Acțiune introdusă la 11 august 2010 - Van Parys/Comisia

(Cauza T-324/10)

Limba de procedură: olandeza

Părțile

Reclamantă: Léon Van Parys NV (Antwerpen, Belgia) (reprezentanți: P. Vlaemminck și A. Hubert, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Anularea deciziei Comisiei din 6 mai 2010, adoptată în dosarul REC 07/07, prin care se constată că înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a taxelor la import este justificată într-un caz specific și că remiterea acestor taxe este justificată în raport cu un debitor vamal, însă nu este justificată în raport cu un alt debitor vamal;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În perioada cuprinsă între 22 iunie 1998 și 8 noiembrie 1999, reclamanta și comisarul său în vamă ar fi prezentat autorităţilor vamale din Antwerpen certificate AGRIM spaniole falsificate pentru importul de banane din Ecuador. În consecinţă, s-ar fi beneficiat în mod nelegal de aplicarea tarifului preferenţial.

Reclamanta a obţinut toate certificatele spaniole pretins falsificate, care au ocazionat recuperarea ulterioară a taxelor la import, de la intermediarul său portughez, în calitatea acestuia de reprezentant fiscal, cu care filiala italiană a reclamantei purta tratative de mai mulţi ani pentru cumpărarea de certificate spaniole și portugheze.

Administraţia belgiană a vămilor și a accizelor a introdus la Comisia Europeană o cerere având ca obiect nerecuperarea ulterioară și/sau remiterea taxelor la import recuperate ulterior. În ceea ce privește importurile din anul 1999, Comisia Europeană a adoptat o decizie negativă împotriva căreia reclamanta a introdus prezenta acţiune în anulare.

Reclamanta se întemeiază pe șase motive pentru anularea deciziei menţionate.

În primul rând, reclamanta invocă o încălcare a articolului 239 din Codul vamal comunitar, a Regulamentului (CEE) nr. 1442/93 și a Regulamentului (CE) nr. 2362/98, precum și a practicilor comerciale recunoscute, astfel cum acestea sunt descrise de OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului). Potrivit reclamantei, Comisia a încălcat aceste dispoziţii, care permiteau dobândirea dreptului de utilizare a certificatelor potrivit metodei comerciale aplicate de reclamantă, atunci când a decis în mod greșit că reclamanta a acţionat cu neglijență.

În al doilea rând, reclamantă invocă o încălcare a articolului 239 din Codul vamal comunitar și a principiului proporţionalităţii. Comisia a decis că falsificarea constatată a certificatelor spaniole depășește riscul comercial normal și că trebuie considerată o situaţie specială. Reclamanta contestă însă faptul că nu a acţionat ca un comerciant diligent și că, prin urmare, condiţiile articolului 239 din Codul comunitar vamal nu sunt îndeplinite.

În al treilea rând, potrivit reclamantei, Comisia a încălcat articolul 239 din Codul vamal comunitar, articolul 211 din Tratatul CE, principiul încrederii legitime și principiul general patere legem quam ipse fecisti. Comisia a impus reclamantei obligaţii de diligenţă mai stricte decât cele cerute de reglementare și care sunt obișnuite în acest sector, deși Comisia și autorităţile spaniole nu și-au îndeplinit propriile obligaţii legale.

În al patrulea rând, reclamanta invocă o încălcare a articolului 239 din Codul vamal comunitar și a principiului egalităţii de tratament întrucât, în mod greșit, Comisia a aplicat importurilor din anul 1998 un alt tratament decât cel aplicat importurilor din anul 1999.

În al cincilea rând, potrivit reclamantei, a fost încălcat articolul 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal comunitar. Nu este posibil să se stabilească fără nicio dificultate că autoritățile vamale spaniole nu au săvârșit o eroare în sensul articolului 220 alineatul (2) litera (b) din Codul vamal comunitar.

În al șaselea rând, reclamanta invocă o încălcare a normelor fundamentale de procedură și, în special, a dreptului său la apărare.

____________