).
50 În această privință, trebuie subliniat că informațiile pe care autoritatea judiciară de executare are dreptul să le solicite pot privi atât prima, cât și a doua etapă a examinării pe care această autoritate trebuie să le realizeze în conformitate cu punctul 46 din prezenta hotărâre. Cu toate acestea, autoritatea menționată nu poate solicita autorității judiciare emitente informații care privesc numai a doua etapă a acestei examinări atunci când apreciază că nu este stabilită existența unor deficiențe sistemice sau generalizate sau a unor deficiențe care afectează un grup identificabil în mod obiectiv de persoane din care ar face parte persoana în cauză sau copiii acesteia, precum cele menționate la punctul 45 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctul 135).
51 Conform articolului 15 alineatul (2) din Decizia‑cadru 2002/584, autoritatea judiciară de executare poate stabili o dată-limită pentru primirea informațiilor suplimentare solicitate autorității judiciare emitente. Termenul respectiv trebuie adaptat fiecărei spețe pentru a lăsa acestei din urmă autorități timpul necesar în vederea colectării respectivelor informații, la nevoie recurgând în acest scop la asistența autorității centrale sau a uneia dintre autoritățile centrale ale statului membru emitent, în sensul articolului 7 din această decizie‑cadru. În temeiul articolului 15 alineatul (2) din decizia‑cadru menționată, termenul amintit trebuie totuși să țină seama de necesitatea respectării termenelor stabilite la articolul 17 din aceeași decizie‑cadru (Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 97).
52 Autoritatea judiciară emitentă este, la rândul său, obligată să furnizeze autorității judiciare de executare informațiile suplimentare solicitate, în caz contrar încălcându‑se principiul cooperării loiale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C-404/15 și C-659/15 PPU, EU:C:2016:198, punctul 97, precum și Hotărârea din 25 iulie 2018, Generalstaatsanwaltschaft (Condițiile de detenție în Ungaria), C-220/18 PPU, EU:C:2018:589, punctul 64].
53 Astfel, în special pentru a garanta că funcționarea mandatului european de arestare nu va fi paralizată, obligația de cooperare loială, prevăzută la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf TUE, trebuie să stea la baza dialogului dintre autoritățile judiciare de executare și cele emitente [Hotărârea din 25 iulie 2018, Generalstaatsanwaltschaft (Condițiile de detenție în Ungaria), C-220/18 PPU, EU:C:2018:589, punctul 104, și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctul 131].
54 În ipoteza în care autoritatea judiciară emitentă nu ar răspunde în mod satisfăcător la cererea de informații suplimentare formulată de autoritatea judiciară de executare, aceasta ar trebui să efectueze atunci o apreciere globală a tuturor elementelor aflate la dispoziția sa în cadrul fiecăreia dintre cele două etape amintite la punctele 47 și 48 din prezenta hotărâre [a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Generalstaatsanwaltschaft (Condițiile de detenție în Ungaria), C-220/18 PPU, EU:C:2018:589, punctul 114].
55 Numai atunci când autoritatea judiciară de executare consideră, având în vedere ansamblul elementelor de care dispune, inclusiv eventuala lipsă a unor garanții furnizate de autoritatea judiciară emitentă, că există, pe de o parte, deficiențe precum cele menționate la punctul 45 din prezenta hotărâre în statul membru emitent și, pe de altă parte, motive serioase și întemeiate de a crede că, având în vedere situația lor personală, persoana în cauză și/sau copiii săi vor fi expuși unui risc real de încălcare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 7, precum și la articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă, autoritatea judiciară de executare trebuie să se abțină, în temeiul articolului 1 alineatul (3) din Decizia‑cadru 2002/584, să dea curs mandatului european de arestare care vizează această persoană. În caz contrar, autoritatea judiciară de executare trebuie să execute acest mandat, în conformitate cu obligația prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din decizia‑cadru menționată.
56 În sfârșit, trebuie precizat, în ceea ce privește posibilitatea de a amâna predarea evocată de instanța de trimitere în prima sa întrebare, că, deși este posibil, în temeiul articolului 23 alineatul (4) din Decizia‑cadru 2002/584, să se suspende predarea persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare, această posibilitate nu poate fi pusă în aplicare decât temporar, cu titlu excepțional și pentru motive umanitare serioase. Având în vedere modul de redactare a acestei dispoziții, precum și economia generală a articolului 23 din decizia‑cadru menționată, o asemenea suspendare nu poate fi, în plus, avută în vedere pentru o perioadă considerabilă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 aprilie 2023, E. D. L. (Motiv de refuz întemeiat pe boală), C-699/21, EU:C:2023:295, punctul 51].
57 Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 alineatele (2) și (3) din Decizia‑cadru 2002/584, citit în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea judiciară de executare să refuze predarea persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare pentru motivul că această persoană este mama unor copii de vârstă mică care conviețuiesc cu ea, cu excepția cazului în care, în primul rând, această autoritate dispune de elemente care demonstrează existența unui risc real de încălcare a dreptului fundamental la respectarea vieții private și de familie al acestei persoane, garantat la articolul 7 din cartă, și a interesului superior al copiilor săi, astfel cum este protejat la articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă, ca urmare a unor deficiențe sistemice sau generalizate în ceea ce privește condițiile de detenție a mamelor cu copii de vârstă mică și de luare în îngrijire a acestor copii în statul membru emitent și, în al doilea rând, există motive serioase și întemeiate de a crede că, având în vedere situația lor personală, persoanele în cauză vor fi expuse acestui risc ca urmare a unor astfel de condiții.
Cu privire la a doua întrebare
58 Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.
Cu privire la cheltuielile de judecată
59 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
Articolul 1 alineatele (2) și (3) din Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, citit în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
trebuie interpretat în sensul că
se opune ca autoritatea judiciară de executare să refuze predarea persoanei care face obiectul unui mandat european de arestare pentru motivul că această persoană este mama unor copii de vârstă mică care conviețuiesc cu ea, cu excepția cazului în care, în primul rând, această autoritate dispune de elemente care demonstrează existența unui risc real de încălcare a dreptului fundamental la respectarea vieții private și de familie al acestei persoane, garantat la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale, și a interesului superior al copiilor săi, astfel cum este protejat la articolul 24 alineatele (2) și (3) din această cartă, ca urmare a unor deficiențe sistemice sau generalizate în ceea ce privește condițiile de detenție a mamelor cu copii de vârstă mică și de luare în îngrijire a acestor copii în statul membru emitent și, în al doilea rând, există motive serioase și întemeiate de a crede că, având în vedere situația lor personală, persoanele în cauză vor fi expuse acestui risc ca urmare a unor astfel de condiții.
Semnături